Examen

GESTIONAREA
RISCURILOR
asociate procesului de
medicație
IRINCA IOANA
INTRODUCERE
Scopul - îmbunătățirea procesului de
management/gestionare a riscurilor, prin parcurgerea
etapelor de bază:
1.identificarea,
2.evaluarea,
3.tratarea riscurilor,
4.monitorizarea,
5.revizuirea și raportarea riscurilor.
Definiții
u Atenuarea riscului – Măsurile întreprinse pentru diminuarea probabilităţii
(posibilităţii) de apariţie a riscului sau/şi de diminuare a consecinţelor
(impactului) asupra rezultatelor (obiectivelor) dacă riscul s-ar materializa.
Atenuarea riscului reprezintă diminuarea expunerii la risc, dacă acesta este o
ameninţare.
u Controlul intern managerial - Ansamblul formelor de control exercitate la

nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere, în
concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea
asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient şi eficace; acesta
include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele şi procedurile.
Sintagma "control intern managerial" subliniază responsabilitatea tuturor
nivelurilor ierarhice pentru ţinerea sub control a tuturor proceselor interne
desfăşurate, pentru realizarea obiectivelor generale şi a celor specifice.
u Entitate publică (abreviat EP) – Autoritate publică, instituţie publică,
companie/societate naţională, regie autonomă, societate comercială la care
statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar, cu
personalitate juridică, care utilizează fondurile publice şi/sau administrează
patrimoniul public.
u Evaluarea riscului – Evaluarea consecinţelor materializării riscului, în

combinaţie cu evaluarea probabilităţii de materializare a riscului. Evaluarea
riscului reprezintă evaluarea expunerii la risc.
u Expunere la risc – Consecinţele, ca o combinaţie de probabilitate şi impact,

pe care le poate resimţi o organizaţie în raport cu obiectivele prestabilite, în
cazul în care riscul se materializează.
u Gestionarea riscurilor / managementul riscurilor (abreviat MR) – Vizează

toate procesele privind identificarea, evaluarea, constituirea unui plan de
măsuri de atenuare sau anticipare a acestora, revizuirea periodică,
monitorizarea progresului și stabilirea responsabilităţilor.
u Impactul – Reprezintă consecinţa / efectele generate asupra rezultatelor
(obiectivelor), dacă riscul s-ar materializa. Dacă riscul este o ameninţare,
consecinţa asupra rezultatelor este negativă, iar dacă riscul este o oportunitate,
consecinţa este pozitivă.
u Materializarea riscului – Translatarea riscului din domeniul incertitudinii

(posibilului) în cel al certitudinii (al faptului împlinit). Riscul materializat se
transformă dintr-o problemă posibilă într-o problemă dificilă, dacă riscul
reprezintă o ameninţare, sau într-o situaţie favorabilă, dacă riscul reprezintă o
oportunitate.
u Probabilitatea de materializare a riscului – Posibilitatea sau eventualitatea ca

un risc să se materializeze. Reprezintă o măsură a posibilităţii de apariţie a
riscului, determinată apreciativ sau prin cuantificare, atunci când natura riscului
şi informaţiile disponibile permit o astfel de evaluare.
u Profilul de risc – Un tablou cuprinzând evaluarea generală documentată şi

prioritizată a gamei de riscuri specifice identificate cu care se confruntă entitate
publică.
u Responsabil cu riscurile – Persoană desemnată de către conducătorul unui
compartiment, care colectează alertele de risc, elaborează şi actualizează
registrul de riscuri la nivelul structurii şi pregăteşte reuniunile echipei de
gestionare a riscurilor în cadrul compartimentului.
u Registrul de riscuri – Document integrator al gestiunii/managementului

riscurilor, cuprinzând o sinteză a informaţiilor şi deciziilor luate în urma analizei
riscurilor.
u Risc – O situaţie, un eveniment, care nu a apărut încă, dar care poate să apară
în viitor, caz în care, obţinerea rezultatelor în prealabil fixate este ameninţată
sau potenţată. Astfel, riscul poate reprezenta fie o ameninţare, sau o
oportunitate și trebuie abordat ca fiind o combinaţie între probabilitate şi
impact.
u Risc de corupţie/integritate - Posibilitatea de apariţie a unui incident de
integritate în cadrul unui domeniu de activitate al entităţii publice (EP),
favorizat de vulnerabilităţi specifice și care poate afecta negativ obiectivele
instituționale.
u Risc inerent - Expunerea cauzată de un anumit risc, înainte să fie luată vreo
măsură de atenuare a acestuia.
u Risc rezidual - Expunerea cauzată de un anumit risc după ce au fost luate

măsuri de atenuare a acestuia. Măsurile de atenuare a riscurilor aparţin
controlului intern. Din această cauză, riscul rezidual este o măsură a
eficacităţii controlului intern, fapt pentru care unele ţări au înlocuit termenul
de „risc rezidual” cu cel de „risc de control”.
u Risc semnificativ/strategic – Risc major, reprezentativ care poate afecta

capacitatea entităţii de a-şi atinge obiectivele. Se referă la riscurile
identificate care ar putea avea un impact substanţial şi o probabilitate ridicată
de manifestare, şi care vizează entitatea în întregimea ei.
u Strategia de risc – Abordarea generală pe care o are entitatea publică în
privinţa riscurilor. Ea trebuie să fie documentată şi uşor accesibilă în entitate.
În cadrul strategiei de risc se defineşte toleranţa la risc;
u Toleranţa la risc – “Cantitatea” de risc pe care o entitate publică este
pregătită să o tolereze sau la care este dispusă să se expună la un moment
dat;
Contextul organizatoric
u Managementul riscului se aplică în toate
sectoarele de activitate, proiecte, procese
și activități specifice dintr-un spital.
u Instrumentul
de monitorizare a
managementului riscurilor este
-Registrul riscurilor pe fiecare structură
-Registrul riscurilor pe spital.
1.Evaluarea riscului
Identificarea riscului - Fiecare angajat poate
identifica un risc și are obligația de a-l raporta RR
din structura respectivă.
RR va comunica șefului de structură riscul identificat

și împreună cu asistentul șef din secție, vor identifica
sursa/sursele de risc, zonele de impact, cauzele și
consecințele – vor completa formularul Alertă la risc
din cadrul Formularului Gestionarea riscului.
Analiza riscului
– implică înțelegerea riscului. Furnizează date de intrare
pentru
u estimarea riscului,
u luarea deciziilor de tratare sau nu a riscului,
u cele mai potrivite strategii și metode de tratare a riscului.
Riscul este analizat prin determinarea impactului și a

probabilității, precum și a altor caracteristici a riscului. Un
risc poate avea atât cauze multiple, cât și consecințe
multiple și poate afecta obiective multiple.
Estimarea probabilităţii de apariţie a riscului prin analiza istoricului înregistrat în
documentele de la nivelul spitalului și din alte surse de informații, pe o scală în cinci
trepte, ca fiind:
Nivel probabilitate Explicatie
1 Foarte foarte rar - 1x /an

scăzută
2 Scăzută cu probabilitate redusă -1 x semestru
3 Medie posibil - 1x trimestru
4 Mare foarte probabil- lunar
5 Foarte mare aproape sigur - săptămânal/zilnic

Estimarea impactului asupra pacientului/spitalului, pe o scală în cinci trepte, ca
fiind:
Nivel impact Explicatie
1 Neglijabil - fără vătămare / insatisfacție - disconfort
2 Minor -vătămare, impact asupra stării pacientului, fără îngrijiri

suplimentare/cu îngrijiri suplimentare minore, fără reclamatie
3 Mediu -vătămare, impact asupra stării pacientului, care necesită

îngrijiri suplimentare, fără prelungirea duratei de spitalizare,
fără reclamatie scrisă către spital sau alte institutii
4 Considerabil -vătămare, impact asupra stării pacientului, care necesită

îngrijiri suplimentare costisitoare, cu prelungirea duratei de
spitalizare, cu reclamație scrisă către spital sau alte institutii
5 Catastrofal deces, invaliditate cu caracter permanent, complicații severe

ale bolii de bază, impact financiar mare.
Estimarea riscului
– contribuie la luarea deciziilor privind riscurile care

necesită tratare (măsuri de control/diminuare) și
prioritizarea acestora.
Estimarea riscului se face pe o scală în cinci trepte,

respectiv consecinţele, ca o combinaţie de
probabilitate şi impact, pe care le poate resimţi
departamentul în raport cu obiectivele prestabilite,
în cazul în care riscul se materializează:
PROBABILITATE
1 2 3 4 5
foarte foarte
scazuta scazuta medie mare mare
5 catastrofal
5 10 15 20 25
4 considerabil
4 8 12 16 20
IMPACT
3 mediu
3 6 9 12 15
2 minor
2 4 6 8 10
1 neglijabil
1 2 3 4 5
u Stabilirea nivelului de tolerare la risc, pe o scală în patru trepte, ca fiind
“Cantitatea” de risc pe care unitatea sanitară este pregătită să o tolereze sau la
care este dispusă să se expună la un moment dat.
Nivel de tolerare Explicatii
1 ….. 3 tolerabil Nu necesită nici o măsură de control
Necesită măsuri de control pe termen

4 ….. 6 tolerare medie mediu/lung
8 ….. 12 tolerare scăzută Necesită măsuri de control pe termen scurt
15 …..25 intolerabil Necesită măsuri de control urgente

Responsabilul cu Riscurile analizează împreună
șeful de structură fiecare risc și fac propuneri
pentru:
u clasarea riscului, dacă riscul este nerelevant
(risc tolerabil – valoarea expunerii cuprinsă
între 1 si 3)
u monitorizarea riscului (valoarea expunerii
cuprinsă între 4 și 12)
u eliminarea circumstanțelor/cauzelor care
generează riscul (risc intolerabil: valoarea
expunerii cuprinsă între 15 si 25)
Tratarea riscului
Presupune stabilirea măsurilor de control/ diminuare pentru

riscurile al căror nivel de expunere se situează între 4 și 25.
Tratarea riscurilor este un proces ciclic de:
u evaluare a modului de tratare a riscului,
u luarea deciziei dacă nivelurile de risc rezidual sunt
tolerabile,
u dacă nu sunt tolerabile, generarea unui nou mod de tratare
a riscului și
u evaluarea eficacității acelui mod de tratare.
Monitorizare și revizuire – parte planificată
a procesului de management al riscului
u implică verificarea sau supravegherea riscurilor, măsurilor de
control/diminuare.
u Responsabilitatea monitorizării și revizuirii revine Secretariatului Tehnic

al CMI, care va monitoriza implementarea măsurilor de
control/diminuare și va întocmi semestrial și annual un raport de
monitorizare și revizuire pe care-l va înainta spre analiză și avizare CMI,
în vederea aprobării lui de către manager.
u In această etapă se desfășoară activități de revizuire a calificativelor

riscurilor, se analizează expunerea riscurilor după ce au fost
implementate măsurile de ținere sub control a respectivului risc. Aceste
riscuri se numesc “riscuri reziduale”. Expunerea riscului rezidual
trebuie să fie mai mică decât expunerea riscului inițial.
Formularul
”GESTIONAREA RISCULUI”
TRASEUL RISCURILOR ÎNTR-UN
SPITAL
EXEMPLE PRACTICE
Definirea corectă a riscului, cu respectarea următoarelor
reguli:
u riscul este o situaţie, eveniment, care poate să apară,
este o incertitudine şi nu ceva sigur
u nu se identifică riscuri care nu afectează
obiectivele/activităţile
u problemele dificile identificate nu trebuie ignorate, ele
putând deveni riscuri în situaţii repetitive,
u impactul nu este risc, ci consecinţă a materializării
riscurilor asupra realizării obiectivelor,
Definirea corectă a riscului, cu respectarea următoarelor
reguli:
u riscurile nu se definesc prin negarea obiectivelor,

u problemele nu constituie riscuri, ci certitudini,
u problemele a căror apariţie este imposibilă nu constituie
riscuri, ci ficţiuni,
u Analiza cauzelor sau a circumstanţelor care favorizează
apariţia/repetarea riscului;
u Analiza consecinţelor, în cazul materializării riscului,
asupra realizării obiectivelor.
PROCESUL DE MEDICAŢIE A
PACIENTULUI
IRINCA Ioana Anca

