Introducere

“Basmul e ca un rau in care se varsa toate celelalte torente ale culturii populare:
mituri, legende, credinte si practici religioase, concepte despre lume, etc.”
Ovidiu Birlea (1)

Basmul este o creatie literara care la origine se comunica nemijlocit, prin viu
gai, de la un povestitor carte ascultatorii sai. Acest mod de transmitere directa,
specific culturii populare se numeste oralitate.Basmul este ilustrat de mai multe tipuri:
Basme cu animale (povestiri cu protagonisti animale carora li se gasesc
corespondent in ordinea umana pe baza unor trasaturi considerate specifice): “Capra
cu trei iezi”, “Punguta cu doi bani”.
Desigur că o altă trăsătură caracteristică a basmului este structura sa fantastică.
În basme întîlnim fiinţe şi experienţe supranaturale. De aceea basmul a avut printre
funcţiile sale una ce ţine de plăcerea de a urmări povestiri în care hotarele lumii
sensibile sînt depăşite. Basme fantastice sunt naratiuni in care este reprezentata o
lume neobisnuita, de proportii fabuloase: “Povestea lui Harap-Alb”, “Povestea
porcului”.
Termenii fantastic si fabulos sunt folositi adeseori ca termeni sinonimi.
Basmul popular este numit basm fantastic, care apartine imaginarului si sinonim cu
cel de fabulos, miraculos.
Totuşi, dincolo de caracterul său fantastic întîlnim năzuinţe care nu au nimic
fantastic, împărtăşite de oameni sau de sufletul colectiv. Aceste aspecte sunt ilustrate
de basmele nuvelistice, naratiuni care asimileaza intr-un orizont fabulos sau hiperbolic
aspecte din existenta cotidiana: “Soacra cu trei nurori”, “Povestea lui Stan Patitul”.
O definiţie a basmului ar trebui să includă şi ideea decreaţie artistică şi aceea de
năzuinţă a sufletului popular. Deci o năzuinţă colectivă care a găsit o formă de
exprimare prin ceea ce numim basm (o formă a literaturii orale şi scrise). Basmul
popular are urmatoarele personaje si caracteristici: sunt atat oameni cat si fiinte
imaginare; sunt grupati in doua serii opuse: personaje negative si pozitive; sunt
universali: feciorul de imparat sau de om sarac, fratele cel mic, zmei, imparati; sunt
secundati de donatori, personaje care-l sprijina pe erou in actiunea sa; se compun
dintr-o

Personajele basmului fantastic

marime constanta, functia, si una variabila, atributele exterioare; marimea

variabila nu da varietate de substanta personajelor, acestea diferentiandu-se doar prin
varsta, sex, conditie, etc.
Relatia dintre basmul popular si basmul cult:
 basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular;
 tiparul narativ si functiile specifice basmului popular sunt preluate din basmul
cult;
 adoptarea speciilor populare de catre un scriitor se face din perspectiva
modului sau propriu de a concepe lumea si a stilului care il individualizeaza.
Jung afirmă explicit că basmele ca şi miturile sunt fragmente elaborate colectiv
ale unor experienţe interioare întru totul asemănătoare cu ceea ce el a numit proces de
individuaţie. Astfel, ca să dăm un singur exemplu, împăratul din basme nu mai este un
substitut pentru tată (ca la Freud), ci un simbol al Sinelui jungian.
Această figură simbolică descrie sau personifică un complex autonom de natură
arhetipală care se iveşte din abisurile sufletului colectiv pentru a pune stăpînire pe eul
subiectului.
Naraţiunea a existat în orice societate; ca şi metafora pare să fie peste tot.
Uneori activă şi evidentă, alteori fragmentară şi ascunsă, ea subîntinde nu doar
ficţiunea literară sau conversaţia, ci şi proiectele cotidiene, planul unei întreprinderi,
intriga cinematografică. Producerea de naraţiuni este strategia care ne permite să
facem lumea inteligibilă, fiind un model esenţial de organizare a datelor.
Întrebat fiind de o mamă care dorea să-şi îndrepte fiul către cariera ştiinţifică
ce gen de texte ar trebui abordate, Einstein ar fi răspuns: basme. Simplă butadă, dar şi
afirmarea valorii euristice, de catalizator al imaginaţiei pe care o poate asuma această
formă de naraţiune.
„Eu cred că pentru a povesti trebuie în primul rând să construieşti o lume, cât
mai mobilată posibil, până în cele mai mici detalii. Dacă aş construi un fluviu şi pe
malul stâng aş instala un pescar, atribuindu-i un caracter irascibil şi un cazier judiciar,
aş putea să încep să scriu, traducând în cuvinte ceea ce nu poate să nu se întâmple” ca
în proverbul indian ”aşază-te pe malul unui fluviu şi aşteaptă, cadavrul duşmanului
tău nu va întârzia să apară”. (2)

Personajele basmului fantastic

Intriga este deci generată pornind de la lumea posibilă a naraţiunii, actori şi

evenimente. Personajele sunt într-un fel
constrânse să acţioneze după legile lumii în care trăiesc(sceleratul balzacian Vautrin,
martirul hugolian Jean Valjean sau asasinul orb Jorge din romanul lui Umberto Eco,
”Numele trandafirului”), iar naratorul devine „prizonier al premiselor sale”, după cum
lectorul devine „prada” textului, obiect al unei experienţe de transformare induse de
text, dincolo de dihotomia discutabilă opere de consum/provocare sau narativitate de
masă/elită.
A interesa un public larg şi a-l face să viseze nu înseamnă neapărat a-l
„lobotomiza” prin mass-media, ci poate a-l fascina şi obseda.
„Criza studiilor literare” (criza instituţională a predării/ învăţării literaturii) nu
poate fi rezolvată decât prin renunţarea la instituirea textului literar elitist ca unic
obiect al teoriei literare naratologiei etc. şi acceptarea unui demers indisciplinar în
câmpul discursului social „în complexitatea cacofonică a limbajelor sale, a schemelor
sale cognitive şi a migrărilor tematice „ (3).

2
 Revalorizarea modernă a povestirii începe cu romantismul prin cercetarea
basmelor populare, care permit întoarcerea la surse, la Ur-forme-„basmul fantastic,
dublet facil al mitului şi ritualului iniţiatic reia şi prelungeşte iniţierea la nivelul
imaginarului” (4) –şi continuă cu dezvoltare romanului ca formă literară totalizantă
(M. Bakhtine, G. Lukàcs, René Girard), culminând cu analiza structurală a povestirii.
Achiziţiile naratologiei structurale a anilor '70 au fost reluate de psihologia
americană preocupată de mecanismele memoriei şi
stocării informaţiei. Psihologia cognitivă a confirmat de altfel ipotezele unui Propp şi
Greimas privind existenţa constantelor narative.
Disciplinele care au contribuit la valorizarea actuală a naraţiunii nu s-au
interesat de acelaşi tip de povestire: psihologia cognitivă privilegiază naraţiunea
cotidiană, antropologia şi structuralismul – basmul şi mitul, sociologia literară –
romanul, iar psihiatria povestirea autobiografică.
Preluând ipoteza lui Michel Meyer conform căreia orice text/discurs este un
răspuns deghizat la o întrebare (5) postulează existenţa a trei mari clase de interogări
narative:

Personajele basmului fantastic

 acţiunea (LE FAIRE) tratată în romanul picaresc, povestirea fantastică,

Bildungsroman, legendele urbane contemporane;
 existenţa (LE VIVRE) sub semnul lui ”Cum să dăm sens vieţii”, evocată de
biografii, autobiografii sau naraţiuni psihiatrice;
 existenţa ca ÊTRE (fiinţare) actualizată de seria metafizică a miturilor,
basmelor, romanelor care se întrebă şi ne întreabă „de ce existăm”.
Identificarea patternurilor narative universale pare să ne vorbească
nu doar despre literatură, ci şi despre natura cogniţiei (nature of mind) şi trăsăturile
universale ale culturii (6). Emblematică pentru istoria individului şi istoria umanităţii,
povestirea prin „imensa sa capacitate mitică dă experienţelor individuale un sens
general care le depăşeşte” (7).

3
NOTE

INTRODUCERE

(1 ) Ovidiu Birlea, Introducere la antologie de proza populara

epica, vol. l, Bucuresti 1966, p. 70
(2 ) Umberto Eco, Cum se face o teza de licenta, Editura
pentru literatura, Bucuresti, 1985, p. 27
(3 ) M.Angenot, Studii de critica literara, Editura pentru
literatura, Bucuresti, 1990, p. 33
(4 ) Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Editura Univers,
Bucuresti, 1956, p. 887
(5 ) A.Kibedi-Varga, Elindultam hosszu utra, 1989,p. 74-84
(6 ) E.Branigan,Theory and phylosophy, Editura Oxford
University Press, 1997, p. 10
(7 ) Idem (5), p.72

4
 CAPITOLUL I

STRUCTURA SI GENEZA BASMULUI FANTASTIC

„Principal, geneza basmului este urmatoarea. Un subiect A spune unui subiect B,

dintr-o carte sau din auzite(si nu trebuie exclusa nici inventia personala), o istorisire.
B o transmite mai departe, nu chiar intocmai, adesea punand de la sine si nu o data,
ci de fiecare data altceva cand povesteste. C o transmita lui D si asa mai departe.”

G.Calinescu

Pentru a putea cunoaste si intelege mai bine basmul fantastic trebuie mai
intai sa deslusim misterul structurii si genezei sale. Acestea sunt doua elemente care
isi ofera continuitate unul altuia, care creeaza impreuna un intreg si ajuta in cele din
urma la formarea unui principiu fundamental. Pentru o comparatie subiectiva, basmul
trebuie decimat cu exactitate, trebuie alcatuite partile sale componente, toate acestea
avand ca scop studierea legaturii dintre basm si religie, dintre basm si mit.
Leningrad este orasul-mama, daca se poate spune asa, a morfologiei
basmului, oras in care in anul 1928 tanarul folclorist V.I.Propp avea sa revolutioneze
toate cercetarile in domeniul folclorului de pana atunci (1).

