Sunteți pe pagina 1din 5

FIŞA DE LUCRU NR.

SARCINA DE LUCRU: Lecturați cu atenție textul pedagogic de mai jos și documentați-vă suplimentar pentru a
realiza în echipă un colaj cu serbări şcolare tip Jena.
Precizați 3 elemente specifice serbarilor Jena pe care le considerați utile a fi transferate în învățământul
tradițional.

Serbarea Jena

O activitate cu puternic caracter social în alternativa Jena este serbarea, una dintre cele patru activităţi
fundamentale ale planului ritmic de activitate, alături de conversaţie, joc şi lucru.Toţi cei implicaţi în procesul
educaţional - copii, părinţi, cadre didactice – au ocazia să se manifeste în colectivitate în cadrul serbării. Prin
serbare nu se urmăreşte atât caracterul festivist al momentului, ci mai mult bucuria de a te simţi şi manifesta ca
membru al comunităţii, participând alături de ceilalţi copii şi adulţi la viaţa acesteia. Succesul şi adevărata
valoare pedagogică a serbărilor nu se obţin prin fast şi abundenţă de efecte exterioare, ci prin sentimentul
măsurii artistice şi pedagogice, prin conţinut şi organizare. Ea este eliberată de festivism şi oferă posibilitatea
exprimării individuale sau în grup, în comunitatea educaţională. Valoarea educativă a activităţilor artistice
constă în contribuţia acestora la realizarea educaţiei estetice în special. Prin serbări se urmăreşte în principal
ca fiecare copil să-şi întărească conştiinţa de apartenenţă la comunitatea educaţională, să-şi exprime
sentimentele şi propria personalitate, să-şi selecteze şi promoveze valorile, să-şi formeze deprinderea şi să-și
dezvolte abilităţile sociale şi comunicaţionale, inclusiv a vorbirii libere în public, formele de exprimare
artistică, să perceapă corect timpul şi ritmicitatea, să îşi dezvolte imaginaţia şi creativitatea (prin povestiri,
simboluri, joc), să îşi dezvolte şi conştientizeze concepţia de viaţă (prin ritualuri, tradiţii etc.), să îşi dezvolte
capacitatea de a lua decizii responsabil şi să îşi autoevalueze ritmic activitatea. Pregătirea programului
susţinut de copii contribuie la conturarea unor calităţi morale, ca perseverenţa, stăpânirea de sine, spiritul de
independenţă. Şcolarii manifestă un viu interes pentru pregătirea serbărilor şi participarea la programe
distractive. În cadrul acestor activităţi se formează deprinderile de a cânta, de a recita expresiv, de a dansa etc.
Interesele şi aptitudinile elevilor se vor dezvolta în strânsă legătură cu celelalte procese şi însuşiri psihice:
gândirea, limbajul, atenţia, sentimentele, voinţa etc.

