minescu

nei marmure

ungă în spaimă îngheţată,

n ruină, un rege-asirian,
elor aruncă durerea-i înspumată
uragan.

unt un rege să sfarm cu-a mea durere,

unt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
ump-o lume ce sfâşie-n tăcere
etul meu.

iei rage turbarea lui fugindă,

e-mbată pe-al vânturilor joc,
pun în tunet durerea lor mugindă,
e foc.

-am cui spune cumplita mea durere,

-am cui spune nebunul meu amor,
i-a dat soarta amara mângâiere
ador.

speranţa, turbării răzbunarea,

lestemul, credinţei Dumnezeu,
o umbră ce-i sperie desperarea,
ca eu.

ar icoana-ţi, care mă învenină,

suvenirea surâsului tău lin,
t o rază din faţa ta senină,
ău senin.

c, copilă, cum repedea junie

chi de flacări al zilelor noroc,
cum iubeşte pe-o albă vijelie
e foc.

-ar soarbe geniu slăbita mea privire,

ura la sânu-mi gingaşul tău mijloc,
a mea frunte în vise de mărire
de foc.

soarta lumii pe buza-ţi purpurie,

ge lumii râzândul tău delir,
ău zâmbet un secol de orgie,
-ţi mir.

esc, copilă, ca zeul nemurirea,

altarul, ca spaima un azil;
mâna blândă, ca vulturul mărirea,
-un copil.

rma-ţi zboară c-o tainică mânie,

tit ce cată cu ochiu-ngălbenit,
nvineţită, cu faţa cenuşie
a iubit.