CALCULATORUL CUANTIC (QUANTIC) SAU COMPUTERUL VIITORULUI

Autori: Bercea Octavian - Andrei, Dobre Cristian – Florin, clasa a XII-a E

Profesor coordonator: Ștefureac Crina
Introducere
Chiar dacă nu știm, deocamdată, cum vor arăta computerele cuantice în viitor, trebuie să
cunoaștem câte ceva despre perspectiva dezvoltării acestora. Calculatoarele cuantice reprezintă
următorul pas în revoluția tehnologică. Actualele PC-uri, care au la bază siliciul, au început deja
să își atingă limitele și de aceea calculatoarele cuantice trebuie să înlocuiască vechea tehnologie.
Prin urmare, este necesară o nouă tehnologie care să susțină funcționarea calculatoarelor, iar
mecanica cuantică oferă o soluţie. Calculatorul cuantic nu funcționează pe bază de tranzistori
precum calculatoarele actuale, clasice. Secretul calculatoarelor cuantice nu constă în rapiditatea cu
care se fac operațiunile în sine, ci în faptul că au nevoie de mai puțini pași decât computerele
clasice pentru a face un calcul. Succesul calculatorului cuantic va consta în alte aplicații, specifice
și nu în operațiuni simple, ca de exemplu vizionarea unui film sau ascultarea unei melodii, pentru
care un calculator cuantic nu ar fi mai rapid decât cel clasic. Se estimează că, dacă o anumită
operație complicată procesată de un computer clasic poate dura câțiva ani, în cazul unui calculator
cuantic poate dura numai câteva secunde. Computerele cuantice vor reprezenta cel mai mare salt
în tehnologia informatică de până acum, dacă vor fi puse la punct toate segmentele necesare
procesării informaţiei. Așadar, computerul cuantic este construit ca o mașină complementară și nu
ca rivalul celui clasic.
Ideea de computer sau calculator cuantic a fost lansată în anul 2008 și este încă la început
de drum. Experimente efectuate de Universitatea Stanford din SUA în noiembrie 2008, au arătat
că s-au obţinut deja rezultate semnificative în crearea unor procedee care să folosească spinul
electronilor ca unităţi elementare de calcul cuantic şi că ele pot fi transferate prin intermediul
efectului de corelaţie. Începând cu anul 2013, Google și NASA investesc fonduri importante în
dezvoltarea computerelor cuantice. IBM a reuşit să construiască, în anul 2017, un computer cuantic
având 50 de qubiți, iar Google a prezentat în 2018 cel mai performant procesor cuantic obținut
până în prezent, denumit Bristlecone, care înglobează 72 de qubiţi. Articolele publicate în
noiembrie 2018 (revista MIT Technology) anunță că Google și NASA lucrează în continuare
pentru a găsi cea mai bună soluție de funcționare a computerului cuantic și pentru a dovedi
”supremația cuantică”. De curând, în ianuarie 2019, au fost făcute cunoscute date despre
Computerul cuantic IBM, “Q System One”, care conţine 20 de qubiți şi care este practic un “cub
cu latura de 2,7m” și pereții din sticlă. Acesta găzduiește componentele necesare efectuării
calculelor cuantice, inclusiv un răcitor care menţine
temperatura qubiților în jur de zero absolut (aproape -273,15
grade Celsius). Da, dar are, încă, dimensiuni foarte mari!

Fig. 1. The World’s First Integrated Quantum

Computing System

NSF (National Science Foundation, o agenţie guvernamentală din SUA) sprijină proiectul
Software-Tailored Architecture for Quantum codesign (STAQ) în cadrul căruia fizicieni, ingineri,
informaticieni, oameni de știință și cercetători de la Duke University și de la alte șase universități,
inclusiv MIT (Massachusetts Institute of Technology) și University of California-Berkeley
lucrează pentru a crea primul calculator cuantic din lume care să nu necesite condiţii speciale de
funcţionare. Pentru aceasta, NSF a investit 15 milioane de dolari într-un proiect pe 5 ani. Acest
computer cuantic ar face trecerea de la stadiul de concept către unul practic şi accesibil pentru
utilizare industrială și în scop guvernamental.
Bazele funcționării calculatorului cuantic
Funcționarea calculatorului cuantic se bazează pe legi ale fizicii cuantice, mai exact, pe
fenomenele cuantice de superpoziție și entanglement.
