Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE, ŞTIINŢE POLITICE


ŞI ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL RELAŢII INTERNAŢIONALE

BAEȘ CORINA

“FUNDAMENTALISMUL ȘI RADICALISMUL – AMENINȚARE LA ADRESA PĂCII

ȘI SECURITĂȚII INTERNAȚIONALE “

Referat

Lector: _____________ (semnătura)

NICOLĂIESCU I, conf. univ.

CHIŞINĂU, 2019
1
CUPRINS :

INRODUCERE

1. DEFINIȚIA TERMENILOR – FUNDAMENTALISM ȘI RADICALISM

2. PERSPECTIVA ISTORICĂ

3. DE LA NAȚIONALISM LA FUNDAMENTALISMUL RELIGIOS

4. FUNDAMENTALISM ȘI TERORISM

5. FUNDAMENTALISMUL ISLAMIC ŞI SECURITATEA INTERNAŢIONALĂ

CONCLUZII GENERALE

BIBLIOGRAFIE

2
INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei: Lumea contemporană se află prinsă în mrejele unui


paradox al securităţii: pe de o parte tehnica avansează, existând din ce în ce mai multe modalităţi
de apărare şi protecţie, iar organizaţiile naţionale şi internaţionale militează pentru democraţie,
pace şi respectarea drepturilor omului. Pe de altă parte, asistăm astăzi la o accentuare a instabilităţii
pe scena mondială cauzată de o puternică ascensiune ale mişcărilor islamiste, de care sunt legate
evenimentele din Orientul Mijlociu sau de atentatele teroriste din SUA, Londra, Madrid ş.a.
Pornind de la această constatare, mulţi cercetători subliniază faptul că fundamentalismul islamic
reprezintă o ameninţare la adresa securităţii internaţionale şi susţin incompatibilitatea islamului cu
democraţia. Ultimul sfert al sec. XX, a fost marcat de o puternică ascensiune a mişcărilor islamiste.
În timp ce se considera că religia se retrage în sfera vieţii particulare, ascensiunea neaşteptată a
mişcărilor sub drapele religioase a devenit pentru mulţi un fenomen surprinzător şi impresionant.
În ultimul timp apelul la religie a devenit o premisă majoră pentru radicalizarea islamului. ”Pentru
cel care face apel la religie, violenţa se transformă într-o poruncă sacră, care eliberează de orice
interdicţii legate de morală sau raţionalitate politică”. În cazul acesta toate mijloacele devin bune,
dacă scopul este de a realiza Absolutul.
Scopul cercetării: a determina rolul fundamentalismului și radicalismului în relațiile
internaționale și pericolul acestuia.
Obiectivele cercetării: -a analiza istoricul apariției, a stabili cauzele și etapele principale ale
răspândirii: analiza a diverselor aspecte ale fundamentalismului Islamic, impactul lui asupra
securităţii internaţionale
Metodele de cercetare ale lucrării.
Mеtоdа аnаlizеi istоriсе, fоlоsită cu scopul cercetării еsеnţеi cât şi a саuzеlоr apariția mișcărilor
protestante cercetate în contextul relaților internaționale.
Mеtоdа аnаlizеi lоgiсе (аnаlizа dеduсtivă, induсtivă, gеnеrаlizаrе, еtс.), utilizаtе соnstаnt ре
întrеgul соnţinut аl cercetării date şi în sресiаl, lа аnаlizа şi еfесtuаrеа sintеzеi informației despe
subiectul abordat.
Mеtоdа dе аnаlizа sistеmiсă а făсut роsibilă аnаlizа generală a mișcărilor și influența acesteia în
diverse state.
Mеtоdа оbsеrvаţiеi а реrmis evidențierea cât mai calitativă a informației colectate şi formularea
concluziilor obiective.
Cuvinte-cheie: religie, islam, fundamentalism, extremism, terorism religios.

3
Termenul de fundamentalism.
Fundamentalismul se poate considera un curent radical fanatic, intolerant, această ideologie care
nu acceptă compromisuri, având frecvent o origine de natură religioasă, este un atașament strict la
o doctrină anume, fie ea religioasă sau nu în esența sa, termenul este sinonim cu integrism. Forma
veche a fundamentalismului se consideră că ar avea originea într-o mișcare reformistă
conservatoare a protestantismului nord-american, care era orientat contra reformelor cu tendințe
progresiste.

Termenul de radicalism.

