Răspândirea democrației contribuie cu adevărat la pacea internațională?

Administrațiile succesive ale

S.U.A. au justificat diverse politici menite să promoveze democrația, nu numai argumentând că
democrația este intrinsec bună, ci arătând către o gamă largă de cercetări care să concluzioneze că
democrațiile rareori, dacă se întamplă vreodată, merg la război una împotriva celăilalte . Pentru a
promova democrația, Statele Unite au oferit asistență economică, sprijin politic și sfaturi tehnice
democrațiilor emergente din Europa de Est și Centrală și a încercat să înlăture regimurile
nedemocratice prin presiune politică, sancțiuni economice și forțe militare. Edward Mansfield și Jack
Snyder contestă baza acceptată pe scară largă a acestor politici argumentând că statele aflate în
fazele incipiente ale tranziției la democrație sunt mai predispuse decât alte state să se implice în
război.

Bazându-se pe analize calitative și cantitative, Mansfield și Snyder arată că democrațiile emergente

cu instituții politice slabe sunt în special susceptibile să meargă la război. Liderii acestor țări încearcă
să adreseze sprijin invocând amenințările externe și apelând la retorica beligerantă și naționalistă.
Mansfield și Snyder indică acest model în cazuri care variază din Franța revoluționară până în Rusia
contemporană. Deoarece riscul de a fi implicat de un stat în conflicte violente este mare până când
democrația este complet consolidată, susțin Mansfield și Snyder, cea mai bună modalitate de a
promova democrația este să începi prin construirea instituțiilor pe care democrația le cere, cum ar fi
statul de drept ”și numai încurajând apoi participarea politică de masă și alegerile.

Ipoteza centrală a cărții afirmă că „țările care suferă de o democratizare incompletă cu instituții slabe
sunt mai susceptibile decât alte state să inițieze războiul”. Autorii, de asemenea, consideră că politica
de democratizare ar putea „prezenta unele sau toate caracteristicile următoare: excludere
naționalism, politică de grup de presiune, logistica între fracțiunile de elită, intermedierea slabă a
negocierilor politice de către elita conducătoare, semnalarea contradictorie și neconvingătoare în
afacerile externe, utilizarea dominației mass-media pentru promovarea ideologiei naționaliste ”și
multe alte variabile. Autorii fac o treabă foarte amănunțită de testare a ipotezei lor folosind tehnici
statistice pentru a studia comportamentul de război al tuturor statelor din sistemul internațional în
secolele XIX și XX. Pe baza unor argumente nuanțate de autori și dovezi bine prezentate, se poate
generaliza că, în linii mari, concluziile lor susțin ipotezele inițiale. În general, democratizarea suferă
într-adevăr de o serie de dizabilități sugerate și este într-adevăr un proces care aduce cu sine
instabilitate și violență domestică și, frecvent, conflictele interstatale și războiul.

Rezultatele generale ale cărții se bazează în principal pe examinarea conflictelor interstatale și un

studiu de caz al violenței intra-stat în genocidul din Rwanda. Ceea ce este mai puțin clar în ultimul caz
este dinamica care duce la genocidul din Rwanda sau Darfur, sau mai generic, când problemele
democratizării duc la interstat vs război intra-stat și dincolo de genocid. O democrație incompletă
aduce în mod clar perspective ambelor tipuri de violență, cu toate acestea cartea are o putere
explicativă mai mare cu privire la violența interstatală și tinde să turtească situații în care o societate
se transformă pe sine în măsura în care rezultă genocidul. Războiul civil este abordat, însă
caracteristicile speciale ale războiului civil, în special războiul civil genocid, sunt oarecum marcate.