“Principiul superpoziției”, numit și principiul suprapunerii, se aplică în unele domenii ale
fizicii, ca: unde sau radiații electromagnetice, optică, mecanică cuantică dar și în teoria sistemelor.
Acest principiu arată că, pentru orice sistem liniar, răspunsul generat la un moment dat și la o
anumită poziție de către mai mulți stimuli este egal cu suma răspunsurilor generate de fiecare
stimul în parte.
“Entanglementul sau inseparabilitatea cuantică” este un fenomen cuantic în care stările
cuantice ale două sau mai multor obiecte sau particule elementare diferite, sunt „legate” între ele.
Fenomenul apare atunci când două sau mai multe particule cuantice sunt generate sau
interacţionează astfel încât starea cuantică a fiecărei particule nu mai poate fi descrisă independent
de a celorlalte, chiar dacă acestea sunt separate spaţial de distanţe foarte mari. Starea lor cuantică
este descrisă mai degrabă ca un întreg și corespunde teoriei numită “nelocală”. Teoria “nelocală”
susține faptul că, o acţiune dintr-un loc se transmite instantaneu (aparent, cel puţin, mai rapid decât
viteza luminii!) pentru a modifica starea cuantică din alt loc. “Nelocalitatea” nu se consideră o
caracteristică acceptată de teoria classică ci aparține fizicii cuantice. Aplicația este următoarea:
electronul reprezintă un mic curent electric deoarece are sarcină electrică şi se roteşte în jurul axei
proprii (se află în mișcare) și, ca urmare, ca orice curent, creează în jurul lui un mic câmp magnetic.
Aceastei proprietăți i se atribuie un număr, numit număr cuntic de spin. Spinul este număr
caracteristic tipului de particule, adică, toate particulele elementare de un anumit tip au același
număr cuantic de spin. De exemplu, unele particule, ca electronii, pozitronii şi quarcurile (chiar şi
protonii sau neutronii, chiar dacă aceste particule nu sunt fundamentale deoarece ele sunt formate
din quarcuri) au spinul 1/2. Ele sunt cunoscute sub numele de „fermioni". Altele, cum ar fi fotonii,
gluonii şi particulele W şi Z, au spinul 1. Acestea sunt cunoscute sub numele de „bosoni". Aceste
două categorii de particule, fermionii şi bosonii, au proprietăți diferite și se comportă diferit.
Conform teoriei “nelocale”, dacă un observator măsoară parametrii uneia dintre cele două
particule (în cazul acesta spinul sau rotaţia ei), atunci urmele intervenţiei se manifestă şi asupra
celeilalte particule. De exemplu, pentru perechea electron-pozitron, atunci când măsurăm spinul
electronului într-o direcţie, oricare ar fi aceasta, spinul pozitronului va fi în sens opus. Chiar dacă,
cele două particule se află la o distanţă mare, de kilometri sau ani-lumină, una de cealaltă, această
alegere a măsurătorii asupra uneia dintre particule pare să fixeze instantaneu axa spinului celeilalte.
Dacă am fi ales să măsurăm spinul electronului după oricare altă direcţie, rezultatul ar fi acelaşi.
Ce aplicații are acest fenomen? Sunt cunoscute în mecanica cuantică, multe situaţii în care o
particulă se dezintegrează în alte două particule. Interesant este că, experimental, s-a dovedit că,
măsurând anumiţi parametri ai uneia dintre aceste două particule rezultate, se produc efecte
instantanee asupra „gemenei“ sale, indiferent de distanţa la care se află una de cealaltă. Spre
exemplu, o particulă cu spinul 0 se dezintegrează în două particule cu spinul 1/2, adică un electron
şi un pozitron. Măsurarea spinului uneia dintre particulele cu spinul 1/2 fixează instantaneu starea
de spin a celeilalte. S-ar putea crede că un astfel de efect, câtă vreme rămâne în limitele restrânse
ale lumii cuantice, nu ne foloseşte la nimic. Nu este chiar aşa! Inginerii şi informaticienii au realizat
primele sisteme de transmisie a unităţilor simple de informaţie, folosind aceste proprietăţi ale lumii
cuantice, în computerele cuantice.
Cum funcționează un calculator cuantic?