Obiective
La sfârşitul acestui modul, cursantul va şti:
• Să enumere elementele cheie legate de medicaţia
pacientului,
• Să enumere cel puţin 5 cauze care pot duce la
erori în medicaţia pacientului,
• Să facă diferenţa între procesul de medicaţie şi
etapa de administrare a medicamentelor.
• Să enumere modalităţile de prevenire a erorilor
legate de medicaţia pacientului,
• Să cunoască responsabilităţile asistentului medical
legate de administrarea medicamentelor
Siguranţa pacientului devine vulnerabilă atunci
când este vorba de procesul de medicaţie.
Cel mai des întâlnite şi cele mai grave erori sunt

cele legate de procesul de medicaţie.
În acest modul vom insista asupra descrierii

procesului de medicaţie, a
erorilor/evenimentelor adverse/santinelă/near-
miss legate de etapele procesului de medicaţie.
Să încercăm să definim eroarea legată
de medicaţie:
• Orice eveniment prevenibil care cauzează sau
poate duce la folosirea greşită a medicamentelor
sau la vătămarea pacientului în timpul în care
medicamentul este în controlul personalului
medical. Astfel de evenimente pot fi legate de
practica profesională, proceduri, sisteme, inclusiv
prescrierea medicamentelor, comunicarea ei,
etichetarea medicamentelor, distribuirea,
administrarea, educaţia, monitorizarea şi
folosirea.
Erori legate de medicaţie se pot întâmpla în orice
spital.
Conform unui raport al Institutului de Medicină

din USA, 2006 – „Preventing Medication Errors” –
erorile legate de medicaţie au efecte negative
asupra 1,5 milioane de pacienţi americani, în
fiecare an, iar costul tratării şi îngrijirii pacienţilor
afectaţi de aceste erori, este în jur de 3,5 miliarde
de dolari.
Pentru România nu am găsit nici un studiu

referitor la erorile legate de medicaţia pacieţilor.
Medicaţia pacientului este un proces complex,
constituit din mai multe etape, cum ar fi: prescrierea
(medic), transcrierea (în fişa de administrare a
medicamentelor), eliberarea (la farmacie),
administrarea medicamentului (asistentul medical) şi
monitorizarea răspunsului pacientului la medicament.
Eroarea se poate produce la nivelul oricărei etape.
Deşi multe erori se produc la prescrierea

medicamentelor, aceste erori sunt depistate fie de
farmacist, fie de asistentul medical sau de alt
personal medical.
Erorile legate de administrarea medicamentelor
reprezintă un procent de 26% până la 32% din
totalul erorilor legate de medicaţia pacientului.
Cine administrează medicamentele?
Asistentul medical.
Din păcate, erorile legate de administrarea

medicamentelor nu pot fi depistate din timp, ele
fiind depistate doar după ce s-au întâmplat.
Mulţi factori pot duce la apariţia erorilor legate
de medicaţia pacientului.
Au fost identificate de către „Institute for Safe

Medication Practices”, 10 elemente cheie care
au o influenţă serioasă asupra folosirii
medicamentelor, dacă ţinem cont că
vulnerabilitatea acestor elemente duc la erori
legate de medicaţie
10 elemente cheie în medicaţia
pacientului
1. Informaţii despre pacient

2. Informaţii despre medicament
3. Comunicare eficientă
4. Etichetarea, ambalajul medicamentului
5. Depozitarea medicamentelor, stocarea
lor, standardizarea şi distribuirea lor
10 elemente cheie ale medicaţiei
pacientului
6. Achiziţionarea dispozitivelor şi aparatelor
pentru administrarea medicamentelor, folosirea
şi evaluarea lor.
7. Factori de mediu
8. Educaţia personalului, competenţele
profesionale
9. Educaţia pacientului
10. Managementul calităţii şi managementul
riscurilor
1.Informaţii despre pacient
• Asistentul medical trebuie să-l cunoască foarte
bine pe pacient, trebuie să deţină următoarele
date personale despre fiecare pacient pe care-l
are în grijă: nume şi prenume, vârsta, data
naşterii, greutatea, alergiile, bolile de care suferă,
rezultatele analizelor de laborator, semnele vitale.
• Brăţara cu cod de bare care poate fi scanată,
poate reduce cu mult erorile legate de informaţiile
despre pacient. Însă, totodată, trebuie să ne
gândim că brăţara poate cădea sau nu poate fi
scanată datorită unor defecţiuni tehnice.
2. Informaţii despre medicament
• Asistenţii medicali trebuie să aibă acces la
informaţii corecte şi exacte despre
medicamentele pe care le administrează.
• Aceste informaţii pot proveni din prospectul

medicamentului, din protocoalele de
tratament, alte surse cum ar fi internetul,
documentele pacientului.
3.Comunicare eficientă
• Multe dintre erorile legate de medicaţia
pacientului se datorează unei comunicări
ineficiente între medic, farmacist şi asistent.
• Barierele în comunicare trebuie eliminate, iar

informaţiile despre medicament trebuie să fie
verificate întotdeauna.
• Comunicarea ineficientă reprezintă mai mult de

60% din cauzele evenimentelor santinelă
raportate de Joint Commission. Un exemplu ar fi:
3.Comunicare eficientă
Ex: în 2001 unui pacient i se administrează pe sonda
nazogastrică nifedipin retard, care, fiind sub formă de
tablete, este sfărâmat de către asistentă. Se ştie că
sfărâmarea medicamentelor cu efect retard permite
absorbţia imediată a dozei întregi. Ca urmare,
pacientul prezintă bradicardie severă şi hipotensiune
care duc la stop cardiac. Pacientul este resuscitat cu
succes, însă a -2-a zi primeşte aceeaşi medicaţie sub
aceeaşi formă. De ce? Pentru că membrii echipei
medicale nu au discutat şi lămurit între ei cauza
primului stop cardiac, ignorând modalitatea folosită în
vederea administrării medicamentelor.
4.Ambalajul medicamentului. Etichetare.
Sunt medicamente al căror ambalaj arată la fel.
Sunt medicamente care arată la fel. Un caz tragic s-
a întâmplat din această cauză: acum câţiva ani, la
mai mulţi pacienţi copii s-au administrat doze mari
de heparină din cauza similarităţii ambalajelor. Trei
copii au murit. Ca rezultat, producătorul heparinei
şi Food and Drug Administration au trimis o
scrisoare către toţi clinicienii prin care i-au
avertizat despre similaritatea ambalajelor.
Totodată, au mărit eticheta heparinei şi au pus şi
un semn de „alertă maximă” pe eticheta heparinei.
4.Ambalajul medicamentului. Etichetare.
Medicamente care „arată la fel” sau medicamente
a căror denumire „sună la fel” – o altă sursă de
erori.
Din 2003 până în 2006, s-au raportat 25.530 astfel

de erori către Medication Errors Reporting
Programme and MEDMARX.
S-au luat măsuri prin care medicamentele care

„arată” sau „sună” la fel, să fie raportate de către
instituţiile din sistemul de sănătate.
5.Depozitarea, stocarea,
standardizarea medicamentelor
Se referă la păstrarea medicamentelor în
farmacii/depozite farmaceutice. Organizarea lor
se face astfel încât să nu existe posibilitatea
încurcării medicamentelor.
Medicamentele cu „Alertă maximă” trebuie

depozitate în locuri special destinate.
6.Achiziţionarea dispozitivelor de
administrare a medicamentelor
Achiziţionarea şi folosirea improprie a unor
dispozitive de administrare a medicamentelor
pot duce la erori legate de medicaţie.
Atunci când un dispozitiv nou de administrare a

medicamentelor este achiziţionat, toţi asistenţii
medicali trebuie să participe la training-ul de
instruire, altfel există riscul producerii erorilor.
7.Factorii de mediu
- Luminozitate slabă,
- Aglomeraţie la locul de muncă,
- Distracţia sau întreruperea asistentului în timp
ce pregăteşte medicaţia (în statul Virginia, a
fost instituită o „zonă fără întreruperi” pentru
automatele care eliberează medicamente).
- Oboseala,
- Lipsa de personal şi muncă în plus.
8.Educaţia personalului. Competenţele
profesionale.
Educaţia continuă a asistenţilor medicali poate ajuta
la reducerea erorilor legate de medicaţie.
Medicaţia nouă introdusă într-o secţie reprezintă

prioritatea numărul 1 de învăţare pentru asistenţii
din secţia respectivă.
Asistenţii trebuie informaţi despre erorile legate de

medicaţie comise în altă parte, deoarece o eroare
comisă într-un spital se poate comite şi în alte
spitale.
profesionale.
Atunci când protocoalele, procedurile sau
ghidurile sunt actualizate, ele trebuie aduse la
cunoştinţa tuturor membrilor echipei medicale,
inclusiv şi mai ales asistenţilor medicali.
De asemenea, asistenţii medicali pot participa la

ateliere de lucru organizate pentru farmacişti,
pentru a fi la curent cu toate informaţiile legate
de medicamentele utilizate.
profesionale.
Cursurile de educaţie medicală continuă pot
actualiza cunoştinţele asistenţilor medicali şi de
asemenea întăresc cunoştinţele dobândite în
şcoală.
Atunci când modalitatea de administrare a unui

medicament este cu totul nouă, asistentul
medical trebuie instruit şi educat, astfel încât să
se prevină erori datorate lipsei competenţelor
profesionale.
9. Educaţia pacientului
Asistenţii medicali trebuie să-i înveţe pe pacienţi:
-denumirea fiecărui medicament pe care trebuie
să-l ia,
-cum se ia medicamentul,
-doza,
-efectele adverse posibile,
-cum arată medicamentul,
-pentru ce ia medicamentul.
10.Managementul calităţii.
Managementul riscurilor
Fiecare spital trebuie să creeze un mediu de
siguranţă care să încurajeze discuţiile despre
erorile comise sau erorile depistate din timp - care
nu ajung la pacient. Doar atunci se pot găsi şi folosi
soluţii eficiente.
Un lucru simplu ca verificarea dublă (de 2 asistenţi)

a medicamentelor etichetate „alertă maximă”
poate depista şi preveni erorile înainte ca acestea
să ajungă la pacient.
Fiecare asistent medical care are în fişa postului
atribuţia de administrare a medicamentelor, trebuie
să ţină cont de aceste elementele cheie atunci când
administrează medicamente pacienţilor aflaţi în
îngrijire.
Orice neregulă semnalată trebuie comunicată

asistentului şef.
Orice eroare comisă trebuie înregistrată în

formularul special destinat acestui scop şi raportată,
astfel încât să se acţioneze cât mai repede în
remedierea erorii şi efectelor ei asupra pacientului.
NUMĂRUL ERORILOR LEGATE DE MEDICAŢIE
ESTE ÎN CREŞTERE.
Ce sunt erorile legate de medicaţie?
Erorile legate de medicaţie includ, însă nu sunt
limitate la, următoarele:
-medicament dat pacientului greşit,
-pacientul primeşte medicamentul greşit,
-doza greşită de medicament administrat,
-medicamentul a fost administrat la o oră
greşită, sau nu a fost administrat deloc.
-calea de administrare greşită.
Ce sunt erorile legate de medicaţie?
-pacientul primeşte medicamentul, deşi este
menţionată alergia la medicamentul respectiv,
-medicamentul administrat era expirat,
contaminat sau administrarea lui era deja oprită
de medic,
-administrarea medicamentului nu a fost
înregistrată de către asistent,
-eşuarea în administrarea medicamentelor aşa
cum au fost ele prescrise de medic, doză incorectă,
momentul şi ruta de administrare incorecte,
omiterea administrării.
Fiecare asistent medical care a comis
sau observă că un alt asistent sau
personal medical a comis o eroare
legată de medicaţie, are obligaţia
morală şi profesională să raporteze
IMEDIAT, în scris, eroarea comisă
asistentului şef, şefului direct şi să
înregistreze corect eroarea în fişa
destinată acestui scop.
În funcţie de gravitatea lor, erorile legate de
medicaţie pot fi:
-erori care sunt investigate intern, ex.: omiterea
unei doze de vitamina C, sau a unui antialergic. Tot
în această categorie intră şi erorile legate de
neînregistrarea administrării medicamentului, adică
erori care nu au efecte negative asupra pacientului
-erori care trebuie raportate conducerii spitalului,

ex.: erori care au ca rezultat vătămarea şi afectarea
gravă a pacientului, ducând la îngrijiri şi tratamente
suplimentare.
Principii în administrarea
medicamentelor
• Fiecare pacient trebuie implicat în decizia
privind medicaţia care i se prescrie şi
administrează, trebuie educat şi informat
despre indicaţiile medicamentului, acţiunea
lui, posibilele efecte adverse.
În cazul în care capacitatea de înţelegere a
pacientului este afectată, atunci va fi implicat în
luarea deciziilor unul din membri familiei.
Principii în administrarea
medicamentelor
• Se vor administra unui pacient doar
medicamentele prescrise de un medic acelui
pacient.
• Medicamentele se vor prescrie şi administra doar
în beneficiul şi spre binele pacientului.
• Abordarea pacientului trebuie să fie una pozitivă,
folosirea forţei fizice sau a înşelătoriilor în
acceptarea medicamentelor de către pacient,
este interzisă.
• Fiecare persoană are dreptul de a refuza
medicaţia.
Transcrierea prescripţiei medicamentoase în
Fişa de Administrare a Medicamentelor
trebuie să cuprindă:
-denumirea medicamentului
-doza medicamentului
-forma medicamentului
-frecvenţa şi orele la care trebuie administrat
medicamentul.
-ziua de începere a tratamentului
-ziua de sfârşit a tratamentului
Fişa de Administrare a Medicamentelor este un
document cu valoare juridică. Deci, :
Nu ştergeţi!
Nu folosiţi corector alb!
Nu uitaţi să vă scrieţi numele în dreptul
medicamentului administrat!
Scrieţi cât mai lizibil, dacă greşiţi tăiaţi cu o linie
subțire deasupra cuvântului greşit a.î. să se mai
poată citi cuvântul, şi vă scrieţi numele în
dreptul greşelii.
Regula celor 6 „C” în administrarea
medicamentelor:
• Pacientul Corect
• Medicamentul Corect
• Doza Corectă
• Momentul Corect
• Ruta de administrare Corectă
• Înregistrarea Corectă
La fiecare administrare de medicamente,
asistentul medical trebuie să verifice aceşti 6
„C”.
De ce?
Deoarece prescrierile de medicamente se

