Elemente de Baza in Optometrie

Elemente de bază în
optometrie
“Elemente de bază în optometrie” este o carte care reunește și analizează
noțiuni fundamentale din domeniul optometriei. Departe de a-și aroga
pretenția de exhaustivitate într-o zonă științifică, aflată în permanentă
expansiune, lucrarea de față furnizează, din perspectiva teoriei dublate de
practică, informații concise și metode concrete, constituind un ghid util
pentru însușirea instrumentarului teoretic și practic necesar performării la
nivel mediu a meseriei de Tehnician optometrist.”
"Basic Elements in Optometry" is a book that brings together and analyzes

fundamental notions of optometry. Far from arrogating its claim to
exhaustiveness in a constantly expanding scientific area, the present paper
provides concise information and practical methods from the perspective of
theory doubled by practice, being a useful guide for the acquisition of
theoretical and practical tools necessary for the profession of Optometrist
Technician.”
„Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este curat , tot trupul tău va
fi luminat…… Ia seama deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.”
(Luca 11:35)
„Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi

cunoscut. De aceea, orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină; şi orice
aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor.”
(Mat 10:26; Luc 8:17)
„Să nu laşi să treacă o zi fără să auzi, să vezi sau să citeşti ceva frumos!”
Johann Wolfgang von Goethe
“Înţelepciunea este luminatӑ şi neînseratӑ, şi cei care o iubesc o vӑd uşor, şi

cei care o cautӑ o gӑsesc….Ea umblӑ în toate pӑrţile cӑutând pe cei vrednici
de ea şi se aratӑ prietenoasӑ în drumurile lor şi îi întâmpinӑ în tot ce pun la
cale. Începutul ei este pofta cea adevӑratӑ de învӑţӑturӑ.Iar pofta de
învӑţӑturӑ are în sine iubirea , iar iubirea este paznica legilor ei, iar pӑzirea
legilor ei este adeverirea nemuririi.”
Înţelepciunea lui Solomon

Cuprins
Cuprins.............................................................................................................................................................. 4
1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE OPTOMETRIE .................................................................................... 6
1.1. Domeniul optometriei ........................................................................................................................ 6
1.2. Necesitatea testării în optometrie ....................................................................................................... 8
2. TEORIE OPTOMETRIE ............................................................................................................................ 10
2.1. Anatomia aparatului visual............................................................................................................... 10
2.2. Viciile de refracție și corecția lor ..................................................................................................... 14
2.2.1. Emetropia ............................................................................................................................... 14
2.2.2. Hipermetropia ........................................................................................................................ 15
2.2.3. Miopia .................................................................................................................................... 17
2.2.4. Astigmatismul ....................................................................................................................... 19
2.2.5. Prezbiopia .............................................................................................................................. 20
2.3. Lentilele zilelor noastre .................................................................................................................... 21
2.3.1. Lentilele monofocale sau unifocale ....................................................................................... 21
2.3.2. Lentilele bifocale ................................................................................................................... 23
2.3.3. Lentilele degresive ................................................................................................................. 25
2.3.4. Lentilele multifocale sau progressive .................................................................................... 26
2.3.5. Lentile cu tratament antireflex ............................................................................................... 27
2.3.6. Lentile fotocromatice ............................................................................................................. 28
2.3.7. Lentile cu protectie pentru calculator .................................................................................... 29
2.3.8. Lentile cu protectie solară ...................................................................................................... 30
2.4. Rame de ochelari .............................................................................................................................. 32
2.4.1. Alegerea ramei de ochelari în funcție de forma feței ............................................................. 35
2.4.2. Studiu de caz .......................................................................................................................... 38
2.5. Analiza variantelor optime de lentile si transpoziții......................................................................... 40
2.5.1. Analiza varientelor optime de lentile ..................................................................................... 40
2.6. Caracteristici lentile progresive ........................................................................................................ 73
2.6.1. Caracteristici generale ............................................................................................................ 73
2.6.2. Lentilele aeriene progressive ................................................................................................. 74
2.6.3. Lentilele ZEISS Digital – lentile pentru prezbiopii tineri ...................................................... 81
2.6.4. Lentile de contact progresive ................................................................................................. 84
2.6.5. Adaptarea la lentilele progresive ........................................................................................... 86
2.7. Caracteristicile lentilelor de contact ................................................................................................. 87
2.7.1. Tipuri de lentile de contact .................................................................................................... 88
2.7.2. Lentilele săptămânale/lunare ................................................................................................. 88
2.7.4. Lentilele cu purtare continuă ................................................................................................. 89
2.7.5. Criterii de clasificare a lentilelor de contact .......................................................................... 89
2.8. Caracteristici rame ochelari şi lucrări de mentenanță specifice ochelarilor ..................................... 98
3. ELEMENTE ȘI APARATE OPTICE ...................................................................................................... 114
3.1. Sisteme optice elementare .............................................................................................................. 115
3.1.1. Oglinda plană ....................................................................................................................... 115
3.1.2. Oglinzi sferice ...................................................................................................................... 115
3.1.3. Oglinzi asferice .................................................................................................................... 116
3.1.4. Prisme optice........................................................................................................................ 116
3.2. APARATURA UTILIZATĂ ÎN CABINETUL DE OPTOMETRIE ............................................ 117
3.3. Organizarea activității în cabinetul de optometrie ......................................................................... 126
3.4. Studiu de caz .................................................................................................................................. 127
3.5. INSPECŢIA VIZUALĂ PRELIMINARĂ ..................................................................................... 131
Etapele examenului optometric complet sunt: .................................................................................... 131
4. LABORATORARE .................................................................................................................................. 141
4.1. Laborator nr. 1 - optometrie ........................................................................................................... 141
5. PRINCIPALELE AFECŢIUNI ALE OCHIULUI PENTRU CARE OCHELARUL NU CORECTEAZĂ
...................................................................................................................................................................... 172
5.1. Cataracta ......................................................................................................................................... 172
5.1.2. Tipuri de cataractă................................................................................................................ 174
5.1.3. Tratamentul cataractei .......................................................................................................... 175
5.1.4. Avantaje după intervenţia de înlocuire a cristalinului ......................................................... 177
5.1.5. Cristaline artificiale folosite pentru operaţia de cataractă.................................................... 177
5.1.6. Operaţia de cataractă ............................................................................................................ 178
5.2. Glaucomul ...................................................................................................................................... 179
5.2.1. Tipuri de glaucom ................................................................................................................ 180
5.2.2. Condiţii ce trebuie întrunite pentru evitarea riscului de a orbi ............................................ 181
5.2.3. Tratamentul glaucomului ..................................................................................................... 182
5.2.4. Concluzie legată de glaucom ............................................................................................... 182
5.3. Degenerescenţa maculară datorată vârstei ..................................................................................... 183
5.3.1. Modalităţi de recunoaştere a modificărilor datorate vârstei la nivelul maculei ................... 185
5.3.2. Tratamentul modificărilor maculei datorate vârstei ............................................................. 185
5.3.3. Tipuri de degenerescenţă maculară ...................................................................................... 186
5.3.4. Simptome degenerescenţă maculară .................................................................................... 186
5.3.5. Diagnosticarea degenereşcenţei maculare ........................................................................... 187
5.3.6. Tratamentul degenerescenţei maculare ................................................................................ 187
5.3.7. Evoluţie şi complicaţii ......................................................................................................... 187
5.4. Keratoconusul................................................................................................................................. 189
5.4.1. Ce este Keratoconusul? ........................................................................................................ 189
5.4.2. Cauza Keratoconusului ........................................................................................................ 189
5.4.3. SEMNE SI SIMPTOME KERATOCONUS ....................................................................... 190
5.4.4. CUM SE STABILESTE DIAGNOSTICUL DE KERATOCONUS?................................. 191
5.4.5. TRATAMENT KERATOCONUS ...................................................................................... 191
5.5. Aplicaţii .......................................................................................................................................... 194
5.5.1. Studiu de caz - Optometrie – Anamneză ............................................................................. 194
5.6. Măsuri de tehnica securităţii şi sănătăţii muncii specifice domeniului optometriei ...................... 201
8. PROBLEME PRACTICE DE OPTOMETRIE ........................................................................................ 203
9. BAREM - PROBLEME PRACTICE DE OPTOMETRIE ...................................................................... 207
10. ANEXE ................................................................................................................................................... 213
11. BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................................... 216
11.1. Site-uri .......................................................................................................................................... 216
1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE OPTOMETRIE
1.1. Domeniul optometriei
Conform definiţiei, optometria este acea parte a opticii care se ocupă cu cercetarea şi măsurarea
defectelor de vedere, precum şi cu corectarea sau compensarea lor.
În completarea definiţiei se poate adăuga că cercetarea şi măsurarea nu este realizată numai în legătură
cu defectele de vedere ci cu problemele de vedere. Prin probleme de vedere înţelegem diferite cauze şi
manifestări care determină o acuitate vizuală diminuată sau disconfort vizual, chiar şi pentru o perioadă
limitată de timp. În acest sens cazul astenopiei acomodative (oboseala oculară) produsă de utilizarea vederii
la distanţă scurtă timp îndelungat (citit, scris, utilizarea terminalelor video etc.) este edificator.
World Council of Optometry consideră că optometria este o profesie de îngrijire a sănătăţii, autonomă,
educată şi reglementată, iar optometristul este un practician al îngrijirii primare a sănătăţii aparatului vizual.
Conform clasificării ocupaţiilor din România, ”optometristul examinează pacienţii cu acuitate

vizuală deficitară, prescrie şi montează ochelari şi lentile de contact, acordă consultaţii cu privire la
utilizarea acestora sau a altor aparate de corecţie a vederii.”
Cu ochelari, lentile de contact sau alte aparate optice vederea este compensată deoarece utilizarea
acestor dispozitive este temporară iar prin neutilizarea lor se revine la starea anterioară de acuitate vizuală
redusă sau disconfort vizual. Practic, are loc din nou o decompensare a funcţiei vizuale.
Conform statutului optometristului, ”constituie exerciţiu al ocupaţiei de optometrist orice act, altul
decât folosirea de medicamente terapeutice şi intervenţii chirurgicale, care are ca obiect vederea şi se referă
la examinarea ochilor, analiza funcţionării lor şi evaluarea problemelor vizuale, ca şi ortoptica, prescrierea,
ajustarea, adaptarea, vînzarea şi înlocuirea echipamentelor oftalmice. În exercitarea profesiei sale,
optometristul poate să dea sfaturi care să permită prevenirea tulburărilor vizuale şi să promoveze mijloace
care să favorizeze o vedere bună. Optometristul poate să conceapă, să producă echipamente pentru
corecţia vederii sau analizarea funcţiilor ei”.
Ocupaţia de optometrist presupune următoarele competenţe specifice:
- examinarea preliminară a aparatului vizual;
- tratamentul problemelor de focalizare;
- examinarea cîmpului vizual;

- examinarea capacităţii de adaptare la variaţii de lumină;
- examinarea sensibilităţii la contrast;
- examinarea vederii culorilor;
- tratamentul vederii slabe;
- adaptarea lentilelor de contact;
- montarea şi adaptarea ochelarilor;
- prevenirea problemelor vizuale la populaţie.”
Pentru foarte multe persoane cu probleme de vedere noţiunea de optometrie este necunoscută, vagă
sau greşit înţeleasă. Este adevărat că în România profesia de optometrist nu are o tradiţie îndelungată cum
ar fi cea de oftalmolog sau optician.
Apariţia profesiei de optometrist a fost determinată în special de extinderea domeniului oftalmologiei,

care a impus medicului oftalmolog să abordeze probleme specifice de sănătate a vederii, fiind nevoit să
rezolve o cazuistică tot mai diversă, necesitând o pregătire de înaltă competenţă şi abilităţi în special în
domeniul chirurgiei şi al administrării medicaţiei necesare.
În România sunt recunoscute profesiile de oftalmolog, optometrist şi optician. Fiecărui profesionist îi

sunt recunoscute competenţe specifice, constatîndu-se că o parte dintre acestea sunt comune.
Stabilirea dioptriilor poate fi realizată atât de medicul oftalmolog cît şi de optometristul specialist.
Medicul oftalmolog efectuează consultaţia în special în scop clinic, pentru depistarea problemelor de
sănătate ale sistemului vizual (infecţii, boli ale ochilor etc.). Pentru a identifica problemele de sănătate
trebuie să fie stabilite întîi problemele de refracţie oculară (dioptriile). În funcţie de fiecare situaţie ordinea
nu este obligatoriu aceeaşi, uneori fiind necesară rezolvarea unei probleme de sănătate (infecţie), apoi
stabilirea dioptriilor şi ulterior efectuarea altor investigaţii medicale şi administrarea de tratamente sau
efectuarea unor intervenţii.
Optometristul efectuează consultaţia în scopul stabilirii problemelor de refracţie (dioptriilor). Mai

exact, optometristul face o anamneză, examinează ochii şi stabileşte dacă există probleme de vedere
printr-un examen fizic.
De asemenea, poate identifica diverse probleme de sănătate oculară înainte sau după stabilirea
dioptriilor, caz în care, fără a stabili un diagnostic, recomandă pacientului să se adreseze medicului
oftalmolog pentru prescrierea tratamentului necesar, intervenţiei etc.
În absenţa problemelor de sănătate sau după rezolvarea acestora, dacă au existat, optometristul
recomandă mijlocul de compensare a vederii – ochelari, lentile de contact, alte aparate pe care le adaptează,
realizează şi instruieşte pacientul cu privire la utilizarea acestora.
Pe lîngă identificarea şi rezolvarea problemelor de sănătate oculară şi stabilirea dioptriilor, medicul

oftalmolog poate efectua aceleaşi examinări pe care le face optometristul, dar fără a avea competenţă în
realizarea şi ajustarea mijloacelor de compensare optică şi comercializarea acestora, sarcini care revin
optometristului şi opticianului.
Comercializarea, realizarea şi adaptarea ochelarilor, întreţinerea, repararea şi înlocuirea echipamentului

oftalmic sunt activităţi care sunt şi de competenţa opticianului, acesta neavînd posibilitatea de a consulta şi
prescrie mijlocul de compensare optică. Acesta analizează şi interpretează prescripţia eliberată de
oftalmolog sau optometrist şi face recomandările privind alegearea lentilelor şi ramelor pe care urmează să
le monteze în vederea realizării ochelarilor.
Se constată că între cele trei profesii sunt diferenţe majore, atît de instruire cît şi de competenţă, dar
fără a exista o delimitare strictă în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor pacienţilor. Această situaţie a
apărut datorită creşterii complexităţii domeniului oftalmologiei şi din necesitatea pacienţilor de a primi
soluţii medicale şi tehnice cît mai bine adaptate problemelor vizuale specifice.
Întrucît vederea este o activitate complexă a organismului uman, iar solicitarea ei depăşeşte adesea
limitele pentru care a fost pregătită de-a lungul evoluţiei, problemele de sănătate vizuală care pot apare
necesită de multe ori o abordare extinsă. Acest fapt justifică existenţa celor trei profesii menţionate dar şi
suprapunerea parţială a competenţelor, o colaborare între practicieni fiind adesea necesară.
1.2. Necesitatea testării în optometrie
Acomodaţia este procesul prin care este reglată puterea optică a ochiului pentru a permite vederea clară
la orice distanţă. Reglarea puterii optice a ochiului (focalizarea) este posibilă datorită modificării
caracteristicilor cristalinului sub acţiunea muşchiului ciliar. Astfel, suprafeţele cristalinului se curbează,
dimensiunea se măreşte axial iar indicele de refracţie se modifică dinspre periferie spre centru. Pierderea
fiziologică a elasticităţii cristalinului determină imposibilitatea reglării puterii acestuia şi
apariţia prezbiopiei.
Acuitatea vizuala oferă măsura în care o persoană poate vedea clar semne, litere, cifre etc. de
dimensiuni cât mai mici.
Acuitatea vizuală este definită ca fiind capacitatea sistemului vizual uman de a distinge stimuli vizuali
de dimensiuni cât mai reduse. Ea este exprimată ca dimensiunea unghiulară a celui mai mic stimul care mai
poate fi perceput.
Ambliopia (cunoscută popular ca “ochi leneş”) este o scădere unilaterală sau, uneori, bilaterală
a acuităţii vizuale care nu se îmbunătăţeşte rapid prin compensare optică. Dacă s-a realizat compensarea
optica prea tîrziu recîştigarea acuităţii vizuale este parţială sau imposibilă.
Convergenţa este procesul de rotire simultană a globilor oculari unul spre celălalt în mişcarea de
urmărire a unui obiect care se apropie, pentru a permite formarea imaginilor acestuia
în foveea fiecărui ochi. Convergenţa este necesară pentru a nu apăre senzaţia de vedere dublă (diplopia)
odată cu apropierea obiectului. Divergenţa este procesul invers convergenţei şi apare la depărtarea
obiectului urmărit.
Trebuie menţionat că între procesele de acomodaţie şi convergenţa există o strânsă legătură (avînd o
anumită elasticitate), acestea având loc simultan.
Mijloacele de compensare sunt dispozitive cu ajutorul cărora se obţine îmbunătăţirea acuitaţii vizuale şi
a confortului vizual al pacientului, în timpul activităţilor cotidiene sau speciale. Exemple: ochelari de
vedere, lentile de contact, telelupe, diferite aparate etc.
Optotipurile sunt simbolurile grafice, literele, cifrele, desenele, de diferite dimensiuni, utilizate în
cadrul proceselor de testare pentru a determina nivelul de acuitate vizuală.
Refracţia obiectivă este procesul de măsurare realizat cu ajutorul aparatelor şi are ca rezultat măsurarea
puterii (refractive) a ochiului. Valorile furnizate nu sunt obligatoriu cele care vă oferă maximum de acuitate
vizuală şi confort vizual.
Refracţia subiectivă este procesul de măsurare realizat cu ajutorul foropterului sau folosind rama de
probă şi trusa de lentile. În fiecare caz veţi privi panoul cu optotipuri prin lentile având diferite valori ale
puterii dioptrice pentru a identifica acele lentile care vă asigură maximum de acuitate vizuala şi confort
vizual. Valorile puterilor lentilelor astfel identificate vor fi menţionate în prescripţia finală.
Vederea bună presupune obţinerea unei acuităţi vizuale şi a confortului vizual, maxime, de către
persoana testată, cu ajutorul mijlocului de compensare prescris şi realizat (ochelari, lentile de contact)
pentru condiţii de utilizare specifice.
Viciile de refracţie (ametropiile) sunt generate de unele anomalii de dezvoltare a diferitelor structuri ale
ochiului. Efectul lor este vederea neclară care, cel mai adesea, este compensată cu ajutorul ochelarilor sau
lentilelor de contact sau este corectată prin procedee chirurgicale.
2. TEORIE OPTOMETRIE
2.1. Anatomia aparatului visual
Prin intermediului analizatorului vizual, organismul primește cele mai multe informații despre lumea
exterioară. Vederea furnizează informații asupra mediului înconjurător. Ea ne permite să recunoaștem
obiectele și viețuitoarele din jurul nostru, distanța dintre ele și cea care ne separă de ele. Din această cauză,
aparatul vizual are o importanță fiziologică considerabilă, nu numai în diferențierea luminozității, formei și
culorii obiectelor, dar și în orientarea în spațiu, menținerea echilibrului și a tonusului cortical. Cercetările
arată că aproximativ 80% din amintirile pe care le păstrăm sunt înregistrate prin vedere; de asemenea, este
demonstrat că 90% din informația care ajunge la creier se datorează ochilor.
Aparatul vizual (fig. 1) reprezintă un analizator vizual care, la fel ca și ceilalți analizatori ai
organismului, este un sistem funcțional unitar, unul dintre cele mai importante organe de simț. Acesta
informează sistemul nervos central asupra tuturor modificărilor care au loc în mediul înconjurător.
Funcționează pe principiul sistemului cibernetic, respectiv are în exterior globul ocular numit și „aparat de
luat vederi”, căi de transmisie a mesajului și centrii corticali de interpretare a imaginii.
Fig1. Aparatul vizual- ochiul
În interiorul globului ocular sunt cuprinse umoarea apoasă, cristalinul și corpul vitros, care alcătuiesc
mediile transparente și care, împreună cu corneea, reprezintă sistemul optic al ochiului. Globul ocular este
în general de formă sferică și are o structură formată din trei membrane:
 Membrana externă (figura 2) numită sclerotică sau scleră este de culoare alb sidefie, fibroasă și
rezistentă, inextensibilă la adult, dar ușor extensibilă în prima copilărie, este numită și scoică
sclerală sau albul ochiului, deoarece menține forma globului ocular și a fost asemănată cu sistemul
osos din alte părți ale organismului. Rolul fiziologic al scleroticei este de a proteja celelalte
componente oculare.
Iris
Pupilă
Scleră
Fig 2. Componentele ochiului uman
Membrana externă, în proporție de 1/6 anterioară, la polul anterior își modifică structura prin plasarea
fibrelor în sistem paralel, ceea ce face ca această porțiune să devină transparentă. Această zonă este numită
cornee transparentă, prin care pătrunde lumina, fiind excitantul specific al ochiului. Corneea poate fi
asemuită cu geamul unei încăperi. Corneea are principalul rol optic de a permite pătrunderea radiațiilor
luminoase și, prin puterea ei de refracție de 40 de dioptrii, de a devia traiectoria luminii, pentru a ajunge la
retină.
 Membrana mijlocie, denumită și uvee se împarte în: uveea anterioară și uveea posterioară. Uveea
anterioară cuprinde, la rândul ei. Două elemente: corpul ciliar și irisul.
Corpul ciliar este format de mușchii ciliari și procesele ciliare. Mușchii ciliari sunt netezim nesupuși
voinței și funcționează reflex, având legături foarte fine cu lentila cristaliniană transparentă. Îndeplinesc cea
mai important funcție optică ocular și anume, punerea la punct a imaginii pe care o fixăm de la orice
distanță. Aceasta este funcția de acomodație vizuală, necesară unei vederi clare în privirea de la orice
distanță dorim. Mușchii acționează prin contracția sau relaxarea cristalinului. Procesele ciliare, bogat
vascularizate, secretă umoarea apoasă necesară menținerii presiunii normale intraoculare, precum și
nutriției formațiunilor care nu au vase, cum sunt corneea și cristalinul.
Irisul (figura 2) este o membrană diafragmatică situată vertical în fața cristalinului și colorată diferit de
la subiect la subiect, de la rasă la rasă. Central, irisul are un orificiu numit pupilă. Pupila își poate micșora
sau mări diametrul în raport cu lumina din mediul exterior, având în mod reflex rolul de a doza cantitatea de
lumină ce pătrunde în interiorul ochiului până la retină.
Uveea posterioară, cunoscută și sub numele de coroidă, este asemănată cu un burete vascular, deoarece
conține aproape în totalitate numai vase de diferite mărimi, care au rolul de a hrăni retina și celelalte
componente oculare. Coroida conține un pigment care alcătuiește așa numita camera obscură a ochiului.
 Retina, a treia membrană a ochiului, de tip nervos, este formată din 10 straturi în care
există 3 tipuri principale de neuroni. Primul tip e reprezentat de celulele cu conuri și bastonașe, al doilea,
reprezentat de către celulele bipolare, iar al treilea tip îl reprezintă celulele ganglionare multipolare. Pe
lângă acestea, se mai găsesc alte celule precum celule ganglionare, celule amacrine, celule P
(parvocelulare), celule K (koniocelulare), celule M (magnocelulare) ș.a.m.d. La acest nivel se face
transformarea radiației luminoase în energie electrică, care transmite mesajul vizual la scoarța cerebrală,
respective în aria vizuală primară a lobului occipital, în jurul scizurii calcarine. Conurile și bastonașele sunt
neuronii cu importanța cea mai semnificativă, care conțin substanțele fotosensibile și anume iodopsina și
rodopsina, substanțe care au în compoziția lor ca element esențial vitamina A.
Conurile sunt așezate în centrul fundului de ochi, în zona numită macula optică (pata optică). Există, în
general, până la aprox. 8.000.000 de celule care se ocupă cu perceperea formei elementelor fixate (simțul
formelor) și cu distingerea luminii monocromatice, deci a culorilor (simțul cromatic).
Bastonașele sunt, cu aproximație, în număr de peste 60.000.000 elemente și au proprietatea de a sesiza

intensități luminoase din ce în ce mai reduse, adică permit orientarea în lumină slabă, în întuneric.
Excitantul specific al acestor neuroni este radiația electromagnetică, adică lumina compusă albă, formată
din particule foarte fine numite fotoni/cuante de lumină.
Astfel, cuantele de lumină pătrund în ochi prin mediile transparente și refringente, cum sunt corneea,
umoarea apoasă, cristalinul și corpul vitros. Ajunse la conuri și bastonașe, determină un
microbombardament, rupând molecula de substanța fotosensibilă (iodopsina și rodopsina). Are loc o
transformare fotofizicochimică, ce se face prin rezonanță paramagnetică, iar electronii sunt aruncați pe
orbite externe, determinând o diferență de potențial. Această diferență de potențial se transmite prin ceilalți
neuroni (celule bipolare și ganglionare), prin nervii și căile optice, până la scoarța cerebrală, unde se
formează imaginea prin mecanism psihic. Această proprietate a neuronilor retinieni dă posibilitatea
transformării luminii în energie electrică, care duce mesajul vizual la creier. S-a demonstrate că, pentru
sesizarea senzației luminoase de către o celulă fotoreceptoare, este nevoie de energia unei singure cuante de
lumină, energie ce va fi tradusă în aria vizuală a occiputului.
Deci, imaginea vizuală, care înfățișează tot ce fixăm din mediul extern, este completă și se formează
într-o etapă optică (mediile transparente și refringente), una fiziologică (mecanismele petrecute în neuronii
retinieni) și o etapă psihică (interpretarea mesajului în scoarța cerebrală).
Componenta optică oculară, formată din corneea transparentă, situată în polul anterior al globului ocular
și refringenta cu o putere de 40 de dioptrii, poate să dirijeze razele luminoase sosite la ea. Umoarea apoasă
care este numai transparentă, se află în spatele corneei, în așa numita camera anterioară a ochiului, care din
punct de vedere optic, conduce razele luminoase.
Al treilea element și foarte important este lentila cristaliană convexă, transparentă și refringentă de 20 de
dioptrii. Această lentilă este legată prin fibre foarte fine (zonula Zinn) de mușchii ciliari. Cristalinul este
situat în spatele irisului și are posibilitatea, prin contracția reflexă a mușchiului ciliar, fie să-și crească
refringența (se bombează) permițând vederea de aproape, fie să-și scadă refringența (se aplatizează),
permițând vederea la distanță. Această proprietate se numește acomodație vizuală, care ne permite să
vedem clar de la orice distanță privim. În spatele cristalinului, respectiv în restul conținutului ocular, se află
corpul vitros (sau umoarea sticloasă), element transparent, grație unui edificiu chimic colagenic cu o
structură foarte fină, lipsită de orice alt element structural și mai ales de vase. Rolul corpului vitros este de a
permite razelor să ajungă la neuronii retinieni.
Ca să funcționeze în condiții bune, globul ocular mai are aparate ajutătoare sau anexe, iar acestea sunt:
orbita, pleoapele, conjunctiva și mușchii extrinseci oculari.
 Orbita este o cavitate de formă piramidală, în patru unghiuri, cu vârful îndreptat posterior și ușor
oblic din exterior spre interior. La vârf se află gaura optică, pe unde pătrunde nervul optic în craniu
și trece în creier prin căile optice. Baza acestei piramide se află anterior, la nivelul feței, de o parte și
de alta a liniei mediane a craniului. Orbita are rolul de a proteja globul ocular împotriva diferitelor
agresiuni externe. Pe baza orbitei este așezat globul ocular, iar în rest, orbita conține cei 6 mușchi
extrinseci care determină mișcările ochiului, vase, nervi și țesut adipos.
 Pleoapele, în număr de două, sunt niște anexe cutaneo-musculo-membranoase, care protejează
globul ocular împotriva agenților agresivi (praf, fum, corpi străini etc.). Aparatul lacrimal este anexa
necesară lubrifierii corneei și conjunctivei prin secreția lacrimilor, care participă și la unele
schimburi nutritive și la oxigenarea polului anterior al ochiului. Lacrimile conțin și o substanță
numită lizozim, care este un bacteriostatic ce menține echilibrul bacteriologic la polul anterior al
ochiului.
 Conjunctiva este o foiță foarte fină, roz-transparentă, care tapetează fața posterioară a pleoapelor
apoi, la baza lor, se reflectă, formează un fund de sac și trece pe 1/3 anterioară a globului până la
cornee. Este o membrană bogat vascularizată și inervată, care protejează globul ocular contra
oricărui corp străin, praf, fum etc.
 Mușchii extrinseci ai globului ocular sunt 4 drepți (superior, inferior și externi) și 2 mușchi oblici,
care participă împreună la mișcare. Ochiul, astfel organizat, transmite, prin nervul optic, mesajul de
la retină prin căile optice, care se încrucișează parțial în chiasma optică și trec în bandeletele optice,
corpii geniculați externi, apoi în radiațiile optice, care se termină în scoarța cerebrală, în scizura
calcarină, în zonele 17, 18, 19 Brodmann.
2.2. Viciile de refracție și corecția lor
Fig 3.1. Vicii de refracție
2.2.1. Emetropia
Starea normală a ochiului se numește emetropie. Aceasta se realizează printr-o corelare armonioasă
a dioptriilor oculare, astfel că raza ajunge în centrul retinei, pe maculă, iar imaginea se face normal, dând
naștere unei imagini clare, reale. Dioptrii oculari sunt formați din corneea transparentă, umoarea apoasă,
cristalinul și corpul vitros. Acest ansamblu de dioptrii are valoarea unei lentile convergente cu distanța
focală de 23 mm, exact cât este lungimea axului anteroposterior al ochiului.
Pupilă
Retină
Cornee
Pata galbenă
Nervul optic
Cristalin
Pata oarbă
Fig3. Emetropia – starea normală a ochiului
Ochii cu defecte optice denumiți ametropi, sunt cei în care razele paralele plecate de la o sursă
luminoasă (obiect) situate la infinit, nu-și formează focarul principal pe retina, ci înaintea sau înapoia ei.
Ametropiile au fost împărțite în: defecte de corelație și defecte de structură genetică a dioptrilor.
Ametropiile de corelație survin la ochii în care diferitele componente ale aparatului dioptric sunt cele
întâlnite în ochiul normal (emetrop), dar între care nu se face o corelație armonioasă ca în mod normal.
Defectele (ametropiile) de structură apar prin existența unor anomalii de structură ale diferitelor
elemente care formează dioptrul ocular. În anomaliile de corelație este vorba de variante biologice ale
dioptrilor, pe când în cele de structură există modificări în conformația lor, determinate genetic. În raport cu
felul în care se formează imaginile pe retina, defectele de optică/ametropiile se împart în: ametropii
stigmice sau focale și ametropii astigmice. Ametropiile stigmice sunt hipermetropia și miopia, iar din cele
astigmice sunt astigmatismele.
2.2.2. Hipermetropia
Hipermetropia este deficitul optic ocular (ametropia) în care imaginea se formează în spatele retinei.
Fasciculul de raze paralele care vine de la obiectul fixat și pătrunde în ochiul hipermetrop în stare de repaus,
își va forma focarul înapoia retinei, care va percepe o pată difuză circulară.
Emetropie
Corneea Cristalin Retină
Hipermetropie
Globul ocular este mai

scurt
Vedere neclară de aproape
și de distanță
Figura 4- Hipermetropia
Hipermetropia este ametropia cea mai frecventă. În mod constant este întâlnită în copilări, când ochiul
nu este complet dezvoltat. Hipermetropia poate rămâne multă vreme nedescoperită. Când există, apar
semne de oboseală oculară (astenopie de acomodare) cu dureri de cap (cefalee) după o lectură prelungită,
dureri și congestii oculare după eforturi oculare, care ne fac să o bănuim. Aceste simptome oculare se
datorează faptului că hipermetropul face eforturi de acomodație (de punere la punct a imaginii clare) și când
privește la distanță și când privește aproape, încercând prin aceasta să corecteze o parte sau întregul defect
de refracție. Hipermetropia are în majoritatea cazurilor mărimi sub +5 dioptrii, excepțional este +15 dioptrii
(în deficitele de conformație de tipul microftalmiei).
Specialistul va determina gradul de hipermetropie în mod obiectiv și va indica corecția necesară cu

ochelari cu lentile convergente respectiv lentile pe „plus”, necesare în raport cu vârsta și gradul ametropiei,
pentru fiecare caz în parte. La persoanele tinere vor fi prescriși ochelari care se poartă permanent, iar la cei
peste 45 de ani două perechi de ochelari, una pentru distanță și alta pentru vederea de aproape, adică de la
35 cm. Purtarea ochelarilor face să dispară toate fenomenele de oboseală ocular, să dea o imagine clară,
odihnitoare și un echilibru al întregului organism. HIPERMETROPIA se corectează cu lentile convexe
cu “+“
Lungimea
ochiului emetrop
Hipermetropie
Lungimea
ochiului emetrop
Hipermetropie
corectată
Fig 3.3. – Hipermetropie necorectată vs Hipermetropie corectată
2.2.3. Miopia
Miopia este ametropia caracterizată printr-un exces de refringență a dioptrilor oculari, care
determină formarea imaginii obiectelor într-un focar în fața retinei. Retina este astfel stimulată de
prelungirea razelor încrucișate într-un focar înaintea ei și imaginea apare sub forma unor cercuri de
difuziune, deci o imagine neclară. MIOPIA se corectează cu lentile concave cu “-“
Miopia poate fi mică, ce nu depășește minus 6 dioptrii aceasta fiind o ametropie de corelație și care
nu progresează sau o miopie boală care poate să atingă până la minus 20, minus 30 dioptrii care
progresează. Aceasta din urmă este determinată de o degenerare a fibrelor elastice și colagene sclerale,
printr-un defect genetic. Din punctul de vedere al simptomelor, în miopia mică există numai o scădere a
vederii pentru distanță, iar pentru aproape vederea este bună. În miopiile mari vederea este diminuată atât
pentru departe, cât și pentru aproape.
Pentru tratament, optometristul va indica ochelarii necesari, în raport cu gradul miopiei și va indica
corecția necesară cu ochelari cu lentile divergente, adică lentile pe „minus”. De asemenea, se va indica o
alimentație bogată în proteine și vitamine, evitarea eforturilor, precum și o igienă a cititului, păstrându-se
distanța de la carte de 35 cm, iar lumina să nu fie orbitoare, ci să vină din partea stângă și puțin din spate.
Fig 3.4. – Miopie necorectată vs Miopie corectată

2.2.4. Astigmatismul
Astigmatismul (figura 7) este o tulburare a refracției oculare în care razele luminoase paralele venite de
la infinit nu se reunesc într-un focar unic. Ca simptomatologie, un astigmat nu vede bine nici la distanță,
nici aproape. El vede deformat și adesea confundă obiectele sau literele. Astigmatismul simplu se poate
corecta cu lentile cilindrice, prin ochelari sau lentile de contact. Astigmatismul neregulat - datorită
neregularității suprafeței corneei, este foarte rar, se corectează prin lentile de contact dure.
Fig 3.5. - Astigmatismul
ASTIGMATISMUL se corectează cu lentile cilindrice.

2.2.5. Prezbiopia
Presbiopia reprezintă diminuarea puterii de acomodare a ochiului odată cu înaintarea în vârstă, mai ales
la distingerea obiectelor de aproape. Pe măsura apropierii de vârsta medie, cristalinul (lentila ochiului) se
subțiază și își pierde din elasticitate.
Fig 3.6. - Presbiopia
Aceste probleme încep să fie remarcate în jurul vârstei de 45 de ani, când pentru a citi dintr-o carte sau
dintr-un ziar, acestea trebuie îndepărtate de ochi pentru a vedea mai bine.
În mod normal, mușchii care susțin cristalinul se relaxează și se contractă în funcție de distanța la care se
află obiectele. În prezbiopie mușchii încă funcționează, dar cristalinul își pierde din elasticitate și nu-și mai
poate modifica convexitatea pentru a vedea bine obiectele de aproape. Principalul simptom al presbiopiei
este vederea neclară, în special în distingerea obiectelor apropiate. Aceasta se înrăutățește la lumina slabă
sau pe un fond de oboseală. Presbiopia poate de asemenea să producă cefalee (dureri de cap) sau astenopie
(oboseala ochilor). Prezbiopia poate fi corectată cu ochelari sau lentile de contact. Dacă persoana afectată
de prezbiopie nu a avut nevoie de ochelari sau lentile de contact până atunci, i se va corecta vederea prin
prescrierea unor ochelari pentru vederea de aproape. Vederea de aproape se înrăutățește datorită presbiopiei
în jurul vârstei de 45 de ani. Astfel, după această vârstă, ochii își vor pierde capacitatea de acomodare în
mod continuu necesitând schimbarea dioptriilor ochelarilor sau a lentilelor de contact.
Viciile de refracție oculară se determină în cabinetul de optometrie cu ajutorul aparaturii optice.

2.3. Lentilele zilelor noastre
În prezent există o mare varietate de lentile care să satisfacă toate necesitățile omului
modern. Astfel avem lentile :
 monofocale sau unifocale

 bifocale
 degresive
 progresive
Lentile mai pot fi clasificate în functie de materialul din care sunt confectionate:
 Sticla minerala
 Sticla organica
În funcție de tratamentele aplicate avem :
 Lentile cu tratament antireflex

 Lentile fotocromatice
 Lentile cu protectie pentru calculator
 Lentile cu protectie solară
Înainte de a descrie fiecare tip de lentilă în parte în funcție de clasificările de mai sus
este important de mentionat faptul că majoritatea lentileor pot fi fabricate atat din sticlă
minerală cât și organică. Cel mai folosit material este cel organic, iar tratamentele se pot aplica
pe fiecare tip de lentila de la cele monofocale la cele progresive.
2.3.1. Lentilele monofocale sau unifocale
După cum sugerează numele, lentilele monofocale sunt destinate persoanelor care au
nevoie de o singură pereche de ochelari, fie pentru vederea la distanță fie pentru
aproape.Lentilele unifocale se caracterizează prin faptul ca au un singur centru focal (o singură
putere focală). Aceste lentile sunt sfero-cilindrice, puterea lor focală în afara dioptriei care arată
valoarea viciului mai are si un ax cuprins între 0° si 180º care ne arata localizarea
astigmatismului. Lentilele monofocale sunt realizate din sticla organică și minerală, pot avea
diverse grade de subțiere și sunt prelucrate prin diferite tehnologii. Materialul din care este
confectioantă lentila dă caracterisiticile importante ale acesteia, adică: greutatea, grosimea şi
rezistenţa la zgârieturi.
Lentile din sticlă minerală au urmatoarele grade de subtiere 1.6. 1.7, 1.8 si 1.9. Lentilele
organice sau cele din plastic au urmatorii indicii de subtiere: 1.6, 1.67 si 1.74. Atat lentile
organice cât și cele minerale au aplicate diverse tratamente pentru creșterea comfortului vizual
și protejează lentila de diversi factori care pot influiența claritatea vederii.
Lentilele din marterial organic sunt cele mai folosite deoarece sunt mai ieftin de produs,
sunt ușoare, pot fii montate pe orice tip de ramă, iar tratamentele aplicate sunt imbunatațite
continuu. Existența pe piata a mai multor producatori de lentile ofltalmice are ca rezultat
imbunatatire constantă a calitatii produsele oferite. Tehnologiile de fabiricare a lentilelor
monofoacale s-au imbunătățit, asfel că avem lentile sferice, asferice, dublu asferice,
personalizate, individualizate și free form.
Lentile sferice sunt lentilele standard, sunt cu suprafața curbată și cu forma simetrica.
Dezavantajul acestora este riscul ridicat de apariție a unor distorsiuni variate, care poartă
denumirea de aberații optice. Acestea au repercursiuni negative asupra eficacității si integrității
lentilei, implicit a acuității vizuale. Acest defect a fost eliminat de lentilele asferice.
Lentile asferice/dublu asferice sunt lentile cu suprafața aplatizată, care oferă un câmp
vizual mărit și un comfort vizual optim, datorită diminuării și eliminării aberațiilor optice care
pot aparea la periferia lentilei. Lentilele asferice sunt potrivite pentru persoanele care au nevoie
de o corectie mai mare și necesită lentile mai groase.
Lentilele asferice sunt mai subțiri și prezinta o mai mare distorsiune a imaginii in zona
periferică, in timp ce lentilele dublu asferice ofera o vedere clara in toate directiile privirii și
fără distorsiuni. Pentru dioptriile pana la +3 dpt varianta sferica este o varianta ce implică
costuri mici atât în varianta sferică cât sș lentile sfero – cylindrice . Pentru dioptrii medii spre
mari apare efectul de lupă iar vederea in zona periferică a lentilei este neclara.Variantele
asferice sunt variante cu o linie de aplatizare medie a lentilei ce le recomandă dioptriilor ce
depasesc valoarea de +3 dpt., indiferent de varianta sferica cat si sfero – cilindrica , oferind
camp vizual cu 20% mai larg.
Pentru persoanele ce doresc o vedere de excepție, varianta de vârf din punct de vedere al
designului lentilei, sunt lentilele dublu asferice, care oferă atât o lentila subțire, estetică, cât și
reducerea efectului de lupă și vedere clară in toate direcțiile.
Lentilele True Form au suprafete asferice, dioptriile sunt optimizate punct cu punct, iar design-
ul tine cont de miscarea naturala a ochilor.Avantaje:
 vedere naturală în toate direcțiile;

 aspect estetic îmbunatatit;
 vedere mai clară la periferia lentilei.
Fig 4. Designdul Lentilelor
2.3.2. Lentilele bifocale
Lentilele bifocale sunt lentile care au două câmpuri vizuale, partea superioara a lentilei este
destinata vederii la distanță, ia cea de jos vederii la aproape.
Beneficiile lentilelor bifocale sunt :
 Calitate optică superioară atât pentru zona de aproape cât și pentru zona de distanță
 Campuri vizuale largi.
 Vedere clară, indiferent in ce directie privești, datorita lipsei astigmatismului oblic.
 Elimina necesitatea de a purta doua perechi de ochelari, însumând douî lentile intr-una
singura.
 Adaptare instantanee.
Lentile bifocale au mai multe tipuri de pastile pentru zona de apropape:

Fig 4.1. Tipuri de pastile bifocale
 Pastilele rotunde – variaza de la marimi de 22mm pana la 40 mm. Cea mai folosita este
cea cu diametrul de 22 mm. Centrul optic al lentilei este, fireste, în centrul pastilei.
 Pastilele Flat Top FT sunt practic pastile rotunde din care s-a decupat partea superioara.
De obicei, coarda pe care se taie lentile se afla la 4.5-5mm de centrul pastilei. Acest
lucru permite o lățime maximă de citire. Mărimea pastilei variază intre 22mm-45mm.
Pastilele FT cu marimea de 28 mm sunt cel mai des folosite la ora actuala.
 Pastilele Curved Top CT sau Panoptik sunt asemanatoare celor FT, diferența făcând-o
marginea superioară a pastilei care are o formă arcuită, mai pronunțată sau mai lina. La
pastilele Panoptik, marginile părții superioare sunt curbate.
 Pastilele Ribbon sunt practic pastile rotunde din care s-a decupat partea superioară și
inferioă Sunt două feluri: Tipul B care are o inaltime de doar 9mm și este destinată
persoanelor care trebuie sa vada la distanță pe sub pastilă. Tipul R, are o înălțime a
pastilei de 14mm, care se folosește pentru corecția dezechilibrului vertical. Pastilele
Ribbon sunt confectionate doar din sticla minerală.
Lentilele bifocale sunt prezente in portofoliul oricarui producator important de lentile și sunt
în general oferite în variantele FT si CT, în diferite dimensiuni,cea de 28mm este cea mai
văndută.
Pentru purtătorii de lentile bifocale vor exista anumite obiceiuri care vor fii modificate.
De exempluîinainte de a purta lentile bifocale:

 Podeaua putea fi vazută cu capul drept și doar coborând privirea prin marginea de jos a
ramei
 Cartea se citea privind prin centrul lentilelor și coborând bărbia (si capul odata cu ea).
Prin lentilele bifocale se schimba lucrurile:
 Podeaua se vede privind prin centrul lentilelor sș coborand bărbia (și capul)
 Cartea se citeste cu capul drept și coborând privirea spre partea de jos a ramei
 Daca purtatorul de bifocale este prevenit despre aceste noi deprinderi, atunci perioada de
acomodare este mai redusă.
2.3.3. Lentilele degresive
Lentilele degresive, reprezintă un nou concept, modern, utilizat din ce in ce mai mult de
persoanele care utilizează calculatorul, tabletele sau telefonul. Acest tip de lentile reprezintă
alegerea potrivită pentru vederea în zona de aproape sau intermediar. Oferă confort și reduc
semnificat perioada de adaptarea a persoanei care le utilizează. Lentilele de interior se folosesc
atunci cand o persoană întampină dificultăți în utilizarea calculatorul sau pentru activitatile ce
necesită o vedere la o distanta mică, medie sau de până la patru metri. Acest tip de lentilă nu
este în schimb recomant pentru alte tipuri de activitătț zilnice, precum condusul și alte tipuri de
activități, unde un lentilele de distanță sunt cea mai buna solutie.
Lentile degresive sau de interior sunt recomandate prezbiților și persoanelor care

