Neomodernismul

(literatura romana intre1960-1970)

 Scriitorii, mai ales poetii, se intorc la sursele modernitatii interbelice, la modelele

oferite de Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi.

 Se produce o revenire la discursul subiectiv, cu limbaj metaforizat, la

reflexivitatea limbajului.

 Ambiguitatea este împinsă până la nonsens, absurd; se remarca o răsturnare a

firescului in expresia poetica.

 Sub raport tematic, se observa abordarea modernă a marilor teme ale liricii,
reinterpretarea miturilor, preferinta pentru o poetica a cunoasterii si a
existentei. De aici , intelectualizarea discursului liric.

 Scriitorul se intoarce spre universul afectiv al omului contemporan.

 Artistul plasmuieste un imaginar propriu(univers artistic)inedit, uneori socant-

poezia sochează permanent asteptările cititorului.

 Arta este o cale de cunoastere a universului.

 Este preferat dialogul liric, confesiunea.

 Se evidentiaza preferinta pentru abstractizarea si ermetizarea limbajului.

 Este cultivata ironia, spiritul ludic(joaca poetica), umorul, alaturi de reflectia

filozofica, subtilitatea metaforei, sensibilitatea artistica.

 Poetul lupta cu verbele, reinventeaza expresii, creeaza imagini artistice rare,

recurge la reprezentarea abstractiilor in forma concreta.

 Se produce o diversificarea a formulelor artistice.

 Poeti reprezentativi: Nichita Stanescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu,