Doina este o specie a genului liric, o creație specifică folclorului românesc, în care se transmit

sentimente intense de dor, de jale, de înstrăinare, de revoltă sau de tristețe, proiectate într-
un mediu rural sau pastoral, limbajul fiind de o mare simplitate și forță de sugestie.
Fraza de legătură și tipul doinei: de dor/de jale/cătănie/înstrăinare/haiducie
În primul rând, substanța tematică a poeziei trimite către destinul uman și condiția de ființă
rătăcitoare a rapsodului popular/la modul în care ființa trăiește sentimentul de iubire/de
înstrăinare de spațiul casei părintești/însingurarea și nefericirea. Intensitatea sentimentelor
(numești ce sentimente se desprind și versuri semnificative) se reflectă în numărul mare de
verbe și forme pronominale de persoana I (ex), susținută fiind și de interjecția afectivă (of, vai,
aoleu). Versurile se organizează sub forma unui monolog liric confesiv/monolog liric adresat
(de văzut cui: mamei ca ființă către care se îndreaptă iubirea și recunoștința tânărului/codrului
ca simbol al timpului ciclic, al reînvierii naturii/elementelor spațiului cosmic/divinității ca forță
ordonatoare a lumii etc).
Trăirile se raportează la elementele cadrului de natură, subliniind astfel atașamentul față de
universul rural și comuniunea om-natură (ex de versuri și de comentat două imagine
sugestive). Există, de asemenea, motive tipice, prin care se întărește ideea relației osmotice
dintre om și lumea în care trăiește (motivul codrului, al frunzei, al florii, al apei, al păsării, al
drumului, al armelor etc). Tristețea/jalea sunt în acord cu ritmurile naturii (ex).
În al doilea rând, având caracter oral, colectiv, anonim, tradițional și sincretic, limbajul are
inflexiuni populare (ex), regionale (ex) sau arhaice (ex). Interjecțiile afective (ex) și
diminutivele (ex: bădiță, floricică, frunzuliță etc) subliniază sentimentul dominant de …,
atașamentul/iubirea față de … , dar și implicarea afectivă a rapsodului popular. De asemenea,
se remarcă, în poziție inițială, prezența unei structuri stereotipe (frunză verde de …) care este
reluată ritmic pe parcursul poeziei (dacă este cazul) prin care este surprinsă comuniunea
omului cu elementele definitorii ale universului rural.
Versurile doinei sunt scurte, cu măsura de 7-8 silabe (de verificat). Ritmul trohaic accentuează
nota de lamento a textului, iar alternanța rimei împerecheate cu monorima (sau doar rima
împerecheată/monorima) conferă textului o cadență specifică liricii populare.