Sunteți pe pagina 1din 39

CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I - SISTEMUL FISCAL ÎN ROMÂNIA
1.1. Coordonate ale politicii fiscale româneşti
1.2. Trăsăturile şi funcţiile sistemului fiscal.
1.3. Structura impozitelor şi taxelor care compun sistemul fiscal.
1.4. Elementele tehnice ale sistemului fiscal
1.5. Metode şi tehnici de impunere, urmărire şi încasare a impozitelor şi taxelor.
CAPITOLUL II - IMPOZITELE DIRECTE IN SISTEMUL FISCAL DIN ROMANIA
2.1.Caracterizarea generala a impozitelor directe
2.2 Clasificarea impozitelor directe
2.3.Impozitul pe profit
2.4. Efectele impozitelor directe
CAPITOLUL 3-PREZENTAREA FIRMEI Mecca Plast Service SA
3.1 Date de identificare ale societății
3.2 Gama de produse fabricate si servicii prestate
3.3 Personalul societății comerciale Mecca Plast Service S.A.
3.4 Piața societății comerciale
3.4.1 Aprovizionare – furnizori
3.4.2 Desfacere – clienți
3.4.3 Concurenți
CAPITOLUL 4 - STUDIU DE CAZ PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT IN CADRUL SC MECCA
PLAST S.A
4.1. STUDIU DE CAZ PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT IN CADRUL SC MECCA PLAST S.A
CONCLUZII SI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE

1
“Impozitele inseamna ceea ce platim pentru o
societate civilizata.”
(Justice Oliver Wendell Holmes)

CAPITOLUL I - SISTEMUL FISCAL ÎN ROMÂNIA

În cadrul economiei româneşti, rolul sistemului fiscal este de a asigura finanţarea economiei
publice pe calea prelevărilor fiscale, alături de alte mijloace care să permită statului intervenţii în
economia naţională pentru corectarea unor fluctuaţii negative ale ciclului economic. Fluxurile
monetare ce acţionează prin intermediul prelevărilor fiscale sunt supuse unui control direct.
Resursele de natură fiscală constituie sursa principală de finanţare ce dă posibilitatea statului să
intervină pe piaţa prin subvenţii, investiţii şi indirect prin valoarea totală a alocaţiilor provenite din
economia reală.
În etapa actuală, în lume, prelevarea se realizează prin intermediul impozitului.
Factorii de natură economică, care constituie baza de concepere a diferitelor instrumente fiscale
şi selectarea lor este determinată de existenţa şi modul de interpretare a unor principii generale de
natură fiscală şi de obiectivele de natură economico-socială urmărite de stat.
Conceptul de fiscalitate este explicat că fiind un sistem de percepere a impozitelor. Avem, însă,
de-a face şi cu o abordare juridică “sistem de legi referitoare la fisc sau la perceperea impozitelor”.
În “Dicţionarul de relaţii economice internaţionale” a lui G. Marin şi A. Puiu, fiscalitatea este
definită ca fiind un “sistem de constituire a veniturilor statului prin redistribuirea venitului naţional cu
ajutorul impozitelor şi taxelor, reglementat prin norme juridice”.
Din cele de mai sus, putem sintetiza două elemente:
1. Impozitul cu definiţiile sale;
2. Fiscul, adică administraţia obligată cu perceperea impozitelor.
Sistemul fiscal, cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procedee (sistemul de
cote, plătitori, etc.) între care se manifestă relaţii ce apar ca urmare a proiectării, legiferării şi
perceperii impozitelor şi care sunt gestionate, conform legislaţiei fiscale, în scopul realizării
obiectivelor propuse.
Când se abordează sistemul fiscal, trebuie avute în vedere:
1. Sistemul de impozite şi taxe directe şi indirecte care funcţionează în cadrul economiei
româneşti. Acest sistem trebuie cuprins într-un act normativ elaborat de puterea legislativă. Legislaţia

2
specifică veniturilor bugetului statului este un element fără de care nu se poate nici aşeză, nici
previziona, pretinde şi încasa veniturile bugetare respective.
2. Metodele şi procedeele utilizate pentru determinarea, aşezarea dar şi pentru urmărirea şi
încasarea veniturilor cuvenite statului.
3. Aparatul fiscal care să reunească cele două elemente, să le pună în mişcare, să urmărească
evaluarea, încasarea şi vărsarea lor în contul bugetului. Acest aparat este factorul determinant (motorul
punerii în mişcare a metodelor şi procedeelor folosite pentru încasarea veniturilor).
Sistemul fiscal cuprinde o diversitate de impozite, taxe şi alte vărsăminte obligatorii, care
afectează veniturile tuturor persoanelor fizice şi juridice, ponderea efortului fiscal fiind suportată de
populaţie, mai ales prin intermediul preţurilor.1
În acest sens, profesorul Gh. Bistriceanu afirma, în revistă “Impozite şi taxe” editată de
“Tribună Economică”, că “stat fără impozite şi taxe nu poate exista”. El consideră că impunerea
progresivă şi cu cote atât de mari este inechitabila şi afectează grav plata muncii prestate, în sensul că
impozitul pe salariu este mai mare pentru contribuabilul care este mai calificat, munceşte mai mult,
mai bine, obţine rezultate superioare şi are o contribuţie mai importantă la dezvoltarea economico-
socială a ţării.
De altfel, pe plan internaţional autorii optează pentru reducerea cotelor de impozite şi taxe la un
nivel care să asigure acoperirea cheltuielilor publice în condiţii reale.
În acelaşi timp, politica fiscală contribuie la dezvoltarea economică şi prin facilităţile fiscale pe
care le promovează, în măsura în care ele sunt corect orientate. În această privinţă, s-a efectuat o
analiză a politicii fiscale în ţările asiatice.
Concluzia acestei analize, indică faptul că facilităţile fiscale pot juca un rol pozitiv în atragerea
de investiţii, dar numai dacă aceste facilităţi sunt simple, clare şi bine definite. Analiza menţionată se
referă la tari ca Sri Lanka, China, Korea, Singapore, Taiwan, Hong Kong, Tailanda, adică state aflate
într-o rapidă şi intensă dezvoltare.

1.1. Coordonate ale politicii fiscale româneşti

Sistemul fiscal reprezintă un instrument de prelevare şi de direcţionare a veniturilor statului,


folosit cu scop intervenţionist în economie. El produce un conflict în modificările preţului generând
redistribuiri de venituri care pot influenţa negativ activitatea agenţilor economici sau a contribuabililor.
Un sistem fiscal perfect neutru nu este posibil de realizat. Pentru a creşte neutralitatea
sistemului fiscal roman, ar trebui că metodele şi tehnicile de impunere să nu influenţeze relaţiile
1 Mariana Cristina Cioponea, Finanţe publice si teorie fiscala, Ed. Fundatiei Romania de Maine,Buc. 2007

3
concurenţiale dintre agenţii economici, toate deciziile luate ar trebui să se caracterizeze prin coerentă şi
să fie în concordanţă cu politica fiscală aplicată în ţările europene dezvoltate, pentru a se asigura
stabilitatea legislaţiei fiscale.
Ne confruntăm în etapa actuală cu un număr foarte mare de impozite şi taxe, iar unele dintre ele
sunt nejustificate sau contravin principiilor impunerii. Avem în vedere taxele locale percepute pentru
construirea de locuinţe sau alte amenajări gospodăreşti personale.
Autorii cărţii “Metode şi tehnici fiscale”, Vasile Jurvale şi Georgeta Vintila, considera că
“pentru a se asigura maximizarea randamentului sistemului fiscal, fără ca presiunea fiscală să devină
insuportabilă, se impune respingerea facilitaţilor fiscale ce distrug neutralitatea şi stimulează evaziunea
fiscală legală”.
Descurajarea şi eliminarea fraudei fiscale cere ca, alături de creşterea sancţiunilor fiscale, să se
modifice şi legislaţia evaziunii fiscale, introducându-se sancţiuni administrative şi penale mult mai
drastice şi diversificate.
Maximizarea Venitului Naţional pe locuitor, trebuie să aibă în vedere influenţarea impozitelor
pe diferite venituri realizate, pe avere şi a taxei pe valoare adăugată care influenţează producţia pe
locuitor. Totodată, impozitul pe salarii, pe profit şi pe consum, reduc veniturile care pot fi economisite
şi investite la nivel individual şi global.

1.2. Trăsăturile şi funcţiile sistemului fiscal.

Pentru că sistemul fiscal să răspundă unor cerinţe, el trebuie să se caracterizeze prin anumite
trăsături şi să îndeplinească anumite funcţii:
Dintre trăsăturile ce caracterizează sistemul fiscal amintim:
A. Universalitatea impunerii;
B. Unitatea impunerii;
C. Echitatea impunerii.
Potrivit universalităţii, în sfera de cuprindere a impunerii trebuie să se regăsească toţi plătitorii
care obţin sau realizează aceleaşi obiecte ce intră sub incidenţa impunerii.
Unitatea impunerii presupune că aşezarea şi perceperea impozitelor să se facă pentru toţi
plătitorii după criterii unitare şi ştiinţifice. De exemplu, taxa pe valoare adăugată se aplică în mod
unitar tuturor celor ce intră sub incidenţa ei (se aplică aceeaşi modalitate de calcul, cu cote
corespunzătoare şi se stabileşte acelaşi termen de plată).2
Potrivit echitaţii, fiecare plătitor contribuie prin plata impozitelor şi taxelor, la realizarea
resurselor bugetare în funcţie de veniturile sale.

2 Mariana Cristina Cioponea, Finanţe publice si teorie fiscala, Ed. Fundatiei Romania de Maine,Buc. 2007
4
Astfel, impunerea trebuie să fie mai mare pentru cei ce realizează venituri mai mari, şi mai
mică pentru cei cu venituri mai modeste. Acest lucru se realizează prin diferenţierea cotelor de
impunere, iar în acest scop cel mai convenabil este sistemul de cote progresive ce se foloseşte la
impunerea veniturilor, tranzacţiilor imobiliare sau la taxele de succesiune.
Această trăsătură nu se respectă mereu în practică economică şi fiscală din România.
Aşadar, în cazul impozitului pe profit sunt dezavantajaţi cei ce realizează venituri mai mici, iar
de la data de 1 ianuarie 2015 a apărut o discrepanţă între impunerea profitului societăţilor comerciale şi
impunerea persoanelor cu activitate individuală şi a câştigurilor asociaţiilor familiale. Situaţia se
menţine şi în cazul aplicării de al 1 ianuarie 2014 a impozitului pe venitul global.
Potrivit opiniei lui Ioan Condor în cartea “Drept fiscal şi financiar”, trăsăturile noului sistem
fiscal avute în vedere la realizarea reformei fiscale, sunt:
A. Reforma fiscală ce se realizează în România, are în vedere condiţiile sociale şi economice
specifice etapei actuale de dezvoltare. Nu este posibil să se copieze un sistem fiscal specific unor state
avansate, deoarece condiţiile economice şi sociale sunt diferite. În ţările avansate există o economie şi
o piaţă echilibrată, care s-au realizat după o îndelungată perioada de dezvoltare şi după numeroase
evenimente pozitive şi negative. Un exemplu în acest sens îl constituie Uniunea Europeană, în care se
militează intens pentru unificarea sistemelor fiscale naţionale.
B. Prin reforma fiscală se urmăreşte a se construi un sistem fiscal coerent, echitabil şi eficient.
C. Prin reforma fiscală se tinde la îmbunătăţirea structurii impozitelor, prin creşterea ponderii
impozitelor directe, în principal prin sporirea rolului impozitelor pe venit.
D. Reforma fiscală urmăreşte pentru realizarea unei cât mai bune structuri a impozitelor,
aplicarea principiilor impunerii. Repartizarea sarcinilor fiscale a urmărit, în general, respectarea în
mare măsură a principiului echitaţii, a justiţiei sociale. Astfel, la impozitul pe salarii, s-a realizat o
egalitate prin impozit, deoarece s-a făcut diferenţierea sarcinii fiscale de la un contribuabil la altul în
funcţie de mărimea materiei impozabile şi situaţia personală a subiectului impozabil.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit, s-a reuşit o egalitate în fata impozitelor, deoarece
impunerea s-a făcut pentru toate activităţile economice, realizându-se aşa-numita neutralitate fiscală.

