UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT

Criterii de detectare a plagiatului. Aspecte teoretice si practice

Elvir Cristin STIRBU

AN UNIVERSITAR 2018/2019

GRUPA VIII/ANUL III ZI

CUPRINS

CAPITOLUL 1 - Notiune si delimitare

CAPITOLUL 2 - Etimologie

CAPITOLUL 3 - Tipuri de plagiat

3.1. - Surse necitate

3.2. - Surse citate

CAPITOLUL 4 - Aspecte legale si juridice

CAPITOLUL 5 - Folosirea plagiatului in mediul academic

5.1. - Forme comune ale plagiatului studentilor

5.2. - Plagiatul in educație

5.3. - Factorii care influențează decizia studentului de a plăti

CAPTIOLUL 6 - Autoplagiarismul

6.1. - Factorii care justifică reutilizarea

6.2. - Coduri de etică

CAPTIOLUL 7 - Detectarea lucrurilor plagiate

7.1 - . Severitatea plagiatului ca violare a regulilor de integritate academică.

7.2. - Recunoașterea plagiatului prin norme cantitative.

7.3. - Suspiciunea de implicare a unor autori fantomă (ghost writers)

BIBLIOGRAFIE
Capitolul 1

Notiune si delimitare

Plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor,

rezultatelor sau textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost
obținute, prezentându-le drept creație proprie.

Plagiatul este considerat o lipsă de credință academică și o încălcare a eticii

jurnalistice. Plagiatul nu este o crimă, dar poate constitui o încălcare a drepturilor de
autor.

În mediul academic și în industrie, este o infracțiune etică gravă.

Conceptul modern de plagiat, ca imoral și original, ca un ideal, a apărut în Europa în

secolul al XVIII-lea, mai ales cu mișcarea romantică.

Autorul real poate fi o persoană, o organizație, sau poate include mai multe persoane
sau organizații, inclusiv o comunitate de contributori. (ex: Wikipedia)

Indiferent de tipul autorului real, și de forma de publicare (anonimă, sub pseudonim,

sau sub numele real), preluarea creației acestuia fără specificarea corectă a sursei
reprezintă plagiat.

De asemenea, plagiatul este distinct de încălcarea drepturilor morale ale autorului sau
de încălcarea drepturilor de autor. De exemplu, susținerea publică a unei lucrări de
diplomă cumpărate de la o firmă specializată în redactarea lucrărilor de diplomă
reprezintă plagiat - deși nu încalcă nici un fel de drept de autor sau de proprietate
intelectuală.

În prezent, plagiatul este accentuat de internet și de ușurința de a prelua online

lucrări de doctorat, de cercetare, articole, idei, imagini. Plagiatul bazat pe texte din
rețea este denumit în prezent plagiat online.

Plagiatul nu este definit sau pedepsit de lege, ci de instituții (inclusiv asociații

profesionale, instituții de învățământ și companii de publicare).
Capitolul 2

Etimologie

În secolul I, folosirea cuvântului latin plagiarius (literal "răpitor") a însemnat că furtul

operei altcuiva a fost pionierat de poetul roman Martial, care s-a plâns că un alt poet
"i-a răpit versurile".

Termenul de "plagiat", a fost introdus în limba engleză în anul 1601 de către

dramaticianul Ben Jonson în timpul erei Jacobeene cu scopul de a descrie pe cineva
vinovat de furtul literar.

Conceptul modern de plagiat, ca imoral și original, ca un ideal, a apărut în Europa în

secolul al XVIII-lea, mai ales cu mișcarea romantică.

Forma derivată a plagiatului a fost introdusă în limba engleză în jurul anului 1620.
Latin plagiārius, "răpitor" și plagiu, "răpire", au plaga rădăcină ("snare", "net"),
bazată pe Indo-European rădăcină * plekein, bulgară "knit" pleta, și "latină", toate
însemnând "să țese").
CAPTIOLUL 3

Tipuri de plagiat

Datorita usurintei cu care informatiile sunt preluate dintr-o mare varietate surse, in
special mediul online, exista mai multe forme de plagiat. Ele sunt:

3.1.Surse (orale sau scrise) necitate

1. Preluare integrală – Autorul prezintă pasaje întregi dintr-o altă operă, cuvânt cu
cuvânt, ca şi cum aceasta ar fi creaţia sa proprie.