schimbă frecvent, în funcţie de răspunsul
pacientului, iar verificarea celor 6 „C” previne
comiterea erorilor legate de administrarea
medicamentelor.
Pacientul Corect
Asiguraţi-vă că pacientul căruia urmează să-i
administraţi medicamentele este, într-adevăr,
pacientul Corect.
Dacă aveţi cea mai mică îndoială legată de
identitatea pacientului, OPRIŢI-VĂ!
Verificaţi, împreună cu colegii sau alt personal
medical, identitatea pacientului.
Medicamentul Corect
Ca să fiţi siguri că administraţi medicamentul
Corect, trebuie să aveţi în faţa prescripţia
medicului, semnată şi parafată de acesta.
Efectuaţi „Verificarea triplă” (acolo unde se
aplică): comparaţi prescripţia medicului cu Fişa
de administrare şi cu eticheta scrisă de
farmacist.
Dacă există o mică diferenţă, OPRIŢI-VĂ!
Verificaţi, întotdeauna, data de expirare a
medicamentului.
Doza Corectă
• Fiţi siguri că administraţi doza Corectă de
medicament.
• Verificarea triplă: compararea prescripţiei
medicului cu fişa de administrare a
medicamentelor şi cu eticheta scrisă de
farmacist.
• Calculaţi şi măsuraţi cu atenţie doza!
• Dacă dozele recomandate sunt neclare,
OPRIŢI-VĂ!
• Verificaţi dozele recomandate de medic.
?
Momentul Corect
• Medicul trebuie să scrie clar frecvenţa şi ora la
care trebuie administrat medicamentul.
• Dacă recomandarea spune „odată pe zi” sau
„dimineaţa”, solicitaţi specificarea orei exacte
la care să administraţi medicamentul.
• Majoritatea medicamentelor trebuie
administrate fie într-o oră înainte sau după ora
stabilită, cu excepţia antibioticelor, insulinei,
anticonvulsivelor, etc.
Calea de administrare Corectă
• Medicul care prescrie medicamentul, trebuie
să menţioneze şi calea de administrare a
medicamentului.
• Efectuaţi „verificarea triplă”. Dacă nu se
potrivesc, de exemplu farmacistul spune că
medicamentul se poate administra doar im,
iar medicul a indicat iv, OPRIŢI-VĂ!
• Verificaţi din nou calea de administrare cu
medicul sau alt personal medical.
Înregistrarea Corectă
• Înregistrarea Corectă presupune înregistrarea
administrării medicamentelor imediat după
administrarea lor.
• Folosiţi pixul, scrieţi lizibil, semnaţi-vă!
• Nu ştergeţi, nu folosiţi corectorul alb!
Pe lângă cei 6 „C”, nu uitaţi să:
• Vă spălaţi pe mâini înainte şi după
administrarea medicamentelor la fiecare
pacient.
• Acordaţi întreaga atenţie administrării
medicamentelor. Nu vă lăsaţi distraşi.
• Pregătiţi şi administraţi medicamentele doar
pentru un singur pacient, nu pentru mai mulţi
deodată.
• Administraţi medicamentele preparate doar
de dvs., nu de altcineva.
Pe lângă cei 6 „C”, nu uitaţi să:
• Nu administraţi medicamente expirate!
• Nu administraţi medicamente fără prescripţia
medicului!
• Nu administraţi medicamente care şi-au
schimbat culoarea.
• Administraţi doar medicamente pe care le-aţi
scos, personal, din cutia originală.
• NU ASCUNDEŢI NICIODATĂ O EROARE DE
MEDICAŢIE!
În slide-urile următoare vom reda etapele
procesului de administrare a medicamentelor,
etape care ar trebui respectate de fiecare
asistent medical care administrează
medicamente pacienţilor aflaţi în îngrijire, astfel
vor fi reduse erorile legate de administrarea
medicamentelor.
Aceste etape pot fi recunoscute ca făcând parte

din protocoalele de administrare a
medicamentelor.
Procesul de administrare a medicamentelor
-1-
• Spălarea mâinilor înainte de pregătirea şi
administrarea medicamentelor
-menţinerea spaţiului de pregătire a
medicamentelor cât mai curat şi organizat.
• Identificarea prescripţiei medicamentoase scrisă,
semnată şi parafată de medicul curant
-verificarea triplă (acolo unde se aplică)
• Verificarea alergiilor
-întotdeauna se verifică alergiile de care suferă
pacientul înainte de administrarea medicamentelor
-2-
• Pregătirea materialelor şi a aparaturii
necesare.
-lucraţi singur, evitaţi întreruperile, zgomotul
• Pentru fiecare doză de medicament, citiţi cu
atenţie doza scrisă de medic, eticheta
medicamentului.
• Folosiţi doza corectă de medicament:
-nu atingeţi medicamentul cu mâna,
-nu distrugeţi eticheta.
-3-
• Administrarea medicamentelor pacientului
-verificarea celor 6 „C”
-poziţionarea pacientului
-verificarea înghiţirii tabletelor de către pacient
• Îndepărtarea flacoanelor/recipientelor goale,
-menţinerea unui mediu înconjurător curat
• Înregistrarea administrării medicamentelor
-scrieţi corect şi lizibil, nu ştergeţi, pix albastru/negru
• Reorganizarea locului de muncă
Ţinând cont de etapele procesului de
administrare a medicamentelor, să trecem acum
la modalităţi de prevenire a erorilor legate de
administrarea medicamentelor.
După cum spuneam anterior, erorile legate de
prescripţia medicului si erorile făcute la nivelul
faramciei pot fi depistate înainte de a ajunge la
pacient şi astfel, pot fi prevenite.
Erorile legate de administrarea medicamentelor
nu mai fost fi depistate şi prevenite, ele ajung la
pacient şi în funcţie de gravitatea lor, pot vătăma
grav sau mai puţin grav pacientul.
Majoritatea erorilor comise de asistentul medical
sunt cele legate de administrarea medicamentelor.
Administrarea medicamentelor este una dintre cele
mai importante responsabilităţi ale asistentului
medical.
Pentru ca asistentul medical să administreze
medicamente unui pacient fără a pune în pericol
viaţa acestuia, trebuie:
- să fie bine pregătit profesional,
- să cunoască starea de sănătate a pacientului şi
afecţiunile de care acesta suferă,
- să deţină informaţii despre medicamentele pe
care urmează să le administreze (indicaţii,
contraindicaţii, acţiune, calea de administrare,
dozele uzuale, etc.),
- Să se concentreze asupra pregătirii
medicamentului şi administrării lui, să nu se
lase distras de alte probleme,
- să fie capabil să monitorizeze starea
pacientului după administrare,
- să identifice răspunsul negativ al pacientului
şi să anunţe medicul,
Un ajutor serios în prevenirea erorilor legate de
medicaţie îl joacă protocoalele de administrare a
medicamentelor, protocoale dezvoltate şi adaptate
necesităţilor fiecărei secţii.
Aceste protocoale, dacă sunt elaborate de asistenţii

medicali care lucrează în secţie sau cel puţin în
colaborare cu ei, vor juca un rol crucial în
respectarea etapelor procesului de administrare a
medicamentelor, asistenţii medicali le vor accepta şi
implementa mult mai uşor şi astfel numărul erorilor
legate de administrarea medicamentelor va fi
redus.
Alte metode de prevenire a erorilor legate de
medicaţie vor fi prezentate la sfârşitul
modulului, atât strategii de prevenire a erorilor
pe care unităţile spitaliceşti le pot implementa,
cât şi metode de prevenire care ţin de asistentul
medical şi de conduita acestuia.
În slide-urile următoare vom elabora etapele
procesului de medicaţie (a nu se confunda cu
etapele procesului de administrare a
medicamentelor, care este o etapă a procesului
de medicaţie) şi erorile care se pot întâmpla în
fiecare din aceste etape.
Deşi s-au făcut numeroase studii de cercetare,

numărul erorilor din fiecare etapă a procesului
de medicaţie variază.
Procesul de medicaţie
Au fost identificate 5 etape ale procesului de
medicaţie:
• Prescrierea medicamentelor (de către medic),
• Transcrierea şi verificarea (medic/rezident/asistent)
• Eliberarea medicamentelor (farmacie),
• Administrarea medicamentelor (asistentul medical)
• Monitorizarea pacientului şi raportarea (asistentul
medical)
Studiile cele mai importante au concluzionat că
majoritatea erorilor legate de medicaţie se întâmplă
în primele etapele de prescriere, eliberare şi
administrare.
Doar câteva studii indică faptul că una din 3 erori

legate de medicaţie poate fi atribuită cunoaşterii
insuficiente a pacientului sau a medicamentului.
Ultima etapă a procesului de medicaţie a fost

identificată destul de recent, studii de cercetare
pentru această etapă fiind foarte puţine.
1. Prescrierea medicamentelor
În această etapă pot fi iniţiate erori determinate de
prescrierea greşită a
- dozei,
- medicamentului,
- modului de administrare,
De asemenea, tot în această etapă pot fi prescrise
medicamente la care pacientul este alergic.
Numărul mare de pacienţi, cunoştinţe insuficiente
despre medicamentul prescris, neacordarea
importanţei prescrierii medicaţiei de către medic,
pot duce la efecte medicamentoase adverse.
După cum am mai spus, aceste erori pot fi
depistate de farmacist sau asistent, însă dacă
medicul reacţionează agresiv atunci când
prescrierea făcută de el este pusă la îndoială de
către farmacist sau asistent, aceştia vor avea o
anumită reţinere de a mai întreba sau clarifica
prescrierile medicului.
Proporţia erorilor atribuite acestei etape variază

de la 79 la 3 procente.
Exemple de erori comise în această etapă:
-prescrieri scrise ilizibil sau incomplet,
-prescrieri de medicamente contraindicate,
-doze greşite.
Analiza a 108 raportări de erori grave (vătămări

sau decese ale pacienţilor) apărute în această
etapă de prescriere, a arătat că 74% din erori
erau prescrieri scrise, iar 15% din erori erau
prescrieri verbale.
2.Transcrierea şi verificarea. 3.Eliberarea
În unele spitale prescrierile medicilor sunt
transcrise (în Fişa de administrare a
medicamentelor) şi verificate, apoi preparate /
pregătite (în farmacie) şi eliberate spre a fi
administrate.
Farmaciştii au un rol determinant în depistarea
erorilor iniţiate în prima etapă de prescriere a
medicamentelor.
Un studiu a relevat faptul că erorile legate de
prepararea/pregătirea medicamentelor variază
de la 4% la42% din totalul erorilor.
2.Transcrierea şi verificarea. 3.Eliberarea
Exemple de erori care pot apărea în această
etapă:
- Transcrierea greşită a prescripţiei medicului,
- Eliberarea greşită a medicamentului,
- Erori legate de preparare/pregătire.
4. Administrarea medicamentelor
Asistenţii medicali sunt cei care administrează
medicamentele pacientului.
Asistenţii medicali pot fi implicaţi şi în pregătirea

medicamentelor, cum ar fi sfărâmarea tabletelor
sau dizolvarea unui medicament în vederea
injectării lui.
Însă, pe lângă asistenţii medicali, mai sunt şi alte

persoane care pot administra medicamente: medici,
membrii familiei, pacienţii, alte categorii
profesionale.
Regula celor 6 „C” este deosebit de importantă
în prevenirea erorilor legate de administrarea
medicamentelor.
Complexitatea procesului de medicaţie a dus la

formularea unor drepturi ale asistenţilor
medicali în ceea ce priveşte administrarea
medicamentelor în siguranţă, fără erori.
Astfel, :
• Dreptul de a avea prescripţia medicului lizibilă, şi
completă: denumirea medicamentului, doza, calea
de administrarea, frecvenţa administrării.
• Dreptul de a primi de la farmacie medicamentul
corect, în doza corectă.
• Dreptul de a avea acces la informaţii despre
medicament
• Dreptul de a avea acces la protocoalele de
administrare
• Dreptul de a administra medicamentele în siguranţă
şi de a identifica probleme din sistem
• Dreptul de a se opri, de a gândi şi de a fi vigilent
atunci când administrează medicamente.
Tipuri de erori legate de medicaţie
Leape et all 1995, au identificat peste 15 erori
legate de medicaţie: doza greşită, alegerea
greşită a medicamentului, medicamentul greşit,
alergii cunoscute însă ignorate, doză omisă,
momentul greşit, interacţiunea medicament-
medicament, tehnica greşită, calea de
administrare greşită, monitorizare inadecvată,
supradoză, preparare greşită, etc.
Tot Leape et all 1995, afirmă că:
-din totalul de 130 de erori făcute de medici,
majoritatea au fost: doza greşită, alegerea
greşită a medicamentului, alergii ale pacientului.
-din totalul de 126 de erori comise de asistenţii
medicali, majoritatea au fost asociate cu: doza
greşită, tehnica greşită, medicamentul greşit.
Fiecare eroare a fost iniţiată la nivele diferite ale