Originea etimologică a termenului de radical provine din limba latină („radix” = „rădăcină”) care
de fapt exprimă tendența politici radicale de a realiza schimbări esențiale de la rădăcină. Acest
termen exprimă nu numai hotărâre nestrămutată și consecvență, a atitudinii politice ci și conținutul
direcției prin programul de măsuri de atingerea scopului care poate fi de natură politică sau
economică. In timpul „Restaurației” - termen care provine de la elvețianul „Karl Ludwig von
Haller” o perioadă caracterizată prin restaurarea monarhiilor în Europa, petrecută în Elveția între
anii (1816–1842), Anglia (1660–1688) și Franța 1814/15–1830), un reprezentant caracteristic al
acestei perioade este omul politic austriac prințul Metternich.
O opoziție liberală „Freisinn” (denumită și „radicală”) din Elveția în secolul XIX, care se opune
orientării conservatoare a Reaturației, mișcarea „Freisinn” caută, dacă e necesar și cu forța,
abolirea tuturor relațiilor feudale. Această mișcare a cuprins o serie de cantoane cu excepția
cantonului Lucerna, din Elveția fiind cunoscută ca „Revoluția din iunie” (1830), care a dus la
învingerea grupării conservatoare din Lucerna. In politologie se vorbește de o linie de demarcație
neclară între democrație și extremism.

Perspectivă istorică.

Între anii 1910 și 1915 au fost concepute o serie de teze și tratate teologice de către un grup de
preoți de la „Princeton Theological Seminary” și „Westminster Theological Seminary”. Aceste
teze au fost tipărite în trei milioane de exemplare, sub titlul „The Fundamentals: A Testimony to
the Truth”. Printr-un articol publicat în anul 1920 al jurnalistului american Curtis Lee Laws,
simpatizant al acestei mișcări, curentul primește numele de „Fundamentalism”.
Acest curent radical conține printre altele și critici adresate „teologiei moderne”, în special legate
de folosirea și interpretarea textelor din Biblie, ca și o neacceptare a teoriei evoluționiste a
darwinismului, aducându-se contraargumente din Vechiul Testament.
4
Punctul culminant al acestei mișcări este atins în Dayton (Tennessee), SUA, în secolul XX, în
așa numitul „Proces al maimuțelor” (1925), fiind interzisă predarea în școli a Teoriei evoluționiste
a lui Darwin. 1
Folosirea acestei ideologii pe tărâmul politic, după „McCarthy” a luat aspecte mai grave, unde
dictatura din mai multe puncte de vedere corespunde fundamentalismului.
O nouă formă generată de fundamentalism, fanatism religios a generat în secolul XX, terorismul,
care a cuprins continente sub forma unui conflict pe bază religioasă a culturilor. Astfel de grupări
teroriste pot fi numite: RAF (Rote Armee Fraktion) o grupare extremistă de stânga din Germania
de Vest, Al-Qaida, (o rețea formată dintr-o grupare militantă radicală islamică), Hisbollah din
Liban și organizația Ku Klux Klan din SUA.
Încă de la începutul secolului XXI, nu este deloc surprinzător faptul că terorismul a devenit
una dintre cele mai importante şi îngrijorătoare probleme în întreaga lume. Datorită frecvenței și
amplorii violenței, mulți cercetători au încercat să determine creșterea bruscă a activității. De când
Războiul Rece sa încheiat, se pare că există unul factorii ce stau în spatele atrocităților, iar accentul
sa mutat de la naționalism la fundamentalism religios. Cauza actelor teroriste. De la
bombardamentele World Trade Center din 1993 și distrugerea lor ulterioară la 11 septembrie 2001,
atacurile sinucigașe în Israel în Palestina, atacurile cu gaz din metroul din Tokyo și asasinatele în
India, Israel și Algeria, religia a ajuns în prim plan ca motivație pentru cele mai mari organizații
teroriste din lumea modernă. (Juergensmeyer, 2001)
Pentru a examina acest fenomen, trebuie să răspundem la o întrebare principală: Cum a fost
posibil ca fundamentalismul religios să accelereze terorismul în lumea modernă? Pentru a stabili
un cadru care să răspundă, este necesar să examinăm mai întâi definițiile fundamentalismului și
terorismului, precum și legăturile lor istorice. În plus, înțelegerea dinamicii dintre religie, politică
și societate devine importantă pentru plasarea naturii, a violenței în contextul corect. În cele din
urmă, trebuie să determinăm trecerea de la violența naționalistă la fundamentalismul religios și să
foloseasim acest lucru pentru a explica modul în care fundamentalismul religios a devenit rădăcina
acturilor teroriste moderne.
Definirea terorismului este asemănătoare cu încercarea de a defini orice experiență umană,
dacă numai în faptul că terorismul se definește diferit fiecărei persoane. Realitățile socio-politice,
afilierea religioasă și identitatea culturală se joacă într-o definiție a unui individ, creând dificultăți
de exprimare în termeni universal înțeleși. În fiecare caz de terorism (indiferent de definiție) s-ar
putea vedea un act ca fiind "terorist", în timp ce altul nu poate. Dacă trebuie să fie construită o
definiție tare și rapidă, ea ar trebui să fie simplă și deschisă interpretării. Știm următoarele: actele