2. Copiere parţială – Autorul copiază părţi semnificative dintr-o operă şi le

prezintă ca şi cum ar fi creaţia sa proprie.

3. Copiere amestecată – Autorul copiază paragrafe sau fraze amestecate, din

diferite opere, fără indicarea surselor, pentru a se pierde urma surselor
originale.

4. Copierea deghizată – Autorul preia linia de argumentare, exemplele şi alte

elemente de conţinut ale sursei, dar modifică unele expresii, ordinea paragrafelor
sau alte elemente pentru a face mai dificilă identificarea sursei.

5. Copierea prin repovestire – Autorul repovesteşte opera, fără a prelua cuvânt cu

cuvânt conţinutul, re-traducând prin sinonime sau formulări analoge conţinutul
acesteia.

6. Auto-plagierea – Autorul preia integral sau masiv dintr-o lucrare

proprie, anterioară, publicată în format carte sau articol (format clasic sau
digital).
3.2.Surse (orale sau scrise) citate, deformate cu intenţie

1. Menţionarea incompletă – Autorul menţioneaza numele sursei, dar nu include

informaţiile specifice (titlu de lucrare, an, editură, oraş, pagină); în felul acesta
corectitudinea preluării nu poate fi verificată şi se ascund pasaje preluate
integral anterior sau posterior primei menţionări.

2. Menţionarea incorectă – Autorul oferă informaţii inexacte referitoare la sursa

citată, făcând imposibilă identificarea şi verificarea ei.

3. Citarea mascată – Autorul citează corect sursa între ghilimele, dar apoi preia
paragrafe întregi din sursă fără a mai pune ghilimele. Deşi atribuie un pasaj din
textul său sursei, el maschează faptul că a preluat, fără referire, alte pasaje din
aceiaşi sursă.

4. Colajul – Autorul citează corect sursele, dar întregul text nu este altceva decât
un colaj din diferite surse, fără nicio contribuţie personală a autorului.
CAPITOLUL 4

Aspecte legale si juridice

Deși plagiatul este considerat furt in anumite contexte, conceptul nu există într-un sens
juridic, deși utilizarea muncii altcuiva, pentru a obține un credit academic, poate
îndeplini câteva definiții legale ale fraudei.

"Plagiatul" nu este specificat în nici un statut actual, nici criminal, nici civil. Unele
cazuri pot fi tratate ca o concurență neloială sau o încălcare a doctrinei drepturilor
morale.

Disponibilitatea sporită a materialelor protejate prin drepturi de autor datorită

dezvoltării tehnologiei informației a sporit dezbaterea cu privire la faptul dacă
încălcările drepturilor de autor sunt criminale.

Plagiatul nu este același lucru cu încălcarea drepturilor de autor. În timp ce ambii

termeni se pot aplica unui anumit act, aceștia sunt de concepte diferite, iar creanțele
false ale autorului constituie, în general, plagiat, indiferent dacă materialul este protejat
de dreptul de autor.

Încălcarea drepturilor de autor reprezinta o încălcare a drepturilor unui deținător de

drepturi de autor, atunci când materialul a cărui utilizare este restricționată prin
dreptul de autor este folosită fără consimțământ. Plagiatul, în schimb, este preocupat de
creșterea incredibilă a reputației autorului plagiat sau de obținerea creditului academic,
care se realizează prin creanțe false ale autorului. Astfel, plagiatul este considerat o
infracțiune morală împotriva audienței plagiarului (de exemplu, un cititor, ascultător
sau profesor).

Plagiatul este, de asemenea, considerat o ofensă morală împotriva oricărei persoane

care a oferit plagiatului un avantaj în schimbul a ceea ce se presupune a fi conținut
original (de exemplu, editorul, angajatorul sau profesorul plagiarului).
În astfel de cazuri, actele de plagiat pot uneori să facă parte și din revendicarea
încălcării contractului plagiaristului sau, dacă este făcută cu bună știință, pentru o
greșeală civilă.

