Și tu,………. ”Vent.” ?

Dan Toma Dulciu

UZPR

Partea I-a
”100 de tipuri din România”…….. în Arhivele de la Viena

Nu, nu încercăm să vă propunem un examen de perspicacitate pentru a afla

identitatea personajelor din tabloul alegoric de mai jos, semnat C. Jiquidi 1, unde
apar o sumedenie de ”tipuri” contemporane cu Eminescu: T. Maiorescu, I. L.
Caragiale, Ion C. Brătianu, P. P. Carp, C. A. Rosetti, P. Grădișteanu, Th.
Rosetti, Gr. Peucescu, V.A. Urechia, V. Alecsandri, I. Creangă, I. Slavici și
mulți alții.
Speram să identific în acest tablou alegoric chipul poetului, cunoscând că
talentatul C. Jiquidi a lăsat posterității unica imagine a cortegiului mortuar al
”Luceafărului”, din ploioasa zi de 17 iunie 1889.
Nu, Eminescu nu apare în alegoria de mai jos. Cum putea, oare, artistul să
ironizeze dramatica existență și tragicul sfârșit al lui Eminescu, punându-l în
același ”insectar”, sub formă caricaturală, în compania celor 100 de figuri de
politicieni sau oameni de cultură.
Un număr însemnat de personaje nu pot fi identificate cu exactitate,
celelalte sunt însă recognoscibile, fiind creionate în cheie umoristică, devoalând
vicii, porecle, preocupări sau defecte.
Privind acest ”puzzle” de caricaturi, gândul m-a condus la semnificația
alegorică a ”Cinei cea de taină”. Întrebarea a apărut din senin: cine a jucat rolul
lui Iuda în drama ”Luceafărului” ?
Răspunsul la această întrebare l-am găsit zilele trecute, revenind în sălile
Arhivelor de Stat de la Viena, unde aveam să găsesc dovezi irefutabile ale
identității reale a lui Iuda ! figura sa se găsește în tabloul lui Jiquidi.

1
George Costescu, ”Bucureștii vechiului Regat”, Editura Universul, 1941.

1
 Iuda este……………cel de-al doilea personaj din rândul 1 de sus al
tabloului.
Este muzician, cântă la pian, dar cântă și la urechile mărimilor Vienei !

C. Jiquidi, ”O sută de tipuri din România”

Se afirmă tot mai insistent că, în perioada cât acesta a fost jurnalist, Mihai
Eminescu a fost urmărit insistent de serviciile de informații străine care acționau
la București.
Pentru a elucida acest aspect, în cursul lunii ianuarie 2020 am efectuat o
cercetare extinsă la Österreichisches Staatsarchiv (Haus-Hof-und Staatsarchiv),

2
la sediul din Minoritenplatz nr. 1, Viena2, ocazie cu care am descoperit câteva
acte inedite, în care apare numele Eminescu.
În continuare, dorim să abordăm două chestiuni:
1) A fost Eminescu un obiectiv de primă importanță, încât să justifice urmărirea
sa informativă ?
2) Care este identitatea reală a celui care a întocmit ”informationsberichte” 3 cu
privire la Mihai Eminescu ?
Documentele pe care le-am studiat, predate recent spre cercetare în sala de
studiu, salvate ca prin minune de distrugerile cauzate de incendiul care a afectat
în anul 1927 arhiva Ministerului de Interne al Austriei, ne-au ajutat să
identificăm numele ”confidentului” (agentului): GRIGORE VENTURA !
Aceste acte de arhivă confirmă faptul că numele ”Eminesco” este prezent
în rapoartele trimise la Viena de către ”antenele” serviciului de informații
austro-ungar. Totuși, notorietatea jurnalistului de la ”Timpul” nu era suficient
de pregnantă încât să i se deschidă un dosar special de urmărire (Eminescu nu își
semna articolele de presă, nu tipărise încă nici o carte, nu era membru marcant al
vieții politice a vremii, nu făcea parte din cercul de apropiați ai Casei Regale, ba
chiar este numit de către sursă ”un oarecare Eminesco”).
O primă concluzie: Eminescu nu era considerat un personaj politic foarte
important, astfel încât să fie ținut în permanență sub lupa serviciilor străine. 4
Deși este de necontestat faptul că numele Eminescu apare în aceste
documente, trebuie făcute următoarele precizări: Poetul este menționat într-un
grup de persoane, în contextul unor subiecte prioritare, care trezeau interesul
serviciul austro-ungar de informații (mișcarea de eliberare din Transilvania,

2
Printre primii care au avut acces la această arhivă diplomatică îl amintim pe dr. Octavian Beu, consilier la
Legația României la Viena. El a comunicat istoricului Alex. Lepădatu un prim lot de telegrame cifrate,
referitoare la ”Societatea Carpații”, publicate de acesta în articolul ”Un episod revoluționar în luptele naționale
ale românilor de peste munți acum o jumătate de veac”, Mem. Sect. Ist., Seria III , Tom XVIII, Buc. 1936-1937,
p. 233 – 310.
3
Rapoarte de informații.
4
V. Dan Toma Dulciu, ”Mihai Eminescu În Arhive Diplomatice”, Viena 2019, p. 25; Un lot masiv de
documente austriece (rapoartele informative) au fost aduse în țara noastră (sub formă de fotocopii) în urmă cu 5
decenii, cunoscute de cercetători. În contextul problematicii eminesciene, de un mare interes sunt cele
aproximativ 100 de rapoarte, datate 1880-1881, privitoarea la activitatea informativă a lui Friedrich Lachmann
aflate la Arh. Naţ. Rom., xerografii, pach. XLI, XLIII, în lotul Informationsbüro, 1881, Lachmann, K. 77, 78,
115, 133. Au fost discutate de Elena Moisuc: ”Noi achiziţii de xerografii după documente din arhivele vieneze”
în Revista Arhivelor, 12, 1969, nr. 1, p. 190-192; Teodor Pavel: ”Daco-România în viziunea generaţiei
independenţei” în Muzeul Naţional, 4, 1978, p. 147-148. De asemenea, au fost publicate în ”1918 la Români”, I,
p. 107-108, 111-150 (doc., 13/25 aug. 1880; sept. 1881). Tematica rapoartelor semnate de Lachmann nu privește
exclusiv urmărirea activității lui Eminescu ci o paletă largă de obiective: informaţii despre opinia publică din
România, extrase din presă, serbările încoronării şi ecourile lor în Transilvania, difuzarea hărţii României
întregite a colonelului Gorjan, mişcarea antimonarhică, începuturile mişcării socialiste din România,
răscumpărarea căilor ferate, înarmarea naţională, pătrunderea capitalului străin în economia românească ș.a.
Lista actelor (originale sau copii) aflate în depozitele Arhivelor Naționale a fost publicată în lucrarea ”Mihai
Eminescu în documente de arhivă – Catalog – ”, Editura Ministerului de Interne, București, 2001; Sunt descrise
de asemenea în ”Inventarul Fondului Personal Mihai Eminescu, 1844-1943”, întocmit de arhivist Ilie Crisanta,
din cadrul Direcției Generale a Arhivelor Statului, Direcția Arhivelor Centrale, Serviciul Acte Administrative,
Culturale și Feudale, întocmit în luna august 1989; Alte documente se găsesc la Biblioteca Academiei Române,
la Ipotești sau în colecții particulare , fiind publicate G. Călinescu, I. E. Torouțiu, A.Z.N. Pop și mulți alții.

