Sunteți pe pagina 1din 17

Schimbările climatice şi drepturile omului.

Emergenţa unui nou drept uman fundamental: dreptul la o climă propice

Prof. univ. dr. Mircea Duţu


Preşedintele Universităţii Ecologice din Bucureşti
Preşedintele Asociaţiei Române de Dreptul Mediului

Ultimii cinzeci de ani au redat dreptului o legitimitate şi un prestigiu


contestate anterior, afirmându-se mai ales ca o epocă a redescoperirii „drepturilor
omului” şi a „statului de drept”, în jurul cărora se structurează actualele
controverse filosofice şi se caută răspunsurile juridice la noile probleme cu care se
confruntă societatea umană. Printre acestea din urmă, protecţia mediului şi
provocările sale ocupă un loc important, generând deja constituirea dreptului
mediului ca nouă ramură de drept şi inedită disciplină ştiinţifică, precum şi
recunoaşterea şi garantarea dreptului fundamental la un mediu sănătos şi echilibrat
ecologic aparţinător generaţiei a treia, a drepturilor de solidaritate. Sub impactul
acutizării crizei ecologice, acest drept uman fundamental de tip matricial s-a
maturizat rapid şi se diversifică în mod corespunzător spre a răspunde existenţelor
ontologice. Dreptul e proclamat „salvator” al mediului1.
Totodată, afirmarea problemelor ecologice globale, în frunte cu încălzirea
atmosferei planetei şi schimbările climei au născut alte importante provocări pentru
societatea post - modernă şi necesită dezvoltări corespunzătoare pentru drept.
Printre acestea, noua condiţie umană în era antropocenului şi reflexele juridice
aferente, ocupă un loc prioritar. În acelaşi timp, orice abordare ecologică este şi
una socială, care trebuie să integreze ca repere fundamentale dreptatea, echitatea şi
egalitatea în tratarea şi soluţionarea problemelor mediului.
Justiţia climatică devine, la rândul său, parte inseparabilă a justiţiei sociale,
manifestându-se în plan individual, societal şi statal.
Ca problemă globală, schimbările climatice au, pe de o parte, un impact
important asupra conţinutului şi exercitării depline a drepturilor umane
fundamentale, iar pe de alta generează emergenta unui nou drept fundamental al
omului: dreptul la o climă propice.
Determinaţii naturale. Condiţiile ecoclimatice ale apariţiei şi manifestării
vieţii pe planeta Terra au determinat şi marchează şi soarta speciei umane, afirmată
în cadrul unei lumi finite, atât în spaţiu, cât şi în timp. Astfel, apariţia genului homo
pe Pământ, coincide cu cristalizarea unei situaţii climatice particulare: una în care,
circa 2 milioane de ani, s-a oscilat între glaciaţiuni şi perioade interglaciare ceea ce

1
Le droit peut sauver la nature, entretien avec Michel Serres, in rev „Pouvoirs”, no. 137, 2008, „Droit et
environnement”, p. 8-9
1
a permis mari deplasări de populaţii şi a presupus extraordinare eforturi de
subzistenţă.
Capacitatea de adaptare a omului i-a asigurat supravieţuirea şi succesul în
arena vieţii, iar schimbările climatice au funcţionat ca un adevărat „motor al
evoluţiei” acestei specii unice. Istoria societăţii umane se confundă, în mare
măsură, cu cea a evoluţiei climei şi a manifestărilor sale extreme, aşa cum ne arată.
de pildă, apusul unor civilizaţii precum cele ale Mesopotamiei, Egiptului antic,
Imperiului roman, Maya ş.a. Fragilizând stăpânirile existente şi favorizând
afirmarea altora noi, războaie şi revolte fenomenele ecoclimatice au provocat ori
însoţit mersul societăţilor umane2. Relativa stabilitate a climei din ultimii 10.000-
12.000 de ani a permis şi chiar stimulat constituirea şi înflorirea civilizaţiei umane
actuale, în unitatea şi diversitatea sa.
Apariţia crizei climatice majore din ultimele decenii (post-1975), generată
de încălzirea globală (global warming), provocată, în mare parte, de efecte
antropice (emisiile de GES) au transformat schimbările climatice într-o problemă
planetară, de soluţionarea căreia depinde chiar, într-un anumit orizont de timp,
supravieţuire omului ca specie între specii.
Am intrat într-o nouă era geologică, una care impune şi o nouă condiţie
umană, antropocenul, în care omenirea a devenit o forţă majoră (de importanţă
geologică), şi care reprezintă o altă vârstă a omului, cea a maximei sale evoluţii, a
cărei ilustrare exemplară o constituie fenomenul încălzirii globale şi consecințele
sale, schimbările climatice de origine antropică3. Problematica climei şi
ameninţările dereglărilor sale, nevoia adaptării la nevoile condiţii ecoclimatice au
intrat în rândul preocupărilor permanente ale individului şi societăţii, ale
comunităţii umane în ansamblul său.
Diagnosticului ştiinţific i se asociază o teorie generală, dar mai ales o
responsabilitate de tip nou şi anvergură planetară. Într-adevăr, cosubstanțiabilitatea
totală astfel afirmată între Terra (natura) şi specia umană face şi ca răspunderea
umană să devină una naturalizată şi asimilată categoriei antropologice.
Se impun astfel o nouă guvernanţă, inedite dezvoltări juridice4 şi
metamorfoze corespunzătoare în planul drepturilor omului.
Explozia demografică aferentă veacului al XX-lea (omenirea ajungând astăzi
la peste 7,3 miliarde de indivizi şi la concentrări masive de populaţie) a făcut din
factorul demografic principalul, foarte probabil, declanşator al dereglărilor

