Diploma - WWW - Tocilar

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Analiza scrisului din punct de vedere criminalistic
CAPITOLUL I
SCRISUL CA OBIECT DE CERCETARE CRIMINALISTICĂ
SECŢIUNEA a 1-a: CONSIDERAŢII GENERALE
In activitatea justiţiei de prevenire şi combatere a criminalităţi,un loc deosebit il ocupă

identificarea infractorilor, determinarea vinovăţiei lor şi aplicarea pedepselor prevăzute de
legea penală.
Unul dintre mijloacele prin care se poate stabilii adevărul, il constituie expertiza
judiciară alături de expertiza medico-legală, psihiatrică, tehnică, etc., expertiza criminalistică
contribuie la cercetarea stiinţifică a probelor materiale, in principal prin identificarea
persoanelor si obiectelor.
Statistica laboratoarelor de criminalistică arată ca ponderea cea mai mare o are
expertiza scrisului, cunoscută in mod curent sub denumirea de ,,expertiză grafica”.
Frecvenţa mare cu care se apelează la cercetarea scrisului se explică prin faptul ca
inscrisurile sunt admise ca mijloc de probă in justiţie “dacă in conţinutul lor se arată fapte sau
imprejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului”( art.89 c.p.p. ).
“Aria inscrisurilor ce contribuie, direct sau indirect, la descoperirea si tragerea la
raspundere penală a celor vinovaţi este infinită: acte si insemnări personale pierdute la locul
comiterii faptei ( omoruri, furturi, talhării, loviri, violuri, etc.), ori acte aparţinând victimei
gasite la faptuitori, scrisori anonime cu caracter calomnios sau de ameninţare, scrisori care
insoţesc trimiterea otrăvii ( intr-un caz otrava era recomandată drept medicament si chiar a
fost ingerată de victimă), scrisori lasate de sinucigasi ( reale sau false ,urmarind ascunderea
unui omor,etc.). Dat fiind ca aproape intotdeauna aceste dovezi sunt contestate de acuzaţii,
utilizarea valorificării posibilităţilor oferite de analiza stiinţifică a scrisului se impune de la
sine”.
Câmpul de aplicabilitate a cercetării scrisului este foarte vast. Amintim in acest sens
faptul că de multe ori se recurge la cunostinţele de specialitate ale experţilor criminalişti in
Pagina 1 din 79
scopul elucidării unor probleme cu privire la originalitatea sau descifrarea manuscriselor cu

valoare istorică sau literară cât şi la verificarea autenticităţii unor opere de arta ( tablouri şi
lucrări de grafică ). Expertiza documentelor reprezintă unul dinte cele mai vechi mijloace de
probaţiune.
SECŢIUNEA a 2-a: CONŢINUTUL NOŢIUNII DE SCRIS IN CRIMINALISTICĂ
1.Definirea noţiunii de scris in criminalistică
In dicţionarul explicativ al limbii române, scrisul este definit drept “felul propriu de a
scrie al cuiva, modul particular de a caligrafia semnele grafice”, iar verbul “a scrie” este
echivalent cu “a reprezenta prin semne convenţionale sunete sau cuvintele vorbirii”.
Scrisul este un gest, expresia musculara a centrilor psihici. Această traducere
simbolică a gândirii pune in acţiune un mecanism motor de o extraordinară complexitate.
Gestul grafic este sub influenţa imediată a creierului. Forma sa nu este modificată de organul
scriptor dacă acesta funcţionează normal şi se găseşte suficient de adaptat la functia sa.
Scrisul se desfasoară intr-un câmp motor. Activitatea scripturală are loc intr-un spaţiu
definit. Ea implică imitarea unor miscări cu direcţie definite, copia formelor având o anumită
orientare si desfăsurare a miscării intr-un spatiu de reprezentare ( fiind un limbaj , el este un
sistem figurativ de abstracţie simbolică si are legile sale proprii).
Scrisul este forma de expresie a limbajului care implică o comunicare simbolică, cu
ajutorul semnelor izolate de om, semne variabile după civilizaţii. Scrisul este o achiziţie
târzie in istoria umanitătii fată de limabjul oral.
“Scrisul, activitate convenţională si codificată este fructul unui efort plecând de la un
anumit grad de dezvoltare intelectuală ,motorie şi afectivă.Modurile de expresie grafică
ramân, cu toată variabilitatea lor, destul de fixe prin organizarea generală a planificării
grafice si prin echivalenţa instrumentelor scriptoare”.
In criminalistică, modul individual de a scrie, care poate fi apreciat după elaborarea
grafică a semnelor si totalitatii acestora intr-un manuscris se numeşte “scris”.
2.Scrisul ca mijloc de identitate criminalistica
Pagina 2 din 79
Luând in considerare finalitatea urmarită, scrisul interesează disciplinele foarte

variate, cum ar fi: arivistica, desenul liniar, caligrafia. Una dintre aceste discipline este
criminalistica.
Deoarece asocierea noţiunii de ,,criminalistică” cu cea de ,,scris” poate ridica semne
de intrebare, precizam : conform literaturii juridice actuale, criminalistica este alcatuită din
trei mari ramuri : tehnica criminalistica, tactica criminalistica si metodica specială de
cercetare a diferitelor genuri de infracţiuni. Prima dintre acestea, tehnica criminalistică
elaborează procedee si utilizează mijloacele tehnice pentru descoperirea, fixarea si
examinarea mijloacelor materiale de probă, de natură să conducă la descoperirea
infracţiunilor şi autorilor lor. Probele materiale concretizate in urmă servesc la identificarea,
fie prin determinarea obiectului creator ( anvelopa care a imprimat pe drum profilul frizurilor,
incalţăminte de la care provine urma de pas, degetul care a lasat amprenta), fie prin
reconstituirea obiectului, adică a intregului din care a facut parte un fragment ridicat de la
locul faptei ( aschii de lemn, vopsea, sticlă). Şi scrisul este o urmă , dar de un gen cu totul
deosebit.
Dacă urmele de pantof, anvelopele provin de la un obiect ( obiectul identificat ) şi
sunt realizate prin mulare intr-o masă primitoare ( pamânt , şosea ) sau prin depunere de
substanţe ( grăsimi secretate de glandele sudoripare ) , scrisul, materializat in forme grafice
ale unui manuscris, este urmarea activitaţii nervoase si musculare a omului, tradusă printr-un
complex de mişcări sau deprinderi tehnice. Ca urmare a acestui lucru, el trebuie privit ca o
realitate dinamică si nu statică, fixă, asa cum apare la o primă analiză.
Identificarea obiectului creator se realizează pe baza identităţii caracteristicilor
generale si a particularitaţilor urmei in litigiu si a urmelor de comparaţie, create experimental
cu obiectul avut in vedere, identitate pusă in evidentă prin suprapunerea urmelor in cele mai
mici amănunte sau prin continuitate liniară. In schimb două semnături aparţinând unei
personae sau două texte cu conţinut similar nu vor corespunde niciodată perfect in toate
elementele grafice ( se exclude copierea unde nu e vorba de un scris liber, ci de o reproducere
mecanică a unui model)
Având in vedere toate aceste lucruri, totuşi identificarea persoanei de la care provine
un scris este posibilă graţie celor două proprietaţi fundamentale ale scrisului: individualitatea
si stabilitatea sa relative. Operatia presupune un examen comparative folosindu-se ca probe
de referintă monstre de scris aparţinând in mod sigur persoanei despre care se crede a fi
autorul.
Pagina 3 din 79
Teoria generală a identificării este deci in intregime valabilă şi pentru scris , a carei
specificaţie justifică existenta unui gen autonom de expertiză: expertiza criminalistică a
scrisului, denumită si expertiza grafică sau grafoscopie judiciară. Obiectul acestei expertize il
constituie identificarea scriptorului şi in practică se concretizează in urmatoarele situaţii:
verificarea faptului dacă un text sau o semnatură provin realmente de la scriptorul
nominalizat in act si identificarea persoanei care a executat un text sau o semnătură ce s-a
dovedit a nu apartine titularului respective, adică sunt false sau provin de la un autor
necunoscut ( adaugiri, scrisori anonime ) .
3.Forme de manifestare ale scrisurilor expertizate
Scrisurile se reprezintă sub forma de texte, fie ca acestea sau mai restrânse,
reducându-se la câteva rânduri ( o dată de inregistrare şi un număr), la două, trei cuvinte ( ,,
De accord ”, ,, Am primit ” ) sau numai la un singur cuvânt (,,Vazut”, ,,Confirm”) sau sunt
mai extinse (cereri , formulare completate de mâna,scrisori ) .
Scrisurile se prezintă sub forma semnăturilor, indiferent dacă sunt sau nu descifrabile,
acestea reprezentând de asemenea mişcarile grafice ale unei anumite persoane.
Trebuie adăugate in noţiunea de scris şi semnele grafice neliterale ( de exemplu
semnele de punctuaţie, semnele care insoţesc cifrele de numerotare ale paginilor, semnele de
continuare sau finalizare ale acestora, sublinierile ), mai ales când forma lor iese din comun.
Asemănarea şi mai ales deosebirea lor in două scrisuri care se compară pot indica informatii
preţioase.
Ca mijloc de identificare scrisul insumează toate formele de manifestare grafică ale
unei persoane, nelimitându-se numai la scrierea alfabetică ( de unde rezultă că şi un desen
poate forma obiectul unei identificări, cu mentiunea că e bine ca desenele să provină din
perioadele de lucru alăturate, stiindu-se că unii pictori isi schimbă forma de expresie de la o
perioada la alta).
Scrisul nu trebuie redus numai la materializarea gesturilor inscriptorii prin trăsături de
creion sau cerneală , de exemplu deşi foarte rare, există cazuri când obiectul expertizei il
formează urmele in adâncime, produse ca urmare a transmiterii prin presiune, pe o altă foaie,
a unui scris executat in condiţii normale.
Din punctul de vedere al materialului suport pe care se pastrează scrisul , de obicei se
examinează scrisuri executate pe hartie. Alteori scrisul se află pe alte obiecte cum ar fi: table,
geamuri, garduri.Aceste ,,inscrisuri”al caror autor se cere a fi identificat sunt asimilate cu
Pagina 4 din 79
documentele, deoarece scrisul respectiv se pretează la o cercetare comparativă cu scrisuri de

provenienţa certă, intocmite de preferinţă in aceleaşi condiţii.
SECŢIUNEA a 3-a: DIFERENŢIEREA EXPERTIZEI CRIMINALISTICE A

SCRISULUI DE ALTE GENURI DE EXAMINARE
Pentru o calificare a intinderii sferei de probleme si a limitelor privind obiectul

expertizei criminalistice a scrisului apar necesare explicaţiile referitoare la alte două aspecte
ale cercetării scrisului: examinarea tehnică a actelor si examinarea grafologică.
1.Examinarea tehnică a actelor
Indiferent de procedeele utilizate, modalitaţile de falsificare ale unui act se reduce la

două posibilităţi: alternarea unui inscris existent si confectionarea unui inscris fictiv. In
primul caz este modificat un act valabil intocmit, fie prin inlăturarea unor mentiuni, fie prin
adăugarea altora. Adăugirile efectuate pot reprezenta un plus fată de datele deja scrise sau o
inlocuire a unor date, după ce acestea au fost in prealabil inlăturate. In celălalt caz se
alcătuieşte in intregime un act fals prin contrafacerea scrisului, a stampilei, a semnăturilor,
mai rar a formatului respectiv.
Examinarea in vederea determinării autenticităţii se referă in ambele situatii pe de o
parte la scris ca expresie a unei deprinderi personale, iar pe de altă parte la o serie de
elemente materiale ale scrisului, cum ar fi substanţele de scriere ( creion, tuş, cerneala sau
suportul scrierii, hârtia). Expertiza criminalisticii imparte deci cercetarea actelor in două părţi
diferite: expertiza scrisului şi expertiza tehnică a actelor. Această diferenţiere se justifică nu
numai prin obiectele deosebite supuse analizei, ci şi prin procedeele diverse de examinare
comparativă a formelor scripturale din scrisul in litigiul şi din scrisul persoanei bănuita a fi
autorul, pe cand in al doilea caz se recurge la investigaţii fizico-chimice si traseologice, in
scopul depistării urmelor materiale proprii contrafacerii sau modificării actelor.
Determinarea ştersăturilor reprezintă un exemplu tipic de examinare tehnică. De
multe ori modificarea actelor se realizează prin inlăturarea unor menţiuni cifrice şi literale,
cum ar fi sume de bani, date calendaristice din inventare, documente de identitate, chitanţe.
Radierea sau răzuirea unui inscris atrage după sine deteriorarea hârtiei prin subtierea ei si prin
deranjarea fibrelor din stratul superior. Urmele de acest gen pot fii puse in evidenţa prin
Pagina 5 din 79
diverse procedee: iluminarea actului dedesubt sau sub un unghi de incidenţă mic,
pulverizarea cu prafuri fine, expunerea la vapori de iod, exminarea microscopică. Există si
procedee mai complicate dar foarte precise: măsurarea conductibilităţii electrice a hârtiei in
diferite porţiuni.
Falsificatorii mai folosesc şi stergerea chimică, prin spalarea trăsăturilor de cerneală,
de pastă, cu diferite substanţe. Desi in locul respectiv se remarcă o ingălbenire, sub actiunea
razelor ultraviolete, zona atacată va căpata de cele mai multe ori o fluorescenţă diferită de cea
a porţiunii neafectate.
Examinarea scrisului şi examinarea tehnică a actelor au un profil diferit ,dar ele se
află intr-o strânsă dependenţă, ambele dând posibilitatea identificării persoanei după
reprezentările sale grafice.
2.Grafologia
Grafologia, studiul scrisului pentru a determina calităţile autorului, a suferit intr-un

timp scurt o mare evolutie, transformându-se intr-o disciplină cu baze stiinţifice demonstrate.1
Se pune problema delimitării grafologiei de expertiza grafică.Ele sunt două lucruri
deosebite, urmaresc alt obiectiv deşi pornesc de la o baza comună : studierea stiinţifică a
scisului.
Dacă grafologia este studiul psihologic al documentelor scrise, expertiza grafică se
ocupă cu identificarea autorului unui grafism şi cu descoperirea falsului in scrieri. Expertiza
grafică, adoptând tehnica preconizată de grafolog, studiază şi ea scrisul după caracteristicile
obiective ale acestuia, adică după dimensiune , direcţie, formă, presiune, iuteală, continuitate
şi orânduire, căutând a preciza dominantele grafice ale unui document spre a compara dacă se
regăsesc aceleaşi dominante in scrisul identificat2. Atât expertul, cât şi grafologul aleg
trăsăturile caracteristice ale unui grafism, care permit identificarea lui in linii mari. De aici
incepe bifurcarea drumului. Grafologul merge mai departe in studiul sau si după ce a fixat
dominantele grafice, incearcă să afle si resorturile psihologice pentru care un scris are cutare
caracteristici si nu altele.
Expertul se opreşte, in general, la anatomia grafică, la disecţie ,,mecanică” a părţilor
componente ale scrisului studiat, dar va impinge cât mai departe această disecţie, studiind cu
lupa fiecare literă in parte, fiecare virgulă, sedilă, punct, locul alb din jurul scrisului,
1
Elena Bogdanovici Op.Cit.Pag .32
2
Andrei Atanasiu,Tratat de grafologie,Humanitas,1996,Pag.185
Pagina 6 din 79
aliniatele. Cu grafometrul va masura inăltimea minusculelor, a depasantelor superioare b, d, f,

h, l, t şi a depasantelor inferioare g, j, p, q, y, va masura inălţimea literelor, distanţa dintre
litere, dintre cuvinte, dintre rânduri. Cu raportorul va masura inclinaţia literelor,direcţia
rândurilor, a barelor ; cu goniometrul va studia, la microscop sau pe fotografii mult marite
grosimea ductului suitor, coborâtor şi orizontal al traseului literelor , locurile unde peniţa
incepe să apese mai tare; cu microscopul va studia felul cum peniţa vine in contact cu hârtia,
asa-numitele ,, puncte de atac “ ale inceputului unei litere, va studia accentele, sedilele,
punctele. Cu lupa, expertul va cauta să descopere cât mai multe semne particulare,
particularităţi grafice rare, care nu se intâlnesc in alt grafism, aşa-numitele, ,, idiotisme
grafice ”; va studia apoi intreruperile in duct, retuşările, lipiturile ; va studia hârtia, penita,
cerneala.
Expertul grafic se ocupă deci de partea, ,,mecanică”,anatomică a scrisului; grafologul
de partea psihologică.
La prima vedere ar parea ca există o serie de deosebiri intre raportul unui grafolog si
cel al unui criminalist când aceştia studiaza o scriere.Astfel, examenul grafologului ( ca şi al
expertului grafic) se face pe execuţia materială a scrisului, adică pe scriere ( dominante
formale ), in timp ce acela al criminalistului are in vedere ansamblul scrisului, adică in acelaşi
timp scrierea, ortografia, sinteza, stilul şi ideile exprimate ( conţinutul ). In fapt, intre studiul
aspectelor formale ( grafologice ) şi de continut ( criminalistica ) există intrepătrunderi şi
completări-un criminalist avizat de grafologie poate avea o privire mai completă asupra
personalităţii unui delicvent.
SECŢIUNEA a 4-a :BAZELE ŞTIINŢIFICE ALE IDENTIFICĂRII PERSOANEI

