„Ministerul Educaţiei și Cercetării

„UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

„ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI
“University of Applied Life Sciences and Environment”

METODELE DE COMBATERE BIOLOGICĂ

A DĂUNĂTORILOR CULTURILOR DE
CASTRAVEȚI

Profesor îndrumător:
Prof. univ. dr. Mihai Tălmaciu Student:
Georgiana Popa

IAȘI
2020

1
 I. Importanța culturii. Suprafețele cultivate. Soiuri.

Castravetele (Cucumis sativus) face parte din familia Cucurbitaceae și este o plantă
legumicolă ce poate fi cultivată atât în câmp, cât și în sere și solarii. Planta își are originea în sudul
Asiei, iar acum se cultivă în toate județele din România, preponderent în zonele din sud și vest,
deoarece acestea oferă cele mai bune condiții de mediu.
Castravetele este o plantă erbacee care are un sistem radicular slab dezvoltat și o tendință de a
crește spre suprafața solului. Tulpina este târâtoare sau urcătoare, fragilă la tinerețe, devenind
lemnificată când planta ajunge la maturitate, conform informațiilor din Tratat de legumicultură
(Ruxandra Ciofu et al, 2004).

Importanța castraveților
Fructele de castravete conțin:
-apă: 96%, carbohidrați 2,8%, proteine 0,4%, săruri minerale (magneziu, calciu, fosfor, fier,
potasiu)
-100 g castravete are o valoare energetică de 16-18 calorii
Conținutul în substanțe nutritive poate diferi de la un soi la altul.
Castravetele se poate utiliza pentru:
-consum în stare proaspătă (singur sau în amestec cu alte legume ca salată de crudități). Este
apreciat datorită gustului răcoritor si aromei specifice.
-preparate culinare ca: mâncare de castraveți, sosuri etc.
-industrializare: murături
Proprietăți terapeutice: insomnia, hidratarea pielii, influența pozitivă asupra motricității
digestive, creșterea poftei de mâncare.

Caracterizare botanica
Castravetele este o planta anuala, erbacee, cu sistem radicular slab dezvoltat cu tendinta de a creste
spre suprafata solului. Sistemul radicular este situat la o adancime de 15-20 cm, fapt ce explica
cerintele mari pentru umiditate si aer in stratul superficial al solului.
Planta de castravete are tulpina erbacee, taratoare sau urcatoare, fragila, atunci cand este tanara si
lemnificata partial la maturitate si batranete.
Aceasta este prevazuta cu carcei si acoperita cu perisori aspri. Tulpina castravetilor ating
o lungime de 2,5 -3 m.

2
 Lastarii apar dupa 20-30 zile de la semanat iar frunzele sunt mari, dispuse alternativ si
acoperite cu perisori glandulari aspri.
Florile sunt unisexuat monoice, au forma de palnie, dispuse cate 3-5 la un loc, la subsuoara
frunzelor. Florile femeiesti se recunosc usor dupa ovarul inferior care imbraca forma viitorului
fruct.
Florile barbatesti sunt larg pedunculare, cu corola mai mare, apar intotdeauna inaintea celor
barbatesti si in numar mai mare pe tulpina principala, raportul intre florile barbatesti si femeiesti
variaza in functie de mai multi factori.
Polenizarea la planta de castravete este alogama entomofila si foarte rar anemofila. Daca
polenizarea nu se realizeaza complet, fructele se deformeaza.
Fructul este o melonida alungita, de forme, dimensiuni si culori diferite in functie de soi.
Suprafata fructului este neteda sau prevazuta cu ridicaturi semisferice care la unele soiuri prezinta
perisori.
Fructele se dezvolta, de la inflorire pana la maturitate tehnica, in 4-12 zile iar pana la
maturitate fiziologica 35-45 zile.
Semintele sunt turtite, alungit-ovale, inguste spre ambele extremitati, de culoare alba sau
alb-galbuie.

Soiuri si hibrizi de castraveti

Cultura castravetilor de sera la nivel industrial, in tara noastra dateaza din anul 1962, cand
au fost construite primele suprafete de sere bloc. Insa, castravetii au fost cultivati pe suprafete mici
cu soiuri autohtone de mica productivitate.
Sortimentul de castraveti este reprezentat in special de hibrizi (F1) si mai putin de soiuri. Hibrizii
de castraveti (F1) au calitati deosebite.
Sortimentul de hibrizi difera si este adaptat la cerintele pietei fiind specific tipului de
cultura practicat (sera, solar, gradina, camp).
Soiuri si hibrizi de castraveti:
A) Castraveti de tip Cornichon:
1. Soiuri si hibrzi autofertili: Ekol F1, Rytm F1, Mirabelle F1.
2. Soiuri cu flori predominant femele: Octopus F1, Sirius F1, Triumf F1, Levina F1.
B) Castraveti cu fruct semilung sau lung:
1. Raider F1, Bagheera F1, Tiffany F1, Saldo F1, Loustik F1

