Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII
DIN JURUL LA O SONDĂ VERTICALĂ
§1. Introducere
Pentru toate aceste situaţii de mai sus (a1 – a6) dacă starea primară de
tensiune şi corespunzător tensorul tensiunilor Tσ este raportat la un sistem de trei
direcţii ortogonale astfel încât una dintre ele să fie orientată vertical, atunci toate
tensiunile tangenţiale ale tensorului sunt nule. Altfel spus, pentru cele şase
situaţii enumerate mai sus, tensorul tensiunilor Tσ faţă de direcţiile principale de
tensiune, cu forma generală
1 0 0
T 0 2 0 (1)
0 0 3
v 0 0
T 0 v 0 , (2)
0 0 v
v 0 0
T 0 h 0 , (3)
0 0 h
h 0 0
T 0 h 0 , (4)
0 0 v
v 0 0
T 0 h max 0 , (5)
0 0 h min
h max 0 0
T 0 v 0 , (6)
0 0 h min
h max 0 0
T 0 h min 0 . (7)
0 0 v
ξ0 = σh/σv (subunitar dacă σh<σv sau supraunitar dacă σh>σv) sau ξ [ξ0min, ξ0max],
unde
hmin
0min , (8)
v
iar
hmax
0max . (9)
v
R S P , (11)
R S P , (12)
R S P , (13)
uR uS uP , (14)
sau sub formă tensorială
T R T S T P , (15)
T R T S T P . (16)
R
E
R
. (17)
v 0 0
T 0 h 0 , (18)
0 0 h
iar tensiunile nenule (tensiunea normală verticală σv şi cea orizontală σh) cresc
liniar doar cu adâncimea H, a punctului material pentru care sunt calculate, conform
relaţiilor:
v aH (19)
şi
h 0 v 0 a H . (20)
o asemenea gaură de sondă se obţine prin foraj rotativ –hidraulic şi, pe toată
durata lucrărilor, este plină cu un lichid special sau un amestec polifazic, numit
fluid de foraj (sau ,,noroi de foraj”), a cărui greutate specifică se notează cu γn.
În cele ce urmeză se prezintă şi se analizează legile de distribuţie (de variaţie
în spaţiu) pentru valorile tensiunilor, deformaţiilor specifice şi deplasărilor din
punctele materiale situate în vecinătatea acestei găuri de sondă, adică - în zona ei
secundară. Deasemenea, se descrie modalitatea analitică de obţinere a legilor de
distribuţie şi se prezintă premisele şi ipotezele folosite sau acceptate în acest
scop.
În practică interesează în primul rând valorile deplasărilor pentru punctele
materiale situate în vecinătatea excavaţiei şi, în mod special, a celor situate pe
conturul ei; pe baza acestor valori se poate anticipa forma şi dimensiunile
excavaţiei după deformarea rocilor adiacente din zona secundară. Dar
determinarea pe cale analitică a acestor deplasări, după cum se va vedea în cele
ce urmează, nu se poate face decât determinând simultan şi tensiunile şi
deformaţiile specifice corespuzătoare.
Oricum, cunoaşterea legilor de distribuţie ale tensiunilor şi ale deformaţiilor
specifice, în zona secundară, nu este lipsită de importanţă. În acest sens, este
suficient să menţionăm importanţa lor pentru determinarea formei şi a mărimii
zonelor de deteriorare ale rocii la atingerea unor stări limită (de rupere, de
curgere etc) sau asupra caracteristicilor de filtrare în cazul rocilor permeabile.
Prin urmare se consideră un punct material arbitrar M situat în zona
secundară la adâncimea H şi la distanţa r faţă de axa verticală a găurii de sondă.
Pentru acest punct se prezintă şi se comentează relaţiile de calcul pentru valorile
secundare ale tensiunilor, deformaţiilor specifice şi deplasărilor.
Pentru început se impune raportarea excavaţiei şi a masivului la un sistem de
coordonate carteziene Oxyz, dar – în acelasi timp, şi la un sistem de coordonate
cilindrice Orθz, astfel încât axa Oz să coincidă cu axa sondei, iar originea
sistemului O să fie situată la suprafaţa scoarţei terestre (la gura sondei) ca în
figura 2; faţă de acestea punctul M va avea coordonatele x, y, z, respectiv r, θ, z
între care există relaţiile de legătură:
r x2 y2 (21)
şi
θ = arctg(y/x) (22)
sau
x = rcosθ (23)
şi
y = rsinθ. (24)
Fig. 2. Tensiunile primare σv, σh şi cele secundare σz, σr, σθ ale unui masiv
traversat de o sondă verticală (1 - gaura de sondă, 2 – construcţia sondei).
