Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană

Conflictul israeliano-palestinian:
Identitate şi Apartheid
Proiect pentru cursul Conflicte Identitare şi Interetnice

Stănescu Toma-Călin,
ASC, 2 ani

Bucureşti,
2010
 Despre Identitate
Identitatea este una din nevoile de bază ale omului care stă la baza conflictelor
intractabile. Teoreticienii nevoilor umane susţin că conflictele ce ţin de nevoi diferă
fundamental de conflictele care au la bază interese, întrucât, în timp ce interesele sunt
negociabile, nevoile nu pot fi negociate.
Conflictele identitare sunt cele mai comune dintre conflictele cauzate de nevoile
umane şi au loc atunci când conştiinţa de sine a unui individ sau a unui grup este ameninţată,
nu este respectată sau nu i se recunoaşte legitimitatea. Conştiinţa de sine este un aspect
important, nu doar din perspectiva respectului de sine, ci şi datorită influenţei pe care o are
asupra celorlalţi actori de pe scena internaţională – orice ameninţare adusă la adresa identităţii
este întâmpinată, în majoritatea cazurilor, printr-o reacţie puternică din partea părţii
ameninţate, care poate escalada cu uşurinţă într-un conflict intractabil.
Identitatea este principala cauză a conflictelor rasiale sau interetnice.
Soluţionarea conflictelor identitare poate fi dificilă, adversarul fiind adesea demonizat
şi privit ca inuman. Orice efort pentru reconciliere iniţiat de unul din membrii unuia dintre
grupurile identitare este întâmpinat ca o ameninţare la adresa propriei identităţi şi, deci, foarte
dificil. Totuşi, conflictele identitare pot fi moderate sau soluţionate în timp, dacă părţile sunt
dispuse să stea la masa tratativelor şi să dialogheze.
Conflictele identitare sunt conflicte bazate pe psihologia oamenilor,
pe cultura, valorile şi credinţele lor, ameninţă nevoile umane şi
supravieţuirea. Ele pot fi înfăţişate ca dispute materiale, într-o încercare
de a atrage atenţia asupra nevoilor şi îngrijorărilor părţilor, la fel cum
disputele materiale pot evolua în conflicte de identitate pe măsură ce
disputanţii încep să se identifice cu poziţiile lor.1 Un conflict identitar apare când
adversarii au un sentiment de identitate colectivă despre sine şi despre duşman, asumâdu-şi
adversitatea ca pe o luptă între „noi” şi „ei”. Unele dintre aceste conflicte devin andurante sau
ireductibile, în pofida tuturor eforturilor de a le rezolva. Conţinutul identităţii şi anumite
calităţi ale acesteia contribuie semnificativ la anduranţa conflictelor. Identităţile persistente,
cel mai adesea bazate pe caracteristici atribuite (etnia, religia, locul de naştere, rasa), mai ales

1
Rothman J., Resolving Identity Based Conflicts, 1997
când grupurile au fost discriminate sau marginalizate şi obligate să socializeze în interiorul
grupului, favorizează conflictele andurante; conflictele legate de identităţi foarte semnificative
vor fi, de asemenea, conflicte andurante. Naţionalismul etnic, o variantă a etnocentrismului –
ce consideră grupul de apartenenţă ca fiind superior –, este sursa unor conflicte ireductibile.
Victimitatea – înţelegând prin ea gradul în care persoanele din grup deţin identitatea de
victime ale opresiunii altora, împărtăşesc experienţe dureroase din trecut – este o sursă pentru
conflicte andurante sau ireductibile. O particularitate a conflictelor identitare este aceea că
părţile sunt angajate foarte advers polarizate, îşi proiectează caracteristicile negative pe
adversar.2

