Sunteți pe pagina 1din 9

COPILUL ÎN LUMEA ŞTIINŢELOR

SAU

CUM SATISFACEM
CURIOZITATEA COPILULUI
ŞI NEVOILE SALE DE ÎNVĂŢARE
ÎN PERIOADA EDUCAŢIEI TIMPURII
Copilul în lumea ştiinţelor sau
cum satisfacem curiozităţile copilului şi nevoile sale
de învăţare în perioada educaţiei timpurii
prof. Maria Verdeş
G.P.N. Cornu Luncii
14 mai 2015

Copilul prezintă interese, curiozităţi şi necesităţi ce trebuie satisfăcute încă de


timpuriu. În grădiniţă, toate acestea reprezintă experienţe de învăţare şi se desfăşoară în cadrul
activităţilor didactice, împreună cu cei mici. Copiii primesc răspunsuri la întrebările lor
explorând şi punând în practică tentativele lor de a cunoaşte noul. Astfel, particularităţile de
învăţare ale preşcolarilor pot fi folosite în exploatarea potenţialului formativ al materialelor de
lucru sau elaborarea de predicţii.
Educaţia timpurie îşi propune atingerea acestor obiective şi motivează copilul în
explorarea Domeniului Ştiinţe. Metodele bazate pe analiză, comparaţie, anchetă sau acţiune
directă ajută în procesul de rezolvare a incertitudinilor, de examinare a noilor ipoteze. John
Dewey era de părere că această dorinţă a copilului de cunoaştere, de descoperire şi de inovaţie
se bazează pe cunoştinţele acestuia şi pe abilităţile deţinute. Aceste activităţi se transformă
încet-încet în micro-cercetări în care copilul uzează de aptitudinile cognitive şi senzorio-
perceptuale, abordând procesul învăţării în căutarea unei noi înţelegeri. Cadrul didactic devine
un facilitator al cunoaşterii, al înţelegerii.
Preşcolarii învaţă din activităţi relevante pentru viaţa lor, ce oglindesc realităţi ale
lumii lor, pentru că doar aşa se simt provocaţi şi angajaţi.
Se crede că învăţarea ştiinţelor naturii are la bază gândirea ştiinţifică, gândire
căruia Sodian (1998) îi acordă două semnificaţii:
- gândirea ştiinţifică despre conţinut care se referă la gândirea despre fenomene
şi procese fizice, biologce sau chimice, implicit dezvoltarea lor
- gândirea ştiinţifică formală, unde accentul cade pe procesul de înţelegere.
- Este foarte important pentru un copil să stabilească relaţii de cauzalitate între
însuşirile unui obiect şi acţiunea efectuată: „dacă ... atunci”. Se pot realiza experimente bazate
pe gândirea logică: rostogolirea obiectelor pe suprafeţe înclinate, plutirea, căderea.

2
Prin învăţarea activă se intensifică operaţiile de gândire şi imaginaţie, apelându-
se la structurii operatorii şi structuri cognitive de care dispune preşcolarul şi de care acesta se
foloseşte ca de nişte instrumente utile în noua descoperire. Astfel, se acumulează informaţii,
se produc idei, se caută soluţii, se organizează şi reorganizează ideile, se oferă interpretări sau
reflecţii personale, se comunică concluziile.
Pentru stimularea gândirii divergente putem propune preşcolarilor rezolvarea
unor situaţii problematice prin oferirea de soluţii noi, personale. În acest fel devenim suporteri
ai investigării ştiinţifice iniţiate de copil şi vom interveni cu indicaţii numai după ce elevul a
experimentat sau a lucrat împreună cu colegii.
Învăţarea prin descoperire satisface curiozitatea şi nevoia de învăţare a copilului
pe două căi:
- inductivă: presupune explorare şi experimentare ce conduc la formularea unor
generalizări, concluzii;
- deductivă: presupune transformarea adevărurilor generale în adevăruri
particulare.
În grădiniţă putem realiza câteva experimente simple bazate pe cele două principii
enunţate mai sus, cum ar fi: dizolvarea unor substanţe în lichide, mişcarea aerului în natură,
transformarea culorii unor lichide în amestec cu unele substanţe, îngrijirea unui pom, plutirea
corpurilor etc.
Explorarea mediului înconjurător se bazează pe puterea activă a imaginaţiei
copiilor, pe capacitatea acestora de a genera creativ şi constructiv imagini ale lumii, de a lucra
cu ele şi de a dezvolta critic mai departe. Cunoaşterea implicită a lumii se realizează prin
jocuri de descoperire, de mişcare şi acţiune copilărească, de interpretare a acestor acţiuni. În
aceste condiţii, rolul educaţiei devine acela de a explica cunoaşterea, de a pune în cuvinte
descoperirea, de a conştientiza noul, de a lucra cu noi concepte, de a motiva noi investigaţii.
Jocul cu fenomenele naturii crează un spaţiu de joacă al propriilor idei, ce
permite confruntarea realităţii. Copiii ating în timpul jocului limitele capacităţii lor de
experimentare, riscând şi provocând noi cunoştinţe. Jocul nu trebuie să fie stabilit riguros, ci
să decurgă de la sine, fiindcă doar în aceste condiţii copilul poate să înţeleagă ce este de
înţeles. Copilul descoperă prin gândire şi înţelegere. La preşcolari, gândirea înseamnă
mişcare, iar înţelegerea – asociere. Astfel, jocul devine divergent şi creativ: orice acţiune
devine o ipoteză, o întrebare adresată lumii şi sinelui.