1
MISTERELE CUVINTELOR / Integrist, ortodox, fundamentalist, ultraortodox, 4 august 2009, Alexandru Ciolan,
Ziarul de Duminică.
5
teroriste sunt violente (sau cel puțin periculoase în mod inerent), implică în mod obișnuit mai multe
ținte și sunt comise pentru a iniția schimbarea (societală, politică, religioasă sau ideologică). Prin
urmare, se poate alege să definiți un incident ca fiind un act de terorism în cazul violenței sau
amenințării cu violența. A fost folosit împotriva mai multor persoane pentru a instiga schimbarea
la nivel societal, politic, religios sau ideologic. Fundamentalismul, cu toate acestea, este mult mai
ușor de definit. Pur și simplu, este o credință neclintită la un sistem de credințe religioase, deși unii
afirmă că termenul "fundamentalism" este un alt mod de a scuza religia "normală" și de a izola
problemele într-o formă deviantă a doctrinei (Juergensmeyer, 2004). Deși inițial a fost folosit
pentru a descrie anumite secte ale creștinismului, această aderare strictă la doctrina teoretică sa
extins pentru a include toate religiile lumii majore.
Actele teroriste multiple au fost comise de "adepții" altor religii; În 2special datorită evoluțiilor
actuale și a actelor comise de statul islamic din Irak și din Levant (ISIL), această examinare se va
concentra pe fundamentalismul islamic. Indiferent dacă prin fragmentarea politică originală din
interiorul islamului sau prin împărțirea eventuală șiită-sunniană care a dus la numeroase conflicte,
Islamul sa aflat într-o perturbare aproape constantă de la apariția sa, radicalismul din interiorul
doctrinei devenind un factor atenuant în majoritatea Actele teroriste încheiate în secolul 21 (White,
2012). Având în vedere aceste definiții, examinarea fundalului istoric atât al terorismului, cât și al
fundamentalismului va oferi un context în care să se pună influența terorismului religios asupra
politicii și societății.
Fundamentalismul, în sens larg, se referă la un curent religios, care are ca scop respectarea strictă
a rădăcinilor unei religii sau ideologii. În sens restrâns, se referă la mișcarea conservatoare care a
apărut în protestantismul nord-american. Progresul economic însoțit de modificarea condițiilor de
viață a produs transformări importante în societățiile europene, curentele moderniste creând în
interiorul diverselor biserici adevărate confruntări cu adepții continuării tradițiilor.
Termenul de fundamentalism religios este folosit pentru a descrie un fenomen existent în
majoritatea religiilor axându-se pe trăsături comune: întoarcerea la valorile tradiționale, nevoia
consolidării identității religioase, practici discriminatorii la adresa femeilor.
Fundamentaliștii cred că în cărțile lor sacre se găsește adevarul suprem, pe care refuză să îl
interpreteze, considerând practicile lor tradiționale și doctrinele etern valabile. Confruntate cu
modernitatea, aceste concepții determină reacții diferite, potrivit tradițiilor fiecărei religii.
Fundamentaliștii pot fi sau nu ostili față de alte religii, însă cea mai mare nemulțumire a lor este
îndreptată împotriva tuturor celor care încearcă modificarea unor aspecte ale propriei religii.

2
The Psychology of Terrorists and Serial Killers: A Reader. Mn., 2004.
6
Creștinismul cunoaște manifestările fundamentalismului la neoprotestanții americani care
mizează pe întoarcerea la studiul literal al Bibliei, o viață comunitară intensă și o evanghelizare
militantă. Pătrunzând în Europa Occidentală, în perioada postbelică, aceste mișcări au afectat
bisericile protestante tradiționale, precum și Biserica Catolică. Sunt respinse structurile
instituționale prea puternice, preferându-se exprimarea în grupuri restrânse în care sunt apărate
idei bazate pe o lectură fundamentalistă a Bibliei.
În ceea ce privește Biserica Catolică, disputa dintre curentul liberal și curentul conservator a
apărut în legătură cu statutul bisericii în cadrul statului, superioritatea papei și a magisterului.
Conservatorii îi acuză pe liberali că sunt groparii biserici și se opun modificărilor de conținut ale
catolicismului, precum și în ceea ce privește morala și disciplina ecleziastică. Pentru aceștia,
autoritatea Sfântului Scaun este de necontestat. La nivelul Bisericii Catolice, între anii 1962-1965
a avut loc conciliul Vatican II, în urma căruia biserica a fost supusă unui proces de adaptare la
lumea modernă (agiornamento). Cu toate acestea, au existat voci care s-au opus acestui proces,
mai ales monseniorul Lefebvre.
În iudaism curentul conservator consideră că Torah (Legea) poate face față exigențelor lumii
moderne, fără a se pune problema actualizării ei, în timp ce curentul liberal dorește o adaptare mai
amplă la realitățile lumii moderne.