CAPITOLUL 5

Folosirea plagiatului in mediul academic

În mediul academic, plagiatul de către studenți, profesori sau cercetători este

considerat o fraudă academică, iar infractorii sunt supuși cenzurii academice, până la
expulzarea inclusiv.

Unele instituții folosesc software-ul de detectare a plagiatului pentru a descoperi

plagiatul potențial și pentru a descuraja pe studenți de plagiat.

Unele universități abordează problema integrității academice, oferind studenților

orientări aprofundate, cursuri de scriere necesare și coduri de onoare clare articulate.
Într-adevăr, există o înțelegere aproape uniformă între studenți, că plagiatul este greșit.
Cu toate acestea, în fiecare an studenții sunt aduși în fața consiliilor disciplinare ale
instituțiilor lor, acuzându-se că au folosit în mod abuziv surse în școlile lor. Cu toate
acestea, practica plagiatului prin folosirea unor înlocuiri suficiente de cuvinte pentru a
evita software-ul de detectare, au evoluat rapid în timp ce studenții și cadrele didactice
neetice încearcă să rămână înaintea software-ului de detectare.
5.1. Forme comune ale plagiatului studentilor

Conform unui sondaj realizat în 2015 de profesori și profesori de Turnitin, există 10

forme principale de plagiat pe care studenții le utilizeaza:

- Trimiterea muncii cuiva ca fiind proprie.

- Făcând pasaje din propria lor lucrare anterioară fără a adăuga citări.

- Re-scrierea lucrării cuiva fără citarea corectă a surselor.

- Utilizarea citatelor, dar nu citând sursa.

- Împingerea diferitelor surse împreună în lucrare fără a cita.

- Citând pe unele, dar nu toate pasajele care trebuie citate.

- Îmbinând împreună secțiunile citate și necitite ale piesei.

- Oferind citări adecvate, dar nu reușește să schimbe suficient structura și formularea

ideilor împrumutate.

- Afișarea incorectă a sursei.

- Bazându-se prea mult pe munca altora. Nu reușește să aducă în text textul original.

5.2. Plagiatul in educație

Având în vedere consecințele pe care plagiatul le are asupra studenților, a fost necesar
un accent mai mare pe învățare pentru a ajuta studenții să evite plagiatul. Acest lucru
este deosebit de important atunci când elevii se mută într-o nouă instituție care poate
avea o altă vedere a conceptului în comparație cu viziunea dezvoltată anterior a
studentului.
Într-adevăr, având în vedere seriozitatea acuzațiilor de plagiat pentru viitorul unui
student, pedagogia educației plagiat ar trebui să fie luată în considerare înainte de
pedagogia subiectului studiat. Nevoia de educație în domeniul plagiaturii se extinde la
profesori care nu înțeleg pe deplin ce așteaptă studenții lor sau consecințele abaterilor.

5.3 Factorii care influențează decizia studentului de a plăti

Mai multe studii au investigat factorii care influențează decizia de a plagiat.

De exemplu, un studiu de grup cu studenți din universitățile germane a constatat că

procrastinarea academică prezice plagiaritatea frecvenței în termen de șase luni de la
măsurarea procrastinării academice. S-a argumentat că, prin plagiat, studenții se
confruntă cu consecințele negative ale procrastinării academice, cum ar fi gradele slabe.

Un alt studiu a constatat că plagiatul este mai frecvent dacă studenții percep plagiatul
ca fiind benefic și dacă au posibilitatea de a plăti. Când elevii așteptau sancțiuni mai
mari și internalizau normele sociale, definind plagiatul drept extrem de inacceptabil,
plagiatul era mai puțin probabil să apară.
CAPITOLUL 6

Autoplagiarsimul

Reutilizarea porțiunilor semnificative, identice sau aproape identice ale muncii

proprii, fără a recunoaște că o faceți sau citând lucrarea originală, este uneori descrisă
drept "auto-plagiat"; termenul "fraudă de reciclare" a fost, de asemenea, utilizat
pentru a descrie această practică.