Funcţiile sistemului fiscal.

Prin intermediul impozitelor şi taxelor statul îşi asigură resursele băneşti mobilizate la
dispoziţia bugetului de stat.
Pentru aceasta trebuie construite o serie de canale prin care statul să-şi asigure alimentarea
fondurilor sale centralizate care au legătură directă cu bugetul de stat, întrucât fondurile extrabugetare
se constituie în afară bugetului, însă preiau în exerciţiu o parte din sarcinile bugetului de stat.
5
Prima funcţie a sistemului fiscal, este funcţia de instrument de mobilizare a resurselor la
dispoziţia statului, prin canalele fiscale aflate în economie.
Funcţia stimulativă a sistemului fiscal.
Statul este interesat că activitatea economică să se dezvolte continuu şi să se desfăşoare cu
eficienţa, pentru că statul îşi procură veniturile pentru buget, în marea lor majoritate, de la agenţii
economici.
Stimularea se realizează şi prin sistemul fiscal, prin lărgirea activităţii aparatului financiar în
economie.
Avem în vedere unele facilităţi pentru societăţile comerciale cu capital privat, care îmbracă
forma reducerilor sau scutirilor de plată pe diferite termene ce au funcţionat în cadrul economiei în
cazul impozitului pe profit. O perioadă de timp, pentru sumele reinvestite sau profiturile realizate din
exportul de produse şi servicii, s-au acordat facilităţi sub forma reducerilor, în etapa actuală fiind
analizate, discutate şi reconsiderate, urmând să se legifereze renunţarea la ele.
Funcţia socială a sistemului fiscal.
Prin sistemul fiscal trebuie să se îndeplinească o funcţie de protecţie socială a anumitor
categorii de cetăţeni, pe de o parte prin facilităţi de impunere, iar pe de altă parte prin stimularea
agenţilor economici să folosească forţa de muncă cu randament scăzut. Funcţia socială a sistemului
fiscal roman este mai redusă faţă de ţările dezvoltate.
În România, această funcţie acţionează în direcţia unor facilităţi cum sunt:
* se acordă reduceri de impozit pe salarii sau, în anumite condiţii, reduceri suplimentare;
* reduceri sau scutiri de la impozitul pe profit pentru agenţii economici care folosesc în
activitatea lor personal cu randament de muncă scăzut.
Funcţia de control a sistemului fiscal.
Statul nu mai poate interveni în economie prin măsuri administrative, ci numai prin anumite
pârghii economice sau financiare. Sistemul fiscal, pe de o parte, furnizează aceste pârghii, iar pe de altă
parte, asigura mecanismele de funcţionare a lor (punând la dispoziţia aparatului fiscal asemenea
pârghii ce pot fi utilizate în controlul exercitat de stat asupra agenţilor economici). Este vorba de
controlul exercitat de stat printr-o serie de pârghii financiare sau fiscale prin intermediul cărora se
penetrează în activitatea agenţilor economici până la cele mai mici detalii.
De exemplu, în cazul impozitului pe profit, obiectivul numărul unu este verificarea bazei de
calcul, apoi controlul se adânceşte până la elementele de cheltuieli ce intră în costul de producţie,
mergând până la reflectarea corectă a veniturilor realizate.
Verificarea se face numai din punct de vedere al îndeplinirii funcţiilor fiscale dar există
posibilitatea ca prin funcţia de control să se facă “radiografii” complete asupra întregii activităţi a
agenţilor economici.
Fundamentul sistemului fiscal îl deţin impozitele şi taxele legiferate.
6
1.3. Structura impozitelor şi taxelor care compun sistemul fiscal.

Vom avea în vedere structura impozitelor şi taxelor aşa cum sunt ele cuprinse în clasificaţia
bugetară, adică structura impozitelor şi taxelor cum este prevăzută în bugetul public naţional.
Aşadar, impozitele şi taxele sau veniturile bugetare se împart în două categorii, conform
clasificaţiei bugetare:
* Venituri curente;
* Venituri de capital.
Veniturile curente se împart în venituri fiscale şi venituri ne fiscale.
Veniturile fiscale provin din impozite directe (acele impozite pe care un contribuabil le plăteşte
în cunoştinţă de cauză) şi impozite indirecte (care nu apar ca atare pe o persoană fizică sau juridică dar
care, le suporta prin intermediul preţului produselor şi tarifelor serviciilor, în ultimă instanţă).
În România, convenţional, toate veniturile se numesc impozite.
În cazul impozitelor directe se includ:
- Impozitul pe profit;
- Impozitul pe salarii;
- Impozitul pe clădiri;
- Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat;
- Taxa pentru folosirea mijloacelor de transport, etc.
În cadrul impozitelor indirecte se includ:
- Taxa pe valoare adăugată;
- Accizele;
- Taxele vamale;
- Impozitul pe spectacole, etc.
În cadrul veniturilor nefiscale se includ:
- Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome;
- Veniturile procurate de la instituţiile publice şi altele.
Veniturile de capital cuprind venituri din vânzarea unor bunuri ale statului sau aparţinând
rezervei de stat şi din vânzarea activelor imobiliare în cadrul procesului de restructurare economică.
7
Principiile impozitelor
Literatura de specialitate recunoaste in unanimitate urmatoarele principii ale impozitelor, tratate
inca de Adam Smith in Avutia Natiunilor, si anume:
- principiul justei impuneri sau al echitatii fiscale care stabileste ca impozitele sa fie in concordanta
cu veniturile realizate:
- principiul randamentului, care presupune ca incasarea impozitelor sa se asigure cu cheltuieli
minime;
- principiul corectitudinii, respectiv marimea impozitelor sa fie certa si nu arbitrara, iar termenele si
sumele de plata sa fie certe;
- principiul comoditatii perceperii impozitelor prin care se cere ca impozitele sa fie percepute la
termene convenabile contribuabililor, dupa realizarea veniturilor.
In prezent la acestea s-au adaugat si alte principii sau continutul celor existente au fost
reformulate, dupa cum urmeaza:
Principiul randamentului care presupune ca randamentul impozitului pentru un cost dat sa fie
maxim.
Principiul simplitatii. Impozitul trebuie sa fie usor de administrat, usor de inteles de catre
contribuabil, sa fie prelevat potrivit unor reguli simple, clare si care sa nu dea nastere la nici un
arbitrariu.
Principiul flexibilitatii, al posibilitatii de adaptare rapida la necesitatile unor politicii
conjuncturale. Flexibilitatea poate fi apreciata ca sensibilitatea bazei de impozitare la evolutia
activitatii economice
Principiul stabilitatii. Prin acesta se ilustreaza regula potrivit careia “un impozit bun este un
impozit vechi”. Modificarile frecvente ale legislatiei fiscale sunt sursa de ineficacitate si, in plus, un
impozit vechi este mai usor acceptat de catre contribuabili.
Principiul echivalentei. Sarcina fiscala suportata de contribuabil trebuie sa fie corelata cu
avantajele pe care i le ofera cheltuielile publice, prin accesul la bunurile si serviciile publice.
Principiul neutralitatii. Necesitatea ca impozitul sa se stabileasca dupa reguli unitare pentru
toti, fara discriminari directe sau indirecte.
Principiul echitatii. Contributia fiecaruia la acoperirea cheltuielilor publice trebuie sa se faca
in functie de capacitatile contributive.
Principiul legalitatii. Impozitul trebuie instituit in baza unei reglementari legale.
In Romania se afla inca in proces de reconstructie si modernizare un sistem fiscal care se
doreste performant. In ceea ce priveste impunerea entitatilor economice, s-au propus si s-au realizat
sau sunt in curs de realizare mecanisme care sa asigure:

8
· tratamentul fiscal nediferentiat al agentilor economici, indiferent de forma de proprietate sau de
capitalul social subscris;
· evitarea impunerii de doua sau mai multe ori a aceleasi baze de impozitare;
· incercarea de diminuare a presiunii fiscale
· stabilirea unei sarcini fiscale “reale”, prin actualizarea la inflatie a elementelor luate in calculul
profitului impozabil;
· descurajarea unor activitati sau consumuri cu efecte negative in societate;
· aducerea la un nivel cat mai redus a evaziunii fiscale.
Evitarea impunerii de doua sau mai multe ori a aceleasi baze impozabile este o preocupare care
se manifesta mai ales la nivel international si rezolvarea ei este data de incheierea de conventii de
evitare a dublei impuneri. Trebuie remarcata si preocuparea pentru evitarea impunerii multiple sau in
cascada. Astfel, impozitul pe circulatia marfurilor a fost inlocuit cu taxa pe valoarea adaugata care are
specific faptul ca, din punct de vedere al agentilor economici isi propune sa impoziteze numai valoarea
nou creata de acestia.
.

1.4. Elementele tehnice ale sistemului fiscal

Veniturile bugetare, apărute concret în buget că impozite şi taxe, se caracterizează fiecare în


parte, prin anumite trăsături determinate de modul de provenienţă, modul de aşezare, de percepere şi
de rolul lor în fiecare etapă dată. Aceste elemente trebuie să se regăsească în reglementările fiecărui
venit bugetar şi trebuie bine precizate în actele normative care instituie impozite şi taxe sau alte
venituri bugetare.3

Elementele tehnice comune ale veniturilor bugetare sunt:


I.4.1. Obiectul impozitului;
I.4.2. Baza de calcul;
I.4.3. Subiectul impozitului;
I.4.4. Patitorul impozitului;
I.4.5. Cuantumul unitar sau cotă;
I.4.6. Termenul de plată sau scadenta;
I.4.7. Înlesnirile şi facilităţile fiscale;
I.4.8. Drepturile plătitorilor de impozite;
I.4.9. Obligaţiile plătitorilor de impozite;

3 Mariana Cristina Cioponea, Finanţe publice si teorie fiscala, Ed. Fundatiei Romania de Maine,Buc. 2007
9
I.4.10. Sancţiuni aplicate în caz de neîndeplinire a obligaţiilor fiscale.