Computerele cuantice folosesc biți cuantici (sau quantici, de la quantum sau cantitate sau
entitate fizică) sau qu-biți în locul biți-lor precum cele clasice. Qubiții pot avea starea 0 și starea 1
în același timp: 00, 01, 10, 11, adică folosesc o superpoziție, în timp ce un bit clasic poate avea fie
numai valoarea 0, fie numai valoarea 1. Calculatorul cuantic folosește oricare superpoziție cuantică
a stărilor 1, 0, care, automat permite efectuarea unui număr mult mai mare de operații într-un timp
mult mai scurt. Deoarece superpozițiile nu pot fi măsurate, trebuie creat un șir de operații logice
care să ducă la un rezultat măsurabil. Superpozițiile se coordonează cu fenomenul numit “quantum
entanglement”, fenomen prin care se crează o legătură între mai multe particule prin punerea lor
în contact, așa cum am mai spus mai sus. Dacă acea legătură a fost creată, schimbarea stării uneia
dintre particule va duce la schimbarea stării celeilalte particule, chiar dacă a doua particulă a fost
mutată la o distanță infinită. Schimbarea este deci instantanee indiferent de distanța la care se află
a doua particulă. Dacă vrem să aflăm care dintre numerele 00, 01, 10, 11 este în calculator, atunci
un calculator clasic folosește doi biți pentru a oferi răspunsul. Așadar cei doi biți oferă două
numere, 0 și 1, în timp ce doi qubiți vor conține patru numere. Cantitatea de informație conținută
în n qubiți va fi egală cu 2^n biți.
Qubiţii sunt așadar unitățile de bază de memorare a informației într-un computer cuantic.
În general, pe rol de qubiţi, se folosesc electroni, ioni sau nuclee de atomi. Circuitele cuantice care
utilizează qubiţii pentru transferul informațiilor sunt numite “porți logice cuantice”. Așa cum un
circuit electronic clasic controlează semnalele electrice din computerul actual, porțile logice
cuantice transferă qubiţii individuali prin particule ca: fotoni, electroni, ioni sau nuclee. De
exemplu, într-unul din experimentele recente făcute în Australia, în interiorul unui tranzistor clasic
s-a inserat un atom de fosfor P (număr atomic 15, grupa a 5-a) iar electronul de pe stratul superior
a fost folosit pe rol de qubit. Superpoziţia este reprezentată de orice combinare de qubiți.
Cum se realizează practic computerul cuntic?
Spinul magnetic are două stări “up” și “down”, care pot fi manipulate prin folosirea
radiației. Este vorba de aplicarea unor radiații cu frecvențe exacte pentru a schimba spinul
magnetic al electronului sau al nucleului. După schimbare, valoarea spinului rămâne constantă. Se
presupune că poate să rămână astfel un număr infinit de ani, deci poate fi folosit pe rol de dispozitiv
de memorare. Cum se realizează practic acest aspect? Se folosesc instalații care aduc temperatura
atomilor foarte aproape de zero absolut, adică 0 Kelvin, după care electronul este plasat într-un
câmp magnetic foarte puternic și se folosesc, apoi, microunde cu frecvența de 45,02 GHz pentru a
schimba spinul acestuia. Spinul unui nucleu poate fi schimbat cu ajutorul unor microunde cu
frecvența de 44,9 GHz. Acestea nu sunt la fel ca microundele din casa noastră, de 2,5 GHz, când
ne încălzim mâncarea. Trebuie ținut cont de faptul că frecvența microundelor necesară pentru
schimbarea spinului unui electron depinde de câmpul magnetic în care se află acesta.
Pentru dezvoltarea unor computere cuantice practice, oamenii de știință trebuie să înţeleagă
cum pot fi îmbunătăţite componentele hardware şi software ale acestora. Acest lucru înseamnă că
trebuie găsite soluţii pentru creşterea numărului de qubiţi utilizaţi de aceste sisteme şi pentru
îmbunătăţirea stabilităţii acestora.
Cum se obțin Qubiţi stabili?
Dezvoltarea calculatoarelor cuantice constituie în prezent o preocupare majoră în
cercetarea tehnologică și aceasta se concentrează în special pe realizarea unui qubit cuantic cât
mai stabil. Recent, o echipă de cercetători de la University of Sussex, Anglia, a propus o nouă
modalitate de stabilizare a qubitului astfel încât computerele cuantice să devină mult mai uşor de
realizat. Echipa de aici afirmă, într-un studiu publicat în revista Physical Review Letters, că au
descoperit o nouă metodă de realizare a computerelor cuantice, care este mult mai simplă decât
metoda actuală. Metoda actuală presupune utilizarea unor raze laser proiectate pe ioni individuali
pentru captarea acestora într-un câmp electric. Ulterior, fiecare ion formează un qubit în care sunt
stocate datele care sunt utilizate în calculul cuantic, similar cu biţii 1 şi 0 din calculul convențional.
