Sunteți pe pagina 1din 10

CUPRINS

1. Introducere................................................................................................................. 2
2. Sediul Parlamentului European ................................................................................. 3
3. Organizarea Parlamentului European ........................................................................ 4
3.1 Membrii individuali ai Parlamentului European .................................................... 4
3.2 Președintele Parlamentului European ................................................................. 5
3.3 Vicepreședinții Parlametului European................................................................ 6
3.4 Comisii și delegații............................................................................................... 6
3.5 Grupurile Politce .................................................................................................. 7
3.6 Secretariatul Secretariatul Parlamentului European ............................................ 7
4. Funcțiile Parlamentului European .............................................................................. 8
5. Concluzii ...................................................................................................................10
6. Bibliografie ................................................................................................................10

1
1. Introducere

Ideea unei Comunităţi europene nu este nouă, statele şi cetăţenii Europei subliniind
de-a lungul timpului, în diferite forme şi prilejuri,necesitatea strângerii rândurilor, pe baza
unor tradiţii şi valori comune, în faţa unor provocări diverse, începând de la spectrul unor
conflicte armate şi terminând cu necesitatea armonizării dezvoltării economice şi sociale.

Între 10-13 septembrie 1950, în cadrul CECO (Comunitatea Europeană a


Cărbunelui și Oțelului) a avut loc prima sedință a unei Adunări Parlamentare, alcatuită din
78 membri ai parlamentelor naționale (Franța, Germania, Italia, Regatul Țărilor de Jos,
Luxemburg și Belgia). Adunarea nu avea, în mare, decat rol consultativ, însa avea
posibilitatea de a constrange Înalta Autoritate a CECO să demisioneze, prin neacordarea
votului de încredere. În 1957, odată cu Tratatul de la Roma, Parlamentul European
reprezintă, în formularea acestui tratat, "popoarele statelor unite în Comunitatea
Europeană".
În 1971 CE are un buget propriu, la elaborarea și adoptarea căruia participă și
Adunarea Generală. În 1979 au loc pentru prima dată alegeri directe pentru Parlamentul
European. La o distanță de 34 de ani de la terminarea celui de al doilea razboi mondial,
popoarele națiunilor Europei, destramate de razboi, au mers la urne pentru a alege
membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut gasi un simbol mai puternic al
reconcilierii. Tot în acest an, tratatele europene succesive au extins compețentele
Parlamentului European.
În 1986 se semneaza Actul Unic European. În aceste tratate se foloseste pentru
prima data noțiunea de ,,Parlament European", ale cărui drepturi sunt extinse și în
procesul legislativ general.
În timpul relativ scurtei sale istorii, Uniunea Europeană s-a dezvoltat foarte mult din
punct de vedere spaţio-geografic, din punct de vedere al importanţei politice, cât si din
punct de vedere al instituţiilor. Instituţiile Uniunii Europene au fost create pentru a da
expresie unei apropieri din ce în ce mai reale a naţiunilor europene, în cadrul unei
cooperări mai strânse ca niciodată. Pe măsură ce responsabilităţile uniunii s-au lărgit,
instituţiile Uniunii Europene s-au dezvoltat, devenind mai numeroase.

Parlamentul European care datează din anul 1951 constituie una dintre principalele
instituţii ale Uniunii Europene, cu sediul aflat la Strasbourg şi reprezintă interesele
cetăţenilor europeni. În ceea ce priveşte componenţa Parlamentului European pot fi
identificaţi 754 de europarlamentari, care au un mandat exercitat în mod independent pe
o durată de 5 ani.

Fiecare ţară din Uniunea Europeană are un anumit număr de europarlamentari în


cadrul Parlamentului European în funcţie de numărul populaţiei din ţara respectivă,
respectându-se astfel principiul proporţionalităţii.

2
Totodată, europarlamentarii se bucură pe tot parcursul mandatului lor de privilegiile
şi imunităţile prevăzute de Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

2. Sediul Parlamentului European

Începând cu 7 iulie 1981, Parlamentul a adoptat mai multe rezoluții referitoare la


sediul său, invitând guvernele statelor membre să respecte obligația care le revine în
temeiul tratatelor de a stabili un singur sediu pentru instituții. Întrucât acestea au continuat
să nu pună în aplicare această măsură, Parlamentul a luat o serie de decizii privind
organizarea sa și locurile de desfășurare a activității (Luxemburg, Strasbourg și Bruxelles).

