Sunteți pe pagina 1din 14

Cap. 2.

TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII
DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

§1. Introducere

Starea primară de tensiuni şi deformaţii specifice cunoscută şi sub


denumirea de stare naturală sau iniţială, din interiorul scoarţei terestre şi din
orice zonă a acesteia lipsită de excavaţii subterane, a fost prezentată în capitolul
anterior.
Pentru stabilirea pe cale analitică a legilor de distribuţie ale tensiunilor,
deformaţiilor specifice şi deplasărilor în jurul unei găuri de sondă s-a constatat
că cele mai multe dintre situaţiile ce pot fi rezolvate pe cale analitică şi prezintă
o soluţie realistă sunt acelea în care una dintre cele trei direcţii principale de
tensiune, ale stării primare, coincide cu direcţia verticală. Aceste situaţii sunt
prezentate mai jos indicând pentru fiecare valorilor tensiunilor principale σ1, σ2,
σ3 în funcţie de tensiunea verticală σv şi de tensiunile orizontale extreme σhmin,
σhmax sau doar σh dacă tensiunea orizontală prezintă o singură valoare pentru orice
direcţie orizontală dusă prin punctul considerat. Astfel:
a1. Situaţia cea mai simplă este cea în care σ1 = σ2 =σ3 = σv =σh şi este
cunoscută sub denumirea de compresiune triaxială de tip hidrostatic.
a2. Urmează situaţia σ1 = σv şi σ2 =σ3 =σh (σh<σv), numită compresiune
triaxială de tip cilindric, întâlnită la adâncimi relativ mari.
a3. Situaţia σh>σv, când σ1 =σ2 =σh şi σ3 = σv, este întâlnită de regulă la
adâncimi mici.
Dacă tensiunea orizontală σh, în funcţie de direcţia orizontală considerată,
prezintă o valoare situată între limitele extreme σhmin şi σhmax (σhmin < σhmax), atunci
sunt posibile următoarele trei situaţii:
a4. σv>σhmax>σhmin;
a5. σhmax> σv>σhmin;
a6. σhmax>σhmin > σv.

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 201


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

Pentru toate aceste situaţii de mai sus (a1 – a6) dacă starea primară de
tensiune şi corespunzător tensorul tensiunilor Tσ este raportat la un sistem de trei
direcţii ortogonale astfel încât una dintre ele să fie orientată vertical, atunci toate
tensiunile tangenţiale ale tensorului sunt nule. Altfel spus, pentru cele şase
situaţii enumerate mai sus, tensorul tensiunilor Tσ faţă de direcţiile principale de
tensiune, cu forma generală

 1 0 0
T   0  2 0  (1)
 0 0  3 

va avea corespunzător una dintre următoarele forme particulare:

 v 0 0
T   0 v 0  , (2)
 0 0  v 

 v 0 0 
T   0 h 0  , (3)
 0 0  h 

 h 0 0
T   0 h 0  , (4)
 0 0  v 

 v 0 0 
T   0  h max 0  , (5)
 0 0  h min 

 h max 0 0 
T   0 v 0  , (6)
 0 0  h min 

 h max 0 0
T   0  h min 0  . (7)
 0 0  v 

Coeficientul de confinare sau de împingere laterală ξ 0, definit prin relaţia


(18) în capitolul anterior, corespunzător acestor situaţii va avea valorile: ξ 0 = 1,

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 202


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

ξ0 = σh/σv (subunitar dacă σh<σv sau supraunitar dacă σh>σv) sau ξ  [ξ0min, ξ0max],
unde
 hmin
 0min  , (8)
v
iar
 hmax
 0max  . (9)
v