TIPURILE DE SERBĂRI:
 Serbările organizate de educator
 Serbările conduse de educator
 Serbarile supervizate de profesor
 Serbările organizate de copii
Orice serbare şcolară este o sărbătoare, atât pentru copii cât şi pentru educatorii lor şi, nu în ultimul rând,
pentru părinţii copiilor. Pregătirea unei serbări este un excelent prilej de a pune în valoare imaginaţia şi
creativitatea fiecăruia – copil sau educatoare. De ce organizăm serbări? Verificăm astfel, de câteva ori pe an,
că micuţii şi-au însuşit informaţiile transmise la grădiniţă şi le dăm posibilitatea de a aplica învăţătura din clasă.
Cântând, dansând, recitând , interpretând un rol dintr-o scenetă, preşcolarul îşi perfecţionează deprinderile
artistice. Acestea îl vor ajuta să-şi dezvolte gustul , dragostea de frumos, aptitudinile pentru arte. Serbările
contribuie la stabilirea unei legături între cunoaşterea artei şi practicarea ei.Mișcarea , atmosfera de veselie, de
destindere și atmosfera încărcată de emoții produce o anumită tensiune interioară fiecărui copil.
În proiectarea scenariului unei serbări trebuie să se ia în calcul, pe lângă conţinuturi, care trebuie să fie
apropiate experienţei de viaţă a copilului, să răspundă nevoilor sale de cunoaştere, de nou şi de frumos, înca
două coordonate majore: mişcarea, atmosfera de veselie și destindere pe de o parte, şi atmosfera încărcată de
emoţii ,ce produce o anumită tensiune interioară fiecărui copil, pe de altă parte.
Una din trăsăturile psihice la vârsta preșcolară o constituie marea și perpetua curiozitate, nevoia de a ști,de a
afla,de a cunoaște ,care pune stăpânire pe copil, orientându-i întraga procesualitate psihică.
Pe lângă marea curiozitate și dorință de a cunoaște cât mai mult,la varsta preșcolară se manifestă și o altă
particularitate.Este vorba despre o bogată afectivitate a acestei perioade.E nevoia copilului de a trăi stări
afective cu încărcătură pozitivă,de a se bucura,de a fi vesel,binedispus.
 SERBAREA ca formă specifică de activitate reprezintă o modalitate eficientă de cultivare a capacitaților
de vorbire și a înclinațiilor artistice ale copiilor care contribuie la stimularea și educarea atenției,a
memoriei,a voinței,a afectivității,a imaginații și creativității.Această activitate reprezintă și o formă de
evaluare proprie alternativei Planul Jena deoarece ea se practică cu succes fiind organizată săptămânal,
această așa zisă SERBARE – ACTIVITATE, acestea având sensul de distracție, bună dispoziție, fiind
organizate, de regulă de Vineri, după parcurgerea temei din planificarea săptămânală.
Serbarile nu trebuie privite doar ca un mod de destindere ci și ca educare estetică,intelectuală,fizică, și de
cultivare a unor calități morale ca bunătatea, cinstea, corectitudinea,a unor trăsături de voință, stăpânire de
sine,perseverență.
De asemenea, pentru a realiza serbarea școlară , educatorul are nevoie şi de cunoştinţe specifice din domeniul
scenografiei şi al regiei. La toate acestea, bineinţeles, se mai adaugă aşteptările copiilor şi ale părinţilor.
În pregătirea unei serbări profilul organizatorului se conturează cam în felul următor: informat, flexibil cu
deschidere la nou, cooperant, atent la nevoile părinţilor şi, mai ales, caracterizat de cele patru importante
adjective: actual, activ, atractiv, artist.

CONCLUZII:
Aceste momente, ale serbării, îi ajută pe toți cei implicați să se cunoască mai bine între ei, să se
descopere,dar și autodescopere, să depășeascăanumite barierede comunicare, săse formeze.
Prin serbare se ajunge și la evaluare și autoevaluare, dar și la formarea influențată de comunitate.
De asemenea serbările:
Contribuie la acumularea cunoştinţelor şi la lărgirea orizontului de cunoaştere al copiilor;
Îmbogăţesc şi nuanţează viaţa lor afectivă, stimulează apariţia unor sentimente neîncercate sau le dezvoltă pe
cele mai slab manifestate anterior;
Contribuie la dezvoltarea simţului de răspundere a fiecărui copil şi al întregului colectiv prin dorinţa comună
de a obţine rezultate bune;
Favorizează stabilirea unei discipline conştiente pe parcursul desfăşurării repetiţiilor;
Trezesc în copil energia latentă, existentă în fiecare, de a învinge dificultăţile întâlnite, de a-şi stăpâni
timiditatea;
Cultivă spiritul de iniţiativă, de independenţă, de acţiune iar pregătirea serioasă contribuie la stimularea
interesului pentru munca făcută cu un scop precis şi îndeplinită cu conştiinciozitate.

2
-SERBARE – ACTIVITATE, acestea având sensul de distracție, bună dispoziție, fiind organizate, de regulă de
Vineri, după parcurgerea temei din planificarea săptămânală.
-PREGĂTIREA SEBĂRILOR DE CĂTRE COPII contibuie la conturarea și consolidarea unor calități morale
precum,perseverența,tenacitatea,stăpânirea de sine,spiritual de independență.
-SERBĂRI ORGANIZATE CU CLASA trebui abordate piese în care pot fi antrenați toți copii după capacitățile
și talentul fiecăruia,chiar și cel mai slab elev sau cel ce pare indiferent va dori în adâncul sufletuluisă participle
la serbare.
https://www.gazetabt.ro/local-gradinita-nr-21-sotron- BOTOȘANI
/

S-ar putea să vă placă și