procesului de medicaţie, însă majoritatea lor au
fost iniţiate în etapa de prescripţie şi în cea de
administrare.
Raportarea incidentelor după tipul de eroare şi nu
după etapa în care a fost iniţiată eroarea duce la
rezultate echivoce pentru practica asistenţilor
medicali şi, din păcate, multe studii de cercetare se
referă doar la tipul erorii şi nu ia în calcul etapa
când s-a produs eroarea.
Astfel, este important de stabilit etapa în care s-a

comis eroarea, raportarea să specifice exact în ce
etapă s-a produs eroarea, iar studiile de cercetare
să ţină cont de acest detaliu. Exemplu: doza greşită
de medicament poate surveni atât în etapa de
prescripţie, dar şi în etapa de administrare.
Condiţiile de muncă şi erorile de
medicaţie
Există o legătură între condiţiile de muncă şi
comiterea erorilor de medicaţie. Primele studii de
cercetare în acest domeniu au demonstrat o
asociere între caracteristicile locului de muncă
pentru asistenţi şi comiterea erorilor de medicaţie.
De exemplu, Leape and colleagues, 1995, au găsit o
asociere între apariţia erorilor şi imposibilitatea
asistenţilor medicali de a accesa informaţii şi de a
respecta protocoalele existente.
medicaţie
Alte condiţii de muncă, cum ar fi: numărul mare
de pacienţi, zgomotul, lipsa unui program
informaţional, se numără printre cauzele
producerii erorilor de medicaţie.
Astfel, dacă spitalele vor să ofere servicii de
calitate şi sigure pentru pacienţi, trebuie să
dezvolte sisteme care să asigure condiţii optime
de lucru, să asigure infrastructura
informaţională, să susţină raportarea erorilor
prin abordarea non-punitivă a acestora.
medicaţie
Orice om este supus greşelii, de aceea erorile pot
să apară în cele mai bune spitale şi pot fi comise de
cei mai buni profesionişti.
Ţinând cont de acest lucru, trebuie identificaţi

factorii predispozanţi din mediul de muncă, care
pot duce la comiterea de erori.
Reason’s model, 2000, despre cauzele accidentelor,

descrie 3 condiţii care pot prezice o eroare:
medicaţie
1. Condiţii ascunse – decizii manageriale legate de
organizare, ca lipsa de personal, protocoale de
administrare a medicamentelor,
2. Condiţii care duc la producerea erorilor –
ambientale, de echipă, distrageri, întreruperi,
îndeplinirea unor atribuţii auxiliare ca
transportul medicamentelor, a sângelui, etc.
3. Neajunsuri ca memorie sau atenţie insuficientă,
greşeli ca alegeri incorecte, etc.
Alte posibile ameninţări la siguranţa
administrării medicamentelor pacienţilor ar fi:
-comunicare ineficientă între membrii echipei
-lipsa informaţiilor despre medicament
-indicaţii confuze
-aptitudini slabe în efectuarea unei tehnici
-informaţii inexacte despre pacient
-depăşirea competenţelor profesionale
-lipsa protocoalelor bazate de evidenţe
Siguranţa procesului de medicaţie a pacienţilor
depinde de:
-factori de sistem (personalul format din asistenţi
medicali, numărul de pacienţi aflaţi în îngrijirea
unui asistent pe tură, protocoale şi proceduri,
climatul organizaţional)
-factori de procese (distracţii, întreruperi,
înregistrarea administrării medicamentelor,
comunicare,
-factori umani (nivelul de pregătire educaţională,
experienţa profesională, aptitudinile, oboseala)
Factori de sistem
Factorii de sistem care pot influenţa
administrarea medicamentelor, sunt:
-asistenţi medicali angajaţi cu un nivel de
pregătire inadecvat,
-lungimea turelor,
-capacitatea de percepţie, înţelegere, gândire a
pacienţilor internaţi,
-climatul organizaţional
Factori de sistem – asistenţii medicali
angajaţi
Administrarea medicamentelor reprezintă o
responsabilitate importantă pentru asistenţii
medicali.
Au fost studii care au evaluat relaţia dintre
competenţele profesionale ale asistenţilor medicali
(nivel educaţional diferit), numărul de ore lucrate şi
erorile legate de administrare.
Unele studii nu au relevat nici o legătură între
asistenţii angajaţi şi erorile de medicaţie. Alte studii,
Factori de sistem – asistenţii medicali
angajaţi
însă au concluzionat că o legătură directă între
nivelul de pregătire a asistenţilor angajaţi şi
erorile de administrare este inconsecventă.
Din punctul de vedere al asistenţilor medicali,

studiile au arătat că există o legătură logică între
nivelul lor de pregătire şi erorile de administrare
comise.
Factori de sistem – număr mare de
pacienţi, durata mare a turelor
Alte studii efectuate au arătat impactul major pe
care numărul mare de pacienţi aflaţi în îngrijirea
unui asistent medical, sau turele lungi îl au asupra
comiterii erorilor în administrarea medicamentelor.
Numărul insuficient de asistenţi medicali angajaţi

duce la creşterea numărului de zile/ture lucrate şi
astfel la acordarea îngrijirilor la un nivel de
performanţă scăzut.
Într-un sondaj desfăşurat la nivel naţional, Rogers
and colleagues, 2004, pe baza erorilor raportate de
către asistenţii medicali, s-a ajuns la concluzia că
posibiliatea de a comite o eroare de administrare a
medicamentelor creşte de 3 ori atunci când
asistentul a lucrat mai mult de 12,5 ore la patul
pacientului.
Alte cercetări susţin importanţa asigurării
numărului corect de asistenţi la numărul de paturi
şi organizarea turelor astfel încât să nu se ajungă la
epuizarea asistenţilor medicali.
Revizuirea raportărilor erorilor a stabilit câţiva
factori majori în comiterea erorilor de administrare
a medicamentelor:
- Asistenţi medicali fără experienţă,
- Număr insuficient de asistenţi medicali angajaţi,
- Asistenţi medicali angajaţi temporar,
- Lipsa informaţiilor despre pacient,
- Situaţii de urgenţă,
- Lipsa permanenţei la farmacia spitalului, etc.
Factori de sistem - Climatul organizaţional
Alte aspecte organizaţionale cu impact asupra
siguranţei procesului de administrare a
medicamentelor sunt existenţa unor protocoale,
proceduri eficiente, a unei tehnologii adecvate, a
suportului informaţional, şi nu în ultimul rând a
unor condiţii bune de muncă.
Climatul organizaţional este legat direct cu

siguranţa îngrijirilor acordate.
Factori de sistem – Protocoale, proceduri
Lipsa protocoalelor şi procedurilor pot influenţa,
negativ, siguranţa procesului de medicaţie.
Un studiu efectuat pe baza unor cazuri de malpraxis a

relevat asocierea erorilor de administrare cu lipsa
protocoalelor şi supravegherea insuficientă de către
asistentul medical a personalului căruia i-a delegat
administrarea medicamentelor (la noi în ţară, din
nefericire, sunt asistenţi medicali care delegă
infirmierele să dea pacientului tabletele, sau
administrarea medicamentelor prin sonda nazogastrică,
clismă).
Factori de sistem – Protocoale, proceduri
Şi, totuşi, chiar dacă există aceste protocoale, acestea
nu asigură siguranţa procesului de medicaţie, atâta
timp cât nu sunt respectate de către asistenţi.
Verificarea dublă a medicamentelor (adică verificarea

de către 2 asistenţi) este o strategie folosită în multe
ţări în vederea siguranţei procesului de administrare a
medicamentelor. Rezultatele cercetărilor sunt
contradictorii: unele studii susţin importanţa verificării
duble în prevenirea erorilor, alte studii spun că această
verificare dublă nu previne neapărat comiterea de erori
de administrare a medicamentelor.
Factori de proces
Printre factorii de proces care pot influenţa numărul
erorilor de administrare a medicamentelor, se
numără procese administrative, procese
tehnologice, procese clinice şi factori precum
întreruperi sau distrageri.
Aceşti factori reflectă natura muncii, adică munca

individuală versus munca în echipă, competiţia,
cerinţele fizice şi cognitive, complexitatea
tratamentelor, traiectul muncii.
Factori de proces – distrageri, întreruperi.
Aceşti factori – distrageri sau întreruperi în
timpul acordării îngrijirilor – pot avea un impact
semnificativ asupra erorilor de administrare a
medicamentelor.
Sondaje efectuate în USA şi Taiwan susţin

percepţia asistenţilor medicali că distragerea de
la muncă constituie o cauză majoră în comiterea
erorilor de administrare.
Factori de proces – înregistrarea
administrării medicamentelor
Procesul de înregistrare a medicamentelor administrate
este complex, el nu se limitează la denumirea
medicamentului administrat, doză, ora administrării, ci
ar trebui să conţină şi următoarele aspecte:
-informaţii legate de efectul dorit
-evaluarea pacientului înainte de administrare şi după
-dozele care nu au fost administrate şi motivele
neadministrării
-educaţia pacientului privind medicaţia primită.
Factori de proces - comunicarea
Au fost efectuate studii care au concluzionat
importanţa unei comunicări eficiente între asistenţii
medicali ( clarificări în folosirea unor aparate de
administrare, informaţii despre un medicament
nou, predarea pacienţilor), între asistenţii medicali
şi medici/farmacişti, în prevenirea comiterii erorilor
de administrare a medicamentelor.
Un alt aspect al comunicării, ar fi prescripţiile
ilizibile şi incomplete.
Factori de proces - comunicarea
Într-un sondaj efectuat, asistenţii medicali au
considerat scrisul de mână ilizibil al medicului ca
fiind o cauză majoră în comiterea erorilor de
administrare, însă aceiaşi asistenţi medicali nu
au considerat că ar fi necesar să comunice
medicului neadministrarea unei doze din cauza
întârzierii analizei de laborator, sau pentru că
pacientul dormea.
Factori de proces – Complexitatea
tratamentului
A fost evidenţiată o legătură clară între
complexitatea terapiei medicamentoase
prescrisă de medic şi comiterea de erori de
administrare, şi, de asemenea, între numărul
mare de medicamente prescris unui pacient şi
comiterea de erori de administrare de către
asistenţi.
Factori de proces – aparatură de
administrare
Nefuncţionarea corectă a aparaturii de
administrare a medicamentelor duce la riscuri în
siguranţa pacienţilor.
Învăţarea asistenţilor medicali despre cum să

folosească aparatura aflată în dotare, verificarea
periodică a aparaturii, comunicarea defecţiunilor
semnalate pot reduce riscurile legate de
aparatură.
Factori de proces–monitorizarea şi evaluarea
O componentă esenţială a procesului de
medicaţie este monitorizarea şi evaluarea
pacientului de către asistentul medical. Doar 2
studii au fost efectuate în acest domeniu, deci
evidenţele sunt minime.
Asistenţii medicali trebuie să conştientizeze

importanţa monitorizării pacienţilor înainte, în
timpul şi după administrarea medicamentelor.
Factori de proces– monitorizarea şi evaluarea
Asistenţii medicali trebuie să evalueze şi,

binenţeles să înregistreze, semnele vitale,
rezultatele analizelor de laborator, să întrebe
pacientul cum se simte în urma administrării
medicamentelor.
Factori umani
Există o varietate mare de factori umani care pot
influenţa procesul de administrare a
medicamentelor, astfel:
1.Caracteristicile individuale ale celui care
administrează – nivelul de educaţie, nivelul de
fatigabilitate, etc.
2.Natura muncii – atenţia la detalii, presiunea
timpului
3.Echipamentul şi tehnologia
4.Mediul de muncă.
Factori umani – oboseala, lipsa de
somn
Studiile efectuate care au evaluat asocierea între
oboseală, lipsa de somn şi comiterea de erori, au
relevat raportarea de către asistenţii medicali din
Terapie Intensivă ca şi cauze majore în comiterea de
erori, următorii factori umani:
-uitarea,
-distragerile,
-volumul mare de muncă,
-
Factori umani
Alţi factori umani care pot influenţa comiterea
de erori sunt:
-experienţa profesională,
-aptitudinile profesionale,
-incapacitatea de a citi corect (dislexia),
-calităţi matematice reduse,
-lipsa cunoştinţelor despre medicaţie,
-nefamiliaritatea cu specificul locului de muncă
şi al pacienţilor internaţi.
Strategii pentru îmbunătăţirea siguranţei
În vederea îmbunătăţirii siguranţei procesului de
medicaţie, au fost elaborate, pe baza
evidenţelor furnizate de studiile de cercetare şi
sondajele efectuate, 8 tipuri de strategii menite
să reducă erorile de medicaţie, cum ar fi
înregistrarea alergiilor, raportarea nonpunitivă a
erorilor comise, standardizarea administrării
medicamentelor, un leadership eficient,
intervenţii adecvate, etc.
Există încercări în îmbunătăţirea educaţiei de bază
şi a educaţiei continue a asistenţilor medicali în
ceea ce priveşte siguranţa medicaţiei.
În unele şcoli se fac simulări de comitere de erori