întampină probleme în vederea intermediară și de aproape.
Modelul de lentile degresive mai este cunoscut și sub forma de ochelari cu lentile
ocupaționale, reduc perioada de adaptare și aberațiile campului vizual, vederea încețoșată și
oboseala ochilor în perioade lungi de timp în fața calculatorului. Produsul este disponibil pe trei
modele, fiind recomandate pentru câmpurile vizuale intermediare și de aproape, diferența dintre
ele o reprezintă distanța de utilizare, aceasta fiind între 30 de cm și 4 m, in functie de modelul
ales.
Fig 4.2. Tipuri de lentil
degresive
2.3.4. Lentilele multifocale sau progressive
Lentilele progresive oferă o soluție completă pentru vederea la orice distanță, totul într-o
singură pereche de ochelari. În contrast cu lentila bifocală, care are doar două zone de vedere,
una pentru aproape și una pentru distanță, lentila progresivă are ca și caracteristică schimbarea
graduală a dioptriei, asemeni unui degrade de culori din partea de sus până la cea de jos a
lentilei. Prin urmare, purtătorii se bucură de o vedere clară la toate distanțele și un confort
exceptional în contextul diferitelor activități cotidiene.
Fig 4.3. Diferenta dintre lentilele bifocale si cele progresive
De la apariția primelor lentile progresive în anul 1959, lentilele progresive au fost îmbunătățite
constant. Astfel că lenilele progresive conventionale ofera un culoar îngust pentru zona intermediară și
aproape, iar zonele de aberatie laterale sunt mari. Îmbunătățirea tehnologilor de prelucrare a lentilelor
progresive a dus la o lărgire considerabilă a celor două zone,ajungându-se la lentile personalizate.
Lentilele progresive persoanlizate țin cont de necesităţile specifice şi comportamentul vizual specific
al unui purtător particular în scopul obţinerii unui design “personalizat”. Pentru o adaptare perfectă a
lentilelor progresive personalizate, pe lîngă comportamentul vizual (coeficientul de mișcare a cap/ochi și
coeficientul de stabilitate) și determinarea centrului de rotație al ochiului, se măsoară și parametrii de
purtare: distanța interpupilară, înalțimea de montaj, centrul de rotație al ochiului, unghiul de înclinare și de
curbură al ramei, șaua nazală, ochiul director.
Design-ul fiecărei lentile este modelat individual şi calculat plecând de la comportamentul vizual al
individului printr-un stabilizator de imagine integrat care compensează deviațiile prismatice și distorsiunile.
Distribuirea adiției pe suprafața anterioară și posterioară a lentilei și interacțiunea între cele doua suprafețe
permite stabilizarea imaginii.
Fig 4.4. Designul Lentilelor Progresive
Lentilele progresive pot fi montate pe orice tip de ramă fabricată din metal, plastic sau titan. Design-
ul ramei nu mai constituie o problemă putându-sr opta pentru o ramă pe fir sau chiar frameless. Materialele
din care sunt fabricate lentilele progresive (plastic, policarbonat) conferă duritate și rezistență.Ele pot fi
incolore sau fotocromatice (heliomate). Pe suprafața acestora se poate aplica o gamă variată de tratamente:
antireflex, antistatic, hidrofob-oleofob, anti-zgâriere, durificare, protectie UV.
2.3.5. Lentile cu tratament antireflex
Tratamentul antireflex este un polimer care se aplica în fabrică de către producator ori pe suprafata
convexă ori pe ambele suprafete ale lentilei. Rolul de baza al tratamentului antireflex este de a bloca
reflexia luminii pe suprafata lentilei, mărind astfel transmisia acesteia. Tratamentul antireflex este
recomandat purtatorilor de ochelari de vedere deoarece lumina care cade pe suprafata unei lentile, nu trece
în întregime prin aceasta – o parte este reflectată și formează pe ambele suprafețe ale lentilei unele reflexii
deranjante pentru purtator, reduc considerabil transparența și produc o imagine neclară. Cu cat indicele de
refractie al lentilei este mai mare, cu atat reflexiile sunt și ele mai mari.
Beneficiile tratamentului antireflex aplicat pe lentilele ochelarilor de vedere:

 elimina reflexiile deranjante
 protecție vizuală
 confort vizual
 claritate imagine – ajută la o vedere mai clară la distanță și la citit
 percepție naturală a culorilor
 transparență mai mare
 curățare mai ușoară a lentilei
 rezistență mai mare la zgarieturi.
2.3.6. Lentile fotocromatice
Lentile fotocromatice sau heliomate sunt acele lentile cu proprietatea de a se închide sau deschide la
culoare în funcție de creșterea sau diminuarea expunerii la razele solare.Aceste lentile au în componență un
pigment fotosensibil care se activează în momentul în care sunt expuse la radiații UV sau lumină solară,
generand o reactie chimica reversibilă se închid/deschid la culoare. În momentul in care lumina solara
dispare (sau radiatiile UV) aceste lentile fotocromatice vor reveni gradat la starea inițiala de transparentă.
Deoarece compusul fotocromatic revine la starea de transparență printr-un proces termic, cu cat este mai
ridicată temperatura cu atat aceste lentile fotocromatice vor fi mai putin închise la culoare. Acest efect
previne ca aceste lentile fotocromatice sa devina la fel de închise ca lentilele de ochelari de soare pe vreme
foarte călduroasă.Tot din această cauză, lentile fotocromatice, vor deveni foarte inchise la culoare pe vreme
foarte răcoroasă, lucru care le face ideale pentru schi.
Lentilele fotocromatice sunt recomandate tuturor purtătorilor de ochelari și în particular, persoanelor

cu nevoi speciale a căror vedere este compromisă la lumină şi la radiaţii UV:
 cei cu probleme oculare medicale (cataractă, diabet) cărora le sunt afectate contrastul şi vederea
nocturnă;
 cei care iau medicamente care pot cauza sensibilitate la lumina puternică solară;
 cei care au suferit intervenţii chirurgicale pe ochi şi care sunt mai sensibili;
 cei care suferă de fotofobie.
Lentilele heliomate se pot fabrica din sticlă organică cât și minerală, din material standard cât și cu
indice mare de refractie și cu tratament antireflex. Culorile disponibile sunt maro, gri și verde.
Fig 4.6. Lentile heliomate
2.3.7. Lentile cu protectie pentru calculator
Cercetările recente arată că mai mult de o treime dintre adulti le folosesc 6 ore pe zi, in timp ce 14%
le folosesc chiar 10-12 ore pe zi. Lucrând la calculator, tabletă sau folosind smartphonul, toate aceste
dispozitive emit o lumină albastră.De cele mai multe ori utilizând aceste disopzitive se priveste fix, ceea ce
va duce la scadera numarul de clipiri provocând urmatoarele simptome:
 Senzația de nisip sub pleoape
 Senzația de ochi grei
 Dublări ale imaginii
 Mâncîrimi ale globului ocular
 Dureri de cap,
 Vedere neclara sau încețoșată,
 ochi uscați și rosii,
Cercetătorii producătorilor de lentile au gasit solutia pentru a înlatura efectele negative ale luminii
albastre prin dezoltarea unui tratament care să absoarbă acestă lumină, apărând astel lentilele cu protectie
pentru calculator.Principalele calități ale acestor lentile sunt următoarele:
 Filtrează lumina albastră nocivă emisă de dispozitivele digitale
 Previne oboseala oculară și durerile de cap asociate
 Ofera un contrast vizual îmbunătățit
 Claritate și profunzime a campului vizual

Filtru pentru calculaor este aplicat pe lentilă împreună cu tratamentul antireflex care are ;
 Efect antistatic
 Efect hidrofob
 Rezistenta la zgirieturi
 Efect oleofob
Acest tratament se aplică doar pe lentilele organice.
2.3.8. Lentile cu protectie solară
Importanța folosirii ochelarilor de soare în vederea menținerii unei vederi bune poate fi
concluzionată din rezultatele cercetarilor făcute în ultimii ani. În acestea putem gasi destule informații cu
privire la faptul ca radiația solara UV (ultraviolete) pe timp îndelungat poate produce deteriorări ale vederii
ce nu mai pot fi tratate. Radiațiile UVA și UVB ard pielea și distrug părți componente ale globului ocular.
Ochelarii de soare trebuie să fie o protecție solară reală pentru ochii ața cum sunt cremele cu protecție
solară pentru piele. Pe o perioada de câțiva ani radiația UVB poate duce la apariția graduală a cataractei și
altor afectiuni ale globului ocular. Radiația UVA este în principal absorbită de cristalin. Rapoartele arată că
apariția cataractei este tot mai întâlnită la persoanele tinere.
Lentielele polarizate sunt folosite la ochelarii de soare pentru reducerea strălucirii suprafețelor
obiectelor aflate în câmpul vizual cum ar fi: suprafața apei, capotele mașinilor etc. Ochelarii de soare
obisnuiti nu sunt polarizati, ceea ce inseamna ca lentila permite razelor de lumina sa treaca prin ea exact sub
acelasi unghi sub care a fost reflectată de suprafața unui obiect. Acest lucru cauzează de exemplu probleme
pentru soferii care conduc pe o șosea umedă, aceștia fiind orbiți de radiatia luminoasa reflectata de apa de
sosea, sau pentru pescari care sunt orbiti de lumina reflectata de suprafața apei. Lentilele polarizate au o fata
laminată cu dungi verticale. Acest dungi permit numai radiației verticale să treacă prin lentilă eliminând
astfel reflecțiile din plan orizontal și detensionând ochiul purtatotrului.Lentilele polarizate nu ofera însă
protecția totală pentru strălucire. Daca suprafața apei este agitată și formează valuri cu unghiuri peste 45 de
grade o parte din reflexiile din plan orizontal pot trece prin lentila. șoferii și pescarii sunt cei mai avantajati
de lentilele polarizate deorece ei au de a face cu cele mai multe suprafete orizontale. Pentru soferi este
eliminată complet strălucirea generată de capota mașinii sau de apa de pe carosabil.
Fig. 4.7. lentilela nepolarizata lentila polarizată
Lentilele drivewear reprezintă o tehnologie avansată care îmbunătațește imaginile capturate de

ochiul uman în diferite condiții meteorologice și indiferent de putearea razelor solare. Ochelarii ofera un
filtru eficient de polarizare, o protecție bună și lentile fotocromatice aplicate eficient. În cazul vremii
nefavorabile lentilele drivewear acționează furnizând un maxim de luminozitate către ochi, eliminand
reflexiile și îmbunătațind acuitatea vizuală iar lentilele vor oferi ochiului o culoare galben-verzuie si o
absorbtie a luminii de 65%. În cazul unei luminii foarte puternice, culoare lentilei se transforma in cupru,
absorbind lumina pana la 78%, ajutand astfel eficient la o vedere clară în spatele volanului. Acet tip
de lentile acționează corespunzator atât în interiorul mașinii cât și în exteriorul acesteia. Trebuie ținut cont
de faptul că parbrizul maținilor oferă un blocaj al razele UV dar lentilele drivewear nu se bazează pe acest
aspect, fiind eficiente și în exteriorul mașinii împotriva luminii puternice, acestea își schimbă culoarea în
maroniu închis, iar absorbtța de lumină crește până la 88%
Fig. 4.8. Lentilele DriveWear
Lentilele colorate și polarizate cu dioptrie se pot adapta și pe rame curbate, sunt progresive sau
monofocale. Lentilele polarizate sunt doar gri sau maro, iar cele colorate vin intr-o multitudine de culori si
grade de colorare de la 5% până la 90% . Pot fii in degrade sau oglinda.
2.4. Rame de ochelari
În primul capitol al lucrării am aflat cât de mult a durat ca ochelarii să ajungă la forma actuală. Acest
lucru este valabil atât în privința lentilelor de ochlelari cât și a ramelor. Acestea din urmă se regasec acum
într-o multitudine de variante și forme. În rândurile ce urmează vom prezernta tipurile de rame existente pe
piață.
Ramele de ochelari se pot clasifica după următoarele criterii :
 Destinaţie;
 Materialul din care sunt confecţionate;
 Procedeul de obţinere;
 Forma;
 Elementele componente.
Destinaţie:
 Ochelari de soare;
 Ochelari de protecţie;
 Ochelari de corecţie.
Materialele din care sunt confecţionate:
 Plastice;
 Metalice;
 Combinaţii ale materialelor plastice cu materiale metalice.
Fig. 5 Ramă: Plastic Metal Plastic și metal

Procedeul de obţinere a ramelor:
 Realizate manual;
 Realizate prin presare mecanică şi/sau automată.
Formă:
 Rame rotunde;
 Rame pătrate;
 Rame trapezoidale.
Elementele componente:
 Cu cadrul şi braţele executate cu elemente elastice de fixare;
 Rame perivist: sunt executate fără partea inferioară a cadrului sau lateralul acestuia, iar
lentilele se fixează în ramă cu ajutorul firului de naylon care trece prin găurile executate
în rame;
 Rame glazant: sunt executate din metal, lentilele se fixează prin şuruburi cu bride metalice
sau cu cleme
Fig 5.1. Ramă perivist Ramă glazant

Părţile componente ale ochelarului
Rolul principal al ramelor este de a poziţiona cât mai corect lentila pe axul optic al ochilor.
Rama este formată din cadre sau anouri legate între ele prin bara de legătură şi suportul nazal .
Braţele sunt prinse de cadre/anouri prin balamale rigide sau elastice.
- suport pentru lentile, numit cadru (care reprezintă partea din faţă a ramei de ochelari şi care are rolul de a
fixa lentilele). Trebuie avut grijă ca acesta să nu afecteze cîmpul vizual;
- braţele pentru fixarea ochelarului după ureche;
- şaua nazală.
Ramele pentru ochelari trebuie să aibă urmatoarele caracteristici: să fie estetice, să fie uşoare, să fie
rezistente la agenţi fizici şi chimici, neinflamabile, durabile, uşor de prelucrat .
Dimensiunile principale ale ramelor pentru ochelari sunt:
 lungimea ramei corespunzatoare distanţei temporale a beneficiarului: până la 150mm;

 lungimea braţului: până la 140mm;
 laţimea şi înălţimea locaşului lentilei: până la 0,3 mm.
Rama trebuie să fie uşoară şi foarte stabilă - să stea bine pe nas fără să lase urme roşii pe piele
(unele au perniţe sau şa din silicon) şi după ureche. Stabilitatea ramelor este un lucru esenţial, mai ales în
cazul ochelarilor cu lentile cilindrice, întrucât orice înclinaţie a ramei tulbură vederea prin modificarea
axului cilindrului. Individul trebuie să privească prin centrul lentilelor, și nu pe deasupra ochelarilor.
Pentru persoanele mai active există şi rame flexibile, din titanflex, care rezistă foarte bine la căzături
şi la alte manevre brutale.
Parametrii caracteristici ramelor de ochelari sunt marcaţi pe braţ sau punte. Există doua modalităţi
de notare:


unde, 135 reprezintă lungimea braţului, 16 reprezintă valoarea punţii sau distanţa dintre lentile şi 53
reprezinta dimentiunea maxima a lentilei.
Toti acesti parametri, definiţi şi exemplificati anteriori trebuie verificaţi pe ramă înainte de montajul
ochelarilor.
Pentru o adaptare rapidă şi comodă, fără a solicita psihicul beneficiarului să compenseze eventualele
erori, sau să existe o permanentă stare de disconfort, mergând până la manifestări de greaţă, oboseală
accentuată nemotivată etc. mai sunt unele dimensiuni care trebuie măsurate înainte de montaj şi de care să
se ţină cont la montaj. Acești parametrii sunt : distanţa interpupilară trebuie repartizată corect pe ambii ochi,
deoarece pot exista asimetrii ale celor doi globi oculari, asimetrii evidente, sau mai puţin evidente şi care
trebuie determinate cu precizie de 0,1 mm. Înalţimea liniei privirii, sau poziţia acesteia în raport cu
elemente fixe ale ramei, trebuie masurată pe rama adaptată la figura pacientului. Acestă înalţime este
critică, influenţa ei fiind mai mare cu cât dioptriile sunt mai mari, atunci când intervine o axa de cilindru, o
lizieră de la adiţia lentilei bifocale/trifocale, sau câmpul variabil al lentilei progresive.
Pentru o precizie ridicată, există atât aparatură electronică, ce poate stabili precis dimensiunile
despre care le-am pomenit, cât şi metode computerizate care, prin softul specific se suprapun imaginea
figurii beneficiarului cu imaginea unei rame de ochelari aflată în portofoliul de vănzări al cabinetului de
optometrie.
Prin această ultimă metodă se poate face vizualizarea de către beneficiar a viitoarei imagini cu
ramele care îi plac; avantajul metodei faţă de metoda clasică cu privitul în oglindă, constă în faptul că
beneficiarul priveşte cu ochiul liber (eventual corectat cu lentilele anterioare) şi nu prin lentilele de probă
(demolens) care însoţesc rama de ochelari. Beneficiarul, aflat în faţa computerului poate analiza „cu
prietenii” viitorul aspect facial, urmărind împreună aceeaşi imagine, sub acelaşi unghi de privire şi nu
diferit aşa cum se prezinta în oglindă.
2.4.1. Alegerea ramei de ochelari în funcție de forma feței
În momnetul în care se alege o ramă de ochelari trebuie să se țină cont de mai multe aspecte.În primul
rând destinația ochelarilor; pentru o perche de ochelari de citit e recomandat să se aleagă o rama mai ingustă
pentru a putea privi usor peste ea. În cazul lentilelor degresive este recomandat să se aleagă o ramă mai
înaltă, la fel ca și in cazul ochelarilor de distanță. De aemenea mai trebuie ținut cont de dioptrii, mai ales în
cazul dioptriilor marii este recomandat să se alegă o ramă rotundă și din plastic în cazul miopiei fortei.Și nu
în ultimul rând este important ca să se recomande rama potrivită în functie de forma fetei.
Perosoanele cu fața rotundă au zona obrajilor mai mare,iar maxilarul și fruntea sunt aproximativ
egale. Pentru acest tip de față cele mai potrivite sunt ramele care au unghiuri și forme ascuțite deoarece
acestea contrasteaza cu forma feței, definind-o mai bine și dând impresia de alungire a acesteia. Astfel,
ramele rectangulare sunt alegerea potrivită pentru acest tip de față, principiul fiind ca orice atrage atentia
asupra ochilor este binevenit.
Fig 6.1. Față rotundă
Fețele pătrate sunt definite de o frunte lată, pătrată și maxilare puternice. Ca și în cazul fețelor
rotunde, scopul ramei este sa echilibreze aceste caracteristici, deci vom alege rame cu forme ovale sau
rotunde. Acestea vor crea aparenta de alungire a feței, punand în valoare partea de sus a acesteia.În plus,
linia sprancenelor se va încadra foarte placut cu acest tip de ramă.
Fig 6.2. Față pătrată
Persoana cu fața ovală este caracterizată de fruntea și obrajii rotunjiți. Echilibrată de sus până jos,
pe fața ovală se potrivesc în general toate tipurile de forme de rame. O alegere foarte potivită ar fi ramele
pătrate sau rectangulare și cele“ochi de pisica” și “fluture”ar fi recomandate pentru reprezentantele sexului
frumos.
Fig 6.3. Față ovală
O față rectangulară este varianta alungită a feței rotunde. În zona ochilor și a nasului, aceasta va fi
alungită simultan cu o frunte pătrată și maxilare puternice. Având în vedere ca aceste fețe sunt alungite, este
recomandată o formă de ramă care sa le echilibreze accentuând lățmea fetei. Cea mai bună variantă o
reprezintă acele rame care au partea de sus mai evidentă și marginile rotunde. De asemenea, bratele groase
ale ramei reprezinta un plus, reducand aparent din lungimea fetei.
O față in formă de inima are fruntea lată, iar maxilarul și bărbia sunt mici. Ramele de ochelari
potrivite vor minimiza lațimea părții de sus a feței echilibrand-o prin accentuarea părții de jos a acesteia, o
ramă fără contur sau cu forme mici și usor patrate, astfel încat să nu stricăm echilibrul feței. Ca regulă
generală, pentru acest tip de fata este indicat să alegem rame înguste.
Fig 6.4. Față în forma de inimă

2.4.2. Studiu de caz
O pacientă de sex feminin de 54 de ani, pensionară se prezintă la magazinul de optică după trei ani pentru un
nou consult oftalmologic deoarece întâmpină probleme în vederea de aproape. Intrând în cabinet incepem
consultația prin notarea datelor personale ale pacientei precum și vârsta. Pe urmă se realizează refractometria,
avand urmatoarele valori;
ARM : OD + 0,50 SF <> +1.00 CYL AX 130
: OS + 0,25 SF <>+ 1,75 CYL AX 35
Verificăm ochelarii purtați de clinentă la lensmetru:
OD +1.00 CYL AX 120
OS +1,25 CYL AX 35
ADD 1.75 SF
Măsuram acuitatea vizulă pe fiecare ochi in parte, după care masurăm distanța pupilara care este de 60
mm. Ocluzăm ochiul stâng și începem testare vederii cu corecția proprie de +1.00 cyl ax 120 , obesrvăm că cu aceste
dioptrii pacientă are o acuitate vizuală de 100%. Verificam axul iesit pe masuratoare 130 , pacienta simțindu-se mai
bine cu cel de 120.Continuăm prin ocluzarea ochiului drept și începem testarea ochiului stâng cu corectia proprie de
+1,25 cyl ax 35,acuitatea vizuală fiind și de această dată de 100%. Testam vederea la distanță cu ambii ochi, după
care continuam testarea vederii de aproape cu o cu +1.75 sf, marim la +2.00 sf creste acuitatea vizuală, marim cu
0,25 sf iar acuitatea vizuală la aproape este de 1. Asfel prescripția finală este :
DISTANȚĂ : OD +1.00 CYL AX 120
OS + 1,25 CYL AX 35 DP 60
APROAPE OD + 2,25 SF <> + 1.00 CYL AX 120
OS + 2,25 SF <> + 1,25 CYL AX 35 DP 58
Având prescripția gata urmează alegerea ramei potrivite fizionomiei sale și tipului de lentilă ales. Doamna fiind
purtătoare de lentile bifocale, este recomandat ca la următoarea pereche de ochelari să fie tot bifoacali sau
progresivi. Acesta s-a decis că ar dori o pereche de lentile progresive. Au foste prezentate tipurile de lentile
progresive de la cele conventionale cu un canal ingust de progresie, până la cele personalizate cu un canal larg de
progresie.Doamna a ales lentilele Balansis de la Hoya, acestea încadrându-se în categoria lentilele cu un canal larg
de progresie dar ca și variantă de preț accesibilă. Ca și tratament ales am hi vison longlife blue control sensity maro
iar ca și material un indice de refractie de 1.6. Rama aleasă este rectangulară, metalică cu brațe din plastic. După
alegerea ramei și ajustatrea acestei, stabilirea tipului de lentilă ales, a urmat execturarea masurătorilor cu visureal și
comandarea lentilelor prin ilog. Cu ajutorul Visurealui se măsoară distanța pupilară, înalțimea de montaj, unghiul
pantoscopic, distanța vertex, dimesiunile ramei, diametrul lentilelor. Aceste date se importă în programul de
comandă al lentilelor ilog, ușurand astfel durata procesului de comandare al lentilelor. La cateva zile după
comandarea lentilelor, acestea ajung în magazin unde se execută montajul acestora în rama aleasă. Clineta vine la
magazin pentru ridicarea ochelariilor.Acesta probează ochelarii, se verifică executia montajului pe baza marcajelor,
după care acetea sunt șterse de pe lentilă. Clienta mai testează încă o dată vederea la aproape și pleacă fericită cu
noua pereche de ochelari.
Fig 18 – masuratori visureal

Fig 19 – comada ilog
2.5. Analiza variantelor optime de lentile si transpoziții
2.5.1. Analiza varientelor optime de lentile
Prezentarea principalelor tipuri de lentile
Lentila este o piesă realizată dintr-un material transparent (sticlă, material plastic etc.), cu două
suprafețe opuse, în general curbe, folosită singură sau împreună cu alte piese similare pentru a concentra
sau diverge lumina și a forma imagini ale obiectelor. Lentilele se bazează pe fenomenul de refracțiea
luminii, adică schimbarea direcției de propagare a acesteia la trecerea dintr-un mediu transparent în altul.
Tipuri de lentile
In funcţie de materialulul din care sunt produse:
 lentile din sticlă organică (plastic);

 lentile din sticlă minerală (sticlă);
 lentile din policarbonat.
o Lentilele organice (plastic):
• sunt cu până la 50% mai uşoare decât lentilele minerale;
• oferă protecţie UV;
• sunt rezistente la şocuri (nu se sparg);
• se pot monta pe orice ramă.
o Lentilele minerale:
• sunt recomandate pentru anumite activităţi, mai ales pentru cele care se
desfăşoară la temperaturi ridicate (sudură, topitorii) sau în mediu cu mult praf (nu
se zgârie);
• se sparg uşor, sunt mai grele decât orice alte lentile;
• se pot monta doar pe rame întregi.
o Lentilele din policarbonat:
• sunt rezistente la impact (recomandate pentru actvităţi sportive, copiilor, pentru
un stil de viaţă activ);
• sunt incasabile, sunt foarte uşoare şi elastice;
• sunt recomandate pentru rame cu şurub şi fir.
• asferice).
După grosimea lentilei, există:
• sublentile cu indice de refracţie 1,5;

• lentile cu indice de refracţie 1,53;
• lentile cu indice de refracţie 1,9.
o După utilizare:
• lentile monofocale;
• lentile bifocale;
• lentile progresive de interior;
• lentile progresive.
o Lentilele monofocale:
• sunt destinate corecţiei fie pentru vederea de aproape, fie pentru vederea la
distanţă.
o Lentilele bifocale:
• sunt destinate corecţiei vederii de distanţă şi aproape, cu aceeaşi lentilă;
• delimitarea zonei de distanţă de cea de aproape este clară, vizibilă, se numeşte
lizieră;
• segmantul pentru aproape (citit) este confortabil, cu lungimea de 25 sau 28 mm.
o Lentilele progresive de interior:
• sunt lentile pentru lucru şi birou, nu pot fi purtate pe stradă;
• asigură o vedere confortabilă atât pentru aproape cât şi pentru intermediar (până
la 1,5m).
o Lentilele progresive:
• sunt cele mai performante lentile;
• asigură vedere clară la orice distanţă (există zona vederii la distanţă, la
semidistanţă şi pentru vederea de aproape), fără delimitare vizibilă a acestor zone
(estetice);
• nu trădează vârsta purtătorului;
• se pot monta pe orice ramă;
• oferă o mare libertate de mişcare.
Lentile asferice – Mai netede si mai usoare

 Caracteristici:
 Netede & mai usoare fata de lentilele de plastic normale
 Minimizeaza amplificarea ochilor
 Reduce aberatiile sferice
Beneficii:
 Elimina efectul de "ochi mari" sau "ochi mici"
 Viziune periferica mai buna
 Confort sporit prin greutatea redusa
 Ideale pentru prescriptiile pentru vedere la distanta si pentru cele la apropiere
 Mai flatante pentru look-ul si imaginea dumneavostra
Fig. 3.1- Lentila asferica vs regular
Lentile HI-Index – Mai subtiri si mai usoare
Caracteristici:
 Mai usoare si mai subtiri fata de lentilele de plastic normale
 Reduc aspectul de "lentile groase"
 Reduc aberatiile si distorsionarea imaginii pentru o viziune periferica mai buna
Beneficii:
 Confort dat de greutatea foartea redusa
 Sunt ideale pentru prescriptiile cu dioptrii mari pentru vedere la apropiere
 Mai estetice pentru look-ul & imaginea dumneavoastra
 Permite o varietate mai mare de rame dintre care puteti alege
Fig. 3.2- Lentila hi-index vs regular

Lentile de policarbonat – Rezistente la impact
Caracteristici:
 Cele mai rezistente lentile la impact si la zgariere
 De 10 ori mai puternice fata de lentilele de plastic comune
 Greutate redusa & grad de subtiere mare
 Protectie UV
Beneficii:
 Rezistenta la impact pentru protectia ochilor
 Confort sporit datorat greutatii reduse
 Protejeaza in fata razelor daunatoare UV
 Ideale pentru sportivi si pentru copii
Fig. 3.3-Lentile de policarbonat vs regular

Lentile fotocromatice – Colorare care se auto-ajusteaza
Caracteristici:
 Nuantare care se auto-ajusteaza, ce se poate inchide si deschide in toate conditiile de lumina
 Rezistenta la zgariere
 Protectie UV
Beneficii:
 Vedere mai confortabila in functie de conditiile de lumina
 Reduce solicitarea ochilor & tendinta de a te uita stramb la lumina artificiala sau naturala puternica sau
la computer
 Creste durabilitatea lentilelor
 Protejeaza in fata razelor UV daunatoare
Fig. 3.4- Auto-ajustarea nuanțării in funcție de condiițile de lumină
Lentile polarizate – Protectie in fata razelor daunatoare
Caracteristici:
 Filtreaza lumina stralucitoare creata de apa, zapada, masini & alte suprafete cu tenta lucioasa
 Protectie UV
Beneficii:
 Creste perceptia contrasului dintre obiect & imunatateste viziunea
 Previne vederea lucrurilor in ceata datorate luminii stralucitoare si puternice
 Culorile sunt mai vibrante si mai naturale
 Protejeaza in fata razelor UV daunatoare
 Ideale pentru soferi de zi cu zi, navigatori & practicanti de sport pe apa
Fig. 3.5- Lentila polarizata vs regular

Lentile Bifocale
Caracteristici:
 Doua perechi de ochelari intr-o singura pereche
 Vedere clara si adaptare usoara
Beneficii:
 Confort dat de portul unei singure perechi de ochelari in loc de doua
 Vedere mai naturala si mai confortabila
 Ideale persoanelor care petrec mult timp la birou
Fig. 3.6- Lentilă bifocală

Lentile progresive
Caracteristici:
 Fara linii inestetice
 Vedere clara, continua pentru orice distanta
 Fara trecere "soc" la alta dioptrie, precum la lentilele bifocale
Beneficii:
 Vedeti mai bine si va simtiti vederea intinerita
 Claritate vizuala la orice distanta
 Cea mai performanta experienta vizuala pe care o poate oferi o lentila progresiva: vederea naturala
Fig. 3.7- Lentilă progresivă,claritate la orice distantă
Fie că vorbim de lentile care corectează o singură problemă, fie că vorbim de cele care pot fi
utilizate pentru mai multe activităţi, dezvolta-rea acestui domeniu a dus la îmbogăţirea pieţei cu o serie de
produse care ameliorează toate problemele de vedere, indiferent de vârstă şi afecţiuni.
Lentilele monofocale sunt destinate corecţiei fie pentru vederea de aproape, fie pentru vederea la
distanţă. Lentilele monofocale sunt pentru corectarea unei singure probleme a vederii. Întreaga lentilă
realizează corecţia doar a unui viciu de refracţie, cum ar fi miopie sau hipermetropie.
Lentilele multifocale corectează mai multe probleme ale vederii cum sunt presbiopia şi
hipermetropia. Lentilele multifocale sunt de mai multe tipuri şi anume:lentilele bifocale sunt destinate
corecţiei vederii de distanţă şi aproape, cu aceiaşi lentilă, iar delimitarea zonei de distanţă de cea de aproape
este clară, vizibilă. Segmentul pentru aproape, adică citit este confortabil, cu lungimea de 25 sau 28 mm.
Lentilele progresive sunt cele mai performante lentile pentru că asigură vedere clară la orice distanţă
(există zona vederii la distanţă, la semi-distanţă şi pentru vederea de aproape), fără delimitare vizibilă a
acestor zone (estetice), nu trădează vârsta purtătorului şi se pot monta pe orice ramă, oferind o mare
libertate de mişcare.
Lentilele degresive (progresive de interior) sunt lentile pentru lucru şi birou, nu pot fi purtate pe
stradă. Ele asigură o vedere confortabilă atât pentru aproape cât şi pentru vederea intermediară.
Din punct de vedere al materialului din care sunt confecţionate, lentilele pot fi:
- Lentilele minerale, adică de sticlă ce sunt recomandate pentru anumite activităţi, mai ales
pentru cele care se desfăşoară la temperaturi ridicate (sudură, topitorii) sau în mediu cu mult
praf (nu se zgârie) dar se sparg uşor, sunt mai grele decât orice alte lentile şi se pot monta
doar pe rame întregi.
- Lentilele organice de plastic sunt cu până la 50% mai uşoare decât lentilele minerale, oferă
protecţie împotriva radiaţiilor UV, sunt rezistente la şocuri şi se pot monta pe orice ramă.
Prin tratamente de durificare ele îşi măresc rezistenţa la zgârieturi. Sunt considerate mai
bune decât lentilele de sticlă deoarece sunt mai uşoare, se sparg mai greu şi în cazul în care
se sparg, nu taie ca sticla.
- Lentilele din polycarbonat sunt rezistente la impact şi sunt recomandate pentru activităţi
sportive, copiilor, pentru un stil de viaţă activ, sunt incasabile, sunt foarte uşoare şi elastice.
Sunt mai subţiri cu 25% decât lentilele organice şi sunt recomandate pentru rame cu şurub,
capse şi fir.
Pentru persoane cu dioptrii mai mari sunt disponibile lentile cu indici mari de refracţie (ex. 1.6 1.67 1.74
pentru lentile organice şi 1.8 1.9 pentru lentile minerale) rezultând lentile mai uşoare, lentile cu o claritate
îmbunătăţită, lentile mai subţiri, mai estetice şi mai durabile în timp. Materialele din care sunt fabricate
lentilele subţiate, sunt mai durabile şi mai flexibile, putând fi montate pe orice tip de ochelar, ramă de
vedere sau ramă de soare.
- Lentilele fotocromatice (heliomate) îşi schimbă culoarea în funcţie de intensitatea luminii la

care se află. Se pot închide până la 70- 80% pentru a proteja ochii de soare şi devin
transparente în lumina artificială a încăperilor.
- Lentilele polarizante sunt lentile de soare ce blochează lumina reflectată de suprafeţe
orizontale (recomandate şoferilor şi practicanţilor de sporturi în aer liber).
- Lentilele cu filtre speciale pentru calculator au rolul de a elimina componenta albastră a
radiaţiei luminoase, optimizând contrastul imaginii şi sporind confortul vizual. Filtrele
speciale sunt disponibile în diferite nuanţe (protecţia este aceeaşi, culoarea se alege în funcţie
de culoarea ramei - criteriul este pur estetic): verde deschis, verde degrade, maro deschis,
albastru-gri deschis. Beneficiile filtrelor speciale pot fi optimizate prin aplicarea
tratamentelor anti-reflex.
Cum alegem cele mai bune lentile pentru ochelari
Pentru fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu vine un moment în care apare nevoia
ochelarilor de vedere. Lentilele pe care le alegem pentru ochelarii noştri determină confortul vizual pe care
dorim să ni-l oferim. Atunci când achiziţionăm ochelari de vedere, ramele sunt importante din punct de
vedere al aspectului şi al confortului, dar lentilele pe care le alegem prezintă o importanţă majoră, din punct
de vedere al aspectului, confortului, felulului în care vedem şi al siguranţei. Una dintre greşelile pe care le
facem de multe ori când achiziţionăm o pereche de ochelari de vedere este faptul că nu acordăm suficientă
atenţie materialului, design-ului şi diferitelor tratamente care pot fi aplicate lentilelor.
Informaţiile prezentate mai jos se aplică tuturor prescripţiilor de lentile pentru ochelari, fie că avem
nevoie de lentile monofocale pentru a corecta miopia, hipermetropia sau astigmatismul, fie că ne sunt
necesare lentile progresive, bifocale sau alte lentile multifocale pentru a corecta de asemenea prezbiopia.
În primele zile ale corectării vederii, toate lentilele de ochelari erau realizate din sticlă. Deși lentilele
din sticlă au beneficii incontestabile, ele sunt grele și se pot sparge ușor, putând cauza leziuni grave ale
ochilor sau chiar pierderea lor. Acestea sunt motivele pentru care lentilele din sticlă pentru ochelari nu mai
sunt utilizate pe scară largă.
Lentilele din plastic au apărut pentru prima dată în 1947. Lentilele erau făcute dintr-un polimer de
plastic numit CR-39. Datorită greutății sale mici (aproximativ jumătate din greutatea sticlei), a costului
scăzut şi a calităţilor sale optice excelente, plasticul CR-39 rămâne şi astăzi un material popular pentru
lentilele de ochelari.
La începutul anilor 1970 au apărut primele lentile din policarbonat pentru ochelarii de protecție. Mai
târziu în acea decadă și în anii 1980, lentilele din policarbonat au devenit tot mai populare și aşa au rămas și
astăzi. Ele au fost iniţial dezvoltate pentru căştile cu vizor ale forțelor aeriene americane, pentru geamurile
antiglonţ, pentru bănci și alte aplicații de siguranță. Policarbonatul este mai uşor şi mult mai rezistent la
șocuri decât plasticul CR-39, ceea ce îl face un material preferat pentru ochelarii pentru copii, ochelarii de
protecție și ochelarii pentru sport.
Un nou material uşor pentru lentilele de ochelari, care are proprietăți similare cu cele ale
policarbonatului privind rezistenţa la impact este cel numit Trivex, şi a fost introdus în domeniul lentilelor
pentru ochelari în anul 2001.
În ultimii ani, datorită cererii de materiale pentru lentile tot mai subţiri şi mai uşoare, au apărut şi
alte lentile realizate din plastic, cu indici de refracţie superiori celorlalte tipuri de lentile.
Indicele de refracție al materialului din care sunt realizate lentilele pentru ochelari este un număr
care reprezintă o măsură a eficienţei materialului privind refracţia luminii şi care depinde de cât de rapidă
este trecerea luminii prin material. Mai exact, indicele de refracție al unui material reprezintă raportul dintre
viteza luminii în vid, împărțită la viteza luminii din materialul lentilei. De exemplu, indicele de refracție al
plasticului CR-39 este de 1,498, ceea ce înseamnă că lumina călătorește cu aproximativ 50 la sută mai lent
prin plasticul CR-39 decât o face prin vid. Cu cât este mai mare indicele de refracție al unui material, cu atât
se mișcă mai lent lumina prin el, ceea ce duce la o mai mare refracție a razelor de lumină. Aşadar, cu cât
este mai mare indicele de refracţie al materialului din care este realizată lentila, cu atât mai puţin material
este necesar pentru a refracta lumina în aceeaşi măsură ca în cazul unei lentile cu indice scăzut de refracţie.
Cu alte cuvinte, pentru o anumită putere a lentilei de ochelari, lentila realizată dintr-un material cu indice de
refracţie ridicat va fi mai subţire decât o lentilă realizată dintr-un material cu indice de refracţie scăzut.
Indicele de refracție al materialelor din care se realizează lentilele de ochelari variază de la 1,498 (pentru
plasticul CR-39) până la 1,74 (pentru lentilele din plastic cu indice de refracţie ridicat). Astfel, pentru
aceeaşi prescripţie a dioptriilor şi a designului, lentila din plastic CR-39 este cea mai groasă lentilă, în timp
ce lentille din plastic cu cel mai mare indice de refracţie, de 1,74, sunt cele mai subţiri.
Refractia este schimbarea directiei de propagare a unei unde din cauza schimbarii vitezei de
propagare, cel mai adesea la interfata dintre doua medii. Acest lucru se poate observa atunci cand aceasta
trece dintr-un mediu transparent – sticla, apa, aer – in altul. In optica, pentru studiul refractiei se foloseste
notiunea de indice de refractie, aceasta fiind direct legata de viteza de propagare. Lentilele optice se bazeaza
pe fenomenul de refractie pentru a schimba directia razelor de lumina.
Indicii de refractie sunt factori determinanti ai grosimii lentilelor de vedere si reprezinta un factor
important in realizarea ochelarilor de vedere. In cazul aceleiasi dioptrii, cu cat indicele de refractie este mai
mare, cu atat lentila este mai subtire si mai putin curbata.
Clasificarea indicilor de refractie ai lentilelor de vedere:

1. indice standard de refractie: 1.48 – 1.54
2. indice mediu de refractie: 1.54 – 1.64
3. indice mare de refractie: 1.64 – 1.74
4. indice de refractie superior: ≥ 1.74
Lentile fabricate din sticla organica:
 Indice de refractie 1.5 – Plastic – Acesta este un material standard, folosit in general pentru dioptriile
cuprinse intre -3 si +3. Lentilele pot fi acoperite cu un strat anti-zgarieturi, pentru durificare, si un
tratament anti-reflex.
 Indice de refractie 1.53 – Trivex – Acesta este unul dintre cele mai rezistente si usoare materiale, si
totodata, una dintre cele mai bune alegeri in cazul ramelor pe surub sau capse.
 Indice de refractie 1.59 – Policarbonat – Acest material se adreseaza celor ce sunt in cautarea unor
ochelari de vedere usori si cu protectie 100% UV. Lentilele din policarbonat sunt moi si foarte
rezistente la impact, fiind recomandata aplicarea unui tratament anti-reflex pentru corectarea
aberatiilor cromatice.
 Indice de refractie 1.6 – MR8 – Acesta este un material mai subtire decat plasticul si este folosit in
general pentru dioptriile cuprinse intre -/+3.5 si -/+6.5. De asemenea, trebuie aplicat un tratament anti-
reflex pentru maximizarea claritatii si a performantelor vizuale.
 Indice de refractie 1.67 – MR10 – Acest material este potrivit pentru purtatorii de ochelari cu dioptrii
mari, cuprinse intre -/+5 si -/+8. Este mult mai subtire decat plasticul si dispune de protectie 100% UV
in stare naturala.
 Indice de refractie 1.74 – MR174 – Aceste lentile sunt foarte eficiente in procesul de refractie a
luminii, insa sufera de aberatii cromatice si chiar de distorsiuni sferice, in cazul diptriilor mari. Pentru
maximizarea calitatii vederii purtatorului, toate aceste lentile dispun standard de tratament anti-reflex.
Lentile fabricate din sticla minerala:

 Indice de refractie 1.5 – Recomandata in executarea ochelarilor de vedere cu dioptrii cuprinse intre -3
si +2.
 Indice de refractie 1.6 – Aceasta lentila este mai usoara si mai subtire decat cea 1.5 si este folosita, in
general, pentru dioptrii mici si medii.
 Indice de refractie 1.7 – Aceste lentile sunt recomandate pentru dioptriile medii si mari.
 Indice de refractie 1.8 – Aceste lentile sunt potrivite pentru miopie, oferind un aspect mai placut
deoarece reduc inelele dioptrice din lentile.
 Indice de refractie 1.9 – Aceste lentile sunt recomandate pentru miopia severa.
Valoarea Abbe sau numărul Abbe al unui material este o măsurătoare obiectivă care determină cât
de larg dispersează lentila diferitele lungimi de undă ale luminii, atunci când lumina trece prin ea.
Materialele cu o valoare scăzută Abbe au o dispersie mare, ceea ce poate duce la o aberaţie
cromatică vizibilă, adică o eroare optică vizibilă sub forma unor halouri colorate în jurul
obiectelor. Atunci când este prezentă, aberația cromatică este cea mai vizibilă atunci când ne uităm
prin partea laterală a lentilelor de ochelari şi cel mai puţin vizibilă atunci când privim direct prin
zona optică centrală a lentilei. Valorile Abbe ale materialelor din care sunt confecţionate lentilele
variază de la valoarea cea mai ridicată 59, pe care o are sticla coroană la un minim de 30, prezent
în policarbonat. Cu cât este mai scăzut numărul Abbe, cu atât sunt mai mari şansele ca materialul
lentilei să provoace aberații cromatice. Numărul Abbe este numit astfel după fizicianul german
Ernst Abbe, care a definit această măsură utilă a calităţii optice.
Tratamente aplicate lentilelor ochelarilor de vedere