In general, situaţiile cele mai dificile - din punct de vedere al rezolvării


analitice, sunt acelea în care nici una dintre cele trei direcţii principale de
tensiune nu coincide cu direcţia verticală şi cu axa sondei, când Tσ poate avea
valori nenule şi pentru tensiunile tangenţiale.
În asemenea situaţii, dacă problema nu se complică şi mai mult, atunci se
raportează starea de tensiune la un sistem de coordonate trirectangulare ale cărui
direcţii să coincidă cu direcţiile principale de tensiune. Situaţiile prezentate în
acest capitol corespund cu cele din lista a1 – a6.
În practica de zi cu zi sunt numeroase situaţiile în care se impune realizarea
unei excavaţii subterane (a unui gol în interiorul scoarţei terestre) cum ar fi:
lucrările miniere, găurile de sondă, tunele de comunicaţii, depozite subterane,
galerii hidrodinamice etc. Odată cu realizarea unei asemenea excavaţii se
perturbă echilibru mecanic, realizat de-a lungul timpului geologic, al rocilor din
zonă; acestea se deformează şi se deplasează către interiorul excavaţiei până în
momentul în care se ajunge la un nou echilibru între solicitările mecanice ale
rocilor şi forţele de legătură internă ale acestora. Starea de tensiune din roci, de
după realizarea noului echilibru, prezintă alte valori, numite valori secundare,
faţă de cele primare avute înainte de realizarea excavaţiei; zona din jurul
excavaţiei în care are loc această perturbare este denumită zona secundară.
După deformarea şi deplasarea rocilor din zona secundară, forma şi
dimensiunile excavaţiei se modifică la valori ce nu întotdeauna pot fi acceptate
sau tolerate. Din acest motiv, în practica acestor excavaţii, prezintă interes
evaluarea doar a modificărilor relative, faţă de valorile primare, ale deplasărilor,
deformaţiilor şi ale tensiunilor. Valorile relative, menţionate mai sus şi notate cu
indicele superior R, se definesc şi se calculează ca diferenţe între valorile
secundare (actuale) – notate cu indicele S, şi cele primare (iniţiale) – notate cu
indicele P.
Astfel avem:
 R   S  P , (10)

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 203


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

 R   S  P , (11)

 R   S  P , (12)

 R   S  P , (13)

uR  uS uP , (14)
sau sub formă tensorială
T R  T S  T P , (15)

T R  T S  T P . (16)

Fig. 1. Valorile relative ale tensiunilor secundare


şi ale deformaţiilor specifice secundare – semnificaţia grafică.

S-a notat cu σ tensiunile normale, cu τ tensiunile tangenţiale, cu ε


deformaţiile specifice liniare, cu γ deformaţiile specifice unghiulare şi cu u
componentele (proiecţiile după trei direcţii ortogonale) vectorului deplasare.
În figura 1 este ilustrată semnificaţia grafică a valorilor relative ale
tensiunilor şi deformaţiilor folosind curba caracteristică tensiune – deformaţie a
masivului în cauză când acesta este format dintr-o rocă liniar elastică.
Se observă din această figură că, în coordonate absolute punctele P şi S au
coordonatele(εP, σP), respectiv (εS, σS), iar în coordonate relative aceleaşi puncte
P şi S au coordonatele (0,0) şi respectiv (ε R, σR). Panta curbei caracteristice
reprezintă valoarea actuală a modulului de elasticitate al rocii respective. Punctul
P corespunde stării primare, iar S – stării secundare.

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 204


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

Ecuaţiile constitutive ale rocii, scrise de regulă în valori absolute, rămân


valabile şi atunci când acestea sunt înlocuite cu cele relative. De exemplu legea
lui Hooke pentru solicitarea axială simplă σ = Eε, scrisă în valori absolute
(primare sau secundare) rămâne valabilă şi sub forma σR = EεR, deoarece panta
curbei cartacteristice rămâne aceeaşi în ambele variante; adică

 R
E 
 R
. (17)

În acest capitol vor fi analizate distribuţiile tensiunilor, deformaţiilor


specifice şi ale deplasărilor, în valori relative, pentru zona secundară situată în
vecinătatea unei găuri de sondă verticală ce traversează un masiv liniar elastic.

