TEMA 1

LANȚURILE GANGLIONARE

Occipitali – așezați sub linia nucală inf., superf. de m. trapez

Retroauriculari – se găsesc superficiali pe inserția m. SCM

Protidieni superficiali - se află între glandă și fascia parotidiană, înaintea tragusului,

de-a lungul vaselor temporale superficiale

Parotidieni profunzi – în grosimea glandei parotide

Mandibulari și submandibulari – sub marginea inf. a corpului mandibulei

Submentali – între pântecele ant. al celor 2 mm. digastrici pe fața superf. a m.

milohioidian, între menton și osul hioid

Cervicali superficiali – așezați de-a lungul VJI, pe fața lat. a m. SCM

Axilari: laterali, subscapulari, pectorali, centrali, apicali

Supraclaviculari

Inghinali – în aria trigonului femural, superf. de fascia cribroasă

Tibiali posteriori

Poplitei
 TEMA 2
MODIFICĂRI DE CULOARE ALE TEGUMENTELOR

Culoarea normală a pielii variază de la un subiect la altul, în funcţie de

particularităţile individuale (rasă, sex, vârstă), de conţinutul ei în pigmenţi,
vascularizaţia sanguină a dermului, transparenţa stratului epidermic şi expunerea la
radiaţiile solare.

Modificările includ:

1. Paliditatea tegumentelor

2. Roşeaţa tegumentelor

3. Cianoza

4. Icterul

5. Discromiile

1. În anemii, paliditatea are nuanţe diferite:

- galbenă “ca paiul” (anemia Biermer),
- “ca varul” sau “ca hârtia” (anemia posthemoragică acută),
- verzuie – “cloroza” tinerelor fete (anemie feriprivă).

2. Roşeaţa trecătoare, care durează secunde, minute până la câteva zile,

localizată în special la faţă, apare în: stările emotive, bolile febrile, intoxicația
cu oxid de carbon (culoare roșie-carminată, „ca cireașa” a feței), sindromul
carcinoid.
Roşeaţa persistentă poate fi generalizată, ca în poliglobulia esenţială şi
limfoleucoza cronică (“oamenii roşii”), sau localizată la faţă, ca în diabetul
zaharat (“rubeoza diabetică”) şi etilismul cronic (roşeaţă intensă îndeosebi a
nasului).

3. Cianoza este colorația albastră-violacee a pielii și a mucoaselor determinată de

creșterea cantității absolute de Hb redusă în sângele capilar peste nivelul critic
de 5g/dl.
 4. Icterul este expresia încărcării tisulare cu pigmenţi şi săruri biliare, se
caracterizează prin coloraţia galbenă a tegumentelor, mucoaselor şi
sclerelor. În funcție de sursa bilirubinei, putem deosebi:

- icter prehepatic - prin hiperproducție de bilirubină, ca urmare a unei hemolize

intravasculare
- icter hepatic - prin leziuni hepatocelulare
- icter posthepatic - prin obstrucția cailor biliare.

Zone de elecție la nivelul cărora vom identifica icter: sclere, palme, plante,
abdomen.

5. Discromiile - reprezintă modificări de culoare ale pielii, care apar secundar

tulburărilor de încărcare cu pigment fiziologic (melanină), fie prin exces
(hipercromie), fie prin lipsa acestuia (acromie).

Tulburările de tip hipercromic - denumite şi melanodermii, se caracterizează prin

exces de pigmentaţie cutanată; pot fi:

a) Constituţionale care cuprind:

- pigmentaţia rasială (negri, mulatri),

- efelidele sau pistruii (pete cât o gămălie de ac, de culoare brun-închis,
localizate mai ales pe faţă şi gât, în special la blonzi şi roşcaţi, fără semnificaţie
patologică).

b) Fiziologice, întâlnite în :

- sarcină (hiperpigmentarea feţei – “masca gravidică”, cloasma – este, obişnuit,

asociată cu cea a areolei mamare şi a liniei albe, supra- şi subombilical),
expunere la soare.

c) Patologice, cu reprezentare şi semnificaţie diferite:

- nevii pigmentari (pete plane, brun-negricioase, asimetrice, uneori acoperite cu

păr);
- în boala Addison (melanodermia tegumentelor şi mucoaselor – asemănătoare
ardeziei sau cafelei);
- achantosis nigricans (culoarea negricioasă a pielei în regiunea axilară – la unii
bolnavi cu cancer gastric);
- sindromul Peutz-Jeghers - polipoza intestinală (pete mici, brun-violacee,
localizate peribucalfig);
- hemocromatoza sau diabetul bronzat (pielea are aspectul ardeziei);
- “melanoza vagabonzilor” - hiperpigmentare localizată predominant la nivelul
tegumentelor regiunii cervicale şi umerilor (“pelerina vagabondului”),
 secundară, probabil, carenţelor nutriţionale şi leziunilor de grataj (infestare cu
păduchi);
- alte hiperpigmentări circumscrise - pete de culoare galben-brună sau a “cafelei
cu lapte”, cu dispunere în special pe trunchi, asociate cu tumorete cutanate,
întâlnite în neurofibromatoza “malignă” (sau boala von Recklinghausen)

Tulburările de tip hipocromic şi acromic - se caracterizează prin reducerea sau

absenţa, generală sau sectorială, a pigmentului melanic. Sunt descrise două forme
clinice importante:

a) Albinismul, caracterizat prin piele de culoare albă , ca urmare a absenţei

totale a pigmentului melanic. Se asociază cu:

- lipsa pigmentaţiei părului,

- foto-fobie,
- nistagmus,
- iris translucid;
- este de origine ereditară.

b) Vitiligo, în care, zone de tegument de culoare normală alternează cu zone

depigmentate (culoare albă) şi hiperpigmentate, ca urmare a deplasării
pigmentului melanic (deci nu a lipsei lui!) dintr-o zonă în alta.
 TEMA 3
LEZIUNI CUTANATE
Leziunile elementare se impart in mod obisnuit in primare si secundare.

- Leziunile elementare cutanate primare sunt leziuni care apar pe pielea

sanatoasa fara a fi precedate de existenta unui stadiu intermediar. Se disting
urmatoarele leziuni primare: macula, papula, nodulul, vezicula, bula si pustula.

- Leziunile elementare cutanate secundare sunt precedate de existenta altor

leziuni. Ele sunt reprezentate de: scuama, crusta, lichenificarea, eroziunea,
ulceratia, cicatricea si pustula.

Leziunile elementare se clasifica morfofiziopatologic in sase categorii:

I. Leziuni prin modificari de coloratie a pielii;

II. Leziuni cu continut solid;
III. Leziuni cu continut lichid;
IV. Leziuni prin solutii de continuitate ale pielii;
V. Deseuri cutanate;
VI. Sechele cutanate.

I. Leziuni elementare prin modificari de coloratie a pielii

Leziunile elementare prin modificari de coloratie a pielii pe o zonǎ restransǎ
(circumscrisǎ) se numesc pete sau macule si se caracterizeaza prin aceea ca nu
modifica relieful sau consistenta pielii, ci numai culoarea. In functie de modificarile
histopatologice care stau la baza acestor leziuni, petele pot apǎrea prin tulburǎri ale
pigmentatiei sau prin tulburǎri ale vascularizatiei.

1. Petele pigmentare sunt modificari de coloratie ale pielii cauzate de acumularea de

pigment in epiderm si derm, fiind reprezentate de leziuni circumscrise, difuze sau
generalizate care nu dispar la presiune. Se produc prin acumularea de melanina sau
prin depunerea la nivel cutanat a altor pigmenti endogeni sau exogeni (pete
nemelanice).

a) Pete cauzate de tulburari ale melanogenezei apar prin:

- acumularea anormala de melanina (pete hipercrome) care poate fi congenitala (ex:

nevi pigmentari) sau dobandita (ex: cloasma, efelide, pata cafea cu lapte), primara (ex:
nevi nevocelulari, efelide) sau secundara altor leziuni (ex: pemfigus, lichen plan).
- pierderea partiala (hipocromie) sau totala (acromie) a melaninei poate fi congenitala
(ex: albinism) sau dobandita (ex: vitiligo), primara (ex: vitiligo) sau secundara altor
leziuni (ex: pitiriazis versicolor, eczematide, psoriazis vulgar).