5
 Initial abandonate, toate aceste conceptii referitoare la morfologia
basmului ale lui Propp iata ca acum sunt puse la loc de cinste odata cu traducerea si
publicarea lucrarii in anul 1958 in Statele Unite ale Americii (2). Aceasta aduce de la
sine noi traduceri (Italia 1966 (3), Polonia 1968 (4), Moscova 1969) si devine una
dintre tarile fundamentale ale folcloristilor.
Inainte ca Propp sa isi publice lucrarea pionul de baza era considerat
subiectul sau motivul insa nici unul dintre acestea nu sunt considerate unitati
permanente, indivizibile. Vladimir Propp
centreaza insa analiza asupra functiei inteleasa ca actiune a personajului si definita din
punctul de vedere al semnificatiei sale pentru desfasurarea basmului considerat ca
intreg: ”ceea ce fac personajele este important; cine face un anumit lucru este o
chestiune secundara” (5).

Personajele basmului fantastic

Dupa teoriile lui Propp functiile sunt compuse din actiunile personajelor,
dar nu poate fi o functie orice actiune a lor ci numai acelea care au un rol hotarator in
desfasurarea actiunii.
Supunând analizei 100 de basme din culegerea lui Afanasiev, Propp
stabileşte 31 de funcţii susceptibile să dea seama de acţiunea tuturor basmelor. Aceste
funcţii se concatenează într-o sintagmatică ideală, după cum urmează:
Prologul – care defineşte situaţia iniţială(de fapt nu e vorba încă de
funcţie);
1. Absenţa – unul dintre membri familiei este absent sau părăseşte casa;
2. Interdicţia – o interdicţie adresată eroului;
3. Încălcarea – interdicţia nu este respectată;
4. Iscodirea – adversarul incearca sa intreprinda o recunoastere
5. Divulgarea – obţinerea acestor informaţii;
6. Vicleşugul – cel rău izbuteşte să-şi înşele victima;
7. Complicitatea involuntară – lăsându-se păcălită, victima îşi ajută
inconştient duşmanul.

Aceste prime şapte funcţii constituie un fel de secvenţă pregătitoare;

acţiunea propriu-zisă începând odată cu funcţia a opta:
8. Prejudicierea – răufăcătorul face un rău sau aduce o pagubă unuia dintre
membrii familiei;
9. Mijlocirea, momentul de legătură – nenorocirea sau lipsa sunt
comunicate; eroului i se adresează o rugăminte sau o poruncă, este trimis
undeva;
10. Contraacţiunea incipientă- eroul se hotărăşte să înceapă contraacţiunea;
11. Plecarea – eroul pleacă de acasă;
12. Prima funcţie a donatorului – eroul este pus la încercare(atacat, iscodit etc.),
pregătindu-se astfel înarmarea lui cu unealta zdravănă sau cu ajutorul magic;
13. Reacţia eroului – la acţiunea donatorului;
14. Transmiterea obiectului magic – eroul intră în posesia uneltei, armei
năzdrăvane;
15. Deplasarea – eroul este adus – în zbor, călare, pe jos – la locul unde se află
obiectul căutării sale;
Lupta – eroul şi răufăcătorul se luptă;

6
Personajele basmului fantastic

16.
17. Marcarea, însemnarea – eroul este însemnat;
18. Victoria – răufăcătorul este învins;
19. Remedierea – nenorocirea sau lipsa iniţială este remediată;
20. Întoarcerea eroului;
21. Urmărirea eroului;
22. Salvarea – eroul scapă de urmărire;
23. Sosirea incognito – eroul se întoarce acasă sau în altă ţară şi nu este
recunoscut;
24. Impostura – falsul erou formulează pretenţii întemeiate;
25. Încercarea grea – eroul este pus în faţa unei grile de încercări;
26. Îndeplinirea – încercarea este trecută cu succes;
27. Recunoaşterea – eroul este recunoscut;
28. Demascarea – răufăcătorul sau falsul erou este demascat;
29. Transfigurarea – eroul capătă o nouă înfăţişare;
30. Pedepsirea – răufăcătorul este pedepsit;
31. Căsătoria – eroul se căsătoreşte şi se înscăunează împărat.
Toate aceste functii se deruleaza intr-o ordine prestabilita, completandu-
se si implicandu-se una pe cealalta. Compozitia basmului este alcatuita din predicate,
in timp ce subiectele si complementele alcatuiesc subiectul. Rezulta deci ca
morfologia este compozitia, ea fiind la randul ei piatra de temelie a subiectului.
Moment de răscruce atât pentru folcloristică, cât şi pentru naratologie,
modelul lui Propp a însemnat triumful structurii asupra tematicii, basmul fiind în
opinia lui Propp o „naraţiune construită pe o corectă succesiune a funcţiilor” (6), o
matrice acţională în care ceea ce contează este stereopia predicatelor şi variabilitatea
agenţilor, executanţi ai acestor predicate .
Studierea structurii basmului fantastic ca unitate trage de la sine formarea unei
scheme invariabile a subiectului, in raport cu care basmele concrete constituie un lant
de variante. Raportat la numarul de personaje, se constituie 7 grupe de functii:
1. ”Grupa functiilor adversarului
2. Grupa functiilor donatorului
3. Grupa functiilor ajutorului
Grupa functiilor printesei

Personajele basmului fantastic

4.
5. Grupa functiilor personajului care comunica lipsa
6. Grupa functiilor eroului
7. Grupa functiilor impostorului” (7).
Aceste sapte grupe de functii se alinieaza dupa trei criterii:
1. ”Grupa de functii corespondente exact personajului
2. Un personaj are mai multe grupe de functii
3. O grupa de functii este distribuita mai multor personaje” (8)
Astfel, basmul se formeaza dupa doua modele: unul cu referire la seria
functiilor iar cel de-al doilea la personaje. Sunt identificate mai apoi ca rezultat al
acestora, doua modalitati de definire a basmului fantastic: ”naratiune care cuprinde un

7
numar limitat de functii,dispuse in serie, intr-o ordine predictibila” sau ”naratiune care
se construieste pe o schema bazata pe sapte personaje” (9).
Insa orice basm fantastic se concentreaza asupra unui anumit numar de
functii, basmul fiind complex sau mai putin complex, cu episoade mai multe sau mai
putine, determinate de numarul e functii.
Reluând distincţia lui Aristotel din Poetica dintre personaje şi acţiuni,
Propp inversează relaţia ierarhică a acestor două instanţe constitutive ale povestirii;
dacă în discursul literaturii culte personajele sunt esenţiale conform postulatului
esenţialist-umanist al acestui tip de discurs, la Propp acţiunile devin fundamentale:
„funcţiile sunt foarte puţine la număr, iar personajele sunt foarte multe. Ceea ce
explică de ce basmul poate fi pe de o parte uimitor de divers pitoresc şi colorat, iar pe
de altă parte, tot atât de uimitor prin stereotipia, prin repetabilitatea sa…Funcţiile
personajelor constituie elementele fixe, stabile ale basmului, independent de cine şi în
ce mod le îndeplineşte.Ele sunt părţile componente fundamentale ale basmului”(10).
Ceea ce contează este deci sintagmatica naraţiunii, fluxul acţiunii,
programatic evidenţiat de Propp însuşi: „nu ceea ce vor să facă personajele este
important, nu sentimentele care le însufleţesc ci, actele lor ca atare definite şi evaluate
din punctul de vedere al semnificaţiei pentru erou şi al desfăşurării intrigii” (11).
Ceea ce evidenţiază Propp este o matrice generativă, un model narativ susceptibil de a
fi recombinat ad libitum pe baza unor conflicte, funcţii invariabile şi aplicabil doar
literaturii folclorice apsihologice: ”metodele noastre sunt utile acolo unde ne găsim în

Personajele basmului fantastic

faţa unor repetări la scară mare, aşa cum se întâmplă în limbă sau în folclor. Dar când
arta devine câmpul de acţiune al unui geniu irepetabil, folosirea metodelor exacte va
da rezultate pozitive numai dacă studierea elementelor repetabile va fi însoţită de
studierea a ceea ce este unic, lucru la care noi privim până acum ca la manifestarea
unui miracol incognoscibil” (12).
Modelul proppian a însemnat indiscutabil un salt din perspectiva
generalizării şi clasificării basmelor. Nu este lipsit de interes faptul că reactualizarea
modelului proppian coincide cu asaltul gramaticilor generative, ambele evidenţiind o
matrice generativă fundamentală. Totuşi noţiunea de funcţie nu este unicul component
al basmului.
În Franţa, analiza structurilor narative a optat(ca urmare a adoptării
modelului proppian) pentru stabilirea unui model generativ, ale cărui transformări
produc suprafaţa discursivă, textura. Unităţile narative profunde ale acestui model de
competenţă se referă la acţiuni tipice precum: plecare, pedeapsă, recompensă etc. O
înlănţuire a acestor unităţi funcţionale (atomi narativi) generează secvenţe elementare,
în care pot fi introduse alte secvenţe elementare(după sistemul păpuşilor ruseşti . De
fapt, în orice proces narativ trei funcţii sunt absolut obligatorii: introducerea,
realizarea şi concluzia, aceasta din urmă însemnând neapărat un deznodământ
fericit(fără acest happy-ending basmul şi-ar pierde eticheta, dar şi raţiunea de a fi,
pentru că nu există poveşti nefericite). „Basmul trebuie să pregătească totul pentru
reuşita eroului său, ba chiar o face şi mai exemplară, întârziind-o prin mii şi mii de
necazuri şi obstacole neprevăzute. Deci, sfârşitul poveştii este literalmente finalitatea
sa(ea nu are nimic altceva de spus decât acest triumf amânat după plac), acesta fiind
scopul şi sensul demonstraţiei sale” (13).

8
 În orice caz, pornind pe de o parte de la un asemenea model foarte general,
iar pe de altă parte de la proprietăţile stabile şi numărul finit al elementelor
combinabile în basme, rezultă trei domenii de cercetare proprii analizei povestirii:
 analiza tehnicilor povestirii ( R. Barthes);
 analiza legilor sau regularităţilor care guvernează universul narativ (C.
Bremond), a logicii acţiunii (T. Todorov) şi a relaţiilor posibile între
personaje(E. Souriau, A.J. Greimas);
 analiza relaţiilor dintre unităţile narative şi manifestarea lor discursivă .

Personajele basmului fantastic

Autorul Morfologiei basmului începe prin a disocia funcţiile. Altfel spus

segmentele recurente de acţiune, personajele pentru a defini povestirea doar prin
cocatenarea funcţiilor. În momentul restituirii unităţii sintactice a lanţului sintagmatic
se va lua în considerare şi rolul jucat de personaje a căror listă (agresorul, donatorul,
auxiliarul, persoana căutată, mandatorul, eroul şi falsul erou) nu este independentă de
cea a funcţiilor: „Numeroasele funcţii se grupează după anumite sfere. Aceste sfere
corespund personajelor care îndeplinesc funcţiile” (14). Această corelare între
povestirea evocată şi personaj, postulată deja de Aristotel în
poetica sa, va fi reluată în Temps et Récit în ipoteza genezei reciproce dezvoltarea
caracterului/ desfăşurarea istoriei narate, căci dezvoltarea unui caracter este direct
proporţională cu cantitatea de fapte, întâmplări relatate.
Ideea majoră a lui Propp este că funcţia se defineşte prin consecinţele sale (A
este A pentru că îi urmează un anume B); deci modelul său este „esenţialmente
sintagmatic” (15). Importantă rămâne descoperirea logicii povestirii, a relaţiilor de
presupunere între funcţii, altfel de spus modelului arhetipal al basmului.
Intrebarea care predomina este aceea daca Morfologia basmului este
formalista. Propp abordeaza studierea basmului fantastic ca intreg, ca sistem,
considerandu-l un gen folcloristic cu trasaturi proprii, conturate de legi specifice. In
acelasi timp,studierea basmului pe functii si nu pe motive, i-a permis autorului sa
treaca de la atomism la structuralism (16).
Morfologia basmului poata fi privita ca trecerea la abordarea structuralista a
folclorului. Studierea motivului si subiectului nu este neglijata, ci mai degraba
perspectivele largi oferite de structuralism studierii basmului sunt oferite cu fiecare
ocazie, iar V.I.Propp ocupa un loc fruntas ca fiind un pionier al cercetarii structuraliste
a folclorului.
Cand a vazut lumina tiparului Morfologia urmarea continuarea cercetarii
basmului si a determinarilor lui istorice, spre a gasi sursele de natura rituala. Studierea
Morfologiei este doar o veriga in definirea acestui complex gen folcloristic.
In anul 1946 V.I.Propp avea sa publice ”Radacinile istori ale basmului fantastic”,
monografie ce studiaza geneza basmului, incercand sa reinvie principiile „scolii
mitologiei”. Aceasta geneza devine insa, fara voia ei, si nici a autorului ,una
istorica.Ea urmareste studierea originii fenomenului. Propp subliniaza faptul ca el nu
va pune in lumina istoria basmului fantastic ci preistoria

Personajele basmului fantastic

lui. Toate acestea duc la o singura concluzie, aceea ca basmul fantastic nu a

imprumutat motive din viata sociala si culturala primitiva ci este compusa din acestea.

9
 Elementele despre moarte, despre lumea de dincolo, ofera basmului o suma
de motive. Acestea „ne ofera aproape toate elementele fundamentale ale constructiei
basmului ” iar „unitatea compozitionala a basmului nu este determinata de cine stie
ce particularitati ale psihicului omenesc, nici macar de specificul creatiei artistice, ci
de realitatea istorica a trecutului. Ceea ce astazi se povesteste era odinioara facut in
realitate sau reprezentat, iar ceea ce nu era facut era imaginat” (17).
Cu toate acestea nu se poate spune ca basmul este o cronica a preistoriei.
Legaturile dintre basm si realitate pot fi primare si secundare (18). Cand ne referim la
legaturile de ordin primar geneza propriu-zisa a basmului devine principalul obiect de
studiu, pe cand destinele geniului, transformarile lui ulterioare trec in plan secund.
Cand subiectul povestirii si actul in sine iau drumuri diferite ia nastere
basmul; mai precis „cand unui subiect sacru, magic, i se da o interpretare profana”
(19). Exista totusi un punct in care mitul se transforma in basm si aici rolul principal il
joaca desacralizarea, demitizarea.
Legatura mit-basm reprezinta o veriga importanta in concretizarea
raportului sincretism ideologic primitiv\arta (20).
E.M. Meletinski, exprimandu-se asupra atitudinii diferentiale a
povestitorilor cu referire la mai multe tipuri de basme, din punct de vedere istoric (mit
primitiv – basm primitiv - basm clasic), dezbate aceasta idee propunand un numar
optim de indici diferentiali care se refera atat la modul de percepere a miturilor si a
basmelor (I) cat si la continutul propriu-zis (II). Acestea ce urmeaza sunt indicele ce
dau unicitate mitului si basmului:
„ I.1.Caracter ritualist/caracter non-ritualist
2.Caracter sacru/caracter profan
3.caracter veridic/caracter non-veridic
4.fantezie concreta de natura etnografica/fantezie de natura poetica
II.5.erou mitologic/erou nemitologic
6.timpul actiunii in preistorie/timpul actiunii in afara istoriei
7.prezenta etiologicului/absenta lui
8.caracter colectiv al obiectului naratiunii/caracter individual ” (21).

Personajele basmului fantastic

Facand o scurta analiza sincronica si diacronica, cei 8 indici diferentiali

(nr.optim) reiese ca 3 (nr.minimal) sunt obligatorii: 3, 7 si 8. Criteriul dupa care acest
sistem minimal si maximal este considerat valabil este acela ca „desacralizarea
slabeste credinta in veridicitatea actiunii dar nu face loc imediat fictiunii constiente”
(22).
Existenta concomitenta a basmului si a mitului nu exclude posibilitatea
autoritatii uneia dintre ele si nici posibilitatea ca „unul sa fie continuarea celuilalt”
(23).
Mircea Eliade considera basmul fantastic un „dublet” (24) al mitului si al
ritului initierii,iar basmul continua aceasta initiere, conducand-o in imaginatie.
Basmul fantastic, considera G. Calinescu, este „o opera de creatie literara”
dar o creatie literara „cu o geneza speciala” (25).
Dezbaterea originilor basmului continua, lucrarea lui V.I.Propp fiind considerata doar
o introducere in domeniul studiului genetic al basmului. Lucrarile sale remarcabile
Radacinile Istorice si Morfologia basmului aduc o remarcabila contributie la studiul
morfologic si genetic al basmului, oferind o baza solida generatiilor urmatoare, baza

10
ce va folosi la nuantarea cunostintelor si descoperirilor in acest domeniu inepuizabil al
folclorului.

NOTE

CAPITOLUL I
STRUCTURA SI GENEZA BASMULUI FANTASTIC

(1) V.I. Propp, Mopфoʌoгиa сказки, Leningrad, 1928,

editia a-II-a , Moscova, 1969
(2) V.I. Propp, Morphology of the Folkstale, Bloomington, 1958
(3) V.I. Poopp, Morfologia della fiaba, Torino, 1966
(4) V.I. Propp,Morfologia bajki, Wroclaw-Varsovia-
Cracovia,1968
(5) (6) V.I. Propp, Morfologia basmului, traducere Radu Niculescu, Bucuresti,
Editura Univers, 1970
(7) (8) (9) Nicolae Rosianu, Eseuri despre folclor, Bucuresti,
Editura Universitatii din Bucuresti, 2004, p. 56-58
(10) V.I. Propp, Morfologia Basmului, Editura Univers,
Bucuresti, 1970, p. 25-26
(11) Idem (10), p. 26
(12) V.I. Propp, Morfologia Basmului, Editura pentru
Literatura, Bucuresti, 1986, p.108
(13) M. Robert, Livres des lectures, Editura Grasset, Paris,
1983, p. 103
(14) Idem (10), p. 96
(15) M. Tuţescu, Folcloristii nostrii, Editura Ramuri, Craiova,
1980, p. 88
(16) Vezi si E. Meletinski, Cтруктурно-типологическoе
изучение сказки, (postfata la editia aIIa a Morfologiei),
p. 137
(17) V.I. Propp, Radacinile istorice, p. 456-457
(18) Vezi si E.V. Pomeranteva, Cудьбы руссой сказки,

11
 Moscova, 1965, p. 10
(19) N. Rosianu, Eseuri despre folclor, Bucuresti, 2004, p. 71
(20) Vezi si E. Meletinski, Mир и сказка, vol. Фольклор
этнография , Moscova, 1970, p. 139
(21) (22) Idem (19), p. 72
(23) Levi-Strauss, Le stucture el le forme, Editura La Haye,
Paris, 1968, p. 19
(24) M. Eliade, Les savants et les contes de fees, La Nouvelle
Revue Francaise, vol. IV, 1956, nr. 41, p. 887
(25) G. Calinescu, Estetica basmului, Editura pentru
Literatura, Bucuresti, 1965, p. 5

CAPITOLUL II

PERSONAJELE BASMULUI

 ZMEI
 SERPI
 BALAURI
 ZANE
 CALUL
 EROUL

„Legendele si basmele sunt marturii lasate memoriei populare de organizatii

initiatice, inainte de retragerea lor din aceasta lume, pentru ca, odata ajunse pe
aceasta cale la cei capabili sa inteleaga, sa fie revivificate, readuse la puterea si la

12
splendoarea lor, asemeni calului nazvravan uitat in herghelie, bubos, dupuros si
ogarjit, pe care Fat-Frumos, dandu-i hrana adecvata, il preface iar in vehiculul
minunat si inteligent ce fusese inainte de a fi dat uitarii.”