de administrare a medicamentelor, astfel încât
studenţii să înveţe cum să recunoască şi să
gestioneze o eroare comisă, fără a avea reţineri în
raportarea ei.
Dacă vorbim din punctul de vedere al sistemului,
cele mai importante strategii de reducere a
erorilor este abordarea nonpunitivă a raportărilor
erorilor, eliminarea blamării individuale şi
abordarea erorilor comise ca fiind din cauza
sistemului şi nu a persoanei. Astfel, numărul
raportărilor erorilor vor creşte, cauzele vor fi
identificate şi eliminate, ducând astfel la
nerepetarea erorilor.
Fiecare spital poate dezvolta şi implementa diferite
strategii pentru îmbunătăţirea siguranţei
administrării medicamentelor, conform nevoilor
locale identificate.
Menţionăm doar câteva din strategiile
implementate şi evaluate:
-asistentul medical poartă o vestă de o anumită
culoare atunci când administrează medicamente,
astfel el nu va fi distras de la munca lui de nici un alt
personal.
-deasupra camerei în care asistentul pregăteşte
medicamentele în vederea administrării lor, va fi un
semnal luminos aprins, blocând astfel intrarea altor
persoane şi întreruperea asistentului.
-actualizarea Intranet-ului cu informaţii despre
medicamente.
-implicarea pacienţilor în administrarea
medicamentelor şi chiar permiterea automedicaţiei,
însă sub stricta supraveghere a asistentului medical.
-actualizarea fişelor de administrare a medicamentelor.
Recunoaşterea şi raportarea erorilor de
Strategiile de raportare a erorilor sunt cruciale
pentru implementarea unui sistem eficient de
reducere a erorilor de medicaţie.
Utilitatea strategiilor de raportare a erorilor

depinde direct de nivelul răspunsului.
Pentru a fi eficientă, raportarea erorilor de

medicaţie trebuie să fie permanentă şi să facă parte
integrantă a unui proces continuu de îmbunătătţire
a calităţii.
Recunoaşterea şi raportarea erorilor de
Au fost desfăşurate nenumărate studii privind
percepţia asistenţilor medicali asupra următoarelor
puncte:
-ce este o eroare de administrare de medicamente?
-de ce acest tip de erori apar?
-care sunt barierele în raportarea erorilor?
Cele mai importante 3 bariere care stau în calea

raportării erorilor de către asistenţi, sunt:
Recunoaşterea şi raportarea erorilor
de administrare a medicamentelor
1. O structură ierarhică în care asistenţii
medicali nu sunt de acord cu definiţia erorilor
raportabile.
2. Frica de răspunsul şi reacţia conducerii, a
colegilor vizavi de eroarea raportată.
3. Timpul şi efortul mare depus în completarea
documentelor necesare raportării erorilor.
Fără raportare, multe erori rămân necunoscute.
Bazându-se pe un studiu efectuat asupra barierelor în
raportare, Wakefield and colleagues, 2001, sugerează
câteva strategii de creştere a raportărilor erorilor,
astfel:
-acordul asupra definiţiei erorilor
-susţinerea şi simplificarea raportării
-instituirea unei culturi organizaţionale care să
răsplătească raportarea şi să înveţe din eroarea
raportată (de exemplu o cultură a siguranţei, în care
învăţarea din erori este încurajată, iar blamarea
este descurajată)
-folosirea în avantajul organizaţiei a feedback-
ului raportării în vederea identificării factorilor
care contribuie la apariţia erorilor.
-asigurarea unor stimulente pozitive pentru
raportarea erorilor de medicaţie.
Metodele folosite pentru depistarea erorilor
sunt:
-raportările incidentelor
-revizuirea retrospectivă a documentelor
pacienţilor
-observaţia directă.
Raportările existente reprezintă doar o mică parte a
erorilor comise,
Revizuirea documentelor pacientului permite

depistarea erorilor comise în etapa de prescripţie,
nu şi în etapa de administrare, iar
Observaţia directă permite depistarea erorilor

comise în etapa de administrare a medicamentelor,
nu şi în etapa de prescripţie.
Flynn et al, 2002, a comparat cele 3 metode de
depistare a erorilor, iar rezultatele au fost
următoarele:
-revizuirea documentelor pacientului au depistat
7% din erori
-raportările incidentelor doar 1%
-observaţia directă a depistat 80% din erorile de
administrare a medicamentelor, mult mai multe
decât celelalte 2 metode.
Nici una din cele 3 metode nu acoperă totalul
erorilor de medicaţie, de aceea abordarea
multiplă de metode - raportări de incidente,
revizuirea documentelor pacientului, observaţia
directă, supravegherea de către farmacist –
poate fi mult mai benefică în depistarea erorilor.
Cercetările efectuate până în prezent relevă faptul
că erorile de medicaţie reprezintă o ameninţare
serioasă la siguranţa pacientului, iar aceste erori pot
fi atribuite tuturor profesiilor implicate (medic,
farmacist, asistent) şi se pot întâmpla la orice nivel
al procesului de medicaţie.
Din păcate, aceleaşi cercetări dezvăluie că incidenţa
reală a erorilor de medicaţie este mult mai mare.
Informaţiile despre erori (cele depistate, raportate şi
remediate) sunt mai bune odată cu trecerea
timpului, însă departe de a fi exhaustive.
Tipuri de erori de administrare a
medicamentelor
Peste tot în lume au fost efectuate numeroase
studii de cercetare privind erorile de administrare a
medicamentelor.
Metodele folosite au fost fie formale - raportările

existente a erorilor, observaţia directă sau
revizuirea documentelor, fie informale –
chestionare anonime.
Astfel,
medicamentelor
-13 studii au ca rezultate erori de administrare a
medicamentelor comise de asistenţii medicali,
-2 studii au folosit evaluări retrospective, unul
folosind documente medicale, celălalt reclamaţii de
malpraxis
-7 studii au evaluate raportările asistenţilor medicali
privind erorile comise
-8 studii au evaluat erorile de administrare a
medicamentelor comise de asistenţi prin
observaţie directă.
medicamentelor
Pe lângă studiile enumerate mai sus, au mai fost
conduse nenumărate alte studii privind aceste erori,
imaginea finală fiind următoarea:
cel mai des întâlnite erori legate de administrarea
medicamentelor, comise de asistenţii medicali, sunt:
-doza greşită (supradoză),
-omiterea administrării medicamentului,
-momentul greşit.
Am uitat să dau medicamentele...
Siguranţa medicaţiei este un aspect important în
spitale şi în tot sistemul de sănătate.
Sunt necesare îmbunătăţiri esenţiale, iar spitalele

din toată lumea depun eforturi serioase să reducă
numărul erorilor şi să crească siguranţa pacienţilor.
Din păcate, sunt puţine dovezi pe care se pot baza

intervenţiile necesare.
Pe baza literaturii de specialitate, însă, putem avea

încredere în 2 mari domenii. Astfel,
1.Datele obţinute din raportările voluntare
făcute de asistenţii medicali, deşi acestea nu
sunt dovezi de mare încredere şi autorizate. Cu
toate acestea, aceste raportări reprezintă
evidenţa cea mai disponibilă pentru evaluarea
îmbunătăţirii calităţii.
Intervenţiile necesare pentru îmbunătăţirea
calităţii raportărilor voluntare includ schimbarea
culturii organizaţionale în sensul concentrării
asupra problemelor de sistem şi nu asupra
blămării individuale, în sensul existenţei unor
răspunsuri manageriale vizibile şi explicite la
aceste raportări.
Asistenţii medicali care nu vor avea nici o frică să
raporteze erorile comise şi vor vedea că
raportările lor sunt folosite în scopul
îmbunătăţirii calităţii îngrijirilor, vor fi cei care
vor raporta, din proprie iniţiativă, erorile comise,
chiar dacă acest lucru presupune completarea
mai multor documente, deci alocarea unui
anumit timp pentru raportare.
2.Al doilea domeniu, vizavi de care există un
consens în literatura de specialitate, este
reprezentat de numărul şi tipul erorilor de
administrare a medicamentelor, erori care se
întâmplă cel mai des.
Utilizând cele mai de încredere şi autorizate
informaţii obţinute prin metoda observaţiei
directe, putem vedea că proporţia erorilor
legate de doze este între 20 şi 27% - erori legate
de momentul greşit şi între 7 şi 18% - erori
nelegate de momentul greşit.
Cel mai des întâlnite erori de administrare a
medicamentelor sunt erori legate de momentul
greşit de administrare, omiterea administrării şi
doza greşită (sau extradoză).
Deoarece asistentul medical este ultimul în procesul

de medicaţie, nimeni, cu excepţia pacientului, nu
mai poate intercepta eroarea.
În USA, ţinând cont de numărul de doze

administrate în fiecare zi, numărul de erori posibile
este uluitor: între 1-3 din 10 doze administrate
zilnic pacienţilor internaţi.
În timp ce dovezile pe care se bazează practica
medicală şi de îngrijire sunt în creştere, dovezile
necesare pentru îmbunătăţirea strategiilor de
prevenire a erorilor de medicaţie sunt, din
nefericire, puţine.
Strategii de îmbunătăţire a sistemului includ:

angajarea unui număr suficient de personal,
angajarea de personal calificat, asigurarea unui
climat de siguranţă, elaborarea şi
implementarea de ghiduri, protocoale,
proceduri, folosirea tehnologiei avansate.
Sunt puţine studii de cercetare care descriu
percepţia asistenţilor medicali despre impactul
acestor strategii de îmbunătăţire a sistemului,
sunt şi mai puţine studii care să evalueze efectiv
impactul şi nu există nici un studiu de cercetare
care să fi evaluat efectele acestor strategii de
sistem.
Implementarea unor tehnologii avansate este
recomandată şi există câteva studii care
evaluează impactul utilizării acestor tehnologii
(codul de bare, alte aparate sau sisteme care
asigură siguranţa administrării) asupra erorilor.
Factorii de proces includ reducerea distragerilor
şi a întreruperilor în timpul administrării
medicamentelor, folosirea corectă a aparaturii
de administrare şi evaluarea şi monitorizarea
răspunsului pacientului la medicamentele
administrate. Din nou, există puţine studii de
cercetare legate de aceşti factori.
Factorii umani – cunoştinţe, aptitudini – au fost

studiaţi de decenii şi, ca urmare, au fost făcute
modificări în educaţia de bază şi educaţia
continuă a asistenţilor medicali, în orientarea lor
la noul loc de muncă. Studiile legate de aceste
aspecte nu sunt finalizate.
Impactul oboselii asupra erorilor de
administrare a medicamentelor este, în prezent,
de mare interes. Însă doar cu un studiu
descriptiv disponibil şi nici o intervenţie testată,
este dificil să ştii cum să abordezi această
problemă.
Atunci când se doreşte implementarea

strategiilor pentru îmbunătăţirea siguranţei
medicaţiei, trebuie folosite cele mai de
încredere şi autorizate dovezi disponibile şi, de
asemenea, rezultatele trebuie împărtăşite prin
publicaţii pentru a le pune la dispoziţie tuturor.
PREVENIREA ERORILOR DE MEDICAŢIE
Erorile de medicaţie pot fi prevenite şi reduse dacă
atât angajatorul (spitalul), cât şi personalul medical
implicat în procesul de medicaţie sunt conştienţi de
existenţa acestor erori, le acceptă şi le tratează ca
pe nişte evenimente nefericite, le raportează, le
analizează şi le împărtăşesc cu alţi colegi, astfel
încât erorile să nu se repete şi în alte spitale.
Vom discuta metode de prevenire a erorilor de

medicaţie din punctul de vedere al spitalului şi din
punctul de vedere al asistentului medical.
Dacă ne referim la prevenirea erorilor de
medicaţie din punctul de vedere a spitalului,
putem enumera câteva strategii care să reducă
numărul erorilor de medicaţie:
1. Angajarea unui număr suficient de personal
medical calificat: medici, asistenţi medicali.
2. Abordarea nonpunitivă a erorilor comise.
3. Abordarea erorilor ca fiind cauzate de
deficienţe ale sistemului şi nu individuale.
4. Încurajarea raportării voluntare a erorilor
comise.
5. Organizarea de spaţii corespunzătoare pentru
prepararea medicaţiei.
6. Înfiinţarea gărzilor la farmacia spitalului.
7. Elaborarea protocoalelor, procedurilor,
adaptarea şi implementarea lor.
8. Elaborarea şi implementarea procedurii de
raportare a erorilor comise.
9. Analiza raportărilor, depistarea cauzelor, luarea
de măsuri în vederea prevenirii comiterii
aceluiaşi tip de erori.
10.Asigurarea unui climat fără distrageri,
întreruperi în timpul preparării medicamentelor.
11.Organizarea unor cursuri în vederea
îmbunătăţirii comunicării, capacităţii de calcul
matematic, cunoştinţelor despre
medicamentele folosite, etc.
Chiar dacă spitalul implementează toate
strategiile posibile de prevenire a erorilor legate
de medicaţie, nu este suficient atâta timp cât
asistentul medical nu face eforturi să prevină
erorile.
Ce putem face noi, asistenţii medicali, să
prevenim erorile legate de administrarea
medicamentelor?
1.Niciodată să nu presupunem sau să ghicim
scrisul din prescripţia medicului. Dacă nu
înţelegem, atunci întrebăm.
2. Să ne asigurăm că prescripţia medicului conţine
cele 7 componente (numele pacientului,
denumirea exactă a medicamentului, forma
medicamentului, doza de administrat, orele de
administrare, frecvenţa, calea de administrare)
3. Neacceptarea (pe cât posibil) a recomandărilor
făcute de medic doar verbal sau prin telefon.
4. Compararea Fişei de administrare a
medicamentelor cu prescripţia medicului din FO şi
cu medicamentele eliberate de farmacie.
5. Aplicarea regulii celor 6 „C” (medicamentul
Corect, pacientul Corect, Doza Corectă,
Momentul Corect, Calea de administrare
Corectă, înregistrarea Corectă a administrării
medicamentului) la fiecare administrare.
6. Respectarea protocoalelor şi procedurilor
existente la nivel de secţie privind administrarea
medicamentelor.
7. Comunicarea eficientă şi în scris a medicaţiei
unui pacient asistenţilor din tura următoare
8. Să nu administrăm medicamente preparate
de altcineva.
9. Să verificăm întotdeauna alergiile de care
suferă pacientul.
10. Atunci când pregătim medicaţia pentru un
pacient trebuie să acordăm întreaga noastră
atenţie pregătirii medicamentelor.
11. Să nu lăsăm medicamentele la îndemâna
pacientului, nesupravegheate.
12. Să verificăm data de expirare a
medicamentelor.
13. Să transmitem în scris (cât mai lizibil) şi nu
verbal, colegilor din tura următoare, a
medicaţiei pacienţilor.
14. ….
15. ….
ETAPELE PROCESULUI DE ADMINISTRARE A
MEDICAMENTELOR
A nu se confunda cu etapele procesului de

