Sunteți pe pagina 1din 74

Republica Moldova

GUVERNUL

HOTĂRÎRE Nr. HG1291/2004


din 2004-11-22

despre aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă


medicală pentru anul 2005

Publicat : 2004-12-10 în MONITORUL OFICIAL Nr. 226-232 art. 1521 Data intrării în vigoare

Întru executarea Legii nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de
asistenţă medicală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 38-39, art.280), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2005 (se
anexează).

2. Compania Naţională de Asigurări în Medicină:

va încheia, pînă la 31 decembrie 2004, contracte de acordare a asistenţei medicale (de prestare a
serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, în conformitate cu sus-
numitul program;

în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, va familiariza populaţia cu conţinutul


programului nominalizat.

3. Ministerul Sănătăţii:

va supraveghea realizarea prevederilor Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă


medicală pentru anul 2005;

în comun cu ministerele şi departamentele interesate, va prezenta Guvernului, pînă la 1 septembrie


2005, concomitent cu proiectul de lege cu privire la fondurile asigurării obligatorii de asistenţă
medicală pentru anul 2006, proiectul Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală
pentru anul 2006.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii.

Prim-ministru Vasile TARLEV

Contrasemnează:

Viceprim-ministru Valerian Cristea

Ministrul sănătăţii Andrei Gherman


Ministrul economiei Marian Lupu

Ministrul finanţelor Zinaida Grecianîi

Chişinău, 22 noiembrie 2004.

Nr. 1291.

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului nr. 1291

din 22 noiembrie 2004

Programul unical asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2005

I. Dispoziţii generale

1. Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2005 (în continuare -
Program) include tipurile de asistenţămedicală şi volumul asistenţei medicale acordate persoanelor
asigurate ce necesită asistenţă medicală, finanţate din mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de
asistenţă medicală.

2. Prezentul Program este elaborat în limita mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală pentru anul 2005.

3. Tarifele la serviciile medicale, prevăzute în prezentul Program, se stabilesc în temeiul Hotărîrii


Guvernului nr.1128 din 28 august 2002 "Despre aprobarea Regulamentului cu privire la tarifele
pentru serviciile medico-sanitare şi Metodologiei stabilirii tarifelor pentru prestarea serviciilor
medico-sanitare", cu modificările ulterioare.

II. Tipurile de asistenţă medicală

4. În cadrul prezentului Program persoanele asigurate vor beneficia de următoarele tipuri de


asistenţă medicală:

urgentă la etapa prespitalicească;

medicală primară;

specializată de ambulator;

investigaţii de laborator şi instrumentale costisitoare acordate la trimiterea, în modul stabilit, a


specialistului de profil din serviciul specializat de ambulator;

spitalicească.

5. În funcţie de starea sănătăţii persoanei asigurate şi prezenţa/absenţa indicaţiilor pentru


acordarea asistenţei medicale, asistenţa medicală se clasifică în urgentă şi programată:

asistenţa medicală urgentă se acordă în cazurile în care neacordarea la timp a asistenţei medicale
pune în pericol viaţa pacientului şi/sau celor ce-l înconjoară, sau prezintă urmări grave pentru starea
sănătăţii pacientului. Asistenţa medicală urgentă se acordă continuu, pînă la stabilizarea stării
sănătăţii pacientului;
asistenţa medicală programată se acordă în cazurile în care pacientul necesită asistenţă medicală,
însă lipsesc stările menţionate în alineatul doi al prezentului punct.

6. Mijloacele fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală se vor repartiza pentru fiecare
tip de asistenţă medicală prevăzută de prezentul Program în conformitate cu Criteriile de
contractare a prestatorilor de servicii medicale în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă
medicală, aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină.

III. Volumul şi condiţiile acordării fiecărui tip de asistenţă medicală

1. Asistenţa medicală urgentă la etapa prespitalicească

7. Asistenţa medicală urgentă la etapa prespitalicească se acordă persoanelor asigurate în toate


cazurile ce ameninţă viaţa, în caz de pericol ce poate conduce la urmări şi complicaţii grave pentru
pacientul respectiv şi în caz de pericol pentru sănătatea publică, provocate de maladiile acute,
acutizarea maladiilor cronice, accidente, traume şi intoxicaţii, complicaţiile din perioada gravidităţii
şi la naştere, care necesită intervenţie medicală urgentă.

8. Asistenţa medicală urgentă la etapa prespitalicească se acordă de serviciul prespitalicesc de


asistenţă medicală urgentă. În caz de necesitate, pentru stabilizarea stării sănătăţii pacientului,
asistenţa medicală urgentă se acordă de orice instituţie medicală în limita competenţei.

9. Asistenţa medicală urgentă la etapa prespitalicească se asigură în regim continuu, de la locul


accidentului sau îmbolnăvirii şi în timpul transportării pînă la transmiterea pacientului instituţiei
medico-sanitare.

10. Asistenţa medicală urgentă la etapa prespitalicească şi transportarea medicală asistată se


efectuează la solicitarea pacientului, a altor persoane sau la solicitarea lucrătorilor medicali.

11. Indicaţiile pentru acordarea asistenţei medicale urgente la etapa prespitalicească şi tipurile de
transport medical asistat persoanelor asigurate, ce se acordă de serviciul prespitalicesc de asistenţă
medicală urgentă, sînt specificate în anexa nr.1 la prezentul Program.

12. La solicitare, pot fi acordate şi alte tipuri de transportări, cu excepţia celor stipulate în anexa
nr.1 la prezentul Program, însă acestea se vor efectua cu plată, conform tarifelor aprobate.

2. Asistenţa medicală primară

13. Asistenţa medicală primară include supravegherea sănătăţii şi volumul asistenţei medicale
acordat persoanelor asigurate, înregistrate la medicul de familie şi include următoarele activităţi:

evidenţa şi supravegherea sănătăţii persoanelor înregistrate, conform familiei, vîrstei şi grupelor de


sănătate;

promovarea modului sănătos de viaţă şi educaţie pentru sănătate;

imunizări conform calendarului de vaccinări şi indicaţiilor epidemiologice;

examene medicale profilactice pentru maturi;

examenul medical profilactic în instituţiile medicale, de învăţămînt şi întremare (bugetare), conform


standardelor aprobate de Ministerul Sănătăţii;

planificarea familiei;
supravegherea dezvoltării copilului;

prescrierea medicamentelor compensate integral pentru copiii de vîrsta 0-5 ani, de către medicul de
familie;

îngrijirea antenatală, supravegherea gravidelor şi îngrijirea postnatală a lăuzelor, inclusiv


prescrierea de către medicul de familie a preparatelor ce conţin fier şi acid folic, compensate
integral, pentru femeile gravide;

intervenţii medicale în scop profilactic, depistare, supraveghere şi tratament pentru unele grupe de
maladii, acordate la nivel de asistenţă medicală primară, inclusiv prescrierea preparatelor
antihipertensive compensate în conformitate cu regulamentul aprobat de Ministerul Sănătăţii şi
coordonat cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină;

intervenţii medicale, inclusiv de reabilitare şi recuperare, acordate la nivel de asistenţă medicală


primară conform indicaţiilor medicale şi biletului de trimitere a medicului de familie;

intervenţii medicale acordate conform indicaţiilor medicale în cabinetul de proceduri, staţionarul de


zi, inclusiv la domiciliu, şi biletului de trimitere a medicului de familie;

intervenţii medicale acordate de serviciul asistenţă medicală primară în instituţia medicală primară
şi la domiciliu în caz de urgenţe medicale, în toate cazurile ce ameninţă viaţa persoanei, în caz de
pericol ce poate conduce la urmări şi complicaţii grave pentru pacient şi/sau pericol pentru
sănătatea publică, asistenţa medicală urgentă se acordă de către medicii de familie continuu, pînă la
stabilizarea stării sănătăţii pacientului sau transmiterii acestuia echipei de asistenţă medicală
urgenţă/spital;

vizite şi îngrijiri la domiciliu;

organizarea şi efectuarea măsurilor antiepidemice primare în focarele de boli infecţioase;

activităţi de suport.

14. Volumul de asistenţa medicală primară acordat persoanelor asigurate, înregistrate la medicul de
familie este stabilit în anexa nr.2 la prezentul Program.

3. Asistenţa medicală specializată de ambulator

15. Asistenţa medicală specializată de ambulator se acordă persoanelor asigurate de către medicul
specialist de profil, în scopul stabilirii diagnosticului şi/sau tacticii de tratament, în conformitate cu
standardele aprobate de Ministerul Sănătăţii.

16. Specialistul de profil acordă asistenţă medicală, consultaţie în următoarele cazuri:

la trimiterea medicului de familie, la consultaţia specialistului de profil din instituţiile medico-


sanitare publice raionale/municipale şi la trimiterea specialistului de profil din instituţiile medico-
sanitare publice raionale/municipale, la consultaţia specialistului de profil din instituţiile medico-
sanitare publice republicane;

la adresarea directă în cazul maladiilor specificate în Lista maladiilor confirmate, care permit
prezentarea directă a persoanelor asigurate la medicul specialist de profil din instituţiile medico-
sanitare publice raionale/municipale, conform anexei nr.5 la prezentul Program;
la adresarea directă în caz de urgenţă. Constatarea urgenţei în fiecare caz concret se efectuează de
medicul specialist care consultă pacientul.

17. Consultaţia medicului specialist de profil în toate cazurile reprezintă măsuri clinice şi
organizaţionale şi include următoarele intervenţii medicale:

examen clinic;

recomandaţii pentru efectuarea analizelor de laborator, inclusiv bacteriologice, virusologice,


serologice şi instrumentale;

îndreptarea, în caz de necesitate, la alţi medici specialişti de profil sau spital, conform
regulamentului stabilit;

recomandaţii pentru tratament, reabilitare medico-socială, supraveghere în dinamică de către


medicul de familie.

18. Consultaţia de către medicul specialist de profil a persoanelor asigurate în cazul unor grupe de
maladii, specificate în anexa nr.3, include suplimentar:

analize de laborator şi instrumentale în volumul stabilit;

intervenţii medicale, în toate cazurile de urgenţă ce ameninţă viaţa, în caz de pericol ce poate
conduce la urmări şi complicaţii grave pentru pacient şi/sau pericol pentru sănătatea publică.

19. Medicul specialist de profil, în toate cazurile ce nu sînt conforme condiţiilor punctului 16, oferă
consultaţie contra plată, potrivit tarifelor aprobate sau prin asigurări medicale facultative.

20. Consultaţia recruţilor se efectuează la trimiterea comisiei medicale militare, în modul stabilit.

21. Consultaţia medicului stomatolog include:

măsuri de profilaxie a maladiilor stomatologice pentru copiii în vîrstă de pînă la 18 ani şi femeile
gravide: examinarea cavităţii bucale, educaţia sanitară (igiena cavităţii bucale, periajul dentar),
detartrajul dentar, aplicarea remediilor profilactice (fluor, Ca etc.), extracţii dentare, sigilarea
fisurilor, obturarea cu materiale simple a defectelor coronariene provocate de caria dentară şi
complicaţiile ei.

Notă: Profilaxia şi tratamentul maladiilor stomatologice se efectuează la adresarea contingentului


nominalizat în instituţia medico-sanitară, inclusiv policlinicile stomatologice pentru copii, sau în
cadrul examenelor medicale în grădiniţe, instituţii de învăţămînt mediu şi special;

asistenţă medicală stomatologică în următoarele cazuri de urgenţe stomatologice:

pulpită acută;

periodontită apicală acută;

periodontită apicală exacerbată;

stomatită aftoasă acută;

abces;
periostită;

limfadenită acută;

osteomielită acută;

sialodenită acută şi calculoasă;

sinusită acută odontogenă;

traume şi fracturi ale maxilarelor.

22. Asistenţa medicală stomatologică peste volumul stabilit în punctul 21 al prezentului Program se
oferă contra plată, conform tarifelor aprobate sau prin asigurări medicale facultative.

4. Investigaţii de laborator şi instrumentale costisitoare acordate la îndreptarea, în modul stabilit, a


specialistului de profil din serviciul specializat de ambulator

23. Investigaţiile costisitoare de laborator şi instrumentale se acordă persoanelor asigurate în cadrul


instituţiilor medico-sanitare publice, în baza biletului de trimitere eliberat de specialiştii de profil,
inclusiv din instituţiile medico-sanitare publice republicane, trimise la consultaţie în conformitate cu
regulamentul aprobat de Ministerul Sănătăţii.

24. Lista investigaţiilor de laborator şi instrumentale costisitoare acordate persoanelor asigurate la


trimiterea în modul stabilit a specialistului de profil din serviciul specializat de ambulator este
specificată în anexa nr. 6 la prezentul Program.

5. Asistenţa medicală spitalicească

25. Asistenţa medicală spitalicească include acordarea asistenţei medicale persoanei asigurate prin
internare în spital.

26. Tipurile de spitalizare sînt:

integrală - formă de internare prin care se asigură asistenţa medicală curativă şi de recuperare
neîntreruptă:

parţială (staţionar de zi) - formă de internare aplicată în cazurile în care starea pacientului îi permite
să părăsească spitalul în afara perioadei de investigaţii, tratament şi recuperare. În cadrul acestei
forme de spitalizare, bolnavul revine zilnic la spital, la indicaţia medicului curant.

27. Asistenţa medicală spitalicească se acordă în cazurile în care sînt excluse toate posibilităţile de
acordare a asistenţei medicale în condiţii de ambulator, sau starea sănătăţii pacientului necesită a fi
supravegheată în condiţii de spital cînd:

diagnosticul stabilit în condiţii de ambulator indică o stare ce pune în pericol activitatea normală a
funcţiilor organismului şi/sau sănătatea publică;

diagnosticul şi tratamentul se oferă numai în condiţii de spital;

diagnosticul nu poate fi stabilit în condiţii de ambulator;

pacientul necesită tratament sub supraveghere 24 din 24 de ore din partea personalului medical;
pacientul necesită tratament de recuperare şi reabilitare în perioada de după accidentul
cerebrovascular acut, infarctul miocardic şi ortopedică după traumă;

alte cazuri justificate din punctul de vedere medical şi epidemiologic.

28. În funcţie de starea sănătăţii pacientului, internarea în spital poate fi urgentă sau programată.

29. Internarea urgentă se efectuează în cazul în care există cel puţin unul din următoarele criterii:

biletul de trimitere eliberat de medicul de familie;

trimiterea serviciului prespitalicesc de asistenţă medicală urgentă;

biletul de trimitere eliberat de medicul specialist de profil;

la prezentarea directă a pacientului, în cazul maladiilor şi stărilor de urgenţă care pun în pericol
viaţa şi/sau pot conduce la urmări şi complicaţii grave pentru starea sănătăţii pacientului şi/sau
sănătatea publică. Constatarea urgenţei în fiecare caz concret se efectuează de medicul/medicii
specialişti, care examinează pacientul în secţia de internare.

30. Serviciul "AVIASAN" va spitaliza pacienţii cu urgenţe medico-chirurgicale în instituţiile medico-


sanitare republicane, la solicitarea instituţiilor spitaliceşti raionale şi municipale, în cazurile în care
volumul şi gradul de complexitate a asistenţei medicale depăşeşte posibilităţile instituţiei medico-
sanitare respective.

31. Lista celor mai frecvent întîlnite maladii şi stări ce necesită internare urgentă sau necondiţionată
a persoanelor asigurate în spital este specificată în anexa nr.4 la prezentul Program.

32. Internarea programată în spitalele raionale şi municipale se coordonează cu instituţiile


respective şi se efectuează în baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie, în baza
deciziilor consiliilor medicale consultative, în conformitate cu Regulamentul privind internarea
programată în instituţiile medico-sanitare spitaliceşti, aprobat de Ministerul Sănătăţii.

33. Internarea programată în instituţiile medico-sanitare publice spitaliceşti republicane se


coordonează cu instituţiile respective şi se efectuează în baza biletului de trimitere eliberat de
medicul specialist de profil din secţiile consultative ale instituţiilor medico-sanitare publice
raionale/municipale, în baza deciziilor consiliilor medicale consultative şi în conformitate cu
Regulamentul privind internarea programată în instituţiile medico-sanitare spitaliceşti, aprobat de
Ministerul Sănătăţii.

34. Internarea programată în cazul maladiilor oncologice primar depistate, inclusiv spitalizarea
repetată pentru prelungirea tratamentului complex se efectuează la trimiterea medicului de familie,
medicului specialist de profil şi programării de către instituţia medico-sanitară publică republicană
specializată, conform schemelor de tratament.

35. Internarea programată conform prevederilor punctelor 32, 33 şi 34 ale prezentului Program, se
efectuează în cazurile în care pacientul necesită asistenţă medicală, însă lipsesc stările menţionate
în alineatul doi al punctului 5 al prezentului Program şi se efectuează în caz de orice maladie sau
stare ce necesită tratament în condiţii de spital, care nu ţine de prevederile punctului 31 al
prezentului Program.

36. Internarea programată neconformă acestor prevederi se oferă contra plată, potrivit tarifelor
aprobate.
37. Cazul tratat include toate indicaţiile medicale prescrise de medicul curant sau consiliul medical
pentru rezolvarea cazului tratat, inclusiv pentru maladiile concomitente stabilite şi care influenţează
rezolvarea cazului tratat. Indicaţiile medicale pentru rezolvarea cazului tratat care necesită a fi
efectuate peste prevederile standardelor medicale aprobate se efectuează prin consiliul medical.

38. Volumul serviciilor medicale acordate la tratarea unui caz concret, se stabileşte în mod
individual, conform diagnosticului de bază şi maladiilor concomitente stabilite, potrivit standardelor
medicale aprobate.

39. Durata de internare în spital în fiecare caz concret este individuală şi depinde de starea sănătăţii
pacientului şi necesitatea de tratament în condiţii de spital. Decizia referitor la durata tratamentului
în condiţii de spital, în fiecare caz concret, se ia de medicul curant şi/sau consiliul medical.

40. Normativul duratei de tratament în condiţii de spital pentru diferite profiluri reprezintă media
utilizată la calcularea costului tarifelor la serviciile medicale achitate de Compania Naţională de
Asigurări în Medicină. Tratamentul în condiţii de spital de lungă durată se efectuează pentru
următoarele profiluri: ftiziopneumologie, psihiatrie, alcoolism şi narcomanie.

Anexa nr.1

la Programul unic al asigurării obligatorii

de asistenţă medicală pentru anul 2005

Urgenţe medico-chirurgicale

la etapa prespitalicească acordate persoanelor asigurate

de către serviciul de asistenţă medicală urgentă

I. Urgenţe medico-chirurgicale majore:

A. Catastrofe (urgenţe în masă)

B. Urgenţe colective (deservirea mai multor pacienţi în timpul unei deplasări a echipei asistenţă
medicală urgentă la locul solicitării, cu calcularea cheltuielilor în funcţie de numărul sinistraţilor;
deservirea manifestaţiilor (sărbători naţionale, mitinguri etc.), la solicitarea autorităţilor publice, cu
calcularea cheltuielilor conform orelor lucrate)

C. Urgenţe individuale

1. Urgenţe cardiovasculare

1.1. Moarte subită (stop cardiac prin tahicardie ventriculară (TV) fără puls; fibrilaţie ventriculară
(FiV); asistolie, disociaţie electromecanică (DEM))

1.2. Infarct miocardic acut (IMA)

1.3. Angină pectorală instabilă (API)

1.4. Edem pulmonar acut cardiogen (EPAC)

1.5.Tulburări paroxistice de ritm şi de conducere (tahicardie paroxistică supraventriculară (TPSV);


tahicardie ventriculară (TV); flutter atrial (FlA), fibrilaţie atrială (FiA) nou instalate; extrasistole
ventriculare (ExV)> 6/min, monofocale sau plurifocale sau suprapuse pe unda T; bloc atrio-
ventricular (BAV) de gradul II avansat, BAV de gradul III

1.6. Urgenţe hipertensive cu complicaţii (edem pulmonar acut (EPA); anevrism disecant al aortei;) şi
fără complicaţii

1.7. Trombembolism pulmonar acut (TEPA)

1.8. Colaps-şoc (cardiogen, hipovolemic, traumatic, toxico-septic, anafilactic)

1.9. Disecţia acută de aortă şi anevrismul disecant de aortă

1.10.Tamponadă cardiacă netraumatică

1.11. Ischemie periferică acută

1.12. Sincopă şi lipotemie

1.13. Sindrom Raynaud

1.14. Trauma cordului

2. Urgenţe respiratorii

2.1. Stop respirator

2.2. Insuficienţă respiratorie acută (IRA) (astmul acut grav, bronhopneumonie, pleurezie cu lichid
masiv, pneumonii bilaterale şi crupoase, infarct pulmonar)

2.3. Corpi străini în căile aeriene superioare şi inferioare

2.4. Edem pulmonar acut

2.5. Sindromul detresei respiratorii acute (SDRA)

2.6. Pneumotorax spontan

2.7. Hemotorax mijlociu şi mic

3. Urgenţe otorinolaringologice

3.1.Laringite acute (LA)

3.2. Epiglotită acută (EA)

3.3. Edem laringian acut (ELA)

3.4. Spasmul glotic al copilului şi al adultului

3.5. Supuraţii acute faringiene şi perifaringiene

3.6. Flegmonul regiunii buco-maxilo-facială (FRBMF)

3.7. Corpi străini nazali, faringieni, laringieni fără deplasare


4. Urgenţe gastrointestinale şi hepatice

4.1. Abdomen acut (colecistită acută, apendicită acută, ocluzie intestinală, invaginaţie intestinală,
perforaţii de organe, diverticulită, infarct mezenteric, limfadenită acută metenterică)

4.2. Insuficienţă hepatică acută

4.3. Pileflebită

4.4. Hernie strangulată

4.5. Gastroplegie acută (dilataţie gastrică acută)

4.6. Pancreatită acută

4.7. Ulcer gastroduodenal complicat (perforaţie, penetraţie, hemoragie digestivă superioară, stenoză
pilorică, malignizare)

4.8. Angiocolită ictero-uremică

4.9. Peritonite

4.10. Torsiuni de organe

4.11. Hepatită virală fulminantă

4.12 Encefalopatia hepatică

5. Urgenţe renale şi genitourinare

5.1. Insuficienţă renală acută

5.2. Torsiune testiculară

5.3. Urosepticemie

5.4. Hematurie

5.5. Glomerulonefrită acută

5.6. Urolitiază cu bloc renal acut

6. Urgenţe hematologice

6.1. Sindromul de coagulare intravasculară diseminată (SCID)

6.2. Anemie acută

6.3. Hemopatii maligne

6.4. Coagulopatii (trombocitopenii, hemofilie, epistaxis) cu hemoragii masive, capilarotoxicoză

7. Urgenţe neurologice şi neurochirurgicale

7.1. Encefalopatie hipertensivă acută


7.2. Accident vascular cerebral (tranzitoriu, ischemic, hemoragic, mixt)

7.3. Ictus medular

7.4. Comă cerebrală

7.5. Sindromul de hipertensiune intracraniană de orice motiv în fază de decompensare cu pericol de


angajare

cerebrală

7.6. Acces epileptic (primar depistat), starea de rău epileptic, sindrom convulsiv primar

7.7. Miastenia gravis în forme decompensate, farmacorezistentă

7.8. Meningită virală

7.9. Meningită purulentă secundară

7.10. Encefalită de orice origine

7.11. Supuraţii cranio-cerebrale şi vertebro-medulare

7.12 . Mielită transversă ascendentă

7.13. Poliradiculonevrită infecţioasă-alergică (sindromul Gullian-Barre) şi alcoolică

7.14. Traumatisme cranio-cerebrale (compresia, contuziile de gr.II şi III, dilacerarea), comoţie


cerebrală cu stare generală de grad mediu şi gravă

7.15. Traumatisme vertebro-medulare cu compresia medulară

7.16. Traumatisme ale nervilor periferici

8. Urgenţe endocrinologice şi metabolice

8.1. Insuficienţă suprarenală acută

8.2. Criză acută tireotoxică

8.3. Acidocetoză diabetică

8.4. Hipoglicemie

8.5. Hipercaliemie

8.6. Hipocaliemie

8.7. Comă hiperosmolară

8.8. Comă mixedematoasă

8.9. Feocromocitom

8.10. Deshidratare > 15%


9. Urgenţe oftalmologice

9.1. Criză de glaucom

9.2. Dezlipire de retină

9.3. Corpi străini oculari

9.4. Arsuri oculare

9.5. Traumatisme oculare

10. Urgenţe ginecologice-obstetricale

10.1.Procese inflamatorii severe: piosalpinx, pelvioperitonită, peritonită

10.2. Abdomen acut în ginecologie: apoplexia ovariană, chist torsionat sau perforat, torsiune de
anexe, perforaţia uterului etc.