3
iredentismul european, atentatele care însângeraseră continentul, crearea unei
episcopii catolice la București).
Evenimentele semnalate în materialele secrete ale legației sunt de o mare
diversitate tematică, o bună parte fiind transmise de diplomatul Laszlo von
Hoyos-Sprinzenstein5 (1834-1901), de von Mayr, precum și de F. Lachmann,
acesta în calitate de ”sursă” (”confident”), motiv pentru care documentele în
care apare numele lui Eminescu trebuie analizate comparativ cu celelalte
materiale ale celorlalte surse.
Iată, spre exemplu, câteva nume care apar în aceste rapoarte, numai la
litera A: Vasile Alecsandri6, generalul Anghelescu7 (comandant de divizie, mai
târziu ministru de război), generalul Arion 8, (inspector general al artileriei, viitor
ministru de război, în locul generalului Fălcoianu), Albuleanu, traducător în
cadrul Ministerului de Externe de la București9. Cât privește personalități al
căror nume de familie încep cu litera B, ne oprim asupra lui Constantin
Bacalbașa, identificat de serviciile de informații austro-ungare drept unul dintre
”principalii agenți ai propagandei iredentiste în România”10. Confidentul, al
cărui nume îl vom dezvălui în paginile următoare, scrie nota în limba franceză.
La litera C, sunt prezente numele P.P. Carp, Cantacuzino, la litera M,
Maiorescu, Moruzzi ș.a.m.d.
Însuși primul ministru Ion C. Brătianu este prezent în notele trimise de F.
Lachmann superiorilor săi, la 15 și 23 august 1882. Nu putem să tragem de aici
concluzia că șeful guvernului de la București era urmărit de F. Lachmann,
deoarece poziția liderului liberal deranja interesele Imperiului Austro-Ungar.
Este de remarcat faptul că rapoartele informative transmise Vienei de F.
Lachmann, toate în limba germană, sunt păstrate împreună cu rapoartele
diplomatice ale lui L. von Hoyos-Sprinzenstein, trimis extraordinar și ministrul
plenipotențiar al Austro-Ungariei la București (außerordentlicher Gesandte und
bevollmächtiger Minister), putând fi studiate în secțiunea ”Informationsbureau”
(serviciul de informații de pe lângă MAE Austro-Ungar). Conform
regulamentelor atunci în vigoare, toate rapoartele erau adresate Baronului
Heinrich Karl von Haymerle (7 dec. 1828 – 10 oct. 1881), ministrul de externe11,
precum și miniștrilor de externe ce l-au urmat.
În majoritatea studiilor recente, dedicate perioadei în care Eminescu scria
la ”Timpul”, ”confidentul” F. Lachmann este ”acuzatul de serviciu” al acestor
articole, căruia i se reproșează vina de a-l fi ”urmărit în mod insistent” pe
Eminescu. Se ignoră însă faptul că, în uriașul număr de note informative trimise
5
A fost ministru plenipotențiar al Austro-Ungariei la București, în perioada 21 oct.1878 – 29 martie 1882.
6
AT-OeStA / HHStA MdÄ IB, 1-100, datat 02.08.1884
7
Idem, 1-199, datat 1883
8
Idem, 1-257, datat 04.14.1885
9
idem, 1-49, datat 09.10.1885
10
Idem, 2-16, datat 05.11.1884. Despre legăturile lui C. Bacalbașa cu Iredenta Română, vezi lucrarea sa
”Bucureștii de altădată”, Vol. III, (1885-1888), p. 29
11
Arhivele Naționale ale Austriei, Haus Hof und Staatsarchiv, Informationsbureau, Informationsbureau,
Pachetul CCXX, Karton 147, 26 ianuarie 1881 – 23 septembrie 1881 p. 228-288

4
la Viena (mii de pagini), numele poetului apare într-un singur raport al acestuia,
în mod întâmplător. Explicația acestei situații constă în aceea că sarcinile
operative ale lui F. Lachmann au fost direcționate prioritar spre culegerea de
informații din domeniul militar.
În acest sens, prezentăm un rezumat al conținutului notelor semnate de F.
Lachmann, începând cu anul 188012, precum și instrucțiunile transmise acestuia,
având obligația de a comunica Biroului de Informații al Ministerului de Externe
rapoarte cu privire la organizarea armatei române, fiind știut că ”are legături în
cele mai bune cercuri sociale și militare” (18 ian.1880).
Așadar, există dovada faptului că Lachmann primise un ordin de misiune
clar, direcționând activitatea sa spre un alt domeniu de interes pentru
”Informationsbureau”13, decât presa de la București.
De asemenea, semnalăm un document, datat 3 martie 1880, din care
rezultă obligația lui F. Lachmann de a evita să viziteze sediul legației, urmând a
ține legătura printr-o a treia persoană14.
Totuși, în mod sporadic, în perioada 1881-1882 ”informatorul” Lachmann
transmite informații din alte domenii, interferând astfel cu activitatea
plenipotențiarului L. von Hoyos, stârnind chiar invidia acestuia și trimiterea la
Viena a unor rapoarte nu tocmai laudative despre ”confidentul” Lachmann.
Dintre informațiile ”diverse”, aflate în atenția ”confidentului” Lachmann,
am selectat câteva mai relevante: comentarii privind urmările atentatului
nereușit asupra lui Brătianu, nemulțumirile comunității musulmane din Tulcea,
amintind despre intenția guvernului de la București de a coloniza în țară o
enclavă romanică, formată din imigranți provenind din cantonul Tessin (Elveția)
ș.a.
La cea de a doua întrebare, documentele de arhivă au devoalat identitatea
unora dintre sursele informațiilor lui Lachman. Conform confidențelor făcute
superiorilor săi, rezultă că informațiile erau procurate de Generalul dr. Davila,
(”dorește să se retragă din viața publică, fiind ofensat de Brătianu”), precum și
de sculptorul și arhitectul german Martin Stöhr !
Cel din urmă era prietenul și confidentul Regelui Carol I, lucrând anterior la
Castelul Casei de Hohenzollern din Sigmaringen, apoi fiind numit șeful de
șantier al Castelului Peleș. Martin Stöhr a venit în România în anul 1866, ca
însoțitor al Prințului Carol de Hohenzollern, obținând după doi ani titlul de
„sculptor al Casei Princiare".
Martin Stöhr a lucrat în slujba regelui Carol I timp de 30 de ani, fiind unul
dintre cei care au imprimat un stil inconfundabil Palatului Regal din București și
reședinței de vară de la Peleș.
A fost nu doar prietenul Regelui Carol I ci și confidentul acestuia, care i-a
acordat Ordinul Steaua României în grad de cavaler, Ordinul Coroanei în grad

12
Idem, Pachetul XLI, p.345 - 542
13
Idem, 14 febr. 1880, p. 548-550
14
Idem, p. 551-553

5
de ofițer, fiind recompensat de alte case regale cu ordine și medalii, inclusiv a
fost recompensat de împăratul Austro-Ungariei Franz Josef care i-a înmânat
Crucea de cavaler al Ordinului Franz Josef. A decedat în 1896, fiind
înmormântat în Cimitirul evanghelic luteran din București.
La baza monumentului a fost postată următoarea inscripție, în limba
germană, semnată de Regina Carmen Sylva:
”DEM MÜDEN KÖNIG CARL/IM WELTGEBRAUSE/BILDHAUER UND ARHITECT/FREUND UND
15
SCHREINER” .
Cu toate acestea, L. Hoyos, nu pare a fi impresionat, comunicând, la data de
7 aprilie 1880, un raport cu observații în legătură cu activitatea informativă a lui
Lachmann16, urmat de un altul, de bilanț, datat 8 decembrie 1880, în care afirmă
următoarele cu privire la activitatea acestuia: ”nu trebuie pus prea mult preț pe
rapoartele lui politice, însă în chestiuni militare el este în stare să aducă și a
adus de fapt servicii, datorită relațiilor lui cu ofițerii români”.
Plenipotențiarul L. Hoyos propune Ministerului de Externe de la Viena să îi
mărească retribuția trimestrială lui F. Lachmann de la 800 franci la 1200 fr. sau
măcar la 1000 fr.17
La 20 martie 1881, F. Lachmann reproduce textul unui articol publicat în
ziarul ”Timpul”, intitulat ” Austro-Ungaria pe Dunăre”, articol care nu aparține
însă lui Eminescu. Cum se susține atunci faptul că ziaristul de la ”Timpul” era
un gazetar periculos, aflat în atenția permanentă a urmăritorilor săi ?

15
”Ostenitului rege Carol/în tumultul acestei lumi/(i-a fost) sculptor și arhitect/prieten și tâmplar.”
16
Idem, p. 586-592
17
Idem, p. 684-687

6
7
 Partea a II-a

Ce subiecte interesau ”antenele” de la București ?

Notele informative18, trimise de ”antenele” de la București, prezente în arhivele
vieneze ale Biroului de Informații al Ministerului de Externe, tratează o
diversitate impresionantă de subiecte, din tematica acestor note informative am
selectat doar câteva, grupate în funcție de domeniul abordat:
a) chestiuni militare: contractul pentru pulbere și explozibili semnat cu
firma franceză ”Müller & Comp.” din Clairmont; regulamentul privind
controlul de către reprezentanțele diplomatice românești a ofițerilor care
își fac studiile în străinătate; livrări de arme de la Steyer; mișcări de trupe
rusești; negocieri la Viena pentru achiziționare de armament (tunuri)
destinat României; preluarea unor nave de război din Anglia, credite
pentru cumpărarea de torpile, decorarea unor ofițeri austrieci și francezi,
cumpărarea de postav militar din Franța, comenzi de prag de pușcă prin
intermediul concesionarului ”Müller et Comp”; sancțiuni unor ofițeri care
studiază în străinătate și contractează datorii pe care nu le achită;
preluarea de către Brătianu a portofoliului Ministerului de Război;
trimiterea unor ofițeri în misiune în Prusia și Italia; obținerea unor planuri
de poduri de căi ferate; dispoziții în legătură cu manevrele; comenzi de
război în Anglia; cumpărarea de cai în Rusia; executarea de
vehicule de război (furgoane) la arsenalul armatei; compromis româno-rus
pentru despăgubiri de război; articol din ”Românul” cu privire la
schimbarea opiniei europene referitoare la armata română, după succesul
acesteia în luptele de la Grivița; zvon despre intenția lui Brătianu de a
distruge documentele compromițătoare în scandalul afacerii gen.
Slăniceanu; propuneri de desființare a gărzilor naționale.
b) chestiuni politice: luptele interne parlamentare din România; atacuri în
Parlamentul României la adresa Monarhiei Austro-Ungare; proiect de lege
în Parlament pentru pensia specială acordată generalului dr. Davila; ideea
revizuirii Constituției; sosirea lui Rosetti de la Paris, intenția acestuia de a
elimina pe senatorii episcopi din Senat României; încălcarea legilor sub
regim liberal; curent împotriva Regelui Carol la Ploiești; disensiuni între
Brătianu și generalul Anghelescu; influența manifestată de Rosetti și
Carada asupra lui Brătianu; amânarea Adunării Constituante, determinată
de interese personale.
c) subiecte sociale: mișcări ale țăranilor, incitați de Kogălniceanu,
revendicând pământ; arestarea generalului Lakeman (Mazar Pașa), acuzat
că ar fi înscenat un puci printre țărani; mișcare țărănească în Ilfov, Vlașca,
Turnu Severin, Teleorman; greva hamalilor din Sulina, prilejuită de

