CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE, CARACTERISTICI ŞI PARTICULARITĂŢI ALE

ORGANIZĂRII PRODUCŢIEI ÎN CONSTRUCŢII.

1.1 Definirea, delimitarea şi conţinutul organizării şi conducerii producţiei de

construcţii.
Activitatea de a construi este una din cele mai vechi preocupări ale
oamenilor.
Ca majoritatea îndeletnicirilor umane, activitatea de a construi a fost iniţial o
artă în care conceperea şi execuţia construcţiilor erau o artă care se învăţa prin
ucenicie cu reguli de concepere şi de execuţie secrete care aparţineau breslei.
În ultimul secol, organizarea şi conducerea producţiei de construcţii - montaj
a trecut de la artă la ştiinţă, de la empirism la fundamentare ştiinţifică, cu domeniu
propriu de cercetare şi metode ştiinţifice pentru rezolvarea problemelor.
Problemele ridicate de organizarea şi conducerea producţiei de construcţii –
montaj - montaj sunt foarte sofisticate, fapt ce a condus la apariţia de noi capitole
de matematici aplicate, ceea ce constituie „Matematica organizării” sau
„Cercetarea operaţională”.
Primul care a format şi a aplicat principii ştiinţifice pentru obţinerea de
realizări maxime cu minimum de efort la nivelul activităţilor direct productive a
fost J. F. Taylor în „Principiile şi metodele de conducere ştiinţifică” apărute în
1911. Astfel, în limba engleză a apărut termenul de „management” care defineşte
ştiinţa generală a organizării şi conducerii.
Realizarea unui obiect de construcţii presupune două etape distincte:
- proiectarea constructivă, concretizată în elaborarea proiectului constructiv
care are scop să stabilească dimensiunile, forma şi structura elementelor de
construcţie şi a obiectului în ansamblu, proiectul astfel elaborat devenind
instrumentul descrierii concepţiei asupra soluţiei tehnice;
- execuţia obiectului printr-un complex de activităţi (procese de construcţii),
pentru transformarea obiectelor muncii în obiectul de construcţii, ceea ce
formează producţia de construcţii.
Activitatea de a construi se desfăşoară în mod organizat printr-o modalitate
de concentrare şi dirijare a forţelor umane şi materiale asupra unui obiect, într-o
multitudine de soluţii. Stabilirea soluţiei privind organizarea producţiei de
construcţii – montaj trebuie să conducă spre maximum de eficienţă şi este
rezultatul activităţii de concepţie – proiectare care cuprinde următoarele faze:
- stabilirea sarcinilor de producţie sub formă de indicatori tehnici şi
economici;
- ipoteze privind natura şi caracteristicile tehnice şi economice ale resurselor
disponibile;
- dimensionarea necesităţilor totale şi a intensităţii resurselor sub aspect
calitativ şi cantitativ cu rezolvarea problemelor de ordonanţare (programare)
şi corelarea în timp şi spaţiu a activităţilor şi resurselor.
  Faţă de cele menţionate mai sus, organizarea în construcţii poate fi
definită teoretic şi practic ca totalitatea activităţilor de concepţie – proiectare
pentru:
- programarea în timp şi spaţiu a execuţiei construcţiilor;
- dimensionarea, distribuirea, amplasarea şi evaluarea în condiţii tehnice şi
economice optime a mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă pentru
realizarea producţiei de construcţii conform programării în timp şi spaţiu.
Organizarea se finalizează în proiectul de organizare care nu este producţie
efectivă, ci un instrument ce stabileşte modul în care producţia trebuie realizată.
Conducerea producţiei cuprinde ansamblul de metode, tehnici şi procedee
pentru punerea în mişcare şi asigurarea funcţionării structurii organizatorice a
mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă conform proiectului de organizare,
astfel încât să fie asigurată realizarea obiectivului fixat. Principalele atribute ale
conducerii sunt: prevederea, comanda, coordonarea şi controlul aparatului de
producţie care au drept scop final realizarea obiectivului de construcţii caracterizat
prin indicatori tehnici şi economic.
Ca rezultat al controlului se pot constata abateri şi nerealizări datorită
factorilor perturbatori şi neconcordanţe între ipotezele iniţiale ale proiectului de
organizare cu condiţiile concrete. Drept urmare, conducerea de decizii şi măsuri
corective pentru readaptarea proiectului de organizare la realităţile şantierului. Prin
atributul de control se face legătura inversă, între conducere şi organizare.