10.3. Metroragii: juvenile, disfuncţionale, climacterice

10.4. Miom uterin simptomatic: hemoragie, sindrom algic, ischemia, ischemia nodului miomatos

10.5. Traume ale organelor genitale externe şi interne

10.6.Complicaţiile sarcinii: sarcina ectopică, avort spontan şi iminenţă de avort, complicaţiile


avortului medical şi spontan

10.7.Gestoze tardive (HTA, preeclampsia şi eclampsia)

10.8. Patologia inserţiei şi localizării placentei: placenta previa, apoplexia utero-placentară, cu sau
fără hemoragii; alte hemoragii gravidare

10.9. Declanşarea naşterii, cu sau fără ruperea pungii amniotice

10.10. Ruptură uterină

10.11.Stări de urgenţă neclare, febrilitate şi sarcină

10.12. Complicaţiile perioadei de lăuzie precoce şi tardive: hemoragii, complicaţii septico-purulente

10.13. Manifestări tromboembolice specifice patologiilor ginecologice şi obstetricale (embolia prin


lichid amniotic, riscul tromboembolical al pilulelor contraceptive, embolia pulmonară gravă)

10.14. Hemoragii > 1 litru

10.15. Operaţia cezariană

10.16. Naşterile distotice

10.17. Naştere la termen în condiţii de prespital

11. Urgenţe pediatrice

11.1. Moartea subită la copii


11.2. Dispneea acută a sugarului

11.3. Destresa respiratorie a nou-născuţilor

11.4. Sindromul de deshidratare acută

11.5. Sindromul de detresă respiratorie de tip adult (ARDS)

11.6. Dispnee laringiană

11.7. Pleurezie exudativă masivă

11.8. Insuficienţă respiratorie acută la copil

11.9. Edem cerebral acut şi hipertensiune intracraniană

11.10. Sindrom convulsiv (crize de grad mal, stare de rău convulsiv)

11.11. Purpură febrilă (fulminantă)

11.12. Infecţia intrauterină generalizată a nou-născutului

11.13. Hemoragiile intracraniene gr.II-III

11.14. Encefalopatia hipoxico-ischemică gr. II-III a nou-născutului

11.15. Nou-născuţi premături cu greutatea < 1500 gr.

11.16. Omfalita nou-născutului

12. Urgenţe toxice

12.1. Intoxicaţii voluntare şi accidentale (involuntare)

12.2. Intoxicaţii cu ciuperci

12.3. Toxicomanie

13. Urgenţe alergologice

13.1. Şoc anafilactic

13.2. Urticaria, edemul Quincke

13.3. Dermatită atopică asociată cu astm şi rinită

13.4. Reacţii alergice la medicamente şi alte produse biologice

14. Urgenţe infecţioase

14.1. Sindromul respirator acut sever (SRAS)

14.2. Diaree acută

14.3. Meningite purulente (forme comatoase, sindromul Waterhouse-Friederichsen)


14.4. Infecţie meningococcică

14.5. Encefalită

14.6. Infecţie meningococcică (meningococcemia, meningită) la copii

14.7. Diaree acută la copii

14.8. Febră tifoidă (formă gravă cu şoc, hemoragie intestinală, perforarea intestinului)

14.9. Toxicoinfecţii alimentare (formă gravă cu şoc, botulism)

14.10. Holeră - formă gravă cu şoc

14.11. Dizenterie bacteriană (formă gravă toxică)

14.12. Difterie (difterie faringiană -formă toxică, difterie laringiană-crup difteric)

14.13. Antrax

14.14. Tetanos

14.15. Bruceloză (formă acută septicemică)

14.16. Rabie

14.17. Leptospirozele (forme grave cu manifestări hemoragice şi cu insuficienţă hepatorenală)

14.18. Gripă - forme grave şi medii

14.19. Erizipel - formă gangrenoasă

14.20. Scarlatină - formă toxică

14.21. Trichineloză - forme grave cu manifestări toxice (toxico-alergice)

14.22. Stări febrile cu sindrom hemoragic

14.23. Stări cu sindrom meningial, meningo-encefalic

14.24. Paralize acute flasce, poliomielita

14.25. Tularemia

14.26. Salmoneloze (formă gravă)

14.27. Hepatite virale acute (forme grave, fulminante)

14.28. Tuberculoză, forme grave, inclusiv cu hemoragii şi hemoptizie, pneumotorax, meningită

14.29. Infecţia meningococcică

15. Urgenţe traumatologice şi chirurgicale

15.1. Politraumatisme (accidente auto, casnice, de muncă, incendii etc.)


15.2.Traumatisme toracice cu risc imediat pentru viaţa bolnavului:

pneumotorax deschis;

pneumotorax cu supapă (cu focant);

volet costal sau instabilitate toracică severă;

hemotorax masiv şi mediu;

tamponadă cardiacă

15.3. Traumatisme toracice cu risc potenţat pentru viaţa bolnavului:

trauma căilor aeriene principale; trahee, bronhii

traumatismele esofagului

contuzia cordului, contuzia plămînilor

traumatismul de aortă

traumatismul de coloană vertebrală

hernia diafragmatică posttraumatică

15.4. Traumatismele organelor cavităţii abdominale

15.5. Trauma oaselor bazinului

15.6. Traumatismele organelor genitourinare

15.7. Compesiunea toracelui - sindromul Morestin

15.8. Fracturi deschise ale membrelor cu lezarea pachetului vasculonervos

15.9. Plăgi cu hemoragii masive

15.10. Amputaţii de segmente la orice nivel

15.11. Agresaţi gravi (politraumatizaţi, monotraumatisme grave, viol, împuşcaţi, înjunghiaţi)

15.12. Accidente ale procedurilor de diagnostic şi tratament

15.13. Trauma perineului şi/sau organelor genitale

15.14. Monotraumatisme grave (traumatisme faciale, ale căilor aeriene superioare şi ale globului
ocular)

15.15. Sindromul de compresie prelungită a membrelor

15.16. Septicemii

15.17. Hemoragii interne exteriorizate, masive, cu semne de şoc hipovolemic (epistaxis,


hematemeză, hemoptizie, hematurie, metroragie, melenă, rectoragie)
15.18. Hemoragie digestivă superioară şi hemoragie digestivă inferioară

15.19. Corpi străini esofagieni şi ai tractului gastro-intestinal

15.20. Gangrenă gazoasă

16. Urgenţe psihiatrice

16.1. În cazul alcoolismului cronic:

deliriul alcoolic (toate variantele);

halucinoza alcoolică;

paranoidul alcoolic;

encefalopatia Gaiyet-Werniche;

comportamentul suicidal la alcoolici;

crize convulsive la alcoolici;

beţia patologică (toate formele)

16.2. Sindroame confuzionale: Delirium acut (encefalita psihotică acută azotemică)

16.3. Bolnavi cu tentative de sinucidere şi cu alte comportamente autoagresive

16.4. Bolnavi cu agitaţie psihomotorie - agitaţie confuzivă

16.5. Bolnavi cu comportament agresiv:

bolnavii epileptici;

bolnavii alcoolici;

bolnavii schizofrenici;

bolnavii cu psihoze maniaco-depresive;

bolnavii oligofreni;

psihopaţi

16.6. Urgenţe psihiatrice la bolnavii cu dependenţă de droguri:

intoxicaţia acută şi supraacută;

convulsiile şi starea de rău epileptic la narcomani;

tulburările psihotice acute (deliruri, halucinoza, paranoidul);

creşterea impulsivităţii şi agresivităţii la narcomani;

simptome de sevraj;
crize depresive;

tentative suicidale;

intoxicaţie alcoolică acută;

comportament impulsiv şi violent;

hiperactivitate extremă;

halucinaţii, panică, teamă, simptome paranoide de invulnerabilitate şi forţă extremă

16.7. Urgenţele psihiatrice la bolnavii cu sindroame demenţiale:

stări de agresivitate;

stări confuzionale;

episoade paranoid-halucinatorii;

tentative de sinucideri

17. Urgenţe generate de agenţi fizici, chimici şi de mediu

17.1. Arsuri chimice, electrice, prin iradiere, arsuri termice de gradul I şi II ce depăşesc ca suprafaţă
10% - adulţi şi 3% - copii, arsuri ale regiunilor şocogene, indiferent de suprafaţă, arsuri ale căilor
aeriene, arsuri termice de gradul III şi IV, indiferent de procentul suprafeţei arse

17.2. Electrocutare

17.3. Înec (submersie)

17.4. Şoc cardiac

17.5. Hipotermie

17.6. Degerături de gradul III şi IV

17.7. Muşcături de animale

17.8. Muşcături de şarpe

17.9. Hipertermie

17.10. Insolaţia

17.11. Înţepături de himenoptere

17.12. Înţepătură de păianjen

17.13. Înţepătură de scorpion

17.14. Leziuni prin iradiere

18. Urgenţele oncologice


18.1. Cancer gastric

18.2. Cancer intestinal

18.3. Cancer pancreatic

18.4. Cancer pulmonar

18.5. Cancer mamar

18.6. Cancerul organelor genitale

18.7. Melanom

18.8. Cancerul pielii

18.9. Cancerul vezicii urinare, Hipernefromul, Seminom

18.10. Tumorile aparatului locomotor şi ţesuturilor moi

18.11. Cancerul regiunii capului şi gîtului

18.12. Cancerul ficatului

19. Urgenţe dermatovenerologice

19.1.Pemfigusul nou-născutului

19.2.Piodermie la nou-născuţi

19.3.Sindromul Lyell toxico-alergic şi stafilococic

19.4 Sindromul Stivens-Jonson

II. Urgenţe medico-chirurgicale de gradul II

1. Urgenţe cardiovasculare

1.1. Angină pectorală (cu excepţia anginei pectorale instabile)

1.2. Hipertensiune arterială esenţială

1.3. Tulburări de ritm neparoxistice

1.4. Insuficienţă cardiacă congestivă

1.5. Miocardită şi miocardiopatie

1.6. Endocardită

1.7. Pericardită

1.8. Artereite fără sindromul de ischemie periferică acută, cu confirmare oscilometrică

1.9. Cardiopatii congenitale


1.10. Sindromul de ischemie arterială periferică cronică

1.11. Tromboze venoase profunde şi superficiale

1.12. Purtători de pacemakere

1.13. Neuroză cardiacă

1.14. Stenoze valvulare critice cu stări de preedem pulmonar

1.15. Rupturi de cordaje acute cu insuficienţă mitrală volumetric mare

1.16. Tumorile cardiace

2. Urgenţe respiratorii

2.1. Pneumopatii acute cu alterarea stării generale

2.2. Astm bronşic în criză

2.3. Bronhopneumopatie obstructivă cronică acutizată (BPOC acutizată)

3. Urgenţe otorinolaringologice

3.1. Corpi străini auriculari

3.2. Hemoragii nazale, auriculare, faringiene fără semne de şoc hemoragic

3.3. Boala Meniere

3.4. Otită acută

3.5. Angină acută

3.6. Otomastoidită acută

4. Urgenţe gastrointestinale şi hepatice

4.1. Disfagie acută

4.2. Gastrită acută

4.3. Enterocolită acută

4.4. Ulcerul gastric şi duodenal în acutizare

4.5. Enterocolită ulcero- necrotică

4.6. Limfadenită mezenterică

4.7. Rectocolită ulcero -hemoragică

4.8. Hemoragii digestive fără semne de şoc hemoragic

4.9. Ciroze hepatice


4.10. Hidrops vezicular

4.11. Sindromul Zollinger -Ellison

4.12. Pancreatită cronică în acutizare

4.13. Hipertensiune portală

4.14. Sindromul postcolecistectomic

4.15. Litiază biliară în acutizare

4.16. Dischinezii biliare

4.17. Hepatite cronice în acutizare

4.18. Sindromul dumping

4.19. Criză hemoroidală

5. Urgenţe renale şi genitourinare

5.1. Retenţie acută de urină

5.2. Infecţii ale căilor urinare (cistită, pielonefrită)

5.3. Colică renală

5.4. Fimoză, parafimoză

5.5. Sindromul nefrotic

5.6. Nefrolitiază

5.7. Insuficienţă renală cronică

5.8. Hipertensiune renală

5.9. Hidropionefroză

5.10. Priapism

5.11. Prostatită acută

6. Urgenţe hematologice

6.1. Purpura Schonlein-Henoch

6.2. Anemie

6.3. Leucemie

6.4. Diateze hemoragice coagulopatice

7. Urgenţe neurologice şi neurochirurgicale


7.1. Anevrisme şi malformaţii arteriovenose cerebrale fără hemoragii

7.2 Sindromul de hipertensiune intracraniană în fază de subcompensare (hidrocefalie, tumori


cerebrale, alte procese intracraniene înlocuitoare de spaţiu)

7.3. Scleroza multiplă în acutizare, encefalomielită diseminată acută

7.4.Sindromul de compresie medulară (tumori, chisturi siringomielice)

7.5. Radiculopatiile discogene (cervicale, toracice, lombare) în acutizare cu sindromul algic violent,
cu complicaţii neurologice (pareze, tulburări sfincteriene)

7.6. Epilepsia farmacorezistentă în perioada interictală

7.7. Sindromul cefalalgic violent de origine neelucidată

7.8. Statusul megrenos

7.9. Neuralgia de trigemen farmacorezistentă

7.10. Neurita vestibulară

7.11. Spasmofilie

7.12. Torticoliză tardivă

7.13. Traumatisme cranio-cerebrale (contuzia de gr.I, comoţia cerebrală)

7.14. Zona Zoster cu sindromul algic violent

7.15. Fistule LCR

8. Urgenţe endocrinologice şi metabolice

8.1. Complicaţiile infecţioase la diabetici

8.2. Tireotoxicoze

8.3. Mixedem

8.4. Tetanie

8.5. Deshidratare < 15%

8.6. Hiperuricemie (artrită acută gutoasă)

9. Urgenţe oftalmologice

9.1. Conjunctivită acută

9.2. Glaucom

9.3. Accidente vasculare ale globului ocular

10. Urgenţe ginecologico-obstetricale


10.1. Procese inflamatorii: anexită, endometrită

10.2.Gestoze precoce: voma incoercibilă

10.3. Insuficienţă feto-placentară şi retardul fetal

10.4. Întreruperea sarcinii după indicaţii medico-sociale

10.5. Complicaţii ale chiuretajului (febră, dureri sau hemoragii)

10.6. Primipare cu contracţii uterine declanşate

10.7. Febră postpartum

11. Urgenţe pediatrice

11.1. Bronhopneumopatii

11.2. Bronşiolită şi bronşită spastică

11.3. Copil maltratat

11.4. Cardiomiopatii

11.5. Infecţii ale căilor respiratorii superioare

11.6. Infecţie intrauterină

12. Urgenţe alergologice

12.1. Alergie cutaneo-mucoasă

12.2. Alergie alimentară

13. Urgenţe infecţioase

13.1. Rubeolă

13.2. Rujeolă

13.3. Varicelă

13.4. Gripă

13.5. Tuse convulsivă

13.6. Mononucleoză infecţioasă

13.7. Parotită epidemică

13.8. Dizenterie

13.9. Hepatite virale

13.10. Malarie
13.11. Tifos exantematic

13.12. Bruceloză

13.13. Trichineloză

13.14. Leptospiroză

13.15. Scarlatină

13.16. Erizipel

13.17. Difterie

13.18. Holeră

13.19. Febră tifoidă

13.20. Hepatită virală

13.21. Diaree acută

13.22. Salmoneloză

13.23. Tuberculoză

14. Urgenţe traumatologice şi chirurgicale

14.1. Traumatisme toracice (fractură de coastă sau de coaste; hemotorax mic şi mediu, contuzia
peretelui cutiei toracice)

14.2. Hemoragii externe traumatice minore

14.3. Traumatisme minore (contuzii, echimoze, plăgi fără hemoragii masive)

14.4. Eutorse

14.5. Luxaţii

14.6. Fracturi închise ale membrelor fără leziuni ale pachetului vasculonervos

14.7. Hemoragii interne exteriorizate minore fără semne de şoc hipovolemic (epistaxis, hematemeză,
hematurie, metroragie, melenă)

14.8. Agresaţi minori (hematoame, fracturi închise simple)

14.9. Hernii încarcerate

14.10. Sindromul Lerich

14.11. Gangrenă ischemică

14.12. Fisuri anale

14.13. Traumatisme ale muşchilor


14.14. Mastită

14.15. Osteomielită acută

14.16. Artrită purulentă

15. Urgenţe în cazul bolilor reumatice

15.1. Reumatism - fază activă

15.2. Reumatism articular acut

15.3. Poliartrită acută, artrită reumatoidă

15.4. Coree reumatismală

16. Urgenţe psihiatrice

16.1. În cazul alcoolismului acut şi cronic:

beţie patologică;

encefalopatie porto-cavă;

episoade de dipsomanie;

epilepsie alcoolică;

sindrom de abstinenţă;

comportamente agresive la alcoolici

16.2. Stări paroxistice de anxietate:

crize de anxietate;

anxietate psihică;

stări de anxietate în schizofrenie;

anxietate psihogenă;

crize de anxietate nevrotică

16.3. Sindroame confuzionale:

sindrom Korsacov;

sindrom crepuscular

16.4. Bolnavi cu comportament agresiv la bolnavii cu tulburări psihice apărute pe fonul unei
afecţiuni organice

16.5. Bolnavi cu agitaţie psihomotorie:


agitaţie maniacală;

agitaţie la bolnavi cu schizofrenie;

agitaţie din epilepsie;

agitaţie din melancolia delirantă;

agitaţie din demenţie şi oligofrenie;

agitaţie din stările reactive şi psihopatii

17. Urgenţe generate de acţiunea agenţilor fizici, chimici şi de mediu

17.1. Arsuri termice de gradul I şi II pînă la 10% din suprafaţa corporală

17.2. Degerături de gradul I şi II

18. Urgenţe dermatovenerologice

18.1. Artrite acute specifice (sindrom Reiter)

18.2. Dermatite extinse

18.3. Eczemă atopică la copii

18.4. Eczemă vaccinatum

18.5 . Epidermoliză buloasă congenitală în acutizare

18.6. Eritrodermii

18.7.Lupus eritematos acut

18.8. Pemfigoid

18.9.Pemfigusul vulgar

18.10. Vascularite alergice-necrotice

18.11. Herpes Zoster - formele: diseminată, hemoragică, gangrenoasă şi oftalmică

18.12. Micoză acută plantară

III. Urgenţe medico-chirurgicale de gradul III, deservite de serviciul de urgenţă, la solicitarea


personalului medical din sectorul primar şi alte instituţii medico-sanitare

1. Urgenţe cardiovasculare

1.1. Cardiomiopatii

1.2. Valvulopatii

1.3. Distonii
1.4. Afecţiuni ale aortei

1.5. Boli vasculare ale extremităţilor

1.6. Ateroscleroză

2. Urgenţe respiratorii

2.1. Bronşită cronică, emfizem

2.2. Bronşectazie

2.3. Boli infecţioase ale tractului respirator (infecţii respiratorii virale acute)

2.4. Pneumonii în stare de reconvalescenţă

2.5. Cancer bronhopulmonar

3. Urgenţe otorinolaringologice şi stomatologice

3.1. Angină catarală

3.2. Parotidită acută

3.3. Nevralgie

3.4. Rinită acută

3.5. Pulpită

3.6. Stomatită

3.7. Periodontită acută

3.8. Surditate bruscă

3.9. Sinusită acută

4. Urgenţe gastrointestinale şi hepatice

4.1. Gastrite şi duodenite

4.2. Dischinezia vezicii biliare

4.3. Colică intestinală

4.4. Boala Crohn

4.5. Sindromul icteric

5. Urgenţe renale şi genitourinare

5.1. Orhită, epididimită

5.2. Balanopostită
5.3. Tuberculoză renală

5.4. Adenom de prostată

5.5. Malformaţii congenitale renale

5.6. Nefropatie

5.7. Uretrită

6. Urgenţe hematologice

6.1. Adenopatie inflamatorie şi tumorală

7. Urgenţe neurologice şi neurochirurgicale

7.1. Suferinţe cronice progresive ale sistemului nervos în fază de compensare (boala Alzheimer,
boala Parkinson, distoniile focale, degerescenţa hepato-cerebrală, eredoataxiile, atrofia
multisistemică, boala lacunară cerebrală )