Rene Guernon

Fiind o naratiune simbolica, si, prin aceasta o putem afirma fara teama,
rituala, basmul isi are radacinule in Intelectul divin, constituie opera Spiritului in
lumea omeneasca, iradiind, potrivit randuielii influentelor spirituale. Cu alte cuvinte,
basmul este sacru, si acest caracter este demonstrat de faptul ca, in vechime, aproape
in toate straturile comunitatii umane, exista convingerea ca acolo unde se rostesc
basme, Necuratul nu poate patrunde.
„Basmul e un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica,
stiinta, observatie, morala, etc. Ceea ce ii ofera particularitate basmului este ca
personajele sale sunt atat oameni cat si fiinte himerice, animale.” (1)
Animalele sunt desigur intalnite si in fabule dar acestea sunt doar surogate
pentru diferite tipuri de indivizi. Fiintele neomenesti din basme au sociologia si
psihologia lor misterioasa, comunica cu omul desi nu sunt oameni, oferindu-i astfel
acea specificitate ce apartine numai basmului.
O prima etapa in analiza basmului este determinarea si caracterizarea
protagonistilor specifici, precum si definirea atributelor lor.

Personajele basmului fantastic

„Intelegem prin atribute totalitatea calitatilor exterioare ale personajului:

varsta, sexul, conditia, infatisarea, diferite trasaturi particulare, etc. Aceste atribute
sunt cele care confera basmului culoare, farmec, stralucire.” (2)
De asemenea, este de subliniat faptul ca personajele sunt distribuite, dupa
functiile pe care le indeplinesc, in sapte mari sfere de actiuni:
1. Sfera actiunilor raufacatorului
2. Sfera actiunilor donatorului
3. Sfera actiunilor ajutorului
4. Sfera actiunilor fetei de imparat si al tatalui ei
5. Sfera actiunilor trimitatorului
6. Sfera actiunilor eroului
7. Sfera actiunilor falsului erou (3)
Asadar, basmul cunoaste sapte mari personaje insa distribuirea lor nu poate
fi exacta intrucat pe langa acestia pot aparea personaje secundare, de legatura.
Pentru o mai buna clasificare, impartim sfera actiunilor dupa personaje.
Astfel, intalnim trei situatii:
1. Sfera de actiuni si personajul coincid perfect
2. Un personaj apartine mai multor sfere de actiuni
3. O sfera de actiuni include mai multe personaje
Formand aceste categorii de personaje, trebuie specificat ca fiecare isi face
aparitia sub diferite forme.

13
 Astfel, raufacatorul apare de doua ori; o data brusc, pe neasteptate, iar a
doua oara este cel cautat si gasit in urma unei calauziri.
Donatorul este personajul intalnit intamplator, adesea in natura, mai exact
in padure.
Ajutorul este prezentat ca pe un dar, ca pe un premiu pentru faptele savarsite
sau care urmeaza sa se intample.
Trimitatorul, eroul, falsul erou si fata de imparat, isi fac aparitia inca de la
inceput. Ei sunt prezentati fie in mod direct, fie ni se prezinta prin intermediul
celorlalte personaje. Insa, trebuie bine precizat dinainte daca acestia sunt cautatori ori
victime, cu toate ca sunt exceptii in care pot fi amandoua. (4)

Personajele basmului fantastic

„Basmul fantastic este o naratiune construita pe o succesiune ordonata a

functiilor amintite, in diversele variante ale acestora, si din care pot lipsi unele functii,
iar altele pot fi reluate” (5).
Eroul este cea mai complexa categorie a prozei populare. Actiunea se
desfasoara in limita de timp si spatiu specifice. Au un mod si el specific de oglindire a
realitatilor, conferind acestora semnificatii noi de viata.
Continutului bogat in idei ii corespunde un plan compozitional aparte si un
limbaj si o tehnica a povestirii.
Ca sa ilustreze ca basmul este o poveste mincinoasa dar adevarata, se incepe
expunerea numeroaselor intamplari cu clisee arhiocunoscute (6):
„... a fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti; pe cand facea
plopul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de
gat lupii cu mieii de se sarutau infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior
cu nouazeci si noua de ocale de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea
povesti...” (7).
Aceste formule anuleaza inca de la inceput ideea de timp si spatiu. In basme
se vorbeste despre taramul celalalt, despre imparati si imparatese, fiinte care nu au
existat niciodata. Se nareaza intamplari cu totul extraordinare, ce au spatiul si timpul
lor. Actiunea se petrece intr-un prezent ce implica notiunea de trecut si viitor.
Dupa toate aceste formulari, cititorul este introdus intr-o lume de evenimente
ce se petrec totusi in spatii tipice basmului. Tocmai de aceea se considera ca zonele
atemporale si spatiale sunt de ordin stilistic. (8)
Desi cititorului i se comunica ca ceea ce urmeaza sunt intamplari de
domeniul fabulosului, basmul starneste interes, bucurie, placere.

ZMEUL

„In vremea aceasta, procletul de zmeu se lingusea pe langa muma baietului, si

cu ispite si cu marghiolii, umbla sa se dea in cap sa se planiseasca lui. Ea, biet, nu stia

14
unde bate diavolul de zmeu. Nu cunostea la sufletul ei ce sunt isp[itele si cursele
dragostei, si prin urmare nu da nas spurcatului sa se intinza.” (9)

Petre Ispirescu

Zmeul este o fiinta diabolica, traind pe taramul celalalt,dorinta sa de a se

imperechea cu o fata de om facand referiri la cuplarea zeilor elini cu mutitoare, cu
exceptia ca zmeul insusi e muritor, desi infatisarea sa este una teribila.
Zmeii adesea sunt hoti. ”Imparatul Rosu e foarte mahnit ca in zilele lui niste
zmei furasera Soarele si Luna de pe cer ” (10). Alt imparat, care avea trei fete,
descopera intr-o zi ca de pe cer disparusera atat luna, soarele, cat si stelele. Imparatul
promise celui ce la va aduce una dintre fiicele sale si a treia parte din imparatie.
„Stelele le furase zmeul imbracat tot in arama, cu cal si frau de arama, luna o luase
zmeul imbracat in argint, iar soarele zmeul imvesmantat in aur.” (11)
Zmeul duce viata de familie, intr-o gospodarie obisnuita, inconjurat de mama,
frati, surori. El nu este in nici un caz o vietate salbatica.
„Mitologic, deci simbolic si poematic, zmeul reprezinta o expresie a naturii
anorganice impetuoase, a lumii minerale (arama, fier, argint, topaz, diamant), a
bogatiilor de pe taramul celalalt,precum si a fortelor telurice latente, a focului in
primul rand si de asemenea al dezlantuirilor meteorologice, precum ploaia cu vijelie.”
(12). Psihologic vorbind, zmeul detine o mare putere de intimidare ce nu straluceste in
inteligenta. Totodata el si-a creat imaginea fiintei dizgratiate de natura, pe

Personajele basmului fantastic

care oamenii nu-l iubesc, fiind sceptic in fata oricarui voinic preferand sa il omoare
dinainte sau tanjind dupa muritoare, pe care le fura, suferind mai apoi ca acestea nu ii
impartasesc dragostea. Totusi zmeul gaseste frecvent femei slabe sau perverse,cucerite
de forta sa brutala.
Personajele feminine sunt, ce-i drept, mai aprige decat cele masculine. Mama
zmeului ca o fiinta cruda, „ca o leoaica cu o falca in cer si una in pamant si aruncand
vapai din gura ei ca dintr-un cuptor.” (13)
Zmeoaicele poseda insusiri sigure de a identifica o fiinta pamanteana sub orice
aparenta, de cele mai multe ori de ordin olfactiv.
„Zmeoaica batrana e o mama care isi iubeste cu ardenta copiii, indeosebi feciorii, ii
insoara si ii razbuna cand sunt omorati. Ea are puteri uriase, zboara prin aer, prefacuta
intr-un fenomen natural, se catara pe munti, soarbe pe vrasmasi, ii impietreste si mai
ales e o mare rozatoare, avand colti cu care gaureste piatra si mananca pomii. E apriga
si e de un temperament incoercibil si la suparare plezneste in sensul propriu al
cuvantului.” (14)
Portretul fizic al zmeului ramane totusi nedescoperit. Este un urias cu mari forte
fizice, insa epuizabile. El pare a avea insa infatisarea unui om, insa de proportii uriase.
Insetat cu un dezvoltat simt olfactiv, detecteaza prezenta unui om.
Zmeii sunt cateodata asimilati cu dracii. „racnesc, scuipa foc pe gura” (15), fiind
de asemenea antropofagi deoarece bea apa, vin, mananca pita, carne de oaie, de porc,
de gasca.
Locuinta zmeilor ne indica o treapta inalta de civilizatie, asemanatoare cu cea a
imparatilor: „palatul are fireste o scara la intrare, porti...In camera zmeoaicei e o soba

15
si dupa ea pe o polita o cutie de argint in care sunt pastrate hrisoavele dezlegatoare ale
unei vraji.” (16)
Zmeii au de cele mai multe ori un bici fermecat cu care minimizeaza palatul pentru
a putea sa plece cu el in alta parte. In aceasta categorie intra si buzduganul nazdravan
care, aruncat departe, loveste in usa, in masa si se aseaza singur in cui. Este iarasi stiut
ca zmeii au cai nazdravani. „Un cal dintre acestia are 12 aripi” (17), altul „are 8
picioare”. (18)

Personajele basmului fantastic

„ Potrivit mentalitatii primitive, princiliul vital al omului puterea, sta intr-un punct
oarecare, grasimea de la rinichi de pilda. Daca cineva fura grasimea de la rinichi,
individul moare.” (19). ”Orice atinge principiul vital vulnereaza individul” (20)
Desi zmeul este o fiinta violenta si crunta, avand o repulsie nemarginita pentru
oamenii de pe taramul omenesc, al caror miros il irita, ei dovedesc importante semne
de umanitate. Intai de toate omoara fara ipocrizie, acceptand lupta dreapta. Se poartea
cu multa afectiune si atentie cu fetele furate.
Pe de alta parte, in ciuda fortei lor fizice, sunt fricosi, lipsiti de rationament, chiar
indemanatici, putand fi cu usurinta un om iscusit. „Adaptarea lor ca si a animalelor
inferioare e unilaterala si lipsita de fantezie” (21)
Cand puterea lor a fost descoperita, sunt incapabili de a face ceva pentru a face
fata agresiunii. ”Tudor afla de la o fata ca zmeul are un cap al lui si 11 adaugate si-i
taie cu buzduganul cele unsprezece. Zapacit, zmeul il loveste cu capul cel bun intr-o
stana de piatra, iar trupul cel fara cap, de necaz pocneste asa tare ca toate zavoarele
curtilor se descuiara ” (22)

SARPELE

“Ci sarpele era cel mai viclean dintre toate fiarele campului…”
Biblia(Facerea, 3, 1)
“In ziua aceea, Domnul se va napusti cu sabia Sa grea,mare si puternica,impotriva
leviatanului, a sarpelui care fuge, impotriva leiatanului, a sarpelui incovoiat.”