3
Jocuri cu apa

Jocuri cu aerul

4
5
Ancheta se derulează după modelul de instruire 5E (Engagement – Exploration –
Explanation – Elaboration – Evaluation). În timpul anchetei, cei mici fac legătura între
observaţii şi dovezi. Observaţiile nasc întrebări noi ce conduc întotdeauna la rezultate noi.
Utilizând gândirea critică se elaborează noi ipoteze şi explicaţii alternative.
Iată câteva teme şi jocuri ce pot satisface nevoile de cunoaştere a copiilor în
domeniul ştiinţelor:
Chipul nostru – cu toţii ne asemănăm. Avem ochi, nas, gură, urechi, elemente care ne dau
unicitate. Pentru a descoperi că suntem la fel, dar totuşi diferiţi, putem propune copiilor jocuri
precum Chipul meu, Mâini curajoase, Picioare preţioase, Schelet uimitor.
Umbrele – lumina poate trece prin unele obiecte, însă altele o blochează. În această situaţie se
crează umbra. Când soarele este deasupra acestor obiecte opace, atunci umbra este mai scurtă.
Când avem o altă poziţie faţă de soare decât cea descrisă mai sus, atunci umbrele devin mai
lungi, mai subţiri sau de alte dimensiuni.
Pentru a descoperi şi experimenta umbra nu avem nevoie decât de o zi cu soare, un trotuar,
cretă şi voie bună. Copiii pot interacţiona şi se pot sprijini reciproc, ceea ce dă un rol educativ
deosebit activităţilor de acest gen. De exemplu, un copil stă, iar un coleg îi trasează conturul
umbrei pe trotuar. Jocul poate continua cu întrebări de genul:

 Cine a creat umbra?

 Toate umbrele sunt la fel?

 Când avem o umbră mai mare?

sau se poate complica cu activităţi ce implică trasarea umbrei în 3 momente diferite ale zilei
sau in trei zile diferite pentru a efectua comparaţii şi a elabora concluzii.

6
Oglinda – obiect de atracţie al micilor exploratori, obiect ce ajută la descoperirea liniilor, a
simetriei şi a reflexiei. Jocuri ca Desenează în oglindă, Jumătate-jumătate, Oglindă
oglinjoară vin în sprijinul cadrelor didactice ce îţi propun iniţierea copiilor în activităţi de
acest gen.
Reflexia luminii – fenomen care atrage şi inspiră gândirea celui mic. Prin joc, explicarea
acestui fenomen devine mai uşoară, accesibilă preşcolarilor avizi de cunoaştere.

Strategiile didactice utilizate de cadrul didactic trebuie să dezvolte posibilităţile


promovării şi percepţiei, a observării şi interpretării cunoaşterii, a rezolvării problemelor
determinate de noile informaţii. Confruntarea copiilor cu fenomenele naturii şi jocul cu natura
reprezintă analiza constructivă a problemei. Abordarea integrativă din multi-perspectivă a
problemei corespunde premiselor educaţiei şi devine o funcţie didactică cheie.

BIBLIOGRAFIE

1. Chiş, V., Albulescu, I., Catalano, H. – Dimensiuni ale educaţiei şi formării în şcoala
contemporană, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013
2. ***http://www.scienceworld.ca/
3. ***http://www.acs.org/content/acs/en/education.html

7
http://www.acs.org/content/acs/en/education/whatischemistry/adventures-in-
chemistry/experiments/colors-move.html

http://www.acs.org/content/acs/en/education/whatischemistry/adventures-in-
chemistry/science-abc.html

http://translate.googleusercontent.com/translate_c?depth=1&hl=ro&prev=search&rurl=transla
te.google.ro&sl=en&u=http://www.scienceworld.ca/bslh-at-
home&usg=ALkJrhhViIt1h3DXq1uyyEVxqjYISdqTog

http://proiecte.pmu.ro/c/document_library/get_file?p_l_id=16980&folderId=31565&name=D
LFE-2702.pdf

8
9

S-ar putea să vă placă și