3
 Cornichon este un soi timpuriu cultivat in special pentru conservare. Fructele sunt mici 8-12
cm lungime, cu forma oval- alungita, culoarea verde mai albicioasa spre varf, cu numeroase
brobonele pe suprafata. Recoltarea se realizeaza dupa 50-55 zile de la rasarire.
Ekol F1 – Varietatea de castravete Ekol F1 este rezistenta la virusul mozaicului castravetilor,
cu vigoare mare, partial/rezistent la fainare
Rytm F1 este o varitate de castraveti cu rezistenta crescuta la numerosi daunatori. Principalul
anotimp de crestere al acestei varietati de castraveti este vara, iar datorita vigorii mari, productia
acesteia este neintrerupta si ridicata chiar si in cele mai calde zile de vara.
Mirabelle F1 este un hibrid foarte timpuriu cu randament ridicat pe toata durata ciclului de
productie, flexibil, cu foliaj deschis. Fructele sunt subtiri cu forma cilindrica si culoare verde
inchis. Fructele nu prezinta gust amar. Acest hibrid are destinatii multiple, fiind cultivat atat pentru
consum in stare proaspata, cat si pentru industrializare. Se preteaza si se recomanda atat pentru
cultura in spatii protejate, cat si in camp.
Catraveti Triumf F1 – Castravetii triumf F1 sunt hibrizi timpurii cu perioada de vegetatie de 75
de zile, destinat cultivarii in spatii protejate si camp deschis. Fructele de tip chornichon sunt
cilindrice cu perisori maro, pulpa este ferma, cu gust placut, fara amareala, cu aroma specifica.
Hibridul are o capacitate de productie: 45t/ha; rezistenta buna la atacul agentilor patogeni, perfect
adaptat la conditiile agro-pedologice ale zonei.
Hokus si tezier. Sunt tot soiuri cu fructe mici, cultivate in special pentru export si
industrializare.
De Bistrita are fructul de marime mijlocie (15-20 lungime), suprafata neteda, de culoare verde-
inchis, cu dungi mai deschise, care se prelungesc de la baza pana la jumatate. Este un soi timpuriu
(50-55 zile de la rasarire la prima recoltare).
Delicates este un soi semitimpuriu (55-60 zile) cu fructul cilindric, lung de 20-30 cm de culoare
verde-inchis. Pe suprafata are numeroase broboane cu perisori albi.
Generous – este un soi semitimpuriu, cu fructele drepte, cilindrice, putin ingrosate la
mijloc, avand o lungime de 20-25 cm si 3,5-4,5 cm in diametru. Culoarea fructelor este verde-
inchis.
Raider F1 este un hibrid profesional de castraveti cu maturitate extratimpurie si fructe
cilindrice, semilungi.
Acest soi ofera productii deosebit de ridicate cu vigoare excelenta. Florile sunt predominant
femele, culoarea fructului este verde inchis, iar lungimea de 16-18 cm.
Baghera F1 este un hibrid de castravete lung, foarte raspandit in cultura in România. Planta este
viguroasa, rezistenta la Fainare si Rugina. Fructele nu sunt amare, au o culoare verde-inchis,
stralucitor, sunt uniforme ca si marime, in jur de 30-35 cm lungime si rezista bine pe planta.