16
 Biblia(Isaia27, 1)

Sarpele este totusi un produs al umanitatii. In basm in afara de faptul ca se sugereaza

idea ca sarple traieste intr-un mediu umbros, mitologia se dezvolta in jurul ideii de
sarpe familiar. Faptul ca sarpele traieste sub pamant, ca are o privire metalic
fascinanta, a creat idea ca sarpele este in comunicare cu taramul celelalt, plin de
bogatii minerale. Destul de des sarpele este confundat cu balaurul si cu zmeul, dar el
are totusi anumite caractere specifice din punct de vedere moral. Asadar, sarpele nu
este numai tarator si teluric,ci si aerian si deseori poate reprezenta prin contradictie o
imagine a focului, subteranul fiind locul umiditatii si al caldurii.
In interpretarea psihologica pe care arta o ofera universului piatra este constiinta
metaforica a substantei lumii.Aceasta piatra devine o nutritie vitala,o ambrozie si un
nectar(de unde posibila ideea de hrana) ce ii da putere celui ce il poseda sa faca
schimbari in lumea fantastica. ”Imparatul ofera turme de oi, cirezi de boi, stave de cai,
bani, Pahon nu vrea decat margeaua de sub limba. Cam suparat, imparatul i-o da”
(23). Margeaua pare deci piatra filozofala aflata in posesia sarpelui, care statuse in
Paradis in arborele vietii (24). Totusi aceste supozitii nu au nimic in comun cu
mitologia contemporana a sarpelui, care apare ca un mare posesor de bogatii minerale
si ca un detinator al unei pietre fermecate.

Personajele basmului fantastic

Din punct de vedere psihologic, sarpele e o fiinta iubitoare de oameni, capabila

sa recunoasca aceste reflexe ferine. El cultiva, fara retineri, o moralitate categorica,
chiar cand aceasta contrazice interesul propriu.

17
 BALAURUL

„...intalneste in codru trei balauri, unul incolacit de trei ori, altul de sase ori,
altul de douasprezece ori, in jurul unui foc respectiv de trei, sase, doisprezece
stanjeni.”

Al.Antimireanu (25)

Nu acelasi lucru se poate spune despre balauri. Foarte frecvent ei pot fi

confundati cu serpii desi sunt de proportii colosale. Trecutul lor mitologic este
nemarginit. China veche aminteste de dragoni ai cerurilor, muntilor, marilor, cu solzi,
cu aripi, cu sau fara coarne.
Literatura e plina de eroi ce ucid balauri, printre care Sfantul Gheorghe e pe
primul loc. Balaurul devine sinonim cu Dracul. El e monstru redus la reflexe pe care
omul, inspaimantat de aspectul lui straniu, il invinge cu usurinta cunoscandu-i
structura elementara si incercand sa opreasca procesul de refacere celulara.
Balaurul se deosebeste de zmeu prin aceea ca este o reptila gigantica cu mai
multe capete. Deci e un animal. El este deseori un geniu al umiditatii, el sta ascuns
intr-un put si cere fiecaruia sa dea cate o fata pentru o galeata de apa. Problema apei
potabile e foarte acuta in basm. „Acesta scoate capul din put si spune voinicului venit
sa salveze fata: Da-te la o parte sa imi iau darul” (26). Asadar un balaur poate vorbi.
Puterile balaurului sunt inepuizabile, dar unilatelale, si monstrul are un sistem de
aparare cu desavarsire reflex si lipsit de inventie spontana. Faptul ca mai tot timpul
moare pe seara trebuie legat de faptul ca asa mor in general fiintele telurice. Ele sunt
intarite de puterea solara, raceala noptii fiindu-le fatala.

Personajele basmului fantastic

Hrana sa este adesea compusa din oameni. „A fost odata intr-o tara un balaur
mare. El avea sapte capete, traia intr-o groapa mare si se hranea numai cu oameni.
Cand iesea el la mancare toata lumea fugea,se inchidea in case si sta ascunsa pana ce-
si potolea foamea cu vreun drumet pe care-l tragea ata la moarte.” (27)

18
 „Balaurul este de ordin hydric, dar si cu manifestari pirice, simbolizand probabil
patura acvatica si rabufneala vulcanica si infernala a subsolului, fara raport la materia
organizata in cristale. El este prin definitie distrugator si rau, si, spre deosebire de
zmeu si de sarpe, totdeauna ostil omului. Caractereologic el reprezinta vrajmasul
eroului, piedica in drumul sau, oprelistea la punte, spaima ce te face sa eziti si sa te
intorci din drum.” (28)

ZANA

Zanele sunt in basme fiinte fermecatoare, cu calitati morale ideale. Eroii tineri si
nazdravani, care isi cauta consoarte, se indragostesc de ele. Ele intruchipeaza iubirea
ideala la care aspira voinicii.
Zana este antiteza zmeoaicei, batrana, dusmanoasa,cu sange otravitor si perfida.
„Zana il ajuta cu sfaturi, dandu-i un sapun, un pieptene si o perie vrajite” (29). Zmeii,
zmeoaicele, si celelalte personaje mai mult sau mai putin teratologice apartin lumii
muritorilor, avand familii si procreand (30).
Zanele sunt fie nemuritoare fie cu puteri miraculoase, atata vreme cat nu se
indragostesc de oameni de rand; are nostalgia dragostei cu pamanteni si nu de putine ori
renunta la tot pentru el. Insa o trasatura este certa: sunt frumoase si mereu preocupate de
frumusete. ”Caci era asa de frumoasa cat nu s-a mai vazut si nu se va mai vedea pe fata
pamantului. Avea un par, nene, cu totul si cu totul de aur. Cositele ei lungi si stufoase
de-i bateau pulpele. Cand se uita la cineva cu ochii ei ceia mari si negrii ca murele, ii

19
baga in boale;avea niste sprancene bine arcuite de pare ca erau scrise, si o pelita mai
alba ca spuma laptelui.” (31).
Locuiesc departe in imparatia zanelor si au palatele lor. Sunt frumoase, gingase si
au obiceiul sa se imbaieze in locuri tainice.
Figura zanelor devine centrala mai in toate basmele in care apar. Ea simbolizeaza
tineretea splendida si incoruptibila, ademenitoare tinerilor, facand chiar subiectul
nostalgiei la un moment dat. Aspectele urate (broasca-testoasa, bufnita) pot sa sugereze
si prestigiul irational la un moment dat, exercitat prin efectul dragostei. O descoperim
de o frumusete fermecatoare ea are relatii de natura erotica.
Adesea se poate metomorfoza in broaste, pesti, pasari, fiind un fel de geniu al unei
ordini fizici.
In alte basme, zana e o fata simpla, frumoasa, uneori cu puteri miraculoase si care nu
urmareste ea insasi pe fecior ci este chiar victima a zmeului.

CALUL

Dupa Fat-Frumos, calul este in basm un protagonist foarte important. Fara cal, orice
fapta este imposibila. Inca din mitologie el ocupa un loc aparte, si se reduce la ideea
strabaterii fulgeratoare a spatiului. “Calul inoata in apa si coama, trupul lui au
ondulatii acvatice. El salta, facand arc asupra solului, de unde a venit ideea zborului.
Mitologia exprima metaforic aceste insusiri.” (32)
De cele mai multe ori, calul transmite ideea de repeziciune. A mersului, a
luminii, a furtunii. Moarte este si ea prezenta in aceasta paralela. Ea calareste adesea
pe un cal si aceste conceptii sunt prezente inca din antichitate, cand prevesteau
moartea lui Ahile. El e infatisat ca un animal dotat cu insusiri intelectuale
exceptionale, ca un sfatuitor al omului. Calul este totusi un animal funerar, el
prevestind moartea.
Eroii au cai nazdravani, care pe masura ce imbatranesc stapanii imbatranesc si ei
si nu mai sunt folositi. Originea cailor nazdravani nu este intamplatoare, imparatii, ca
si feciorii, trebuie sa il aiba de la vreun zmeu invins, sau vreo fiinta fantastica.
Acestia vorbesc cu personajele, stiind foarte bine limba lor iar cateodata sunt bilingvi:
„Frate, frate, mai inceata-ti pasii, ca de nu - plesnesc. Bucuros imi mai domolesc
pasii, daca vei arunca o data in sus pe zmeul in slava cerului, apoi sa faci cu el zup in
fundul pamantului, ca nici de nume sa nu-i auzim.” (33). El este inteligenta
calauzitoare a eroului, care nu face nimic fara sfatul lui.
Ca taramul celalalt este fagasul calor, este deja stiut. „Exista in basm, undeva, intr-
un loc putin accesibil, o herghelie de iepe cu un armasar, sau numai o iapa care
genereaza cai nazdravani. Prezenta unui mascul nu-i absolut necesara procreatiei,
dupa mentalitatea primitiva si magica. Intr-un basm avem de-a face cu un armasar
traind intr-un soi de colonie libera cu iepele generatoare de cai nazdravani.” (34)
Legatura intre cal si frau ia in basm limite magice. Cine intra in posesia unui frau,
capata si puterile unui cal nazdravan.

20
 Sunt cai de arama, de argint, de aur sau de sticla, inramati la calesti sau carute de
sticla. (35)
De cele mai multa ori calul are aripi, numarul lor fiind variabil. Unul are patru aripi
(36), altii cate sase (37), noua (38), doisprezece (39), douazecisipatru (40).

Personajele basmului fantastic

Ce este foarte intalnit in basm este metamorfozarea calului. Iapa se preface

in cioara, miel, ghem (41), corb, lupoaica, closca cu pui (42), mioara, stanca (43),
negustor si pravalie (44), capatana (45).