7.2. Polineuropatia cronică demielinizantă în fază de acutizare

7.3. Maladii neurologice şi neurochirurgicale ce necesită neurorecuperare primară (accidente


vasculare cerebrale, traumatisme cranio-cerebrale şi vertebro -medulare în primele 30 zile de la
debut cu deficit neurologic motor şi cognitiv)

7.4. Boli neolpazice ale sistemului nervos central şi periferic cu evoluţia recidivantă

7.5. Miastenia gravis în fază de subcompensare

7.6. Parazitoze ale sistemului nervos

7.7. Malformaţii congenitale ale sistemului nervos (craniostenozele, meningocel, mielomeningocel)

7.8. Patalogia degenerativă a nervilor periferici (neuropatia de canal)

7.9. Hipoacuzia brusc instalată (neurinom de acustic)

7.10. Tumorile nervilor periferici

8. Urgenţe endocrinologice şi metabolice

8.1. Maladia osoasă Paget

8.2. Diabet zaharat sever

8.3. Insuficienţă corticosuprarenală cronică (boala Addison)

8.4. Mixedemul adultului

8.5. Diabet insipid

9. Urgenţe oftalmologice

9.1. Procese inflamatorii (abces, furuncul, orgelenţă, odacrioadenită)


9.2. Keratită

9.3. Cataractă

9.4. Conjunctivită

10. Urgenţe ginecologico-obstetricale

10.1. Urgenţe ginecologice-obstetricale

10.2. Naştere fiziologică

11. Urgenţe pediatrice

11.1. Infecţii respiratorii virotice acute

11.2. Reumatism articular

11.3. Valvulopatii reumatismale cronice

11.4. Parazitoze intestinale

12. Urgenţe infecţioase

Forme uşoare de:

gripă;

rubeolă;

rujeolă;

varicelă;

erizipel;

tuse convulsivă;

oreion;

malarie;

hepatite virale;

toxoplasmoză;

febre paratifoide şi tifoide;

tifos exantematic;

holeră

13. Urgenţe chirurgicale

13.1. Flebite, boală varicoasă


13.2. Stomac operat

13.3. Cancer gastric şi intestinal

13.4. Chist hidatic hepatic

13.5. Splenopatii chirurgicale

14. Urgenţe psihiatrice

La pacienţi cu sindroame demenţiale:

turbulenţă nocturnă accentuată;

fulgile amnestice;

agitaţie psihomotorie

15. Transportări medicale asistate, la solicitarea cadrelor medico-sanitare:

TIPURILE DE TRANSPORTĂRI MEDICALE ASISTATE ÎN INSTITUŢIILE MEDICO-SANITARE


PUBLICE RAIONALE/MUNICIPALE CE ŢIN DE SERVICIUL PRESPITALICESC DE ASISTENŢĂ
MEDICALĂ URGENTĂ

1. Transportul ce ţine de urgenţele medico-chirurgicale.

2. Transportarea bolnavilor cu boli infecţioase ce necesită, conform stării sănătăţii bolnavului sau
gradului de contagiozitate a infecţiei, transport medical asistat.

3. Transportul ce ţine de urgenţele toxicologice voluntare şi involuntare.

4. Transportul ce ţine de urgenţe cauzate de acţiunea agenţilor fizici, chimici şi de mediu (arsuri,
înec, degerături, hipotermie ), accidentele de muncă sînt deservite în mod obligatoriu, dar serviciile
sînt achitate de către angajator.

5. Transportul ce ţine de urgenţele ginecologice şi obstetricale.

6. Transportarea victimelor care apar în urma catastrofelor sau accidentelor de circulaţie.

7. Transportarea copiilor imaturi, în condiţii corespunzătoare, de la locul de naştere la centrele


perinatale de nivelul I şi II.

8. Transportarea la spitale a nou-născuţilor şi a lăuzelor care au născut la domiciliu.

9. Transportarea asistaţilor sociali nedeplasabili, la solicitarea cadrelor medicale, pentru tratament


spitalicesc.

10. Transportul ce ţine de urgenţele psihiatrice şi de asistaţii sociali psihici nedeplasabili, la


solicitarea cadrelor medicale, pentru tratament spitalicesc în spitalele de profil.

TIPURILE DE TRANSPORTĂRI MEDICALE ASISTATE

CE ŢIN DE SERVICIUL AVIASAN REPUBLICAN

1. Transportarea specialiştilor-consultanţi din cadrul spitalelor republicane şi municipale, la


solicitare, în alte spitale din teritoriul republicii, pentru rezolvarea urgenţelor medico-chirurgicale.

2. Transportarea medical supravegheată din spitale a lăuzelor şi nou-născuţilor, în caz de urgenţe


medico-chirurgicale, la solicitarea personalului medical, pentru tratament în centrele perinatale de
nivelul III.

3. Transportarea, la solicitarea instituţiilor medico-sanitare, a produselor biologice, aparatajului


medical şi specialiştilor - consultanţi, în scopul acordării asistenţei medicale de urgenţă.

4. Transportarea supravegheată a bolnavilor, în caz de urgenţe medico-chirurgicale majore care pun


în pericol viaţa pacientului, în spitalele republicane sau municipale de profil, la solicitarea
instituţiilor medico-sanitare publice raionale/municipale/republicane.

Anexa nr.2

la Programul unic al asigurării obligatorii

de asistenţă medicală pentru anul 2005

Supravegherea stării sănătăţii

şi volumul asistenţei medicale acordat persoanelor asigurate, înregistrate

la medicul de familie, la nivel de asistenţa medicala1 primară

Activitatea Descrierea serviciilor acordate Termenul şi


modul de
realizare
Supravegherea Înregistrarea,evidenţa şi supravegherea sănătăţii persoanelor Anual
persoanelor aflate sub supraveghere conform familiei, vîrstei, evaluării
factorilor de risc şi repartizării pe grupe de sănătate
Promovarea Instruirea părinţilor vizînd regulile de bază în educaţia copilului Organizarea
modului sanătos de sănătos (regimul de viaţă, regimul alimentar, educaţia fizică, lunară a lecţiilor
viaţi în familie călirea organismului, îngrijirea, tehnica efectuării masajului, tematice pentru
educaţia igienică a copilului, profilaxia rahitismului, importanţa tinerele familii
imunoprofilaxiei, prevenirea traumatismelor, profilaxia
afecţiunilor frecvent întîlnite, semnele de pericol la copil ele.)
Depistarea,monitorizarea şi înlăturarea factorilor de risc: Permanent
promovarea mişcării, alimentaţiei raţionale, măsurilor de igienă
personală, promovarea consumului de apă plata, sare iodată,
combaterea fumatului, consumului excesiv de alcool, expunerii
limitate la soare, stresului, traumatismelor, infecţiilor sexual-
transmisibile etc.

Tabela nr.2

Activitatea Descrierea serviciilor acordate Termenul si modul de realizare


Imunizări Imunizarea populaţiei conform Conform calendarului de vaccinări şi indicaţiilor
calendarului de vaccinări şi indicaţiilor epidemiologice, cu examinarea anticipată a
epidemiologice persoanei supuse imunizării de către medicul de
familie
Verificarea statutului vaccinai şi În cadrul examenelor profilactice, inclusiv
vaccinarea vîrstelor stabilite examenelor de bilanţ

Tabela nr.3
Activitatea Descrierea serviciilor acordate Termenul şi modul de realizare
Examene Examenarea clinica, evaluarea factorilor de risc, Anual
profilactice selectarea, examinarea şi evidenţa grupelor de
pentru maturi risc
Antropometria Anual
Examenarea pielii, glandei tiroide, ganglionilor Anual
limfatici
Examenarea glandei mamare (femei după 20 Anual
ani)
Măsurarea tensiunii arteriale De la 18 ani, anual
Tonometria oculară De la 40 ani, anual
Aprecierea acuităţii vederii In cadrul examenelor profilactice
Otoscopia în cadrul examenelor profilactice
Oftalmoscopia în cadrul examenelor profilactice
Microradiofotografia Anual, grupul de risc şi persoanele din
contingentul periclitatani
Glicemia Anual, grupele de risc
Testarea serologică MRS (cu colectarea probei La indicaţia medicului de familie
de sînge din venă)
Examenarea ginecologică profilactică Femei peste 20 ani, o dată Ia 2 ani,
inclusiv examenul citologic Femei pînă
la 20 ani, examenul citologic se
efectuează în caz de patologie vizual
depistata a colului uterin
Frotiu urogenital la gonoree şi trihomonade La indicaţia medicului de familie
Tuşeurectal Anual, persoanele trecute de 40 ani

Tabela nr.4

Activitatea Descrierea serviciilor acordate Termenul şi modul


de realizare
Examenul medical Examenarea clinică, evaluarea factorilor de risc, Conform
profilactic în recomendaţii de profilaxie a maladiilor, tratament, standardelor
instituţiile reabilitare Consultaţia specialiştilor de profit (după caz) Ministerului
deinvăţămînt Microradiofotografia Test serologic MRS (cu colectarea Sănătăţii
şiîntremare (bugetare) probei de sînge din venă) Frotiu urogenital la gonoree şi
trihomonade Analiza fecalelor la helminţi Examen la grupa
intestinală

Tabela nr.5

Activitatea Descrierea serviciilor acordate Termenul şi modul


de realizare
Examenul medical Examenarea clinică, evaluarea factorilor de risc, Conform
profilactic în recomendaţii de profilaxie a maladiilor, tratament, standardelor
instituţiile medico- reabilitare Consultaţia specialiştilor de profil (după caz) Ministerului
sanitare publice Microradiofotografia Test serologic MRS (cu colectarea Sănătăţii
probei de sînge din venă) HBs antigen Analiza fecalelor la
helminţi Examen la grupa intestinală Frotiu urogenital la
gonoree şi trihomonade Investigaţie la portajul Stafilokocus
Aureus Sînge la HIV

Tabela nr.6

Activitatea Descrierea serviciilor acordate Termenul şi modul de realizare


Planificarea Consultarea populaţiei în probleme de planificare a În cadrul examenelor profilactice,
familiei(medicul familiei, inclusiv alegerea mijloacelor inclusiv a tinerilor însurăţei
de planificare a anticoncepţionale şi evidenţa utilizării lor
familiei) Consultarea pacienţilor cu probleme ale sistemului Conform biletului de trimitere
de reproducere, cu recomandarea investigaţililor, eliberat de medicul de familie,
măsurilor de tratament, reabilitare inclusiv la prezentare directă
Consultarea persoanelor cu intenţie de a se Conform biletului de trimitere
căsători, divorţa, alte stări de conflict şi situaţii eliberat de medicul de familie,
critice inclusiv la prezentare directă
Efectuarea lucrului organizator-metodic şi Conform biletului de trimitere
acordarea asistenţei consultative medicului de eliberat de medicul de familie,
familie, în vederea conduitei gravidei, efectuarea inclusiv la prezentare directă
examenului ginecologic profilactic, probleme vizînd
sănătatea reproductivă, selectarea femeilor de
vîrstă fertilă din grupele de risc (obstetrical,
ginecologic, extragenital, social) supravegherea
genicopatelor, organizarea conferinţelor,
seminarelor cu lucrătorii medicali; cu pedagogii în
problemele de educaţie a tineretului etc.
Coordonarea activităţii medicilor de familie, Permanent
obstetricieni-ginecologi în problemele de planificare
a familiei
Recomandarea întreruperii sarcinii Conform biletului de trimitere
eliberat de medicul de familie, în
caz de risc sporit (obstetrical,
ginecologic, extragenital, social),
inclusiv la prezentarea directă
Promovarea modului sănătos de viaţă în rîndurile Permanent
adolescenţilor, (recomandarea măsurilor de igienă
personală, profilaxia sarcinii nedorite, metodele de
contracepţie, culturalizarea în domeniul căsătoriei
şi familiei, profilaxia maladiilor sexual-transmisibile
etc.)
Organizarea serviciilor prietenoase tinerilor, În cadrul instituţiei medicale, cu
pregătirea formatorilor în domeniul promovării implicarea instituţiilor de
modului sănătos de viaţă învăţămînt şi a organismelor
nonguvernamentale

Tabela nr.7

Activitatea Descrierea serviciilor acordate Termenul şi modul de realizare


Supravegherea Examenarea medicală profilactică şi evaluarea La 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 10 luniLa 1 an şi 3 luni, 1 an şi
dezvoltării riscurilor (în cadrul instituţiei medicale), inclusiv 6 luni, 1 an şi 9 luni, 2 ani; 2 ani şi 6 luni; 3, 4, 5, 6, 8,
copilului verificarea statutului vaccinal al contingentelor 9,10, 11,12, 13, 14, 16 şi 17 ani
stabilite
Examenarea de bilanţ, inclusiv verificarea În primele trei zile de la externare din maternitate (la
statutului vaccinal al contingentelor stabilite domiciliu)La 3, 6 şi 12 luni, 7, 11 şi 15 ani (în cadrul
instituţiei medicale sau instituţiei de învăţămînt)La
examenele de bilanţ se evaluează dezvoltarea
copilului în perioada de la naştere pînă la vîrsta
respectivă, cu descrierea epicrizei de etapă
Antropometria Se efectuează în cadrul tuturor examenelor
profilactice şi de bilanţ, evaluarea conform
standardelor Ministerului Sănătăţii
Dezvoltarea neuro-psihică Se efectuează în cadrul tuturor examenelor
profilactice şi de bilanţ pentru copiii pînă la vîrsta de
36 luni, evaluarea conform standardelor Ministerului
Sănătăţii
Determinarea acuităţii auzului ("Screening-test") Se efectuează în cadrul tuturor examenelor
profilactice şi de bilanţ, conform standardelor
Ministerului Sănătăţii
Determinarea acuităţii vizuale ("Screening-test") Se efectuează în cadrul tuturor examenelor
profilactice şi de bilanţ, conform standardelor
Ministerului Sănătăţii
Determinarea tensiunii arteriale La 3,4,5,6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18
ani
Plantografia ("Screening-test") De la 3 ani anual conform indicaţiilor
Examenarea coloanei vertebrale Se efectuează în cadrul tuturor examenelor
profilactice şi de bilanţ
Determinarea dezvoltării sexuale Se efectuează în cadrul tuturor examenelor
profilactice şi de bilanţ după 10 ani, conform
standardelor Ministerului Sănătăţii
Evaluarea factorilor de risc, determinarea grupei Se efectuează în cadrul tuturor examenelor
de sănătate profilactice şi de bilanţ, conform standardelor
Ministerului Sănătăţii
Consultaţia medicilor specialişti de profil:
Pediatru, neurolog, oftalmolog, chirurg/ortoped În maternitate (obligatoriu)
Pediatru, neurolog, oftalmolog, chirurg/ortoped La 1 lună, la 3 luni
Pediatru, neurolog, oftalmolog, otorinolaringolog, La 12 luni
chirurg/ortoped, stomatolog
Pediatru, neurolog, oftalmolog, otorinolaringolog, La 7 ani (pînă la şcolarizarea copilului)
chirurg/ortoped, stomatolog, psihiatru
Pediatru, neurolog, oftalmolog, otorinolaringolog, La 11 ani (clasa IV)
chirurg/ortoped, stomatolog, psihiatruEndocrinolog
şi alţi specialişti - în funcţie de necesitate
Pediatru, neurolog, oftalmolog, otorinolaringolog, La 15 ani (clasa IX) şi 17 ani (clasa XII) Fetele: 15 ani
chirurg/ortoped, stomatolog, psihiatruEndocrinolog (clasa IX) şi 17 ani (clasa XII)
- în funcţie de necesitateGinecolog
Investigaţii de laborator, conform biletului de trimitere a medicului de familie:
Analiza generală a sîngelui La 3 luni, 12 luni, 3,7,11,15 şi 17 ani
Analiza generală a urinei La 3 luni, 12 luni, 3,7,11,15 şi 17 ani
Analiza maselor fecale la helminţi 12 luni, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9,10, 11, 12, 13, 14, 15, 16,
17 ani
Marcherii hepatitelor virale La indicaţii medicale
Examenarea la dismicrobism intestinal La indicaţii medicale, la copii sub 1 an
Examenarea la grupa intestinală La încadrarea în colectiv organizat
Frotiu la difterie La indicaţii medicale şi epidemiologice
Frotiu vaginal la gradul de puritate La indicaţii medicale
Investigaţii instrumentale:
Radiografia articulaţiilor coxofemurale La indicaţii medicale, la copii sub 1 an
Examenul de către asistenta medicală a medicului de familie:
În cadrul instituţiei medicale Examene profilactice şi evaluarea riscurilor Examene
de bilanţ
La domiciliu (examinarea copilului, evaluarea 1 lună: în primele 3 zile după externare din
reacţiei postvaccinale, instruirea părinţilor în maternitate, o dată în săptămînă; 1-2 luni - 3 vizite;
probleme de îngrijire, alimentaţie, imunizare, 2-3 luni - 3 vizite; 3-4 luni - 2 vizite; 4-5 luni - 2 vizite;
prevenirea traumatismelor, profilaxia afecţiunilor 5-6 luni -2 vizite; 7-11 luni - 1 vizită lunar; de la 11-12
frecvent întîlnite, semnele de pericol la copil) etc. luni - 2 vizite; la 2, 6, 7, 14, 15 ani
La domiciliu (supravegherea copilului bolnav şi Primele 3 zile după externarea din spital,
reconvalescent) supravegherea în condiţii de tratament ambulator,
inclusiv efectua-rea manoperelor intramusculare (la
indicaţia medicului de familie)
Tabela nr.8

Activitatea Descrierea serviciilor acordate Termenul şi modul de realizare


Îngrijirea Luarea la evidenţa medicului de familie Pînă la 12 săptămîni (s)
antenatală, Verificarea stării de vaccinare contra tetanosului, difteriei, La 12 s (la luarea la evidenţă)
supravegherea rubeolei, cu includerea datelor despre ultimile doze
gravidelor şi administrate de vaccinuri contra infecţiilor specificate în
îngrijirea documentaţia medicală a gravidei
postnatală a Analiza generală a sîngelui La indicaţia medicului de familie
lăuzelor, inclusiv Antropometria, depistarea edemelor, varicelor 12s, 16-18s, 22-24s, 28-30s, 35-36s,
prescrierea de 38-40s, prima lună după naştere
către medicul de Tensiunea arteriala (la ambele măini) 12s, 16-18s, 22-24s, 28-30s, 35-36s,
familie a 38-40s, primele 3 zile după
preparatelor ce externare din maternitate, prima
conţin fier şi acid lună după naştere
folic compensate Examenul glandei tiroide 12s
integral pentru Examenul glandelor mamare 12s, 28-30s, primele 3 zile după
femeile gravide externare din maternitate, prima
lună după naştere
Tuşeu vaginal şi examenul în valve 12 s
Pelviometria 12s
Înălţimea fundului uterin 16-18s, 22-24 s, 28-30 s, 35-36 s,
38-40s
Bătăile cordului fetal 22-24 s, 28-30 s, 35-36 s, 38-40s
Atitudinea fătului şi partea prezentativă 35-36 s, 38-40 s
Investigaţii instrumentale şi de laborator obligatorii:
Analiza generală a sîngelui 12 s, 35-36 s,
Hemoglobina 16-18 s, 22-24 s, 28-30 s,
Analiza generală a urinei 12 s, 16-18 s, 22-24 s, 28-30 s,
Frotiu vaginal la gradul de puritate 12 s; 35-36 s
Frotiu urogenital la gonoree şi trihomonade 12-14 s, 28-30s, 38s
Grupa de sînge şi Rh factor 12 s
Test serologic MRS (cu colectarea probei de sînge din venă) 12-14s, 28-30s
Ultrasonografia 18-21 s
Investigaţii instrumentale şi de laborator, conform indicaţiilor medicale:
Glucoza în sînge 12 s
Bilirubina, Alaninaminotransferaza şi 12 s
Aspartataminotransferaza în sînge
Testare la HIV 12 s, 32 s
Titrul de anticorpi 12 s
Grupa de sînge şi Rh factor al soţului 12 s
Ultrasonografia 38-40 s
Ultrasonografia, eventual amniocen-teza şi analiza 12 s
cromozomială la gravide după 35 ani şi la gravide cu
anamneza complicată genetic
Electrocardiografia 12 s
Colposcopia 12 s
Frotiu după Papanicolau 12 s
Însămînţarea bacteriologică din vagin (gradul III-IV de 12 s
puritate)
Investigaţii bacteriologice ale conţinutului vaginal 28-30s
La Rh - negativ - titrul de anticorpi 16-18 s; 22-24 s, 28-30 s, 35-36 s
Consultaţii ale specialiştilor de profil:
Consultaţia obstetrician-ginecologului 12s, 38-40s (obligatoriu)
Consultaţia obstetrician-ginecologului 16-18s, 22-24s, 28-30s, 35-36s,(în
funcţie de necesitate)
Consultaţia gravidelor cu riscuri perinatale în centrele La indicaţia medicului de familie, în
perinatale funcţie de necesitate
Otorinolaringolog , oftalmolog 12 s
Stomatolog, vizită profilactică 12 s, 28-30 s, 35-36 s
Consultaţia specialiştilor de profil, inclusiv a La indicaţia medicului de familie
ftiziopneumologului (la simptomatici)
Educaţia pentru sănătate:
Recomandări privind alimentaţia, igiena, comportamentul 12s, 16-18s, 22-24s, 28-30s, 35-36s,
sexual, pregătirea psihoemoţională către naştere 38-40s, primele 3 zile după
externare din maternitate, prima
lună după naştere
Prescrierea medicamentelor compensate integral pentru femeile gravide, de medicul de familie:
Fier sulfat 250 mg, 60 tablete Cu scop profilactic, de la 12 s
Acid folic 1 mg, 60 tablete Cu scop profilactic, de la 12 s
Tabela nr.9

