Termocuplul

Disciplina
Fizica Cristalelor
Prof.Dr.Ing.Ionut Petrescu
 În ingineria electrică, un termocuplu este un senzor utilizat pentru măsurarea temperaturii.
Funcționează pe baza efectului Seebeck, care conduce la formarea unei diferențe de potențial
electric pe baza unei diferențe de potențial termic. Termocuplurile sunt utile pentru că pot fi
integrate în mașini automate și pot măsura o gamă largă de temperaturi, limitarea lor
principală reprezentând-o precizia.

Fig. 1. Structura termocuplului

Materiale întrebuințate la construcția termocuplurilor-ca electrozi se utilizează în special

metale și aliaje, care în afară de faptul că satisfac unele condiții impuse acestora dezvoltă în
același timp tensiuni termoelectromotoare relativ mari. Se pot utiliza metale sau aliaje care
satisfac următoarele condiții:

 să aibă o compoziție omogenă și constantă;

 să dezvolte o tensiune termoelectromotoare stabilă la temperaturi ridicate;

 curba tensiunii termoelectromotoare în funcție de temperatură să fie cât se poate de

liniară;

 să aibă o bună conductivitate electrică;

 proprietățile electrice ale metalului sau aliajului să nu se modifice în urma oxidării;

 forța electromotoare să fie constantă în timp;

 să fie posibilă fabricarea unor materiale identice care să asigure intersanjabilitatea

termocuplurilor.

Cele mai bune termocupluri se caută pe cale experimentală. Se studiază proprietățile

electrice ale diferitelor metale sau aliaje și se selecționează acelea care satisfac cel mai mult
condițiile de mai sus. Pentru a găsi combinația cea mai bună din punctul de vedere al tensiunii
termoelectromotoare dezvoltate s-a determinat experimental curba tensiune electromotoare în
funcție de temperatura pentru o serie de metale și aliaje care formează termocupluri cu
platină. S-a ales platina ca metal de referință deoarece ea se poate obține în stare foarte pură și
are o mare stabilitate electrică și chimică. Cele mai răspândite materiale care se întrebuințează
la executarea conductoarelor pentru termocupluri sunt prezentate în continuare.

Platina datorită calităților chimice și electrice, platina (Pt) împreună cu aliajele de platină cu
rhodiu PtRh (10% Rh) constituie un termocuplu de mare precizie. Platina având o mare
stabilitate chimică și o temperatură de topire ridicată (1769 °𝐶) se întrebuințează la măsurarea
temperaturilor înalte, devenind chiar un instrument etalon pentru măsurarea acestor

1
temperaturi. Termocuplul platină-platină rhodiu măsoară temperaturi între 0 și 1600 °C. Se
mai obișnuiește formarea termocuplului platină cu platin-iridiu (10% Ir). Platina trebuie ferită
însă de carbon, hidrogen și vapori de metale, care au efecte dăunătoare asupra ei. În mod
special trebuie evitată utilizarea platinei în atmosferă oxidantă sau reducătoare în care se
găsesc oxizi metalici.

Structura termocuplului-termocuplul se compune din două fire din metale diferite, numite
termoelectrozi, sudate la un capăt 1. Capătul sudat se numește sudură caldă, iar celelalte
capete 2 și 3, numite capete libere ale termocuplului, se leagă prin conductoarele de legătură
la aparatul electric pentru măsurarea forței termoelectromotoare. Legăturile dintre capetele
libere și conductoarele de legătură constituie sudura rece. Temperatura sudurilor reci trebuie
menținută la o valoare constantă.

Deoarece termoelectrozii au o lungime maximă de 200 cm, din care două treimi intră în
cuptorul în care se măsoară temperatura, sudura rece se va găsi totdeauna în apropierea
cuptorului. Acesta fiind la temperatură ridicată, degajă căldură și creează în jurul lui o
temperatură mai ridicată decât a camerei și variabilă în timp. Din acest motiv, cât și pentru că
este incomod să se realizeze sudura rece în imediata apropiere a cuptorului, s-a căutat să se
deplaseze sudura rece în altă parte, unde se poate menține o temperatură constantă.

Rezolvarea problemei a fost prelungirea termoelectrozilor cu alte conductoare de aceeași

natură, în general chiar din același material. În felul acesta la contactul dintre conductoarele
de prelungire și firele termocuplului nu se formează un termocuplu, deci nu ia naștere forța
termoelectromotoare. Aceste fire se numesc cabluri de compensare și sunt complet separate
de termocuplu, legătura executându-se numai la montarea termocuplului. Cablul de
compensare are rolul de a muta sudura rece din apropierea cuptorului într-un loc cu
temperatura constantă. Sudura rece se va forma acum la legătura dintre cablul de compensare
și cablul de legătură.