2
Pentru informaţii privind influenţa climei asupra istoriei umane a se vedea: Quand le climat écrit
l’histoire, „Les Cahiers Science et vie”, 2015
3
C. Bonneuil, J.-B. Fressoz, L’évènement anthropocéne, Editions du Seuil, Paris, 2013.
4
St.C. Aykut, A. Dahan, Gouverner le climat? Vingt ans de négociations internationales, Sciences
Po/Les Presses, Paris, 2014, p. 643.
2
climatice dar şi imposibilă adaptarea, ca până acum, prin simple deplasări de
populaţii.
La rândul său demersul de prevenire şi gestionare a efectelor schimbărilor
climatice nu mai poate fi gândit şi instituționalizat ca unul ce priveşte o simplă
problemă de mediu, oricât de importantă ar fi aceasta, iar acţiunea aferentă
concentrată pe obiective abstracte şi îndepărtate (precum pragul de 2°C ori termene
de 2050,2100…). Gazele cu efect de seră - în frunte cu CO2 – nu reprezintă, în
acest caz, un simplu poluant, ca oricare altul, care implică măsuri punctuale şi
specifice de prevenire a emisiei de gaze cu efect de seră şi combatere a efectelor
sale, ci sunt omniprezente în toate manifestările civilizaţiei umane, îşi conjugă şi
potenţializează efectele, generând o problemă planetară decisivă, ce necesită o
abordare complexă şi presupune acţiuni şi soluţii globale, integrate, în care
aspectele de ordin climatic se condiţionează reciproc cu cele de natură energetică,
socială şi economică, în lupa împotriva emisiilor de GES şi acţiunile conjugate de
adaptare la nevoile realităţii.
Totodată, nu trebuie ignorat faptul că clima reprezintă un „bun comun”,
alături de aer, apă sau biodiversitate, care condiţionează viaţa şi ceea ce presupune
ca fiecare fiinţă umană să aibă acces la binefacerile sale.
De asemenea, caracterul unitar al mediului, din care cel ecoclimatic
reprezintă un aspect fundamental presupune o abordare integrată a problematicii
enviromentale, în sensul că elementul component trebuie văzut şi tratat în cadrul
sistemului din care face parte.
În fine, toate aceste procese şi evoluţii presupun, din perspectiva reacţiei
societăţii în vederea gestionării şi soluţionării respectivei problematici, cristalizarea
unei noi etici globale a supravieţuirii şi progresului5, în frunte cu imperativul
respectării şi asigurării pretutindeni a drepturilor omului, ceea ce implică adaptarea
semnificaţiilor acestora la imperativul ecoclimatic şi dezvoltări corespunzătoare
acestuia, sub forma cristalizării unui nou uman fundamental, dreptul la o climă
propice.
Interdependenţa dintre mediul ecoclimatic şi drepturile omului. Caracterul
indispensabil dintre un mediu sănătos, curat şi echilibrat din punct de vedere
ecologic şi deplina exercitare a drepturilor omului, inclusiv printre altele, dreptul la
viaţă, la sănătate, apă, hrană sau locuire este astăzi de netăgăduit.
În cadrul raportului dintre mediu, inclusiv factorul său climatic şi drepturile
omului, recunoscute şi garantate prin drept în cadrul societăţii, în mod evident
acestea din urmă sunt dependente de primul, conservarea echilibrelor ecoclimatice
reprezentând o condiţie indispensabilă realizării efective a tuturor drepturilor şi
libertăţilor umane, care nu pot exista şi să fie exercitate pe deplin decât în condiţii

5
R. Tremblay, Le code pour une éthique globale, Ed. Liber, Montréal, 2009
3
naturale favorabile. Această interdependenţă dintre starea şi degradarea mediului şi
drepturile omului a fost relevată în doctrina de specialitate, demonstrată prin studii
ştiinţifice şi asumată oficial în documente internaţionale pertinente.
Sub influenţa Declaraţiei de la Stockholm6, document fondator al „erei ecologice”
şi al dreptului mediului, încă din anii 1980 C.-A. Kiss sublinia că „degradarea
mediului natural este contrară drepturilor omului, întrucât impune condiţii de viaţă
mai puţin bune pentru dezvoltarea personalităţii şi menţinerea sănătăţii fizice şi
morale, care contribuie la demnitatea şi bunăstarea omului”7. De asemenea, o serie
de rapoarte internaţionale oficiale, elaborate în special sub egida ONU au acceptat
şi promovat teza dependenţei realizării drepturilor omului de starea mediului8, iar
în ultima perioadă şi faţeta sa constând în implicaţiile global warming asupra
condiţiei umane în general şi, în special, afectarea directă a unor drepturi specifice,
precum dreptul la viaţă, la alimentaţie, la sănătate sau dreptul la locuinţă9.
„Daunele environmentale pot avea consecinţe negative, directe ori indirecte,
asupra la jouissance effective a tuturor drepturilor umane10”.
Legătura efectivă dintre calitatea mediului şi drepturile omului este
demonstrată de caracterul concret al consecinţelor degradării naturii asupra
condiţiei umane, relevat inclusiv în jurisprudenţa Curţii Internaţionale de Justiţie,
conform căreia „mediul nu este o abstracţie, ci spaţiul în care trăiesc fiinţe umane
şi de care depinde calitatea vieţii şi sănătăţii lor, inclusiv în privinţa generaţiilor
viitoare”.11
Impactul schimbărilor climatice asupra exercitării drepturilor umane, şi
necesitatea înscrierii problemei pe agenda negocierilor internaţionale privind
clima, în vederea cuprinderii sale în reglementările şi politicile viitoare în materie
devin din ce în ce mai mult preocupări prioritare.
The effects of climate change on the full enjoyment of human rights. By their
multiple and diverse consequences on human condition, climate change have an
increasingly important impact on the exercise of human rights. Therefore, the
impact of climate change on the enjoyment of human rights and the need of
including the issue in the agenda of international negotiations regarding climate, in
view of integrating it in future policies and regulations, becomes more and more a
priority concern.