DUPĂ SCRIS
1.Mecanismele fiziologice ale executării scrisului
Definind deprinderea grafică ,, actiune automatizată ”, trebuie să subliniem că ea, ca

orice deprindere, a fost iniţial o acţiune ,,conştientă”. Transformarea ei in acţiune
automatizată depinde de exerciţii si invăţare. Această automatizare nu se opune şi nici nu
exclude prezenta momentelor conştiente in insuşirea deprinderii grafice. Dacă in faza iniţială
controlul conştiinţei se aplică elementelor de detaliu, in fazele mai avansate, in urma
exerciţiului, participarea conştiinţei se restrânge asupra elementelor directoare ale
Pagina 7 din 79
transcripţiei grafice. In acelaşi timp insa, mişcarea grafică automatizată se poate subordona
reglării voluntare in orice moment dacă apar dificulţăti in realizarea ei.
Pophal a studiat experimental baza fiziologică a mişcării grafice distingând la ea
mişcări automate, zise ,, mişcări du-te-vino”; şi mişcări voluntare , intenţionate, denumite ,,
mişcări unice”.1
Din examenul atent al diverselor litere ale oricărui alfabet reiese că tocul care execută
urmează patru direcţii elementare, fie in stare pură, fie in stare de combinaţie. Pentru a
produce o trăsătură verticală de sus in jos, degetele care ţin tocul trebuie obligatoriu să
flexeze, in special degetul mare şi indexul. Această direcţie impune deci flexiunea digitală şi
această primă mişcare se numeşte flexiune. Când trăsătura verticală este impinsă in sens
invers, de jos in sus, ea se realizează printr-o redresare a falangelor, deci in extensiune.
Trăsăturile orizontale executate in elanul peniţei de la stânga la dreapta corespund unui gest
de abductie care indepărtează mâna, iar trăsătura executată de la dreapta la stânga face să
intervină aducţia mâinii, deci direcţia inversă a precedentei.
Flexiunea este o mişcare a degetelor care permite transcripţia verticală de sus in jos a
axelor lui l, h, t, etc. Amplitudinea sa este valabilă după inăltimea corpului literelor. Pentru
minuscule care nu ies in afara corpului literelor, ca de exemplu , m, n, u, trăsătura ( redusă in
medie la 2mm diametrul ) este realizată de flexorii degetelor.
Extensiunea e mişcarea antagonistă precedentei.
Abductia este gestul care trasează mâna dreaptă permiţând inscripţia diverselor litere
in serie lineară.
Abductia reprezintă miscarea antagonistă precedentei şi este mai ales utilizată pentru
a duce mâna la stanga, când peniţa a terminat linia scrisă.
Din punct de vedere al atitudinii şi al mimicii, abducţia şi extensiunea aparţin
redresării, desfăsurării bratului, gesturilor ample, centrifuge, in timp ce flexiunea şi abductia
depind de forta de retracţie, de repliere a diverselor segmente, de un gest esenţial centripet.2
In fiziologia scrisului se consideră două funcţii importante:
Funcţia de inscripţie, adică de inscriere a trăsăturilor grafice,fundamental mişcării de
flexiune-extensiune ( care pot fi corelate cu mişcările de ,,du-te-vino”). Deci cele trei prime
degete inscriptoare au un rol activ, in timp ce ultimele degete şi mărimea internă a mâinii
trebuie să aibă un rol pasiv şi activitate redusă ,de a aluneca pe hârtie şi a asigura astfel
funcţia cursivă;
1
Andrei Anastasiu,Op.Cit.,pag.105
2
I.P.Pavlov.Prelegerile dupa activitatea emisferelor cerebrale,Ed.Academiei,1951,pag.125
Pagina 8 din 79
Funcţia cursivă sau de translaţie a mâinii trebuie să aibă un rol pasiv şi activitate
redusă,de a aluneca pe hartie şi a asigura astfel funcţia cursivă.Funcţia cursivă sau de
translaţie, adică de deplasare a mâinii in scris, deci a lega intre ele, dacă este posibil , toate
literele unui cuvânt şi a progresa intre două cuvinte urmând linia hârtiei,şi care poate fi
corelată cu miscarea unică. Ea nu este utilizată decât dacă ia ca sprijin un alt segment al
membrului( de obicei cotul ca centrul de rotaţie ) .
2.Individualitatea scrisului
Fundamentul stiinţific al identificării persoanei rezidă in facultatea scrisului de a fi

individual. Individualitatea sa se exprimă in particularităţile caracteristicilor de ansamblu si a
celor de detaliu (construcţia semnelor grafice ) . Fiecare dintre aceste carateristici, considerata
izolata, poate fi intâlnită in scrisurile mai multor persoane, dar combinatia lor este ireparabilă,
intocmai ca la impresiunile digitale.
Factorul principal ce determină această proprietate il constituie insuşi modul de
elaborare, extrem de complex, al scrierii. Din cele spuse, rezultă deci , că scrisul este direct
influenţat de particularitaţile individuale ale tipului de activitarte nervoasă proprie fiecărei
persoane.
Cele trei proprietăti fundamentale ce caracterizează procedeele nervoase ( forta,
echilibrul, mobilitatea ) constituie factorul fundamental şi de ordin intern al formării
deprinderii de scriere, insă la elaborarea scrisului şi individualitatea acestuia işi aduc
contribuţie şi alti factori.
După numeroase exerciţii in clasă şi acasă, sub forma temelor şi o dată cu legarea
literelor şi cu deprinderea mâinii de a executa mişcările inscriptorii, ritmul scrierii incepe să
accelereze. Semnele grafice nu mai sunt imitate, ci memorate, iar materializarea lor in scris se
indepărtează tot mai mult de modelul initial. Pe masura insuşirii deprinderilor grafo-tehnice,
atenţia elevului se deplasează spre conţinutul textului, apar noi forme de costrucţie a literelor,
precum şi diferite forme de imbinare, cât mai comod de executat, in virtutea legii efortului
minim.
Felul de ţinere a peniţei in scris este de o deosebită importantă pentru a ne da seama
de orientarea specifică a individualitaţii. Din punct de vedere al fiziologiei mişcarii, felul de
ţinere a peniţei poate fi de patru tipuri ( Callewart ): tip solidar, tip frânt, tip fixat şi tip
combinat, ultimul fiind fiziologic cel mai natural, conţinând deprinderea de decontracţie a
muschilor inutili. Acelaşi autor-Callewart - admite ca in cadrul aceluiaşi tip grafismele sunt
Pagina 9 din 79
foarte diferite datorita ,, altor particulariţati fiziologice, individuale, digitale şi manuale,

inscriptorii şi cursive , care determină diverse caracteristici individuale ale scrisului”.1
3.Stabilitatea relativă a scrisului
Stabilitatea deprinderilor de scriere, ca de altfel a oricăror deprinderi, este relativă,

datorită influenţei asupra acestora a diferitilor factori interni şi externi.In cursul formării
deprinderilor de scriere, stabilitatea este mai redusă decât după aparitia automatizării
procedeului scrierii. Stereotipul dinamic este elastic, mobil, adaptându-se la noile condiţii ce
pot apărea in timp. Ca urmare, scrisul se modifică ( partial ) in functie de noile situaţii ce
apar. Acestea pot fi dintre cele mai diverse: pozitie incomodă pentru scris, schimbarea
instrumentului scriptural şi al suportului, traumatismul mâinii, afecţiuni nervoase, boli de
ochi, stări psihice şi fiziologice deosebite ( emoţii puternice, stare de ebrietate ), anumite
situaţii speciale care necesită un scris foarte ingrijit sau un scris rapid , etc. Scrisul se
modifică şi in conditiile zborului cosmic, după cum atestă studiile intreprinse de
R.M.Lantamn şi A.I.Mantetova.
Acţiunea oricăreia dintre cauzele alăturate duce la dezautomatizarea scrisului, la
dereglarea coordonării miscărilor, manifestată in curbarea şi frângerea trăsăturilor drepte, in
tendinţa de poligonare a ovalelor, in inconştienţa şi inclinaţia semnelor grafice.
Cu toate acestea, nu are loc o schimbare radicală a scrisului, nu se modifică intregul
sistem al mişcărilor devenite deprinderi, ceea ce şi constituie temeiul stabilirii autorului
scrisului.
Luarea in considerare a variabilitaţii scrisului este de o mare importanţă practică, ea
ajutând la distinctia intre deosebirile datorate executării a doua scrisuri in perioade sau
condiţii diferite, de aceeaşi persoana.2
3.1.Modificări survenite in cursul evoluţiei scrisului
Este vorba despre modificările intervenite după ce s-a format scrisul, intr-o mai mică
sau mai mare masură. Deprinderile de scris se perfecţionează continuu, dar schimbările
suferite sunt uneori neevidenţiate şi mai lente.
1
H.Callewart,Graphologie et Psyhologie de l’ecriture,Ed.Nauwelaerts,Louvain,1954,pag.68
2
L.I.Op.Cit.,pag.48
Pagina 10 din 79
Doi dintre factorii care influenţează evoluţia scrisului sunt preocupările persoanei
respective şi profesia scriptorului. In primul caz, prin trecerea de la nivelul şcolii la facultate,
deci de la un elev la student, datorită ritmului accelerat al cantităţii mari de informaţii scrisul
se simplifică, devin usor ilizibil, spaţiile cresc, dimensiunile se micşorează.
In al doilea caz s-a observat introducerea conştientă a ornarilor si infloriturilor in
scrisul unor funcţionari sau aparitia modelelor de tipar in scrisul tehnicienilor, datorită
cunoaşterii desenului şi scrisului liniar sau aspectul extrem de neciteţ al scrisului medicilor.
3.2.Modificări datorate stării psihosomatice a scriptorului
Starea organismului persoanei asupra scrisului executat la un moment dat

are o mare influenţă.
Bătrâneţea, asociată cu stări maladive, stationare sau progresive, atrage după sine un
proces de dezorganizare a scrisului ( de exemplu o uşoară zigzagare a trăsăturilor, aproape
imperceptibilă şi uneori un număr sporit de intreruperi ).
Starea fiziologică anormală cunoaşte o infinitate de trepte, mergând de la simple
tulburari produse de frig, oboseală, surmenaj intelectual, stări nervoase pasagere ( violente
sau depresive ) şi până la maladii cronice grave, cu serioase repercusiuni asupra intregului
organism.
Bolile puţin grave nu duc la schimbări esentiale ale scrisului; ele reflectă mai mult in
alura generală a scrisului decât in structura literelor, astfel că identificarea scriptorului e
perfect posibilă.
La bolile cronice ( de lungă durata şi insoţite de leziuni permanente ) scrisul se
mentine in limite normale, modificările privind: siguranţa trăsăturilor ( tremurături dese
provenind de la o bâlbâiere a mâinii ), direcţia rândurilor, dimensiunea semnelor grafice,
legăturile dintre acestea, neglijarea punctuatiei.
Bolile mintale afectează profund scrisul, schimbările acestuia fiind variate:
aspectul haotic, numeroase neregularităţi ale trăsăturilor, dezalinieri, rânduri orientate
in toate sensurile; in cazurile de comparare violentă se merge pâna la inţeparea şi ruperea
hârtiei cu vârful creionului sau a peniţei.
3.3.Modificări realizate din conducerea mâinii de o altă persoană
Pagina 11 din 79
Deformările grafismului prin scrisul executat cu mâna condusă prezintă, in multe

privinte, similitudini cu deformările ce se pot constata la un grafism contrafăcut. Există trei
situaţii de scriere cu mâna condusă: când mâna este inertă, când ea este ajutată şi când este
forţată.Mâna inertă, de obicei a unei persoane cu pareze, a unui analfabet, uneori a unei
persoane aflate in agonie, in care se ţine instrumentul scriptural este ghidată de o altă mână,
realizându-se in general un grafism analog ca formă celui obişnuit al persoanei care conduce,
dar cu trăsături nesigure, uneori tremurate, frânte, cu spaţii inegale intre ele.
Ajutarea mâinii are loc de obicei, când cel condus nu prea ştie să scrie sau când
potenţialul său de scriere este scăzut, datorită unei afecţiuni generale, senilitătii, unei leziuni
nervoase, rănirii braţului.Mâna condusă colaborează cu mâna care ghidează,rezultând un scris
ambiguu, cu multe neregulariţăti, care amintesc de acelea ce se remarcă la un inscris
contrafăcut.
In cazul mâinii forţate, victima execută scrisul sub presiunea fizică a agresorului.
Grafismul obţinut este inegal, deformat fată de scrisul normal al victimei, iar hârtia
poate prezenta deteriorări şi rupturi produse de vârful instrumentului scriptural.
Elementele asemănătoare indiciilor de contrafacere pot apărea şi la unele scrisuri sau
semnături autodeghizate, executate astfel pentru ca ulterior să fie negate de titular.
3.4.Modificări produse de starea de ebrietate
Starea de ebrietate sau beţia alcoolică se deosebeşte de alcoolismul cronic, care este o
stare de lungă durată şi se manifestă in scris prin descreşterea inălţimii minusculelor de la
inceputul spre sfârşitul textului, printr-o tremurare regulată, continuă, verticală şi constantă,
precum şi prin ridicări frecvente ale instrumentului scriptural, insoţite de deformarea finalului
cuvintelor.
Alcoolul provoacă o modificare temporară a personalităţii, care dispare o dată cu
resorbirea alcoolului din sange. Alterarea funcţiilor nervoase atinge şi pe aceea a organelor de
simţ( vederea , pipăitul ), de unde aprecierea gresită a distanţelor, a formelor obiectelor
inconjurate.Mişcările nu mai sunt controlate, echilibrul şi viteza de reacţie sunt
micşorate.Toate aceste manifestări se reflectă perfect in miscările mâinii in procesul scrierii,
producându-se importante modificări in raportul cu scrisul executat de persoana respectivă in
condiţii normale.
Pagina 12 din 79
Când gradul de ebrietate este mic, nu se constată modificari esenţiale ale grafismului,
ci doar o mărire a dimensiunii, mai ales la majuscule şi la trăsăturile curbe. Când gradul de
ebrietate e mediu, viteza de execuţie se incetineşte, construcţiile literale se simplifică, se
tulbură calitatea scrisului, creşte dimenesiunea, inclinaţia devine instabilă, spatierea dintre
randuri este inegală.
La un grad mai mare de ebrietate coordonarea mişcarilor scade şi mai mult, ritmul e
foarte lent, trăsăturile sunt extrem de tremurate, literele sunt incomplete, lipsesc unele parti
componente sau se reduc la semne indescifrabile, se omit litere, rândurile devin de obicei
descendente, limitarea imprimată nu se mai respectă , marginea din stangă este depaşită.
Aceleaşi modificări se inregistrează şi in cazul otrăvirii cu arsenic, a intoxicării cu
sulfură de carbon, a otrăvirii cu ciuperci, a absorbţiei de medicamente cu efect convulsiv.
3.5.Modificări cauzate de starea unor organe care participă la execuţia scrisului
Se referă la acele modificări provocate de starea anormală in care se află mâna şi

ochii.
Pierderea mâinii drepte sau absoluta imposibilitate de folosire a acesteia obligă
persoana să scrie cu mâna stângă, insă are loc un transfer mecanic al deprinderii de la o mâna
la alta.
Pierderea vederii ( orbire ) nu duce şi la pierderea deprinderilor grafice ale unei
persoane care ştie să scrie. Examinarea criminalistică a scrisului unui orb relevă următoarele
particularităţi:
-incetinirea şi şovăirea scrisului;
-pierderea rândurilor şi incălcarea lor datorită lipsei de control vizual;
-inegalitatea distanţelor dintre rânduri, cuvinte şi litere, in general spatierea este
exagerată;
-deplasarea semnelor diacritice şi a barei minusculei ,,t” sau omiterea lor;
-puncte de odihnă şi legarea cuvintelor, pentru a nu pierde contactul cu hârtia sau cu
rândul;
-scrierea in ,,alb”, in cazul folosirii cernelii; aceasta se termină si orbul nu sesizează,
scriind in continuare litere şi cuvinte intregi care nu se mai imprimă;
-marirea scrisului, datorită concentraţiei exagerate a atenţiei şi a rezemării mâinii şi a
bratului pe hârtie.
Pagina 13 din 79
3.6.Modificări determinate de cauzele de moment
Acestea sau urmarea unor condiţii de scriere foarte diferite, care pot incomoda
scriptorul, dând naştere unor devieri de la scrisul său obişnuit.
Suportul actului, obiectul pe care este asezată foaia de hârtie in momentul scrierii,
contribuie uneori la deformarea scrisului. O suprafată zgrunturoasă, neregulată sau o
suprafată moale pot determina in scris intreruperea trăsăturilor, direcţii nedorite ale acestora
care deformează unele litere şi schimbă orientarea rândurilor.
Pozitia de scriere, dacă nu este cea normală ( scriptor aşezat, cu rezemarea
antebraţelor pe masă ) duce la modificări ale scrisului mai ales la scrisurile de evoluţie
inferioară şi mai putin pentru persoanele cu un scris superior, caracterizate printr-o bună
coordonare şi sigurantă a gesturilor pe care o pozitie anormală nu le deranjează prea mult.
Instrumentul scriptural influenţează grosimea şi calitatea trăsăturilor, dar nu şi
aspectul general sau constructia literelor.
O altă modalitate de a scrie constă in trasarea liniilor cu ajutorul unui chibrit,
scobitoare sau a unui betişor ascuţit, inmuiat intr-un lichid (cerneală , tus, sânge ). De obicei,
in aceste situaţii, dacă nu s-au introdus prea multe modificări intenţionate ale scrisului,
scriptorul poate fi identificat, căci scrisul in sine nu se schimbă, ci doar trăsăturile devin mai
groase, creşte numărul liniilor drepte şi scrisul este ,,tocat” prin frecvente intreruperi,
inevitabile datorită necesităţii de a alimenta mereu instrumentul ales.
3.7.Modificarea intenţionată a scrisului
Modificarea intenţionată a scrisului se realizează prin deghizarea scrisului sau prin