18
Informationsbureau, Pachetul CCXXI, Karton 165, 1 ianuarie 1882 – 20 decembrie 1882, p. 318-581.

8
 introducerea unei macarale automate de către conducerea Comisiei
Europene a Dunării;
d) relațiile dintre Rusia și România: pregătirea unui tratat de alianță cu
Rusia; sprijinirea României de către Rusia în revendicările asupra
Transilvaniei, drept condiție de bază pentru semnarea tratatului de alianță
româno-rus; starea de spirit din Rusia, pregătiri de război împotriva Austro-
Ungariei și Germaniei; atitudinea Rusiei față de România; importul de vite
din Rusia și Bulgaria; înțelegerea româno-rusă în problema legării liniei
ferate Bender cu linia ferată Galați; sporirea numărului navelor și
privilegiilor acordate Societății Ruse de Navigație pe Dunăre ”Gagarin et
Comp.”, care asigură o comunicație regulată între Rusia și Bulgaria;
prezența la București a agitatorului slav Hubmeyer; arestări la Odessa,
Chișinău, Kiev; plecarea spre Bulgaria a unor cetățeni ruși; activitatea
nihiliștilor Nădejde, Arbore, Fundescu, sprijinirea lor de către Rosetti;
despre activitatea la Consulatul rus de la Iași, trecerea prin Iași a unor
voluntari ruși, în drum spre Bulgaria, comitetul slavilor din Moscova,
negustori din Iași îndemnați să facă comerț cu arme cu Rusia; despăgubiri
de război pentru țăranii din Vlașca; trecerea generalului Fadejeff prin
București, în drum spre Belgrad, cu o misiune din partea Comitetului
Central Panslavist; primirea în audiență a deputăției din Ismail la Țarul
Rusiei și dorințele populației din această localitate;
e) relațiile României cu Austro-Ungaria: articol scris de Lt. Col.
Papazoglu în favoarea Austro-Ungariei, în ”Curierul de Iassi”; plecarea
generalului Nicolic în Bulgaria și formarea de comitete de sprijin la
Rusciuc, Rompalanca, Vidin, Nicopol, Șistov, în favoarea mișcărilor din
sudul monarhiei Austro-Ungare; articol din ”Constituționalul” despre
incidentul de la Ițcani (maltratarea unor funcționari români de către
autoritățile austriece); extras de presă cu privire la numirea lui Mayr,
viitorul reprezentant al Austro-Ungariei la București; ziarul ”Românul”
despre coaliția statelor balcanice, și în acest context ideea alipirii
României la Austria; indispoziție în cercurile guvernamentale de la
București cu privire la lucrarea ”Românii și pretențiile lor”, considerată ca
fiind inspirată de Budapesta.
f) Relațiile României cu țările balcanice: propaganda guvernului
României în Macedonia; inspectarea școlilor din Macedonia, trimiterea de
profesori români acolo; colecte de ajutoare pentru declanșarea unor
răscoale în sudul Monarhiei Austro-Ungare, în special pentru
Muntenegru; presa românească despre problema dunăreană; descrierea
călătoriei lui Ureche în Dalmația (Mauro-Vlachia) și necesitatea creării de
școli românești în Macedonia, Istria, Dalmația; opiniile regelui Carol
despre Milan al Serbiei, motivele rechemării lui Catargiu, plenipotențiar
la Belgrad;

9
 g) Relații diplomatice: numirea unui nou plenipotențiar francez în
România; schimbări în structura diplomației române și a guvernului de la
București; scandal la curte, generat de purtarea frivolă a unor domnișoare
de onoare aflate la Sinaia, în compania unor diplomați străini, subiect
abordat și de Eminescu, cum rezultă din corespondența sa cu Veronica
Micle; vizita Arhiducelui Eugen la Sinaia;
h) ”Iredenta română”; propagarea ideii României Mari de către Ureche,
ministrul cultelor; apelul din ziarul ”Telegraful” către românii din
Transilvania, Bucovina, Basarabiei; manifest din România, strecurat în
Transilvania; un număr din revista ”Tinerimea Română” ce apărea la
București în 1882, în care este prezentat articolul ”La lucru tinerime
transilvană”, lista de subscriere pentru ridicarea statuii lui Andrei
Mureșanu în Transilvania; Redactarea în România a memorandumului
românilor din Sibiu; articol din ”România liberă” cu referire la luptele
românilor din Transilvania; articol din Revista săptămânală ”Frăția
româno-italiană”, cu titlul ”Salutare românilor de dincolo și dincoace de
Carpați și de Pind”, în care recomandă necesitatea unei apropieri
româno-italiene;
i) ”Societatea Carpații”:”Societatea Carpații”, străduința sa de a-și câștiga
aderenți, membri în Transilvania, inclusiv difuzarea memorandumului
românilor din Sibiu; conferință despre Revoluția lui Horea în cadrul
”Societății Carpați”.
Cu privire la ”Societatea Carpații”, de menționat faptul că acest
subiect fiind de natură politică, el era de competența Grafului L. von
Hoyos, ministrul plenipotențiar al Legației vieneze la București19, apoi a
succesorului său, baronului von Mayr, nu a lui F. Lachmann, cum se
afirmă adesea.
În acest cadru bine stabilit (o diviziune a muncii sui-generis), șeful
misiunii austro-ungare transmitea la Ballhausplatz20 numeroase rapoarte
dintre care unele extinse și detaliate, cum ar fi Statutul ”Societății
Carpați”, conform căruia pot fi cooptați ca membri toți românii din
Transilvania, Banat, Bucovina, Maramureș ”stabiliți pe durată sau
temporar în România”; liste cu membrii acestei societăți care sunt
cetățeni unguri (dintre care Bologa, Diamandi, Manole, Mureșanu,
Barițiu, Pușcariu ș.a.); consfătuirea secretă a ”Societății Carpații”, la care
a luat parte și M. Eminescu, în cursul căreia acesta a propus să se
încredințeze studenților transilvăneni de naționalitate română, care
frecventează instituțiile de învățământ din România, sarcina ca, în timpul
vacanței petrecute acasă, în Transilvania, să contribuie la formarea
opiniei publice în favoarea unei ”Dacii Mari”21 .

19
Informationsbureau des k.u.k., Min. des Aussern, Karton 159, 5 ian.1882 – 14 aprilie 1882, p. 4-304.
20
Fostul sediu al Ministerului de Externe de la Viena, aflat în imediata apropiere a Palatului Hofburg
21
idem, fila 189-192.

