Lucrararea:"TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUM-ULUI" urmărește evolutia

teoriei curriculumului în spațiul educațional euroatlantic, prezentând diversele ei etape, pentru

ca în final să fie consemnate tendințele și conceptia autorului cu privire la optimizarea
curriculară în prezent și în viitor, fiind redactată de profesorul universitar Ion Negreț-
Dobridor.
Cartea are 440 de pagini și cuprinde cinci capitole: "scurt istoric al conceptului de
curriculum", "tipologii ale curriculum-ului", "fundamentele teoretice ale curriculum-ului",
"perspectiva structurală asupra curriculum-ului" și "proiectarea curriculum-ului".
Conceptul curriculum tinde să acopere aproape toate domeniile cuprinse în secolul al
XIX-lea în pedagogia generală, a cărei pulverizare în numeroase „științe ale educației” în
secolul XX e supusă actualmente, odată cu evoluția teoriei curriculumului, unui proces de
reintegrare teoretică și practică. Teoria curriculumului educațional a devenit, în opinia
multora, cea mai importanta disciplină pedagogică. Nu este înca o știință pe deplin conștientă
de importanța ei teoretică, de gravitatea responsabilităților sale morale și sociale, dar există
dovezi că știința curriculumului a progresat foarte mult și că se află deja în pragul maturității.
Ion Negreţ-Dobridor este profesor universitar la Facultatea de Psihologie si Stiintele
Educatiei a Universitatii din Bucuresti. A fost redactor la Revista de pedagogie (1978-1979),
cercetator stiintific la Institutul de Cercetari Pedagogice si Psihologice (1981-1982), inspector
scolar la Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti (1986-1990), sef de sector in
Guvernul Romaniei (1990-1993). Dintre lucrarile publicate, amintim: Psihologie genetica si
educatie (1980); Formarea personalitatii umane (1981); Catastrofa pedagogica (1995);
Prelegeri pedagogice. Accelerarea psihogenezei. Cercetari experimentale si hermeneutica pri-
vind puterea educatiei asupra naturii umane (2001, in colaborare); Teoria curriculumului
educational (2000); Mitul lui Chiron.
În primul capitol explică etimologic, termenul de “curriculum” (plural
“curricula”) provine din limba latină, unde avea „sensuri multiple, dar relativ apropiate,
precum: alergare, cursă, parcurgere, în treacăt, scurtă privire, car de luptă, ulterior chiar şi
trecere / parcurs în viaţă”. Autorul citat anterior descrie şi principalele repere istorice ale
evoluţiei termenului de curriculum în literatura pedagogică:
- primul curriculum în educaţie (fără a fi denumit termenul ca atare)pare a fi fost grupul celor
„şapte arte liberale”, configurat şi promulgat în secolele XI-XII;
- prima consemnare a utilizării termenului : 1582, în cadrul unor documente de ordin
birocratic ale Universităţii din Leida (Olanda) ;
- în 1633 în cadrul Universităţii din Glasgow (Marea Britanie) termenul a fost folosit prima
dată în legătură cu activitatea universitară ,pentru a stipula o serie de norme şi prescripţii
aplicabile în mediuluniversitar, precum şi programele de studiu aferente puţinelor specializări
din acea epocă;
- În Europa Occidentală, la începuturile utilizării sale termenul decurriculum desemna
conţinutul învăţământului şi planul sauprogramul de studiu în raport cu o anumită instituţie de
învăţământ (de regulă, de nivel mediu sau superior);
 Cel de-al doilea capitol se prezintă cele patru tipuri de curriculum:
Curriculum general , cel care oferă o bază de cunoştinţe,abilităţi şi comportamente
obligatorii pentru toţi cursanţii, peparcursul primelor stadii ale şcolarităţii. Curriculum
specializat pe categorii de cunoştinţe şi aptitudini,care se focalizează pe îmbogăţirea şi
aprofundareacompetenţelor, pe exersarea abilităţilor înalte, pe formareacomportamentelor
specifice determinării performanţelor îndiferite domenii particulare de studiu. Curriculum
subliminar , cel generat ca experienţă de învăţaredin mediul psiho-social şi cultural al clasei
de elevi, al şcolii, aluniversităţii şi influenţează în mod special evoluţia afectivităţii.
Curriculum informal , tip care derivă din ocaziile de învăţareoferite de: mass-media; ONG-
uri; muzee; instutuţii culturalesau religioase; atmosfera familială etc.
C.Creţu foloseşte termenul de curriculum “cu sensul deexperienţă de învăţare, atât cea
concepută de şcoală, cât şi ceainteriorizată / asimilată de elev; această experienţă se
desfăşoară nu doar în cadrul programului şcolar zilnic, ci şi în afara lui, prin
activităţieducaţionale de tip non-formal”.
Sprijinirea educaţiei pe propriile-i resurse şi rădăcini şi dezvoltareaacestor resurse au
devenit o preocupare susţinută abia după dezvoltareateoriei curriculum-ului şi mai ales în a
doua jumătate a secolului trecut.Datorită acestei evoluţii „curriculum-ul devine astfel nu
numaicategoria centrală a educaţiei contemporane, dar schimbă chiar semnificativ concepţia
şi practica educaţională, conferindu-i pentru primadată o identitate cu adevărat pregnantă”
(Ungureanu, 1999,44).Dacă până în anii ’30 ai secolului XX se credea îndeobşte că
studiuleducaţiei este un fel de câmp mixt de studii interdisciplinare (depinzând deconoştinţele
fundamentale ale altor ştiinţe: psihologia, sociologia, fiolosofia,economia etc.), la ora actuală
pedagogia îşi diminuează încrederea înrealizarea progresului pe această cale, căutându-şi
înţelegerea în ea însăşi.Practic, întreaga pedagogie se rescrie sub „umbrela” cuprinzătoare
aceea ce desemnăm prin „teoria şi metodologia curriculum-ului”.
Consider această lucrare o importantă sursă de documentare pentru pregătirea și
perfecționarea pedagogică a studenților și cadrelor didactice.
Recomand cartea :"TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUM-ULUI" de Ion
Negreţ-Dobridor tuturor, deoarece consider că ea poate orienta orice persoană, specialist,
manager sau părinte, în a căror viață și muncă le este prezentă și o dimensiune educativă.
UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS", GALAȚI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA: ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
ANUL: 1, SEMESTRUL: 1
GRUPA: 2
STUDENT: DEDIU GABRIELA

RECENZIE

TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUM-ULUI

Autor: Ion Negreţ-Dobridor

Editura: Polirom
Bibliografie:

Creţu, C. (2000). Teoria curriculum-ului şi conţinuturile educaţiei. Iaşi :Editura

Universităţii „Al.I.Cuza”.
Niculescu, R., M. (2003). Teoria şi managementul curriculum-ului.Braşov,
Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov.
Panţuru,S.(1995).Fundamentelepedagogiei.Braşov: Universitatea“Transilvania”.
Păun, E. şi Potolea, D. (coord.) (2002). Pedagogie. Fundamente teoretice şi
demersuri aplicative , Iaşi: Editura Polirom.
Ungureanu, D. (1999). Educaţie şi curriculum . Timişoara: Editura Eurostampa.