Sanatatea si confortul ochilor sunt foarte importante, acestea influentand considerabil calitatea vietii
fiecaruia dintre noi. Ochelarii de vedere sunt accesorii indispensabile pentru un numar tot mai mare de
oameni, iar atunci cand ii achizitioneaza, atentia acestora nu trebuie sa fie indreptata numai asupra formei si
culorii lor, ci mai ales asupra lentilelor. In functie de necesitatile tale, poti opta pentru diferite tratamente
speciale pe care sa le aplici lentilelor, imbunatatind astfel calitatea lor dar si a vederii.
Lentilele ochelarilor de vedere sunt alcatuite din mai multe straturi, numite tratamente. Acestea nu
sunt vizibile cu ochiul liber, insa sunt foarte benefice deoarece protejeaza ochii de reflexiile si razele
daunatoare, si totodata, ofera rezistenta si durabilitate mai mare lentilelor. In functie de aceste
straturi, lentilele au diferite caracteristici:
 Strat de durificare – acesta protejeaza lentilele de zgarieturile fine ce pot aparea in urma stergerii
necorespunzatoare a acestora
 Strat antireflex – are rolul de a bloca reflexiile produse de lumina, crescand transparenta lentilei si
oferind o vedere clara indiferent de intensitatea luminii
 Strat hidrofob-oleofob – reduce aderenta picaturilor de apa si a impuritatilor, usurand procesul de
curatare fara zgariere
 Antistatic – diminueaza considerabil energia statica acumulata si protejeaza lentilele impotriva
murdaririi
Tratamentul Ultra Blue cuprinde 6 straturi: filtru PC, durificare, antireflex superior (albastru pe fata lentilei
si verde pe spatele acesteia), ultra hidrofobic, oleofobic si antistatic. Beneficii:
 minimizeaza considerabil reflexiile datorita stratului antireflex superior
 respinge impuritatile reducand considerabil necesitatea de a curata lentila, datorita straturilor ultra-
hidrofob, oleofob si antistatic
 confera rezistenta sporita la zgarieturi
 asigura lentilelor o durata de viata prelungita
 blocheaza lumina albastra nociva cuprinsa intre 380-500 nm, provenita de la dispozitivele digitale sau
alte corpuri ce emit lumina artificiala
 mareste contrastul, pentru o vedere mai clara, datorita culorii reziduale usor galbuie
 culoare reziduala: albastru, galben.
Tratamentul Ultra cuprinde 6 straturi: filtru PC, durificare, antireflex superior, ultra-hidrofobic, oleofobic si
antistatic. Beneficii:
 minimizeaza considerabil reflexiile ,datorita stratului antireflex superior
 respinge impuritatile reducand considerabil necesitatea de a curata lentila, datorita straturilor ultra-
hidrofob, oleofob si antistatic
 confera rezistenta sporita la zgarieturi
 elimina razele nedorite emise de dispozitivele electronice, datorita filtrului PC
 asigura lentilelor o durata de viata prelungita
 culoare reziduala: verde
Tratamentul Pure cuprinde 6 straturi: filtru PC, durificare, antireflex, super hidrofobic, oleofobic si
antistatic. Beneficii:
 minimizeaza reflexiile
 protejeaza impotriva zgarieturilor involuntare
 prelungeste durata de viata a lentilelor
 datorita straturilor super-hidrofobic si oleofobic, asigura o curatare rapida
 datorita stratului antistatic, confera lentilei proprietati de respingere a prafului
 protejeaza impotriva undelor electromagnetice (EMI), emise de dispozitivele electronice
 nu are culoare reziduala.
Tratamentul Hydro+ cuprinde 4 straturi: durificare, antireflex, super hidrofobic si oleofobic. Beneficii:
 datorita straturilor super-hidrofobic si oleofobic, asigura o curatare rapida
 culoare reziduala: verde.
Tratamentul HMC cuprinde 3 straturi: durificare, antireflex si hidrofobic. Beneficii:
 culoare reziduala: verde.
Tratamentele aplicate lentilelor sunt de asemenea importante pentru creşterea confortului vizual şi
protejarea lentilelor de factori ce pot afecta claritatea vederii, prelungind astfel durata de viaţă a acestora.
Studiu de caz
Prelucrarea Free Form reprezintă o evoluţie tehnologică importantă în istoria opticii. A fost
introdusă de către Rodenstock in 2000 odată cu lansarea Impression. Nici o altă tehnologie nu a avut un
impact asemenator în ultimii 20 de ani în industria optică.
Aceasta presupune prelucrarea suprafeţei punct cu punct folosind maşini precise provenite din
optica de precizie ridicată.
Tehnologia FreeForm elimină anumite limite constructive existente la prelucrarea convenţională şi

permite:
precizie superioară a prelucrării suprafeţei
alegerea exactă a razei de bază potrivite
reducerea aberaţiilor cauzate de raza de bază
estetică superioară comparativ cu sistemul clasic
Aceasta se materializează prin:
• dioptrii precise şi stabile

• câmpuri vizuale largi şi balansate
• aberaţii reduse la minim.
• aspect plăcut
•
Free Form vs. Convenţional
 Lentilele convenţionale sunt produse dintr-un semifinisat cu suprafaţa

 convexă prestabilită (rezultată din turnare)
 Suprafaţa convexă = prestabilită sferică/asferică/progresivă
 Suprafaţa concavă = este prelucrată convenţional sferic/toric
Suprafaţa Suprafaţa
Progresivă prelucrată
Suprafaţa progresivă prestabilită a fost optimizată doar pentru o singură
combinaţie de puteri. Toate celelalte combinaţii cauzează reduceri ale performanţelor optice.
Lentilele FreeForm sunt produse din semifinisate cu suprafaţa convexă sferică.
Suprafaţa convexă = sferică
Suprafaţa concavă = FreeForm şi poate fi sferică/asferică/progresivă
Suprafaţa Sferică Suprafaţa progresivă

prelucrată FreeForm
Suprafaţa progresivă este optimizată pentru toate combinaţiile de puteri, garantând
performanţe optice optime indiferent de putere.
Pentru ca fiecare lentilă e calculată şi produsă integral după introducerea datelor clientului, prelucrarea
FreeForm permite personalizarea suprafeţelor ţinând cont de prescripţia fiecăruia, de parametrii individuali
şi parametrii ramei:
• personalizate după prescripţie şi distanţa pupilară
• individualizate suplimentar: distanţa vertex, curbura ramei şi înclinaţia pantoscopică
Deasemenea designul progresiv poate fi influenţat în funcţie de necesităţile vizuale individuale sau
cerinţe estetice (schimbarea
curburii lentilei)
Lentilele pentru ochelarii de corecţie sunt destinate pentru corectarea viciilor de refracţie ale ochiului.
Ele sunt confecţionate din sticlă sau materiale plastice transparente. Din punct de vedere constructiv, lentilele
pentru ochelari pot fi: sferice, plane, asferice.
Lentilele pentru ochelari au proprietatea de a devia raza de lumină de două ori, atât la incidenţă, cât şi la
emergenţă. Suprafaţa interioară a lentilei se numeşte bază-imagine, iar suprafaţa exterioară se numeşte bază-
obiect.
Razele de curbură ale suprafeţelor lentilei şi în general distanţele, se consideră pozitive, dacă sunt în
acelaşi sens cu razele de lumină. Lentilele de ochelari pot fi: sferice, asferice, combinate, prismatice, combinate,
monofocale, bifocale, multifocale.
3.1.8 Terminologie
Direcţia vârf-bază (pentru lentilele prismatice): este direcţia liniei de la vârf la bază, într-o secţiune
principală.
Secţiunea principală a unei lentile prismatice: este acea secţiune care se află într-un plan perpendicular
pe marginea de refracţie şi trece prin centrul optic.
Marginea de refracţie (muchia prismei): este linia în care cele două suprafeţe ale unei lentile prismatice
se întalnesc sau par a se întâlni.
Vârful: este intersecţia între secţiunea principală a unei lentile prismatice şi marginea de refracţie, fiind
ce mai subţire parte a unei secţiuni principale.
Baza: este cea mai groasă parte a unei secţiuni principale.
Fasciculele paraxiale: sunt acele fascicule de lumină, infinit subţiri, care fac unghiuri infinit mici cu axa
optică.
Filtrul neutru: este acel dispozitiv optic, care schimbă intensitatea luminii, care trece prin el şi nu-i
alterează distribuţia spectrală.
Astigmatismul pe axă (la lentilele axosimetrice): este aberaţia fasciculelor paraxiale refractate, care dă
naştere la două focare distincte, tangenţial şi sagital, în loc de un singur focar.
Faţeta de protecţie: este o teşitură executată pe marginea ascuţită a suprafeţelor.
Notare
Notarea lentilelor de ochelari în vederea comenzilor se face indicând următoarele:
-tipul lentilei de ochelari (axosimetrică, astigmatică, prismatică)
-puterea în dioptrii (sferică, cilindrică, prismatică)
-diametrul lentilei de ochelari
-tratamente de suprafaţă.
Ex: Axosimetică + 3.5 / Ø 52
Astigmatică – 3.5 – 2.5 / cil 1 / Ø 52
Axosimetrică + 3.5 / 2 pdpt / Ø 52
Notarea pe reţeta medicală a lentilelor sferice cupride: simbolul Sf, semnul, si valoarea puterii sferice.
Ex: Sf + 3.50.
Notarea lentilelor astigmatice pe reţeta medicală cuprinde: simbolul Sf, semnul si valoarea puterii
sferice, simbolul cil, semnul puterii cindrice a lentilei, simbolul ax, si valoarea unghiului axei cilindrului. Ex: Sf
+ 2 cil + 3 ax 30°.
Notarea lentilelor de ochelari prismatice pe reţeta medicală cuprinde in ordine: notarea caracteristică a
lentilelor de ochelari sferice sau astigmatice, la care se adaugă simbolul Pr, valoarea puterii prismatice, simbolul
B, si poziţia in grade a bazei prismei. Ex: Sf + 3.5 Pr 2 baza 90°.
Pentru lentilele astigmatice se notează valorile puterilor frontale în cele două secţiuni principale, şi
valoarea puterii cilindrice (diferenta astigmatică). Cele două valori ale puterilor frontale se scriu alături, cu
semnele corespunzătoare (+ sau -), prima indicând întotdeauna secţiunea cu valoarea algebrică mai mică a
puterii.
Puterea cilindrică se scrie după puterile în cele două secţiuni. Se determină scăzând valoarea algebrică a
puterii primei secţiuni principale indicate, din valoarea algebrică a celeilalte secţiuni principale; în acest fel
semnul valorii puterii cilindrice rezultă întotdeauna pozitiv.
Marcare
Lentilele vor fi marcate conform celor convenite între producător şi beneficiar, cu câte un semn care să
indice apartenenţa la grupa 1, 2 sau 3.
Fiecare lentilă trebuie să fie livrată într-un plic, pe care se vor indica următoarele date:
- marca de fabrică a intreprinderii producătoare

- notarea lentilei de ochelari
- grupa din care face parte lentila
- grosimea la centru a lentilei
- preţ unitar
- ştampila organului de control al calităţii
Conditii tehnice
Forma şi dimensiuni.
Lentilele de
Puterea lentilei Diametrul nominal ochelari se execută cu
conturul circular şi
Dpt mm
diametre nominale,
0,00 pînă la 6,00 48(50), 52(54), 56(58), 60(62), 64, 68, 72 conform tabelului:
6,50 pînă la 8,00 48(50), 52(54), 56(58), 60
peste 8,00 48(50), 52(54), 56
Tabelul 3.1- Corelația între puterea dioptrică și diametru
OBSERVAŢIE: Valorile fără paranteză sunt prioritare
Abaterile admise pentru diametrul lentilei trebuie să nu depăşească +0.2 mm.
Conicitatea şi ovalitatea conturului lentilelor de ochelari se admite în limitele abaterilor +0.2 mm.
Grosimea la margine pentru lentilele pozitive şi grosimea la centru pentru lentilele negative trebuie să nu fie mai
mici de 0.4 mm.
Materiale
Lentilele de ochelari se execută din sticlă silicat incoloră, având următoarele caracteristici:
- indice de refracţie: 1.523 + 0.002;

- coefcient de dispersie: min. 58;
- absorbţia sticlei pentru o grosime de 1 cm: max. 3 %;
- birefringenţă: max. 50 nm/cm.
Lentilele din sticlă mai pot fi şi cu indice mare de refracţie (1.6, 1.7, 1.8, 1.9). Acestea se folosesc la
dioptrii mari datorită faptului că sunt mult mai subţiri şi mai estetice.
De asemenea, lentilele pot fi din sticlă organică cu urmatorele caracteristici: sunt mult mai uşoare decat
lentilele minerale, incasabile, cu contrast optim şi protecţie UV, sau din policarbonat, caracterizat prin duritate si
rezistenţă crescute la şocuri termice şi mecanice.
Defecte ale materialului:
Defecte admisibile ale materialului
STAS 10150 imparte lentila in 3 zone de control, concentrice cu centrul optic al lentilei.
Zona 1- suprafata din interiorul unui cerc de 30mm.
Zona 2- suprafata limitata de cercurile cu diametrele 30mm si 64 mm.
Zona 3- Suprafata din exteriorul cercului cu diametreul de 64 mm.
- striuri: în zonele 1 şi 2 de control nu se admit striuri (fire, fibre, ondulaţii, noduri) vizibile cu ochiul liber în
câmpul luminos. În zona 3, se admit striuri, dar numai în interiorul unui sector de cerc corespunzător unui unghi
de 150°.
- bule sau alte incluziuni: în cazul în care astfel de defecte au diametrul peste 0,05 mm, se admit, numai dacă se
află la distanţa de cel puţin 5 mm între ele.
Mărimea şi numărul
Defecte admise pentru lentile din: defectelor admise în
acest caz sunt date în
Zona de
tabelul 2:
control
Grupa 1 Grupele 2 şi 3
1 max. 1 defect cu diam. 0,05 – 0,10 max. 2 defecte cu diam. 0,05 – 0,20
mm mm
3 max. 2 defecte cu diam. 0,05 – max. 3 defecte cu diam. 0,05 – 0,30

0,20 mm mm
Tabelul 3.2- Zonele

de control si
defectele admise
Bulele care prin prelucrare au ajuns la suprafaţă se consideră defecte de suprafaţă; în cazul în care astfel de
defecte au diametrul de cel mult 0,05 mm, sunt admise numai dacă nu formează aglomerări.
Defecte de suprafaţă şi marginale
- zgârieturi şi alte defecte: în cazul în care astfel de defecte au lăţimea de peste 0,006 mm, lungimea totală a
defectelor este cuprinsă între 10-15 mm (în zona de control 1) şi între 10-20 mm (în zonele de control 2 şi 3); în
cazul în care astfel de defecte au lăţimea de cel mult 0,006 mm, se admit, numai dacă nu formează aglomerări.
- deformaţii locale ale suprafeţei (valuri, proeminenţe, adâncituri): deformaţiile locale ale suprafeţei, vizibile cu
ochiul liber la suprafaţa prelucrată prin aşchiere nu se admit în zonele de control 1şi 2, (pentru lentilele din
grupele 1 şi 2), şi în zona de control 1 (pentru lentilele din grupa 3), şi se admit conform etaloanelor, în zona de
control 3 (pentru lentilele din grupele 1 şi 2), şi în zonele de control 2 şi 3 (pentru lentilele din grupa 3).
- defecte marginale (spărturi, ştirbituri, etc): mărimea şi numărul defectelor marginale se admit după cum
urmează: pentru lentilele din grupa 1 se admit max. 2 defecte cu adâncimea de max. 1 mm, situate pe conturul
corespunzător unui sector de 150°; pentru lentilele din grupa 2 se admite un număr nelimitat de defecte cu
adâncimea de max. 1 mm; pentru lentilele din grupa 3 se admit defecte cu adâncimea până la 3 mm, situate pe
conturul corespunzător unui sector de 150°.
Lentilele de ochelari cu defecte marginale mai mari decât cele admise sunt acceptate ca lentile limitate în
diametrul util; la acestea, diametrul util trebuie să fie mai mic decat diametrul nominal imediat inferior.
Diametrul util este diametrul la care lentila este montată în rama de ochelari.
Pentru lentilele de ochelari descentrate din grupa 3, se admit defecte marginale cu adâncimea de 3 mm,
dar numai într-un domeniu unghiular de la 75° pana la 105° şi de la 255° pana la 285°, raportat la direcţia vârf-
bază.
Faţeta de protecţie va fi de maxim 1 mm.
Caracteristici optice
Puterea frontală a lentilelor de ochelari se măsoară in dioptrii şi este inversul distanţei frontifocale
imagine, exprimată in metri. Pentru stabilirea puterii frontale, lentilele se orientează astfel ca dioptrul concav să
fie primul pe direcţia de propagare a luminii în aparat.
Tabelul 3.3- Abateri limită la lentilele axosimetrice
Pentru lentilele de ochelari axosimetrice şi pentru cele astigmatice, în sectiunea principală cu cea mai
mică valoare
Valoarea nominală a puterii Trepte de putere Abateri limită, in dpt, pentru lentile din:
algebrică a
Dpt dpt grupa 1 grupa2 grupa3 puterii, abaterile
limită ale valorii
0,00 … 6,0 0,25 + 0,06 + 0,12 + 0,15
puterii frontale
6,50 … 12,0 0,50 + 0,12 + 0,18 + 0,20 sunt după cum
12,50 … 16,0 0,50 + 0,18 + 0,25 + 0,25 urmează:
peste 16,0 1,0 + 0,25 + 0,25 + 0,30 Pentru

lentilele de
ochelari prismatice cu o putere frontală de 0.00 dioptrii, abaterea limită pentru puterea frontală este de + 0.12
dioptrii.
Puterea cilindrică (diferenta astigmatică) a lentilelor de ochelari este diferenţa puterilor frontale in
secţiunile principale.
O lentilă astigmatică formează imaginea reticulului sub forma unui cilindru în spaţiu. Se consideră că
imaginea este pusă la punct, atunci când generatoarele cilindrului sunt net conturate. Imaginea cilindrului va fi
pusă la punct în două poziţii, decalate unghiular cu 90°. Notând cu Øv valoarea puterii minimă (în modul) si cu
Øh valoarea puterii maximă (în modul), diferenţa astigmatică va fi: N = Øh – Øv.
Pentru lentilele de ochelari astigmaice, puterea cilindrică şi abaterile limită ale acesteia sunt după cum
urmează:
Valoarea nominală a puterii Abateri limită, in dpt, pentru lentile din:

Trepte de putere
cilintrice
dpt grupa 1 grupa 2 grupa 3
Dpt
0,00 ... 4,0 0,25 + 0,12 + 0,18 + 0,25
peste 4,0 0,5 + 0,18 + 0,25 + 0,30
Tabelul 3.4- Abateri limita pentru lentiele astigmatice
Deviaţia prismatică. Se defineşte ca fiind deviaţia razei emergente faţă de raza incidentă datorită efectului
de prismă. Puterea prismatică este deviaţia prismatică în punctul central, şi se exprimă in unitaţi unghiulare sau
dioptrii prismatice. Dioptria prismatică este puterea prismatică corespunzătoare unei deviaţii de 1 cm, la distanţa
de 1 m.
Pentru lentilele de ochelari prismatice, puterea prismatică şi abaterile limită ale acesteia sunt după cum
urmează:
Valoarea nominală a puterii Abateri limită, in pdpt, pentru lentile din:

Trepte de putere
prismatice
pdpt grupa 1 grupa 2 grupa 3
Pdpt
0,00 ... 3,0 0,5 + 0,2 + 0,3 + 0,5
4,0 .. 10,0 1,0 + 0,3 + 0,5 + 1,0
12,0 ... 20,0 2,0 + 0,5 + 1,0 + 1,5
Tabelul 3.5- Abateri limită pentru lentilele primatice

Pentru lentilele de ochelari cu o putere frontală de 0,00 dioptrii şi o putere prismatică de 0,00 pdpt,
abaterea limită pentru puterea prismatică este de 0,2 pdpt, pentru lentilele din grupele 1 şi 2, şi 0,5 pdpt pentru
lentilele din grupa 3.
Astigmatismul pe axă. Astigmatismul pe axă la lentilele axosimetrice trebuie să nu depaşească abaterile

limită cuprinse între + 0.06 şi + 0.30.
Poziţia centrului optic.
Pentru lentilele axosimetrice, poziţia centrului optic se va marca cu un punct având diametrul de max. 1
mm.
Pentru lentilele axosimetrice cu puterea frontală 0, nu se însemnează pe lentilă poziţia centrului optic.
Pentru lentilele astigmatice, poziţia centrului optic se află în punctul de intersecţie al celor două secţiuni
principale, şi este marcat pe lentilă prin punctul din mijloc al celor 3 puncte cu care se înseamnă poziţia secţiunii
principale cu cea mai mică valoare algebrică a puterii.
Descentrarea (abaterea poziţiei centrului optic faţă de centrul geometric al conturului lentilei), la lentilele
de ochelari axosimetrice şi astigmatice, trebuie sa nu depaşească următoarele valori:
Descentrarea max. admisă la lentilele de ochelari

Valoarea nominală a puterii axosimetrice şi astigmatice, in mm, pentru lentile din:
frontale
Dpt grupa 1 grupa 2 grupa 3
0,25 5 8 10
0,5 4 7 8
0,75 şi 1,0 3 4 5
1,25 până la 2,0 2 3 4
peste 2,0 2 2 2
Tabelul 3.6- Descentrare limită pentru lentilele axiosimetrice si astigmatice
Lentilele de ochelari cu descentrări mai mari decât cele admise, sunt acceptate ca lentile limitate în
diametru util. La acestea este admisă o deplasare a câmpului de toleranţă echivalentă diferenţei dintre diametrul
nominal şi diametrul util. Diametrul util rezultat ca urmare a defectelor marginale şi a descentrarii trebuie să fie
mai mic decât diametrul nominal imediat inferior.
Pentru lentilele de ochelari descentrate, abaterile limită ale descentrarii faţă de valoarea nominală
specificată de
producător sunt
Abaterea limită. in mm, a descentrării la lentilele de
Valoarea nominală a puterii după cum urmează:
ochelari descentrate, din:
frontale
Tabelul 3.8- Abatei
Dpt grupa 1 grupa 2 grupa 3 limită pentru
lentilele descentrate
de la 1,0 până la 2,0 2 3 3 Poziţia secţiunii
Peste 2,0 1 2 2 principale şi a

direcţiei vârf-bază.
La lentilele astigmatice, poziţia secţiunii principale cu cea mai mică valoare algebrică a puterii se va
însemna cu 3 puncte, având diametrul de max. 1 mm fiecare. La fel şi direcţia vârf-bază, pentru lentilele
prismatice.
Reguli pentru verificarea calităţii.
1. Verificarea calităţii lentilelor de ochelari se face bucată cu bucată;

2. Se verifică toate condiţiile tehnice;
3. Lentilele care nu îndeplinesc chiar numai o singură conditie tehnică, se resping.
Metode de verificare.
Verificarea materialului lentilei se face pe baza certificatului de calitate emis de furnizorul materialului.
Dimensiunile lentilelor de ochelari se verifică cu mijloace de măsurat obişnuite sau speciale. Verificarea
defectelor admise ale materialului şi de suprafaţă, cu excepţia deformărilor locale şi striurilor, se face cu ajutorul
unei instalaţii de control (a cărei schemă este prezentată în Fig.3.8), prin examinarea vizuală, la limita dintre
regiunea luminată şi cea întunecată, fară mijloace optice măritoare. Controlul se face rotind şi înclinând uşor
lentila, într-o parte şi alta.
Dimensiunuile defectelor de apreciează prin compararea cu etaloane de control pentru defecte.

Fig. 3.8.
Iluminatul încaperii va fi de 200 lx (iluminare de tavan cu tub fluorescent), iar lumina de control de 300 +
400 lx (inclusiv iluminarea camerei).
Măsurarea lăţimii zgârieturilor, diametrului bulelor şi punctelor, se face cu un microscop de măsurat cu

grosisment de cel putin 30 X.
Verificarea deformaţiilor locale ale suprafeţei şi a stiurilor la lentilele de ochelari, se face cu ajutorul unui
dispozitiv de proiecţie a cărui schemă de principiu este prezentată în Fig.3.9, prin examinare vizuală şi
comparare cu etaloane de control.
Fig. 3.9.
Lentilele de verificat se intoduc în fascicolul de lumină între diafragmă şi ecran, la o distanţă convenabilă,
funcţie de puterea lentilei de verificat. Lentila nu trebuie să fie înclinată. Abaterile de formă se proiectează pe
suprafaţa iluminată a ecranului, ca diferenţă de iluminare (umbre). La verificarea lentilei umbrele nu trebuie să
fie mai evidente decât cele ce apar la verificarea etalonului.
Verficarea defectelor marginale se face cu un instrument uzual de masurat lungimi. Se admite şi controlul
cu şabloane, eroarea de măsurare admisă fiind de + 0.1 mm.
Verificarea caracteristicilor optice se face cu frontifocometru sau cu un alt aparat specializat în acest
scop. Verificarea caracteristicilor optice se face la locul de măsurare reprezentat de centrul geometric al
suprafeţei concave a lentilei de ochelari, iar pentru lentilele de ochelari descentrate, se face în locul de măsurare
indicat de producător.
Frontifocometrul este un aparat optic folosit pentru determinarea puterii, direcţiei axelor şi a centrului
optic al lentilelor de ochelari. Este compus dintr-un colimator si o lunetă. Reticulul colimatorului este iluminat de
sursa de lumină si se deplasează prin intermediul unui buton solidar cu o scală. Poziţia vernierului pe scală este
urmarită lateral cu ajutorul lupei. În poziţia de zero, fară lentile de măsurare, reticulul se află în focarul
obiectivului de colimator, imaginea sa fiind transmisă la infinit. În această situaţie, luneta preia razele
telecentrice de la colimator si formează imaginea reticulului centrată şi clară.
Aparatul permite o măsurare directă a puterii frontale, de aceea este prevăzut cu ocular cu dioptrii. Din
acest motiv, utilizatorul trebuie, în primul rând să regleze ocularul, astfel încât să observe reticulul clar. Din acest
moment se pot executa măsurători obiective.
Eroarea de măsurare nu trebuie să depăşească urmatoarele valori:
Eroarea de măsurare admisă, in dpt, pentru lentilele
Puterea din:
Dpt
grupa 1 grupele 2 şi 3
0,0 ... 6,0 + 0,03 + 0,06
6,5 ... 12,0 + 0,06 + 0,12
12,5 ... 16,0 + 0,09 + 0,18
peste 16,0 + 0,12 + 0,25
Tabeulul 3.9- Limitele erorilor de măsură
Puterea cilindrică se calculează după măsurarea puterii ambelor secţiuni principale cu ajutorul
frontifocometrului.
Puterea prismatică a lentilelor de ochelari cu acţiune prismatică se verifică cu frontifocometrul, sau cu un
alt aparat specializat; eroarea de măsurare nu va depăşi următorile valori:
- până la 3 pdpt, eroarea de măsurare admisă este + 0.10 dpt;
- peste 3 pdpt, eroarea de măsurare admisă este + 0.15 dpt.
Astigmatismul pe axă la lentilele axosimetrice, se verifică pe frontifocometru, odată cu verificarea puterii

frontale, şi se pune în evidenţă prin deformarea imaginii obţinute in frontifocometru.
Poziţia centrului optic se

verifică tot cu frontifocometrul.
Puterea Eroarea de determinare a poziţiei centrului optic
Eroarea nu va depaşii următoarele
Dpt mm
valori:
0,25 ... 0,5 + 0,10
0,75 ... 2,0 +1
peste 2,0 + 0,5
Tabelul 3.10- Eroarea de determinare a poziţiei centrului optic
Mărimea descentrării lentilelor de ochelari se verifică cu frontifocometrul, sau cu ajutorul unor şabloane
speciale, a căror eroare de măsurare nu va depaşi 0.5 mm.
Verificarea corectitudinii marcării poziţiei secţiunii principale cu cea mai mică valoare algebrică a puterii,
pentru lentilele astigmatice, şi a direcţiei vârf-bază, pentru lentilele prismatice, se face cu frontifocometrul sau cu
un alt aparat specializat.
Sistemul optic al ochelarului
Sistemul optic al ochelarului se compune in general din doua componente , cate una pentru fiecare
ochi. Dupa tipul sistemului optiv ochelarii de compensare a unor anomalii ale vederii pot fi:
- Ochelari cu sisteme optice anastigmatice ( fara astigmatism voit pe axa) cu lentile

axosimetrice monofocale. Sunt folositi pentru compensarea MIOPIEI, HIPERMETROPIEI,
PRESBIOPIEI, AFACHIA, ANISOMETROPIA, ANIZEICONIEI.
- Ochelari si sisteme optice astigmatice ( astigmatism voit pe axa). Servesc pentru
compensarea astigmatismului ocular putand fi combinat cu altet ametropii
- Ochelari cu sisteme optice anastigmatice multifocale( bifocale, trifocale, varifocale). Servesc
lpentru compensarea ametropiei si presbiopiei.
- Ochelari cu sisteme optice astigmatice multifocale. Servesc pentru compensarea ametropiilor
combinate cu heteeroforii sau strabisme.
- Ochelari cu lentile colorate folositi pentru atenuarea exitatiei luminoase retiniene.
- Ochelari cu sisteme optice complexe pentru amblioi.
Lentilele trebuie sa respecte standardele STAS 5413-87; STAS 7897-91; STAS 3003-78; STAS-10150;
ISO-8598-86; ISO-8980-1 si 8980-2
Materiale
Lentilele de ochelari de executa pdin sticla optica sau masa plastica transparenta.
Sticla standard pentru lentilele de ochelati are caracteristicile:
IR=1.523±0,002;
Coeficientul de dispersie=58
Absorbtia pentru 1 cm-maxim 3%
Birefringenta nm/cm maxim 50
Densitate g/cm3 – 2,53 (este poza pt completari)
Caracteristicile materialelor folosite pentru lentile sunt garantate prin certificare. Se poate determina
informativ indicele de refractie al materialului folosit la o lentila finita indirect masurand puterea
frontala, razele de curbura ale suprafetelor si grosimea la centru.
In conditii de laborator se poate determina indiceele de refractie si coeficientul de dispersie cu

refractometrul ABBE, dar pentru aceasta trebuie sa se realizeze o tesitura plana poliplisata cu latimea de
minim 5mm si lungimea de 10 mm. Metoda poate fi folosita pentru indice de refractie< 1,7.
Caracteristici geometrice ale lentilelor de ochelari:
Diametrul coturului exterior
Grosimea la centru
Grosimea la margine
Razele de curbura ale suprafetelor

Ecuatia suprafetei pentru lentile asferice
Abateri de la forma geometrica teoretica a suprafetelor.
Conform STAS 10150-78, abaterile la diametrul exteror alesemifabricantului de lentila de ochelari

livrat pentrumontaj nu trebuie sa depaseasca ± 0,2 mm fata de cota normala.
Verificarea se face cu sublerul cu precizie de 0,05 mm.
Abaterile de forma cilindrica trebuie sa se incadreze in abaterile la diametru.
Diametrele nominale ale lentilelor se incadreaza de regula intre 48 mm si 80 mm. Cataloagele firmelor
producatoare indica valorile nominale.
Grosimea la centru trebuie sa fie mai mare de 0,4 mm. Se masoara cu micrometru special cu valoarea
diviziunii de 0,01 mm say cuoarativ cu valoarea diviziunii 0,01 mm.
Grosimea la margine minim de 0,40 mm. Se masoara cu sublerul sau micrometrul sa cu lupa de masurare si
mai precis cu proiectorul de profile sau microscopul de atelier.
Razele de curbură se pot masura cu diferite metode. Masurarea su sferometrul este o metode indirecta
bazata pe relatia : (Fig. 3.11)
Fig 3.11
Caracteristici optice ale lentilelor monofocale.
Puterea frontala imagine: tolerante
Puterea lentile de ochelari este de fapt puterea frontala imagine, adica inversa distantei de la
suprafata dioptrului al doilea (concav) la focarul imagine ( frontifocala imagine). Unitate de masuta pentru
putere este dioptria.O dioptrie este inversa unei lungimi de 1 m. Lentila anastigmatica monofocala are un
songur focar imagine. In cazul unei lentile cu astigmatism voit pe axa vor exista cate o putere in fiecare
sectiune principala.
În cazul lentilelor multifocale se vor gasi puteri diferit in zone corespunzatoare vederii departe,
vederii intermediare si vederii aproape.
La aceste lentile focarele fasciculelor subtiri nu sunt insa pe sfera remotum si ochiul trebuie sa
schimbe acomodarea pentru a vedea imaginea optima.
Lentile la copii
Fata de cazul adultului, la adaptarea ochelarului pentru copii trebuie sa se aiba in vedere consideratii
aditionale:
-varsta copilului si stadiul de dezvoltare
-conditii comune grupului de varsta din care afce parte
-informatii obtinute de la parinti
Materiale pentru lentile
Policarbonatul este materialul cel mai folosit la ochelarii pentru copii. Are indicele de refractie 1,586
si densitate de 1,2 g/cm3.
Avantajele policarbonatului sunt:
Rezistenta la impact foarte mare
Stabilitate dimensionala, si a culorii
Indice de refractie destul de mare
Absoarbe radiatiile UV sub 380 nm.
Rezistenta electrica, rezistenta la deformare prin caldura.
Dezavantaje fata de CR-39
Calitatea suprafetei lentilei este deficitara
Coeficientul de dispersie-30.
Suprafata lentilei este moale si se zgarie usor
Solventii cu acetona reduc rezistenta la impact
Trivex, un material folosit de Hoya are rezistenta buna la zgariere si impact. Rezistenta la intindere
80kg/cm2.
Absoarbe UV sub 380 nm.

Pastreaza rezistenta la temepratura mare
Rezistenta buna la solventi
Nu necesita echipament special de prelucrare
Pot fi realizare lentile divergente cu grosime la cantru de 1,3 mm
Lenilele convergente cu puteri mari se executa cu suprafete asferice pentru imbunatatirea aberatiilor
de astigmatism pentru fasciculele inclinate si micsorarea grosimii la centru.
Lentile speciale. Pentru tratamentul esotropiei acomodativa sr construiesc lentile bifocale cu

segment de suprafata convexa. Segmentul trebuie pozitionat asa ca marginea sa intersecteze pupila la
margine.Zona pentru distanta se centreaza monocular.
Fig. 3.12-Ochelari copii
TRANSPOZIȚII
În cataloage apare de obicei cilindrul cu +, așadar este necesara transpoziția, pentru a-l trece pe
minus, evitând o greșală în timpul efectuării comenzii, ceea ce ar putea conduce la probleme
majore pentru sănătatea oculară a pacientului.
Exemple de transpoziții:
+1,75 sf ~ -0,50 cyl ax 180o=> +1,25 sf~ +0,50 ax 90o
+2,00 sf ~ -2,00 cyl ax 5o=> +2,00 cyl ax 95o
-1,25 sf ~ -1,00 cyl ax 20o =>-2,25 sf ~ +1,00 cyl ax 110o

OD: -0,75 sf~ -1,00 cyl ax 100o -1,75 sf ~ +1,00 cyl ax 150o
OS: -1,00 sf~ -1,00 cyl ax 20o -2,00 sf ~ +1,00 cyl ax 110o
Cazuri:
1.
OD: sf -11,00 ~ -0,50 cyl ax 30o sf -11,50 ~ +0,50 cyl ax 120o
OS: sf -10,00 ~ -0,50 cyl ax 20o sf -10,50 ~ +0,50 cyl ax 110o
În cazul miopiilor forte se recomandă alegerea unei lentile cât mai subțiate cu un indice de refracție superior
1,67 sau 1,74 si de asemenea lentila trebuie să fie și asferică ( pentru elimiarea aberațiilor marginale):
exemplu: lentila Optim Free 1,74+ Super Extra Clar.
2.
OD: sf +6,75 ~ -0,50 cyl ax 180o sf +6,25 ~ +0,50 cyl ax 90o
OS: sf +7,25 ~ -1,75 cyl ax 180o sf +5,50 ~ +1,75 cyl ax 90o
Diagnostic de hipermetropie: se recoamandă alegerea unei lentile subțiate si asferice pe un diametru cât mai
mic posibil si o ramă cât mai rotundă de exemplu: lentila Cosmolit 1,67+ Super AR Plus.
3.
OD: sf +4,50 ~ -3,00 cyl ax 90o sf +1,50 ~ +3,00 cyl ax 180o
OS: sf +3,75 ~ -0,75 cyl ax 80o sf +3,00 ~ +0,75 cyl ax 170o
Diagnostic de astigmatism mixt. Se recomandă alegerea unei rame intregi ( de preferat acetat) care
maschează diferența mare de dioptrii dintre cei doi ochi si o lentilă subțiată si asferică de exemplu: Optim
Perso 1,60+ Blue Bloker ( tratament antireflex de ultimă oră recomandat utilizatorilor de PC).
4.
OD: sf -0,25 ~ -6,00 cyl ax 10o sf -6,25 ~ +6,00 cyl ax 100o
OS: sf -0,25 ~ -5,50 cyl ax 170o sf +5,75 ~ +5,50 cyl ax 80o

Diagnostic astigmatism miopic sever si fotofobie motiv pentru care se recomandă alegerea unei lentile
subăiate, asferice, si fotocromată de exemplu: Zeiss 1,60 Transition VIII (gri)+Lotulec. Se recoamndă
alegerea unei rame care sa nu fie colțuroasă și a unui diametru mare Ø 70 sau Ø 75. Astfel ochelarul va fi
estetic prin eliminarea la montaj a surplusului de lentilă si a grosimii acesteia.
5.
OD: sf +2,75 ~ -2,75 cyl ax 40o cyl +2,75 ax 1300
OS: sf +2,00 ~ -2,00 cyl ax 20o cyl +2,00 ax 110o
Diagnostic de astigmatism: se recomandă alegerea unei lentile uzuale cu tratament antireflex de exemplu:
Perfalit 1,5+Super AR Extra Clean.
2.6. Caracteristici lentile progresive

2.6.1. Caracteristici generale
Odată cu trecerea anilor este normal ca ochii să cunoască o scădere progresivă a puterii de adaptare.
Pentru a avea o vedere clară la toate distanțele cea mai bună alegere sunt lentilele pro-gresive. Prima lentilă
progresivă a fost realizată în anul 1959 de către Compania Essilor. Design-ul și procesul de fabricație al
acestor lentile s-a perfecționat de-a lungul timpului.
Astfel de lentile ce oferă purtătorului o vedere clară atât la distanță, cât și pentru intermediar și
aproape pot fi fabricate atât pentru lentilele de ochelari și se numesc lentile aeriene progresive cât și pentru
lentilele de contact, caz în care se numesc lentile de contact multifocale.
Fig.1.1- Folosirea lentilei progresive la cele trei distanțe

LENTILELE AERIENE PROGRESIVE sunt medii transparente mărginite de patru pînă la șase su-prafețe
având trei focare. Deși din exterior pare a fi o lentilă obișnuită, de fapt lentila progresivă cuprinde spectrul a
trei dioptrii – distanță , intermediar și aproape - și asigură vederea clară, confort în mod continuu la orice
distanță, fără linii de separare vizibile, fara discontinuități la schimbarea planului de vizualizare . Lentilele
progresive oferă continuitate în procesul de acomodare și în per-cepția spațiului.
Purtătorul unei lentile progresive își plimbă privirea printr-un canal de progresie care are o lungime
variabilă S,M sau L prin intermediul căruia trecerea de la o dioptrie la alta se face continuu. Pe lateral
lentila progresivă prezintă aberații marginale. (fig.1.2) .
LENTILELE DE CONTACT MULTIFOCALE sunt realizate pe același suport de silicon –hidrogen
la fel ca și lentilele de contact unifocale sau torice, având diametru de 14,2 mm și raza de curbura de 8,6
mm. Particularitatea lentilelor de contact multifocale constă în alegerea adiției ( dife-rența dintre dioptria
necesară pentru vederea la distanță și dioptria necesară pentru vederea la aproa-pe) care poate fi :
LO până la 1,25 D,
MED de la 1,5- 2 D și
HI de la 2,25- 2,50 D.
Avantajele purtării unei lentile progresive sunt multiple –folosirea unui singur ochelar sau a unei
singure lentile după caz pentru trei planuri de vizualizare, ușurința în utilizare și adaptare, mai ales în cazul
lentilelor aeriene cu cel mai lat canal de progresie. Dezavantajele se referă la costul ri-dicat al unei lentile
progresive, la nevoia acordării unei perioade de acomodare a pacientului la cele trei medii de vizualizare.
Lentilele progresive se adresează persoanelor active care schimbă des planurile de vizualizare ca de
exemplu funcționar public, profesor, instrumentist în orchestră, dar sunt la fel de bine tolerate și de către
prezbiopii tineri sau de către persoanele casnice.
2.6.2. Lentilele aeriene progressive
ASPECT, MATERIALE FOLOSITE ÎN FABRICAȚIE ȘI TEHNOLOGIE DE FABRICAȚIE

Lentilele aeriene progresive se prezintă la exterior ca o lentilă obișnuită de ochelari fără niciun fel de
demarcație a celor trei planuri de vizualizare. Însă pe fața interioară prezintă un canal de progresie prin care
purtătorul își plimbă privirea din planul superior (destinat distanței) spre planul de mijloc al lentilei (
destinat vederii intermediare) și planul inferior (destinat vederii pentru aproape) - fig.3.1
Fig.3.1 Interiorul unei lentile progresive
Acest canal mai poartă denumirea de bandă de progresie și poate fi de mai multe dimensiuni –
respectiv XS pentru rame foarte înguste , banda M pentru rame de ochelari obișnuite și banda L pentru
rame de ochelari cu un anou înalt.(fig 3.2). Cea mai comună alegere a bandei de progresie este banda M,
deoarece oferă un confort sporit purtătorului. Bineînțeles că dacă pacientul a mai pur-tat lentilă progresivă
se indică aceeași mărime de bandă purtată anterior .
Fig.3.2 Lentila progresivă (bandă de progresie M)
Orice lentilă progresivă prezintă pe lateralele benzii de progresie niște zone de aberații în care
vederea nu este la fel de clară precum în zona canalului de progresie. La alegerea tipului de lentila i se
recomanda purtătorului o lentila cu un canal de progresie cât mai lat ,cu zone de aberații margi-nale cât mai
reduse.
Ce tip de lentila sa alegem – din sticlă, din plastic sau policarbonat? Aceasta este o întrebare
frecventă în rândul purtătorilor de ochelari. La acest capitol se impun niște mențiuni. Distingem len-tile
din sticlă minerală, cele cunoscute sub denumirea de lentile de sticlă, și cele din sticlă organică, cele de
plastic. În cazul tuturor ochelarilor, nu doar al celor cu lentile progresive, sunt preferate și re-comandate
lentilele de plastic. Toate cercetările s-au îndreptat în ultimii ani spre dezvoltarea și per-fecționarea lentilor
de sticlă organică (plastic), sticla minerală urmând să fie scoasă din uz. Și aceas-ta deoarece sticla minerală
este un material rigid, este mai grea, se poate sparge ușor și nu suportă tratamente care sporesc confortul
vizual. În plus lentilele de sticlă minerală nu pot fi montate decât pe rame întregi. Prezintă totuși și avantaje
:sunt rezintente la zgârieturi și permit o acuitate vizuală cu 20 % mai bună decât celelalte materiale.Cu alte
cuvinte oferă o percepție mai clară a imaginilor.
Lentilele de plastic oferă mai multă flexibilitate în alegeri. Pe ele pot fi aplicate tratamente de
durificare, antitreflex, tratament hidrofob și oleofob devenind astfel mai rezistente, de o claritate su-
perioară și sunt mai usor de curătat, nu aderă apa, praful, grăsimea pe suprafața acestora, sunt inca-sabile
și mai usoare. Pot fi montate pe orice tip de ramă (întreagă, pe fir sau ramă pe capse).
Există și lentile din policarbonat –un polimer ce are în compoziția sa și carbon. Odată solidi-ficat
acest material oferă o rezistență foarte bună la impact, fiind în același timp un material extrem de ușor,
flexibil și totuși transparent. Această proprietate face policarbonatul materialul ideal pentru o montură
liberă, cu prindere pe capse sau șurub și este recomandat copiilor, dar și persoanelor foar-te active care fac
sport, cât mai ales persoanelor care nu acordă mare grijă ochelarilor ( de exemplu persoanele în vârstă
,persoanele cu anumite dizabilități).
Fiecare purtător are un comportament specific al capului și al ochiilor ,iar acest comportament poate
fi măsurat pentru a obține un design optim al suprafeței lentilei. Astfel firmele producătoare de lentile au
dezvoltat anumite tehnologii de fabricație a lentilelor progresive și nu numai, tehnologii ce țin cont de
prescripție, de parametrii și de necesitățile vizuale individuale.
Astfel prelucrarea Free Form ( Interoptik) reprezintă o evolutie tehnologică importantă prin
prelucrarea punct cu punct a suprefețelor lentilei cu cel mai înalt nivel de personalizare, în calculul și în
realizarea sistemului de raze optice. Folosind mașini automate de prelucrare, suprafețele sunt frezate și
slefuite cu o acuratețe de un micron. Polisarea optimizată și îmbunătățită pentru fiecare material în parte
oferă claritate sporită și confort maxim la purtare, câmpuri vizuale largi și fără abe-rații.
ALEGEREA RAMEI PENTRU LENTILELE PROGRESIVE