1.2 Caracteristici şi particularităţi ale organizării producţiei în construcţii.

Una din caracteristicile activităţii de construcţie este mobilitatea factorilor de

producţie implicaţio în realizarea proceselor sau/şi lucrărilor de construcţie. Prin
mobilitate trebuie înţeleasă deplasarea în spaţiu a mijloacelor de muncă, a forţei de
muncă, a obiectelor muncii utilizate în realizarea fiecărui proces de construcţie.
Mobilitatea proceselor de construcţie are influenţă directă asupra duratei de
realizare şi implicit a costului de execuţie a proceselor şi lucrărilor de construcţie.
Obiectivul principal al activităţii de organizare a execuţiei proceselor de
construcţie este asigurarea condiţiilor de realizare eficientă (din punct de vedere
tehnic şi economic) a acestora. Funcţie de natura, categoria şi complexitatea
proceselor de construcţie, acest obiectiv poate fi realizat prin atingerea anumitor
scopuri, cum ar fi: alegerea variantelor optime de execuţie (sau altfel spus,
alegerea combinaţiei optime tehnico – economice de factori de producţie),
corelarea optimă a proceselor de construcţie orientate spre realizarea unei lucrări
de construcţie omogene, stabilirea unei formaţii optime de lucru etc.
Prin studiul organizării proceselor de construcţie se înţelege un ansamblu
de tehnici folosite pentru analizarea activităţilor omului în toate aspectele sale, în
cadrul locului de muncă, pentru a scoate în evidenţă natura şi importanţa factorilor
care influenţează eficacitatea mijloacelor de producţie folosite, studiul şi depistarea
cele mai bune metode de muncă prin folosirea combinată a mijloacelor de muncă şi
a omului, astfel încât să se găsească cea mai corespunzătoare relaţie între om şi
mijloacele folosite, din care să rezulte randamentele cele mai înalte ale activităţii
de producţie.
Activitatea de construcţii – montaj cuprinde o complexitate de procese de
producţie şi alte activităţi, care încep cu proiectarea obiectelor de construcţii şi
continuă cu activităţi de relaţii, aprovizionarea şi transportul materialelor şi a
prefabricatelor, asigurarea forţei de muncă, punerea în operă a materialelor şi
prefabricatelor, recepţia lucrărilor etc.
Şantierul este o verigă principală în organizarea lucrărilor de construcţii –
montaj, reprezentând locul de producţie pe care se execută lucrările de construcţii –
montaj de bază şi auxiliare, precum şi întreaga organizare tehnică, administrativă şi
socială, pe care constructorul o realizează în scopul executării obiectelor de
construcţii.
După caracterul lucrărilor, pot fi: lucrări de construcţii – montaj şi lucrări
de reparaţii capitale.
După natura lucrărilor sunt: lucrări de construcţii, lucrări de instalaţii
(sanitare, electrice, ventilaţii etc.) şi lucrări de montaj.
Obiectele de construcţie s-au sistematizat în 46 grupe şi în două categorii
principale:
- clădiri şi hale;
- construcţii speciale.
Clădirile sunt construcţii arhitecturale, care delimitează şi amenajează un
anumit spaţiu, cu scopul de a crea condiţiile de mediu necesare desfăşurării
normale a diferitelor activităţi economice şi sociale, productive sau neproductive.
Halele sunt clădiri industriale cu unul sau mai multe nivele, având una sau
mai multe deschideri.
Obiectul de construcţie este alcătuit din mai multe părţi, numite ansamble,
care se identifică cu categoriile de lucrări: construcţii, instalaţii termice, sanitare,
electrice, de gaze, frigorifice etc.
Ansamblul de construcţie este alcătuit din subansamble, care la rândul lor
sunt alcătuite din elemente de construcţie, elemente de izolaţie şi elemente de
finisaj.
Elementul de construcţie se defineşte ca o parte componentă, distinctă a
unui obiect de construcţie, cu formă geometrică şi dimensiuni specifice,
caracterizată printr-un rol funcţional bine determinat.
Elementul de izolaţie se defineşte ca o parte componentă a izolaţiilor de
orice fel, distinctă şi cu un rol funcţional bine determinat (hidrofug, termic, fonic).