În statutul său,3 Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda (ICTR) a încercat să

definească identitatea de grup din punct de vedere naţional, etnic, rasial şi religios. Tribunalul
considera identitatea naţională drept „identitatea grupului de oameni care împărtăşesc o
legătură legală, bazată pe cetăţenie comună şi întărită prin drepturi şi obligaţii”; identitatea
grupului etnică se defineşte prin „limbă şi cultură comună”; identitatea grupului religios este
dată de „împărtăşirea aceleiaşi religii, denominaţiuni sau moduri de închinare”; identitatea
rasială este dată de împărtăşirea „aceloraşi trăsături fizice, specifice unei regiuni geografice,
făcând abstracţie de factori lingvistici, culturali, naţionali sau religioşi.4 În privinţa identitării
naţionale de grup, termenul de naţionalitate poate face referire la grupuri fără stat, precum
cele din fosta Uniune Sovietică, sau la identităţile menţinute de-a lungul generaţiilor, precum
în cazul populaţiilor imigrange. Convenţia Internaţională pentru Eliminarea tuturor formelor
de Discriminare Rasială (ICERD) utilizează termenul de origine naţională, pentru a include şi
aceste semnificaţii.
Percepţia este unul din factorii principali în determinarea identităţii de grup. Conform
unei decizii a Tribunalului Penal Internaţional pentru Yugoslavia (ICTY), grupurile naţionale,
etnice, rasiale sau religioase sunt identificate cu ajutorul criteriului care stă la baza
stigmatizării grupului de către autorii crimei – perceţia caracteristicilor naţionale, etnice,
rasiale sau religioase.5
ICTR susţinea necesitatea ca, în cazul oricăreia dintre aceste identităţi, grupurile
trebuie să fie stabile şi permanente – în majoritatea cazurilor, apartenenţa la grup este
dobândită prin naştere şi este continuă şi imuabilă.6

2
Kreisberg L., Constructive Conflicts: From Escalation to Resolution, 2003
3
Statute of the Tribunal, International Criminal Tribunal for Rwanda, 1 ianuarie 2007
4
Convention on the Prevention and Punishment of the Crime of Genocide, 9 decembrie 1948
5
Occupation, Colonialism Apartheid?, mai 2009
6
Idem. 5
 Despre Apartheid
Apartheid-ul reprezintă politici şi practici de discriminare şi segregare rasială. Crima
de apartheid este definită în Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, art. 7 Crime
împotriva Umanităţii, drept acte comise în contextul unui regim bazat pe opresiune şi pe
dominaţie sistematică a unui grup de către un altul, în interesul menţinerii status quo-ului.7
Forme de apartheid sunt descrise în art. 2 din Convenţia Internaţională pentru
Reprimarea şi Pedepsirea Crimei de Apartheid (ICSPCA): punctul 3) impunerea de măsuri
legislative menite să prevină participarea unui grup rasial la viaţa politică, socială, economică
sau culturală a ţării şi de condiţii menite să prevină deplina dezvoltare a grupurilor, în special
prin negarea unor drepturi şi libertăţi de bază pentru membrii acestora, precum dreptul la
muncă, dreptul la educaţie, dreptul de a părăsi şi de a reveni în ţară, dreptul la recunoaşterea
naţionalităţii, dreptul la libertatea de mişcare şi de rezidenţă, (...); p.4) orice măsură legislativă
menită să separe populaţia în baza diferenţelor rasiale prin crearea unor ghetouri şi zone
rezervate pentru membrii acestor grupuri, (...) exproprierea membrilor acestor grupuri de
pământuri; (...) p. 6) persecutarea organizaţiilor şi persoanelor care se opun discriminării şi
segregării, prin privarea acestora de drepturi şi libertăţi fundamentale.8
De luat în considerare în analiza unui regim presupus de Apartheid este recomandarea
UNESCO de „renunţare la termenul de grup rasial şi folosirea, în locul acestuia, a termenului
de grup etnic.”9

Cei Trei Piloni ai Apartheid-ului

Regimurile de Apartheid se bazează pe cei „trei piloni ai Apartheid-ului”10.
Primul pilon decurge din adoptarea şi implementarea unei legislaţii care să acorde un
statut legal preferenţial şi beneficii materiale unui grup identitar, în detrimentul celuilalt.
Cel de-al doilea pilon face referire la fragmentarea şi segregarea geografică a
populaţiei, în baza identităţii, grupul dominant beneficiind de acces la teritorii, apă şi alte
resurse, precum şi de tratament preferenţial, în timp ce grupul dominat este închis în enclave
teritoriale în permanentă contracţie.
Cel de-al treilea pilon include totalitatea legislaţiei şi politicilor din domeniul
securităţii. Guvernul utilizează întregul arsenal pentru a menţine dominaţia grupului favorizat:
asasinări, tortură, încarcerare arbitrară, tratamente inumane, crude sau degradante.