Intervenţii medicale în scop profilactic, depistare, supraveghere şi tratament pentru unele grupe de maladii,
acordate la nivel de asistenţă medicală primară
Tuberculoza Selectarea, evidenţa persoanelor din grupul de risc şi Anual
contingentul periclitant
Microradiofotografia (grupul de risc şi persoanele din Anual
contingentul periclitatant)
Examenul clinic al simptomaticilor Conform standardului DOTS
Sputa BAAR (la simptomatici) Conform standardului DOTS
Analiza generală a sîngelui Conform standardului DOTS
Ro-grafia pulmonară pentru confirmarea sau excluderea Conform standardului DOTS
tuberculozei la suspecţi
Consultaţia ftiziopneumologului pentru precizarea Conform biletului de
diagnosticului trimitere eliberat de medicul
de familie
Evidenţierea persoanelor care au fost în contact cu bolnavul Conform standardului DOTS
bacilifer (membrii familiei, la locul de lucru, colective
organizate) şi trimiterea la ftiziopneumolog
Evidenţa persoanelor cu tuberculoză Conform standardului DOTS
Administrarea şi supravegherea tratamentului antituberculos Conform standardului DOTS
şi chimioprofilaxiei la etapa de ambulator, în faza de
continuare
Trimiterea bolnavului aflat sub tratament la consultaţia Conform standardului DOTS
medicului ftiziopneumolog
Măsuri antiepidemice în focarul de tuberculoză Conform standardului DOTS
Educaţie pentru sănătate referitor la măsurile de protecţie Conform standardului DOTS
personală şi informarea pentru reducerea riscurilor
Cancerul,inclusiv Selectarea, evidenţa şi examinarea persoanelor Anual
stările din grupul de risc
precanceroase Examinarea şi depistarea stărilor precanceroase Anual
vizibile: pielea, cavitatea bucală, glanda tiroidă,
ganglionii limfatici
Instruire referitor la metodele de autoexaminare, În cadrul vizitelor primare, inclusiv
semnelor precoce ale cancerului profilactice
Examenarea clinică, recomandarea regimului Conform standardelor medicale
igieno-dietetic, investigaţiilor de laborator şi
instrumentale; măsurilor de profilaxie a
maladiilor; reabilitare medico-socială
Analiza generală a sîngelui La indicaţia medicului de familie
Mamografia Femei de la 35 ani o dată la 2
aniFemei de la 50 la 64 ani anual
Tuşeu rectal Anual, persoanele trecute de 40
ani
Examen ginecologic profilactic Femei pînă la 20 ani examenul
citologic se efectuează în caz de
patologie vizual depistată a colului
uterin; Femei peste 20 ani o dată
la 2 ani, inclusiv examenul
citologic
Radiografia pulmonară La indicaţia medicului de familie
Bronhoscopia La indicaţia medicului de familie
Radioscopia stomacului La indicaţia medicului de familie
Ultrasonografia La indicaţia medicului de familie
Fibrogastroduodenoscopia La indicaţia medicului de familie
Irigoscopia La indicaţia medicului de familie
Colonoscopia La indicaţia medicului de familie
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de trimitere
eliberat de medicul de familie
Evidenţa, supravegherea persoanelor cu cancer, Conform indicaţiilor medicale
stări precanceroase

Anemiifierodeficitare Examinarea persoanelor din grupul de risc (copii, femei de vîrstă Anual
reproductivă, gravide, afecţiuni cronice etc.)
Examen clinic, recomandarea regimului igienico-dietetic, Anual
investigaţiilor de laborator şi instrumentale; măsurilor de profilaxie şi
tratament; educaţie pentru sănătate; reabilitare medico-socială;
supraveghere în dinamică
Analiza generală a sîngelui La indicaţia
medicului de
familie
Efectuarea măsurilor profilactice:recomandarea femeilor gravide, Anual
începînd cu a 12 săptămînă de sarcină preparate de fier (2 pastile/zi)
pe tot parcursul sarcinii şi 6 luni după naştere, inclusiv presrierea a
60 pastile de fier pentru femeile gravide compensate
integral;recomandarea femeilor de vîrstă reproductivă 1-2 pastile de
fier săptămînal;recomandarea şi prescrierea preparatelor de fier
copiilor de la 2 luni-5 ani compensat integral, conform prevederilor
din prezenta anexă
Maladii Măsurarea activă a tensiunii arteriale (toată populaţia Anual
cardiovasculare de la 18 ani)
Examenarea clinică, recomandarea regimului Conform standardelor medicale
igienico-dietetic, investigaţiilor de laborator şi
instrumentale; măsurilor de profilaxie şi tratament a
maladiilor; reabilitare medico-socială; supraveghere
în dinamică
Evidenţa şi supravegherea persoanelor depistate cu Conform standardelor medicale
tensiune arterială mărită (tranzitorie, hiprtensiune)
Analiza generală a sîngelui La indicaţia medicului de familie
Analiza generală a urinei La indicaţia medicului de familie
Protrombina sîngelui La indicaţia medicului de familie
Fibrinogenul La indicaţia medicului de familie
Determinarea potasiului, calciului, magneziului, La indicaţia medicului de familie
sodiului
Ureia sîngelui La indicaţia medicului de familie
Reumoprobele, proteina C reactivă La indicaţia medicului de familie
Glicemia La indicaţia medicului de familie
Colesterol total, HDL La indicaţia medicului de familie
Trigliceridele La indicaţia medicului de familie
Electrocardiografie La indicaţia medicului de familie
Fundul de ochi La indicaţia medicului de familie
Radiografia cutiei toracice La indicaţia medicului de familie
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de trimitere
eliberat de medicul de familie
Evidenţă, supraveghere, monitorizarea tensiunii În conformitate cu gradul de risc
arteriale
Şcolarizarea pacientului hipertensiv:educaţie pentru În cadrul vizitelor primare,
sănătate (promovarea mişcării, alimentaţiei raţionale, inclusiv profilactice
limitarea consumului de sare, combaterea fumatului,
consumului excesiv de alcool, stresului etc.);modul de
administrare a tratamentului de susţinere
Prescrierea preparatelor antihipertensive compensate Conform gradului de risc, la
în conformitate cu regulamentul aprobat de prescrierea medicului de familie
Ministerul Sănătăţii şi coordonat cu Compania
Naţională de Asigurări în Medicină

Maladii Selectarea, evidenţa şi examinarea persoanelor din grupul Anual


de de risc
sistem Examen clinic, recomandarea regimului igienico-dietetic, Anual
investigaţiilor de laborator şi instrumentale; măsurilor de
profilaxie şi tratament a maladiilor; educaţie pentru
sănătate; reabilitare medico-socială; supraveghere în
dinamică
Analiza generală a sîngelui La indicaţia medicului de familie
Analiza generală a urinei La indicaţia medicului de familie
Reumoprobele, proteina C reactivă La indicaţia medicului de familie
Celule LE La indicaţia medicului de familie
Factorul reumatoid La indicaţia medicului de familie
Acidul uric La indicaţia medicului de familie
Bilirubina, Alaninaminotransferaza, La indicaţia medicului de familie
Aspartataminotransferaza, proba cu timol
Ureia sîngelui La indicaţia medicului de familie
Electrocardiografia La indicaţia medicului de familie
Fundul de ochi La indicaţia medicului de familie
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de trimitere
eliberat de medicul de familie
Evidenţă, supraveghere Conform indicaţiilor medicale
Maladii Selectarea, evidenţa şi examinarea persoanelor din grupul de Anual
endocrine risc
Examen clinic, recomandarea regimului igienico-dietetic, Anual
investigaţiilor de laborator şi instrumentale; măsurilor de
profilaxie şi tratament; educaţie pentru sănătate; reabilitare
medico-socială; supraveghere în dinamică
Probele la glicemie La indicaţia medicului de
familie
Analiza generală a urinei La indicaţia medicului de
familie
Determinarea corpilor chetonici La indicaţia medicului de
familie
Electrocardiografia La indicaţia medicului de
familie
Fundul de ochi La indicaţia medicului de
familie
Consultaţia specialistului de profil (endocrinolog, oftalmolog, Conform biletului de
neurolog, chirurg) trimitere eliberat de
medicul de familie
Evidenţă, supraveghere Conform indicaţiilor
medicale
Şcolarizarea pacientului diabetic:promovarea mişcării, În cadrul vizitelor primare,
alimentaţiei raţionale, combaterea fumatului, consumului de inclusiv profilactice
alcool, stresului, profilaxia piciorului diabetic, cecitaţei etc.;
modul de administrare a tratamentului;prevenirea şi
comportamentul în stări de hipo şi hiperglicemie

Pneumonie Selectarea, evidenţa şi examinarea persoanelor din Anual


grupul de risc
Educaţia pentru sănătate (profilaxia infecţiilor În cadrul vizitelor primare, inclusiv
respiratorii, evitarea suprarăcelii) profilactice
Examen clinic, recomandarea regimului igienico- Conform standardelor medicale
dietetic, investigaţiilor de laborator şi instrumentale;
măsurilor de profilaxie şi tratament; educaţie pentru
sănătate; reabilitare medico-socială; supraveghere în
dinamică
Analiza generală a sîngelui La indicaţia medicului de familie
Analiza generală a sputei La indicaţia medicului de familie
Analiza sputei la BAAR La indicaţia medicului de familie
Radiografia pulmonară La indicaţia medicului de familie
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de trimitere
eliberat de medicul de familie
Evidenţă, supraveghere Conform standardelor medicale
Astmul Selectarea, evidenţa şi examinarea persoanelor din grupul de Anual
bronşic şi risc
bronşita Examen clinic, recomandarea regimului igienico-dietetic, Conform standardelor medicale
cronică investigaţiilor de laborator şi instrumentale; măsurilor de
profilaxie şi tratament a maladiilor; reabilitare medico-socială
Analiza generală a sîngelui La indicaţia medicului de
familie
Analiza generală a sputei La indicaţia medicului de
familie
Analiza sputei la BAAR La indicaţia medicului de
familie
Spirografia (Pneumotahometria) La indicaţia medicului de
familie
Radiografia pulmonară La indicaţia medicului de
familie
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de trimitere
eliberat de medicul de familie
Evidenţă, supraveghere Conform indicaţiilor medicale
Şcolarizarea pacientului astmatic:educaţie pentru sănătate În cadrul vizitelor primare,
(profilaxia infecţiilor respiratorii, asanarea focarelor de inclusiv profilactice
infecţii, evitarea suprarăcelii, contactului cu alergeni);modul
de administrare a tratamentului;prevenirea stărilor de rău
astmatic

Colecistite,pancreatite Selectarea, evidenţa şi examinarea Anual


persoanelor din grupul de risc
Educaţie pentru sănătate (regim alimentar, În cadrul vizitelor primare, inclusiv
măsuri de igienă personală etc.) profilactice
Examen clinic, recomandarea regimului Anual
igienico-dietetic, investigaţiilor de laborator
şi instrumentale; reabilitare medico-socială;
supraveghere în dinamică
Glicemia La indicaţia medicului de familie
Amilaza sîngelui La indicaţia medicului de familie
Amilaza urinei La indicaţia medicului de familie
Fosfataza alcalină La indicaţia medicului de familie
Coprologia La indicaţia medicului de familie
Examenul conţinutului duodenal La indicaţia medicului de familie
Ultrasonografia La indicaţia medicului de familie
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de trimitere
eliberat de medicul de familie
Evidenţă, supraveghere Conform indicaţiilor medicale
Hepatite, Selectarea, evidenţa şi examinarea persoanelor din Anual
ciroze grupul de risc
Educaţie pentru sănătate (măsuri de igienă În cadrul vizitelor primare, inclusiv
personală, promovarea consumului de apă plată, profilacticeActivităţi în comunitate
profilaxia infecţiilor sexual şi parenteral (recomandări pentru autorităţile
transmisibile etc.) administraţiei publice locale referitor la
salubrizarea mediului, tratarea cu clor a
fîntînilor etc., cu informarea centrelor
de medicină preventivă teritoriale)
Examen clinic, recomandarea regimului igienico- Anual
dietetic, investigaţiilor de laborator şi instrumentale;
măsurilor de profilaxie şi tratament a maladiilor;
educaţie pentru sănătate; reabilitare medico-socială;
supraveghere în dinamică
Bilirubina, Alaninaminotransferaza, La indicaţia medicului de familie
Aspartataminotransferaza, proba cu timol
Protrombina sîngelui La indicaţia medicului de familie
Hbs Ag La indicaţia medicului de familie
Proteina generală, fracţiile proteice La indicaţia medicului de familie
Ultrasonografie La indicaţia medicului de familie
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de trimitere eliberat
de medicul de familie
Evidenţă, supraveghere, inclusiv epidemiologică Conform indicaţiilor medicale

Pielonefrita Selectarea, evidenţa şi examinarea persoanelor din grupul Anual


de risc
Examen clinic, recomandarea regimului igienico-dietetic, Anual
investigaţiilor de laborator şi instrumentale; măsurilor de
profilaxie şi tratament; educaţie pentru sănătate;
reabilitare medico-socială; supraveghere în dinamică
Educaţie pentru sănătate (măsuri de igienă personală, În cadrul vizitelor primare,
profilaxia infecţiilor sexual transmisibile, recomandări de inclusiv profilactice
asanare a focarelor de infecţie)
Analiza generală a urinei La indicaţia medicului de familie
Analiza urinei după Neciporenco La indicaţia medicului de familie
Ureia sîngelui La indicaţia medicului de familie
Ultrasonografia La indicaţia medicului de familie
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de trimitere
eliberat de medicul de familie
Evidenţă, supraveghere Conform indicaţiilor medicale

Boala Evidenţa şi supravegherea Anual


ulceroasă Examen clinic, recomandarea regimului igienico-dietetic, Anual
investigaţiilor de laborator şi instrumentale; măsurilor de
profilaxie şi tratament; educaţie pentru sănătate; reabilitare
medico-socială; supraveghere în dinamică
Educaţie pentru sănătate (măsuri de igienă personală, profilaxia În cadrul vizitelor primare,
infecţiilor sexual transmisibile, recomandări de asanare a inclusiv profilactice
focarelor de infecţie)
Analiza generală a sîngelui La indicaţia medicului de
familie
Fibrogastroduodenoscopia La indicaţiile medicale,
conform biletului de
trimitere eliberat de
medicul de familie
Identificarea sîngelui în materiile fecale La indicaţia medicului de
familie
Maladii Selectarea, evidenţa şi examinarea persoanelor din grupul Anual
ginecologice de risc
Examen clinic, recomandarea regimului igienico-dietetic, Anual
investigaţiilor de laborator şi instrumentale; măsurilor de
profilaxie şi tratament; educaţie pentru sănătate;
reabilitare medico-socială; supraveghere în dinamică
Educaţie pentru sănătate (măsuri de igienă personală, Permanent
profilaxia infecţiilor sexual transmisibile, profilaxia sarcinii
nedorite, promovarea metodelor de contracepţie)
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de trimitere
eliberat de medicul de familie
Frotiu vaginal la gradul de puritate Conform indicaţiilor medicale
Frotiu urogenital la gonoree şi trihomonade Conform indicaţiilor medicale
Colposcopia, inclusiv biopsia Conform indicaţiilor medicale
Ultrasonografia Conform biletului de trimitere
eliberat de medicul de familie,
la indicaţii medicale
Evidenţă, supraveghere Conform indicaţiilor medicale

Infecţii sexual Selectarea, evidenţa şi examinarea Anual


transmi-sibileşi persoanelor din grupul de risc
HIV/SIDA Educaţie pentru sănătate (măsuri de În cadrul vizitelor primare, inclusiv
protecţie personală, informarea pentru profilactice
reducerea riscurilor)
Test serologic MRS (cu colectarea probei de La indicaţia medicului de familie
sînge din venă)
Frotiu urogenital la gonoree şi trihomonade La indicaţia medicului de familie
Testare la HIV La indicaţia medicului de familie,
inclusiv indicaţii epidemiologice
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de trimitere eliberat
de medicul de familie

Scabia şi Educaţie pentru sănătate (măsuri de protecţie În cadrul vizitelor primare,


dermatomicozele personală, informare pentru reducerea riscurilor) inclusiv profilactice
Examen clinic Anual
Tratamentul scabiei cu emulsie Benzyl benzoat La prescrierea medicului de
10%-100,0, compensat integral familie, pentru copii 0-5 ani
Supraveghere epidemiologică, evidenţa Conform indicaţiilor medicale
reconvalescentului şi persoanelor contactate
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de
trimitere eliberat de medicul
de familie
Raportarea cazurilor la cabinetul dermatovenerologic La depistare
teritorial şi Centrului de Medicină Preventivă
Maladii Depistarea bolnavilor cu maladii contagioase, perfectarea Conform Indicaţiilor medicale
contagioase documentelor statistice de evidenţă şi raportare şi şi epidemiologice
declararea urgentă a cazurilor la centrele de medicină
preventivă
Organizarea şi efectuarea măsurilor antiepidemice primare Conform indicaţiilor medicale
în focarele de boli infecţioase, inclusiv imunizarea şi epidemiologice
suplimentară, recomandarea tratamentului profilactic
Organizarea şi efectuarea supravegherii medicale a Conform indicaţiilor medicale
contactaţilor cu maladii contagioase din focarele habituale şi epidemiologice
şi colectivităţi (în lipsa în ele a lucrătorilor medicali),
prelevarea probelor pentru examenul de laborator de la
contactaţi
Bilirubina, Alaninaminotransferaza, La indicaţia medicului de
Aspartataminotransferaza, proba cu timol familie
Pigmenţii biliari în urină La indicaţia medicului de
familie
Analiza fecalelor la helminţi La indicaţia medicului de
familie
Grupa intestinală La indicaţia medicului de
familie
Consultaţia specialistului de profil Conform biletului de trimitere
eliberat de medicul de familie

Tabela nr.10

Intervenţii medicale, inclusiv de reabilitare şi recuperare, acordate la nivel de asistenţă medicală primară
conform indicaţiilor medicale, pentru toate maladiile şi stările cu care se adresează la medicul de familie şi
care se efectuează conform biletului de trimitere a medicului de familie
Examen clinic, recomandarea regimului igienico- La indicaţii medicale
dietetic, investigaţiilor de laborator şi instrumentale;
măsurilor de profilaxie şi tratament a maladiilor;
educaţie pentru sănătate; reabilitare medico-socială;
supraveghere în dinamică
Analiza generală a sîngelui La indicaţia medicului de familie
Analiza generală a urinei La indicaţia medicului de familie
Fecale la helminţi La indicaţia medicului de familie
Electrocardiografia La indicaţia medicului de familie
Consultaţia specialistului de profil, inclusiv a Conform biletului de trimitere a medicului de
fizioterapeutului familie, la indicaţii medicale
Inhalaţii cu medicamente (după caz) Conform biletului de trimitere a medicului de
familie, la indicaţii medicale
Galvanizarea sau electroforeza cu medicamente (după Conform biletului de trimitere a medicului de
caz) familie, la indicaţii medicale
Raze ultraviolete (după caz) Conform biletului de trimitere a medicului de
familie, la indicaţii medicale
Unde ultrascurte (după caz) Conform biletului de trimitere a medicului de
familie, la indicaţii medicale
Curenţi diadinamici sau sinusoidali (după caz) Conform biletului de trimitere a medicului de
familie, la indicaţii medicale
Gimnastica curativă Conform biletului de trimitere a medicului de
familie, la indicaţii medicale
Notă: Intervenţiile medicale de reabilitare şi recuperare nominalizate se efectuează în instituţiile medicale
primare rurale la trimiterea medicului de familie. În instituţiile medicale primare urbane, intervenţiile
medicale de reabilitare şi recuperare nominalizate, se efectuează şi la recomandarea medicului specialist de
profil, consultate la trimiterea medicului de familie, confirmat prin bilet de trimitere.