6
În special principiul 1 al documentului.
7
C.-A. Kiss, Définitions et nature juridique d’un droit de l’Homme a l’environnement, în vol.
„Environnement et droits de l’homme”, P. Kromarek (sous la direction de), UNESCO, Paris, 1987, p. 16.
8
Ca, de exemplu, raportul special privind mediul şi drepturile omului, întocmit sub egida Comisiei ONU
pentru drepturile omului, 46e session, E/CN.4/Sub 2/1994/9, 6 juillet 1994.
9
Raportul realizat, la cererea Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului prin rezoluţia 7/23 din
28 martie 2008, Doc. A/HRC/10/61.
10
Résolution du Conseil des Droits de l’Homme 25/21 (28 mars 2014).
11
Recueil CIJ, 1996, p. 242-243.
4
Starting with the 2009 rapport of the United Nations High Commissioner for
Human Rights (UNHCHR), reconsidered at the request of the United Nations
Human Rights Council, more such documents12 have analysed and shown that the
“climate change related impacts have a range of implication, both direct and
indirect, for the effective enjoyment of human rights”13.
Special rapporteurs and other independent experts issued a joint letter on the
implication of climate change for human rights (October 2014) which stated in
part: “A safe, clean, healthy and sustainable environment is indispensable to the
full enjoyment of human rights, including rights to life, health, food, water, and
housing, among many others… There can no longer be any doubt that climate
change interferes with the enjoyment of human rights recognized and protected by
international law”14.
Finally, in the same perspective, all of the UN human rights special mandate
holders came together to issue a joint statement on climate and human rights,
highlighting the fact that: “Climate change is one of the greatest challenges of our
generation with consequences that transform life on earth and adversely impact the
livelihood of many people. It poses great risks and threats to the environment,
human health, accessibility and inclusion, access to water, sanitation and food,
security, and economic and social development. These impacts of climate change
interfere with the effective enjoyment of human rights. In particular, climate
change has a disproportionate effect on many disadvantaged, marginalized,
excluded and vulnerable individuals and groups, including those whose ways of
life are inextricably linked to the environment”15.
The effects of climate change have a major influence on the process of fully
exercising the right to life16, a “supreme right”, a right from which no derogation
is permitted, even in time of public emergency. It requires States to take positive

12
Report of the United Nations High Commissioner for Human Rights on the Relationship Between
Climate Change and Human Rights, A/HRC/10/61 (15 January 2009), par. 69; and Council of Europe,
Climate Change and Human Rights (4th Meeting of the Group of Experts on Biodiversity and Climate
Change), T-VPS/Inf (2009) 4 (8 April 2009). The latest related document: Office of the United Nations,
High Commissioner for Human Rights, The Effects of Climate Change on The Full Enjoyment of Human
Rights, 30 April 2015. Some conclusions of the present study come from the latter.
13
Human Rights Council Resolution 10/4 (2009).
14
A new climate change agreement must include human rights protections for all (27 October 2014),
http://srenvironment.org/wp-content/uploads/2014/10/Letter-to-UNFCCC-FINAL.pdf.
15
Statement of the UN Special Procedures Mandate Holders on the occasion of Human Rights Day (10
December.2014),http://www.ohchr.org/EN/NewsEvents/Pages/DisplayNews.aspx?NewsID=15393&Lang
ID=E.
16
Article 3 of the Universal Declaration of Human Rights (1948) states that everyone has the right to life,
and Article 6 of the International Pact for Civil and Political Rights (ICCPR) states that “every human
being has the inherent right to life. This right shall be protected by law. No one shall be arbitrarily
deprived of his life”;
5
measures for its protection, including taking measure to reduce infant mortality,
malnutrition and epidemics17. The expert’s assessments show that the impact of the
effects of climate disorders on the right to life occur differently according to the
vulnerability of the geographical areas and human groups, starting from punctual
victims, group and towards the gravest perspective, the threat of a new wave of
major extinction of life on Earth, with significant and irreversible losses to the
human species. In this regard, are relevant the conclusions of generally accepted
reports; for instance, IPCC AR5 or the WHO Atlas of Health and Climate and the
WMO (2012). For example, it is stated that increased malnutrition from decreased
food production will lead to increased risks of mortality, particularly in sub-
Saharan Africa and south Asia; the rise in extreme weather related events due to
climate change, such as increased precipitation and flooding, contributes to an oral-
faecal contamination pathway in water sources that is difficult to manage and that
increases the number of cases of disease and fatalities. More so, it has been
determined with high confidence that climate change since the middle of the 20th
century has already resulted in an increase in warm temperature extremes, which
has in turn likely resulted in an increase in a number of heat-related deaths. Other
studies have shown that the mortality rate from extreme heat events outweigh the
gains from less cold days, and in this respect the research concludes that “the
increase in heat-related mortality by mid-century will outweigh gains due to fewer
cold periods, especially in tropical developing countries with limited adaptive
capacities and large exposed populations,” as well as in temperate zones.
Another palpable impact of climate change occurs on the fundamental
human right to health18, as the environmental eco-climatic conditions leave their
mark on the psychological and physiological state of the human beings. In this
context, it is to be remarked that important premises are stated by already
confirmed concepts, such as “environmental health” and the “healthy
environment” component (next to the “ecologically balanced” component), of the
fundamental right to environment. Particularly relevant are, also regarding this
right, some conclusions of certain official international, generally accepted,
rapports. For instance, the effects of climate change on the full enjoyment of the

