Sunteți pe pagina 1din 19

M U Z E U L B A NAT U LU I M O N TA N R E Ș I ȚA

VOCAȚIA ISTORIEI
Studii în memoria
profesorului Nicolae Bocșan

Volum îngrijit de
Ligia Boldea și Rudolf Gräf

Editura MEGA
Cluj‑Napoca
2017
ISBN 978-606-543-844-6
Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Națională a României.

Redactor:
Iulia Pop

© Muzeul Banatului Montan Reșița, 2017

Editura Mega | www.edituramega.ro


e‑mail: mega@edituramega.ro
Cuprins

In Memoriam profesor Nicolae Bocșan. O viață închinată istoriei 9

Bibliografia selectivă a operei ştiinţifice 13

Dragoş Lucian Ţigău


Fragmente biografice ale nobililor din Măcicaşu (secolele XIV–XVI) 53

Ligia Boldea
Date asupra patrimoniului funciar al familiei Lățug de Delinești (secolele XVI-XVII) 69

Adrian Magina
Înnobilările din Lugoj în secolul al XVII-lea 81

Vasile-Ionuț Roma
Personalmanagement und Anstellungsverfahren in den ersten Regierungsjahren
Maria Theresias und im Mandat Ferdinands von Kollowrat bei der Hofdeputation
in Banaticis, Transsylvanicis und Illyricis am Beispiel der fürs Banat zuständigen
Hofstellen und des Rats der Temeswarer Landesadministration  91

Zoran Marcov
Cuțite de vânătoare din colecția Muzeului Național al Banatului (secolele XVIII-XIX) 157

Costin Feneșan
Ioan Horvat – un compilator român al lui Grotius și Pufendorf 171

Livia Magina
Bunurile mobile din reședința episcopală romano-catolică de Cenad din Timișoara
la 1800 187

Mihaela Ioniță-Niculescu
Evoluţia căsătoriei în nordul Olteniei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și
începutul secolului XX 199

Florin Dobrei
Frământări confesionale de altădată oglindite în vechi file de Cronică bisericească 221

Angela Dumitrescu
Acțiuni pentru păstrarea caracterului confesional-românesc a învățământului
bănățean la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX 235
Emanuil Ineoan
Propaganda elenă în arhiva serviciului Siguranței române la începutul secolului XX 251

Viorel Achim
Învăţătorul Ioan Popovici din Opatiţa (Banat) şi contribuţia lui la Chestionarul
istoric al lui Nicolae Densuşianu 267

Ovidiu Emil Iudean


Reprezentanții parlamentari ai curentului activist-guvernamental românesc din
Ungaria dualistă (1881–1918) 285

Corneliu Pădurean
Activitatea lui Ștefan Cicio Pop în timpul Primului Război Mondial 299

Andreea Dăncilă Ineoan


„…și vântul îmi ținea de urât”. Însemnările din refugiu ale unui protopop
transilvănean 311

Ionela-Felicia Moscovici
Tratarea chestiunii Banatului în cadrul Comisiei afacerilor române şi iugoslave de
la Conferința de pace din Paris în 1919 323

Báthory Ludovic
Aspecte ale vieţii economice în sudul Transilvaniei şi în Banat în perioada interbelică 347

Ana-Carina Babeu
Aspecte din viața unor membri ai familiei Bradler din Reșița, deportați în URSS în
anul 1945 367

Eusebiu Narai
Aspecte privind activitatea Partidului Muncitoresc Român în judeţul Timiş-
Torontal în anul 1948 375

Vasile Rămneanţu
Atitudinea populaţiei şi a autorităţilor din judeţul Timiş faţă de reorganizarea
administrativ-teritorială a României din anul 1968 415

Felician Velimirovici
Câteva date inedite din biografia socialistului bănățean Georg Hromadka
(1911–1985) 457
IN MEMORIAM
PROFESOR NICOLAE BOCȘAN
Cuțite de vânătoare din colecția Muzeului
Național al Banatului (secolele XVIII-XIX)

Zoran Marcov
Șef Secție Istorie, Muzeul Național al Banatului Timișoara
e-mail: markovzoran@yahoo.com

Scurt istoric. Clasificarea armelor de vânătoare


În linii foarte generale, vânătoarea poate fi definită ca o activitate conştientă,
directă şi violentă, a cărei finalitate se rezumă la uciderea animalelor sălbatice
aflate în stare de libertate. Ca regulă de bază a vânătorii, se pot vâna doar anima‑
lele sălbatice care au posibilitatea de a fugi sau ataca şi care trăiesc într-un mediu
propriu, unde vânătorul este cel care pătrunde. Vânătoarea este o confruntare
armată a umanităţii cu sălbăticiunile, o confruntare între societatea modernă
şi natura în stare pură. La începuturile sale, vânătoarea a avut un rol extrem de
important în obţinerea hranei necesare supravieţuirii, însă de multe ori vânătoa‑
rea avea o funcţie dublă: de apărare şi de procurare a hranei1.
De la mijlocul secolului al XVII-lea, vânătoarea călare cu utilizarea spadelor
lungi este abandonată, unul dintre motive fiind și utilizarea la o scară din ce în
ce mai largă a armelor de foc. Este cunoscut faptul că împăratul Maximilian I
(1459–1519) disprețuia vânătoarea cu armele de foc, opinia sa fiind împărtășită
și de alți nobili ai vremii, aceștia considerând că folosirea armelor de foc în pro‑
cesul de vânătoare era un act lipsit de demnitate. Totuși, în urma perfecționării
mecanismelor de dare a focului, vechile tehnici de vânătoare (mai ales vânătoa‑
rea călare cu spada) – extrem de periculoase pentru integritatea fizică și viața
vânătorilor – sunt abandonate, trecându-se la variante mai puțin primejdioase.
Totodată, în contextul defrișărilor din ce în ce mai vaste și dispariției habitatului
natural al vânatului, numărul animalelor sălbatice s-a redus considerabil, ceea ce
a dus la adoptarea pe scară largă a noii tehnici franceze de vânătoare (parforce),
caracterizată prin grupuri rapide și mobile, formate din călăreți și câini, care se
 Zoran Marcov, „Considerații privind evoluția puștilor de vânătoare în secolele XVIII-
1