contrafacerea acestuia.
Deghizarea scrisului poate fi infăptuită prin denaturarea caracteristicilor grafice ale
scrisului, prin scrierea cu caractere tipografice sau prin scrierea cu mâna stanga.
Denaturarea caracteristicilor grafice ale scrisului poate fi obţinută prin modificarea
caracteristicilor generale şi speciale ale scrisului. Modificarea inclinaţiei scrisului, una din
metodele cel mai des folosite pentru deghizare, datorită faptului că este relativ simplă şi are
un efect direct asupra aspectului scrisului.
Pe masură insă ce atenţia scrisului scade, inclinaţia tinde să revină la normal până in
momentul când acest lucru este observat de scriptor, care revine la inclinaţia neobisnuită a
scrisului său.
Pagina 14 din 79
Denaturarea caracteristicilor grafice ale scrisului e realizată şi prin modificarea

mărimii literelor, prin modificarea gradului de evolutie a scrisului, precum şi a tuturor
celorlalte caracteristici generale ale scrisului:viteza, presiunea, continuitatea, forma
rândurilor.
In scrisul deghizat , cel mai frecvent se actionează pentru modificarea literelor
minuscule sau majuscule cărora scriptorul le complică forma, le deformează sau le schimbă
modul de legare intre ele. In cazul modificării literelor majuscule, acestea vor avea un
caracter inzorzonat, format din trasee complicate, dispuse nefiresc. Modificarea minusculelor
e dificilă, deoarece, fiind mult mai numeroase decât majusculele, scapă controlului
scriptorului şi intr-un text mai lung, aceeaşi minuscula va fi executată in moduri complet
diferite.
Imitarea caracterelor tipografice este unul dintre procedeele de denaturare a scrisului
cursiv care constă in modificarea constientă a semnelor grafice din caracter cursiv in cel de
tipar. Există părerea că oricine poate imita caracterele tipografice ale literelor. In realitate, nu
toate literele alfabetului pot fi deghizate cu usurintă prin folosirea modelelor tipografice.
Practica de expertiză evidentiază existentă unor dificultăţi in executarea minusculelor
tipografice, ceea ce constituie totodată o explicaţie a faptului că numeroase scrisuri deghizate
sunt construite din majuscule.
In scopul deghizarii scrisului, aceasta se execută adesea cu mâna stângă. In acest caz
sunt necesare anumite eforturi pentru ca pe baza deprinderii formate să se inlăture dificultăţi
legate de miscările neobisnuite pentru mâna stânga. Gradul acestei dificultăti nu este
totdeauna acelaşi, unele persoane adaptându-se cu mai multă usurinţă la aceasta nouă
condiţie, iar altele mai greu.
In ceea ce priveşte posibilitatea identificării, este important un singur lucru, şi anume
faptul că persoana care scrie cu mâna stangă tinde involuntar să execute semnele aşa cum este
obisnuită să execute cu mâna dreaptă.
Toată atenţia ei este concentrată asupra unui lucru: preocuparea de a invinge
dificultaţile scrierii cu mâna stângă.
Contrafacerea scrisului se realizează prin imitare sau copiere.
In operatia de falsificare prin imitare intervine o containdicaţie intre stereotipul grafic
al falsificatorului şi ceea ce acesta doreste să obtină incercând sa imite modelul cât mai exact,
el iese din stereotipul său grafic şi atunci falsul va fi trădat de defectele trăsăturilor realizate.
Imitarea scrisului unei persoane se poate realiza pe două căi: prin urmărirea vizuală
lentă a traseului scrisului persoanei respective, operatia asemănându-se cu o desenare după
Pagina 15 din 79
model sau prin executarea scrisului intr-un ritm mai mult sau mai putin normal, după ce, in
prealabil, falsificatorul a studiat modelul original sau a facut chiar exerciţii de imitare, prima
modalitate e denumită in literatura de specialitate imitaţie servilă, iar cea de-a doua, imitaţie
liberă.
Reproducerea grafismului altei persoane prin folosirea unor mijloace ajutătoare se
poate impărţii in copiere care nu conţine urme ale unei execuţii prealabile şi apropierea care
conţine asemenea urme. Caracteristică pentru prima grupă e copierea prin transparenţă, care
se realizează direct, fără trăsături obişnuite in prealabil prin alte mijloace.Tipică pentru a
doua grupă este copierea prin apăsare şi cu ajutorul hârtiei copiative, urmată de repasarea
traseului initial, de obicei cu cerneală.
La copierea prin transparentă, urmărirea traseului semnelor grafice e un proces lent.
Lipsa de spontaneitate a trăsăturilor, presiunea relativ mare şi mai ales uniformă, nesiguranţa
in execuţie şi ezitările, iată indicii caracteristice care vor dovedi falsificarea semnăturii.
In situaţii de copiere prin punctare sau inţepare, falsul se poate descoperi după
punctele incomplet mascate şi mai ales după inţepăturile hârtiei. Ca indicii ale contrafacerii
mai pot apărea variaţiile anormale de calibrare a trăsăturilor suprapuse, ritmul scăzut de
executie, vibrarea unor linii, ingrosarea incipienţei şi terminaţiei trăsăturilor.
La copierea prin intermediul hârtiei copiative ( indigo ) ; traseul original urmărit cu
creionul, stiloul cu pastă sau un vârf ascutit se va imprima pe actul incriminat in culoarea
stratului copiativ: negru, violet, albastru. Uneori, indeosebi in cazul scrisului, operatia de fals
se opreşte la acest stadiu, dar cel mai adesea imaginea obţinută se repasează cu cerneală.
Pe lânga procedeele de falsificare descrise mai există şi altele, cu aplicatibilitate
aproape exclusivă la semnături: copiere cu grafit, transferul cu materiale adezive, folosirea
unui facsimil, proiectarea cu mijloace optice, decuparea şi trucare fotografică.
CAPITOLUL II
CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A ACTELOR SCRISE ŞI A

SEMNĂTURILOR
SECŢIUNEA a 1-a: STABILIREA MATERIALULUI SUPORT AL ACTELOR ŞI

SUBSTANŢTEI CU CARE AU FOST SCRISE
Pagina 16 din 79
1.Materialul suport pentru intocmirea actului scris
Acest material poate să difere atât ca natură, cât şi ca prezentare exterioară. De obicei
se folosesc ca materiale suport hârtia de diferite sortimente, nuanţe variate de culoare şi mai
rar pânza, lemnul sau folie de metal.
Hârtia este un produs industrial special, folosit pentru scris, tipărit, desenat,
impachetat, prezentat in forma de foi subtiri intinse, fabricat din celuloză cu sau fară adaos de
fibre animale, minerale, artificiale sau sintetice şi materiale de umplutură, incleiere şi
colorare.
Caracteristicile generale cele mai reprezentative ale hârtiei, ce pot fi examinate pe
parcursul expertizei sunt:
Masa, grame pe metru patrat, reprezintă masa unitaţii de suprafată a produsului;
Grosimea reprezintă distanţa dintre cele două feţe ale unui produs;
Densitatea aparentă reprezintă raportul dintre masa exprimată in grame pe metru
pătrat şi grosimea in mm; la procedeul de determinare a grosimii şi a densităţii aparente a
hârtiei se foloseşte un micrometru cu cadran de precizie pentru masurarea grosimii uneia sau
mai multor foi;
Gradul de impuritate este definit prin raportarea la un metru pătrat de produs a
numărului de impuritaţi care se vad cu ochiul liber in lumina reflectată pe suprafata
produsului pentru aparitia cărora nu se cere tratarea lor cu reactivi chimici;
Umiditatea reprezintă pierderea de masă prin uscare pana la masa constantă a unei
probe.
Hârtia supusă identificării poate conţine un complex de caracteristici individuale,
permiţând o examinare comparativă. Cercetarile, experimentele şi expertizele efectuate până
in prezent au demonstrat că in examinările de laborator ale fiecărei caracteristici generale
descrise mai sus pot apărea abateri de la valorile prevăzute in standarde, care devin
caracteristici individuale.
Pentru examinarea hârtiei, din punct de vedere chimic, sunt necesare următoarele
mijloace tehnice şi materiale de laborator: microscop, lame de sticla ; in acelaşi timp, sunt
necesari o serie de reactivi de colorare utilizaţi pentru punerea in evidenţa a diferitelor specii
fibroase din compozitia hârtiei.
Din studiul morfologiei al suprafetelor probelor de hârtie se obtin date referitoare la
ultrastructura ( natura ) fibrelor acesteia, care poate fi celulozică, animală ( lană ) , sintetică,
minerală, precum şi la distribuţia şi orientarea lor la suprafată. Cu ajutorul microscopiei
Pagina 17 din 79
electronice se pot pune in evidentă şi alte caracteristici ale hârtiei, cum sunt : structura ei in
zona de ruptură, scămosarea fibrelor ca urmare a unor operaţii mecanice ( răzuire, radiere ),
prezenţa de substanţe straine, topografia suprafetei, modificările aspectului acesteia datorită
unor agenti externi ( chimici, mecanici ), precum şi modificarea locală a ei, consecinţa a unei
apăsări cu ajutorul unui obiect ascuţit.
2.Substanţa utilizată la scrierea actului
Substanţa naturii materialului cu care s-a scris ori s-a efectuat adăugirile intr-un text, a
celui cu care s-a acoperit un scris are o importantă deosebită in procesul judiciar deoarece
contribuie la elucidarea unor falsuri in acte sau la identificarea autorului lor.
Deşi cerneala, tuşul sau pasta de scris, sub forma de traseu sau pata uscată prezintă
numai o parte din caracteristicile materialului folosit initial, identificarea criminalistică a
naturii lor e posibilă dacă se aplică o metodologie adecvată.
In practica criminalistică se intalneşte mai ales tuşul pentru ştampila, de desen şi cu
cel pentru panglica maşinii de scris in cadrul expertizei actelor in care apar impresiuni de
ştampile sau ale celor dactilografice. Tuşurile, la fel ca şi cernelurile, au tendinţa de a migra
in masa hârtiei. Toate aceste trăsături ale urmelor de tuşuri pot fi foarte bine puse in evidentă
cu ajutorul modelelor de microscopie, in special cea electronica de scanning.
Cernelurile, tuşurile şi pastele de scris sunt soluţii mai mult sau mai puţin fluide sau
vâscoase care in general pot conţine: unul sau mai mulţi coloranţi,dându-le culoarea şi nuanţa
caracteristică, solvenţii, dezinfectanţii, stabilizatorii şi substanţe ce le imprima fluiditatea
corespunzatoare, o anumită aderenţă la suport şi rezistenţă.
Fluiditatea acestor materiale scade in timp, prin şedere, ca urmare a evaporării
solventului, viteza uscării depinzând de natura lui şi condiţiile in care se află urmele produse
de aceste substanţe.
In functie de condiţiile de păstrare (căldura, umezeala, soare ) şi de timpul scurs,
nuanta traseelor poate suferi modificări, mai evidente la urmele produse de cerneală şi mai
putin vizibile la cele executate cu pastă de scris. Tuşurile ce conţin numai pigmenţi şi
coloranţi organici se dizolvă, iar cele ce contin amestecuri formate din pigmenţi şi coloranţi
organici se dizolvă numai parţial.
Cernelurile, tuşurile şi pastele de scris se deosebesc intre ele prin natura şi numărul de
componenţi; astfel de deosebiri există in cadrul materialelor de acelasi tip şi culoare, dar care
se comercializează sub diferite denumiri. Astfel pot exista: mai multe tipuri de cerneală
Pagina 18 din 79
albastră, roşie, verde, neagră, fiecare având o anumită compoziţie şi destinaţie ; mai multe
tipuri de tuşuri de aceeaşi culoare ( nuanţa poate diferi), dar care au compoziţii şi utilizari
diferite.Pastele de scris se deosebesc intre ele prin compoziţii şi culoare.
Caracteristicile care individualizează urma de creion sunt: culoarea, taria, gradul de
apăsare, forma grafitului şi felul suportului. După culoare, forma şi destinaţia, creioanele sunt
negre sau colorate, iar cretele sunt albe sau colorate, cu secţiuni pătrate, forestiere sau de
croitorie. Din examinarea ultimelor rezultă că la sfârşitul execuţiei unui traseu obiectul
scriptural are tendinţa de a dezlipi fragmente din suport sau nu lasa urme pe suport.
SECŢIUNEA a 2-a: STABILIREA FALSULUI IN ACTE
1.Actul scris ca obiect de materializare a falsului
O particularizare a genului de fals analizat e faptul că se materializeză in acte scrise.

Actul scris reprezintă o scriere ( ca modalitate de exprimare a gândirii ) fixată pe un anumit
suport, care in mod obişnuit este hârtia, dar care poate fi şi pergamentul, pânza, lemnul, sticla
sau materialele plastice.1
Dreptul in general şi dreptul penal in special nu au in vedere orice fel de inscris, ci
doar pe acelea care pot produce consecinte juridice.
2.Noţiunea de fals in acte şi formele acestuia
Noţiunea de fals in acte nu este precizată printr-o definitie legală.Principalele forme

de manifestare a falsului in inscrisuri prevăzute de codul penal in vigoare sunt: falsul material
in inscrisuri oficiale ( art.288 ), falsul intelectual ( art.289 ) şi falsul in inscrisuri sub
semnatură privată ( art.290 ).
Literatura juridică, jurisprudenţa au relevat elemente esenţiale ale infracţiunii de fals
in acte, arătând că acestea prezintă trei caracteristici principale: alterarea adevărului conţinut
intr-un act, producerea sau posibilitatea producerii unor consecinţe juridice, săvârşirea faptei
cu intenţie.
Falsul intelectual constă in atestarea unor fapte sau imprejurări necorespunzătoare
1
Dumitru Sandu,Falsul in acte,Ed.Dacia,Cluj Napoca,1977,pag.9
Pagina 19 din 79
adevarului ori in omisiunea constientă de a insera unele date sau imprejurări intr-un
act, cu ocazia intocmirii acestuia.
Falsul in acte oficiale şi neoficiale constă in falsificarea prin contrafacerea scrierii sau
a subscrierii sau prin alterarea lui in orice mod, de natură să producă consecinte juridice.
Cel mai frecvent utilizate sunt modalităţile de alterare a actelor prin ştersături şi
adăugiri: in paralel cu acestea, practica expertizei criminalistice a pus in evidenţă o serie de
modalitaţ, cum ar fi: modificarea unor semne grafice prin suprapunere, hasurarea unor
anumite portiuni pentru acoperirea scrisului, contrafacerea scrisului, semnăturii şi impresiunii
de stampilă.
Fundamentul stiinţific al acestor expertize este determinat, in primul rand, de
modificările de structură şi de compoziţie produse de actiunea de falsificare pe suportul
scriptural şi pe materialul folosit pentru scriere.
Modificarea unor semne grafice prin simpla suprapunere se intalneşte nu numai la
scrisul de mâna, ci şi la imprimările mecanice, de exemplu la scrisul dactilografiat şi la cifrele
imprimate automat sau semiautomat.
Actul poate fi deci modificat şi prin haşurarea sau acoperirea cu diferite materiale a
unei portiuni a scrisului ori numai a unor portiuni grafice. In acest fel se exclud unul sau mai
multe cuvinte din text, se alterează data actului ori se modifică cifrele reprezentând sume de
bani, cantităţi de mărfuri.
Falsul se poate comite şi prin alcătuirea din nou in intregime a unui act
necorespunzător realităţii, modalitaţile de confencţionare fiind diverse. In practica se
intalnesc chiar şi in cazuri de alcătuire a piesei incriminate din fragmente a două sau mai
multor acte adevărate.
Constituirea unui act fals se poate realiza şi pe calea obţinerii semnăturii autentice
prin surprindere ( furtul semnăturii cu ajutorul hârtiei copiative ) sau intr-un alt mod.Dar cel
mai adesea, pentru plăsmuirea unui act nou se recurge la contrafacerea scrisului şi mai ales a
semnăturii, care să aibă prin această aparentă ca e mâna de la titular.
2.1.Falsul prin inlăturare de text
Se face prin stersătură, noţiune ce cuprinde atât intervenţiile de natură mecanică