Lentilele progresive se montează în ramele de ochelari în același fel cu cele bifocale după marcaje
speciale. O atenție deosebită se acordă însă în alegerea ramei care trebuie să prezinte un anou suficient de
adânc, astfel incât să încapă lungimea de progresie a lentilei fără ca opticianul ( montatorul) să fie
nevoit să acționeze asupra acesteia.(fig.3.3)
Fig.3.3 Înălțimea recomandată a anoului în funcție de lungimea bandei de progresie
În alegerea tipului de lentilă progresivă este imperios necesar să se respecte cațiva para-metrii
fără de care opticianul (montatorul ) nu poate face un montaj corect.Aici rolul optometristului este deosebit
de important deoarece in funcție de corectitudinea măsurătorilor pe de o parte și de co-municarea cu
pacientul ,pe de altă parte depinde executarea unui ochelar care să servească intru-to-tul nevoilor pe care
pacientul le are. Parametrii de care se ține seama în alegerea ramei și a lentilei progresive sunt:
-distanța pupilară
- unghiul pantoscopic
- distanța vertex –spate
-înălțimea anoului de ochelari (foarte important deoarece banda de progresie este diferită L, M, S și în
funcție de înălțimea anoului ne dăm seama dacă lentila se poate sau nu monta în rama de ochelar).
Din nou rolul optometristului este de a măsura cât mai corect posibil (dacă măsurătoarea se face
clasic) și de a se verifica cu ajutorul șabloanelor dacă punctele de marcaj făcute pe demolens-ul lentilei
corespund cu centrul pupilei pacientului. În vederea efectuării marcajelor pacientului i se ce-re să ia loc pe
un scaun pentru echilibru ,să stea într-o poziție relaxată și să privească la infinit. Este foarte important ca
optometristul să se situeze la aceeași înălțime cu pacientul și să marcheze pupila cu ajutorul markerului într-
un singur punct.
Pentru evitarea imcompatibilităților lentilă -anou ,dar și pentru autoverificare se folosesc șa-bloane
pentru lentilele progresive. Aceste șabloane oferă informații despre încadrarea lentilei în ramă cât și despre
diametrul necesar de lentilă pentru fiecare ochi în parte. (fig.3.4)
Fig.3.4-Șablon pentru lentila progresivă Excelit Unique ( Interoptik)
Cele mai consacrate cabinete medicale de optică se bazează pentru efectuarea măsurătorilor pe
sistemul Visioffice, singurul sistem de masurare 4D de pe piața mondială oferit de Essilor și care poate
studia comportamentul individual al pacientului.
Exista două abordări diferite în concepția și fabricarea lentilelor progresive. Prima abordare se
referă la necesitățile vizuale ale unui număr cât mai mare de prezbiți în scopul obținerii unui de-sign
universal progresiv,iar a doua abordare se referă la lentilele progresive personalizate.
Dezavantajul lentilelor universal progresive includ modificări nedorite ale puterii sferice și cilindrice
în zonele laterale ce produc distorsiunea periferică a imaginii (acele aberații laterale), sen-zația de mișcare
în valuri la întoarcerea capului de la stânga la dreapta și invers.
Lentilele progresive personalizate prezintă un avantaj uriaș comparativ cu cele uiversale pro-gresive
și anume acela de a se adapta ele la purtător,nu purtătorul la lentilă. Acestea țin cont de ne-cesitățile
specifice și comportamentul vizual specific al unui purtător particular în scopul obținerii unui design
personalizat.
În cazul lentilelor progresive personalizate se folosește sistemul de măsurare Vissiofice.(fig.5)
Fig.3. 5 –Sistem de masurare 4D Vissiofice Essilor
Visioffice este un sistem complet de măsurare care permite opticienilor să obţină cu mare pre-cizie
parametrii ramelor şi lentilelor folosite astăzi în optica medicală şi apoi să le recomande cu în-credere
clienţilor.
Visioffice reprezintă un progres important în obţinerea unei calităţi şi precizii deosebite a oche-larilor.
Reprezintă, in egală măsură, un mijloc foarte util, plăcut şi atractiv cu care clienţii interacţio-nează pe tot
parcursul procesului de alegere a lentilelor şi ramelor.
Putem comanda lentilele progresive luând în considerare următorii parametri personalizaţi obligatorii:
- Coeficientul de mişcare cap/ochi;
- Coeficientul de stabilitate;
- Distanţa pupilară măsurată pe fiecare ochi;
- Distanţa ochi-lentilă (vertex) sau distanţa Centrului de Rotaţie al Ochiului în cazul opţiunii
EYECODE;
- Unghiul de curbură al ramei;
- Unghiul pantoscopic;
- Înălţimea de montaj;
- Gravarea iniţialelor purtătorului pe lentile (până la 4 caractere).
BENEFICIILE lentilelor progresive personalizate sunt :

-adaptare uşoară;
-garanţia adaptării;
-se potrivesc perfect tuturor ramelor cu o înălţime de montaj minimă de 14mm.
AVANTAJELE pentru purtătorii de ochelari sunt efectul de „valuri” redus şi o vedere dinamică
optimizată.
Performanţele lentilelor progresive sunt puternic influenţate de dimensiunea pupilei utilizate la
calculul lentilei. Dimensiunea pupilei variază permanent, în funcţie de diferiţi factori:
-distanţa: cu cât un obiect este mai aproape, cu atât pupila se micşorează;
-lumina: cu cât luminozitatea este mai scăzută, cu atât pupila se măreşte;
-vârsta: persoanele mai în vârstă au pupila mai mică;
-ametropia: proiecţia pupilei prin lentilă variază în funcţie de ametropie.
1. PARAMETRII DE COMANDĂ
Pentru a comanda o lentilă progresivă universală sau individualizată este nevoie sa cunoaștem cațiva
parametrii.Aceștia sunt: distanța pupilară (DP), distanța vertex,unghiul pantoscopic și curbura ramei.
Distanța pupilară se poate măsura cu ajutorul unui pupilmetru sau cu ajutorul unui instru-ment
specializat de optică . Distanța pupilară sau distanța interpupilară reprezintă distanța măsurată în milimetri
din centrul unei pupile până în centrul celeilalte pupile. Se recomanda ca această distan-ță să fie masurătă
monocular pentru ochiul drept și pentru ochiul stâng deoarece pot exista asimetrii faciale ale purtătorilor.
De asemenea ochiul strabic trebuie măsurat individual.(fig.3.6)
Fig.3.6- Măsurarea distanței pupilare
Distanța vertex-spate reprezintă distanța dintre vârful corneei și suprafața posterioară a len-tilei și
este un parametru necesar pentru simularea mișcării ochilor în spatele lentilei și optimizarea zonelor
vizuale. Se recomandă ca valoarea distanței vertex-spate sa fie de 12-14mm.
Fig 3.7 – Distanța vertex-spate
Unghiul pantoscopic este unghiul de înclinație a lentilei față de poziția verticală ,în poziția reală de
purtare a ramei de ochelari și trebuie luat în considerare la calculul lentilelor, în scopul de a reduce
aberațiile optice și de a crește câmpurile vizuale utile. Valoarea unghiului pantoscopic trebu-ie să fie
cuprinsă între 8- 12 grade.(fig.3.8)
Fig.3.8-Unghiul pantoscopic
Curbura ramei se poate măsura cu ajutorul unui dispozitiv din trusa de optometrie sau cu aju-torul
unui șablon special astfel:se aliniază partea stângă a ramei paralel cu liniile orizontale și se ci-tește valoarea
curburii. (fig.39)
Fig.3.9 Raza de curbură a ramei
2.6.3. Lentilele ZEISS Digital – lentile pentru prezbiopii tineri
Telefoanele inteligente, tabletele şi sistemele GPS, au devenit o parte din viaţa de zi cu zi, cu un
număr extrem de mare de utilizatori. Utilizarea frecventă a dispozitivelor mobile digitale este o provocare
pentru ochiul uman. Privind regulat ecranele digitale, vederea se schimbă repetat de la de-părtare la
apropiere şi înapoi. Acest lucru este foarte solicitant pentru muşchii ciliari ai ochiului şi are ca urmare
reducerea posibilităţii de acomodaţie a ochiului, ochi obosiţi sau uscaţi, vedere înceţo-şată, durere a
musculaturii gâtului.
Lentilele ZEISS Digital sunt special concepute pentru a satisface nevoile vizuale ale persoanelor cu
vârsta cuprinsă între 30 şi 49 de ani care se confruntă pentru prima dată cu probleme la vederea la apropiere
în utilizarea dispozitivelor digitale portabile, indiferent dacă aceştia sunt purtători de lenti-le monofocale
sau nu sunt încă purtători de ochelari de vedere.
Fig.4.1-Vederea prin lentila ZEISS DIGITAL
CARACTERISTICILE GENERALE ale lentilei Zeiss Digital
Lentila Zeiss Digital are un design adaptat pentru vederea la apropiere a dispozitivelor digitale care se
utilizează de obicei la distanța mai redusă (usual cca. 30 cm) decât distanța normală de vede-re la
aproapiere (38-40cm). Lentila are câmpuri vizuale pentru vederea la depărtare largi care se po-trivesc cu
comportamentul vizual al emetropilor ( cei care nu au nevoie de dioptrie la distanță) sau al purtătorilor de
lentile monofocale.
Este singura lentilă ce posedă o caracteristică foarte importantă pentru optometriști și purtători
deopotrivă deoarece adiția cuprinsă între 0,5 si 1,25 dioptrii oferă o vedere perfectă la apropiere,iar culoarul
de progresie scurtat permite trecerea rapidă de la zona vizuală pentru depărtare la cea pen-tru apropiere.
Acestea permit o focalizare rapidă și îi oferă purtătorului o vedere dinamică pe parcur-sul întregii zile.
Lentila Zeiss Digital are un design bazat pe cel al lentilelor progresive pentru a facilita mai târ-ziu
trecerea ușoară la lentile progresive.
BENEFICII pentru purtator
Ținând seama de necesitatea folosirii tehnologiei moderne atât la muncă cât și acasă, în tim-pul liber,
purtătorul lentilei Zeiss Digital se bucură pe parcursul întregii zile de o progresivă de uz universal ce îi
permite ochiului să focalizeze mai ușor, cu claritate și fără stres ocular sau gât înțe-penit la distanțe foarte
reduse (de cca 30 cm) la care se folosesc de obicei smartphone-urile, tablete-le, sistemele GPS.(fig.4.2)
Este o lentilă modernă a cărei design bazat pe cel al lentilelor progresive usurează ulterior trecerea la
lentilele 83progresive. Poate fi folosită și de către prezbiopii tineri și asigură o adaptare ușoară chiar și
pentru ochii nefamiliarizați cu acest tip de lentile.
BENEFICII pentru optometriști
Fiind un produs de început pentru emetropi acest tip de lentile îi ajută pe optometriști să spargă bariera
psihologică de refuz legată de vârstă în ceea ce privește lentilele progresive. Având în vede-re segmentul de
purtători carora se adresează ( persoane active cu profesii dinamice ca proiectanți, medici, profesori ,în
special programatori IT ) se poate realiza loializarea clienților printr-un nivel ridicat de satisfacție a
acestora. Acest lucru este posibil datorită adaptării ușoare la lentilă, precum și posibilității de a fi montate
pe orice fel de ramă pe care purtătorul și-o dorește.
Pe lângă toate aceste caracteristici lentilele Zeiss Digital sunt disponibile cu toți indicii de re-fracție și
cu toate tratamentele care se pot aplica pe o lentilă de plastic : durificare, antireflex, trata-ment hidrofob și
oleofob .Sunt realizate prin tehnologie de fabricație Free-Form și algoritmi de cal-cul de ultimă generație,
iar lungimea coridorului de progresie este variabilă în funcție de înălțimea de centrare,pentru adaptarea
lentilelor la orice ramă de ochelari. Comanda lentilei se face respectând aceeași parametrii ca la lentilele
progresive convenționale
Fig.4.2 Distanța de folosire a aparatelor moderne

2.6.4. Lentile de contact progresive
1. CARACTERISTICI GENERALE
Lentilele de contact progresive sunt denumite de cele mai multe ori și lentile multifocale și sunt
lentile destinate prezbiopilor care își doresc o vedere bună în activitățile de zi cu zi fără a fi nevoiți să poarte
pe nas o ramă de ochelari. Sunt foarte bine tolerați de către cei care au purtat lentile de contact monofocale
și care își doresc o vedere la fel de bună și pentru vederea în aproape.
Lentilele de contact Air Optix Aqua Multifocal au fost desemnate de catre 800 de medici spe-cialiști
oftalmologi ”inovatia anului 2010”.Aceste lentile își merită pe deplin premiul deoarece îmbi-nă confortul
unei lentile din silicon hidrogel cu beneficiile unei corecții multifocale.
2. TEHNOLOGIE DE FABRICAȚIE
Acest tip de lentile promit o adaptare ușoară ( cu o rată de succes de 86%),o vedere excelentă și un
confort sporit atât pacienților cu prezbiopie incipientă cât și mai vechilor purtători de dioptrii prin sistemul
cu 3 adiții pentru adaptarea unei categorii largi de prezbiopi.
Lentilele de contact multifocale Air Optix Multifocal din silicon-hidrogel au design asferic pe ambele
fețe,iar repartiția dioptriilor este pentru vederea la distanță în periferia lentilei,iar pentru citit în centrul
lentilei. Deoarece la citit intră în acțiune mecanismul convergenței, zona centrală a lentilei va fi folosită
pentru lectură, iar în privirea la distanță va fi folosită zona periferică a lentilei, partea centrală fiind
neutralizată la nivel central.
Fig. 5.1-Zone de vizualizare pentru lentila de contact multifocală
Pentru ca purtătorul lentilei de contact să se poata bucura de toate beneficiile purtării unei lentile
de contact multifocale sunt necesari parcurgerea unor pași care se referă la selecția pa-cientului, selecția
lentilei, urmată de selecția dioptriilor și educarea pacientului privind folosirea și manevrarea lentilei de
contact.
Selectia pacientului: aceste lentile sunt recomandate pacienților cu prezbiopie incipientă care
doresc un port sanătos de lentile pentru întreaga zi sau flexibil cu port ocazional peste noapte. Vor fi exclusi
din selecția pacienților aceia care prezintă vicii de poziție ale pleoapei sau cililor, ci-catrici corneene sau
boli infecto-contagioase în stadiul acut. De asemeanea sindromul de dificiența a filmului lacrimal poate
reprezenta o contraindicație pentru portul lentilei, însă poate fi ușor contraca-rată de instilarea de lacrimi
artificiale compatibile cu lentilele de contact.
Selecția lentilei: se stabilește exact refracția pacientului în urma căreia se poate calcula
echivalentul sferic E=sfera+1/2cyl. În cazul astigmatismelor mai mari de 1 Dcyl, echivalentul sferic nu va
satisface vederea pacientului motiv pentru care se apeleaza la lentilele torice. Foarte important este faptul ca
nu se recomandă lentile de contact multifocale pacienților cu anizometropie.
Keratrometria este urmatoarea etapa prin care se stabilește raza de curbură după formula
R=(R1+R2):2 la care se adaugă 1mm. Raza de curbura de 8,6mm a lentilei de contact poate fi adap-tată
pacienților cu o rază corneeană cuprinsă între 7,1mm și 8,5mm.
Selecția lentilei și a dioptriei. După o corecție aeriană la distanță riguroasă, se determină
echivalentul sferic pentru dioptria la distanță .Se folosește cea mai mică dioptrie negativă pentru miopi și
cea mai mare dioptrie pozitivă pentru hipermetropi, se calculează echivalentul sferic și se face
transformarea în vetex zero. Lentilele de contact beneficiază de un domeniu de fabricație vast cuprins de la
+6,00 la – 10,00 dioptrii cu pas 0,25.
Se determina adiția din ochelari urmând ca apoi sa se folosească adiția pentru lentila de contact
LO, MED sau HI (fig.5.2). Dacă pacientul nu vede corect la aproape este de preferat sa se jongleze cu
corecția la distanță , în loc sa se modifice adiția. Proba pentru lectură se face binocular însă paci-entul
trebuie informat că lentilele de contact multifocale nu vor satisface o vedere cu detalii foarte fine la aproape
,ci o vedere uzuală pentru citit,scris,calculator,telefon sau ziar.
Fig.5.2- Adiția pentru lentilele de contact multifocale

2.6.5. Adaptarea la lentilele progresive
Adaptarea la lentilele progresive este un subiect care interesează pe orice persoană care a primit
indicația de a purta ochelari progresivi.
Există parerea greșită că adaptarea la ochelarii progresivi se face foarte greu, de aceea mulți
pacienți resping ideea a purta sau de a recomanda acest tip de lentile. Este total greșit. Dacă specia-listul
optometrist a făcut corect toate măsurătorile, adaptate fiecărui client și comportamentului să u vizual, dacă
montajul a fost făcut corect și verificat, atunci adaptarea durează între o săptămână și cel mult o lună și
jumătate. De altfel, și producătorul de lentile progresive oferă o garanție de adap-tare. Este foarte important
de spus că un rol esențial pentru procesul de adaptare îl are are educarea clientului.
Și aici intervine din nou rolul optometristului , care trebuie sa îi explice persoanei în cauză unde și
cum trebuie să se uite: în jos pentru zona de citit, pe partea de sus a lentilei pentru zona de distanță, iar între
cele două pentru zona intermediară. Tot în sprijinul clientului, unele optici le oferă pacienților posibilitatea
de a încerca un ochelar progresiv de probă, la care se montează dioptrii cu adiția corespunzătoare, în
conformitate cu prescripția medicului specialist sau optometristului. Per-soana care încearcă acești ochelari
de probă are posibilitataea sa îi încerce afarî, înauntru, la distanță și la apropiere, urmând indicațiile
optometristului . Aceasta probă se face înainte de cumpărarea o-chelarilor, tocmai pentru ca cel care îi va
purta să fie sigur că vede bine cu ei și ca îi sunt de mare folos. Ochelarii de probă sunt foarte utili mai ales
în cazul persoanelor presbioape care folosesc pentru prima data lentilele progresive.
În cazul celor care au purtat deja ochelari cu lentile progresive abordarea este diferită, tocmai pentru
a evita neacomodarea. Opticianul identifică în vechile lentile, verificând gravurile din fiecare lentilă ,
lungimea culoarului de progresie, pentru ca la noile lentile sa se încadreze în parametri ase-manători.
Trebuie reținut faptul că la fiecare adiție de dioptrii câmpul vizual este diferit datorită fap-tului că în lentilă
sunt concentrate mai multe sau mai puține dioptrii.
Consultația la optometrist durează circa o oră, tocmai pentru ca toate măsurătorile, verifică-rile să se
facă complet și pentru ca stabilirea tratamentelor ce vor fi aplicate pe lentilă să se faca în funcție de nevoile
specifice ale purtatorului.
Mai trebuie reținut faptul ca opticianul consiliază și în privința alegerii ramei pentru ochelarii cu
lentile progresive. Ideea este că nu contează forma ramei cât timp înălțimea ei permite montarea lentilei
progresive, în funcție de înălțimea culoarului de progresie.
2.7. Caracteristicile lentilelor de contact
Lentilele de contact se mândresc cu o istorie veche, tare veche, de peste cinci sute de ani. Se pare că
oamenii și-au dorit dintotdeauna să-și corecteze defectele de vedere, fără a mai fi nevoie să apeleze la
ochelari. Prima schită a lentilelor de contact se datorează lui Leonardo da Vinci, în lucrarea sa Regulile
ochiului,unde descrie o metodă optică pentru corectarea defectelor de refracție.
În 1827, astronomului de origine engleză Sir John Herschel i-a venit ideea de a realiza un mulaj
după ochii purtătorului în vederea creării unor lentile de contact care să se potrivească perfect cu nevoile
persoanei în cauză.
În 1887, suflatorul de sticlă F.A.Muller s-a folosit de ideile lui Herschel pentru a da naștere primelor
lentile de contact din istorie.
La scurt timp după aceea, fizicianul A.E.Fick și opticianul Edouard Kalt au creat primele lentile de
contact din sticlă menite să îmbunătățească vederea de aproape, respectiv vederea la distanță. Aceste lentile
erau solide și acopereau întreaga suprafață a ochiului – prin urmare, ele nu puteau fi purtate pe o perioadă
mai lungă de câteva ore.
Însă cel mai important eveniment din istoria lentilelor de contact a fost inventarea materialului hidrofolic
„soft” din hidrogel de către chimiștii cehi Otto Wichterle și Drahoslav Lim, în 1959. Invenția lui Wichterle
și Lim au dus la lansarea primelor lentile de contact soft aprobate de către Administrația Alimentelor și
Medicamentelor (FDA) din SUA, în 1971: lentilele SoftLens ale brandului Bausch + Lomb.
Evoluția lentilelor de contact nu s-a oprit, însă la anul 1971
1979 – apariția lentilelor de contact rigide gaz-permeabile
1981 – apariția lentilelor de contact soft cu purtare extinsă
1982 – lansarea lentilelor de contact bifocale
1986 – apariția lentilelor de contact gaz-permeabile cu purtare extinsă
1987 – apariția lentilelor de contact de unică folosință
1995 – apariția lentilelor de contact zilnice de unică folosință
1999 – apariția lentilelor de contact din silicon hidrogel
2002 – FDA aprobată in SUA ortokeratologia pe timpul nopții
Lentilele de contact au fost concepute pentru ochii atinşi de keratocon, defect rar care nu poate fi
corectat cu ochelari. Mai târziu, aria de utilizare s-a extins din motive estetice (în special în cazul artiştilor),
sau practice (cum este cazul sportivilor) la toate tipurile de ametropie.
Fig.1.1 Lentilă de contact
2.7.1. Tipuri de lentile de contact
Cei care vor să renunţe la ochelari, fie ocazional, fie pentru o perioadă mai lungă de timp, pot alege dintr-o
gama variată de lentile de contact.
2.7.2. Lentilele săptămânale/lunare
Lentilele de contact săptămânale sunt lentile cu durată de purtare de 1 - 2 săptămâni, se întrețin ușor
cu ajutorul solutiei pentru lentile de contact. Lentilele de contact săptămânale se îndepărteazaă de pe ochi
înainte de a merge la culcare. Lentilele se clătesc, se curăță și sunt păstrate peste noapte într-un suport
pentru lentile care conține o soluție pentru întreținerea acestora. Lentilele săptămânale sunt disponibile într-
o gamă largă de dioptrii și pentru majoritatea problemelor de vedere.
Lentilele lunare sunt lentilele de contact care pot fi purtate între 1 si 2 luni. Sunt cele mai solicitate
și utilizate tipuri de lentile de contact. Lentilele de contact lunare sunt adesea cea mai economică alternativă
și de aceea se prezintă într-o gamă largă de dioptrii, culori și scopuri. Acest tip de lentile de contact este
foarte ușor de manevrat, dar necesită păstrarea în suportul special cu soluție pentru lentile de contact.
Lentilele de contact sunt puse pe ochi dimineața și trebuie scoase seara sau după maxim 12 ore de purtare.
După curățare, lentilele de contact se păstrează într-un suport special în soluție pentru lentile de contact.
Din punct de vedere al costurilor, acest tip de lentile este cel mai accesibil.Însă sunt incomode ca
utilizare,mai ales pentru cei care nu au purtat până acum lentile de contact, pentru că presupun punerea și
scoaterea lor zilnică.
2.7.3. Lentilele de unică folosinţă
Acestea asigură sănătatea oculară maximă și nu necesită soluții de întreținere, deoarece în fiecare zi
vei folosi o pereche nouă. . Sunt alegerea perfectă pentru cei care vor să le poarte în anumite situații,
sportivi, în vacanță etc.
Din punct de vedere al prețului aceste lentile sunt cele mai costisitoare.
2.7.4. Lentilele cu purtare continuă
Spre deosebire de celelalte tipuri,acesta poate fi purtat zi și noapte până la 30 de zile, fără a fi nevoie
să le scoți din ochi. . Este recomandat totuși să le scoți periodic, să le cureți si să le lași în soluția specială
pentru lentile de contact, măcar câteva ore. Astfel se elimină depozitele de proteine de pe suprafața lentiei,
care ar putea să te incomodeze sau să facă lentilele inconfortabile.
Lentilele de contact cu purtare continuă reprezintă o alternativă eficientă pentru persoanele cu
program imprevizibil, pentru cei ce călătoresc mult dar și pentru cei cărora procesul de aplicare și scoatere a
lentilelor zilnice este unul incomod.Riscul de infectii poate fi mai mare în cazul lor, tocmai din acest motiv
sunt cel mai puțin recomandate de către specialist.
2.7.5. Criterii de clasificare a lentilelor de contact
Multitudinea proprietăţilor materialelor şi a lentilelor de contact propriu – zise, face clasificarea foarte
complicată. Astfel:
- după materialul din care sunt fabricate: lentile din materiale rigide, lentile din hidrogeluri, lentile din
elastomeri siliconici
- după elasticitatea materialului: lentile dure, lentile suple sau semidure (RGP), lentile moi
- după principiul de adaptare: lentile corneene, lentile sclerale
- după geometria suprafeţelor: bi – sferice, sfero – torice, bi – torice, asferice
- după efectul optic: convergente (pozitive) unifocale, bifocale şi varifocale; divergente unifocale,
bifocale şi varifocale; astigmatice
- după efectul estetic: incolore, colorate (cosmetice)
- după durata de purtare: port redus, port extins
- după procedeul de fabricare: turnare sau injectie, centrifugare, strunjire
- după anomalia oculară corectată: miopie, hipermetropie, speciale
Lentile corneene
La acest tip de lentilă este caracteristic faptul că adaptarea trebuie să fie cât mai plată, practic trebuie să
se obţină între suprafaţa posterioară a lentilei şi cea anterioară a corneei, un strat uniform de lichid lacrimal.
Pot fi rigide, moi sau permeabile la oxigen.
Lentile rigide
Caracteristica principală a acestor lentile este aceea că materialele utilizate pentru fabricarea lor sunt
dure, inpermeabile la oxigen şi foarte puţin hidrofile.
Avantajele lentilelor rigide sunt comune, în general, cu cele ale lentilelor semidure (RGP):
- sunt mai durabile și mai rezistente la depunerile proteice decât lentilele de contact moi și oferă
o vedere mai clară în cazul problemelor de astigmatism (dioptrie cilindrică)
- acest tip de lentile se recomandă pentru afecțiunea keratoconus
- sunt ușor de manevrat,conservat și de curățat
- acestea sunt mai avantajoase și din punct de vedere financiar, deoarece pot fi purtate de la câteva
luni până la 2 ani (lentile de contact anuale)
- materialul este stabil din punct de vedere al proprietăților mecanice și foarte durabil
- mobilitate mai mare ca și celor moi
- alternativă sigură pentru hipermetropi,astigmați cu acuitate vizuală redusă sau în caz de
conjuctivită gigantopapilară provocată de portul lentilelor moi
- purtătorul simte dacă ochiul acceptă sau respinge lentila dintr-un motiv oarecare(mechanic,prin
deteriorarea lentilei in sine, chimic, în caz de dezinfecție greșită, ocular, ritm de port prelungit)
Dezavantajele lentilelor rigide sunt, în general sunt comune cu cele semidure (RGO):
- probabil cel mai mare dezavantaj al acestor lentile este confortul la purtare, deoarece acomodarea
cu ele poate dura până la câteva săptămâni.
- în majoritatea situațiilor, aceste manifestări se amelioarează după o perioadă de 1-2 săptămâni de
purtare și prin folosirea lacrimilor artificiale peste lentilele de contact
- de asemenea, dacă nu sunt purtate câteva zile, ochiului îi va trebui o perioadă de timp pentru a se
reacomoda
- pentru că au dimensiuni mai reduse decât lentilele moi, riscul de a se deplasa de pe centrul
ochiului este mai mare la lentilele rigide, iar din această cauză purtătorii pot avea vederea încețoșată.
- deoarece aceste lentile sunt create ca să se miște pe ochi atunci când purtătorul clipește, riscul de a
intra praf sub lentilă este mai crescut. Din cauza prafului pot apărea abraziuni corneene.
-contraindicate in sporturi nautice
Unul dintre motivele pentru care înainte de comanda efectivă a lentilelor de contact rigide se
efectuează o probă în cabinet, este de a stabili gradul de toleranță a pacientului pentru acest tip de lentilă de
contact și dacă le va putea folosi in siguranță în viitor. Pentru adaptarea lentilelor de contact rigide, în
primul rând este indicat ca boala să fie stabilizată (prin crosslinking), se efectuează un consult în care se
măsoară refracția și keratometria, apoi pacientul este trimis să efectueze topografia corneană clasică și de
tip Pentacam. Aceste investigații sunt indispensabile stabilirii lentilelor de contact rigide, potrivite în fiecare
caz, în functie de particularitățile corneei pacientului. Medicul aplică apoi lentilele de contact rigide din
trusa de probă, efectuând teste pentru a determina acuitatea vizuală cu lentila de contact, eventuale dioptrii
reziduale, dacă lentila de contact este bine centrată și mobila pe suprafața corneei. Curbura acesteia trebuie
să se potrivească cât mai bine pe curbura corneei pacientului, pentru a nu fi prea stransă (produce zgârieturi)
sau prea largă (risc să cadă). La final, medicul întocmește prescripția pentru lentilele de contact rigide, cu
dioptriile și parametrii corespunzători pacientului respectiv.
Lentilele de contact rigide se fac pe comandă deoarece sunt adaptate corneei fiecărui pacient și, de
obicei, comanda durează câteva săptămâni. Dacă regulile de întreținere și folosire sunt respectate întocmai,
o lentilă poate fi utilizată în siguranță pentru o perioadă de 1-2 ani (port discontinuu, de obicei, se dau jos și
se curătă în soluție specială pe durata nopții).
Lentile moi (soft)
Materialul de bază pentru producția de lentile de contact moi este HEMA. Metacrilatul permite
creșterea conținutului de apă și, prin urmare, permeabilitatea oxigenului lentilelor de contact crește de la
40% la aproximativ 80%.
În prezent, o nouă generație de lentile de contact moi, folosește cele mai recente materiale precum
hidrogel silicon. Acest material este produs pentru lentile de contact cu purtare continuă doar din cauza
permeabilității ridicate de oxigen. Lentilele de contact moi moderne au fost inventate de un grup de oameni
de știință cehi conduși de chimistul Otto Wichterle.
Avantaje :
- lentila este uşor de suportat de purtător, considerată foarte confortabilă
- praful din mediul inconjurător nu poate intra decât greu în spațiul dintre lentilă și cornee
- durata de purtare foarte variată, după necesități și mult mai lungă decât cea a lentilelor dure
- avantajoasă din punct de vedere estetic, ativ cu lentilele dure, datorită diametrului
- stabilitate optică în timpul clipirii
- adaptarea ochiului la aceste lentile este mult mai ușoară și mai rapidă (câteva zile) decât în cazul
lentilelor rigide. Datorită acestui lucru, acest tip de lentile este cel mai popular, lucru susținut și de
cifrele din piață, care arată că lentilele moi sunt primele în topul lentilelor de contact, utilizate de
92% dintre purtători
Dezavantaje :
- curățarea şi dezinfecţia sunt mai dificile, atacând uneori materialul lentilei
- materialul are o flexibilitate foarte mare si se poate rupe
- durata de utilizare este mult mai scurtă decât a lentilelor dure
- acuitatea vizuală redusă în cazul corecțiilor pentru astigmatism( în cazul corneei cu astigmatism ce
necesită corecție, o lentilă moale, cu suprafețe asferice se mulează pe aceasta și se transformă în
lentilă bitoncă
- contaminare prin bacterii și micoză mai frecventă,igienă mai complicată și mai scumpă decât în
cazul lentilelor dure
- nu pot corecta keratoconusul sau alte malformații congenitale ale corneei
- termenul de valabilitate este mai mic față de cel al lentilelor rigide – maximum 30 zile. Acest lucru
nu este neapărat un dezavantaj, însă din punct de vedere financiar, acest tip de lentile sunt mai
costisitoare
Lentile semidure
Permeabile la oxigen, se mai numesc şi lentile rigide gaz – permeabile sau pe scurt RGP. Sunt
fabricate în principal, din copolimeri ai PMMA – ului cu siliconul, fluorocarburi, fluorosilicon.
Caracteristicile principale sunt: stabilitate optică, durabilitate, proprietatea de a transmite oxigenul şi
hidrofobia.
Avantaje :
- menţin o stare de sănătate foarte bună a corneei datorită faptului că nu conţin apă (apa determină
menţinerea pe suprafaţa lentilei a depozitelor enzimatice şi este un mediu favorabil culturilor
bacteriene)
- se întreţin uşor din punct de vedere al curăţirii şi dezinfecţiei
- manevrarea acestora este mult mai uşoară decât în cazul lentilelor moi
- sunt mult mai confortabile decât cele dure
Descrierea caracteristicilor lentilelor semidure, în comparaţie cu cele ale lentilelor moi:
Permeabilitatea la oxigen – permit schimbul de oxigen; foarte multe tipuri de lentile moi nu permit
o sufientă oxigenare a corneei.
Acuitatatea vizuală – permit calităţi optice superioare, pentru că au stabilitate în formă, în timpul
clipirilor. Sunt foarte bune în cazul lentilelor astigmatice și bifocale. În cazul lentilelor moi, datorită
instabilităţii formei şi poziţiei în timpul clipirii, este necesară o adaptare continuă a ochiului, ceea ce
determină un disconfort mai ales conducătorilor auto şi sportivilor.
Confortul iniţial – scurtă perioadă de adaptare. În cazul lentilelor moi, confortul este instantaneu.
Confort pe termen lung – faptul că sunt hidrofobe, duce la menţinerea corneei umezită cu secreţie
lacrimală. Lentilele moi absorb filmul lacrimal şi după câteva ore de purtare, ochiul devine aproape uscat şi
lentila strânsă.
Durabilitatea – nu se deformează şi nu se zgârie pentru o lungă perioadă de timp. Lentilele moi
fabricate dintr-un gel, sunt uşor deformabile şi foarte putin rezistente în timp.
Rezistenţa la depozitele enzimatice – nu menţin depozitele. Lentilele moi menţin depozitele
enzimatice, necesitând curăţire enzimatică.
Costul – mai convenabile pentru că nu necesită întreţinere complexă. Lentilele moi necesită
cheltuieli mari cu soluţiile de întreţinere, altfel lentila este mai ieftină.
Lentile sclerale (haptice)
Primele lentile de contact au fost cele haptice care sunt și astăzi folosite pentru o serie de adaptări
speciale. Termenul de lentilă haptică, provine de la zona de acoperire sclerală a lentilei. Ele acoperă
corneea și o zonă sclerală, trecerea de la o zonă la altă zonă având loc la nivelul limbului.
Lentile de contact sclerale (fig.1.2) prezintă trei zone pe suprafaţa internă:
- zona centrală (corneeană)
- zona de tranziţie
- zonă sclerală
Fig.1.2
Se pot obține prin strunjire din pastile de masă plastică, prin turnare în formă (mulaj) a suprafeței
anterioare a ochiului, prin injecție sau polimerizare la raze ultraviolete.
Avantajele acestor lentile sunt:
- stabilitate mare pe ochi
- zonă optică mare
- permit o bună circulaţie a filmului lacrimal
- bine tolerate de purtători, pentru că lentila vine în contact direct cu suprafaţa corneei şi pentru că
pleoapele nu sunt jenate la fiecare clipire, de marginea lentilei
Se utilizează în cazuri de: afakie (35%), miopie mare şi forte (38%), astigmatisme mari (15%),
keratocon (9%), nistagmus (3%)
Tipuri constructive:
- lentila cu rezervor de lichid – au în zona centrală un interstiţiu, de câteva zecimi de milimetru, plin
cu lichid fiziologic. Din aceste motive, partea sclerală trebuie să adere foarte bine, pentru a nu se
pierde lichid interstiţial
- lentila cu degajare minimă – la această variantă, se permite circulaţia secreţiei lacrimale, ca lichid
fiziologic intermediar, prin adaptare palpebrală
Lentilele de contact sclerale au trei zone pe suprafaţa internă zona centrală (corneeană), zona de
tranziţie, zona sclerală.
Zona corneeană nu este în contact cu corneea şi în general are formă sferică cu o rază superioară
celei corneene. Diferenţa de rază trebuie să fie de 0,5 … 1 mm. Diametrul zonei corneene este minim 8
mm.
Zona de tranziţie este necesară pentru a evita contactul cu limbul, putând avea diferite forme. În
cazul cel mai frecvent, este sub forma unui canal de aproximativ 2 mm, poziţia acestuia fiind diferită la
fiecare purtător în parte.
Circularea filmului lacrimal se poate obţine şi prin realizarea unei perforaţii în zona de tranziţie, cu
diametrul de 0,7 mm sau în partea sclerală. În partea de tranziţie se formează o lentilă de aer ce asigură
contactul cu lichidul interstiţial.
Canalele au o orientare supero – temporală spre infero – nazală (orientarea corespunde sensului de
curgere al secreţiei lacrimale).
Lentile de contact pentru port extins
Principalele tipuri de lentile utilizate pentru port extins sunt cele moi si cele RGP.
Lentile de contact speciale create pentru uzura extinsă sau port continuu, atât ziua cât și noaptea, timp de
30 de zile. Sunt lentile din silicon-hidrogel, material ce asigură permeabilitate mare de oxigen, permițând
astfel ochiului să respire, chiar și pe timpul somnului.
Avantajele acestui tip de lentile sunt evidente - nu necesită la fel de multă îngrijire ca alte tipuri de
lentile și vă asigură un confort maxim. Datorita unui strat superficial silicon, lentila are o mobilitate bună
necesară într-un port extins și o întreținere corespunzătoare a secreției lacrimal. Acest tip de material,
asigură o mare transmisie de oxigen către comee, practic de 6 ori mai mare decât a lentilelor obișnuite.
Acestea vă permit să vedeți clar în timpul nopții, un lucru pe care îl veți aprecia mai ales dacă aveți
dioptrii cu valori înalte.
Lentile de contact cu înlocuire frecventă
Lentilele cu înlocuire frecventă sau / şi jetabile sunt proiectate pentru a fi purtate o perioadă de timp,
aruncate şi înlocuite de lentile noi.
Pentru fabricarea acestor variante de lentile, se folosesc cele mai noi tehnologii, pentru producţie de
masă. Materialele sunt cele clasice pentu lentilele moi şi pentru cele RGP.
Pentru cornee, sunt mult mai sănătoase. Din punct de vedere al programului de înlocuire, există
multe variante şi anume: lentile pentru o zi pe săptămână, săptămânale, bisăptămânale, lunare, bilunare şi
trimestriale.
Termenul de jetabile se referă în general la lentile cu înlocuire bisăptămânală şi mai mică. Peste
această perioadă sunt considerate cu înlocuire frecventă.
Ambele variante sunt disponibile atât pentru un port zilnic, cât şi pentru un port extins. De asemenea
sunt fabricate pentru corecţia astigmatismelor mici, bifocale şi lentile cosmetice.
Lentile de contact colorate
Lentilele de contact pot fi colorate pentru a realiza absorbţia luminii, cu aspect cosmetic sau pentru a uşura
identificarea lor în soluţiile de conservare. De obicei se întâlnesc următoarele variante de culoari:gri,
albastru, maro, verde, violet cu nuanţe de culoare deschisă, închisă şi medie.
De asemenea se pot realiza, dar puţin utilizate, nuanţe de roşu, mov, albastru şi căprui. Culorile pot
avea denumiri diferite funcţie de producători, dar ele sunt sensibil apropiate.
Lentilele de contact colorate oferă posibilităţi de filtrare selectivă a luminii, protejând astfel ochiul.
Lentilele colorate într-o singură nuanţă de culoare, au un minim de absorbţie şi purtătorul este grav
afectat de reducerea aparentă a strălucirii mediului înconjurător. O coloraţie medie produce o reducere
controlată a luminii, dar acest lucru este acceptat mai greu în locul unor ochelari de protecţie solară.
Mare parte a lentilelor de contact colorate, nu pot reduce radiaţiile ultraviolete din domeniul 250 …
300 nm, cum se poate în cazul lentilelor aeriene colorate.
Aproape toate lentilele de contact colorate absorb radiaţiile untraviolete într-un domeniu apropiat de
300 nm. Lentilele de contact pot fi realizate pentru a creşte absorbţia în domeniul ultraviolet, dar nu vor
realiza avantaje deosebite pentru purtător. Se pare că efectele fiziologice ale radiaţiilor asupra ochiului sunt
mai pregnante în cazul lentilelor aeriene, decât in cazul lentilelor de contact, la o aceeaşi absorbţie.
O lentilă de contact colorată realizează protecţia corneei şi a mediului din spatele acesteia.
Expunerea la radiaţii ultraviolete intens reflectate de zapadă, nisip sau apă, pot determina de asemenea
inflamaţii ale conjunctivei şi zonei limbale.
Lentilele colorate pot realiza o bună protecţie împotriva radiaţiilor infraroşii, dar sunt rar utilizate
pentru acest aspect.
În tabelul 1.1 de mai jos sunt prezentate variante de lentile colorate, ce realizează absorbţia razelor
ultraviolete în domeniul 300-400 nm.
Tabel.1.1
Culoare Procent de culoare
la 370 nm
Verde închis 75%
Căprui închis 75%
Verde deschis 58%
Gri 50 %
Negru fumuriu 48 %
Maro 40 %
Dacă absorbţia luminii în ultraviolet este singurul factor luat în considerare, primele trei variante
sunt cele potrivite.
Dacă se doreşte ca lentila de contact să fie utilizată pentru a reduce, intreaga cantitate de lumină ce
intră în ochi, trebuie alese următoarele lentile:
Tabel 1.2
Culoare Absorbţie în vizibil
Albastru deschis 15%
Gri 25 %
Maro 40%
Negru fumuriu 55 %
Pentru o lentilă colorată, determinant din punct de vedere al absorbţiei este cantitatea de colorant
adaugată în timpul fabricării.
Se poate obţine un efect estetic atractiv prin utilizarea unei lentile colorate de aceeaşi culoare cu cea
a irisului. Se recomandă ca variantele medii şi întunecat de verde şi albastru să fie alese cu grijă, pentru a nu
determina o culoare artificială a ochiului. Efectul exact al lentilei colorate asupra schimbării culorii irisului
este greu de estimat şi de aceea este recomandată prezentarea unei game de culori, viitorului purtător. Dacă
se obţine un efect semnificativ, trebuie ales un diametru mai mare al lentilei, pentru a nu da un aspect
grotesc.
Lentilele de contact sunt foarte des colorate pentru o identificare uşoară în soluţiile de conservare
sau chiar pe ochi. Chiar şi cea mai slabă colorare permite o identificare uşoară pe scleră sau evită pierderea
în soluţie. Dacă lentila este colorată ea poate fi identificată uşor pe o suprafaţă de lucru deschisă la culoare.
După ce o lentila incoloră a fost prelucrată este posibilă schimbarea culorii prin utilizarea unor
coloranţi organici. Cu toate că aceştia nu sunt stabili şi tind să se diminueze, se menţin cel puţin 1 an.
Unul din dezavantajele lentilelor colorate este acela de a nu putea fi purtate noaptea, în cazul în care
sunt din categoria medie sau închise.
Pentru o utilizare corectă a lentilelor colorate de contact, se recomandă respectarea următoarelor reguli:
- lentilele trebuie să fie permanent curate, astfel încât să nu ai senzația de disconfort
- respectă perioada de purtare recomandată în instrucțiuni
- spală-te pe mâini înainte de a le manevra
- ai grijă să folosești un prosop care nu lasă scame
- când le aplici, încearcă să stai deasupra unei suprafețe plane, nu deasupra chivetei (s-ar putea să își cadă
și să le pierzi în conducta de canalizare)
- schimbă suportul pentru lentile la fiecare 30 de zile
- folosește un dispozitiv de curățare pentru lentile de contact
- în cazul în care apare orice senzație de disconfort sau iritație, scoate lentilele și contactează specialistul
oftalmolog
- machiajul trebuie realizat numai după ce ai aplicat în prealabil lentilele de contact, iar demachierea se va
face numai după ce vei scoate lentilele
2.8. Caracteristici rame ochelari şi lucrări de mentenanță specifice
ochelarilor
Principalele caracteristice necesare ramelor de ochelari sunt date in urmatorul tabel:
distanta distanta vertex- unghiul distanta pupila - dimensiunile

interpupilara, spate dintre pantoscopic de partea de jos a ramei
individual pentru lentila şi varful inclinatie al ramei ramei diametrul
necesar
fiecare ochi corneei de ochelari lentila
La fel ca și în cazul oricărui obiect despre care ne dorim sa reziste în timp, și ochelarii au nevoie de
lucrări de mentenanță pentru a li se asigura durata de utilizare pe o anumită perioadă de timp. Unele dintre
aceste lucrări pot fi efectuate chiar de purtător, în timp ce altele necesită intervenția unei persoane avizate în
domeniu.
Este, de asemenea important să cunoaștem și motivele pentru care ochelarii pot ajunge în anumite
situații sau condiții care pot face utilizarea lor imposibilă sau ne pot priva de confortul care ar trebui să îl
asigure.
Unele elemente ale ochelarilor care intră în contact permanent cu pielea şi transpiraţia, se uzează rapid.
Aceste elemente trebuie curăţate mai des decât de obicei şi înlocuite sistematic.
Sub influenţa condiţiilor externe, a căldurii corpului şi utilizării continue, ochelarii se pot deforma
nesemnificativ. Aceasta se manifestă adesea prin faptul că ochelarii "alunecă" de pe nas şi îşi pierd
proprietăţile de corecţie.
Restabilirea stării normale a ochelarilor, adică ajustarea la construcţia individuală a capului, trebuie
lăsată exclusiv în gestiunea opticienilor calificaţi.
Vom prezenta câteva dintre lucrările de mentenanță folosite în ceea ce provește ochelarii:
Ajustarea brațelor
Ramele pentru ochelarii de vedere sunt slab proiectați având în vedere scopul lor (sau capul nostru este
slab proiectat pentru ochelari). Având în vedere că centrul de gravitate al ramei e prea în față, nu e de
mirare că mulți pacienți se plâng că le alunecă ramele pe nas. Pernițele rigide sunt de preferat pentru că ele
minimalizează presiunea pe nas. De asemenea folosirea terminalelor pentru brațe ajută ca ochelarii să
rămână într-o poziție corespunzătoare.(Vezi fig 4.1).
Unele rame sunt fabricate direct cu astfel de terminale pentru brate, în timp ce altele pot fi montate cu
ajutorul unui kit special de montaj. Anexa 1 descrie în detaliu acest procedeu.
Ramele metalice au terminalul îmbrăcat în plastic sau silicon. Pentru confortul purtătorului, cele din
acetat au inserție metalică la terminal de obicei, dar nu în toate situațiile. În aceste cazuri, se va efectua
următoarea procedură de ajustare a brațelor după ureche:
 Brațele ochelarilor, învelite într-o lavetă din microfibră ( pentru a evita o eventuală deteriorare a
materialului din care este confecționată rama ), se introduc într-un încălzitor electric ( vezi fig 4.2).
 După cateva secunde, după ce materialul din care sunt confecționate ramele devine flexibil, cu ajutorul
unui cleste special se ajustează brațele atât cât este nevoie ( vezi fig 4.3 ).
O falcă plată din plastic cu 3 canale, cealalta cilindrica cu 3 raze, pentru îndoirea tuturor
terminalelor de brațe. Indispensabil pentru ajustarea terminalelor la ramele din titan oțel sau aluminiu.
(fig 4.4 )cu fălci din plastic, una convexă și cealaltă concavă.
 Purtătorul probează rama; se verifică dacă aceasta nu mai alunecă de pe nas, dacă nu strange în spatele
urechilor sau dacă nu produce presiune la ceafă.
 Dacă este nevoie se repetă procedeul.
În anumite situații, brațele pot fii ajustate și pe tâmplă sau cambrate în cazul în care sunt prea aproape
de tâmplă. Aceste proceduri pot fii efectuate cu ajutorul cleștilor din Fig 4.5 si 4.6
Clește pentru ajustat cu fălci din plastic, fălcile sunt paralele la 3mm
Clește pentru cambrat cu fălci din plastic, versiune mică
Uneori în cazul brațelor, datorită utilizării îndelungate, șuruburile se pot desfileta, iar dacă purtătorul nu
este atent și nu merge la timp în cabinetul de optică, acesta poate cădea producând desfacerea brațelor de
montura ochelarilor. Având în vedere că unele brațe au flex încorporat iar altele nu, procedura de montare a
brațelor este diferită. În cazul brațelor cu flex, procedura de montaj este prezentată în Anexa 2.
Schimarea pernițelor nazale
Pernițele nazale joacă un rol important în confortul pe care îl pot oferi ochelarii. Exceptând cazul în
care acestea sunt turnate în matriță împreună cu partea frontală a ochelarilor ( cum este în cazul ramelor din
acetat de exemplu ), acestea pot fi ajustate și este recomandat să fie schimbate periodic.
Ajustarea pernițelor se face cu ajutorul unui clește special ( în funcție de tipul de pernițe ), în cabinetul
de optică, de către opticianul calificat.
Acestea pot fii montate fie prin presare ( vezi fig 4.7 ), fie cu șurub ( vezi fig 4.8 ).
clește reglat pernițe - pernițe sistem presare
clește reglat pernițe - pernite sistem cu șurub
Rolul pernitelor este acela de a susține o parte din greutatea ochelarilor pe nas asigurând confortul dorit
și nelăsând ochelarii să alunece pe vârful nasului.
Cel mai folosit material din care sunt confecționate pernițele nazale este siliconul, acesta fiind foarte
flexibil și moale. Unele pernițe nazale din silicon au inserție metalică. PVC-ul este un alt material folosit în
confecționarea acestora. Ca și în cazul celor din silicon, ele pot fi cu inserție metalică. În cazul persoanelor
alergice, există pernițe hypo-alergice din titanium sau sticlă. După caz, pot fii aplicate pernițe speciale sau
șa nazală.
În cazul ramelor din acetat, menționate anterior, se pot aplica pernițe din silicon. De asemenea se pot
aplica pernițe din burete Painex sau din silicon, autoadezive, pentru a crește confortul la purtarea ramelor
din acetat sau pentru a reduce lățimea punții nazale.
Este recomandată schimarea pernițelor o dată la șase luni din motive de igienă, estetice și de confort.
Întreținerea ramelor de ochelari
Se recomandă curăţirea periodică a ochelarilor la optician cu aparat de spălat cu ultrasunete.