4
Hibridul este timpuriu, destinat productiei in sere si in solarii incalzite, din iarna pana la inceputul
toamnei. Productia de castraveti este destinata consumului in stare proaspata.
Pentru conservare sunt recomandate soiuri precum: levo, nimbus, pioneer s.a. (hibrizii f1) care au
fructificare simultana.
Dintre soiurile androsterile si hibrizii mai importanti mentionam:
Briljant hibrid F1, formeaza pe tulpina principala flori mascule intr-un numar relativ mic (8-10
buc/planta), care se elimina de pe planta inaintea aparitiei florilor femele, astfel incat este exclusa
posibilitatea polenizarii florilor femele.
Fructele sunt de culoare verde, la inceput (februarie) ceva mai deschisa, lungimea fiind de 38-45
cm, rezistente la transport. In perioadele calduroase culoarea fructelor este mai dechisa. Productia
medie realizata in conditiile tarii noastre variaza intre 220 si 230 t/ha, din care 78%, fructe de
calitatea I.
Bambina hibrid F1, are fructe cilindrice de culoare verde-inchis in a doua jumatate a lunii
martie si mai deschise la culoare la inceputul recoltării. Bambina hibrid F1 este un hibrid cu
pretentii ridicate fata de lumina, o crestere viguroasa, cu frunze foarte mari si foarte productiv,
realizand in unele sere productii medii de pana la 250 t/ha. Singurul dezavantaj este lungimea
fructelor care nu pot fi introduse in ambalaje.
Femspot hibrid F1 este foarte timpuriu insa productia de fructe nu depaseste in general 70%.
Cresterea plantei este foarte rapida, are vigoare mare, fructele sunt de culoare verde intens cu
lungimea de 40-48 cm.
Femtrans hibrid F1 are fructe de culoare verde intens, cu lungimea de 38-45 cm, mai groase
decat la Femspot. Plantele au o crestere foarte viguroasa cu fructificare abundenta.
Sporu hibrid F1, are flori mixte, este un hibrid timpuriu si foarte productiv.
Atlanta provenit din Briljant, cu o predominare a florilor femele, adica cu circa 8-10 flori mascule
pe tulpina principala, care insa se elimina pana la aparitia florilor femele. Fructele sunt de culoare
verde intens, cu linii de 3 marimi de fructe, variand intre 35-45 cm. Hibridul este foarte precoce,
comparabil cu hibrizii M cu calitati comerciale superioare.Amazone F1 are 100 % flori femele.
Planta are o crestere viguroasa usor de dirijat, adaptandu-se la diferite metode de taieri dupa
necesitate. Nu are pretentii mari fata de lumina, produce un numar mare de fructe timpurii pe
tulpina principala, fara a extenua planta, continuand sa fructifice pe lastarii laterali pana la
defrisarea culturii. Fructele sunt de culoare verde stralucitor foarte inchis, depasind calitatea
soiurilor Sporu si Brijlant. Coaja este usor striata, de marime uniforma cu 3 tipuri: scurt 34-35 cm,
mediu 37-38 cm, lung 40-45 cm.

5
 II. Tehnologia de cultură
Cultura castraveților în sistem ecologic
Pregatirea terenului.

Pregatirea terenului presupune urmatoarele secvente tehnologice:

Fertilizara de baza care se va efectua toamna prin imprastierea manuala a gunoiului de grajd pe
suprafata solului (40-50 tone/ha); Aratura adanca care se va efectua toamna, mecanizat, cu
motocultorul MA 13;
Frezatul care se va efectua primavara, mecanizat, cu motocultorul MA 13;
Greblat care se va efectua primavara manual;
Acoperitul solarului care se va efectua primavara manual; Montatul instalatie de irigat prin
picurare care se va efectua primavara manual.

Atunci când se pregătește răsadul este bine ca pentru germinarea semințelor să se facă un
tratament biodinamic cu mușețel. Pentru acesta este nevoie de 50 g de mușețel uscat la 1 litru de
apă, macerat 30 de minute, apoi filtrat. La prevenirea și reducerea atacului de bacterioze și micoze
se folosește extract de usturoi (100 g de bulbi răzuiți la 1 litru de apă) pentru tratarea semințelor.
Semănatul se va face direct în ghivece nutritive sau din folie cu amestec adecvat culturii. Vârsta
răsadului la data plantării trebuie să fie de 30-35 zile. Ca lucrări de îngrijire a răsadurilor aveți în
vedere dirijarea factorilor de mediu, fertilizarea răsadurilor cu zeamă nutritivă fermentată de
păpădie (Taraxacum officinalis) obținută din 2 kg de plantă întreagă, fără flori în 10 litri de apă și
folosită în diluție 1:5, extract de alge 5 litri/ha, combaterea bolilor și dăunătorilor și călirea
răsadurilor. Pentru combaterea manei se poate utiliza un purin de urzică (1 kg de urzică în 10 litri
de apă pus la soare timp de 12-14 zile și filtrat) în diluție de 1:20, iar în cazul acarienilor și afidelor
aplicați infuzie de leurdă (75 g de bulbi tocați în 10 litri de apă, nediluat).

Întreținere și combatere fără chimicale

Înființarea culturii se face prin modelarea terenului în straturi înalte cu lățimea de 104 cm. În
cazul culturilor nesusținute se seamănă două rânduri pe coronament la 70 cm distanță între rânduri
și 25-30 cm între plante pe rând. Densitatea trebuie să fie de 50.000-55.000 plante/ha. După
plantare se udă din 10 în 10 zile solul de sub plantă cu zeamă nutritivă fermentată de varză creață.
Aceasta se realizează din 3 kg de frunze în 10 litri apă de ploaie. Diluția 1:10 are ca rol stimularea
creșterii și dezvoltării plantei. Ca lucrări de întreținere trebuie menționat prășitul, dacă nu s-au
folosit ca metode de erbicidare mulcirea, irigarea și fertilizarea. Aceasta din urmă se face prin

6
stropirea solului de sub plantă cu un decoct de soc (Sambucus nigra), adică 500 g de flori proaspete
sau 200 g de flori uscate în 3 litri de apă fierte timp de 30 minute. Înainte de înflorire se poate
fertiliza și cu extract de cololean (Valeriana officinalis) pentru că acesta ajută la legarea fructelor.
Pentru a mări rezistența față de boli stropiți solul cu zeamă nutritivă de gălbenele, în diluție 1:20.

