VIOLENȚA DE GEN ÎN DISCURS

UN STUDIU COMPARATIV ASUPRA INIȚIATIVELOR DE

COMUNICARE ANTIVIOLENȚĂ DE-A LUNGUL EUROPEI, ÎN
AUSTRIA ȘI SPANIA

BUCUREȘTI
2019
Articolul intitulat „Violența de gen în discurs. Un studiu comparativ asupra inițiativelor de
comunicare antiviolență de-a lungul Europei, în Austria și Spania” a fost scris de cercetatoarea în
1
științe sociale și expertă în probleme de gen, Birgit Wolf (lector la Universitatea din Viena), fiind
publicat în revista Anàlisi, în anul 2018 având 28 de pagini.

Întrebarea de cercetare care a stat la baza acestui articol a fost : cum sunt dispozițiile
aranjamentelor și înțelegerea violenței intime dintre parteneri reprezentate și modelate de discursul
vizual al intiațiativei antiviolență împotriva femeilor?

Imaginea difuzată de mișcarea antiviolență a femeilor și entităților intituționalizate

constituie subiectul central al acestui articol, cu scopul de a obține informații despre presupusele
reprezentări alternative capabile să contrasteze perspectiva "malestream” oferită de media asupra
subiectului.Contribuția adusă la discursul vizual în spațiul european, inițiativele antiviolență ale
Spaniei și Austriei sunt analizate din 2007 până în 2011 până să intre în practică convenția de la
Istanbul (aceasta obligând membrii să asigure creșterea campaniilor sau programelor de
conștientizare a violenței împotriva femeilor).

Încă din 1970, mișcarea femeilor împotriva violenței a avut o contribuție esențială ce a dus
la recunoașterea faptului că violența împotriva femeilor este o încălcare a drepturilor omului.
Având un rol important în domeniul creșterii conștientizării, campaniile sale sunt de importanța
majoră, în mod particular de cand printre cetățenii europeni media audio-vizuală a devenit cea
mai importantă sursă de informare asupra violenței domestice. Analizele europene recente prezintă
rate ingrijorătoare în care o femeie din cinci (22%) este sau a fost implicată într-o relatie cu un
partener care a agresat-o.

Violența împotriva femeilor, înțeleasă ca un fenomen social, constă în diferite manifestări

istorice ale inegalității puterii relațiilor dintre femei și bărbați ca o consecință a mai multor factori
complecși și interconectați social și cultural. Dimensiunile structurale și simbolice ale violenței
partenerului intim (IPV) includ violența fizică, sexuală, psihologică / emoțională și economică,
respectiv dinamica și efectele violenței, sunt asumate ca dimensiunile directe/ personale ale formei
de violență. Tipurile indirecte de GBV derivă din violența structurală și violența simbolică precum
și din violența discursivă.

Legat de violența de gen în știri victimele femei sunt înfățișate ca fiind „neputincioase”,
„slabe”,sau chiar sunt acuzate de propria lor victimizare, pe când făptuitorii de sex masculin sunt
reprezentați ca „monștri”, „obsedati psihic” sau „bărbați care nu se pot abține”. Publicitatea

2
reproduce mii și mii de imagini, întărind stereotipurile heterosexuale de masculinitate și feminitate,
în cea mai mare parte legate de dorințele sexuale ale bărbaților. Obiectivizarea femeilor se
manifestă prin coduri simbolice ale rolurilor sexualizate bazate pe gen, tăindu-le în părți (coapse,
picioare, sâni) și fetișizarea corpului feminin, comparabilă cu reprezentările pornografice. Aceste
construcții dominante de feminitate „dezirabile”, „ideale” pentru a atrage fantezii masculine au
fost criticate că au contribuit la violența bărbaților împotriva femeilor. Filmele afișează violența
masculină împotriva femeilor ca element principal al narațiunii, arătând actul violent ca incidente
anormale, sensaztionalizând și erotizând victimele.

În ce privește informațiile furnizate de campaniile de mișcare antiviolență sunt în mod

evident insuficient cercetate. De exemplu, în Austria, Weiß (2005) a întrebat 200 de studenți în
jurnalism despre campaniile anti-violență; 32% au confirmat că informațiile despre campanii le
vor schimba atitudinea față de GBV. Un studiu de cercetare privind IPV și relațiile publice indică
o lipsă de cunoștințe, concepții greșite persistente și dorința pentru mai multă acoperire media pe
tema IPV.

Abordarea cercetării s-a bazat pe conceptul de aparat sau dispozitiv al lui Foucault
(Foucault 1980), inclusiv interpretările respective (Deleuze, 1989) și implicațiile metodologice.
Abordarea metodei mixte se bazează pe metodologia feministă (van Zoonen, 2002), metodologia
vizuală critică (Rose 2001) și discurs / dispositive. Cercetarea a constat în proceduri și alegeri
explicite a elementelor comparative ca mijloc de extindere a generalității rezultatelor și excepții
de la concluziile de bază. Pentru a demonstra peisajul vizual al imaginilor antiviolență, cercetarea
a cuprins întreg discursul vizual creat de inițiatorii antiviolență (adică activiști individuali, ONG-
uri, entități instituționalizate, cum ar fi femeile din ministere sau departamente ).