În cadrul Consiliului European de la Edinburgh din 11 și 12 decembrie 1992,


guvernele statelor membre au încheiat un acord privind sediile instituțiilor, prin care se
stabilea ca:

 Parlamentul să își aibă sediul la Strasbourg, unde să se organizeze cele 12


perioade de sesiune lunare, inclusiv sesiunea în care se adoptă decizia
referitoare la bugetul anual al UE;

 perioadele de sesiune suplimentare să se țină la Bruxelles;

 comisiile parlamentare să se reunească la Bruxelles;

 Secretariatul Parlamentului și departamentele care îi acordă asistență


acestuia să rămână la Luxemburg.

Această decizie a fost criticată de Parlament. Cu toate acestea, Curtea de Justiție


(hotărârea din 1 octombrie 1997 – C 345/95) a confirmat că sediul Parlamentului a fost
stabilit în conformitate cu prezentul articol 341 din TFUE. Substanța deciziei a fost inclusă
în Tratatul de la Amsterdam, printr-un protocol anexat la tratate. Deși a regretat aceste
decizii, Parlamentul a fost obligat să își elaboreze calendarul anual în consecință, prin
intermediul unei propuneri emise de Conferința președinților.

În general, în decursul unui an, Parlamentul are 12 perioade de sesiune de patru


zile la Strasbourg și șase perioade de sesiune de două zile la Bruxelles. Deputații în
Parlamentul European au lansat numeroase inițiative pentru a evita reuniunile de la
Strasbourg. De exemplu, pentru anul 2012, a fost adoptat un calendar care includea două
perioade de sesiune de două zile în aceeași săptămână calendaristică din luna octombrie,
la Strasbourg, ceea ce reducea durata totală a reuniunilor de la Strasbourg cu patru zile.
Cu toate acestea, în urma unei plângeri înaintate de Franța, Curtea de Justiție a hotărât
că, în vederea respectării deciziilor adoptate, sunt necesare două perioade integrale de
sesiune (cauza C-237/11).

În conformitate cu articolul 229 din TFUE, Parlamentul se poate întruni în perioade


de sesiune extraordinare, la cererea majorității deputaților care îl compun, a Consiliului
sau a Comisiei. La 18 decembrie 2006, Parlamentul a ținut pentru prima dată o ședință

3
plenară suplimentară la Bruxelles, imediat după Consiliul European din 14 și 15 decembrie
2006.

Această practică a monitorizării imediate a reuniunilor Consiliului European a fost


consolidată de atunci.1

3. Organizarea Parlamentului European

Organizarea Parlamentului European reprezintă un alt aspect esenţial în cadrul


acestei instituţii deoarece membrii individuali pot deţine funcţii de conducere precum:
preşedinte, vicepreşedinte sau chestor, sau pot fi împărţiţi în funcţie de afinităţile lor politice
în diferite grupuri. În plus, aceştia se pot reuni în cadrul comisiilor parlamentare acolo unde
elaborează, modifică, adoptă diferite propuneri legislative şi unde de asemenea pot pregăti
şedinţele plenare.

Totodată, membrii Parlamentului European se constituie din delegaţii


interparlamentare care au rolul de a menţine legătura şi de a realiza schimbul de informaţii
cu parlamentele ţărilor terţe.

Parlamentul European are trei sedii de lucru, sediul principal se află la Strasbourg
unde au loc cele 12 perioade ale sesiunii anuale şi sesiunea de adoptare a bugetului
comunitar, al doilea sediu se află la Bruxelles unde se reunesc comisiile parlamentare şi
au loc sesiuni plenare adiţionale care se desfăşoară în toate limbile oficiale ale Uniunii
Europene, iar ultimul se află la Luxembourg unde îşi desfăşoară activitatea Secretariatul
General al Parlamentului European. Membrii Parlamentului European se reunesc şi
deliberează în public, această instituţie comunitară fiind singura de acest fel. Parlamentul
European reprezintă interesele cetăţenilor, fiind unica instituţie a Uniunii Europene, aleasă
în mod direct. Activitatea Parlamentului European ia în considerare nemulţumirile
oamenilor şi încearcă să le rezolve concentrându-se pe nevoile acestora dându-le
posibilitatea să lanseze iniţiative paneuropene şi să solicite în mod direct elaborarea de
noi legi.