b) Pete produse prin acumularea altui pigment decat melanina - apar de obicei in
dermatita cronica de staza a membrelor inferioare fiind produse prin depunerea
hemosiderinei (pigment derivat din hemoglobina) care va conduce la pigmentarea
bruna a tegumentului

2. Petele vasculo-sanguine sunt datorate alterarii vaselor si sangelui circulant sau

extravazarii hematiilor.

a) Eritemul este o roseata a pielii de durata in general scurta, mai rar persistenta, cu
nuante variabile de la rosu aprins la roz palid, care dispare la presiune, avand
temperatura locala crescuta. Histopatologic se constata largirea lumenului arteriolelor
dermice. Eritemul poate fi asociat cu alte leziuni precum vezicule, bule, pustule.

Dupa configuratie si intindere se disting urmatoarele tipuri de eritem:

a) eritemul localizat - ex: haloul (mica zona eritematoasa in jurul unei leziuni
circumscrise: vezicula, bula, pustula), eritemul in placi sau in placarde.

b) eritemul regional - ex: al zonelor descoperite sau fotoexpuse (fata, decolteul si

dosul mainilor), al marilor pliuri (inghinal, axilar, submamar, interfesier).

c) eritemul generalizat, denumit si exantem, intereseaza suprafete extinse sau chiar

tegumentul in totalitate. Se descriu trei tipuri de eritem generalizat: de tip
scarlatiniform (ex: scarlatina), de tip rozeoliform (ex: rozeola sifilitica, eruptii
medicamentoase), de tip rubeoliform (ex: rubeola, rujeola).

b) Eritrodermia se caracterizeaza printr-un eritem al intregului tegument, caracterizat

prin culoarea rosie vie si asocierea cu alte semne cutanate: edem cutanat profund,
descuamatie mai mult sau mai putin intensa, si cu semne generale (febra, alterarea
starii generale), adenopatii superficiale. Eritrodermia este un sindrom grav care poate
aparea in mai multe afectiuni precum psoriazis, limfom cutanat, eczema, toxidermie.

c) Cianoza este o pata vasculara persistenta, de nuanta rosie-violacee, fara caracter

inflamator si care dispare la presiune. Pielea este rece la palpare. Este cauzata de staza
a sangelui in capilare si vene datorata unui spasm arterial. Cianoza este localizata mai
ales la extremitati (ex: acrocianoza, boala Raynaud, degeraturi).

d) Purpura este o modificare de culoare a pielii, de obicei circumscrisa, datorata

extravazarii hematiilor in derm cauzata fie de o lezare a peretelui vascular, fie de o
anomalie a coagularii.
Clinic, purpura se manifesta initial ca o pata de coloratie rosu inchis care nu dispare la
presiune, schimbandu-si apoi aspectul datorita modificarilor hemoglobinei, trecand
prin diverse nuante: albastru, galben, pentru ca in final sa ramana o pata bruna,
trecatoare sau durabila (ex: purpurele cronice din hemosideroze). Localizarea de
electie este la nivelul membrelor inferioare.

e) Petele vasculare propriu-zise sunt pete circumscrise aparute datorita unei dilatatii
vasculare anormale sau unui proces de neoformatie a capilarelor dermice. Ele dispar la
presiune dar sunt permanente. Acestea pot fi congenitale (ex: angiomul plan) sau
dobandite (telangiectazii, stelute vasculare).

II. Leziuni elementare cu continut solid

1. Papula este o proeminenta a pielii solida, neindurata, bine circumscrisa, de mici
dimensiuni cu diametrul de obicei sub 1 cm. Dupa aspect papula poate fi rotunda,
ovala, poligonala, ombilicata sau conica. Culoarea papulelor poate fi rosie (ex:
eritemul polimorf), rosie-violacee (ex: lichen plan), rosie-bruna (ex: sifilis).

Din punct de vedere histopatologic papula se poate forma prin ingrosarea epidermului
(ex: verucile plane juvenile), prin edematierea dermului (ex: urticarie) sau prin infiltrat
inflamator (ex: sifilis, lichen plan).

