Un fenomen major politic al evului mediu occidental atât prin durată, dar și prin

implicațiile pe care le-au avut în sectoarele sociale, economice, politice, religioase și

culturale, au fost cruciadele. Numele de cruciadă își are originea de la „expedițiile
militare conduse de către creștinii secolelor XI, XII și XIII pentru recuperarea
Pămantului Sfânt de la Islam”1. Numele provine de la crucea pe care cruciații o aveau
pe hainele cu care se luptau.

Motivul pentru care aceste cruciade s-au născut a fost unul moral-religios, pe care
istoricii le-au arătat pe de-o parte ca fiind o epocă istorică având un ideal nobil, iar pe
de altă parte ca o exaltare mistică sau o formă nejustificată de agresiune, ci doar de
dorința de contropire a feudalilor apuseni, de setea de a se bate, ambele având un
motiv religios.

Cruciadele prin complexitatea lor a facut posibilă o delimitare scrictă a cauzelor care
le-au determinat, însumând politica externă a papalității și a Europei apusene sub
ambele aspecte puternic vizibile, precum ideologic-religios și material-politic. Potrivit
lui A.S.Atiya, cruciadele „trebuie privite ca o imensă demonstrație a idealului
medieval de unitate politică supra-statală, de înfaptuire a acelei republica christiana
cu caracter universal despre care se mai vorbea încă în secoul XVII”.2