Lucrarile de ingrijire:

Irigarea se va aplicat prin picurare (10 udari) cu o norma pe udare de 300 metri cubi/ha ;
Mulcirea solului se va efectua manual prin utilizarea rumegusului de rasinoase netratate chimic;
Palisatul, copilitul si ciupitul se vor efectuat manual ori de cate ori va fi nevoie;

Castravetele atat de apreciat pentru gustul lui placut , racoritor este o planta termofila, drept
urmare are cerinte ridicate fata de temperatura, cresterea si dezvoltarea producandu-se
corespunzator la 25-30 de grade Celsius.

La temperaturi de peste 35 grade Celsius si sub 18 grade Celsius, cresterile vegetative sunt
minime. La temperaturi mai mici de 12 grade Celsius, radacinile isi inceteaza complet activitatea
si plantele pier, iar in perioada infloririi, temperatura nu trebuie sa coboare sub 18 -21 grade
Celsius.

Castravetii cer 90-100% umiditate atmosferica si 85-95 % din capacitatea maxima de camp a
solului pentru apa (aceste limite trebuie asigurate constant preferandu-se aplicarea udarilor prin
aspersie - atentie insa ca exccesul de apa duce la moartea radacinilor, acestea avand nevoie si de
aer). Castravetii prefera solurile usoare, afanate, drenate, bogate in humus, imbogatite cu
ingrasaminte organice.

PH-ul solului trebuie sa fie cuprins intre 6,5 si 7,5. Parcelele destinate culturii castravetilor
trebuie sa fie ferite de curenti reci si insorite. Pentru reusita culturii este de preferat ca solarul sa
fie acoperit cu 10-15 zile inainte de plantare. Se planteaza la inceput de aprile (in functie de
temperatura) la distante de 30-40 cm intre plante pe rand si 80 de cm intre randuri. Una dintre
lucrarile de intretinere este palisarea, care se face vertical sau oblic in "V" (palisarea in V - se
realizeaza la plantele care au fost distribuite doua la cuib, asigurandu-se astfel o mai buna expunere
la lumina).

O alta lucrare de intretinere importanta este dirijarea fructificarii - se inlatura de pe tulpina

principala pe o distanta de 30-40 cm de la baza toti lastarii si fructele care apar, iar apoi pe toti
lastarii care apar se lasa un fruct si o frunza. Tulpina se carneste (se rupe) la sarma de sustinere,
recoltarea incepe dupa 35-40 de zile de la plantare si se continua pana la sfarsitul verii.

Recoltarea

7
 In dependenta de directiile utilizarii recoltei si nivelul de ingrijire, culegerea roadei trebuie
efectuata in fiecare zi sau o data in doua zile. Este necesar ca toate fructele sa fie sortate in 3
grupuri, in dependenta de lungime: pina la 5 cm, 5–7 cm, 7–11 cm. Fructele cu lungimea mai mare
de 12 cm si cu forma de cirligi nu sunt solicitate nici pe piata, nici la uzinele de conserve.
.

Cultura de toamna în camp

Cultura de castraveti in camp, toamna are ca plante premergatoare cartofi timpurii, mazare
de gradina, varza timpurie. Pentru aceasta cultura se folosesc numai soiurile de tip Cornichon.
Recoltarea incepe la jumatatea lunii august si dureaza pana la sfarsitul lunii septembrie.

8
 III. Speciile dăunătoare din cultură

Nr. Denumirea științifică Denumirea Ordinul Familia Mod de Observații

crt populară dăunare
1 Gryllotalpa Gryllotalpa Coropișnița Orthoptera Gryllotalpidae Atacă Atcă planta la
planta și radăcină (tăiere)
semințele sau la colet, iar
cultivate aceasta moare
2 Thrips Tripsul Thisanoptera Thripidae Înțeapă Provoacă
occidentalis/Frankliniella californian organele avortarea
plantei florilor,
încetinesc
creșterea si duc
la moartea
plantei
3 Tetranychus urticae Păianjenul Tetranychidae Acaricidae Atacă Distrugerea
roșu comun frunzele, resturilor
florile vegetale și al
plantelor buruienilor,
de fasole arătura de
toamnă,
4 Trialeudores Musculița Hemipterae Aleyrodidae Atacă Depistarea
vaporariorum albă de seră frunzele, musculiței se
stagnează face cu capcane
creșterea cu lipici
5 Agriotes inelatus Viermii Coleoptera Elateridae Ataca Consumă
sârmă întreaga semințele în
plantă pământ și
continua atacul
6 Delia platura Musca Dipterae Anthomyiidae Atacă
plantulelor plantele
din faza
de răsad