asupra actului, cat de natura chimică, indreptate spre inlăturarea sau decolorarea
scrisului.Stergerea mecanică constă in radiere şi răzuire, iar ştergerea chimică in colorare şi
spălare.
Pagina 20 din 79
Prin radiere se inţelege ştergerea cu guma, cu miez de pâine, iar prin răzuire, ştergerea
cu lama, cu cuţitul sau alt obiect similar.
Radierea constituie procedeul optim de inlăturare a scrisului executat cu creionul;
răzuirea este utilizată in cazul scrisului executat cu cerneală.
Corodarea constă in decolorarea scrisului prin atacarea sa cu diverse substanţe
chimice. Reacţiile chimice ce se produc transformă cerneala intr-o compozitie slab colorata
sau incolora. Are loc un proces chimic de oxidare, de fotoreacţie reversibilă , asemănatoare
cu procesul de decolorare produs sub actiunea luminii ori a altor factori din mediul
inconjurator ( oxigen, azot ). Ca substanţe de corodare se folosesc acizii diluaţi şi substanţe
alcaline care au in soluţie o reactie bazică.
Spălarea, ce işi produce efectul folosind indeosebi solvenţii organici este procedeul
prin care scrisul se decolorează şi, in acelaşi timp, se dizolvă , dispărând total sau partial.
Un act susceptibil de modificare prin stersături urmează a fi examinat sub două
aspecte principale. In primul rând e necesar să se determine existenţa intervenţiei mecanice
ori chimice asupra acestuia şi să se localizeze stersătura. In a doua fază se va incerca
relevarea scrisului sters, pentru a se reconstitui imaginea iniţială.
Acţiunea mecanică asupra actului poate fi pusă in evidenţă prin mai multe elemente
;referitoare la deteriorarea hârtiei sau la eventualele urme ale colorantului trăsăturilor
inlăturate. Indepărtarea scrisului pe cale chimică se particularizeză şi ea printr-o serie de
elemente, de natură să releve modificarea actului in acest mod.
Solvenţii minerali sau organici folosiţi la stergere au influentă nu numai asupra
scrisului, dar şi asupra hârtiei, asupra semnelor grafice invecinate şi asupra grafismului
exectutat ulterior in portiunea alterată.
Ca repere concrete de detectare a unor asemenea intervenţii notăm prezenţa zonelor
mate, a petelor gălbui sau albicioase, care se datorează dizolvării materialului de incleiere şi
reacţile celorlalti constituienţi ai hârtiei. Un alt indiciu de alterare a actului prin mijloace
chimice il constituie cresterea porozitaţii hârtiei şi a fragilitătii, uneori până la stadiul de
sfărâmare.
2.2.Falsul prin acoperire de text
Falsul prin acoperire de text se realizează cu haşuri de aceeaşi substanţă ca si scrisul

ori se crează peste scris pete de cerneală sau de altă substantă.
Pagina 21 din 79
In situatia cand pata nu se inlatură fără deteriorarea hârtiei şi scrisului din regiunea
acoperită, se procedeză la fotografierea actului pe verso cu lumină in transparenţă sau cu
filtre de culoare. De asemenea, se poate recurge şi la fotografierea scrisului acoperit cu
radiaţii infraroşii.
O problemă oarecum inrudită cu falsul prin acoperire de text este şi scrisul cu
cerneluri invizibile. Relevarea de expert a acestor scrisuri prin acoperire se realizează prin
mijloace de laborator, fizice şi chimice. Mai intâi se aplică metodele care nu afecteză in vreun
fel integritatea actului, iar apoi acelea care-i modifică partial aspectul initial, dar care pun in
acelasi timp in evidentă scrisul latent, invizibil cu ochiul liber.
2.3.Falsul prin adăugare de text
Formele sub care se pot prezenta adăugirile sunt variate, mergând de la adăugirea unei
simple trăsături sau a unui semn de punctuaţie care modifică semnificatia cuvântului sau a
propozitiei pâna la adăugirea unei cifre, a unui cuvant, a unei fraze sau a unui fragment de
text, completările deasupra semnăturilor şi adăugirile in textele dactilografice reprezintă
forme aparte de exprimare a aceluiasi mod de alterare a actelor.
Criticile de stabilire a adăugirilor sunt, in primul rând, cele grafice şi fizico-chimice .
Lor li se poate adăuga criteriul ordinii cronologice a trăsăturilor intersectate ce apartin
scrisului initial şi celui presupus adăugat.
Analiza actului prin adăugiri poate fi constatată şi prin examinarea intersecţiei
scrisului cu indoiturile hârtiei. Plierea repetată a hârtiei duce la deteriorarea incleierii acestris,
la deranjarea fibrelor şi la mărirea gradului de absorbţie pe liniile indoiturilor.
Când toate părtile actului sunt scrise deodată, materialul de scriere va prezenta acelaşi
aspect de-a lungul indoiturii.
Adăugirea unui scris pe un asemenea act va fi marcată de intreruperea trăsăturii in
locul intersecţiei sau, in cazul scrierii cu cerneală, de difuzia acestuia.
2.4.Falsul prin contrafacerea scrisului
Contrafacerea textelor are o frecventă mai mică decât contrafacerea semnăturilor si se

intâlneşte, de obicei, la texte foarte scurte, rezoluţii, menţiuni ( de tipul ,, Am primit ” , ,,Se
aproba ” ), la cifre, mai ales in cazul adăugirii acestora, cu care ocazie se incearcă imitarea
celor existente iniţial pe actul respectiv.
Pagina 22 din 79
Imitaţie in scop fraudulos vine in conflict cu deprinderile de scriere ale plastigrafului,

ajunge la un anumit stadiu de consolidare. Acesta va constitui un obstacol in redarea fidelă a
particularităţilor grafismului altei persoane, deoarece deprinderile de scriere sunt relativ
stabile şi nu se pot schimba usor, in totalitatea lor, după vointa scriptorului.
Operatia de copiere constă in reproducerea grafismului altei persoane prin folosirea
unor mijloace ajutătoare. Spre deosebire de imitatie, prin copiere se reproduc nu numai forma
semnelor grafice, ci şi proporţile dimensionale, plasamentul elementelor grafice.
SECŢIUNEA a 3-a :SEMNĂTURA CA OBIECT AL CERCETĂRILOR

CRIMINALISTICE
Conform definiţiei DICŢIONARULUI EXPLICATIV AL LIMBII

ROMÂNE,semnătura este ,,numele unei persoane scris de propria sa mâna sub textul unui act
special, al unei scrisor i”.
Semnătura de tip grafic reprezintă mai mult un mijloc de atestare a identităţii
persoanei, fiind o manifestare de vointă a scriptorului in vederea apariţiei, modificării sau
stingerii unui raport juridic.
Individualitatea semnăturii este una dintre proprietăţile acesteia ce face posibilă
identificarea autorului şi se bazează pe calitatea semnăturii de a fi proprie unei anumite
persoane şi in acelasi timp diferită de oricare alta. După cum un om constituie o creaţie unică
printre semenii săi, la fel semnătura acestuia se va deosebi de semnăturile tuturor celorlalte
persoane.
Incă din primele faze de formare, semnătura e bine particularizată datorită faptului că
reflectă caracterul individual al scrisului din care rezidă. Acestor note grafice, puternic
individualizate pe care semnătura le ,, moşteneşte” incă de la inceput de la scris, vor aduce
contribuţia originalitatea construcţiilor induse de autor, modificările survenite in urma
exersării repetate, starea psihico-fiziologică a autorului in timpul formării deprinderii,
influenta mediului extern.
Semnătura nu are un caracter individual. Ea are şi proprietatea de a se menţine
constantă in sensul ca grupul de particularităti care o definesc subzidă timp indelungat in
acelaşi ansamblu. Această insuşire este denumită stabilitate.
Formarea stereotipului dinamic are drept consecintă automatizarea miscărilor
scripturale, ceea ce face ca semnătura să-şi păstreze aceleaşi caracteristici la fiecare execuţie.
Pagina 23 din 79
In acelaşi timp se constată că deprinderea formată manifestă mobilitate şi elasticitate pentru a

se putea menţine ca atare in condiţile unor schimbări ale mediului intern şi extern care se
repercutează asupra sa .
Aceasta posibilitate determina fenomenul de variabilitate naturală a scrisului.
Mecanismul semnăturii va reflecta tendinţa generală a fenomenelor vieţii de a nu se repeta
mecanic sub nici o forma. Aceasta face ca semnăturile aceleiaşi persoane să prezinte intre ele
unele deosebiri fiind imposibilă execuţia a două semnături identice. Acest aspect
carcterizează chiar şi semnăturile executate in serie (una după alta) sau la mici intervale de
timp, e vorba de aşa numita variabilitate de moment a semnăturii.
Dar automatizarea mişcărilor prin care se realizează o semnătură nu va permite
apariţia unor elemente total diferite de cele manifestate in mod obisnuit. Astfel, de exemplu,
elementele constant unghiulare din alcătuirea unei semnături nu se vor transforma ca efect al
unei variabilităţi in semnele arcadate.
In privinţa manifestării variabilităţii este constatat faptul că aceasta vizează mai mult
anumite semne grafice decat altele. Acţiunea variabilităţii nu vizează la fiecare execuţie toate
caracteristicile definitorii ale semnăturii, ci doar o parte din acestea. Graţie acestei forme de
manifestare, o semnătura va prezenta intodeauna o grupare de carcterisţici operante, chiar
dacă ansamblul respectiv nu va avea de fiecare dată aceeaşi alcătuire.
Caracterul automat al gestului de a semna, schematizarea şi prescurtarea pe care le
induce acţiunii, eliminânâd tot ceea ce este de prisos pentru desfăsurarea acesteia conferă
semnăturii insuşirea de a reflecta naturaletea executiei.
Noţiunea de naturaleţe inseamnă toate atributele pe care le generează un act grafic
liber, adică bazat pe deprindere consolidată in timp.
Naturaleţea de execuţie a unei semnături nu trebuie confundată cu autenticitatea
acesteia, notiune ce exprimă calitatea unei semnături de a aparţine in mod cert unei anumite
persoane, insuşirea de a fi proprie acelui individ şi nu altuia.
In plan grafic, atributul autenticiţătii s-ar putea traduce prin capacitatea oricărei
semnături de a reda intr-o imagine aparent simplă, un grup de caracteristici, irepetabil in
ansamblul sau, ce confera constructiei unicitatea sa inconfundabilă.
Ca orice deprindere, gestul de a semna se desfăsoara liber, cu spontaneitate,
imprejurare ce imprimă oricărei semnătura autentcă, constituind un atribut esenţial al
acesteia.
Pagina 24 din 79
SECŢIUNEA a 4-a:EXAMINAREA SEPARATĂ ŞI COMPARATIVĂ A

SEMNĂTURILOR
1.Examinarea separată a semnăturilor
O primă cercetare a semnăturii ce face obiectul experitzei va avea caracterul unei

identificări de gen, adică se va urmări dacă grafismul respectiv reprezintă intr-adevăr o
semnătură sau are o altă semnificaţie.
Practica de expertiză a stabilit o serie de caracteristici şi elemente care sunt in măsură
să releve caracterul natural de execuţie al unei semnături:
-dinamismul execuţiei: aspectul dinamic al unei semnături este conferit de actiunea
conjugată a mai multor agenţi:ritmul rapid al execuţiei , energia şi impetuozitatea cu care sunt
trasate majoritatea elementelor componente;
-dezinvoltura execuţiei: semnătura pare să fie executată fără efort.Firul grafic se
desfăşoară cu usurinţă, semnele componente, chiar şi cele complicate sunt conturate precis,
fără nici cea mai mică ezitare.Legaturile dintre acestea demonstrează un nivel ridicat de
automatizare;
-dublarea traseului : fenomenul apare, in special, la semnăturile trasate cu peniţa.
Este intâlnit mai rar la grafismele trasate cu creionul sau alte instrumente de scriere;
-neimprimări ale materialului de scriere: traseul semnăturii prezintă porţiuni in care
materialul de scriere nu s-a imprimat sau aderat foarte slab la suprafata hârtiei, fapt datorat
uscării sau insuficienţei cernelii sau pastei ori anumitor defecţiuni de imprimare ale
instrumentului scriptural;
-discontinuităţi ale traseului: de-a lungul traseului semnăturii apar discontinuităţi. Intr-
un anumit punct vârful instrumentului scriptural părăseşte suprafata hârtiei, face un drum
scurt prin aer şi apoi continuă trăsătura pe traiectoria sa initială;
-variaţile de calibru ale firului grafic : semnăturile trase cu spontaneitate prezintă un
traseu nuanţat. Variaţiile de echilibru, ce reflectă sugestiv o activitate naturală, sunt cel mai
bine puse in evidentă la semnăturile trasate cu peniţa;
-acurateţea trăsăturilor curbei si lanţurilor: acestea apar frecvent in alcatuirea
semnăturilor. Atunci când sunt executate cu o mare dexteritate ele reflectă o acţiune
automatizată şi o bună coordonare;
-inundarea unor detalii: fenomenul de umplere cu material de scriere ( pastă sau
cerneală ) a laturilor fine se poate produce datorită unei apăsări exagerate asupra
Pagina 25 din 79
instrumentului scriptural sau unor defecţiuni ale acestuia ce permit emisia unei cantităţi mai
mari de substanţă colorată decât ar fi necesar.
Stabilirea caracterului natural al unei semnături ridică şi problema dacă aceasta reţine
sau nu elemente de autenticitate.
Conform unei opinii impărtăşite in domeniu, acestea le prezintă anumite
,,semne”grafice a căror execuţie ea putea fi atribuită cu greu altei persoane decât
imperfecţiuni ale trăsăturilor datorate altor cauze decât falsul:
-prezenţa ,,firelor de păianjăn” sau ,,micii peri” cum le spunea Crepieux sunt
trăsături eterate ce au cateodată aspectul unor linii inclinate şi sunt intâlnite la semnăturile
persoanelor in vârstă;
-rectificări de semne grafice făcute ,,la vedere”: pot fi considerate şi ,, libertăti pe care
şi le permite doar titularul”.Sunt executate ingrijit, discret, cu intentia clară de a trece
neobservate;
-executia repetată a aceluiaşi semn grafic;
-tremurăturile naturale ale firului grafic;
-executia cu zgârierea şi ruperea hârtiei.
2.Executarea comparativă a semnăturilor
Examinările comparative includ operatiuni complexe, de mare importanţă in cadrul

investigaţiei de verificare a autenticităţii unei semnături. Ca atare, acestea nu pot fi efectuate
in mod arbitrar ci se desfăşoară intr-un anumit cadru, cu respectarea unor reguli a caror
valabilitate a fost probată in activitatea practică de expertiză.
O primă regulă se referă la direcţia de pornire a examinărilor comparative. Analiza va
avea un punct de pornire tabloul de caracteristici ale semnăturilor de provenienţă certă,
obtinut pe calea inducţiei, adică prin ridicarea la general după analiza succesivă a cazurilor
particulare, procedeu ce permite relevarea caracteristicilor de esenţă şi disocierea lor fată de
elementele intâmplătoare, neesenţiale.
Exista cerinţe ca examinarea să cuprindă toate caracteristicile grafice etalate de
semnăturile comparate.,,Concluzia finala va trebui intotdeauna sa fie bazata pe combinaţia
tuturor caracteristicilor generale si speciale si nu pe cateva caracteristici separate oricat de
valoroase ar fi acestea”1.
1
L.Ionescu,Op.Cit.,pag.144
Pagina 26 din 79
A treia regulă se referă la ordinea in care urmează să fie examinate comparativ

caracteristicile grafice, se consideră că analizele trebuie să inceapă cu caracteristicile de ordin
general şi să continue cu cele de ordin particular. Există câteva ipoteze in cazul ipotezei
execuţiei din fantezie, se vor verifica cu precădere alcătuirea şi caracteristicile grafotehnice.
La ipoteza imitaţiei libere, vor fi examinate in mod special alcătuirea, dimensiunea semnelor
componente, raporturile lor poziţionale.In ipoteza copierii vor fi examinate in mod special
alcătuirea, dimensiunea semnelor componente, raporturile lor poziţionale. In ipoteza copierii
vor fi executate prioritar caracteristicile execuţiei, modul de incepere a semnelor grafice, iar
ipoteza imitaţiei senile impune verificarea caracteristicilor execuţiei, raporturile de ordin
dimensional ale smnelor grafice, inclinarea acestora, modul lor de incepere şi de finalizare.
SECŢIUNEA a 5-a: IDENTIFICAREA SEMNĂTURILOR FALSE
Posibilitătile de identificare ale autorului unei semnături falsificate depind de

procedeul de contrafacere folosit. Referitor la aceasta problemă, in literatura de specialitate se
afirmă ca modalităţi de falsificare copierea sau imitaţia servilă care nu permit stabilirea
autorului; in schimb grafismele obţinute prin alte tehnici ( imitaţie liberă, execuţie din
fantezie, deghizare ) oferă şansa identificării plastografului. Aceasta poate fi mai mare sau
mai mică in funcţie de elementele proprii autorului pe care le reţine semnătura falsificată.
1.Semnăturile false prin copiere
La stabilirea autorului unei semnături se intampina dificultăţi datorita specificului