10
 În contextul neliniștii generate de posibilitatea creării unui așa zis
”Imperiu Daco-Român”, Șeful Marelui Stat Major al Armatei Austro-
Ugare solicita dezvoltarea și întărirea serviciului de informații austriac în
România.
În rapoartele diplomatice aflate în Arhivele austriece este reprodus
sigiliul ”Societății Carpații”; este descrisă întrunirea secretă la București a
”irredentei române”, propunerile membrilor Ciurea, Ventura, dr. Mihai,
prof. Hodoș de a lua legătura cu clerul din Transilvania; este evocată ideea
de a numi pe Căp. Dunca, marele călător în Asia, Africa, originar din
Sibiu, într-un post de conducere la vama Turnu-Roșu; este subliniată
recomandarea lui V. Babeș ca membrii iredentiști să își continue opera lor
cu precauție; se menționează votul de încredere acordat dr. Popovici, din
Băile Herculane, respectiv votul de neîncredere acordat lui Bădescu,
inspector școlar; propunerea societăților românești din Viena, Cernăuți,
Budapesta, Cluj de a-și uni, în caz de necesitate, avutul lor cu acela al
”Societății Carpații”.
Hoyos informa22 de asemenea în legătură cu constituirea la Ploiești
a unui Comitent de Acțiune în scopul cuceririi Transilvaniei, în cadrul
Ligii ”Irredenta”, din care sunt menționați ca membri Primarul
Grigorescu, librarul Gorjan, arhitectul Socolescu, Pușcariu, firma de
expediție ”Ionescu et comp.”; este reprodus apelul ”Societății Carpații”,
publicat în România Liberă; se explicitează rolul lui Sturza în ”Societatea
Carpații”; se transmite în centrală un extras din articolul ”România
irredenta”, publicat în ”Bukarester Tagblatt”, în care se menționează că
întreaga națiune aderă la idealurile asociației care dorește eliberarea
Transilvaniei; raport referitor la sprijinul acordat de Brătianu și Rosetti cu
prilejul călătoriei Cap. Dunca în Transilvania; sunt obținute copii ale unor
scrisori trimise de membrii ”României Irredente” tinerilor din
Transilvania; sunt menționate nume de persoane și localuri publice unde
se întâlnesc membrii acestei mișcări; este prezentă listă nominală a
membrilor ”Societății Carpații”; se menționează schimbarea titlului
ziarului ”România Liberă”, trimis abonaților din Transilvania, în urma
interzicerii acestei publicații de a mai fi difuzată în imperiu; sunt
transmise informații detaliate cu privire la Radu Popea, redactor al
ziarelor ”Poporul”, Românul”, ”Națiunea”. Cu privire la orientarea
diverselor redacții de presă românești, trebuie menționate rapoartele lui
Lachmann23 cu privire la profilul principalelor ziare ce apar în România.
În perioada următoare, abundă informațiile privitoare la ”Societatea
Carpații”, prezente în rapoartele trimise din București de către ministrul

22
Informationsbureau des k.u.k., Min. des Aussern, Karton 159, 17 aprilie 1882 – 20 decembrie 1882, f. 305-502
23
Informationsbureau des k.u.k., Min. des Aussern, Pachetul CCXXVII, Karton 174, 31 mai 1883- 23 ianuarie
1884, p. 704-929.

11
 legației austro-ungare24 pentru informarea ministrului de externe de la
Viena.
În cuprinsul lor, reprezentantul diplomatic al Vienei comunică, de
exemplu, date cu privire la comemorarea în cadrul ”Societății Carpații” a
lui Oberdank (este vorba de Gugliemo Oberdan, iredentist italian, erou al
mișcării de unificare a Italiei, pe numele său Wilhelm Oberdank, născut la
1 februarie 1858, mort la 20 decembrie 1882, executat în urma eșuării
tentativei sale de asasinare a Împăratului Franz Josef); sunt menționate
relatări din presa românească despre ”Societatea Carpații”; este transmis
un raport privind balul și banchetul acestei asociații, în care s-a exprimat
dorința realizării ”României Mari”; sunt relatate convorbirile avute de L.
von Hoyos cu G. Sturza, ministrul de externe român, în legătură cu
acțiunile ”Societății Carpații”; constituirea la Ploiești a unei filiale a
”Societății Carpații”, formată din cetățeni originari din Transilvania,
indicându-se identitatea acestora, precum și datele transmise de preotul
reformat Lang cu privire la această filială; de asemenea sunt rezumate
toasturile lui Laurian și Barițiu rostite la banchetul ”Societății Carpații”
cu ocazia aniversării Revoluției din Transilvania; este transmisă lista
nominală cu membrii ”Societății Carpații”, printre ei Mihai Eminescu,
Titu Maiorescu etc, din diferite orașe din țară; un alt raport comunică
succesul lui F. Lachmann, care a reușit procurarea de hărți militare
speciale ale României.
Sunt subliniate opiniile lui Nica, membru al ”Societății Carpații” și
consilier al Camerei de Comerț și Industrie, cu privire la influența
monarhiei habsburgice în România și datoria oricărui român de a sabota
activitatea întreprinderilor austro-ungare în România.
Încă un argument care ne determină să respingem afirmațiile
conform cărora Eminescu ar fi fost țintă principală a serviciilor de
informații este următorul: la 22 iunie 1881, Ministerul de Externe de la
Viena este informat că poeziile lui Scipione I. Bădescu au fost introduse
în școlile din România, poezii în care granițele României sunt: Nistru,
Tisa, Dunărea. Aceste poezii sunt comunicate în anexă. Deci, putem
afirma că nu numai Eminescu ci și alte persoane, precum Scipione I.
Bădescu, deranjau interesele imperiului !

24
Informationsbureau des k.u.k., Min. des Aussern, Pachetul CCXXVII, Karton 174, 27 decembrie 1882- 28
mai 1883, p. 504-703

12
 Partea a III-a
”Confidenții” vechi și noi !
Este cunoscut faptul că atât ministrul plenipotențiar al legației, dar
și consulii sau sursele de informații (”confidenții”) aflați în serviciul
Austro-Ungariei, erau instruiți să raporteze cu prioritate informații
relevante privind mișcarea iredentistă din Transilvania.
Ca urmare, am identificat o listă de ”confidenți” ce au întocmit
materiale informative, relatând subiecte legate de iredenta română.
1. I. Hanswenzl, consul chesaro-crăiesc la Brăila, transmite
informații privind continuarea agitațiilor în favoarea
Transilvaniei, publicarea Calendarului Daciei, pe anul 1880, cu
simbolurile provinciilor care fac parte din ”Marele Imperiu
Dac”.25 Același ”confident” raporta Biroului de Informații, la
data de 11 ianuarie 1880 că ”italieni din Corpul lui Garibaldi
staționează la Brăila” 26.
2. Căpitanul Manega predă ministrului plenipotențiar austro-ungar
de la București un raport confidențial cu informații secrete
privind reorganizarea armatei române27.
3. Bosizio, însărcinat cu afaceri ad-interim la București, transmite
centralei sale informația conform căreia recruții români au fost
chemați sub arme, fapt consemnat și de ziarul ”L´ Indépendance
Roumaine”28.
4. Emil Filtsch, vice-consul al Austro-Ungariei la Iași, raportează
cu privire la agenții ruși din Moldova.29
5. E. Zagorski, vice-consul la Focșani, raportează informații cu
privire la ”România Iredenta”.30
6. Kornel Stadler, consul al Austro-Ungariei la București,
comunică la Viena, Biroului de Informații, la 20 iunie 1881,
detalii despre agitațiile politice ale românilor transilvăneni,
stabiliți în capitala României; erau menționați Băbeanu, Partenie
Cosma, I. Scipione Bădescu, Frâncu, Manole Diamandi, I.

25
Haus- Hof und StaatsArchiv, InformationsBureau, Pachet LXXXII, Karton 115, I Teil 27 dec. 1879;
26
Idem, p. 399-403
27
Idem, p. 496 – 498, 18 martie 1880
28
Idem, p. 567 – 575, 4 august 1880
29
Idem, p. 618-629, 28 aug. 1880
30
Idem, p. 636-640, 18 sept. 1880

13
 Slavici, Ciurea, G. Cehan, precum și informații asupra întâlnirii
ținute la Laurean, redactorul șef al ”României Libere”. Kornel
Stadler trimite la 5 iulie 1881 un raport similar cu privire la
conținutul ziarelor românești ”România Liberă”, ”Binele
Public”, ”Războiul” privind posibilitatea separării Transilvaniei
de Ungaria.
7. Louis Vandory transmite lui L. von Hoyos, la 7 dec. 1881,
informații în legătură cu tipărirea la București a unui număr de
50.000 de manifeste, afișe, conținând o Proclamație a
Bucureștiului adresată locuitorilor din Transilvania,
îndemnându-i la revoluție și la alipirea Ardealului la România.
Lor li se pot adăuga și alte nume de diplomați sau consuli austro-ungari, care
au transmis rapoarte detaliate despre mișcările patriotice românești, dintre care
ne vom opri atenția numai asupra unui singur nume: Constantin Theodor
Dumba, nepot al lui Nicolae Dumba, protector al studenților români de la Viena,
printre ei și Mihai Eminescu, a Societății ”România Jună”.
Un bancher și comerciant bogat, un adevărat mecena, N. Dumba este
înmormântat în Cimitirul Central din Viena, lângă locul de veșnică odihnă a lui
Bethoven, Mozart, Brahms, sau lângă monumentele funerare ale familiei
Strauss.
Palatele acestor aromâni foarte bogați (” Ringstrasse nr.4” și ”Dumba-Hof”,
din Löwenstrasse 2-b) rivalizau cu cele mai impozante clădiri ale epocii, cel din
urmă fiind la doi pași de locuințele studenților români din al treilea sector al
Capitalei vieneze. Dr. Constantin Theodor Dumba intră în diplomație în anul
1879, lucrând pentru ”Informationsbureau”, devenind chiar conducătorul acestui
serviciu secret, apoi ajunge consilier la Legația Austro-Ungariei de la București,
de unde transmite zeci de rapoarte cu privire la mișcările românilor din
Transilvania (1893-1894).
Dr. Constantin Theodor Dumba va ajunge ambasadorul Austro-Ungariei
în SUA, de unde va fi expulzat pentru o afacere de spionaj, în timpul Primului
Război Mondial. Așadar, deși rudele sale apropiate făceau afaceri bănoase în
România, dr. Constantin Theodor Dumba era și el interesat de țara noastră, dar
mai mult în sensul obținerii de informații secrete. Ca o curiozitate, T. Maiorescu
se înrudea cu acești aromâni Dumba, prin cea de-a doua sa soție, Ana Rosetti,
nepoata Elenei Simu, născută Dumba. Elena, era căsătorită cu Anastase Simu,
acesta având o impozantă casă în vecinătatea reședinței lui T. Maiorescu, din str.
Mercur 1. Să mai adăugăm și faptul că acest aromân, A. Simu, îndrăgostit de
artă, urmase studii la Viena, la celebrul Institut Theresianum, unde studiase și T.
Maiorescu.