De la naționalism la fundamentalismul religios

Actele de crimă în numele unui cod moral au fost, în mod tradițional, o declarație politică
și aducerea religiei în câmp rupe monopolul statului asupra acestei ucideri sancționate moral
(Juergensmeyer, 2001). Aceasta lucrează pentru a susține ideea că naționalismul a fost înlocuit ca
bază a terorismului în ultima vreme. După cum am menționat mai devreme, cuvântul "terorism" a
fost atribuit inițial revoluționarilor violenți, grupurilor politice și grupurilor naționaliste - de ce,
atunci, a avut loc trecerea la raționamentul religios?3 Acest lucru ar putea fi atribuit declinului
rezistenței politice și opoziției din multe țări modernizate, cel mai probabil din cauza pierderii
capacităților politice; În lumea occidentală, societățile democratice au diminuat nevoia de acțiune
politică, iar reînvierea religiei joacă un rol important în declinul terorismului naționalist (Ross
& Gurr, 1989). Din punct de vedere marxist, modernizarea societății ar trebui să determine declinul
identificării religioase; Totuși, se pare că contrariul este adevărat, iar unii chiar spun că fără
modernizare și secularizare nu ar exista nici un fundamentalism (Emerson & Hartman, 2006;
White, 2012). O posibilă cauză, cel puțin în contextul fundamentalismului islamic, ar putea fi aceea

3
Терроризм: история и современность /Кофман Б.И. и др. Казань, 2002.
7
că autoritatea religioasă poate oferi o înlocuire gata pentru autoritatea seculară, astfel încât
încercarea devine o provocare a legitimității secularității
Autoritate și obținerea de sprijin pe baza religiei (Juergensmeyer, 2001). Această schimbare
politică motivată religios funcționează pentru a duce la îndeplinire obiectivele extremismului
terorist.

Fundamentalism și Terorism.

Privind modul în care fundamentalismul a accelerat terorismul, trebuie să luăm în


considerare efectul fundamentalismului asupra terorismului modern. Pentru a începe, mulți
cercetători susțin că "teroriștii religioși sunt mai periculoși" și că, cu credințe religioase puternice,
există probabilitatea sporită a conflictului, chiar până acolo încât afirmăm că termenul "terorism
religios" insinuă o relație implicită între ideile religioase și (Emerson & Hartman, 2006, Enders &
Sandler, 2000, Fox, 2004, Gunning & Jackson, 2011,

Fundamentalismul islamic și securitatea internațională.

În islam există o multitudine de mişcări şi curente (învăţături), caracterizate, deseori, de


contradicţii profunde între ele. În ceea ce priveşte definirea acestor mişcări, constatăm o disonanţă
de opinii. Actualmente, în literatura de specialitate şi vocabularul politic se utilizează pe larg aşa
termeni ca, „fundamentalism islamic”, „radicalism islamic”, „extremism islamic”, ”islamism”,
„islam politic” etc. Unele dintre aceste noţiuni se utilizează fără să se ţină cont de terminologia
islamică. De aceea, considerăm necesar de a preciza termenul de ”fundamentalism islamic”,
utilizat, ca regulă, în contextul extremismului islamic. Criteriile de bază pentru evidenţierea
fundamentalismului ca învăţătură distinctă este apelarea lui la „islamul pur” şi revenirea la
fundamentele spiritualităţii musulmane. Dar, însuşi termenul de „fundamentalism”, este străin
terminologiei teologice islamice.
Cercetătorul B. Petrovski are dreptate când spune că, „fundamentalismul ca ideologie”, din punct
de vedere istoric, nu este unprodus alislamului4. Fundamentalismul religios îşi are originea într-o
mişcare reformistă conservatoare a protestantismului nord-american, care era orientat contra
reformelor cu tendinţe progresiste.
Între anii 1910 şi 1915 au fost concepute o serie de teze şi tratate teologice de către un grup de
preoţi de la „Princeton Theological Seminary” şi „Westminster Theological Seminary”. Aceste

