Şcoala incluzivă şi instruirea diferenţiată

Modele şi forme de integrare şcolară a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale

Conceptul de integrare s-a dezvoltat în corelaţie cu cel de normalizare, considerându-se că

normalizarea constituie mai degraba scopul general, idealul, în timp ce integrarea reprezintă
mijlocul sau modalitatea principală de atingere a acestui scop.
Viziunea actuală asupra acestui fenomen complex care include relaţia fundamentală dintre
mediul scolar şi cel social, consideră şcoala ca fiind nu doar un mediu de instruire şi educare ci şi
o formă de integrare socială.
Integrarea şcolară se poate aborda în cel puţin 2 sensuri:
1. un sens larg, adică adaptarea oricărui copil la cerinţele şcolii având ca premiză aptitudinea de
şcolaritate - la debutul şcolar
2. un sens restrâns, care vizează problematica şcolarizării unor copii cu dizabilităţi, în contextul
aplicării filosofiei normalizării ce presupune cuprinderea acestora în instituţii şcolare obişnuite sau
în structuri şcolare cât mai apropiate de şcolile obişnuite.
Această semnificaţie este corespunzătoare şi noţiunilor de educaţie integrată sau de învăţamânt
integrat.
Din aceasta perspectivă, literatura de specialitate distinge o anumită procesualitate a
integrării şcolare:
Integrarea fizică ca nivel incipient al integrării are în vedere prezenţa unor copii cu
dizabilităţi în grupe/clase de învăţământ obişnuit, cu scopul de reducere a distanţei fizice dintre cele
2 categorii de copii. Acest nivel de integrare educaţională
nu presupune neapărat activităţi comune şi interacţiune, acestea fiind relativ reduse, ci mai degrabă
utilizarea împreună a unor spaţii, dotări, echipamente.
Integrarea pedagogică - reprezintă participarea efectivă a copiilor cu deficienţe la un
proces comun de învăţare cu ceilalţi copii din clasa obişnuită, ceea
ce presupune că şi aceşti copii, asimilează anumite cunoştinte şi îşi formează abilităţi împreună cu
ceilalţi elevi. Integrarea pedagogică se îndeplineşte atunci când un elev cu CES atinge un nivel
relativ egal de participare cu ceilalţi elevi, la lecţii şi la alte activităţi şcolare, pe perioade de timp şi
pe conţinuturi similare, chiar dacă nivelul de cerinţe şi realizări este relativ diferit.
Integrarea socială presupune suplimentar faţă de contextul de învăţare
atinse în stadiul anterior includerea copiilor cu dizabilităţi şi în activităţile desfaşurate în afara
lecţiilor, atât în incinta şcolii ( pauze, jocuri, activităţi sportive, cultural-artistice) cât şi în afara
şcolii, în activităţi realizate cu acelaşi grup şcolar. Integrarea socială la nivelul şcolii presupune
participarea activă a unui copil cudizabilităţi la viaţa grupului şcolar, acceptarea şi includerea lui în
relaţiile şi interrelaţiile care se structurează.
Integrarea societală apare atunci când copilul cu dizabilităţi integrat
accede la un sentiment de apartenenţă şi participare deplină la viaţa comunităţii, ceea ce presupune
asumarea de roluri şi responsabilităţi sociale.
Este vorba, în acest caz, de extensia integrării în afara grupului şcolar sau chiar comunitar,
de participarea - în cazul persoanelor adulte- la activităţi productive, la viaţa unor organizaţii sau
asociaţii, la viaţa socială.
Educaţia integrată reprezintă o modalitate instituţionalizată de şcolarizare a copiilor cu
dizabilităţi, în şcoli şi clase obişnuite sau în structuri şcolare cât mai apropiate de cele obişnuite.
Educaţia incluzivă constă în extinderea scopului şi a organizării şcolii obişnuite,
transformarea acesteia, pentru a putea răspunde unei diversităţimai mari de copii: copiilor
marginalizaţi, defavorizaţi sau excluşi de la educaţie.
Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare,
având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine
participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi.
Înţelegerea şi adeziunea la educaţia/şcoala incluzivă pune în evidenţă necesitatea dezvoltării
şcolii, pregătirea şi schimbarea de ansamblu a acesteia, pentru a primi şi satisface corespunzator
participarea copiilor cu dizabilităţi ca şi a altor grupuri marginalizate în medii şcolare obişnuite, ca
elemente componente ale diversităţii umane - cu diferenţele ei specifice.
Organizarea şi funcţionarea unei şcoli incluzive vizează:
- centrarea pe copil, pe unicitatea acestuia
- răspunsul la situaţii educaţii educaţionale diverse (o pedagogie respondentă, a valorizării
diversităţii umane)
