Duhovnicul este foarte important

în viața de familie

https://ortodox.md/duhovnicul-este-foarte-important-in-viata-de-familie/

– Părinte Ioan Mina, în societatea de astăzi sunt

foarte multe divorţuri, chiar şi oameni apropiaţi de
Biserică divorţează. De ce se întâmplă acest lucru?

– Într-adevăr, este un lucru dureros pentru Biserică ce se

întâmplă astăzi, pentru că membrii societăţii sunt şi
membrii Bisericii noastre. Cred că soţul şi soţia au uitat ce
este familia, au uitat că ei sunt una în Hristos, au uitat că
s-au legat înaintea Sfântului Altar şi nu s-au legat
înaintea oamenilor, ci înaintea lui Dumnezeu. Şi
aceasta au făcut-o odată pentru totdeauna. Un al doilea
motiv este că a slăbit credinţa. Slăbind credinţa ei nu mai
cred în puterea tainei căsniciei. Pentru foarte mulţi oameni
din societatea de astăzi, căsnicia este un contract. Stă cât
stă cu persoana respectivă şi apoi abandonează şi merge în
altă parte. Lucrul acesta nu este permis şi este imoral. Un
astfel de om se vatămă pe sine, dar îi vatămă şi pe cei din
jur. Un alt motiv pentru care se despart oamenii este cel
material. Foarte mulţi s-au despărţit pentru că soţul sau
soţia au plecat în străinătate. Un procent foarte mare din
cei care au plecat în străinătate s-au despărţit. Aceasta
pentru că acolo, în străinătate, au uitat de duhul ortodox
şi de comuniunea pe care ei trebuie să o aibă soţul cu
soţia, cu copiii, cu familia mare din Biserica lui Hristos
şi cu Hristos. Ei se rup de Biserică şi orice sfâşiere atrage
după sine o altă sfâşiere, o altă rupere. Pentru că păcatul
rupe şi atrage după sine mânia şi supărarea lui
Dumnezeu.

– Sunt situaţii în care Biserica este de acord cu

divorţul?

– Căsătoria încetează atunci când unul din cei doi trece

la cele veșnice. Pentru divorț există și motivul
desfrâului. Dar Sfântul Apostol Pavel spune clar că
bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia
credincioasă şi femeia necredincioasă prin bărbatul
credincios. Deci cei doi se completează, dacă este
răbdare, dacă este îngăduinţă. Într-o familie trebuie să
fie răbdare, îngăduinţă, trebuie ca cei doi să se roage
unul pentru celălalt. Şi de lucrul acesta trebuie să ţină
cont toţi cei care îndrăznesc către taina căsătoriei.
Dacă ei nu au simţit în interiorul lor dorinţa sinceră de
a se ruga pentru cel cu care vrea să se însoţească în
viaţă, atunci este greu. Atunci nu este o căsnicie
întemeiată pe dragostea aceea care vine de la Dumnezeu şi
se întoarce la Dumnezeu ci este o căsnicie care se
întemeiază doar pe simţuri şi pe senzualitate. Nădăjduim
că prima oară tinerii care îndrăznesc către taina căsătoriei
să înveţe să se roage unul pentru celălalt şi împreună să se
roage pentru binele lor, pentru că vorbirea cu Dumnezeu
este temelia unei case.

– Dar în care unul din cei doi soţi părăseşte credinţa

cea adevărată şi pleacă la secte?

– În acest caz cel ortodox trebuie să rabde mai departe şi să

se roage pentru el. Cunosc astfel de cazuri, când el a plecat
de la credinţa ortodoxă, iar ea a rămas în Biserica
Ortodoxă şi nu s-au despărţit. Ea îşi duce crucea mai
departe şi Dumnezeu nu o lipseşte de pace şi de
binecuvântare.

– Cunoaşteţi cazuri de familii care ar fi vrut să se

despartă, dar au revenit asupra deciziei?

– Se cunosc astfel de cazuri când unele cupluri ar fi vrut să

divorţeze, dar venind la spovedanie au renunţat. De obicei
când doi vor să se despartă, sunt nişte ambiţii, nişte
orgolii, este un egoism la mijloc şi fiecare din cei doi
caută să se îndreptăţească într-un anumit fel.
Duhovnicul trebuie să aibă multă răbdare şi uşor-uşor
să dezbată patimile care îi cuprind – îndreptăţirea,
închipuirea şi egoismul, „eu sunt cel mai bun, iar
celălalt nu este bun de nimic”. Încet-încet, aducându-i
pe linia smereniei, a cuminţeniei, atunci revin şi
continuă căsnicia.