EROUL

21
 „Dupa ce imparatul si imparateasa facura tot ce le statea in putinta sa capete
un copil, dar in zadar, intr-o noapte imparateasa visa ca, de va manca peste, dorinta-i
va fi implinita. Cum auzi imparatul, lua undita si alearga la parau si prinse un peste de
aur, din care, stapana si roaba mancand, nascura doi fii; amandoi aveau pe vino-
ncoace, vorba lor era cu lipici, si amandoi erau voinici nevoie mare.” (46)

In nici o alta categorie literara epica in afara de basmul fantastic eroi, cu

lumea lor, nu-si manifesta o prezenta atat de vie.
„Eroii basmelor sunt manati de dorinte pentru a caror implinire ei intreprind
actiuni; intre ei se stabilesc relatii de opozitie sau compensatie, se destainuie unor
anumitor fiinte, deci au confidenti, sunt dotati cu auxilii, etc.” (47)
Toti eroiice fac parte din lumea basmului prezinta o pozitie bine definita in
cadrul subiectului, fiind introdusi dupa anumite reguli de la care nu se abat, au limbaj
si gesturi tipice, fiecare este reprezentantul unei anumite clase si au un regulament de
comportare.
Eroii, personajele, actantii isi pastreaza acelasi profil psihic si moral si si-l
imbogatesc mereu cu trasaturi noi. Unii dintre ei declanseaza simpatie, sunt indragiti,
iar altii starnesc repulsie, fiind dusmani ai celor ce intruchipeaza binele.
Nasterea putin fireasca a eroului justifica extravaganta actiunii basmului.
Caci numai un Fat-Frumos nascut dintr-o boaba de piper, din frunza ori piatra e in
stare sa savarseasca aceste fapte iesite din comun sa lupte cu zmei si alte vietuitoare
de pe celalalt taram, sa scape luna furata de acestia. In felul acesta basmul devine un
lung poem destinat dorintelor.
Nasterea eroului in basm apare tot atat de naturala si din fiinta ca: peste, oaie, iapa,
vaca. Cliseul este acelasi: o nastere

Personajele basmului fantastic

anormala ca in felul acesta sa se poata justifica plecarea eroului in lume.

Dar nasterea se produce si prin simpla privire: „sezand la fereastra fata vazu
pe un june fluera-vant umbland de colo pana colo. Intr-o zi, uitandu-se la el, dar si el
tintind ochii in ochii ei, sinti un fior, apoi o scanteie de foc o arse la inima. Se trase de
la fereastra si fata spuse dadacai ce i se imtampla. Ramanand grea, trebui, ca altele, sa
ia drumul pribegiei, sa nasca un copil ce va deveni nazdravan.” (48)
Dupa nasterea neasteptata a eroului, incercarile la care e supus ii ofera
calitatea de a deveni o proza eroica. Numai un Fat-Frumos sau o Ileana Cosanzeana
sunt in stare sa savarseasca fapte care sa atraga atentia automat. Ca urmare a multor
aventuri, se ascund trasaturi ale omului superior: curaj, mila, onoare, dragoste pentru
semeni. Eroul savarseste foarte putine fapte obisnuite, fiindca are origine si destin
dinainte stabilite. De aceea ii vin in ajutor fiinte si elemente fabuloase ale naturii,
poseda obiecte miraculoase care-l transforma in orice numai sa invinga.
Imediat ce facem cunostinta cu teme basmului, asistam la sirul de incercari
la care e supus eroul, pe care le trece cu succes datorita multelor metamorfoze si
ajutoare venite din partea fiintelor negraitoare. Da lupte numeroase si grele, taie firul

22
tuturor uneltirilor, ca in final sa asistam la un final fericit, cu nunta si cu mese mari.
(49)
Unele basme sunt construite pe baza unor incercari la care sunt supusi eroii
(aduce mamei sau tatalui mere de aur din gradina unei zane, apa vie de unde se bat
muntii in capete, purcelul de lapte de la scroafa de sub pamant, etc.) incercand sa
demonstreze voinicie, curaj.
O alta incercare e cea a locurilor interzise. Eroii sunt opriti de a trece printr-o
vale, de a intra intr-o camera, tocmai ca ei sa faca contrariul: sa intre si in felul acesta
basmul sa ia alta intorsatura, sa se complice si sa creasca interesul.
Incercarile se petrec intr-un mediu arhaic, tipic basmului fantastic. Ele sunt
cele care confera eroului-om umil, necajit, sau fiu de imparat cu sarcini extraordinar
de grele –tocmai ceea ce trebuie sa-l distinga fata de toti cu care intra in contact:
eroism.
Ca sa ajunga acolo unde este trimis, eroul trece prin numeroase obstacole:
munti inalti de cremene, paduri si ape. Mereu ii vin insa in ajutor animale, pasari,
batrani binevoitori.

Personajele basmului fantastic

Despre erou se creeaza un anumit portret fizic, de multe ori conturat si de

numele lui. Ar fi greu ca scesta sa fie infatisat ca fiind urat ori prost, incapabil sa
indeplineasca incercarile la care e supus.

23
NOTE

CAPITOLUL II
PERSONAJELE BASMULUI

(1) George Calinescu, Estetica basmului, Editura pentru

Literatura, Bucuresti, 1965, p. 9
(2) V.I.Propp, Morfologia basmului, Editura Univers,
Bucuresti, 1970, p. 89
(3) (4) Vezi Idem (2), p. 80
(5) Idem (2), p. 70
(6) Gheorghe Vrabie, Folclorul, Editura Academiei Republicii
Socialiste Romania, Bucuresti, 1970, p. 345
(7) Lazar Saineanu, Basmele romane, Editura Junimea, Iasi,
1979, selectii
(8) Vezi si Eugen Todoran, Timpul in basmul romanesc,
in Limba si Literatura, vol. VI, Editura Albatros, Bucuresti,
1962, p. 397
(9) Petre Ispirescu, Basme, (Voinicul cel fara tata), Editura
Garamond, Bucuresti, 1995, p. 29
(10) Petre Ispirescu, Basmele romanilor, (Greuceanu),
Editura Minerva, Bucuresti, 1981, p. 214
(11) Retorica, Aripa frumoasa, Editura pentru tineret, Bucuresti,
1977, p.101
(12) Idem (1), p. 36
(13) Idem (9), Ileana Simziana, p. 123
(14) Idem (1), p. 22
(15) G. Calinescu, „Serila, Mezila si Zorila”
(16) Fundescu, Literatura populara, (Fat-Frumos si fata lui Rosiu-Imparat),
Societatea C.N. Radulescu, Bucuresti, 1985, p.17
(17) N.D. Popescu, Basmele romanilor, (Cei trei frati si Zmeul),
Editura Junimea, Bucuresti, 1977, p. 62
(18) Francu si Condrea, Basme, (Angherau Viteazul), Editura
Ion Creanga, Bucuresti, 1974
(19) Idem (1), p. 29
(20) L. Levy-Bruhl, L’Ame primitive , Paris, 1927, p. 147
(21) Idem (1), p. 32
(22) Idem (9), p. 27
(23) Idem (11), Povestea lui Pahon, p. 176

24
(24) J. Evola, La tradizione ermetica, Bari, Laterza,1931, p. 13
(25) Al. Altemireanu, Basme, (Cimpan verde si frumos), Tipografia si Fonderia
de Litere Dor. P. Cucu, Bucuresti, 1965
(26) Fundescu, Literatura populara, (Balaurul cu unsprezece capete), Societatea
C.N. Radulescu, Bucuresti,
1985, p.37
(27) Idem (10), Balaurul cel cu sapte capete, p. 178
(28) Idem (1), p. 49
(29) Idem (9), p. 31
(30) Vezi si Idem (1), p. 47
(31) Idem (9), Lupul cel nazdravan si Fat-Frumos, p. 55
(32) Idem (1), p. 105
(33) Idem (11), Crancu, vanatorul codrului, p. 210
(34) Idem (1), p. 111
(35) Idem (9), Fat-Frumos cu carita de sticla, p. 76
(36) Idem (9), Tinerete fara batranete si viata fara de moarte,
p. 99
(37) Idem (33), p. 18
(38) Vezi C-tin Radulescu-Codin, Basme, legende, snoave, (Fat-Frumos), vol. II,
Editura Grai si Suflet, Bucuresti, 2001, p. 228
(39) Idem (16), (Spaima zmeilor), p. 28
(40) Vezi G. Pitis, Basmele romanilor, (Un ochi plange, unul rade), Editura
Minerva, Bucuresti, 1987, p.44
(41) Vezi Idem (11), Crincu, vanatorul codrilor, p. 214
(42) Idem (18), Ileana Cosanzeana, p. 88
(43) Idem (25), p. 87
(44) Vezi Idem (11), Din fata-fecior, p. 59
(45) Idem (40)
(46) Idem (31)
(47) Gheorghe Vrabie, Proza poporului roman, Editura Albatros,
Bucuresti, 1986, p. 129
(48) Idem (9), p. 30
(49) Vezi Idem (47), p. 329

25
 CAPITOLUL III

SIMBOLURI SI METAMORFOZE

„...o trecere dincolo de forma, ceea ce corect ar insemna o ascensiune in informal.”