9
 Capitolul IV
Combaterea biologică a dăunătorilor

Nr. Denumire Metoda biologica

Denumire științifică Ordinul Familia
crt. populară Parazit Prădător Entomopatogen
1 Gryllotalpa Gryllotalpa Coropișnița Orthoptera Gryllotalpidae Beuveria bassian

2 Thrips Tripsul Thisanoptera Thripidae Swirskii

occidentalis/Frankliniella californian Orius laevigatus
Neoseiulus
cucumeris
Transeius
montdorensis
Amblyseius
swirskii
3 Tetranychus urticae Păianjenul Tetranychidae Acaricidae Macrolophus
roșu Neoseiulus
comun californicus
4 Trialeudores Musculița Hemipterae Aleyrodidae Encarsia Swirskii
vaporariorum albă de Encarsia Orius laevigatus
seră Formosa Transeius
Eretmocerus montdorensis
eremicus Amblyseius
swirskii
5 Agriotes inelatus Viermii Coleoptera Elateridae Beauveria sp,
sârmă Metarrhizium
sp,
Entomophthora
sp
6 Delia platura Musca Dipterae Anthomyiidae Encarsia Transeius
plantulelor formosa montdorensis

Swirskii Este polifag si are adaptabilitate buna si sa la temperaturi ridicate. Fiind un pradator
lacom joaca un rol important in protectia culturilor biologice si se hraneste cu mai multe organisme
victima. Pentru o crestere rapida a populatiei sale, swirskii are nevoie de o sursa de hrana
satisfacatoare si prefera musculita alba de sera si thrips. Acest pradator poate fi utilizat la culturi
de ardei dulce, castraveti, vinete, capsuni si unele culturi ornamentale.
Orius. In general este folosit pentru controlul tripsului. Oriusul este foarte mobil in cultura. Cand
nu gaseste Trips, Orius se poate hrani si cu polen sau alte insecte daunatoare cum ar fi: Musculita
alba de sera, Afide, Paianjeni si oua de molii.

Encarsia. Este un viespe parazit care depune oua in interiorul larvei de muculita alba de sera. Pupa
parazitata devine neagra, ceea ce face mai usor de monitorizat acctivitatea viespilor paraziti. In loc
de musculita alba, apar din pupele negre noi viespi paraziti. Encarsia poate sa consume inclusiv

10
lerve tinere de musculita alba de sera (pe vetre). Biobest Encarsia-este livrat sub forma de pupe
parazitate pe card sau vrac. Ambele sunt administrate direct in mediul de cultura.

Macrolophus este deosebit de eficiente ca un predator al paianjenilor, musculitelor, afidelor si

oualelor de Tuta Absoluta.

Neoseiulus californicus este adesea folosit pentru a controla păianjenul roșu (Tetranychus
urticae) dar și alți acarieni fitofagi pe diverse culturi din regiunile temperate din întreaga lume.
Neoseiulus californicus este folosit comercial în întreaga lume pentru a controla păianjenul roșu
și alte câteva specii de acarieni pe struguri, zmeură, trandafiri și alte plante ornamentale, căpșuni
și mai multe culturi de legume. S-a demonstrat că deține control eficient asupra acarianului roșu
și al Phytonemus pallidus în cultura căpșunilor din sere în Marea Britanie și Argentina. În Statele
Unite, Neoseiulus californicus a fost utilizat cu succes pentru a controla acarienii pe căpșuni
cultivate pe câmp în sudul Californiei și Florida.
Doza recomandată
In funcție de gradul de infestare cu păianjen doza recomandată este de la 1-10 indivizi /mp.Dacă
atacul se manifestă pe vetre de cultură introducerea se va face în aceste vetre și în jurul lor.
Păstrarea-tineți sticlele în poziție orizontală la temperatură de 15-18 gr,nu depozitați mai mult de
48 de ore de la primirea transportului,nu expuneți sticlele în plin soare.

AMBLYcontrol-Neoseiulus cucumeris

Neoseiulus cucumeris (cunoscut ca Amblyseius cucumeris) se foloseste pentru combaterea mai

multor specii de trips,in special Frankliniella occidentalis.Ca efect secundar atacă și paianjenul
roșu dar și specii similare acestuia.Pot supraviețui si fără trips dacă găsesc plante cu polen.
Neoseiulus cucumeris a fost primul acarian fytosid care a fost descoperit că se hrănește cu thrips
dar până în 1980, utilizarea sa în managementul thrips-ului a fost puțin explorată. Este un prădător
destul de generalist cunoscut pe plan mondial pentru potențialul său de biocontrol împotriva unui
spectru larg de dăunători (musculița albă, thrips, acarieni, afide și psyllide)
Doza recomandată
Doza este de 1 săculeț/mp sau 500-1000 indivizi/mp.