17
2009 OHCHR report note, 14;
18
Article 12 of the International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights (ICESCR) recognizes
“the right of everyone to the enjoyment of the highest attainable standard of physical and mental health”,
and states that the steps to be taken by the States Parties to achieve the full realisation of the right shall
include those necessary for the “improvement of all aspects of environmental and industrial hygiene”.
The expert committee on ESCR tasked with overseeing the Covenant has stated that the right to health
extends to “the underlying determinants of health, such as access to safe and potable water and adequate
sanitation, and adequate supply of safe food, nutrition and housing, healthy occupational and
environmental condition and information, including on sexual and reproductive health” – Committee on
Economic, Social and Cultural Rights, General Comment, 14, 11;
6
right to health will be profound. IPCC AR5 states that “climate change may affect
the future social and environmental determinants of health, including clean air, safe
drinking water, sufficient food, and secure shelter”. It states with high confidence
that “throughout the 21st century, climate change is expected to lead to increases in
ill-health in many regions and especially in developing countries with low income,
as compared to a baseline without climate change”. In turn, the Special Rapporteur
on the right to health, Anand Grover, has also linked the impacts of climate change
to the right to health, stating: “Those living in poverty are disproportionately
affected by the adverse effects of global warming. Not only has global warming
led to a decline in dependable access to water, it has also led to a disruption in
natural ecosystems”. He added, “Warmer and wetter conditions resulting from
climate change are increasing the range and season of vectors, such as mosquitoes
and tsetse flies, which spread diseases such as malaria, dengue and yellow fever,
and encephalitis”.
Among the effects of climate change, the ones related to agriculture, and,
thereby, the right to food19, are the most obvious. Being by itself in a process of
juridical consecration and procedural guaranteeing, the exercise of this right is
threatened by the consequences of the climate disorders under diverse occurrences
and in different proportions, relating to a multitude of circumstances. The
considerations of the IPCC AR5 are, in this case as well, the most pertinent. As a
general assessment, all aspects of food security are potentially affected by climate
change, including food access, utilization, and price stability. Moreover, regarding
agriculture, for the major crops (wheat, rice, and maize) in tropical and temperate
regions, climate change without adaptation will negatively impact production for
local temperature increases of 2°C or more above late-20th-century levels,
although individual locations may benefit. After 2050, the risks of more severe
impacts increase. Global temperature increases of 4°C or more above late-20th-
century levels, combined with increasing food demand, would pose large risks to
food security globally and regionally.
For the time being at an incipient stage, of international proclamation under
the limited form of access to drinking water and sanitary conditions, the right to
water and sanitation20 is significantly influenced by climate change, the rainfall
regime being an essential objective. In this context, the conclusions of the IPCC
AR5 predict a very high risk at a 2°C temperature increase for “reduced access to
water for rural and urban poor people due to water scarcity and increasing

19
Article 11(1) of the ICESCR provides that “States Parties to the present Covenant recognize the right of
everyone to an adequate standard of living for himself and his family, including adequate food”.
20
Regarding sectors related to climate, the right to water and sanitation falls within the rights
indispensable for the realization of the right to an adequate standard of living (under article 11 of the
ICESCR);
7
competition for water” from 2080-2100. A 2°C increase is also projected to reduce
renewable water resources significantly in most dry subtropical regions.
Moreover, about 8% of the global population would see a severe reduction in water
resources with a 1°C rise in global mean temperature (compared to the 1990s),
rising to 14% at 2°C and 17% at 3°C. A decrease in surface water availability can
also have a negative impact on groundwater resources. According to one study, the
incremental increase in temperature rise between 0°C and 3°C correlates to an
increased depletion of groundwater resources and for each degree of global mean
temperature rise, an additional 4% of the global land area is projected to suffer a
groundwater resources decrease of more than 30%, and an additional 1% to suffer
a decrease of more than 70%. Climate change will also have impacts on sewage
systems, particularly in urban areas. For example, one study has found that a
projected increase of 10% to 60% in short-duration rainfall events up to 2100 may
have significant impacts on urban drainage systems, and in particular more
problems with sewer sub-charging, sewer flooding, and more frequent combined
sewer overflow spills.
In turn, the former Special Rapporteur on the human right to safe drinking
water and sanitation, Catarina de Albuquerque, endorsed the contents of a position
paper on climate change and the human right to water and sanitation, which
concluded that climate change is an obstacle to the realization of the right. In
particular, the paper states that climate change has a number of deleterious effects
on humans and their environmental surroundings because of its impact on water
resources.
Considered to be an element of the right to an adequate standard of living 21
the exercise of the right to housing has known important impairments due to
climate change. According to the 2009 OHCHR climate change report, human
right guarantees in the context of climate change include a) adequate protection of
housing from weather hazards (habitability of housing); b) access to housing away
from hazardous zones; c) access to shelter and disaster preparedness in cases of
displacement caused by extreme weather events; d) protection of communities that
are relocated away from hazardous zones, including protection against forced
evictions without appropriate forms of legal or other protection, including adequate
consultation with affected persons.
The former Special Rapporteur on adequate housing, Raquel Rolnik, linked
climate change with many human rights impacts. According to the Special
Rapporteur, climate change-induced extreme weather events pose risks to the right
21
Article 11 of the ICESCR. The Committee on Economic, social and Cultural Rights has defined the
main elements of the right to housing to include legal security of tenure, availability of services,
materials, facilities and infrastructure, affordability, habitability, accessibility, location and cultural
adequacy. CESCR, General Comment 4 (1991) 18.
8
to adequate housing in urban settlements, smaller settlements, and small islands.
She cautioned that the implications of climate change will be severe, particularly
for low-income groups and those living in countries that lack the resources,
infrastructure, and capacity necessary to protect their populations. Rolnik also
noted the impacts of climate change on groups in vulnerable situations, such as
women and children and the poor. Rolnik explained that poor communities can be
especially vulnerable to climate change-related impacts, “in particular those
concentrated in unplanned and unserviced settlements within urban areas, which
tend to be built on hazardous sites and to be susceptible to a number of climate
change-related disasters.” She states, “Living in a situation of poverty and
exclusion, they lack adequate resources to protect themselves. Climate change
related effects aggravate existing risks and vulnerabilities”.
The right to self-determination22 finds itself among the fundamental rights
deeply impaired by the consequences of climate change, having an impact on large
groups of people. As early as the 2009 OHCHR report, by quoting the conclusions
of the IPCC AR4, it has been shown, among others, that “sea level risk and
extreme weather events related to climate change are threatening the habitability,
and on the longer term, the territorial existence of a number of low-lying island
States”, and that “changes in the climate threaten to deprive indigenous peoples of
their traditional territories and sources of livelihood. Either of these impacts would
have implications for the right to self-determination”.
The IPCC AR5 report stresses that current and future climate-related drivers
of risk for small islands during the 21st century include sea level rise, tropical and
extratropical cyclones, increasing air and sea surface temperatures, and changing
rainfall. Again, the greater the temperature rise, the more quickly and drastically
the peoples living in small island states will be faced with challenges to their
ability to continue to live on their traditional territory, and therefore faced with
challenges to their ability to enjoy and exercise their right to self-determination23.
At the same time, pertinent international documents show that the effects of global
warming “touch hardly on the population groups already in a vulnerable situation,
because of factors such as geographical localization, poverty, sex, age, local status,
belonging to a minority, or disability”.