3.1 Membrii individuali ai Parlamentului European

Deputaţii din Parlamentul European sunt aleşi o dată la 5 ani prin vot universal
direct (Parlamentul European este singura instituţie internaţională ai cărei membrii sunt
aleşi prin vot direct), de către cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în funcţie de
numărul de locuitori ai fiecărei ţări. În momentul actual în Parlamentul European există
754 de deputaţi, ce reprezintă cele 500 de milioane de cetăţeni ale Uniunii Europene. Din
cei 754 de deputaţi, 18 deputaţi reprezintă Croaţia,

1
http://www.europarl.europa.eu/
4
Procedura electorală prin care sunt aleşi membrii Parlamentului European ţine cont
de legislaţia fiecărui stat şi de normele sale constituţionale. În ceea ce priveşte numărul
de parlamentari, minimul este de 6 iar maximul este de 99, regula proporţionalităţii fiind
respectată. Totodată, mandatul acestora care se exercită în mod independent, deşi este
pe 5 ani, poate fi reînnoit. Deputaţii în Parlamentul European nu sunt obligaţi prin
instrucţiuni şi nu pot primi mandat imperativ. Reprezentarea femeilor în Parlamentul
European se află în continuă creştere, în prezent o treime din deputaţi sunt femei.
Activitatea deputaţilor se împarte între Bruxelles, Strasbourg şi circumscripţiile lor
electorale. La Bruxelles participă la reuniunea grupurilor politice şi a comisiilor
parlamentare iar la Strasbourg la 12 perioade de sesiune. Deputaţii au anumite privilegii
şi imunităţi ce sunt prevăzute în “Protocolul nr. 7 privind privilegiile şi imunităţile Uniunii
Europene”.

Spre exemplu, membrii Parlamentului Euroepan se bucură de liberă circulaţie fără


restricţii la deplasare, de imunitate personală pe durata mandatului similară cu cea a
parlamentului pe plan local, iar pe teritoriul celorlalte state de imunitate de jurisdicţie
penală (privind reţinerea sau urmărirea datorită opiniilor sau voturilor exprimate în
exercitarea funcţiilor lor), ori au beneficii privind taxele vamale. Mandatul este
reprezentativ, fiecare parlamentar reprezintă atât corpul electoral al ţării unde a fost ales
cât şi toate popoarele Uniunii Europene, prin urmare reprezintă toţi cetăţenii Uniunii.
Mandatul este personal şi netransmisibil, ceea ce înseamnă că nu poate fi cedat,
concesionat, înlocuit sau substitutit. Astfel, se poate exercita doar de către titular, direct şi
personal şi nu poate fi delegat şi nici exercitat prin corespondenţa.

Membrii al Parlamentului European, pe timpul mandatului, nu pot îndeplini şi


calitatea de:

 membru al guvernului unui stat;

 membru al Comisiei;

 membru al Curţii de justiţie sau grefier;

 membru al Comitetului consultativ C.E.C.A., sau al Comitetului economic


şi social al C.E. ori al EURATOM;

 membru al comitetelor sau organismelor create în temeiul sau în


aplicarea Tratatelor institutive în vederea administrării fondurilor
comunitare sau a unei sarcini permanente şi directe de gestiune
administrativă;

 membru al Consiliului de administraţie;

 funcţionar sau agent în activitate în cadrul Comunităţilor Europene.

3.2 Președintele Parlamentului European

5
Preşedintele are un mandat de 2 ani şi jumătate adică jumătate din legislatura
parlamentară, astfel candidatul care obţine majoritatea absolută a voturilor exprimate prin
vot secret primeşte această funcţie..

Preşedintele reprezintă instituţia Parlamentului în relaţiile externe şi cu celelalte


instituţii europene. Preşedintele este asistat de 14 vicepreşedinţi, iar împreună cu aceştia
coordonează toate lucrările Parlamentului şi ale organelor sale constitutive precum şi
dezbateri în şedinţele plenare. Preşedintele are întâietate în a se pronunţa privind
problemele majore de la nivel internaţional şi totodată vine cu propuneri pentru a consolida
Uniunea Europeană.