XIX. Colecția de arme a Muzeului Banatului din Timișoara”, în Analele Banatului, Serie Nouă,
Arheologie-Istorie, XXI, 2013, p. 336; Dora Bošković, Hladno lovačko oružje Hrvatskoga povijesnog
muzeja, Zagreb, 2000, p. 9.
158 Z o r a n M a r c ov

axau pe urmărirea unui singur exemplar, până la obosirea, respectiv prinderea


vânatului. Restul suitei vânătorești (doamnele, slujitorii etc.) așteptau, în locația
prevăzută pentru petrecerea de final, sunetul cornului vânătoresc, care anunța
momentul culminant al vânătorii – aplicarea loviturii de grație vânatului. Noua
tehnică necesita o armă mai ușor de mânuit, care trebuia să fie mult mai pre‑
cisă în aplicarea loviturii fatale, prin străpungerea inimii. Astfel, spadele lungi de
vânătoare au fost abandonate, ele fiind înlocuite cu cuțitele lungi vânătorești, din
ce în ce mai populare printre vânătorii epocii2.
La începutul secolului al XVIII-lea, spre deosebire de perioada anterioară,
vânătoarea a devenit, din perspectiva aristocraţiei europene, o activitate sportivă
şi de agrement. Elita socială europeană urmărea prin vânătoarea sportivă atinge‑
rea următoarelor ţeluri: îmbunătăţirea condiţiei fizice, dar şi întărirea spirituală
a practicanţilor3.
Armele de vânătoare se împart în două mari categorii, arme albe și arme de
foc, în grupul celor albe intrând patru tipuri diferite de piese: armele de tăiere și
împungere (prevăzute cu lamă și mâner), armele de aruncare și împungere, fixate
pe hampă (sulițe, lănci), cele utilizate pentru vânătoarea de la distanță (arcuri,
arbalete) și categoria formată din capcane, plase etc4.
Revenind la primul tip menționat mai sus, armele pentru tăiere și împungere,
piesele acestui tip se împart, la rândul lor, în două mari categorii, fiecare cu sub‑
diviziunile sale:
I. Armele cu lama lungă: 1. Spada de vânătoare; 2. Cuțitul lung de vânătoare
(Hirschfänger); 3. Sabia de vânătoare (Jagdplaute); 4. Cuțitul de vânătoare cu lama
lată – satârul;
II. Armele cu lama scurtă: 1. Cuțitul scurt de vânătoare; 2. Grupul cuțitașelor
și bricegelor, care fac parte din echipamentul vânătorului5.

Cuțitul lung de vânătoare – Hirschfänger. Origini și tipologie


Hirschfänger (lb. engleză hunting hanger6, lb. franceză couteau de chasse7) este
un cuțit lung de vânătoare, fixat de o curea lată și dispus pe șoldul stâng al vână‑
torului. Cuțitul lung de vânătoare se folosea în lupta de aproape cu animalele
sălbatice, fiind cel cu ajutorul căruia se aplica lovitura fatală8.
Referitor la originea Hirschfänger-ului, literatura de specialitate marșează
2
  D. Bošković, op. cit., p. 17–18.
3
  Janko Jeličić, Lovačke puške i pribor, Zagreb, 1997, p. 16.
4
  D. Bošković, op. cit., p. 12–13.
5
  Ibidem.
6
  Harvey J.S. Withers, Tobias Capwell, The Complete World Encyclopedia of Knives, Swords, Spears
& Daggers, London, 2010, p. 386–389.
7
  Jan Šach, Encyclopédie Illustrée – Les Armes Blanches, Paris, 1999, p. 176–177.
8
  D. Bošković, op. cit., p. 15.
Cuțite de vânătoare din colecția Muzeului Național al Banatului (secolele XVIII-XIX) 159