4
Петровский Б.А. Фундаментализм – взгляд с Запада // Независимая газета. 1997. 28 авг.
8
teze au fost tipărite în trei milioane de exemplare, sub titlul „The Fundamentals: ATestimony to
the Truth”. Printr-un articol publicat în anul 1920 al jurnalistului american Curtis Lee Laws,
simpatizant al acestei mişcări, curentul primeşte numele de „Fundamentalism”.
Termenul ”fundamentalism” (de la latinescul - bază, fundament) a început să fie utilizat cu referire
la islam, relativ nu de mult. El este preluat din teologia creştină şi semnifică curentul conservator
din Protestantism care cerea acceptarea netăgăduită a “Sfintei Scripturi” în calitate de bază
(fundament) al credinţei şi respingea orişice posibilitate de explicare sau interpretare raţională a
acesteia. Astfel, noţiunea “fundamentalism islamic” este adusă din afara acestei lumi şi este străină
vocabularului musulman. “În limbile popoarelor musulmane, - scrie profesorul Muhammad H.
Sayyd, - există o anumită sumă de cuvinte, care joacă un rol primordial în exprimarea concepţiei
islamice despre realitate şi adevăr: datorită lor (acestor cuvinte) concepţia musulmană se
înfăţişează în adevărata sa lumină5. „Fundamentalismul islamic” nu face parte din această „sumă
de cuvinte” de aceea, utilizarea termenului în cauză conduce la denaturarea concepţiei islamice.
Sheikhul universităţii din Cairo Muhammad Sayyid Tantawi subliniază că în islam nu există o
astfel de noţiune ca fundamentalismul. Islamul este o religie universală” 6.
Teologii musulmani utilizează propriile lor noţiuni ca, „islamul pur”, „bazele credinţei” ş.a. Cel
mai apropiat de termenul „fundamentalism” ar fi „As-Salafia” (de la slaf – strămoşi, predcesori).
Salafiştii cer „reîntoarcerea la izvoarele credinţei” la „practica strămoşilor dreptcredincioşi”.
Mişcarea lor este caracterizată, deseori, ca renascentism musulman. Definiţia fundamentalismului
cu referire la religie ar fi „credinţe religioase bazate pe o interpretare literară a textului religios”.
Un adevarat fundamentalism islamic este acela care aderă strict la fundamentele
Islamului, care pot fi definite numai după Coran şi viaţă, şi învăţăturile Profetului Muhammad.
„Fundamentalişti” au fost numiţi doar acei teologi musulmani care propovăduiau readucerea
doctrinei la fundamentele ei, la formele ei originare. Ulterior, termenuls-a extinsla întreaga mişcare
poltico-religioasă care militează pentru o societate în care legea islamică (Sharia) să fie aplicată
riguros în toate domeniile vieţii. Un exemplu de astfel de societate ar fi cea din Iran de după
Revoluţia din 1979 sau cea pe care vor s-o instaureze talibanii în Afganistan7. Pentru grupările
fundamentalist-islamice, legile convenţionale ale războiului, de protejare a noncombatanţilor, sunt
un principiu nefolositor, atâta vreme cât convingerile lor despre modul de desfăşurare a
conflictului sunt de inspiraţie „divină”, conţinute de acele prescripţii, emise de lideri religioşi, care

5
Сейд Мухаммад Накыб аль-Аттас. Введение в метафизику ислама: Изложение основополагающих
элементов мусульманского мировоззрения. М.; Куала Лумпур, 2001.
6
Независимая Газета–Религии. 1999. 11 авг.
7
Mihai Baciu, Fundamentalism şi terorism, http://www.flacarais.ro/baciu/ guestbook.html, accesat la 01.02.20
14:26.
9
îndeamnă la atacarea populaţiei civile. Prin urmare, legile internaţionale sau umanitare nu au nici
o influenţă asupra acestor terorişti 8.
„Războiul” dintre civilizaţia occidentală şi grupările fundamentalist islamice a scos la lumină o
problemă acută dar ignorată: de la începutul anilor 1980 activitatea grupărilor teroriste
fundamentalist islamice au vizat contracararea influenţei economice, politice şi culturale a lumii
occidemtale, ilustrată mai ales de „imperialismul americano-sionist”. Construcţia ideologică a
fundamentalismului islamic, ca „formă de rezistenţă a civilizaţiei islamice la occidentalizare” este
bazată pe tradiţie, etnicitate şi arhetipuri religioase precum: „infideli”, „adoratori de idoli”,
„cruciaţi”, „martiri”, „războaie sfinte”, „inamici ai Islamului”, „marele Satan”. Acest vocabular
fanatico-religios denotă natura violentă a fundamentalismului islamic, o provocare totalitară atât
faţă de Islamul tradiţional cât şi faţă de democraţia modernă 9. Astfel, „fundamentalismul”,
conform opiniei mai multor cercetători, este izvorul care alimentează extremismul şi terorismul
islamic.
Grupările fundamentalist-islamice sunt situate la periferia societăţii, mass-media occidentale
oferă o imagine distorsionată, prezentând radicalismul şi extremismul ca norme valorice ale
societăţii în lumea musulmană10. În legătură cu aceasta, este necesar de a face distincţie între
religia musulmană tradiţională, care nu cheamă la violenţă şi extremism, şi diversele mişcări
fundamentaliste. În calitate de suport ideologic ale celor din urmă servesc doar acele varietăţi ale
învăţăturilor religioase care au un caracter extremist şi totalitar. Multe din ele se desprind din
religiile tradiţionale, supunându-le anumitor reviziuiri, interpretând tendenţios postulatele de bază,
punând accent pe unele dogme, în detrimentul altora. De exemplu, teza din Coran despre jihad este
tratată de extremiştii islamişti exclusiv ca utilizarea forţei împotriva „necredincioşilor”. În aceslaşi
timp, “jihad” în traducere din arabă înseamnă luptă, efort, strădanie, luptă cu sine însuţi înainte de
toate. Doctrina jihadului ca „război sfânt” a apărut iniţial pentru a legitima expansiunea statului
musulman, la începutul dinastiei abbaside.
Dar începând cu secolele IX – X, noţiunea de jihad se completează cu un nou conţinut: se
constituie idea despre forma superioară a jihadului –jihadul spiritual, autoperfecţionarea lăuntrică
în calea spre Allah , precum şi ideea despre patru tipuri de jihad – jihadul sabiei, jihadul inimii,
jihadul limbii sau cuvântului şi jihadul mâinii. În plus, războiul religios este tratat în Coran ca
război de autoapărare: “Luptaţi pe calea lui Dumnezeu impotriva acelora care se luptă cu voi, dar

