Cuprins

I. Argument...................................................................................................... 3
II. Apa – cea mai importantă componentă a biosferei ....................................... 4
III. Poluarea apei ............................................................................................. 7
III. 1. Poluanţii apei .......................................................................................... 7
III. 2. Căi de poluare a apei............................................................................... 8
III. 3. Particularităţile poluării apei................................................................... 9
IV. Efectele poluării apei asupra sănătăţii umane .......................................... 11
IV. 1. Substanţe poluante ale apei ............................................................ 14
IV. 2. Bolile provocate de poluarea apei ................................................... 16
IV. 3. Analiza microbiologică a apei .......................................................... 20
V. Legislaţie ..................................................................................................... 25
VI. Măsuri de P.M. și P.S.I. în laboratorul de chimie ...................................... 28
VI. 1. Tehnica securităţii muncii............................................................. 28
VII. Concluzii .................................................................................................. 35
VIII. Bibliografie .............................................................................................. 37
 I. Argument

Am decis să îmi aleg această temă întrucât în ultima vreme ne

înfruntăm tot mai des cu problema poluării. Această poluare nu afecteaza
doar mediul înconjurător, ci și pe om. De aceea trebuie să luăm măsuri
pentru a prevenii pe viitor o și mai puternică poluare a tot ceea ce înseamnă
mediul înconjurător.
Modificările climatice ce au avut loc în ultimii ani în ţara noastră
evidenţiază necesitatea protecţiei mediului înconjurător, potrivit nevoilor
sociale şi economice şi a sistemului de valori promovat. Acestea impun
totodată îmbunătăţirea resurselor umane, prin perfecţionarea continuă a
tuturor persoanelor, integrarea europeană depinzând în mare măsură de
educaţie, cultură şi ştiinţă.
Diversitatea problematicii poluării precum şi diversitatea şi importanţa
problemelor pe care le implică dezvoltarea societăţii umane dau o mare
complexitate temei alese. Omenirea se confruntă cu mari probleme cauzate
de poluarea mediului, efectele poluării fiind din ce în ce mai vizibile şi mai
îngrijorătoare. Elevii şi în general membrii societăţii trebuiesc educaţi în
vederea protecţiei mediului prin cunoaşterea factorilor care crează
dezechilibrul ecologic şi prin oprirea acţiunii acestor factori pentru a evita
distrugerea ecosistemelor şi apariţia dezastrelor ecologice.
II. Apa – cea mai importantă componentă a biosferei

Pământul, ca planetă, prezintă mai multe straturi care , fie, intră în

constituţia lui, fie îl înconjoara. Toate aceste învelișuri se influenţează
reciproc; apa este prezentă în aer, în pământ și în corpul vieţuitoarelor.

Hidrosfera, a cărei geneză nu este pe deplin lamurită, are o mare

însemnătate atât în proporţii (7/10 din suprafaţa totală a globului), incluzând
oceanele și mările , lacurile și fluviile, apele subterane etc., cât și prin faptul
că vieţuitoarele s-au dezvoltat prioritar în oceanul planetar ce deţine și astăzi
cea mai mare amploare de pe Terra. Este importantă și datorită faptului că
este un mare generator de oxigen atmosferic ( numai fitoplanctonul oceanic-
adică totalitatea organismelor vegetale unicelulare care plutesc în masa apei
- emană anual în atmosferă circa 363 milioane de tone de oxigen ); este cel
mai mare absorbant și emiţător de căldură, precum și principala verigă în
circuitul apei în natură, iar prin apele continentale, principala sursă de apă
potabilă.

Totalitatea apei circulante de pe Pământ (hidrosfera) are o valoare

aproximativă de 13600 Gg - Geograme (1Gg = 100000 km cubi). Dacă ar fi
repartizată, teoretic în mod egal pentru fiecare centimetru pătrat de
suprafaţă terestră, ar reveni în medie aproximativ 300 kg de apa /cm pătrat,
din care:

-apa oceanică și marină ………………258kg;

-apa continentală………………………..41,8kg;

-gheaţă…………………………………….0, 87kg;

-vapori de apă……………………………0,003kg.