– Să insistăm puţin pe rolul duhovnicului pentru

armonia familiei. Cei doi trebuie să aibă acelaşi
duhovnic?
– Obligatoriu. Este lucrul cel mai firesc ca cei doi să aibă
acelaşi duhovnic. De fiecare dată am sfătuit ca atunci
când doi tineri se însoţesc, soţia să-l urmeze pe soţ şi
să meargă să se spovedească la acelaşi duhovnic. Şi
duhovnicul, cu darul pe care îl are de la Dumnezeu,
echilibrează de fiecare dată, face pace şi ajută ca
familia să meargă mai departe pe făgaşul ei normal,
făgaşul cuminte al Bisericii noastre. DUHOVNICUL
ESTE FOARTE IMPORTANT ÎN VIAŢA DE FAMILIE. Aşa
cum avem nevoie de părinţii noştri trupeşti ca să ne
crească de mici, şi să ne povăţuiască pe calea cea bună
şi să ne ducă de mână la biserică şi să ne înveţe să
facem semnul sfintei cruci, aşa avem nevoie de
duhovnic în viaţa noastră duhovnicească de zi cu zi.
Pentru că duhovnicul este acela care garantează
înaintea lui Hristos de mântuirea mea în măsura în
care eu îl ascult, căci de duhovnic trebuie să facem
ascultare: ascultând de duhovnic, ascult de Dumnezeu.
Merg la duhovnic ca înaintea lui Dumnezeu, duhovnicul
îmi dă cuvânt ca de la Dumnezeu şi inima mea trebuie
să fie deschisă ca să primească acel cuvânt ca de la
Dumnezeu. Şi atunci toate faptele pe care le săvârşesc cu
sfatul şi cu povaţa duhovnicului sunt ca de la Dumnezeu şi
atunci este pace, linişte şi bună înţelegere. De aceea
nimeni să nu neglijeze şi fiecare să-şi găsească un
duhovnic şi să aibă răbdare. Duhovnicul, la rândul lui, să
aibă şi el răbdare ca să dea povaţa cuvenită, să dea acel
cuvânt care vine din adânc, de la Dumnezeu.

– Părinte, vorbiţi-ne vă rog şi despre programul de

rugăciune în viaţa de familie, mai ales când familia
este binecuvântată şi cu copii.

– Rugăciunea este foarte importantă pentru copil.

Mama să se roage pentru copil, să însemneze copilul cu
semnul sfintei cruci, să-l înveţe rugăciuni încă de mic,
Îngeraşul, Tatăl nostru şi altele pentru că pruncul are
nevoie de rugăciune şi de însoţitor în creşterea lui
sufletească. Cei mai frumoşi sunt copiii care sunt
crescuţi astfel. Ei cresc echilibraţi, aşezaţi, au o
bucurie pe chipul lor şi această bucurie o transmit şi
celor din casă.

– De la ce vârstă ar trebui duşi copii la spovedit?

– Este stabilit prin canoane. De la 7 ani copiii ar trebui

să se spovedească. De ce? Pentru că au nevoie de o
îndrumare. Ce păcate spune el, o minciună, o poreclă
dată. El trebuie să înveţe să fie corect. Copilul de la 7
ani are o anumită pricepere şi părintele îl poate
călăuzi, îl poate învăţa, îl poate forma, îl poate dirija în
aşa fel încât să evite anumite piedici şi anumite păcate
care ar putea să apară în viaţa copilului.

– În ce măsură păcatele părinţilor se răsfrâng asupra

copiilor?

– Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune că se

milostiveşte prea bunul Dumnezeu până la al nouălea
neam pentru cei care fac voia lui Dumnezeu şi pentru
cei care sunt plăcuţi Lui. Dar se pot răsfrânge şi
păcatele părinţilor asupra copiilor. În Sfânta Scriptură
se spune: „părinţii mănâncă aguride, iar copiilor li se
străpezesc dinţii”. Deci se poate întâmpla ca anumite
păcate ale părinţilor să se răsfrângă asupra copiilor. Dar
dacă aceştia au voinţă şi se silesc spre cele bune, pot
birui şi pot depăşi acele stări şi acele păcate care s-ar
putea răsfrânge asupra lor. Pentru că Mântuitorul
nostru este cel prea bun, iar Măicuţa noastră este
Maica sfântă care ne miluieşte şi ne păzeşte şi care de-
a pururea se roagă pentru noi. Nimeni să nu se
descurajeze, să dea înapoi, să se gândească cumva că
păcatele părinţilor sunt asupra lui. Sunt sau nu sunt,
nu ştim asta. Imporant este că Dumnezeu caută cu ochi
buni şi milostivi spre fiecare dintre noi. Dumnezeu
caută cu ochi buni nu spre ceea ce am fost noi sau
strămoşii noştri, nici spre ceea ce suntem, ci spre ceea
ce ne străduim să fim. Şi dacă vrem să fim cu adevărat
nişte slujitori buni, Hristos caută cu ochi milostivi spre
ceea ce vreau să fiu. De aceea să îndrăznim.