Tabela nr.11
Intervenţii medicale acordate la indicaţiile medicale în cabinetul de proceduri şi staţionarul de zi
Injecţii intramusculare, intravenoase, inclusiv la domiciliu şi Conform biletului de trimitere a
perfuzii în cabinetul de proceduri, staţionarul de zi medicului de familie, la indicaţii
medicale
Tratamentul chirurgical al plăgilor, inclusiv suturarea plăgii şi În stările urgente, la indicaţii medicale
aplicarea pansamentului
Desecţia panariciului, furunculului (cu excepţia localizărilor în În stările urgente, la indicaţii medicale
regiunea capului şi gîtului)
Extragerea corpilor străini din ţesuturile moi, localizate În stările urgente, la indicaţii medicale
superficial

Tabela nr.12

Intervenţii medicale în caz de urgenţe cel mai frecvent întîlnite,

acordate de serviciul asistenţă medicală primară

în instituţia medicală primară şi la domiciliu

Stare Cod ICPC - 2 Cod ICD -10


CLASA IV. BOLILE ENDOCRINE, DE NUTRIŢIE ŞI METABOLISM
Deshidratare T11 E86
Hipoglicemie (hiperinsulinism, comă insulinică) T87 E15, E16
Comă diabetică (cu exceptia celei hipoglicemice) T89, T90 E10.0, E10.1, E11.0, E11.1, E12.0, E12.1,
E13.0, E13.1, E14.0, E14.1
CLASA V. TULBURĂRI MINTALE ŞI DE COMPORTAMENT
Psihoze organice (Delir) P71 F05, F05.0, F05.1, F05.8, F05.9, F06,
F06.0-F06.9, F07, F09
CLASA VI. BOLILE SISTEMULUI NERVOS
Stare de stupor R40.1
Comă nespecificată R40.2
Convulsii/atacuri N07 R56, G41, P90
Meningită/encefalită N71 A39.0, A85.1-A85.8, A86, A87, B00.3,
B00.4, G00, G03, G04
Comoţie N79 S06.0
Alte leziuni craniene N80 S02.0, S02.1, S06.1-S06.9, S09.0, S09.7,
S09.9
CLASA IX. BOLILE APARATULUI CIRCULATOR
Infarct miocardic acut K75 I21, I23
Insuficienţă cardiacă K77 I50
Tahicardie paroxistică K79 I47
Aritmii cardiace K80 I49
Hipertensiune arterială, criză K84 H 10-15
Alte stări cadiace I31, I42, I44-I46, I51, O90.3
Ischemie cerebrală tranzitorie K89 G45
Accident cerebrovascular K90 G46, I60, I64
Embolie pulmonară K93 I26
CLASA X. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR
Epistaxis R06 R04.0, R04.9
Amigdalită acută (abces peritonzilar) R76 J03.8, J03.9, J36
Laringită, traheită acută (crup laringian ) R77 J04, J05.0, J05.1, J38.5
CLASA XI. BOLILE APARATULUI DIGESTIV
Apendicită D88 K35-K37
Colecistită, colelitiază(colică biliară, colangită, D98 K80-K83, K87.0
calculi biliari)
Ciroze hepatice K 70.0, K 70.3, K 74, K 74.3-74.6
CLASA XII. BOLILE PIELII ŞI ŢESUTULUI CELULAR SUBCUTANAT
Arsuri/opăriri (arsuri de toate gradele, arsuri S14 T20-T25, T30-T32
chimice)
Degerături S18 T 33-35
Plagă deschisă S00.0, S00.7-S00.9, S01.2, S01.4, S01.7-
S01.9, S11, S21, S31.0, S31.1, S41, S51,
S61, S71, S81, S91, T14.1
CLASA XIV. BOLILE APARATULUI GENITO-URINAR
Retenţie urinară U08 R33
Colică nefritică, fără precizare U14 N23
CLASA XV. SARCINA, NAŞTEREA, LĂUZIA
Sarcină ectopică complicată W80 O00
Toxemie în sarcină (eclampsie, preeclampsie) W81 O14, O15, O16
Avort spontan W82 O03, O05, O06
Avort indus W83 O04, Z30.3
CLASA XIX. LEZIUNI, OTRĂVIRI ŞI ALTE CONSECINŢE ALE FACTORILOR EXTERNI
Traumatisme / leziuni(accident trafic rutier) A 80 S11- S15, S21, S25, S26, S27, S35, S36,
S39, S40, S42, S45, S37.9, S38.1, S38.3,
S39, S45, S55, S65, S75, S85, S95, T09,
T14.5, T14.9, T28.4, T28.9
Traumatisme multiple / leziuni (leziuni interne) A 81 S31.7, S36.7, S36.8, S36.9, S37.7, S37.8,
S37.9, S39, T00, T01, T02, T03, T04, T05,
T06.5, T06.8, T07, T29
Otrăvire prin agent medical A 84 T36-T50
Efecte adverse ale agenţilor medicali A 85 I95.2, L27.0, L27.1, X40-X49
Efecte toxice ale substanţelor nemedicale A 86 T51-64
Alergie/reacţii alergice A 92 T78.0-T78.4
Complicaţii în urma imunizărilor A87 T88.0, T 88.1
Contuzii, hemoragii oculare F75 H11.3, S00.1, S05.1
Corpi străini intraoculari F76 T15
Alte leziuni oculare F79 H44.6, H44.7, S00.2, S01.1, S05.0, S05.2-
S05.9, T26
Dezlipire de retină F82 H33
Hemoragie otică H05 H92.2
Fractură radius/ulnă L72 S52
Fractură de tibie/fibulă L73 S82.1-S82.9
Fractura oaselor mîinii/piciorului L74 S62, S92
Fractura femurului L75 S72
Alte fracturi L76 S02.2 - S02.4, S02.6-S02.9,S12, S22, S32,
S42, T10, T12, T14.2
Luxatii şi entorse ale gleznei L77 S93.4
Luxatii şi entorse ale genunchiului L78 S 83.4- S 83.6
Luxatii şi entorse ale altor articulaţii L79 S03.4, S23, S33, S43, S53, S63, S73, S93
Victimele abuzului fizic, violului, ale agresiunilor Z25 T74.1, T74.2, T74. 8, T74.9, Z65.4, Z65.5
sexuale

NOTĂ: Pentru urgenţele medicale sus-numite şi alte urgenţe medicale, care nu sînt incluse în acest
compartiment, se acordă asistenţa medicală de urgenţă în instituţia medicală, inclusiv la domiciliu şi
în caz de necesitate, se solicită echipa de asistenţă medicală urgentă.

Tabela nr.13

Vizite la domiciliu, inclusiv îngrijiri la domiciliu


Vizite la domiciliu la copii 0- 5 ani, inclusiv profilactice, cu scop de Conform indicaţiilor medicale
supraveghere
Vizite la domiciliu în caz de suspecţie la boli contagioase Conform indicaţiilor medicale şi
epidemiologice
Vizite la domiciliu pentru depistarea contacţilor cu boli Conform indicaţiilor medicale şi
contagioase, organizarea şi efectuarea măsurilor antiepidemice epidemiologice
primare în focarele de boli infecţioase
Vizite la domiciliu pentru supravegherea tratamentului pacienţilor Conform standardelor DOTS
cu tuberculoză în faza de continuare
Vizite, inclusiv îngrijiri la domiciliu, la persoane ţintuite la pat Conform indicaţiilor medicale
Vizite, inclusiv îngrijiri la domiciliu la persoane în faza terminală Conform indicaţiilor medicale
Vizite la domiciliu în cazul urgenţelor medicale Conform indicaţiilor medicale

Tabela nr.14

Activităţi de suport:
Expertiza incapacităţii temporare de muncă, inclusiv eliberarea şi evidenţa La indicaţii medicale
certificatelor de concediu medical, în modul stabilit de actele normative în vigoare
Organizarea trimiterii la Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii, inclusiv La indicaţii medicale
completarea fişei 088e, în modul stabilit de actele normative în vigoare
Eliberarea şi evidenţa certificatelor medicale despre starea sănătăţii, pentru La indicaţii medicale
îngrijirea copilului bolnav, adeverinţe medicale etc., în modul stabilit de actele
normative în vigoare
Eliberarea şi evidenţa certificatelor de deces, în modul stabilit de actele normative La indicaţii medicale
în vigoare
Organizarea activităţii de evidenţă, completarea la zi a fişei medicale de Permanent, conform
ambulator, a registrelor medicale şi pregătirea raporturilor statistice medicale actelor normative în
unice spre a fi prezentate Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de vigoare
Asigurări în Medicină

Tabela nr.15

Lista şi volumul medicamentelor compensate integral pentru copiii de vîrsta 0-5 ani, la prescrierea
medicului de familie
Infecţie bacteriană Preparat antibacterian de linia 1-i: Se spitalizează 1 flacon
severă, pneumonie gravă Benzylpenicillin 500000 UA, flacoane urgent
complicată, septicemie,
Preparat antibacterian de linia a 2-a: Se spitalizează 1 fiolă
osteomielită etc., înainte
Gentamycin 80 mg, 2 ml, fiole urgent
de spitalizare
Infecţie bacteriană Preparat antibacterian de linia 1-i: 5 zile 10 flacoane
severă, pneumonie gravă Benzylpenicillin500 000 UA, flacoane
complicată, septicemie,
osteomielită etc., în caz Preparat antibacterian de linia a 2-a: 5 zile 15 fiole
dacă spitalizarea este Gentamycin 80 mg, 2 ml, fiole
imposibilă
Infecţie bacteriană locală Preparat antibacterian de linia 1-i: 5 zile 4 tablete sau
la sugarul mic (pînă la 2 Amoxicilin 250mg, tablete sau 125 mg 1 flacon de
luni) sirop sirop
Preparat antibacterian de linia a 2-a: 5 zile 4 tablete
Eritromycin 100mg, tablete
Pneumonie - formă Preparat antibacterian de linia 1-i: 5 zile 10 tablete
necomplicată Cotrimoxazol 480mg, tablete
Preparat antibacterian de linia a 2-a: 5 zile 15 tablete
Amoxicilin 250 mg, tablete
Paracetamol 500 mg, tablete 3 zile 12 tablete
Pneumonie - formă Benzylpenicillin 500 000UA, flacoane Se spitalizează 1 flacon
complicată, înainte de urgent
trimitere la staţionar Gentamycin 80mg 2ml, fiole Se spitalizează 1 fiolă
urgent
Cloramfenicol 1,0g, flacoane (se Se spitalizează 1 flacon
administrează copiilor mai mari de 2 luni) urgent
Pneumonie - formă Benzylpenicillin 500 000UA, flacoane 5 zile 10 flacoane
complicată, în caz că Gentamycin 80mg, 2ml, fiole 5 zile 10 fiole
spitalizarea este Cloramfenicol 1,0g, flacoane (se 5 zile 20 flacoane
imposibilă administrează copiilor mai mari de 2 luni)
Astm bronşic Salbutamol în aerosol, flacon 1 zi 1 flacon
Salbutamol 2 mg, tablete 5 zile 15 tablete
Aminofilin 150 mg, tablete 5 zile 5 tablete
Bronşită acută Amoxicilin 250 mg, tablete 5 zile 15 tablete
Bronşită Amoxicilin 250 mg, tablete 5 zile 15 tablete
obstructivărecidivantă Salbutamol 2 mg, tablete 5 zile 15 tablete
Aminofilin 150 mg, tablete 5 zile 5 tablete
Faringită streptococică Preparat antibacterian de linia 1-i: 10 zile o dată 60 tablete1
Phenoxymethilpenicillin 250 mg, tablete flacon
Preparat antibacterian de linia a 2-a:
Bicilin -1, 600 000 UA, flacon
Paracetamol 500mg, tablete 3 zile 6 tablete
Abces faringian, înainte de Bicilin - 1, 600.000 UA, flacon Se spitalizează 1 flacon
spitalizare urgent
Otită Preparat antibacterian de linia 1-i: 5 zile 10 tablete
Cotrimoxazol 480mg, tablete
Preparat antibacterian de linia a 2-a: 5 zile 15 tablete
Amoxicilin 250mg, tablete
Paracetamol 500mg, tablete 3 zile 6 tablete
Anemie Preparate cu fier:Sirop cu fier (Fumarat de 14 zile14 zile 1 flacon 7
fier) 20mg/ml -30ml, flaconFIER/Folat tablete
(Sulfat de fier) 0,25, tablete
Rahitism Vitamina D, soluţie uleioasă 0,065%, De la vîrsta de 10 1 flacon la
flacoane zile pînă la vîrsta fiecare 3 luni
de 2 ani
Hipotrofie Vitamina A 200000UI, capsule 2 zile 2 capsule
Helmintiaze Mebendazol 500 mg, tablete 2 ori pe an de la 1 tabletă la 6
vîrsta de 2 ani luni
pînă la împlinirea
vîrstei de 5 ani
Sindromul convulsiv Diazepam 5 mg/ml, 2 ml, fiole 1 priză 1 fiolă
Dizenterie Preparat antibacterian de linia 1-i: 5 zile 10 tablete
Cotrimoxazol 480mg, tablete
Preparat antibacterian de linia a 2-a: Acid 5 zile 20 tablete
nalidixic 250mg, tablete
SRO pachete (săruri pentru rehidratare 3 zile (prima zi 2 4 pachete
orală) pachete, apoi
cîte 1 pachet)
Boală diareică acută SRO pachete (săruri pentru rehidratare 3 zile (prima zi - 4 pachete
orală) 2 pachete, apoi
cîte 1 pachet)
Rugeolă Vitamina A 200000UI, capsule 2 zile 2 capsule
Unguent pentru ochi cu tetraciclină, 1 %, 5 4 zile 1 ambalaj
g
Varicelă Soluţie Genţian violet 0,5%, flaconSol. 10 zile 1 flacon
Permanganat de Kaliu 5%
Rubeolă Vitamina A 200 000 UI, capsule 2 zile 2 capsule
Oreion Diphenhydramini (Dimedrol) 0,01mg, 5 zile 10 tablete
tablete
Paracetamol 500mg, tablete 5 zile 10 tablete

Doza preparatelor prevăzute pentru tratamentul copiilor sub 5 ani, în funcţie de vîrstă sau masa corporală
Greutatea Gentamycin Doza: 2,5 mg per kg (în cazul Benzylpenicillin Doza: 50 000 UA per kg (în
tratamentului la domiciliu,se va cazul tratamentului la domiciliu, se va
administra: de 2 ori pe zi, i/m, timp de 5 administra: de 4 ori pe zi, i/m, timp de 5
zile) zile)
Se va adăuga 6 ml de apă sterilă în În flaconul ce conţine 600 mg(1 000 000
flaconul de 2 ml, ce conţine 80 mg* = 8 UA) se va adăuga 3,6 ml apă sterilă = 4,0
ml cîte 10 mg/ml ml cîte 250 000 UA/ml
1 kg 0,25 0,2 ml
2 kg 0,50 ml 0,4 ml
3 kg 0,75 ml 0,6 ml
4 kg 1,00 ml 0,8 ml
5 kg 1,25 ml 1,0 ml
Vîrsta sau CotrimoxazolSe va administra de 2ori pe AmoxicilinSe va administra de 3 ori pe zi, 5
greutatea zi, 5 zile zile

Tablete pentru adulţi - 480mg Tablete pentru copii - 120mg Tablete - 250 mg Sirop - 125mg în 5 ml

De la naştere pînă la 1 lună (<3 kg) 1,25 ml


De la 1 lună pînă la 2 luni (3-4 kg) 1/4 2,5 ml
De la 2 luni pînă la 12 luni (4 -10 kg) 1/2 2 1/2 5 ml
De la 12 luni pînă la 5 ani (10-19 kg) 1 3 1 10 ml

Vîrsta sau greutatea Acid nalidixicSe va administra de 4 ori pe zi, 5 zile


Tablete - 250 mg
De la 2 luni pînă la 4 luni (4 -6 kg) \xac
De la 4 luni pînă la 12 luni (6 -10 kg) \xab
De la 12 luni pînă la 5 ani (10 -19 kg) 1
Vîrsta sau greutatea EritromycinSe va administra de 4 ori pe zi, timp de 3 zile
Tablete - 100 mg(pînă la vîrsta de 2 luni) şi 250 mg(mai mari de 2
luni)
De la 2 luni pînă la 4 luni (4 -6 kg) \xac
De la 4 luni pînă la 12 luni (6 -10 kg) \xab
De la 12 luni pînă la 5 ani (10 -19 kg) 1
Vîrsta sau greutatea Phenoxymethilpenicillin (PENICILINĂ V ) Se va administra de 2 ori
pe zi, 10 zile
Tablete - 250 mg
De la 2 luni pînă la 4 luni (4 -6 kg) 1
De la 4 luni pînă la 6 luni (6 -9 kg) 2
De la 6 luni pînă la 12 luni (10 -14 kg) 3
De la 12 luni pînă la 5 ani (14 -19 kg) 3
Vîrsta sau greutatea CloramfenicolDoza: 40 mg per kgSe va adăuga 5,0 ml apă sterilă în
flaconul ce conţine 1000mg = 5,6 ml (180mg/ml).(în cazul
tratamentului la domiciliu, se va administra: de 2 ori pe zi, i/m, timp
de 5 zile)
De la 2 luni pînă la 4 luni (4 -6 kg) 1,0 ml = 180 mg
De la 4 luni pînă la 9 luni (6- 8 kg) 1,5 ml = 270 mg
De la 9 luni pînă la 12 luni (8 - 10 kg) 2,0 ml = 360 mg
De la 12 luni pînă la 3 ani (10 -14 kg) 2,5 ml = 450 mg
De la 3 ani pînă la 5 ani (14 -19 kg) 3,5 ml = 630 mg

Bicilin - 1, administraţi injecţie intramusculară, unică: < 5 ani, 600.000 UA


Vîrsta sau greutatea Paracetamol
Tablete ( 100 mg) Tablete ( 500 mg)
De la 2 luni pînă la 3 ani (4 <14 kg) 1/2 1/4
De la 3 ani pînă la 5 ani (14 <19 kg) 11/2 1/2
Vîrsta sau Salbutamol (oral)Se va Salbutamol(în Aminofilina(Eufilina)Se va
greutatea administra de 3 ori pe zi, aerosol)Se va administra de 2 ori pe zi, timp
timp de 5 zile administra de 3 ori pe de 5 zile
zi
Tablete 2mg Sirop 2mgîn Inhalator1 doză = 1 Tablete 100 mg
5 ml puf
De la luna a 2-a 1/2 2,5 ml 1 doză 1/4
pînă la 12 luni (4
-10 kg)
De la 12 luni pînă 1 5 ml 2 doze 1/2
la 5 ani (10 -19 kg)

Vîrsta Vitamina D Soluţie uleioasă 0,065%, 1 picătură = 700UI


10 zile-2 ani Se va administra cîte 1 picătură zilnic

Vîrsta Vitamina A (capsule)


200000UI 100000UI 50000UI
Pînă la 6 luni 1/2 capsulă 1 capsulă
De la 6 luni pînă la 12 luni 1/2 capsulă 1 capsulă 2 capsule
De la 12 luni pînă la 5 ani 1 capsulă 2 capsule 4 capsule

Vîrsta sau greutatea Preparate cu fier


Tablete - FIER/FolatSulfat de fier Sirop cu fierFumarat de fier 100mg
200 mg + 250 mcg folat (60 mg în 5 ml (20 mg fier elementar)(o
fier elementar) linguriţă de ceai - l. c.)
De la 2 luni pînă la 4 luni (4 -6 1.00 ml (<1/4 l.c.)
kg)
De la 4 luni pînă la 12 luni (6- 10 1,25 ml (1/4 l.c.)
kg)
De la 12 luni pînă la 3 ani (10- 14 1/2 tabletă 2.00 ml (< 1/2 l.c.)
kg)
De la 3 ani pînă la 5 ani (14 -19 1/2 tabletă 2,5 ml (1/2 l.c.)
kg)

Mebendazol:Se va administra 500 mg mebendazol într-o singură priză în ambulatoriu în cazul în care:copilul
are 2 ani şi mai mult copilul nu a primit nici o doză de mebendazol în timpul ultimelor 6 luni
Vîrsta sau greutatea Diazepam rectal soluţie 10 mg/2 ml, doza 0,5
mg/kg
1 - 4 luni (3-6 kg) 0,5 ml
4 - 12 luni (6-10 kg) 1,0 ml
12 luni - 3 ani (10-14 kg) 1,25 ml
3 - 5 ani (14-19 kg) 1,5 ml

Anexa nr.3

La Programul unic al asigurării obligatorii

de asistenţă medicală pentru anul 2005

Intervenţii medicale acordate persoanelor asigurate

de către medicul specialist de profil din instituţiile medico-sanitare publice,

conform biletului de trimitere a medicului de familie, inclusiv la prezentarea directă


(conform listei maladiilor stabilite în anexa nr.5)