7
Rome Statute of the International Criminal Court, UN Documents, 1 iulie 2002
8
International Convention on the Suppression and Punishment of the Crime of Apartheid, UN General
Assembly Resolution 3068, 30 noiembrie 1973, preluat din arhiva African National Congress.
9
The Race Question, UNESCO, 18 iulie 1950
10
Reynolds J., Israel’s Apartheid Laws and Practices in the Occupied Palestinian Territories, 16 august 2009
 Identitatea Evreiască
Asemenea multor grupuri etnice, până la jumătatea secolului al XX-lea, evreii erau
consideraţi rasă, unii din gânditorii sionişti precum Max Nordau utilizând acest termen când
făceau referire la interesele evreilor în Palestina. Memorandum-ul de Asociere al Fondului
Naţional Evreiesc afirmă că unul din obiectivele principale ale FNE este acela de a „sprijini,
direct sau indirect, pe cei de rasă sau descendenţă evreiască.” 11 La mijlocul sec. al XX-lea,
termenul a căzut în disgraţie.

Cine poate fi considerat evreu? A fi evreu reprezintă, în mod evident, o identitate

religioasă – iudaismul este religie. Însă criteriul religios nu este unul cel care defineşte
identitatea evreiască, din mai multe motive.
În primul rând, Legea Halakha (Legea Iudaică) prevede că identitatea evreiască este
transmisă de la mamă la copil. Importanţa acestei descendenţe este codificată şi în Legea
Israeliană a Întoarcerii, care consideră evreu „orice persoană născută din mamă evreică sau s-
a convertit la Iudaism şi nu este membru al unei alte religii.”12 De asemenea, a fi evreu nu
reprezintă o identitate religioasă pentru cei care au dobândit-o la naştere dar nu sunt
practicanţi, considerându-se seculari sau atei. Aceştia au identitate evreiască doar în baza
descendenţei lor.
În al doilea rând, la sfârşitul sec. al XIX-lea, mişcarea sionistă a conceptualizat
identitatea evreiască drept una naţională, a unui popor care are drept de autodeterminare în
Palestina şi care şi-a exprimat acest drept începând cu 1948, prin crearea statului Israel. În
acelaşi timp, majoritatea evreilor locuiesc în afara graniţelor Israelului, fiind consideraţi în
ţările de reşedinţă drept un grup etnic sau un grup religios.
Deci, identitatea evreiască este bazată pe religie, descendenţă şi origine naţională sau
etnică, în funcţie de context.
Importanţa descendenţei pentru identitatea evreiască susţine aserţiunea de bază a
mişcării sioniste, conform căreia poporul evreu are dreptul la autodeterminare şi suveranitate
pe teritoriul Palestinei în baza acestei descendenţe. Declaraţia de Independenţă a Israelului
afirmă că toţi evreii au o rădăcină comună în Palestina şi au dreptul inalienabil de a se
întoarce.13

11
Memorandum of Association, Jewish National Fund, în Schechla J., The Consequences of Conflating Religion,
Race, Nationality and Citizenship, al-Majdal, ed. Iarnă-Primăvară 2010
12
Law of Return 5710, Knesset, 1950
13
Israeli Declaration of Independence, Israeli Ministry of Foreign Affairs, 14 mai 1948
 Identitatea evreiască s-a format de-a lungul secolelor, în timpul exilului. În această
perioadă, ostilitatea faţă de evrei, antisemitismul, s-a manifestat constant, ocazional luând
forme violente extreme.
Sionismul este o ideologie care susţine întoarcerea evreilor în Israel şi crearea unui stat
evreu. Theodor Herzl a pus bazele sionismului politic, în 1897, când este creată Organizaţia
Sionistă Mondială, a cărei legitimitate a fost admisă prin Declaraţia Balfour, în perspectiva
reaşezărilor teritoriale din Imperiul Otoman. El urmărea rezolvarea „chestiunii evreieşti” prin
soluţia politică a unui teritoriu naţional.14
Sionismul se bazează doar în parte pe tradiţia religioasă ce îi lega pe evrei de locurile
în care s-a dezvoltat conştiinţa lor naţională. Acest lucru se datorează faptului că mişcarea
sionistă este una laică, a apărut ca reacţie a evreilor europeni faţă de creşterea sentimentului
antisemit, care a crescut în importanţă şi a devenit, la rândul său, o mişcare politică.
Conştiinţa naţională a evreilor, care era justificată religios, a dat viaţă unui naţionalism
secular, prin intermediul căruia s-au legitimat în demersurile lor de creare a statului Israel şi
apoi de recunoaştere internaţională a acestuia.