Termocuplurile se execută din diferite metale sau aliaje. Valoarea tensiunii

termoelectromotoare a diferitelor termocupluri depinde atât de materialul din care sunt
executați termoelectrozii, cât și de temperatura sudurilor calde și reci. Relația dintre
temperatura și forța termoelectromotoare se poate exprima printr-o ecuație de gradul al doilea
de forma:

𝐸 = 𝑎 + 𝑏 + 𝑐𝑡 2

în care E este forța termoelectromotoare rezultantă, atunci când t este temperatura sudurii
calde, iar temperatura sudurii reci este constantă (în general 0 °C); a, b și c sunt trei constante
ale căror valori se determină prin măsurarea tensiunii termoelectromotoare la temperaturi fixe
cunoscute (temperatura de solidificare a stibiului, a argintului și a aurului). Valoarea
constantelor a, b și c depinde numai de materialul termoelectrozilor din care s-a executat
termocuplul.

2
Curbele care reprezintă legătura dintre temperatura și tensiunea termoelectromotoare se
numesc curbe internaționale. Fiecare tip de termocuplu are curbă internațională proprie.
Pentru a ușura utilizarea acestor curbe internaționale valorile corespunzătoare sunt tabelate.

Constantanul este un aliaj care conține 40% Ni și 60% Cu. El se întrebuințează în combinație
cu fierul pur pentru termocuplul Fe-Constantan care poate măsura temperaturi de la - 200 °C
până la 900 °C, iar cu cuprul pur termocuplul Cu-Constantan pentru temperaturi de la –
200 °C până la 600 °C. Constantanul se poate obține destul de ușor și are proprietăți electrice
suficient de stabile.

Cromelul este un aliaj având compoziția 89,0% Ni, 9,8% Cr, 1,0% Fe și 0,2 % Mn. Se
utilizează în combinație cu alumelul (94%Ni, 0,5% Fe, 2% Al, 2,5 % Mn și 1 % Si) formând
un termocuplu tehnic pentru domeniul de la 0 °C la 1 200 °C, foarte des folosit.

Copelul (45% Ni, 55% Cu) și cromelul realizează un termocuplu care servește la măsurarea
temperaturii între 0 și 900 °C. Termocuplul cromel-copel are avantajul că dezvoltă o forță
electromotoare mare, ceea ce este uneori o calitate foarte prețioasă.

Nichelul este unul dintre cele mai vechi metale utilizate la formarea termocuplului, mai ales
cu nichelcrom (84,6% Ni, 12,4% Cr, 3% Fe) sau cu grafit (cărbune). Termocuplurile formate
în ambele cazuri măsoară temperatura în domeniul 0¸ 1200 °C. Nichelul are avantajul că se
poate obține sub formă de fire foarte omogene.

Nicrosil este un aliaj de Ni 84%, Cr 14,2%, Si 1,4% folosit ca electrod pozitiv la termocuplele
moderne în combinație cu nisil (Ni 95%, Si 4,3%) ca electrod negativ în termocuplul de tip N.

Pentru alcătuirea unui termocuplu trebuie să definim exact scopul şi domeniul de lucru
performanţele pe care dorim să le atingem; de asemenea, trebuie să luăm în considerare
următoarele caracteristici ale firelor: stabilitatea pe întreg domeniul de lucru, ductibilitatea,
rezistenţa la oxidare, conductivitatea electrică şi termică, dependenţa sensibilităţii de variaţia
t.t.e.m. cu temperatura, omogenitatea firului etc

Celor mai uzuale combinaţii de conductori utilizaţi în confecţionarea termocuplelor le-au fost
atribuite denumiri literale, astfel încât putem discuta de următoarele tipuri de termocuple: S,
R, J, T, K, E. La desemnarea unui termocuplu, nomenclatura uzuală include întâi denumirea
conductorului pozitiv, iar, atunci când e posibil, se specifică şi compoziţia procentuală în
greutate a aliajului din care este confecţinat acesta.

Termocuplele de tip S. Sunt termocuple standard denumite termocuple 90 Pt – 10 Rh/Pt.

Alegerea aliajului 90%Pt – 10%Rh şi a platinii pure pentru confecţionarea termocuplului
standard a fost impusă de reproductibilitatea şi stabilitatea caracteristică acestui circuit
termoelectric. Calibrarea presupune determinarea t.t.e.m. debitată la unele puncte fixe şi
secundare şi găsirea relaţiei dintre aceasta şi temperatura internaţională practică, în scopul
interpolării. Precizia interpolării la punctele fixe poate fi de ordinul 0.1°C, iar interpolarea se
face în acest caz cu o precizie de 0.3°C.