Elementul de finisaj se defineşte ca un element de acoperire a elementelor
de construcţie, izolaţie sau instalaţii, cu scop de protecţie sau de a contribui la
îmbunătăţirea calităţii, aspectului plastico – decorativ sau confortului.
Procesul de producţie se defineşte drept desfăşurarea lucrărilor şi operaţiilor
care concură la realizarea unui obiect de construcţie.
Procesul de muncă reprezintă activitatea de participare a personalului
muncitor direct productiv în procesul de producţie.
Procesul tehnologic reprezintă acţiunea de transformare directă a obiectului
muncii (materialului), prin modificarea stării fizice sau chimice, a dimensiunilor,
formei, poziţiei în spaţiu etc. Procesul tehnologic este manual, atunci când se
realizează prin activitatea directă a omului (se constată o suprapunere a procesului
tehnologic cu procesul de muncă) sau mecanizat, atunci când se realizează cu
ajutorul maşinilor şi utilajelor (în acest caz, procesul de muncă se reduce la
manipularea şi manevrarea utilajelor).
Din punctul de vedere al complexităţii, procesele tehnologice pot fi:
- procese elementare, care cuprind executarea celui mai simplu proces
tehnologic, desfăşurat într-un singur domeniu de activitate (prepararea
betonului, transportul betonului sau cărămizilor, executarea zidăriilor sau
aplicarea tencuielilor);
- procese simple, care grupează procesele elementare efectuate în domenii de
activitate diferite, dar care se completează între ele în vederea realizării unui
articol de lucrare, de exemplu executarea armăturilor din oţel – beton cuprinde:
fasonarea, transportul şi montarea armăturii;
- procese complexe, care grupează toate procesele simple care se asociază
constructiv, în vederea realizării unui element de construcţie, de exemplu în
procesul complex de realizare a unui stâlp de beton armat sunt grupate
următoarele procese simple: executarea cofrajului; executarea armăturii,
turnarea şi vibrarea betonului, decofrarea.
Forţele de producţie necesare efectuării proceselor de producţie, grupează
forţa de muncă, mijloacele de muncă şi obiectul muncii.
Forţa de muncă este alcătuită din personalul muncitor de diferite meserii
(zidari, dulgheri, mozaicari etc.) sau necalificat şi are rolul principal în cadrul
producţie sociale.
Mijloacele de muncă cuprind: uneltele, maşinile şi utilajele.
Obiectul muncii cuprinde lucrurile asupra cărora se execută acţiunea de
prelucrare în procesul de producţie, pentru a se produce bunuri materiale, de
exemplu materiale de construcţie.
 În condiţiile societăţii moderne, produsul activităţii construcţiilor trebuie
să corespundă din mai multe puncte de vedere, aplicate conjugat:
- să corespundă din punct de vedere tehnic (să fie rezistent şi să corespundă
scopului funcţional);
- să corespundă calitativ ca aspect, conţinut şi durabilitate, exigenţelor de calitate
prevăzute în standarde şi normative;
- să se execute în cadrul unei durate de timp minime;
- să se execute cu cheltuială de manoperă minimă;
- să se execute în condiţii de cost minim.
Aceştia sunt indicatorii de bază, la care trebuie să se raporteze întotdeauna
activitatea de construcţii. Primii doi realizează ceea ce se numesc condiţii tehnice,
iar următorii trei, condiţii de eficienţă economică.
 Necesitatea aplicării condiţiilor tehnice şi a obţinerii eficienţei economice
decurge ca o condiţie firească a nevoii de a construi în volume mai mari, mai
calitativ şi într-un termen cât mai scurt.
  Faţă de cele prezentate, definim organizarea în construcţii atât sub aspect
teoretic, cât şi practic, ca fiind totalitatea activităţilor de concepţie – proiectare,
pentru:
- programarea în timp şi spaţiu a execuţiei construcţiei şi respectiv a
construcţiilor care fac obiectul producţiei de construcţii – montaj;
- dimensionarea, distribuirea, amplasarea şi evaluarea în condiţii tehnice şi
economice optime a mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă pentru
realizarea producţiei de construcţii conform programării în timp şi spaţiu.