2. Nodulii sunt leziuni solide, circumscrise, rotunde, mai mult sau mai putin
proeminente, cu dimensiuni de peste 1 cm, ferme la palpare. Substratul anatomic al
nodulilor este un infiltrat situat in derm sau hipoderm. Uneori sunt folosite sinonime
precum: nodozitatile care sunt induratii subcutanate avand dimensiuni mari de cativa
centimetri (ex: eritemul nodos) sau gomele care sunt noduli cu evolutie progresiva
trecand prin patru stadii: cruditate, ramolire, ulcerare si reparatie (ex: sifilis,
tuberculoza cutanata, lepra).

3. Vegetatiile se prezinta ca si excrescente moi, filiforme sau globuloase, cu suprafata

neregulata, avand uneori aspect conopidiform (ex: vegetatiile veneriene).

4. Lichenificarea consta in ingrosarea pielii cu adancirea santurilor normale care prin

intretaierea lor determina suprafete poligonale. Lichenificarea este o leziune cutanata
secundara produsa prin scarpinat repetat si intalnita in neurodermite, eczeme, prurigo
cronic.

5. Hiperkeratoza consta in ingrosarea marcatǎ a stratului cornos. Hiperkeratoza poate

fi circumscrisa (durioame, veruci) sau difuza (ihtioza).

6. Leucokeratoza reprezintǎ o tulburare a procesului de keratinizare ce consta in

aparitia straturilor granulos si cornos la nivelul mucoaselor, formand plǎci albicioase
(lichen plan al mucoaselor, leucoplazie, lupus eritematos cronic al mucoaselor).
7. Tumora este o formatiune circumscrisa a pielii, neinflamatorie, de obicei solida, de
dimensiuni si consistenta variabile, reliefata sau inclavata in piele, cu tendinta sa
persiste sau sa creasca. Tumorile cutanate pot avea ca punct de plecare: epidermul (ex:
carcinoamele, melanoamele), elementele constitutive ale dermului (ex: fibroblaste,
vase, nervi, anexe) sau din celulele prezente in piele (ex: metastaze, limfoame). Pe
plan evolutiv tumorile benigne sunt fie stationare, fie prezinta o crestere rapida spre
deosebire de cele maligne care cel mai ades se extind lent.

III. Leziuni elementare cutanate cu continut lichid

1. Veziculele sunt mici ridicaturi circumscrise, translucide, de mici dimensiuni
(diametrul de 1-3 mm), continand un lichid limpede, clar. In evolutie veziculele se pot
rezorbi lasand la suprafata o scuama fina sau sa se rupa spontan sau prin scarpinat
situatie in care serozitatea se usuca dand nastere unei cruste sub care se gaseste o mica
eroziune, sa conflueze formand bule sau sa se infecteze cu formarea de pustule.

2. Bulele sau flictenele sunt ridicaturi ale epidermului de forma rotunda sau ovalara,
cu dimensiuni cuprinse intre 5 mm si mai multi centimetri, avand un continut lichid
care poate fi clar, tulbure sau hemoragic. In raport cu cantitatea de lichid colectat in
interiorul lor bulele pot fi bombate, hemisferice sau din contra turtite, flasce cand
serozitatea este mai putin abundenta (ex: pemfigus, erizipelul bulos, arsurile de gradul
II).

Evolutia lor este diferita astfel incat cele rezistente se pot rezorbi, pe cand cele fragile
se rup spontan sau sub actiunea unui mic traumatism, serozitatea eliberata uscandu-se
si dand nastere unei cruste. Dupa vindecare se poate observa o mica pata pigmentata
reziduala. In alte situatii continutul bulelor se poate tulbura devenind purulent si dand
nastere unei pustule.

3. Pustulele sunt leziuni primare care se prezinta ca ridicaturi circumscrise, de culoare

alba sau galbena si avand un continut purulent. In evolutie prin uscarea continutului
sau dupa ruperea lor se formeaza cruste galben-brune. Pustulele pot fi primitive sau
secundare suprainfectarii veziculelor. Pustulele primitive le intalnim in infectiile
stafilococice (ex: foliculita stafilococica), in acnee sau psoriazis pustulos.

IV. Deseuri cutanate

Acestea sunt leziuni cutanate rezultate din cornoase hipeplaziate, a secretiilor
patologice si a tesuturilor necrozate.