copierii care presupune redare fidela a unei forme grafice straină scriptorului. Scriptorul isi va
abandona temporar propriile deprinderi grafice limitându-se la actul, mai mult sau mai puţin
mecanic , de urmărire a unor construcţii care nu ii sunt familiare.
Chiar dacă, in general, autorul unei copieri nu poate fi stabilit, grafismele obţinute
prin acest procedeu pot oferi uneori date interesante despre posibilităţile sale scripturale.
De exemplu, copierea reusită a unei semnături complicate va trăda un scriptor cu o
grafie evoluată. Invers, o copiere grosiera va pune in evidenţă o persoana având un nivel
scriptural mediocru.
2.Semnăturile falsificate prin imitaţie
Pagina 27 din 79
Falsificate prin imitaţie servilă
Necesită o tehnică de execuţie apropiată de cea a desenului. Ca urmare, grafismele

obţinute prin acest procedeu nu vor prezenta decat foarte rar elementele grafice specifice
autorului, situaţie ce conduce la imposibilitatea identificării lui.
2.2.Falsificate prin imitaţie liberă
Creează un teren favorabil manifestării deprinderilor scripturale ale autorului. Chiar

dacă necesită respectarea modelului s-ar parea ca indrageşte intr-un fel actul grafic, există
sufucient termen liber pentru execuţii grafice cu caracter personal. Acest fel de construcţii
reţin atat elementele analoage celor prezente la semnaăturile autentice, cât şi grafismele de
altă structură, ce pot reprezenta litere, trasee de legătură ce trebuie considerate ca aparţinânâd
falsificatorului.
2.3.Falsificate prin imitaţie dupa execuţii prealabile
Identificarea autorului unei semnături executate printr-un astfel de procedeu este

extrem de dificilă, fiind rareori posibilă datorită faptului că scriptorul, obişnuit, redă modelul
destul de veridic, graţie studiului intreprins asupra acestuia şi exersării repetate.
2.4.Falsificate prin imitaţie liberă din memorie
Pe lânga elementele vag asemănătoare cu cele ale semnăturii autentice, grafismul

realizat pe baza evocării unei imagini străine va conţine şi numeroase elemente din scrisul
falsificatorului, silit să suplinească lacunele memoriei prin ececuţii desfăsurate conform
propriilor sale deprinderi. In acest fel, in alcătuirea grafismului falsificat, pot apărea litere,
trăsături de unire, semne diacritice şi parafe specifice acestuia, care in funcţie de număr şi
valoare se pot intruni intr-un material apt pentru o examinare comparativă şi soldată in multe
cazuri cu identificarea autorului falsului.
Pagina 28 din 79
3.Semnăturile falsificate prin executarea din fantezie
Executate fără nici o reţinere, cu naturaleţe, astfel de semnături vor reflecta

caracteristicile scripturale ale autorului, deosebindu-se radical de semnătura autentică.
Evident că particularităţile grafice ale falsificatorului vor apărea mai clar redate şi in cuantum
mai mare atunci când acesta recurge la tehnica transcrierii parţiale sau chiar totale a unui
nume străin şi se vor rezuma mai mult la situaţii in care plastograful trasează ,,la inspiraţie”
câteva semne ce nu evoca vreo literă.
Grafismele ce reţin in alcătuire semnele grafice propriu-zise oferă premise serioase in
vederea identificării autorului, in schimb la celelalte posibilitatea stabilirii acestuia este mai
mică sau chiar imposibilă, in funcţie de caracteristicile pe care le reţine grafismul respectiv.
CAPITOLUL III
CARACTERISTICI DE IDENTIFICARE A SCRISULUI
SECŢIUNEA a 1-a:CARACTERISTICI GENERALE ALE SCRISULUI
Caracteristicile generale ale scrisului sunt specifice in intregime unei anumite

persoane. Ele dau o reprezentare asupra sistemului de executare grafică a tuturor literelor.
Caracteristicile generale ca atare, fără studierea şi celor particulare, nu pot constitui temeiul
identificării. Ele variază intr-o măsură mai mare decât cele particulare in scrisul unei
persoane şi pot fi modificate intenţionat in mare măsură de falsificatorul unui act.
1.Carateristici ale limbajului ( extragrafice )
In terminologia adoptată de unii experţi, examinarea caracteristicilor limbajului folosit

la redactarea unui text este cunoscută sub denumirea de cercetare logica. Caracteristicile de
acest gen pot fi puse in evidenţa prin analiza conţinutului textului in litigiu, ele relevând:
-Nivelul general de cultură al unei persoane; scăzut dacă se intâlnesc greşeli generale
de ortografie; mediu, când unele cuvinte sunt scrise incorect ; inalt, când se pot intâlni greşeli
făcute din fuga creionului, ca urmare a tendinţei de simplificare, precum şi scrierea greşită a
unor cuvinte străine .
Pagina 29 din 79
-Cunoştinţele intr-o anumită specialitate, estimate pe baza diferiţilor termeni folosiţi

de scriptor.
O alta caracteristică ce defineşte limbajul o constituie stilul expunerii, prin care se
intelege felul compunerii, al redactării şi al legăturilor logice ce stau la baza construcţiei
textului. Se remarcă faptul că stilul de expunere poate prezenta o paletă foarte variată chiar şi
la aceeaşi persoana. Astfel, se poate scrie in stil obisnuit, familiar, literar, ştiinţific,
gazetăreşte.
Vocabularul folosit de scriptor constituie o altă caracteristică de gen ce poate fi
apreciată integral doar la textele de mare amploare. In evaluarea acestei caracteristici vor fi
avute in vedere atât părerea activă ( fondul lexical uzual), cât şi părerea pasivă ( respectiv
cuvintele perimate, arhaismele, expresii vulgare sau de jargon ) .
Alt aspect ce trebuie avut in vedere la cercetarea acestui grup de caracteristici il
constituie ortografia scrisului, indiciu preţios in descoperirea autorulul. Examinarea acestei
caracteritici presupune o cunoaştere perfectă de către experţii grafici a aspectelor evolutive
ale normelor ortografice. De exemplu, folosirea in textul incriminat a unor forme de scriere
din uz constituie o caracteristică ce poate indica vârsta scriptorului.
2.Caracteristici ale configuraţiei
Caracteristicile topografice sunt particularităţi ale amplasării textului sau unor părti
ale sale pe suport. Aprecierea stabilităţii acestor caracteristici este condiţionată de existenţa
unor texte mari ca volum, intocmite in cursul unei scrieri libere.
O prima caracteristică topografică este existenţă sau lipsa unor margini in textul
manuscrisului. Din acest punct de vedere putem intâlni următoarele situaţii: text
sinistromarginat, text dextromarginat, text incadrat şi text nemarginat.
Mărimea alineatelor prin care se stabilesc paragrafele constituie o altă caracteristica
topografică, ca şi mărimea intervalelor dintre rânduri şi care se stabileşte numai la textele
intocmite pe hârtia neliniată, in functie de distanţa la care sunt amplasate rândurile din
manuscris.
Indiferent dacă suportul este liniat sau nu, trebuie avut in vedere şi spaţiul existent
intre cuvintele pe acelaşi rând, criteriu după care scrisul poate fi : normal, inghesuit şi larg
( spaţiat ). Scrisul cu spaţii normale este acela in care distanţa dintre cuvinte este aproximativ
Pagina 30 din 79
egală cu un corp de literă nedepansată. La scrisul inghesuit, distanţa respectivă este mai mică,
iar la cel spaţiat este mai mare.
Tot o caracteristica topografică este considerată şi orientarea rândurilor in raport cu
secţiunea orizontalaă a suportului manuscrisului. Din acest punct de vedere rândurile pot fi:
orizontale, ascendente şi descendente.
In aceeaşi grupa de caracteristici este inclusă şi forma liniei rândului. La textele scrise
pe hârtie liniată se poate lua in consideratie şi aşezarea rândului in text in raport cu liniatura
hârtiei.
La caracterizarea din punct de vedere topografic a unui text va fi avută in vedere şi
asezarea topografică a semnelor accesorii. Sunt de reţinut la acest grup de caracteristici
următoarele aspecte: poziţia şi modul de scriere a datei; poziţia semnăturii; poziţia şi forma
semnului de paginare; poziţia titlului şi modul de amplasare a adresei; poziţia şi forma
semnului de trecere de pe o pagină pe cealaltă; modul de despărtire a cuvintelor in silabe.
3.Caracteristici ale formei şi miscării
I.Dimensiunea
1.Realtivă
Scrisul mic are inălţimea minusculelor nedepasante (a, c, e, i, m, n, o, r, s, u si v) sub

2mm.
Fig.1.Scris mic
Scrisul mijlociu ( mediu ) are inalţimea literelor nedepasante intre 2-4mm.
Pagina 31 din 79
Fig.2.Scris mijlociu ( mediu )
Fig.3.Scris mare
2.Absolută
Scrisul pătrat are inalţimea literelor minuscule ( in special ovalele ,,a” si ,,o”),
aproximativ egală cu lătimea lor.
Fig.4.Scris pătrat
Scrisul dreptunghiular – inalt- are inălţimea literelor minuscule (cele din ovale) mai
mare vizibil decât lătimea lor.
Pagina 32 din 79
Fig.5.Scrisul dreptunghiular-inalt
Scrisul dreptunghiular – lăţit- are inălţimea literelor (ovalelor ) mai mare vizibil decât
inălţimea.
Fig.6.Scrisul dreptunghiular-lăţit
3.Continuitatea dimensiunii
Scrisul egal se caracterizează prin inălţimea literelor depasante şi nedepasante

neschimbată, adică dimensiunea literelor nedepasante cât şi a celor depasante este egala cu
marimea.
Fig.7.Scrisul egal
Scrisul crescând ( ingladiat ) se caracterizează prin cresterea treptată a literelor spre

finalul cuvântului.
Pagina 33 din 79
Fig.8.Scrisul crescând
Scrisul descrescând ( gladiolat ) se caracterizează prin micsorarea treptată a literelor

spre finalul cuvântului.
Fig.9.Scrisul descrescând
Scrisul filiform se caracterizează prin inăltimea literelor şi in interiorul cuvântului.
Fig.10.Scrisul filiform
4.Depasante
Scrisul cu deoasante superioare normale ( conform modelului caligrafic ) are

inăltimea acestora egală cu aproximativ două corpuri şi jumătate de literă nedepasantă.
Pagina 34 din 79
Fig.11.Scrisul cu depasante superioare normale
Scrisul cu depasante superioare supraînălţate, are lungimea acestora disproportionată

depăsind in mod vizibil două corpuri şi jumătate de literă nedepasantă.
Fig.12.Scrisul cu depasante superioare supraînălţate
Scrisul ce depasante inferioare subînălţate, are lungimea acestora aproape egala cu

inalţimea literelor nedepasante. De regula acestea sunt mai mari cu o jumătate de corp decât
literele nedepasante.
Fig.13.Scrisul cu depasante inferioare subînălţate
Scrisul cu depasante inferioare normale ( conform modelului caligrafic ) , are

lungimea acestora egală cu aproximativ două corpuri şi jumătate de literă nedepasantă.
Pagina 35 din 79
Fig.14.Scrisul cu depasante inferioare normale
Scrisul cu depasante inferioare prelungite se caracterizează prin mărimea acestora mai

mult de două corpuri şi jumătate decât literele nedepasante.De regulă, prelungirea este vizibil
scoasă in evidenţă.
Fig.15.Scrisul cu depasante inferioare prelungite
Scrisul cu depasante inferioare prescurtate la lungimea acestora exagerat de

micşorată, ajungând la linia de bază a scrisului.
Fig.16.Scrisul cu depasante inferioare prescurtate
5.Raportul dintre majuscule şi minuscule
Pagina 36 din 79
Raportul normal dintre majuscule şi minuscule este atunci când literele mari au
dimensiunea egală cu doua corpuri şi jumă a unei litere mici nedepasante.
Fig.17.Raportul normal
Raportul superior este atunci când majusculele, prin prelungirea lor disproporţionată,
depăşesc două corpuri şi jumătate de literă minusculă nedepasantă.
Fig.18.Raportul superior
Raportul inferior este atunci când majusculele, prin prescurtarea lor exagerată, se
apropie de mărimea literelor nedepasante.
Fig.19.Raportul inferior
Pagina 37 din 79
6.Lungimea scrisului
Srisul dilatat este acela in care literele sunt exagerat de lăţite, iar intervalul dintre
acestea este mai mare decât o jumătate de corp de literă minusculă nedepasantă.
Fig.20.Scrisul dilatat
Scrisul strâns se caracterizează prin intervalul foarte mic intre litere, acestea
apropiindu-se intre ele mai mult decât o jumătate de corp de literă minusculă nedepasantă.
Fig.21.Scrisul strâns
Scrisul cu spaţii normale este acela in care distanţa dintre ele este aproximativ egală
cu o jumătate de corp a unei litere minuscule ndepasante.
Fig.22.Scrisul cu spaţii normale
Pagina 38 din 79
7.Spaţierea scrisului
Scrisul cu spaţii normale este acela in care distanţa dintre cuvinte e aproximativ egală
cu un corp de literă minusculă nedepasantă, iar cel dintre rânduri respectă distanţa impusă de
linierea inatlnită la caietele dictando.
Fig.23.Scrisul cu spaţii normale
La scrisul inghesuit spaţiul dintre cuvinte e mai mic decât un corp de literă
nedepasantă , iar rândurile sunt foarte lipite unele de altele. Depasantele si majusculele
intretaie uneori rândurile alăturate
Fig.24.Scrisul cu spaţii reduse
Scrisul spaţiat are distanţă dintre cuvinte mai mare decât un corp de literă , iar
rândurile sunt foarte departate unele de altele.
Pagina 39 din 79
Fig.25.Scrisul cu spaţii mari
8.Amplitudinea scrisului
Scrisul se caraterizează prin cresterea dimensiunii relative, precum şi prin miscări ale
mâinii foarte largi, materializate in bare şi finale prelungite.
Fig.26.Scrisul amplificat
Scrisul sobru este acela la care o miscare nu este executată in plus.Punctuaţia este
aşezata normal, viteza redusă, trăsăturile sunt stăpânite.
Fig.27.Scrisul sobru
Scrisul normal se caracterizează prin mişcari controlate, reţinute, barele şi finalele

având dimensiuni normale.
Pagina 40 din 79
Fig.28.Scrisul cu amplitudine normal
II.Direcţia
1.Inclinaţia scrisului
Scrisul aliniat spre dreapta se caracterizează printr-o inclinaţie a axelor sub un unghi
care variaza de la aproximativ 45 grade ( spre marginea din dreapta a colii de hârtie pe care se
scrie ) pâna la 90 de grade. Măsurarea se efectuează cu raportorul care se fixează cu baza pe
linia scrisului şi prelungirea depasamentelor ne va indica gradul de inclinatie.
Fig.23.Scrisul inclinat spre dreapta
Scrisul răsturnat se caracterizează prin inclinarea trăsăturilor spre stânga colii de

hartie pe care se scrie. Inclinatia variază sub un unghi de circa 30 de grade şi sunt in general
mai rar intâlnite.
Pagina 41 din 79
Fig.30.Scrisul răsturnat
Scrisul vertical are literele aproape perpendiculare pe linia de baza acest scris
oscilează sub un unghi de circa 10 grade( intre 85 grade şi 95 grade )
Fig.31.Scrisul vertical
Scrisul in evantai se caracterizează prin litere răsturnate, verticale şi inclinaţia spre

dreapta in cadrul unui singur cuvant. De aici şi denumirea de evantai. Această caracteristică,
fiind rar intalnită, are o valoare deosebit de mare.
Fig.31.Scrisul in evantai
2.Constanţa inclinaţiei
Scrisul cu inclinaţie constantă, o inclinare uniformă pe tot parcursul textului.
Fig.33.Scrisul cu inclinaţie constantă
Pagina 42 din 79
Scrisul cu inclinaţie inconstantă se caracterizează prin orientarea literelor când spre

stânga, când spre dreapta sau verical. Această caracteristică o putem intâlni fie in cadrul
aceluiaşi cuvânt, fie in grupe de cuvinte sau rânduri acest scris este asemănător celui in
evantai.
Fig.34.Scrisul cu inclinaţie inconstantă
3.Direcţia rândurilor
Rânduri orizontale, cuvintele nu inregistrează faţă de linia de baza a scrisului decât

neinsemnate schimbări de nivel
Fig.33.Scrisul cu rânduri orizontale
Rânduri coborâte ( descendente ), rândurile pierzându-şi orizontalitatea faţa de

marginea de sus sau de jos a hârtiei se indreapta spre in jos ( dreapta ).
Fig.36.Scrisul cu rânduri descendente
Pagina 43 din 79
Scrisul suitoare ( ascendente ), e scrisul care infătişeaza reversul scrisului descendent,

