8/20/2019 Infuzia și confuzia modelelor în comunismul românesc.

Woodstock – Cenaclul „Flacăra“ – „Omul altfel“ al lui Adrian Păunescu - Dilema v…

Publicitate (/pagina/publicitate) Redacţia (/pagina/redactia) Contact (/pagina/contact)

„Sînt vechi, domnule!" (I.L. Caragiale)

(/)
(https://www.facebook.com/dilemaveche/?fref=ts) (https://plus.google.com/112188163978441757178/about)
 
(https://www.instagram.com/dilemaveche) (https://www.youtube.com/user/Dilemaveche)
 

Woodstock (/tag/woodstock)

Infuzia și confuzia modelelor în comunismul românesc.

Woodstock – Cenaclul „Flacăra“ – „Omul altfel“ al lui Adrian
Păunescu
Adrian CIOROIANU (/autor/adrian-cioroianu)

(https://sulvo.com/?utm_source=2EcdRrqDbED4CRpCT)

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/infuzia-si-confuzia-modelelor-in-comunismul-romanesc-woodstock-cenaclul-flacara-omul-altf… 1/14
8/20/2019 Infuzia și confuzia modelelor în comunismul românesc. Woodstock – Cenaclul „Flacăra“ – „Omul altfel“ al lui Adrian Păunescu - Dilema v…

Distribuie cu:
(https://www.facebook.com/sharer.php?u=http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/infuzia-si-confuzia-modelelor-in-
comunismul-romanesc-woodstock-cenaclul- acara-omul-altfel-al-lui-adrian-paunescu) 
(https://twitter.com/home?status=http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/infuzia-si-confuzia-modelelor-in-comunismul-
romanesc-woodstock-cenaclul- acara-omul-altfel-al-lui-adrian-paunescu) 
(https://plus.google.com/share?url=http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/infuzia-si-confuzia-modelelor-in-comunismul-
romanesc-woodstock-cenaclul- acara-omul-altfel-al-lui-adrian-paunescu) 
(https://www.linkedin.com/shareArticle?mini=true&url=http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/infuzia-si-confuzia-
modelelor-in-comunismul-romanesc-woodstock-cenaclul- acara-omul-altfel-al-lui-adrian-paunescu) 
Like 1.2K people like this. Be the first of your friends. Aparut in Dilema veche, nr. 804, 17-23 iulie 2019

(https://sulvo.com/?utm_source=2EcdRrqDbED4CRpCT)

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/infuzia-si-confuzia-modelelor-in-comunismul-romanesc-woodstock-cenaclul-flacara-omul-altf… 2/14
8/20/2019 Infuzia și confuzia modelelor în comunismul românesc. Woodstock – Cenaclul „Flacăra“ – „Omul altfel“ al lui Adrian Păunescu - Dilema v…

Cînd Gabriela Adameşteanu a publicat Anii romantici (2014), unele dintre amintirile sale au stîrnit ironie: precum ideea că Cenaclul „Flacăra“ din
anii 1973-1985 româneşti ar avut legătură (via poetul Adrian Păunescu) cu mişcarea ower-power din SUA şi cu festivalul de la Woodstock (15-
18 august 1969). Am cunoştinţe (literaţi, istorici ş.a.) care spun că Adameşeanu n-a priceput nimic din fenomenul Woostock, din moment ce-l
leagă de „cenaclul lui Păunescu“. Alţii spun că e chiar un sacrilegiu să asociezi ower-power şi „Cîntarea României“. Dar am şi cunoştinţe care,
folosind logica şi datele de care dispunem, acceptă ideea că asocierea e validă. Eu cred că prezumţia Gabrielei Ada-meşteanu (întărită de
amintirile poetei Constanţa Buzea, ex-soţie a lui Păunescu, ca şi de propriile mele date) e adevărată. Încerc aici să explic de ce.

Ieşirea din maniheism

Există intelectuali, a căror operă o respect, fără a fost mereu în ton „la ordinea zilei“, v. Eugen Negrici sau Vladimir Tismăneanu, care,
indiferent de ce vor a a, vor tentaţi să vadă latura blamabilă a lui Păunescu. Pe de altă parte, din spate vine o generaţie de istorici/literaţi care
ies din maniheism, precauţi cu etichetările şi dispuşi să vadă faţetele subiectului – în privinţa Cenaclului, a lui Păunescu sau a contextului de
atunci. Cum e şi normal, în timp balanţa se va apleca în favoarea celor din urmă.