TUBERCULOZA Efectuarea lucrului organizator-metodic şi acordarea Permanent


asistenţei consultative medicului de familie, medicilor
specialişti de profil în vederea suspectării şi depistării
precoce a bolnavilor cu tuberculoză, organizarea
seminarelor, conferinţelor
Diagnosticarea bolnavilor cu tuberculoză din rîndul Conform standardului
simptomaticilor dirijaţi de medicii de familie şi specialiştii de DOTS
profil, aprecierea schemei standardizate de tratament
antituberculos şi prezentarea medicului de familie a
rezultatului examinării (confirmarea sau excluderea
diagnosticului), conduita bolnavului, cu suport în
supraveghere şi tratamentul medicului de familie
Înregistrarea şi raportarea cazurilor de tuberculoză Conform standardului
DOTS
Elaborarea şi prezentarea rapoartelor cazurilor de Trimestrial/anual
tuberculoză înregistrate
Evidenţa, supravegherea şi evaluarea tratamentului în Conform standardului
condiţii de ambulator (la necesitate în faza intensivă) DOTS
Evidenţa şi supravegherea bolnavilor cu tuberculoză cronică Conform standardului
şi multidrogrezistentă şi a persoanelor aflate în fişierul de DOTS
evidenţă
Examenul clinic Conform standardului
DOTS
Sputa la BAAR (la simptomatici şi la controlul chimioterapiei) Conform standardului
DOTS
Microradiofotografia (la simptomatici şi la controlul Conform standardului
chimioterapiei) DOTS
Radiografia (pulmonară, inclusiv alte localizări,în caz de Conform standardului
suspecţie a afectării altui organ) DOTS
Măsuri antiepidemice în focarul de tuberculoză, cu Conform standardului
examinarea contacţilor şi întocmirea planului de asanare a DOTS
focarului
Efectuarea deplasărilor în instituţiile medicale primare Conform standardului
rurale, în scopul acordării asistenţei organizator-metodice DOTS
lucrătorilor medicali şi consultarea pacienţilor
Monitorizarea activităţilor antituberculoase realizate de Conform standardului
către medicul de familie, inclusiv evidenţa, selectarea şi DOTS
examinarea grupelor de risc
Controlul activităţii centrului (cabinetului) de microscopie a Conform standardului
sputei DOTS
Acordarea asistenţei medicale în cazuri urgente constatate Conform standardelor
în cadrul vizitei pacientului medicale
Educaţia pentru sănătate referitor la măsurile de protecţie Permanent
personală şi informarea pentru reducerea riscurilor
CANCERUL Efectuarea lucrului organizator-metodic şi acordarea asistenţei Permanent
consultative medicului de familie şi specialiştilor de profil în vederea
suspectării şi depistării precoce a bolnavilor cu stări precanceroase,
maladii oncologice, organizarea seminarelor, conferinţelor
Diagnosticarea bolnavilor cu cancer din rîndul suspecţilor trimişi la Permanent
consultaţie de medicul de familie şi specialiştii de profil, trimiterea
pentru confirmarea diagnosticului la investigaţii suplimentare
Prezentarea medicului de familie a rezultatului examinării (confirmarea Permanent
sau excluderea diagnosticului), inclusiv recomandări referitor la conduita
bolnavului (investigaţii, tratament, supraveghere)
Înregistrarea cazurilor de cancer, inclusiv verificarea datelor conform Permanent
Registrului cancer
Monitorizarea activităţilor de depistare a cancerului de către medicul de Permanent
familie (inclusiv evidenţa, selectarea şi examinarea grupelor de risc) şi
medicii specialişti de profil
Acordarea asistenţei medicale în cazuri urgente constatate în cadrul Conform
vizitei pacientului standardelor
medicale
Educaţia pentru sănătate şi informarea populaţiei privind metodele de Permanent
depistare precoce a cancerului

MALADII Efectuarea lucrului organizator-metodic şi acordarea asistenţei Permanent


CARDIOVASCULARE consultative medicului de familie în vederea suspectării şi
depistării precoce a bolnavilor cu maladii cardiovasculare,
organizarea seminarelor, conferinţelor
Diagnosticarea bolnavilor cu maladii cardiovasculare din rîndul Permanent
persoanelor trimise la consultaţie de medicul de familie,
trimiterea pentru confirmarea diagnosticului la investigaţii
suplimentare
Prezentarea medicului de familie a rezultatului examinării Permanent
(confirmarea sau excluderea diagnosticului), inclusiv
recomandări referitor la conduita bolnavului (investigaţii,
tratament, supraveghere)
Efectuarea deplasărilor în instituţiile medicale primare rurale,
în scopul acordării asistenţei organizator-metodice lucrătorilor
medicali şi consultarea pacienţilor
Monitorizarea activităţilor de depistare şi supraveghere a Permanent
maladiilor cardiovasculare de către medicul de familie, inclusiv
evidenţa, selectarea şi examinarea grupelor de risc
Supravegherea bolnavilor cu maladii cardiovasculare acute Permanent
(infarct miocardic, stenocardie instabilă etc), bolnavi după
intervenţii chirurgicale la cord, purtători de cardiostimulatoare
Acordarea asistenţei medicale în cazuri urgente constatate în Conform
cadrul vizitei pacientului standardelor
medicale
Electocardiografia, înclusiv cu test funcţional şi/sau Conform
farmacologic indicaţiilor
medicale, în stări
urgente
Educaţia pentru sănătate şi informarea populaţiei privind Permanent
metodele de profilaxie a maladiilor cardiovasculare
MALADII Diagnosticarea bolnavilor cu maladii ale aparatului digestiv şi Permanent
ALEAPARATULUI hepatobiliar din rîndul persoanelor trimise la consultaţie de
DIGESTIV ŞI medicul de familie, trimiterea pentru confirmarea
HEPATOBILIAR diagnosticului la investigaţii suplimentare, inclusiv la instituţia
medico-sanitară specializată, cu prezentarea rezultatelor
medicului de familie
Acordarea asistenţei medicale în cazuri urgente constatate în Conform
cadrul vizitei pacientului standardelor
medicale
Educaţie pentru sănătate şi informarea populaţiei privind Permanent
metodele de profilaxie şi depistare precoce a maladiilor
aparatului digestiv şi hepatobiliar

MALADII Diagnosticarea bolnavilor cu maladii endocrine din rîndul Permanent


ENDOCRINE persoanelor trimise la consultaţie de medicul de familie, trimiterea
pentru confirmarea diagnosticului la investigaţii suplimentare
Prezentarea medicului de familie a rezultatului examinării Permanent
(confirmarea sau excluderea diagnosticului), inclusiv recomandări
referitor la conduita bolnavului (investigaţii, tratament,
supraveghere)
Efectuarea deplasărilor în instituţiile medicale primare rurale, în
scopul acordării asistenţei organizator-metodice lucrătorilor
medicali şi consultarea pacienţilor
Monitorizarea activităţilor de depistare a maladiilor endocrinologice Permanent
de către medicul de familie, inclusiv evidenţa, selectarea şi
examinarea grupelor de risc
Supravegherea bolnavilor cu maladii endocrine Permanent
Probele la glicemie (în cazuri urgente) Conform biletului
de trimitere a
medicului
endocrinolog
Acordarea asistenţei medicale în cazuri urgente constatate în cadrul Conform
vizitei pacientului standardelor
medicale
Educaţie pentru sănătate şi informarea populaţiei privind metodele Permanent
de profilaxie şi depistare precoce a maladiilor endocrinologice
MALADII Efectuarea lucrului organizator-metodic şi acordarea asistenţei Permanent
CONTAGIOASE consultative medicului de familie, medicilor specialişti de profil în
vederea suspectării şi depistării precoce a bolnavilor cu maladii
contagioase sau parazitare, organizarea seminarelor, conferinţelor
Consultarea bolnavilor, precizarea diagnosticului, recomandaţii de Permanent
investigaţii suplimentare, tratament în condiţii de ambulator sau
secţie spitalicească
Bilirubina, Alaninaminotransferaza, Aspartataminotransferaza, La indicaţii
proba cu timol medicale
Pigmenţii biliari în urină La indicaţii
medicale
Analiza fecalelor la helminţi La indicaţii
medicale
Grupa intestinală La indicaţii
medicale
Acordarea asistenţei medicale în cazuri urgente constatate în cadrul Conform
vizitei pacientului standardelor
medicale
Supravegherea şi recomandări de asanare a reconvalescenţelor şi Permanent
convalescenţelor, pacienţilor cu boli contagioase şi parazitare,
purtătorilor de germeni şi de paraziţi pe baza fişelor de declaraţie
urgentă despre bolnavii contagioşi şi cu boli parazitare trimise
Centrului de Medicină Preventivă
Efectuarea deplasărilor în instituţiile medicale primare rurale, în Permanent
scopul acordării asistenţei organizator-metodice lucrătorilor
medicali
Monitorizarea activităţilor de profilaxie, depistare precoce, Permanent
raportare, evidenţă, tratament, supraveghere epidemiologică,
măsuri organizate şi realizate în focarele bolnavilor contagioşi de
către medicul de familie
Monitorizarea activităţilor de profilaxie şi depistare a infecţiei Permanent
HIV/SIDA
Evidenţa, supravegherea şi consilierea pacienţilor HIV/SIDA Permanent
Educaţia pentru sănătate, propagarea cunoştinţelor medicale vizînd Permanent
profilaxia maladiilor contagioase şi parazitare

MALADII Efectuarea lucrului organizator-metodic şi acordarea asistenţei Permanent


VENERICE ŞI consultative medicului de familie, medicilor specialişti de profil în
CONTAGIOASE A vederea suspectării şi depistării precoce a bolnavilor cu maladii
PIELII venerice şi contagioase de piele, organizarea seminarelor,
conferinţelor cu lucrătorii medicali, lucrătorii organelor de poliţie
în probleme de lucru în comun la combaterea maladiilor sexual-
transmisibile; cu pedagogii în problemele de educaţie a tineretului
etc.
Efectuarea deplasărilor în instituţiile medicale primare rurale, în Conform
scopul acordării asistenţei organizator-metodice lucrătorilor programului
medicali
Test serologic MRS (cu colectarea probei de sînge din venă) La indicaţii
medicale
Frotiu vaginal la gradul de puritate frotiu urogenital la gonoree şi La indicaţii
trihomonade medicale
Testare la HIV La indicaţii
medicale
Consultaţia, recomandări de investigaţii, tratament, lucrul în focar Conform
standardelor
medicale
Monitorizarea activităţilor de profilaxie (educaţie pentru sănătate, Permanent
examinarea grupelor de risc, depistare, raportare), realizate de
către medicul de familie, medicii specialişti de profil (ginecolog,
urolog, narcolog, psihiatru, secţiile spitaliceşti)
MALADII Organizarea asistenţei curativ-profilactice şi social-juridice (de Permanent
PSIHICE drept) a pacienţilor în conformitate cu directivele în vigoare
Examinarea stării neuro-psihice a copiilor, pînă la înscrierea lor în Conform biletului de
instituţiile preşcolare şi de învăţămînt trimitere eliberat de
medicul de familie
Activităţi în comisiile medico-pedagogice, comisiile vizînd Permanent
problemele minorilor etc., selectarea bolnavilor ce necesită tutelă,
supraveghere activă la domiciliu şi de curatelă
Examen clinic, evidenţa, supravegherea, recomandaţii de tratament, Conform standardelor
selectarea bolnavilor pentru internare medicale
Supravegherea bolnavilor, ce prezintă pericol pentru societate, Conform actelor
inclusiv conlucrarea cu lucrătorii poliţiei în problema vizată normative şi legislative
în vigoare
Acordarea asistenţei medicale în cazuri urgente constatate în cadrul Conform standardelor
vizitei pacientului medicale
Efectuarea deplasărilor în instituţiile medicale primare rurale, în Conform programului
scopul acordării asistenţei organizator-metodice lucrătorilor aprobat
medicali şi consultarea pacienţilor
Monitorizarea activităţilor de depistare, evidenţă şi supraveghere a Permanent
pacienţilor de către medicul de familie

MALADII Organizarea asistenţei curativ-profilactice şi social-juridică (de La indicaţii medicale


NARCOLOGICE drept) pacienţilor în conformitate cu directivele în vigoare
Consultarea pacienţilor, evidenţa, supravegherea, recomandaţii Permanent
de tratament, selectarea bolnavilor pentru internare
Supravegherea bolnavilor, acordarea asistenţei medicale în Conform actelor
urgenţele narcologice, inclusiv conlucrarea cu lucrătorii poliţiei normative şi
în problema vizată legislative în vigoare
Test serologic MRS (cu colectarea probei de sînge din venă) La indicaţii medicale
Efectuarea deplasărilor în instituţiile medicale primare rurale, în Conform
scopul acordării asistenţei organizator-metodice lucrătorilor programului aprobat
medicali şi consultarea pacienţilor
Monitorizarea activităţilor de depistare, evidenţă şi supraveghere Permanent
a pacienţilor şi examinare la maladiile sexual transmisibile de
către medicul de familie
Trimiterea femeilor la consultaţia medicului de planificare a La indicaţii medicale
familiei pentru efectuarea examenului ginecologic profilactic şi
selectarea metodelor de contracepţie
MALADII Efectuarea lucrului organizator-metodic şi acordarea asistenţei Permanent
GINECOLOGICE consultative medicului de familie, în vederea conduitei gravidei,
ŞI efectuarea examenului ginecologic profilactic, probleme vizînd
OBSTETRICALE sănătatea reproductivă, supravegherea genicopatelor,
organizarea conferinţelor, seminarelor cu lucrătorii medicali, cu
pedagogii în problemele de educaţie a tineretului etc.
Educaţia pentru sănătate a adolescenţilor, tinerilor pivind Permanent
sănătatea reproductivă, profilaxia maladiilor sexual-
transmisibile, metodele de contracepţie (în instituţia medicală, în
instituţiile de învăţămînt)
Organizarea şi efectuarea examenului ginecologic profilactic, La indicaţii medicale
inclusiv citologia femei, conform prevederilor
Colposcopia cu prelevarea biopsiei La indicaţii medicale
Consultaţia fetiţelor, adolescentelor, genicopatelor, gravidelor, Comform biletului
conform standardelor medicale (anexa nr.2), examinarea de trimitere eliberat
grupelor de risc la maladii sexual transmisibile de medicul de
familie
Frotiu vaginal la gradul de puritate La indicaţii medicale
Acordarea asistenţei medicale în cazuri urgente constatate în Conform
cadrul vizitei pacientului standardelor
medicale
Depistarea bolnavelor genicopate, prezentarea medicului de Permanent
familie a rezultatului examinării, recomandaţii de investigaţii,
tratament, supraveghere
Efectuarea deplasărilor în instituţiile medicale primare rurale, în Conform
scopul acordării asistenţei organizator-metodice lucrătorilor programului
medicali şi consultarea fetiţelor, adolescentelor, gravidelor,
genicopatelor
Monitorizarea activităţilor de examinare a grupelor de risc la Permanent
maladii sexual transmisibile; efectuarea examenului ginecologic
profilactic; depistarea, supravegherea şi conduita gravidelor,
genicopatelor de către medicul de familie
Monitorizarea activităţilor de supraveghere şi conduită a Permanent
gravidelor, inclusiv consultarea gravidelor cu riscuri perinatale,
ginecopatelor şi cuplurilor cu probleme în sănătatea reproducerii
în cadrul centrelor perinatologie
Analiza generală a sîngelui (Hemoglobina, eritrocite, hematocrit, La indicaţii
leucocite) medicale, în cazurile
urgente
Test serologic MRS (cu colectarea probei de sînge din venă) La indicaţii medicale
Frotiu urogenital la gonoree şi trihomonade La indicaţii medicale
Testare la HIV La indicaţii medicale
MALADII Efectuarea lucrului organizator-metodic şi acordarea Permanent
CHIRURGICALE asistenţei consultative medicului de familie, medicilor
specialişti de profil în vederea suspectării şi depistării
precoce a bolnavilor cu maladii acute abdominale,
organizarea seminarelor, conferinţelor cu lucrătorii medicali
Consultaţia pacientului, recomandaţii de investigaţii, Comform biletului de
tratament, supraveghere, internare urgentă sau planică trimitere, eliberat de
medicul de familie, sau la
prezentarea directă a
pacientului în stări acute
Examenul medical profilactic al copiilor conform Comform biletului de
standardelor medicale (anexa nr.2), depistarea maladiilor trimitere, eliberat de
chirurgicale, evidenţa, supravegherea, selectarea pacienţilor medicul de familie
pentru tratament chirurgical planic
Monitorizarea activităţilor de depistare, evidenţă, Permanent
supraveghere a maladiilor chirurgicale de către medicul de
familie
Tratamentul chirurgical al plăgilor, inclusiv premedicaţia, La indicaţii medicale
suturarea şi aplicarea pansamentului
Desecţia şi tratamentul abceselor, flegmonului, furuncului, La indicaţii medicale
carbuncului, panariciului, hidradenitei, mastitei, inclusiv
premedicaţia, aplicarea pansamentului
Extragerea corpilor străini din ţesuturi, inclusiv La indicaţii medicale
premedicaţia
Analiza generală a sîngelui (Hemoglobina, eritrocite, La indicaţii medicale, în
hematocrit, leucocite) cazurile urgente
Amilaza sîngelui (suspecţie la pancreatite acute) La indicaţii medicale, în
cazurile urgente
Amilaza urinei (suspecţie la pancreatite acute) La indicaţii medicale, în
cazurile urgente
Radiografia panoramică a cavităţii abdominale (suspecţie la La indicaţii medicale, în
perforaţia stomacului) cazurile urgente
Radiografia cutiei toracice (suspecţie la pneumotorax) La indicaţii medicale, în
cazurile urgente
Fibrogastroduodenoscopia (suspecţie la hemoragii La indicaţii medicale, în
gastrointestinale, din venele esofagului) cazurile urgente
Ultrasonografia (suspecţie la absces, hematom, abdomen La indicaţii medicale, în
acut etc.) cazurile urgente
Tuşeu rectal La indicaţii medicale
MALADII Activităţi de profilaxie a luxaţiilor coxofemurale la copii,
ORTOPEDICEŞI traumatismelor, accidentelor rutiere
TRAUMATOLO- Consultaţia pacientului, recomandaţii de investigaţii, Comform biletului de
GICE tratament, supraveghere, internare urgentă sau planică trimitere, eliberat de
medicul de familie, sau la
prezentarea directă a
pacientului în stări acute
Examinarea copiilor conform standardelor medicale Comform biletului de
(anexa nr.2), depistarea maladiilor ortopedice, evidenţa, trimitere, eliberat de
supravegherea, selectarea pacienţilor pentru tratament medicul de familie
chirurgical planic
Monitorizarea activităţilor de depistare, evidenţă, Permanent
supraveghere a maladiilor ortopedice de către medicul
de familie
Acordarea asistenţei medicale urgente în caz de fracturi, Comform biletului de
luxaţii, subluxaţii, plăgi muşcate, contuzii, entorse, trimitere, eliberat de
extenzia ligamentelor, conform standardelor medicale medicul de familie, sau la
de tratament prezentarea directă a
pacientului
Administrarea vaccinului antitetanos, antirabic La indicaţii medicale,
conform standardelor
medicale
Radiografia osului sau articulaţiei afectate, în cazul La indicaţii medicale
traumatismelor acute, după caz, inclusiv repetate de
control
Efectuarea anesteziei în cazul traumatismelor acute, La indicaţii medicale
conform standardelor medicale de tratament
Tratamentul chirurgical al plăgilor în cazul La indicaţii medicale
traumatismelor acute, inclusiv suturarea şi pansamentul
Aplicarea pansamentului gipsat
MALADII Efectuarea lucrului organizator-metodic şi acordarea Permanent
OFTALMOLO-GICE asistenţei consultative medicului de familie în activităţi
de organizare şi efectuarea tonometriei oculare la
persoanele din grupul de risc, efectuarea
oftalmoscopiei, organizarea seminarelor, conferinţelor
cu medicii de familie
Consultaţia pacientului, recomandaţii de investigaţii, Comform biletului de
tratament, supraveghere, internare urgentă sau trimitere, eliberat de
planică medicul de familie, sau la
prezentarea directă a
pacientului în stări acute
Examinarea copiilor conform standardelor medicale Comform biletului de
(anexa nr.2), diagnosticarea maladiilor oftalmologice, trimitere, eliberat de
evidenţa, supravegherea, selectarea pacienţilor pentru medicul de familie
tratament planic
Examinarea acuităţii vizuale La indicaţii medicale
Corecţia optică, prescrierea ochelarilor La indicaţii medicale
Tonometria oculară La indicaţii medicale
Fundul ochiului Comform biletului de
trimitere, eliberat de
medicul de familie
Monitorizarea activităţilor de depistare, evidenţă, Permanent
supraveghere a maladiilor oftalmologice de către
medicul de familie
Acordarea asistenţei medicale în caz de urgenţe Comform biletului de
oftalmologice, conform standardelor medicale trimitere, eliberat de
medicul de familie, sau la
prezentarea directă a
pacientului în stări acute
Extragerea corpilor străini din straturile profunde ale La indicaţii medicale
corneii inclusiv/sau trimitere urgentă a pacientului
(copilului) la instituţia republicană specializată