adică urcă spre coltul din dreapta hârtiei.
Fig.37.Scrisul cu rânduri suitoare
4.Forma rândurilor
Rândurile şerpuitoare, abătându-se de la linia de bază a scrisului, capată forma unei

linii ondulate.
Fig.38.Scrisul cu rânduri şerpuitoare
Rânduri săltărete, cuvintele sunt executate pe linia de baza a scrisului in formă de

trepte.
Pagina 44 din 79
Fig.39.Scrisul cu rânduri săltărete
Rândurile concave, rândurile debutează printr-o coborare şi o urcare lentă oprită la

nivelul debutului. Aceste rânduri au forma unei frânghii neintinse.
Fig.40.Scrisul cu rânduri concave
Rânduri convexe, sunt reversul rândurilor concave. Aceste rânduri au forma unui disc.
Fig.41.Scrisul cu rânduri convexe
5.Orientarea după finale
Scrisul progresiv se caracterizează prin finale şi bare orientate spre partea din dreapta
colii de hârtie.
Pagina 45 din 79
Fig.42.Scrisul progresiv
Scrisul regresiv se caracterizează prin finale orientate spre partea din stânga a colii de
hârtie pe care este aşternut.
Fig.43.Scrisul regresiv
III.Forma
Este caracteristica grafică in care se analizează automatismul, evoluţia şi forma de

execuţie a scrisului. Această caracteristică are o importanţă foarte mare in analiza grafică
intrucât numai după evolutie se pot face trieri rapide in stocuri mari de scripte
La aceasta clasă analizam următoarele caracteristici grafice:
1.Arcuirea
Scrisul arcadiform are partea superioară a literelor ,,m” şi ,,n” minuscule executate
sub forma unor curbe convexe.
Pagina 46 din 79
Fig.44.Scrisul arcadiform
Srisul unghiular are partea superioară a literelor ,,m” şi ,,n” minuscule executate sub
forma unor trăsături unghiulare.
Fig.44.Scrisul unghiular
Scrisul semiunghiular, are partea superioară a literelor ,,m” şi ,,n” minuscule

executate sub forma unor trăsături foarte usor rotunjite, adică situata intre trăsăturile
unghiulare şi arcadiforme.
Fig.46.Scrisul semiunghiular
Scrisul ghirlandoform, are partea inferioară a literelor ,,m” şi ,,n” transformate in

trăsături concave.
Pagina 47 din 79
Fig.47.Scrisul ghirlandoform
Scrisul mixt , minusculele sunt variate – arcade, semiunghi, ghiralndă , semiunghiular.
Fig.48.Scrisul mixt
2.Forma execuţiei literelor
Scrisul cursiv este scrisul obişnuit spontan, aşa cum persoana şi l-a format in timp.
Fig.49.Scrisul cursiv
Scrisul caligrafiat este scrisul specific copiilor in primii ani de scoală. Acesta este
executat cu viteză redusă şi lipsit de omogenitate in legăturile dintre litere.
Pagina 48 din 79
Fig.50.Scrisul caligrafiat(şcolastic)
Scrisul tipografiat ( majuscul sau minuscul ), este scrisul care imita caracterele
scrisului de tipar mare sau mic, dar intr-o forma mult simplificată, păstrând adesea elementele
scrisului cursiv.
Fig.51.Scrisul tipografiat
3.Simplitatea
Scrisul simplu este lipsit de combinaţii şi trăsături inutile, fără insă ca prin aceasta să
se atingă vizibilitatea lui.
Fig.52.Scrisul simplu
Scrisul combinat se caracterizează prin unirea unor trăsături in executarea literelor cu

scopul de a mări viteză de executie. Acest scris este specific persoanelor cu multă indemânare
in mânuirea instrumentului de scris.
Pagina 49 din 79
Fig.53.Scrisul combinat
Scrisul combinat ( inzorzonat ) se caracterizează prin trăsături in plus fată de cele

stabilite de reguli caligrafice. Acestea sunt introduse in special la majuscule şi la literele de
debut.
Fig.54.Scrisul complicat
4.Naturaleţea
Scrisul natural se caracterizează prin trăsături degajate, sigurantă şi spontaneitate.
Fig.55.Scrisul natural
Scrisul deghizat se carcterizează prin forma instabilă a dimensiunii, inclinaţia, viteza,

presiunea şi continuitatea.De asemenea, pe lânga dominantele grafice generale sunt
modificate şi unele caracteristici individuale. Dacă textul este redus, deghizarea se realizează
aproape in intregime.
Pagina 50 din 79
Fig.56.Scrisul deghizat
5.Evoluţia
Scrisul de evoluţie inferioară se caracterizează prin mişcări nesigure, desenul literelor

incorect executat, compozitia confuză, nerespectarea regulilor gramaticale
Fig.57.Scrisul de evoluţie inferioară
Scrisul de evoluţie medie se caracterizează prin trăsături simple, executate cu un

oarecare grad de sigurantă, desenul literelor este relativ corect executat, compoziţia textului
destul de clară şi in general respectate principalele reguli gramaticale.
Fig.58.Scrisul de evoluţie medie
Pagina 51 din 79
Scrisul de evoluţie superioară se caracterizează prin trăsături sigure, combinaţii intre

litere şi compoziţia textului de un inalt nivel intelectual.
Fig.59.Scrisul de evoluţie superioară
IV.Presiunea
Este caracteristica grafică in care se analizează presiunea exercitată de scriptor asupra

instrumentului scriptural, precum şi felul cum această presiune este repartizată pe ducte. De
asemenea, in cadrul acestei clase se analizează forma şi grosimea ductelor.
1.Apăsarea
Scrisul apăsat se caracterizează prin formarea unui sanţ lasat in masa de hârtie de
instrumentul de scris. Dacă postamentul pe care se scrie nu este rigid, pe spatele hârtiei apar
proeminent trăsăturile lasate de instrumentul scriptural.
Fig.60.Scrisul apăsat
Scrisul executat cu presiune moderată se caracterizează prin trăsături mai lent apăsate,
astfel ca şantul sau contururile de pe spatele hârtiei sunt mai putin pronunţate.
Pagina 52 din 79
Fig.61.Scrisul executat cu presiune moderată
Scrisul executat cu presiune eterată se caracterizează prin trăsături foarte slab

imprimate, instrumentul de scriere abia atingând coala de hârtie.
Fig.62.Scrisul executat cu presiune eterată
2.Constanţa apăsării
Scrisul executat cu presiune uniformă are caracteristic intregul traseu uniform.
Fig.63.Scrisul executat cu presiune uniformă

Scrisul executat cu presiune neuniformă se caracterizează prin apăsare alternativă pe
ducte. De regulă, trăsăturile suitoare sunt mai eterate pe când cele coborâte sunt mai apăsate.
Fig.64.Scrisul executat cu presiune neuniformă
Pagina 53 din 79
3.Forma ductelor
Scrisul cu ducte ascuţite se caracterizează prin finale prelungite şi subţiate progresiv

spre dreapta. Acelaşi aspect il intâlnim şi la barele plasate pe depasanta ,,t”.
Fig.65.Scrisul cu finale şi bare ascuţite
Scrisul cu ducte măciucite se caraterizează prin finale ingroşate. Acelasi aspect il

intâlnim la barele depasantelor ,,t” şi la unele semne diacritice.
Fig.66.Scrisul cu finale măciucite
Scrisul cu ducte cilindrice are carcteristici atât suitoare, cât şi cele coborâtoare
executate uniform.
Fig.67.Scrisul cu ducte cilindrice
Scrisul cu ducte fusiforme se caraterizează prin ingroşarea trăsăturilor coborâtoare,

acestea căpătând de regula forma unui fus.
Pagina 54 din 79
Fig.68.Scrisul cu ducte fusiforme
4.Grosimea ductelor
Scrisul cu ducte subţiri este executat cu trăsături foarte fine, dar are desenul literelor
clar conturat.
Fig.69.Scrisul cu ducte subţiri
Scrisul cu ducte groase se caracterizează prin ingroşarea exagerată a trăsăturilor , din

această cauză uneori dedublările şi buclele luând aspectul scrisului imbâcsit.
Fig.70.Scrisul cu ducte groase
Scrisul cu ducte normale este executat prin trăsături de grosime normală fată de
dimensiunea instrumentului folosit şi de presiunea exercitată de aceasta asupra colii de hârtie.
Pagina 55 din 79
Fig.71.Scrisul cu ducte normale
5.Limpezirea scrisului
Scrisul limpede se caracterizează prin spatiul din interiorul buclelor, laturilor şi

dedublărilor absolut curat, neumplut cu cerneală.
Fig.72.Scrisul limpede
Scrisul imbâcsit se caracterizează prin imbâcsirea buclelor, laturilor şi dedublărilor.

Este reversul scrisului limpede. Este suficient ca numai o parte din litere sa fie imbâcsite.
Fig.73.Scrisul imbâcsit
Scrisul retuşat are caracteristic traseul literelor - total sau partial - retuşat, adică scrisul
iniţial este acoperit de alte trăsături cu scopul de a obţine unele parţi din literă mai ingroşate
sau pentru a nu se putea delimita primul contur in vederea identificării.
Pagina 56 din 79
Fig.74.Scrisul retuşat
V.Viteza
Viteza scrisului este caracteristica grafică generală in care se analizează viteza şi

siguranta de execuţie a scrisului, a felului cum sunt executate literele şi semnele diacritice şi
celelate trăsături auxiliare.
1.Viteza de execuţie
Scrisul rapid se caraterizează prin executarea in viteză a tuturor trăsăturilor. Astfel

finalele devin prelungite şi ascuţite, barele pe depasanta ,,t” se deplasează spre dreapta ,
semnele diacritice se transformă in linii şi in general scrisul devine filiform.
Fig.75.Scrisul executat cu viteza rapidă
Scrisul executat cu viteză moderată se caracterizează prin mişcari lente şi uniforme,

finalele sunt trasate normal, semnele diacritice au forma obişnuită şi sunt juxtapus plasate, iar
lungimea barelor pe depasante ,,t” sunt, de asemenea, normale.
Fig.76.Scrisul executat cu viteza moderata
Pagina 57 din 79
Scrisul executat cu viteză redusă ( incet ) se remarcă prin stângăcie in desenarea

literelor, multiple opriri, retuşari, presiune mai accentuată.
Fig.77.Scrisul executat cu viteză redusă
2.Siguranţa execuţiei
Scrisul precis are toate trăsăturile executate cu siguranţă, nu se observă nici un fel de
ezitări.
Fig.78.Scrisul precis
Scrisul imprecis are traseul plin de ezitari, literele sunt executate cu multă greutate,
nesigurantă, desenarea acestora făcându-se incorect sau incomplet.
Fig.79.Scrisul imprecis
Pagina 58 din 79
Scrisul studiat se remarcă prin trăsături executate cu mult calm, cu multă

neregularitate, deşi viteza de execuţie este relativ mare.Aceste scrisuri sunt intâlnite atunci
când se scriu de regulă unele anonime.
Fig.80.Scrisul studiat
VI.Continuitatea
In această caracteristică grafică generală se apreciază gradul de legătură dintre litere,

inchiderea ovalelor şi felul cum se execută articulaţia dintre litere.
1.Legătura scrisului
Scrisul legat continuu este acela in care literele dintr-un cuvânt sunt legate intre ele.
Se apreciază că sunt legate intre ele şi atunci când grupele de litere de cuvinte mai mari sunt 5
si 6 .Se exceptează intreruperile determinate de executarea unor semne auxiliare ale literelor.
Fig.81.Scrisul legat
Scrisul grupat este acela in care intâlnim grupe formate de cate 3 sau 4 litere cel putin.
Pagina 59 din 79
Fig.82.Scrisul grupat
Scrisul tocat este acela in care fiecare literă din cadrul cuvintelor este executată prin
miscare distinctă. La acest scris este asimilat şi acela in care se gasesc uneori grupuri formate
de câte două litere legate.
Fig.83.Scrisul tocat
2.Inchiderea ovalelor
Scrisul cu ovale inchise este acela la care punctele de atac şi oprire al minusculelor a,
o, d, g şi q se suprapun.
Fig.84.Scrisul cu ovale inchise
Scrisul cu ovale deschise (crenelate) este cel la care intre punctele de atac şi de oprire
ale ovalelor mai sus arătate există un mic spatiu. Sunt apreciate ca deschise acele ovale care
sunt sinistrogire intern sau extern, insă punctul de oprire nu face jonctiune cu cel de atac, ci
trece pe langă aceasta la mică distanţă.
Pagina 60 din 79
Fig.85.Scrisul cu ovale deschise
Scrisul lăcătuit este cel cu ovalele literelor menţionate mai sus executate dublu pe o
anumită portiune de oval. De regulă această trăsătura o intâlnim la partea inferioară sau
mediană a ovalului.
Fig.86.Scrisul lăcătuit
3.Articulaţia
Scrisul articulat prin ghirlande este cel in care legatura dintre litere este executată prin
miscari cu aspectul unei curbe.
Fig.87.Scrisul articulat prin ghirlande
Pagina 61 din 79
Scrisul cu articulaţie unghiulară are legătura dintre litere executată prin unghiuri. Din
această cauză, acest gen de scris are un aspect colţuros.
Fig.88.Scrisul cu articulaţie unghiulară
Scrisul in care articulaţia este semiunghiulara este cel in care literele din cadrul
cuvintelor sunt legate intre ele prin trăsături semiunghiulare, adică acestea sunt ceva mai
deschise decât articulaţia unghiulara şi mai inchise decât cea ghirlandoformă.
Fig.89.Scrisul articulat prin semiunghiuri

Scrisul cu articulaţia mixtă este cel in care literele sunt legate intre ele prin alterarea
diferitelor forme de articulaţte.
Fig.90.Scrisul cu articulatie mixta
Pagina 62 din 79
Scrisul cu articulaţie filiforma se remarcă prin executarea unor litere foarte

simplificate şi distantele intre ele, având aspectul unui fir uşor ondulat. Acest gen de scris
este intâlnit in textele executate de medici.
Fig.91.Scrisul cu articulaţie filiformă
VII.Orânduirea
Orânduirea inmănchiază particularitătile scrisului raportate la topografia textului pe

pagină. Din acest punct de vedere se analizează ansamblul scrisului, claritatea, marginalul şi
topografia propriu-zisă a textului.
1.Ansamblul
Scrisul ordonat este cel la care scriptorul se preocupă de orânduirea diferitelor

elemente grafice ca: aliniamentul, spaţii intre rânduri şi direcţia acestora, modul de aşezare a
titlului şi a datei.
Fig.92.Scrisul ordonat
Scrisul dezordonat se caracterizează prin lipsa oricărei preocupări de orânduire a

diferitelor elemente grafice arătate la punctul anterior.
Pagina 63 din 79
Fig.93.Scrisul dezordonat
2.Claritatea
Scrisul citeţ ( lizibil ) este cel in care textul poate fi citeţ in condiţii foarte bune.
Fig.94.Scrisul citeţ
Scrisul neciteţ ( ilizibil ) este apreciat atunci când se descifreaza foarte greu, trebuind
să se deducă ceea ce a dorit scriptorul să comunice.
Fig.95.Scrisul cu neciteţ
Scrisul neiîgrijit se carcterizează prin deficienţe privitoare la amănuntele grafismului,

cum ar fi: omiterea sau plasarea gresită a punctuaţiei şi a semnelor diacritice, omiterea sau
repetarea de litere sau de cuvinte ( gângăvire grafică ) ,intrebuintarea de majuscule in loc de
minuscule sau invers, pete de cerneală , trăsături nejustificate.
Pagina 64 din 79
Fig.96.Scrisul naîngrijit
SECŢIUNEA a 2-a: CARACTERISTICI PARTICULARE ALE SCRISULUI
Caracteristicile individuale ale scrisului sunt deprinderi proprii unei anumite persoane
manifestate in construirea semnelor grafice, considerate separat sau grupate.
Practica expertizei de identificare a scriptorului invederează faptul ca in procesul
examinării trebuie avute in vedere următoarele caracteristici individuale ale scrisului:
1.Construcţia semnelor grafice
Este apreciată de practicieni ca fiind una dintre caracteristicile individuale cele mai
complexe şi revelatoare pentru identificare. Prin construcţia literală sau cifrică se intelege
arhitectonica acestor semne grafice, forma şi modelul utilizate, respectiv ceea ce experţii
grafici denumesc grafotehnia semnului grafic.
In examinarea semnelor grafice şi in aprecierea in ceea ce ele au intr-adevar
carcteristic din punctul de vedere al grafotehnicii se ia ca punct de reper modelul caligrafic ,
retinându-se indeosebi abaterile de la acesta.
Trebuie avut in vedere faptul ca adesea la scrisul aceleiaşi persoane, respectarea
modelului caligrafic alterează cu abateri de la aceasta, după cum cele din urmă pot prezenta
mai multe variante relative la acelaşi semn grafic, caz in care avem de-a face cu asa-numitul
polimorfism grafic.
Examinarea tehnică a construcţiei literelor permite preintâmpinarea greşelilor de
apreciere datorate unor asemănări accidentale ale desenului.
Un alt aspect ce trebuie avut in vedere la aprecierea construcţiei semnelor grafice il
constituie caracterul evolutiv al normelor caligrafice. Este recomandabil ca la examinarea
morfologiei semnelor grafice să fie confruntate litere care ocupă poziţii similare in cadrul
cuvintelor.
Pagina 65 din 79
2.Numărul elementelor constructive
Din care este format un semn grafic reprezintă mai degrabă o problemă de
continuitate a trăsăturilor decât de determinare cantitativă şi se apreciază după schimbările de
direcţie ale mişcării prin unghiuri şi după intreruperi.
Trăsăturile grafice pot fi executate fie separat, prin ridicarea instrumentului
scriptural , fie in mod continuu, fără intrerupere, departajarea lor fiind punctul de schimbare
al direcţiei mişcării.
3.Forma elementelor constructive
Contribuie trăsături in mod substanţial la caracterizarea individualităţii construcţiei

grafice.Formele de baza ale trăsăturilor literale şi cifrele pot fi clasificate astfel:
- trăsături grafice drepte, verticale, oblice şi orizontale ;