Această metodă presupune crearea a miliarde de biţi cuantici cu ajutorul a miliarde de lasere
aliniate către fiecare ion echivalent. Cercetătorii din echipa University of Sussex, în loc să
folosească lasere pentru a alinia ionii, au aplicat diferite tensiuni electrice unui cip cuantic şi au
obţinut aceleași rezultate cu o rată mică de erori.
O altă echipă de cercetători a observat că atomii dintr-un nor criogenizat de rubidiu gazos
nu se mișcă atâta timp cât sunt observați. Oamenii de știință au constatat că, de câte ori folosesc
un laser pentru a măsura comportamentul acestor atomi, aceștia devin imobili. Atomii își reluau
treptat mișcarea după ce intensitatea laserului era diminuată progresiv, până la oprire. Această
descoperire are implicații importante pentru calculatoarele cuantice ale viitorului, demonstrând că
ideea de criptare cuantică a informației este valabilă. Astfel, un intrus nu va putea spiona fișierele
de pe un astfel de calculator fără a le accesa, moment în care distruge toate datele pe care acestea
le conțin. În concluzie, un principiu de bază din fizica cuantică ar putea face ca informația aflată
pe calculatoarele cuantice ale viitorului să fie imposibil de accesat de hacker.
Multe dintre informaţiile despre computerele cuantice sunt încă teoretice şi foarte abstracte.
Deşi există o mulțime de cercetări care ar putea conduce la realizarea unor computere cuantice
practice, nu se întrevede încă o direcţie clară despre cum se poate atinge acest obiectiv. Este
important să menționăm că computerele cuantice pot fi realizate într-o mare varietate de forme.
Rămâne să fie aleasă cea mai bună dintre propuneri pentru a fi utilizată practic. Pentru a înțelege
ce presupune pentru viitor construcția unui computer cuantic putem face o analogie cu istoricul
calculatoarelor clasice. Începutul era incert și nu părea că se va ajunge unde s-a ajuns azi! Pentru
realizarea primelor computere clasice s-a folosit un sistem de roţi dinţate, aceasta fiind cea mai
bună tehnologie cunoscută la momentul respectiv. Primul tip de calculator utiliza
tehnologia cartelelor perforate, adaptată pentru mașinile de calcul, apoi 1946 a fost începutul
erei electronice a calculatorului, abandonarea calculatoarelor analogice în favoarea celor digitale
(numerice) cu lămpi sau tuburi electronice. În anii 1960 lămpile au fost înlocuite de tranzistori de
siliciu. Uneori oamenii uită cât de uimitoare a fost această descoperire a primului tranzistor. Din
anii 1970, adoptarea circuitelor integrate a coborât și mai mult prețul și dimensiunea
calculatoarelor. Prin 1975 se spunea că în viitor vor fi stocate toate informațiile din biblioteci în
format electronic și oamenii nu vor mai folosi hârtia. Acum s-a ajuns pe aproape de acest deziderat.
Dar cine credea atunci că vor fi necesari atât de puțini ani pentru aceasta? Problemele cu care se
confruntă azi cercetătorii în realizarea computerului cuantic sunt oarecum similare, ca dificultate.
Există o mulțime de modalități de a reprezenta informația cuantică. În prezent există două
tehnologii: qubiţii pe bază de supraconductori și qubiţii pe bază de ioni prinși într-o capcană ionică.
Ele sunt diferite și fiecare tehnologie are atât plusuri și cât și minusuri. În cazul qubiților pe bază
de ioni prinși în capcană toţi qubiţii sunt conectaţi direct. Acest lucru este foarte diferit de ceea ce
se întâmplă în cazul unui sistem supraconductor unde trebuie să realizăm legătura cu qubiţii din
apropiere. Există planuri concrete să se ajungă la un număr de 60 - 70 qubiţi şi se dorește, în
perspectivă, să se ajungă până la mai mulți qubiţi, dar pentru aceasta sunt necesare alte cercetări.
Se pun multe întrebări legate de computerul cuantic. Iată numai câteva dintre ele.