pe două direcții: pe de o parte se vorbește de cuțitele popoarelor germanice din


epoca marilor migrații și de cuțitele țărănești din secolele XV-XVI, în timp ce, pe
de altă parte, alți cercetători consideră Hirschfänger-ul ca fiind o reminiscență a
diferitelor spade din secolul al XVI-lea9.
Termenul Hirschfänger a fost menționat pentru prima dată de către Nathan
Duez din Amsterdam în lucrarea sa Nova nomenclatura quatuor linguarum din
anul 166410. Din acel moment, cuvântul a fost utilizat pe scară largă în literatura
de specialitate, autorii prezentând în dese rânduri și modul de întrebuințare a
cuțitului vânătoresc. Termenul Hirschfänger este format din cuvintele germane
Hirsch (lb. română, cerb) și Fang (lb. română, captură, gheară)11.
Cuțitele de acest tip au întotdeauna lamele drepte, cu unul sau două tăișuri,
având obligatoriu un contra-tăiș la vârf, foarte ascuțit. Cuțitele se păstrează în teci
prevăzute, de regulă, cu două compartimente în partea superioară: într-unul se
introducea lama cuțitului, iar în celălalt se păstrau ustensilele aferente: furculițe,
cuțitașe etc12.
Inițial, Hirschfänger-ul era utilizat pentru vânatul de talie mare, dar și la vână‑
toarea de mistreți. Cerbul, odată doborât la pământ, era țintuit la sol de către
vânător prin călcarea pe coarne, iar cu Hirschfänger-ul din dotare era aplicată
lovitura de grație, lama cuțitului fiind înfiptă în zona inimii. Spre deosebire de
cerb, mistrețul era lăsat să se avânte spre vânător, iar cuțitul lung era înfipt în
vânat, între gât și piept, provocându-i moartea13.
Chiar dacă utilizarea cuțitelor de vânătoare era cunoscută încă de timpuriu,
definiția unanim acceptată și forma acestora, îndeosebi a cuțitelor lungi de tipul
Hirschfänger, se suprapun perioadei lor de glorie, secolele XVII-XVIII. În epoca
barocă, ritualul vânătoresc și tehnicile de vânătoare cunosc un adevărat reviri‑
ment14. În această perioadă, vânătorul, căruia codicele vânătoresc îi reglementa o
serie de reguli și un comportament specific, meditând asupra vânatului, asupra
vieții și a morții, parcurge etapele carierei vânătorești având în permanență în
echipamentul din dotare un cuțit lung de vânătoare, un Hirschfänger. Cuțitul de
vânătoare a devenit acum, datorită formei și utilizării sale, un simbol al statu‑
tului social, al eleganței, al puterii. Doamnele din înalta societate, chiar dacă nu
participau la vânătoarea propriu-zisă, luau însă parte la festivitățile finale, unde
purtau îmbrăcăminte de gală și bijuterii, un accesoriu nelipsit fiind cuțitul de
vânătoare ca armă de ținută15. Chiar și cei care nu erau pasionați de vânătoare
9
  Ibidem, p. 16.
10
  Gerhard Seifert, Der Hirschfänger, Schwäbisch Hall, 1973, p. 14.
11
  Ioan Lăzărescu, Dicționar german-român/ român-german, București, 2001, p. 148, 112.
12
  D. Bošković, op. cit., p. 15.
13
  G. Seifert, op. cit., 1973, p. 15.
14
  Olga Maruševski, „Sadržaji i iskazi života hrvatskog društva u 17. i 18. st.”, în Od svagdana do
blagdana, Zagreb, 1993, p. 54, 62.
15
  Hans-Ulrich Haedeke, Deutsches Klingenmuseum Solingen. Blankwaffen, Köln, 1982, p. 100.
160 Z o r a n M a r c ov

considerau cuțitul vânătoresc, alături de spada de gală, ca fiind un accesoriu ves‑


timentar la modă.
Până în secolul XX, cuțitul lung de vânătoare a rămas arma principală din
dotarea vânătorului, definind vânătorul matur, experimentat, care a parcurs toate
etapele necesare în deprinderea meseriei: citirea urmelor, cunoștințe privind
comportamentul și modul de viață al animalelor sălbatice, măiestria aplicării
loviturilor de grație etc. „Ucenicia” dura aproximativ trei ani, după care vână‑
torul-stagiar era înaintat în categoria vânătorilor propriu-ziși printr-o ceremo‑
nie specifică, la care lua parte un înalt funcționar forestier. În timpul ceremoniei
de învestire a noului vânător, un rol important îl dețineau cuțitele de vânătoare.
Ceremonia era similară cu cea prin care se acordau demnitarilor și funcționarilor
săbii de gală. Funcționarii forestieri și pădurarii, la evenimentele importante,
când dădeau onorul, apăreau călare cu Hirschfänger-erele atașate la șoldul stâng,
procedura salutului fiind similară cu cea a funcționarilor civili, doar că se folo‑
seau cuțitele de vânătoare în locul săbiilor16.
Popularitatea acestor cuțite de vânătoare a fost atât de mare, încât au fost
introduse și în echiparea unităților militare. Odată cu apariția armelor regula‑
mentare, la sfârșitul secolului al XVII-lea au fost introduse și primele cuțite (de
vânătoare) militare de serie (Militär-Hirschfänger), cu precădere în echiparea
pedestrașilor. Aproximativ în aceeași perioadă au fost standardizate și unifor‑
mele funcționarilor forestieri, fiind stabilite și normele înfățișării – grosolane de
altfel – a noilor cuțite de vânătoare din dotarea acestora17.
În contextul creșterii popularității Hirschfänger-ului, în timp, au apărut nume‑
roase tipuri de cuțite de diferite forme și cu ornamente din cele mai diverse. În
secolul al XVII-lea, chiar dacă influența spadelor de vânătoare era încă prezentă,
lamele Hirschfänger-erelor au fost scurtate, ajungând la o lungime de aproxima‑
tiv 70–75 cm. Mânerele acestor cuțite timpurii au păstrat vechile forme asime‑
trice ale cuțitelor țărănești, per ansamblu piesele fiind destul de simpliste, nede‑
corate, semănând mai degrabă cu niște unelte. În aceeași perioadă s-au dezvoltat
primele modele de cuțite cu gardă dreaptă, cu gardă și braț de împreunare sau cu
terminația mânerului sub forma unui cap de pasăre stilizat. În perioada secolelor
XVIII-XIX, Hirschfänger-ul atinge apogeul în ceea ce privește funcționalitatea și
decorul18.
Cuțitele lungi de vânătoare sunt clasificate la modul general în două mari
categorii: germane (având lama mai lungă și gardă cu braț de împreunare) și
franceze (cu lamă mai scurtă și gardă simplă). Dacă cele două mari categorii de
cuțite își au într-adevăr originea în spațiile geografice menționate este discutabil,
16
  D. Bošković, op. cit., p. 15–16.
17
  Thomas M. Johnson, Thomas M. Wittmann, Collecting the Edged Weapons of Imperial Germany,
Columbia, 1988, p. 290.
18
  D. Bošković, op. cit., p. 18.
Cuțite de vânătoare din colecția Muzeului Național al Banatului (secolele XVIII-XIX) 161