1. Scuamele iau nastere prin acumularea la suprafata pielii a celulelor, indepartandu-se

mai mult sau mai putin usor. De cele mai multe ori sunt primare fiind adesea asociate
cu alte leziuni primare indeosebi cu eritemul realizand leziuni eritemato-scuamoase.
Dupa grosime si aspect se disting mai multe aspecte de scuame:

a) scuamele pitiriaziforme sunt fine, albicioase, cu aspect fainos, putin aderente si

de talie mica (ex: pitiriazis versicolor);

b) scuamele psoriaziforme sunt albe, stralucitoare, groase cu dimensiuni de obicei

mari si aderente, fiind caracteristice psoriazisului;

c) scuamele in lambouri, omogene si subtiri, sunt intalnite in scarlatina, anumite

toxidermii medicamentoase;

d) scuamele ihtioziforme sunt poligonale cu aspect de solzi de peste si foarte uscate

(ex: ihtiozele ereditare).

2. Crustele sunt leziuni secundare rezultate din uscarea la suprafata pielii a secretiilor
patologice din eroziuni, ulceratii, escoriatii. Forma si dimensiunea crustelor sunt cele
ale leziunilor din care provin. Culoarea crustelor poate fi galbuie (ex: eczema),
galbena ca mierea (ex: impetigo streptococic) sau hematica (ex: ectima, epitelioame).

V. Leziuni elementare cutanate prin solutii de continuitate

Dupa profunzimea lor se disting:

1. Eroziunea sau exulceratia este o pierdere de substanta superficiala cu interesarea

numai a epidermului, fǎrǎ a depasi membrana bazala, si care se vindeca fara cicatrice
lasand doar o macula pigmentata reziduala. Apare secundar in evolutia veziculelor,
pustulelor, bulelor, dar poate fi si primitiva in sifilisul primar (sifilomul primar)

2. Ulceratia este o pierdere de substanta mai profunda decat eroziunea interesand

dermul si chiar hipodermul si care se vindeca printr-o cicatrice sechelara. Ulceratia
poate fi superficiala (ex: ectima) sau intinsa si profunda (ex: carcinoame, TBC
cutanat, lepra). Forma ulceratiei poate fi rotunda, ovala sau neregulata, fundul poate fi
neted, anfractuos sau proeminent, marginile pot fi taiate drept (ex: goma sifilitica),
alteori decolate (ex: goma TBC) sau ridicate in burelet (ex: carcinoame). Baza
ulceratiei poate fi moale, infiltrata sau dura.

3. Escoriatia este o pierdere de substanta superficiala sau profunda produsa de un

traumatism. Poate fi accidentala consecutiva unei zgarieturi printr-un corp strain sau
simptomatica in urma scarpinatului (ex: eczema, prurigo, pediculoza).

4. Fisura este o eroziune sau o ulceratie de forma liniara, dureroasa, localizata in

regiuni inflamate si supuse miscarilor de extensie (ex: pliuri, palme, plante). Ragada
este o fisura liniara situata in jurul orificiului bucal.
5. Gangrena este o necroza tisulara de coloratie neagra avand origine vasculara sau
infectioasa si care se ulcereaza secundar prin eliminarea tesutului necrotic.

6. Escara este o necroza ulcerata secundar si localizata in zone de presiune. Ea se

poate extinde la muschi, tendoane, oase si articulatii.

VI. Sechele cutanate

1. Cicatricea este o leziune circumscrisa sau mai intinsa aparuta in urma unui proces
de reparare cu formarea de tesut de neoformatie implicand mai ales dermul, aparut
dupa pierderea de substanta sau dupa o inflamatie cutanata.

Cicatricea propriu-zisa ia nastere prin inlocuirea cu tesut de neoformatie a oricarei

pierderi de substanta mai profunda. Culoarea cicatricei poate fi alba-sidefie,
hiperpigmentata in totalitate sau depigmentata in centru si hiperpigmentata la
periferie.

Cicatricele patologice sunt leziuni secundare proeminente, vizibile si palpabile. Se

disting doua tipuri:

- cicatricea hipertrofica este bombata deasupra tegumentului, bine delimitata,

regulata, de culoarea pielii normale si cu evolutie in general spontan regresiva in 12-
18 luni;

- cicatricea cheloidiana are un aspect asemanator, dar cu prelungiri in forma clestilor

de rac si mai ales cu o evolutie extensiva pe o perioada de mai multi ani. Ea este mai
frecventa pe anumite zone (partea superioara a trunchiului).