Articolele de această natură sunt adesea denumite duplicate sau publicații multiple. În
plus, poate exista o problemă de drept de autor dacă drepturile de autor ale muncii
anterioare au fost transferate unei alte entități.

Autoplagiarismul este considerat o problemă etică serioasă în cazul în care cineva

afirmă că o publicație constă dintr-un material nou, cum ar fi publicarea sau
documentația factuală. Nu se aplică textelor de interes public, cum ar fi opinii sociale,
profesionale și culturale, de obicei publicate în ziare și reviste.

În domeniile academice, auto-plagiatul apare atunci când un autor reutilizează

porțiuni ale propriei lor lucrări publicate și protejate prin drepturi de autor în
publicațiile ulterioare, fără însă a le atribui publicația anterioară.

Identificarea auto-plagiatului este adesea dificilă, deoarece reutilizarea limitată a

materialelor este acceptată atât legal (ca utilizare echitabilă), cât și etic.

6.1. - Factorii care justifică reutilizarea

Pamela Samuelson, în 1994, a identificat mai mulți factori care spune că reutilizați
scutirea lucrării publicate anterior, care nu o fac pe autoplagiat. Ea relaționează fiecare
dintre acești factori în mod specific la problema etică a auto-plagiatului, distinctă de
chestiunea juridică a utilizării corecte a drepturilor de autor, pe care ea o tratează
separat. Printre alți factori care pot scuza reutilizarea materialelor publicate anterior,
Samuelson enumeră următoarele:
Lucrarea anterioară trebuie retratată pentru a pune bazele unei noi contribuții în a
doua lucrare.

Porțiuni din lucrarea anterioară trebuie repetate pentru a face față unor noi dovezi sau
argumente.

Publicul pentru fiecare lucrare este atât de diferit încât publicarea aceleiași lucrări în
locuri diferite este necesară pentru a scoate mesajul.

Autorul crede că au spus așa de bine prima dată că nu are sens să spunem a doua oară
diferit.

Samuelson declară că sa bazat pe rațiunea "diferită audiență" atunci când încearcă să

pună capăt comunităților interdisciplinare. Ea se referă la scrierea pentru diferite
comunități juridice și tehnice, spunând: "există adesea paragrafe sau secvențe de
paragrafe care pot fi ridicate în mod fizic de la un articol la altul și, de fapt, le ridic." Ea
se referă la propria sa practică de a transforma "un articol tehnic într-un articol de
revizuire a legii cu relativ puține schimbări - adăugând note de subsol și o secțiune
substanțială" pentru o audiență diferită.

Samuelson descrie denaturarea drept bază a auto-plagiatului. De asemenea, ea afirmă

că "deși nu pare să fi fost ridicată în niciun caz de auto-plagiat, aplicarea echitabilă a
dreptului de autor ar oferi un scut împotriva numeroaselor posibile declarații ale
autorilor privind încălcarea drepturilor de autor împotriva autorilor care au refolosit
porțiuni ale operelor lor anterioare".

6.2. - Coduri de etică

Unele jurnale academice au coduri de etică care se referă în mod specific la auto-
plagiat. De exemplu, Jurnalul de Studii Internaționale de Afaceri. Unele organizații
profesionale, cum ar fi Asociația pentru mașini de calcul (ACM), au creat politici care
se ocupă în mod specific de auto-plagiat. Alte organizații nu fac referire în mod specific
la auto-plagiat, cum ar fi Asociația de Științe Politice Americane (APSA). Organizația a
publicat un cod de etică care descrie plagiatul ca "... însușirea deliberată a operelor
altora reprezentate ca a lui proprie". Nu face nici o referire la auto-plagiat.
CAPITOLUL 7

Detectarea lucrurilor plagiate.

Pentru o buna recunoastere a plagiatului in diverse lucrari, exista cateva procedee prin
care plagiatul este identificat, iar plagiatorul fiind sanctionat in cele din urma.

7.1 - . Severitatea plagiatului ca violare a regulilor de integritate

academică.