14
 Partea a IV-a
Cine ești Dumneata, domnule ”Vent.” ?
Reproducem mai jos un set relevant de fotocopii ale unor rapoarte,
transmise de sursa consemnată în documentele ”Informationsbureau” cu
acronimul ”Vent.” După cum se vede și din fotografiile reproduse, aceste
documente au scăpat ca prin minune din incendiul care a cuprins sediul
arhivelor, în 1927.
Câteva explicații privind organizarea acestor rapoarte.
Fișierul notelor informative constituie secțiunea At-OeStA/HHStA MdÄ IB
Konfidenteberichte.
Aici apar nume de persoane precum Karl Marx, Garibaldi, Mazzini, iar
dintre români Al. I. Cuza, Ion Ghica, Baronul Urs de Marginea, Macelariu și
zeci de alte nume de politicieni, militari, de ziare, unele surprinzătoare, cum ar
fi numele lui Grigore Ventura, inclus la fișa dedicată ziarului ”Adevărul”,
Societatea ”Carpații”, subiect inclus la fișa ziarului ”România Liberă”, respectiv
numele D. Ghika, subiect tratat la fișa dedicată lui Maiorescu.
Acest index este organizat în ordine alfabetică, de la A la Z, cu mențiunea
persoanei, instituției, organului de presă, considerat subiect principal al
raportului, numelor sursei, conținutul pe scurt al raportului, data redactării sale.
Pentru notele informative redactate în limbi străine, altele decât limba
germană (franceză, italiană, sârbo-croată, cehă etc), acestea sunt păstrate în
original.
Pentru rapoartele redactate în limba germană, a fost păstrat doar un rezumat,
tot în limba germană. Rapoartele trimise de la București de către F. Lahmann
pot fi consultate în limba germană (în rezumat), în schimb, cele transmise de
sursa denumită Vent. sunt în limba franceză.
În aceste fișe am identificat nume precum Eminescu, Ciurcu, Maiorescu,
Alecsandri, P.P. Carp, V.A. Urechea, Brătianu, Butculescu, Cantilli, E. Carada,
Catargiu, Câmpineanu, Kogălniceanu, Dumitrescu, Maican, Stătescu, și mulți
alții, fapt ce nu poate fi interpretat în sensul că sus numiții erau obiective
urmărite de serviciile de informații, ci pur și simplu faptul că ei sunt menționați
în diverse note informative, în cadrul unei anumite problematici.
Întrucât în fișierul amintit mai sus numele lui F. Lachmann este redat sub
forma prescurtată ”Lachm.”, avem toate motivele să presupunem că ”Vent.” este
prescurtarea de la Ventura, deci ”confidentul” este, probabil, Grigore Ventura,
jurnalist la ziarul ”L´ Indépendance Roumaine” !!!
Există câteva argumente în favoarea acestei ipoteze: Grigore Ventura a fost
membru al Societății Carpații, putând afla din interior acțiunile acesteia;
rapoartele sale se referă la persoane pe care le cunoaște personal; Ziaristul Gr.
Ventura scrie în mod curent cronici în limba franceză, fiind corespondent de
politică externă la ziarul ”L´ Indépendance Roumaine”, cu conexiuni în lumea
politicienilor; celebrul atac împotriva epigramei lui Macedonsky, din articolul
15
intitulat ”Une infamie”, este redactat de asemenea în limba franceză31; acest
personaj a fost suspectat de multă vreme ca fiind cel ce a jucat un rol dubios în
biografia lui Eminescu (N. Georgescu aduce argumente importante în acest
sens32; dr. Aurel V. David sublinia, în 201433: ”În acest scenariu a fost atras și
publicistul Grigore Ventura, aflat în legături suspecte cu agentul asustriac
Frederick Lachmann”); de altfel, trebuie să ne reamintim că Gr. Ventura a fost
cel care l-a condus pe Eminescu la Palatul Cotroceni, apoi l-a încuiat într-o
cabină la Baia Mitrashwschi, a dat alarma în rândul celor de la ”Societatea
Carpații” și a anunțat că ”un nebun s-a închis în baia publică”; tot el a lansat
zvonul conform căruia Eminescu ar fi vrut să îl asasineze pe rege, mai întâi
amenințând-o cu pistolul pe soția lui Grigore Capșa; în fine, atunci când
redactorii ziarului ”L´ Indépendance Roumaine” au fost expulzați din țară,
Grigore Ventura nu se află printre ei; Cu privire la stilul notelor informative
analizate se observă că sunt de o malițiozitate extremă, stil practicat și în
articolele sale din presă34; notele informative semnate ”Vent.” au acoperit
perioada (1883-1887), adică epoca în care Lachmann avea interdicție să se
implice în zona politică, socială și culturală, situație păstrată și sub șeful de
misiune von Mayr; este plauzibil ca Gr. Ventura să fi fost recrutat pentru a
acoperi informativ anumite medii: lumea literară, a ziariștilor, ”Societatea
Carpații”.

31
”Indépendance Roumaine”, nr. 758, 4/16 Août 1883, p. 2-3
32
N. Georgescu,” Eminescu Ultima zi la ”Timpul” (4), Revista Cultura, nr. 344, 12 oct.2011
33
Aurel A. David, ” Eminescu – prima jertfă pe altarul Daciei Mari. Societatea Secretă ”Carpații”, înființată
la 24 ianuarie 1882”; Revista ”Atitudini”, iunie/2012;
34
”Stilul său gazetăresc e ațâțat, nervos, de regulă tranșant și caustic. Sub pseudonimul Arutnev
(anagrama numelui său), Ventura face o judicioasă, pătrunzătoare critică dramatică. Era cunoscut ca un spirit
malițios și slobod în expresii, dar în cronici întreprinde o analiză atentă, mai detașată, de obicei în limitele
urbanității”. Cf. Dicționarul General al literaturii Române”(2004)

16
 ”Eminesco”

Raport semnat ”Vent.” Bukarest 3.6.1883

Numele lui Eminescu apare în Dosarul rapoartelor

informative,”Confidentenberichte”, la litera E, pagina 80, Aici, folosindu-
se limba germană, este rezumată informația primită de la sursa ”Vent.”35.
Din păcate, în dosarul cercetat lipsesc paginile 81-84, putând
presupune că aceste pagini fie au fost distruse în incendiul din 1927, fie au
dispărut, pur și simplu.
De asemenea, atragem atenția că numele său este amintit alături de
cele ale unor membri ai ”Societății Carpați ”(Laurian, Mărăcineanu, etc),
în contextul unor întruniri cu caracter iredentist, ceea ce ne duce cu gândul
la cunoscutul raport, în limba franceză, purtând de asemenea data de
03.06.1883, trimis de la București, având un conținut identic.
Deși rezumatul notei informative este redactat în limba germană (a se
vedea cuvântul București, redat cu litera ”k”: Bukarest), totuși numele
poetului este redat în manieră franțuzească (Eminesco), fapt care ne poate
conduce la ideea că autorul informației primare este același
………”Vent.”, francofon infatigabil.