Figura 4.9 reprezintă un aparat de curățat cu ultrasunete .
Acesta este folosit după cum urmează:
 Se umple vana cu apă și se introduce ștecherul în priză. Se folosește coșul aparatului pentru această
procedură ( ținem cont de faptul că acest aparat este folosit și pentru curățarea altor obiecte ).
 Se setează timpul de curățare, durata maximă fiind de 9 minnute. Aceasta se face în funcție de gradul
de murdărie al ramei.
 După încheierea operațiunii de curățare, se scot ochelarii din vană și se clătesc sub jet de apă pentru a
îndepărta particulele de murdărie rămase.
 După încheierea operațiunii se curăță vana de apă și se șterge cu o cârpă moale.
Exista și o altă modalitate de curățare fară electricitate..Kitul este format din 3 componente : recipientul
unde se introduce rama de ochelari, soluția cu care se curăță si laveta cu care se finalizează operațiunea.
Uneori, factorii de mediu, neglijența sau evenimentele neprevăzute pot determina exfolierea vopselei
de pe ramele metalice. În situația în care rama mai este în garanția oferită de producător, aceasta va fii
schimbată cu una nouă ( presupunînd că defectul este din vina producătorului ), altfel există anumite seturi
corectoare pentru culori, sub formă de lac, pentru mici retușuri, sau creioane corectoare.
Intreținerea lentilelor de ochelari
Cu 20 de ani în urmă exista în comerţ doar un singur tip de lentilă, lentila de sticlă. Curățirea sa era
foarte simplă. Suflând pe ele doar o cantitate mică de soluție de curățat geamuri, lentilele se ștergeau pur și
simplu cu o batistă. Dacă luăm în considerare varietatea extraordinară a tipurilor de lentile și a tratamentelor
de suprafață apărute recent, situația actuală nu mai pare a fi atât de simplă. Lentilele cu antireflex, prevăzute
cu strat-UV, cu tratamente superficiale de întărire, se pot deteriora foarte ușor prin aplicarea soluției de
amoniu, uzual pentru curățat geamuri.
Astăzi trebuie să vorbim nu doar despre curățirea lentilelor, ci chiar despre întreținerea acestora.
Diversitatea largă a tipurilor de lentile precum și a straturilor protectoare recent apărute constituie motive
întemeiate pentru ca proprietarul lentilelor să fie convins că lentilele sale necesita o intreținere grijulie.
Dacă cumpărătorul este dispus să acorde o atenție mai mare lentilelor, întelege și chiar dorește să plătească
avantajele diferitelor tratamente de suprafată va pretinde pe bună dreptate, ca lentilele sale să asigure un
maxim de confort și o durabilitate cât se poate de mare. Ce se recomandă în acest domeniu, și ce este de
evitat?
Testele demonstrează că, există câteva tipuri de batiste de hârtie care nu freacă mai intens lentila decât
produsele textile uzuale. Să nu utilizăm sub nici o formă prosoape de hârtie. Nasul omului este un
instrument biologic destul de sensibil, și din acest motiv există batiste de calitate mai bună, care pot fi
utilizate de mai multe ori, fără ca datorita frecării intense – să provoace răni nazale. Acest tip de batistă este
recomandabil și pentru curățirea lentilelor.
Totuși există doi factori care trebuie neaparat luați în considerare:
* Batistele impregnate cu o oarecare soluție, pot dizolva cu ușurință stratul tratamentului de
suprafață.
* Atât batista de hârtie cât și cea textilă poate zgâria lentila, dacă are pe suprafața sa, particule de
praf dur. Cumpărătorilor le recomandăm ca înaintea folosirii unui ștergător uscat să clătească lentila.
Bineînteles, pentru curațirea lentilelor se recomandă în primul rând folosirea unor produse de marcă.
Daca nu avem la dispoziție o astfel de soluție, putem folosi, cu încredere, textilele cu microfibre
(Microfiber). Acest material este recomandabil folosirii cravatei sau a unui batic femeiesc. Producatorii
textilelor cu microfibre recomanda acest material pentru toate cazurile, cu condiția evitării unei frecări prea
intense a lentilei. Bineînteles, fără utilizarea unei soluții de curățare, acest material asigură protecție doar în
cazul în care lentilele sunt clătite anterior.
Materialele cu microfibre sunt fabricate în mai multe variante. Dacă structura lor se compune doar din
nylon, atunci au o capacitate extraordinară de absorbție a apei, neavând afinitate pentru materialele
uleioase, gen grăsimi. Materialele fabricate în exclusivitate din poliester au o afinitate foarte bună pentru
substanțele uleioase, prezentând totodată caracteristici hidrofobe. Un material ideal cuprinde în proporție de
50-50% atât poliester cât si nylon.
Batista cu microfibre se recomandă a fi păstrată în tocul de ochelari, asigurând protecția permanentă a

lentilelor, fiind totodată, în orice moment la îndemana proprietarului. Bineînteles cu timpul și această
batistă se murdărește, și trebuie spalată cu regularitate. Este bine să atragem atenția cumpărătorilor ca dupa
spălare, să nu folosească, în nici un caz, soluții de clătire, căci acestea impregnează batista, reducând efectul
de curațire al acesteia. În plus, conțin de multe ori, soluții care deteriorează tratamentul de suprafață al
lentilelor. Batistele umezite, de unică folosință sunt de obicei utile, dar trebuie să existe o precauție în
folosirea lor. Este bine să utilizăm doar produsele de marcă. Soluțiile de curățare de uz casnic prezintă
riscuri mari în curățirea lentilelor tratate superficial. Aproape fiecare tip de soluție de curățat are la bază
substanțe chimice cum ar fi amoniacul și fosfatul. Câteva dintre aceste soluții de curățare conțin și produse
alcaline, obținute pe baza de săpun dizolvat. Aceste soluții de curățare lasă urme pe lentile în toate cazurile,
dizolvând treptat tratamentul de suprafață. Soluția ideală de curățat lentile are un PH neutru, și nu lasă nici
un fel de depuneri pe lentilă. Nu se utilizează:
o nici un fel de soluţie generală de curăţat suprafeţe de sticlă

o soluţie generală de uz casnic
Este foarte riscantă utilizarea soluțiilor de curățat, fără marcă de înregistrare. Este bine să ne convingem
că soluția recomandată pentru curațirea lentilelor de ochelari are un PH neutru și nu conține amoniac sau
fosfat. Acesta din urmă este foarte usor de verificat, deoarece soluția care nu conține amoniac este complet
dezodorizantă.
Experientele din domeniu demonstrează că, în prezent, aproape toți producătorii de lentile au trecut la
aplicarea straturilor antireflexe, de mare stabilitate. Aceste straturi nu se deteriorează sub acțiunea
alcoolului, acesta din urmă dizolvand excelent, fixativele de păr, cremele de protecția pielii precum și
diferitele uleiuri, fără a fi necesară frecarea prea insistentă a lentilei. Trebuie sa avem grijă ca solutia de
curățare recomandată să nu contina mai mult de 15% alcool.
Consilierea clienților
Ramele pentru ochelari sunt unele dintre cele mai bune exemple de design slab conceput. Centrul de
gravitație și centrul de rotație sunt prea în față pentru a putea menține lentilele în poziție optimă. Ramele
sunt susținute de nas ( care are mărimi și forme diferite ) și urechi ( care sunt uneori asimetrice ). Aceasta
pretinde ca planul în care se află lentilele să fie perpendicular cu axa vizuală, aceasta fiind posibil din punct
de vedere geometric dacă privirea ar fii îndreptată într-o singură direcție; în celelalte direcții apărînd
schimbări de putere a dioptriei cilindrice sau sferice. Aceasta pretinde ca centrul optic al fiecărei lentile sa
fie fixat în fața fiecărei pupile, dar aceasta este imposibil din moment ce ochii se mișcă în mod constant.
Mai mult, ramele alunecă de pe nas și nu mai păstrează centrarea. Ramele trebuie să fie confortabile, dar
adesea ele sunt prea grele. Ele trebuie să satisfacă necesitățile estetice, dar când moda dictează că ramele
trebuie să fie mari, ele sunt adesea prea grele.
În pofida numeroaselor deficiențe, majoritatea purtătorilor le simt confortabile. Probabil acesta este un
reflex dat de subconștient datorită miracolului vederii clare pe care îl asigură ochelarii. Indiferent de
motive, motivația purtătorului simplifică munca opticianului care se străduiește să ii satisfacă nevoile
individuale. Prin urmare ajustarea ochelarilor nu este o știintă, este o artă.
Punctul de vedere al opticianului
Un optician a fost întrebat ce face atunci când “ajustează rame” și care sunt problemele cu care se
confruntă atunci când o face. Astfel, opticianul a numit-o artă. Definind arta, el spune că aceasta este o
abilitate tehnică, ce pare dură, dar care trebuie completată cu magie; arta pretinde suferință, menționează
acesta.
Cele mai frecvente probleme cu care pacienții se întorc în magazin sunt următoarele:
1. Nasul doare din cauza presiunii exercitate de ramă
2. Roșeață sau urme lăsate pe ambele parți ale nasului
3. Discomfort sau presiune în spatele urechii
4. Ochelarii alunecă de pe nas
5. Ceața și murdărie pe lentile
6. Ochelarii sunt prea mari, marginile sunt inestetice
7. Ochelarii se descentrează mereu
8. Lentilele se zgârie ușor
9. Lentilele cad din ramă
10. Nu se acomodează cu lentilele progresive sau bifocale
11. Obiectele parcă “înoată” cu noua pereche de progresivi
12. Ochii sunt încordați sau forțați cu noua pereche de ochelari
13. A doua pereche de ochelari nu e la fel de confortabilă ca și originalul
14. Șuruburile cad din balamale
15. Nu văd la aproape la fel de bine ca și cu ochelarii vechi

16. Probleme cu reflexiile de pe suprafețe( cu noile lentile)
17. Ochelarii de soare sunt prea întunecați sau prea deschiși
18. Copii mici nu iși lasă ochelarii pe ochi
19. Brațele ramelor nu se închid usor
20. Ochelarii costă mai mult decât acum doi ani
Nasul doare din cauza presiunii exercitate de ramă
Discomfortul cauzat de ochelari este în stânsă legătură cu puntea nazală, lungimea brațelor, greutatea
lentilelor sau sensibilitatea pielii purtătorului. Puntea nazală ar trebui sa derive în funcție de nasul
purtătorului. Din moment ce nasul are o varietate de forme și mărimi și puntea nazală ar trebui să aibă la fel.
Dar producătorii de rame au anumiți parametrii în care produc aceste punți nazale. Prin urmare, seile nazale
metalice, pernițele mobile, punțile nazale inserate, sau alte tipuri de pernițe sau punți nazale trebuie să se
potrivească într-un fel sau altul cu nasul purtătorului, pentru ca greutatea ochelarilor sa fie distribuită
aproximativ uniform.
Când o ramă vine prea jos pe nas, asa cum se întamplă dacă, de exemplu, puntea nazală a ramei este
prea mare, aceasta poate fii “împinsă”, încălzind rama. Dacă puntea nazală este prea îngustă, poate fii
întinsă ușor, sau poate fii schimbată cu altă ramă cu o punte nazală mai mare. Din păcate, majoritatea
ramelor din ziua de azi sunt fabricate doar pe două mărimi.
Deoarece nu putem face nimic pentru a întări pielea sensibilă de pe nas, putem face ceva pentru a
reduce durerea. De exemplu poate fi aleasă o ramă ușoara dintr-un material precum este fibra de nylon. De
asemenea, poate fi aleasă o variantă de lentile din Policarbonat sau alt maretial mai subțire și mai ușor. Pot
fi ajustate pernițele nazale sau unghiul pantoscopic al ramei. Pot fi aplicate pernițe moi din silicon sau
cauciuc pentru un plus de confort.
Dacă brațele ramei sunt prea scurte, puntea nazală va susține toată greutatea ochelarilor cauzând
discomfort la nivelul nasului. De aceea, este foarte important ca, în momentul alegerii ramelor, brațele să
ajungă suficient după ureche, astfel încât curbura acestora să se fixeze ușor în spatele urechilor.
Oricare dintre aceste situații pot cauza discomfort, de aceea opticianul trebuie să invite purtătorul în
cabinetul de optică, după ce acesta a ridicat ochelarii,sau chiar i-a purtat o perioadă de timp, pentru a face
împreună ajustările necesare.
Roșeață sau urme lăsate pe ambele părți ale nasului
Grosimea pielii nasului și cantitatea de țesut subcutanat dintre os și piele, infuențează efectul pe care îl
produc pernițele nazale.
Dacă clientul poartă o ramă metalică cu pernițe ajustabile, acestea trebuie ajutate: mai sus, mai jos, mai
în interior sau mai în exterior. Poziția pernițelor poate fii influențată și de unghiul pantoscopic al ramei.
Poate fii luată în considerare și mărimea pernițelor. Dacă pernițele sunt vechi și întărite,acestea trebuie
schimbate. Purtătorul trebuie informat cu privire la acest aspect. Uneori problema poate fi ameliorată,
ajustând brațele, schimbând rama sau alegând un alt tip de lentile așa cum am mențioant anterior.
Lucrul cel mai important este satisfacția purtătorului. Pentru a se bucura de o experiență frumoasă cu
noua pereche de ochelari el trebuie să revină în magazinul de optică pentru a sesiza problema și a accepta
soluția cea mai potrivită.
Discomfort sau presiune în spatele urechii
Dacă brațele cauzează discomfort, trebuie identificată zona care pune presiune pe urechi. E posibil să
fie nevoie de aplicarea unui altfel de terminal pentru braț care să ofere un confort sporit. Trebuie ținut cont
și de anumite sensibilități pe care le poate avea purtătorul la anumite materiale iar în funcție de aceasta se
alege cel mai potrivit material.
Ochelarii alunecă de pe nas
Alunecarea ochelarilor de pe nas este una dintre cele mai frecvente probleme pe care le întampină
ramele de ochelari. Chiar daca rama se așează bine pe față în momentul în care este probată, ea poate începe
să alunece după o perioadă de timp. Aceasta se întamplă si cu pernițele nazale, de exemplu, deoarece ele se
mișcă de fiecare dată cand ochelarii sunt purtați. Singura soluție a purtătorului este să se întoarcă la
cabinetul de optică pentru ajustări corespunzătoare.
Mulți pacienți se plâng că ramele lor alunecă atunci când transpiră sau se apleacă. De obicei aceasta se
rezolvă prin ajustarea brațelor în partea din spate, astfel încât acestea să se așeze mai bine după ureche.
Dacă ramele s-au lărgit, opticianul poate face câteva ajustări: strânge balamalele, modifică unghiul
pantoscopic, îndoaie ramele, se încălzesc ramele și se curbează. Ocazional poate fii aleasă și o altă ramă.
Este bine de știut că există o mare varitate de posibilități pentru a face clientul fericit. El doar trebuie sa
se întoarcă la opticianul care i-a recomandat rama.
Ceața și murdărie pe lentile
Opticianul informează clientul despre depozitarea corectă a ochelarilor. Astfel, aceștia trebuie
depozitați într-un toc sau etui pentru ochelari, nu trebuie puși fără protecție în geantă sau în buzunar și nu
trebuie lăsați niciodată cu fața în jos pe suprafețe. Pacienților trebuie să li se reamintească faptul că trebuie
să evite șervețelele umede din comerț pentru a-și curăța lentilele din sticlă organică.
Toate lentilele din sticlă organică ( sau plastic ), necesită o curățare corespunzătoare pentru a evita
zgârierea. Deși noile tratamente aplicate pe lentile sunt performante și prelungesc durata de viață a
lentilelor, acestea necesită o întreținere adecvată. Chiar și așa, acordând cea mai bună îngrijire lentilelor,
acestea se vor zgâria la un moment dat.
Ochelarii sunt prea mari, marginile sunt inestetice
Deși în momentul alegerii unei noi perechi de ochelari purtătorul este informat cu privire la
acomodarea de care va avea nevoie cu o ramă nouă, sunt situații în care acesta se întoarce nemulțumit de
noi ochelari.
În acest caz nu există prea multe posibilități disponibile. I se poate reaminti pacientului că este nevoie
de acomodare cu rama nouă, în special în cazurile în care se face trecerea de la o rama discretă, cum este
cea pe fir sau pe capse, la una mai evidentă cum este cea din acetat. I se pot reaminti motivele pentru care a
optat pentru rama respectiva ( confort, câmp vizual mărit, nevoia de schimbare, etc. ). Cealaltă posibilitate
ar fii alegerea unei a doua rame, asemănatoare cu cea veche sau cel puțin diferită de cea pe care o are deja.
Ochelarii se descentrează mereu
Deoarece ochelarii sunt un accesoriu folosit zilnic, este posibil ca din cauza unei utilizări îndelungate
sau necorespunzătoare, aceștia să se descentreze și să nu iși mai atingă scopul. În momentul ridicării unei
noi perechi de ochelari, clientul este informat cu privire la faptul că ochelarii trebuie scoși de la ochi cu
ambele maini. Altfel, aceștia se vor descentra datorită extra-presiunii aplicate pe unul dintre brațe doar. În
cele din urmă aceasta va duce fie la ruperea brațului, în cazul în care acesta este sudat de montura din fața,
fie la ruperea flexului care ține montura din fața de brațul propriu-zis. În fiecare din aceste două cazuri, este
nevoie de schimbarea ramei sau a întregului ochelar.
Lentilele cad din ramă
Pentru ramele din acetat, lentilele sunt montate prin presare. Dacă acetatatul nu este de foarte bună
calitate, datorită factorilor de mediu sau a utilizării se poate deforma, determinând uneori căderea lentilelor
din ramă. Soluția este refacerea montajului, dacă materialul este suficient de flexibil ca să permită
reîncălzirea lui.
În cazul ramelor metalice, lentilele sunt fixate cu ajutorul șuruburilor. Acestea, ca și în orice alt
domeniu, se desfiletează în timp. Când clientul ridică o nouă pereche de ochelari, acesta este din nou invitat
periodic în cabinetul de optică, așa cum a mai fost menționat deja, pentru anumite lucrări de mentenanță,
cum ar fii și verificarea sau strângerea șuruburilor ori înlocuirea lor.
Ramele pe fir nu necesită lucrări de întreținere din acest punct de vedere. Sunt totuși situații când firul
de silicon care susține lentila slăbește sau se rupe. Atunci el trebuie înlocuit sau strâns.
Cea mai frecventă problemă în ceea ce privește nesigurața lentilelor în ramă o prezintă chiar ramele
fără montura din față. Este vorba despre ramele pe șurub, care din cauza utilizării fie se descentrează, fie se
mișcă lentilele. De aceea, purtătorii de astfel de rame sunt consiliați să iși procure propriul kit de întreținere
care le permite să strângă șuruburile de fiecare dată când este nevoie.
Nu se acomodează cu lentilele progresive sau bifocale
Aceasta este o situație pe care, de obicei o rezolvă prescriptorul. Este posibil ca pacientul să aibă nevoie
de mai multe explicații referitoare la tipul de lentilă ales sau la modul în care aceasta trebuie folosită. Sau
probabil, este nevoie de unele ajustări, cum ar fii reglarea unghiului pantoscopic al ramei sau reglarea
distanței vertex, pentru a soluționa plângerile pacientului.
Uneori însă, ochelarii sunt nepotriviți pentru munca pe care o prestează purtătorul, sau acesta îți
schimbă domeniul de activitate, modificându-se astfel și nevoile vizuale. În unele cazuri este nevoie de o
nouă pereche de ochelari care să corespundă noilor necesități.
Obiectele parcă “înoată” cu noua pereche de progresivi
Din moment ce lentilele progresive variază de la un producător la altul, nu este surprinzător că pacienții
reacționează diferit. Deoarece la privirea de aproape, purtătorul vede bine doar printr-un culoar, de o parte
și de alta a acestui culoar, se produce un astigmatism nedorit care poate da senzația de valuri. Noile
designuri de lentile progresive încearcă să elimite tot mai mult aceasta problemă. Oricum, cei mai mulți
pacienți se daptează ușor. Cu cât adiția e mai mică, cu atât mai puțin sesizabile sunt aberațiile de pe
margine. S-a constatat că tipurile de lentile progresive asferice prezintă mai puține aberații.
O altă problemă, poate cea mai frecventă când vine vorba de ochelarii progresivi, este legată de
segmentul de aproape, care este prea îngust pentru citit. Opticienii rezolvă această problemă ridicând ușor
ochelarii pe nas.
Indiferent de situație, succesul cu lentilele progresive depinde de timpul pe care îl petrecm pregătind
pacientul pentru acest tip de lentile. Ideal ar fii ca și cel care recomandă lentilele să fie presbiop purtător de
lentile progresive. Experiența își spune cuvântul.
Ochii sunt încordați sau forțați cu noua pereche de ochelari
Destul de des, plângeri precum tensiune sau încordare a ochilor, oboseală, când sunt purtații noi
ochelari, îl fac pe pacient nemulțumit. Inițial opticianul va analiza modul de purtare al ochelarilor, centrul
optic și celelalte marcaje, facând ajustările necesare.
În cazul viciilor de refracție mari, o poziționare necorespunzătoare a ochelarilor pe față, poate produce
efect de prismă, ceea ce va determina simptomele menționate mai sus. Brațele sau pernițele nazale pot fii
ajustate oentru a rezolva problema. Alteori distanța vertex trebuie reglată corespunzător.
A doua pereche de ochelari nu e la fel de confortabilă ca și originalul
Diferențele care pot apărea între doua perechi de ochelari sunt: puterea dioptrică, centrul optic, forma
cilinrului, forma feței, mărimea sau valoarea unghiului pantoscopic. Doar că unele dintre aceste diferențe nu
pot fi controlate. Dacă, de exemplu, rama este mai mare la una dintre cele două perechi de ochelari,
aberațiile vor fii mai considerabile, greutatea lentilei va fii mai mare, iar reglarea unghiului pantoscopic ar
putea fii imposibilă.
Uneori aceste diferențe pot fii diminuate dacă se alege o a doua pereche foarte asemănătoare cu prima.
Șuruburile cad din balamale
Cea mai deranjantă problemă, mai ales în cazul în care pacientul a plătit o sumă mai mare pentru ramă,
apare atunci când șuruburile se desfac și brațele cad din balamale. Un șurub nou poate rezolva ușor
problema. Totuși, dacă pacientul se întoarce de două trei ori pentru aceași problemă,ar trebui schimbată
rama.
Nu văd la aproape la fel de bine ca și cu ochelarii vechi
Cînd o pereche de ochelari de aproape sunt schimbați, motivul cel mai des întîlnit este că la aproape
vederea nu mai este la fel de bună. De aceea, această plângere este destul de greu de înțeles. După ce sunt
făcute toate verificările, iar acestea corespund cu prescripția, opticianul va recomanda purtătorului ca acesta
să mai poarte ochelarii o săptămână, două.
Pentru a menționa posibilele probleme care duc la neacomodarea cu o preche de bifocali sau progresivi
noi, am avea nevoie de o întreagă lucrare pe această temă. Așadar vom menționa doar cateva dintre
posibilele cauze ale neacomodării.
O cauză ar putea fii creșterea corecției pe minus, ceea ce va modifica puterea dioptriei pentru aproape
sau va modifica distanța la care purtătorul va trebui să citească.
Atunci când adiția crește aceasta va scurta distanța de citire a purtătorului. De aceea el va avea nevoie
de obisnuirea cu noua distanță de citit.
După cum am menționat cauzele pot fii multiple.
Probleme cu relexiile de pe suprafețe, cu noile lentile
Străluciri. Strălucirea înseamnă o intensitate foarte mare a luminii care provine dintr-o anumită sursă.
Pentru alții însă, strălucirea înseamnă expunerea simultană la mai multe surse de lumină care se reflectă
direct în ochi. În situații de iluminare puternică, se reduce acuitatea vizuală. Pacientul care se plânge din
cauza strălucirilor dar nu are alte patologii oculare care să ii cauzeze fotofobie ar trebui întrebat în detaliu
care sunt condițiile în care își desfășoară activitățile pentru a găsi posibile soluții. Poate fii vorba despre o
simplă modificare a iluminării la locul de muncă sau acasă pentru a elimina problema.
Reflexii. De cele mai multe ori termenul strălucire este folosit cu referire la lumia reflectată care poate
fii supărătoare. Aceste relexii depind de poziția imaginii reflectate, focalizarea și intensitatea razelor
reflectate.
Deși toate lentilele produc reflexii supărătoare, în cazul miopiilor mari acestea sunt cele mai
supărătoare. Soluția este aplicarea unui antireflex care crește transmisibilitatea luminii prin lentilă și crește
eficiența acestui instrument optic.
Pe lângă tratament, distanța vertex poate reduce din intensitatea acestor reflexii, chiar daca este vorba
de doar câțiva milimetrii.
Ochelarii de soare sunt prea întunecați sau prea deschiși
Pacienții care se plâng că ochelarii lor de soare sunt prea închiși nu iau in considerare rolul pe care
trebuie să îl indeplinească aceștia. Lentilele mai inchise ( cu transmisibilitate mai mică de 20% ) oferă o
protecție mai mare în soare intens ( plajă, condus ), dar sunt prea închise pentru uz general și ar trebui
înlocuiți. Lentilele de soare cu transmisie mai mare ( 30-60% ) poate fii o slouție de compromis pentru uz
geenral. În orice caz, detaliile trebuie discutate de optician împleună cu pacientul înainte de alegerea unei
perechi noi de ochelari.
Lentilele fotocromatice pot fii o alegere bună pentru uz zilnic. Totuși sunt unele situații în care aceste
lentile nu sunt atât de eficiente ( trecerea din interior afară, condus, etc. ).
Copii mici nu iși lasă ochelarii pe ochi
Când auzi pe cineva spunând “nu ne permitem să avem mai multi copii”, e posibil să fie vorba despre
un părinte care are un copil purtător de ochelari. Pentru acești părinți, viața devine o succesiune de încercări
de a repara sau înlocui ochelarii distruși. Chiar și cei mai cooperativi copii își vor scoate ochelarii de la ochi
la fel cum își scoate haina sau mănușile fără să se găndească la consecințe. Este de înțeles, cu un asemenea
tratament, de ce ochelarii alunecă de pe nas, brațele se rup, sau partea frontală se descentrează fiind nevoie
de vizite dese la optician pentru ajustări.
Niciun optician cu experientă nu va face greșeala de a recomanda o ramă prea mare unui copil. În cazul
ramelor pentru copii acestea au, sau exsită posibilitatea să li se aplice terminale de braț, pentru o susținere
mai bună sau elastice care să fixeze mai bine rama pe față. Pernițele nazale pot fii înlocuite cu punte nazală
dacă este cazul.
Un rol important în modul în care copilul va accepta sau va avea grijă de ochelari, îl au parinții. Ei
trebuie să înțeleagă beneficiile rezultate din purtarea corespunzătoare a ochelarului copilului lor.
Brațele ramelor nu se închid usor

Purtătorul care nu face nicio vizită la optician pentru ajustări și întreținere a ochelarilor, riscă să i se
înțepenească brațele după doi trei ani. Opticianul va introduce balamalele in apă caldă, după care va
schimba șuruburile.
Ochelarii costă mai mult decât acum doi ani
Prețul ochelarilor este cea mai frecventă plângere a purtătorului. Este, de asemenea, un motiv important
pentru care pacientul poate sau nu să accepte o nouă pereche de ochelari.
Opticianul își va rezerva timp pentru a-i explica pacientului diferențele de calitate între rame și lentile.
Este preferabil să fie aleasă o ramă mai puțin scumpă decât să fie folosită rama veche a pacientului.
3. ELEMENTE ȘI APARATE OPTICE

Un cabinet optometric nu poate funcționa fără o dotare standard, minimă de echipamente. Această dotare
cuprinde instrumente și echipamente medicale, care se pot regăsi și în cadrul cabinetelor oftalmologice.
Instrumentarul de bază pentru un optometrist are legatură directă sau indirectă cu refracția oculară.
Un aparat optic reprezintă o combinație de instrumente, ansambluri și elemente optice conectate cu

ajutorul unor subansambluri și elemente mecanice, electrice, electronice, capabile să realizeze funcțiuni
multiple de întregire directă sau indirectă a capacității organului vederii și de măsurare a acestuia. Un
instrument optic este un ansamblu de lentile, oglinzi și diafragme cu ajutorul căruia obținem imagini ale
diferitelor obiecte. Axele optice conținute de instrumentul optic trebuie să coincidă cu axa geometrică a
instrumentului, respectiv să avem un sistem optic centrat.
Instrumentele optice care funcționează împreună cu ochiul (lunete, microscoape) se numesc instrumente
optice subiective. Instrumentele care funcționează cu alți receptori (celule fotoelectrice) se numesc
intrumente optice obiective.
De asemenea, și aparatele optice se clasifică în aparate reale care furnizează imagini reale și pot
înregistra imaginea obiectelor pe un receptor fizic (placă sau film fotografic), unde ca exemple se pot da
aparatul fotografic, aparatul de proiecție, retroproiectorul și aparate oculare care dau imagini virtuale ce
funcționează odată cu ochiul, iar imaginea se formează în ochiul observatorului, pe retină. Exemple de
astfel de aparate sunt lupa, luneta, microscopul, telescopul.
3.1. Sisteme optice elementare
3.1.1. Oglinda plană
Figura 9 - Construcția imaginii în oglinzi plane
Oglinda plană se folosește în construcția aparatelor ca element de deviere, de poziționare sau

de amplificare. La o oglindă plană, raza incidentă, normala și raza reflectată sunt situate în
același plan și unghiul de reflexie este egal cu unghiul de incidență (figura 9). Oglinda plană
formează imagini virtuale și inversate stânga-dreapta. Imaginea virtuală se vede, dar nu poate
fi prinsă pe ecran sau pe un geam mat. Se poate demonstra că oglinzile plane determină
formarea de imagini drepte și egale cu obiectul. Exemple de folosire a oglinzilor plane:
dispozitive de iluminat pentru diferite aparate, lunete, autocolimatoare, optimetre, telescoape.
3.1.2. Oglinzi sferice

Oglinzile sferice sunt calote de sferă, foarte bine lustruite, cu suprafața interioară sau exterioară
reflectatoare, care reflectă practic toată lumina ce cade asupra lor. O oglindă sferică poate fi
concavă sau convexă. Dacă suprafața reflectantă este în interiorul sferei, poartă numele de
oglindă concavă, iar dacă este în partea exterioară a sferei, poartă numele de oglindă convexă
(figura 10). În funcție de poziția obiectului față de oglindă, aceasta poate da imagini reale sau
virtuale, drepte sau răsturnate, mai mici, egale sau mai mari decât obiectul.
Convex înseamnă că oglinda este ușor bombată, nu foarte mult astfel încât să deformeze
imaginea, iar aceasta are rolul de a apropia sau îndepărta imaginea.
Exemple de folosire a oglinzii sferice concave: obiective și dispozitive de iluminat la diferite
Figura 10 – Oglinzi sferice

aparate. Se recomandă ca sursa de iluminat să fie situată în centrul de curbură al oglinzii în așa
fel încât imaginea filamentului lămpii să fie deplasată față de filament cu o jumătate din pasul
acestuia.
3.1.3. Oglinzi asferice
Se folosesc două tipuri de oglinzi asferice: eliptice și parabolice, folosite în construcția

dispozitivelor de iluminat.
3.1.4. Prisme optice
Prisma optică are cel puțin doi dioptri plani care sunt înclinați cu un unghi numit unghi de
refracție (figura 11). Muchia formată de intersecția celor doi dioptrii reprezintă muchia
refractantă. Prin secționarea prismei cu un plan perpendicular pe muchia refractantă se obține
secțiunea principală. O prismă simplă, provoacă atât devierea cât și dispersia luminii. Prismele
cu unghiul mic sunt folosite la aparate de măsurat și în optică medical pentru corectarea
strabismului.
Figura 11 – Reflexia luminii în prisma optică
3.2. APARATURA UTILIZATĂ ÎN CABINETUL DE OPTOMETRIE
Un cabinet optometric nu poate funcționa în condiții optime fără o dotare standard și minimă de
echipamente deoarece orice testare și/sau activitate necesită anumite instrumente și aparate care să ajute la
identificarea și/sau rezolvarea cazurilor existente.
Cabinetul optometric trebuie să fi echipat, în primul rând, cu un echipament necesar pentru examenul
inițial care poate fi realizat și de către un optometrist. Acesta trebuie să cuprindă un oftalmoscop de mână,
refractometru sau autorefractometru, un optotip pentru testarea vederii pentru departe și unul pentru aproape
și o trusă cu lentile pentru testarea subiectivă. Totodată, este necesară și aparatură pentru un examen
amănunțit, acesta făcându-se doar de către un medic specialist oftalmologic. Aparatura se compune dintr-un
biomicroscop, tonometru, perimetrie computerizată, OCT (tomografie oculară în cooerență optică).
De asemenea, cabinetele oftalmologice au în dotare și aparatura necesară prelucrării și montajului de

ochelari.
Oftalmoscop de mână
Oftalmoscopia este un test care permite vizualizarea structurilor din interiorul ochiului numit „fund de
ochi”, precum şi a altor structuri, cu ajutorul unui instrument de mărire numit oftalmoscop şi a unei surse de
lumină. Oftalmoscopul servește la examinarea polului posterior al ochiului respectiv a centrului retinei,
vaselor retiniene, papilei și maculei. Acesta este un instrument ce este compus din mai multe lentile ce
poate mări imaginea până la de 15 ori. Oftalmoscopul este un aparat optic care permite proiectarea pe retină
a unui fascicul luminos și observarea zonei luminate dupa o axă cât mai apropiată de cea a fasciculului de
iluminare.
Figura 12 – Retina văzută prin oftalmoscop
Oftalmoscopul a fost inventat de către Charles Babbage în 1847, însă nu a fost utilizat până în 1851,
când a fost reinventat de Hermann von Helmholtz şi i s-a recunoscut utilitatea. În 1915, William Noah
Allyn and Frederick Welch au imaginat primul oftalmoscop manual cu iluminare directă din lume,
precursor al aparatului folosit în zilele noastre.
Examenul fundului de ochi este indicat pentru a stabili diagnosticul afecțiunilor retinei și pe cele ale
coroidei, membrana lipită de retină cu rol în nutriția acesteia. El oferă posibilitatea, de asemenea, de a se
observa vascularizația retiniană, care poate fi modificată de numeroase boli. Foarte multe boli oculare
precum desprinderea retinei sau unele generale, cum ar fi diabetul, dau anomalii ale fundului de ochi.
Figura 13 - Oftalmoscopul și modul de examinare cu ajutorul acestuia
O dilatație pupilară prealabilă este necesară și poate fi provocată cu ajutorul unor midriatice, cu scopul
de a permite o viziune mai largă. Odată dilatația realizată, examenul nu dureaza mai mult de trei minute
pentru un ochi. Totodată, dilatarea este des utilizată în cabinetele de oftalmologie cu scopul realizării unor
măsurători și corecții cât mai corecte. Precum se poate observa în figura 14, prin dilatare, pupila își mărește
raza de lumină, permițând observarea unei porțiuni mai mari din retină.
Figura 14 – Dilatarea
pupilei
Oftalmoscopul se compune din:
 sursă de lumină;
 un condensator;
 un filtru verde care mărește contrastul vaselor de sânge;
 diafragme, care permit adaptarea unei iluminări maxime a fundului de ochi sau a structurilor
anterioare;
 miră test care se proiectează pe retină;
 două obiective;
 o oglindă deviatoare, reglabilă, care permite iluminarea fundului de ochi;
 un disc Recoss compus din lentile de acomodare ce permit o observare fără efort.
Oftalmoscopul funcționează astfel: fundul de ochi al pacientului este iluminat cu un fascicul luminos
provenind de la sursa de lumină și deviat de oglindă . Astfel iluminat, fundul de ochi devine sursa
luminoasă pentru observare. Ochiul pacientului servește în același timp rol de lupă pentru observarea
fundului său de ochi. Ochiul pacientului și cel al observatorului sunt corectați dacă este necesar astfel
încât cele două retine să fie conjugate. Puterea lentilei de acomodare este aproximativ egală cu suma
puterilor de refracție ale ochiului pacientului și cel al observatorului.
Autorefractometru
Inițial se numea refractometru optomecanic, însă acum poartă denumirea de autorefractometru. Este un
echipament standard și computerizat din dotarea oricărui cabinet optometric. Prin acesta se determină
acuitatea vizuală și viciile de refracție. Autorefractometrul poate măsura o mulțime de caracteristici ale
globului ocular printre care se numără: mărimea minimă și maximă a sferei în dioptrii (dpt), diametrul
minim măsurabil al pupilei, circa Ф2 mm, unghiul astigmatismului axial de la 0° la 180°, distanța
interpupilară, raza de curbură între 5-13 mm. Datorită fasciculului subțire, dilatarea pupilei nu este
necesară (excepții se aplică doar în unele cazuri), iar prezența cataractei sau a implanturilor de cristalin este
recunoscută.
Autorefractometrul OZMA CRK-9000 (figura 15) este un aparat oftalmic de precizie, cu utilizare în
determinarea puterii dioptrice în tratamentul miopiei, astigmatismului, prezbitismului, în determinarea axei
și distanței pupilare și în prescripția corecțiilor vizuale. Oferă măsurători de înaltă precizie utilizând
urmărirea automată 3D și tehnologia Wavefront, care permite producerea unei hărți tridimensionale mult
mai precise a sistemului vizual, incluzând și imperfecţiunile corneene sau aberațiile.
Figura 15 - Autorefractometrul OZMA CRK-9000
Avantajele acestui tip de autorefractometru sunt că este dotat cu un ecran color LCD cu diagonala 5.7”,
are un sistem de operare integrat, butoane de selecție a funcțiilor, manetă pentru controlul fin, printer termic
inclus și dispune de 2 moduri de măsurare: Nomal și Rapid, pentru determinarea rapidă a parametrilor.
Autorefrcatometrul RF800 are o gamă largă de măsurare, putând măsura dioptrii sferice de la -20 până la
+20 dioptrii, cilindrice de la -8 până la +8 și distanțe pupilare între 45-85 mm.
Ca și principiu de măsurare, refractometrul proiectează o imagine standard în infraroşu (în general, un
cerc) a retinei. Prin analiza imaginii de pe retină se poate măsura hipermetropia, miopia, astigmatismul şi
axa. În scopul de a face o măsurare de precizie, o aliniere bună cu ochiul este esenţială. Refractometrul
prevede inele pupilare pentru a ușura măsurătoarea. Dacă dimensiunea pupilei este mai mică decât valoarea
minimă măsurabilă, instrumentul nu poate lucra în mod corect.
Autorefractometrul este dotat cu o manetă de control care se utilizează pentru a mișca fereastra de
măsurare orizontal și vertical. Se plasează crucea în centrul pupilei și se clarifică imaginea inelului pupilar.
Se apasă butonul de măsurare și, astfel, se realizează prima măsurătoare.
Biomicroscop
Figura 16 – Realizarea măsurătorilor
Figura 17 - Biomicroscop NIDEK SL-980 Slit Lamp

Biomicroscopul (figura 17) este utilizat pentru examinarea microscopică detaliată a polului anterior, a
vitrosului şi a polului posterior, prin realizarea de secţiuni optice ale mediilor oculare. Cu ajutorul
biomicroscopiei se pot depista leziuni la nivelul pleoapelor, conjunctivei, sclerei, corneei, irisului și
cristalinului (cataracta). Biomicroscopia ne permite observarea grosimii și a profunzimii ţesuturilor care
alcătuiesc ochiul.
Optotipuri
Un optotip este o reprezentare grafică a unor figuri sau caractere (litere, cifre, ...), care permite
măsurarea acuității vizuale, precum și a culorilor. Optotipurile pot fi prezentate pe tabele tipărite sau pot fi
proiectate pe un ecran.
Simbolurile alfabetice și cifrele sunt cele mai utilizate ținte, chiar dacă acestea sunt cele mai sensibile la
erorile de evaluare, având în vedere o mare varietate de forme și asemănări.
Pentru măsurarea acuității vizuale a copiilor sau a adulților analfabeți, se folosește optotipul Rossano,
creat în 1951, de către francezii Roger și Hélène Rossano. El este constituit dintr-o scală vizuală formată
din figuri de animale sau obiecte comune, ușor de recunoscut (flori, case, animale).
Figura 18 – Tipuri diferite de optotipuri
Frontifocometru
Se folosește pentru determinarea puterii dioptrice la centrul lentilelor cu axe simetrice și astigmatice,
precum și a combinațiilor dintre ele, în intervalul +/- 25,00 dpt. De asemenea, se pot determina direcțiile
principale ale lentilelor astigmatice, precum și acțiunea prismatică între 0 si 6,5 dpt și direcția bazei
lentilelor prismatice (figura 19).
Frontifocometrul se compune din:
 sursă de lumină care iluminează un test mobil de-a lungul axei optice a aparatului;
 un colimator;
 un suport care sprijină lentila de măsurat;
 un sistem cu tuș;
 sistem de vizare constituit dintr-o lunetă astronomică cu un reticul gradat în planul focal-imagine al
obiectivului;
 sistem de citire a puterilor dioptrice, a cărui riglă gradată este solidară cu testul.
Figura 19 - Frontifocometru
Puterea dioptrică a lentilei este corect măsurată atunci când testul se vede net , aceasta relevându-se cu
puterea pe rigla gradată. Totodată lentila este centrată atunci când axa optică a acesteia coincide cu axa
optică a aparatului. Această poziție este obținută atunci când testul ocupă poziția în centrul reticulului. Cu
ajutorul sistemului cu tuș se vizualizează centrul, marcându-l pe lentilă.
Lensmetru automat
Lensmetrul (figura 20) este bazat pe o tehnologie avansată care asigură precizie și eficiență în
măsurarea puterii dioptrice a lentilelor prin algoritmi avansați.
Avantajele acestui aparat sunt:
 gamă largă de măsurare între -25D și +25D;

 ghidajele vizuale care ajută operatorul;
 flexibilitatea care permite măsurarea oricărui tip de lentilă;
 acuratețea și eficiența pentru toate necesitățile de măsurare;
 detectarea automată a lentilelor progresive sau multifocale;
 măsurarea transmisibilității UV fără a fi necesare alte echipamente;
 ajustarea luminozității cu LED;
 printarea măsurătorii datorită imprimantei termice integrate;
Figura 20 – Lensmetru
automat
 suportul de măsurare compact, util pentru măsurarea lentilelor în rame mici.
1. Ramă de probă pentru lentile
Prevede un spațiu pentru 10 lentile de probă, o distanță pupilară reglabilă între 48-80mm, brațele laterale
sunt reglabile în lungime și în unghi oferind mai multă ușurință în purtarea acesteia și totodată permite
ajustarea fină a axelor (figura 21). De asemenea, materialul din care este confecționată trebuie să fie non-
alergenice și să minimizeze necesitatea lubrifierii, iar presiunea exercitată asupra fizionomiei pacientului să
fie minimă printr-o distribuție optimă a greutății. Ramele pot fi din metal sau din plastic.
Figura 21 – Ramă de probă pentru lentile
2. Trusă cu lentile de probă
Trusa cu lentile oftalmologice (figura 22) conține:
 266 lentile pentru testare, precum și lentile sferice de la -20D până la +20D;
 lentile cilindrice de la -6D până la +6D;
 prisme până la 10D;
 filtre colorate (roșu, negru, verde);
 ocluzor;
 lentile din sticlă cu montură metalică și obturator pentru ochi.
Toate lentilele și accesoriile, împreună cu un suport special se află într-o servietă metalică.
Figura 22 - Trusă cu lentile de probă
3. Aparat automat de șlefuit lentile metalice aeriene
Este compusă din două piese. Prima parte include un scaner pentru rame și lentile, un lensmetru
pentru a măsura centrul optic al lentilei și un afișaj digital, iar cea de-a doua reprezintă aparatul propriu-zis
de șlefuit cu 4 pietre: o piatră pentru tăierea sticlei, una pentru subțierea plasticului, una pentru realizarea
fațetului și ultima pentru lustruire (figura 23).
Părțile componente ale aparatului sunt:
 pietre de degroșat, lustruit, finisat;

 brațe pentru prinderea lentilei;
 2 palpatoare pentru scanarea lentilei înaintea șlefuirii;
 braț pentru contrafațet;
 disc pentru ramele pe fir;
 burghiu pentru găurirea lentilelor în cazul celor destinate ramelor pe capse sau șurub;
 baie de apă.
Figura 23 - Aparat automat de șlefuit lentile oftalmice aeriene
3.3. Organizarea activității în cabinetul de optometrie
Cabinetul de optometrie trebuie să fie alcătuit din măcar două încăperi, sală de primire respectiv
cabinetul de consultații. Mobilierul este preferabil să fie din pal nelaminat pentru o mai ușoară întreținere.
În sala de primire trebuie să existe scaune de o persoană, dar pot fi și fotolii pentru două-trei persoane.
Pentru copii, este indicat să existe măsuțe rotunde, scunde și scaune corespunzatoare, destul de solide și
așezate spre colțurile camerei. Capacitatea sălii de primire să fie de cca. 8 locuri pentru un post de testare.
În cabinetul de consulație trebuie să existe aparatura menționată la capitolul 6, corespunzătoare nevoilor

și cerințelor fiecărui cabinet în parte.
Cabinetul de consultații trebuie, de asemenea, să îl facă pe pacient să fie degajat. Ideal ar fi lungimea
sălii să fie de aproximativ 7 metri, spațiul să asigure examinatorului posibilitatea de a se învârti în jurul
scaunului pacientului și să poată fi rabatat spătarul scaunului pentru anumite examene specifice. Trebuie să
se asigure distanța standard de la pacient la tabloul de teste de 5-6 metrii.
Echipamentul trebuie să fie complet pentru genul de testare și aranjat ca pacientul să facă minimul de
deplasări. Din motive optice suprafețele echipamentelor trebuie să fie de culoare închisă sau mate, negre
sau gri închis. Astfel se reduc reflexele pe suprafețe, iar pacientul și examinatorul nu vor simți discomfort.
Suprafețele cromate și culorile pastel, ca cele din spital se vor evita.
Iluminarea în cabinetul de testare trebuie să fie predominant, artificială și cu intensitate controlabilă.