Autorii nu distrag dorința democrației ca valoare pentru sine sau ca mijloc de creștere a păcii și
stabilității globale. Cu toate acestea, doresc să supună reclamațiilor făcute în mod popular de savanți
și comentatori cu privire la acest subiect. Ceea ce implică acest studiu foarte amănunțit și atent este
dacă procesul de democratizare este, de fapt, favorabil păcii sau, dimpotrivă, favorabil instabilității și
violenței interstatale și intra-statale. Dacă, de exemplu, actuala administrație încearcă să „aducă”
democrația în diverse părți ale lumii, aceste politici se vor dovedi de fapt stabilizatoare și sporind
violența chiar până la punctul de război. Autorii acceptă ideea că democrația este „bună”, dar vor să
exploreze relația dintre procesul de democratizare și violență. Autorii nu folosesc una, ci în esență
trei abordări pentru înțelegerea, testarea și apoi analizarea problemelor. Mai întâi, bazându-se pe
lectură și observație, discută problema și apoi generează o ipoteză pentru testare. În al doilea rând,
își testează ipotezele și argumentele prin măsuri cantitative și dezvoltă date și măsuri pentru a testa
diverse ipoteze. În al treilea rând, folosind descoperirile lor cantitative, ei examinează studii de caz
istorice concrete pentru a vedea dacă rezultatele lor sunt în concordanță cu constatările lor istorice.
În fiecare caz, munca scriitorilor este nuanțată și atentă.

În ceea ce priveste definirea puterii, majoritatea realistilor au ales întotdeauna sa sublinieze impor-
tanta atributelor cuantificabile ale statului, precum marimea populatiei, resursele naturale,
capabilitatile militare sau dezvoltarea tehnologica. Contrar acestor perspective care accentueaza
factorii materiali si în care puterea reprezinta mai mult o proprietate a statelor, Nye formuleaza un
alt mijloc mai atractiv de exercitare a puterii decât abordarile traditionale, pe care îl denumeste
putere soft

Autorul împartaseste teza conform careia caracterul unui stat de a fi puternic nu consta în resursele
pe care le detine, ci în abilitatea acestuia de a schimba comportamentul celorlalti. Spre deosebire de
perspectivele realiste, Nye sugereaza ca un actor poate obtine ceea ce doreste de la alti actori nu
doar prin coercitie sau recompense, ci si prin exercitarea atractiei fundamentata pe valori
împartasite.Cultura, politicile externe sau idealurile politice pe care un stat le promoveaza pe scena
internationala reprezinta astfel de surse de atractie. Dacs un actor reuseste sa determine ca ceilalti
sa-i admire valorile, atunci nu mai trebuie sautilizate în mod uzual capabilitatile militare sau alte
instrumente precum sanctiunile economice pentru a obtine ceea ce doreste. Nye argumenteaza ca
seductia este mult mai eficienta decât coercitia, iar promovarea unor valori seducatoare precum
democratia sau drepturile omului reprezinta instrumente eficiente si putin costisitoare.

Dupa cum am afirmat, exercitarea puterii depinde întotdeauna de context.Astazi traim în era
informatiei globale,fapt ce are numeroase implicari si pentru modalitatile de exercitare a puterii.Nye
afirma ca în acest secol au loc doua mari transformari ale puterii : tranzitia puterii între state si
difuzia puterii dinspre toate statele spre actorii nonstatali. Conform autorului, acesta este contextul
în care trebuie sa situam discutia conceptuala despre putere în secolul XXI.Iar pentru a converti
resurse de putere în strategii de succes vom avea nevoie de abilitatea de „a întelege mediul în curs
de evolutie si de a profita de tendinte“. În acest sens, Nye dezvolta conceptul de smart power pe care
îl defineste drept capacitatea de a combina resursele puterii soft si ale celei hard în strategii eficiente.
Vechile naratiuni despre hegemonie sau proeminenta în sistemul international nu îsi mai au rostul în
contextul secolului XXI. Provocarile celor doua transformari ale revolutiei informationale creste
importanta modului în care va fi utilizata puterea smart.