22
The right to self-determination is recognized in article 1 of the ICCPR and in article 1 of the ICESCR.
Both state that “all peoples have the right of self-determination”, and that “by virtue of that right they
freely determine their political status and freely pursue their economic, social and cultural development”.
Each Covenant provides that “in no case may a people be deprived of its own means of subsistence”.
23
Addendum to the Report of the Special Rapporteur on adequate housing as a component of the right to
an adequate standard of living, and on the right to non-discrimination in this context, Raquel Rolnik,
Mission to Maldives, 11 January 2010, U.N. Doc. A/HRC/13/20/Add.3, ¶ 14.
9
Thus, climate change has solid, significant effects, with implications on the
legal plane, on specific groups (women, children, persons with disabilities, those
living in extreme poverty, indigenous peoples, and displaced persons”24.
Imperativul emergentei unui nou drept uman fundamental: dreptul la o
climă propice. În acest context, ultimul raport (al V-lea, 2013, 2014) al IPCC a
stabilit cu foarte mare probabilitate (de 98%) o legătură cauzală între activitatea
umană ( emisiile de GES) şi încălzirea globală şi a fixat la 2°C pragul maxim de
creştere a temperaturii medii globale acceptabil în raport cu situaţia din perioada
preindustrială, dincolo de care cursul spre dezastru ecologic major ar deveni
ireversibil, încălzirea globală şi schimbările climatice pe care le generează au
efecte concrete asupra vieţii cotidiene a oamenilor şi contribuie la suferinţa
umană.25
Într-adevăr, persoanele au interesul fundamental de a nu suferi efectele global
warming, precum: seceta, valurile de căldură, bolile infecţioase, inundaţiile,
schimbările rapide, imprevizibile şi considerabile în mediul lor natural, social şi
economic, generate de schimbările climatice. De aici rezultă interesul vital de a
menţine stabilitatea climei şi a se adapta pe cât posibil în mod natural la evoluţiile
ei, de unde ar rezulta dreptul persoanelor de a nu suferi inconvenienţele provocate
de schimbările climatice.26 Din această situaţie excepţională, care ameninţă cu
spectrul unui nou val de extincţie a speciilor la nivel planetar se naşte dreptul
natural al omului ca individ şi al omenirii ca specie între specii, la dreptul
fundamental la o climă propice (adecvată), echivalent în anumite privinţe dreptului
la existenţă al acestora. El este un drept de (auto)apărare a speciei, chiar dacă
aceasta este vinovată de provocarea dezechilibrelor ecoclimatice prin desfăşurarea
activităţilor poluante şi de consecinţele cărora o protejează un astfel de drept.
Obligaţia de respectare a drepturilor omului din perspectiva climatică.
Toate cele 196 state-părţi la Convenţia-cadru privind schimbările climatice (1992)
s-au angajat, prin alte instrumente internaţionale pertinente, să respecte şi să
protejeze drepturile omului, principiu general al dreptului internaţional
contemporan. Pe această bază, lor le incumbă obligaţia de a adopta măsurile
necesare de reducere a emisiilor GES, astfel încât să nu se rupă echilibrul climatic,
precum şi de adaptare la noile condiţii ecoclimatice, astfel încât prejudiciile aduse
drepturilor omului să fie cât mai reduse şi, în orice caz, suportabile.

24
Human Rights Council Resolution 10/4 (25 march 2009) 18/22 (17 October 2011) and 26/27 (June
2014).
25
Climate Change and Human Right: A Rough Guide, 2008, International Council on Human Right
Policy, Versoix, Switzerland.
26
S. Carney, Cosmopolitan justice, responsibility and global climate change, în “Leiden Journal of
International Law”, Cambridge University Press, no. 18, 2005, p. 766-771.
10
Obligaţiile esenţiale ale statelor şi societăţilor vizând evitarea atingerii
nivelului critic al încălzirii globale, derivă din principiile fundamentale cu caracter
general şi o serie de drepturi deja consacrate juridic.
Este vorba, mai întâi, de faptul că, în măsura în care activitatea umană pune
în pericol biosfera, prin provocarea schimbărilor climatice, via amplificării
antropice a efectului de seră, tuturor oamenilor, tuturor societăţilor şi tuturor
statelor le incumbă, individual şi colectiv, îndatorirea morală şi obligaţia juridică
de a preveni dereglarea climei şi efectele sale şi a întreprinde măsurile de adaptare
necesare.
Dreptul internaţional contemporan impune statelor şi celorlalte subiecte
internaţionale de drept obligaţia de coopera în vederea protejării şi promovării
drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv în contextul schimbărilor climatice şi
efectelor lor asupra capacităţii oamenilor de a exercita drepturile recunoscute şi
garantate.
Categoria drepturilor umane astfel ameninţate şi afectate cuprinde dar nu se
limitează la, dreptul la viaţă, la sănătate, la apă, la alimentaţie, alte drepturi sociale,
economice şi culturale, ale copiilor, femeilor, minorităţilor şi populaţiilor indigene.
Îndeplinirea exigenţelor unei asemenea obligaţii presupune din partea
statelor în special:
- adoptarea şi implementarea de acţiuni la nivel internaţional, naţional şi
local în vederea adaptării la efectele inevitabile ale schimbărilor
climatice, pentru a minimiza efectele acestora asupra exerciţiului
drepturilor omului;
- garantarea accesului publicului la informaţia privind schimbările
climatice, politicile, proiectele şi practicile relevate, prin stabilirea
instituţiilor corespunzătoare de coordonare şi implementare a eforturilor
de readucere a emisiilor de GES şi de diminuare a amplorii schimbărilor
climatice.
Obligaţia (îndatorirea) statelor de a veghea ca toate măsurile luate pentru a
combate schimbările climatice să fie conforme cu ansamblul obligaţiilor asumate
în materia drepturilor omului, presupune o multitudine de implicaţii politico-
juridice.
În acest sens, în rezoluţia 10/4 din 2009 a Consiliului drepturilor omului s-a
arătat că: „obligaţiile şi angajamentele în materia drepturilor omului pot să clarifice
şi întărească elaborarea de politici naţionale şi internaţionale în domeniul
schimbărilor climatice, favorizând coerenţa măsurilor, buna lor fundamentare şi
perenitatea rezultatelor”27. Invocând respectivul text, în documentul final din 2010
adoptat de COP-16 (Cancun, Mexic) s-a preluat ideia, precizându-se că „Părţile