Este esențial ca în cameră să se facă destul de întuneric, pentru a se putea folosi tehnici de oftalmoscopie
indirectă adaptometrie, perimetrie în întuneric. De dorit ca pentru astfel de teste să existe cameră specială.
Accesul pentru examinator și pacient în cabinet trebuie să se facă, dacă se poate, pe uși diferite. Din sala de
așteptare nu trebuie să se vadă interiorul cabinetului, când ușa acestuia este deschisă. Ar fi necesar un
coridor între sala de așteptare și cabinet. Totodată, în cabinet trebuie să existe și o chiuvetă pentru spălarea
mâinilor examinatorului.
3.4. Studiu de caz
În cabinetul de optometrie, a intrat un pacient cu dorința de a-și face o nouă pereche de ochelari.
Acesta a fost preluat de către examinatorul optometrist și dus în camera de consultație.
Primul aparat folosit a fost lensmetru (figura 24) prin care s-au măsurat puterile dioptrice ale lentilelor
purtate până în acel moment. În acest timp, optometristul poartă un dialog cu pacientul pentru a afla
eventuale discomforturi (dureri de cap, amețeli, vedere încețoșată) sau boli (diabet) pe care le-ar putea
prezenta acesta și care ar putea influența măsurătorile sau corecția.
După citirea puterilor dioptrice de pe vechii ochelari, optometristul va continua examinarea printr-o
refracție cu ajutorul autorefractometrului (figura 25). Acesta va începe citirea dioptriilor ochiului drept,
apoi ale celui stâng. Totodată, pentru un consult detaliat în vederea verificării unor leziuni de la nivelul
corneii, se utilizează biomicroscopul. Odată aflată refracția, se face testarea acuității vizuale prin citirea la
optotip. Apoi se pun ramele de probă și se face testarea cu lentilele de probă din trusă, până la diopriile la
care pacientul are acuitatea vizuală cea mai bună și comfortul maxim.
Odată întocmită rețeta și făcută comanda ramei și a lentilelor, trebuie să se facă montajul. În această
situație se utilizează mașina de șlefuit automată a lentilelor. În prima etapă se realizează scanarea și
centrarea lentilei drepte, apoi cea stângă. În următoarea etapă are loc șlefuirea până la forma necesară
ramei. După terminarea prelucrării lentilelor, acestea sunt așezate în rame în poziția corespunzătoare,
urmând să fie înmânați pacientului. Operațiile de montaj sunt realizate de către tehnicianul optometrist.
Schema pașilor realizați pentru obținerea unei perechi de ochelari
Figura 24 – Citirea ochelarului la lensmetru automat

Figura 26 – Examinarea amănunțită a ochiului la biomicroscop
Figura 28 - Montarea lentilelor în rama aleasă cu ajutorul mașinii de șlefuit
3.5. INSPECŢIA VIZUALĂ PRELIMINARĂ
Etapele examenului optometric complet sunt:

● istoria cazului
● inspecţia preliminară
● examenul analitic funcţional
● analiza rezultatelor şi stabilirea diagnosticului
● terapeutica optometrică
● alternative de sevicii pentru persoanele cu probleme vizuale
● urmărirea, studierea, evaluarea progresului obţinut prin terapeutica utilizată.
ISTORIA CAZULUI
Istoria cazului reprezintă ansamblul informaţiilor legate de caracteristicile fizice, psihice, stării
de sănătate, mediul în care subiectul trăieşte, funcţia sa vizuală, a nevoilor vizuale în legătura cu
activităţile sale. Acest tip de analiză se compune din: istoria vizuală personală actuală şi anterioară,
istoria vizuală familială, starea de sănătate, aparenţa fizică, aparenţa psihologică, analiza nevoilor
vizuale.
Istoria vizuală personală actual ă şi anterioară

Cuprinde mai multe faze:
a) Informaţii generale: data consultaţiei, datele de identificare ale subiectului.
b) Doleanţele subiectului – motivul vizitei la cabinetul optometric. Statistic s-au constatat

următoarele motive invocate de subiecţi: vederea neclară pentru aproape, oboseală şi indispoziţie
oculară nespecifice, senzaţie de arsură oculară, lăcrimare abundentă, vedere neclară pentru departe,
verificări oculare de rutină, verificarea monturii, achiziţionarea unei monturi noi, sau aspecte legate de
lentile, dureri de cap cu sau fără legătură cu ochii, infecţii diverse specifice, fotofobie, dureri oculare,
pierderea vederii, scotoame, exoftalmie, diplopie, anizocorie, strabism, dificultăţi la citit, tulburări de
vederea culorilor, ameţeli, corp străin în ochi.
c) Istoria vizuală personală propriu-zisă
Dacă tendinţele naturale ale indivizilor pot induce comportamente vizuale particulare,
obişnuinţele obţinute funcţie de tendinţele sale sau de imperativele mediului înconjurător, determină
adesea atitudini emetropice specifice. Activităţile vizuale de aproape impun un efort care poate fi
acceptat fără daune, altele decât senzaţii de greutate a ochilor sau înţepături oculare. În alte cazuri,
acest efort poate fi ocolit prin adaptare sub forma progresiei miopice. Adesea efortul vizual creează
manifestări tensionale, fără modificări structurale, care pot dispare după echilibrarea optică.
Nevoile perceptive foarte particulare pot să perfecţioneze punerea la punct şi să reducă din
suprafaţa şi jocul funcţional al vederii. Este mai ales cazul persoanelor care execută lucrări minuţioase
şi se plâng că văd neclar când ridică ochii pentru a privi la distanţă.
Unele întrebări puse subiectului, se referă la simpotme caracteristice disfuncţionalităţilor
procesului de focalizare: dificultăţi la concentrarea asupra lucrului, după efort vizual dacă apar durer i,
senzaţii de arsuri, usturime, nisip în ochi, înroşirea ochilor, oboseală, tensionarea pleoapelor, clipire
frecventă, lăcrimare abundentă, vedere neclară.
Simptomele care afectează procesul de binoculizare sunt: migrene localizate în zona frunţii sau
orbitelor, înroşirea ochilor, clipiri excesive, înţepături oculare.
Senzaţiile de înceţoşare vizuală, impresia de a vedea la un moment dat mai puţin net, pot fi
legate de anomalii ale vederii binoculare, ca şi diplopia. Poziţii incorecte ale corpului pot determina
apariţia heteroforiilor şi chiar a strabismului.
Indicaţii complementare sunt furnizate de unele aptitudini ale subiectului: viteza de citire,
durata cât poate fi menţinură o activitate vizuală.
În ce priveşte plângerea principală trebuie să se cunoască următoarele: prima apariţie a
neplăcerilor vizuale, natura problemelor vizuale, durata şi periodicitatea, locul, caracterul şi severitatea
simptomului (frecvenţa, factorii care provoacă sau uşurează simptomul, progresiv, regresiv sau
staţionar), relaţii cu alte simptome, tratamentul dacă există.
Un simptom care există de multă vreme poate sugera daune structurale şi funcţionale
importante.
Subiecţii cu simptome specifice, ştiu de regulă, ce le agravează sau provoacă o problemă de
sănătate vizuală. Aceşti factori pot fi exerciţiul fizic, fumatul, hrana, alcoolul, lectura, calculatorul,
tulburările emoţionale, oboseala generală, temperatura mediului înconjurător etc.
O scădere a performanţei vizuale trebuie luată imediat în considerare, cauza putând fi o
cataractă, un retinoblastom, un melanom coroidian, o tumoră craniană sau atrofia secundară a nervului
optic.
Un alt aspect care trebuie avut în vedere este şi portul unor ochelari de către subiect, anterior
venirii la cabinetul de optometrie. Apoi toate datele legate de acesta: data ultimei consultaţii
oftalmologice şi detalii despre aceasta, prescripţia ochelarului, durata, efectele ameliorative.
Întrebările specfice determinării istoriei vizuale anterioare a subiectului ar putea fi legate de
accidente oculare, existenţa glaucomului, existenţa implantului de cristalin, expunerea la radiaţii, arsuri
termice, chimice, urmarea unui tratament ortooptic, existenţa ambliopiei etc.
d) Istoria vizuală familială - unele condiţii ereditare şi congenitale atât sistemice cât şi oculare
pot exista la unii membrii ai familiei. De subliniat hemofilia, orbirea cromatică, unele degenerescenţe
pigmentare, migrena, diabetul, strabismul, miopia etc.
e) Istoria sănătăţii cazului

Principalele cauze ale problemelor oculare sunt: cauze congenitale şi ereditare, infecţii şi boli
infecţioase, boli neinfecţioase ale altor oragne, cauze mecanice, cauze funcţionale, anomalii de
dezvoltare.
Schimbări vizuale şi chiar orbire temporară subită, pot apare datorită creşterii presiunii arteriale
şi a angiospasmelor. Din aceleaşi cauze pot apare schimbări uşoare de refracţie şi forii.
Lipsa mineralelor, vitaminelor, carbohidraţilor şi a proteinelor afectează starea ţesuturilor
oculare.
Aparenţa fizică şi psihologică

Caracteristicile fizice generale trebuie observate de către tehnicianul optometrist, din momentul
în care subiectul a intrat în cabinet, magazin, atelier, în timpul conversaţiei preliminare, testelor
preliminare. Se observă discret modul cum se mişcă, cum vorbeşte, temperamentul, cu m citeşte, scrie,
dacă are ticuri, deficienţe de auz etc.
Rezultatele observaţiilor se consemnează, acestea ajutând la stabilirea diagnosticului, la
alegerea metodelor şi mijloacelor terapeutice.
Analiza nevoilor vizuale

Nevoile vizuale interesează cele mai multe procese. Mediul influenţează focalizarea. Lumina
influenţează variaţia diametrului pupiular, deci profunzimea câmpului observat şi precizia de punere la
punct. Variaţia intensităţii luminoase a radiaţiei percepută, activează o gimnastică oculară ce
influenţează emetropizarea. Absenţa variaţiilor de intensitate luminoasă, limitarea lor prin iluminat
artificial, portul abuziv de ochelari cu lentile absorbante pot provoca comportamente prea rigide ducând
la variaţii dioptrice.
Sistemul vizual uman este echilibrat pentru vederea la distanţă. Distanţa de lucru aproape, fără
cheltuieli energetice anormale, este distanţa manipulării fiziologice (distanţa lui Harmon), care
corespunde lungimii antebraţului măsurată de la joncţiunea degetului mare cu arătătorul, până la vârful
cotului. Distanţa de lucru este un element important al nevoilor vederii binoculare. Centrarea celor doi
ochi, trebuie să se realizeze cu precizie pe punctul observat. Dacă distanţa este frecvent variată,
subiectul va trebui să adapteze instantaneu postura sa binoculară. Aceste variaţii pot provoca dificultăţi
notabile în cazurile de fuziune fragilă. Sistemul binocular este prost adaptat pentru vedere la distanţă
mai mică un timp îndelungat. Persoanele care sunt nevoite să lucreze în aceste condiţii, pot simţi
oboseală, deşi comportamentul binocular este aproape normal.
Vederea binoculară este elaborată să funcţioneze în spaţiul tridimensinal. Activitatea exercitată
într-un singur plan, constituie o sursă de tensiuni binoculare ce pot duce la uşoară esoforie.
Unele activităţi privilegiază activitatea aproape-departe pe o singură direcţie, fără să facă apel la
suport periferic. Este cazul conducerii autovehiculelor noaptea, când vederea periferică este puţin
stimulată. Specializarea pe una sau două dimensiuni ale spaţiului poate provoca tensiuni binoculare.
Mişcarea poate fi considerată ca un element de igienă pentru procesul de binoculizare.
Vederea binoculară depinde de stimulările vizuale periferice. O iluminare insuficientă care
privilegiază numai vederea centrală poate constitui o agravare a unei situaţii binoculare deja instabilă.
Postura influenţează vederea binoculară. Poate fi cazul unei distanţe de vedere prea scurtă, a
unei posturi corporale asimetrice, a unei poziţii ce stânjeneşte mişcările respiratorii. Durata de lucru
poate duce la oboseală, jenă vizuală. Acestea depind de individ, de mediu, de conduita sa generală.
Analiza vizuală determină un profil al capacităţilor subiectului, care se pot dovedi suficiente sau
incomplete, funcţie de nevoile individului
Înainte de a se face analiza completă a performanţelor vizuale este necesar să se facă o inspecţie
preliminară a stării de sănătate a sistemului vizual. Dacă se depistează anomalii patologice ce necesită
tratament medical se recomandă mai întâi consultul unui medic oftalmolog. Controlul optometric şi
eventual prescrierea ochelarilor se va face numai după vindecarea afecţiunii. Analog şi în cazul unor
afecţiuni generale ce pot afecta vederea.
Inspecţia preliminară începe în timp ce se discută cu subiectul şi constă, în general, din

observarea şi notarea următoarele aspecte: structura şi mobilitatea feţei, în special a orbitelor;
caracteristici ale pielii, particularităţi ale pleoapelor; caracteristici ale genelor şi sprâncenelor (mişcare,
pierdere, depuneri, culoare, poziţie anormală); poziţia şi acţiunea pleaopelor, fără a fi atinse; poziţia
punctelor lacrimale şi evidenţierea deficienţelor sistemului lacrimal; starea conjunctivei; deformări
preauriculare; poziţia şi mişcarea globilor oculari; starea corneei; caracteristici globale ale camerei
anterioare; reflexe pupilare; starea cristalinului; starea retinei.
Controlul preliminar al anexelor globului ocular şi a segmentului anterio r se poate face cu
ajutorul unei lămpi stilou, observarea făcându-se cu o lupă monoculară sau binoculară. Există lupe cu
sistem propriu de iluminare. Se poate folosi şi oftalmoscopul electric, introducând pe discul Recos
lentila de 20 dpt sau stereomiroscopul cu lampa cu fantă.
Examinareapreliminarăasprâncenelor,pleoapelor,conjunctiveişianexelor
Configuraţia sprâncenelor este normal simetrică şi trebuie să se observe dacă au păr, mai ales
spre marginea temporală. Mişcarea sprâncenelor trebuie constatată ca o probă a integrităţii părţii
superioare a nervului facial, ce este de asemenea, responsabil cu comanda muşchilor orbiculari ai
pleoapelor.
Pielea pleaopelor este cea mai delicată parte a corpului. Deficienţele mecanice sunt însoţite de
apariţia neatractivă şi relaxată a pleoapei superioare, ceea ce poate duce la restrângerea câmpului vizual
în partea de sus.
Pentru examinarea zonei de sub pleoapa superioară şi a fundului de sac, se cere subiectului să
privească în jos şi se răsfrânge pleoapa folosind un instrument special sau cu degetele. Astfel, se pot
depista: eventuale conjunctivite, flictene (bule mici), edeme, tumori specifice, hemoragii, infecţii.
Aparatul lacrimal
În lumină focalizată oblic cu ajutorul lămpii cu fantă, corneea, conjunctiva şi marginile
pleoapelor trebuie să fie strălucitoare. Alte aspecte sugerează diverse afecţiuni. Debitul lacrimal se
determină preliminar, observând lăţimea meniscului lacrimal pe marginea pleoapei superioare, ce
trebuie să fie de minim 1 mm. Se observă curgerea lacrimilor peste marginile pleoapelor, depuneri cu
aspect specific.
Dacă privirea este îndreptată în jos şi pleoapa de sus răsfrântă, se poate vizualiza lobul palpebral
al glandei lacrimale. Se compară cei doi ochi
Orbita – inspecţia preliminară cuprinde următoarele determinări:
- inflamaţii şi deformări ale pleoapelor. Acestea pot fi edem colateral dat de celulita orbitală,
infecţia sinusurilor paranazale, deformări mecanice ale peoapelor cauzate de tumori sau urmare a unei
decompensări secundare la rinichi şi inimă.
- deformări ale conturului marginii pleoapelor;
- congestia şi edemul conjunctivei;
- deplasare exoftalmică a globului, poate fi direcţionată spre în faţă sau oblic;
- rotaţia anormală a globului;
- anomalii vasculare în pleoape sau conjunctivă, destinderi ale vaselor de profunzime;
- eventuale fracturi descoperite prin palpare.
Inspecţiacorneei se realizează folosind lupe sau biomicroscopul cu lampa cu fantă şi se observă

mătuiri, fisuri, pierderi de ţesut. Se observă limpezimea corneei, eventual o vascularizare.
Inspecţia pupilelor se face în camera iluminată normal, subietcul fiind în repaus observând o
ţintă depărtată. Se observă mărimea şi egalitatea pupilelor, regularitatea conturului, culoarea irisului.
Observarea se face cu ochii liberi sau cu lupa. Pentru conturul reflexelor pupilare lampa stilou este
deplasată de la periferie, pentru a ilumina polul posterior al ochiului de la distanţa de aproximativ 200
mm. Se notează răspunsul direct şi se observă ochiul pereche (normal pupilele se micşorează –
miozisul). Se repetă testul pentru celălalt ochi. Se remarcă rapiditatea răspunsului, mărimea contracţiei,
capacitatea de a menţine contracţia. Pentru verificarea reflexului de apropiere, subiectului i se cere să
fixeze binocular un obiect depărtat şi se notează diametrele pupilelor. După două minute se prezintă o
ţintă aşezată la 150 ... 200 mm. Se notează diametrele pupilelor, dacă sunt egale sau nu şi capacitatea
de a păstra miozisul.
Inspecţia cristalinului se face cu ochii liberi sau folosind o lupă, în lumină naturală sau
artificială. Se poate face şi cu oftalmoscopul folosind lentila de 20 dpt sau biomicroscopul cu lampa cu
fantă. Se observă evetualele deplasări şi opacifieri parţiale.
Inspecţia corpului vitros se face cu oftalmoscopul sau biomicroscopul cu lampa cu fantă. Se

foloseşte metoda oftalmoscopiei directe cu fascicul intens sau cu biomicroscopul cu lampa cu fantă.
Observarea se face printr-o lentilă a oftalmoscopului cu putere mare. Se pot depista eventualele
opacităţi din vitros şi evalua dimensiunile şi distribuţia lor. Oftalmoscopul indirect binocular permite
iluminarea cu un fascicul mai intens de lumină şi stereoscopie. Biomicroscopul cu lampa cu fantă
permite, focalizând fasciculul lămpii în vitros, să se observe transparenţa acestuia, a eventualelor
opacităţi, hemoragii, altor formaţiuni etc.
Examinarea mobilităţii ochilor şi a vederii binoculare – se observă şi se consemnează poziţia feţei

şi capului, caracteristicile anatomice ale orbitelor, care influenţează st rabismul (asimetrii, distanţă
interpupilară mică, traumatisme, boli tumorale etc.).
Estimarea fixării pentru fiecare ochi se face pe un stimul (bec, jucărie, imagine proiectată pe
ecran). Fixarea poate fi normală, foveală şi binoculară, unilaterală, alternantă, absentă.
Echilibrul ocular se testează cu metoda ocluziei. Subiectul fixează o ţintă luminoasă la peste
500 mm. Se acoperă un ochi şi se observă mişcarea reflexului corneean. Dacă ochiul liber face o
mişcare de realiniere pe lumina fixată, el este deviat.
Testarea versiunilor se realizează cerând subiectului să urmărească ţinta în cele opt direcţii, cu
ochiul director, iar cu celălalt se urmăreşte mişcarea reflexului pupilar.
Controlul vederii binoculare se face cu testul Worth. Evaluarea foriilor se face cu lentila
Maddox şi crucea Maddox pentru departe, aripa Maddox pentru aproape.
Evaluarea anizometropiilor se face cu testul polarizat cu pătrat.
Examinarea acuităţii şi evaluarea preliminară a ametropiilor se începe în vederea departe fără
ochelari şi cu ochelari pentru ochiul drept. Acuitatea în vederea departe este reductibilă şi mai
semnificativă ca acuitatea aproape.
Pentru micşorarea aberaţiei de sfericitate a ochiului şi a influenţei unor neomogenităţi în
mediile optic transparente ale ochiului se foloseşte un orificiu de diametru de 1 .. 2 mm, realizat într-un
ecran negru, aşezat pe linia principală de vizare aproape de ochi. Astfel se verifică dacă scăderea
acuităţii depinde de o compensare necorespunzătoare. Obturarea este mai puţin relevant
ă pentru persoane în vârstă pentru că reduce nivelul de lumină necesar vederii.
Pentru măsurare se folosşte tabloul de teste optotip specifice vârstei. Acuitatea pentru
aproape
depinde de diametrul pupilar, nivelul de iluminare, erori de refracţie, distanţ a pentru care
se face
compensarea, presbiopia. Precizia determinărilor este mai scăzută ca la acuitatea pentru departe.
Subiectul priveşte ecranul proxotipului sau textele de pe un carton cu suprafaţă albă
mată. O excelentă acuitate apropae asociată cu acuitate scăzută pentru departe, sugerează
miopie şi astigmatism mic.
Acuitatea bună la distanţă şi slabă pentru aproape sugerează uşoară hiperopie cu
astigmatism
mic, presbiopie sau dereglări
acomodative.
Acuitatea proastă pentru departe şi aproape sugerează astigmatism semnificativ sau o
patologie
semif
icativ
ă.
Iluminarea testului trebuie să fie cam de trei ori mai mare ca iluminarea ambientală.
Creşterea
iluiminării ajută adesea la ameliorarea acuităţii subiecţilor maturi, cu dereglări timpurii ale
maculei, dar
poate fi un handicap în caz că există opacităţi în mediile
oculare.
Determinarea finală a acuităţii se face după compensare optică corespunzătoare. Dacă
punctele proxim aparente ale celor doi ochi, nu sunt la aceeaşi distanţă, se verifică întâi
compe nsarea şi în al doilea rând se analizează dacă acomodările celor doi ochi sunt egale.
Trebuie să se ţină seama de poziţia subiectului când lucrează în vederea aproape. După
stabilirea cu trusa de lentile de probă (sau foropterul) a combinaţiilor de lentile care
compensează, acestea vor fi înlocuite cu o singură lentilă cu efect optic echivalent.
Pentru evaluarea preliminară a refracţiei se poate folosi refractometrul
automat sau
refractometre optice vizuale,
skiascopia.
4. LABORATORARE
4.1. Laborator nr. 1 - optometrie
Acuitatea vizuală reprezintă capacitatea ochiului de a distinge şi a aprecia forma,

dimensiunea, dar si detaliile elementelor din împrejur, şi se determină cu ajutorul optotipului
(panou cu litere, cifre, semne sau desene). Aceasta se determină atât pentru aproape, cât şi pentru
distanță, pentru fiecare ochi în parte.
Ȋn secolul 19, oftalmologul de origine olandeza Herman Snellen a inventat tabelul ce îi poartă
numele – Snellen – cu ajutorul căruia ne este testată vederea. Acesta reprezintă un tabel pe care
se regăsesc mai multe rânduri de litere de diferite dimensiuni, ce măsoara abilitatea de a vedea la
depărtare. Cu cât reuşeşti să citeşti mai bine literele de pe ultimele rânduri, cu atât vederea ta la
distanță este una buna.
Acuitatea vizuala reprezintă informația despre claritatea vederii, ce este în strânsă legătură cu
precizia focalizării pe retină, sensibilitatea elementelor nervoase, dar si facultatea interpretativă a
creierului. Aceasta poate fi caracterizată prin diferite moduri:
1. Discriminarea vizuală spațială

 Minima perceptibilă – determinarea dimensiunii minime a unui punct din spațiu ce poate fi
perceput
 Minima separabilă – determinarea unghiului minim de separare dintre două puncte
luminoase din spațiu identificate ca fiind distincte
2. Discriminarea vizuală luminoasă sau sensibilitatea la contrast reprezintă pragul minim
vizibil, respectiv strălucirea minimă a unei ținte care se distinge de fundal
3. Temporală – durata minimă între două stimulări pentru a putea fi percepute ca fiind
separate
Fig.1 Ochelari corecție

Ȋn cadrul unei consultații, acuitatea vizuală este o măsura cantitativă a abilității de a identifica
simboluri negre pe un fond alb, la o anumita distanță standard, variind dimensiunea simbolurilor.
Acuitatea este cea mai cunoscută metodă clinică de măsurare a funcției vizuale si este
reprezentată de cea mai mică mărime care poate fi identificată.
Persoanele care au o acuitate bună pot vedea o literă de 9 milimetri de la o distanta de 6 metri,
aceasta fiind distanța la care se acomodează ochiul pentru toate întrebuințările practice. O
modalitate simplă de a-ți măsura singur acuitatea vizuală, o reprezintă abilitatea de a distinge 2
puncte foarte apropiate. O persoană cu vederea bună, poate distinge 2 puncte cu distanța de 1
milimetru între ele, de la 10 metri.
Semnale ale scăderii acuitații vizuale:

 tendința de a îndepărta cartea la citire
 apropierea de ecranele digitale atunci când lucrezi
 vederea încetoşată
 lipsa conturului clar al obiectelor aflate foarte aproape
Metode de măsurare a acuității vizuale
Măsurarea acuității vizuale se poate face cu ajutorul optotipurilor, clasificate în funcție de

distanță. Există optotipuri de 6m, 5 m sau 3 m. Se recomandă cel de 5 m pentru că la această
distanță, ochiul este perfect relaxat. Pentru cabinetele mici la care sunt nevoiți să folosească cel
de 3 m pot apărea anumite aberații.
.
Fig 2. Exemplu de măsurare acuitate vizuală optotip
Prima etapă care se realizează după intrarea pacientului în
cabinet este efectuarea anamnezei cazului, iar aceasta
presupune parcurgerea următorilor paşi:
1. Realizarea anamnezei cazului, istoria vizuală personală şi
familială
2. Măsurarea corecţiei proprii la lensmetru
3. Evaluarea AV (acuităţii vizuale) la distanţă
4. Evaluarea AV (acuităţii vizuale) la aproape
5. Aparenţa fizică şi psihologică –evaluarea AV la persoane
cu nevoi personale şi aproape oarbe
6. Realizarea transpoziţiei dacă este cazul
ATENȚIE! Se specifică pacientului a nu se apăsa pe ochi!
Se poatemăsura acuitatea vizuală:

- de departe
- de aproape
Se folosesc următorii termeni:
AVOD este definită ca şi acuitatea vizuală a ochiului drept ( VOD -vederea
ochiului drept) si reprezintă raportul dintre distanța la care vede și distanța la care ar trebui să
vadă .
AVOS este definită ca şi acuitatea vizuală a ochiului stâng ( VOS -vederea ochiului stâng) si
reprezintă raportul dintre distanța la care vede și distanța la care ar trebui să vadă.
AV este definită ca şi acuitatea vizuală a ambilor ochi ( VAO –vederea ambilor ochi) si
reprezintă raportul dintre distanța la care vede și distanța la care ar trebui să vadă.
Se folosește optotipul. Pe optotip, în stânga este notată distanța la care ar trebui să vadă, iar
în dreapta optotipulului se trec valorile calculate ale AV.
Formula de calcul a acuității vizuale este:
AVOD= =
Exemple de măsurători:
1) 0,15 =
2) 0,2 = .
Dacă AVOD= 1(100%) = vedere foarte bună
AV< = omul se consideră orb= pensie de boală.
Termeni care pot apărea în rețetă în urma măsurării acuității vizuale:

 nd 10 cm ( numără 10 degete)
 um ( umbra mâinii)
 pmn ( percepe mișcarea mâinii).
 Lumina în ochi:
o pl ( percepe lumina)
o fpl ( fără percepere lumină).
Acuitatea vizuală poate fi îmbunătățită ,putând fi obținute următoarele valori, în funcție de
cazurile avute.
VOD=0,4 fc ( fără corecție)
VOD= 0,8 ccp (cu corecție proprie)
VOD=1 cc (cu corecție)
VOD=0,4 nc ( nu corectează)
VOD=0,2 fc
VOD=0,4 cc, nc.
Exemplu pacienți:
1) VOS= fc = 0,55 fc
Degetele văzute la 5 m => VOD= .
2) VOD= =0,33 fc
3) VOD= >1 fc =>vede foarte bine, nu are nevoie de corecție
4) Degetele trebuie văzute la 50 m.
Dacă vede la 3 m=> AV= sau nd 3m (numără degete la 3m).
1 deget la 20cm => nd 20cm
5) VOD AV=
VOS nd 70 cm = =0,014
Dacă vede ultimul rând = degete 5 m.
Când vede degetele este cu puțin mai puțin decât primul rând (dacă e la aprox. 4,7 m).
Pentru cazurile speciale în care nu se poate măsura acuitatea vizuală se folosesc semnale tip
furcă , exemplu:
-copii, anafalbeții (cei care nu știu citi)
La copii se folosesc și semne gen : pisică, cățel etc.
Măsurarea acuității vizuale la aproape
Se citește de la distanța de 40 m.
Peste vârsta de 40 ani, apare presbiopia , ochiul nu mai vede bine sub 5 m pentru că slăbește
acomodarea.
Se consideră că ochiul unui copil adaptează sub 9 ani circa 20 dioptrii, iar în jurul vârstei de 40
ani ochiul adaptează sub 3 dioptrii => scade capacitatea de adaptare.
VAO=0,2 fc (vederea ambilor ochi)
VAO=0,4 fc ( aproape).
Exemplu de rețetă pacient 55 ani
DEPARTE SF CYL AX OD 31 mm
OD Distanță pupilară 64 mm
OS OS 34 mm
+2 -1 72°
+2 -1 49°
APROAPE +4 -1 72° Distanță pupilară 62 mm

OD
ADD
OS
+4 -1 49°
Distanță pupilară
+2 mm
(ADD reprezintă adiția în funcție de vârstă si doar la lentilele sferice )
Fig. 3 Exemplu de rețetă cu adiție aproape
Fig. 4 Tabel orientativ , adiție în funcție de vârstă

Studiu de caz
Pacient 55 ani , rezultate ARM
OD : +3,00 sf – 1,50 cyl ax 140°
OS: +2,50 sf – 1,00 cyl ax 87°, DP= 60
Etapele pe care le parcurgem în utilizarea ochelarilor de testare. pentru un pacient la care avem
rezultatele analizei ARM, date mai sus sunt:
- măsurarea distanţei pupilare (DP)
- reglăm ochelarii la distanţa pupilară măsurată
- reglăm şi fixăm braţele ochelarilor la conformaţia pacientului
- se ocluzează ochiul stâng şi se începe de la corecţia proprie
- prima modificare are loc la lentila sferică
- urmează modificarea lentilei cylindrice
- reglează lentilele cylindrice la axele date
- analog procedăm şi cu ochiul stâng (ocluzăm ochiul drept)
- îndepărtăm ocluzorul de la ochiul drept
- testăm ochelarii finali fără ocluzare
Realizarea transpoziției dacă este cazul:
OD : +3,00 sf – 1,50 cyl ax 140°= =1,50 sf ≈+1,50 cyl ax 50°
OS: +2,50 sf – 1,00 cyl ax 87°= +1,50 sf≈+1,00 cyl ax 177° DP= 60mm
Alte exemple de rețete şi transpoziții, pentru cazurile în care este necesar scrierea lentilele90°
cilindrice pe „+” 100°
45°
+1,25cyl ax90° = +1,25sf -1,25cyl ax180°
135°
Astigmatismul regulat în care diferența este de 90°. 10

180°
270°
 +1,25sf -0,5cyl ax45°= 0,75sf +0,5cyl ax135°
 +5,00sf +1,00cyl ax90°= 6,00sf -1,00cyl ax180°

Lentile sferice se utilizează în cazul miopiei ( cele cu „-”sau hipemetropiei, cele cu „+”)
SF + Reglează distanța la care se formează imaginea pe retină.
-
Lentilele cilindrice se utilizează la corecția astigmatismului, iar acestea reglează claritatea
imaginii
Exemplu de rețetă: 46 ani, rețeta pentru depărtare.
SF CYL DP (ADD= adiția la aproape)

Doar la sferic se adună.
OD -0,75 -0,5
OS Add 2 -0,5
+1,25
Sf 0,75 ≈ cyl -0,5 ax90° → sf -1,25 ≈ cyl+0,75 ax180°
La aproape ADD 1,25sf ≈ cyl-0,50 ax90° →

+0,75 sf ≈ cyl+0,50 ax90°.
Astigmatismul în plan cilindric (nu apare sf)
Ex: sf 0 cyl-0,75 ax80° → sf-0,75 ≈ cyl +0,75 ax170°.
 Echivalentul sfericse efectuează atunci cănd pacientul nu se adaptează la cilindru Dacă
se dorește renunțarea la cilindru, se împarte cilindrul la 2 și se adună la sferic.
Exemplu: +2 sf -1,00 cyl 80° = +1,5 sf
Principalele boli ale ochiului

În cazul unor patologii ochlare, lentila nu corectează.
1. AMBLIOPIA (cauzată de creier)
-7-8 ani, nu vrea să vadă;
-determinată de -strabism
-anizometropie ( diferență mare între cei 2 ochi).
Ocluzorul se poate folosi până la 7-8 ani. Folosit greșit creează
strabismul.
Teoretic, diferența poate fi până la 2 D. Pot fi și alte cazuri:
OD +1,5
OS +1,25 Nu acceptă diferența de dioptrii.
2. CATARACTA (apare în general după 65 ani).

-vedere în ceață -2 -1 0 1 2
-scad dioptriile.
Se corectează cu ochelari cât dorește pacientul și se operează la cerere.

Dacă vederea < 0,4 =>trimitere la doctor.
3. DMS (Degerescență maculară senilă)

-încețoșarea vederii >65 ani.
-liniile drepte devin strâmbe.
Se pot utiliza sisteme (Low Vision) = sisteme cu lupe, telescoape
4. Glaucom
-escavaţie cap/disc;
-se urmărește în timp;
C/D >40 ani; FO (fund de ochi), poate fi din naștere.
C/D<0,2 , limite normale, Control odată/5 ani.
Aparat pentru urmărirea fundului de ochi retinofotograf
-presiune intraoculară mare
-piod (presiune intraoculară ochi drept) (10-21mmHg
normală)
-pios (presiune intraoculară ochi stâng) dacă>21 mmHg
atunci e mare
Tonometrul= măsoară presiunea intraoculară.
Perimetrul= aparat de măsurat câmpul vizual.
Scrierea reţetei de ochelari
Presupune parcurgerea următoarelor etape prin interogarea şi

analizarea pacientului de către optometrist:
1. Nume şi prenumele pacientului
2. Vârsta
3. Notarea corecţiei proprie dacă e cazul
4. Acuitatea vizuală fără corecţie
5. Acuitatea vizuală cu corecţie proprie
6. Realizarea analizei la autorefractometru, notarea rezultatelor,
inclusiv a distanţei pupilare
7. Realizarea adaptării cu ochelarii de testare subiectivă
8. Notarea dioptriei la distanţă , valorile sf, cyl, ax, notare pe sistem
9. Notarea dioptriei la aproape, valorile sf, cyl, ax, notare pe sistem
10.Notarea dioptriei intermediar
11. Diagnostic complet şi corect
12. Data, numele prenumele optometristului ( semnătura, parafa)
Specificaţii diagnostic:
1.Defectul de refracţie: miopie, hipermetropie,astigmatism
2. Presbiopia
3. Diferenţa dintre cei doi ochi (anizometropie, ambliopie)
Exemplu de reţetă:
DEPARTE SF CYL AX OD 31 mm
OD +2 64 mm
OS OS 34 mm Distanță +2 mm
APROAPE OD 62 mm
ADD OS
(adiție)
Măsurarea distanței pupilare se poate face și cu pupildismetrul.Exemple

de transpoziţii:
 +1 sf ~ - 0,5 cyl ax 30° +0,5 sf +0,5 cyl ax 120°;
 -1 sf ~ -0,5 cyl ax 25° -1,5 cyl +0,5 cyl ax 115°;
 0,5 sf ~ -1,00 cyl ax 180° -0,5 sf +1,00 cyl ax 90°;
+1,00
+2,00
+2 sf ~ -1cyl ax 90° +1,00 sf ~ + 1,00 cyl ax 180° Astigmatism
hipermetropic
+2,00 sf -1 cyl ax 180° -> +1,00 sf +1,00 cyl ax 90°.
Dacă nu apare sfera înseamnă că e 0.
De ex. cyl-1,00 ax180°->-1,00 sf +1,00 cyl ax90°
DISTANȚĂ SF CYL AX DP
OD 31 mm
OS +1,00 -1,00 180°
APROAPE
Ex 2, sfera 0:
+1,25cyl ax90° = +1,25sf -1,25cyl ax180° 90°
100°
45°
Astigmatismul regulat în care diferența este de 90°. 135°

10°
180° 0°
 +1,25sf -0,5cyl ax45°= 0,75sf +0,5cyl ax135°

 +5,00sf +1,00cyl ax90°= 6,00sf -1,00cyl ax180°
Lentile sferice 270°
SF + Reglează distanța la care se formează imaginea

pe retină.
-
Există astigmatism:- miopic

-hipermetropic, mixt
Lentile cilindrice
-reglează claritatea imaginii
Ex. 46 ani, rețeta pentru depărtare.
SF CYL DP (ADD= adiția la aproape)
OD -0,75 -0,5 Doar la sferic se adună.

Add 2
OS -0,5
+1,25
Sf -0,75 ≈ cyl -0,5 ax90° → sf -1,25 ≈ cyl+0,5 ax180°
La aproape ADD 1,25sf ≈ cyl-0,50 ax90° → +0,75 sf ≈

cyl+0,50 ax90°.
Astigmatismul în plan cilindric (nu apare sf)

Ex: sf 0 cyl-0,75 ax 80° → sf-0,75 ≈ cyl +0,75 ax170°.
 Dacă se dorește renunțarea la cilindru, se împarte valoarea
cilindrului la 2 și se adună algebric la sferic.
Ex: +2 sf -1,00 cyl 80° = +1,5 sf
(Echivalentul sferic se încearcă dacă pacientul nu se adaptează la
cilindru).
În cataloage valorile dioptriilor la cyl apar de obicei +cyl→ e necesară transpoziția.

Exemple de transpoziții
(≈) combinat
1. +1,75sf ≈ -0,5cyl ax180°→ +1,25sf ≈ +0,5 cyl ax90°
2. +2,00 sf ≈ -2.00cyl ax5° → +2,00 cyl ax95°
3. -1,25sf ≈ -1,00cyl ax20° → -2,25sf ≈ +1,00cyl ax110°
4. -3,75sf ≈ -0,25cyl ax35° → -4,00sf ≈ +0,25cyl ax125°
5. +4,00sf ≈ -2,00cyl ax0° → +2,00sf ≈ +2,00 cyl ax90°
6. -3,75sf ≈ -1,25cyl ax95° → -5,00sf ≈ +1,25cyl ax5°
7. +2,75sf ≈ -2,75cyl ax100° → +2,75cyl ax10°
8. OD -0,75sf ≈ -1,00cyl ax150° → OD -1,75sf ≈ +1,00cyl ax 60°
OS -1,00sf ≈ -1,00cyl ax20° → OS -2,00sf ≈ +1,00cyl ax110°
9. OD -1,25cyl ax90° → OD -1,25sf ≈ +1,25cyl ax180°

OS -2,00cyl ax10° → OS -2,00sf ≈ +2,00cyl ax100°
10. OD -2,00sf ≈ -3,50cyl ax20° → OD -5,50sf ≈ +3,50cyl ax110°

11. OD +1,00sf ≈ -0,75cyl ax180° → OD +0,25sf ≈ +0,75cyl ax90°

OS +1,75sf ≈ -0,75cyl ax100° → OS +1,00sf ≈ +0,75cyl ax10°
12. OD -2,00sf ≈ -3,50cyl ax20° → OD -5,50sf ≈ +3,50cyl a 110°

13. OD +1,00sf ≈ -0,75cyl ax180° → OD +0,25sf ≈ +0,75cyl ax90°

OS +1,75sf ≈ -0,75cyl ax100° → OS +1,00sf ≈ +0,75cyl ax10°
14. +2,00sf ≈ -0,5cyl ax20° → +1,50sf ≈ +0,5cyl ax110°

15. +3,00sf ≈ +2,00cyl ax130° → +5,00sf ≈ -2,00cyl ax40°
Indici de refracție lentile: 1,5 ÷ 1,74
Pentru indicele de refracție 1,5, corespunde lentila nesubțiată (maxim grosieră), iar la 1,74
corespunde lentila maxim subțiată.Există şi indici de refracţie 1,8 respectiv 1,9 speciali pentru
dioptri forte mai mari de 12 DP.
Observații. Pentru lentilele cu indicele de refracție maxim 1,74 nu se poate aplica stratul„
heliomatic.
La indicele de refracţie 1,67 se poate aplica stratul heliomatic.
Ochelarii de calculator protejează lumina albastră.
Tratamentele speciale:
 Blue Control
 Strat antistatic
 Antiaburire
Valori maxime -sferă: 5,00 1,00 Distanţă intermediară
Ex.
-cyl: 2,00 Citit
3,50
Se pot realiza ochelari progresivi individualizați (personalizați).
MIOPIA
-poate fi:
 Mică (0,25)÷(-3) DP
 Medie (-3)÷(-6) DP
 Mare (-6)÷(-8) DP
 Foarte mare (-8)÷(-30) DP
-atât corneea cât și cristalinul au rol refractiv.
-miopia poate crește în timp.
SPASMUL→MIOPIE FALSĂ (omul poartă ochelari, dar nu are nevoie).

