Sunteți pe pagina 1din 1

TEODOSIU CEL MARE

Flavius Theodosius, cunoscut ca Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare, s-


a născut la 11 ianuarie 347 în Cuca (nord-vestul Hispaniei), fiind fiul
generalului Flavius Theodosius.
La vârsta de 32 de ani (19 ianuarie 379) devine co-împarat alături de
Graţian, după moartea împaratului Valens la Adrianopol (378).
Teodosiu I guverna provinciile Orientale, unde a instituit o serie de
măsuri pentru întărirea Imperiului, printre acestea numărându-se reforme în
domeniul dreptului, fiscalităţii, finanţelor, acceptarea unui număr sporit de
contingente "barbare" în armată.
Spirit energic şi autoritar, acesta a sprijinit ortodoxismul niceean,
devenit obligatoriu prin edictul de la Tesalonic din 380 care stabilea religia
de stat obligatorie pentru toţi supuşii imperiului.
După lupte grele cu vizigoţii, care ocupaseră o parte din peninsula
balcanică, Teodosiu a ajuns la o înţelegere cu aceştia, semnându-se un tratat
de pace în 382, prin care îi stabileşte ca federaţi în provincia Tracia, între
Balcani şi Dunăre. După aceasta, Teodosiu a trebuit să-i vină în ajutor
Valentinian al II-lea (co-împărat în părţile apusene ale imperiului roman),
împotriva uzurpatorului Clemens Maximus. Oştile lui Teodosiu l-au învins
pe Maximus în 388, acesta fiind executat.
După moartea lui Valentinian al II-lea în 392 şi proclamarea retorului
Flavius Eugenius ca împarat în Occident, Teodosiu a început o companie
militară împotriva acestuia, pe care l-a învins la Frigidius (la poalele
Munţilor Alp), în septembrie 394. Imperiul Roman este astfel reunificat,
pentru ultima dată în istorie, sub o singura autoritate.
Peste numai câteva luni, la 17 ianuarie 395, Teodosiu a murit la
Mediolanum (Milano de astăzi). Avea 48 de ani. După moartea lui, Imperiul
Roman este divizat definitiv între cei doi fii ai sai: Arcadie în Imperiul
Roman de Răsărit, sub regenţa lui Rufinus, şi Honorius în Imperiul Roman
de Apus, sub regenţa lui Stilicho.