problema fiind încă dezbătută în literatura de specialitate, însă se poate afirma că


toate variațiunile existente au la bază cele două mari tipuri prezentate19.
O clasificare utilizată destul de des în literatura de specialitate este cea pro‑
pusă de Gerhard Seifert20, în funcție de forma gărzii și a mânerului:
1. Grupul Hirschfänger-elor cu gardă simplă:
a) mâner cu terminație asimetrică, de forma unui cap de pasăre stilizat, cu
plăsele atașate, gardă dreaptă, cu sau fără apărătoare;
b) mâner drept, simetric, cu gardă dreaptă;
c) mâner drept, simetric, cu gardă curbată;
d) mâner din corn de cerb, cu gardă dreaptă, cu sau fără apărătoare;
e) mâner din corn de cerb, gardă dreaptă cu terminațiile pronunțate, cu sau
fără apărătoare;
f ) mâner din corn de cerb, gardă curbată cu terminațiile decorate sub forma
unor copite de cerb sau capete de animale, cu sau fără apărătoare;
2. Grupul Hirschfänger-elor cu gardă și braț de împreunare, prevăzute de
regulă cu apărătoare:
a) mâner drept;
b) mâner similar cu cel prezent la săbii, având terminația evazată spre una
din muchii;
c) mâner placat cu plăsele pe întreaga lungime;
d) mâner placat cu plăsele în partea centrală, cu terminațiile mânerului tur‑
nate într-un singur tipar;
e) mâner din corn de cerb „natural” – neprelucrat.
Similar paloșelor din secolele XVII-XVIII, la realizarea mânerelor cuțitelor
lungi de vânătoare au început să fie utilizate metale cu un colorit diversificat.
Pentru realizarea terminațiilor mânerelor, gărzilor, garniturilor, brațelor de
împreunare și apărătoarelor s-a folosit în general alama, respectiv tombacul21, mai
rar bronzul și alpacaua22. Exemplarele mai simple erau realizate din oțel, iar din
secolul al XIX-lea și din oțel nichelat. Părțile metalice ale mânerelor erau de cele
mai multe ori turnate, lustruite, dar în multe cazuri erau prevăzute cu ornamente
reliefate reprezentând scene de vânătoare sau animale, frunze și fructe de stejar
etc. Mânerele, în majoritatea cazurilor, erau realizate din corn de cerb sau orice
alt tip de corn. Cornul era fixat pe suportul metalic al mânerului fie prin placare
cu plăsele și fixarea acestora cu nituri laterale, fie prin străpungerea longitudinală
a cornului și aplicarea acestuia pe mâner, fixarea realizându-se prin nituire în
partea superioară a capului mânerului. Deseori, mânerele placate cu corn de cerb
19
  Ibidem.
20
  G. Seifert, op. cit., 1973, p. 52.
21
  Aliaj de cupru și zinc, rezistent la coroziune, folosit la fabricarea unor sârme, table etc.
22
  Aliaj inoxidabil realizat din nichel, cupru și zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, instrumen‑
telor medicinale etc.
162 Z o r a n M a r c ov

erau frumos decorate cu ornamente sculptate. Mânerele Hirschfänger-elor mai


erau placate și cu plăsele de lemn simplu sau îmbrăcat în piele, uneori ansamblul
fiind ranforsat cu sârmă împletită. Exemplarele mai bogate erau decorate cu aur,
argint, pietre prețioase etc23.
În secolul al XVIII-lea, lungimea lamelor s-a scurtat la aproximativ 55 cm,
iar în secolul al XIX-lea aceasta s-a standardizat la aproximativ 35 cm. Cuțitele
lungi de vânătoare sunt dotate cu lame drepte, cu unul sau două tăișuri. Cele cu
un singur tăiș prezintă la vârf un contra-tăiș extrem de ascuțit, fiind prevăzute
deseori cu câte un șanț longitudinal pentru scurgerea sângelui. Prezența șanțului
de scurgere și a muchiei subțiate a tăișului conferă lamei o greutate mai mică și
o manevrabilitate mai bună. Lamele cu două tăișuri nu sunt prevăzute cu șanț
pentru scurgerea sângelui, având secțiunea de formă biconvexă. Din punct de
vedere numeric, au prevalat cuțitele cu un singur tăiș, acestea fiind mult mai utile
în încercarea de împungere a vânatului, în condițiile în care lama cu două tăișuri
favoriza tăierea în defavoarea străpungerii. Din această cauză tăișul la cuțitele
lungi de vânătoare nu era foarte ascuțit, accentul fiind pus pe vârful lamei24.
Teaca unui Hirschfänger era realizată din piele groasă, întărită la extremități
cu garnituri metalice. Modelele mai vechi erau realizate din lemn îmbrăcat în
piele, având, la fel ca în cazul anterior, garnituri de ranforsare. Garniturile tecilor
erau făcute din același material ca și mânerul, iar ornamentația era realizată în
aceeași manieră cu restul decorului armei. Garnitura inferioară se termina dese‑
ori cu un bumb metalic, în timp ce în partea superioară era fixat un inel sau verigă
de prindere la curea. În cazul în care Hirschfänger-ul era prevăzut cu ustensile
specifice (furculiță, cuțitaș, sulă), teaca prezenta la garnitura superioară o deschi‑
dere specială pentru păstrarea acestora25.