§2. Distribuţiile tensiunilor aparente şi ale deformaţiilor relative

Se consideră o situaţie ce îndeplineşte simultan următoarele condiţii:


b1. Masivul în care urmează a fi realizată gaura de sondă verticală este
continuu, omogen şi izotrop, lipsit de excavaţii subterane, lipsit de forţe
tectonice şi este format dintr-o rocă liniar elastică.
b2. Una dintre cele trei direcţii principale de tensiune coincide cu direcţia
verticală, iar tensiunile principale σ1, σ2, σ3 au valorile tensiunilor primare nenule
σv şi σh . Prin urmare, tensorul tensiunilor Tσ pentru starea primară de tensiune a
masivului, înainte de realizarea găurii, are forma:

 v 0 0 
T   0 h 0  , (18)
 0 0  h 

iar tensiunile nenule (tensiunea normală verticală σv şi cea orizontală σh) cresc
liniar doar cu adâncimea H, a punctului material pentru care sunt calculate, conform
relaţiilor:
v   aH (19)
şi
 h   0 v   0  a H . (20)

S-a notat cu γa greutatea specifică aparentă a rocii.


b3. În acest masiv se realizează o gaură de sondă verticală (o excavaţie în
formă de cilindru circular cu axa orientată vertical) cu raza iniţială b. În general,

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 205


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

o asemenea gaură de sondă se obţine prin foraj rotativ –hidraulic şi, pe toată
durata lucrărilor, este plină cu un lichid special sau un amestec polifazic, numit
fluid de foraj (sau ,,noroi de foraj”), a cărui greutate specifică se notează cu γn.
În cele ce urmeză se prezintă şi se analizează legile de distribuţie (de variaţie
în spaţiu) pentru valorile tensiunilor, deformaţiilor specifice şi deplasărilor din
punctele materiale situate în vecinătatea acestei găuri de sondă, adică - în zona ei
secundară. Deasemenea, se descrie modalitatea analitică de obţinere a legilor de
distribuţie şi se prezintă premisele şi ipotezele folosite sau acceptate în acest
scop.
În practică interesează în primul rând valorile deplasărilor pentru punctele
materiale situate în vecinătatea excavaţiei şi, în mod special, a celor situate pe
conturul ei; pe baza acestor valori se poate anticipa forma şi dimensiunile
excavaţiei după deformarea rocilor adiacente din zona secundară. Dar
determinarea pe cale analitică a acestor deplasări, după cum se va vedea în cele
ce urmează, nu se poate face decât determinând simultan şi tensiunile şi
deformaţiile specifice corespuzătoare.
Oricum, cunoaşterea legilor de distribuţie ale tensiunilor şi ale deformaţiilor
specifice, în zona secundară, nu este lipsită de importanţă. În acest sens, este
suficient să menţionăm importanţa lor pentru determinarea formei şi a mărimii
zonelor de deteriorare ale rocii la atingerea unor stări limită (de rupere, de
curgere etc) sau asupra caracteristicilor de filtrare în cazul rocilor permeabile.
Prin urmare se consideră un punct material arbitrar M situat în zona
secundară la adâncimea H şi la distanţa r faţă de axa verticală a găurii de sondă.
Pentru acest punct se prezintă şi se comentează relaţiile de calcul pentru valorile
secundare ale tensiunilor, deformaţiilor specifice şi deplasărilor.
Pentru început se impune raportarea excavaţiei şi a masivului la un sistem de
coordonate carteziene Oxyz, dar – în acelasi timp, şi la un sistem de coordonate
cilindrice Orθz, astfel încât axa Oz să coincidă cu axa sondei, iar originea
sistemului O să fie situată la suprafaţa scoarţei terestre (la gura sondei) ca în
figura 2; faţă de acestea punctul M va avea coordonatele x, y, z, respectiv r, θ, z
între care există relaţiile de legătură:

r  x2  y2 (21)
şi
θ = arctg(y/x) (22)
sau
x = rcosθ (23)
şi

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 206


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

y = rsinθ. (24)

Legile de distribuţie ale tensiunilor, deformaţiilor specifice şi deplasărilor în


zona secundară pot fi obţinute prin metoda clasică de rezolvare analitică a
sistemului format din ecuaţiile aspectului mecanic, ecuaţiile aspectului
geometric, ecuaţiile aspectului fizic şi condiţiile de compatibilitate ale
deformaţiilor, după ce în prealabil acestea au fost adaptate (particularizate)
pentru situaţia de faţă şi după ce au fost aplicate condiţiile la limită ale acesteia.