I.4.1. Obiectul este elementul concret care stă la baza aşezării impozitului. El poate fi diferit în
funcţie de provenienţa venitului, scopul urmărit şi natura plătitorului.
Pot constitui obiect al impozitelor şi taxelor: venitul, profitul, preţul sau tariful, bunul mobil sau
imobil, actul sau faptă. Dintre categoriile de obiecte impozabile cel mai răspândit este venitul prin
diversitatea de forme pe care le îmbracă în cadrul persoanei care îl realizează.
Venitul reprezintă suma pe care o persoană fizică o realizează de pe urmă muncii, a unor acte
colaterale ei sau din diferite prestări de servicii.
Profitul intra în cadrul bazei de calcul prin diferenţa dintre venituri şi cheltuieli corectata cu
sumele nedeductibile.
Preţul sau tariful poate constitui baza de calcul acolo unde sumele datorate bugetului sunt
incluse în structura acestuia (TVA, accizele, etc.).
Actele şi faptele sunt folosite ca obiect al impunerii mai ales în aşezarea taxelor de timbru
instituite pentru eliberarea şi autentificarea unor acte, deschiderea şi dezbaterea succesiunilor,
soluţionarea litigiilor de către instanţele de judecată.

I.4.2. Baza de calcul sau materia impozabilă reprezintă elementul pe care se fundamentează
calculul impozitului. Uneori obiectul impozabil reprezintă şi baza de calcul. În cazul veniturilor
(salarii, profit, TVA) baza de calcul are în vedere determinarea acestui obiect impozabil. În alte cazuri,
baza de calcul diferă de obiectul impozabil şi apare sub forma unui element distinct (de exemplu în
cazul impozitului pe clădiri, obiectul impozabil este imobilul iar baza de calcul este valoarea
impozabilă a clădirii).
Datorită caracterului extrem de divers al materiei impozabile, se folosesc mai multe metode de
evaluare printre care amintim:
* metoda declaraţiilor fiscale depuse de plătitori sau terţe persoane;
* metoda forfetară;
* metoda semnelor exterioare, etc.
Metoda evaluării directe poate utiliză o bază de impozitare intermediară sau finală. Baza de
impozitare finală poate fi rezultatul unor influenţe suferite pe parcursul procesului de impozitare, când
au loc o serie de deduceri sau se aplică abateri legale.
Un prim criteriu clasifica metodele de evaluare în:
* evaluare directă:
- Evaluare pe baza declaraţiilor contribuabililor;
- Evaluare pe baza declaraţiilor terţilor;
* evaluare indirectă (prin prezumţie):
10
- Evaluare pe baza semnelor exterioare;
- Evaluare forfetară;
- Evaluare administrativă.
Există şi alte criterii de grupare a materiei impozabile, însă, ele converg într-un sens sau altul
către cele prezentate mai sus.

A) Evaluarea pe baza declaraţiilor fiscale


Concordanţă sau neconcordanţa dintre materia impozabilă şi capacitatea plătitorilor au condus
la abandonarea metodei bazate pe semnele exterioare şi la reducerea ponderii evaluării forfetare pe
baza unor elemente prestabilite ce aparţin materiei impozabile în favoarea metodei evaluării pe baza
declaraţiilor fiscale depuse de plătitori.
Metoda de evaluare a bazei de calcul prin intermediul declaraţiei de impunere a contribuabililor
nu constituie o metodă perfectă, însă, are avantaje certe comparativ cu practicile folosite anterior.
Metoda se bazează pe onestitatea contribuabililor şi a declaraţiilor depuse, dar şi pe dreptul de control
al organelor fiscale, permiţând corectarea erorilor făcute cu sau fără intenţie. Cu toate acestea, metoda
are dezavantajul că oferă contribuabililor posibilitatea de a sustrage o parte din materia impozabilă
supusă impozitării prin diverse tehnici: documente false, omisiuni frauduloase intenţionate, etc.
Evaluarea pe baza declaraţiilor fiscale ale unor terţe persoane care cunosc cu exactitate situaţia
contribuabililor plătitori, vine uneori să completeze metoda precedentă sau poate fi folosită chiar că
metoda independenta. Şi aici există riscul nedeclararii unor venituri, mai ales cele din economia
paralelă sau când unele bunuri impozabile nu sunt contabilizate.
B) Evaluarea forfetară
Această metodă este aplicabilă acolo unde sunt foarte mulţi plătitori care au obligaţia tinerii
unei evidente sumare a veniturilor sau care nu sunt obligaţi să conducă aceste evidente. Metoda are
avantaje dar şi dezavantaje. Pentru contribuabili metodă este comodă, simplifica şi elimina ţinerea
contabilităţii care implică unele cheltuieli. Metoda are dezavantajul că, indiferent de tehnicile şi
procedeele utilizate, se ajunge la o subevaluare a materiei impozabile.

C) Evaluarea pe baza semnelor exterioare (prin prezumţie).


Această metodă este simplă dar şi imperfectă, corespunzând unor elemente de justiţie fiscală.
În etapa actuală, în ţara noastră, se folosesc în evaluare, în general, toate metodele menţionate
mai sus, însă, datorită practicii şi rutinei salariaţilor de la Administraţia Fiscală, se utilizează metoda
evaluării directe şi metoda evaluării pe baza normelor de venit.
Metoda evaluării directe constă în determinarea venitului impozabil efectiv realizat de către
contribuabil. La baza ei stă declaraţia de impunere.

11
Metoda evaluării pe baza normelor de venit constă în stabilirea unui venit uniform, egal pentru
toţi cei ce deţin sursa de venit lansată în condiţii identice.

I.4.3. Subiectul impozitului îl reprezintă persoanele fizice sau juridice care deţin sau care
realizează obiectul impozabil şi care, potrivit legii, are obligaţia platii faţă de buget.
Pentru că o persoană să poată fi subiect, trebuie să poată exercita drepturile civile sau să aibă
personalitate juridică. De exemplu, societatea comercială care realizează profit, intra în relaţii juridice
cu statul; salariatul care realizează venituri din salarii este subiect al impozitului pe salarii şi intră în
relaţii juridice cu statul.

I.4.4. O persoană poate să fie în calitate de plătitor, fie în cea de suportator sau poate cumula
ambele calităţi.
În cazul deplasării platii impozitului, în practică fiscală din ţara noastră, plătitorul poate fi o altă
persoană fizică sau juridică numită mandatar.
În cazul impozitului pe salarii, subiectul este cel ce realizează venituri din salarii, plătitorul la
buget este unitatea prin intermediul căreia se realizează venitul. În cazul impozitului pe dividende,
subiectul este asociatul iar plătitorul este societatea pe acţiuni respectivă.
Aceasta modalitate de reţinere şi vărsare a impozitului la buget se numeşte stopaj la sursă.
Subiectul este şi plătitorul impozitului în cazul impozitului pe clădiri, pe mijloace de transport.

I.4.5. Cunatumul unitar sau cota reprezintă proporţia dintre volumul total al unităţilor de
evaluare a venitului şi partea prelevată la dispoziţia statului.
Cotele de impunere pot fi:
- Procentuale (proporţionale, progresive, regresive);
- Fixe.
Cota procentuala poate fi exprimată sub formă de cota proporţională sau progresivă (regresiva),
după cum rămâne neschimbată în funcţie de modificările din baza de calcul. De exemplu, în cazul
impozitului pe profit, T.V.A., taxe vamale, etc.
Cota fixă se aplică asupra unităţii de măsură a bazei de calcul şi se foloseşte când baza de
calcul o formează un bun, o faptă, sau un act. De exemplu, în cazul taxei pentru folosirea terenurilor
proprietate de stat în alte scopuri decât agricultură şi silvicultura.
Impozitarea veniturilor cu cote progresive cunoaşte două modalităţi:
* progresivitate simplă;
* progresivitate pe tranşe.
Progresivitatea simplă constă în aplicarea unor cote variabile în funcţie de întregul volum al
bazei impozabile.
12
În sistemul cotelor progresive pe tranşe, calculul impozitului se face pe fiecare transă de venit
urmând ca în transă următoare să se aplice cota coraspunzatoare ei. De exemplu, în cazul impozitului
pe salarii, pe veniturile persoanelor cu activitate independenta.
Există şi cote procentuale regresive pe tranşe care se modifică în sens invers modificărilor bazei
de calcul. De exemplu, taxa pe succesiune, tranzacţii imobiliare.
În etapa actuală, cu unele excepţii, cotele de impunere sunt sub forma procentuala, aceasta
reprezentând o formă de manifestare a personalizării impozitelor.

I.4.6. Plata veniturilor trebuie făcută la termenele de plată prevăzute în normele referitoare la
scadenţă obligaţiei. La stabilirea termenelor de plată se au în vedere:
- Mărimea venitului;
- Necesitatea alimentării ritmice a fondurilor bugetare;
- Posibilităţile contribuabililor;
- Condiţiile specifice de realizare a veniturilor impozabile.
Termenele de plată sunt stabilite zilnic, săptămânal, lunar, trimestrial, semestrial.
Data limită a vărsării impozitului la buget se numeşte scadenta.
În unele situaţii, termenul de plată poate să coincidă cu scadenta (la taxele vamale, accize,
T.V.A.) sau poate să nu coincidă cu scadenta (la impozitul pe salarii).
Impozitul pe profit se plăteşte trimestrial până la data de 25, inclusiv, a primei luni din
trimestrul următor, cu excepţia Băncii Naţionale a României şi a societăţilor bancare care efectuează
plăti lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.
Pentru accize, termenul de plată este 25 a lunii următoare.
Momentul când plata la buget a unui impozit sau taxa devine exigibila, nu coincide cu cel al
naşterii obligaţiei plăţii. De exemplu, în cazul T.V.A-ului obligaţia faţă de buget ia naştere în ziua
întocmirii facturii pentru bunurile livrate, în timp ce vărsarea devine exigibila la termenele stabilite de
lege (25).4

I.4.7. În cadrul facilitaţilor acordate, în România, sunt prevăzute scutiri, reduceri, amânări,
eşalonări, bonificaţii, etc.
Sunt exonerate de T.V.A, operaţiile care nu au caracter economic realizate de unităţile de
asistenţă socială, sănătate, învăţământ, cultură, sport, etc.
Alte scutiri au un profund caracter social. În cazul impozitului pe venitul salarial sunt exoneraţi
contribuabilii care au un venit sub minimul net provenit din salarii, pensii, etc. Mai sunt exonerate
următoarele categorii: ajutoarele acordate handicapaţilor, mamei, pensiile acordate victimelor de
război, etc.

4 Mariana Cristina Cioponea, Finanţe publice si teorie fiscala, Ed. Fundatiei Romania de Maine,Buc. 2007
13
Bonificaţiile se acordă în scopul stimulării agenţilor economici, plătitori în general, să achite cu
anticipaţie impozitele şi taxele datorate.
Amânările se dau cu aprobarea organelor fiscale teritoriale ale Ministerului Finanţelor când un
plătitor dovedeşte că nu a plătit la termen suma din anumite motive independente de voinţa lui.
Eşalonările reprezintă fragmentarea impozitului în mai multe părţi, urmând ca fiecare transă să
fie plătită la anumite termene.

I.4.8. Drepturile plătitorilor de impozite pot fi:


A) aplicarea corectă, echitabilă a reglementărilor legale privind plata şi calculul impozitului;
B) dreptul la restituire. Când s-au plătit în plus sume mari ce nu pot fi recuperate prin
compensare, plătitorul are dreptul să solicite restituirea sumelor.
C) dreptul la contestaţie. Plătitorii de impozite, când sunt nemulţumiţi de constatările organelor
de control, au dreptul să ceară anularea sumelor plătite. Contestaţiile se depun la organele Direcţiilor
Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat judeţene sau ale Municipiului Bucureşti.5

I.4.9. Obligaţiile plătitorilor de impozite sunt:


A) Plata integrală şi la termen a impozitelor şi taxelor. Dacă se percep prin calcularea şi
vărsarea directă, plătitorii au şi obligaţia de a calcula corect valoarea impozitului. De exemplu, în cazul
impozitului pe profit, pe salarii, T.V.A, impozitul pe dividende.
B) Organizarea corespunzătoare a evidentei impozitelor şi taxelor, a bazei de calcul şi a
sumelor cuvenite bugetului de stat.
C) Întocmirea şi depunerea la termen, la organele fiscale, a documentelor de informare a
acestora prevăzute de legea fiscală.
D) Punerea la dispoziţia organelor de control fiscal a tuturor documentelor şi informaţiilor
solicitate cu ocazia controalelor, orice refuz în acest sens fiind sancţionat de lege.