Cum va fi realizat practic calculatorul cuantic? Există un interes industrial care
impulsionează construirea unor computere cuantice practice. În primul rând trebuie realizat un
dispozitiv care să le permită cercetătorilor să testeze diferite idei cu privire la cum ar trebui să fie
arhitectura unui computer cuantic şi la aplicaţiile care s-ar putea realiza pe baza lui. Ca exemplu,
cercetătorii de la IBM au dezvoltat propriul lor computer cuantic dar modul cum se interacţionează
cu el este dificil. Cei care utilizează acest serviciu online de calcul cuantic nu pot rezolva decât
anumite sarcini, deoarece nu au posibilitatea reprogramării computerului cuantic IBM. Este
evident că nu putem vorbi în acest caz despre optimizarea acestui computer atâta timp cât
cercetătorii nu îl pot personaliza conform dorinţelor.
 Ce va însemna pentru un utilizator obişnuit apariţia computerului cuantic? Pe termen
lung, calculatoarele și comunicaţiile cuantice vor schimba modul cum ne ocupăm de informațiile
codificate de pe Internet. Proiectarea la nivel molecular, prin care se pot obţine materiale cu
proprietăți deosebite dar şi medicamente noi, este foarte importantă. Dacă, cu ajutorul
computerului cuantic se vor putea calcula eficient și precis proprietățile moleculare, atunci acest
lucru ar putea schimba cu adevărat materialele și medicamentele viitorului. În ceea ce priveşte
calculatorul classic de acasă, cei mai mulți oameni îl folosesc pentru a viziona filme, pentru a scrie
o scrisoare, un e-mail sau orice altceva. Trebuie să știm că computerele cuantice nu sunt destinate
utilizării în aceste scopuri, deoarece nu ar schimba viteza de realizare. În consecinţă, este dificil
de spus care va fi impactul apariţiei computerului cuantic asupra utilizatorului obişnuit. Atunci
când calculatoarele au fost construite pentru prima dată, oamenii au avut aceeași impresie. Credeau
că acestea vor fi doar pentru oamenii de știință care lucrează în laboratoare. Și, evident, acum nu
mai este cazul să zicem așa ceva, deoarece toată lumea folosește computerul clasic.
Așadar următoarea întrebare este: cine va putea folosi calculatorul cuantic? Când
încercăm să explicăm calculatorul cuantic pentru cineva care cunoaşte fizica, știința care stă la
baza construcţiei sale, atunci ne concentrăm pe explicarea modului în care funcţionează partea de
calcul. În viitor, probabil că vom avea nevoie de oameni instruiți în ambele discipline, fizică și
informatică. Avem nevoie de utilizatori care să cunoască fizica pe baza căreia funcţionează
computerul cuantic şi care să ajute la dezvoltarea componentei software dar şi de informaticieni
care să cunoască modul de funcţionare al unui astfel de calculator. Acesta este motivul pentru care
vor fi implicați specialişti care au instrumentele necesare pentru cercetare şi optimizarea
computerului cuantic. Sunt în studiu multe idei. În calculatorul clasic folosim semnale electrice
pentru transmiterea informaţiei, ceea ce trebuie să se facă, probabil şi în computerul cuantic, dar
într-un mod diferit. Qubiţii mesager care transportă informații către alte părți ale computerului
trebuie să fie de același tip cu qubiţii care formează computerul cuantic? Încă nu este sigur acest
aspect. Există câteva lucrări teoretice privind posibilitatea interconectării fotonilor între lanțurile
ionice. Ideea în cazul tuturor tipurilor de supercomputere de acest gen este de a folosi fotoni pe rol
de qubiţi mesager. Astfel putem avea, în principiu, o mulţime de mici calculatoare cuantice,
conectate prin acești fotoni, care se comportă colectiv ca un calculator mai mare. Dacă se va reuşi
realizarea acestui lucru în următorii cinci ani, ar fi grozav, dar probabil că va dura mai mult.
Ce se poate spune legat de progresele privind computerul cuantic? Progrese tangibile
sunt considerate cele care privesc hardware-ul: creșterea numărului de qubiţi și obținerea porților
cuantice. În prezent Google deține un sistem cu 72 de qubiţi. În același timp, se lucrează la
algoritmii și la aplicațiile proiectate pentru implementare pe hardware-ul existent, astfel încât
acestea să fie cât mai puțin vulnerabile la “zgomotul” cuantic. Spunem că nu există zgomot cuantic
dacă starea cuantică este intactă la transferul prin canalul cuantic de la transmiţător la receptor.