Cuțitele de vânătoare din colecţia Muzeului Național al Banatului


În colecţia de arme a MNB există la ora actuală 4 piese care pot fi încadrate în
categoria cuțitelor lungi de vânătoare, toate fiind inventariate în registrele Secţiei
de Istorie26.
Din punct de vedere cronologic, cuțitele de vânătoare din colecţia muzeului
timişorean se încadrează între secolul al XVIII-lea şi sfârşitul secolului al XIX-lea.
Cele mai vechi piese din colecție sunt două cuțite care, din punct de vedere tipolo‑
gic, se încadrează în secolul al XVIII-lea27. Ambele piese prezintă caracteristicile
generale ale perioadei menționate: lamele ambelor cuțite păstrează ornamente
23
  D. Bošković, op. cit., p. 18.
24
  Ibidem, p. 18–19.
25
  G. Seifert, op. cit., 1973, p. 80.
26
  Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3256, 3307, 3310 și 5203.
27
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1 și 2.
Cuțite de vânătoare din colecția Muzeului Național al Banatului (secolele XVIII-XIX) 163

gravate sau urme ale unor decoruri gravate, iar părțile metalice ale celor două
mânere, realizate din alamă, sunt bogat ornamentate în spiritul epocii respective.
Lamele celor două piese au o lungime ce variază în jurul a 70 cm, ceea ce poate
indica încadrarea lor chiar în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Trebuie
spus însă că datarea lamelor doar în funcție de lungime este o procedură destul
de relativă, astfel că propunerea noastră trebuie tratată ca o simplă variantă de
lucru. Cel de-al treilea Hirschfänger din colecția muzeului se datează în prima
jumătate a secolului al XIX-lea28. Piesa prezintă toate caracteristicile perioadei
amintite: lamă simplă, nedecorată, elementele metalice ale mânerului și garda
prezintă decoruri simple, gravate, materialul din care sunt realizate garniturile
mânerului și garda este unul de culoare albă (alpaca?), caracteristic secolului al
XIX-lea. Ultima piesă din colecție este un Hirschfänger din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea29, care are următoarele caracteristici: lamă simplă, nedeco‑
rată și cu o lungime de până la 35 cm, elementele metalice ale mânerului prezintă
un decor simplist, realizat prin gravare, iar materialul utilizat în realizarea gărzii
și apărătorii este oțelul.
În ceea ce privește clasificarea cuțitelor de vânătoare din colecția MNB, dacă
e să împărțim piesele colecției în funcție de tipologia general acceptată de lite‑
ratura de specialitate, atunci avem trei cuțite de tip francez30 și unul singur de
tip german31. Clasificarea pieselor timișorene în funcție de tipologia propusă de
Gerhard Seifert arată astfel: unul dintre cuțitele colecției se încadrează în grupul
nr. I, tipul C32, două piese intră în grupul nr. I, tipul E33, ultimul Hirschfänger
încadrându-se în grupul nr. II, tipul A34.
Legat de atelierele în care au fost realizate, trebuie spus că niciuna dintre
piese nu prezintă inscripții ori ștanțe ale producătorilor. Putem afirma că obiec‑
tele sunt cel mai probabil de factură central-europeană.
Dacă este să analizăm lamele existente la cele patru piese ale colecției, putem
spune că într-un singur caz apare o lamă cu două tăișuri35, celelalte trei fiind pre‑
văzute cu un singur tăiș și contra-tăiș la vârf36. Și în cazul colecției timișorene,
chiar dacă vorbim doar de patru obiecte, este valabilă proporția prevăzută de
literatura de specialitate, favorabilă lamelor cu un singur tăiș. Este interesant de
menționat faptul că fiecare din cele patru lame prezintă caracteristici distincte:
lama cu două tăișuri are o secțiune de formă biconvexă, nefiind prevăzută cu șanț
28
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 3.
29
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 4.
30
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1, 3 și 4.
31
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 2.
32
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1.
33
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 3 și 4.
34
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 2.
35
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1.
36
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 2, 3 și 4.
164 Z o r a n M a r c ov

pentru scurgerea sângelui37; una dintre lame prezintă un șanț îngust de scurgere,
plasat în imediata apropiere a muchiei netăioase38; cea de-a treia lamă este pre‑
văzută cu un șanț foarte lat, dispus sub muchia netăioasă, specific mai degrabă
paloșelor militare din secolul al XIX-lea39; ultima dintre cele patru lame se carac‑
terizează printr-o grosime foarte mare, specifică tesak-urilor militare, nefiind
prevăzută cu șanț pentru scurgerea sângelui. Această ultimă lamă se diferențiază
de celelalte datorită tăișului, pentru realizarea căruia a fost subțiat oțelul pe apro‑
ximativ o treime din suprafața lamei. Acest design al lamei este prezent doar pe
latura exterioară, în partea interioară lama este perfect netedă, singura excepție
fiind contra-tăișul de la vârf40.
Mânerele cuțitelor din colecția MNB au o caracteristică comună, toate fiind
realizate din corn: două sunt netede, finisate41, iar două păstrează forma naturală
(corn de cerb)42. O altă caracteristică comună a mânerelor este legată de modul
de fixare a cornului pe structura de oțel existentă: în cazul tuturor mânerelor vor‑
bim de coarne străpunse longitudinal de tija metalică a mânerului, fixarea reali‑
zându-se prin nituirea capătului tijei, în partea superioară a capului mânerului.
Unul dintre mânere prezintă șase brațe metalice de ranforsare, dispuse longitu‑
dinal pe cornul de cerb, ele făcând legătura între cele două garnituri metalice de
la extremitățile cornului43.
Legat de gărzile prezente pe cele patru cuțite din colecția timișoreană, putem
spune că trei sunt simple44, în timp ce una este prevăzută și cu braț de împreu‑
nare45. Dintre cele trei gărzi simple, două sunt ușor încovoiate în formă de S46, iar
una este dreaptă47. De menționat că toate cuțitele sunt prevăzute cu apărătoare
în partea exterioară a armei, însă, din punctul de vedere al formelor existente, fie‑
care vine cu particularități proprii: prima este traforată și decorată prin gravare48;
a doua prezintă un ornament reliefat49; cea de-a treia este mai îngustă și prezintă
un decor gravat50; ultima se prezintă sub forma unei scoici51.
Referitor la decorul şi ornamentele prezente pe piesele colecţiei timişorene,
37
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1.
38
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 2.
39
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 3.
40
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 4.
41
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1 și 2.
42
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 3 și 4.
43
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 3.
44
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1, 3 și 4.
45
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 2.
46
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1 și 3.
47
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 4.
48
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1.
49
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 2.
50
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 3.
51
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 4.
Cuțite de vânătoare din colecția Muzeului Național al Banatului (secolele XVIII-XIX) 165