I.4.10. Răspunderea (sancţiunile în materie fiscală), reprezintă un alt element pe care legea
fiscală îl cuprinde având scopul de a întări caracterul obligatoriu al achitării impozitelor şi taxelor.
Cele mai dese sancţiuni sunt:
A) Majorări de întârziere - în caz de neplata sau de sustragere de la plata impozitelor şi taxelor.
Se calculează prin aplicarea unui procent (de 0,3%) la suma neachitată, pentru fiecare zi de întârziere,
calculată din ziua imediat următoare zilei legale de plată şi până în ziua plăţii inclusiv.

5 Manolescu, Ghe., Buget: abordare economică şi financiară, Ed. Economică, 1997

14
B) Amenzile contravenţionale (fiscale) - dacă nu sunt îndeplinite celelalte obligaţii de către
contribuabil în afară obligaţiei de vărsare la termen a impozitelor.
C) Răspunderea penală (amenzi penale sau privaţiune de libertate) - intervine pentru persoanele
fizice sau pentru salariaţi ai persoanelor juridice, în cazul în care încălcarea normelor privind
impozitele şi taxele întrunesc elemente constitutive ale unor infracţiuni prevăzute de Codul Penal sau
de legile speciale emise în acest scop.
D) Pentru salariaţii persoanelor juridice, poate interveni în caz de abatere de la legile fiscale, şi
răspunderea materială, când sunt aduse prejudicii patrimoniului acestora, din vină şi în legătură cu
munca lor.

1.5. Structura impozitelor si taxelor care compun sistemul fiscal


Structura impozitelor si taxelor care compun sistemul fiscal
Putem utiliza pentru analiza structurii impozitelor si taxelor, foarte multe criterii de structurare
si clasificare. Vom avea in vedere structura impozitelor si taxelor asa cum sunt ele cuprinse in
clasificatia bugetara adica structura impozitelor si taxelor cum este prevazuta in bugetul public
national. Asadar, impozitele si taxele sau veniturile bugetare se impart in 2 categorii, conform
Clasificatiei bugetare:
Venituri curente
Venituri de capital
Veniturile curente se impart in venituri fiscale si venituri nefiscale. Veniturile fiscale provin din
impozite directe (acele impozite pe care un contribuabil le plateste in cunostinta de cauza) si impozite
indirecte (care nu apar ca atare pe o persoana fizica sau juridica dar care, le suporta prin intermediul
pretului produselor si tarifelor serviciilor, in ultima instanta).
In Romania, convential, toate veniturile se numesc impozite. In cadrul impozitelor directe se
includ: impozitul pe profit, pe salarii, pe cladiri, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat,
taxa pentru folosirea mijloacelor de transport etc.
In cadrul impozitelor indirecte se cuprind: taxa pe valoarea adaugata, accizele, taxele vamale,
impozitul pe spectacole etc.
In cadrul veniturilor nefiscale se includ: varsamintele din profitul net al regiilor autonome,
veniturile procurate de la institutiile publice si altele.
Veniturile din capital cuprind veniturile din vanzarea unor bunuri ale statului sau apartinand
rezervei de .stat si din vanzarea activelor imobiliare in cadrul procesului de restructurare economica.
In viziunea Fondului Monetar International, clasificarea avansata are in vedere caracteristicile
impozitelor stabilite prin legi reflectand activitatile economice care stau la baza fiecarui impozit.

15
Gruparea impozitelor se face dupa natura materiei impozabile sau a factorului generator al
obligatiei fiscale, facilitand analiza acestora la toate nivelele administratiei publice.
Prin intermediul acestei grupari se creeaza o modalitate utila de analiza a posibilitatilor de care
dispun administratiile publice pentru asigurarea finantarii cheltuielilor pe seama resurselor proprii.
Clasificarea FMI imparte impozitele in urmatoarele grupe:
-impozitul pe venit, beneficii si castiguri din capital:
-persoane fizice (impozitul pe venit net sau activ aI persoanelor fizice);
-impozitul pe venitul societatilor sau pe beneficiile efective ale lor;
-alte impozite pe venit, beneficii si castiguri din capital: impozitul pe vanzarea de terenuri,
valori mobiliare, alte active, impozitul pe chirii, dobanzi, dividende etc.
-impozitul pe salarii si mana de lucru in care se includ: impozitul platit de salariati, patroni,
liber profesionisti, indiferent daca sunt stabilite procentual din salarii sau forfetar pe o persoana.
-impozitul asupra patrimoniului:
-impozitul pe valoarea patrimoniului net
-impozitul pe proprietatea mobiliara
-impozitul pe tranzactii mobiliare si imobiliare
-impozitul pe succesiuni, donatii intre vii si testamentare
-alte impozite periodice de patrimoniu
-impozite interioare pe bunuri si servicii: impozitul pe cifra de afaceri, pe vanzari sau valoarea
adaugata in care se includ:
-impozite percepute in stadiul productiei sau comercializarii
-impozite cumulative in cascada
-impozite aferente vanzarilor cu ridicata sau cu amanuntul
-TVA si accizele
-taxe pentru exercitarea anumitor activitati
-taxe pentru utilizarea vehiculelor cu motor
-impozite asupra extractiei sau prelucrarii produselor extractive
-impozitul pe comertul exterior si tranzactii internationale:
-taxe de import (taxe vamale de import sau suprataxe)
-taxe de export
-beneficii din monopoluri de import sau export
-beneficii din schimb
-taxe pe operatii de schimb
-alte impozite pe comertul exterior si tranzactii internationale
-alte incasari fiscale:
-impozite tip capitatie
16
-taxe de timbru
-alte impozite.

CAPITOLUL II
IMPOZITELE DIRECTE IN SISTEMUL FISCAL DIN ROMANIA

17
“Daca poti evalua un lucru la care te refer si il poti exprima in cifre, pori spune ca stii ceva
despre el, daca nu il poti evalua sau exprima in cifre, cunoasterea ta este saraca si nesatisfacatoare;
poate fi inceputul dar ai facut doar un pas mic, in conceptiile tale catre, stadiul de stiinta.”
(Lordul Kelvin)

2.1.Caracterizarea generala a impozitelor directe


Impozitul este plata baneasca obligatorie, generala si definitiva, efectuata de persoane fizice si
juridice la bugetul statului sau la bugetele locale in vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Impozitele constituie componentele importante ale vietii economice prin intermediul carora se
acumuleaza resurse financiare la dispozitia statului, reprezentand de fapt fundamentul si motivatia pe
care este constituita fiscalitatea.
Constitutia Romaniei prevede: “Impozitele si taxele si orice venituri ale bugetului de stat si ale
bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc prin lege.Impozitele si taxele locale se stabilesc de
consiilile locale sau judetene, in limitele si conditiile legii”6
Instituirea impozitelor si a celorlalte venituri bugetare este un drept exclusiv al statului,
exercitat de organele puterii centrale prin Parlament, si in unele cazuri, de catre Guvern.
Impozitul este o problema obligatorie fara contraprestatie si nerambursabila, efectuate de catre
administratia publica pentru satisfacerea necesitatilor de interes general.
Asezarea si perceperea impozitelor si taxelor se poate realiza numai prin utilizarea si punerea in
functiune a unui sistem fiscal, a unor metode, tehnici si instrumente fiscale prin aplicarea carora sa fie
respectate principiile fiscale.
Doua ipostaze justifica in mod obisnuit utilizarea impozitelor in scopuri de alocare: existenta
efectelor externe si dorinta tutelara a statului.Existenta efectelor externe comnstituite un obstacol in
calea alocarii optimale e resurselor.In cazul unor efecte externe negative generatoare de divergente
intre costurile private si costurile sociale, impozitul corecteaza acest esec al pietei restabilind preturi
optimale.Impozitul selectiv asupra vanzarilor de anumite bunuri poate fi justificate prin necesitatea de
a internaliza efectele externe negative provocate prin consumatorii lor, pretul de vanzare reflecta atunci
adevaratul lor cost social.Internalizarea efectelor externe prin intermediul impozitului este preconizat
in materie de politica a mediului inconjurator.Utilizarea resurselor naturale colective si nemarfare de
catre agentii economici angajeaza costuri sociale; redeventa poluarii, de exemplu, constituie un caz de
impozitare particulara prin intermediul caruia, cei care polueaza se obliga sa ia in considerare costul de
utilizare a acestor resurse.Restabilirea adevaratelor preturi permite realizarea alocarii lor
optimale.Abandonul voluntar la neutralitatii impozitului in scopuri de eficacitate este, de asemenea,
pus in evidenta in cadrul functiei de regularizare a statului.

6 Mariana Cristina Cioponea, Finanţe publice si teorie fiscala, Ed. Fundatiei Romania de Maine,Buc. 2007
18
Impozitul constituie, impreuna cu cheltuielile publice, o variabila a politicii bugetare.Politicile
care privilegieaza actiunea asupra cererii globale utilizeaza ca un mijloc de stabillizare
conjuncturala.In aceasta topica, de inspiratie keynesiana, o scadere discretionala a impozitelor este
destinata, prin intermediul cresterii, venitului disponibil al agentilor economici, a provoca un efect
multiplicator care sa stimuleze activitatea.O crestere a impozitului exercita un efect invers.
A. Laffer ramane celebru pentru ideea pe care a demonstrat-o cu ajutorul unei curbe care-i
poarta numele, potrivit careia de la un anumit prag orice crestere a presiunii fiscale provoaca o scadera
a sumei obligatorii incasate de puterea publica.
Conform acestei curbe, suma prelevarilor obligatorii este functie crescatoare a ratei presiunii
fiscale, dar numai pana la un prag maximal, ce corespunde nivelului maxim al curbei, dupa care devine
o functie descrescatoare a acestei rate, ea mergand chiar pana la anulare daca rata ar atinge nivelul
teoretic de 100%.Aceasta se explica dupa Laffer prin faptul ca prelevarile oligatorii foarte mari distrug
asieta.Se provoaca astfel fenomene de rezistenta si de reducere a efortului productiv (dezintegrare a
muncii, a economiilor si a investitiilor) care ating o asemenea amploare incat determina scaderea
sumei lor totale.
Laffer ca si ceilalti economisti ai “ofertei” estimeaza, ca atunci cand pragul maximal al
incasarilot este depasit si ar urma o scadere a presiunii fiscale, aceasta ar fi de natura sa conduca la
crestera randamentului prelevarilor obligatorii, redinamizand economia, adica furnizand munca,
economii si investitii.7
Modul de impunere si percepre a impozitului cuprinde masurile si metodele succesive folosite
de organele financiare pentru stabilirea, constatarea, evaluarea materiei impozabile, determinarea
cuantumului impozitului si perceperea sau incasarea impozitului.
Experienta financiara a mai multor tari confirma ca materie impozabila sa poate fi evaluata fie
prin metoda evaluarii indirecte, care se bazeaza pe prezumtie, fie prin metoda evaluarii directe, cand se
folosesc diferite probe, registre, acte fie prin metode normativa, cand materia impozabila este evaluata
de insasi legea impozitului respectiv.
Fiecare persoana fizica sau juridica este obligata sa-si achite obligatiile fiscale fata de stat la
termenele stabilite.Platitorii sunt raspunzatori de respectarea stricta a prevederilor cuprinse in legislatia
privitoare la veniturile impozabile.
Impozitele directe au caracteristic faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice
sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevazute in lege.
Intrucat impozitele directe sunt nominative, reglemantate in functie de natura si marimea
venirului sau averii au termene de plata stabilite si cunoscute in prealabil, ele sunt preferabil
impozitelor indirecte.

