Sunteți pe pagina 1din 2

RELAȚIA PROFESOR - ELEV

În cursul celor cinci ani de facultate, dar și în cursul anilor petrecuți în învățământul
preuniversitar, am experimentat ce înseamnă să fi elev și ulterior student, care sunt atribuțiile
și drepturile mele în calitate de participant la actul educațional, dar și cum trebuie să
comunici și să păstrezi o relație cu profesorii pe care îi consideri un exemplu.

Consider că experiența predării din cursul primului semestru de Practică Pedagogică m-a
ajutat să înțeleg multe dintre aspectele care țin de atribuțiile și responsabilitățile unui
profesor, lucruri pe care nu le-aș fi putut înțelege dacă nu aș fi ales să urmez modulul
Psihopedagogic.

Cred că profesia de dascăl trebuie aleasă cu atenție, fiind nevoie de vocaţie, de dăruire, de
dragoste faţă de copii şi de răbdare pentru a fi un bun pedagog. În timpul orelor predate, am
constatat faptul că elevii copiază comportamentul profesorului și reacționează în funcție de
starea de spirit pe care profesorul o exprimă. Prin urmare, dascălul trebuie să fie foarte atent
la gestionarea propriilor emoţii, căutând să nu se enerveze, să nu folosească un ton prea
aspru. Dincolo de rolul de a transmite cunoaşterea unor noţiuni legate de obiectele de studiu,
profesorul este un model pentru copii, fiind implicat în educarea şi modelarea elevilor, atât
din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere al conduitei sociale și morale.

Pe parcursul anilor petrecuți în scoală, am constatat faptul că, în cele mai multe dintre cazuri,
relația elev-profesor s-a bazat pe o relație de subordonare, cordială și de cele mai multe ori
rece din punct de vedere al implicării afective. Existau reguli stricte și clare care nu trebuiau
încălcate, lucru care nu mi-a permis, în calitate de elev, să am o atitudine deschisă și relaxată
cu privire la subiectele predate. Prin urmare, nu puteam înțelege cu adevărat aplicabilitatea
practică sau chiar mecanismul care stătea în spatele multora dintre definițiile, conceptele sau
fenomenele învățate. În opinia mea, relația elev-profesor nu presupune în mod obligatoriu
existența unei relații de subordonare, necesară fiind comunicarea activă, eficientă. Profesorul
trebuie să țină cont de faptul că dialogul deschis sparge barierele, iar un copil se simte
confortabil şi este sincer când i se vorbeşte pe ton calm. Orice profesor are datoria să
cunoască resursele pe care le are elevul şi să le valorifice, astfel acesta devine nu doar un elev
bun, ci şi un coleg bun.

Nu în ultimul rând, consider că această experiență a reprezentat un exercițiu de


autocunoaștere deoarece am reușit să înțeleg anumite limitări pe care le am din punct de
vedere personal, dar și al modului subiectiv în care am analizat și rezolvat, în trecut, anumite
situații. Am înțeles faptul că indiferent de modul, mai activ sau mai puțin implicat, în care
elevii doresc să se implice în actul educațional, profesorul are datoria de a trata fiecare copil
ca pe o fiinţă cu personalitate unică. Mai mult, dascălul va fi ghid elevului în menţinerea
interesului pentru şcoală, îl va încuraja, nu-l va discredita în faţa colegilor de clasă. Dacă
există motive pentru a i se face reproşuri unui elev în privinţa comportamentului sau a slabei
pregătiri, aceste observaţii se vor face doar în prezenţa respectivului elev, eventual şi a unuia
dintre părinţi.
Această atitudine mereu obiectivă și constructivă pe care profesorul o transmite copiilor este
absolut necesară pentru reușita actului predării, iar profesorul, indiferent de starea sa de spirit
sau de activitatea personală desfășurată până la acea oră, trebuie să lase totul de-o parte și să
le fie elevilor un exemplu de eficiență, bună purtare și optimism, iar acest lucru nu este
întotdeauna ușor de realizat.

În concluzie, consider că relația profesor-elev este într-o continuă evoluție, modul de


raportare al elevului la profesor depinzând acum mai mult ca niciodată, de felul în care
profesorul alege să își desfășoare activitatea didactică.