35
At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte, E - F, Box 7, p.80

17
 Iată textul original al notei în limba franceză.

Bukarest, 3 Juin 1883

Notice

” Une nouvelle et très delicate question est sur le point de surgir. Sans
etre encore entrée dans le domaine de la politique militante, elle est
cependant le sujet de certaines préoccupations autant dans les cercles
officieux et officiels que dans ceux de l’opposition. II s’agit de la création
d’un archiepiscopat catholique romain à Bucarest par le Saint Siège. On
a beaucoup remarqué à ce sujet un article publié par le journal
”Orthodoxul” dont on connait les attaches avec le Métropolitain primat.
Cette feuille ecclésiastique relève la nomination de Monseigneur Paoli
comme archevêque de Bukarest et pose la question si le chef supreme
d’une confession à laquelle appartiennent des centaines de milliers de
Roumains peut ne pas être sujet roumain. Le ”Tempul”, journal de
l’opposition conservatrice consacre à la question un long article écrit de
main de maître. Dans cet article passé en tête du no. 112 de cette feuille,
on traite historiquement la question, mais en même temps l’auteur y
poursuit une tendance légérement antidynastique et surtout hostile à
l’Autriche-Hongrie. Le travail publié par le ”Tempul” est trop long pour
être analysé dans cette lettre; d’ailieurs il est très facile de se procurer le
numéro dont j’ai cité le no. et l’on y puisera de precieux renseignements
sur certaines tendances, qui commencent à avoir cours dans certains
cercles. Je me bornerai donc à citer quelques passages qui suffiront pour
se rendre compte de l’article entier: „Nous aurons dorénavant deux
églises, l’une au pays, l’autre à la cour, deux chefs d’église, l’un qui sera
le chef spirituel du pays, l’autre celui de la famille royale et des autres
étrangers établis dans le pays”. „Les traditions de la famille de
Habsbourg, qui sont identiques avec celles de la couronne hongroise sont
celles dont le fil se poursuit aujourd’hui a travers la Roumanie vers
l’Orient: Le Metropolitain catholique romain de Bucarest n’est tout
comme le president de la commission mixte, qu’un agent de l’influence
austro-hongroise”. La politique des Habsbourg se bifurque dans le
dilemme suivant: Ou elle réussit à propager le catholicisme en Roumanie
et alors elle a atteint son but, ou bien elle rencontre une résistance
énergique chez les Roumains et, dans ce cas, elle rend le pays hostile à
son souverain qui est un Hohenzollern et alors elle a atteint un autre but
aussi important”. On voit que la tendance est marquée. Elle l’est encore
plus quand on lit l’article dans son entiers. D’ailleurs, il n’est un secret
pour personne qu’il existe une société irredentiste roumaine qui profite de
toute occasion pour agiter les esprits dans un sens hostile à la monarchie
austro-hongroise. Sous le gouvernement conservateur ces velleites ont été

18
etouffées immediatement. Aussi l’article en question a-t-il soulevé une
tempête au club conservateur, car il ne représente d’aucune façon les
idées du parti et il s’était glissé en tête du journal par surprise et par
l’intervention du rédacteur, un certain Eminesco, qui avec Mr. Laurean,
Slavici, Marăcineanu, Maniu et beaucoup d’autres forment une société
fondée depuis déjà quelques années dans un but irredentiste. Il est vrai
que les bons Roumains et les gens sages les considèrent comme des
utopistes, mais ils existent quand-même et sont en correspondence très
suivie avec leurs affiliés en Transylvanie. Les membres de cette société se
réunissent les mercredis chez M. Titus Maiorescu dans des réunions
littéraires. M. Maiorescu lui même a l’air de se tenir à l’ecart et d’ignorer
ce qui se fait. Dans les derniers temps il avait été chargé par le
gouvernement de régler l’aliénation par l’Etat de quelques terres en
Bucovine. Ces propriétés appartenaient à des couvents et avaient été
sécularisées par l’Etat avec les autres propriétés de main-morte
appartenant aux communautés religieuses. II parait que certaines
propriétaires de Bucovine ont proposé au gouvernement de lui acheter
ces terres, pour augmenter leur influence territoriale et ne pas laisser les
propriétés passer entre les mains de propriétaires non roumains. Le
gouvernement y ayant consenti, M. Maiorescu fut chargé de régler la
chose. On dit qu’il y a fait une bonne affaire et que c’est en partie cette
circonstance qui explique son attitude bienveillante envers le
gouvernement.”
Oare de ce un ambasador vorbitor de limbă germană a folosit limba
franceză în corespondența sa cu ministrul său de externe, de asemenea
vorbitor de limbă germană ? Nu cumva pentru că raportul original
aparținea sursei francofone ”Vent.” ? Și apoi, cum putea ambasadorul să
aprecieze articolul lui Eminescu, din ”Timpul”, ca fiind ”scrisă de o mână
de maestru”, nefiind bun vorbitor al limbii române sau priceput în
chestiuni de stilistică ?
Din conținutul acestui raport se observă cu ușurință aerul de
malițiozitate, tendința de bârfitor incorigibil, trăsături ce îi sunt
recunoscute penei lui G. Ventura (se preface că nu-l cunoaște bine pe cel
despre care spune că ar fi ”un oarecare Eminescu”; Slavici, Maniu,
Mărăcineanu, Laurian, Eminescu, sunt considerați ”utopici” de către
”oamenii de bine și înțelepții români”; Maiorescu, aparent, stă deoparte și
îi ignoră; în sfârșit, sursa afirmă că Maiorescu a făcut o bună afacere și că,
în parte, aceasta ar explica atitudinea sa binevoitoare față de guvern).
Așadar, numai ”cuvinte de bine” în raport cu cei de mai sus, ba
francofonul nostru agent mai plusează, insinuând încă două acuzații:
Eminescu, fiindcă despre el este vorba, ”are o tendință ușor antidinastică
și mai ales este ostilă Austro-Ungariei”.

19
 Considerăm că articolul amintit nu corespunde stilului sobru al
ambasadorului Austro-Ungar; întrucât autorul se dovedește un foarte bun
cunoscător al limbii române, ne putem întreba: dacă tot a tradus pasaje din
”Timpul”, putea să o facă foarte bine direct în limba germană. Or, dintre
toate materialele informative consultate, doar cele semnate de sursa
”Vent.” sunt în limba franceză, astfel încât și acest raport îi poate fi
atribuit cu mare probabilitate.

De altfel, în Nota următoare, trimisă la data de 7 iunie 1882, ministrul

plenipotențiar al Austro-Ungariei la București preciza faptul că are o
sursă de încredere, care i-a devoalat ce s-a discutat la întrunirea secretă a
Societății Carpații.

București, 7 iunie 1882

Înalt prea cinstite Conte,
“Societatea Carpaților” a ținut pe 4 iunie o ședință publică, precedată de
o consfătuire secretă. Referitor la aceasta am primit de la o sursă de
încredere următoarele date: subiectul consfătuirii a fost situația politică.
S-a căzut de acord asupra continuării luptei împotriva Monarhiei Austro-
Ungare, totuși nu în spiritul unei “Romania iridenta”. Membrilor li s-a
recomandat cea mai mare prevedere. Eminescu, redactorul șef al ziarului
“Timpul” a făcut propunerea ca studenții transilvăneni de națiune
română, care umblă pe la școlile de aici pentru învățătură, să li se
încredințeze pe timpul vacanței lor acasă ca să lucreze pentru pregătirea
publicului în favoarea unei Dacii Mari. Redactorul adjunct Sacareanu de
la “România Liberă” a dat citire mai multor scrisori trimise lui din
Transilvania care arătau că românii de acolo îi așteaptă pe frații lor cu
brațele deschise. O scrisoare trimisă de Bădescu, inspector școlar din
Neamț, către un jurnalist pe nume Miron spune că situația din jurul
Năsăudului este favorabilă. Primiți Excelență expresia profundului meu
respect.
București, 7 iunie 1882 Baron von Mayr .36

36
Pach. CCXXVI/1, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159, f.189-192

20
Mesajul trimis la data de 07.06.1882 la ”Informationsbureau”

21
 Partea a V-a
”Nebunul și ticălosul indiscret de Gr. Ventura”
(T. Maiorescu, ”Însemnări zilnice” vol. III)
În anul 1883, ”confidentul” Vent. compune alte note, redactate în
stilul său inconfundabil, dintre care am selectat ”portretul”, nu tocmai
binevoitor, al lui….. Titu Maiorescu.
Iată conținutul acestei infame ”scrisorici”:
”Câteva cuvinte despre dl. Maiorescu, ce vă vor explica această
atitudine: El a făcut studii la Berlin și la Viena. La Berlin a sedus o
tânără și a fost obligat să se căsătorească cu ea. Sosit la Iași, a debutat
ca profesor și conferențiar și a fondat revista literară cunoscută sub
numele ”Convorbiri Literare”. Apoi a făcut scandalul care a făcut mult
zgomot cu o tânără de la pensionul unde Maiorescu era profesor. A fost
acuzat că a atentat la pudoarea mai multor tinere fete, caz ce nu a fost
niciodată lămurit complet. În 1870 a intrat în viața politică în guvernul
Epureanu și apoi, în 1871, a ajuns în Camera conservatoare ca
reprezentant al ideilor reacționare și cosemnatar al faimoasei petiții
reacționare de la Iași, care a fost atât de rău primită de Cameră. Prin
talentul său oratoric remarcabil el devine liderul Camerei și, în anul
1874, intră în guvernul Lascăr Catargiu ca ministru al instrucției publice.
Aici s-a făcut remarcat printr-o atitudine mai puțin convenabilă față de
partea feminină a corpului profesoral. Apar plângeri despre acest subiect,
creând o nemulțumire printre profesori, care s-a tradus printr-o opoziție
violentă împotriva proiectului său de reformă a legii învățământului și un
vot de blam a primit în Senat, vot după care a trebuit să se retragă. Iată
omul public. Este o inteligență superioară. I-a fost dat să aibă o memorie
neobișnuită și o ușurință extraordinară a vorbitului. Este foarte instruit și
are o logică admirabilă. Este, în mod indiscutabil, un om remarcabil. El
nu poate să lipsească să fie chemat să joace un rol important în țara sa.
Există multe lucruri despre viața sa privată. Se pare că soția sa a fost de
mai multe ori pe cale să se separe de el. Astăzi, chiar, îl acuză că are o
relație cu o domnișoară dintr-o familie bună, a cărei casă i-o
frecventează. Aceasta este slăbiciunea sa. De asemenea, acesta este
punctul asupra căruia este cel mai mult atacat. Dar va veni un timp când
acest gen de critici nu vor mai avea efect asupra lui. Pentru moment,
aceasta constituie un punct sensibil în opinia publică, el fiind considerat
ca un element de disoluție în orice guvern ar face parte.”37

Vent. 14 oct. 83.