– Putem vorbi de o slujire a bărbatului şi o slujire a

femeii în viaţa de familie?

– În familie cei doi se completează unul pe celălalt.

Bărbatul îşi are rânduiala lui, aceea aşezată de
Dumnezeu, aşijderea şi femeia. Bărbatul este chip şi
slavă a lui Dumnezeu, iar femeia chip şi slavă a
bărbatului ei. De aceea fiecare să-şi cunoască drepturile
sale, obligaţiile sale. Bărbatul este cap al familiei, soţia
este împreună lucrătoare alături de bărbatul ei la
mântuirea lor împreună şi la mântuirea şi buna creştere
a întregii familii.

– Înainte femeia era mult mai implicată în viaţa de

familie, astăzi femeia este foarte implicată în
activităţile de la serviciu, lucru care afectează viaţa
de familie.

– Aşa este, dar mama să nu-şi uite rolul ei de mamă.

Mama când s-a întors acasă să nu uite că este mamă şi
că are un dar de la Dumnezeu, pe care bărbatul nu-l are:
are acea afecţiune, capacitatea de a transmite copiilor
pacea şi bucuria şi blândeţea.
– Cum înţelegeţi familia prin prisma familiei în care
aţi crescut?

– Într-o familie trebuie să fie armonie. Cei doi să se

completeze unul pe celălalt. Şi răbdarea trebuie să-i
stăpânească pe amândoi, şi pe soţ şi pe soţie. Să-i
„învăluie” răbdarea în momentul potrivit, că degeaba voi
răbda a doua zi, dacă nu am răbdat cu o zi înainte! Atunci
când e nevoie, atunci trebuie să rabzi şi dacă te-ai căsătorit
din dragoste, ei bine RĂBDAREA ESTE O FIICĂ A
DRAGOSTEI. RĂBDAREA, BUNĂTATEA, BLÂNDEŢEA ŞI
RUGĂCIUNEA SUNT FIICE ALE DRAGOSTEI. Aceste
virtuţi nu trebuie să dispară dintr-o familie.

– Simţim cum familia este tot mai atacată astăzi. Se

vede foarte clar cum se urmăreşte distrugerea
familiei? Ce se poate face pentru a contracara aceste
atacuri?

– Fiecare familie să devină un model. Societatea de astăzi

are nevoie de modele. Părinţii duhovniceşti, naşii, să fie
părinţi duhovniceşti cu adevărat, nu numai naşi care
vin la petrecere şi după aceea au uitat de finii lor. Ei
trebuie să se gândească că sunt un model pentru tinerii
respectivi şi răspund pentru ei în faţa lui Dumnezeu. La
fel şi părinţii trupeşti şi părinţii duhovniceşti.
Duhovnicii au un rol deosebit, preotul satului, preotul
parohiei trebuie să vegheze la bunul mers al familiei. Şi
familia trebuie sprijinită, apărată pentru că dacă vom
avea familii bine închegate atunci vom avea şi nişte
membri ai societăţii buni şi echilibraţi. Dacă o familie
este dezmembrată şi beţia şi curvia şi toate neajunsurile
stăpânesc familia respectivă, atunci este greu ca din acea
familie să crească nişte tineri cuminţi, echilibraţi. Oricât de
greu ar fi, oricâtă sărăcie ar fi, mizeria, pornografia,
alcoolul, drogurile nu trebuie să-şi facă loc într-o familie.
Deznădejdea nici nu are ce căuta, nici măcar nu ar trebui
lăsată pe la uşă pentru că ea este cea care distruge temelia
unei familii. Când unul din cei doi soţi s-a descurajat,
atunci este greu.

Soţii împreună trebuie să fie lucrători în credinţa cea

dreaptă, săvârşind sfinţenia întru frica lui Dumnezeu.

A consemnat Raluca Tănăseanu

Articol aparut in numarul 21 al revistei “Familia Ortodoxa”