Orientarea profesională este o metodă științifică ce are ca scop să informeze

subiectul asupra aptitudinilor sale și să-i indice o profesiune sau un grup de

profesiuni în care să-și valorifice cât mai bine aceste aptitudini.

În desfășurarea unei acțiuni sistematice de orientare profesională se succed

următoarele etape:
1. analiza muncii și elaborarea monografiilor profesionale;
2. stabilirea criteriilor de succes profesional;
3. stabilirea unei baterii de probe, în funcție de exigențele profesiunii și de
criteriile de succes profesional;
4. alegerea unui eșantion experimental pentru etalonarea probelor;
5. prelucrarea rezultatelor și alegerea probelor care sunt cele mai productive;
6. determinarea valorii cotelor care îndreptățesc speranțe de reușită în
profesiunea respectivă;
7. coroborarea probelor de laborator cu informații culese din convorbirea cu
candidatul, cu datele biografice, etc

Rolul orientării profesionale este de a satisface atât cerințele individului, cât și

cerințele colectivității; de aceea, orientarea profesională trebuie să realizeze
un acord, o concordanță între interesele și aptitudinile indivizilor și
profesiunea către care aceștia doresc să se îndrepte.
Rezultatele pozitive ale orientării profesionale în raport cu individul și cu
societatea se vor reflecta în aceea că:
1. orientarea profesională ușurează repartiția individului în procesul de
producție, ceea ce conduce și la ușurarea integrării profesionale și sociale;
2. datorită acțiunilor întreprinse de către persoane competente în vederea
orientării, individul învață să se autocunoască;
3. se evită cauzele de eșecuri profesionale, de ratare, de schimbare a profesiei,
se evită insatisfacțiile și dificultățile de integrare.

Selecția profesională se realizează pe baza unui ansamblu de metode

științifice, care urmăresc să stabilească dacă un candidat la o anumită profesie
posedă aptitudini cerute la exercitarea acestei profesiuni și să aleagă dintr-un
număr de candidați pe cei care posedă, într-un grad mai înalt, aptitudinile
cerute.
Spre deosebire de orientare, care pleacă de la individ, selecția pleacă de la
profesie. În ultimul timp se tinde ca centrul de greutate al activității
psihologice să treacă de la selecție către orientare și pregătire profesională.
Selecția profesională are rolul să stabilească exact treapta care i se cuvine și
felul muncii care i se potrivește individului într-o treaptă sau alta a evoluției
sale.

selecția implică o colaborare directă între psiholog, economist, pedagog,

inginer și medic, care nu trebuie să piardă din vedere aspectul gradului de
educabilitate al individului, ca indice individual de progres prin exercițiu.
1. trierea cererilor pentru ocuparea postului respectiv, cereri care trebuie să
conțină următoarele date generale: denumirea postului pentru care se
candidează; numele candidatului, adresa și numărul de telefon; data și locul
nașterii, statutul; educația; calificarea, cursuri de pregătire urmate; situația
medicală; istoria profesională; alte informații pe care candidatul le consideră
utile pentru angajare;
2. compararea datelor din cererile primite cu specificațiile postului, pentru a
se vedea care sunt cei mai potriviți candidați pentru postul respectiv;
3. întocmirea listei de candidați pentru interviu;
4. decizia asupra tipului de interviu ce va fi utilizat și a testelor celor mai
adecvate;
5. supunerea subiectului la o serie de probe, la aparatură sau simple teste de
creion și hârtie, care urmăresc să precizeze cum se situează candidatul în
raport cu alți indivizi, de aceeași vârstă și aceeași pregătire;
6. realizarea testelor de inteligență generală, aptitudini, trăsături de
personalitate (dacă este cazul);
7. testările la simulatoare (aparate ce reprezintă schematic munca reală din
profesie).

Sindicatele, denumite în continuare organizații sindicale, sunt constituite în

scopul apărării drepturilor prevăzute în legislația națională, în pactele,
tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în
contractele colective de muncă, și promovării intereselor profesionale,
economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor acestora.
scopul organizațiilor sindicale constă în apărarea drepturilor salariaților,
precum și în promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale
acestora
Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau
organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate
ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze
privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce
decurg din raporturile de muncă.
Prin încheierea contractelor colective de muncă se urmărește promovarea
unor relații de muncă echitabile, de natură să asigure protecția socială a
salariaților, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă ori
evitarea declanșării grevelor.

Negocierea colectivă, la nivel de unitate, este obligatorie, cu excepția cazului în

care unitatea are mai puțin de 21 de salariați. Negocierea colectivă va avea ca
obiect, cel puțin: salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru și
condițiile de muncă. Inițiativa negocierii aparține patronatului.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească
drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

Conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați, cu privire la

interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile
rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă.
(1) Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condițiilor de muncă cu
ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la
interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaților,
denumite în continuare conflicte de interese.
(2) Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau
îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative,
precum și din contractele
colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile
salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi.

Conflictele de interese pot avea loc și la nivelul unor subunități,

compartimente sau al unor grupuri de salariați care exercită aceeași profesie
în aceeași unitate, în măsura în care între partenerii de negocieri s-a convenit
ca aceștia să-și stabilească, în mod distinct, în contractul colectiv, condițiile de
muncă.
În toate cazurile în care într-o unitate există premisele declanșării unui
conflict de interese, sindicatele reprezentative sau – în cazul în care în unitate
nu este organizat un astfel de sindicat – reprezentanții aleși ai salariaților vor
sesiza unitatea despre această situație.

Greva constituie o încetare colectivă și voluntară a lucrului într-o unitate și

poate fi declarată pe durata desfășurării conflictelor de interese, cu excepțiile
prevăzute de lege.
Potrivit legislației din țara noastră, grevele pot fi:
(1) de avertisment,
(2) propriu – zise
(3) de solidaritate.
Nu pot declara grevă următoarele categorii de persoane: procurorii,
judecătorii, personalul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului
Administrației și Internelor și al unităților din subordinea acestor ministere,
personalul Serviciului Român de Informații, al Serviciului de Informații
Externe, al Serviciului de Telecomunicații Speciale, personalul militar
încadrat în Ministerul de Justiție, precum și cel din unitățile din subordinea
acestuia.
Personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel nu poate
declara grevă din momentul plecării în misiune și până la terminarea acesteia.

Conflictele de drepturi se soluționează de către instanțele judecătorești în

regim de urgență.