Funcţiile preşedintelui Parlamentului European conform Regulamentului de


Procedură sunt:

- Semnează bugetul Uniunii Europene şi toate actele legislative adoptate prin procedura
legislativă ordinară

- Reprezintă Parlamentul European în relaţiile internaţionale

- În deschiderea fiecărei reuniuni a Consilului European, preşedintele Parlamentului


European îşi prezintă punctul de vedere şi preocupările acestei instituţii referitoare la
subiecte specifice şi la punctele înscrise pe ordinea de zi

- Supune la vot chestiunile şi anunţă rezultatele votului - Conduce toate activităţile


Parlamentului şi ale organelor sale şi asigură bună desfăşurare a acestora

- Deschide, suspendă şi închide şedinţele şi are decizia asupra posibilităţii ca un


amendament să fie admis

- Asigură respectarea Regulamentului de Procedură al Parlamentului European

- Semnează alături de Preşedintele Consiliului toate actele legislative adoptate prin


procedura de codecizie.

3.3 Vicepreședinții Parlametului European

În Parlamentul European sunt aleși 14 Vicepreședinți. După ce a fost ales


Preşedintele, cei 14 vicepreşedinţi sunt aleşi în urma votului pe un buletin comun fiind
necesar să întrunească majoritatea absolută a voturilor exprimate în ordinea 7 numărului
de voturi obţinute. În cazul în care Preşedintele este absent va fi desemnat un preşedinte
interimar dintre vicepreşedinţii aleşi.

3.4 Comisii și delegații

Deputații sunt organizați în 20 de comisii, 2 subcomisii și 39 de delegații (delegații


interparlamentare și delegații la comisii parlamentare mixte, comisii parlamentare de

6
cooperare și adunări parlamentare multilaterale)2. Parlamentul trimite o delegație și la
Adunarea Paritară înființată în baza acordului dintre statele din Africa, Caraibe și Pacific
(ACP) și UE3. Parlamentul poate înființa și comisii speciale (articolul 197 din Regulamentul
de procedură) sau comisii de anchetă (articolul 226 din TFUE și articolul 198 din
Regulamentul de procedură).
În temeiul articolului 204, fiecare comisie sau delegație își alege propriul birou,
alcătuit dintr-un președinte și până la patru vicepreședinți4.

3.5 Grupurile Politce

Parlamentul este organizat pe grupuri politice. După alegerile parlamentare, aceştia


se reunesc în grupuri politice (un deputat aparţine doar unui singur grup politic) strict în
funcţie de afinităţile lor politice. Deşi în prezent există 7 grupuri politice în Parlamentul
European, există posibilitatea ca un parlamentar să nu facă parte din niciun grup în cazul
acesta devenind deputat neafiliat. Numărul minim de parlamentari necesar pentru
formarea unui grup politic este de 25 de membri, dacă provin din cel puţin 1/4 din statele
membre.
În Parlamentul European există şapte grupuri politice: †
 Partidul Popular European (Creştin-Democrat). †
 Alianţa Progresivă a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul
European.
 Alianţa Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa. †
 Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană. †
 Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni. †
 Stânga Unită Europeană / Stânga Verde Nordică. †
 Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei.

3.6 Secretariatul Secretariatul Parlamentului European

Secretariatul Secretariatul Parlamentului European este alcătuit din Cabinetul


Secretarului General, 12 direcții generale și Serviciul Juridic. Acesta are misiunea de a
coordona activitatea legislativă și de a organiza sesiunile plenare și reuniunile. De
asemenea, acordă asistență tehnică și juridică, precum și consultanță de specialitate
organelor parlamentare și deputaților din PE pentru a-i sprijini în exercitarea mandatelor
lor. Secretariatul pune la dispoziție servicii de interpretare și traducere pentru toate
reuniunile și documentele oficiale.

2
Punctul 1 din Decizia Parlamentului European din 14 decembrie 2011 privind componența
numerică a comisiilor permanente
3
Articolul 17 din Acordul de la Cotonou revizuit din 22 iunie 2010
4
Decizia Parlamentului European din 14 decembrie 2011 privind componența numerică a
comisiilor permanente, punctul 2
7
4. Funcțiile Parlamentului European

4.1 Parlamentul European are trei funcţii principale:

Funcţia legislativă. În cadrul Uniunii Europene, puterea legislativă este deţinută de


către Parlamentul European, alături de Consiliul Uniunii Europene. În adoptarea legislaţiei
comunitare (actele adoptate în cadrul primului pilon al UE, Comunităţile Europene), de
cele mai multe ori este aplicată procedura de codecizie, în care Parlamentul şi Consiliul
UE se află la egalitate5.