Cine cunoaşte dezbaterile din orice ţară liberă ştie că, de 50 de ani, fenomenul Wood-stock (impropriu numit, locul ind altfel desemnat pe
hartă) a fost departe de a întruni vreodată o unanimitate în SUA. Timp de decenii, „America profundă“, cea de dreapta, religioasă şi puritană, l-a
detestat de-a binelea, în timp ce adepţii contraculturii au construit o legendă în care realul şi imaginarul sînt parte din poveste. În chiar zilele
Woodstock, un serios ziar newyorkez întreba: „Ce fel de cultură poate ieşi din acea bălăceală în noroi, alcool şi marijuana?“ (acele zile de august
au fost ploioase); în 1970, proprietarul fermei de lactate pe care a avut loc ediţia ’69 a refuzat să mai dea terenul pentru o nouă ediţie; fermierii
din zonă şi politicienii locali au interzis timp de trei decenii hippioţilor sau nostalgicilor să se adune în zonă şi abia pe la mijlocul anilor 1990 un
promoter artistic a cumpărat acea suprafaţă de teren, în scopul exploatării legendei care se crease. Legendă care la unii americani a prins, la
alţii, nu. Să nu vă aşteptaţi ca preşedinţii republicani ai SUA – de la Richard Nixon la Donald Trump via Ronald Reagan – să avut multe laude
pentru Woodstock ’69.

Maniheismul, o bună bucată de vreme, a funcţionat şi aici. Nostalgicii ower-power şi ai stîngii anti-Vietnam vor spune că atunci, în 1969, a
început „Marea eliberare“ – de la muzica rock pînă la mişcarea azi numită LGBTQ (prima paradă gay a fost o revoltă împotriva poliţiei din New
York, în noiembrie ’69). La polul opus, potrivit mai multor memorialişti, Ronald Reagan – care a început o cruciadă împotriva drogurilor, în anii
’80 – spunea că răul, în America, a plecat de la „Woodstock ’69 and comp“.

Punerea în context

În toamna anului 1972, un tînăr poet de 29 de ani pe nume Adrian Păunescu ajungea în SUA, cu o bursă pentru scriitori străini – un program al
Universităţii Iowa. N-a fost singurul român cu bursă de la americani/occidentali – şi cred că nimeni nu e într-atît de naiv încît să creadă că ele
erau date exclusiv pentru merite literare: erau reţinuţi intelectualii curajoşi în raport cu regimul sau cei văzuţi a de perspectivă, într-un fel sau
altul. Acel american care, undeva-cîndva, făcuse şa tînărului Păunescu avea argumente pentru plimbarea lui prin SUA: la nici zece ani de la
debut, Păunescu era redactor-şef adjunct la România literară (notă: R.l. nu era o revistă nouă, ci fosta, cu nume sovietic, Gazeta literară,
rebotezată în octombrie 1968, pe fondul post-Primăverii de la Praga).

În vara anului 1972, Adrian Păunescu era un poet proli c, energic, cu un succes în creştere la critică şi la public. Evident, el nu era un disident –
dar şa lui americană cu siguranţă reţinea trei lucruri: 1) era bine în pt şi cu perspective în sistemul local; 2) era antistalinist şi 3) era un
naţionalist. Ei bine, cei care judecă istoria exclusiv după criterii morale (şi care mereu vor nemulţumiţi, pentru că, pe scurt, ei nu înţeleg nimic
din istorie) vor accepta cu greu că, la începutul anilor ’70, americanii aveau nevoie, într-o ţară precum România, nu neapărat de disidenţi, ci de
oameni intraţi în sistem, antistalinişti şi naţionalişti – trei bife necesare pentru ca un intelectual să ajungă, sooner or later, în con ict/contradicţie
cu Uniunea Sovietică şi/sau cu regimul din propria ţară. Permiteţi-mi să vă spun că, aici, şa americană a lui Păunescu nu s-a înşelat deloc. Nu
democraţia din 1990 a pus capac ascensiunii lui Păunescu, ci regimul Ceauşescu, în vara lui 1985.
(https://sulvo.com/?utm_source=2EcdRrqDbED4CRpCT)

Ce fel de SUA găsea Păunescu, ajuns acolo, în 1972-’73? O Uniune divizată, cu polemicile şi frustrările stîngii americane din timpul unui
preşedinte de dreapta (Nixon), care, în pierdere de viteză, avea să intre în coşmarul Water-gate (1974); iar cealaltă SUA, cea de dreapta, era la
rîndu-i nemulţumită şi frustrată de maniera în care războiul din Vietnam evolua, lăsînd America fără glorie, oripilată de Pentagon Papers (1971)

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/infuzia-si-confuzia-modelelor-in-comunismul-romanesc-woodstock-cenaclul-flacara-omul-altf… 3/14
8/20/2019 Infuzia și confuzia modelelor în comunismul românesc. Woodstock – Cenaclul „Flacăra“ – „Omul altfel“ al lui Adrian Păunescu - Dilema v…
şi cu un moral social în colaps.

Miza: tineretul

În timpul şederii în SUA, Păunescu a avut, pare-se, erul de a înţelege un lucru simplu (care, în România anului 2019, pentru unii politicieni, e
încă un mister): în orice dezbatere politică, economică sau culturală, miza, la nal, e tineretul unei comunităţi (Socrate, apud Platon, a dat exact
acest mesaj). Văzînd că cea mai dinamică parte a societăţii americane (deşi minoritară) era cea agitată de contracultura rock-poezie cu mesaj-
rebeliune ideatică sau vestimentară etc., Păunescu şi-a dat seama ce teren virgin avea, din acest punct de vedere, acasă.

