Sunteți pe pagina 1din 9

Introducere

Immanuel Kant (n. 22 aprilie 1724 Königsberg , Prusia – d. 12 februarie 1804


Königsberg, Prusia) a fost un filosof german, unul dintre cei mai mari gânditori din perioada
iluminismului în Germania. Provine dintr-o familie săracă, tatăl său fiind meșter șelar.
Absolvă colegiul Frederic, iar apoi, în anul 1740, la vârsta de 17 ani, intra la Universitatea din
Königsberg la Facultatea de Teologie, la care urmeaza și cursuri de filosofie, fizica și
matematica, principalele cursuri fiind cele de latină și teologie. Mentorul său a fost Martin
Knutzen care l-a indreptat spre studiul filosofiei lui Wolff1 și al fizicii lui Newton2.Kant se
orientează spre secțiunea clasică, Lateinschule; se familiarizează cu filozofia lui Leibniz3. De
aici dragostea lui Kant pentru poezia latină și aversiunea față de formalismul cultului religios.
În 1747 părăsește universitatea înainte de a obține toate gradele, din pricina morții tatălui său.
Devine astfel preceptor în familii nobile și burgheze din împrejurimile Königsbergului.
În 1755, se întoarce la Königsberg; pe baza scrierilor sale, se pregătește pentru
Magisterexamen (echivalentul actual al doctoratului) și obține din partea universității
autorizația de a preda acolo cursuri în calitate de Privatdozent. La 17 aprilie 1755 își susține
"disertația magistrală" intitulată "Schiță sumară a câtorva meditații despre foc", un manuscris
de douăzeci de foi în limba latină. Ceremonia oficială de învestitură și de promovare solemnă
în gradul de "Magister" are loc pe 12 iunie. Decanul ține un discurs privitor la o problemă de
limbă ebraică iar noul Magister face un expozeu în latină la capătul căruia mulțumește
comunității științifice pentru bunăvoința de a-i fi deschis porțile cunoașterii. Kant devine
așadar Privatdozent, adică un profesor plătit de studenții săi și nu de către stat. Va ramane
acolo timp de 15 ani, până in 1770 cand in sfârșit este numit profesor titular ("professor
ordinarius") la catedra de logică și metafizică cu a sa Disertație asupra formei și principiilor
lumii sensibile și ale lumii inteligibile. Este prima schiță a unei filozofii propriu-zis kantiene.
În timpul primelor cursuri de iarnă va preda logică, metafizică, științele naturii și
matematici, iar mai apoi cursuri de geografie fizică, de etică și de mecanică. Cursurile sale
atrag rapid un numeros auditoriu. Până atunci, Kant publicase intens. Va înceta să publice
vreme de zece ani, timp în care își va elabora opera cu caracter enciclopedic; Kant se
interesează de tot: frumosul, știința, politica, Revoluția franceză, dreptul, cutremurul de la
Lisabona și maladiile cerebrale. Va preda, de altfel, în aproape toate disciplinele.
În 1780 devine membru în Senatul universității, iar în 1787 membru al Academiei de
științe din Berlin. În semestrul de vară din 1786, este numit pentru prima oară rector, titlu
conferit de Frederic II. Kant va rămâne profesor până în 1797. De la 7 la 10 dimineața
cursurile de filozofie alternează cu antropologia, geografia fizică și uneori fizica și
matematicile. Nu-și citea cursurile ci vorbea liber, deși urma întotdeauna un manual de bază
pentru a satisface prescripțiile academice prusace. În 1794, guvernul prusac îi interzice să se
ocupe de materiile religioase în cursurile și publicațiile sale, lucru pe care Kant îl acceptă.
Pentru echitatea sa, marea știință și schimburile agreabile de idei, Kant câștigă stima
concetățenilor săi, a Universității, a auditorilor și a foștilor săi elevi. Reputația sa e atât de
mare, încât se va constitui către 1790 o adevărată industrie a copiștilor pentru a satisface,
contra cost, numeroasele cereri de a deține cursurile sale procurate prin intermediul copiilor
realizate de studenți.

1
Christian Wolff(n. 24 ianuarie 1679, Breslau, astăzi Wrocław, Polonia — d. 9 aprilie 1754, Halle), a fost un
filosof idealist, reprezentant al idealismului german.
2
Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643, Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, Anglia – d. 31 martie 1727
Kensington, Middlesex, Anglia) a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician,
fizician și astronom, președinte al Royal Society. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor științifice
care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii.
3
Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (n. 1 iulie 1646, Leipzig, d. 14 noiembrie 1716, Hanovra) a fost un
filozof și matematician german, unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și
începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german.

2
În 1797, slăbit de vârstă, renunță la învățământ și își petrece ultimii ani din viață într-o
retragere studioasă dar solitară. Moare la 12 februarie 1804, după o lungă perioadă de
slăbiciune fizică și intelectuală, în vârstă de 79 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost "Es ist
gut" ("[Totul] e bine"). Astăzi rămășițele sale pământești se află într-o capelă gotică din
preajma catedralei din Königsberg (astăzi, Kaliningrad), iar mormântul său, ornat cu un bust
sculptat de Schadow și o copie a Școlii de la Atena a lui Rafael, poartă inscripționată fraza
celebră din Critica rațiunii practice: "Două lucruri umplu sufletul de o admirație și o venerație
mereu crescândă și nouă, în măsura în care reflecția și le întipărește și se atașează de ele:
cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine".

Teoria generală a dreptului

În Metafizica moravurilor, Kant expune un tabel al diviziunii dreptului4, această


împărțire trebuie privită din perspectiva unui metafizician nu a unui jurist, principalul lui țel
fiind sa prindă problemele de întemeiere ale dreptului: cum se rânduiește el între celelalte
domenii ale spiritului, ce relație au conceptele juridice cu cele ale disciplinelor conexe
(morala și politica), ce valoare are omul social, protejat de lege și totodată supus ei.
Se va observa din expunerea principalelor idei care alcatuiesc optica juridică kantiană,
că ele sunt gândite constant prin raportare-fie pozitivă, fie negativă-la morală, fiind concepute
să reprezinte împreună latura socială a edificiului metafizic comun. Așa că obiecțiile asupra
unei implicări morale a dreptului sunt minore față de influența juridică a filosofiei kantiene a
dreptului, si tautologice față de intenția expresă a autorului, urmată de consecvență.
Pentru Kant dreptul reprezenta totalitatea condițiilor prin care se puneau de acord
voințele oamenilor conform unei legi universale a libertații. În prezentarea sa, Kant, nu ține
cont de dreptul roman, tocmai datorită manierei sale profane de a înfățișa dreptul ca un
moralist; totuși sunt si excepții în care îi citează pe juriștii romani și este de acord cu ei.

4
Immanuel Kant, Metafizica moravurilor, Editura ANTET XX PRESS, 2013, p. 57

3
4
5
6
7
8
9