- trăsături grafice circulare, complet circulare, semicirculare şi in spirală ;
- trăsături grafice unghiulare ( ascuţite ) ;
- trăsături grafice convexe ( arcade ) ;
- trăsături grafice concave ( ghirlande ) ;
- trăsături grafice ondulate ;
- trăsături grafice ovoide şi buclate, care prezintă o variabilitate destul de mare chiar
in cadrul aceluiaşi scris.
4.Direcţia mişcărilor de redare a construcţiilor grafice
Implică o multitudine de direcţii in cazul aceluiaşi semn.Trăsăturile orizontale pot fi

directionate spre dreapta sau spre stânga.
5.Modul de incepere a semnelor grafice
La aprecierea poziţiei punctului de atac se au in vedere amplasarea acestuia faţă de

linia de bază a scrisului şi distanţa până la centrul conventional al literei. De asemenea, se
anlizează şi amplasarea faţă de aceleaşi puncte de reper a trăsăturii nefuncţionale care
constituie linia de atac a literei, atunci când aceasta este redată.
Pagina 66 din 79
In ceea ce priveşte procedeul de incepere a semnului grafic , exista două situaţii:

- atacarea literei printr-o trăsătura nefunctională ( linie de atac ), menţionată de
normele grafice. Ea precede litera propriu-zisă şi poate avea forme variate ( dreaptă, oblică,
concavă, convexă, ondulată, in trenă ). Deoarece este nefuncţională, nu se consideră gramă.
- redarea directă a traseului literei, renuntându-se la trăsătura preliminară.
6.Modul de finalizare a semnelor grafice
Valoarea de identificare derivă din faptul ca ea constituie elementul cel mai dinamic
al scrisului cursiv, intrucât ritmul de scriere se accentuează, de obicei, fie şi numai in cadrul
unui singur cuvant, atingând maximul de intensitate in ultima parte.
Elemntele particulare ale modului de finalizare sunt date de forma şi sensul de dirijare
ale terminaţiilor, astfel:
- la scrisurile mai reţinute, terminaţiile vor fi mai scurte, având tendinţa de amputare
sau de a prezenta sub forma de croşet, care poate fi rotunjit sau unghiular.
- la scrisurile dinamogene, terminaţiile vor fii trasate in mod energic, divizate
orizontal , in jos sau in sus ( drept sau oblic ) .
7.Legarea semnelor grafice şi a elementelor acestora
Se limitează la aria construcţiei grafice, adică la modul de legare a elementelor grafice

componente ale unei litere, precum şi a literelor alăturate.
La această caracteristică a scrisului cursiv se pot examina in mod comparativ o serie
de elemente, ca: modul de legare şi forma trăsăturilor de unire, care pot avea diferite
configuraţii: drepte, unghiulare, arcade, ghirlande.
De asemnea se vor analiza spaţiul afectat intreruperii, precum şi faptul dacă
intreruperea se repetă pe tot parcursul srierii.
8.Dimensiunea semnelor grafice şi a elementelor lor componente
Relevant pentru identificare este mai ales raportul dintre dimensiunile constructive ale
literelor sau dintre acestea şi ansamblul cuvântului. In unele scrisuri, dimensiunile semnelor
Pagina 67 din 79
grafice variază după plasamentul lor in cadrul cuvintelor sau după combinatia literală in care
sunt incluse.
9.Modul de repartizare a presiunii
Poate fi analizat atunci când scrisul prezintă o calibrare diferită a ductelor. In

aprecierea aspectelor relative la presiune, potrivit legilor miscărilor grafice, trăsăturile
ascendente sunt mai subtiri decât cele descendente. Modul de repartizare a presiunii este o
caracteristică strict individuală, care poate avea contribuţie insemnată la identificarea
scriptorului.
10. Modul de scriere a unor componente accesorii ale semnelor grafice
La analiza acestui grup de carcteristici sunt avute in vedere elemente care fac parte
din construcţia literelor, dar traseul lor este redat de obicei independent ( liniile de barare,
semnele diacritice, sedilele, accentele ), ca şi semnele grafice accesorii ( semne de punctuaţie,
de subliniere ).Toate aceste componente se examinează din punct de vedere al formei,
plasamentului, directiei de trasare şi legării de finalul literelor la care sunt ataşate sau de
literele următoare.
11.Modul de scriere a unor menţiuni
Cum ar fi datele calendaristice, operaţiile matematice, abrevierile , numerotarea ,

incheierea paginilor şi bifările pot uneori contribui la identificarea scriptorului.
CAPITOLUL IV
EXAMINAREA COMPARATIVĂ A CARACTERISTICILOR SCRISULUI
SECŢIUNEA a 1-a: METODA DE CERCETARE CRIMINALISTICĂ A

SCRISULUI
Identificarea scriptorului respectiv este scopul principal al examinării criminalistice a

scrisului. Există urmatoarele probleme in cadrul efectuarii expertizelor grafice:
Pagina 68 din 79
- dacă o semnatură falsificată sau realizată pe un nume fictiv a fost executată de catre
persoana presupusă a fi autor ;
- dacă un text a fost scris de o anumită persoană , pretinsă sau banuită a fi autorul ;
- dacă două sau mai multe texte de pe acte diferite ori mai multe menţiuni din
cuprinsul aceluiaşi act sunt scrise de către o singură persoană.
Cercetarea se desfăsoară in toate domeniile criminalisticii pe baza metodelor general
valabile pentru orice examinare cu caracter ştiinţific, adică prin analiză şi sinteză, care
constau in descompunerea obiectelor in elementele lor componente, urmată de studierea lor
interdependentă. Această studiere se realizează prin metodă comparaţiei, in vederea stabilirii
asemănărilor şi deosebirilor dintre obiectele şi fenomenele confruntate.
Cercetarea criminalistică a scrisurilor necesită, ca orice altă identificare, o examinare
separată a caracteristicilor grafice ale fiecărui scris in parte, o comparare a acestora şi , in
final , o apreciere a constatărilor facute.1
SECŢIUNEA a 2-a: MATERIALE DE COMPARAŢIE
Strângerea materialelor de comparaţie constituie sarcina care solicită expertiza

( art,127 cod procedura penala şi art. 179 cod procedura civila ) şi nu a expertului. Raţiunea
acestui fapt este urmatoarea: in prealabil este necesar să se stabilească cu certitudine
autenticitatea lor, in sensul că intr-adevăr insuşirile au fost executate de către o anumită
persoană.
1.Piesele preconstituite
Sunt cele executate anterior dispunerii expertizei, deci independent de necesităţiile

acesteia , de aceea au şi o mare valoare, deoarece sunt realizate sincer şi in condiţiile cele mai
diverse.
Piesele din această categorie constau atât din acte scrise inaintea pornirii procesului
ori cercetărilor care il preced ( autobiografii, cereri, corespondenţă personală ) cât şi acte
intocmite in cursul acestuia ( piese intermediare ): declaraţii, interogatorii, dovezi de primire
a citaţiilor.
1
Buus Alexandru,Unele probleme privind expertiza criminalistica in activitatea procesuala,Revista
Justitia,nr.5,1964,pag.21
Pagina 69 din 79
Pentru expertizarea textelor se vor procura ca piese de comparaţie tot texte, scrise de
către persoana bănuita in cauza. In cazul semnăturilor trebuie să se culeagă toate semnăturile
pe care le detine persoana in cauză, adică semnături intregi şi prescurtate , cu sau fără initiale.
Piesele de comparaţie trebuiesc puse la dipozitia expertului in original. Date fiind
modificările pe care le poate suferi scrisul in decursul evoluţiei sale ori datorită unor factori
momentani, este indicat ca piesele de comparaţie să corespundă, pe cât posibil, textului sau
semnăturii ce formează obiectul expertizei in ce priveşte felul pieselor, instrumentul de scris ,
timpul când au fost scrise, adică să fie din aceeaşi perioadă ori apropiată.
2.Piesele scrise la cerere
Sunt probe grafice executate de cei in cauză in special pentru efectuarea unei
expertize. Aceste probe sunt date in faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de
judecată; in ultimul caz luarea probelor are loc chiar in sedinta de judecată.
Regulile după care se iau probele grafice, elaborate pe baza experienţei experţilor
criminalisti din tara noastră şi din alte tări ar putea fi sintetizate astfel:
- in expertizele privitoare la texte, piesele executate la cerere constau in scrierea unui
text oarecare ( o autobiografie, o nota explicativă ) astfel incât scriptorul să nu observe că se
urmareşte luarea unor probe :
- in continuare se va proceda la luarea unor probe prin dictare. Textul dictat trebuie sa
cuprindă fragmente şi cuvinte din actul incriminat şi apoi se va dicta chiar textul in cauză.
Dictarea se va face cu voce linistită şi intr-un ritm egal, fără să se dea vreo indicaţie cu privire
la ortografie şi punctuaţie ;
- se interzice copierea ;
- dacă după scrierea textului supus examinării s-au folosit forme grafice speciale, cum
ar fi majuscule topografice, se va cere persoanei să folosească toate felurile de scriere pe care
le cunoaşte şi numai când printre acestea nu apare genul de scris din piesa in litigiu i se va
cere in mod special sa execute o asemenea scriere ;
- dacă textul expertizat cuprinde cifre se va cere scrierea unor operaţii matematice ;
- se vor lua şi probe pe plicuri, liniate sau albe, dupa caz ;
- condiţiile in care se iau probele trebuie să fie pe cât posibil mai aproape de cele in
care s-a realizat scrisul incriminat.
Pagina 70 din 79
SECŢIUNEA a 3-a: FAZELE CERCETĂRII CRIMINALISTICE A SCRISULUI
1.Cercetarea prealabilă
Are mai mult caracter auxiliar, dar se dovedeşte a fi adesea foarte utilă, inlăturându-se
din timp o serie de nelămuriri. Constă in examinarea actului procesual prin care este investit
expertul, in vederea determinării cu precizie a obiectului expertizei. Se constată faptul dacă
scrisurile de comparaţie sunt suficiente cantitativ şi corespund din punct de vedere calitativ.
In finalul acestei faze se cercetează imprejurările pricinii in care s-a solicitat expertiza şi care
prezintă interes pentru efectuarea lucrării.
2.Analiza separată
A scrisurilor in litigiu şi a celor de comparatie constă in cercetarea minuţioasă a

tuturor caracteristicilor generale şi speciale ale scrisurilor. E util ca examinarea să inceapă cu
observarea modului in care scrisurile au fost realizate. Apoi se examinează caracteristicile
generale şi cele speciale, in această ordine. Examinarea scrisurilor trebuie să imbrăţişeze toate
aspectele, toate caracteristicile.
Etapa analizei separate nu apare ca o simplă defalcare mecanică a scrisului in
elementele sale componente. Pentru o individualizare concludentă a scrisului de studiat, după
determinarea caracteristicilor esentiale şi a celor mai putin semnificante sau chiar lipsite de
importantă e necesară o muncă de sinteză, de recompunere a scrisului pe baza caracteriticilor
diferenţiale ca valoare. In acest fel scrisul e definit prin ceea ce are mai reprezentativ, mai
aparte, prin ansamblul elementelor sale privite ca un tot unitar, complex.
3.Examenul comparativ
Constituie metoda stiinţifică de identificare in criminalistică. Caracteristicile grafice

ale scrisului in litigiu şi ale celui de referintă, determinate in faza anterioară, sunt confruntate
şi corelate.
Comparatia se efectuează in aceeiaşi ordine ca şi analiza separată; mai intâi
caracteristicile generale şi apoi cele speciale.
Pagina 71 din 79
Compararea are ca rezultat determinarea asemănărilor şi deosebirilor dintre scrisurile

in litigiu şi scrisurile apartinând persoanelor bănuite. Procedeul folosit depinde de fiecare
expert in parte. Compararea se poate face prin examinarea vizulă şi directă a scrisurilor, fie
prin desenarea caracteristicilor grafice ( litere, legături, trăsături de atac, finalizări ) ori prin
studierea fotografiilor, de culoarea acestora in fragmente care se suprapun. Cand se face apel
la metodele grafometrice se vor compara cotele, valorile dimensionale, curbele sau figurile
geometrice rezultate, pentru fiecare scris obtinându-se formule, medii, proiecţii.
4.Finalizarea cercetării comparative a scrisurilor
E ultima, dar şi cea mai importanta fază, constând in aprecierea elementelor

inregistrate şi formularea concluziilor.
In materie de scrisuri aceasta e complexă intrucât scrisul nu este un proces mecanic de
tipul scrisului dactilografiat, ce este supus influenţei a numeroşi factori, iar pe de altă parte
prin insăşi natura sa variabilă el nu poate fi reprodus exact, in cele mai mici detalii, nici chiar
de acelaşi scriptor.
Asemănările şi deosebirile nu se manifestă ca elemente perfect etalonate usor
departajabile in indicii pozitive sau negative. De aceea formularea concluziei este precedată
in mod necesar de o evaluare a caracteristicilor grafice, ceea ce reprezintă misiunea cea mai
dificilă a expertului.
SECŢIUNEA a 4-a: APRECIEREA CARACTERISTICILOR SCRISULUI ŞI

FORMULAREA CONCLUZIILOR
1.Determinarea valorii identificatoare a caracteristicilor grafice
Valoarea identificatoare a unui element grafic este dată de masura in care aceasta
contrbuie la particularizarea unui scris, la diferentierea scrisului respectiv de scrisurile altor
persoane. Folosirea termenului ,, contribuie ” se justifică prin aceea că o singură
caracteristică, chiar individuală, nu poate, prin ea insăsi, să fie unica bază a identificării.
Valoarea cea mai mare o au caracteristicile grafice iesite din comun, adică acele
elemente individuale cunoscute sub denumirea de” idiotisme grafice”.
Pagina 72 din 79
Edmond Locard recomandă următoarele principii de detrminare a rarităţii

caracteristicilor grafice:
- caracterele generale sunt mai importante decât forma literelor ;
- există idiotism când semnul respectiv prezintă o frecvenţă mare ;
- cea mai mare valoare pentru identificare o au idiostismele mai putin aparente ;
- printre idiotismele grafice cele mai ascunse se numară: involutia cercurilor, direcţia
liniei de bază a cuvintelor.
Aprecierea valorii elementelor grafice are un caracter subiectiv dar aceasta nu
inseamnă că insăsi expertiza scrisului ar fi lovită de relativitate, de indoială sau de arbitrar.
Determinarea in cadrul unei examinări comparative a scrisurilor nu este chiar atât de
subiectivă pentru că există un aspect obiectiv al problemei: caracteristicile scrisului sunt
materiale fiind incorporate in semne grafice, in experienţa expertului, adică cunoaşterea
valorii in general a elementelor grafice se bazează tocmai pe studierea unor scrisuri concrete.
Deci, procesul subiectiv operează cu elemente materiale, obiective, ca şi in cazul stabilirii
unui diagnostic in medicină sau al aprecierii probelor de către judecător in scopul aflării
adevărului.
2.Evaluarea rezultatelor examinării comparative a scrisurilor
Concluzia care trebuie desprinsă in urma examinării comparative a două scrisuri sub
formă de texte sau semnături reprezintă tot consecinţa unui proces de apreciere şi anume a
asemănărilor şi deosebirilor dintre ele.
Deşi două scrisuri ar putea avea oricâte trăsături comune, ele nu pot fi considerate ca
fiind executate de acelaşi scriitor dacă prezintă una sau mai multe deosebiri constante sau
fundamentale, fără ca acestea să poată fi explicată in mod logic.
Concluzia finală va trebui intotdeauna bazată pe combinaţia tuturor caracteristicilor
generale şi speciale şi nu pe câteva caracteristici separate, oricât de valoroase ar fi acestea.
In scopul formulării unei concluzi de identitate de autor, cantitatea şi calitatea
asemănărilor vor trebui să fie de aşa natură incât să excludă o coincidentă accidentala. Deci,
expertul trebuie să aprecieze factorul probabilităţii, să determine cât de improbabilă e
repetarea complexului de caracteristici grafice pe care le-a constatat in alte scrisuri. Cu cât
elementele comune ale scrisurilor comparate sunt mai individuale, cu cât valoarea lor
identificatoare e mai mare, cu atât probabilitatea de a fi găsite inscrise in scrisuri străine e mai
mică sau exclusă.
Pagina 73 din 79
3.Concluziile examinări comparative a scrisurilor
Pe baza aprecierii finale a constatărilor, expertul formulează o concluzie, adică opinia