Nu reiau aici „diagnosticul“ pe care l am dat Cenaclului „Flacăra“ în cartea mea, din 2011, Epoca de Aur a incertitudinii (inclusiv paralela între
Cenaclul „Flacăra“ şi Şcoala de la Păltiniş, pe care am văzut-o mai nou însuşită şi de alţii), dar cred că, din acest punct de vedere, istoricii
viitorului imediat ne vor propune interpretări la care azi nu vă aşteptaţi.

E adevărat că lui Păunescu i s-a încredinţat, cu voie de la partid, conducerea săptămînalului Flacăra, odată întors din SUA, în 1973, dar e fals că i
s ar dat şi Cenaclul; datele de care dispunem spun că el a venit cu ideea unui Cenaclu pentru tineri – idee pe care Dumitru Popescu („-
Dumnezeu“, membru CPEx, preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste) şi, ulterior, Nicolae Ceauşescu au acceptat-o, ecare
imaginîndu-şi altceva.

Rezultatul? Anii 1970 au fost o perioadă în care partea semipolitizată a societăţii româneşti (ştiinţă, lm, spectacol, literatură, televiziune, muzică
etc.) a preluat intens modele occidentale (copiindu-le sau parodiindu-le), din simplul motiv că autorii îşi dădeau seama că acele referinţe
occidentale aveau succes la consumatorul român – niciodată acesta ne ind, după 1850, un adept al rusi cării/sovietizării culturii.

Adrian Păunescu a mers exact pe acea linie: a adaptat (naţionalist – după schema occidentală) ceea ce văzuse în America, aşa cum o interpreta
el, şi a creat (terenul ind gol) evenimente, artişti, refrene. Scepticismul ironic al unor literaţi/istorici de azi la adresa Cenaclului „Flacăra“ va
curînd contestat – pentru că, dacă le analizezi în contextul as xiant de atunci, ajungi la concluzia că, în raport cu demagogia pro-Ceauşescu şi
pro-partid ce domina discursul public, serile lui Păunescu din primii ani ’80 aveau un merit (veri cabil): se vorbea mai mult despre Lumină-
Luptă-Libertate decît despre Comunism-Partid-Ceauşescu. Suprasaturată de cultul personalităţii, generaţia din care eu fac parte vedea că (spre
deosebire de TV, Radio, presa accesibilă etc.) în Cenaclu cuvîntul „iubire“ apărea mai des decît cuvîntul „partid“ – şi rareori cu legătură între ele.

Epilog

La nal, o mărturie pe propria mea credibilitate (cine crede, bine, cine nu, nu – să m cu toţii sănătoşi).

În 2004-2008 am fost coleg, în Senatul României, cu Adrian Păunescu. El era preşedintele Comisiei de Cultură, eu vice. Am plecat de pe o poziţie
de totală adversitate (epoca Alianţei D.A., eu liberal, el pesedist etc.), apoi, dată ind convingerea mea că omul are de povestit, îl atrăgeam pe
vreo latură a sălii Senatului, în cursul unor dezbateri în care Gh. Funar, C.V. Tudor ş.a. vorbeau la pereţi. N-am ezitat între a-i asculta pe aceştia
şi a-l îmboldi pe Păunescu – care, şi el, în ziua următoare, îmi propunea să reluăm discuţia, pentru că, din cauza gabaritului şi a obişnuinţei de a
scrie noaptea, el era tentat să aţipească în timpul discursurilor gen Funar & Vadim, iar televiziunile îl lmau şi-l ironizau etc. Decît să moţăie,
prefera să răspundă întrebărilor mele. În acei ani nu aveam telefoanele de azi, nu l-am înregistrat – el spunea că o să-şi scrie memoriile şi că o
să înţeleg de acolo totul.

„Şi cu Cenaclul, din ’73, cum a fost?“, l am întrebat, de mai multe ori. „A fost după anul meu american“, zicea. „Am văzut acolo, printre tineri, cum
muzica şi poezia pot schimba o lume. Ceauşescu a fost de acord, spera că-i voi da «omul nou». Dar eu cred că rezultatul a fost un «om altfel».“
„Adică?“, întrebam eu. „Nu vă grăbiţi, o să scriu despre asta pe larg în memoriile mele“, spunea.

Din cîte ştiu, acele memorii n-au apărut niciodată. Dar poate că „omul altfel“ deja există. 

Adrian Cioroianu este profesor universitar, ambasador la UNESCO, editor al volumului colectiv Un Centenar şi mai multe teme pentru acasă, Editura
Polirom, 2018.

(https://sulvo.com/?utm_source=2EcdRrqDbED4CRpCT)

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/infuzia-si-confuzia-modelelor-in-comunismul-romanesc-woodstock-cenaclul-flacara-omul-altf… 4/14