AL. O.

TEODOREANU

TOAMNA

Sunt ostenit de lene, de somn, de contemplare,

De viaţă, de iubire, de vis... sunt ostenit.

Prin parcul meu de vise, imens şi răvăşit,

Tu ai trecut ca toamna atotvestejitoare.

De viaţă, de iubire, de vis, sunt ostenit

In heleşteul verde cu apele murdare

Vezi pâlcurile repezi de paseri călătoare

Trecând — ca umbra spaimei — f 'un strigăt prelungit.

Prin parcul meu de vise, imens şi răvăşit

Nu mai zăreşti bazine ce înfloresc, bizare,

Ca stânjânei de sticlă sub scânteieri lunare,

Trezite ca'n poveste de mersul tău vrăjit.

Tu ai trecut ca toamna atotvestejitoare

Şi'n nopţile cu brumă văd chipul tău iubit,

Alunecând — ca luna — de veghe 'ngălbenit,

Prin noaptea fără viaţă şi fără de hotare.

Sunt ostenit de lene, de somn, de contemplare.