trebuie menţionat faptul că cele mai aspectuoase exponate sunt cele două cuțite
datate în secolul al XVIII-lea. Ornamentele, în cazul celor două piese, sunt pre‑
zente pe lame, gărzi, apărătoare, pe brațul de împreunare, pe garniturile mânere‑
lor. Lama cu două tăișuri prezintă în partea superioară un decor gravat cu motive
vegetale stilizate, decorul încadrând inscripția „1∙4∙1∙4”52, iar spre mijlocul lamei
este redată imaginea unui ogar în alergare. Decorul este identic pe ambele fețe
ale lamei53. Cealaltă lamă prezintă de asemenea ornamente realizate prin gravare:
în exteriorul lamei există motive vegetale stilizate și geometrice, care încadrează
imaginea unui cerb în alergare; în interior, decorul se repetă, doar că în locul cer‑
bului apare un mistreț54. Cuțitele datate în secolul al XIX-lea prezintă un decor
mai simplu, bazat în general pe gravură, striere și turnare.
În ceea ce privește tecile cuțitelor din colecția MNB, unul singur mai păstrează
teaca originală. Este vorba despre cel mai „tânăr” exemplar al colecției, cuțitul
datat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea55. Teaca acestei piese este realizată
din lemn, fiind îmbrăcată în piele groasă de culoare închisă. La cele două capete
există garnituri metalice de ranforsare (cu specificația că garnitura inferioară
posibil să nu fie autentică). Garnitura superioară este prevăzută cu un orificiu
pentru păstrarea ustensilelor aferente, însă acestea nu s-au păstrat. Pe muchiile
garniturii superioare există câte o verigă pentru fixarea cuțitului la curea.
Referitor la istoricul cuțitelor de vânătoare din colecţia MNB, în stadiul
actual al cercetării avem informații concludente pentru două dintre cele patru
piese ale colecției. Hirschfänger-ul cu două tăișuri a intrat în colecția muzeului în
30 decembrie 1873, fiind prima armă înregistrată în colecția instituției. Cuțitul
a fost descoperit la Franyova, comitatul Torontal (astăzi Vranjevo, Serbia) cu
ocazia lucrărilor de regularizare a râului Tisa. A fost predat muzeului de către
Halavács Gyulá în schimbul unor monede vechi56. Cea de-a doua piesă, despre
care avem informații concrete vizavi de proveniență, a fost înregistrată în inven‑
tarul muzeului în 10 iunie 1959. Vorbim de singurul Hirschfänger care păstrează
teaca originală și care se datează în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cuțitul

52
  Lamele armelor vechi au fost adesea inscripționate cu diverse numere, presupunerea generală
fiind că acestea indică anul fabricației ori amintesc de un eveniment memorabil. Literatura de spe‑
cialitate a ajuns însă la concluzia că măcar o parte a acestor numere sunt mai degrabă combinații
numerice decât date reale. Referitor la prezența numărului 1414, literatura vorbește atât de numere
magice, de un compus talismanic format prin adunarea numărului norocos șapte (7+7+7+7), cât și
de pasaje din Biblie, Cartea lui Iov, 14:14: „Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăşi viu? Toate zilele
robiei mele aş aştepta până ce vor veni să mă schimbe”.
53
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1.
54
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 2.
55
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 4.
56
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1; Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 40; înregistrat la
30 decembrie 1873; Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3307; înregistrat la 7 ianuarie
1959.
166 Z o r a n M a r c ov

reprezintă donația lui Kregner Elemer din Timișoara57. Despre celelalte două
cuțite din colecția timișoreană știm doar faptul că figurau în inventarul muzeului
în anii interbelici, dovadă fiind numerele de inventar vechi trecute la capitolul
„Observații”, în actualul Registru inventar al instituției58. Mai multe date legate
de proveniența acestor cuțite nu se cunosc în stadiul actual al cercetării.
În ceea ce priveşte circulaţia pieselor în ultimul deceniu, trebuie amintit încă
de la bun început că cele patru cuțite au făcut parte din obiectele expuse în cadrul
expoziţiei permanente a muzeului, sala dedicată epocii feudale. În anul 2006, pie‑
sele au fost retrase în depozite, ca de altfel întregul inventar de patrimoniu, în
contextul dezafectării expoziţiei de bază şi începerii lucrărilor de restaurare. În
anul 2010, toate cele patru cuțite au fost expuse la Timişoara în cadrul expozi‑
ţiei temporare de arme albe59, expoziţie ce a fost itinerată în perioada 2010–2011
la Reşiţa, Alba-Iulia şi Mediaş. În cursul anului 2012 trei dintre cuțite au fost
clasate în categoria juridică Fond, prin Ordinul 2516 din 5 octombrie 2012 al
Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional60. În a doua jumătate a anului
2012, cele trei cuțite clasate au făcut parte din lotul celor peste 90 de obiecte ale
MBT, care au fost prezentate în cadrul expoziţiei internaţionale61 de arme albe,
realizate în colaborare cu Muzeul Orăşenesc din Vârşeţ (Serbia), în cadrul unui
proiect european transfrontalier. Cuțitele au fost publicate cu această ocazie în
catalogul de expoziţie Cold Arms62, volum apărut la Vârşeţ în toamna anului 2012.
Cele patru cuțite ale colecției timișorene au fost expuse și la Bastionul Theresia,
în cadrul evenimentului multianual „Expovenatoria” în anii: 2013 (ediția nr. IV)
și 2016 (ediția nr. V).
În concluzie, putem spune că această colecţie a cuțitelor de vânătoare, în ciuda
numărului redus de obiecte, este una importantă, mai ales datorită rarităţii, în
spaţiul românesc, a unora dintre exponate.