superputere este legata de succesul în a controla mediul politic si a influenta preferintele celorlalti
actori. Pe lânga faptul ca detine cele mai multe elemente traditionale al puterii, Nye considera ca
Statele Unite detin si importante resurse ideologice care îi pot rezerva statutul preeminent în
contextul interdependentei transnationale. În acest sens, statutul Americii este diferit de cel al
marilor puteri preeminente anterioare, motiv pentru care nu va împartasi soarta acestora. Însa, desi
America este cel mai puternic stat de la Roma antica încoace, ea nu îsi poate îndeplini obiectivele
actionând unilateral. Preponderenta puterii americane ar putea fi perceputa mai acceptabila si
legitima în ochii celorlalti actori daca obiectivele Statelor Unite ar fi urmarite în cadre de actiune
multilaterale. În acest caz, ceilalti actori ar percepe faptul ca sunt consultati, iar intereselelor sunt
luate în calcul. Nye afirma ca „Statele Unite vor avea nevoie de o strategie si de o naratiune a puterii
inteligente care sa puna accent pe aliante, institutii si retele, receptive la noul context al informatiei
globale“.Viitorul puterii americane va depinde de modalitatea în care vor fi percepute actiunile si
intentiile Statelor Unite, iar modalitatea în care alege sa-si exercite puterea va depinde în întregime
de America.

World of our Making is a major contribution to contemporary social science. Now reissued in this
volume, Onuf’s seminal text is key reading for anyone who wishes to study modern international
relations.

Onuf understands all of international relations to be a matter of rules and rule in foreign behaviour.
The author draws together the rules of international relations, explains their source, and elaborates
on their implications through a vast array of interdisciplinary thinkers such as Kenneth Arrow, J.L.
Austin, Max Black, Michael Foucault, Anthony Giddens, Jurgen Habermas, Lawrence Kohlberg, Harold
Lasswell, Talcott Parsons, Jean Piaget, J.G.A. Pocock, John Roemer, John Scarle and Sheldon Wolin.

Capitolul 1 ofera o introducere in studiul RI si prezinta o parte din contextul geografic si istoric
al domeniului. Capitolele 2 si 3 expun mai multe abordari teoretice ale domeniului, insistind
in principal asupra securitatii internationale, dar punind si bazele discutiilor ulterioare despre
economia politica internationala. Conceptele de putere si negociere, dezvoltate in capitolul 2,
isi mentin importanta pentru discutiile ulterioare. In capitolul 3 li se adauga conceptele de
interdependenta si bunuri colective, precum si criticile la adresa realismului, inclusiv cea
feminista.Ultimele patru capitole ale partii I se deplaseaza in general de la nivelul individual la
cel global al analizei. Capitolul 4 examineaza procesul de politica externa si rolul actorilor
substatali in modelarea relatiilor internationale. Capitolul 5 mentioneaza principalele surse de
conflict international, inclusiv conflictele etnice, teritoriale si economice, precum si terorismul.
Conditiile si modul in care asemenea conflicte duc la violenta sint puse in discutie in capitolul
6, despre forta militara. Capitolul 7 arata cum au evoluat organizatiile internationale, in special
ONU, si dreptul international, devenind influente majore in relatiile de securitate. Studiul
organizatiilor internationale uneste temele de securitate internationala cu cele legate de
economia politica internationala.A doua parte a cartii se deplaseaza, in mod similar, de la un
nivel de analiza la altul, de la principii microeconomice si economii nationale la relatii
comerciale si monetare, integrare internationala, mediul inconjurator si relatiile Nord-Sud.
Capitolul 8 prezinta o serie de concepte teoretice ale economiei politice (aratind cum sint
transpuse teorii din domeniul securitatii internationale in ariile tematice ale economiei politice
internationale) si pune in discutie cel mai important subiect din domeniul economiei politice
internationale, si anume relatiile comerciale. Capitolul 9 descrie politicile internationale
monetare si bancare, precum si functionarea mediului international de afaceri. Capitolul 10
exploreaza procesele de integrare internationala, telecomunicatiile si schimburile culturale
atit la scara regionala – de exemplu, la nivelul Uniunii Europene –, cit si la scara globala.
Capitolul 11 demonstreaza cum politica mediului inconjurator si cresterea populatiei dezvolta
negocierea si interdependenta internationala, pe plan regional si global. Capitolul 12 se ocupa
de relatiile Nord-Sud la nivel global si acorda o atentie deosebita saraciei din Lumea a Treia.
Apoi, capitolul 13 propune alternative pentru dezvoltarea economica a Lumii a Treia in
contextul afacerilor internationale, al datoriilor internationale si al ajutorului extern. Capitolul
14 – un scurt post-scriptum – reia temele centrale ale cartii si incurajeaza gindirea critica
despre viitor.