7 Mariana Cristina Cioponea, Finanţe publice si teorie fiscala, Ed. Fundatiei Romania de Maine,Buc. 2007
19
2.2.Clasificarea impozitelor
Impozite directe:
I.Impozitul pe profit
II.Impozitul pe salarii
III.Impozitul pe venit:
1. din activitati independente,
2. din salarii,
3. din cedarea folosintei bunurilor,
4. din dividente,
5. din dobanzi,
6. din pensii,
7. din jocuri de noroc, premii si din
prime in bani si natura
8. din trasferul dreptului de proprietate asupra valorilor imobiliare si
vazarea partilor sociale

9. din valorificarea sub orice forma a dreptului de proprietate intelectu-


Ala,
10. venituri realizate de persoane fizice nerezidente,
1. din activitati agricole,
IV.Alte impozite directe:
1.impozit pe venit realizate de
persoane juridice nerezidente,
2.impozit pe profit obtinut din activitati comerciale ilicite sau din
nerespctarea legii privind protectia consumatorilor,

3. impozite pe dividente de la societatea comerciala,

4.cote din taxe de scolarizare.


V.Contributii:
1.pentru pensia suplimentara,
2.ale agentilor economici pentru persoane-
le cu handicap.
Impozitele directe pot fi:
1. reale
2.personale.
20
1.IMPOZITELE REALE se caracterizeaza prin aceea ca se stabilesc asupra obiectelor
materiale, precum pamant, cladiri, mijloace de transport etc, fara sa se tina cont de situatia personala a
subiectului impozabil.
In evolutia societatii omenesti, primele impozite care s-au introdus au fost cele pe obiectele
materiale, pe ceea ce detinea o persoana sau o familie ca bun material.Cum primul bun material cel
mai sigur de identificat -l-au detinut oamenii a fost pamantul, este usor de inteles ca si primul impozit
care s-a introdus a fost impozitul pe pamant, numit impozit funciar.
Deci impozitul funciar este denumirea arhaica (veche iesita din uzul curent) a impozituluipe
teren.
Este foarte important sa nu se face confuzie intre impozitul pe pamant, respectiv impozitul pe
teren agricol si impozitul pe venit agricol.
Intrucat la stabilirea impozitelor reale nu se are in vedere nici un fel de criteriu de echitatie
fiscala, adica nu se tine cont de situatia personala a celui care detine aceste bunuri, de posibilitatile
reale de plata ale acestuia, ele mai sunt cunoscute si sub denumirea de impozite obiective; altfel spus,
caracterul de impozit “obiectiv” provine de la faptul ca impozitul se stabileste in corelatie directa,
nemijlocita, cu produsul, cu materia supusa impozitarii, fara a se tine cont de situatia materiala a
detinatorului acestor bunuri, de posibilitatile sale reale de plata.
Impozitele reale privesc numai averea materiala, nu si veniturile sau cheltuielile sub forma
baneasca.
Spre exemplu, la o persoana care detine o casa si o anumita suprafata de teren in proprietate, i
se stabileste impozitul pe cladire si impozitul pe teren, fara a se tine cont de faptul ca aceasta persoana
este singura, bolnava, fara nici un fel de venit si fara nici un fel de posibilitati de plata a acestor
impozite.
Impozitele reale cuprind:
1) impozitul pe teren,
2) impozitul pe cladiri,
3) impozitul asupra mijloacelor de transport.
Pentru impunerea persoanelor care se ocupa cu plasarea capitalurilor banesti de care dispuneau
in operatii speculative, s-a introdus impozitul pe capitaluri banesti.Unele impozite de tip real se
practica si in prezent in diferite tari in curs de dezvoltare, precum si in tarile dezvoltate.Dezavantajul
lor este ca la impunere nu se ia in calcul produsul net real al obiectelor impozitate, ci produsul brut sau
cel mediu prezumat, ceea ce este in defavoarea micilor producatori si in favoarea marilor producatori
care au conditii pentru a realiza un venit mai mare decat cel mediu.8
Treptat, majoritatea impozitelor reale au fost inlocuite cu impozitele de tip personal.

8 Mariana Cristina Cioponea, Finanţe publice si teorie fiscala, Ed. Fundatiei Romania de Maine,Buc. 2007
21
2.IMPOZITELE PERSONALE privesc in mod direct persoana contribuabilului care se impune
fie pe baza venitului sau global, fie pe diferitele sale surse de venituri grupate in clase, cu luarea in
cazul impozitelor personale se face distinctia intre ceea ce se incaseaza si ceea ce are de plata ca
subiect impozabil.
Trecerea de la impozitele reale la cele personale a fost reclamata de mai multe cauze.Astfel,
deoarece muncitorii nu puteau fi supusi la plata impozitelor pentru ca nu detineau funciare, cladiri sau
capitaluri mobiliare si pentru ca impozitele indirecte erau tot mai apasatoare pentru cei cu venituri
mici, s-a procedat la o anumita diferentiere a sarcinii fiscale, in functie de marimea veniturilor sau a
averii si de situatia personala a fiecarui platitor.
3.IMPOZITUL PE VENIT
Venitul este plusul efectiv pe care il obtine un agent economic din activitatea sa la sfarsitul unei
perioade; plusul de bunuri economice se exprima in bani si constituie puterea de contributie a
platitorului de impozit.
Impozitele pe venit au fost instituite in perioadele in care s-a inregistrat o suficienta diferentiere
a veniturilor realizate pe diferite categorii sociale.Practic, legiferarea acestui impozit a avut loc atunci
cand muncitorii si functionarii realizau venituri, cand industrasii, comerciantii si bencherii realizau
venituri si anume profituri, iar proprietarii funciari realizau rente. Initial exista un numar restrans de
platitori, iar cotele de impozit erau foarte mici, cu timpul a crescut numarul platitorilor, iar cotele de
impozit s-au majorat.Impozitul pe venit a fost stabilit in mod diferentiat pe persoane fizica sipe
persoana juridica.

2.3. Impozitul pe venit

Contribuabili
Următoarele persoane datorează plata impozitului conform prezentului titlu şi sunt numite în
continuare contribuabili:
a) persoanele fizice rezidente;
b) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui
sediu permanent în România;
c) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România;
d) persoanele fizice nerezidente care obţin venituri prevăzute la art. 89.
Sfera de cuprindere a impozitului
(1) Impozitul prevăzut în prezentul titlu, denumit în continuare impozit pe venit, se aplică
următoarelor venituri:
22
a) în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obţinute
din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României;
b) în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevăzute la lit. a), veniturilor obţinute
din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de 1 ianuarie a anului
calendaristic următor anului în care aceştia devin rezidenţi în România;
c) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate independentă prin
intermediul unui sediu permanent în România, venitului net atribuibil sediului permanent;
d) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate dependentă în România,
venitului salarial net din această activitate dependentă;
e) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obţin veniturile prevăzute la art. 39 lit. d),
venitului determinat conform regulilor prevăzute în prezentul titlu, ce corespund categoriei respective
de venit.
(2) Persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă prevăzute la art. 7
alin. (1) pct. 23 lit. b) sau c) vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice
sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic
următor anului în care aceştia devin rezidenţi în România.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) persoanele fizice care dovedesc că sunt rezidenţi ai
unor state cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, cărora le sunt
aplicabile prevederile convenţiilor.
(4) În cursul anului calendaristic în care persoanele fizice nerezidente, cu excepţia celor
menţionate la art. 40 alin. (3), îndeplinesc condiţiile de rezidenţă prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 23
lit. b) sau c) sunt supuse impozitului numai pentru veniturile obţinute din România.
(5) O persoană este considerată rezident sau nerezident pentru întregul an calendaristic, nefiind
permisă schimbarea rezidenţei pe parcursul anului calendaristic.
(6) Rezidenţii statelor cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri
trebuie să îşi dovedească rezidenţa fiscală printr-un certificat de rezidenţă emis de către autoritatea
fiscală competentă din statul străin sau printr-un alt document eliberat de către o altă autoritate decât
cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei conform legislaţiei interne a acelui stat.
Acest certificat/document este valabil pentru anul/anii pentru care este emis.
(7) Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedeşte schimbarea
rezidenţei într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, este
obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât
şi din afara României, pentru anul calendaristic în care are loc schimbarea rezidenţei, precum şi în
următorii 3 ani calendaristici.
ART. 41 Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

23
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt
următoarele:
a) venituri din activităţi independente, definite conform art. 46;
b) venituri din salarii, definite conform art. 55;
c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 61;
d) venituri din investiţii, definite conform art. 65;
e) venituri din pensii, definite conform art. 68;
f) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite conform art. 71;
g) venituri din premii şi din jocuri de noroc, definite conform art. 75;
h) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare, definite conform art. 77^1;
i) venituri din alte surse, definite conform art. 78 şi art. 79^1.
Venituri neimpozabile
În înţelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile:
a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri
publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum şi cele de aceeaşi natură primite de
la alte persoane, cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă. Nu sunt venituri
impozabile indemnizaţiile pentru: risc maternal, maternitate, creşterea copilului şi îngrijirea copilului
bolnav, potrivit legii;
b) a^1) veniturile realizate din valorificarea bunurilor mobile sub forma deșeurilor prin centrele de
colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul programelor naționale finanțate din bugetul de
stat sau din alte fonduri publice;
b) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum
şi orice alte drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societăţile de asigurări ca urmare a
contractului de asigurare încheiat între părţi, cu ocazia tragerilor de amortizare. Nu sunt venituri
impozabile despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui
prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale;
b^1) sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, conform legii;
c) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturale,
precum şi pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii; d) pensiile pentru invalizii de
război, orfanii, văduvele/văduvii de război, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost
încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri
constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de
pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat;
f) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat;