57
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 4; Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 5203; înregistrat
la 10 iunie 1959.
58
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 2 și 3; Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3310; înre‑
gistrat la 7 ianuarie 1959; Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3256; înregistrat la 7
ianuarie 1959.
59
  Expoziţia de arme albe intitulată Pe viaţă şi pe moarte a fost organizată de Muzeul Banatului, în
perioada ianuarie-februarie 2010, în spațiul expozițional al Muzeul de Artă din Timişoara.
60
  Vezi Catalogul pieselor, nr. 1, 2 și 3.
61
  În iulie 2012 a fost vernisată la Vârşeţ expoziţia internaţională Armele albe ale Banatului isto-
ric. Colecţiile muzeelor Vršac şi Timişoara. Expoziţia a reprezentat evenimentul de final al proiec‑
tului transfrontalier Konkordija, implementat de către Primăria Oraşului Vârşeţ în colaborare cu
Muzeul Banatului din Timişoara.
62
  Zoran Markov, Dragutin Petrović, Cold Arms, Vršac, 2012, p. 52–53, 59.
Cuțite de vânătoare din colecția Muzeului Național al Banatului (secolele XVIII-XIX) 167

Catalogul pieselor
1. Cuțit lung de vânătoare – Hirschfänger.
Datare: secolul al XVIII-lea.
Atelier: central-european.
Proveniență: de la Halavács Gyulá, primit în schimbul unor monede vechi; înregis‑
trat în inventarul muzeului în 30 decembrie 1873.
Lama din oțel este dreaptă, fiind prevăzută cu două tăișuri și cu vârf ascuțit. În exteri‑
orul lamei, în partea superioară, sunt gravate ornamente cu motive vegetale stilizate, care
încadrează inscripția „1∙4∙1∙4”, iar spre mijlocul lamei este gravată imaginea unui ogar în
alergare, toate ornamentele fiind realizate în aceeași manieră. Decorul gravat este identic
pe ambele fețe ale lamei.
Garda turnată din alamă este dreaptă, având terminațiile brațelor ușor evazate și
îndoite sub forma literei S. Garda este bogat decorată pe ambele fețe cu motive vegetale
stilizate. În partea exterioară a lamei există o apărătoare din alamă, fixată sub gardă, tra‑
forată și gravată cu motive vegetale stilizate.
Mânerul din corn este fixat în partea inferioară cu o brățară de alamă, gravată cu
motive vegetale și florale stilizate, iar în partea superioară mânerul este ușor lățit și fixat
cu un capac de alamă, decorat în aceeași manieră cu brățara din partea inferioară. Întregul
ansamblu este fixat cu un nit metalic, aflat în partea superioară a capului mânerului.
Teaca nu s-a păstrat.
Lungimea lamei: 53,5 cm.
Lungimea mânerului: 13,5 cm.
Lungime totală: 69,5 cm.
Nr. inv. antebelic: 40.
Nr. inv. interbelic: 148.
MNB, colecţia de arme, nr. inv. 3307; stare de conservare bună (Fig. 1).
Clasare: categoria juridică Fond, prin Ordinul nr. 2516 din 5 octombrie 2012.

2. Cuțit lung de vânătoare – Hirschfänger.


Datare: secolul al XVIII-lea.
Atelier: central-european.
Lama din oțel este dreaptă, fiind prevăzută cu un singur tăiș pe muchia interioară,
cu muchie exterioară netăioasă și având contra-tăiș la vârf. Lama prezintă un șanț îngust
pentru scurgerea sângelui, plasat sub muchia netăioasă, pe ambele fețe ale lamei, pe
două treimi din lungimea acesteia. În exteriorul lamei, în partea superioară, sunt gravate
ornamente cu motive vegetale stilizate și geometrice, care încadrează imaginea unui cerb
în alergare, toate ornamentele fiind realizate în aceeași manieră. În interior, decorul se
repetă, doar că în locul cerbului apare un mistreț.
Garda turnată din alamă este ușor curbată în formă de S, cu terminația brațului
inferior evazată, decorată și ușor îndoită spre muchia netăioasă a lamei și cu un braț
de împreunare, fixat în partea superioară a mânerului cu un șurub din alamă. Brațul
de împreunare este decorat în zona arcuită cu reprezentări, realizate în relief, ale unor
animale sălbatice. În partea inferioară a gărzii, sub mâner, apar ornamente realizate în
aceeași manieră stilistică. În partea exterioară a lamei există o apărătoare masivă turnată
168 Z o r a n M a r c ov

din alamă, fixată sub gardă, în formă de scoică, bogat decorată cu elemente baroce și
scene de vânătoare.
Mânerul din corn este fixat în partea inferioară cu o brățară de alamă, gravată cu
motive geometrice, iar în partea superioară mânerul este ușor lățit și fixat cu un cap
turnat din alamă, decorat cu motive vegetale stilizate, un chip grotesc și scene de vână‑
toare. Întregul ansamblu este fixat cu un nit metalic, aflat în partea superioară a capului
mânerului.
Teaca nu s-a păstrat.
Lungimea lamei: 58,5 cm.
Lungimea mânerului: 12,5 cm.
Lungime totală: 73,5 cm.
Nr. inv. interbelic: 413.
MNB, colecţia de arme, nr. inv. 3310; stare de conservare bună (Fig. 2).
Clasare: categoria juridică Fond, prin Ordinul nr. 2516 din 5 octombrie 2012.