3
 Termocuplele de tip R. Acest tip de termocuple este utilizat pentru măsurarea
temperaturilor înalte şi foarte înalte. Termocuplul 87Pt–13Rh/Pt cu o comparare similară cu a
temocuplului de tip S poate fi folosit până în apropierea punctului de topire al platinii
(1769°C), însă cu 4 riscul ca în acest domeniu să-şi modifice caracteristicile de calibrare.
Pentru temperaturi mai înalte, termocuplele de tip PtRh–Pt nu mai sunt aşa de stabile, limita
lor de folosire nedepăşind 1800°C. Peste măsurători peste 1800°C se pot folosi termocuple pe
bază de iridiu care posedă însă o sensibilitate mai mică (6 mV/grad) şi nu ating gradul de
omogenitate al termocuplelor pe bază de platină. Astfel, cu termocuplele 40 Ir–60 Rh/Ir şi 50
Ir–50 Rh/Ir se pot efectua măsurători de până la 2100°C. Pentru temperaturi de maximum
2300°C, limită ce trebuie a fi extinsă spre 3000°C, se pot utiliza termocuple pe bază de
wolfram: 74 W–26 Re/75 W–25 Re şi 97 W–3 Re/ 75 W–25 Re. Datorită rezistenţei mici la
coroziune, aceste termocuple nu pot fi utilizate în condiţii atmosferice. Pot fi folosite însă cu
succes în hidrogen, gaze inerte sau în vid. Sensibilitatea acestor termocuple este de 15
mV/grad. La temperaturi mai mari de 1700°C apar însă probleme legate de ecranarea şi
izolarea termică şi electrică. Alumina poate fi utilizată numai până la 1900°C. Pentru
temperaturi mai mari, singurii izolatori disponibili sunt oxidul de beriliu şi thoriu fără
impurităţi de fier.

Termocuplele de tip J. Sunt destinate termometriei industriale. Reprezentantul tipic este

termocuplul fier/constantan. Fierul pentru termocuple conţine totuşi cantităţi mici din alte
elemente care afectează proprietăţile termoelectrice. Constantanul este un aliaj 57 Cu–43 Ni
cu urme de alte elemente. Termocuplele de acest tip sunt ieftine şi pot fi folosite în condiţii
atmosferice până la 800°C. Sensibilitatea lor creşte de la 26 mV/grad la –190°C până la 63
mV/grad la 800°C. Precizia măsurătorilor nu poate atinge valori comparabile, caracteristice
termocuplelor S şi R, deoarece firele nu pot fi confecţionate omogen, ceea ce generează
gradienţi de temperatură. De asemenea, proprietăţile termoelectrice ale termocuplelor
fier/constantan nu sunt suficient de reproductibile.

Termocuplele de tip T. Reprezentantul principal este termocuplul cupru/constantan a cărui

sensibilitate creşte de la 15 mV/grad pentru –200°C la 60 mV/grad la 350°C. Pentru
măsurători de precizie aceste termocuple sunt mai sigure decât termocuplele J, deoarece se
poate utiliza cuprul electrolitic (fără oxigen), care este foarte omogen şi posedă proprietăţi
reproductibile. Cuprul nu poate fi folosit decât până la 350°C, când începe să se oxideze. Un
alt dezavantaj îl constituie conductivitatea termică foarte mare a acestui metal. Pentru
măsurători de precizie trebuie selecţionate fire de constantan cât mai omogene.

Termocuplele de tip K. Reprezentantul acestei grupe este termocuplul cromel/alumel ce

poate fi utilizat între –200°C şi 1370°C. Cromelul este aliajul 90 Ni–10 Cr caracterizat printro
t.t.e.m. puternic pozitivă în raport cu platina, iar alumelul este aliajul 94 Ni–3 Mn–2 Al–1 Si,
care are o t.t.e.m. negativă în comparaţie cu platina. Ambele aliaje se comportă bine în
atmosferă, la temperatură înaltă. Sensibilitatea termocuplului este de 15 mV/grad la –200°C,
30 mV/grad la –100°C, 40 mV/grad la 0°C, după care scade sub 35 mV/grad la –100°C
pentru temperaturi situate până la 1300°C. La temperaturi mai mici de 500°C acest tip de
termocuplu depăşeşte în sensibilitate tipurile S şi R, ceea ce reprezintă un avantaj. Un alt
termocuplu de acest tip, numit platinel, se caracterizează printr-o mai bună sensibilitate şi

4
reproductibilitate peste 400°C. Platinelul este un termocuplu 3 Au–83 Pd–14 Pt/65 Au–35 Pd,
caracterizat printr-o t.t.e.m. de patru ori mai mare decât a termocuplului S.

