ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

MASTER: STUDII ADMINISTRATIVE EUROPENE

POLITICILE UNIUNII EUROPENE ÎN DOMENIUL

IMIGRAȚIEI

MASTERAND
ANDRA-DIANA TOTOLAN

BUCUREȘTI
2020
Cuprins
CAPITOLUL I – CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA TERMENULUI DE MIGRAȚIE
.................................................................................................................................................... 3
1.1. Conceptul de migrație .................................................................................................. 3
1.2. Tipologii de migrație ................................................................................................... 4
1.3. Imigrația....................................................................................................................... 6
CAPITOLUL II – POLITICE UNIUNII EUROPENE ÎN DOMENIUL IMIGRAȚEI ............ 7
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................... 10

2
CAPITOLUL I – CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA TERMENULUI
DE MIGRAȚIE
1.1.Conceptul de migrație

A migra, este un termen similar cu a se mişca, sens ce se regăseşte şi în înţelesul

celorlalţi termeni a emigra şi a imigra, acesta vine din latinescul migrare care înseamnă a se
deplasa, a se muta, a călători. Familia de cuvinte este următoarea: migrant, migrare, migrator,
migratoare, migrantă, migratoriu, migraţie, migraţiune.1

Migrarea reprezintă un proces ce se desfăşoară încă de la începutul umanităţii. Fluxurile

de migranţi dar şi exodurile sunt parte componentă a istoriei umanităţii. Sfârşitul secolului al
XIX-lea se caracteriza prin migraţia către zone dezvoltate din punct de vedere economic.
Aproximativ 40 de milioane de persoane au emigrat în această perioadă spre America de Nord,
majoritatea acestora proveneau din Germania și Marea Britanie.2

În timp migrația s-a transformat într-un proces regional, motivat fiind de factorii
prezentați în cele ce urmează:

 economici: nivel de trai scăzut, salarii mici, prețuri mari;

 sociali: războaie, invazii, conflicte între membrii societății;
 naturali: molime, fenomene naturale;
 factori politici: deportări, colonizări.3

Când vorbim despre fenomenul migrației ne gândim în primul rând că, emigrantul își
părăsește țara de origine, aceasta fiind punctul de plecare, și apoi, la destinația acestuia, la țara
unde emigrantul se va stabili. Decizia de a părăsi țara de origine este o decizie capitală, cu
consecințe majore pentru persoana în cauza, aceasta căutând să își facă un viitor mai bun într-
o altă lume.

1
Migrația și azilul în România, București, 2006, p. 3.
2
Ibidem.
3
Ibidem.

3
1.2.Tipologii de migrație

Migraţia reprezintă o formă de mobilitate teritorială sau geografică, ale cărei note
specifice derivă din faptul că implică următoarele tipologii de deplasare:

 în afara comunităţii locale de rezidenţă;

 în scopul de a schimba rezidenţa, sau locul de muncă obişnuit sau atât locul de rezidenţă,
cât şi locul de muncă

Tipologizarea migraţiei poate fi realizată în conformitate cu sensul în care o persoană

se mişcă dintr-o țară în alta. Termenul folosit pentru a descrie mişcarea de plecare dintr-o ţară,
cu scopul de a se stabili în altă ţară, este emigraţie. Atunci când mişcarea este făcută cu scopul
de a intra într-o ţară, este folosit termenul de imigraţie. Ambii termeni conţin explicaţii pe
termen lung, respectiv mişcarea este făcută pentru stabilire sau rezidenţă permanentă în noua
ţară.

Internaţională / Internă

Migraţia internaţională face referire la mişcarea persoanelor care părăsesc ţara lor de
origine sau ţara unde au reşedinţa, în scopul stabilirii definitive sau temporare, în altă ţară. În
acest caz, se trece frontiera. În cadrul acestei categorii de migraţie întâlnim migraţia ilegală și
legală.

Migraţia internă face referire la mişcarea persoanelor pe teritoriul unei țări, cum ar fi
de exemplu, migraţia din mediul rural către mediul urban.