medicaţie!
Aplicarea regulii celor 6 „C”
Înainte de orice administrare de medicamente
asistentul medical este obligat să verifice:
• medicamentul Corect,
• pacientul Corect,
• Doza Corectă,
• Momentul Corect,
• Calea de administrare Corectă,
• înregistrarea Corectă a administrării
medicamentului)
1. Verificarea prescripţiei medicului
Prescripţia medicului trebuie să cuprindă:
-numele pacientului,
-denumirea medicamentului,
-doza de administrare,
-forma de administrare,
-calea de administrare,
-frecvenţa,
-orele la care trebuie administrat medicamentul.
1. Verificarea prescripţiei medicului
„Verificarea triplă” adică compararea
Prescripţiei medicului
Cu
Fişa de administrare a medicamentului
Cu
Medicamentul eliberat de farmacie
2.Verificarea stării pacientului
Asistentul medical trebuie să cunoască
• Afecţiunile de care suferă pacientul,
• Alergiile de care suferă pacientul,
• Alte medicamente pe care pacientul le ia,
• Complianţa pacientului faţă tratamentul
medicamentos.
3.Pregătirea medicamentelor
• Se va face într-un loc liniştit, fără zgomot, fără
întreruperi,
• Asistentul medical nu va vorbi cu colegii sau la
telefon în timpul pregătirii medicamentelor,
• Ideea cu vesta de o anumită culoare menţionată
anterior este mai uşor de implementat decât
montarea unui circuit electric pentru semnalul
luminos
• Asistentul îşi va pregăti la îndemână toate
materialele necesare pentru a nu fi nevoit să se
abată de la pregătirea medicamentelor
4.Administrarea medicamentului
• Dacă există cea mai mică îndoială privind
medicamentul pregătit, este foarte înţelept ca
asistentul medical să întrebe fie medicul, fie un
coleg, fie asistentul şef dacă e bine ce face.
• Înainte de administrare mai există timp pentru a
preveni o eroare de administrare a
medicamentului.
• Administrarea propriu-zisă: în timpul
administrării asistentul medical va întreba
pacientul cum se simte.
5. Monitorizarea postadministrare a
pacientului
• Asistentul medical trebuie să supravegheze şi
să monitorizeze starea pacientului după ce i-a
administrat medicamentul. Şi prin această
monitorizare, dacă undeva s-a comis o eroare,
ea poate fi depistată cât mai repede.
Deşi ne aflăm la capitolul erori legate de
medicaţie şi de administrare şi am subliniat
importanţa abordării erorilor din perspectiva
deficienţelor de sistem şi nu individuale,
menţionăm, totuşi, în slide-ul următor
consecinţele pe care le poate avea asistentul
medical indiferent de eroarea comisă.
Consecinţe pentru asistent
Pentru un asistent medical care comite o eroare
legată de medicaţie, consecinţele pot include:
-acţiuni disciplinare conduse de organismul
profesional (OAMGMAMR în cazul ţării noastre)
-demisia,
-suferinţa psihică,
-condamnări civile sau penale.
-în cazul erorilor grave, cei care le-au comis au
descris stări de frică, imobilizare, anxietate,
vinovăţie, insomnie şi pierderea încrederii de
sine.
Ce-am făcut?
De ţinut minte!
Procesul de medicaţie este constituit din 5 etape:
• Prescrierea medicamentelor (de către medic),
• Transcrierea şi verificarea (medic/rezident/asistent)
• Eliberarea medicamentelor (farmacie),
• Administrarea medicamentelor (asistentul medical)
• Monitorizarea pacientului şi raportarea (asistentul
medical)
Personal implicat – medici, farmacişti, asistenţi
medicali.
De ţinut minte!
• Procesul de administrare a medicamentelor
este doar o etapă a procesului de medicaţie.
Personal implicat – asistenţii medicali, în
principal.
• Erorile comise în etapa de prescripţie pot fi
depistate de farmacişti, asistenţi medicali,
rezidenţi.
• Erorile comise în etapa de administrare a
medicamentelor nu mai pot fi depistate.
De ţinut minte!
• Erorile cel mai des comise de asistenţii medicali
sunt: doza greşită (extradoza), momentul greşit,
omiterea administrării medicamentului.
• În funcţie de gravitatea lor, erorile pot fi erori

minore care nu duc la vătămarea pacientului şi
care sunt supuse investigaţiei interne şi erori
grave care au efecte negative serioase asupra
pacientului – erori care trebuie raportate
conducerii.
De ţinut minte!
Erorile de medicaţie includ, însă nu sunt limitate
la, următoarele:
-medicament dat pacientului greşit,
-pacientul primeşte medicamentul greşit,
-doza greşită de medicament administrat,
-medicamentul a fost administrat la o oră
greşită, sau nu a fost administrat deloc.
-calea de administrare greşită.
De ţinut minte!
• Asistenţii medicali au obligaţia morală şi
profesională să raporteze IMEDIAT eroarea
comisă asistentului şef, şefului direct şi să
înregistreze corect eroarea.
De ţinut minte!
Regula celor 6 „C” în administrarea medicamentelor:
• Pacientul Corect
• Medicamentul Corect
• Doza Corectă
• Momentul Corect
• Ruta de administrare Corectă
• Înregistrarea Corectă
RISCURI ASOCIATE
ADMINISTRĂRII
MEDICAMENTELOR
Irinca Ioana Anca
20.04.2019
Administrarea medicamentelor a fost identificată ca fiind activitatea
asistentului medical cu cel mai mare grad de risc de vătămare pentru
pacient.
Precauția este necesară de-a lungul întregului proces de medicație.
De fapt, majoritatea erorilor legate de medicație sunt variate și se
întâmplă din cauza unei cascade de deficiențe ale sistemului în care
lucrează personalul medical.
Un caz foarte mediatizat prin anii 1990, în Denver, SUA, a fost cel al unui
nou-născut care a murit din cauza administrării unei doze de penicilină de
10 ori mai mare decât doza obișnuită.
Analiza sistemului a identificat mai mult de 50 de insuficiențe / defecțiuni /
eșecuri diferite care au contribuit la moartea nou-născutului. Multe
practici nesigure au fost identificate pe parcursul procesului de medicație
din acel spital (Apden, et al., 2007).
Administrarea medicamentelor este o activitate complexă și cu risc crescut.
Institutul de Medicină (IOM) din SUA a stabilit în 2006 că erorile de medicație reprezintă
19% din EAAAM, iar erorile de prescriere și administrare a medicamentelor reprezintă 75%
din toate erorile de medicație.
Medicația este un proces complex, care a fost descris în modulul anterior.
Administrarea medicamentelor, așa cum era menționat în modulul respectiv, este ultima
etapă a procesului de medicație – atunci când medicamentele ajung la pacient.
Dacă ne aducem aminte, erorile care apar în primele etape ale procesului de medicație pot fi
depistate din timp și prevenite.
Din păcate, erorile care apar la administrarea medicamentelor nu mai pot fi depistate din
timp. Ce pot face asistenții medicali să prevină erori în etapa de administrare a
medicamentelor: respectarea principiilor de administrare a medicamentelor:
Inițial au fost 5 principii ale unei administrări corecte de medicamente.
Tradiționalele ‘5 Rights of Medication Administration’ au fost îmbunătățit cu alte principii
importante legate de administrarea medicamentelor – principii de siguranță.
Așa cum veți vedea din slide-ul următor, au fost adăugate 3 principii noi la cele 5 principii
arhicunoscute și anume:
- Înregistrarea corectă,
- Motivul corect,
- Răspunsul corect.
Pe măsură ce importanța supravegherii asistenților medicali la momentul administrării
medicamentelor în vederea prevenirii erorilor, a fost recunoscută, aceste 3 principii noi
au fost identificate și acceptate ca făcând parte din bunele practici de administrare a
medicamentelor.
Aceste principii au făcut trecerea de la responsabilitatea individuală de a le respecta la
responsabilitatea organizației/spitalului de a stabili proceduri, protocoale care să asigure
respectarea acestor principii și prevenirea, astfel, a erorilor din etapa de administrare a
medicamentelor.
Personalul medical este responsabil de respectarea reglementărilor interne ale spitalului
în vederea atingerii principiilor de administrare a medicamentelor.
Politicile, procedurile și protocoalele spitalului (adică reglementări interne) trebuie
revizuite atunci când sunt identificate aspecte care pot duce la erori legate de medicație.
8 ”C” ale administrării medicamentelor
Right patient Pacientul Corect
Right medication Medicamentul Corect
Right dose Doza Corectă
Right route Calea Corectă
Right time Momentul Corect
Right documentation Înregistrarea Corectă
Right reason Motivul Corect
Right response Răspunsul Corect
(Bonsall, 2011)
Nu vom mai descrie primele 5 principii ale administrării corecte ale medicamentelor, deoarece sunt de
mult timp cunoscute, discutate, învățate în școală, vom trece direct la descrierea celor 3 principii nou
adăugate.
Înregistrarea Corectă
A fost primul principiu adăugat la primele 5 principii.
S-au identificat 2 practici de înregistrare a administrării medicamentelor – fie înaintea
administrării, fie după un timp de la administrarea medicamentelor.
Înregistrarea înainte de a administra medicația creează riscul de ”medicamente deja
administrate” – în acest caz, dacă pacientul se simte rău – starea alterată poate fi pusă pe
seama medicamentelor (deși nu au fost administrate), se iau măsuri inadecvate și toată
terapia medicamentoasă se poate schimba.
Înregistrarea după un timp de la administrarea medicamentelor se bazează pe memoria
asistentului sau pe o formă oarecare de ciornă - înregistrare dublă, conducând astfel la
riscul ca înregistrarea să fie incompletă sau incorectă.
Înregistrările inexacte și întârziate postadministrare pun pacientul la risc și totodată pot
influența negativ deciziile ulterioare ale medicilor privind terapia medicamentoasă a
pacientului.
Motivul Corect
Asistenții medicali care administrează medicamentele trebuie să cunoască și să înțeleagă motivul
pentru care a fost prescris un anumit medicament. Trebuie să cunoască atât istoricul pacientului,
cât și rezultatul așteptat pentru medicamentul administrat.
În unele cazuri, un pacient poate avea un tratament cronic de care, la un moment dat să nu mai
aibă nevoie. O revizuire a tratamentului și nevoilor pacientului este de ajutor, deoarece atunci
când un medicament este eliminat, riscurile asociate interacțiunilor medicamentoase sunt
reduse.
Eliminarea medicamentelor care nu mai sunt necesare reduce povara efectelor secundare și
poate crește complianța pacientului la tratament.
Ca și regulă, atunci când un asistent administrează medicamente unui pacient, asistentul trebuie
să-i spună ce acțiune are medicamentul și motivul / cauza pentru care i-au fost prescrise.
Acest lucru va ajuta pacientul să-și cunoască medicația și să-și poată autoadministra medicația
acasă și, nu în ultimul rând, duce la reducerea erorilor de ”pacient greșit ” și ”medicament greșit”.
Atenție însă la păstrarea confidențialității – nu este o idee bună să informezi pacientul aflat într-
un salon cu încă 2 pacienți că medicamentul respectiv este pentru HIV.
Răspunsul Corect al pacientului
Al 8-lea și ultimul principiu al unei administrări corecte este Răspunsul
Corect la tratament.
Pacienții trebuie monitorizați pentru efectele și posibilele efecte secundare
la medicamentul administrat, în mod special la inițierea tratamentului.
Rolul și responsabilitatea asistentului medical în asigurarea siguranței
medicației nu se oprește odată cu administrarea medicamentului corect –
continuă cu observarea și monitorizarea pacientului pentru a constata
răspunsul acestuia la tratament.
În anul 2003 un studiu efectuat în 2 instituții mari de boli cronice a arătat
că 36% din evenimentele adverse legate de medicație au fost cauzate de
monitorizarea inadecvată a pacienților postadministrare medicamente.
(Gurwitz, et al., 2003).
Bune practici în administrarea
medicamentelor
Redăm mai jos câteva practici pentru reducerea riscurilor legate de
administrarea medicamentelor:
1. O modalitate de creștere a siguranței este implicarea maximă a
pacientului și responsabilizarea lui în administrarea
medicamentelor.
Atunci când este posibil, ajutați pacientul să-și ia singur
medicamentele. Când acest lucru nu este posibil, atunci educați
pacientul privind medicația prescrisă de medic și încurajați-l să pună
întrebări atunci când primește un nou medicament.
Educarea continuă a pacientului privind efectele, posibilele efecte
secundare și orice interacțiune medicament – aliment va duce la
reducerea riscului de erori de medicație.
Bune practici în administrarea
medicamentelor
Chiar și într-un spital în care administrarea medicamentelor este
atribuția și responsabilitatea asistentului, pacientul poate fi educat
și lăsat să-și autoadministreze medicația, însă sub supravegherea
asistentului.
Fiecare pacient trebuie să fie educat și să primească informații
privind medicamentele prescrise și administrate - denumirea, scopul
administrării, perioada de administrare, doza, frecvența, posibilele
reacții adverse și efecte secundare.
Această implicare și educare a pacientului ajută nu numai la
reducerea riscurilor legate de medicație ci și la dobândirea
capacității de autoadministrare a medicamentelor după externare,
acasă.
Bune practici în administrarea medicamentelor
2. Politica si procedurile spitalului trebuie să menționeze medicamentele și
dozele care necesită o dublă verificare – verificare efectuată de 2 asistenți.
Deși practicile variază de la un spital la altul, dubla verificare trebuie să fie
impusă atunci când este vorba de medicamente cu risc și medicamente
folosite foarte rar. De asemenea, procedura trebuie să menționeze situațiile
când dubla verificare trebuie să aibă loc.
3. O altă bună practică pentru prevenirea erorilor de medicație este