2. Atrofia este o alterare care consta intr-o subtiere a pielii prin diminuarea sau
disparitia tuturor sau numai a unei parti a componentelor constitutive. Pielea atrofica
are o coloratie ceroasa sau alba, este subtire prin ea putandu-se vedea uneori vasele si
tendoanele. La palpare se evidentiaza o depresiune corespunzand zonei atrofice.

3. Scleroza este o leziune caracterizata printr-o ingrosare si pierdere a elasticitatii

cutanate. Pielea este dura, pierzandu-si supletea si fiind putin mobila pe planurile
profunde. Astfel de modificari se intalnesc in sclerodermie sau dermo-hipodermitele
sclerodermiforme din insuficienta venoasa a membrelor inferioare.
Dispunerea leziunilor elementare

Alaturi de prezentarea leziunilor elementare pentru diagnosticul afectiunilor

cutanate sunt deosebit de importante urmatoarele criterii: numarul, dispozitia,
configuratia si localizarea leziunilor.

In functie de numar leziunile elementare cutanate pot fi:

- unice, semn pentru o neoplazie sau pentru o infectie localizata (ex: veruca, erizipel);

- multiple, demonstrative pentru bolile inflamatorii (ex: exantem viral, eritem

medicamentos).

Dispozitia leziunilor elementare cutanate poate fi:

- diseminata, cand leziunile sunt dispuse neregulat (ex: exantem medicamentos,

exantem viral);

- difuza, cand sunt afectate suprafete mari sau chiar intregul tegument (ex:
eritrodermie);

- grupata (ex: herpes simplex, herpes zoster, dermatita herpetiforma Duhring-Brocq).

Configuratia leziunilor elementare cutanate poate fi:

- circulara sau inelara, cand extinderea este centrifuga cu palire centrala (ex: tinea,
granulomul inelar);

- cocarda, cand aspectul este de mai multe cercuri dispuse concentric (ex: eritemul
polimorf);

- policiclica, aspectul fiind de mai multe arcuri de cerc tangente (ex: sifilis tertiar);

- serpiginoasa, aspectul este de linii sinuoase (ex: sifilis, psoriazis);

- liniara (ex: morfee, lichen striat);

- corimbiforma, cand o leziune este centrala si alte leziuni sunt grupate imprejur (ex:
sifilis secundar).

Simptomatologia cutanata include:

- pruritul, ce reprezinta senzatia de mancarime (ex: dermatoze alergice);

- durerea (ex: herpesul zoster),

- parestezii reprezentate de furnicaturi, amorteli (ex: acrocianoza, sindromul

Raynaud);
 TEMA 4
MOFICĂRI ALE FACIESULUI
Clasic descrise sunt următoarele tipuri de facies:

1. Mitral (din stenoza mitrală) caracterizat prin: cianoza pomeţilor, buzelor şi

nasului, care contrastează cu paliditatea din jur;
2. Acromegalic: nas mare, faţa alungită, exagerarea proeminenţelor osoase
(pomeţii, arcadele zigomatice şi cele sprâncenare, bosele frontale), bărbia mare
şi proiectată înainte (prognatism);
3. Mixedematos (hipotiroidie): rotunjit (“în lună plină”), împăstat, cu ştergerea
şanţurilor fiziologice, pleoapele tumefiate (aspect buhăit, de oameni
somnoroşi), absenţa 1/3 externe a sprâncenelor;
4. Basedowian (hipertiroidie): exoftalmie bilaterală, fanta palpebrală lărgită,
privire vie, hipersecreţie lacrimală, ochi strălucitori (aspect de “spaimă
îngheţată”);
5. Tetanic sau “risus sardonicus”: gura, nările şi ochii modelează expresia
râsului, în timp ce fruntea încreţită exprimă tristeţe;
6. Peritoneal sau hipocratic (în peritonite acute): faţa palid-pământie, acoperită
cu sudori reci, ochii înfundaţi în orbite, încercănaţi, nas ascuţit, privire
anxioasă;
7. Parkinsonian sau ”de mască” (boala Parkinson): inexpresiv, privire fixă,
clipitul foarte rar;
8. Cushingoid (sindrom Cushing, după tratament îndelungat cu corticosteroizi):
facies rotunjit, “în lună plină”, dolofan, cu pomeţii roşii (impresie falsă de
sănătate !);
9. Lupic (în lupus eritematos diseminat): placard eritematos al nasului şi
pomeţilor cu aspect “în fluture”; atrofii parcelare pot marca zonele
eritematoase.
10. Ftizic (în TBC pulmonară): facies emaciat, palid (cu nuanţă teroasă), ochi
strălucitori;
11. “Mumie”, “mască de ceară” sau “icoană bizantină” (în sclerodermie):
facies inexpresiv, cu pielea întinsă, buzele şi nasul subţiri, expresie de blândeţe
;
12. “de paiaţă” (în rujeolă): plângăreţ şi pătat;
13. Vultuos ( în pneumonie): facies congestiv, cu roşeaţa pometului de partea
bolnavă;
14. “Nas în şa” (sifilis congenital); nasul se prezintă cu înfundare a bazei (deşi
poate fi regăsit şi constituţional sau posttraumatic, aspectul are un coeficient
înalt de relevanţă pentru etiologia specifică, menţionată);
 15. Aortic (insuficienţa aortică): palid-gălbui;
16. Rinofima: nas mare, deformat, lobulat, secundar hipertrofiei glandelor sebacee
şi ţesutului conjunctiv periglandular, culoarea pielii nasului fiind normală
(forma glandulară) sau roşie (forma angiomatoasă);

Alte tipuri de facies:

a) “rubeoza diabetică” - facies “în lună plină”, de culoare roşu-deschis, fără

telangiectazii;

b) din paralizia facială - caracterizat prin hipotonie musculară hemifacială de partea

afectată, ştergerea pliurilor nasogeniene, cu scurgerea lacrimilor pe obraz, lagoftalmie,
incapacitatea de a închide ochiul homolateral (când încearcă acest lucru, globul ocular
deviază în sus şi în afară), încreţi fruntea, umfla obrazul şi fluiera (fig.35); trăsăturile
feţei sunt deviate de partea sănătoasă;

c) faciesul pletoric (la hipertensivi şi obezi) - roşu, cu telangiectazii ale pomeţilor; un

facies asemănător, dar cu o nuanţă vişinie a tegumentelor (şi mucoaselor), se
întâlneşte în poliglobulia esenţială;

d) din bronhopneumopatia cronică obstructivă - cu două tipuri:

- în tipul A (predominenţa emfizemului) aspectul este de “gâfâitor roz” (“pink-

puffer”), iar

- în tipul B (predominenţa bronşitei cronice), faciesul este cianotic şi buhăit (“blue-

bloater”);

e) din insuficienţa renală cronică (stadiul uremic) - facies buhăit, palid, cu tentă
teroasă;

f) faciesul hipopituitar (din nanismul hipofizar) numit şi facies “infanto-senescent”,

întrucât pielea feţei are aspect mixt (infantil şi îmbătrânit);

g) faciesul addisonian - culoare închisă (“cafea cu lapte”, “ciocolată”);

h) “faţa roşie”, descrisă iniţial la măcelari, dar prezentă şi la cei care consumă carne
în cantitate exagerată (culoarea se datorează telangiectaziilor produse prin alterări ale
peretelui vascular, determinate de alimentaţia hiperproteică);

i) “faciesul consumptiv”, cu bula lui Bichat dispãrutã;

j) “hemangiomatoza facialã”, etc.

 TEMA 5
MODIFICARI DE SONORITATE

Modificarile sonoritatii pulmonare constau in: submatitate, matitate,

hipersonoritate si timpanism.