Care este cea mai greşită idee despre computerele cuantice? O concepție greșită este
că un computer cuantic este magic. Computerele cuantice nu sunt magice, ele nu ne permit să
rezolvăm toate problemele. Atunci când ne referim la calculul clasic admitem că există probleme
simple și probleme foarte complicate, pe care nu le putem rezolva în timpul polinomial (un termen
din informatică folosit pentru a desemna dacă un computer este capabil să execute rapid o anumită
sarcină). Mulți cercetători afirmă adeseori că prin utilizarea calculatoarelor cuantice se vor
descoperi noi produse farmaceutice care vor duce la dispariția a diferite boli. De asemeni se afirmă
că, utilizând calculatorul cuantic se vor prelucra toate datele lumii și se vor găsi soluții la probleme
precum sărăcia și inegalitatea socială! Totuși, s-ar putea ca, computerele cuantice să nu facă nimic
din toate acestea.
 Cât costă un calculator cuantic? Primul computer cuantic, numit Wave One, vândut de
compania D-Wave Systems, a costat 10 milioane de dolari. Cumpărătorul este o companie
americană, constructor aerospațial, specializată în domeniul militar.
Viitorul calculatoarelor cuantice
Există, încă, multe persoane care nu sunt familiarizate cu conceptul de calculator cuantic
sau cu modul în care funcționează acesta. Chiar nici cercetătorii nu știu care este soluția mai bună,
deocamdată. Dar, fără îndoială, computerele cuantice reprezintă viitorul calculatoarelor. Acestea
vor putea efectua, în mod eficient, rapid, sarcini pe care cele mai puternice calculatoare clasice,
din prezent, le-ar realiza în ani de zile. Datorită puterii lor de procesare, calculatoarele cuantice
vor fi instrumentul perfect pentru rezolvarea unor probleme complexe din știință, medicină și
finanțe încât ele vor deschide noi perspective de cercetare în aceste domenii și nu numai.
Computerele cuantice vor revoluționa, probabil, societatea, aşa cum s-a întâmplat în momentul
apariţiei calculatoarelor personale PC. Desigur, deocamdată computerul cuantic nu este disponibil
publicului larg. D-Wave a construit deja computere cuantice. Computerul cuantic dezvoltat de
Google s-a dovedit a fi de 100 de milioane de ori mai rapid decât un computer personal. Mai mult,
după un deceniu de cercetare Microsoft este gata să-şi construiască propriul calculator cuantic. Cu
toate acestea, computerele cuantice existente sunt extrem de costisitoare și nu sunt încă practice,
deoarece necesită condiţii speciale pentru a funcționa. Deci, computerele cuantice vor permite
rezolvarea unora dintre problemele pe care nu le putem rezolva cu ajutorul calculatoarelor clasice
dar ele nu vor rezolva toate tipurile de probleme pe care le avem. Cercetătorii nu știu, încă, exact,
cum va arăta și ce va putea să facă computerul cuantic dar sunt siguri că, pe viitor, vom avea
computere de mii de ori mai puternice decât supercomputerele de azi și că, datorită fenomenului
de “quantum entanglement”, vom putea comunica de pe Pământ pe Marte sau Jupiter, instantaneu.
Computerele cuantice au capacitatea de a revoluționa dezvoltarea medicală, inteligența
artificială, criptografia, modelele financiare și simulările climatice și cine mai știe ce alte probleme
iar IBM își imaginează o lume în care acestea operează perfect alături de PC-urile tradiționale și
“fermele de servere”. Cu toate acestea, deocamdată, soluția oferită este mai greu de înțeles încât
unii sceptici zic că vor fi necesari 200 de ani pentru a folosi computerul cuantic la scră largă…

BIBLIOGRAFIE:
1. https://www.stiintaonline.ro/o-noua-tehnologie-de-realizare-computerelor-cuantice/
2. https://www.stiintaonline.ro/primul-calculator-cuantic-comercial-q-system-one-a-
fost-prezentat-de-ibm/
3. https://tehnocultura.ro/2013/07/27/cum-functioneaza-un-computer-cuantic-si-ce-sunt-
qubitii/
4. https://start-up.ro/ces-2019-ibm-prezinta-primul-computer-cuantic-pentru-uz-
comercial/