alertarea prin etichetare a medicamentelor cu risc - soluțiile concentrate
de electroliți, anticoagulantele, etc. Aceste medicamente ar trebuie să aibă
o etichetă de alertare asupra riscului – fie etichetă de o anumită culoare, fie
un simbol de alertare, conform reglementărilor interne ale spitalului.
Unele medicamente au denumiri asemănătoare sau arată
asemănător ”look-alike” sau ”sound-alike” putând duce la erori
de medicație.
Atunci când astfel de medicamente sunt prescrise unui pacient,
crește riscul de confuzie. Trebuie folosit un cod de culoare sau
subliniată pe ”Fișa de Administrare a Medicamentelor ”
denumirea medicamentelor respective pentru a atrage atenția
asistenților din turele următoare asupra riscului de confuzie.
În final, printarea ”Fisei de Administrare a Medicamentelor” din
programul informatic ajută foarte mult la reducerea substanțială
a erorilor de interpretare a scrisului de mână.
4. Informațiile cruciale despre pacient trebuie să fie tot timpul
vizibile, la dispoziția asistenților – alergiile pacientului pe ”Fișa de
Administrare a Medicamentelor”, pe alte formulare, pe
etichetele cu numele pacientului, în programul informatic.
Acest lucru ajută foarte mult ca fiecare membru al echipei -

medicul, asistentul, farmacistul – să cunoască alergiile pacientului
și să țină cont atunci când se prescrie / se eliberează / se
administrează medicamentele.
5.Afișarea unui poster cu medicamentele cu risc înalt, un protocol de
administrare sau calculare a dozelor de soluții concentrate de
electroliți la locul de muncă pot contribui la prevenirea erorilor legate
de medicație.
6.Încurajarea asistenților medicali să revadă prospectele

medicamentelor pe care le administrează mai rar, la care au dubii
legate de calea de administrare, etc., sau atunci când pacientul are o
afecțiune rară sau este la risc.
7.Plasarea unui tabel cu interacțiuni medicamentoase la locul de

pregătire / preparare a medicamentelor în vederea administrării lor
este considerată, de asemenea, o bună practică în administrarea
medicamentelor.
Sfaturi pentru reducerea riscurilor legate de administrare
Auditarea periodică a etapelor procesului de medicație din spitalul în care
lucrați. Adoptați o atitudine proactivă privind identificarea și reducerea
riscurilor.
Elaborați proceduri, protocoale care să nu lase loc liber pentru presupuneri
sau interpretări privind rolurile și responsabilitățile membrilor echipei
medicale.
Standardizarea prescrierilor medicale – toți medicii să includă în prescriere
informații complete – pacient, medicament, doză, cale de administrare,
frecvența și momentul.
Eliminarea distragerilor asistenților în timpul pregătirii, preparării și
administrării medicamentelor.
Pe cât posibil, implicați activ pacientul în proces în vederea creșterii
siguranței administrării medicației.
BIBLIOGRAFIE
Aspden P, Wolcott J, Bootman JL, Cronenwett LR, eds. (2007). Preventing Medication Errors: Quality
Chasm Series. Washington, DC: The National Academies Press.
Bonsall, L. M. (2011). 8 Rights of Medication Administration. Retrieved November 4, 2011 from
http://www.nursingcenter.com/Blog/ post/2011/05/27/8-rights-of-medication-administration.aspx
Elliott, M., & Liu, Y. (2010). The nine rights of medication administration: an overview. British Journal of
Nursing, 19(5), 300-305.
Gurwitz, J., Field, T., Harrold, L., Rothschild, J., Debellis, K., Seger, A. (2003). Incidence and preventability
of adverse drug events among older persons in the ambulatory setting. Journal of the American Medical
Association, 289(9), 1107-16.
Hughes, R. G., & Blegan, M. A. (2008). Chapter 37. Medication administration safety. In Agency for
Healthcare Research and Quality (AHRQ). In Patient Safety and Quality: An Evidence-Based Handbook
for Nurses. AHRQ Publication No. 08-0043. Agency for Healthcare Research and Quality, Rockville, MD.
Retrieved from http://www.ahrq.gov/qual/nurseshdbk
Institute for Healthcare Improvement (IHI). (n.d.) Improve Core Processes for Administering
Medications. Retrieved from http://www.
ihi.org/knowledge/Pages/Changes/ImproveCoreProcessesforAdministeringMedications.aspx
Prevenirea riscurilor
asociate procesului de
medicație la pacienții
vârstnici
Obiective
La sfârșitul acestui modul, cursantul va ști să:
1. Descrie factorii care pot duce la Reacţii adverse la

medicamente
2. Descrie rolul membrilor echipei medicale în managementul
Medicaţiei
3. Descrie modalităţi de prevenire, recunoaștere și gestionare
a reacţiilor adverse la medicamente la pacienţii vârstnici.
Reacție adversă
medicamentoasă(RAM)
O reacție adversă este ”un răspuns dăunător și
neintenționat, care apare la doze utilizate în
mod normal la om”.
Un efect secundar este un „efect nedorit al
unui produs medicamentos, ce apare la
doze utilizate în mod normal la om, fiind
relaționat cu proprietățile farmacologice ale
medicamentului”
O Reacţie adversă diferă de un Efect
secundar prin faptul că efectul
secundar este cunoscut, așteptat, și
poate să apară cu o anumită frecvenţă
– efectele secundare posibile sunt
descrise în prospectul
medicamentului.
Multe persoane suferă vătămări, unele chiar mor,
din cauza reacțiilor adverse la medicamente.
Áproape jumătate din ele sunt prevenibile, în
special cele serioase.
Áceste erori de medicaţie care duc la reacţii
adverse se întâmplă peste tot în spitale, în centre
de îngrijire vârstnici, la domiciliu.
´Persoanele cele mai expuse sunt vârstnicii,
datorită problemelor specifice și morbidităţilor
cronice.
´Se spune că 2/3 din vârstnici își administrează
greșit medicamentele.
Cel mai des întâlnite și ușor de prevenit
Reacții Adverse la persoane vârstnice sunt
următoarele:
Álterarea funcționării rinichilor -
deshidratare, valori anormale ale ureei,
creatininei
´Modificări ale tranzitului intestinal (durere
abdominală, diaree, constipație)
´Tulburări de coagulare - hemoragii
´Glicemie scăzută sau crescută
Factori cauzatori de Reacții adverse
medicamentoase
´Polimedicație – vârstnicul poate avea în
medie 8 tipuri de medicamente / zi.
Ínstrucțiuni diverse pentru medicamente –
medicamente care trebuie luate cu mâncare,
medicamente care trebuie luate pe stomacul
gol, etc. – instrucțiuni pe care pacientul le
poate încurca.
´Medicație nouă și necunoscută atunci când
se schimbă starea de sănătate,
Factori cauzatori de Reacții
adverse medicamentoase
Atunci când un vârstnic se externează din spital
nu îi este întotdeauna clar dacă trebuie să
continue cu medicația anterioară spitalizării sau
doar cu cea din timpul spitalizării sau cu
amândouă.
Educația pacienților privind medicația este o
responsabilitate atât a medicului curant/de
familie, cât mai ales a asistentului medical –
care are datoria de a educa pacientul privind
medicația ori de câte ori îi administrează
medicamentele.
Factori cauzatori de Reacții
adverse medicamentoase
´ Prescriere greșită (doză greșită, medicament greșit),
´ Transcrierea greșită a medicamentelor prescrise de
medic pe Formularul de Administrare a
Medicamentelor,
´ Eliberarea greșită a medicamentelor din farmacie,
´ Administrarea greșită a medicamentelor,
´ Monitorizarea inadecvată / Nemonitorizarea
pacientului postadministrare - nerecunoașterea
semnelor unei reacţii adverse chiar dacă pacientul este
observat postadministrare / pacientul nu este observat
de asistent postadministrare.
Persoanele vârstnice au cel mai
mare risc de RA
Cu cât mai multe medicamente ia o persoană, cu
atât riscul de a dezvolta o Reacţie Adversă este mai
mare.
Persoanele care iau medicamente din 2 sau mai

multe clase de medicamente sunt mai expuse
riscului de a dezvolta de RA, decât persoanele care
iau medicamente doar dintr-o clasă.
Există unele clase de medicamente care au risc

mare de reacţii adverse – vezi slide-ul următor
Medicamente cu risc de Reacții Adverse
Clasa de Reacții adverse Strategii preventive
medicamente
Anticoagulante Hemoragii Analize de
Interacțiune coagulare,
medicamentoasă Verificare interacțiuni
Insuline Hipoglicemie – Educarea
poate să ducă la pacientului privind
căderi dozarea corectă a
insulinei
Digoxin Toxicitate Limitarea dozei
zilnice
Anti-Psihotice Confuzie, status Asigurarea necesității
mental alterat medicației.
Monitorizare pacient
Diuretice Dezechilibru Hidratare
electrolitic corespunzătoare
De ce ajung vârstnicii la polimedicație?
Au fost descrise 4 mari motive pentru

care persoanele vârstnice ajung la
polimedicație (polipragmazie), media
fiind de aproximativ 8 tipuri de
medicamente pe zi pentru un vârstnic.
1. Persoanele vârstnice suferă de
multiple afecţiuni cronice
´ Vârstnicii sunt persoane fragile, care pot suferi de diferite probleme
cronice de sănătate, cum ar fi: probleme cardiace, diabet,
osteoporoză, glaucoma, demența.
´ Pentru fiecare problemă de sănătate persoana trebuie să ia anumite
medicamente.
´ Numărul medicamentelor crește, și de obicei atunci când un vârstnic
are cel puțin 5 tipuri de medicamente prescrise, există posibilitatea
ca un medicament să fie omis. Administrarea medicamentelor
trebuie făcută sub supravegherea unui asistent, iar educația
pacientului privind administrarea medicamentelor, are un rol
important. Atenție, însă, la persoanele vârstnice care nu mai sunt
capabile să-și autoadministreze medicația – acestor pacienți li se va
administra medicația de către asistentul medical.
2. Insistenţa pentru prescrierea
medicamentelor
Átât membrii familiei, vârstnicul, cât și
membrii echipei de îngrijire pot solicita
prescrierea unor medicamente care să ajute
pacientul să se liniștească, să nu aibă dureri
sau pentru combaterea altor
simptome/probleme supărătoare.
3.Evaluare și îngrijire fragmentată
Evaluarea persoanelor vârstnice pentru diferite probleme
de sănătate este efectuată de profesioniști diferiți care
tratează, deci prescriu medicamente pentru problema
specifică specialității lor. Pot exista multe puncte critice în
procesul de prescriere și asociere a unor medicamente din
clase diferite de medicamente, astfel fie persoana vârstnică
uită să spună ce medicamente mai are prescrise, fie
aparținătorii neglijează să comunice medicului medicația
vârstnicului, fie medicul nu întreabă (mai rar ) și crește
astfel posibilitatea prescrierii unor medicamente care au
contraindicație de asociere. Asistentul medical trebuie să
cunoască interacțiunile intermedicamentoase, dacă nu,
trebuie să se informeze.
4.Tratarea simptomelor și nu a
cauzei declanșatoare
Últimul aspect, strâns legat de primele 2 - este
mult mai ușor să prescrii medicamente pentru
tratarea simptomelor, decât să determini și să
cauți care este, de fapt, adevărata cauză a
simptomelor.
De exemplu, o tuse uscată care este un efect secundar dat de un ACE
inhibitor poate să ducă la prescrierea unui antitusiv, deci
introducerea unui nou medicament, pe când dacă s-ar fi efectuat o
evaluare corectă a pacientului, atunci s-ar fi schimbat ACE
inhibitorul cu un alt medicament.
În 2012 Societatea Americană de Geriatrie a
elaborat este o listă de criterii care are scopul de
a crește siguranța în prescrierea medicamentelor
pentru persoanele vârstnice, ținând cont de
´Medicamente cu risc mare de efecte
secundare sau medicamente cu efecte
terapeutice limitate la vârstnici
´Medicamente care pot exacerba unele
afecțiuni sau probleme de sănătate existente
´Medicamente care sunt soluția cea mai bună
pentru vârstnic, însă prezintă riscuri pentru
pacient.
Prima listă de criterii Beers a fost publicată în 1991 și a identificat
medicamentele care nu erau recomandate pentru folosire în
centrele de îngrijire vârstnici din cauză că riscul folosirii lor
depășea beneficiul folosirii lor.
Aceste criterii au fost modificate de mai multe ori și, acum, includ
recomandări pentru toți adulții de peste 65 de ani, indiferent unde
trăiesc sau unde primesc îngrijiri.
Aceste criterii sunt larg recunoscute și acceptate, ele fiind incluse în
multe proceduri și protocoale ale spitalelor.
Lista întreagă a medicamentelor cu risc de administrare poate fi
găsită pe site-ul www.americangeriatrics.org.
Unele medicamente, deși nu ridică probleme dacă sunt
administrate doar ele, pot duce la reacții adverse dacă
sunt combinate cu alte medicamente.
Redăm, în slide-ul următor cele mai obișnuite și