Exemple pacienți:
o 23 ani OD +1,00sf (spasm al mușchiului) → apare miopia OD -0,75sf
OS +1,00sf OS -075sf
-Se utilizează picături de TROPICAMIDĂ 0,5 % pentru a anihila spasmul, câte o picătură cel
putin.
-apare din deficit de Mg + B6. Până la 40 ani se poate pune Tropicamidă.
-Miopia nu face glaucom cu unghi îngust pentru că au unghi deschis.
-în caz de hipertensiune se dă o picătură SIFIOPT sau 1 tabletă EDEREN hipotensoare.
-În general, ochiul miop este un ochi mare, iar ochiul hipermetrop este un ochi mic.
Ex. pacienti OD -0,75sf fără picături→ 1 f.c. (fără corecție). Dacă nu strânge de ochi, nu e
miopie.
OS -1,25sf → vede bine dar strânge de ochi
→nu vede bine: miopie sau spasm.
Se pornește de la mic la mare.
A.V.=0,3
-0,25 -0,5 -0,75
0,3..................... 0,6 ...................... 0,8………….. 1 cu dificultate.
Ex. Pacienti
CO: OD -0,75 vede →putem adăuga -0,25 la ambii.
OS -1,25 0,8 →dacă avem Tropicamidă rămâne aceeași valoare, nu
schimbăm.
→dacă după Tropicamidă scade valoarea atunci adăugăm.
Ex. pacient (33 ani)

OD: -0.25sf ≈ -0,25cyl ax160° VOD=0,8 fc
OS: -0,50sf ≈ -0,25cyl ax153° VOS=0,5 fc
OD: → -0,25sf → 1 cc; OS: → -0,25sf → 0,8;
→ +0,25sf → mai rău; → -0,5sf →vede 1;
→ 1 picătură Tropicamidă; → 1 picătură Tropicamidă.
Măsrători cu cicloplegic După cel puţin 20 min: OD: -0,25sf ≈ -0,25cyl ax160°
(după picături): OS: -0,50sf ≈ -0,25cyl
ax153°.
OD OS Cilindrul până în 0,5 nu se corectează → se scoate
cilindru și se mărește sfera.
Dist. -0,25sf -0,50sf ex. 0,5sf ≈ 0,5cyl → 0,75sf se înjumătățește.
Ex. pacient
P.A. pacient 42 ani (ex. de spasm cauzat de prezbiopie)

OD: -1,25sf pacientul VOD=0,3 fc
OS: -1,00sf vede VOS=0,4 fc.
Corecție proprie: OD -0,75sf VOD=1 cu dificultate;
OS -0,50sf VOS=1 cu dificultate.
Adăugăm -0,25 la corecția proprie.
OD +1,00 – 1cc o picătură OD: -0,75sf
OS - 0,25 → 0,75 Tropicamidă OS: -0,50sf
Cu cicloplegie
În general, trebuie scăzută dioptria de aproape pentru a nu apărea spasmul. (OD- 0,25!)
Ex. pacient: CV 16 ani
ARM OD - 4,5sf corecția OD – 4,00sf → VOD=0,8 c.c.

autorefr. OS - 3,75sf proprie OS – 3,50sf → VOS= 0,8 c.c.
 OD → -4,25 → VOD=1 cu dificultate. (se poate adăuga -0,25) → VOD=1
OS → -3,75 → VOS=1.
 1 picăt. Tropicamidă → OD – OD OS DP 4,50sf
OS - -4,50 -3,75 3,75sf
Ex. pacient: VC 34 ani
ARM OD – 0,50sf ≈ -0,25cyl 170° VOD=0,6 fc

OS - 0,75sf ≈ -0,25cyl 180° VOS=0,5fc.
 OD – 0,25 → VOD= 0,8 c.c. – 0,25 → 1 c.c.
OS - 0,25 → VOD= 0,7 c.c. – 0,25 → 0,8 c.c. – 0,25 → 1 c.c.
 1 picătură Tropicamidă
OD: + 1.50sf ≈ -0,25cyl → diagnostic- spasm→control la o lună
OS: + 1,50sf ≈ -0,25cyl (verific dacă s-a rezolvat spasmul)
OD OS
Rețetă ochelari de aproape :
Dist. +0,50 +0,50 aproape
ANIZOMETROPIA (diferență teoretic: > 1 dp sf şi > 0,75 cyl)
1. OD: -2,00sf
OS: -4,00sf
2. OD: -0,5sf diferența se propune să se compenseze cu LC.
OS: -4,00sf
Corecția se poate valida prin următoarele metode:
a) Ochelari;
b) Lentile de contact;
c) Lentile de contact dure (ORTOKERATOLOGICE) care se poartă doar noaptea
-1,00 → -2,00 are loc o corectare într-un an: -1,00 → -1,50
d) Chirurgie : → se practică la vârste peste 18 ani,
→ staționare dioptriile de 2 ani.
laser→ → se modifică dioptria scobind cu laserul grosimea corneei.
Observaţie: Ochii se odihnesc prin vederea > 5m, care se consideră vederea la infinit
Hipermetropia: hipermetropia
 Mică: +0,25 ÷ +3,00 DP +3,00 → 1,5 →

 Medie: +3,25 ÷ +6,00 DP CO
 Mare: > 6 dioptrii. apa
Simptome: dureri de cap, frunte, ceafă.
Acomodație- vede bine când este odihnit.
Se prescrie ochelarul cu cea mai mare dioptrie care acomodează.
Ex. pacient: 46 ani mare –––––––>mic
OD: +0,75
OS: +1,50 → metoda ceţii → +3,00 → +1,50 → +1,00.
PREZBIOPIA nu se poate realiza acomodația.
4D La 9 ani acomodăm 20 dioptrii (20 DP);

La 42 ani acomodăm 4 dioptrii (4DP).
Ochelarul realizează diferența între cât vede ochiul și cât ar trebui să vadă.
42 ani +0,75 aproape Teoretic:
45 ani +1,25 La primul ochelar se recom. +0,75;
50 ani +2,00 Există ochelari intermediari la calculator cu 0,5 ÷ 0,75 mai mic față de
55 ani +2,50 aproape.
60 ani +3,00
Ex. pacient: 47 ani.
OD: +1,00sf Nu a mai purtat VOD=0,8 fc

vede 80%, nu vede
ARM ochelari
ultimele rânduri
OS: +0,75sf VOS=1 cu dificultate.
Încercăm:
OD_______
+1,00 în ceață_________ceață_________1
+0,75 +0,5 c.c.
OS_______în
+0,75 ceață__________ceață_________→
+0,5 +0,25 Verificăm cât vede cu
ochelarul de departe.
APROAPE(optotip de aproape)
OD OS
OD: +1,00 Departe
Prescripție finală:
+0,5 +0,25
OS: +0,75 Aproape +1,00 +0,75
OD: +0,50sf – 0,25cyl VOD=1 fc

OS: +0,75sf – 0,5cyl VOS= 1 fc.
Aproape ambii ochi AO +0,75. OD OS
La aproape, se poate adăuga la valorile măsurate.
+0,5 = 1,25 (0,8)________+1,50.
+0,25 aproape +1,50 +1,50

OD OS
OD: +0,75sf VOD=1 c.c. Distanță -0,75 -0,50 -0,75sf
OS: +0,5sf VOS=1 c.c. Aproape +0,50 +0,75 -0,5sf
Aproape -0,75 + 0,75 = 0.

OD OS
OD: -0,75sf VAO= 1 c.c. „Blue Block
Transparent” Distanță -0,75 -0,75
OS: -0,75sf poate da
ceaţă aproape +0,50 +0,50
AO_______
+0,50 -0,25 → VOD=0,6_______0,9______1.
+0,50 0,25
Ex. pacient: CL, 54 ani.

OD: -0,25sf -0,25cyl OD: -1,00sf VOD=1 c.c.
ARM Corecție
OS: -0,25sf -0,25cyl proprie OS: -0,75sf VOS=1 c.c.
Nu e descurcă la aproape nici dacă își scoate ochelarii. OD OS
Miopi dă înapoi cu vârsta (mic → la mare).
distanță -0,75sf -0,75sf
 La distanță, OD_________
-0,25sf 0,6 ________
-0,5 0,8 _______
-0,75 1 cu
dificultate. aproape +0,75sf +0,75sf
 Aproape cu optotip așezat la distanța la care lucrează
-0,75 adiție ADD → VAO=0,8.
Ex. pacient: MP, 65 ani.

OD: +1,75 corecţie proprie Distanță: OD: +0,75 VOD=0,6 c.c.p.
ARM (D) OS: +1,00 VOS=0,8 c.c.p.
OS: +2,00
Aproape: OD: +2,75
Adaptarea la distanță: OS: +3,00
D OD____ceață____ceață_____1
+1,75 -0,25 -0,25 c.c.
OS____ceață____ceață_____
+2,00 -0,25 -0,25 1 c.c.
A (cu optotip de aproape)

____→nu
+2 vede ultimul rând ____(1).
+2,5
OD OS DO
D +1,25 +1,50
A +3,75 +4,00
Ex. pacient: SS 37 ani.

OD -0,75 VAO=1 c.c. OD: -0,75sf
ARM Corecția:
OS -0,50 OS: -0,50sf.
Ar putea fi: → prezbiopie
→ spasm acomodativ.
1) Verificarea vederii la optotip.
2) Picături de Tropicamidă.
Măsurători după picături: OD -0,25

OS 0 sferă -0,25cyl
Chemăm pacientul a 2-a și îi dăm rețetă de ochelari cu ultimele valori dacă vede.
OD OS
D -0,25 -0,25
Mg +Ca struguri cu coajă –se recomandă
Ex. pacient: MV 44 ani.

OD -0,50sf -0,25cyl → OD -0,50 VOD=1 F.O.
ARM Cp:
OS -0,75sf -0,5cyl → OS -0,75 VOS=0,6.
Spasm
1_______(0,8).
-0,25
Cu picături OD +3,50sf -0,25cyl

OS +4,25sf -0,5cyl.
Tratament de deblocare a spasmelor, recomandat de medic oftamolog.
Astigmatism= viciu de refracție.

→ în fața retinei → astigmatism miopic
→ pe retină → astigmatism mixt
→ în spatele retinei → astigmatism hipermetropic
1. Astigmatism mixt. (Sfericul este peste tot, iar cilindrul se scade în ax)
+2,00sf -3,00cyl ax90°
-1,00 90°
+2,00
180°
2. Astigmatism miopic (ambele sunt pe -)

-1,00sf -1,50cyl ax180°
-1,00
-1,00sf -1,50= -2,50sf ax180°
Clasificare: -
- Astigmatism miopic
+ Astigmatism hipermetrop
+
- +
Astigmatism mixt
+ -
3. Astigmatism mixt +1,00sf ~ -2,00cyl ax30°
120°
+1,00sf
30°
+1,00sf -2,00sf=-1
4. +1,00sf ~ -0,5cyl ax30°
120° +1,00
→Astigmatism hipermetropic
30° +1-0,5= +0,50

5. -2sf ~ + 1,00cyl ax90° 90°
-2H=-1 Astigmatism miopic
180°
-2
6. -2sf ~ -2,00cyl ax30° 120°

-2sf Astigmatism miopic
30°
-2sf +2,00 = 0
7. +3,00 ~ - 5,25 ax15° 105°

+3,00 Astigmatism mixt
15°
+3,00 - 5,25= -2,25
8. +0,25sf ~ - 0,50cyl ax180° 90°

+0,25 Astigmatism mixt
180°
+0,25 -0,5 = -0,25
9. OD +3,00 ~– 0,50cyl ax175° OD 85°

OS +1,00 ~- 0,75cyl ax160° +3,00
Astigmatism hipermetropic
175° +3,00 – 0,5=+2,5
OS 70°
+1,00
160° +1,00 – 0,75 = +0,25
Anizometropie (diferență >1,5 dioptrii)
10. OD +0,25 ~– 0,75cyl ax180° 90°
OS +0,50~ – 1,00cyl ax165° +0,25
Astigmatism mixt
OD 180° +0,25 - 0,75 = -0,5
OD: -0,50sf ~-0,5cyl ax90° 90° +0,5 – 0,5=0°

Cicloplegie: OD +0,50sf ~– 0,50cyl ax90°
SPASM, Diferență
de măsurare.
180° +0,5
Nu luăm în considerare fără cicloplegie.
11. OD -1,00sf ~+ 0,50cyl ax180° 90° +1,00
180° +1,00 – 0,5 = +0,5
12. OD -1,00sf~ + 0,5cyl ax180° 90° -1,00

Astigmatism
miopic
180° -1,00 + 0,5

OS +2,50sf~ – 2,75cyl ax30° 120° +2,50
30° +2,50 – 2,75 = -0,25

OS: +0,75sf~ – 1,25cyl ax175° 85° +0,75
Astigmatism mixt
175° +0,75 – 1,25 = -0,50
I. Astigmatismul:→miopic
→hipermetropic
→mixt.
II. Astigmatism: + - +0,5
a. Simplu
b. Compus. 0 0 +2,00
+ Hipermetropic compus
+ +0,5
-0,25
Miopic compus +2,00
-0,75
III. Astigmatism:
a. Regulat
b. Neregulat → trimitere oftamolog
IV. Astigmatism:
a. Cf. regulii (direct) → -2,00 ax180° (are valoarea „–„în jurul axei de 180° cu +, -
10° )
→ invers regulii (indirect- are valoarea „–„în jurul axei de 90°
cu +, - 10°
→ fiziologic → nu se corectează (-0,50 ax180° valoare avută
de majoritatea )
→ oblic
Cilindrul nu trebuie să crească la astigmatism.
Ectasie = dilatație temporară sau permanentă a unui organ cavitar sau tubular.
Risc de ectasie sau keratoconus → corneea cu formă inițială rotundă se subțiază și

începe să se bombeze în formă de con.
+0,50 + 1,00 ax90° trimitere la medic.

+0,50 – 0,50 ax90° (după picături)
Astigmatism miopic: → se corectează mai întâi sfera, apoi cilindrul

Se verifică probând lentilele:
1. Monocular
2. Binocular
3. Distanță.
Echivalent sferic = valoarea sferei + cyl = echivalent sferic.
Ex. : -0,75 – 0,50cyl ax180° echiv. -0,75 + (-0,25) = -1,00sf
Ex. : 18 ani, -2,00sf -1,50cyl ax180°
??? astigmatism miopic direct ( pentru că este în 180°).
Cilindrul care crește > 0,50 poate fi ectazie
Fără ciclioplegie:
sf OD: -0,75 → -1,25 → -1,50 → -2,00 ( nu se simte bine)

cyl OD: -0,50 → -0,75 → -0,75 → -1,00 (o mică tensiune)
→Rețetă: -1,50sf -0,75cyl ax180°.
După cicloplegie:
OD: -1,25sf ~ -1,50cyl ax180° →

la ectazie → cyl crește cu peste 0,50cyl
→ pacientul nu mai corectează.

OD -0,50 – 0,75cyl ax180° (obosește la condus) ≈ 0,4
În ochelar are -0,50 – 0,40 ≈ -1,00sf.
Astigmatism miopic direct
Echivalent sferic -0,50 – 0,40 ≈ -1,00sf
1. Monocular: -0,75 → -1,00sf
Apoi cyl -0,50sf ≈ cyl -0,50
2. Binocular – vede mult mai bine.
ASTIGMATISM
Ex. 1
OD: +5,00 – 3,00cyl ax180°
OS: +3,00 – 1,50cyl ax175°
+5,00
OD Astigmatism hipermetropic conform regulii

cu anizometropie
180° +5,00 – 3,00 = +2

OBS: Dacă ex. +5,00 – 3,00 ax85° este astigmatism indirect, invers regulii.
85° +3,00
OS Astigmatism
hipermetropic,invers regulii
175° +3,00 – 1,50 = +1,50
Ex. 2
OD: -3,00 + 1,00 ax90° = -2sf -1,00cyl ax180°

OS: -2,75 + 1,50 ax85°
90° -2,00
Astigmatism miopic conform regulii (direct)
180° -3,00
Ex. 3
OD: -6,00sf -0,50cyl

OS: -3,50sf -0,25cyl
Cu picături: OD -3,00sf Dimineața: OD: -1,50sf OD vede 1 c.c. (-0,75sf)
OS -2,50sf OS: -1,75sf OS vede 1 c.c. (-0,75sf)
După picături, AO +0,75sf → Spasm
Final +0,25 citit permanent.
Ex. 4
OD: +1,00 - 1,50cyl ax180°

OS: +1,50 – 1,50cyl ax175°
90° +1,00
OD: Astigmatism mixt
180° +1,00 – 1,50 = -0,50
85° +1,50
OS: Astigmatism hipermetropic simplu
(Hm apare doar într-o axă)
175° +1,50 – 1,50 = 0

Ex. 5
OD: -0,50 – 0,50cyl ax110° (apare pe verticală fiind mai aproape de 90°)
OS: +2,00 – 0,50cyl ax100°
110° -0,50 – 0,50 = -1,00
OD Astigmatism miopic invers
regulii
20° -0,50
100° +2,00 – 0,5 = +1,50

OS Astigmatism hipermetrop invers
regulii
+2,00
Obs: Când cilindrul pe orizontală este direct (conform regulii), iar când e pe verticală e invers
(≈90°)
Ex. 6
OD: +1,00 – 3,00cyl ax110°
OS: +0,50 – 2,00cyl ax105°
110° +1,00 – 3,00 = -2,00
OD
Astigmatism mixt invers (indirect)
20° +1,00
105° +0,5 – 2,00 = -1,5
OS Astigmatism mixt indirect
15° +0,5
Ex. 7
1. OD -1,00 – 4,00cyl ax130° Se schimbă și cilindrul > 0,5
2. -3,00 – 5,00cyl ax116° → suspect de keratokonus (KK)
3. -2,00 – 5,00cyl ax170° de obicei cilindrul nu se modifică.
Ex. KK
Astigmatism miopic: -0,5sf – 0,50 ax180° modific. cyl
După jumătate de an: -1,50sf – 1,00cyl ax160° suspect de keratoconus
După un an: -2,00sf – 3,00 nc
36 ani
OD +0,50sf
OS +1,00sf hipermetropie
Dacă ar fi: OD +0,25 – 0,25cyl VAO= 1 fără corecție

OS -0,25 - 0,25cyl
La distanță e foarte bine și se obosește la aproape → nu are nevoie de minus.
Picături de Tropicamidă → după picături OD +1,75 – 0,25cyl OD
+0,50 SPASM → pentru oboseală
OS +2,25 – 0,25cyl OS
+0,75.
Ex. 8
OD -3,00
OS +0,5sf – 0,5cyl ax10° OD: MIOPIE SIMPLĂ
100° +0,5sf
OS: Astigmatism hipermetropic simplu direct
10° +0,5 – 0,5 = 0
Ex. 9
OD: +1,00 – 1,50cyl ax30°
OS: +1,50 – 1,25cyl ax130°
120° +1,00
OD Astigmatism mixt direct
30° +1,00 – 1,50 = -0,5

130° +1,50 – 1,25 = +0,25
Astigmatism hipermetropic oblic
40° +1,50
Ex. 10
OD -2,00sf Miopie mică
OS -2,50sf -0,75cyl ax180° Astigmatism miopic
90° -2,50
OS Astigmatism miopic compus direct
180° -2,50 – 0,75 = -3,25
Ex. 11
OD: +5,00sf – 3,00cyl ax180°
OS: +7,00sf – 4,00cyl ax175°
90° +5,00
direct
180° +5,00 – 3,00 = +2,00
85° +7,00
Astigmatism hipermetrop cf
regulii(direct)
175° +7,00 – 4,00 = +3,00
Ex. 12
OD: -0,50sf MIOPIE SIMPLĂ
OS: +1,00 – 0,50cyl ax180°
90° +1,00
OS Astigmatism hipermetropic cf regulii
180° +1,00 – 0,50 = +0,50
Ex. 13
OD: +3,00
OS: +3,50 – 0,75cyl ax90°
90° +3,50 – 0,75 = 2,75
Astigmatism hipermetropic indirect
180° +3,50
Ex. 14
OD: -3,00 + 1,50cyl ax90° Transpoziția echivalentă (pentru că e pe +cyl)
= -1,50 – 1,50 ax180° OS: -2,00 - 2,00cyl ax180°
90° -3,00 + 1,50 = -1,50
OD Astigmatism miopic compus
180° -3,00
90° -1,50
OS Astigmatism direct
180° -1,50 – 1,50 = -3,00
Ex. 15
OD: -18,00 Vede 80%.
OS: -17,00
Ex. 16
OD: -0,75 – 0,25cyl ax180° fiziologic
OS: -1,00 – 0,25cyl ax16°
90° -0,75
OD
180° -0,75 – 0,25 = -1,00sf
Obs:
 Dacă înainte de cicloplegie are DP cu „–„iar după ciloplegie are DP cu „ +” → are
nevoie de corecție doar la aproape→se încearcă lentile cu +. Dacă la distanță la panou nu
vede decât 0,8 → se dau ochelari și de distanță.
 Aparatul dă vaorile (dp) la distanță.
 0,25
0,50 Fiziologic → doar aproape
ex. Echivalentul sferic se realizează în cazul în care pacientul nu suportă lentilele cylindrice:
+4,00sf – 1,00cyl ax80° → +3,50sf (se împarte cilindrul la 2 și se adună algebric cu
valoarea sferică)
Exemple de consultații, în vederea prescrierii unei rețete de ochelari.

Ex. 1
1) DV, 20 ani;
2) ARM OD: -2,75sf ≈ -1,25cyl ax20°

OS: -3,00sf ≈ -1,00cyl ax157°
3) Cu corecție proprie:
OD: -1,50sf -0,75cyl ax23° c.c.p.
OS: -1,75sf -0,75cyl ax137° c.c.p.
4) AV = <1
VOD = = 0,3
VOS = = 0,44
5) Se măsoară DP = 66mm (este distanța la aproape)

→ La ochelarii permanenți: +1mm
→ La ochelarii de distanță: +2mm
ex. → La aproape: 62mm
Pentru cei permanenți: 63mm
→ La departe: 64mm
6) Fixăm DP pe ochelarii de testare, ocluzăm ochiul stâng:

→ Se pornește la început de la valoarea ce are pacientul în ochelarii proprii OD: -1,5sf
→ Prima oară se modifică sfera OD -1,75
-2,00
→ A doua oară, se modifică cilindrul -1,00 ax20°
→ Mărim sfera ochiului drept -3,00sf ~– 1,00cyl ax20°.
Analog, lăsăm lentilele, punem ocluzorul pe ochiul drept.
Obs: Pe „–„ urcăm dp
„+ „coborâm dp.
OS: -3,00sf~ – 0,75cyl ax137°
Ex. 2 D.E.M., 24 ani.

Diagnostic: Astigmatism miopic
OD: -0,25cyl ax180°
OS: -0,25sf – 0,25cyl ax17°
DP= 63mm
Obs: Sub 40 de ani, se recomandă cu picături de exemplu, oboseala la calculator
→ -0,25 fără picături
→ +1,50 cu picături.
Sunt miopi care văd mai clar cu -2,75 → -3,00.
Obs: Pt. Isterie se recomandă punerea pe rând a lentilelor: +10sf, – 10sf → sticlă plată
Ex. 3 Nastasia ,52 ani

Corecția OD: -2,25sf -2,75cyl ax21°
proprie OS: -1,00sf -1,25cyl ax156°
ARM OD: -2,25sf -4,00cyl ax17°
OS: -1,25sf -1,25cyl ax144°
Ex. 4 Vlad, 22 ani

ARM OD: -2,50sf -1,25cyl ax18°
cicloplegie OS: -2,75sf -1,00cyl ax157°
Cu corecție proprie : OD: -3,00sf -1,00cyl ax20°
OS: -2,75sf -0,75cyl ax137°
Final corecție: OD: -2,50sf -1,00cyl ax20°
OS: -2,75sf -0,75cyl ax137°
5. PRINCIPALELE AFECŢIUNI ALE OCHIULUI PENTRU
CARE OCHELARUL NU CORECTEAZĂ
5.1. Cataracta
Cataracta este o opacifiere a cristalinului natural al ochiului şi este asociată cu o tulburare
similară miopiei, adică o tulburare a vederii la distanţă. Pe plan mondial aceasta este cauza cea
mai răspândită a orbirii. Dezvoltarea cataractei la adult se datoreaza îmbătrânirii, expunerii
luminii solare, fumatului, subalimentaţiei, unor traumatisme oculare, unor boli de sistem,
precum si unor medicaţii cum ar fi steroizii. Mai mult de jumătate dintre persoanele trecute de 65
de ani au cataractă, factorul declanşator principal al acesteia fiind îmbătrinirea. Pacienţii cu
cataractă se plâng de obicei de imagini înceţoşate, neclare, cu culori şterse: (fig. 2.2), vederea
normală fiind cea din (fig. 2.1).
Fig. 2.1 Vedere normala Fig. 2.2 Vedere cu cataractă
Simptomele cele mai frecvente ale cataractei sunt:
- Vederea înceţosată
- Vedere redusă noaptea
- Schimbarea mai frecventă a dioptriilor

- Estomparea culorilor
- Sensibilitate mărită la lumină, apariţia unui halou în jurul luminilor
- Vedere dublă sau multiplă
Atenţie! Aceste simptome pot apare si la alte afecțiuni ale ochiului, asa că un sfat al
specialistului este absolut obligatoriu!
Cataracta reprezintă afecţiunea oftalmologică cu o frecvenţă destul de crescută şi care va

duce la o scădere a acuităţii vizuale printr-o pierdere a transparenţei unuia dintre mediile ochiului
şi anume a cristalinului.
5.1.1. Cristalinul
Cristalinul (fig.2.3.) este acea parte a ochiului care ajută la focalizarea luminii pe retină.
Retina este un strat fotosensibil care îi transmite semnale vizuale creierului. Cristalnul este
localizat imediat în spatele irisului, partea colorată a ochiului.
Fig. 2.3. Cristalinul
Cristalinul reprezintă o lentila perfect transparentă şi care prin mişcarea muşchilor ciliari se
poate dilata sau contracta în funcţie de adaptarea la distanţă vizualizată dar şi la cantitatea de
lumina care îi este oferită.
Cristalinul reprezintă o lentilă formată din trei straturi : capsula, cortexul şi nucleul.
Obiectul sau obiectele pe care dorim să le vizualizăm, reflectată lumina către ochiul uman,
*care patrunde prin cristalin pentru a forma imaginea pe retină.
Până să ajungă la retină, această imagine prin luminozitate va traversa mai întâi corneea,
prin pupila la umoarea apoasa si mai apoi la cristalin.
Cristalinul îsi schimbă forma, devenind mai rotund când privim obiecte apropiate si mai
aplatizat când privim obiecte aflate la distanţă. Cristalinul este format în cea mai mare parte din
apă si proteine. Câteodata aceste proteine opacifiază o mică parte a cristalinului. Aceasta este
cataracta (fig.2.4). Cu timpul opacifierea se extinde la întrega suprafaţă a cristalinului,
îngreunând astfel si mai mult vederea.
Fig. 2.4. Cataracta
5.1.2. Tipuri de cataractă
a) Cataracta datorită îmbătrânirii(senilă): majoritatea cataractelor sunt legate de îmbătrânire.
b) Cataracta congenitală: unii copii se nasc cu cataractă sau o dezvoltă în primii ani de viaţă,
de multe ori la ambii ochi. Acestea nu ar trebui să afecteze vederea. Dacă totuşi o afectează,
trebuiesc operate.
c) Cataracta secundară: poate sa apară la un interval variabil, de la câteva săptămâni până la

câţiva ani de la operaţia de cataractă, cât şi după cea de extracţie a cristalinului transparent (fără
cataractă), în scop refractiv; apariţia ei fiind influenţată de mulţi factori.
d) Cataracta traumatică: poate apărea imediat după un traumatism. Ea se poate dezvolta însă
şi după câţiva ani.
În cazul cataractei, cristalinul începe să îşi mărească curbura anterioara se opacifiază, din
acest motiv imaginea se focalizează în faţa retinei, neclară, înceţoşată (fig. 2.6) şi nu pe retină ca
în cauzl ochiului sănătos, când cantitatea de lumină care pătrunde prin cristalin este cea necesară
pentru o vedere normală (fig. 2.5). În acest ultim caz avem un cristalin transparent, sănătos.
Fig.2.5. Focalizarea unei imagini Fig. 2.6. Focalizarea aceleiaşi imagini

cu un ochi sănătos cu cataractă
5.1.3. Tratamentul cataractei
Iniţial, vederea afectată de cataractă poate fi îmbunătăţită printr-o nouă prescriere de ochelari
sau o iluminare mai puternică. Totusi, când cataracta avansează, intervenţia chirurgicală este
singura soluţie.
Operaţia de cataractă devine necesară în momentul în care afectează activitatea zilnică a

pacientului. Decizia pentru operaţie îi aparţine însă acestuia. Dacă pacientul are cataractă la
ambii ochi, ei nu pot fi operaţi în acelaşi timp. Fiecare ochi va fi operat separat. În zilele
noastre, operaţia de cataractă este una dintre cele mai sigure şi eficiente operaţii.
Cea mai bună cale de a trata cataracta este înlocuirea cristalinului natural opacifiat cu un
cristalin artificial, nou, transparent. Acest nou implant va rămîne permanent clar şi nu va necesita
niciodată înlocuirea sa. De aceea alegerea cristalinului este foarte importantă pentru reuşita
operaţiei.
Cristalinul natural este închis într-o capsulă, un învelis care îl ţine în poziţie.
Cea mai modernă tehnică chirurgicală folosită în prezent este facoemulsificarea denumită pe
scurt „faco”.
În chirurgia prin facoemulsificare chirurgul deschide partea frontală a capsulei şi introduce o

sondă în cristalinul opacifiat pe care îl sparge (emulsifică) şi cu care aspiră toate particulele
rezultate din această emulsificare (fig.2.7.).
Această tehnică chirurgicală necesită o incizie de 2,2 – 2,8 mm, rezultând o vindecare mult
mai rapidă. Odată terminată procedura de înlăturare a cristalinului natural opacifiat, se trece la
înlocuirea lui cu un cristalin artificial, numit implant de cristalin sau IOL (intraocular lens).
Cele mai avansate implanturi sunt cristalinele foldabile (fig.2.8.). Aceste cristaline sunt
realizate dintr-un material flexibil care le permite să fie răsucite (împăturite), putând fi astfel
implantate prin acea mică incizie de care pomeneam mai sus. Aceasta fiind interveneţia
extracapsulară.
Există cazuri, mai rare, când cristalinul natural este prea tare pentru a fi emulsificat cu
ultrasunete (asta se întâmplă şi dacă se întârzie foarte mult operaţia). În această situaţie, chirurgul
este nevoit să extragă cristalinul cu capsulă cu tot, efectuând o incizie mai mare. Aceasta fiind
operaţia de cataractă intracapsulară.
Fig. 2.7. Emulsificarea cristalinului Fig. 2.8. Introducerea cristalinului
şi aspirarea particulelor artificial foldabil

5.1.4. Avantaje după intervenţia de înlocuire a cristalinului
Unul din avantajelele tehnicii prin facoemulsificare este acela că, prin realizarea unei incizii
mici, care nu necesită sutură şi se vindecă mult mai repede, îi permite pacientului să plece acasă
imediat după operaţie si să-si reia activităţile obisnuite în foarte scurt timp.
După operaţie, majoritatea pacienţilor vor avea nevoie de ochelari pentru citit.
Ochelarii pentru vederea la distanţă vor putea fi însă eliminaţi. În majoritatea cazurilor,
vindecarea completă se produce după aproximativ doua săptămâni de la operaţie, moment în care
se poate face si prescrierea noilor ochelari.
5.1.5. Cristaline artificiale folosite pentru operaţia de

cataractă
Cristalinul rigid (nefoldabil)
Cristalinul rigid are avantajul unui preţ mai mic, dar necesită o incizie mai mare, de 5 – 6
mm, cu sutură (coasere), rezultând implicit o vindecare mai îndelungată. Se folosesc mai rar,
doar la cererea expresă a pacientului. După operaţia de cataractă cu cristalin artificial pacientul
necesită ochelari pentru citit.
Cristalinul monofocal din acrilat (Acrysof®)
Acrilatul este un material foarte bun, cu o bună compatibilitate biologică, cu filtru pentru
radiaţiile invizibile ultraviolete (UV) si pentru radiaţiile albastre din spectrul vizibil. La fel şi
după folosirea cristalinului monofocal, în operaţia de cataractă pacientul necesită ochelari pentru
citit după operaţie.
Cristalinul asferic natural din acrilat (Acrysof® IQ)
Cristalinul asferic oferă o vedere postoperatorie mai bună şi un contrast mai bun datorită
reducerii aberaţiilor sferice. Fiind mai subţire decât cristalinele celelalte, necesită o incizie si mai
mică (1,8 – 2 mm). Deasemenea şi această operaţie necesită ochelari pentru citit după operaţie.
Cristalinul multifocal (Acrysof® ReSTOR®)
Este unul dintre cele mai noi si revoluţionare cristaline artificiale care permite pacienţilor
operaţi de cataractă să vadă clar la orice distanţă fără ochelari. Este însă si cel mai scump
cristalin.
5.1.6. Operaţia de cataractă
Ochiul trebuie examinat cu multă atenţie înaintea operaţiei. Cu ajutorul unor echipamente
speciale se măsoară ochiul si se determină puterea cristalinului artificial care trebuie implantat
(biometrie).
În ziua în care pacientul este programat pentru efectuarea operaţiei, acesta trebuie să se
prezinte la cabinet cu o jumătate de oră înainte de a intra în sala de operaţie .
În timpul operaţiei, care nu durează în mod normal mai mult de 15 – 20 minute, pacientul
este conştient. De obicei se foloseşte anestezia locală care elimină orice senzaţie neplăcută şi
care împiedică mişcarea ochiului în timpul operaţiei. Folosind echipamente speciale
ultramoderne (microscop operator, aparate cu ultrasunete), se înlocuieşte cristalinul natural
bolnav cu un cristalin artificial. Laserele nu sunt folosite în timpul acestor proceduri.
5.2. Glaucomul
Glaucomul este o afecţiune cronică a ochilor care se manifestă prin creşterea tensiuniii
intraoculare, afectarea prin distrugerea completă şi progresivă a nervului optic, îngustarea
câmpului vizual şi scăderea acuităţii vizuale până la cecitate . Acest fapt conduce la ruperea
legaturii dintre globul ocular si creier: imaginea, care apare pe retina, nu se mai transmite la
creier.
Din păcate, glaucomul este o afecţiune majora de sănatăte publică răspândită în toată lumea.
La nivel individual, glaucomul reprezinta o forma particulara de orbire, care, spre deosebire de
cataractă e ireversibilă. Deşi patogeneza nu e înca înţeleasă pe deplin, manevrele terapeutice de
reducere a tensiunii intraoculare par să încetinească progresia bolii la majoritatea pacienţilor.
Diagnosticul precoce oferă calea cea mai bună de a maximiza numarul anilor de vedere pentru
pacienţii care au glaucom.
Orice pierdere a vederii care s-a produs până în momentul diagnosticului şi al inceperii
tratamentului este ireversibilă.
De aceea diagnosticarea precoce şi tratamentul sub supravegherea

unui oftalmolog reprezintă elementele cele mai importante în prevenirea şi stoparea evolutiei lui.
De această boală suferă, în special, persoanele cu o vârstă de peste 40 de ani. Orice persoană
trecută de această vârstă ar trebui să meargă în mod regulat la oftalmolog, chiar dacă nu are
aparent probleme de vedere. Însă glaucomul îi poate afectează şi pe tineri (glaucomul juvenil) şi
chiar pe nou-născuţi (glaucomul congenital).
În ziua de astăzi, oftalmologia cunoaşte doar o singură cale de prevenire a cecităţii, cauzate
de glaucom: diagnosticul oportun şi tratamentul corect. Datorită metodelor moderne de
tratament majoritatea bolnavilor reuşesc să-şi păstreze vederea şi bucuria percepţiei lumii
înconjuratoare.
Glaucomul nu doare, el orbeşte!
Glaucomul este o boala “vicleană”, care de cele mai multe ori nu prezintă niciun semn
bolnavului, astfel că în momentul în care bolnavul constată sau conştientizează o inrăutăţire a
vederii, de cele mai multe ori este prea târziu.
5.2.1. Tipuri de glaucom
Glaucomul poate fi de mai multe tipuri:
a) Glaucom congenital – este o afecţiune rară (1/10.000 nasteri), bilaterală în 75% din
cazuri, afectând mai frecvent sexul masculin. Se asociază cu anomalii genetice. Trebuie
monitorizat cu atenţie pentru că poate conduce frecvent la handicap vizual sever.
b) Glaucom primitiv cu unghi deschis - cronic (GPUD) – 60% din cazuri. Se asociaza cu
valori ale presiunii intraoculare (PIO) mai mari de 21 mm Hg.
c) Glaucom primitiv cu unghi închis (GPUI) – 20% din cazuri (conformaţie anatomica =
ochi mai mic, avand unghiul camerei anterioare sub 25 grade, frecvent pacienţi cu
hipermetropie). Evoluţia glaucomului primitiv cu unghi închis este mai dramatic comparativ cu
cea a GPUD, existând 2 forme de închidere a unghiului: atacul acut de glaucom şi glaucomul
malign.
d) Glaucom secundar cu unghi deschis: de cauza oculara (exfoliativ, pigmentar,

inflamator, post traumatic, asociat cu tumori intraoculare, hemoragie oculara, indus cristalinian)
sau iatrogen (determinat de tratamentul cortizonic, postlaser).
e) Glaucomul secundar cu unghi inchis: cu bloc pupilar (determinat de cataracta

intumescentă) sau fără bloc pupilar (glaucomul neovascular, postinflamator);
Forma cea mai frecventă a bolii este glaucomul primitiv cu unghi deschis-cronic. Gravitatea
acestei boli este dată de faptul că rămâne până târziu asimptomatică. Presiunea intraoculară
creşte lent sau devine instabilă iar pierderea câmpului vizual se produce începând de la periferie.
Glaucomul cronic e cel mai adesea asimptomatic, diagnosticul fiind pus din întâmplare, la
un consult de rutină; uneori poate avea simptome nespecifice – lăcrimare intermitentă, senzaţie
de oboseală oculară, senzaţie de “simtire a ochilor”; în formă foarte avansată, scade şi vederea, în
special câmpul vizual, care se îngustează treptat-treptat (fig. 2.10.) faţă de vederea sănătoasă (fig.
2.9.).
Fig. 2.9. Vedere sănătoasă
Fig.2.10. Glaucom avansat - Insulă de vedere centrală prin
îngustarea concentrică a câmpului vizual
5.2.2. Condiţii ce trebuie întrunite pentru evitarea riscului

de a orbi
>Depistare precoce
>Tratament adecvat prescris de către medicul oftalmolog
>Monitorizarea unor parametri – acuitate vizuală, presiune intraoculară, câmp vizual etc.
>Complianţa la tratament a pacientului.
Informarea pacientului şi o relaţie terapeutică de calitate pot contribui la un
management mai bun al bolii.
5.2.3. Tratamentul glaucomului
Tratamentul variază în funcţie de tipul acestuia. De exemplu, în glaucomul

congenital oportună este intervenţia chirurgicală, în glaucomul primitiv cu unghi îngust se
practică terapia laser, iar în glaucomul primitiv cu unghi deschis, o tensiune intraoculară ţintă se
atinge prin tratament medicamentos, iar când acesta nu mai dă rezultate, se apelează la
intervenţia chirurgicală. Operaţia de glaucom nu „redă” din păcate vederea, face doar ca ea să nu
se deterioreze mai mult.
Pe lângă tratamentul adecvat fiecărei forme de glaucom, foarte importantă este urmărirea
atentă a pacienţilor:
- tonometria lunară (măsurarea lunară a tensiunii intraoculare),
- câmp vizual la 4-6 luni,
- tomografie computerizată de nerv optic anual,
- examinarea fundului de ochi la câteva luni.
5.2.4. Concluzie legată de glaucom
Glaucomul este o boală “insidioasa”, fără manifestări zgomotoase, cu o incidenţă din ce în

ce mai crescută, care netratată corect duce la orbire permanentă şi ireversibilă. Vizitele periodice
la medicul oftalmolog, investigaţiile complete şi corecte, tratamentul corect administrat în
functţe de caz, efectuat cu seriozitate de către pacient pot preveni efectele nedorite ale acestei
boli.
5.3. Degenerescenţa maculară datorată vârstei
Degenereşcenţa maculară reprezintă deteriorarea maculei fig.2.11 (o zonă a retinei la nivelul

fundului de ochi, care ne permite să vedem clar detaliile fine şi să îndeplinim activitati ca cititul
şi şofatul etc.).
Fig.2.11. Ochiul secţioant cu indicarea maculei
Macula lutea este situată exact în centrul retinei, fiind singurul loc în care vederea este
extrem de clară. La examinarea retinei, această zonă apare galbenă (fig.2.12). Funcţia
celulelor fotosensibile, foarte concentrate în această zonă, poate fi afectată de diverse boli. Cele
mai frecvente afecţiuni se datorează înaintării în vârstă.
Când macula nu funcţionează corect, vederea centrală poate fi afectată de înceţoşare, pete
negre sau distorsiuni.
Fig. 2.12 Apariţia petei galbene pe retină- macula
Degenereşcenţa maculară afectează abilitatea de a vedea la distanţă sau aproape. Astfel

anumite activităţi – cititul, introdusul aţei în ac pot deveni dificile sau imposibile.
Această boală este nedureroasă, nu duce niciodată la pierderea vederii, dar este invalidantă
deoarece persoana ce prezintă această afecţiune nu mai poate citi, nu mai vede bine la TV, nu
mai poate privi fotografii. De exemplu, când priveşte chipul unei persoane, în loc de faţă vede o
pată neagră sau gri.
În multe cazuri boala avanseaza lent, atât de lent încât persoana în cauză nu îşi dă seama de
alterarea vederii, nu este obligatoriu să apară în acelasi timp la ambii ochi. Există însă cazuri
când boala avansează foarte repede şi de multe ori afectează vederea ambilor ochi.
Relaţiile cauzale nu sunt foarte clare, dar circulaţia sanguină deficitară şi problemele
metabolice par să aibă un rol important. Doar în cazuri excepţionale, evoluţia bolii poate fi
afectată de schimbarea stilului de viaţă. Degenerescenţa maculară (fig.2.13) datorată vârstei
constituie cauza cea mai frecventă a problemelor de vedere la adulţi în lumea occidentală.
Fig. 2.13 Degenereşcenţa maculară
5.3.1. Modalităţi de recunoaştere a modificărilor datorate

vârstei la nivelul maculei
În cele mai multe cazuri, imaginea obiectelor apare fracţionată, cu bucăţi lipsă, obiectul
observat poate apărea ca prin ceaţă sau nu este deloc vizibil. Problemele se observă cel mai uşor
în timpul cititului sau al desfăşurării unor activităţi la distanţă mică. Zona din jurul obiectului
observat, numită periferică, este percepută mai clar.
Modificările maculei, nu determină orbirea. Însă va scădea treptat abilitatea de a citi, deşi de
regulă acesta nu este un proces rapid. În cazurile în care scade şi vederea de orientare, aceasta se
datorează probabil altei afecţiuni, necesitând evaluarea de către medicul oftalmolog.
5.3.2. Tratamentul modificărilor maculei datorate vârstei
Din păcate, nu există tratament pentru ameliorarea simptomelor. Dacă în percepţia obiectelor
formate din linii drepte (cadrul uşii, rama unui tablou etc.) apar brusc linii frânte, acesta poate fi
un semn că s-a produs o nouă inflamaţia în apropierea maculei. Aceasta necesită examinarea de
către medicul oftalmolog. În cazuri excepţionale, inflamaţia poate fi redusă prin tratamentul cu
laser. Aceasta poate constitui o modalitate de încetinire a deteriorării vederii.
În unele tipuri de modificări datorate vârstei, se poate utiliza cu succes aşa-numitul
tratament fotodinamic. Metoda este nouă, însă disponibilă în clinicile oftalmologice mari.
În cazurile scăderii treptate a vederii la ambii ochi, se recomandă utilizarea dispozitivelor
optice medicale şi se oferă consiliere în acest sens.
Factori de risc: - predispoziţie familială
- vârstă peste 55 ani
- hipercolesterolemia
- fumatul
- diabetul zaharat
- expunerea la lumina puternică
5.3.3. Tipuri de degenerescenţă maculară
Îmbătranirea normală a retinei: presupune formarea unor mici depozite de „drusen” cauzate
de acumularea de material amorf (lipofuscina). Depozitele excesive determină apariţia celor două
forme de degenerescenţă maculară (fig. 2.14).
Forma „uscată” (nonexudativă, atrofică)