24
g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile
şi mobile din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare, precum şi
altele decât cele definite la cap. VIII^1. Sunt considerate bunuri mobile la momentul înstrăinării şi
bunurile valorificate prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul Programelor
naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;
h) drepturile în bani şi în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus,
studenţii şi elevii unităţilor de învăţământ din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă
naţională şi persoanele civile, precum şi cele ale gradaţilor şi soldaţilor concentraţi sau mobilizaţi;
i) bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în
cadru instituţionalizat;
j) sumele sau bunurile primite cu titlu de moştenire ori donaţie. Pentru proprietăţile imobiliare,
în cazul moştenirilor şi donaţiilor se aplică reglementările prevăzute la art. 77^1 alin. (2) şi (3);
k) *** Abrogat.
l) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru
activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, în condiţii de reciprocitate, în virtutea
regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România
este parte;
m) veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi
institutelor culturale ale României amplasate în străinătate, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
n) veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din activităţile
desfăşurate în România în calitatea lor oficială, cu condiţia ca poziţia acestora, de oficial, să fie
confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;
o) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activitatea de consultanţă desfăşurată în
România, în conformitate cu acordurile de finanţare nerambursabilă încheiate de România cu alte state,
cu organisme internaţionale şi organizaţii neguvernamentale;
p) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activităţi desfăşurate în România, în calitate de
corespondenţi de presă, cu condiţia reciprocităţii acordate cetăţenilor români pentru venituri din astfel
de activităţi şi cu condiţia ca poziţia acestor persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor
Externe;
q) sumele reprezentând diferenţa de dobândă subvenţionată pentru creditele primite în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
r) subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, dacă subvenţiile sunt acordate în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
s) veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau în natură primite de persoanele cu handicap,
veteranii de război, invalizii şi văduvele de război, accidentaţii de război în afara serviciului ordonat,
persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cele
25
deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, urmaşii eroilor-martiri, răniţilor, luptătorilor pentru
victoria Revoluţiei din decembrie 1989, precum şi persoanele persecutate din motive etnice de
regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945;
t) premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile
olimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor,
antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, în vederea realizării
obiectivelor de înaltă performanţă: clasarea pe podiumul de premiere la campionatele europene,
campionatele mondiale şi jocurile olimpice, precum şi calificarea şi participarea la turneele finale ale
campionatelor mondiale şi europene, prima grupă valorică, precum şi la jocurile olimpice, în cazul
jocurilor sportive. Nu sunt venituri impozabile primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor,
antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi de legislaţia în materie, în vederea pregătirii şi
participării la competiţiile internaţionale oficiale ale loturilor reprezentative ale României;
u) premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport şi altele asemenea, obţinute de
elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi nerezidenţi în
cadrul competiţiilor desfăşurate în România;
v) prima de stat acordată pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul
locativ, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind
instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
227/2007;
x) alte venituri care nu sunt impozabile, aşa cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.

Cotele de impozitare
(1) Cota de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei
surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:
a) activităţi independente;
b) salarii;
c) cedarea folosinţei bunurilor;
d) investiţii;
e) pensii;
f) activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
g) premii;
h) alte surse.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) cotele de impozit prevăzute expres pentru categoriile
de venituri cuprinse în titlul III.

26
Perioada impozabilă

(1) Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), perioada impozabilă este inferioară anului
calendaristic, în situaţia în care decesul contribuabilului survine în cursul anului.

Stabilirea deducerilor personale şi a sumelor fixe


(1) Deducerea personală, precum şi celelalte sume fixe, exprimate în lei, se stabilesc prin ordin
al ministrului finanţelor publice.
(2) Sumele sunt calculate prin rotunjire la zece lei, în sensul că fracţiunile sub 10 lei se
majorează la 10 lei.

2.4. Efectele impozitelor directe

1.Avantajele si dezavantajele impozitelor directe


Se poate aprecia ca impozitele directe prezinta urmatoarele avantaje:
a) constituie o sursa de venit sigura;
b) indeplinesc deziderate de justitie fiscala, deoarece sunt exonerate necesare minimului de
existenta;
c) au in vedere natura si marimea venitului;
d) sunt usor de calculat si de perceput;
e) reducerea impozitelor directe incurajeaza productia.
Impozitele directe prezinta si unele dezavantaje:
a) nu sunt agreabile platitorilor, se considera ca nu ar fi productive;
b) conducerea nu are interes sa devina nepopulara prin marimea acestor impozite;
c) pot duce la abuzuri in ceea ce priveste asezarea si incasarea impozitelor, se poate practica
evaziunea fiscala.

2.Evitarea dublei impuneri juridice internationale


Dubla impunere juridica internationala reprezinta supunerea la impozit a aceleasi materii
impozabile si pentru aceeasi perioada de timp, de catre autoritatile fiscala din unitati diferite.Dubla
impunere poate aparea in cazul realizarii de catre rezidentii unui stat a unor venituri pe teritoriul altui
stat.

27
Dubla impunere juridica internationala apare atunci cand acelasi venit sau aceeasi avere se
supun la mai multe impozite in tari diferite.Dubla impunere juridica international poate aparea in cazul
impozitelor directe, respectiv al impozitelor pe venit si al celor pe avere.
Dubla impunere afecteaza principiul echitatii fiscala si unitatii impunerii, diminuand veniturile
nominale si reale ale cetatenilor tarii si ale agentilor economici.Aparitia dublei impuneri juridice
internationale trebuie privita in stranse legatura cu particularitatile politici fiscale si ale sistemelor de
impozite intalnite intr-o tara sau alte.In practica fiscala internationala pot fi intalnite mai multe criterii
care stau la baza impunerii veniturilor sau averii si anume:
*Criteriul rezidenetei sau criteriul domiciliului fiscal.Conform acestui criteriu, impunerea
veniturilor se efectueaza de autoritatile fiscala in tara in care este rezident, pentru veniturile obtinute
acolo.
*Criteriul nationalitatii.Potrivit acestui criteriu, impunerea veniturilor se efectueaza de
autoritatea fiscala in tara de a carei nationalitate apartine, pentru veniturile realizate in aceasta tara.
*Criteriul originii veniturilor sau criteriul teritorialitatii.Conform acestui criteriu impunerea
veniturilor se face catrea autoritatea fiscala, din tara pe al carui teritoriu s-au obtinut veniturile sau se
afla averea, facandu-se abstractie de rezidenta sau nationalitatea beneficiilor.
Dubla impunerea poate aparea sub doua forme:
1.Voita, apare atunci cand statul incearca prin mijlocle fiscal sa ingreuneze concurenta
exercitata de capitalul extern intr-o ramura economica.
2.Nevoita, intamplatoare, se intalneste atunci cand se urmareste, dar se realizeaza, prin
coincidenta diferitelor impozite din aceeasi tara si din strainatate, afectarea aceluiasi venit sau bun din
doua tari.
Dubla impunere are consecinte negative asupra dezvoltatii economice, sociale, financiare,
bancare.De aceea au fost luate masuri legislative adecvate de catre aproape toate statele pentru evitarea
dublei impuneri internationale juridice cum sunt diferite reglementari juridice nationale, conventii
bilaterale si multilaterale, jurisprudenta, cutumele si doctrinele.
Evitarea dublei impuneri fiscale a devenit un obiectiv principal si constant in activitatea
Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica, a Organizatiei Natiunilor Unite.Acestea au
promovat recomandari, modele si solutii acceptabile, care sa stea la baza incheierii conventiilor de
evitare a dublei impuneri, care in procesul negocierii sa se poata armoniza cu principiile legislatiei
interne a statelor care convin sa incheie o conventie pentru evitarea dublei impuneri.Conventia pentru
evitarea dubllei impuneri se aplica impozitelor pe venit si pe avere.
Spre deosebire de solutiile, metodele si tehnicile care stau la baza conventiei pentru evitarea
dublei impuneri incheiate intre statele dezvoltate si care promoveaza, indeosebi, impunerea veniturilor
in tara beneficiarului de venituri, in practica realizarii conventiei incheiate de tara noastra se
promoveaza, de regula, solutii care urmaresc impunerea la sursa a veniturilor, dat fiind pozitia prezenta
28
a Romaniei din care se obtin venituri sub forma de profit si dividente, de dobanzi la credite comerciale
si bancare, de redevente, de salarii, venituri din activitati de transport, de montaj utilaje, asistenta
tehnica, scolarizarea personalului.
Solutiile adoptate de Romania prin conventiile incheiate tin seama de interesul legitim al tarii
noastre, in contextul si complexitatea relatiilor intretinute de Romania atat cu tarile dezvoltate, cat si cu
cele in curs de dezvoltare.
Sub incindenta conventiilor intre persoanele fizice si juridice care sunt rezidente ale unui stat
contractant sau ale fiecaruia dintre cele doua state.
In cazul persoanleor fizice, ca rezident in mai multe state, “domiciliul fiscal” se considera in
statul in care acestea au o locuinta permanenta si unde au cele mai stranse legaturi personale si
economice.
In ceea ce priveste impunerea veniturilor, cele mai utilizate solutii prevad:
a. veniturile realizate din bunuri imobiliare sunt impuse in statul in care sunt situate bunurile
respective;
b. profitul obtinut de societatile unui stat contractant este impus, in general, de organele fiscale
ale acestui stat;
c. veniturile realizate de actionari din divedente se impun parte in statul de origine, parte in
statul de destinatie;
d. veniturile obtinute sub forma de dobanzi, precum si cele sub forma redeventelor se impun in
ambele state, in proportii stabilite prin intelegere;
e. veniturile realizate din practicarea unei profesii libere se impun fie in statul de origine a
veniturilor, fie in statul de rezidenta al beneficiarului veniturilor;
f. veniturile din salarii si similare se impun, in principiul, in statul unde se desfasoara
activitatea retribuita.
Metodele utilizate in practica fiscal pentru evitarea dublei impuneri sunt:
1.Scutirea totala, conform careia veniturile realizate in strainatate de rezidentui unui stat si care
au fost impozabile la sursa, nu se includ in venitul impozabil din tara de rezidenta.
2.Scutirea progresiva, presupune insumarea venitului realizat in strainatate cu cel obtinut in tara
de resedinta, avand drept scop stabilirea cotei progresiva cu care va fi impus venitul intern.
3.Creditarea obisnuita, prin care impozitul platiti unui stat strain, pentru veniturile realizate pe
teritoriul acestuia de catre un nerezident, se reduce din impozitul datorat in tara de resedinta in limita
impozitului intern ce revine la un venit egal cu venitul obtinut in strainatate.
4.Creditarea integrala consta in aceea ca impozitul platit in strainatate, pentru veniturile
realizate acolo, se deduce integral din impozitele datorate in tara de resedinta.
3.Presiunea fiscala

