Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA SPIRU HARET - BUCURESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT


-KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA-

REFERAT

TEORIA ACTIVITATILOR MOTRICE

TEMA:

MOTRICITATEA – FORMA DE MISCARE A MATERIEI VII

an I IFR grupa 102

Student Prip Nicolae

1
MOTRICITATEA – FORMA DE MISCARE A MATERIEI VII

În Univers totul este supus mişcării; galaxiile, planetele si tot ce există pe


pământ, materie vie şi nevie. Mişcarea observabilă direct este o proprietate a
materiei vii, astfel omul ca formă de existenţă a materiei vii, este caracterizat şi de
mişcare. El se mişcă deplasându-se în spaţiu, segmentele corpului se mişcă, unele
în raport cu altele şi cu diferite puncte din mediu, se mişcă celulele, atomii,
particulele elementare. Putem spune că atât macrocosmosul cât şi microcosmosul
sunt caracterizate de mişcare.

Mișcarea înseamnă viață. Plecând de la mare la mic, de la exterior la interior,


admitem că mișcarea este condiție pentru supraviețuire. Omul, ca formă de
existență a materiei vii, este definit de mișcare. Organismul uman este creat
pentru a fi în mișcare. Adaptarea la condițiile externe ale mediului înconjurător, la
condițiile sociale, se află sub efectul mișcării omului. Cu alte cuvinte, mișcarea și /
sau motricitatea este una dintre funcțiile importante, vitale ale omului.

Definirea conceptului de motricitate umană a plecat de la înțelegerea noțiunii


de mișcare a omului. Însă, se face deosebire între mișcare și motricitate,
considerând mișcarea omului ca fiind acțiunea de modificare a poziției
segmentelor corpului sau al întregului corp în mediul în care se găsește, iar
motricitatea reprezintă ideea de deplasare a omului, mișcarea biologică a sa. M.
Epuran (2005) prezintă motricitatea ca fiind „ansamblul funcțiilor care asigură
menținerea posturii și execuția mișcării specifice ființelor vii”.

Motricitatea omului este constituită dintr-un complex extrem de variat de


structuri motrice, ierarhizate pe nivele de la forme simple până la forme complexe
ca structură, mod de organizare și funcționare. Aceste structuri cuprind: actul
motric (cel mai simplu gest motric al omului realizat cu ajutorul musculaturii
scheletice, elementarul motricității umane, prin intermediul căruia se realizează
adaptării rapide la situațiile întâlnite sau se creează acțiunile motrice), acțiunile
motrice (o însumare de acte motrice care urmăresc atingerea unui obiectiv
imediat), activitatea motrică (totalitatea acțiunilor motrice încadrate într-un

2
ansamblu clar de idei și forme de desfășurare, cu structura motrică complexă,
privind adaptarea organismului la cerințele sociale).

Strâns legate de motricitate sunt termenii de capacitate motrică (se referă la


sistemul posibilităților motrice ale omului cu care s-a născut sau pe care le-a
dezvoltat ca urmare a pregătirii prin intermediul căruia se pot efectua eforturi
diferite), psihomotricitatea (reprezintă legătura dintre psihicul și motricul uman,
interconexiunea dintre acestea, altfel spus constă în adaptarea comportamentului
motric uman la solicitările sociale determinată și raportată la componenta psihică
a omului). Elementele principale ale psihomotricității sunt: lateralitatea (diferența
funcțională a organismului sau a segmentelor sale), schema corporală
(reprezentarea corpului, imaginea sa), inteligența motrică (se exprimă prin
intuiție, rapiditatea elaborării de răspunsuri ca urmare a acțiunilor motrice,
anticipare a situațiilor, creativitate, posibilitatea de prelucrare rapidă a
informațiilor).

Motricitatea, ca proces evolutiv, însoțește omul pe tot parcursul vieții sale. De


exemplu, activitatea motrică a copiilor de la 0 luni la 1 an cunoaște un progres
evident, plecând de la mișcarea necontrolată a segmentelor corpului (membrele
superioare și inferioare), continuând cu rostogoliri, târâri, mersul în sprijin pe
palme și genunchi (așa numitul „mers de-a bușelea”), și ajungând spre finalul
primului an de viață la poziția ortostatică stând și efectuând primii pași de mers.
Toate aceste mișcări de realizează cu un consum de energie ridicat, de aceea
trebuie să fie respectată o alimentație corectă și un interval de odihnă adecvat.

Motricitatea copiilor de la 1 an la 3 ani se află sub semnul imitației, a formelor


și a culorilor. Deprinderile motrice de bază care prind contur în această etapă sunt
mersul și apoi alergarea. Tot acum, apar primele încercări de a arunca obiecte și
de a sări. Activitatea motrică în acest interval de vârstă stă sub semnul jocului.

Motricitatea copiilor de la 3 la 6 ani – în acest interval crește precizia mișcărilor


și se pun bazele prin angrenarea preponderentă a uneia dintre cele două emisfere
cerebrale a „caracterului manualității copilului”: ambidextru, stângaci sau
dreptaci. Se dezvoltă foarte mult alergarea, amplitudinea mișcărilor pentru

3
aruncare. Cu alte cuvinte, în această etapă, achizițiile psihomotrice se
concretizează prin echilibru, coordonare și modalități diverse de deplasare.