Fig. 2. Tensiunile primare σv, σh şi cele secundare σz, σr, σθ ale unui masiv
traversat de o sondă verticală (1 - gaura de sondă, 2 – construcţia sondei).

Premisele şi ipotezele acceptate pentru situaţia descrisă mai sus sunt:


c1. Pentru fiecare dintre tensiunile, deformaţiile specifice şi deplasările ce
caracterizează starea unui punct, distribuţia valorilor în jurul unei găuri de sondă
verticală – atât în zona secundară, cât şi în cea primară – este axial simetrică faţă
de axa oz a excavaţiei. Altfel spus, în orice moment, oricare dintre aceste mărimi
prezintă o anumită valoare în toate punctele materiale situate la aceeaşi adâncime
H şi la aceeaşi distanţă r faţă de axa oz (modificarea doar a coordonatei θ nu

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 207


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

schimbă valorile tensiunilor, deformaţiilor specifice şi deplasărilor; matematic


derivatele lor parţile în raport cu θ sunt nule).
c2. Masivul se deformează doar în zona secundară, în care valorile
tensiunilor se modifică faţă de cele avute iniţial, în starea naturală, iar în urma
deformării vectorul deplasare al fiecărui punct material are direcţia orientată
perpendicular pe axa sondei. În consecinţă, starea de deformare din jurul sondei,
pe lângă faptul că este axial simetrică, este în acelaşi timp şi o stare plană (
uR  0, u zR  0,  zR  0 ).
c3. Comportarea mecanică la deformare (curbele caracteristice de deformare
sau interdependenţele dintre tensiuni şi deformaţii specifice) a rocii poate fi
desrisă cantitativ cu legea generalizată a lui Hooke valabilă pentru orice material
continuu, omogen, izotrop şi liniar-elastic.
În baza ipotezelor de mai sus (c1-c3) ecuaţiile necesare soluţionării pe cale
analitică a problemei, scrise în coordonate cilindrice, vor avea următoarele forme
particulare:
d1. Ecuaţiile aspectului mecanic se reduc la una singură şi anume:

 rR  rR   R
 0. (25)
r r

d2. Ecuaţiile aspectului geometric devin:

u R
 rR  , (26)
r

uR
 R  , (27)
r

 zR  0 . (28)

d3. Condiţiile de compatibilitate (continuitate) a deformaţiilor se reduc la una


singură ce are forma:
 R  rR   R
 0. (29)
r r

d4. Ecuaţiile aspectului fizic (legea generalizată a lui Hooke) în varianta de


explicitare a deformaţiilor specifice au expresiile cunoscute:

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 208


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

 rR 
E

1 R

 r    R   Rz  , (30)

 R 
E

1 R

     Rz   rR  , (31)

 Rz 
E

1 R

 z    rR   R  , (32)

1 R
 rR   r , (33)
G

1 R
 Rz   z , (34)
G

1 R
 Rzr   zr . (35)
G

Din rezolvarea sistemului de ecuaţii (25) – (35), pentru tensiunile secundare


nenule în valori relative, rezultă soluţii de forma:

B
 rR  A  , (36)
r2

B
 R  A  . (37)
r2

Prin A şi B s-a notat două constante de integrare ce vor fi determinate din


condiţiile la limită ale zonei secundare enunţate astfel:
1) Pentru o adâncime dată, pe măsură ce ne depărtăm de axa verticală a
sondei, pe o direcţie orizontală oarecare, valorile secundare se apropie tot mai
mult de cele corespunzătoare stării primare. Astfel că, începând de la o anumită
distanţă de sondă (teoretic pentru r → ∞) valorile secundare devin egale cu cele
primare, ceea ce înseamnă că diferenţele lor (valorile relative) tind asimtotic
spre zero.
2) Tot pentru o adâncime dată şi pentru orice punct situat pe frontiera găurii
(pentru r = b) tensiunea radială σr este egală cu presiunea fluidului din sondă p
uniform distribuită pe conturul circular al excavaţiei.
Condiţiile de pe frontiera exterioară a zonei secundare pot fi transcrise
matematic astfel:
lim  r  r    h , lim    r    h , (38)
r  r 