- comprehensivitate ( înţelegere, acceptare a diferenţelor între copii)
- democratie si solidaritate umană - o şcoală mai echitabilă, mai naturală
- o şcoală deschisă, prietenoasă
-o scoală flexibilă, care se adaptează, învaţă şi se schimbă.
În concluzie, daca prin educaţia integrată se aveau în vedere mai ales obiective legate de
şcolarizarea “normalizată” a copiilor cu CES - deci accentul se pune pe copii şi formele de
suport pentru aceştia – educaţia incluzivă, are ca sens şi obiectiv principal adaptarea şcolii la
cerinţele speciale de învăţare ale copiilor, iar prin extensie, adaptarea şcolii in general la diversitatea
copiilor dintr-o comunitate - ceea ce presupune reforma şi dezvoltarea de ansamblu a şcolii.
. Şcolile publice care devin incluzive trebuie să dispună de:
- dotări tehnico-materiale: săli funcţionale, cabinete de specialitate, aparatură pentru diferite tipuri
de deficienţe, mijloace de învăţământ adaptate
- resursa umană: învăţători şi profesori iniţiaţi în activitatea de predare-învăţare la clasele incluzive,
nucleu de specialiţti în educaţie incluzivă
- adaptări funcţionale: modificări ale intrărilor, rampe de acces, scări rulante etc
Analiza posibilitatilor de aplicare a strategiilor de integrare scolara a copiilor cu C/' a permis
evideíera unor modele utilizate la nivel mondial:
Modelul cooperarii scolii obisnuite cu scoala speciala - in acest caz, scoala obisnuita
coordoneaza procesul integrarii si stabileste un parteneriat activ intre cadrele didactice din cele doua
scoli care vor experimenta si sustine un nou mod de desfasurare a activitatilor didactice, pregatind
impreuna continutul activitatilor scolare, adaptand materialele si mijloacele de invatare folosite in
timpul orelor si oferind un cadru confortabil tuturor elevilor din clasa.
Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in scoala obisnuita - acest model
presupune integrarea copiilor deficienti in scoli de masa unde sa intre in relatie cu elevii normali,
facilitandu-se, cu sprijinul cadrelor didactice si specialistilor din scoala, o mai buna intercunoastere
si relationare intre cele doua categorii de copii. Modelul este criticat de unii specialisti care nu
considera o integrare reala constituirea unei clase speciale intr-o scoala obisnuita, practica
demonstrand dificultatea aplicarii unui program de integrare dupa acest model; discrepanta dintre
clasele obisnuite si clasa speciala se accentueaza, timpul efectiv in care elevii normali si cei cu
cerinte speciale relationeaza direct este destul de redus (in cele mai multe cazuri acest timp se
reduce la durata pauzelor dintre activitatile scolare); apar conflicte sau atitudini ce pot accentua
discriminarea fata de elevii deficienti din clasa speciala (adica efectul opus integrarii).
Modelul bazat pe amenajarea in scoala obisnuita a unui spatiu sau a unei sali de
instruire si resurse pentru copiii deficienti, integrati individual in clase obisnuite din scoala
respectiva - in acest caz, profesorul de sprijin desfasoara activitati cu acesti copii, atat in spatiul
special amenajat in scoala, cat si la orele de clasa.
Modelul itinerant- acest model favorizeaza integrarea intr-o scoala de masa a unui numar
mic de copii cu cerinte speciale, domiciliati la mica distanta de scoala (se evita astfel dezavantajul
deplasarilor pe distante mari ale copilului) si sprijiniti de un profesor itinerant (specializat in munca
la domiciliul copiilor cu un anumit tip de deficienta); ei pot astfel participa la activitatile scolii
respective.
Modelul comun - este relativ asemanator cu modelul precedent, cu deosebirea ca in acest caz
profesorul itinerant este responsabil de toti copiii cu deficiente dintr-un anumit areal si ofera servicii
de sprijinire a copilului si familiei, ajuta la alcatuirea programelor de invatare, urmareste evolutia
scolara a copilului, colaboreaza cu profesorii scolii obisnuite in care este integrat copilul si intervine
atunci cand apar probleme de invatare sau de adaptare a copiilor la anumite cerinte scolare.
 Instruirea diferentiata semnifica personalizarea sau individualizarea demersului instructiv-
educativ in raport cu cerintele individuale, specifice fiecarui copil. Instruirea diferentiata are
in vedere urmatoarele elemente:

-structura invatamantului,
-continutul invatamantului,
-organizarea colectivitatii scolare si a activitatii didactice,
-metodologia didactica si relatia pedagogica dintre educator si educat.