În alte domenii însă, cum ar fi aderarea la UE a unui nou stat, este necesar doar
avizul conform al PE, care poate aproba sau respinge propunerea respectivă, fără să o
poată modifica. Există şi domenii în care Consiliul UE are doar obligaţia de a consulta
Parlamentul. Este, între altele, cazul agriculturii şi al politicii economice.
În plus, Parlamentul poate cere Comisiei să prezinte Consiliului propuneri
legislative şi examinează programul anual de lucru al Comisiei, indicând actele pe care le
doreşte a fi adoptate.
Controlul democratic asupra celorlalte instituţii europene, funcţie exercitată prin:
aprobarea numirii preşedintelui Comisiei Europene şi apoi a întregului colegiu al
comisarilor, în ansamblu; posibilitatea de a obliga toţi membrii Comisiei Europene să
demisioneze, prin votul unei moţiuni de cenzură (cu o majoritate de 2/3).
Funcţia bugetară. Bugetul UE este stabilit, în fiecare an, de către Parlament şi de
către Consiliul Uniunii Europene, pe baza propunerii Comisiei. În două lecturi succesive,
Parlamentul poate propune modificări ale sumelor alocate sau ale repartizării acestora în
anumite secţiuni ale bugetului.
Bugetul Uniunii Europene intră în vigoare după ce este semnat de către
preşedintele Parlamentului, de regulă, în luna decembrie. În plus, Comisia pentru Control
Bugetar a Parlamentului monitorizează modul în care este utilizat bugetul. În fiecare an,
gestionarea de către Comisie a bugetului pentru anul financiar anterior este supusă
aprobării Parlamentului.
4.2 Atribuțiile Parlametului European

Atribuţiile Parlamentului European sunt:


a) asigurarea controlului politic general;
b) participarea la elaborarea dreptului comunitar prin cooperare;
c) decizia, propriu-zisă, în materie bugetară;
d) participarea la relaţii externe.

5B. Predescu, Drept internațional comunitar. Curs universitar, Editura Universitaria, Craiova,
1999
8
Cu privire la competenţele legislative, Parlamentul participă la elaborarea actelor
legislative comunitare de grade foarte variate, în funcţie de domeniul căruia aparţin. De
exemplu, acesta poate fi implicat în emiterea unor avize neobligatorii (prin procedura
consultării), sau obligatorii (prin procedura avizului conform), poate impune Consiliului
acceptarea unor amendamente la propunerile Comisiei adoptate cu majoritate absolută şi
reluate în discuţie de către Comisie sau cel mai adesea, textele legislative sunt adoptate
de comun accord între parlament şi Consiliu, cu acordul Parlamentului pe baza textului
final indispensabil pentru adopatarea sa6.

Cât priveşte controlul bugetului, Parlamentul îşi împarte atribuţiile cu Consiliul şi are
ultimul cuvânt cu privire la cheltuielile neobligatorii. Parlamentul poate respinge definitiv
bugetul, cumulând atribuţii cu privire la controlul execuţiei acestuia şi descărcarea cu
privire la execuţia bugetului uniunii.

În domeniul politicii externe, de securitate comună şi de cooperare poliţieanească


şi judiciară, Parlamentul are dreptul la o informare regulată şi poate adresa Consiliului
întrebări sau recomandări. El este consultat cu privire la principalele aspecte şi decizii
fundamentale în domeniul politicii externe şi de securitate comună şi cu privire la toate
măsurile care privesc aceste domenii, cu excepţia poziţiilor comune în materia cooperării
politice şi judiciare.

5. Concluzii

Parlamentul European a fost inființat prin tratatele fondatoare ale Comunităților


Europene. Comunitatea Europeană a Carbunelui și Otelului (CECO) avea o Adunare
Comună, care s-a transformat, dupa crearea celorlalte două comunități, Comunitatea
Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom),
în Adunarea Parlamentară Europeană, fiind comună pentru toate cele trei comunități.
Denumirea de Parlamentul European o are din 1962. Inițial a avut un rol pur consultativ,
puterile sale au fost însă extinse prin fiecare tratat semnat.

6
Codecizia
9
6. Bibliografie

 Acordul de la Cotonou revizuit din 22 iunie 2010;


 B. Predescu, Drept internațional comunitar. Curs universitar, Editura Universitaria,
Craiova, 1999;
 Decizia Parlamentului European din 14 decembrie 2011 privind componența
numerică a comisiilor permanente;
 Jean Louis Burban, Le Parlement européen, Presses Universitaire de France,
Paris, 1998;
 http://www.europarl.europa.eu/.

10