29
Societatea nu poate exista in absenta impozitelor, a caror necesitate este, pe de o parte, statuata
prin Constitutie, si pe de o alta parte, demonstrata de realitate istorica.Urmarea fireasca a instituirii
impozitelor este resimtirea presiunii fiscala de catre contribuabilii.
Indiferent de termenul utilizat: povara fiscala, presiune fiscala, coeficient fiscal, rata
prelevarilor obligatotii, ideea generala este aceea a obligatiei fata de stat de diminuare a veniturilor
particulare.Rata presiunii sau rata prelevarilor obligatorii, in sens larg, este raportul dintre totalul
impozitelor si contributiilor sociale efectiv incasate de administratia publica si produsul intern brut.
Contribuabilul onest si cu spirit civic vede in impozit “un rau necesar” si consimte la plata
acestuia.Cand insa impozitele depasesc anumite limite, iar contribuabilii resimt din plin povara fiscala
care ii apasa, comportamentul normal, in economie si societate, este paralizat, conducand la inhibarea
initiativei particualre, a motivatiei de a munci sau, mai grav, la adevarate revolte fiscale.
Stabilirea unor limite ale presiunii fiscale este o problema care i-a preocupat pe specialisti inca
de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, cand economistii si juristii afirmau ca fiscalitatea trebuie sa fie
cat mai lejera.Cum insa, datoria diversificarii actiunilor si implicarilor statului in viata economica si
sociala, impozitelor si cotizatiile sociale au avut o evolutie ascedenta, in fiecare etapa de dezvoltare,
marimea acestora era considerata ca fiind la limita maxima.
Creşterea presiunii fiscale in ultimile doua secole, are la baza extinderea rolului économic si
social al statului.De asemenea, avand in vedere ca prevederile obligatorii sunt sursa de acoperire a
cheltuielilor publice, impozitele si presiunea fiscala inregistreaza, in consecinta, aceeasi tendinta de
crestere pe care o manifesta cu pregnanta cheltuielile publice.Autoritatile publice percep impozite,
deoarece guvernele au nevoie de resurse.
Totodata, acestea trebuie sa fie foarte precaute in incercarea lor de a maximiza veniturile
fiscale, pentru ca situatia sa nu ia alta turnura, intorcandu-se impotriva propriilor interese.In acest sens,
problema care se pune este: cat de mult pot creste impozitele, astfel incat, acest lucru sa nu se reflecte
intr-o diminuare a incasarilor fiscale pentru guvern?
Avand in vedere faptul ca impozitul este perceput de contribuabil ca o amputare a veniturilor
sale de catre autoritatea publica, trebuie sa admitem si necesitatea cuantificarii acesteia la diferite
niveluri.
1.Presiunea fiscal nationala
In general, presiunea fiscal este data de rata fiscalitatii, care se calculeaza ca raport intre suma
totala a incasarilor fiscale percepute pe o anumita perioada si marimea procesului intern brut realizat in
aceeasi perioada, de obicei un an.
2.Presiunea fiscala la nivelul agentului economic
Pentru contribuabilii agenti economici, impozitele pe care le platesc statului sunt percepute ca
elemente de presiune fiscala, cu atat mai accentuate cu cat ponderea lor in valoare adaugata realizata
este mai mare.
30
Cu cat impozitele cuantificate la numarator se calculeaza conform unor cote mai mari, cu atat
suma totala a impozitelor va fi mai ridicata, ceea ce se va repercuta in marimea pronuntata a ratei
fiscalitatii la nivelul agentului economic.
3.Presiunea fiscal individuala
Pe langa presiunea fiscala masurata la nivel national si al agentului economic, se poate
cuantifica si presiunea fiscala individuala, resimtita sub aspect psihologic si care masoara pragul
tolerantei la impozite.Aceasta se calculeaza ca raport intre prelevarile totale fiscale suportate de
contribuabil si suma veniturilor brute obtinute de acesta.
La acest nivel, presiunea fiscala este foarte dificil de cuantificat atata timp cat ea ramane
tributara unor elemente aleatorii, cum sunt: diversitatea prelevarilor, caracterul adesea ocult al
incorporarii impozitelor in preturi, volumul serviciilor publice de care contribuabilul beneficiaza,
actiunea progresivitatii impozitelor.
Totodata, dincolo de aceste estimari matematice, presiunea fiscala individuala trebuia analizata
in raport cu puterea de cumparare a veniturilor nete, pentru a se vedea in ce masura veniturile ramase
dupa impozitare reusesc sa satisfaca nevoile de subzisenta, de economisire si petrecere a timpului liber.
Factorii de influenta a presiunii fiscale:
Marimea ratei presiunii fiscale este influentata de numerosi factori dintre care mentionam:
1. performantele economice;
2. structura si formele proprietatii;
3.necesitatile publice stabilite de politica guvernamentala prin nivelul cheltuielilor publice;
4. eficienta cu care se utilizeaza cheltuielile publice finantate prin impozite;
5. gradul de adeziune a populatiei la politica guvernului si de consimtire la plata impozitelor;
6. marimea datoriei publice;
7. stadiul democratiei.
Efecte provocate de cresterea presiunii fiscale
In situatiile de depasire a pragului admisibil al presiunii fiscale, in anumite conditii socio-
economice existente, apar unele fenomene negative, dintre care mentionam: slabirea efortului
productiv, frauda si evaziunea fiscala, precum si aparitia economiei subterane, riscul inflatiei prin
fiscalitate, reducerea competivitatii pe plan international.
1.Scaderea efortului productiv.Economistii liberali au remarcat efectele descurajante pe care
nivelurile inalte ale impozitelor le au asupra muncii, economisirii si investitiei.Astfel, din punct de
vedere al incitarii la munca, sporirea presiunii fiscale conduce la doua tipuri de efecte adverse:
a. efectul de substitutie -diminuarea timpului de lucru al angajatului, ca urmare a amputarii
salariului prin impozitare;
b. efectul de venit -depunerea unei munci suplimentare in scopul compensarii pierderii de venit
net datorita cresterii impozitelor.
31
2.Riscul de inflatie prin fiscalitate provine din faptul ca orice crestere a impozitelor si a
cotizatiilor sociale are tendinta de a se repercuta asupra procesului de cuantificare a preturilor si
salariilor, alimentand in acest mod inflatia.Explicatia consta in incercarea, pe de o parte, a
intreprinderilor de a cuprinde in pretul lor de vanzare plusul de impozite si contributii sociale pe care
le suporta si, pe de alta parte, a salariatilor de a recupera, sub forma salariilor mai mari, scaderea
puterii de cumparare cauzata de impozite.
3.Economia subterana reprezinta un fenomen prin care diverse forme de activitate au drept
caracteristica sustragerea de la plata fiscalitatii, fiind un aspect particular al fraudei si evaziunii
fiscale.Astfel, practicarea muncii la negru permite angajatului sa obtina venituri nedeclarate, iar
patronului sa se sustraga de la plata impozitelor si taxelor (aferente muncii la negru).
4.Reducerea competitivitatii pe planul international.Orice crestere a preluarilor obligatiilor
suportata de agentii economici, se repercuteaza in nivelul pretului practicat la produsele lor, ceea ce se
reflecta in mod negativ asupra competitivitatii intreprinderii respective in relatiile cu
exteriorul.Sporirea presiunii fiscale dincolo de pragul considerat admisibil, risca, pe de o parte, sa se
confrunte cu rezistente din ce in ce mai puternice, iar pe de alta parte, sa creeze un mare handicap
agentilor economici autohtoni in fata unei concurente internationale din ce in ce mai active, mai
agresive.
Cauzele evaziunii fiscale
Cauzele acestui fenomen sunt numeroase.Dintre acestea mentionam:
1. marimea excesiva a sarcinilor fiscale.In comparatiile internationale, eficienta unui sistem
fiscal se masoara atat prin importanta venitului fiscal, cat si prin gradul de consimtire la plata
impozitelor;
2. insuficienta educatiei a contribuabililor, pe de o parte, si excesul de zel al organelor fiscale
predispuse, uneori la exagerari, pe de o alta parte;
3. lipsa unui control eficient, bine organizat, realizat cu personal foarte bine pregatit;
4. existenta unei legislatii defectuoase, care prin omisiunile ei, permite sustragerea de la plata
unor impozite.
Evaziunea fiscala este pagubitoare atat pentru stat, cat si pentru contribuabili.Statul este lipsit
de o parte din veniturile pe care ar trebui sa le incaseze pentru a-si indeplini atributiile
asumate.Efectele negative pentru contribuabuli se concretizeaza in faptul ca totalul impozitelor sa
distribuie pe o masa de venituri mai mica.
Efecte si masuri de combatere a evaziunii fiscale
Informatiile cele mai certe referitoare la dimensiunile evaziunii si fraudei fiscale sunt oferite de
statisticile rezultate din operatiunile de control; aceste informatii se limiteaza la acele cazuri
descoperite si sanctionate, conform legislatiei in vigoare.

32
Descoperite sau nu, evaziunea si frauda fiscala, indiferent de dimensiunile atinse, au efecte
negative asupra economiei si societatii, in general, incidentele fiind de natura politica, financiara,
economica si sociala.
Manifestarea acestor efecte negative, precum si amploarea fenomenelor, determina initierea de
catre autoritatile publice, a unor masuri de combatere care trebuie sa actioneze in urmatoarele domenii:
legislativ, administrativ si motivational.
In domeniul legislativ, se urmareste elaborarea unei legislatii fiscale cuprinzatoare, clare,
concise, stabile si coerente.De asemenea, este necesara eliminarea sau restrangerea exonerarilor,
reducerilor si deducerilor, care dau nastere unor interpretari multiple.
Din punct de vedere administrativ, masurile vizeaza crearea unui sistem informational complex
si operativ, asigurarea structurilor instrumentelor administrative adecvate combaterii eficiente a
evaziunii fiscale, precum si formarea specialistilor cu o moralitate si un profesionalism impuse de
formele si dimensiunile evaziunii fiscale.
Sub aspect motivational, masurile vizeaza asigurarea conditiilor necesare educatiei cetatenilor
in sensul respectarii legislatiei fiscale si chiar motivarea contribuabililor prin stimulente in acest sens.
Pe de alta parte, in situatiile de nerespectare a normelor fiscale de catre contribuabili, legislatia
prevede aplicarea de sanctiuni fiscale sau penale, corespunzatoare gravitatii faptei.
Sanctiunile fiscale sunt de natura pecuniara si se aplica in cazul contraventiilor care reprezinta
un grad redus de periculozitate.Concret, ele se refera la penalitati, amenzi, confiscari, suspendarea
activitatii.
4.”Paradisuri fiscale”
Obligatiile fisclae ale contribuabililor sunt stabilite prin legislatia elaborata la nivelul fiecarei
tari sau entitati independente, din punct de vedere juridico-adminstrativ.Evaziunea si frauda fiscala se
manifesta atat in interiorul acestora, cat si in afara lor.
O practica foarte raspandita in lumea afacerilor consta in infiintarea unor filiale in tari, in care
nivelul fiscalitatii este mai redus decat in tara in care functioneaza compania-mama.Relatiile dintre
sediul principal si filiala pot fi reale sau fictive.Acest procedeu permite sustragerea de la impozitare a
profitului realizat scriptic in oaza fiscala.La origine, filialele din aceste zone au servit extinderii
societatilor-mama in strainatate, ca mijloc de refugiu pentru capitaluri destinate a fi repatriate sau
reinvestite.Ulterior, au inceput sa fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscala.Pentru a servi acestui scop,
filialele au fost orientate spre tari cu moneda stabila, unde se efectua un control al schimburilor care
dispuneau de un sistem bancar fiabil si ale caror guverne incurajau investitii straine pe teritoriul lor,
tari care, in acelasi timp, practicau niveluri reduse la impozitele asupra profiturilor sau dividentelor.
Evaziunea fiscala internationala este, deci o forma a evaziunii fiscale,iar paradisul fiscal poate
fi solutia de realizare.Este dificil de apreciat daca existenta paradisului fiscal este de domeniul
evaziunii fiscale “legale” sau “frauduloase”; ce organisme la nivel interstatal ar putea stabili caracterul
33
legal, ilegal, legitim sau nelegitim al acestora?Aceasta forma de evaziune, pe de o parte, nu este
acceptata de guvernele acelor tari care pierd importante resurse financiare publice, iar pe de alte parte,
este stimulata de guvernele altor tari prin elaborarea unor regimuri fiscale atractive si permisive,
obtinand avantaje economice si sociale.
Paradisul fiscal constituie un instrument prin care se realizeaza evaziunea fiscala internationala
de catre acei contribuabili care cauta un tratament fiscal mai avantajos.
Paradisul fiscal poate fi orice tara care este considerata ca atare si care se vrea astfel.In
realitate, orice tara poate deveni, la un moment dat, paradis fiscal (daca urmareste un anumit obiectiv
economic) sau poate sa inceteze de a mai fi, daca intentioneaza acest lucru.Paradisurile fiscale se pot
clasifica in:
I.PRINCIPALE, care cuprind urmatoarele categorii:
a. tari care nu aplica nici un fel de impunere asupra veniturilor si posesorului de capital pentru
persoane fizice (Bahamas, Bermude, Insulele Cayman, Principatul Monaco);
b. tari in care impozitul pe venit sau profit este stabilit pe o baza teritoriala.In aceste tari,
contribuabilii beneficiaza de o exonerare a impozitului pe profit obtinut prin operatiuni realizate in
afara teritoriului (Liberia, Malaiezia, Coata Rica, Filipine);
c. tari in care cotele de impunere sunt reduse, fiind astfel stabilite de statele in cauza sau ca
urmare a aplicarii unor reduceri de cote internationale (Elvetia, Antilele olandeze, Irlanda);
d. tari care ofera exonerari fiscale industriilor create in vederea dezvoltarii exporturilor
(Irlanda, pentru societatile infiintate inainte de ianuarie 1981):
e. tari care ofera avantaje specifice societatilor tip holding sau off-shore (Tarile de Jos,
Singapore, Luxemburg);
f. tari care ofera alte avantaje, specifice anumitor societati (Antigua, Grenada, Jamaica,
Barbados).
Aceasta grupare are la baza principalele dispozitii fiscale care le confera statutul de oaza
fiscale, multe tari apartinand mai multor asemenea grupe.
II.SECUNDARE, in aceasta categorie intra tari mici, cat si altele industrializate care practica,
in general, niveluri ridicate la diverse forme de venit, dar dispun si de unele dispozitii legale cu
caracter particular, care pot fi utilizate de catre investitori in operatiunile de tax-planning.
In ceea ce priveste tarile mici, care au o populatie redusa numeric, apeleaza la una dintre
urmatoarele posibilitati:
* aplica niveluri reduse la cotele de impozite;
* nu aplica nici un fel de impunere fiscala;
* nu limiteaza anumite venituri ale persoanelor fizice sau juridice;
* acorda facilitati fiscale substantiale pentru activitati desfasurate in anumite domenii.