37
Österreichisches Staatsarchiv/HHSt.A At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte, 15 Ma-Me, p.177

22
23
Raportul asupra lui T. Maiorescu, semnat ”Vent”., datat 14
oct.1883

24
 Stilul caustic, malițios al acestei note este asemănător cu al multor alte
note semnate de același ”Vent.”
Iată cum este caracterizat un viitor ambasador român:

”Dl. Mănescu
Care a fost membru al Curții de Apel, a fost desemnat pentru postul de ministru
român la Atena. Este un om mediocru care, în plus, are viciul băuturii.” 38

Notă semnată ”Vent.” cu privire la numirea unui ambasador român la Atena,

datată 19 septembrie 1881

38
Idem, p. 233

25
 Un alt raport amplu, în limba franceză, descrie profilul lui D. Brătianu,
fratele primului ministru, Ion C. Brătianu, subliniind o frază dintr-un discurs al
acestuia, în care arăta că, ”dată fiind poziția noastră geografică, ar trebui să
trăim în termeni buni cu Austro-Ungaria”.
Nu numai T. Maiorescu privea cu neîncredere comportamentul moral al lui
G. Ventura, dar chiar și stăpânii în slujba cărora era angajat.
În fișierul ”Informationsbureau” există note semnate de F. Lachmann cu
privire la ……Gr. Ventura, Alexandru Beldiman, jurnaliști în redacția ziarului
antidinastic ”Adevărul”, ceea ce înseamnă fie că Lachmann nu cunoștea
calitatea de agent …..sub acoperire a acestui ”Vent.”, fie că exista o doză
considerabilă de neîncredere în seriozitatea rapoartelor trimise de ”Vent.”
asemenea celor trimise de Lachmann.
Însă mai sunt și alte persoane ce și-au manifestat neîncrederea în acțiunile
lui Ventura: mult controversatul P.P.Carp trimitea din Viena, aproximativ în
perioada când Eminescu părăsea Sanatoriul din Oberdöbling, un raport adresat
lui D.A. Sturdza, amicul său, dar și superiorul în rang diplomatic, în care
amintea cu ironie numele lui Ventura și Ciurcu și a altora care ”au interes a
incita lumea, fie de la noi fie de la Paris.”

Ministrul României la Viena, Petre P. Carp, către Ministrul

Afacerilor Externe, D. A. Sturdza
SP
Viena, 28 februarie (st.n.) 1884

”Dragă Miticus, La Berlin nu s-a făcut încă nimic şi am tot temeiul de a

crede că nu se va face nimic. Rusia se încerca prin politeţuri personale să
distragă atenţia de la lucruri serioase; faţă cu Bismarck însă, asemenea
încercări nu pot deştepta decât un zâmbet de comiseraţiune [compătimire, din
fr. commisération – n.ed.]. Adevărul stă în comunicarea lui Reuss, pe care ţi-am
transmis-o la timp şi care culmina în următoarele cuvinte: ”Solange die
russische Truppenaufstellung dieselbe bleibt, kann auch kein Vertrauen zu
Russland entstehen !”39 Până astăzi însă nu s-a mutat nici măcar peruca celui
mai bătrân general rus. Restul nu are valoare decât în ochii unor politici à la
Ciurcu sau Ventura, sau a celor ce au interes a incita lumea, fie de la noi, fie
de la Paris.”
……………………………………………………………………………………………….
BAR, mss., coresp., Fond D. A. Sturdza, S 9(66)/DCCCLXVII 41

39
”Câtă vreme amplasarea trupelor ruseşti rămâne aceeaşi, nu se poate căpăta încredere în Rusia! ”
26
27
 Document referitor la D. Brătianu, în limba franceză.

Partea a VII-a

Cine se ascunde, așadar, sub acronimul ”Vent” ?

În eventualitatea că mai există dubii cu privire la identitatea acestui

”confident” în slujba Imperiului Austro-Ungar, avem câteva argumente ce ne
determină să afirmăm că sub acronimul ”Vent.” se ascunde Gr. Ventura (1839 –
1909).
Mihai Eminescu reproduce în ”Timpul”40, în vara anului 1882, un articol
al corespondentului din București al ”Gazetei Generale” din Augsburg, intitulat
”Progresele Rusiei la Dunărea de Jos”, din care aflăm că ”spiritualul jurnalist
40
Mihai Eminescu, ” Corespondentul din București….”, în ”Timpul”, 4 iulie 1882

28
Ventura” a fost numit în toamna anului 1881 șef al unui birou de presă ce se
pretindea că ”atârnă„ (aparține) de Ministerul de Externe român, dar în realitate
era în subordinea lui C.A. Rosetti, pe atunci ministru de interne. Cum acesta a
plecat din guvern, s-a desființat și biroul de presă iar Ventura a fost demis, dar a
rămas totuși în serviciul de mai înainte.
Ventura trecea drept o persoană având acces în sferele înalte 41 ale politicii
externe românești și străine, de unde putea, desigur, să alimenteze atât articolele
sale din jurnalul ”L´ Indépendance Roumaine” (titular al rubricii de comentarii
știri externe), dar și pe…..ministrul plenipotențiar al Austro-Ungariei.
Ce motiv ar fi avut însă Grigore Ventura să îl denigreze pe Eminescu cu
un aer de vădită superioritate, încât să afirme ministrului Austro-Ungar că la
întâlnirile ”Societății Carpații” a participat și un ”oarecare Eminesco” ?
Probabil că, publicând și în revista lui Macedonschi, ranchiunosul Ventura
s-a contaminat cu opiniile redacției acestei reviste, vis a vis de Eminescu. Sau,
poate, tăioasa replică a redactorului șef al ziarului ”Timpul”,42 la tragi-comica
reacție a revistei conduse de Galli și Ventura față de un articol al lui Eminescu l-
a iritat pe Ventura. Părerea lui Eminescu nu este favorabilă în ceea ce-l privește
pe Ventura. Într-un loc găsim o aluzie la originea etnică a jurnalistului
”confident” în manuscrisul cu titlul ”Convivii lui C.A. Rosetti”. Este vorba de
cei 300 de invitați participanți la sărbătoarea a 25 de ani de existență a ziarului
”Românul”, dintre care doar câteva nume erau neaoș românești, restul fiind de
origine străină, sau obscură, printre care și Ventura 43.
Redactorul de la L´ Indépendance Roumaine, mai târziu și de la Timpul,
născut la Bacău (după alte surse la Galaţi), se dovedea a fi un talentat
compozitor, profesor la Conservatorul din Bucureşti44, fiind cunoscut ca
dramaturg, scriitor şi jurnalist.

41
Agreată în anturajul Casei Regale, soția lui Grigore Ventura este invitată la Sinaia. Drept mulțumire, soțul
compune ”Hora de la Sinaia”.
42
Idem, ”Sub titlul…”, Timpul, 12 iulie 1881.
43
Mss 2264
44
Ioan Brezeanu, Grigore Ventura, fişă biografică. În: Porto-Franco 2009. , Nr. 18(164), oct. - nov. - dec. 2009,
p. 53. P.G. II 1.725.

29
 Grigore Ventura compune romanțe pe versurile lui V. Alecsandri (cca 1900)

A făcut studii la Berlin, dar lucrând la un ziar de limbă franceză, limba lui
Voltaire îi era la îndemână.
A avut două căsătorii: prima cu Elena Catargiu şi a doua cu Lea Vermont
Grümberg – născută la Bacău sau la Moineşti, în familia profesorului
Grümberg, mai târziu Vermont; acest Vermont a avut un frate, cunoscutul pictor
Nicolae Vermont.
Din a doua căsătorie a lui Grigore Ventura cu Lea Vermont Grümberg,
s-au născut 2 copii (un băiat, Grigore şi o fată, Mărioara).
Maria (Mărioara) Ventura, celebra actriță, cunoscută mai ales pe scenele
pariziene, s-a născut în 1888 în București.
Ca jurnalist, Grigore Ventura a fost fondatorul ziarului antidinastic
”Adevărul”, împreună cu Alexandru Beldiman, se pare fiind subvenționat de
unul dintre fiii lui Al. I. Cuza. De tânăr a avut un caracter aventurist: este primul

30
bucureștean care s-a înălțat spre cer cu un balon (iunie 1874), împreună cu
inginerul francez Willemont.
I.L. Caragiale l-a ”pictat” cu umor pe acest Rică Venturiano, criticii
făcând trimitere la Grigore Ventura. N. S. Petrescu – Găină, la rândul său, i-a
surprins chipul și tertipul său de personaj versatil.