MALADII Efectuarea lucrului organizator-metodic şi Permanent


OTORINOLARINGOLOGICE acordarea asistenţei consultative medicului de
familie în activităţi de organizare şi efectuare a
otoscopiei, organizarea seminarelor, conferinţelor
cu medicii de familie.
Consultaţia pacientului, examen clinic, Comform biletului de
recomandaţii de investigaţii, tratament, trimitere, eliberat de
supraveghere, internare urgentă sau planică, medicul de familie, sau
inclusiv examinarea copiilor conform standardelor la prezentarea directă
medicale (anexa nr.2), diagnosticarea maladiilor a pacientului în stări
otorinolaringologice, evidenţa, supravegherea, acute
selectarea pacienţilor pentru tratament chirurgical
planic
Examinarea auzului cu audiometrie verbală La indicaţii medicale
Examinarea aparatului vestibular La indicaţii medicale
Otoscopia La indicaţii medicale
Acordarea asistenţei medicale în caz de urgenţe Comform biletului de
otorinolaringologice, conform standardelor trimitere, eliberat de
medicale medicul de familie, sau
la prezentarea directă
a pacientului în stări
acute
Desecţia şi tratamentul abscesului, furunculului, La indicaţii medicale,
inclusiv aplicarea pansamentului 1vizită
Monitorizarea activităţilor de depistare, evidenţă, Permanent
supraveghere a maladiilor otorinolaringologice, de
către medicul de familie
Anexa nr.4

la Programul unic al asigurării obligatorii

de asistenţă medicală pentru anul 2005

Lista celor mai frecvent întîlnite maladii şi stări ce necesită internare urgentă

sau necondiţionată a persoanelor asigurate în spital

A00 - B99 I. Bolile infecţioase şi parazitare


A00 - A09 Bolile infecţioase intestinale
A00 Holera
A01.0; A01.1 - A01.4 Febra tifoidă si paratifoidă
A05.1 Botulismul
A09 Diareea şi gastro-enterita probabil infecţioasă
A02 Alte salmonelloze
A03 Shigelloza (dizenteria baciliară)
A04.6 Enterita prin Yersinia enterocolică
A05.0; A05.2 - A05.9 Toxicoinfecţiile şi intoxicaţiile alimentare, forme grave
A15 - A19 Tuberculoza, toate formele
A20 -A29 Unele zooantroponoze bacteriene
A 21 Tularemia
A22 Antraxul
A23 Bruceloza
A27 Leptospiroza
A30 - A49 Alte boli bacteriene
A33 - A35 Tetanosul
A36 Difteria
A39 Infecţia cu meningococi
A 41 Alte septicemii
A41.9 Septicemia, fără precizare (şocul septic)
A37 Tusea convulsivă
A38 Scarlatina
A46 Erizipelul
A50 - A64 Infecţii transmitese în special pe cale sexuală
A51 - A53 Sifilisul
A50 Sifilisul congenital
A 54 Infecţia gonococică
A 53 Infecţia gonococică a ochiului
A 60.0 Infecţiile organelor geniatle şi ale aparatului genito-urinar prin virusul herpetic
A75 - A79 Rickettsioze
A75.0; A75.1 Tifosul exantematic şi boala Brill
A80 - A89 Infecţii virale ale sistemului nervos
A80 Poliomielita acută şi paralizii acute flasce (PAF)
A82 Rabia
A81; A83-A87 Encefalita si meningita virală
A90-A99 Febra hemoragică
B00 - B09 Infecţii virale caracterizate prin leziuni cutaneo-mucoase
B 00.0 Eczema herpetică
B 00.1 Dermita veziculară datorită virusului herpetic
B01 Varicela, forme grave
B05 Rujeola, toate cazirile
B06 Rubeola, forme grave
B 06, P 35.0 Rubeola, forme grave şi rubeola congenitală
B15 - B19 Hepatita virală
B16 Hepatita acută B
B17-B19 Alte hepatite virale acute, hepatita virală cronică, fără precizare
B15 Hepatita acută A
B20 - B24 Bolile prin virusul de imunodeficienţă umană
B20 - B24 SIDA cu manifestări clinice
B25 - B34 Alte boli virotice
B27 Mononucleoza infecţioasă

B26 Oreionul
B33 Herpes Zoster/Simplex, forme grave si generalizate
B 35 - B35.8 Dermatomicozele diseminate
B36 Alte micoze superficiale suprainfectate
B 37.2 Candidiaza pielii şi unghiilor forme diseminate
B50 - B64 Bolile prin protozoare
B50 - B54 Malaria
B 67 Echinococoza
B 75 Trichinelloza
B 86 Scabia suprainfectată
B 86 Scabia: la copii sub 5 ani, suprainfectată, la copii din orfelinate, cămine,
familii social-vulnerabile
C 00-C97 Tumori maligne
D00-D48N60-N 64.9N 80-N 88 Tumori in situ şi benigne
D32, D33, D42, D43,C72 Tumorile sistemului nervos central
C41.2, C96.7, D16.6,D 43.4, Tumori vertebromedulare
C 64-68, D09.0, D09,1,D30, Tumori benigne şi maligne ale aparatului reno-urinar
D40,D 41
D 14 Tumori benigne ale aparatului respirator
C 46.0 Sarcomul Kapoşi
C 82 Limfom folicular (nodular) nonhodkinian
C84 Limfoame periferice şi cutanate cu celule T
D18.0 Hemangiom, toate localizările
D23 Alte tumori benigne ale pielii
D50 - D89 II. Bolile sîngelui, ale organelor hematopoetice şi unele tulburări ale
mecanismului imunitar
C 90.0 Mielom multiplu
C 91,C 92, C 93 C 94.2, C 94.5 Leucemia acută
C 92 Leucemia granulocitară
C 91 Leucemia limfocitară
C 94.0, C 94.1 Eritremia
D 76 Histeocitozele
D60 - D64 Aplazii medulare şi alte anemii
D62 Anemia posthemoragică acută
D65 - D69 Anomalii de coagulare, purpură şi alte afecţiuni hematologice
D65 Coagularea intravasculară diseminată (sindromul de defibrinare)
D 66 Carenţă ereditară a factorului VIII
D 67 Carenţă ereditară a factorului IX
D 68 Alte anomalii de coagulare
D 69.0 Purpura alergică
D73.5 Infarctul splinei (ruptura netraumatică a splinei)
E00 - E90 III. Bolile endocrine, de nutriţie şi metabolism
E00 - E07 Afecţiunile glandei tiroide
E05 Tireotoxicoza (hipertiroidia)
E 01, E03 Hipotiroidie: comă, precomă
T 06.0 Tiroidita acută
T 06.1 Tiroidita subacută
T 06.2 Tiroidita cronică cu titeotoxicoză, autoimună acută
E10 -E14 Diabetul zaharat
E10.1 /E11.1 Diabetul zaharat tip I (primar depistat) şi II comă, precomă
E10.0 /E11.0 Cetoacidoză diabetică, comă şi precomă
E10.5 /E11.5 Diabetul zaharat, micro- şi macroangiopatia membrelor inferioare (picior
diabetic)
E10.2 /E11.2 Diabetul zaharat, nefropatie stadiul II şi III
E10.3 /E11.3E10.2-8 Diabetul zaharat, retinopatie cu hemoragii
/E11.2-8
E15 - E16 Alte tulburări ale metabolismului glucozei şi ale secreţiei pancreatice interne
E15 Coma hipoglicemică nondiabetică
E20 - E35 Bolile altor glande endocrine
E27 Insuficienţa acută a suprarenalelor, criza adenocorticală
E40 - E46 Malnutriţie severă
R 57.1 Şocul hipovolemic
E87; E87.8 Alte tulburări de echilibru acido-bazic, hidric şi electrolitic
E00 - E03 Hipotireoza decompensată formă gravă
E23.2 Diabet insipid cu complicaţii
F00 - F99 IV. Tulburări mintale şi de comportament
F00 - F09 Tulburări mintale organice, inclusiv tulburările simptomatice
F00-F03 Demenţe cu manifestări psihotice şi tulburări pronunţate de comportament
F04 Sindromul amnezic, neindus de alcool şi alte substanţe psiho-active (Korsakov)
F05 Delirium, neindus de alcool şi alte substanţe psihoactive
F06 Alte tulburări mintale datorite unei atingeri cerebrale, unei disfuncţii cerebrale
şi unei afecţiuni somatice
F07 Tulburări ale personalităţii şi comportament datorită unei afecţiuni, unei leziuni
şi unei disfuncţii cerebrale
F09 Tulburare mintală organică sau simptomatică, fără precizare
F 10-F19 Tulburări mintale şi de comportament legate de consumul de subsatnţe
psihoactive
F 10 - F 19 Tulburări psihotice acute la narcomani (delirium, halucinoza, paranoidul), crize
depresive, tentative de suicid, simptome de sevraj pronunţat, comportament
agresiv şi violent, hiperactivitate extremă, simptome paranoide de
invulnerabilitate şi forţă extremă, intoxicaţie acută şi supraacută cu droguri şi
alte substanţe psihotrope
F20-F29 Manifestări psihotice şi/sau tulburări semnificative ale comportamentului
F 10.0 Intoxicaţia acută legată de utilizarea unei substanţe psihoactive
F10.3.3-F10.4 Sindromul de sevraj cu sau fără delir
F10.5 Tulburare psihotică
F20 - F29 Schizofrenia, tulburări schizotipale şi tulburări delirante
F 30-39 Tulburări ale dispoziţiei (afective)
F30 - F39 Tulburări afective cu manifestări psihotice şi/sau semnificative ale
comportamentului
F54 Factori psihologici şi comportamentali asociaţi bolilor sau tulburărilor clasate în
alte rubrici
F70-F79 Retard mintal
F99 Tulburari mintale, fără precizare
F99 Tulburare mintală nespecifică cu dereglări pronunţate de comportament
F29; F09; T90 Psihozele reactive, organice, traumatice etc.
G00 - G99 V. Bolile sistemului nervos
G00 - G09 Boli inflamatorii ale sistemului nervos central
G00 - G03 Meningita
G06 Abcese cerebrale
G40 - 47 Afecţiuni epizodice şi paroxistice
G40; G41 Epilepsia, stare de rău epileptic
G45 Accidente ischemice cerebrale tranzitorii şi sindroame înrudite
G43 - G44 Migrena şi alte sindroame de algii cefalice
G60 - G64 Polinevrite şi alte afecţiuni ale sistemului nervos periferic
G60 - G61 Polineuropatia acută inflamatorie cu sindrom bulbar
G70 - G73 Afecţiuni musculare si neuromusculare
G70 Miastenia şi alte afecţiuni neuromusculare

G90 - G99 Alte afecţiuni ale sistemului nervos


G95 Alte afecţiuni ale măduvei spinării
H00 - H59 VI. Bolile ochiului si anexelor sale
H00 - H06 Afecţiunile pleoapei, aparatului lacrimal şi ale orbitei
H 01, H 02 Inflamaţii şi afecţini ale pleoapei
H02.8 Retenţie de corp străin în pleoapă
H10 - H13 Afecţiuni ale conjunctivei
H10 - H02 Blefaroconjunctivită acută alergică cu edem Quincke
H15 - H22 Afecţiuni ale sclerei, corneei, irisului si corpilor ciliari
H15 - H22 Procese inflamatorii acute ale globului ocular, Irite forme medii
H15 - H22 Procese inflamatorii acute ale globului ocular, iridociclite forme medii
H 25, H 26, H 27 Cataracta
H40 - H42 Glaucomul
H40.2 Glaucom
S05.0; S05.3; S05.8 Traume nepenetrante ale globului ocular
S05.1 Contuzia globului ocular şi a ţesuturilor orbitei
H60 - H95 VII. Bolile urechii şi apofizei mastoide
H 65-H 75 Bolile urechii medii şi apofizei mastoide
H 60 Otita externă complicată cu perihondrita (H 61.0)
H 66.1-H 66.3H 71, H 72 Epitempanita cronică supurată
H70 Mastoidita acută
H 73.0 Mesoepitempanita cronică supurată
H 73.1 Mesotempanită cronică supurată
H 93.3 Afecţiunile nervului auditiv
H65.0-65.1 Otita medie acută nesupurativă
H65.2-65.4, H 66.1-66.3 Otita medie cronică cu complicaţii
H 83.0, G 06.0G 51 Complicaţiile otitelor medii: labirintita, afectarea nervului facial, abcesele
cerebrale, cerebeloase, extra- şi subdurale, tromboza sinusului lateral şi mixte
G 05, G 06 Complicaţiile rinisinusogene- orbitale, intracraniale
S 02.2, S 02.3 Traumatisme rinosinusale, otice, laringitraheale
J 39.1 Flegmon faringian şi cervical
J 38.6 Stenoze acute laringiene de diverse cauze
H74 Alte afecţiuni acute ale urechii medii şi apofizei mastoide
I00 - I99 VIII. Bolile aparatului circulator
I00 - I02 Reumatism articular acut
I00, I01 Reumatism articular acut cu şi fără complicaţii cardiace
I00 Reumatism articular acut fără menţionarea complicaţiilor cardiace
I05 - I09 Cardiopatia reumatismală cronică
I30 Pericardita acută
I10 - I15 Boala hipertensivă
I10 - I15 Hipertensiunea arterială gradul II - III în criză
I20 - I25 Boala ischemică a inimii
I22 Infarct miocardic acut cu şoc cardiogen, dereglări de ritm
I20 Angină pectorală instabilă (de-novo, agravantă, spontană)
I21 Infarct miocardic acut fără complicaţii
I26 - I28 Cardiopatia pulmonară şi bolile vaselor pulmonare
I26 Tromboembolia vaselor pulmonare (infarct pulmonar)
I271 Hipertensiunea pulmonară primară
I279 Cord pulmonar cronic formă decompensată
I30-I 52 Alte forme de cardiopatii
I33 Endocardită acută (septică lentă)
I44 Tulburări de conducere (bloc atrioventricular gradul II-III)
I47 Tahicardia paroxistică
I48 Fibrilaţia atrială, flutter
I49 Extrasistolia ventriculară, politopă, în grup cu semne de dereglări

I50 Insuficienţa cardiacă acută şi insuficienţa cardiacă cronică gradul II - III


I40 Miocardita acută cu insuficienţă cardiacă acută
I 42 Cardiomiopatie decompensată cu insuficienţă cardiacă
I60 - I69 Bolile cerebrovasculare
I61-I63 Accident vascular cerebral hemoragic
I61 Hemoragii subarahnoidale
I 65.2 Ocluzia şi stenoza arterei carotide
I 65.3 Ocluzia şi stenoza multiplelor artere precerebrale
I 67.9 Accident cerberovascular, fără alte specificări
I70 - I79 Bolile arterelor, arteriolelor si capilarelor
I70.0 Ateroscleroza aortei
I70.1 Ateroscleroza arterei renale
I70.2 Ateroscleroza arterelor extremităţilor
I70.8 Ateroscleroza altor artere, specificate
I70.9 Ateroscleroza generalizată şi nespecificată
I70.10 Anevrismul disecant (în orice patre)
I70.13 Anevrismul abdominal, cu ruptură
I70.14 Anevrismul abdominal, fără menţiunea rupturii
I70.15 Anevrismul toraco-abdominal, cu ruptură
I70.16 Anevrismul toraco-abdominal, fără menţiunea rupturii
I70.18 Anevrismul aortic, cu localizare nespecificată, cu ruptură
I70.19 Anevrismul aortic, cu localizare nespecificată, fără menţiunea rupturii
I70.20 Anevrismul arterei carotide
I70.21 Anevrismul arterei membrelor superioare
I70.22 Anevrismul arterei renale
I70.23 Anevrismul arterei iliace
I70.24 Anevrismul arterei membrelor inferioare
I70.28 Anevrismul altor artere specificate
I70.29 Anevrismul cu localizări nespecificate
I70.31 Trombangeita obliterantă (boala Buerger)
I70.40 Embolia şi tromboza aortei abdominale
I70.41 Embolia şi tromboza aortei, cu alte localizări
I70.42 Embolia şi tromboza arterelor membrelor superioare
I70.43 Embolia şi tromboza arterelor membrelor inferioare
I70.44 Embolia şi tromboza arterelor extremităţilor, fără precizare
I70.45 Embolia şi tromboza arterei iliace
I70.48 Embolia şi tromboza altor artere, specificate
I70.49 Embolia şi tromboza arterială, fără alta specificare
I70.70 Fistula arteriovenoasă, dobîndită
I 77.1 Stenoza arterelor
I 77.2 Ruptura arterelor
I 77.3 Hiperplazia arterei renale
I 77.4 Sindromul de compresiune a arterei celiace
I70 Ateroscleroza obliterantă (insuficienţa arterială gradul III-IV)
I71.0, I71.1, I71.2 Patologia aortei toracice (anevrismul, disecţie)
I72 Alte anevrisme
I74 Embolia şi tromboza arterială
I80 - I89 Bolile venelor, vaselor limfatice şi ganglionilor limfatici neclasate în alte rubrici
I80 Flebitele si tromboflebitele acute
I80 Tromboflebitele cronice cu insuficienţă venoasă gradul IV şi ulceraţii
I81 Tromboza venei porte
I82 Embolia şi tromboza altor vene
I84 Hemoroizi cu complicaţii: Sangvinolenţi; cu tromboză anorectală; cu strangularea
hemoroizilor interni; cu prolaps
I85 Varice esofagian cu complicaţii
I95 - I99 Alte afecţiuni ale aparatului circulator şi nespecificate
I95 Hipotensiunea (colaps, stare de sincopă)
J00 - J99 IX. Bolile aparatului respirator
J00 - J06 Afecţiuni acute ale căilor respiratorii superioare
J01 Sinuzita acută
J04.0 Laringita şi traheita acută, laringita obstructivă acută (crup)
J05.1 Epiglotita acută
L 03, K 12.2 Flegmoane, adenoflegmonul cervical
J06 Infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, cu localizări multiple şi neprecizate
J10 - J18 Gripa şi pneumonia
J10 - J11 Gripa, cu virus gripal identificat şi neidentificat
J12 - J18 Pneumonie evoluţie medie şi gravă
J18 Pneumonie cu microorganisme neprecizate
J20 - J22 Alte afecţiuni acute ale cailor respiratorii
J20.0 Bronşita acută prin Micoplasma pneumoniae
J 44 Bronşita cronică cu complicaţii
J20; J40; J44 Septicemie în patologia pulmonară
J21 Bronşiolita acută cu insuficienţă respiratorie acută
J21.0 Bronşiolita acută datorită virusului respirator sintiţial (VRS)
J30 -J39 Alte boli ale cailor respiratorii
J32 Sinuzita cronică cu complicaţii
J 33 Polichistoza pulmonară cu complicaţii
J34.0 Abces, furuncul şi antraxul nasului
J36 Angina flegmonoasă, abces periamigdalian
J39.0 Abces parafaringian şi retrofaringian
J40 - J47 Bolile cronice ale cailor respiratorii
J43 Emfizem
J44.0 Boala pulmonară obstructivă cronică cu infecţie acută a căilor respiratorii inferioare
J44.1 Boala pulmonară obstructivă cronică cu episoade acute, fără precizare
J45.0 Astm atopic cu complicaţii
J45.0 Astm asociat cu complicaţii
J46 Stare de "mal" astmatic (astm grav acut)
J 47, Q 33.4 Boala bronşiectatică cu complicaţii
J60-J70 Boli pulmonare provocate de factorii externi
J67 Pneumopatia prin hipersensibilitate la pulberi organice (alveolită şi pneumopatia
alergică)
J67.0 Pulmonul fermierului
J80 - J84 Alte boli respiratorii care afectează în special ţesutul interstiţial
J84.1 Alte afecţiuni pulmonare interstiţiale cu fibroză
J85-J86 Boli supurative şi necrotice ale căilor respiratorii interioare (absces pulmonar,
piotorax şi piopneumotorax)
J90-J94 Alte afecţiuni ale pleurei
J90 Revărsare pleurală, neclasată la alte locuri (pleurită cu revărsare)
J93 Pneumotorax
J27.0 Pneumotorax posttraumatic
J96.0; J96.9 Insuficienţa acută respiratorie
J95 - J99 Alte boli ale aparatului respirator
J98 Hemoptizii de etiologii neidentificate
J98.1 Colaps pulmonar
J98.5 Mediastenita
K00 - K93 X. Bolile aparatului digestiv
K20 - K31 Bolile esofagului, stomacului şi duodenului
K20 Esofagita (abcesul esofagului)
K22.3; K22.1; K22.6 Perforaţii netraumatice ale organelor viscerale

K22.0 Ahalazia cardiei cu complicaţii


K25 - K28 Ulcer gastric sindrom dolor pronunţat, hemoragie
K25 - K28 Ulcer gastric perforant, peritonită
K25 - K28 Ulcer gastric penetrant
K26 Ulcer duodenal sindrom dolor pronunţat, hemoragie
K 21 Reflux gastroesofagian cu complicaţii
K 22.1 Eroziunea esofagului cu comlicaţii
K 28 Boala stomacului operat: anastomozită severă, ulcer la anastomoză
K 91, K 92 Demping sindrom
K35 - K38 Bolile apendicelui
K35 - K37 Apendicită acută
K40 - K46 Hernia
K40 - K46 Hernia încarcerată
K50 - K52 Enterita şi colita neinfecţioasă
K50 Boala Crohn (enterita eiunală)
K51 Colita cronică nespecifică, acutizare, sindrom algic, hemocolita
K55 - K63 Alte boli ale intestinului
K55.0 Tromboza şi embolia vaselor mezenteriale
K56, K 91.3, k 56.2, K 56.5 Ocluzie intestinală acută
K57.0, K 57.2, K 57.4, K 57.8 Diverticuloza intestinului
K62.8; K63.1 Perforaţie nontraumatică a intestinului şi a rectului
K58 Sindromul intestinului iritabil cu sindrom algic pronunţat
K 60.0 Fisura anală acută
K 60.1 Fisura anală cronică cu complicaţii
K 61 Abcesul regiunilor anale şi rectale
K 62.3 Prolaps rectal
K63 Paraproctita acută
K 63.2, K 92 Fistule intestinale
K65 - K65 Bolile peritoneului
K65 Peritonită
B67 Echinococoza hepatică, pulmonară, multiloculară, supurată
K70 - K77 Bolile ficatului
K 70 Boala alcoolică a ficatului cu complicaţii
K73 Hepatita cronică cu insuficienţă cronică, comă
K 74.3 Ciroza biliară cu complicaţii
K74 Ciroza ficatului decompensată, comă
K75.0 Abcesul ficatului
K 76.6 Hipertensiunea portală cu complicaţii
K 76.7 Sindrom hepatorenal
S 36.1 Alte boli ale ficatului (traumatismul ficatului)
K80 - K87 Bolile vezicii biliare, ale cailor biliare şi pancreasului
K80 Litiaza biliară cu complicaţii
K80.0 Calcul al vezicii biliare cu colecistită acută
K 83 Angiocolita (colangita)
K85 Pancreatita acută, pancreonecroza
K81 Colecistita acută, icter, intoxicaţie
K86 Pancreatita cronică, acutizare, sindrom algic, sindrom dispeptic
K90 - K93 Alte boli ale aparatului digestiv
K 91 Complicaţii postoperatorii după intervenţii chirurgicale
K92 Hemoragii digestive
K90 Malabsorbţie intestinală, foarte gravă, dezechilibru electrolitic
L00 - L99 XI. Bolile pielii şi ţesutului celular subcutanat
L00 - L08 Infecţii ale ţesutului celular subcutanat
L03 Flegmon
L 01.0 Impetigo (toate localizările)
L10 Pemphigus