27
Résolution du Conseil du Droit de l’Homme 10/4 (25 mars 2009).

11
trebuie, în toate acţiunile relative la schimbările climatice, să respecte pleinement
drepturile omului”28.
Pe calea respectării drepturilor omului în formularea şi punerea în aplicare a
politicilor climatice se asigură o serie de premise specifice asigurării
semnificaţiilor unui drept fundamental la o climă specifică: obligația statelor de a
furniza un acces la informaţii şi de a facilita participarea publicului la procesul
decizional, consultarea populaţiei în adoptarea măsurilor de combatere a
dereglărilor climatice şi a celor de adaptare, asigurarea accesului la justiţie în
vederea garantării efectivităţii obligaţiilor asumate de către fiecare stat ş.a.
În acest context s-au mai relevat că respectarea obligaţiilor asumate în
privinţa respectării drepturilor umane fundamentale implică în materia politicilor
vizând schimbările climatice: respectarea principiului consimţământului liber,
prealabil şi informat al popoarelor autohtone, orientarea strategică de a anticipa,
preveni şi remedia efectele defavorabile asupra grupurilor vulnerabile (popoarelor
autohtone, minorităţile, persoane care trăiesc în sărăcie, migranţii, persoanele
vârstnice, copii, femeile ş.a.).
Principiile de la Oslo relative la obligaţiile globale privind schimbările
climatice (2015). Menţionată în art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie
printre mijloacele auxiliare de determinare a regulilor de drept, doctrina celor mai
calificaţi specialişti în domeniu poate să releve existenţa şi să explice conţinutul
unor norme de drept internaţional. Pentru dreptul climei o semnificaţie deosebită o
au în acest sens Principiile de la Oslo relative la obligaţiile globale privind
schimbările climatice, adoptate la Oslo, la 1 martie 201529, de un grup de experţi în
drept internaţional, dreptul drepturilor omului, dreptul mediului şi alte domenii ale
dreptului. Conceput a cuprinde „obligaţiile esenţiale ale statelor şi societăţilor cu
scopul de a evita atingerea nivelului critic al încălzirii globale”. Principiile caută să
adapteze la domeniul schimbărilor climatice obligaţii legale preexistente, precizând
atât obligaţiile curente prin intermediul cărora toate statele şi societatea trebuie să
apere şi să protejeze clima Pământului şi, prin urmare, biosfera acestuia, cât şi
mijloacele de bază pentru îndeplinirea acestei obligaţii.
Recunoscând dreptul esenţial al fiinţelor umane de a se bucura de biosferă şi
diversitatea sa biologică şi constatând că aceasta este ameninţată de încălzirea
globală de origine antropică, documentul relevă datoria morală şi juridică imediată
a tuturor statelor şi societăţilor în vederea prevenirii efectelor nocive ale
schimbărilor climatice, cu titlul de responsabilitate primară, îndatorirea împărtăşită,
individual şi prin asociaţii, de toţi oamenii. Natura gravă şi universală a
28
FCCC/CP/2010/7/Add. 1, Report of the Conference of the parties on its sixteenth session, held in
Cancun from 29 November to 10 December 2010, Addendum, Part Two: Action taken by the Conference
of the parties at its sixteenth session.
29
Principiile au fost lansate la simpozionul organizat la King’s College din Londra la 30 martie 2015.
12
schimbărilor climatice confirmă principiul de bază al solidarităţii umane şi impune
ca statele şi indivizii să acţioneze, în ceea ce priveşte deciziile ce afectează clima,
în mod urgent şi cu respectarea legalităţii şi echităţii, prin negocierea cu bună
credinţă a unor acorduri adecvate. Un loc central este acordat Principiului
precauţiei şi semnificaţiilor sale în domeniul climatic. Printre măsurile –
inițiativele necesare şi relevante, pe lângă cele vizând adaptarea şi transparenţa,
menite, printre altele, să minimizeze efectele negative asupra exerciţiului
drepturilor omului se menţionează: garantarea accesului publicului la informaţii cu
privire la schimbările climatice şi la politicile, proiectele şi practicile relevate, o
adevărată garanţie procedurală a dreptului la o climă propice. În fine, printre
izvoarele de drept care exprimă şi impun statelor şi societăţilor respectarea
Principiilor enunţate şi care să asigure „o replică urgentă şi efectivă la schimbările
climatice” se menţionează dreptul internaţional al drepturilor omului şi dreptul
mediului, precum şi regulile de funcţionare a jurisdicțiilor internaționale.
Lupta împotriva încălzirii globale: obiectiv universal al dezvoltării durabile.
Programul de dezvoltare durabilă la orizontul 203030 („plan de acţiune”, „o cartă
pentru umanitate şi pentru planetă în secolul XXI”) stabileşte printre cele 17
obiective şi 169 ţinte ale dezvoltării durabile „integrate şi indisociabile”, „Luarea
de urgenţă de măsuri pentru a lupta contra schimbărilor climatice şi repercusiunilor
acestora” (Obiectivul nr. 13), cu precizarea că Convenţia - cadru privind
schimbările climatice a ONU (1992) este principalul mecanism internaţional
interguvernamental de negociere a acţiunii de desfăşurat la nivel mondial, faţă de
aceste schimbări.
Valorificând filosofia, experienţele juridico-diplomatice şi de acţiune ale
sistemului ONU în materie, documentul promovează o viziune nouă asupra
dezvoltării durabile, bazată pe cei trei piloni tradiţionali: economic, social şi de
mediu, dar având în centrul său trinomul: umanitate, planetă şi prosperitate, care
formează un tot unitar. Dimensiunea ecologică se manifestă în mod specific în cele
trei planuri astfel definite. Ea înseamnă, în privinţa umanităţii imperativul ca „toate
fiinţele umane să poată să-şi realizeze potenţialul lor în condiţii de demnitate şi
egalitate într-un mediu sănătos”; referitor la componenta indisociabilă planeta,
apare pentru prima dată, în obiectivul mai larg „lupta contra degradării Terrei”,
alături de recurgerea la moduri de consum şi la producţii durabile, asigurarea
gestiunii durabile a resurselor naturale, „luarea de urgenţă a măsurilor pentru a
lupta contra schimbărilor climatice”, în scopul ca ea să poată răspunde nevoilor
generaţiilor actuale şi viitoare; în fine, prosperitatea presupune „ca toate fiinţele
umane să aibă o viaţă prosperă şi înfloritoare şi progresul economic, social şi
tehnologic se face în armonie cu natura”.