34
Tarile cu economie dezvoltata, care devin ele insele atractive pentru unele activitati desfasurate
de anumite societati, demonstreaza ca in viata economica primeaza interesul material.State ca Franta,
Belgia, Austria, Italia, SUA acorda facilitati fiscale substantiale pentru atragerea capitalului strain sau
cresterea exporturilor.
In bugetul unei tari se concentreaza intreaga politica fiscala a acesteia.Prin politica fiscala sau
bugetul statului se dirijeaza intreaga viata economica si sociala a unei tari.
Legea bugetului public, in care este concentrata intreaga politica fiscala a unui stat, este
considerata pe buna dreptate, ca cea mai importanta lege dintr-o tara, dupa “Constitutia” sa.
Spre exemplu, in cazul in care statul constata ca se impune luarea unor masuri pentru a preveni
declinul economieiei si a crea noi locuri de munca, trece la realizarea unor proiecte de lucrari publice,
precum constructia de unitati de invatamant, de spitale, electrificarea satelor, extinderea retelei de
termoficare, canalizare, alimentarea cu gaze, apa, lucrari in domeniul transporturilor, protectiei
mediului.Prin efectuarea unor asemenea lucrari se creeaza un numar mare de locuri de munca si o
crestere rapida si vertiginoasa a activitatii economice.
Modificarea impozitelor poate fi utilizata fie pentru a stimula, fie pentru a restrange activitatea
economica.
Scaderea impozitelor (in anumite conditii bine determinate, nu oricand), in special a celor
directe mareste veniturile ramase efectiv la dispozitia populatiei, ceea ce conduce la cresterea
cheltuielilor cu achizitionarea de bunuri si servicii, marind cererea, care va avea ca efect sporirea
volumului productiei.
In cazul in care se constata ca sunt prea multi bani in circulatie, care vor genera cresterea
preturilor, deci inflatie, statul intervine prin cresterea impozitelor.Sporind impozitele scade venitul
disponibil si cererea de cumparare de bunuri si servicii, avand ca rezultat reducerea cantitatii de bunuri
si servicii ce pot fi cumparate de populatie, si ca urmare, reducerea volumului de activitate la agentii
economici, producatori si comercianti.Desigur ca in practica aceasta problema este foarte complexa,
efectele fiind mult diferite, uneori de sens contrar.
In cazul in care statul considera ca numite activitati, in special cele daunatoare sanatatii fizice si
mintale ale populatiei, s-au dezvoltat prea mult sau se urmareste reducerera consumului acestora, se
intervine pe calea impozitelor: se maresc impozitele, atat cele directe cat si cele indirecte, cuprinse in
pretul produselor si serviciilor vizate.Crescand preturile intr-o masura insemnata se va cumpara o
cantitate mult mai mica din asemenea produse si servicii, ceea ce va conduce la reducerea volumului
de activitate din unitatile producatoare ale acestora.
Pentru activitatile care se considerra ca trebuie dezvoltate se poate acorda reducerea sau
scutirea de la impozitare, pe anumite perioade de timp, si chiar anumite stimulente.
In situatia in care, intr-o anumita tara, s-a ajuns ca o mica parte din populatiei sa detina cea mai
mare parte din produsul national,cei mai multi fiind cei saraci, iar statul urmareste infaptuirea unor
35
masuri mai ample de protectie sociala, se apeleaza tot la impozite si la cheltuielile bugetului de
stat.Pentru infaptuirea unui asemenea obiectiv se va pune accent mai mare pe stabilirea impozitelor in
functie de capacitatea de plata a persoanleor fizice si juridice si o mai buna redistribuire a veniturilor.
Prin impozite se mareste o parte din venit preluata de la cei bogati concomitent cu reducerea
sau scutirea impozitelor pe venitul celor saraci si sporirea cheltuielilor guvernamentale destinate
satisfacerii unor nevoi publice ale acestora.
O impovarare prea mare a celor bogati, pentru a ajuta cat mai mult pe cei saraci, va genera
grave consecinte printre care:
1.Lipsa stimulentelor de a investi.Persoanele bogate fiind supraimpozitate, vor considera ca nu
se merita sa muncesti pentru a da statului cea mai mare parte din venit.O tara care practica un
asemenea sistem fiscal va fi considerate neatractive, cu o fiscalitate impovaratoare, ceea ce va face sa
fie ocolita de investitorii straini.Numeroase persoane fizice si juridice intre care si o parte din elite- vor
emigra in alte tari cu o fiscalitate redusa.
2.Acordarea permanenta a unor subventii insemnate va avea ca efect inmultirea numarului
celor care nu vor mai munci, care se multumesc “cu mai putin, dar fara munca”.
In ceea ce priveste subventiile, trebuie facute o distinctie clara intre 1.subventia fiscala pe venit,
2.subventia fiscala pe impozit si 3.subventia sociala de venit.
1.Subventia fiscala de venit reprezinta parte din venitul total impozabil obtinut de o persoana,
dar care este scutit de la impozitare.
2.Subventia fiscala de impozit reprezinta impozitul scutit de la plata, ceea ce reprezinta in fapt
un supliment de salariu.
3.Subvenita sociala de venit reprezinta suma de bani oferita de stat unei persoane sau
gospodarii, sub forma de ajutor banesc nerambursabil, in scopul asigurarii supravietuirii, in tarile
sarace, respectiv pentru acordarea mijloacelor necesare unui trai decent, in tarile bogate, in special in
cele care infaptuiesc statul bunastarii sociale.
Acordare acestor subventii se constituie efectiv si ca o masura de protectie sociala a
persoanelor aflate la limita supravietuirii.
Sporirea impozitelor si a celorlalte obligatii de plata bugetara, indiferent de denumirea acestora
conduce la cresterea preturilor produselor si serviciilor pentru populatie si a factorilor de productie
pentru agentii economici.Aceasta va determina schimbarea comportamentului si a atitudinii unor
persoane fizice de a munci, economisi, investi.
Dispozitia statului de marire a impozitelor genereaza numeroase si serioase complicatii prin
fenomenul reactiilor anticipate: multe persoane fizice si juridice isi modifica obiectivele fata de mediul
economic, social si politic.Din momentul in care statul “penalizeaza munca cinstita”, prin introducerea
unor impozite deosebit de mari, modifica comportamentul si atitudinile multor persoane fata de mediul
economic, social si politic.
36
Modificarile de comportament si atitudine se pot manifesta si prin:
-refuzul de a mai lucra, considerand ca nu merita sa muncesti pentru a da statului cea mai mare
parte de venit, urmand a se limita la alte surse de venit pe care le obtine;
- recurgerea la fenomenele de evaziune fiscala, manifestata sub diferite forme, precum: munca
la negru, reducerea artificiala a veniturilor obtinute, declarate si impozitate, nedeclararea in totalitate a
veniturilor;
-”emigrarea” in alte tari cu fiscalitate mai mica;
- refuzul investitorilor straini de a-si mai plasa capitalurile intr-o asemenea tara;
-schimbarea atitudinii politice, a unei mari parti din populatie, fata de partidul de guvernamant
aflat la conducerea tarii si multe altele.
Cresterea impozitelor genereaza serioase nemultumiri pentru un mare numar de contribuabili
persoane fizice si juridice, ale caror reactii pot merge la adevarate revolte fiscale, caderea de la putere a
Guvernului si partidului care a castigat ultimele alegeri.

37
BIBLIOGRAFIE

Aglietta, M., Macroeconomie financiară, Ed. CNI Coresi SA,


Bucureşti, 2012
Bodea, G., Sistemul economic, între dezechilibru şi
dezvoltare, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2010
Brezeanu, P., Marinescu, I., Finanţele publice şi fiscalitatea între teorie şi
practică, Ed. Fundaţiei “România de mâine”, Bucureşti,
2015
Mariana Cristina Cioponea Finanţe publice si teorie fiscala, Ed.
Fundatiei Romania de Maine,Buc. 2007
Manolescu, Ghe., Buget: abordare economică şi financiară, Ed.
Economică, 2014
Moşteanu, T., Buget şi trezorerie publică, Ed. DU, Style,
Bucureşti, 2011
Moşteanu, T., Finanţe publice: note de curs şi seminar, Ed.
Tribuna Economică, Bucureşti, 2002
Moşteanu, T., Câmpeanu, Finanţe publice: teste grilă, Ed. Tribuna Economică,
E.M., Stoian, A., Bucureşti, 2003
Stolojan, Th., Tatarcan, R., Integrarea şi politica fiscală europeană, Ed. Burg,
Sibiu, 2002
Văcărel, I., Politici economice şi financiare de ieri de de azi,
Ed. Economică, Bucureşti, 1996
Văcărel, I., (coordonator) Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti, 2002
Vorniceanu, Marius Finanţe publice si fiscalitate, Ed.
Fundatiei Romania de Maine,Buc. 2015
*** Legea privind finanţe publice nr. 571/2003,
publicată în Codul fiscal
*** Raportul privind bugetul de stat pe anul 2015,
Guvernul României, Ministrul Finanţelor Publice
*** Buletin Economic şi Administrativ, Ed. Tribuna
Economică
*** Finanţe publice si Fiscalitate, Revistă editată de
Ministerul Finanţelor Publice
*** Impozite şi taxe, Ed. Tribuna Economică

38
CONCLUZII SI PROPUNERI

39

S-ar putea să vă placă și