11
Este recomandat în majoritatea culturilor horticole în special castraveți și ardei.
Săculeții se agață de tulpina pricipală sau daca sunt în sticle se vor pune în cantități mici pe
suprafața frunzelor, pe o suprafață cât mai întinsa de cultură.
Păstrarea-tineți sticlele în poziție orizontală la temperatura de 15-18 gr,nu depozitați mai mult de
48 de ore de la primirea transportului,nu expuneți sticlele în plin soare.

Amblyseius montdorensis

Transeius montdorensis (cunoscut ca Amblyseius montdorensis) este un paianjen

pradator din familia Phytoseids. Se hrănește cu thrips ,musculița albă, păienjeni, arthropode mici
și polen.
* Control excelent atât pentru musculița albă, cât și pentru Thrips
* Superior în controlul Thrips-ului deoarece este capabil să-l consume și în primul și în al doilea
stadiu larvar.
* Activitatea la temperaturi mai mici (12-18 o C) imprimă randament bun la incepul culturilor
Poate să-și mențină activitatea până la 40 ° C.
Doza recomandată
Dozele și numărul de introduceri depinde în funcție de cultură: 20-50 ind/m2 ca si tratament
preventiv sau 50-150 ind/m2 în vetrele infestate.
T. montdorensis poate fi folosit in culturi de castraveți, ardei, fasole roșii, căpșuni, gerbera,
trandafiri și crizantemă.

Amblyseius swirskii
Amblyseius swirskii este un prădator din familia Phytoseiidae. Este o specie polifagă și mănâcă
ouă și larve de musculiță alba, larve de thrips,păianjen roșu și păianjen comun.

12
Amblyseius swirskii este obișnuit să se hrănească și să se reproducă pe o gamă largă de pradă din
mai multe specii, printre care se numără thrips-ul (ceapă, pepene galben și ardei iute ), musculița
albă ( seră și solarii ) și acarieni ( păianjen și eriophyoide ).Amblyseius swirskii se hrănește, în
principal, cu stadiile imature ale thrips-ului și musculiței albe, dar atacă și stadiile de adult a
speciilor de dăunători mai mici.
Doza recomandată
In funcție de intensitatea atacului și modul de introducere (preventiv, presiune scăzută or atac
puternic) doza recomandată pleacă de la 50 la 150 ind/m2.
Cultura
Se utilizează în majoritatea culturilor horticole, ornamentale și în producția de fructe. A.
swirskii nu supraviețuiește în cultura de tomate.

Aphidius colemani
Aphidius colemani se folosește pentru controlul afidelor Aphis gossypii , Myzus persicae și
deasemenea Rhopalosiphum padi -se utilizează împreună cu plante simbiotice . Parazitează
colonia de afide din cultură. Un adult de A. colemani parazitează în jur de 300 de afide.
Aphidius colemani este o mică viespe parazită, originară din America de Nord care vizează în
principal afidele. Aceste mici viespi parazitare (2-3 mm) caută coloniile de afide pentru hrană și
pentru loc de depunere a oualor. Adulții răspund la semnalele de alarmă ale plantelor infestate
pentru a localiza afidele și a se hrăni cu acel lichid lipicios produs de aphide. Parazitizarea apare
atunci când femelele își așează ouăle în interiorul nimfelor afidelor. Ouăle de Colemani se
transformă în larve care se hrănesc cu nymfa din interior, nymfa se umflă și se întărește
transformându-se într-o mumie dulce, gri sau maron.Acești prădători sunt o alegere bună pentru
utilizarea pe tot parcursul anului (in sere și în aer liber) deoarece zilele scurte de iarna nu le
afectează .
Doza recomandată
Se introduc 1-2 ind/m2, cu o repartizare de 0'25 ind/m2 saptămânal folosind plantele
simbiotice. In vetrele cu afide, se introduc 0,5-1 ind/m2.
Se folosește în culturile horticole protejate dar și în cele din camp deschis unde avem atac
de Myzus persicae si Aphis gossypii.

13
 Diglyphus isaea

Diglyphus isaea este o viespe mică,parazită care controlează marea majoritate a larvelor miniere.
Populatia de D. isaea creste mult mai repede decat populatia de larve miniere. Acești prădători
acționează depunându-și ouălele în interiorul larvelor miniere. Oul emană o toxină paralizantă care
funcționează imediat, larvele se opresc din hrănire. Dar aceste mini-viespi nu se opresc aici ,ele se
vor hrăni cu gazdele. Vor depune apoi 1-5 ouă lângă larvele paralizate, (fac până la 50 de ouă într-
un ciclu de viată). Larvele de viespi care se desprind din ouă consumă larvele miniere din exterior
(ectoparazitism), apoi construiesc apoi stâlpi de materie fecală în jurul rămășițelor dăunătorilor
devorați.
Doza recomandată
Se introduc 0.25-0.5 ind./m2 în 2 tranșe săptămânale consecutiv. Prima introducere se face la
momentul aparitiei larvelor miniere.
Se utilizează în toate culturile horticole.