Gr. Ventura

31
”Svânturat aventurier Ventura” Caricatură semnată N. S. Petrescu – Găină

32
 Partea a VIII-a

Alte creații din ”opera conspirativă” a misteriosului ”Vent.”

Rapoarte despre ”Societatea Carpații”, semnate de Lachmann și ”Vent.”

”Confidentul” V. , probabil același Vent. informează, în limba franceză, la data de 5. 02.1884, că
”Societatea Carpații” a ținut un banchet la care au participat numeroși senatori, deputați. Petre
Grădișteanu a vorbit despre ”România Mare”.

33
Note informative, semnate Lachmann, referitoare la Alexandru Ciurcu

34
Rezumat în limba germană al raportului semnat ”Vent.” Face referire la Costinescu, C.A.
Rosetti, Petre Grădișteanu. Vezi C.A. Rosetti.

35
Raportul lui Grigore Ventura despre relațiile dintre ambasadorul român de la Paris, Bălăceanu,
și Ion C. Brătianu, respectiv articolul injurios publicat în ”Peuple roumain” de fiul lui
Bălăceanu împotriva familiei Sturza. Diplomatul Bălăceanu are ”onoarea” să fie ”caracterizat”
de 3 surse: ”Phil.”, ”Vent.”, ”Lachm.”

36
 ”Vent.” transmite date privitoare la oficiosul guvernamental
”Gazette de Roumanie”, jurnal cu care Eminescu se află într-o polemică acerbă (vezi articolul
din ”Timpul”, intitulat ”Gazette de Roumanie ne dă lecții” (8 august 1882). Vent. transmite că
ziarul oficios al guvernului român și-a schimbat direcția politică, precum și redacția, chiar se
spune că a fost suspendată și subvenția ce i se acorda, ceea ce înseamnă că ziarul va avea mai
multă libertate de acțiune.

37
”Vent.” Transmite rapoarte în limba franceză despre vizita generalului belgian Brialmont la
București, iulie și septembrie 1883. Informațiile sunt conectate cu rapoarte pe aceeași temă,
primite de la Paris și Viena.

38
Rezumat al unui raport scris de ”Vent.” Sunt menționate numele unor persoane precum
Bacalbașa, Florian, Ghica, Simionescu.

39
 În concluzie, putem spune că prezența numelui Eminescu în
rapoartele informative transmise de la București este cu totul accidentală,
ca urmare a preocupărilor serviciilor de informații austro-ungare față de
planurile violente ale mișcărilor iredentiste din Europa, în contextul
existenței unui val de atentate asupra unor lideri politici, cum ar fi
tentativa de asasinat a lui Pietraru împotriva lui Ion C. Brătianu 45,
03.12.1880, a uciderii țarului Rusiei, Alexandru II, asasinat la 1 martie
1881, a tentativei de asasinat asupra Împăratului Franz Josef, care
supraviețuiește, la Triest, în 1882. Or, ”Societatea Carpații” oricât de
banal ar părea numele său, era catalogată drept vârful de lance al mișcării
iredentiste din România, cu țintă Transilvania și teritoriile locuite de
români. Orice persoană indicată drept membru al acestei organizații intra
automat în atenția serviciilor de informații ale Austro-Ungariei. De
menționat este faptul că inclusiv consulii austro-ungari din localitățile
românești erau instruiți să raporteze asemenea informații.
Personalitățile românești prezente în aceste fișe ale
”Informationsbureau” sunt redate în clar, în ordine alfabetică, în timp ce
numele surselor (”confidenților”), sunt redate sub formă prescurtată:
”Lachmm.”, ”Vent.” ,” Zag46”, ”F”, ”Phil.”,etc.

45
Eminescu își exprimă cu fermitate atitudinea sa vis a vis de acțiunile teroriste: ”condamnăm din toată inima
orice atentate, cu atât mai mult când ele se îndreaptă în contra unui bărbat învestit cu autoritatea statului.
Trebuie să condamnăm un fapt care pune în pericol însăși existența autorității statului, însăși existența ordinei,
prin atentate asupra vieții celor învestiți cu autoritatea și însărcinați cu mănținerea ordinei.” Cf. ”Timpul”, din 4
decembrie 1880.
46
La data de 08.05.1885, ”Informationbureau” primea o notă semnată ”Zag. Fokșan”; nu este greu de dedus
identitatea ”confidentului”: E. Zagorski, viceconsulul austro-ungar de la Focșani.

40
 Semnătura lui F. Lachmann demonstrează că sursele
”Informationbureau” nu utilizau nume de împrumut, însă în fișierele
acestui serviciu erau trecuți cu numele prescurtate.

Viena

02.02.2020

41
 Epilog

Am prezentat în prima parte a acestui serial tabloul celor 100 de ”tipuri”

contemporane lui Eminescu. Iată identitatea lor:

”100 tipuri din România”

În partea stângă a planşei, în rânduri de la stânga spre dreapta:
I : (?) - Grigore Ventura (la pian) - Dr. G. Asaki - Nicolae Velescu - Roco - Em.
Protopopescu - Pache şi Iancu Brătescu-Decalitru (pe butoi).
II: Dr. George Stoicescu - Matei Millo - Mihail Kogălniceanu (curcan) - Ion C.
Brătianu - Titu Maiorescu.
III: Aristița Romanescu - Ciru Economu - (?) - Dumitru C. Brătianu - (?) - Hitrovo.
IV: (?) - Gh. din Moldova (Kerembach) - Principele Bibescu (clopot) - Andrei
Popovici (fabrica de spirt) - Dr. Victor Babeș - Nae Ulmeanu (seful bătătușilor
electorali ai liberalilor) - C. A. Rosetti.
V: Generalul George Manu - Ștefan Bellu - Dr. Petrini Paul - Principele Dimitrie A.
Ghica - Beizadea Mitică (pe un dovleac) – I. L. Caragiale - Constantin Nacu -
Alexandru Lahovary banditul Licisnski și Dr. Petrini-Galați.
VI: Petrache Grădișteanu - Theodor Sperantia - Grigore Manolescu (în Hamlet) -- Dr.
N. Kalenderu - arhitect Ion Mincu - Grigore Brătianu - Radu Mihai și G. Costaforu
("Adevărul").
VII: Simeon Mihăilescu - Tudoriță Rosetti - generalul Ion Em. Florescu (”floare'n
ghiveci”) - general Dr. Demostene (Cu trombonul) - tipograful Iosef Göbl - Alexandru
Marghiloman (pe cal de lemn) Dr. C. Severeanu (meșter lăcătuș) - Grigore Peucescu și
I. Popovici-Răcăciune.
VIII: Tache Gianni - Ionică Fălcoianu (cobzar) - Laurian - (?) - Constantin Nottara și
Dr. Felix (ieșind din canal).

În partea dreaptă a planșei, în rânduri de la stânga spre dreapta:

I: Constantin Jicquidi (autorul planșelor) - Gr. Alexandrescu - (?) - Gheorghe
Mârzescu.
II: Niculache Gherassy prim-președinte la Casație, cu fustanelă - Dr. N Măldărescu,
Niculae Cămărășescu - Ștefan Iulian tatăl (în Jupan din ”Voevodul Țiganilor") -
Sculptorul Georgescu - iar pe paletă, pictorii : B. Panaiteanu - Dumitru Mirea -
Theodor Aman și Nicolae Grigorescu.
III: Al. V. Beldiman (Cu pana si "Adevărul") B. P. Hasdeu - {?) - Vasile Alecsandri
(cu lyra).
IV: Ion Ghica, Luiggi Cazavillan (”Universul") Ion Creangă, Ion Slavici si Dr.
Râmniceanu.
V: Ștefan Sihleanu (în fluture) - Papamihalopol - Lascăr Catargiu (în rac) - Georges
Cosman (ca sticlă de vin) și Petre Poni

42
VI: Petre P. Carp (în Don Quichotte) - Nicu Metz - Al. Cantacuzino (cel cu Azilul copiilor
găsiți) - C. Olmazoglu (moară de vânt) - Popa Tache (șeful bătăușilor electorali ai
conservatorilor) - Claymoor (Mihail Văcărescu) - (?) - (?) și V. A. Urechiă.

43