8
Alexandru Cristian Miron, Cooperarea statelor în combaterea terorismului internaţional şi limitările doctrinare ale
acesteia, Revista Terorismul Azi, vol. XVIII-XXI, an II, 2007.
9
Cristian Barna, FundamentalismulIslamic şi Cruciada Modernităţii, Revista Terorismul Azi, vol. III, an 1, septembrie
2006.
10
Cristian Barna, Mass-media şi Islamul, Revista Terorismul Azi, vol.
XI-XIII, an II, 2007.
10
nu începeţi voi lupta, căci Dumnezeu nu-i iubeste pe cei care încep lupte.” [Coran 2:190] Coranul,
de asemenea, face clar faptul că, atunci când cealaltă parte se abţine de la agresiune, nu este permis
de-ai ataca: “Dacă însă ei contenesc, atunci Dumnezeu este Iertător, Îndurător. Luptaţi-vă cu ei
până ce nu va maifi necredinţă şi credinţă va fi numai în Dumnezeu! Dar dacă ei contenesc, atunci
nu mai există vrăşmăşie, decât împotriva celor nelegiuiţi” [Coran 2:192-193].
Islamul interzice categoric sinuciderea, participarea în război a femeilor, pledează pentru o
atitudine umană faţă de prizonieri. Interzice atacul şi agresiunea asupra „bărbaţilor slabi”, femeilor
şi copiilor, distrugerea lanurilor, turmelor de animale, construcţiilor etc. Comparând aceste
postulate cu practica extremiştilor islamişti, care folosesc activ terorismul (luarea de ostateci,
omorul copiilor, bătrânilor, actele teroriste săvârşite de sinucigaşi, inclusiv femei), vedemclar că,
pentru a-şi realiza scopurilor, aceştia denaturează grosolan normele religioase. Şi, ca să nu vorbim
doar de islam, ne vom referi la Biblia creştină, amintind cuvintele lui Iisus Hristos: „Nu socotiţi
că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, cisabie; căci am venit să despart pe
fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casniciilui”,
[„Ev. după Matei”,X, v. 34,35,36]. Evident că,rupte din contextul general, aceste cuvinte ale lui
Hristos pot conduce la concluzii cu totul eronate.
Dar, trebuie să recunoaştem că, uneori, însuşi ambiguitatea textelor religioase oferă temeipentru
interpretarea tendenţioasă a lor de către extremişti. Unii autori remarcă elementul belicos care se
conţine în islam. De exemplu, V. Gherasimov scrie: „Musulmanul consideră că este o singură
religie adevărată, care există de la începuturile omenirii, ea fiind proprie însuşi fiinţei umane (se
are în vedere islamul n.a.)11. Musulmanul reacţionează foarte agresiv la critica în adresa lui” 12.
Islamiştii radicali, adepţii curentelor religioase extremiste, exagerează elementele de intoleranţă
care se conţin în religia dreptcredincioasă. După cum scrie Trebin M., „fundamentaliştii...
„privatizează” dreptul asupra Adevărului şi dreptei credinţe, neagă orice compromis în numele
„binelui major”.
Astfel, terorismul este monopolul doar al extremiştilor islamici şi nu al întregii lumi musulmane.
Este important să subliniem acest lucru, deoarece, unele lucrări dedicate terorismului internaţional
are loc demonizarea lumii musulmane. O astfel de poziţie constituie nu numai un obstacol în calea
studierii obiective a problemelor terorismului, dar şi împiedică elaborarea metodelor şi mijloacelor
adecvate şi efective de luptă cu acest fenomen periculos. Între altele, învinuirea în bloc a
tuturormusulmanilor de agresivitate, nu permit atragerea la frontul comun antiterorist a popoarelor
şi guvernelor musulmane care au o atitudine negativă faţă de actele criminale ale celor care se