Voluntară / Forţată

La baza migraţiei forţate stau anumite evenimente exterioare, cum ar fi calamităţi

naturale război, conflicte interne.

Individuală / De masă

În cazul migraţiei individuale, decizia aparţine fiecărei persoane în parte. De asemenea,

alegerea modalităților de migrare este specifică fiecărei persoane în parte, mișcarea fiind
specifică de la un individ la altul.

4
Permanentă / Temporară

Naţiunile trebuie să respecte şi să implementeze atât principiile legislaţiei internaţionale,

cât și ale convenţiilor la care țările au aderat. Ele au dreptul să decidă în vederea interzicerii
expulzării, intrării, sau acordării de azil. Controlul migraţiei este de interes naţional şi reprezintă
un atribut al suveranităţii oricărui stat.4

Când vorbim despre migranţii legali, vorbim despre acei migranţi acceptaţi de către
statele de destinaţie, sau despre migranţii care sunt primiţi de statele respective în virtutea
respectării drepturilor omului şi a tratatelor internaţionale care impun acest lucru. Aceşti
migranţi pot fi:5

 muncitori legali (muncitorii migranţi sosiţi prin programele de aducere a forţei de muncă
ale statelor de destinaţie);
 foşti cetăţeni repatriaţi;
 migranţi etnici (uneori consideraţi „de întoarcere/de retur");
 studenţi;
 participanţi la diferite mobilităţi instituţionale şi schimburi de experienţă cu durată mai
îndelungată,
 migranţi din motive familiale (căsătorie, adopţii, reunificare familială);
 refugiaţi politici.

Migraţia ilegala se poate defini ca fiind migraţia care nu se află în concordanţă cu

reglementările legale ale statelor implicate în migraţie.6 Acest tip de migraţie se mai numeşte
şi migraţie iregulara. Migraţia poate fi definită ca iregulară în următoarele condiţii: de către
statele de origine, care nu dau voie cetăţenilor lor să părăsească teritoriul naţional, sau către
statele de destinaţie, care nu permit accesul cetăţenilor altor state pe teritoriul lor.

Migraţia ilegală poate determina consecinţe negative atât în planul climatului social
situaţiei economice cât şi în planul ordinii şi siguranţei publice. Aceste consecinţe pot fi:
influenţarea negativă a pieţei forţei de muncă cu preponderenţă în domeniul comerţului şi

4
Constantin Daniela Luminiţa, (coord.), 2004, Fenomenul migraţionist din perspectiva aderării României la
Uniunea Europeană, pp 20-25.
5
Istvan Horvath, Anghel, 2009, Remus Gabriel (coord), Sociologia migraţiei, teorii şi studii de caz româneşti,
Editura Polirom, Bucureşti, p. 25
6
Ibidem.

5
serviciilor prin practicarea unor activităţi ilicite (de regulă, la firmele unor conaţionali), dar şi a
muncii la negru.

1.3. Imigrația

Imigrația este o mișcare a oamenilor într-o altă țară sau regiune în care aceștia nu sunt
nativi, cu scopul de a se stabili acolo cu traiul[1], în special pentru o perioadă permanentă.
Imigrația este o urmare a unui număr de factori, inclusiv: prosperitate economică,
motive politice, motive familiale (de ex: reunificarea acesteia), de a scăpa de
un conflict sau dezastru natural, sau pur și simpla dorința dea-și schimba mediul de viață.7

Cauzele imigrației pot fi:

 din motive de siguranță (în caz de război sau alte conflicte armate în țara de
origine, epidemii, foamete, secetă, cutremure, inundație, tsunami și alte catastrofe
naturale);
 din motive politice (dizidență politică, fuga de persecuție politică, purificare etnică,
dictaturi, corupție politică, lipsa diferitelor drepturi și libertăți);
 din motive economice (locuitorii din țările sărace caută o viață mai bună în țările
dezvoltate;
 din motive de fiscalitate (instalare într-o țară cu un nivel de impozitare mai scăzut);
 din motive profesionale (pentru a găsi un loc de muncă, pentru evitarea șomajului);
 din motive educaționale (pentru studii, învățarea unei limbi străine, obținerea unui
grad);
 din motive personale (identificare cu valorile sale ideologice, angajament cu partenerii
rezidenți într-o altă țară);
 într-o manieră forțată, în cazul în care cei care migrează sunt victime ale traficului de
ființe umane.