Encarsia formosa
Encarsia formosa este viespea parazit a musculiței albe de seră (Trialeurodes vaporariorum).
Femela de E. formosa este atrasă de secreția zaharoasă produsă de musculițe. Odată ce vispea
găsește o larvă de musculiță iși depune oul în interiorul acesteia iar larva care va ieși din ou va
manca larva de muscă dinspre interior.
Encarsia formosa se folosește la o gamă largă de legume de seră și culturi ornamentale pentru a
controla musculița albă de seră. În culturile cu toleranță zero la dăunători este recomandată o
abordare suplimentară. Larvele parazitizate devin negre și, prin urmare, sunt ușor de recunoscut.
În timpul vieții sale, o femelă Encarsia formosa parazitează aproximativ 250 de larve de musculită
(maximum 450) și ucide încă 30 (maximum 70) prin hrănirea -gazdă.
Doza recomandată
Preventiv se introduc 1.5 ind/m2 si curativ, 2-4 ind/m2. Trebuie facute introduceri săptămânale
pană când se atinge un nivel maxim de parazitare de (80-90%).

14
Se utilizează în toate culturile horticole.

Eretmocerus eremicus
Eretmocerus eremicus este o hymenopterous din familia Aphelinidae, care paraziteaza musca
alba a tutunului (Bemisia tabaci) si musculita alba de sera (Traleurodes
vaporariorum). Eretmocerus eremicus isi dezvoltă toate ciclurile de viață în interiorul larvei de
musculiță parazitată. Odată ce gazda este localizată, femela depune ouale între gazdă și frunză.
Femelele Eretmocerus caută larve de musculiță albă. Odată ce găsește o gazdă adecvată, introduce
un ou între gazdă și suprafața frunzei. Larvele ulterior vor intra în burta larvei gazdă, formând o
capsulă în jurul ei. Larvele gazdă vor continua să se hrănească și să crească și sunt ucise doar după
ce au crescut suficient. Ouălele de musculiță albă parazitate de Eretmocerus nu devin negre la
culoare, ca în cazul celor parazitate cu Encarsia. Femelele au fost, de asemenea, văzute hrănindu-
se cu larve de musculiță și pot contribui cu până la 40% la combatere.
După atingerea stadiului pupal, larva de viespe eliberează enzimele digestive și consumă părțile
semilichide ale organismului gazdă.
Eretmocerus are nevoie de aproximativ 12 zile pentru a se dezvolta în interiorul gazdei. Adulții
vor trăi timp de 6-12 zile, în funcție de temperatură și de hrana găsită (lichidul zaharos produs de
musculița albă). Femelele vor depune 3-5 ouă pe zi.
Doza recomandată
Doza pleacă de la 1.5 - 3 ind/m2, în funcție de numărul de musculițe albe din cultură, intensitatea
atacului, suprafața, stadiul culturii etc.

Macrolophus pygmaeus
Macrolophus pygmaeus (cunoscut ca Macrolophus caliginosus) este un gandac polifag din
familia Miridae. Preferă să mănânce musculița albă dar ajuta și la controlul aphide-lor, ouă de
lepidoptere, păianjen rosu și thrips. Un adult poate mânca mai mult de 30 de ouă pe zi. Are
nevoie de câteva luni pentru a se stabili în cultură,mai ales dacă nu are suficientă hrană.

15
Prin urmare, este recomandată hrana suplimentară în timpul fazei de instalare a Macrolophus în
seră.
Odată ce populația se află în număr optim, se transformă într-un prădător extrem de eficient,
protejând recolta împotriva infestărilor neașteptate. M. pygmaeus poate consuma aproximativ 50
de larve și ouă pe zi. De asemenea, pentru controlul larvelor miniere și Tuta absoluta , gândac este
un aliat care nu trebuie subestimat. Din când în când, îi place să mănânce printre altele câte un
acarian, un ouă de molii sau o afidă. Nimfele sunt foarte apreciate pentru contribuția lor la controlul
dăunătorilor. Ei acționează local, deoarece nu zboară.Și astfel pot rămâne la fața locului în zonele
infestate.
Doza recomandată
Se introduc 0.5-1 ind/m2 împreună cu ENCARcontrol și/sau EREMIcontrol.
Se utilizează în toate culturile protejate, dar populația trebuie ținută sub control pentru că în lipsa
prăzii poate afecta frutele din culturile de castravete, dovlecel și rosii cherry.