Plagierea, la nivelul unei opere date, poate avea grade diferite de severitate. Patru
criterii sunt definitorii pentru diagnosticarea severității plagierii: extensia preluărilor
ilegitime, localizarea lor în arhitectura lucrării , caracterul realmente voluntar sau
involuntar al actelor de plagiat și repetabilitatea actelor de fraudă ale autorului în
diferite lucrări. Un al cincilea criteriu de gravitate a plagiatului este de natură
extrinsecă și se referă la avantajele obținute, nemeritat, de către autor ca urmare a
plagierii. Marcatorii de mai jos nu rezolvă problema complet dar pot fi de folos
evaluatorilor de lucrări suspecte de plagiat în diagnosticare severității fraudei.

a).Numărul de paragrafe. Cu cât numărul de paragrafele copiate ca atare (verbatim), în

bloc, este mai mare, cu atât probabilitatea de intenționalitate în plagiere este mai mare.

b).Numărul de cuvinte. Cu cât numărul de cuvinte identificate în paragrafele copiate ca

atare (verbatim), în bloc, este mai mare, cu atât probabilitatea de intenționalitate în
plagiere este mai mare.

c).Plagierea parafrazărilor. Preluarea nelegitimă, fără citările de rigoare, de către

autorul III (C) a parafrazărilor pe care autorul II (B) le-a realizat după texte ale
autorului I (A) este semn sigur de intenționalitate a plagiatului practicat de autorul de
evaluat (C). Sunt mai multe variante ale acestei practici de furt intelectual:

d).Practicarea plagiatului de tip mozaic: se preia un bloc de text, fără citarea de rigoare
dar în interiorului textului respectiv se înlocuiesc cuvinte, dar cu păstrarea structurii de
ansamblu a frazării.
e).Localizarea plagiatului în introducerea lucrării ca zonă de definire a obiectivelor de
cercetare, în partea de prezentarea metodologiei proprii, contribuțiilor originale și
concluziilor constituie circumstanțe agravante în diagnosticarea severității plagiatului.

7.2. - Recunoașterea plagiatului prin norme cantitative.

Dacă textul preluat fără citările de rigoare depășește limita unei posibile memorări de
cuvinte succesive – variabilă, desigur, pentru domenii diferite, dar și pentru persoane –
atunci se poate vorbi de probabilitate sporită de plagiat cuvânt cu cuvânt.

Pentru științele exacte și pentru discipline cu înalt grad de formalizare această limită
poate fi mai mare. În astfel de cazuri de formulare a unor regularități puternic
structurate din domeniul de referință este normal ca formulările standardizare extinse
să aibă o largă circulație în spațiile profesionale. Revine specialiștilor din domeniu să
estimeze dacă textele standard preluate fără citare pot fi considerate drept cunoaștere
comună. Forma extremă a plagiatului derivat din ipoteza ca orice text normativ fără
autor unic poate deveni ”al meu” este ilustrată de cazuri precum cel referitor la
plagierea unor propuneri de acte normative elaborate la nivelul unor organisme
international.

Contează foarte mult și cât anume se preia, fără citare corectă, explicită, din surse
relevante pentru cunoașterea comună. În condițiile în care preluarea este de mare
întindere, citarea este obligatorie pentru că frazarea în sine are încărcătură de
originalitate.

7.3. - Suspiciunea de implicare a unor autori fantomă (ghost writers)

Este greu de verificat, dar poate fi întărită prin:

a)listarea unui număr mare de referințe la bibliografie care nu apar explicit folosite în
lucrare, în pofida faptului că în aceeași lucrare apar frecvent citări corecte;

b)erori repetate în text, indicative pentru implicarea unui autor fantomă (care este
departe de a înțelege particularități elementare ale redactării unui text științific).
BIBLIOGRAFIE

http://www.contributors.ro/administratie/educatie/spre-o-diagnoza-integrata-a-
plagiatului/

http://detectareplagiat.ro/detectarea_lucrarilor_plagiate.php

https://ldportofoliu.wordpress.com/2016/09/22/blog-post-title-3/

https://en.wikipedia.org/wiki/Plagiarism#cite_note-41