11
Требин М.П. Терроризм в 21 в. Мн., 2004.
12
Герасимов В. Терроризм: религиозно-политический аспект. Вып 5. СПб., 2002.
11
ascund în spatele normelor islamului interpretate denaturat.13 Această mare religie mondială este
percepută cu teamă şi neîncredere de către lumea nemusulmană din cauza actelor sângeroase care
sunt înfăptuite sub flamura şi în numele islamului: atacul asupra SUA din 11 septembrie 2001,
exploziile de pe insula Bali din octombrie 2002, din Madrid – 11martie 2004, acapararea şcolii din
Beslan ş.a. Actualmente, cele mai mari organizaţii teroriste ale extremiştilor islamici sunt “Al-
Qaeda” - globală; „Hamas”; „Jihadul Islamic” - activează în Palestina; Hezbollah cu sediul în
Liban; Frăţia Musulmană – global; Frontul Islamic al Salvării(Algeria) ş.a.Acestea
şialteorganizaţiiconstituieo adevărată Internaţională a extremiştilor religioşi. Contacte între
organizaţii teroriste din diverse ţări aveau loc şi mai înainte (de exemplu, între grupările din
Palestina şi cele din Europa Occidentală). Acestea erau însă epizodice şi limitate după proporţii.
Actualmente, reţeaua teroristă a căpătat un caracter global, permiţând acestora să-şi coordoneze
efectiv acţiunile.14 Au apărut organizaţii teroriste – monştri, care-şi au filiale pe toate continentele,
coordonându-le acivitatea dintrun centru unic. Cea mai mare dintre acestea este “Al-Qaeda”.
Creată în 1998 de către Osama bin Laden, înrolează circa 20-30 mii de activişti în ţările Asiei,
Africii de Nord, Europei, SUA. Deşi Osama bin Laden a fost nimicit, organizaţia lui continuă să
existe, rămânând una din cele mai periculoase. 15
Trebuie de menţionat că din reţeaua teroristă
internaţională fac parte nu numai organizaţiile şi grupările teroriste, propriu zise, ci şi fondurile
internaţionale care le finanţează, precum şistatele – sponsori ai terorismului, fără de care el n-ar
putea să existe (Iranul, Sudanul, Siria, Coreea de Nord ş.a).

13
Психология террористов и серийных убийц: Хрестоматия. Мн., 2004.
14
Терроризм – угроза человечеству в 21 веке. М., 2003.
15
Россия, безопасность, терроризм (Круглый стол) //Свободная мысль– 21 в. 2001. №12.
12
Concluzii generale

Privind definițiile și legăturile istorice ale fundamentalismului și terorismului, explorând


discursul religios și socio-politic referitor la fundamentalismul islamic și examinând trecerea de la
terorismul naționalist la terorismul religios, se poate înțelege mai bine raționamentul prezentat
pentru a susține că fundamentalismul, De fapt, terorismul accelerat în lumea modernă. Pe măsură
ce gravitatea atacurilor crește, cercetătorii vor continua să examineze motivul situației, pentru a
înțelege motivul care stă la baza violenței și pentru a încerca să determine dacă orice acțiune ar
putea intercepta sau opri violența. Totuși, va exista întotdeauna un conflict, mai ales cu religia;
Istoric, conflictul religios a experimentat partea sa de creștere și de cădere de-a lungul secolelor,
iar timpul nostru actual nu este diferit. Apoi, accentul se îndreaptă spre înțelegerea motivului
pentru care terorismul religios a escaladat și a accelerat terorismul pentru a afla cum să pregătească
și să răspundă în mod corespunzător la astfel de atacuri, precum și să dezvolte modalități de
prevenire a acestor atacuri. Din nefericire, realitatea situației este motivată că nu va exista nici un
sfârșit al conflictului și violenței, nici terorismul însuși. Multe țări sunt încă foarte nepotrivite
pentru a face față unui atac terorist de distrugere chiar și moderată. Pregătirea și răspunsul trebuie
să se concentreze atât pe cercetători, cât și pe guverne; Odată ce sunt luate măsurile de precauție
corespunzătoare, prevenirea poate deveni punctul focal al cercetării.
Extremiştii islamici, desigur, ar dori ca acţiunile criminale ale lor să fie văzute prin prizma unui
război al civilizaţiilor, ca o contrapunere dintre „dreptcredincioşi” şi „necredincioşi”. Astfel, ei şi-
ar asigura susţinerea milioanelor de musulmani din întreaga lume, şi şi-ar îndreptăţi actele teroriste
sângeroase contra oamenilor paşnici şi nevinovaţi. Din acest motiv concepţia despre terorismul
internaţional ca manifeatare a războiului religios dintre civilizaţii ni se pare nu numai îndoielnică
din punct de vedere ştiinţific şi corespunderii realităţii, dar şi dăunătoare în plan politic. Ea
împiedică crearea unui front antiterorist comun al ţărilor Occidentului şi Orientului, fără de care
este imposibilă victoria asupra terorismului internaţional.
Lupta cu terorismul extremiştilor religioşi este foarte dificilă. Această varietate a terorismului
este o expresie a, aşa numitelor, conflicte valorice, care se caracterizează printr-o înverşunare
deosebită. A învinge un astefel de terorism ar fi posibil doar utilizând un sistem de măsuri care ar
include metode economice, social-politice, de forţă, psihologice, precum şispirituale. Din rândul
acestora le-aş evidenţia pe cele de la urmă. Ne solidarizăm cu acei autori care insistă la utilizarea
potenţialului constructiv al religiilor în lupta cu terorismul, îndeosebi cu cel practicat de către
extremiştii islamici. Este necesar de antrenat pe larg teologii cu autoritate pentru demascarea
teroriştilor, pentru ilustrarea şi demonstrarea renegării de către aceştea a islamului autentic. Acest

