Sunteți pe pagina 1din 1

Simpla eroare de scriere nu conduce la

contradictorialitatea motivării hotărârii


31.01.2020 | JURIDICE.ro

LinkedInFacebookFacebook MessengerWhatsApp

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, din perspectiva motivării unei
hotărâri, instanța trebuie să examineze în mod efectiv problemele esenţiale care i-
au fost supuse de părţi, și nu să reia pur şi simplu susţinerile uneia dintre acestea,
arătând în mod clar, de fiecare dată, de ce a concluzionat într-un anumit fel. În
speță, nu se poate reține argumentul recurentului cu privinre la motivele
cotradictorii ale hotărârii atacate în sensul în care a calificat obligaţiile ANL,
asumate în baza unui contract de mandat, atât ca obligaţii de rezultat, cât şi ca
obligaţii care nu sunt de rezultat, întrucât ”din examinarea pasajului la care face
referire recurenta, rezultă foarte clar că, practic, este vorba despre o simplă
eroare de dactilografiere, din conţinutul acelui pasaj, în întregime, degajând-se
ideea că instanţa consideră obligaţiile contractuale respective ca fiind de
rezultat”. (Decizia nr. 1739 din 28 martie 2019, pronunțată de Secția de
contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Jus

S-ar putea să vă placă și