7
„Definition of immigration by the Free Online Dictionary”, Thefreedictionary.com, accesat la data de
31.01.2020

6
CAPITOLUL II – POLITICE UNIUNII EUROPENE ÎN DOMENIUL
IMIGRAȚEI
UE urmărește să introducă o abordare echilibrată pentru a trata imigrația legală și a
combate imigrația clandestină. Gestionarea corespunzătoare a fluxurilor migratorii implică
garantarea unui tratament corect al resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere legală
în statele membre, intensificarea măsurilor de combatere a imigrației clandestine și promovarea
unei cooperări mai strânse cu țările terțe în toate domeniile. UE urmărește să stabilească un
nivel uniform de drepturi și obligații pentru imigranții legali, comparabil cu cel al cetățenilor
UE. În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, politicile din domeniul imigrației ar trebui să
fie guvernate de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii, inclusiv a
implicațiilor financiare ale acesteia, între statele membre.8
Realizările Uniunii Europene în domeniul imigrației:
1. Evoluții instituționale care decurg din Tratatul de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare în decembrie 2009, a introdus votul cu
majoritate calificată în domeniul imigrației legale, precum și un nou temei juridic pentru
măsurilor de integrare. În prezent, procedura legislativă ordinară se aplică atât politicilor în
domeniul imigrației clandestine, cât și celor din domeniul imigrației legale, acordând
Parlamentului statut de colegislator în acest domeniu, în condiții de egalitate cu Consiliul.
Trebuie remarcat că, în cazul unui aflux brusc de resortisanți din țări terțe, măsurile provizorii
sunt adoptate doar de Consiliu, însă după consultarea Parlamentului.
Tratatul de la Lisabona a precizat și faptul că Uniunea partajează competențele în acest
domeniu cu statele membre, în special în ceea ce privește numărul imigranților cărora li se
acordă dreptul de a intra pe teritoriul unui stat membru în căutarea unui loc de muncă.
2. Evoluții politice recente
Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate
„Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate” (AGMM), adoptată de Comisie
în 2011, stabilește un cadru general pentru relațiile Uniunii cu țările terțe în materie de migrație.
Această abordare se bazează pe patru piloni: imigrația legală și mobilitatea, imigrația ilegală și
traficul de persoane, protecția internațională și politica de azil, precum și maximizarea
impactului migrației și al mobilității asupra dezvoltării. Drepturile omului ale imigranților
reprezintă un aspect transversal al acestei abordări.

8
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/152/politica-in-domeniul-imigratiei, accesat la data de
01.02.2020.

7
 Orientările strategice din iunie 2014
Programul de la Stockholm pentru spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ),
adoptat în decembrie 2009 ca succesor al programelor multianuale de la Tampere (1999) și de
la Haga (2004), a expirat în decembrie 2014 (4.2.1). În martie 2014, Comisia a publicat o nouă
comunicare în care și-a expus viziunea în legătură cu agenda viitoare a SLSJ, intitulată „O
Europă deschisă și sigură: transformarea obiectivelor în realitate”. În conformitate cu
articolul 68 din TFUE, Consiliul European a definit ulterior, în Concluziile sale din 26 și
27 iunie 2014, „Orientările strategice ale planificării legislative și operaționale în cadrul
Spațiului de libertate, securitate și justiție” pentru perioada 2014-2020. În acest caz, nu mai este
vorba despre un program, ci despre orientări pentru transpunerea, aplicarea și consolidarea
instrumentelor juridice și măsurilor existente. Acestea subliniază necesitatea de a adopta o
abordare globală a migrației, utilizând în mod optim migrația legală, oferind protecție celor care
au nevoie, luptând contra imigrației clandestine și gestionând frontierele cu succes.
3. Agenda europeană privind migrația
La 13 mai 2015, Comisia a prezentat Agenda europeană privind migrația. Pe termen
mediu și lung, Comisia propune orientări în patru direcții:

 reducerea factorilor care încurajează migrația clandestină;

 un management al frontierelor care să urmărească salvarea de vieți și siguranța
frontierelor;
 dezvoltarea unei politici comune de azil mai solide; și
 instituirea unei noi politici în materie de migrație legală, prin modernizarea și
revizuirea regimului „cărții albastre”, prin stabilirea unor noi priorități ale politicilor
de integrare și prin optimizarea avantajelor politicii migratorii pentru persoanele vizate
și țările de origine.
De asemenea, în agendă s-a lansat ideea înființării unor sisteme de relocare și
redistribuire la nivelul UE s-a anunțat crearea centrelor de primire și orientare („hotspot” – în
care agențiile de sector ale UE conlucrează pe teren cu statele membre din prima linie pentru a-
i identifica rapid, a-i înregistra pe imigranții nou-sosiți și a le preleva amprentele digitale) și s-
a propus o eventuală operațiune în cadrul politicii de securitate și apărare comună (PSAC) în
Mediterana pentru a dezmembra rețelele de contrabandă și a combate traficul cu persoane

8
(lansată la scurt timp după aceea, sub denumirea de EUNAVFOR MED – Operațiunea
Sophia).9
De la apogeul crizei migrației, în 2015, UE a pus în aplicare măsuri pentru a îmbunătăți
controlul frontierelor externe și al fluxurilor de migrație. Prin urmare, sosirile neregulamentare
în UE au fost reduse cu peste 90%.
UE și statele sale membre își intensifică eforturile pentru a institui o politică europeană
eficace, umanitară și sigură în domeniul migrației. Consiliul European joacă un rol important
în acest domeniu, prin stabilirea priorităților strategice.
Țările UE trebuie să adopte sancțiuni penale eficiente, proporționale și cu efect de
descurajare, care pot atrage după sine extrădarea. Sancțiunile penale pot fi însoțite de alte
măsuri, cum ar fi:
 confiscarea mijloacelor de transport folosite pentru comiterea infracțiunii;
 interzicerea exercitării activității profesionale în care a fost comisă infracțiunea; sau
 deportare.
Încălcarea sau instigarea încălcării regulilor trebuie pedepsită cu pedepse privative de
libertate, cu o pedeapsă maximă de cel puțin 8 ani:
 dacă este comisă pentru câștiguri financiare;
 dacă este comisă ca parte a activității unei organizații criminale; sau
 dacă viața subiecților infracțiunilor a fost pusă în pericol.
Țările UE trebuie, de asemenea, să adopte sancțiuni eficiente, proporționale și
disuasive împotriva persoanelor juridice* care au facilitat imigrația ilegală săvârșită în
beneficiul lor, în oricare dintre următoarele situații:
 încălcarea este comisă de cineva care deține o funcție de conducere în cadrul acestei
persoane juridice;
 încălcarea este săvârșită de cineva aflat sub autoritatea acelei persoane juridice și asupra
căreia persoana care ocupă o poziție de conducere neglijează exercitarea supravegherii
sau a controlului.
Sancțiunile trebuie să includă amenzi penale sau nepenale și pot include alte sancțiuni, cum ar
fi:
 excluderea de la beneficiile publice;
 o interdicție temporară sau definitivă a activităților comerciale; sau
 o supraveghere judiciară sau o măsură de dizolvare.10

9
Ibidem.
10
https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/migratory-pressures/, accesat la data de 01.02.2020.

9
BIBLIOGRAFIE

- Migrația și azilul în România, București, 2006

- Constantin Daniela Luminiţa, (coord.), 2004, Fenomenul migraţionist din
perspectiva aderării României la Uniunea Europeană.
- Istvan Horvath, Anghel, 2009, Remus Gabriel (coord), Sociologia migraţiei,
teorii şi studii de caz româneşti, Editura Polirom, Bucureşti
- http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/152/politica-in-domeniul-
imigratiei, accesat la data de 01.02.2020.
- https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/migratory-pressures/, accesat la
data de 01.02.2020.

10