30

13
Caracterul obiectivelor și țintelor dezvoltării durabile de a fi „integrate și
indisociabile, prin esență globale și aplicabile universal” conferă astfel încălzirii
globale şi schimbărilor climatice un statut omniprezent, cu implicaţii specifice în
toate cele trei dimensiuni: umană, planetară şi de prosperitate ale dezvoltării
durabile.
Enunţul că „toate fiinţele umane să poată să-şi realizeze potenţialul lor în
condiţii de demnitate şi egalitate într-un mediu sănătos” (Preambul) cuprinde, cel
puţin implicit, o premisă a unui drept la o climă apropiată, acesta din urmă
reprezentând un aspect definitoriu al unui mediu sănătos, iar schimbările climatice
afectând toate drepturile umane fundamentale, precum şi întregul cadru de viaţă al
Terrei.
Caracterul de drept fundamental. Dreptul la climă propice îndeplineşte, cu
particularităţile sale, exigenţele conceptului de drept fundamental31 şi elementele
sale constitutive, chiar dacă unele dintre acestea se află în stadii diferite de
cristalizare şi recunoaştere juridică. Mai întâi, este de domeniul evidentei că acesta
se înscrie printre drepturile şi facultăţile care asigură libertatea şi demnitatea
persoanei umane şi beneficiază de garanţii instituţionale, chiar dacă acestea din
urmă sunt încă la început şi se manifestă preponderent în mod indirect.
Cunoscând încă enunţuri difuze, fragmentare şi indicate în documentele
internaţionale, dreptul la climă propice are însă o fundamentalitate bine conturată,
anterioară unei consacrări formale depline. Valorile pe care le exprimă şi care îi
întemeiază legitimitatea în plan etic sunt evidente: condiţiile de viaţă, bunăstare,
demnitate şi, în ultimă instanţă, chiar supravieţuirea omului ca specie între specii.
El presupune asigurarea unei variabilități a condiţiilor ecoclimatice de
existenţă într-un ritm şi cu o amploare care să permită adaptarea fiecărui individ şi
a comunităţii umane, a omenirii în ansamblul său, cu suportarea unor prejudicii cât
mai reduse. Astfel, cerinţele sale vizează deopotrivă calitatea vieţii individului,
durabilitatea societăţii căruia îi aparţine, şi, în cele din urmă, conservarea
echilibrelor ecoclimatice ale planetei.
Ca drept al oricărei persoane, dreptul la o climă propice presupune, în mod
corelativ, îndatorirea şi responsabilitatea tuturor persoanelor fizice şi persoanelor
juridice, inclusiv statelor de a adopta măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră şi, respectiv, de adaptare la evoluţiile mediului climatic. Dimensiunea
sa colectivă evidentă conferă calitatea de titular al acestuia a drepturilor şi
îndatoririlor aferente şi de subiect al acţiunii în materie, ca o rezultantă ultimă
înseşi speciei umane.
31
Asupra definiţiei drepturilor fundamentale, a se vedea: F. Sudre, Droit européen et international des
droits de l’homme, 8eed., Paris, P.U.F., 2006, p. 13; C.R. Beitz, The Idea of Human Rights, Oxford,
Oxford University Press, 2009, p. 21; D. Chagnollaud, G. Drago (dir.) Dictionnaire des droits
fondamentaux, Ed. Dalloz, Paris, 2010, p. 303-304.
14
În fine, aşa cum dovedeşte deja practica naţională, încă de la acest stadiu
incipient de recunoaştere, consacrare şi garantare, dreptul la o climă propice se
bucură de o anumită justiţiabilitate, prin posibilitatea, de exemplu, a obligării pe
calea justiţiei, a statelor de a-şi respecta angajamentele internaţionale asumate de
reducerea emisiilor de GES32.
Statutul dreptului la o climă propice în sistemul dreptului la mediu. Prin
valorile protejate şi obiectivele urmărite, un asemenea drept apare ca unul derivat,
aferent sistemului dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de vedere
ecologic. Într-adevăr clima integrându-se elementelor componente ale mediului,
dreptul la o climă propice apare prin desprinderea de genul proxim şi
autonomizarea prin diferenţa specifică.
Reprezentând o interacţiune esenţială dintre om (societate) şi cadrul său de
existenţă dreptul la mediu este pe cale să-şi construiască un sistem propriu,
constituit, pe de o parte, din dreptul general la mediu, iar pe de alta din forme
derivate precum dreptul la apă, dreptul la aer de calitate, dreptul la biodiversitate
şi, respectiv, dreptul la climă propice.
Dacă consacrarea din ce în ce mai generalizată a unui drept al omului la
mediu (sănătos şi echilibrat ecologic) a marcat sfârşitul veacului al XX-lea,
începutul celui următor se caracterizează mai ales deopotrivă prin consolidarea
statutului lui juridico-internaţional şi dezvoltarea majoră ale semnificaţiilor sale,
inclusiv prin autonomizarea unor „drepturi speciale”, precum dreptul la natură,
accesul la apă potabilă şi asanare, dreptul la aer de calitate, ori emergenţa altora
noi, ca dreptul la o climă propice. Construirea astfel a unui sistem al dreptului
general (matricial) (fundamental) la mediu se impune în virtutea noii viziuni
(abordări) post-moderne care, luând act de sfârşitul rupturii natură-omenire