Majoritatea oamenilor (90% dintre cazuri) prezintă degenerescenţa maculară – forma
„uscată”. Este produsă de îmbătranire şi de subţierea ţesuturilor maculei. Pierderea vederii are
loc de obicei treptat.
Forma „umedă” (exsudativă)

Apare în aproximativ 10 % dintre cazuri . Apare atunci când se formează vase de sânge
anormale sub retină. Din aceste vase se scurge fluid sau sânge şi consecutiv este afectată vederea
centrală. Pierderea vederii poate fi rapidă şi severă.
Fig. 2.14. Forme de degenerescenţă maculară
5.3.4. Simptome degenerescenţă maculară
 Scăderea acuităţii vizulale: modificarea vederii în porţiunea centrală a retinei

(nu afectează vederea periferică – de ex. puteţi vedea conturul ceasului dar nu puteţi spune
cât este ceasul),
 Cuvintele de pe o pagină apar voalate;

 În centrul câmpului vizual apare o zonă intunecată sau goală;
 Metamorfopsii = liniile drepte apar distorsionate;
Deşi nu duce rapid la orbire, degenerscenţa maculară devine invalidantă în timp. Impactul
iniţial al degenerescenţei maculare asupra vederii poate fi minim şi de aceea pacientul neglijează
vizita la un medic specialist, în fazele timpurii ale bolii.
5.3.5. Diagnosticarea degenereşcenţei maculare
 Testul Amsler- se priveşte un careu asemănător cu hârtia milimetrică;

 Examenul fundului de ochi:
 Angiofluorografie : pentru detectarea vaselor anormale de sânge;
 OCT tomografie în coerenta optică: permite obţinerea unor imagini foarte subţiri, sub
10 icroni, 3D pentru o diagnosticare, tratare şi monitorizare cât mai corectă.
5.3.6. Tratamentul degenerescenţei maculare
Suportiv: prin consiliere, schimbari ale stilului de viaţă (renunţarea la fumat, suplimente
nutritive pe baza de antioxidanti, acizi grasi nesaturaţi, luteiă, vitamine, zinc, cupru, seleniu).
În formă umedă:
 chirurgie laser şi terapie fotodinamică

 injectare intravitreană de inhibitori de factori de creştere vasculoendotelial VEGF
5.3.7. Evoluţie şi complicaţii
Poate evolua spre scăderea vederii centrale. Apariţia formei „umede” la un ochi creşte riscul
de apariţie a acestei forme la celalalt ochi.
Complicaţii care apar în tratarea degenereşcenţei maculare cu injecţiile intravitreene

(endoftalmita 0.1 %) pot fi:
 decolare retiniană
 cataractă
 creşterea tensiunii intraoculare
 hemoragie subconjunctivală
 inflamaţie intraoculară
 durere
 scăderea acuităţii vizuale
În cazul tratării degenereşcenţei maculare prin terapie fotodinamică PDT pot apărea
următoarele complicaţii :
 inflamaţie, hipersensibilitate la nivelul locului de injecţie

 durere de spate 2 %
 tulburari de vedere trecătoare
 scăderea acuităţii vizuale severe 4 %
Contraindicaţiile în tratarea degenereşcenţei maculare cu injecţii intravitreene sau prin
terapie fotodinamică sunt:
 insuficienţă hepatică
 porfirie
 alergie la componente
5.4. Keratoconusul
5.4.1. Ce este Keratoconusul?
Keratoconusul reprezinta o afectiune oculara non-inflamatorie din categoria ectaziilor corneene,

caracterizata prin deformarea si subtierea progresiva a suprafetei corneene, aceasta protruzionand
intr-o anumita zona sub forma unui con. Printre cauzele acestei boli se numara:
5.4.2. Cauza Keratoconusului
 in primul rand printre cauzele keratoconusului se afla factorii genetici(exista defecte calitative la
nivelul fibrelor de colagen din alcatuirea corneei, care o fac susceptibila la subtiere si
deformare);
 factorii de mediu (radiatiile UV);
 factori endocrini (se asociaza uneori cu disfunctiile glandei tiroide)
 factori imunologici (ca si majoritatea bolilor autoimune, keratoconusul asociaza un dezechilibru
intre moleculele proinflamatorii si cele antiinflamatorii de la nivelul corneei).
Primele manifestari sugestive pentru keratoconus survin de regula in ultimii ani ai adolescentei.
Se crede ca aparitia keratoconusului se intampla dupa ce procesul de crestere inceteaza, intre 16
si 21 de ani. Printre factorii ce favorizeaza declansarea bolii se numara:
 frecatul ochilor;
 purtarea indelungata a lentilelor de contact (peste 10 ani, mai mult de 10 ore pe zi);
 expunerea la razele ultraviolete;
 diverse atopii.
5.4.3. SEMNE SI SIMPTOME KERATOCONUS
Unul dintre primele simptome ale keratoconusului poate fi prurit (mancarimi) asociat sau nu cu
alergii cu implicare oculara. In acelasi timp, se constata aparitia sau agravarea unor vicii de
refractie (astigmatism miopic) ceea ce aduce pacientul la oftalmolog pentru modificarea
prescriptiei de ochelari sau din dorinta de a trece la purtatul lentilelor de contact.
La inceputul evolutiei bolii, pacientii se plang de scaderea acuitatii vizuale, astigmatismul

necorectat determinand incetosarea vederii atat la citit, cat si la distanta, ceea ce determina
pacientul sa fie nemultumit ca nu gaseste nici un punct in care vederea sa fie clara. Ca atare, la
keratoconus vederea este afectata.
La unii pacienti se observa micsorarea fantei palpebrale prin care, in mod involuntar, se incearca
aplicarea unei presiuni asupra globului ocular pentru a scadea gradul de astigmatism si a micsora
fascicolul luminos care traverseaza mediile transparente ale ochiului. Aceasta asigura un aparent
confort, imbunatatind acuitatea vizulala.
Printre alte simptome se numara fotofobia si halourile, de regula pe timpul noptii. Pacientii
descriu fotofobia ca un disconfort accentuat in zilele insorite sau la lumina puternica. Halourile
apar la cei care conduc pe timp de noapte.
Pe masura ce suprafata corneei devine mai neregulata, apar manifestari tipice pentru keratoconus
precum imaginile fantoma, diplopia monoculara (vederea dubla care persista la acoperirea
celuilalt ochi), ca si deformarea imaginii sau perceprea unor imagini multiple ale aceluiasi
obiect.
De aceea keratoconusul trebuie suspicionat in cazul oricarui tanar adult cu astigmatism neregulat
sau astigmatism miopic la care apare modificarea rapida a valorii dioptriilor, ce nu se mentin
constante de la un consult la altul sau daca nu se poate obtine o acuitate vizuala cu cea mai buna
corectie egala cu 1.
5.4.4. CUM SE STABILESTE DIAGNOSTICUL DE

KERATOCONUS?
In momentul aparitiei unuia sau mai multora dintre manifestarile descrise mai sus se impune un
consult oftalmologic in care specialistul va recomanda o serie de investigatii folosind aparate
speciale menite sa evalueze suprafata si grosimea corneana. De regula, se indica urmatoarele
investigatii: keratometrie, pahimetrie, topografie corneana simpla sau de tip Pentacam,
microscopie speculara.
Dupa stabilirea diagnosticului de keratoconus si a stadiului de evolutie cu ajutorul acestor

investigatii, se va stabili daca boala este progresiva sau stabilizata. In momentul de fata, in cazul
unui pacient tanar cu dovada de keratoconus progresiv este indicat tratamentul in cel mai scurt
timp. In cazul pacientilor peste 40 ani, tratamentul nu reprezinta o indicatie absoluta, cu exceptia
celui optic, al viciului de refractie, deoarece se considera ca boala este deja stabilizata in mod
natural o data cu inaintarea in varsta si riscul de progresie este foarte redus.
 keratometrie;
 pahimetrie;
 topografie corneana simpla sau de tip pentacam;
 microscopie speculara.
5.4.5. TRATAMENT KERATOCONUS
In prezent exista mai multe optiuni in ceea ce priveste tratamentul keratoconusului.

Tratamentul optic pentru keratoconus presupune corectarea astigmatismului cu ajutorul lentilelor
aeriene (ochelari) sau in cazul in care aceasta nu se dovedeste satisfacatoare, cu ajutorul
lentilelor de contact moi sau dure, gaz-permeabile. La keratoconus lentilele ajuta pacientul la
corectia vederii, dar nu trateaza si boala.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL AL KERATOCONUSULUI INCLUDE:
1. Crosslinkingul fotooxidativ cu riboflavina – are ca scop cresterea rezistentei mecanice a

corneei prin crearea unor noi legaturi inre fibrele de colagen din structura corneei. Are la baza o
reactie de copolimerizare a fibrelor de colagen sub actiunea radiatiilor UV, reactia fiind
catalizata de un derivat al vitaminei B2 (Riboflavina). In momentul de fata este dovedit clar
efectul procedeului in stoparea evolutiei bolii. Indicat indeosebi in stadiile I si II de boala, s-a
dovedit a fi eficient chiar si la unii pacienti cu keratoconus stadiul III, inainte de aparitia
complicatiilor.
Este un procedeu minim invaziv, initial presupunand indepartarea stratului de la suprafata

corneei (epiteliu) pentru a permite difuziunea riboflavinei spre straturile profunde. In prezent se
poate realiza cu rezultate comparabil de bune si fara indepartarea epiteliului cornean (procedeu
transepitelial), evitandu-se astfel disconfortul legat de expunerea terminatiilor nervoase corneene
(durere) sau complicatiile postoperatorii (infectii).
2. Implantarea de inele intracorneene – este o interventie chirurgicala menita sa modifice raza de

curbura a corneei prin aplicarea unor forte mecanice la nivelul acesteia (inele de polimetil
metacrilat introduse in interiorul corneei prin incizii la periferia acesteia). O complicatie
redutabila o reprezinta migrarea inelelor in camera anterioara.
3. Transplantul de cornee – se apeleaza la transplant ca ultima incercare de restaurare a acuitatii
vizuale atunci cand celelalte metode au esuat sau cand diagnosticul este pus intr-un stadiu
avansat (III sau IV). Reprezinta singura optiune in momentul in care au aparut complicatiile
keratoconusului (edem cornean ireversibil).
Presupune inlocuirea coreneei pacientului cu una prelevata de la cadavru, care este suturata sub
anestezie locala sau generala. Pe langa rejetul de grefa, cu incidenta mult redusa in prezent
datorita terapiei preoperatorii agresive, o alta complicatie ce poate aparea in timp este legata de
vascularizarea grefonului cu scaderea acuitatii vizuale dupa mai multi ani de la interventia
initiala.
Cele mai moderne metode de tratament
Implantarea unor inele dintr-un material special, biocompatibil PMMA in grosimea corneei.
Aceste inele se numesc INELE INTRACORNEENE si sunt personalizate, adica sunt specifice
fiecarui pacient. Sunt calculate intr-un mod foarte bine stabilit in functie de parametriivizuali si
anatomici ai ochiului si au ca scop aplatizarea corneei. Aceasta aplatizare duce la o imbunatatire
foarte importanta a vederii.
Aceasta implantare se poate realiza cu ajutorul unui laser care foloseste tehnologia
INTRALASE, un laser in femtosecunde. El este cel care face tunelul prin care este bagat acest
inel, ducand la un rezultat final precis si usor de cuantificat fata de metoda manuala.
CROSSLINKING Cornean este o metoda moderna de tratament. Este o reactie de

fotopolimerizare intre o substanta speciala riboflavina si colagenul din stoma corneana sub o
lampa de UV-A speciala. Se aplica din 5 in 5 min la nivelul cornean apoi se sta sub aceasta
lampa de UV 30 min. Riboflavina intareste legaturile de colagen de la nivelul cornean
nemaipermitand corneei sa se deformeze.
Tehnica este realizata tot cu ajutorul laserului in femtosecunde, iar disconfortul pe care il resimte
pacientul este minim.
Stabilizarea refractiei si imbunatatirea vederii incep sa fie observate de pacient in aproximativ 2
luni.
De cele mai multe ori aceste 2 tehnici se pot asocia fie in aceeasi sedinta fie in etape succesive.
Keratoplastia perforanta sau TRANSPLANTUL DE CORNEE este ultima metoda.
Este foarte dificila ca tehnic, dar si din punctul de vedere al materialelor necesare
5.5. Aplicaţii
5.5.1. Studiu de caz - Optometrie – Anamneză
Examinarea corectă a unui bolnav de ochi

Aceasta examinare cuprinde în mod schematic:
- interogatoriul;
- examenul somatic general al bolnavului;
- examenul local al ochiului;
- examene complementare de laborator.
Etapele parcurse pentru examinarea bolnavului
- interogatoriul bolnavului
- datele personale ale bolnavului;
- motivul prezentarii la medic;
- istoricul bolii actuale;
- antecedentele personale şi eredo-colaterale ;
- condiţiile de viaţă şi de muncă.
Datele personale ale bolnavului
Vom nota numele şi prenumele, vârsta, sexul, starea civila, profesia, locul de muncă,
domiciliul.
Vârsta, poate da anumite indicaţii în stabilirea diagnosticului. Astfel, la un bolnav în etate ne

gândim la glaucom, cataractă, afecţiuni vasculare ale retinei şi alte afecţiuni caracteristice acestor
vârste.
Copiii se îmbolnăvesc mai frecvent de keratoconjunctivită, prezintă complicaţii ale bolilor
infecţioase eruptive, traumatisme, vicii de refracţie şi altele. Anumite afecţiuni, cum sunt
îmbolnăvirile cu caracter profesional, se întâlnesc mai ales la sexul masculin.
Anumite condiţii de muncă favorizează apariţia unor înbolnăviri ca:
- conjunctivite în mediu cu praf,
- corpi străini la frezori,
- nevrită optică retrobulară în intoxicaţii cu mercur, benzen,
- nistagmus la minieri,
- astenopie acomodativa la elevii cu vicii de refracţie.
Locul de naştere şi domiciliul au importanţă, întrucât unele afecţiuni se întâlnesc
mai frecvent în anumite regiuni sau ţări.
Motivul prezentării la medic
Ne informăm asupra simptomelor subiective şi obiective prezentate de bolnav.
Bolnavii oculari se plâng de tulburări de vedere ca:
- scăderea vederii,
- eclipsă de vedere,
- pete în câmpul vizual,
- vedere dublă;
- dureri sau senzaţii neobişnuite în sfera oculară, localizate sau iradiate.
Durerea în sfera oculară a senzaţiile de prurit ne îndreapta atenţia spre afecţiuni ale globlui
ocular (iridociclita, glaucom, ulcer cornean) sau inflamaţii acute ale anexelor (ale orbitei,
aparatului lacrimal), iar senzaţia de corp strain sub pleoape ne îndreaptă atenţia asupra unei
conjunctivite cronice, blefarite, care trebuiesc bine diferenţiate.
Deasemeni pot fi şi aspecte anormale ale ochiului observate personal sau de persoane din
anturaj cum sunt: congestia globului, modificări în poziţia globului, a pleoapelor, modificarea
culorii pupilei, formaţii tumorale, fotofobie, lăcrimare, secreţie sau alte patologii.
Istoricul bolii actuale
Vom stabili datele cu privire la debutul afecţiunii (bruc sau insidios, de data recentă sau
veche, precedat sau nu de simptome generale sau locale).
Vom stabili caracterele şi evoluţia bolii actuale (staţionară, progresivă); factorii delanşatori
(traumatisme, corpi străini, agenţi fizici sau chimici, contagiozitate), tratamentele efectuate sau
alte cauze.
Din această anchetă vom deduce aproximativ natura şi sediul bolii (conjunctivă, leziuni ale
polului anterior sau posterior, vicii de refracţie şi alte concluzii).
Antecedentele personale şi eredocolaterale
Antecedentele personale sunt deosebit de importante. Dupa investigarea antecedentelor

fiziologice vom insista îndeosebi asupra antecedentelor patologice, care ar putea fi de exemplu:
îmbolnaviri infecto-contagioase, boli cronice, traumatisme, afecţiuni oculare, boli profesionale.
Vom cere relaţii asupra părinţilor şi fraţilor, insistând asupra stării lor de sănătate. Ne
vom informa dacă au suferit de boli cronice (tbc., sifilis) şi mai ales de afecţiuni oculare
(glaucom, cataractă, strabism, miopie, degenereşcenţă, etc.).
Condiţiile de viaţă şi de muncă
Condiţiile de viaţă, şi de muncă ale bolnavului trebuie investigate cu atenţie întrucât ele
pot explica multe din tulburările organice sau funcţionale pentru care este consultat. Astfel,
locuinţa insalubră, alimentatia insuficientă, surmenajul conflictele familiale, condiţiile
necorespunzătoare la locul de muncă (lumina puternică lipsa unor mijloace de protectţie,
activitate de noapte, mediu toxic) pot provoca sau intreţine anumite suferinţe.
După efectuarea interogatoriului vom trece la examenul obiectiv al bolnavului care
cuprinde examenul general şi examenul local al globuluiocular şi anexelor.
Examenul general al bolnavului
În cadrul examenului general vom efectua inspecţia bolnavului şi examenul aparatelor şi

al sistemelor. Datele furnizate de inspecţie, reprezintă indicaţii în stabilirea diagnosticului.
Din atitudinea generală a pacientului se pot deduce tulburări mai mult sau mai puţin grave
ale funcţiei vizuale. Astfel, orbul merge cu braţul întins pentru a descoperi eventuale obstacole,
bolnavul în criză de glaucom acut stă în pat solicitând să fie examinat la domiciliu, iar bolnavii
cu vicii de refracţie, cu afecţiuni ale anexelor globului ocular, se prezintă la consult.
O poziţie vicioasă a capului, înclinată lateral se întâlneşte în viciile de refracţie

(astigmatism), paralizii ale musculaturii oculare; înclinată spre spate se întâlneşte în ptoza
palpebrala (căderea pleoapei).
În caz de fotofobie bolnavul îşi ţine capul înclinat înainte şi îşi acoperă faţa cu braţul,
atitudine observată la copiii cu keratoconjunctivită flictenulară (dezvoltarea pe conjunctivă şi pe
cornee a unor mici noduli cenuşii).
Examinarea fizionomiei bolnavului ne poate furniza unele date foarte importante în aflarea
diagnosticului. Examenul tegumentelor, mucoaselor, al pachetelor ganglionare cât şi cel orientat
pe aparate şi sisteme ne întregeşte datele necesare stabilirii diagnosticului.
ISTORIA CAZULUI:
Pacient: Numele şi prenumele: Suciu Maria
Localitatea: Mociu
Adresa: Strada Principală 175
Data nasterii : 16.08.1946

ISTORIA VIZUALA
Plangerea: Dificultate la citit şi neclaritatea imaginilor, ceaţă, nu mai pot
introduce aţa în ac.
Data aparitiei: Aproximativ un an în urmă, perioadă în care s-a tot agravat,
nesesizând acest lucru.
Alternează vederea clară cu vederea neclară? - Înainte da , acum este neclară.
Vă dor ochii? - Da, în spatele ochilor.
Înţepături, usturime simtiţi? - Da, usturimi când sunt obosită.
Vedeţi dublu? - Nu.
Vi se înroşesc ochii? - Da când citesc sau când mă uit mult la TV.
Aveţi dureri de cap? - Da uneori.
Clipiţi des? - Da.
Distingeţi culorile? - Da.
Când a fost efectuat ultimul control oftalmologic? - In urma cu 3 ani.
De cand purtati ochelari si de ce? -De la varsta de 40 de ani deoarece aveam probleme cu
vederea la distanţă, ulterior având probleme şi cu vederea de aproape.
ISTORIE VIZUALA FAMILIALĂ:
Membri ai familiei cu probleme vizuale; - mama
Strabism: - nu;
Miopie: - da;
Hipermetropie: - nu;
Glaucom: - nu;
STAREA DE SĂNĂTATE:
Aveţi probleme de tensiune sanguină? -da, tensiunea 12/ 7;
Aveţi diabet? -nu;
Aveţi colesterolul mărit? - da
Aveţi/ Aţi avut hepatită? -nu;
Sunteţi o persoană nervoasă? -nu;
APARENŢA PSIHOLOGICĂ:
Personalitate/ Temperament: -Mezomorf/ Sangvin;
Limbaj mod de exprimare; -adecvat;
Memorie vizuală; -bună;
Model de activitate; -muncitor;
Ochelari existenţi; OD:- 2,50 sph.
OS: -3,00 sph.
CONCLUZIE:
Pacienta vine la cabinetul de optometrie acuzând probleme cu acuitatea vizuală.

Pacienta este purtătoare de ochelari OD: -2,50 sph
OS: -3,00 sph
În funcţie de plângerile sale, şi după efectuarea testării vederii centrale şi a acuităţii vizuale,
prin acoperirea unui ochi iar cu celălalt citind rândurile de la optotip de la distanţa standard, s-a
constatat că pacienta are la ochiul drept un astigmatism miopic, iar la ochiul stâng este suspectă
de degenereşcenţă maculară, deoarece acuitatea vizuală este afectată destul de grav. Pacienta
acuză că apare o zonă de ceaţă sau neclaritate în câmpul vizual central, cu vedere mai bună la
nivel periferic.
Astfel pacienta este îndrumată spre medicul oftalmolog, care este specializat în afecţunile
retinei şi maculei pentru a diagnostica cu exactitate şi ce formă de degenereşcenţă este prezentă.
Dacă degenereşcenţa maculară apare doar la un ochi, ca şi în cazul pacientei noastre, se

poate să nu fie observate micile modificări ale vederii, întrucât ochiul sănătos va compensa
automat defectele de vedere mascând astfel problemele ochiului afectat.
Simptomele degenerescenţei maculare nonexudative(uscată) diferă în două moduri de cele

ale formei exudative(umedă):
- viteza de apariţie: modificările de vedere produse în urma degenereşcenţei maculare

nonexudative apar lent şi treptat încât pot să nu fie observate;
- boala poate exista de mulţi ani până în momentul în care începe să afecteze cititul,
condusul autovehiculelor sau desfăşurarea normală a activităţilor zilnice.
Degenerescenta maculara, desi nu duce rapid la orbire, devine invalidanta in timp prin
disparitia vederii centrale.
Impactul initial al degenerescentei maculare asupra vederii poate fi minim, si de aceea

pacientul neglijeaza vizita la medicul specialist in fazele timpurii ale bolii, el prezentandu-se
doar in momentul aparitiei simptomelor deranjante.
5.6. Măsuri de tehnica securităţii şi sănătăţii muncii specifice
domeniului optometriei
Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.
Această lege are ca scop instruirea privind securitatea şi sănătătea în muncă a lucrătorilor.
Ea stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii
şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea,
participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi
direcţiile generale pentru implementarea acestor principii. Această lege se aplică în toate
sectoarele de activitate, atât publice cât şi private.
Actele normative care reglementează managementul securităţii şi sănătăţii în

muncă:
- Ordonanţa 508/933/2002 privind aprobarea normelor generale de protecţie a muncii L53/2003

codul muncii
- Legea 319/06 legea securităţii şi sănătăţii în muncă
- HG 1028/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănatate în muncă referitoare la

utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare
- HG 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănatate pentru utilizarea de către

lucratori a echipamentelor de muncă
- HG 971/2006 privind cerinşele minime pentru semnalizarea de securitate si sănatate la locul de

muncă
- HG 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor
- norme specifice locurilor de muncă privind instruirea salariaţilor în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă.
Obligațiile generale și specifice care revin fiecărui categorii de salariași pentru
managementul securității și sănătății în muncă:
- revizia instalatiilor şi echipamentelor la termenele indicate în cartea tehnica
- echiparea cu mijloace de intervenţie
- intervenţia la instalatia de gaze, instalatia electrica precum şi la aparatura şi echipamente se

face de către personal atestat profesional
- intreţinerea în stare bună a aparaturii şi echipamentelor precum şi a mijloacelor de intervenţie
- menţinerea în bună stare a instalaţiilor şi sistemelor de captare şi scurgere la pământ a

descarcărilor electrice, atmosferice şi a electricităţii statice este obligatorii
- păstrarea căilor de acces liberă
- asigurarea echipamentelor de lucru de către angajator
- obligativitatea purtării echipamentului de lucru de către salariaţi
- insuşirea de către salariaţi a măsurilor privind acordarea primului ajutor
- dotarea locurilor de muncă cu truse de prim ajutor

8. PROBLEME PRACTICE DE OPTOMETRIE
Subiectul I
1. Realizaţi o măsurătoare a dioptriilor unui pacient la autorefractometru, a lentilelor
proprii la lensmetru (dacă e cazul) şi să scrieţi datele rezultate pe o reţetă ,
specificând la observaţii diagnosticul.
Subiectul II
1.Scrieţi denumirile simbolurilor:
-VOD =0,5 f.c., n.c.
-VOS= n.d. 50cm f.c.,n.c.
2. Să se măsoare AV de departe pentru un pacient aflat la 5 m dacă ultimul rând care îl vede este
corespunzător pentru 24m la ochiul stâng.
3. Specificaţi locaţia în care se formează imaginea la miopie.Scrieţi un exemplu de reţetă pentru
un pacient cu miopie, proprii explicând semnificaţia termenilor ce apar în reţetă.
4. Specificaţi locaţia în care se formează imaginea la hipermetropie. Scrieţi un exemplu de reţetă
pentru un pacient cu hipermetropie, proprii explicând semnificaţia termenilor ce apar în reţetă.
5. Realizaţi următoarea transpoziţie, trecând cilindru pe „+” :

+3,00 sf – 1,50 cyl ax 90°
6. Fiind dat un pacient M.C. , 58 ani cu următoarele date:

ARM: -OD + 1,50 sf corecţia proprie: -OD +1,00 sf VOD= 1 c.c.
-OS + 5,00 sf -OS +2,00 sf VOS=0,1 c.c., n.c.
Care este diagnosticul optometric complet?
Care sunt primele întrebări adresate pacientului?
ARM : -OD + 1,50 sf corecţia proprie: -OD +1,00 sf VOD= 1 c.c.
Completaţi o reţetă de ochelari cu dioptriile pacientului din ochelarii proprii explicând
semnificaţia termenilor ce apar în reţetă.
Care ar fi prescripţia teoretică pentru citit la 40 cm?
Cum definim astenopia acomodativă?
11. Diagnosticaţi ce tip de astigmatism prezintă pacientul dat după cele patru criterii de
clasificare a astigmatismului.P.I , 42 ani: +0,50 sf – 1,00 cyl ax 180°
12. Aflaţi echivalentul sferic pentru următoarele date reţetă:
a) + 1,50 sf – 1,00 cyl ax 90°
b) -1,00 sf – 2,00 cyl ax 180°
13. Caracterizaţi astigmatismul fiziologic .Scrieţi un exemplu de reţetă pentru un pacient cu
astigmatism fiziologic, explicând semnificaţia termenilor ce apar în reţetă.
14. Specificaţi locaţia unde se formează imaginile faţă de retină în astigmatismul mixt. Scrieţi un
exemplu de reţetă pentru un pacient cu astigmatismmixt, explicând semnificaţia termenilor ce
apar în reţetă
15. Vă rog să notaţi diagnosticul corect şi complet pentru următorul caz:
Distanţă: OD : +3,00 sf – 1,00 cyl ax 180°
OS: +1,00 sf – 1,00 cyl ax 180°, DP= 60 mm
Aproape: OD : +4,00 sf– 1,00 cyl ax 180°
OS: +2,00 sf– 1,00 cyl ax 180°, DP= 58 mm
16. Notaţi diagnosticul corect şi complet pentru următorul caz:

17 ani, Distanţă: OD : -2,00 sf
OS: -3,00 sf , DP= 60 mm
37 ani, Distanţă: OD : +0,75 sf
OS: -+1,75 sf , DP= 61 mm
43 ani , Distanţă: OD : +1,00 sf – 0,50 cyl ax 180°
OS: +1,50 sf – 0,75 cyl ax 175°, DP= 61 mm
53 ani, Distanţă: OD : +0,50 sf
OS: +1,00 sf – 1,5 cyl ax 90°, DP= 62 mm
Aproape: OD : +2,50 sf
OS: +3,00 sf – 1,5 cyl ax 90°, DP= 62 mm
43 ani , Distanţă : OD : -3,00 sf – 0,50 cyl ax 180°
OS: -10 sf, DP= 60 mm
21. Enumeraţi etapele ce stau la baza unei consultaţii în vederea prescrierii unei reţete de
ochelari.
22. Realizaţi o măsurătoare VOD pentru un pacient dat şi reglaţi ochelarii de testare subiectivă,
notănd DP găsită.
23. Realizaţi o măsurătoare VOS pentru un pacient dat şi reglaţi ochelarii de testare subiectivă,
notănd DP găsită.
24. Măsuraţi cu ajutorul lensmetrului lentilele ochelarului unui pacient precum şi distanţa
pupilară a acestuia şi transcrieţi datele pe o reţetă finală cu aceste măsurători , specificând
distanţa pupilară pentru cele trei cazuri : -pentru ochelari de aproape, pentru ochelari la distanţă
şi pentru ochelari permanenţi.
25. Realizaţi o măsurătoare cu refractometru pentru un pacient dat şi notaţi datele găsite precum
şi distanţa pupilară a acestuia.
26. Realizaţi o măsurătoare cu refractometru pentru un pacient dat, măsuraţi dioptriile
ochelarilor proprii şi analizaţi rezultatele găsite.
27. Realizaţi adaptarea lentilelor de corecţie la ochiul drept cu ajutorul ochelarilor de testare
subiectivă la optotip, având o măsurătoare ARM dată.
28. Realizaţi adaptarea lentilelor de corecţie la ochiul stâng cu ajutorul ochelarilor de testare
subiectivă la optotip, având o măsurătoare ARM dată.
29. Realizaţi adaptarea lentilelor de corecţie cu ajutorul ochelarilor de testare subiectivă la
optotip, având o măsurătoare ARM dată.
30. Realizaţi o măsurătoare a dioptriilor unui pacient la refractometru , citiţi valorile corecţiei
proprii la lensmetru şi pregătiţi ochelarii de testare subiectivă pornind de la corecţia proprie.
31. Clasificarea tipurilor de miopie, hipermetropie si astigmatism.
9. BAREM - PROBLEME PRACTICE DE OPTOMETRIE
Subiectul II
1. -VOD =0,5 f.c., n.c.
VOD-vederea ochiului drept
0,5 fc -valoarea acuităţii vizuale fără corecţie
n.c.- nu corectează
-VOS= n.d. 50 cm f.c.,n.c.
VOS -vederea ochiului stâng
n.d. 50 cm -pacientul numără degetele la 50 cm
0,5 fc - fără corecţie
n.c.- nu corectează
2. AV = = 0,2
3. În cazul miopiei imaginea se formează în faţa retinei.

4. În cazul hipermetropiei imaginea se formează în spatele retinei.
5. +3,00 sf – 1,50 cyl ax 90° +1,50 sf + 1,50 cyl ax 180°
6. Corecţia proprie OD +1,00 sf VOD= 1 c.c.
OS +2,00 sf VOS=0,1 c.c., n.c.
Diagnostic: Hipermetropie mică, ambliopie
7. Privind datele date de ARM primele întrebări ar fi:
- Dintotdeauna aţi văzut mai slab cu ochiul stâng?
- Ce fel de simptome prezintă pacientul? Prezintă dureri de frunte, vederi în ceaţă?
8. OD sf +1,00
OS sf +2,00
OD OS D.P.
distanţă +1,00 +2,00 62mm
aproape
9. Reţeta pentru aproape se face cu adiţia de 2,50 conform vârstei (58 ani).Reţeta va avea
următoarea formă:
Aproape: OD +3,50 sf
OS +4,50 sf
10. Astenopia acomodativă poate fi definită ca oboseală a ochilor pentru privirea de aproape,
însoţită uneori de dureri de cap (mai ales îna doua parte a zilei) sau vedere dublă la citit („fug
rândurile”).
11. P.I. 42 ani
+ 0,50 sf -1,00 cyl ax 180°
90°
+0,50
180°
+0,50-1,00= -0,50
Dg: Astigmatism mixt (conform regulii) sau direct.

12. a) +1,50sf -1,00cyl ax 90° are echivalentul sferic
+1,50+(-0,50) = 1,25 sf E = 1,25 sf
b) -1,00sf -2,00cyl ax 180° are echivalentul sferic
-1,00+(-1,00) = -2,00 sf E = -2 sf
13. Astigmatismul fiziologic este astigmatismul pe care toată lumea îl are (ne naştem cu acest
fel de astigmatism).Valorile astigmatismului fiziologic sunt :
+0,50cyl ax 90°
-0,50 cyl ax 180°
14.În astigmatismul mixt imaginea se formează în mai multe puncte pe retină.
15. Distanţă: OD : +3,00 sf – 1,00 cyl ax 180°
OS: +1,00 sf – 1,00 cyl ax 180°, DP= 60 mm
90°
+3,0 OD: Diagnostic
0 Astigmatism hipermetropic direct
180°
+3,00-1,00= +2,00
90°
OS: Diagnostic
+1,00
Astigmatism hipermetropic direct,
anizometropie
+1,00sf -1,00cyl ax 180°
Transp. +1,00 cyl ax 90°
180°
+1,00-1,00= 0
16. 17 ani, Distanţă: OD : -2,00 sf

OS: -3,00 sf , DP= 60 mm
Dg : Pacient cu miopie mică
17. 37 ani, Distanţă: OD : +0,75 sf

OS: -+1,75 sf , DP= 61 mm
Dg: Pacient cu hipermetropie mică
18. 43 ani , Distanţă: OD : +1,00 sf – 0,50 cyl ax 180°
OS: +1,50 sf – 0,75 cyl ax 175°, DP= 61 mm
Dg:
OD
90°
+1 sf
Astigmatism hipermetropic direct
180°
+1,00-0,50= +0,50
OS
90°
+1,50 sf
Astigmatism hipermetropic direct
180°
+1,50-0,75= +0,75
19. 53 ani, Distanţă: OD : +0,50 sf
OS: +1,00 sf – 1,5 cyl ax 90°, DP= 62 mm
Aproape: OD : +2,50 sf
OS: +3,00 sf – 1,5 cyl ax 90°, DP= 60 mm ( la aproape trebuie cu 2mm
mai puţin DP)
La distanţă
OS 90°
+1 sf-1,50= -0,50
Dg: OD Hipermetropie mică

OS Astigmatism mixt indirect
180°
+1,00
La aproape
OS 90°
+3,00 sf-1,50= +1, 50
Dg: OD Hipermetropie mică
OS Astigmatism hipermetropic direct
180° Presbiopie
+3,00
20. 43 ani , Distanţă: OD : -3,00 sf – 0,50 cyl ax 180°
OS: -10 sf, DP= 60 mm
La distanţă
OD 90°
-3,00 sf
Dg: OD Astigmatism miopic direct
OS Miopie forte
Anizometropie (diferenţă mai mare de 2
180° dioptrii la sferic între cei doi ochi)
-3,00-0,50= -3,50
21. Etapele ce stau la baza unei consultaţii în vederea prescrierii unei reţete de ochelari sunt:
1. Notarea datelor personale ale pacientului ( Numele, vârsta)
2. Realizarea refractometriei şi notarea rezultatelor date de aparat
3. Citirea cu lensmetru şi notarea datelor corecţiei propri.
4. Măsurarea acuităţii vizuale cu ajutorul optotipului şi notarea datelor VOD si VOS
5. Măsurarea distanţei pupilare (DP)
Ex DP =66mm (distanţa aproape)
La ochelarii permanenţi se adaugă +1mm
La departe se adaugă + 2mm
6. Realizăm adaptarea lentilelor de corecţie cu ajutorul ochelarilor de testare subiectivă la

optotip.
- se ocluzează ochiul stâng şi se începe de la corecţia proprie
- prima modificare are loc la lentila sferică
-urmează modificarea lentilei cylindrice
OBS: Pentru -lentilele (-) urcăm dp
-lentilele (+) coborâm dp
-analog procedăm şi cu ochiul stâng (ocluzăm ochiul drept)
7. Testăm ochelarii finali fără ocluzare
10. ANEXE
Aplicaţii transpoziţii
Vă rog să realizaţi transpoziţiile următoare şi realizati si echivalentul sferic:
1) -5,00 sf – 3,50 cyl ax 49°
2) OS: 2,00 sf – 2,0 cyl ax 22°
3) -3,00 sf – 2,00 cyl ax 55°
4) OS: +1,00 sf – 1,00 cyl ax 73°
5) OD : +3,50 sf– 2,00 cyl ax 27°
6) OS: +4,00 sf– 2,00 cyl ax 157°
7) -4,00 sf – 2,50 cyl ax 38°

8) OS: -3,00 sf – 2,50 cyl ax 125°
9) +5,00 sf – 2,00 cyl ax 43°
10) OS: +1,00 sf – 4,00 cyl ax 28°
11) OD : +4,00 sf– 1,00 cyl ax 155°
12) OS: +2,00 sf– 2,00 cyl ax 174°

Reguli de adunare a numerelor reale:
I. Dacă numerele au acelaşi semn se adună şi se pune semnul lor.

Exemple:
1) +3 + 4 = +7
2) -3 - 4 = -7
II. Dacă numerele au semne diferite se scad şi se trece semnul celui mai mare.
Exemple:
1) – 5 + 7 = +2
2) +4 - 11 = -7
Aplicaţii
Să se rezolve următoarele exerciţii:
1) +9 + 8 =
2) -7 – 8 =
3) -17 + 7 =
4) +10 – 18 =
5) +12 + 8 =
6) -17 – 8 =
7) -15 + 5 =
8) +9 – 14 =
9) +2,75 – 3,5 =
10) -2,75 – 1,5 =
11) +4,25 – 1,5 =
12) -1,75 + 3,25 =
13) +1,25 – 2,50 =
14) +3,75 – 1.50 =
15) -2,50 + 1,75 =
16) -2,75 + 1,25=
17) -3,00 + 4,00=
18) +1,50 – 2,75=
19) -4,25 + 2,75=
20) +4,25 – 3,50=
11. BIBLIOGRAFIE
1. Aparate și instrumente optice, Suport de curs( www.scribd)

2. Dumitrescu N. Optica tehnica U.P.B. 1980.
3. Dumitrescu N., Metode și mijloace de testare în optometria oftalmică, Bucuresti, 2007.
4. Dumitrescu N., Vederea binoculară si problemele ei, Printech, 2013.
5. Ionescu Muscel S., Dumitrescu N., Trufasu O., Optica tehnică. Probleme, U.P.B 1987
6. Dumitrescu V., Dumitrescu N. Anatomie oculară, U.P.B.
7. Onisim L., Dumitrescu N., patologie generală și oculară U.P.B 1999.
8. Dumitrescu N., Elemente de psihologie a vederii U.P.B 1999.
9. Dumitrescu N., Tehnologia de adaptare a ochelarilor, Ed. 1 U.P.B. 1999 , Ed. 2 Printech
Bucuresti 2009.
10. Dumitrescu N. Bazele opticii fiziologice Ed 1, U.P.B 1994, Ed 3 2001 (166p.),
11. Dumitrescu V., Dumitrescu N. Anatomie oculară, U.P.B(124 p.),
12. Dumitrescu N.; Comeaga D. Optometrie funcțională practică Printech 2005 (255p.),
13. Dumitrescu N. Lentile de contact U.P.B. 2001 (308 p.),
14. Dumitrescu N. Vedere slabă Edy Optic- Arad 2005 (296p.),
15. Dumitrescu N. Vederea binoculară și problemele ei. Printech 2013 (540p.),
16. Dumitrescu N. Vederea și viata - Brosura. Gutenberg Buc 2000 (13 p.),
17. Trufasu O. Ergonomie vizuala U.P.B. 2000 (158 p.).
11.1. Site-uri
1. www.optinova.ro
2. www.sfatulmedicului.ro
3. www.interoptik.ro
4. www.essilor.ro
5. www.saptamanamedicala.ro
6. www.novaoptic.ro
7. www.optiblu.ro
8. www.books.google.ro
9. www. amaoptimex.ro
10. www.elearning.masterprof.ro
11. www.slideshare.net
12. http://elearning.masterprof.ro/lectiile/biologie/lectie_09/vicii_de_refractie.html
13. http://www.slideshare.net/adn1194/analizatorul-vizual-13207177?related=1
14. http://www.slideshare.net/adn1194/analizatorul-vizual-13207177?related=1
15. http://www.nicepps.ro/prezentare-pps-ppt-oglinzi-si-lentile-4421.html
16. http://www.interoptik.ro/echipa
17. http://catalina-optic.ro/blog/lentilele-estetice-si-proprietile-acestora/
18. http://www.bioptic.ro/optometrie/notiuni-optometrie/
19. http://asociatiaoptometristilor.ro/regulament-de-functionare/
20. http://opticaghid.blogspot.ro/2010/12/exercitarea-profesiei-de-optometrist.html
21. https://biblioteca.regielive.ro/referate/optica/echipamente-de-tehnica-optometrica-
116055.html
22. http://www.scrigroup.com/sanatate/OFTALMOSCOPIA11784.php
23. http://www.insightvision.ro/examenul-fundului-de-ochi/
24. https://www.news-medical.net/news/2004/10/05/20/Romanian.aspx
25. http://www.oftalmo.md/biomicroscop-oftalmologic/
26. http://technieye.com/?product=nidek-sl-980-slit-lamp
27. https://ro.wikipedia.org/wiki/Optotip
28. http://medicalshop.cart.ro/119915.p.html
29. http://www.esanatos.com/ghid-medical/optometrie/Verificarea-lentilelor-
piesele13676.php
30. http://oculab.it/prodotto/frontifocometro-manuale-lettura-interna/
31. http://diaclar.esy.ro/2016/03/03/masina-de-slefuit-lentile-automata-cu-scanare/
32. https://www.csid.ro/boli-afectiuni/oftalmologie/keratoconusul-11237735#cap1
33. https://www.amaoptimex.ro/despre-keratoconus-ad/

Limbă

Elemente de Baza in Optometrie

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Elemente de Baza in Optometrie

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Elemente de bază în

"Basic Elements in Optometry" is a book that brings together and analyzes

„Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi

“Înţelepciunea este luminatӑ şi neînseratӑ, şi cei care o iubesc o vӑd uşor, şi

Înţelepciunea lui Solomon

Conform clasificării ocupaţiilor din România, ”optometristul examinează pacienţii cu acuitate

Ocupaţia de optometrist presupune următoarele competenţe specifice:

- examinarea preliminară a aparatului vizual;

- tratamentul problemelor de focalizare;

- examinarea cîmpului vizual;

- examinarea sensibilităţii la contrast;

- examinarea vederii culorilor;

- tratamentul vederii slabe;

- adaptarea lentilelor de contact;

- montarea şi adaptarea ochelarilor;

- prevenirea problemelor vizuale la populaţie.”

Apariţia profesiei de optometrist a fost determinată în special de extinderea domeniului oftalmologiei,

În România sunt recunoscute profesiile de oftalmolog, optometrist şi optician. Fiecărui profesionist îi

Optometristul efectuează consultaţia în scopul stabilirii problemelor de refracţie (dioptriilor). Mai

Pe lîngă identificarea şi rezolvarea problemelor de sănătate oculară şi stabilirea dioptriilor, medicul

Comercializarea, realizarea şi adaptarea ochelarilor, întreţinerea, repararea şi înlocuirea echipamentului

1.2. Necesitatea testării în optometrie

Fig1. Aparatul vizual- ochiul

Bastonașele sunt, cu aproximație, în număr de peste 60.000.000 elemente și au proprietatea de a sesiza

2.2. Viciile de refracție și corecția lor

Fig 3.1. Vicii de refracție

Fig3. Emetropia – starea normală a ochiului

Corneea Cristalin Retină

Globul ocular este mai

Specialistul va determina gradul de hipermetropie în mod obiectiv și va indica corecția necesară cu

Fig 3.3. – Hipermetropie necorectată vs Hipermetropie corectată

Fig 3.4. – Miopie necorectată vs Miopie corectată

Fig 3.5. - Astigmatismul

ASTIGMATISMUL se corectează cu lentile cilindrice.

Fig 3.6. - Presbiopia

Viciile de refracție oculară se determină în cabinetul de optometrie cu ajutorul aparaturii optice.

 monofocale sau unifocale

 Lentile cu tratament antireflex

2.3.1. Lentilele monofocale sau unifocale

 vedere naturală în toate direcțiile;

Fig 4. Designdul Lentilelor

2.3.2. Lentilele bifocale

Beneficiile lentilelor bifocale sunt :

Lentile bifocale au mai multe tipuri de pastile pentru zona de apropape:

De exempluîinainte de a purta lentile bifocale:

2.3.3. Lentilele degresive

Lentile degresive sau de interior sunt recomandate prezbiților și persoanelor care

Fig 4.2. Tipuri de lentil

Fig 4.3. Diferenta dintre lentilele bifocale si cele progresive

Fig 4.4. Designul Lentilelor Progresive

2.3.5. Lentile cu tratament antireflex

Beneficiile tratamentului antireflex aplicat pe lentilele ochelarilor de vedere:

2.3.6. Lentile fotocromatice

Lentilele fotocromatice sunt recomandate tuturor purtătorilor de ochelari și în particular, persoanelor

2.3.7. Lentile cu protectie pentru calculator

 Senzația de nisip sub pleoape

 Senzația de ochi grei

 Dublări ale imaginii

 Mâncîrimi ale globului ocular

 Vedere neclara sau încețoșată,