rR rR R
0. (25)
r r
u R
rR , (26)
r
uR
R , (27)
r
zR 0 . (28)
rR
E
1 R
r R Rz , (30)
R
E
1 R
Rz rR , (31)
Rz
E
1 R
z rR R , (32)
1 R
rR r , (33)
G
1 R
Rz z , (34)
G
1 R
Rzr zr . (35)
G
B
rR A , (36)
r2
B
R A . (37)
r2
rR (b) p h , rR b rz
R
b 0 . (40)
A = 0, (41)
B p h b 2 , (42)
iar soluţiile finale ale tensiunilor secundare (legile lor de distribuţie), în valori
relative, vor fi:
2
b
rR p h , (43)
r
2
b
R p h . (44)
r
zR 0 . (45)
În valori absolute:
2
b
r h p h , (46)
r
2
b
h p h , (47)
r
z v. (48)
Din ecuaţiile (30) – (31) mai rezultă distribuţiile deformaţiilor specifice nenule,
adică:
şi
2
p h b
R . (50)
2G r
p h b2
uR . (51)
2G r
b 2 b
2
r h 1 p , (52)
r r
b 2 b
2
h 1 p , (53)
r r
sau
r p b 2
1 1 , (54)
h h r
p b 2
1 1 , (55)
h h r
sau
r b 2 p b 2
0 1 , (56)
v r v r
b 2 p b
2
0 1 . (57)
v r v r
Dacă în ultimele patru relaţii sunt folosite (19) şi (20), iar presiunea din
sondă p se calculează ca fiind p = γn H, atunci rezultă:
r b 2
1 1 n , (58)
h 0a r
b 2
1 1 n , (59)
h 0a r
2
r b
0 0 n , (60)
v a r
2
b
0 0 n . (61)
v a r
Acolo unde nu există risc de confuzie, valorile absolute ale stărilor primare
şi secundară pot fi scrise fără indicii P, respectiv S. În acest sens tensiunile
nenule din starea primară se notează cu σv, σh, iar cele din starea secundară cu σr,
σθ, σz.
Din analiza legilor de distribuţie obţinute mai sus rezultă următoarele
concluzii:
e1. Valorile tensiunilor secundare σr şi σθ sunt influenţate de starea primară
de tensiune, presiunea din sondă, raza excavaţiei şi poziţia punctului considerat
faţă de sondă (distanţa şi adâncimea); pentru o distanţă r dată aceste tensiuni
cresc cu adâncimea.
e2. Pentru o adâncime dată şi o anumită distanţă r, σr creşte odată cu
creşterea presiunii iar σθ scade, şi invers dacă presiunea se micşorează.
e3. Tensiunea verticală σz conform relaţiilor (48), (19) este influenţată doar
de adâncime şi anume creşte odată cu creşterea acesteia. Valorile lui σz sunt
aceleaşi cu cele avute în starea primară.
e4. Valorile deformaţiilor specifice şi ale deplasărilor nenule în zona
secundară sunt influenţate, cum era şi de aşteptat, de aceeaşi factori ca şi
tensiunile, dar mai apar în plus constantele elastice ale rocii, respectiv modulul
de elasticitate transversal G pentru varianta de exprimare din (49), (50).
e5. Graficele de variatie radiala pentru tensiunile σr(r) şi σθ(r) sunt strict
monotone, tind asimtotic către dreapta σ = σh şi sunt simetrice faţă de aceasta
deoarece σθ(r)–σh = σh–σr(r); valorile extreme ale acestor tensiuni apar pe
conturul găurii de sondă, adică pentru r = b.
e6. Pentru o adâncime dată presiunea din sondă influenţează în mare măsură
valorile tensiunilor secundare şi implicit valorile tensiunilor principale din zona
secundară. În tabela 1 este prezentată sintetic o listă a situaţiilor distincte privind
evaluarea tensiunilor principale după valorile presiunii din sondă.
Din relaţia (51), pentru r = b, rezultă deplasarea radială ub a punctelor
materiale situate pe conturul găurii de sondă ca urmare a deformării rocilor din
zona secundară; aceasta are expresia:
p h
ubR u R r b b . (62)
2G
Cu valoarea ub, cunoscută din relaţia (62), se poate calcula raza găurii de
sondă de după deformarea pereţilor, notată cu b’. Adică:
p h
b ' b ubR b1 . (63)
2G