(mediu-cultură) şi promovând perspectiva raportului om-mediu ca una „de la parte
la întreg”, trebuie să favorizeze constituirea de paradigme şi instituţii aferente
valorilor, adecvate noilor entităţii hibride.
Din punct de vedere socio-juridic, şi al acţiunii practice, asocierea dintre
mediu şi dezvoltare durabilă comportă implicaţii diverse şi importante. Mai întâi,
în măsura în care dezvoltarea durabilă constituie un obiectiv mai vast, mai
complex, acesta implică în mod necesar recunoaşterea drepturilor omului în
general şi a drepturilor la mediu în particular.
Apoi, mediul şi dezvoltarea durabilă fiind totuşi distincte, dar
complementare „amândouă concepte cu o legătură strânsă, dar complexă cu
drepturile omului” şi obligă teoria tradiţională a drepturilor omului pentru a lua în
32
De exemplu la 22 iunie 2015 un tribunal olandez a ordonat Statului să „limiteze volumul total al
emisiilor de gaz cu efect de seră, astfel încât nivelul lor să se reducă cu cel puţin 25% în 2020, în raport cu
nivelul din 1990”, „să facă mai mult pentru contracara pericolul iminent cauzat de schimbarea climei dată
fiind îndatorirea sa de protecţie a mediului”: http://www.urgenda.nl/.
15
calcul o nouă dimensiune juridică şi socială a vieţii pe planetă33. În acelaşi timp,
includerea luptei împotriva încălzirii globale şi schimbărilor climatice printre
obiectivele universale ale dezvoltării durabile proclamate de Agenda 2030 nr. 139,
face conexiunile necesare promovării drepturilor la o climă propice în acest
context.
Pe structura deja forjată şi afirmată normativ-procedural a dreptului general
la mediu, aceste noi drepturi fundamentale ale mediului dezvoltă particularităţi
care nu pot fi suficient şi corespunzător exprimate prin consacrarea şi garantarea
dreptului general al mediu, având nevoie de un statut autonom şi acţiuni complexe
de recunoaştere şi promovare a cerinţelor sale. Cazul dreptului la o climă propice
este semnificativ în acest sens. Afirmate ca problemă ecologică globală relativ
recent, schimbările climatice au cauze, consecinţe asupra condiţiei umane şi soluţii
care nu se reduc la o simplă problemă de poluare şi degradare a mediului, ci impun
abordări noi, radicale, inclusiv o raportare nouă, specială a speciei umane la mediul
său de existenţă. El exprimă singularitatea antropocenului: prin expansiunea şi
activităţile sale umanitatea a intrat în interacţiune cu ansamblul dimensiunilor
geofizice şi biologice ale planetei; schimbările climei sunt un global change,
reprezintă un fenomen planetar care afectează ciclurile temperaturilor, apei şi
interdependenţa între vegetale, animale, bacterii şi oameni. Acest fapt presupune şi
o reacţie juridică corespunzătoare în materia drepturilor omului, respectiv prin
„dezmembrarea” din cadrul dreptului la mediu, a dreptului la o climă adecvată.
Este un drept care exprimă o nouă solidaritate sub trei aspecte: pe de o parte între
toţi membrii speciei umane şi între generaţiile prezente şi viitoare, iar pe de alta
între aceasta şi restul speciilor.
Un proces complex, îndelungat şi urgenţa declanşării sale. Emergenţa
recunoaşterii şi garantării unui drept uman fundamental la o climă propice
reprezintă un proces complex şi îndelungat, aflat încă la începuturile sale.
Recunoaşterea şi garantarea unui drept uman fundamental la o climă propice ar
contribui major la dezvoltarea reglementărilor juridice în materie şi la constituirea
astfel a unui „drept al climei”.
În promovarea problematicii juridico-ecologice, inclusiv a aspectelor legate
de impactul său asupra drepturilor omului un rol decisiv au avut Conferinţele ONU
privind mediul (Summit-urile ecologice), începând cu cea de la Stockholm (1972),
urmată de Conferinţa de la Rio privind mediul şi dezvoltarea (1992), Conferinţa de
la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă (2002) şi Conferinţa Rio+ 20 (2012)
care au stimulat dezvoltările naţionale aferente. Evocat şi proclamat în Principiul 1
al Declaraţiei de la Stockholm, dreptul fundamental la mediu a fost consacrat apoi

33
M. Prieur, Droit de l’environnement, droit durable, Editions Bruylant Bruxelles, 2014, p. 295.
16
de toate constituţiile statelor adoptate sau revizuite după 1973, garantat procedural
în legislaţiile interne şi promovat în numeroase documente internaţionale.
Dintr-o asemenea perspectivă, Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind
schimbările climatice, ca principal mecanism interguvernamental de negociere a
acţiunii şi reglementărilor mondiale în domeniu, stabileşte cadrul juridic general de
emergenţă a noului drept uman fundamental: dreptul la o climă propice.
Lucrările Conferinţei - Părţilor şi instrumentul juridic al protocoalelor
adiţionale constituie factorii de acţiune în direcţia promovării unui asemenea
proces de lungă durată, complex. În acest context, COP-2I, Paris – 30 noiembrie –
11 decembrie 2015 – reprezintă un moment important în dezvoltarea preocupărilor
de reglementare juridică a problematicii ecoclimatice.

17