Ziua Mondială a Apei și Ziua Mondială a Meteorologiei capătă astăzi o

semnificaţie deosebită în condiţiile în care schimbările climaterice și
problemele aprovizionării cu apă au ajuns să îngrijoreze pe fiecare dintre noi.
Apa și asigurarea ei ridică probleme de importanţă strategică, de mare
complexitate, în timpurile noastre. Această problemă reţine atenţia
comunităţii internaţionale care o califică drept una din cheile dezvoltării
umane durabile. În zilele noastre penuria de apă la scară planetară s-a
accentuat. Cererea de apă a crescut enorm o dată cu sporirea explozivă a
populaţiei, cu dezvoltarea activităţilor economice, cu accelerarea procesului
de urbanizare și ridicarea confortului vieţii moderne.

Problema apei a căpătat dimensiuni globale și un grad înalt de

gravitate. 1,5 miliarde de locuitori ai planetei, adică un sfert din total, n-au
acces la apă potabilă, iar 2,6 miliarde, adică peste două cincimi, n-au acces la
salubritate. Apa dulce contaminată și rezervele de apă ţinute în condiţii
neigenice sunt cauza a 10% din totalul îmbolnăvirilor din ţările în curs de
dezvoltare.

Limitele resurselor de apă, necesitatea gospodăririi lor cu multă grijă și

importanţa asigurării apei de bună calitate sunt mai evidente ca niciodată în
trecut. Este datoria noastră, a pământenilor de azi, să asigurăm ca apa să
realizeze funcţiile sale de întreţinere a vieţii, de legătura socială între
comunităţi, de integrare cu alte resurse naturale, de materie primă și de
ridicare a nivelului de trai al oamenilor.

Apa sub multiplele ei forme, reprezintă unul dintre cele mai

importante elemente ale peisajului geografic-atât pentru utilizarea directă de
către om, cât și pentru activitatea normală a biosferei-, fiind, evident,
idispensabilă supravieţuirii și bunăstării oamenilor. Până la începutul
secolului XX, cererea de apă, calitatea acesteia și eficienţa utilizării ei păreau
probleme de importanţă secundară. Însă, în a doua jumătate a secolului XX,
apa dulce a devenit o materie primă critică. Specialiștii au apreciat că la
sfârșitul secolului XX populaţia globului este între 6 și 7 miliarde de
locuitori, dintre care jumătate trăiesc în mediul urban. Evident, nevoile vitale
de apă vor fi pe măsura acestei populaţii. De aceea nu este de mirare că în
ultimii ani s-a manifestat preocuparea de a aborda această problemă nu
numai la nivel naţional, ci și internaţional. Cea mai importantă manifestare
unde s-au dezbătut multiplele aspecte ale resurselor de apă ale omenirii a fost
Conferinţa Naţiunilor Unite asupra resurselor de apă, care s-a ţinut la Mar del
Plata(Argentina) între 14 și 25 martie 1977.

Terra dispune de un imens volum de apă. Din suprafaţa planetei

noastre, de 510 milioane km2, ceea ce reprezintă 70,8%, iar uscatul, doar 149
milioane km2, adică 29, 2%. După datele Conferintei Natiunilor Unite asupra
resurselor de apă care s-a ţinut la Mar del Plata, volumul total al apei
existente pe Pământ este apreciat la 1 400 milioane km3, repartizat astfel:
volumul total de apă dulce este doar de 37, 8 milioane km3 și nu reprezintă
decât 2, 7% din cantitatea de apă a globului. Pe lângă aceasta, trebuie
remarcat și faptul că doar 0, 46% din volumul de apă dulce de pe glob poate
fi utilizată direct; restul de 99, 54%, se sustrage utilizării imediate de către
oameni, deoarece este reprezentată de vaporii de apă din atmosferă(0, 04%),
gheţari și calote glaciare(77, 2%), apa lacurilor și mlaștinilor(0, 35%), apele
subterane și umiditatea solului(22, 41%) și în cursurile de apă(0, 01%); ea
reprezintă doar 0, 40% din totalul apei dulci de pe glob. În total apa dulce
disponibilă nu reprezintă decât 0, 009% din întreaga cantitate de apă de pe
pământ. Așadar, raportul dintre apa marină și cea continentală este în
favoarea celei marine.

În ultimii ani s-au elaborat proiecte și s-au luat măsuri de creștere a

cantităţilor de apă, pentru aprovizionare prin mai multe metode, printre care
se înscrie transportarea gheţarilor din zonele arctice și crearea de rezervoare
în vecinătatea coastelor, topirea piscurilor de gheaţă pentru a crea lacuri,
desalinizarea apei de mare etc. În ceea ce privește desalinizarea, se apreciază
că în 1975 existau 1036 uzine cu o capacitate totală de producţie de 2, 1
milioane m3 de apă pe zi. Aceste uzine au capacităţi mici și nu se poate
obţine apă desalinizată rentabil decât acolo unde există surse de energie
foarte convenabile. Sursa de energie care poate fi folosită cu succces în acest
domeniu este energia nucleară. Marele avantaj al uzinelor ce utilizează
energia nucleară este că pot fi construite cu dublu scop: pentru obţinere de
apă dulce și pentru producerea de curent electric.