Materialul (audio) vizual a fost derivat din inițiativele furnizate în Austria, Spania sau
Europa între 2007 și 2011, inițiat în mod explicit pentru combaterea IPV. Precum criterii
suplimentare de selecție, materialul a implicat o trimitere la cel puțin una dintre dimensiunile
violenței interpersonale sau structurale, cu acces online și asigurată de inițiatorii cei mai de seamă.
Eșantionul a fost limitat la afișe, știri reclame, spoturi video (TV, cinema). În consecință, au fost
analizate toate campaniile la nivel european și toate cele naționale în Spania și Austria din 2007-
2011, adăugând câteva exemple contrastante la nivel regional (Barcelona, Sevilla, Viena).

3
 Materialul (audio) vizual al celor 29 de inițiative anti-violență aparținând celor 14
inițiatori (patru austrieci, opt spanioli, doi europeni) au corespuns criteriilor de selecție, cu un total
de 65 de elemente vizuale (V1-V65): 2 campanii la nivel european (V1-V5); 11 inițiative în Austria
(V6- V25) și 16 în Spania (V26-V65) .4 (Wolf, 2013b). Analizele au fost efectuate în trei trepte;
analiza structurală, gruparea și analiza detaliată a fragmentelor tipice. Au fost elaborate diagrame
de analiză specifice pentru a face față diferitelor forme și tipuri de itemi, identificarea temelor
cheie, evidențierea caracteristicilor și sub-subiectelor (cuvinte cheie, imagini vizuale recurente) și
analiza frecvenței aparitiei lor.

Rezultatele au ilustrat cadrul audio-vizual creat de politicile feministe a organizațiilor

guvernamentale, cum ar fi site-ul instituționalizat al inițiativelor antiviolență, precum și a ONG-
urilor importante și a unor activiști individuali. Este important de reținut faptul că analiza a acoperit
toate circulația cunoștințelor la nivel European, austriac,spaniol prin campanii / inițiative,
incluzând câteva exemple evidențiatoare, de exemplu, transpunerea peisajului vizual și modelarea
sensului social construit de mișcarea antiviolență și politicile feministe ale corespondenților lor
instituționali.

Totodată, rezultate au arătat că 11 din 14 inițiatori cu 49 din 65 de imagini vizuale, folosesc

descrierile femeilor (potențiale) victime și / sau ale femeilor supraviețuitoare, adică acea mai
predominantă temă și motive găsite în eșantionul unei perioade de cinci ani. Mai mult, 40% (26)
din vizual și 9 din cei 14 inițiatori prezintă motive și teme victimizante: fețe sfărâmate, deformate,
anxioase, femei cu ochi negri, leziuni sau cicatrici, femei în pericol sau situații disperate, prin scene
în care femeile povestesc experiența lor despre violența partenerului, prin mărturiile sau rapoartele
martorilor sau despre comemorarea cazurilor de femicid.

Reprezentarea diversității sexului feminin este aplicată doar de 6 inițiatoare în 17 din

cadrele vizuale: arătând femeile ca victime / supraviețuitoare diferențiate prin vârstă, aspect,
origine, clasă socială sau prin reprezentarea supraviețuitorilor ca persoană transgender sau care
variază în funcție de orientarea sexuală.

Probleme mai complexe precum sprijinul moral, solidaritatea și responsabilitatea socială

s-au găsit doar într-o treime (23) din elementele puse în aplicare de 4 inițiatori. Teme precum
perspectivele de viitor sau viziunile tranzitorii (de exemplu, o viață lipsită de violență) au fost
furnizate de 6 inițiatori și în numai 8 elemente vizuale.

4
 În Austria, cel mai semnificativ rezultat în comparație cu Spania a fost că guvernul nu oferă
nici campanii guvernamentale, nici monitorizare specifică. Nu există nicio bază legală pentru
dezvoltarea strategiilor de comunicare sau a politicilor de informare continuă. Ministerul Femeilor
este situat în Camera Cancelarului fără un buget adecvat; cu toate acestea, Austria are o priveliste
exemplară a ONG-urilor cu femei autonome ce nu au nevoie de finanțarea statului. A doua
diferență semnificativă față de Spania este inexistența unor grupuri sau organizații de
supraviețuitori care să participe la discursul public despre IPV. Totodată, supraviețuitorii din
Austria nu sunt doar tăcuți în discursul public; ei fac să nu apară într-un rol activ și împuternicitor
în inițiativele antiviolență.

În conlcuzie, violența partenerul intim de la bărbat la femeie, ca o problemă de gen de

proporții foarte mari raspândită în toate țările constituie o problemă socială complexă, nu una
individuală, cu multiple dimensiuni directe și indirecte.

Campaniile în loc să se refere la individualizare și victimizare ar putea să se concentreze

pe abordări multisectoriale, pe mai multe niveluri, care transmit complexitatea GBV, dizolvând
granițele dintre victimă, supraviețuitor și non-victimă, pentru a pune capăt „alterării” și victimizării
secundare a femeilor care sunt supuse unor acte de violență. Este nevoie de un climat social în
care victimele și supraviețuitorii să poată vorbi fără a risca să fie supuși discriminării sau
sentimentelor de rușine. O sferă publică și o societate în care vorbirea constituie eliberare,
împuternicire, solidaritate și recunoaștere socială.

Bibliografie:

 Birgit Wolf, B.W., Gender-based violence in discourse . A comparative study on anti-

violence communication initiatives across Europe, in Austria and Spain, Revista Anàlisi,

5
pag 1-28;