L11 Alte acantolize diseminate


L 13.0 Dermatita herpetiformă Duhring-Brocq
L20 Dermatita atopică
L21 Dermatita seboreică
L23 Dermatita alergică de contact
L 30.3 Dermatita infectată
L40.0 Psoriazis vulgaris
L41 Parapsoriazis
L42 Pityriasis rozeu Gilbert
L 43 Lichen plan diseminat
L50 Urticaria
L 51 Eritem poliform (Stevens Jonson)
L 51.2 Epidermolioza necrozantă subacută (Sindromul Lyell)
L 52 Eritem nodos
L56.4 Erupţia polimorfă la lumină
L 63 Alopecia areată cu complicaţii la tratamentul topic
L 70.0 Acneea vulgaris
L 71 Acneea rosacee
L 78.2 Şoc anafilactic
L 80 Vitiligo cu reacţii adverse la factorii fizici şi chimici
L 80.6 Boala serului
T 36-T 56 Reacţii toxicoalergice acute
L 90-90.4 Afecţiuni atrofice ale pielii
L 92.1 Necrobioza lipoidă neclasată la alte locuri
L 93.0 Lupus eritematos cronic în acutizare
L 94.0 Sclerodermia localizată în faza activă
L 95 Vascularita limitată a pielii, neclasată la alte locuri, hemoragică, necrotică
L 97 Ulceraţia membrului inferior, neclasată la alte locuri
M00 - M99 XII. Bolile sistemului ostioarticular şi ale ţesutului conjunctiv
M05 - M14 Poliartropatii inflamatorii
M 02 Artrita reactiva
M05, M06, Artrita reumatoidă, acutizare
M 07 Artropatii psoriazice şi enteropatice
M08 Artrita juvenilă, acutizare
M 10 Guta acută, primar depistată, cu complicaţii
M15 - M19 Artroze
M15 - M17 Artrita purulentă
M30 - M36 Afecţiunile diseminate ale ţesutului conjunctiv
M 30 Poliartereita nodoasă
M 30.1 Poliartereita cu atingere pulmonară (Churg-Strauss)
M 30.3 Sindromul adeno-cutanat mucos Kawasaki
M 31.0 Angeita de hipersensibilitate (sindromul Goodpasture)
M 31.1 Microangiopatia trombotică
M 31.3 Granulomatoza Wegener
M 31.4 Sindromul crosei aortice Takayasu
M 31.5 Arterita cu celule gigante cu polimialgie reumatismală
M 31.8-M31.9 Alte vasculopatii necrotizante
M32 Lupus eritematos diseminat
M33 Dermatopolimiozita
M 34 Scleroza sistematică
M 35 Sindromul Gougerot-Sjogren
M35.2 Spondiloartrita anchilozantă (boala Bechteren) activitatea gradul III - IV
M86 - M90 Alte osteopatii
A 41.9 Şoc septic
M 45 Spondiloartrita anchilozantă cu complicaţii
M86 Osteomielita posttraumatică
M 86.0 Osteomielita hematogenă

D69 Vasculite hemoragice


N00 - N99 XIII. Bolile aparatului genitourinar
N00 - N08 Glomerulopatii
N 00 Glomerulonefrita acută
N 01 Glomerulonefrita cu evoluţia rapidă
N 03 Glomerulonefrita cronică cu complicaţii
N 04 Sindromul nefrotic
N 05 Sindromul nefritic, fără precizare
N10 - N16 Bolile renale tubulointerstiţiale
N 10 Pielonefrita acută
N10 - N12 Pielonefrita acută şi cronică cu insuficienţă renală
N13.0-N13.4 Hidronefroza
N13.6 Pionefroza
N 15.1 Abcesul renal şi perirenal
N 15 Carbuncul renal
N17 - N19 Insuficienţa renală
N17 - N19 Insuficienţa renală acută şi cronică
N20 - N23 Litiaza urinară
N21 Litiaza căilor urinare inferioare cu bloc renal
N21.0 Calcul al vezicii urinare şi ureterului cu complicaţii
N23 Colica nefritică
N25 - N29 Alte afecţiuni ale rinichiului şi ureterului
N28 Paranefritele acute, flegmon
N31 Scleroza vezicii urinare
N34.0 Abces a ureterului şi a uretrei
N35 Strictura uretrei
S37.0 Trauma renală
S37.2 Trauma vezicii urinare
S37.3 Trauma uretrei
S37.9 Trauma scrotului şi organelor genitale
N40 - N51 Bolile organelor genitale la bărbaţi
N40 Retenţie acută de urină cauzată de adenom de prostată
N 41 Afecţiuni inflamatorii ale prostatei
N41.0 Prostatita acută
N41.2 Abcesul prostatei
N42.2 Scleroza prostatei cu complicaţii
N 43 Hidrocel şi spermatocel
N44 Torsiune testiculară
N 45 Orhita şi epidedimita
N 47 Parafimoza
N 48.1 Balanopostita
N48.3 Priapism
N 48.8 Cavernita acută (gangrena Furnie)
N 49.0 Veziculita acută
N70 - N77 Afecţiunile inflamatorii ale organelor genitale la femei
N70 Salpingita şi ooforita acută
N71, N73, N75 Endometrita, endomiometrita, parametrita, pelviperitonita, bartolinita
N80 - N98 Infecţii neinflamatorii ale tractului genital la femei
N92, N93, N94 Menoragia, polimenoreea şi metroragia şi oligodismenoreea
N99 Afecţiuni ale aparatului genitourinar după un act medical de diagnostic şi tratament,
neclasate la alte locuri
O00 - O99 XIV. Sarcina, naşterea, lăuzia
O00 - O08 Sarcina terminata prin avort
O00 Sarcina extrauterină
O01 Mola hidatiformă
O03 Avort spontan
O04 Avort medical la indicaţiile medico-sociale
O05 Avort septic, sarcină oprită în evoluţie

O08 Complicaţiile consecutive ale unui avort, unei sarcini extrauterine şi molare
O10-O16 Edem, proteinurie, hipertensiune în cursul sarcinii, naşterii şi lăuziei
O15 Eclampsia
O10 - O14 Preeclampsia
O20 - O29 Alte tulburări legate în special de sarcină
O21 Voma incoeribilă în cursul sarcinii
O24 Diabetul zaharat în cursul sarcinii (precomă, comă)
O23 Infecţiile aparatului genitourinar în sarcină (pielonefrită acută, sepsis)
O30 - O48 Îngrijiri acordate gravidei, legate de făt, cavitatea amniotică şi eventuale distocii
O44 Placenta previa >22 -30 săptămîni, cu manifestări clinice (hemoragie)
O45 Dezlipirea prematură a placentei
O364; O298; O749 Moartea antenatală a fătului
O42 Ruptura prematură a membranelor
O60 - O75 Complicaţiile travaliului şi naşterii
O64 Distocia de obstacol - poziţia şi prezentarea anormală a fătului
O65 Distocia de obstacol - anomalia pelviană a mamei
O67 Travaliu şi naşterea cu hemoragii intrapartum
O68 - O69 Travaliu şi naşterea cu suferinţă fetală şi anomalii de cordon ombilical
O72 - O73 Hemoragia postpartum
O63 Travaliu prelungit
O70 Ruptura perineală în cursul naşterii
O71 Alte traumatisme obstetricale
O75 Alte complicaţii ale travaliului şi naşterii
O80 - O84 Naşterea
O81 - O82 Naşterea patologică
O80, O84 Naşterea fiziologică
O83 Naşterea prematură
O 83 Nou născutul prematur
O80 Nou născutul sănătos
O85 - O92 Complicaţii legate în principal de lăuzie
O85 Infecţia puerperală (septicemie)
O86; O87; O90; O91 Alte infecţii (endo- mio-peri-parametrită, adnexită, pelviperitonită, tromboflebită,
mastită)
O88 Embolia de origine obstetricală
O89 Complicaţiile unei anestezii în cursul lăuziei
P00 - P96 XV. Bolile perioadei perinatale
P10 - P15 Traumatisme obstetricale
P10 - P15 Traumatismul neonatal
P20 - P29 Tulburări respiratorii şi cardiovasculare în perioada perinatală
P21 Asfixia nou născutului
P35 - P39 Infecţii septice perioadei perinatale
P351 - P39 Infecţia intrauterină, pneumonie
P35.1 - P39 Infecţia intrauterină, septicemie
P35.1 - P39 Infecţia intrauterină, meningită
P35.1 - P39 Infecţia intrauterină, omfalita
P35.1 - P39 Infecţia intrauterină, piodermie
P35.1 - P39 Infecţia intrauterină, conjunctivită
P 36 Infecţia bacteriană a nou-născutului
P 38 Omfalita
P 39.3 Infecţia neonatală a pielii
P 83.4 Mastite
P50 - P61 Tulburări hemoragice şi hematologice ale fătului şi nou-născutului
P 54.0-P54.3, P 78.2 Melena nou-născutului

P55 Boala hemolitică a nou-născutului şi fătului


P91.1, Q04.6 Chisturi ale creerului
P 90, R56.8 Sindrom convulsiv
P91.5 Defecte craniene posttraumatice
P 92.0 Sindromul de vomă patologică
Q00 - Q99 XVI. Maladii congenitale, deformaţii şi anomalii
cromozomiale
Q00-Q07 Malformaţii congenitale ale sistemului nervos
Q20 - Q28 Malformaţiile congenitale ale aparatului circulator
Q20 - Q28 Viciile congenitale cardiace cu insuficienţă cardiacă
Q30 - Q34 Malformaţiile congenitale ale aparatului respirator
Q38 - Q45 Alte malformaţii congenitale ale aparatului digestiv
Q 44.3 Vicii congenitale ale căilor biliare
Q44.4,44.6,C16-26, C51-C58, 60-C 68, Tumori şi chisturi ale cavităţii abdominale, bazinului mic şi
D01,D12,D13,D26-D30,D39-D48,4,N 83-N 83.2 spaţiului retroperitonial
Q 60-Q64 Malformaţii congenitale ale aparatului urinar
Q65-Q 79 Malformaţii şi deformaţii ale sistemului osteoarticular şi
ale muşchilor
Q 79.0 Hernii diafragmatice
Q 79.2 Omphalocel
Q 79.3 Gastroschizis
Q 80 Ichitioza congenitală
Q 81 Epidermoliza buloasă
Q 82.8 Alte malformaţii congenitale specificate ale pielii
Q 83 Malformaţia congeniatlă a sînului
R00 - R99 XVII. Simptome si semne neclasificate
R09.1 Pleurezia fibrinoasă
R44 Sindrom halucinogen
R04; R58 Hemoragii
R40.1 Stupor
R40.2 Comă
R50 Febră neclară cu alterarea stării generale
R55 Stare de sincopă, colaps
R56.8; R56.0 Crize de convulsii, convulsii febrile
R57 Şoc
R10 Abdomen acut
R52 Sindrom cefalic acut pronunţat
S00 - T98 XVIII. Leziuni traumatice, otrăviri etc.
S00 - S99 Leziuni traumatice, otrăviri şi alte consecinţe ale cauzelor
externe
S22 Traumatismul spinal acut
S35 Trauma organelor genitale cu hemoragii
S01 - S09, P10 Trauma cranio-cerebrală închisă şi deschisă complicată cu
hemoragii subdurale şi intraarahnoidale
S41 - S69 Leziuni traumatice ale membrelor superioare, excepţie
superficiale
S71 - S79 Leziuni traumatice ale membrelor inferioare, excepţie
superficiale
S11 - S19 Leziuni traumatice ale gîtului, excepţie superficiale
S21 - S29 Leziuni traumatice ale toracelui, excepţie superficiale
S 30-S 39 Leziuni traumatice ale organelor cavităţii abdominale
S 32 Leziuni traumatice ale bazinului, excepţie superficiale
S06.6 Hemoragii subarahnoidale acute traumatice
S06.2 Contuzie cerebrală
S09.1 Traumatism al urechii medii şi interne
S05 Trauma globului ocular (penetrantă)
S05 Trauma globului ocular (nepenetrantă)
S06 Neurotraumatismul cerebral şi spinal, comoţie cerebrală
S31 - S39 Leziuni traumatice ale abdomenului, coloanei vertebrale
lombare şi ale bazinului

T00 - T07 Leziuni traumatice ale corpului cu localizări multiple


T00 - T07 Politraumatisme
T 79.5 Sindromul de compresie prelungită a membrilor
T15 - T19 Efectele penetrării unui corp străin printr-un orificiu natural
T17 Corpi străini în căile respiratorii
T18 Corpi străini în căile digestive (esofag)
T15 - T19 Corpi străini cu penetraţii în articulaţii şi cavităţi
T19 Corpi străini în căile genito-urinare
T15 Corpi străini în partea externă a ochiului
T20 - T32 Arsuri (termice, chimice, electrice) şi coroziuni
T20 - T32 Combustii la copii > 5%, >II; < 12%, < III-IV
T20 - T32 Combustii la maturi > 10%, II-IV
T25 Arsuri şi coroziuni limitate la ochi şi anexele sale
T27, T28 Combustii chimice ale esofagului, laringelui şi faringelui
T20 Combustii ale globului ocular < II-IV
T33 - T35 Degerături
T34 - 35 Degerături cu necroză (cu excepţia celor superficiale)
T36 - T65 Intoxicaţii prin medicamente şi substanţe biologice
T36 - T50 Medicamente
T51 Comă alcoolică
T52 Substanţe fosfororganice, acizi şi baze
T58 - T59 CO şi gaze
T60 Pesticide
T62.0 Ciuperci
T63 Animale veninoase
T65 Substanţe neprecizate
T40 Substanţe narcotice şi psihodisleptice
T66 - T78 Efectele cauzelor externe, alte şi neprecizate
T68 Hipotermie
T71 Asfixia
T78.3 Edem Quincke
T742 Viol
T79 Unele complicaţii precoce ale traumatismelor
T794 Şoc traumatic
R 40.2 Comă fără precizare
W 90 Boală actinică acută

Notă:

1. Asistenţa medicală în condiţii de spital se acordă în mod urgent sau necondiţionat şi în cazul altor
maladii şi stări care nu sînt stipulate în prezenta anexă, dar neacordarea la timp a asistenţei
medicale pune în pericol viaţa pacientului, sau prezintă urmări grave pentru starea sănătăţii
pacientului şi/sau sănătatea publică.

2. Investigaţiile obligatorii pentru bolnavii spitalizaţi sînt: analiza generală a sîngelui, analiza
generală a urinei, analiza fecalelor la helminţi, MRS cu sînge colectat din venă, pentru bolnavi de la
15 ani şi examenul ginecologic la femei şi microradiofotografia (după caz), pentru cazurile cînd
acestea nu s-au efectuat la nivel de asistenţă medicală primară.

3. Mamele se spitalizează pentru îngrijire pînă la vîrsta de 3 ani a copilului şi/sau în cazurile
justificate din punct de vedere medical.

Anexa nr. 5

la Programul unic al asigurării obligatorii

de asistenţă medicală pentru anul 2005

LISTA

maladiilor confirmate care permit prezentarea directă a persoanelor asigurate

la medicul specialist de profil din instituţia medico-sanitară raională/municipală

1. Infarctul miocardic - în primele 12 luni de la externarea din spital

2. Angină pectorală instabilă - 3 luni de la stabilizare

3. Bolnavi cu revascularizare percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu by-pass


coronarian

4. Malformaţii congenitale şi boli genetice

5. Insuficienţa renală cronică sub dializă

6. Insuficienţa cardiacă stadiile III - IV

7. Poliartrita reumatoidă, inclusiv formele clinice (sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrita
cronică juvenilă)

8. Bolile colagen-vasculare (lupusul eritematos sistemic, sclerodermia, polidermatomiozita,


vasculitele sistemice)

9. Diabetul zaharat insulino-dependent

10. Diabetul insipid


11. Glaucomul

12. Cataracta

13.Infecţia HIV

14. Maladia SIDA

15. Maladiile hematologice, cu excepţia anemiilor Fierodeficitare

16. Maladiile oncologice

17. Maladiile psihice

18. Epilepsia şi sindroame paroxizmale

19. Maladiile neuro-musculare cu predispoziţie genetică şi transmitere eredo-colaterală şi miastenia


gravis

20. Maladiile degenerative ale sistemului nervos central

21. Sifilis, gonoree şi alte ITS

22. Artrite acute specifice (gonococice, sindrom Reiter)

23. Dermatite extinse

24. Dermatofitoze

25. Dermatoze buloase

26. Exema atopică la copii, exema vaccinatum

27. Herpes Zoster

28. Lichen ruben plan

29. Lupus eritematos, sclerodermia

30. Pemfigoid, Pemfigoid vulgar

31. Piodermite diseminate la copii

32. Psoriaz

33. Vascularite

34.Status post transplant de organe

35. Afecţiuni postoperatorii şi ortopedice pînă la vindecare

36. Hipotrofia gr.II-III la sugari

37. Prematuritate de gradul II-III


38. Gestozele şi maladiile extragenitale grave la gravide

39. Tuberculoza

40. Astm bronşic

Anexa nr. 6

la Programul unic al asigurării obligatorii

de asistenţă medicală pentru anul 2005

Investigaţii de laborator şi instrumentale costisitoare

acordate persoanelor asigurate la trimiterea, în modul stabilit,

a specialistului de profil din serviciul specializat de ambulator

Nr. Denumirea serviciilor


d/o
1. Ecocardiografia
2. Sonodoplerografia:
vaselor extracraniene şi intracraniene
vaselor membrelor superioare
vaselor membrelor inferioare
3. Duodenografie cu sondă:
18x24cm -1
30x40cm -1
30x40cm -4
4. Pielografia ascendentă (retrogradă):
30x40cm -1
18x24cm -1
24x30cm -1
5. Histerosalpingografia - 18x24cm -1
6. Mielorgrafia computerizată
7. Epidurografia coloanei vertebrale
8. Tomografia computerizată:a creierului (creierul şi şaua turcească);orbitelor;sinusurilor
paranazale;gîtului (ţesuturi moi şi vertebrele cervicale);vertebrele
toracale;plămînii;mediastinul;abdomenul (ficatul, vezica biliară, splina, pancreasul, suprarenalele,
rinichii, ganglionii limfatici retroperitoniali);vertebrele lombare (3 discuri, 4 vertebre);bazinul
(vezica urinară, uterul, veziculele seminale, prostata, oasele bazinului);articulaţiile coxofemurale şi
a genunchiului;oasele (femururile, gambele, articulaţiile talocrurale);glandele mamare.
9. Rezonanţa Magnetică Nucleară:
crebrală;
a glandei pituitare;
a glandei pituitare cu contrast;
a regiunii cervicale;
a regiunii dorsale;
a regiunii lombosacrale;
a rinichilor;
a glandei suprarenale;
a abdomenului;
a căilor biliare cu colangiografie;
a pancreasului;
a articulaţiilor;
a orbitelor;
a mediatisnului;
a organelor reproductive genitale, bazinului mic;
a sinusurilor paranazale;
a cordului şi vaselor magistrale;
a vaselor magistrale;
a pulmonilor

10. Scintigrafia (statică) a glandei tiroide


11. Scintigrafia (dinamică) a rinichilor
12. Scintigrafia (dinamică) a sistemului hepatobiliar
13. Scintigrafia liniară a ficatului
14. Scintigrafia cerebrală
15. Scintigrafia cerebrală perfuzională SPECT
16. Scintigrafia perfuzională a miocardului SPECT
17. Scintigrafia scheletului osos, compartimentală
18. Scintigrafia scheletului osos în regim de corp integru
19. Scintigrafia glandelor paratiroide
20. Scintigrafia hepatică poliincidenţială
21. Scintigrafia renală, statică poliincidenţială
22. Scintigrafia lichidului cefalorahidian (cisternografia)
23. Scintigrafia pulmonară perfuzională
24. Sonodopplerografia vaselor abdominale
25. Ecocardiografia cu Doppler Color
26. Studiul electrofiziologic invaziv
27. Tredmil
28. Studiul electrofiziologic transezofagian
29. Testul cu înclinare
30. Urografia intravenoasă
31. Examen ecografic a prostatei (transrectal)
32. Sonodoplerografia uterului
33. Sonodoplerografia cerebrală la făt
34. Sonodoplerografia ombilicală
35. Retinoscîpia
36. Angiopulmonografia
37. Flebografia
38. Pancreatocolangiografia retrogradă diagnostică
39. Angiografia indirectă (arterii vertebrale, carotide, iliace etc.)
40. Coronarografia
41. Coronaroangiografia cu ventriculografia
42. Ventriculografia
43. Aortografia
44. Arteriografia membrelor inferioare
45. Arteriografia aortei şi ramurile sale
46. Arteriografia renală
47. Sondaj cardiac
48. Artroscopia
Investigaţii de laborator:
49. Determinarea anticorpilor Anti-HCV sumar
50. Determinarea anticorpilor Anti-HDV sumar
51. Determinarea anticorpilor Anti -HB cor sumar
52. Determinarea anticorpilor Anti-HBS Ag
53. Determinarea ARN virusului hepatitei C (HCV)
54. Determinarea ARN virusului hepatitei D (HDV)
55. Determinarea ADN virusului hepatitei B (HBV)
56. Determinarea ADN virusului Herpes simplex tip I (HSV I)
57. Determinarea ADN virusului Herpes simplex tip II (HSV II)
58. Determinarea ADN virusului Herpes tip VI (HSV VI)
59. Determinarea ADN citomegalovirusului
60. Determinarea ADN chlamydia trahomatis
61. Determinarea profilului tiroidian (T3,T4,TSH şi Anti TPO)
62. Determinarea spectrului hormonal cu profil sexual

S-ar putea să vă placă și