I. Submatitatea, matitatea pulmonara (diminuarea/abolirea sonoritatii) apar:

A. prin modificari la nivelul peretelui toracic: obezitate, edeme, tumori

B. prin modificari patologice la nivelul parenchimului pulmonar care duc la

diminuarea sau disparitia aerului din plamani; acestea pot fi cauzate de:
- atelectazie pulmonara, prin obstructia, fie prin corp strain sau tumora endobronsica
sau prin compresiunea extrinseca prin adenopatii sau tumori pe bronsie, cu colabarea
parenchimului respectiv;
- procese de condensare pulmonara, tip inflamator (pneumonii, bronhopneumonii,
abces pulmonar, TBC) sau neinflamator (edem pulmonar acut, infarct pulmonar,
fibroza pulmonara, tumora pulmonara)

Topografia modificarilor matitatii pulmonare depinde de evolutia fiecarei boli

si de caracteristicile ei. Iata cateva exemple:
- in bronhopneumonie, focarele de condensare sunt dispuse pe ambii plamani, fiind de
forme si dimensiuni diferite
- in pneumonia bacteriana, procesul cuprinde de obicei un lob
- in TBC pulmonar este prins frecvent varful plamanului(TBC apicaL)
- in chistul hidatic, abcesul pulmonar, tumora, caverna neevacuate, matitatea este
suspendata si intensitatea depinde de profunzimea locului fata de perete
- in edemul pulmonar acut, apar zone de submatitati sau matitati de la baze spre varf
in functie de gradul si evolutia bolii

C. Matitatea din afectiunile pleurei poate prezenta multiple variante in functie de

procesele patologice si intricarile lor.
Simfizele, tumorile dau matitati delimitate, la baze. Prezenta de lichid insa
depinde de tipul de revarsat pleural, daca este de tip inflamator sau, nu; daca percutia
se face inainte sau dupa toracenteza, cand poate patrunde aer si apare hidro cau pio
pneumotorax.
Percutia in pleurezie:
Daca ea se face la debutul pleureziei si cantitatea este mica( in jur de 300-
400mL) pot sa nu apara modificari sau apar doar la nivelul sinusului costo-
diafragmatic. In momentul cresterii cantitatii de lichid apare o matitate bazala cu
limita superioara orizontala sau cu concavitatea in sus, depinzand de cantitatea de
lichid.
Daca cantitatea este moderata, limita este orizontala.
 Daca nivelul lichidului creste, apar modificari particulare. In primul rand,
limita superioara este cu aspect parabolic-curba lui Damoiseau- cu varful parabolei in
axila, iar linia care porneste paravertebral, urca spre axila apoi coboara pe fata
anterioara pana in regiunea sternala. In regiunea paravertebrala a hemitoracelui
respectiv apare o zona de submatitate, numita triunghiul lui Garland, data de
compresiunea plamanului de catre lichid; compresiunea mediastinului de catre
colectia abundenta produce o deplasare a acestuia spre toracele sanatos cu aparitia
unei zone de matitate triunghiulara in aceasta parte denumita triunghiul lui Grocco-
Rauchfuss.
Daca colectia depaseste 1500 ml, determina disparitia timpanismului in spatiul
Traube si aparitia unei matitati.
Daca pleurezia se produce la nivel de scizura interlobara, greu se poate percuta
o matitate suspendata, alungita, in coada de racheta, vizibila mai bine pe grafia de
torace.
In acumularea de transudat pleural, (in cazul insuficientei cardiace congestive,
sindromului nefrotic, cirozei hepatice decompensate vasculaR) matitea percutorica are
de obicei o limita superioara orizontala(cantitate mica de proteinE). Daca apare
anasarca, hidrotoraxul poate fi bilateral.
In hidro-pneumotorax, se deceleaza o matitate bazala cu limita superioara
orizontala iar deasupra ei apare hipersonoritate.b.Hipersonoritatea, timpanismul –
cresterea sonoritatii pulmonare, apare in conditiile cresterii nivelului de aer in
alveolele pulmonare si bronsii si depinde de distanta procesului fata de perete si de
gradul de relaxare pulmonara.

II. Hipersonoritatea
Hipersonoritatea bilaterala apare in caz de hiperinflatie pulmonara precum in :
astm bronsic an criza, emfizem pulmonar.
Hipersonoritatea unilaterala poate sa apara in pneumotorax, caverne sau
abcese mari drenate (de obicei, suspendatE).

III. Tipanismul
Timpanismul apare de obicei in pneumotoraxul cu supapa si este unilateral.
Uneori, in cazul cavitatilor mari, superficial plasate, drenate poate sa apara chiar
timpanism.