Termocuplele de tip E. Tipul reprezentativ este termocuplul cromel/constantan, caracterizat

prin sensibilitate mare, care creşte de la 68 mV/grad la 100°C la 81 mV/grad la 500°C şi apoi
scade la aproximativ 77 mV/grad la 900°C. Stabilitatea termocuplului este bună pe întreg 5
intervalul, iar conductivitatea mică a cromelului, reprezintă un avantaj. Datorită sensibilităţii
sale mari, acest termocuplu se foloseşte pentru măsurători diferenţiale de temperatură.

Tensiunea termoelectromotoare poate fi exprimată suficient de bine printr-o relaţie de forma:

𝐸 = 𝑎 + 𝑏𝑡 + 𝑐𝑡 2

unde a, b, c sunt constante ce depind de natura metalelor care formează termocuplul. Pentru
un interval mic de temperatură, variaţia t.e.m cu temperatura poate fi considerată practic
liniară şi poate fi citită direct la un milivoltmetru. Montajul din figura 3 se numeşte diferenţial
deoarece cu ajutorul lui se măsoară diferenţa de temperatură dintre cele două suduri (J1 şi J2).
Dacă una din suduri se află la temperatura de 0°C, iar cealaltă la temperatura t°C, diferenţa de
temperatură este chiar temperatura sudurii calde. Un termocuplu se caracterizează prin
sensibilitatea sa
∆𝐸
𝑠=
∆𝑡

unde: ∆E este variaţia t.t.e.m în intervalul de temperatură, ∆t. Luând ∆t = 1°C, rezultă s = ∆E,
deci sensibilitatea unui termocuplu este numeric egală cu variaţia t.t.e.m atunci când
temperatura variază cu un grad. Sensibilitatea termocuplelor variază cu temperatura, de aceea
relaţiade mai sus defineşte o sensibilitate medie pe intervalul de temperatură ∆t.

Termocuplul de tip N (Nicrosil - Nisil) este relativ nou, acest tip de termocuplu reprezintă
cel mai mare avans, unic în termometria termocuplurilor din ultimii ani, aparent dominată, cu
autoritate bine stabilită de termocuplul tip K, care e folosit ca senzor de standard general
industrial în măsurarea mondială la temperaturi ridicate (până la 1100°C ).

5
De fapt, termocuplul de tip N, oferă performanțe superioare și fiabilitate față de termocuplul
de tip K în toate aplicațiile și ar trebui saă fie considerat ca o alternativă la proiectarea de
instalații noi.

Termocuplul de tip N, are o foarte bună stabilitate termoelectrică, care este mult mai buna
decat cea a altor tipuri de metale de bază; are, de asemenea, o excelentă rezistență la oxidare
la temperaturi ridicate.

Termoelementul Nicrosil-Nisil (nichel-crom-siliciu/nichel-siliciu) este de obicei prezentat

într-o manta de oțel Inconel sau Nicrobell care oferă o protecție bună împotriva atmosferelor
corozive.

Ansamblurile sunt ideale pentru măsuratori precise în aer de până la 1200°C. In vid sau
atmosfera controlată, ele pot rezista la temperaturi de peste 1200°C. Sensibilitatea de 39
μV/°C la 900°C este doar puțin mai mic decat cel dat de termocuplul de tip K (41 μV/°C).

Toleranțele de interschimbabilitate sunt aceleași ca pentru tipul K. Izolația cablului de

extensie de tip N are in IEC-584 coduri de culori ca roz (negativ exterior), roz și alb (pozitiv).

Larga răspândire a acestui mijloc de măsurare a temperaturii este condiționată de

avantajele pe care le oferă în comparație cu alte mijloace de măsurare a temperaturii, și
anume:

• are o construcție relativ simplă și un preț scăzut;

• asigură măsurarea temperaturii într-un interval foarte mare (-200…3000℃);

• poate fi conectat la diferite dispozitive indicatoare, înregistratoare, semnalizatoare sau de

comanda;

• poate fi folosit și la măsurarea temperaturii aerului sau a gazelor, sau a oricărui alt mediu
care nu radiază o cantitate suficientă de energie ca să poată fi măsurată prin metodele
pirometriei optice;

• permite maăsurarea temperaturii la distanță.

Dintre dezavantaje se pot menționa:

• îmbătrânirea termocuplului datorită folosirii lui la măsurarea unor temperaturi foarte

apropiate de temperaturile punctelor de topire ale materialelor din care sunt confecționați
termoelectrozii;

• variația temperaturii joncțiunii de măsurare față de temperatura de măsurat, în special la

măsurarea temperaturilor de suprafață sau în cazul când conducția termică de la joncțiunea de
măsurare, prin termoelectrozi, este apreciabilă;

• imposibilitatea folosirii termocuplului la măsurarea temperaturii corpurilor în mișcare

(numai în cazul folosirii unor dispozitive speciale);

6
• necesitatea existenței unui echipament auxiliar pentru măsurarea tensiunii
termoelectromotoare (t.t.e.m.);