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 209


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ
iar în valori relative
lim  rR  r   0 , lim  R  r   0 . (39)
r  r 

Condiţiile de pe frontiera interioară a zonei secundare (conturul găurii) pot fi


transcrise matematic astfel:

 rR (b)  p   h ,  rR  b    rz
R
 b  0 . (40)

Prin urmare, constantele de integrare vor avea expresiile:

A = 0, (41)

B   p   h b 2 , (42)

iar soluţiile finale ale tensiunilor secundare (legile lor de distribuţie), în valori
relative, vor fi:
2
b
 rR   p   h     , (43)
r

2
b
 R   p   h     . (44)
r

Folosind aceste rezultatze în (32) şi ţinând seama de c2 rezultă:

 zR  0 . (45)

În valori absolute:
2
b
r  h   p  h     , (46)
r

2
b
  h   p  h     , (47)
r

z v. (48)

Din ecuaţiile (30) – (31) mai rezultă distribuţiile deformaţiilor specifice nenule,
adică:

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 210


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ
2
p  h  b 
 rR    (49)
2G  r 

şi
2
p  h  b 
 R     . (50)
2G  r 

Introducând (50) în (27) rezultă distribuţia deplasării radiale ur (singura


componentă nenulă a vectorului deplasare) notată în cele ce urmează doar cu u:

p  h b2
uR    . (51)
2G r

Ca urmare a semnificaţiilor fizice şi a posibilităţilor de măsurare, în practică,


se utilizează expresiile distribuţiilor în valori relative doar pentru deformaţii şi
deplasări; pentru tensiuni se preferă distribuţiile în valori absolute, adică
expresiile (46) – (47) ce mai pot fi scrise şi sub formele:

  b 2  b
2
 r   h 1      p  , (52)
  r   r

  b 2  b
2
    h 1      p  , (53)
  r   r
sau
r  p  b  2
 1  1    , (54)
h   h  r 

  p  b  2
 1  1    , (55)
h  h  r 
sau
r   b 2  p  b 2
  0 1        , (56)
v   r    v  r 

   b 2  p b
2
  0 1        . (57)
v   r    v r

Relaţiile de mai sus prezintă distribuţia tensiunilor secundare raportate la


tensiune primară σh ((54) şi (55)), respectiv la tensiunea primară σv ((56) şi (57)).

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 211


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

Dacă în ultimele patru relaţii sunt folosite (19) şi (20), iar presiunea din
sondă p se calculează ca fiind p = γn H, atunci rezultă:

r    b  2
 1  1  n   , (58)
h   0a  r 

    b  2
 1  1  n   , (59)
h   0a  r 

2
r    b 
  0    0  n   , (60)
v   a  r 

2
    b 
  0    0  n   . (61)
v   a  r 

Acolo unde nu există risc de confuzie, valorile absolute ale stărilor primare
şi secundară pot fi scrise fără indicii P, respectiv S. În acest sens tensiunile
nenule din starea primară se notează cu σv, σh, iar cele din starea secundară cu σr,
σθ, σz.
Din analiza legilor de distribuţie obţinute mai sus rezultă următoarele
concluzii:
e1. Valorile tensiunilor secundare σr şi σθ sunt influenţate de starea primară
de tensiune, presiunea din sondă, raza excavaţiei şi poziţia punctului considerat
faţă de sondă (distanţa şi adâncimea); pentru o distanţă r dată aceste tensiuni
cresc cu adâncimea.
e2. Pentru o adâncime dată şi o anumită distanţă r, σr creşte odată cu
creşterea presiunii iar σθ scade, şi invers dacă presiunea se micşorează.
e3. Tensiunea verticală σz conform relaţiilor (48), (19) este influenţată doar
de adâncime şi anume creşte odată cu creşterea acesteia. Valorile lui σz sunt
aceleaşi cu cele avute în starea primară.
e4. Valorile deformaţiilor specifice şi ale deplasărilor nenule în zona
secundară sunt influenţate, cum era şi de aşteptat, de aceeaşi factori ca şi
tensiunile, dar mai apar în plus constantele elastice ale rocii, respectiv modulul
de elasticitate transversal G pentru varianta de exprimare din (49), (50).
e5. Graficele de variatie radiala pentru tensiunile σr(r) şi σθ(r) sunt strict
monotone, tind asimtotic către dreapta σ = σh şi sunt simetrice faţă de aceasta
deoarece σθ(r)–σh = σh–σr(r); valorile extreme ale acestor tensiuni apar pe
conturul găurii de sondă, adică pentru r = b.