Motricitatea copiilor de la 6 la 10 ani – dezvoltarea fizică și psihică a copilului


permit însușirea de acțiuni motrice, plasticitatea scoarței cerebrale a copilului
fiind unul dintre factorii susținători ai acestor posibilități. Motricitatea la această
vârstă se remarcă prin posibilități evidente de învățare motrică, fixarea mișcărilor
fiind realizate numai după repetări susținute și sistemice. Alergarea, săritura,
prinderea și aruncarea mingii încep să se realizeze corect.

Motricitatea copiilor de la 10 la 14 ani – activitatea motrică la această vârstă se


află sub semnul pregătirii școlare. Mobilitatea articulară păstrează totuși valori
reduse și la fete și la băieți. Motricitatea se evidențiază prin conștientizarea
propriei scheme corporale și desfășurarea acțiunilor motrice în funcție de aceasta.

Motricitatea la vârsta adolescenței (14-18 ani – 25 ani) se exprimă prin adaptări


superioare ale organismului ca urmare a aplicării de stimuli extrem de
diversificați, precum și prin construirea de raționamente logice.

Motricitatea la vârsta mijlocie (25-35 ani) cuprinde: volum complex de


deprinderi și priceperi motrice, capabilități perceptiv motrice ridicate, capacități
superioare de a transmite mesaje cu ajutorul comunicării nonverbale, capacitatea
de a practica independent exercițiile fizice, capacitate de socializare superioară.

Motricitatea la vârsta adultă (40-65 ani) cunoaște o dimensiune datorită


înaintării în vârstă și reducerii potențialului biologic. Orice activitate motrică
pentru această vârstă ar trebui însoțită de un aviz al medicului.

Motricitatea la vârsta senescenței (peste 65 ani) este unul dintre procesele a


cărei reducere a performanței se accentuează în această etapă. Totuși, și în
această etapă se recomandă o serie de activități motrice cum ar fi: mersul,
plimbarea în aer liber, alergarea, gimnastica, înotul.

Datorită schimbărilor condițiilor de viață, observăm o diminuare în


recomandările medicilor: întrecut se recomandă efectuarea de exerciții fizice de
două – trei ori pe săptămână în timp ce acum se recomandă minim 30 minute / zi.

4
Acest lucru se datorează și activităților pe care le au oamenii în zilele noastre care
sunt de cele mai multe ori sedentare.

Dezvoltarea simțului întrecerii, a dorinței de a câștiga în activitățile sportive,


poate determina modificări comportamentale și transpunerea acestei stări și în
activitatea principală (cea de zi cu zi). A fi performant în activitățile motrice va
naște, așadar, spiritul performant și la locul de muncă. Prin practicarea exercițiilor
fizice dobândim experiența motrică care alături de abordarea intelectuală a
activității motrice, înțelegere sensului acesteia, îi poate determina individului
schimbări importante și construirea unei imagini de sine de valoare.

Autoeducarea individului pentru atingerea sarcinilor motrice poate crea o


dependență față de starea de realizare a ceea ce și-a propus, care la rândul său va
duce la o planificare riguroasă a acțiunilor, organizarea și conducerea activităților
într-o manieră clară.

Una dintre funcțiile motricității este cea socială. Desfășurarea activităților


motrice poate provoca anxietate dar și tendințe conflictuale interne. Eliberarea de
aceste stări negative prin acțiuni motrice contribuie la îmbunătățirea relaționării
cu semenii și la eliberarea stresului cumulat. Esențiale pentru eliminarea stresului
cotidian sunt și cooperarea și comunicarea cu cei din grupul din care face parte.
Comunicarea este condiție esențială a activităților motrice.

Prin motricitate se pot defini o parte a interrelațiilor sociale și se poate ajunge


la îndeplinirea unor necesități primare în contextul existenței umane.
Recunoscând valoarea motricității omului, se poate afirma o mai mare aplecare
asupra ansamblului de interacțiuni fizice și psihice umane, poate sprijini
înțelegerea omului, raportarea la socialul din care face parte.

De remarcat este faptul că deprinderile motrice ţin de acţiunile voluntare şi de


particularităţile individului, formarea lor fiind rezultatul unui număr mare de
repetări care duc la automatizarea mişcării. Atunci când este vorba de o
deprindere însuşită în mod eronat, este nevoie de o reeducare prin exerciţii fizice
sistematice şi reptetate continuu .

5
În concluzie, omul nu poate fi văzut decât ca un cumul al componentelor
calităţii motrice, existenţa şi dezvoltarea lui fizică şi personală lui fiind dependente
de acestea, de aceea se recomandă educarea şi îmbunătăţirea acesteia pe întreg
parcursul existenţei individului.

BIBLIOGRAFIE

Finichiu, M. (2009), Capacităţile motrice în lecţia de educaţie fizică – metode şi


mijloace.

Gheorghe, I. (2015), Teoria activităţilor motrice- Curs în tehnologie IFR

Hantau, C. (2007) Locul detentei în contextul calităţilor motrice.

Netolitzchi, M. (2010), Caracteristicile şi legile mişcărilor omului.

Cârstea, Gh. ( 2000), Teoria și metodica educației fizice și Sportului.

Epuran, M. ( 2011), Motricitate și psihism în activitățile corporale.