sa cu privire la identitatea sau neidentitatea scriptorului, răspunzând astfel organului care a
dispus efectuarea expertizei.
Dupa gradul de certitudine al părerii expertului şi in functie de posibilităţile reale de
rezolvare, din punct de vedere tehnic se pot distinge concluzii categorice şi concluzii de
probabilitate. Uneori expertul este in imposibilitatea de a stabili ceea ce i s-a cerut să
determine.
3.1.Concluziile categorice
Când sunt certe sunt fie pozitive, fie negative după cum se conchide că o anumită
persoană e sau nu autorul scrisului in litigiu.
Când expertul emite o concluzie de acest gen inseamnă că si-a format convingerea
intimă că valoarea identificatoare a caracteristicilor grafice, considerate separat precum şi in
totalitatea lor, e suficientă pentru a exclude orice coincidentă accidentală. El are siguranţa că
ansamblul calitătilor comune pe care le-a determinat in cele două scrisuri sunt comune şi deci
ele provin de la un scriptor sau, invers, că deosebirile dintre scrisurile realizate sunt tipice şi
nu se datoresc unor schimbari deliberate ( deghizare, imitare, copiere ) ori variabilitătii
naturale a frafismelor şi in consecintă sunt executate de către două persoane diferite.
3.2.Concluziile de probabilitate
Sau probabile constituie şi ele o părere dirijată intr-un sens afirmativ sau negativ, dar
in mod incert1. Ansamblul caracteristicilor grafice din scrisul in litigiu nu prezintă o valoare
individualizatoare absolută, căci subzistă posibilităţi apariţiei sale şi in alte scrisuri.
Una din cauzele care-l obligă pe expert să recurgă la astfel de concluzii e volumul
redus al scrisului in discuţie. O menţiune scurtă alcătuită din câteva cuvinte sau chiar dintr-un
singur cuvânt, o semnătură simplă nu oferă un material grafic corespunzator din punct de
vedere cantitativ.1
1
Buus Alexandru,Concluzile probabile in expertiza criminalistica , Rev.Justitia Noua,nr.1,1965,pag.32
Pagina 74 din 79
Concluzia probabilă nu e şi nu trebuie să fie concretizarea unei nesiguranţe a

expertului in apreciere, materializarea unui dubiu total. Aceste concluzii sunt stiinţific
admisibile şi nu contravin teoriei identificării.De asemenea nu sunt de neglijat căci ele
determină totuşi ceva, neputând fi asimilate cu o concluzie de imposibilitate de soluţionare a
problemei căci intr-adevăr nu aduce nimic nou din punct de vedere informaţional,ci oferă o
pistă pe care pot fi canalizate cercetările ulterioare.
3.3.Imposibilitatea rezolvării problemei
Cu exceptia cazurilor in care se pot formula concluzii categorice sau de probabilitate

mai există o categorie de concluzii sau mai exact de situaţii in care nu se poate emite o
părere. Imposibilitatea rezolvării problemei puse expertului se exprimă prin formula „ nu se
poate stabili ”.
Asemenea situaţie e determinată de aceeaşi factori intâlniti la concluziile de
probabilitate, numai că materialul de examinat e şi mai sărac in elemente grafice , fiind deci
imposibilă o apreciere a valorii caracteristicilor existente. De exemplu , o examinare eficace
poate fi impiedicată de imbâcsirea scrisului cu cerneală, de acoperirea sa cu o pată sau cu un
alt scris.
Ca şi celelalte genuri de concluzii , şi aceasta necesită explicatii temeinice, in aşa fel
incât organul juridic să capete certitudinea că nu poate obtine nici un fel de date prin
examinarea grafică.
3.4.Aprecierea raportului de expertiză de către organul judiciar
Pentru valorificarea concluziei expertului , adică pentru retinerea ei ca mijloc de

probă se impune aprecierea valorii sale probante de organul judiciar. Opinia expertului nu
obligă organul judiciar.1
Aprecierea probelor e liberă şi se realizează potrivit convingerii organului de urmărire
penală şi a instantei de judecată, formată in urma examinării tuturor probelor administrate.
Valoarea probantă a raportului de expertiză criminalistică, a concluziei sale, depinde
de veridicitatea faptelor ce se stabilesc , care poate fi desprinsă in scopul corelării cu celelalte
1
D.Sandu,Unele aspecte privind interpretarea concluziilor raportului de expertiza,Colectiv ,, 20 de ani de
expertiza ciminalistica” , Min.Just.
Pagina 75 din 79
fapte şi imprejurări ale cauzei.Dacă celelate probe se coroborează cu cocluziile expertizei ,

atunci acestea din urmă sunt concludente şi utile cauzei.
Dacă probele nu coincid cu concluziile expertizei inseamnă că , primele sau ultimele
sunt false. In al doilea caz concluziile expertului sunt eronate şi vor putea fi inlăturate,
eventul pe calea unei noi expertize.
3.5.Dispunerea şi interpretarea noii expertize
Aprecierea şi valoarea concluziei raportului de expertiză se face de obicei in

momentul deliberării, când toate probele sunt administrate şi are loc evaluarea lor globală,
dându-se solutia.
Există şi situaţii in care se pune problema efectuării unei noi expertize, fie din oficiu ,
fie la cererea părtii interesate. In ambele cazuri , dispunerea noii expertize trebuie sa fie o
masură de elucidare a indoielilor pe care le are organul de urmărire penală sau instantă de
judecată cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză.
Principalele cauze care generează necesitatea noii expertize sunt: insuficienta
argumentare şi demonstrare a concluziei primului raport de expertiză, ceea ce o face
neconvingătoare; concluzia este incertă de probabilitate, sau de imposibilitate a rezolvării
problemei când concluzia e in vădita contradictie cu alte probe administrate in cauză.
Noua expertiză nu trebuie confundată cu suplimentul de expertiză care reprezintă o
completare a expertizei efectuate. Astfel, se va cere un supliment atunci când se solicită
lămurirea unor aspecte noi legate de problema initială sau când se urmăreşte soluţionarea
aceleiaşi probleme.
3.6.Dreptul celui căruia i s-a incredinţat efectuarea expertizei de a cunoaşte

materialele cauzei. Limitele in care pot fi cunoscute.
Realizarea expertizei criminalistice şi caracterul convingător al concluziilor formulate

sunt dependente de cunoaşterea unor fapte sau imprejurări de fapt, legate de aspectul sau
aspectele pentru a căror lămuriri s-a dispus efectuarea examinării de specialitate.Uneori
efectuarea expertizei criminalistice presupune cunoaşterea de către expert nu numai a
materialelor ce constituie obiectul examinării ci şi a materialelor cauzei, a unor imprejurări de
fapt.
Pagina 76 din 79
Literatura redă expimarea a două puncte de vedere in ceea ce priveşte limitele in care
cel insărcinat cu efectuarea expertizei poate cunoaşte materialele cauzei.
Prima dintre ele se refera la limitarea dreptului de a cunoaşte materialul cauzei,
considerat necesar efectuării expertizei. In această opinie limitarea expertului de a cunoaşte
numai materialele necesare efectuării expertizei e aplicată de imprejurarea, că expertul
trebuie să efectueze concluziile pe baza cunoştintelor sale de specialitate intr-un domeniu sau
altul, de pericolul influenţei pe care ar putea să o exercite asupra concluziilor formulate.
Conform celei de-a doua opinii, expertului i se recunoaşte un drept nelimitat de a lua
cunoştinta de orice date care ar putea interesa efectuarea expertizei , inclusiv dosarul cauzei.
Acordarea dreptului, cu nimic mărginit, de a cunoaşte orice date existente in cauza se
sprijină, in această opinie, pe obiectivitatea ce trebuie să caracterizeze expertul, precum şi
imprejurarea că aceasta trebuie să cunoască materialele cauzei nu pentru a adapta concluziile
formulate constatărilor organelor juridice, ci tocmai pentru a putea el insuşi formula concluzii
obiective şi fundamentate ştiinţific.
Legislatia noastră şi practică organelor judiciare consacră o nouă opinie in vederea
identificării persoanei după scris.
CAPITOLUL V
VALOAREA ŞI LIMITELE EXPERTIZEI GRAFICE
Ca mijloc de fixare şi comunicare a ideilor, scrierea constituie o deprindere in care

mecanismul fiziologic este dat de complexul de legături temporare nervoase. Legăturile
produse in cortex sunt asociate cu variate acte motrice ale mâinii inscriptoare, condusă şi
controlată de sistemul nervos central, care reglează tonusul muscular.1 Particularitaţile tipului
de activitate nervoasă proprie fiecărei persoane sunt completate de tot felul de influenţe
pedagogice, culturale, profesionale, familiale, tehnice etc. şi se materializează in dverse
modalităţi grafice , ce imprimă scrisului un caracter individual.
Aceasta se reflectă atât in caracteristicile de ansamblu ( dominante grafice ) cât şi in
caracteristicile de detaliu ( morfoşlogia semnelor grafice ). Deşi fiecare caracteristică
considerată izolată poate fi intalnită in scrisul mai multor persoane, totusi combinaţia lor este
irepetabilă ceea ce crează posibilitatea identificării scriptorului chiar şi atunci când scrisul
1
Lucian Ionescu,Dumitru Sandu, Identificarea criminalistica ,Ed.Stiintifica,Bucuresti,1990,pag.30
Pagina 77 din 79
este deghizat ( scris cu mâna stângă, simularea unui scris de evoluţie inferioară, utilizarea in
scris a majusculelor de tipar ) . Această posibilitate ne ajută la stabilirea faptului dacă un act a
fost scris de persoana care figurează ca titular ( testamnet, scrisoare contestata sau anonimă,
insemnări personale, documente de serviciu, foi CEC, etc ). La fel şi cu privire la semnătura:
dacă este autentică sau a fost contrafăcută ( prin copiere, imitaţie liberă sau servilă, execuţie
din fantezie , etc) şi cine este autorul.
De asemenea analiza grafică comparativă poate contribui la stabilirea identităţii reale
a unei persoane care figurează sub un alt nume. De exemplu: cazul identificării unui omor ,
după biletul lăsat la locul faptei, care a fost descoperit sub o falsă identitate „ procurată ” prin
furtul unui buletin. După semnătură pe care şi-o schimbase, s-a demonstrat că cel care
scrisese biletul şi cel care se prevala de o noua identitate sunt una şi aceeaşi persoană.
Faţa de concluziile celorlalte expertize criminalistice, in expertiza scrisului concluziile
cuprind un grad mai mare de relativitate.1
In orice expertiză criminalistică pentru a formula o concluzie certă trebuie să se
respecte obligatoriu două condiţii esenţiale cerute de logică: să existe suficente fapte care să
constituie premisele ce permit suscrierea la acea concluzie şi să nu existe nici un caz, nici o
excepţie care să infirme concluzia.
Actualizarea cunoştinţelor referitoare la expertiza scrisului nu oferă posibiliatea de
apreciere absolut obiectivă a faptelor care să dea garanţii ca se respecte cele două condiţii.
Pentru realizarea acestor cerinţe avem la dispozitie criteriul de apreciere subiectiv, ce
izvorăşte din conştiinţa şi convingerea expertului criminalist, care şi le-a format pe baza
experienţei sale. In principiu ele sunt cu atat mai apropiate de adevăr cu cât experienţa sa este
mai bogată, mai puternic conjugată cu un spirit de observaţie ascuţit.
Pentru a se creiona convingerea in aprecierea unui rezultat se tine seama de mai mulţi
factori, care au caracterul de relativitate a concluziilor.
Faptul că in expertiza scrisului concluziile au un caracter ceva mai pronunţat de
relativitate decât in alte expertize nu trebuie in nici un fel să ducă la trecerea cu vederea a
importanţei crescânde pentru procesul penal , a acestui gen de identificare.
Mai există şi alţi factori, obiectivi care nu pot fi ignorati, de exemplu condiţiile in care
s-a scris şi din acest punct de vedere ponderea factorilor subiectivi capăta o relevare deosebită
in formularea rezultatului şi datorita acestui lucru trebuie sustinută o luptă asidua pentru
indepărtarea lor.
1
Dumitru Sandu,Op.Cit.,pag.32
Pagina 78 din 79
Pagina 79 din 79

Diploma - WWW - Tocilar

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diploma - WWW - Tocilar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Analiza scrisului din punct de vedere criminalistic

SCRISUL CA OBIECT DE CERCETARE CRIMINALISTICĂ

SECŢIUNEA a 1-a: CONSIDERAŢII GENERALE

In activitatea justiţiei de prevenire şi combatere a criminalităţi,un loc deosebit il ocupă

scopul elucidării unor probleme cu privire la originalitatea sau descifrarea manuscriselor cu

SECŢIUNEA a 2-a: CONŢINUTUL NOŢIUNII DE SCRIS IN CRIMINALISTICĂ

1.Definirea noţiunii de scris in criminalistică

2.Scrisul ca mijloc de identitate criminalistica

Luând in considerare finalitatea urmarită, scrisul interesează disciplinele foarte

3.Forme de manifestare ale scrisurilor expertizate

documentele, deoarece scrisul respectiv se pretează la o cercetare comparativă cu scrisuri de

SECŢIUNEA a 3-a: DIFERENŢIEREA EXPERTIZEI CRIMINALISTICE A

Pentru o calificare a intinderii sferei de probleme si a limitelor privind obiectul

1.Examinarea tehnică a actelor

Indiferent de procedeele utilizate, modalitaţile de falsificare ale unui act se reduce la

Grafologia, studiul scrisului pentru a determina calităţile autorului, a suferit intr-un

aliniatele. Cu grafometrul va masura inăltimea minusculelor, a depasantelor superioare b, d, f,

SECŢIUNEA a 4-a :BAZELE ŞTIINŢIFICE ALE IDENTIFICĂRII PERSOANEI

1.Mecanismele fiziologice ale executării scrisului

Definind deprinderea grafică ,, actiune automatizată ”, trebuie să subliniem că ea, ca

Fundamentul stiinţific al identificării persoanei rezidă in facultatea scrisului de a fi

foarte diferite datorita ,, altor particulariţati fiziologice, individuale, digitale şi manuale,

3.Stabilitatea relativă a scrisului

Stabilitatea deprinderilor de scriere, ca de altfel a oricăror deprinderi, este relativă,

3.1.Modificări survenite in cursul evoluţiei scrisului

3.2.Modificări datorate stării psihosomatice a scriptorului

Starea organismului persoanei asupra scrisului executat la un moment dat

3.3.Modificări realizate din conducerea mâinii de o altă persoană

Deformările grafismului prin scrisul executat cu mâna condusă prezintă, in multe

3.4.Modificări produse de starea de ebrietate

3.5.Modificări cauzate de starea unor organe care participă la execuţia scrisului

Se referă la acele modificări provocate de starea anormală in care se află mâna şi

3.6.Modificări determinate de cauzele de moment

3.7.Modificarea intenţionată a scrisului

Modificarea intenţionată a scrisului se realizează prin deghizarea scrisului sau prin

Denaturarea caracteristicilor grafice ale scrisului e realizată şi prin modificarea

CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A ACTELOR SCRISE ŞI A

SECŢIUNEA a 1-a: STABILIREA MATERIALULUI SUPORT AL ACTELOR ŞI

1.Materialul suport pentru intocmirea actului scris

2.Substanţa utilizată la scrierea actului

SECŢIUNEA a 2-a: STABILIREA FALSULUI IN ACTE

1.Actul scris ca obiect de materializare a falsului

O particularizare a genului de fals analizat e faptul că se materializeză in acte scrise.

2.Noţiunea de fals in acte şi formele acestuia

Noţiunea de fals in acte nu este precizată printr-o definitie legală.Principalele forme

2.1.Falsul prin inlăturare de text

Se face prin stersătură, noţiune ce cuprinde atât intervenţiile de natură mecanică

2.2.Falsul prin acoperire de text

Falsul prin acoperire de text se realizează cu haşuri de aceeaşi substanţă ca si scrisul

2.3.Falsul prin adăugare de text

2.4.Falsul prin contrafacerea scrisului

Contrafacerea textelor are o frecventă mai mică decât contrafacerea semnăturilor si se

Imitaţie in scop fraudulos vine in conflict cu deprinderile de scriere ale plastigrafului,

SECŢIUNEA a 3-a :SEMNĂTURA CA OBIECT AL CERCETĂRILOR

Conform definiţiei DICŢIONARULUI EXPLICATIV AL LIMBII

In acelaşi timp se constată că deprinderea formată manifestă mobilitate şi elasticitate pentru a

SECŢIUNEA a 4-a:EXAMINAREA SEPARATĂ ŞI COMPARATIVĂ A

1.Examinarea separată a semnăturilor

O primă cercetare a semnăturii ce face obiectul experitzei va avea caracterul unei

2.Executarea comparativă a semnăturilor

Examinările comparative includ operatiuni complexe, de mare importanţă in cadrul

A treia regulă se referă la ordinea in care urmează să fie examinate comparativ