3. Cuțit lung de vânătoare – Hirschfänger.


Datare: prima jumătate a secolul al XIX-lea.
Atelier: central-european.
Lama din oțel este dreaptă, fiind prevăzută cu un singur tăiș pe muchia interioară,
cu muchie exterioară netăioasă și având contra-tăiș la vârf. Lama prezintă un șanț lat
pentru scurgerea sângelui, plasat sub muchia netăioasă, pe ambele fețe ale lamei, șanțul
subțiindu-se spre vârful acesteia.
Garda din metal alb (alpaca?) este ușor curbată în formă de S și prezintă la terminațiile
brațelor câte un cap evazat, în formă de melc. În partea sa centrală, garda este decorată
prin gravare, pe ambele fețe, cu motive vegetale și florale stilizate. Între brațul gărzii din
dreptul tăișului și capul mânerului este atașat un lanț metalic, format din mici verigi ine‑
lare. În partea exterioară a lamei există o apărătoare metalică îngustă, realizată din același
material menționat mai sus, fixată sub gardă și decorată cu motive vegetale stilizate.
Mânerul masiv din corn de cerb este fixat în partea inferioară cu o brățară metalică,
gravată cu motive geometrice, iar în partea superioară mânerul este ușor lățit și fixat cu
un capac metalic, decorat în aceeași manieră cu brățara din partea inferioară. Mânerul
prezintă șase brațe metalice de ranforsare, dispuse longitudinal pe cornul de cerb, ele
făcând legătura între cele două garnituri metalice de la extremitățile cornului. Întregul
ansamblu este fixat cu un nit metalic, aflat în partea superioară a capului mânerului.
Teaca nu s-a păstrat.
Lungimea lamei: 67 cm.
Lungimea mânerului: 13 cm.
Lungime totală: 81,5 cm.
Nr. inv. interbelic: 150.
MNB, colecţia de arme, nr. inv. 3256; stare de conservare bună (Fig. 3).
Clasare: categoria juridică Fond, prin Ordinul nr. 2516 din 5 octombrie 2012.

4. Cuțit lung de vânătoare – Hirschfänger.


Datare: a doua jumătate a secolul al XIX-lea.
Atelier: central-european.
Cuțite de vânătoare din colecția Muzeului Național al Banatului (secolele XVIII-XIX) 169

Proveniență: donația lui Kregner Elemer din Timișoara; înregistrat în inventarul


muzeului în 10 iunie 1959.
Lama din oțel este dreaptă, fiind prevăzută cu un singur tăiș pe muchia interioară, cu
muchie exterioară netăioasă și având contra-tăiș la vârf. Lama este netedă, nu prezintă
șanț pentru scurgerea sângelui. În exterior, pentru formarea tăișului, lama a fost subțiată
continuu pe aproape întreaga treime longitudinală, în timp ce în interior suprafața este
netedă. Contra-tăișul este prezent pe ambele fețe ale lamei.
Garda din oțel este turnată, dreaptă, bogat decorată și se termină la cele două capete
cu câte un bumb metalic alungit. În partea exterioară a lamei există o apărătoare turnată
din oțel, sub forma unei scoici, fixată sub gardă și decorată cu striații transversale, imi‑
tând forma scoicii.
Mânerul masiv din corn de cerb este fixat în partea inferioară cu o brățară metalică,
gravată rudimentar cu striații, iar în partea superioară mânerul este ușor lățit și fixat cu
un capac metalic, decorat în aceeași manieră cu brățara din partea inferioară. Întregul
ansamblu este fixat cu un nit metalic, aflat în partea superioară a capului mânerului.
Teaca de lemn este îmbrăcată în piele de culoare închisă, iar la extremități este întă‑
rită cu garnituri metalice de ranforsare. Garnitura din partea superioară, realizată din
tablă, este complexă, fiind prevăzută cu o deschidere, în partea exterioară, pentru păstra‑
rea ustensilelor aferente (furculiță, cuțitașe etc.). Ustensilele nu s-au păstrat. Pe ambele
muchii sunt atașate verigi pentru fixarea armei la curea. Decorul garniturii este realizat în
aceeași manieră cu restul elementelor metalice. Garnitura inferioară, din metal comun,
are o formă trapezoidală cu vârful îndreptat în jos, terminația fiind simplă. Posibil ca
garnitura inferioară să nu fie autentică.
Lungimea lamei: 34,5 cm.
Lungimea mânerului: 13,5 cm.
Lungime totală: 48,5 cm.
Lungimea tecii: 34,5 cm.
MNB, colecţia de arme, nr. inv. 5203; stare de conservare bună (Fig. 4).

Abrevieri:
MBT – Muzeul Banatului Timișoara
MNB – Muzeul Național al Banatului
S.N. – Serie Nouă
170 Z o r a n M a r c ov

Fig. 1. Hirschfänger cu două tăișuri (sec. XVIII; col. MNB).

Fig. 2. Hirschfänger cu braț de împreunare (sec. XVIII; col. MNB).

Fig. 3. Hirschfänger din primele decenii ale sec. XIX (col. MNB).

Fig. 4. Hirschfänger din a doua jumătate a sec. XIX (col. MNB).