Organizaţia Sionistă Mondială (WZO) iniţial servea drept o organizaţie umbrelă a

mişcării sioniste, al cărui scop era acela de a crea o patrie pentru poporul evreu pe teritoriul
Mandatului Britanic în Palestina. În 1929, cu ocazia celui de-al XVI-lea Congres al WZO, au
fost puse bazele Agenţiei Evreieşti pentru Israel (JA), care avea rol de organizaţie cvasi-
guvernamentală şi al cărui scop era să deservească nevoile administrative ale comunităţii
evreieşti. Misiunea WZO şi a JA a rămas aceeaşi până la puţin timp după crearea Statului
Israel, când statutul lor a fost redefinit. Pe 24 noiembrie 1952, Knesset-ul a aprobat Legea
privind Statusul WZO-JA.
WZO şi JA pot fi considerate drept „agenţi autorizaţi” să administreze afacerile
israeliene pe teritoriul palestinian. Autoritatea lor este detaliată într-un Contract încheiat cu
Guvernul Israelian, contract care le conferă competenţe menite să deservească poporul evreu.
Printre aceste competenţe se numără: organizarea procesului de imigrare şi de integrare a
imigranţilor şi a proprietăţii acestora în societatea israeliană; crearea de aşezări agricole;
achiziţia şi ameliorarea de terenuri pentru Israel de către instituţiile Organizaţiei Sioniste,
Fondului Naţional Evreu şi Fondului Keren Hayesod, principalul colector de donaţii pentru
statul Israel; încurajarea investiţiilor de capital privat în Israel; oferirea de asistenţă

14
Colas D., Dicţionar de gândire politică, 2003, p. 281-283
iniţiativelor culturale şi instituţiilor de învăţământ superior; coordonarea activităţilor instituţii-
lor şi organizaţiilor evreieşti care funcţionează din fonduri publice pe teritoriul Israelului.15
Conform Statutului16, una din principalele îndatoriri ale WZO-JA este să construiască
şi să menţină o majoritate evreiască în Israel: „Misiunea de a aduna exilaţii, care este o
îndatorire de bază a Statului Israel şi a Mişcării Sioniste, necesită sprijinul constant al
poporului evreu din diaspora; Statul Israel se aşteaptă la cooperarea tuturor evreilor în
construcţia statului şi în sprijinirea eforturilor de imigrare a maselor, şi priveşte ca necesară
unitatea tuturor evreilor pentru atingerea acestor scopuri.”
Programul pentru Ierusalim al WZO, elaborat în 2004, reafirmă aceste îndatoriri:
„Sionismul a stat la baza creării Statului Israel şi priveşte statul Israel, evreu, sionist,
democratic şi sigur, a fi expresia responsabilităţii comune a poporului evreu.” Programul
prezintă şi fundamentele sioniste: unitatea poporului evreu, legătura istorică a acestuia cu
Eretz Yisrael, şi importanţa statului şi a capitalei Ierusalim în viaţa naţiunii; „Aliyah”
(întoarcerea) în Israel şi integrarea imigranţilor în societatea israeliană; consolidarea Israelului
drept un stat evreu, sionist şi democrat şi formarea unei societăţi exemplare cu caracter moral
şi spiritual unic; asigurarea viitorului şi caracterului distinct al poporului evreu prin
promovarea educaţiei evreieşti şi sioniste; protejarea drepturilor individuale şi naţionale ale
poporului evreu şi reprezentarea intereselor naţionale sioniste.17
Legile de Bază18, setul de legi care servesc drept constituţia Israelului, stabileşte
Israelul drept statul poporului evreu. Legea de Bază a Knesset-ului descrie Israelul drept statul
poporului evreu. Atât Legea de Bază a Demnităţii Umane şi a Libertăţii, cât şi Legea de Bază
a Libertăţii de Ocupaţie specifică faptul că „valorile statului Israel sunt cele evreieşti şi cele
democratice.”
De asemenea, Statutul WZO-JA specifică faptul că Israelul este „statul poporului
evreu”: „Statul Israel se consideră creaţia întregului popor evreu, iar porţile sale sunt deschise,
în concordanţă cu legislaţia în vigoare, oricărui evreu care doreşte să imigreze.”19 Statutul
WZO punea bazele unei discriminări etnice şi rasiale, integrate în legislaţia israeliană.
De exemplu, Legea de Bază a Teritoriilor Israeliene prevede că proprietatea deţinută
de Statul Israel, Autoritatea de Dezvoltare şi de Fondul Naţional Evreu este inalienabilă şi nu
poate fi transferată. Aproximativ 93% din teritoriul israelian se încadrează în această categorie

