Folclorul – un real tezaur de informaţii

Folclorul este o artă realistă, unde întâlnim

elemente ale vieţii reale, locale, jocuri care vin din
vremuri mai mult sau mai puţin îndepărtate.
Folclorul le conferă copiilor identitate şi
apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai
poporului lor, răspândit prin nenumărate teritorii. Le
creează o „unicitate pozitivă” – adică aceea care
ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor:
meserii şi meşteşuguri, cântece şi dansuri, credinţe şi
legi nescrise, costumaţii, vorbire, umor, trăirile, patimile şi
suferinţele interioare, dar şi bucuriile şi valorile lor
spirituale.
Folclorul, fie că înseamnă literatură sau muzică,
joc sau sculptură în lemn, olărit sau ţesut, este în cultura
noastră pe cât de vechi pe atât de durabil ca şi poporul
ce l-a creat de secole.
Folclorul copiilor a luat naştere în mod firesc la o
vârstă când jocul constituie punctul central al activităţii
lor. Prin cântec şi joc, copilul ia contact cu mediul
înconjurător, străduindu-se să-l cunoască.
Educatoarele sunt preocupate permanent ca
bogăţia tradiţiilor moştenite de la înaintaşi să se păstreze
în sufletele şi conştiinţa copiilor noştri, să se transmită
mai departe. În folclorul copiilor, atât de bogat şi variat,
un loc important îl ocupă jocurile pentru copii, prin care
se pregătesc pentru îndeplinirea, mai târziu, a rostului
istorico – social în cadrul colectivităţii din care face parte.
Desprindem ca o concluzie faptul că folclorul
copiilor conţine un real tezaur de informaţii necesare
psihologilor, pedagogilor, sociologilor şi că, indiferent de
timp, loc, mentalitate, constituie o etapă a copilăriei
inventive şi fericite.
BIBLIOGRAFIE:
1. Comişel, Emilia – „Folclorul copiilor”,
Bucureşti, Editura muzicală, 1982
2. Revista Învăţământul Preşcolar, nr. 1 / 2007