Orius laevigatus
Orius laevigatus este un gândac prădător din familia Anthocoridae. Acest gândac
mănâncă thrips dar și polen. Adulții pot zbura și găsi prada foarte usor. Odată prada găsită, o
despică si ii mănâncă conținutul. O. laevigatus poate manca pana la 20 de thripsi pe zi.
La un raport de un prădător la 180 de trips, populațiile de trips au fost suprimate iar la un raport
între un prădător și 40 de victime, populațiile de trips au fost ținute sub pragul de dăunare.
Doza recomandată
Se introduc 1.5 to 3 ind/m2 în diferite etape, începând cu momentul apariției primelor flori în
cultură
Se utilizează în culturile de ardeioase, pepeni, vinete, pepeni galbeni și căpșuni. Singura
cultură protejată în care nu se pot folosi este cea de tomate.

Phytoseiulus persimilis
Phytoseiulus persimilis este un prădator pentru paianjenul rosu. Odată ce găsește vatra cu atacul
de păianjen, femela depune oualele acolo. Din fiecare ou va ecloza o larvă care mănâncă 5 adulți

16
sau 20 de ouă pe zi în funcție de stadiul în care se află până va deveni adult. P. persimilis mănâncă
paienjenii aflati în toate stadiile de dezvoltare dar cu predilecție paienjenii tineri.
Ei pot pune până la 60 de ouă care eclozează în larve minuscule,apoi în forme nimfale înainte să
ajungă la maturitate.Sunt prădători acerbi, consumând mulți acarieni adulți, ouă și pui.Durata de
viață a acestor acarieni este de aproximativ 8 zile în etapele imature, apoi în jurul a 36 de zile ca
adulți.
Este cea mai eficientă metodă de combatere a acarienilor din culturile horticole.
Doza recomandată
Se introduc 2-6 ind/m2, în cazul introducerii în vetre cu presiune mare se vor introduce 20 ind/m2

17
 Concluzii

În ultimii ani, agricultura se confruntă cu tot mai multe provocări. Și, ca întotdeauna, la
provocări noi trebuie găsite răspunsuri noi. Așa se întâmplă și în ceea ce privește combaterea
dăunătorilor. Multe dintre insectele cauzatoare de probleme s-au adaptat la produsele chimice
folosite pentru distrugerea lor. Ca atare, a fost nevoie de alte soluții. Și cele mai eficiente s-au
dovedit a fi tot cele naturale. Așa a apărut o nouă metodă de combatere a insectelor dăunătoare:
prădătorii. Practic, nu este vorba decât despre alte insecte, a căror hrană constă în ouăle și larvele
dăunătorilor.
Controlul biologic răspunde cerințelor pieței referitoare la calitate și protecția mediului
înconjurător, iar punerea sa în aplicare este perfect apărată de criteriile economice. Într-un tabel
unde sunt prezentate în paralel structura costurilor pentru un hectar, pentru controlul chimic versus
control biologic al dăunătorilor, este evident că un control biologic face posibilă înjumătățirea
costului utilizării substanțelor chimice.
A devenit evident că un control biologic al dăunătorilor este egal sau mai eficace decât
utilizarea produsele fitosanitare chimice; în plus față de avantajele pe care le are față de mediul
înconjurător, în ultimii ani controlul biologic este tehnica cea mai des folosită de producători de
combatere a dăunătorilor
La nivel financiar, controlul biologic s-a dovedit a fi o tehnologie foarte rentabilă, deoarece
salvează costurile aplicărilor frecvente de pesticide. Tot mai mulți producători sunt convinși că
această tehnologie va continua să se extindă. În mai puțin de un deceniu, într-una dintre cele mai
importante regiuni producătoare ale Europei, Almeria – Spania, cu un sprijin serios și cu dorința
de pregătire tehnică a producătorilor, s-a reușit creșterea durabilității producției agricole, a calității
produselor agricole, dar și a mediului înconjurător.
De obicei, costul programelor fitosanitare merge mână în mână cu presiunea dăunătorilor,
cu cât sunt mai multe probleme cu dăunătorii, cu atât mai mari sunt și costurile de combatere.
Toate metodele de combatere a dăunătorilor sunt condiționate de această afirmație.
Eficiența controlului biologic este foarte ridicată împotriva dăunătorilor precum tripsul și
păianjenul roșu, care dezvoltă tot mai multe rezistențe și în fiecare zi este tot mai dificil să găsești
produse chimice care să combată acești dăunători.

18
 Bibliografie

Mihai Talmaciu (2005), Entomologie agricola;

TALMACIU, Mihai (2014), Entomologie agricola : I.D.;

Y.P.S. Bajaj (1994), BIOTECHNOLOGY in agriculture and foresty;

Valentin Brudea , Entomologie forestieră;
Perju T si colab. 1988- Entomofagii și utilizarea lor în protecția integrată a ecosistemelor
agricole
Pisică C. 1973- Curs entomologie (UAIC Iași)
www.revista-ferma.ro
www.horticultorul.ro
www.lumea-satului.ro
academiaedu.ro

19