13
lucru ar permite transformarea islamului dintr-o armă de mobilizare a extremiştilor într-un aliat în
lupta cu ei.

14
Bibliografie :

1. Ayoob, M. (2004). „Political Islam: Image and reality”, World Policy


Journal, 21(3), 1-14.
2. Ben-dor, G., & Pedahzur, A. (2004). „The uniqueness of Islamic
fundamentalism and the fourth wave of international terrorism”, În A.
Pedahzur & L. Veinberg (Eds.), Religious fundamentalism and political
extremism (71-90). Portland, OR: Frank Cass & Co. Ltd.
Bergensen, A.J., & Lizardo, O. (2004). „International terrorism and the
world-system”, Sociological Theory, 22(1), 38-52.
3. Bhatia, A. (2009). „The discourses of terrorism”, Journal of Pragmatics, 41,
279-289.
4. Crenshaw, M. (1981). „The causes of terrorism. Comparative Politics”,
13(4), 379-399.
5. Emerson, M.O., & Hartman, D. (2006). „The rise of religious
fundamentalism.” Annual Review of Sociology, 32, 127-144.
6. Enders, W., & Sandler, T. (2000). „Is transnational terrorism becoming more
threatening?” A time-series investigation. Journal of Conflict Resolution,
44(3), 307-332.
7. , J. (2004). „The rise of religious nationalism and conflict: Ethnic conflict and
revolutionary wars”, 1945-2001. Journal of Peace Research, 41(6), 715-731.
8. Gunning, J., & Jackson, R. (2011). „What’s so ‘religious’ about ‘religious
terrorism?” Critical Studies on Terrorism, 4(3), 369-388.
9. Hirschmann, K. (2000). „The changing face of terrorism”. Internationale
Politik und Gesellschaft, (3), 299-310.
10.Juergensmeyer, M. (2001). „Terror in the name of God. Current History”,
100(649), 357-360.
11.Juergensmeyer, M. (2003). „Terror in the mind of God: The global rise of
religious violence”, University of California Press.
12.Juergensmeyer, M. (2004). „Is religion the problem?” Hedgehod Review,
6(1), 1-10.
13.Pearce, S. (2005). „Religious rage: A quantitative analysis of the intensity of
religious conflicts”. Terrorism and Political Violence, 17(3), 333-352.
14.Pech, R.J., & Slade, B.W. (2006). „Religious fundamentalism and terrorism:
Why do they do it and what do they want? Foresight”, 8(1), 8-20.

15
15.Radojevic, K. (2002). „Religion and terrorism. Religija I Tolerancija”, 8(14),
239-252.
16.Ross, J.I., & Gurr, T.R. (1989). „Why terrorism subsides: A comparative
study of Canada and the United States”, Comparative Politics, 21(4), 405-
426.
17.Stern, J. (2003). „Terror in the name of god: Why religious militants kill.”
New York, NY: Harper Collins.
18.Tibi, B. (1998). „The challenge of fundamentalism: Political Islam and the
new world disorder.” Berkeley, California, University of California Press.
Wade, S.J., & Reiter, D. (2007). „Does democracy matter? Regime type and
suicide terrorism.” Journal of Conflict Resolution, 51(2), 329-348.
19.White, J.R. (2012). „Terrorism and homeland security (7th ed.)”. Belmont,
CA: Wadsworth, Cengage Learning.

16