15
Covenant between the Government of Israel and the Zionist Executive, 1954, în Lexicon of Zionism, Israeli
Ministry of Foreign Affairs, 22 septembrie 2003
16
World Zionist Organization – Jewish Agency Status Law, Israeli Law Resource Center, 24 noiembrie 1952
17
Jerusalem Program, Hagshama, 2004
18
The Existing Basic Laws, Knesset, 2005
19
World Zionist Organization – Jewish Agency Status Law, Israeli Law Resource Center, 24 noiembrie 1952
şi poate fi închiriat sau arendat doar de către cetăţenii israelieni evrei.20 Legea se aplică
teritoriilor palestiniene ocupate care sunt declarate „teritoriu de stat”. Art. 1 din Legea
Proprietăţii din 1951 prevede că un teritoriu devine să proprietate de stat în orice zonă în care
se aplică legislaţia israeliană. Israelul îşi asumă dreptul de a construi noi aşezări în teritoriile
palestiniene, în ciuda angajamentelor luate în cadrul procesului de pace, în baza faptului că
poate le declara teritorii de stat.
Statutul WZO-JA face distincţia între Cetăţenie (ezrahut) şi Naţionalitate (le’um). În
legislaţia israeliană, o singură naţionalitate are drepturi şi este asociată statului Israel.
Conform Înaltei Curţi Israeliene, Israel nu este statul „naţiunii israeliene”, ci al „naţiunii
evreieşti”.21 Statul Israel permite oricărui evreu, prin intermediul Legii Întoarcerii, să imigreze
în Israel şi, prin Legea Cetăţeniei, să dobândească cetăţenie imediat. Acest lucru influenţează
proporţia populaţiei israeliene şi, respectiv, a politicii statului.
Astfel, din punct de vedere al legislaţiei israeliane, identitatea naţională are ca
fundament identitatea evreiască. Palestinienii nu sunt văzuţi ca un grup etnic sau rasial
distinct în legislaţia statului Israel, însă, prin exprimarea identităţii evreieşti ca fiind bazată pe
o descendenţă cu rădăcini în antichitate, tuturor celorlalte grupuri, printre care şi arabilor
palestinieni, li se refuză dreptul la viaţă naţională în Palestina.

Identitatea Palestiniană
Dacă sionismul este un fenomen de secol XIX, naţionalismul arab face parte din
mişcarea afro-asiatică de secol XX.
Arabii erau majoritari în Palestina, dar nu se poate vorbi de o conştiinţă naţională
palestiniană în sens european, căci, spre deosebire de conştiinţa naţională în sens european,
care este seculară, ei se identificau prin Islam (majoritatea se identificau ca suniţi).
Sentimentul de aparteneţă la un teritoriu le era dat de loialitatea faţă de Muftiul din Ierusalim
– cea mai mare oficialitate religioasă islamică.
Palestinienii educaţi, deşi nu aveau un stat, îşi stabiliseră o identitate legată de un
teritoriu mărginit de graniţe. Această autoidentificare nu era rezultat al intrării lor în contact
cu naţionalismul sionist. Creştinii din Palestina, în majoritate greco-ortodocşi care formau
16% din populaţie, aveau o mare conştiinţă a apartenenţei la teritoriul palestinian.
Achiziţiile de teren ale sioniştilor şi imigraţia au afectat populaţia săracă, au dus la
crearea unei economii paralele, şi le-a dat palestinienilor sentimentul că vor ajunge minoritari