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 212


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

Tab. 1. Valorile tensiunilor principale din zona secundară


în funcţie de situaţia presiunii din sondă.

Valorile tensiunilor principale


Nr. Domeniul de valori al (σ3≤σ2≤σ1) Efectele
crt. presiunii din sondă p Zona Zona presiunii
b≤r≤R r≥R
1 p<0 σr<σz<σθ σr<σθ<σz b´ < b, σr < 0
2 p=0 σr<σz<σθ σr<σθ<σz b´ < b
3 0<p<2σh-σv σr<σz<σθ σr<σθ<σz b´ < b
4 p=2σh-σv σr<σθ≤σz b´ < b
5 2σh- σv<p<σh σr<σθ<σz b´ < b
6 p=σh σr<σθ<σz b´ = b
7 σh<p<σv σθ<σr<σz b´ > b
8 p=σv σθ<σr≤σz b´ > b
9 σv<p<2σh σθ<σz<σr σθ<σr<σz b´ > b
10 p=2σh σθ<σz<σr σθ<σr<σz b´ > b
11 p>2σh σθ<σz<σr σθ<σr<σz b´ > b, σθ < 0

e6. Pentru o adâncime dată presiunea din sondă influenţează în mare măsură
valorile tensiunilor secundare şi implicit valorile tensiunilor principale din zona
secundară. În tabela 1 este prezentată sintetic o listă a situaţiilor distincte privind
evaluarea tensiunilor principale după valorile presiunii din sondă.
Din relaţia (51), pentru r = b, rezultă deplasarea radială ub a punctelor
materiale situate pe conturul găurii de sondă ca urmare a deformării rocilor din
zona secundară; aceasta are expresia:

p  h
ubR  u R r b   b . (62)
2G

Cu valoarea ub, cunoscută din relaţia (62), se poate calcula raza găurii de
sondă de după deformarea pereţilor, notată cu b’. Adică:

 p  h 
b '  b  ubR  b1  . (63)
 2G 

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 213


Cap. 2. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SECUNDARE DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ

Din această relaţie se constată existenţa a două cazuri distincte:


1. Cazul p < σh, cel mai frecvent întâlnit în practica forajului, când rezultă
b’< b (diametrul găurii de sondă se micşorează în urma deformării pereţilor, iar
fenomenul este cunoscut sub denumirea ,,strângere de gaură,,).
2. Cazul p > σh, întâlnit doar în anumite situaţii reduse ca frecvenţă de
apariţie, când rezultă b’ > b (diametrul găurii de sondă se măreşte în urma
deformării pereţilor). Tot în acest caz, dacă p > 2σh, rezultă în imediata
vecinătate a găurii de sondă valori negative (de tracţiune) pentru tensiunea
circumferenţială σθ. Cum, în general, rezistenţa la tracţiune a rocilor este foarte
mică (cel puţin comparativ cu rezistenţa lor la compresiune) înseamnă că în
această situaţie există riscul de fisurare hidraulică a rocilor din zonă. De fapt
fisurarea hidrauluică se va produce în acea porţiune a zonei secundare în care
starea de tensiune atinge limita critică de rupere a rocii.

Petru CIOBANU: GEOMECANICĂ DE SONDĂ; Editia 2018 214

S-ar putea să vă placă și