serioase interacțiuni medicamentoase la pacienții
vârstnici:
´ Warfarin nu se va ´ Digoxin nu se va
administra niciodată administra niciodată
împreună cu împreună cu
Ántiinflamatoare Ámiodarone
nesteroidiene
´Verapamil
´Sulfamide
´ Theophylline nu se va
´Macrolide administra niciodată
´Quinolone împreună cu
´Phenytoin ´Quinolone
´ Inhibitori de ACE nu se
vor administra niciodată
împreună cu
´Potasiu
´spironolactone
RECONCILIEREA MEDICAMENTELOR /
AJUSTAREA TERAPIEI MEDICAMENTOASE
Este un proces care se desfășoară în 3 etape:
´Verificarea
´ Istoricului medical al pacientului
Ćlarificarea
´ Verificarea recomandărilor medicului în ceea ce privește
medicamentele, dozele și frecvența lor.
´Reconcilierea
´ Înregistrarea modificărilor privind prescrierea medicamentelor.
A devenit o modalitate de protecție a pacienților împotriva
dezvoltării unor Reacții Adverse care pot apărea în timpul
transferului între diferite secții/spitale.
Cum putem reduce Reacţiile adverse la pacienţii vârstnici?
Abordarea în echipă este esenţială în asigurarea în siguranţă

și eficientă a medicamentelor la pacienţii vârstnici.
Această abordare ajută din mai multe puncte de vedere, astfel:
´ Sunt mai multe persoane care pot observa pacientul înainte
și după iniţierea tratamentului.
´ Mai multe opinii pot ajuta la un tablou complet al nevoilor
pacientului, comportamentului și reacţiilor acestuia.
´ Erorile legate de medicaţie pot fi depistate de oricare
membru al echipei.
Cine face parte din echipă, depinde de spitalul, centrul de
îngrijire, locul în care se află pacientul.
´Fiecare membru al echipei are responsabilităţi
diferite și ocazii diferite pentru observarea
reacţiei pacientului postadministrare
medicamente, pentru raportarea lor și luarea
măsurilor atunci când este cazul.
Ó relaţie de colaborare între medic, asistent,

farmacist, alţi profesioniști, pacient, membrii
familiei va duce la o folosire optimă a
medicamentelor, la reducerea Reacţiilor
Adverse și la promovarea unor practici de
prescriere și administrare a medicamentelor
eficiente.
Cine face parte din echipa
medicală?
´Medicul ´Familia
Ásistentul ´Dieteticianul
´Farmacistul Ásistentul social
´Pacientul ´Fizioterapist
Toți membrii echipei trebuie să fie
atenți la cei 6 ”C”
´Pacientul Corect
´Medicamentul Corect
´Doza Corectă
´Momentul Corect
´Ruta Corectă
´Înregistrare Corectă
Este de ajutor pentru asistentul medical să cunoască
responsabilităţile celorlalţi membri ai echipei. Medicul – cel
care prescrie medicamentele, trebuie să respecte principiile
bunei practici de prescriere:
´ Să prescrie cel mai bun medicament pentru pacient,
´ Să evite interacţiunile medicamentoase
´ Să evite medicamentele care pot potenţa anumite afecţiuni.
´ Dozele de medicamente trebuie ajustate pentru modificările apărute odată cu
vârsta sau cu diferite afecțiuni. Funcționarea rinichilor, ficatului, inimii, starea
de hidratare sunt factori de care trebuie să se țină cont.
´ “Start low, go slow, but go” este un principiu în prescrierea medicamentelor
la vârstnici.
Asistenții medicali trebuie să fie atenți, în mod special la

funcția renală prin urmărirea ratei de filtrare glomerulară.
Prescriere de medicamente –
corect scrisă
´Medicația este scrisă pentru un anumit număr

de zile, conform politicii spitalului,
´Prescrierea include frecvența, doza, numărul
de zile de tratament,
Ínclude specificații clare pentru medicația la
nevoie (PRN sau Pro Re Nata)
Medicul trebuie să menționeze, în scris, motivul

pentru care indică un medicament, perioada
de administrare.
Asistentul medical – responsabilități
´ Administrează medicaţia prescrisă de medic
´ Este atent la modificările de tratament și
monitorizează pacientul postadministrare
´ Educă pacientul despre medicaţia nou introdusă și
posibilele probleme care pot să apară și pe care
pacientul trebuie să le semnaleze
´ Respectă principiile bunelor practici de administrare
a medicamentelor
´ Evaluează, observă, monitorizează pacientul
postadministrare
´ Are o atitudine proactivă în prevenirea erorilor de
medicaţie.
´ Deţine un rol crucial în recunoașterea timpurie a
semnelor de Reacţie Adversă la medicamente.
Atunci când un medicament nou este
introdus, este schimbată doza unui
medicament sau un medicament este
întrerupt, este foarte importantă monitorizarea
pacientului vârstnic pentru a vedea cum
răspunde la modificarea de tratament
Ce trebuie să urmărească în mod deosebit asistentul medical la
pacientul vârstnic:
´ Semnele vitale – sunt primele care trebuie evaluate.
´ TA ortostatică, pulsul.
´ Statusul mental – orice modificare ca depresia, confuzia, anxietatea.
´ Sistemul gastrointestinal – anorexie, greață, diaree, constipație,
hemoragii.
´ Căderile pot fi consecințe ale slăbirii forței musculare, scăderii TA,
echilibrului precar.
Înregistrarea îngrijirilor
Îngrijirea pacienților nu ar fi de calitate fără
înregistrarea ei. Înregistrarea reacției pacientului la
medicația administrată este un pas important în
depistarea și corectarea unei posibile Reacții Adverse.
Înregistrarea ajută la includerea unei RA sau a unui
Efect advers pentru medicamentul introdus – de
exemplu la penicilină – dispnee, la ibuprofen – ulcer
gastric, etc.
Deseori efecte adverse minore, cum ar fi o durere de
stomac, sunt etichetate ca și reacții adverse, pe când
ea ar fi putut fi evitată dacă medicamentul ar fi fost
administrat cu mâncare sau după mâncare.
Ce trebuie să înregistreze asistentul medical?

´ Modificări ale comportamentului pacientului,
semne vitale, simptome noi în evoluția lui.
´ Monitorizarea rezultatelor evaluării pacientului –
înregistrate cât mai exact și în timp real
´ Îngrijirile acordate pacientului ca urmare a
monitorizării lui.
Modificările determinate de schimbarea
tratamentului medicamentos care trebui observate și
înregistrate:
• Anorexia și aportul inadecvat de lichide
• Modificări de comportament și confuzia
• Modificări ale tranzitului intestinal
• Depresia
• Dificultăți de înghițire
• Modificări ale somnului
• Eczeme sau prurit
• Hemoragii spontane sau echimoze
• Modificări ale urinării
• Modificări ale statusului funcțional al pacientului
Responsabilitățile pacientului și
familiei
´Pacientul/familia trebuie să comunice

personalului medical orice problemă nouă de
sănătate pe care o are pacientul.
Ó responsabilitate crucială este cea de a participa
la procesul de educaţie privind medicaţia prescrisă
și administrată.
´Verificarea medicamentelor de fiecare dată când
le ia.
Ćomunicarea oricărei noi probleme pe care o are
pacientul postadministrare medicamente.
Au fost atinse obiectivele de învățare
ale acestui modul?
Sunteţi capabil acum să:
1. Enumeraţi câţiva factori cauzatori de Reacţii Adverse
la medicamente la persoanele vârstnice?
2. Descrieţi rolul profesioniștilor din sănătate în
managementul medicaţiei la persoanele vârstnice
3. Descrieţi modalităţi de prevenire, depistare și abordare
a Reacţiilor Adverse la medicamente în cazul
persoanelor vârstnice?
Bibliografie
When Wrong Things Happen with Medications: Risk and Prevention
– The Role of the Medication Team in Preventing and Managing
Problems with Medications
Donna Miller, DO Director, Geriatrics Institute St. Luke’s Hospital &
Health Network Bethlehem, PA
Reviewed and updated, Fall 2006 Reviewers: Johanne Louis-
Taylor, MSN, CRNP and GEC Series Editors
Reviewed and updated, Spring 2012 Reviewers: Donna M.Lisi,
PharmD, BCPS, BCPP and Tamara Zurakowski, PhD, GNP-BC

Examen

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GESTIONAREA

u Controlul intern managerial - Ansamblul formelor de control exercitate la

u Evaluarea riscului – Evaluarea consecinţelor materializării riscului, în

u Expunere la risc – Consecinţele, ca o combinaţie de probabilitate şi impact,

u Gestionarea riscurilor / managementul riscurilor (abreviat MR) – Vizează

u Materializarea riscului – Translatarea riscului din domeniul incertitudinii

u Probabilitatea de materializare a riscului – Posibilitatea sau eventualitatea ca

u Profilul de risc – Un tablou cuprinzând evaluarea generală documentată şi

u Registrul de riscuri – Document integrator al gestiunii/managementului

u Risc rezidual - Expunerea cauzată de un anumit risc după ce au fost luate

u Risc semnificativ/strategic – Risc major, reprezentativ care poate afecta

RR va comunica șefului de structură riscul identificat

Riscul este analizat prin determinarea impactului și a

Nivel probabilitate Explicatie

1 Foarte foarte rar - 1x /an

2 Scăzută cu probabilitate redusă -1 x semestru

3 Medie posibil - 1x trimestru

4 Mare foarte probabil- lunar

5 Foarte mare aproape sigur - săptămânal/zilnic

Nivel impact Explicatie

1 Neglijabil - fără vătămare / insatisfacție - disconfort

2 Minor -vătămare, impact asupra stării pacientului, fără îngrijiri

3 Mediu -vătămare, impact asupra stării pacientului, care necesită

4 Considerabil -vătămare, impact asupra stării pacientului, care necesită

5 Catastrofal deces, invaliditate cu caracter permanent, complicații severe

– contribuie la luarea deciziilor privind riscurile care

Estimarea riscului se face pe o scală în cinci trepte,

Nivel de tolerare Explicatii

1 ….. 3 tolerabil Nu necesită nici o măsură de control

Necesită măsuri de control pe termen

8 ….. 12 tolerare scăzută Necesită măsuri de control pe termen scurt

15 …..25 intolerabil Necesită măsuri de control urgente

Presupune stabilirea măsurilor de control/ diminuare pentru

u Responsabilitatea monitorizării și revizuirii revine Secretariatului Tehnic

u In această etapă se desfășoară activități de revizuire a calificativelor

u riscurile nu se definesc prin negarea obiectivelor,

IRINCA Ioana Anca

Cel mai des întâlnite şi cele mai grave erori sunt

În acest modul vom insista asupra descrierii

Conform unui raport al Institutului de Medicină

Pentru România nu am găsit nici un studiu

Eroarea se poate produce la nivelul oricărei etape.

Deşi multe erori se produc la prescrierea

Cine administrează medicamentele?

Din păcate, erorile legate de administrarea

Au fost identificate de către „Institute for Safe

1. Informaţii despre pacient

• Aceste informaţii pot proveni din prospectul

• Barierele în comunicare trebuie eliminate, iar

• Comunicarea ineficientă reprezintă mai mult de

Din 2003 până în 2006, s-au raportat 25.530 astfel

S-au luat măsuri prin care medicamentele care

Medicamentele cu „Alertă maximă” trebuie

Atunci când un dispozitiv nou de administrare a

Medicaţia nouă introdusă într-o secţie reprezintă

Asistenţii trebuie informaţi despre erorile legate de

De asemenea, asistenţii medicali pot participa la

Atunci când modalitatea de administrare a unui

Un lucru simplu ca verificarea dublă (de 2 asistenţi)

Orice neregulă semnalată trebuie comunicată

Orice eroare comisă trebuie înregistrată în

-erori care trebuie raportate conducerii spitalului,

Deoarece prescrierile de medicamente se