PLUMB

GEORGE BACOVIA

Poezia face parte din volumul Plumb – 1916. Este o creație emblematică a lui G.
Bacovia.
Compoziție – 2 catrene pe principiul simetriei, limbaj cu puține procedeea artistice, dar
plin de expresivitate.
......................................................... la o înmormântare care i-a creat autorului un sentiment
acut de sfârșit existențial.
Teme – moartea, timpul, iubirea
- are o structură bipolară, cele 2 planuri fiind în relație de concordanță.
Planul exterior – dominat de câmpul semantic al morții : sicrie, cavou, mormânt, atmosferă
apăsătoare în manieră expresionistă.
• Forma de plural al subst. "sicriele" arată generalizarea, lumea întreagă pare muribundă, gata
să se destrame.
• Verbul "dormeau" este sinonim cu "a muri" , o pregătire a intrării în sfârșit, exprimă
suferința perpetuă.
• Cele 2 subst. "vânt", "frig" definesc o natură mohorâtă, îmbolnăvită, lipsită de vitalitate.
• Metafora "flori de plumb" sugerează faptul că natura și-a pierdut viața, seva.
- Dacă în poeziile simboliste camere este un spațiu protector, aici ea devine cavou, spațiu
care-l protejează temporar pe eul liric, singurul supraviețuitor pe o planetă copleșită de moarte
- Muzicalitatea este una aspră, vagneriană. Discursul este centrat pe eu, copleșit de singurătate
și neputincios.
• Forma de singular a verbului "dormea" indică presentimentul acut al morții.
• Utilizarea subst. "amor" este facută într-o manieră ironică, iubirea s-a degradat.
• Cele 2 cuvinte : "adânc" și "întors" sugerează captivitatea în moarte. Strigătul exprimă
disperarea eului liric. Cerul e gol, nu primește niciun răspuns, transcendentul e gol.
• Sintagma " aripile de plumb" indică lipsa de speranță, demitizarea sburătorului aducător de
fericire și imaginea lui Lucifer.
- Titlul în sens denotativ este alcătuit dintr-un substentiv și indică un metal greu, iar în sens
conotativ indică o metaforă redendantă care semnifică apăsarea sufletească, nefericirea, lipsa
de speranță.
 ION
LIVIU REBREANU
Liviu Rebreanu este un scriitor important din perioada interbelică, un prozator, romancier
și dramaturg. El folosește nuvela ca element de intratextualitate.
Ex. "Catastrofa" (nuvelă) devine punct de plecare pentru "Pădurea spânzuraților".
"Zestrea" devine punct de plecare pentru romanul "Ion".
• Proza lui L.R. se caracterizează prin :
- verosilitate
- obiectivitate
- stilul sobru precum la Slavici
- fără multe figuri de stil

• Temele pe care le surprinde sunt :

- satul
- relația individului cu societatea
Ion a apărut în anul 1920 și este un roman modern, realist, social, obiectiv și rural.
ROMANUL- o specie a genului epic organizată pe mai multe fire narative, cu conflicte și
tipologii semnificative.
• Trăsăturile realismului :
- obiectivitate- narator extradiegetic
- verosimilitate – absența fantasticului
- spirit critic
- personaj tipic în situații tipice