Această carte își propune să prezinte starea actuală a cunoștințelor în domeniul IR într-
un mod cuprinzător și un mod accesibil de a oferi o hartă a subiectului care acoperă diversele
sale comunități de cercetare într-o ordine logică. Această hartă este organizată în jurul
subcâmpurilor de securitate internațională și economie politică internațională. Aceste sub-
domenii, deși separate fizic în această carte, sunt integrate conceptual și se suprapun în multe
feluri. Principiile de bază comune, reciprocitatea și identitatea unifică cartea arătând modul în
care se aplică modelele teoretice gama de subiecte din securitatea internațională și economia
politică. Structura generală a acestei cărți urmează subiecte de fond, în primul rând în
securitatea internațională și apoi în economia politică internațională.
Capitolul 1 introduce studiul IR; explică problema bunurilor colective și principiile de
bază ale dominanței, reciprocității și identitate; și oferă un context geografic și istoric pentru
subiect. Perspectiva istorică plasează tendințele recente, în special globalizarea, în contextul
evoluției a sistemului internațional de-a lungul secolului XX, în timp ce orientarea globală
reflectă diversitate de experiențe IR pentru diverși actori, în special pentru cei din sudul global.
Capitolele 2 și 3 prezintă diferitele abordări teoretice ale IR: realism, teorii liberale, sociale
teorii (constructiviste, postmoderne și marxiste), studii de pace și teorii de gen. Capitolul 4
discută formularea și implementarea politicii externe, inclusiv a discuții despre instituțiile cheie
implicate în acest proces. Capitolul 5 introduce principalul surse de conflicte internaționale,
inclusiv conflicte etnice, religioase, teritoriale și economice. Condițiile și modul în care aceste
conflicte duc la violența sunt discutat în capitolul 6, despre forța militară și terorism.
Capitolul 7 arată cât de internațional organizațiile și dreptul, în special Națiunile Unite,
au evoluat pentru a deveni influențe majore în relațiile de securitate și modul în care drepturile
omului au devenit din ce în ce mai importante. Studiul organizațiilor internaționale pune de
asemenea subiecte de securitate internațională cu cele din economie politică internațională.
Capitolele rămase se deplasează prin diferite subiecte care compun studiul economie politică
internațională, începând cu principii microeconomice și naționale economii prin comerț și
finanțare, integrare internațională, mediu și Relațiile Nord-Sud, concentrându-se puternic pe
dezvoltare. Capitolul 8 introduce teoretic concepte în economia politică (care arată cum se
traduc teoriile securității internaționale.
Domenii de problemă IPE) și discută cel mai important subiect în economia politică
internațională, și anume relațiile comerciale. Capitolul 9 descrie politica ființei globale și a
multinaționalelor operațiunile de afaceri într-o eră a globalizării. Capitolul 10 explorează
procesele de integrare internațională, telecomunicații și schimburi culturale atât la scară
regională Uniunea Europeană și una globală. Capitolul 11 arată modul în care politica de
mediu și creșterea populației extinde negocierea internațională și interdependența atât la nivel
regional și la nivel global. Capitolul 12 abordează relațiile globale Nord-Sud, cu o atenție
deosebită dat sărăciei din sudul global. Capitolul 13 ia în considerare alternativele economice
dezvoltarea în contextul afacerilor internaționale, datoriei și ajutorului extern. Capitolul 14 a
scurt postscript reflectă temele centrale ale cărții și încurajează gândirea critică despre viitor.