20
General Information, Israel Land Administration, 11 martie 2007
21
George Rafael Tamarin v. State of Israel, Supreme Court of Israel (Decision), 20 ianuarie 1972, în Tilley V.
Q., The One State Solution, 2005
în propria ţară22. Aşa s-a născut o mişcare naţionalistă, opusă naţionalismului sionist, iar
Palestina a devenit nume-simbol în jurul căruia s-au agregat aspiraţiile naţionaliste.23
Războiul din 1948 a consacrat sintagma de refugiat palestinian, apoi Războiul din
1967, când Israelul a ocupat teritoriile arabe, au făcut ca palestinienii să devină o minoritate în
Israel. Teama de război, expulzarea forţată, colapsul economic şi politic palestinian,
distrugerea de case şi aşezări arabe,au făcut ca palestinienii să-şi caute refugiul în statele arabe
vecine. Cei mai mulţi trăiesc în tabere de refugiaţi şi cer dreptul de a se întoarce în teritoriile
desemnate de Rezoluţia nr. 194 a ONU. Israelul se opune întoarcerii, căci prezenţa lor ar
modifica majoritatea actuală.
Pentru arabii palestinieni, a fi palestinian este, în principal, o identitate naţională,
asociată rezidenţei sau originilor familiale pe teritoriul Mandatului Britanic în Palestina. În
timpul Mandatului, exista cetăţenia palestiniană şi, deşi Palestina nu era un stat independent,
palestinienii deţineau paşaport sub această cetăţenie.
Din cauza numărului de palestinieni apatrizi şi a celor care au dobândit cetăţenia unui
alt stat, identitatea naţională palestiniană poate fi asociată conceptului de „origine naţională”,
nu celui de cetăţenie.
Propunând originile poporului palestinian pe teritoriul Palestinei ca bază a identităţii
palestiniene, naţionaliştii palestinieni contestă aserţiunea sionistă de Terra Nullius, precum şi
originea poporului israelian pe acelaşi teritoriu.
Identitatea naţională palestiniană este încorporată în identitatea mai largă de „arab”.
Carta Orgaznizaţiei de Eliberare a Palestinei24, elaborată în 1968, afirmă importanţa identităţii
arabe încă din art. 1: „Palestina este patria poporului arab palestinian; este o parte indivizibilă
a patriei arabe, iar poporul palestinian sunt parte integrală a naţiunii arabe”
Declaraţia de Independenţă a OEP25 din 1988 reitera acest punct de vedere, invocând
naţionalismul arab şi solidaritatea pan-arabă: „Statul Palestina este un stat arab, parte integrală
şi indivizibilă a naţiunii arabe, cu care împarte o civilizaţie şi o moştenire culturală comună,
precum şi aspiraţia pentru eliberare, progres, democraţie şi unitate. Statul Palestina îşi afirmă
obligaţia de a respecta Carta Ligii Statelor Arabe, care va sprijini şi va întări cooperarea cu
celelalte state arabe.” Declaraţia afirmă dreptul poporului palestinian la autodeterminare, în
timp ce îşi menţine statutul de parte componentă a naţiunii pan-arabe.
Identitatea palestiniană este o identitate etnică, care are obiceiuri proprii şi o limbă
proprie. Cu toate acestea, etnia nu reprezintă un factor major în identitatea palestiniană.
22
Hourani A., History of the Arab People, 1991
23
Kimmerling B.&Migdal J.S., The Palestinian People, 2003, p. 23-25
24
The Palestinian National Charter, Avalon Project, 1968
25
Palestinian Declaration of Independence, Al-Bab.com, 1988
 De asemenea, nici religia nu este un element determinant al identităţii palestiniene,
datorită multitudinii confesioniunilor, fapt reflectat în perspectiva nediscriminatorie
prezentată de Carta OEP: „Art. 16 Din punct de vedere spiritual, eliberarea Palestinei va oferi
Ţării Sfinte o atmosferă de siguranţă şi calm, care va adăposti sanctuarele religioase ale ţării şi
va garanta libertatea de închinare a tuturor, fără a se face discriminare în funcţie de rasă,
culoare a pielii, limbă sau religie. În consecinţă, poporul palestinian va căuta sprijin din partea
tuturor autorităţilor spirituale ale lumii.”26
Carta OEP consideră evreii „care locuiau în Palestina înaintea invaziei sioniste” drept
palestinieni. Cu toate acestea, politica israeliană a transformat identitatea palestiniană în una
religioasă, datorită faptului că palestinienii sunt priviţi şi trataţi de către statul Israel ca ne-
evrei.

