Revista ieșeană „Viața Românească” devine încă din anul 1914 unul din cei mai
importanți avocați ai intrării în acțiune alături de Puterile Centrale, consemnând față de
„curentul dominant”, care cerea „să ne aruncăm asupra Puterilor Centrale”, că „românul se va urni acolo unde-i sunt interesele lui adevărate și supreme de neam – adică la Răsărit. A-și alege altă cale e o imposibilitate istorică, logică, morală a instinctului de conservare”. Odată cu combaterea unei posibile alianțe cu Rusia, revista acuză tăcerea instalată după izbucnirea războiului față de situația din Basarabia și, în general, lipsa informațiilor referitoare la românii de acolo. Alexis Nour consemna în articolul „Alsacia-Lorena româno-rusă” publicat în nr. 4 din 1915: „Ironia istoriei neamului românesc a făcut ca în vremea aceasta de grea cumpănă soarta românilor basarabeni, hersonieni și podoleni să nu preocupe majoritatea publicului și politicienilor români, ci să influențeze numai politica minorității (favorabile Puterilor Centrale – n.a.)”.
Presa ieșeană urmărea cu atenție desfășurarea evenimentelor de la Chișinău și s-a
implicat activ în susținerea mișcării de eliberare națională din Basarabia. La sfârșitul lunii noiembrie 1917, ziarul „Mișcarea” va iniția o campanie de trimitere a cărților românești, în special manuale școlare, peste Prut. La 30 noiembrie era publicat apelul lansat de către Comitetul militarilor moldoveni de pe Frontul Român (președinte A. Scobioală, secretar Vasile Țanțu), care sublinia necesitatea sprijinului de acest fel și din perspectiva realizării obiectivului politic: „Frați Români, neamul românesc dintre Nistru și Prut duce o mare lipsă de cărți. În toată Basarabia nu se află nicio bibliotecă românească. Școalele, în care pentru întâiași oară se învață acum românește, n-au nici manuale, nici cărți de bibliotecă. Bisericile sunt lipsite cu desăvârșire de cărți românești. Fiecare cărticică va aduce rolul ei bun și sănătos, căci sămânța aruncată de ea nu va cădea în drum, ci în adâncul sufletului curat al românului basarabean, lipsit până acuma de fericire ca să poată învăța carte în limba lui dulce”.