Radu Vasiliu (1)

Metamorfoza este schimbarea unui om intr-o fiinta sau un lucru, in urma unui
blestem sau a unei hotarari de sus. Asta pentru ca eroul singur, fara ajutorul Celui de
Sus sau chiar a unei vietati cat de nevinovate, nu poate izbandi nimic.
Basmul se metamorfozeaza succesiv, toate aceste metamorfozari fiind supuse
unor legi. Trebuie bine studiate atributele personajelor dupa criteriile ce urmeaza:
infatisarea si denumirile lor, specificul aparitiei si locuinta. Concomitent, mai apar
elemente auxiliare de o mai mica importanta insa, decat acestea mai sus amintite. (1) bis

26
 Dupa cum spune Propp, „studierea atributelor face posibila o talmacire
stiintifica a basmului. Din punct de vedere istoric, aceasta inseamna ca basmul fantastic
reprezinta un mit in fundamentele sale morfologice.”
Realizarea unei astfel de stari implica o cunoastere aprofundata a legii si a
tehnicii pe care o conduce. Eroul primeste harul de la zana sau de la o fiinta non-umana
(peste, corb, taun, etc.). Insa trebuie sa-si fi asimilat treapta de cunoastere ce-l face apt
pentru metamorfozare. Omul detine toate aceste calitati in chip virtual si efectiv atunci
cand a ajuns la un inalt grad de perfectiune interioara. Metamorfozele din basm se
refera la obtinere unui nivel de cunoastere de catre erou sau de alte fiinte, care-l
folosesc spre a dobandi mijloacele necesare pentru a trece de anumite obstacole sau
capcane care stau in calea lui.
Metamorfoza este un proces care ingreuneaza situatiile sau rezolva dificultatile.
De cele mai multe eroul trebuie sa demaste intentiile rauvoitoare ale dusmanului si sa le
foloseasca si el impotriva lor. Insa atunci cand eroul ales strabate calea de purificari cu
o intentie pozitiva, fortele de opozitie sunt infruntate de fiintele starii umane care devin
aliatele lui.

Personajele basmului fantastic

Cazurile de metamorfoza in basm sunt nelimitate si omniprezente, aproape nelipsite

din orice naratiune cu caracter fabulos, fantastic.
Metamorfozarea prin blestem sau dintr-o cauza obscura este foarte intalnita si
reprezentata in mai toate basmele. In Craisorul serpilor de I. T. Mera, voinicul parea ca
este intr-adevar crai peste serpi in ostrovul serpilor. Dar si el, luand asemanarea serpilor,
se dovedeste a fi fiinta omeneasca.
Rolul pasarilor in basme sunt ilustrate sub forma unei multitudini de aspecte. Exista
credinta in puterea de proorocire a pasarilor, care nu trebuie considerata deloc
superstitie. Pana si pasarilor de curte li se atribuiau in vremuri stravechi calitati de
vestitori, fie ca era vorba de schimbari meteorologice, fie de alte vesti cum ar fi, spre
exemplu, cucuveaua care prevesteste moartea.
Traim intr-o lume plina de semne care ne sunt transmise prin toate vietatile ei.
Suntem mereu chemati dar nu totdeauna auzim sau intelegem. Alte vietuitoare intervin
in basm, porumbei, rate, taune, tantar, inlocuind de obicei pe altele dar in aceeasi
functie. Fat-Frumos il ridica din nisipul fierbinte pe imparatul tantarilor. Acesta il ajuta
sa gaseasca pe cele sapte iepe ale babii, punand un roi nemarginit de tantari sa le alunge
din padure. (2)
Metamorfoza este de asemenea ilustrata printr-un aliment magic sau prin baut.
„Cine bea apa din urmele unui lup sau ale unui cerb se va face ori lup ori cerb.” (3)
Imparatii batrani au frecvent putere de a se metamorfoza in virtutea faptului de a fi
nazdravani. Imparatul din „Povestea lui Harap-Alb” a lui Ion Creanga isi incearca
feciorii prefacut in urs. Zmeii, zmeoaicele, dracii, zanele, feciorii si chiar animalele au
deseori aceasta putere.
In unele cazuri e de ajuns ca eroul sa se dea de trei ori peste cap, uneori sa spuna
cateva cuvinte magice, iar alta data este efectul unui obiect miraculos.
„ Metamorfozele se datoresc in anume basme persistentei spiritului vital si
dorintei intime a naratorului de a izbavi de moarte nedreapta pe victime si a aplica
sanctiuni. ” (4)
Am vazut ca, in basme, un personaj poate foarte usor inlocui pe un altul. Acestea
au un scop isa un scop foarte precis, extrem de complex si de bine motivat, uneori.

27
„ Viata reala creeaza ea insasi imagini noi si pregnante, care elimina unele personaje din
basm. Eposul popoarelor vecine, literarura scrisa, religia, fie ca este vorba de
crestinism, fie de credinte locale – toate influenteaza basmul.

Personajele basmului fantastic

Acesta pastreaza in adancurile sale urme ale paganismului antic, remanente ale
obiceiurilor si datinilor stravechi. ” (5)

NOTE

CAPITOLUL III
SIMBOLURI SI METAMORFOZE

28
(1) Radu Vasiliu, Insemnari despre basme, Editura Rosmarin, Bucuresti, 2000, p.
90
(1) bis Vezi si V.I. Propp, Morfologia Basmului, Editura Univers,
Bucuresti, 1970, p. 90
(2) Mihai Eminescu, Basme, (Fat-Frumos din lacrima), Editura Ion Creanga,
Bucuresti, 1972, p. 102
(3) T. Pamfile, Basme,(Fata si feciorul unchiasului), Editura Junimea, Iasi, 1976,
p. 99
(4) G. Calinescu, „Estetica basmului”, p. 165
(5) V.I. Propp, Morfologia Basmului, Editura Univers, Bucuresti, 1970, p. 89

CAPITOLUL IV

BASMUL CA MIJLOC EDUCATIV

29
 Exercitiul amplu al atentiei spontane perseverente, al atentie sustinute,dirijata
intr-o directie data, este o imprejurare mintala care educa atentia, obisnuind-o cu
urmarirea unor succesiuni liniare de impresii, imagini, notiuni sau idei.
Care este substratul psihilogic al acestei idei?
Basmul, cu toate peripetiile sale, cu toate evadarile sale din experienta
posibila, si fie el de continut oricat de naiv, se deapana pe o singura axa. Conflictul
central, chiar daca implica o multitudine de persoane, de actiuni, de situatii, se
formeaza totusi un tot coerent. Aceasta inseamna ca in mintea celui ce recepteaza
povestirea, elementele narate se inlantuie prin referirea la acel conflict, structurandu-
se intr-o unitate logica.
Privilegiul adesea oferit acestei functii organizatoare prezinta o importanta
de ordin primar din punctual de vedere al evolutiei intelectuale. Un intelectual bogat,
cu adevarat evoluat, nu poate fi decat cel ce construieste necontenit unitati sintetice
din datele relativ elementare pe care i le serveste fie experienta, fie judecata.
Fiecare copil care asculta o poveste veche transmisa din generatie in generatie,
nu poate sa ramana insensibil la aceasta. Influenta pe care o exercita o simpla
ascultare a unei povesti lasa in mintea si in sufletul acestui copil urme destul de
profunde. Copilul care a ascultat o poveste, odata ce aceasta s-a terminat, este cu totul
altul. Posibilitatile sale de simtire, gandire si actiune sunt decisive modificate prin
aceasta comuniune. De aici provine nesatul si interesul cu care asculta copiii aceste
povesti. Fiecare poveste include interesul pentru lupta sau straduinta atribuita
personajului principal, implica acceptarea scopurilor eroului de catre cel care asculta,
si fireste participarea fictive a acestuia la intreaga desfasurare a actiunii epice. Aceste
argumente nu sunt insa singurele pentru explicarea “interesului” epic. Daca ar fi asa,
ar insemna ca interesul copilului pentru aceste povesti sa se termine odata cu
terminarea povestii. In schimb, copilul, cere mereu alte si alte povesti, si se dovedeste
ca este cu anticipatie rapit si implicat in fictiunea vreunui alt conflict, pe care insa nu-
l cunoaste inca. In momentul in care copilul asculta aceste povesti, dupa cateva
transpuneri in persoana altuia, si dupa ce a gustat de cateva ori din intriga, este

30
prevenit ca aceste povesti il pot captiva ca un joc. Avalansa de stimulenti psihici in
care subconstientul sau

Personajele basmului fantastic

este antrenat si framantat in cursul povestirii, care il absorb si il incant ape copil
constituie, poate, un element important, caci de multe ori copilul asculta cu aviditate
chiar episoade care nu se raporta cu nimic la conflictul principal al erolui, la
obiectivul lui central, episoade care nu implica imaginara lui participare la actiune.
Naratiuni lungi, cu un subiect care abunda in multe detalii si care uneori nu poseda o
veritabila unitate, pot satisface cerinta copilului de a asculta povesti. Atunci el asculta
numai pentru a asculta si, anume, pentru ca, fara sa-si dea seama, culege foarte multe
elemente din limbajul current. “Placerea copilului care asculta povesti e semnul care
atesta o noua victorie in tendinta lui de a deveni tot mai mult element al “grupului”
si tot mai deplin “om”. “ (1)
Prin actul de atentie pe care il exercita cel care asculta, ca si spectator, acesta
se solidarizeaza sau se identifica imaginar cu eroul, adoptandu-I telurile, astfel incat
acest act de actiune apare ca o fictive participare la lupta si la actiunea epica. De aici
ascultatorul sau cititorul poate ajunge in functie de imprejurari sa simta sentimente de
depresie, regret sau revolta, poate suferi cand eroul este infrant, sau la polul opus,
poate simti un sentiment de satisfactie cand eroul triumfa.
Participarea voluntara, fie ea si fictiva, la lupta eroului scoate in evidenta o
nevoie de actiune pe care o resimte cel care citeste sau asculta aceste povesti.
In momentul in care o persoana nu simte nici un fel de legatura cu actiunea
sau cu personajele unei povesti, sau cand simte o totala aversiune sau chiar o
completa indiferenta pentru actiune si lupta, e de presupus ca aceasta persoana nu va
putea participa mintal la actiunea si lupta unui personaj strain, si cu atat mai putin la
aceea unui personaj fictiv. Aceasta persoana nu va putea, fireste, acorda nici un fel de
interes unei naratiuni.
Participarea unei persoane la actiunea unei naratiuni contribuie la
umanizarea si implinirea acesteia. Cu atat mai mult o astfel de cerinta se regaseste in
fiecare copil. Se poate spune ca basmul reprezinta o garantie a unei dezvoltari
normale si fericite. “Basmul vine si contribuie la caldura coeziunii si solidaritatii
sociale.”
Este foarte firesc ca o persoana sa fie preocupata de victoria valorilor asupra
nonvalorilor. In urmarirea luptei insasi a eroului unei naratiuni, puterea si Victoria nun
e sunt prezentate ca singurele obiecte ale atentiei noastre. Niciodata un copil nu se va

Personajele basmului fantastic

solidariza cu initiativele unui ambitios, ale unui lacom, ale unui bandit si nici nu va fi
influentat de subterfugiile, brutalitatile sau violentele celor implicate in actiune. Daca
analizam aceste lucruri putem concluziona ca nazuinta predominanta in straduintele
eroului corespund in general unui ideal larg, firesc omenirii intregi. Triumful valorilor
implica, dupa cum spune Robert Petsch, “imaginea unei omeniri fericite.” (2)
Destul de rar basmul se incheie prin “nunta mare” a eroului. “Atat
povestitorul cat si cei carora el li se adreseaza,aspira spre evenimente imbucuratoare
si cauta prilejul de a le savura macar intr-o lume fictiva.” (3)
In peripetiile sale, Fat Frumos, ramane personajul simpatico, gratie unor
trasaturi favorabile de ordin etic, ce constituie un fel de premise ale conflictului,

31
precum insusi mobilul luptei: fie salvarea Cosinzenei, care fusese rapita de zmeu, fie
misiunea omorarii zmeului, a balaurului sau a altui monstru care a pus stapanire peste
tinut si pretinde sau comite sacrificii omenesti. Se poate remarca, in acest context, ca
sentimental de compatimire in momentul in care eroul este atacat sau infrant, se
accentueaza in masura in care eroul sufera lovituri sau infrangeri care nu erau nici
necesare, nici firesti, si nici nu apar ca decurgand din propria lui vina. Reactia
persoanelor in fata nedreptatii, nevoia de a reactiona impotriva ei si, implicit,
solidaritatea cu cei care se impotrivesc injustitiei, nu este numai de provenienta etica,
dar si logica. Gustul sau interesul pentru actiune este, astfel, sugerat si amplificat prin
imaginea unei lupte effective impotriva unui adversar efectiv, vinovatul. In acest caz
naratiunea serveste drept un suport pentru minte si inima in revansa urmarita
impotriva acestor probleme etice si logice, restabilind ratiunea in drepturile ei.
Daca s-ar lua in considerare fiecare naratiune de acest gen, si chiar intregul
patrimoniu de aceasta nuanta, care a existat in viata unor generatii intregi, nu ne-am
putea da seama nici pe departe de potentialul de lupta pentru dreptate care a fost
strecurat in fiecare suflet, incetul cu incetul, de-a lungul secolelor, de-a lungul miilor
de generatii.
“Prin interesul epic pe care-l trezeste si fara de care n-ar putea fi urmarita,
naratiunea e una dintre cele mai uzuale si fructouase ocazii de exercitare a unei
atentii sustinute, perseverente si consecvente.” (4)

Personajele basmului fantastic

Exista expuneri care il rapesc pe auditor, la fel de multe cum sunt si cele care
pretend o prea mare concentrare a acestuia. In general, o naratiune care presupune un
prea mare efort din partea cititorului sau a ascultatorului de a urmari actiunea, nu va fi
foarte apreciata de acesta. Naratiunea va fi calificata drept greoaie, obositoare sau
obscura. Autorul trebuie sa aiba o foarte mare grija de a expune cat mai clar si mai
concis, astfel incat celor carora li se adreseaza sa li se trezeasca curiozitatea de a afla
solutia, raspunsul.
Din punctul de vedere al intrigii putem observa mai multe tipuri de naratiuni.
La mituri si basme gasim cea mai simpla structura. Aventurile miturilor si basmelor se
reduce la doborarea prin lupta a unui inamic primejdios, dar modul actiunii poate fi de
alta natura. Uneori nu se poate discuta despre o lupta corp la corp, pentru ca eroul nu
poseda forta fizica necesara, si atunci intervine, pana la urma, nrangerea inamicului
prin alte mijloace. Exista anumite personaje malefice, care uneori pot avea chiar si
puteri supranaturale, dar care sunt pacaliti de erou. Daca eroul ar depasi prea mult pe
omul comun prin puteri inaccesibile, care pot sa para chiar exagerate, cel care
recepteaza naratiunea nu s-ar putea identifica indeajuns cu acesta, nu i s-ar putea
substitui imaginative in totalitate, facand astfel ca interesul epic sa piarda ceva din
intensitatea asteptata. (5)
Siretenia, prevederea, iscusinta, darurile mintale in general, ca si calitatile
inimii avantajeaza pe cel care recepteaza naratiunea. Adaugand si un pic de implicare
a celui care citeste, si atribuindu-si aceste calitati, se poate identifica foarte usor cu
eroul.
Orice expunere trebuie sa fie bine structurata intr-un numar clar si
amanuntit de intrebari sau probleme, care sunt insotite de un numar corespunzator de
indrumari pentru a le putea solutiona. Cu cat intrebarile sunt mai provocatoare si

32
trezesc dorinta de a obtine un raspuns, cu atat expunerea va fi urmarita cu o mai
redusa interventie a efortului de atentie voluntara, si desfasurarea activitatii mintale a
celui care recepteaza se va efectua mai natural, insinuant, printr-o lunga contributie a
atentiei spontane.
Ascultarea repetata de povesti de catre copil ii este de un real folos. Naratiunea ii
serveste acestuia mari doze de material, si in acelasi timp, constituie anumitor
stimulente mintale, stimulentul elaborarii de sinteze, stimulentul asimilarii logice.
Insasi

Personajele basmului fantastic

intelegerea unei naratiuni in care se infatiseaza o lupta, un conflict, o

rivalitate, in care se infatiseaza obstacolul ivit in calea unor teluri constituie o
exercitare a procesului atentiei sustinute. (6)
Din punct de vedere educativ, in afara de rolul stimulent si organizator al
unei atentii prelungite, naratiunii ii mai revine un rol la fel de important, si anume
puterea fascinanta, si cateodata destul de marcanta, cu care personajele fictive ale
naratiunii, mai ales eroii principali, imprima in auditori o implicare imitative. Daca
urmarirea conflictului, care serveste drept excitant pentru atentie, implica substituirea
celui care asculta in aventurile eroului pe parcursul naratiunii, nu este deloc iesit din
comun ca aceasta substituire sa se prelungeasca si dincolo de cuprinsul naratiunii si al
ascultarii ei. Se poate observa destul de des la copii ca, sub puterea emotiei pe care a
resimtit-o ascultand un basm, acesta tinde sa se transpuna in rolul care l-a
impresionat, mimand atitudinile, iar uneori prelungind aceasta situatie si in situatii
care nu se regasesc in naratiune, situatii improvizate de acesta. Copilul preia
caracteristicile eroului, si presupunand personalitatea acestuia, face variatii la tema pe
care deja o cunoaste. Bine cunoscutele povestiri moralizatoare au chiar acest rol de a
imprima cititorului sau ascultatorului o atitudine si sentimente pe care acesta sa le
urmeze chiar in afara lecturii. Se poate clar observa cum influenta morala sau chiar
imorala, isi lasa amprenta, afectand in moduri si proportii diferite viata individului dar
si a grupului. Aici putem spune ca acestea sunt prilejuri care pot sa contribuie la
revelarea sau chiar accentuarea propriilor aptitudini sau vocatii. Din alt punct de
vedere putem spune chiar ca aceste aptitudini sau vocatii contribuie la randul lor la
imprumutarea unor gesturi sau comportamente din naratiune.
O problema importanta in cadrul imitarii o constituie aparentele inselatoare si eroii
care pot declansa imitatii deplasate. Exista naratiuni care printr-o tratare stangace sau
imprudenta, incalca anumite limite. Sunt accentuate aici apucaturi reprobabile,
personaje brutale, lipsite de scrupule, personaje grosiere, sau altele asemenea, si prin
aceasta ele apar infatisate fie ca interesante, fie ca originale, fie ca pline de succese.
Chiar daca aceste personaje sunt doar trecatoare ele pot lasa in mintea ascultatorului
amprente adanci, si imitarea lor, sau solidaritatea in cel mai rau caz cu aceste
personaje, poate duce la consecinte nedorite. Pe de alta parte scenele violente,
incaierarile,

Personajele basmului fantastic

manifestarile brutale, scenele de razboi, scenele sangeroase sunt departe de a

determina in sufletul copiilor intotdeauna dezaprobare si repulsie. Socul emotional
trezeste prin sugestie tendinta involuntara de imitatie. Tocmai de aceea, acele
naratiuni care prezinta aceste lucruri, nu vor putea sa trezeasca repulsie sau oroare

33
impotriva cruzimii, ci pot avea chiar rezultate foarte negative. Instinctele brutale se
trezesc foarte usor in mintea unor copii, iar aceste faze sau procedee ale naratiunii
trezesc in copil inclinarea necugetata de a juca roluri similare. (7)
“Din totalul naratiunilor receptate de o persoana, se asterne, cu vremea, in
tainutele memoriei sale, o sedimentare complexa de figure si fapte variate, purtand
fiecare un anumit potential educativ si alcatuind un fel de “univers” distinct de cel al
experientei curente. E drept ca granite care separa aceste doua lumi nu e intotdeauna
cu totul etansa, nu e intotdeauna perfect continua si precisa. In constiinta infantile si
chiar intr-a multor adolescenti sunt raspantii in care realitatea si fictiunea, adevarul
si miticul se ating, se impletesc si risca sa se confunde.” (8)
In fiecare din basmele care au existat si inca exista se pot observa
reminiscente sau macar se poate ghici istoria indepartatelor origini populare.
Contactul cititorilor cu creatiile narrative stabileste un contact cu predecesorii noi si
vechi, cu toti cei care s-au gasit pe acelasi plan in lupta impotriva raului si a
nedreptatii.

NOTE

CAPITOLUL IV
BASMUL CA MIJLOC EDUCATIV

(1) Eugeniu Sperantia, Studii de folclor si literatura, Editura

Pentru Literatura, Bucuresti, 1967, p.154-155
(2) Robert Petsch, Wesen und Formen der Erzählkunst, 1942, p.52: „Ceea ce
poporul afirma din tot sufletul si iubeste, aceea trebuie sa invinga.”
(3) Idem 1, p.159
(4) Idem 1, p.163
(5) Idem 1, p.165
(6) Idem 1, p.170
(7) Idem 1, p.175-176
(8) Idem 1, p.189

34
35