Statul Israel şi Apartheid-ul

Din punctul de vedere al celor trei piloni ai Apartheid-ului, regimul israelian are
trăsăturile unui Apartheid în relaţie cu grupul etnic palestinian.
La nivelul primului pilon, Israel oferă un statut legal preferenţial şi beneficii materiale
grupului identitar evreu, în detrimentul populaţiei ne-evreieşti, în principal prin intermediul
Legii Întoarcerii din 1950 şi al legilor de cetăţenie. În teritoriile palestiniene, există două
seturi legislative: legea civilă israeliană, care se aplică pentru coloniştii evrei, şi legea militară
israeliană, care se aplică populaţiei palestiniene.
Fragmentarea teritoriilor palestiniene se încadrează în cel de-al doilea pilon al
Apartheid-ului. Cisiordania beneficiază de o infrastructură bine dezvoltată între aşezările
evreieşti, însă teritoriile palestiniene sunt divizate în enclave din ce în ce mai mici şi mai
izolate. Fâşia Gaza este separată de restul teritoriilor palestiniene. Populaţia este, de
asemenea, separată, palestinienii fiind obligaţi să utilizeze o infrastructură separată şi se
supună unei reţele invizibile de control al deplasărilor şi reşedinţei, prin permise şi documente
de identificare.
Argumentul în favoarea celui de-al treilea pilon, cel al politicii de securitate
discriminatorii, ridică unele probleme – în timp ce Israelul este îndreptăţit să îşi apere
teritoriul şi cetăţenii, răspunsul statului israelian poate fi considerat, de multe ori,
disproporţionat în raport cu ameninţările venite din partea grupărilor radicale palestiniene.

Concluzie

26
The Palestinian National Charter, Avalon Project, 1968
 Identitatea evreiască şi identitatea palestiniană sunt identităţi de grup, dobândite la
naştere, iar calitatea de membru al acestor grupuri este continuă, imuabilă şi imposibil de
contestat.
A fi „evreu” are rol de identitate de grup, iar concepţiile grupului, legate de
descendenţă, naţiune, religie şi etnie sunt utilizate pentru a susţine doctrine şi politici
promovate de stat. Statul Israel se foloseşte de aspectul descendenţei pentru a justifica
drepturile pe care le conferă evreilor pe teritoriul palestininan şi pentru a nega aceleaşi
drepturi ne-evreilor.
Identitatea palestiniană se subscrie identităţii arabe şi este puternic legată de teritoriul
Mandatului Britanic în Palestina. Spre deosebire de identitatea evreiască, care se bazează pe
religie, descendenţă şi origine naţională, identitatea palestiniană este asociată rezidenţei şi
originilor familiale.
Din punct de vedere al relaţionării grupului identitar evreu cu cel palestinian, aceasta
se încadrează în aria de acţiune a Convenţiei Internaţionale pentru Eliminarea tuturor formelor
de Discriminare Rasială, respectând definiţia Apartheid-ului.
 Bibliografie