• Compozițe – circulară, asigurată de motivul drumului

Două volume – Glasul pământului și Glasul iubirii. Aceste fiind organizate pe capitole cu
titluri semnificative.
• Structură- Textul urmărește mai multe familii din satul Pripas, personajul eponim fiind Ion
Critica literară percepându-l ca o " brută " sau " ca un tânăr înzestrat cu o putere exemplară ".
- Accentul nu mai cade pe tradiții ca în romanul tradițional, ci pe conflictele personajelor.
- În roman se folesește tehnica cinematografică - se descriu case (a familiei lui Ion și a
învățătorului Herdelea).
- Un element important al narațiunii este hora, care are valoare de nexus narativ și spre
deosebire de romanul Baltagul, accentul nu mai cade pe tradiții, ci pe stările conflictuale.
Deoparte stau bohotanii (cei care au pământ), iar săracii precum Glanatașul erau în altă partre.
Primul conflict pornește la horă atunci când Ion o joacă pe Ana.
- Bohotanii au pământ (suprapersonajul textului)- la el se vor raporta toate elementele majore
ale textului. Vasile Baciu îl jignește pe Ion numindu-l sărăntoc, fleandură. Căsătoriile între
țăranii săraci și fetele bogate sunt nedorite. Ura lui Vasile Baciu este motivată de existența
unui tipar social. Și V.B se căsătorise cu o fată bogată, deși el era sărac. Ana trebuia să se
căsătorească cu George Bulbuc.
- Conflictul de la horă nu se va termina aici, ci va degenera seara la cârciumă, acolo unde
flăcăii se retrag, iat Ion plin de ură îl bate pe George și ajunge cu hainele lui bune pătate de
sânge. O secvență semnificativă în text este cea din familia Glanetașilor. O familie nefericită,
mai ales mama și fiul său Ion pentru că în timp piersuseră pământurile în urma căsătoriei cu
Alexandru Pop.
- Există o corespondență între imaginea casei sărăcăciose (găuri în acoperiș) și starea familiei.
Tatăl este nepăsător, fără Zenobia l-ar fi mâncat și câinii. Zenobia era înlăcrimată de durere,
ea îi reproșa fiului: "Tot la sărăcie tragi, dragul mamei". Replica mamei are valoare de reproș
la adresa lui Ion, care ar vrea să prețuiască iubirea în detrimentul bogăției. Ea se constitue
unul dintre cotivele pentru care Ion își va sacrifica iubirea.
- Reproșurile îl încrâncenează mai mult pe tânar. Plecarea la câmp a lui Ion are valoare
simbolică "Simțea o plăcere atât de mare văzându-și pământul încât îi venea să cadă în
genunchi și să-l îmbrățișeze." Verbul la comjunctiv și subst. "plăcere" sugerează respectul
nemărginit pe care îl are tânărul în fața căruia se închină ca a unui zeități.
- Întâlnirea tânărului cu Ana nu e deloc întâmplătoare. Monologul trădează adevărata stare a
lui Ion: " Cât e de slăbuță și de urâțică" Cum să-ți fie dragă ?", deși folosește diminutivul
"Anuțo". Chinul prin care trece Ion are 2 coordonate:
• pământul, care i-ar fi dat demnitate socială și ar fi intat în rândul bohotanilor
• iubirea față de Florica aducătoare de fericire
- Personajul Ana are statutul de victimă, de altfel G. Călinescu menționează că în această
operă personajul feminin are "două brațe de muncă, aducătoare de zestre și făcătoare de
copii." Se subliniază condiția tragică a personajului care nu duce o viață prea fericită. În acest
tipar nu se exclude Ana, orfană de mamă, chinuită de tată, sortită unei căsătorii cu George
Bulbuc, dar îndrăgostită de sărăntocul satului.
- Îi zărește pe cei doi, își dă seama că avertizările tatălui în legătură cu caracterul lui Ion sunt
adevărate. Dar se dovedește o fire slabă, incapabilă să se opună iubirii. Are un soi de naivitate
- Foarte apreciat în lumea satului de către învățătorul Herdelea pentru inteligență, hărnicie,
Ion nu a vrut să ajungă învățător, ci să rămână la plug. Familia acestuia îl apără în mod
constant.
- Trăind permanent cu sentimentul frustrării, al nefericirii mai ales atunci când deve
pământurile familei sfârtecate de slăbiciunea tatălui, Ion își dorește o schimbare socială. De
aceea este tentat să fure. Nu simte povara ticăloșiei pentru că avea impresia că a făcut un act
de dreptate față de sine: "Măcar o brazdă să-mi iau înapoi din pământul meu". El crede că
furtul nu va fi dovedit. Multe dintre întâmplările din text au punct de plecare furtul săvârșit de
Ion, va împărți satul în două.
- În sat vor apărea conflicte, unii îl vor apăra pe Ion, iar alții îl vor condamna. Prietenia dintre
Ion și Titu va avea și altă conotație – un sfat dat de fiul învățătorului: "Dacă nu vrea el să ți-o
dea de bunăvoie trebuie să-l silești." Va determina planul diabolic din mintea lui Ion să o
seducă pe Ana, să-l păcălească pe Vasile Baciu și să-i ia toate pământurile.
- Învățătorul Herdelea se opune relației dintre Laura și tânărul Aurel Ungureanu deoarece îl
prefera pe George Pintea, care era preot. La început tânăra nu-l plăcea pentru că era mic de
înălțime și îi găsea defecte în tot ce făcea. Pintea i-a trimis o scrisoare Laurei prin care o
anunță că nu e nevoie să-și dea zestrea, iar în ziua de după Bobotează va veni să o ceară.

CARACTERIZARE ANA
Romanul "Ion" de Liviu Rebreanu a apărut în anul 1920 și este o creație modernă,
realistă, obiectivă și socială în care se analizează societatea rurală din Transilvania.
Ana este personajul secundar, rotund și pozitiv, care trece pe parcursul diegezei prin mai
multe încercări având statutul de victimă. De aceea George Călinescu menționează că în
această operă personajul feminin :"are două brațe de muncă, e aducătoare de zestre și
făcătoare de copii".
Ana duce o viață grea deoarece a rămas orfană de mamă încă de la naștere, iar relația cu
tatăl nu este foarte bună. Statutul social al familiei o obligă la o căsnicie nedorită cu un om pe
care nu-l iubea.
Portretul fizic al personajului este realizat în mod direct: "Cât de slăbuță și de urâțică
este, cum poate să-ți fie dragă?". Deși Ion considera o ființă urâtă și nu o iubea cu adevărat,
Ana se încrede în toate minciunile lui și ajunge să i se ofere.
Portretul moral al fetei apare pe parcursul diegezei în mai multe rânduri. De la fata naivă
a devenit o persoană realistă. Atitudinea sa față de Ion se schimbă în momentul în care
realizează că bărbatul încă o iubește pe Florica.
Sarcina Anei reprezintă momentul de glorie al lui Ion, fiind convins că îi va lua
pământurile lui Vasile Baciu. Fata se lasă fermecată de atitudinea grijulie a bărbatului: "Fața i
se îmbujoră de o încredere senină.Umbla mai sprintenă, muncea mai cu drag și simțea o
nevoie ciudată de a arăta lumii întregi că e fericită." Starea aceasta este înlocuită de purul
adevăr. Bătăile și jignirile repetate o transformă pe Ana într-o femeie umilă, care nu își susține
punctul de vedere în fața familiei Glanetașilor.
Sinuciderea cârciumarului trezește în sufletul Anei o multitudine de sentimente, care
reapar în momentul când moare și badea Dumitru: "Ana rămase gânditoare, cu mâinile în
poală. I se păreau atât de stranii și totuși atât de adevărate vorbele moșului". După cele două
morți Ana decide să se sinucidă fără să se gândească la copil și la faptul că acesta va avea tot
aceeași soartă ca a ei devenind orfan.