Cărţi
Colas D., 2003, Dicţionar de gândire politică, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti
Davis U., 2003, Apartheid Israel: Possibilities for the struggle within, Ed. Zed Books, Londra
Hourani A., 1991, History of the Arab Peoples, Ed. Warner Books, New York
Hunt P., 1987, Justice? The Military Court System in the Israeli-Occupied Territories, Ed. Al-
Haq, Ramallah
Kimmerling B. & Migdal J.S., 2003, The Palestinian People, Harvard University Press,
Cambridge
Kreisberg L, 2003, Constructive Conflicts: From Escalation to Resolution 2nd edition,
Boulder, Rowan & Littlefield Pub., parte a Beyond Intractability Project, Colorado U.
Omond R., 1986, The Apartheid Handbook: A Guide to South Africa’s Everyday Racial
Policies, Penguin Books, Londra
Rothman J., 1997, Resolving Identity-Based Conflicts, Ed. Jossey-Bass, San Francisco
Tilley V.Q., 2005, The One State Solution: A breakthrough for peace in the Israeli-
Palestinian deadlock, Manchester University Press, Manchester
Site-uri
Burton J.W., Conflict Resolution: The Human Dimension, în The International Journal of
Peace Studies, Vol. 3, Nr. 1, ianuarie 1998
http://www.gmu.edu/programs/icar/ijps/vol3_1/burton.htm
Covenant between the Government of Israel and the Zionist Executive, 1954, în Lexicon of
Zionism, Israeli Ministry of Foreign Affairs, 22 septembrie 2003
http://www.mfa.gov.il/MFA/History/Modern%20History/Centenary%20of%20Zionism
/Lexicon%20of%20Zionism
Convention on the Prevention and Punishment of the Crime of Genocide, 9 decembrie 1948,
Human Rights Webpage
http://www.hrweb.org/legal/genocide.html
Davis U., Apartheid Israel: The Jewish National Fund, aprilie 2006
http://www.uridavis.info/jewish_national_fund_apartheid_israel.htm
Denial of Identity, International Online Training Program on Intractable Conflicts, 1998
http://www.colorado.edu/conflict/peace/problem/denyid.htm
General Information, Israel Land Administration, 11 martie 2007
http://www.mmi.gov.il/Envelope/indexeng.asp?page=/static/eng/f_general.html
Identity Crisis: Israel and its Arab Citizens, 4 martie 2004, International Crisis Group
http://www.crisisgroup.org/en/regions/middle-east-north-africa/israel-palestine/025-identity-
crisis-israel-and-its-arab-citizens.aspx
International Convention on the Elimination of all forms of Racial Discrimination, 1965,
Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights
http://www2.ohchr.org/english/law/cerd.htm
International Convention on the Suppression and Punishment of the Crime of Apartheid (UN
General Assembly Resolution 3068), 30 noiembrie 1973, preluat din arhiva African National
Congress.
http://www.anc.org.za/un/uncrime.htm
Israeli Declaration of Independence, 14 mai 1948, Israeli Ministry of Foreign Affairs
http://www.mfa.gov.il/MFA/Government/Facts+about+Israel-
+The+State/A+Free+People+in+Our+Land-+Declaration+of+Independence.htm
Israeli R., The Arabs in Israel: a surging new identity, 1 ianuarie 1989, Jerusalem Center for
Public Affairs
http://www.jcpa.org/jcpa/jl/hit05.htm
Jerusalem Program, 2004, Hagshama
http://www.hagshama.org.il/en/resources/view.asp?id=1707
Jewish Agency
http://www.jewishagency.org/JewishAgency/English/About
Kaufman S.J., Social Identity and the Roots of Future Conflict, octombrie 2003, Kentucky U.
http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/cia/nic2020/kaufman_panel2_nov6.pdf
Law of Return 5710, 1950, Knesset
http://www.knesset.gov.il/laws/special/eng/return.htm
Palestinian National Charter: Resolutions of the Palestine National Council, 1968, Avalon
Project
http://avalon.law.yale.edu/20th_century/plocov.asp
Palestinian Declaration of Independence, 1988, Al-Bab.com
http://www.al-bab.com/arab/docs/pal/pal3.htm
Prosecutor vs. Vidoje Blagojevic and Dragan Jokc, Case no. IT-02-60-T, 17 ianuarie 2005

Occupation, Colonialism, Apartheid? A reassessment of Israel’s practices in the Occupied

Palestinian Territories under international law, Human Sciences Resarch Center, mai 2009
http://www.hsrc.ac.za/Document-3227.phtml
Reynolds J., Israel’s Apartheid Laws and Practices in the Occupied Palestinian Territories,
16 august 2009, în Al-Haq.org
http://www.alhaq.org/pdfs/JohnReynolds.pdf
Rome Statute of the International Criminal Court, 1 iulie 2002, UN Documents
http://www.un.org/icc/romestat.htm
Schechla J., The Consequences of Conflating Religion, Race, Nationality and Citizenship, în
Al-Majdal, ed. Iarnă-Primăvară 2010
http://www.badil.org/en/al-majdal/item/1401-schechla-conflating-race-and-nationality
Statute of the Tribunal, 1 ianuarie 2007, International Criminal Tribunal for Rwanda
http://www.unictr.org/Portals/0/English/Legal/Tribunal/English/2007.pdf
The Existing Basic Laws, 2005, Knesset
http://www.knesset.gov.il/description/eng/eng_mimshal_yesod1.htm
The Race Question, UNESCO, 18 iulie 1950
 http://unesdoc.unesco.org/images/0012/001282/128291eo.pdf
World Zionist Organization – Jewish Agency Status Law, Israeli Law Resource Center, 24
noiembrie 1952
http://www.israellawresourcecenter.org/israellaws/fulltext/jewishagencystatuslaw.htm
World Zionist Organization, Jewish Virtual Library
http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Zionism/wzo.html