Statele insulare sau cvasiinsulare cu precipitaţii reduse sau cu bazine

hidrografice puţin întinse consideră că desalinizarea apei de mare se va
dovedi mai economică decât transportul apei cu vase-cisternă.

Sub acţiunea energiei solare, a curenţilor și a gravitaţiei, apa se află

într-o permanentă mișcare, existând în formă lichidă, solidă și gazoasă.
Circulaţia apei de pe oceane, mări, continente în atmosferă și de aici înapoi,
poartă numele de ciclu hidrologic și consumă 33% din energia solară primită
de Pământ.
 III. Poluarea apei

Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanţe

determinate – solide, lichide, gazoase, radioactive – apele suferă modificări
fizice, chimice sau biologice, susceptibile de a le face improprii sau
periculoase pentru sănătatea publică, pentru viaţa acvatică, pentru pescuitul
industrial, pentru industrie și turism.

III. 1. Poluanţii apei

Poluanţii apei sunt produsele de orice natură care conţin substanţe în

stare solidă, lichidă sau gazoasă, în condiţii și în concentraţii ce pot schimba
caracteristicile apei, facând-o dăunătoare sănătăţii.

 Scurgeri accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, dar și deversări

deliberate a unor poluanţi;
 Scurgeri de la rezervoare de depozitare și conducte de transport
subterane, mai ales produse petroliere;
 Pesticidele și ierbicidele administrate în lucrările agricole care se
deplasează prin sol fiind transportate de apa de ploaie sau de la irigaţii
până la pânza freatică;
 Îngrășămintele chimice și scurgerile provenite de la combinatele
zootehnice;
 Deșeurile și reziduurile menajere;
 Sarea presărată în timpul iernii pe șosele, care este purtată prin sol de
apa de ploaie și zăpada topită;
 Depunerile de poluanţi din atmosferă, ploile acide.
III. 2. Căi de poluare a apei

Din păcate, există semnale de alarmă din ce în ce mai dese referitoare

la calitatea apei şi la efectele nocive pe care le poate avea poluarea apei
asupra sănătăţii omului. Omul asistă incapabil în faţa anumitor fenomene de
impurificare:

-poluarea bazinului (prin produse ale eroziunii, produse chimice toxice

provenind de pe ogoare, de pe șosele, prin spălarea sării din sol, prin irigări);

-poluarea albiei cursurilor de apă (ca urmare a introducerii compușilor

organici și minerali provenind din sistemele de aducţie a apei și din
intreprinderile industriale);

-poluarea de origine termică (provocată de apele cu temperatură înaltă

evacuate de termocentrale și intreprinderi industriale); acest tip de poluare,
din ce în ce mai important, provoacă o scădere a conţinutului de oxigen din
apă, atât de necesar dezvoltării pisciculturii;

-poluarea hidrobiologică (provocată și din mai multe cauze, de

exmplu, de constituirea, în momentul regularizării scurgerii, de intinderi de
apă puţin adânci unde crește o vegetaţie abundentă).
III. 3. Particularităţile poluării apei

Poluarea apei datorită agenţilor biologici (microorganisme și materii

organice fermentescibile) duce la o contaminare puternică, bacteriologică a
apei, care are drept urmare raspandirea unor afecţiuni cum sunt
colibacilozele sau hepatitele vitale, febra tifoidă. La această categorie de
poluare, pe lângă apele uzate urbane pot participa în mare măsură industriile
alimentare, industria hârtiei. Se consideră, de exemplu, că o fabrică de hârtie
de dimensiuni mijlocii echivalează, în ceea ce privește poluarea, cu un oraș
de 500.000 de locuitori. Nu mai puţin periculoase, sunt apele uzate provenite
de la creșterea animalelor în marile complexe agroindustriale, caracterizate
de o foarte mare concentrare a animalelor pe spaţii închise, foarte restranse.

Poluarea chimică rezultă din deversarea în ape a diverșilor compuși ca

: nitraţi, fosfaţi și alte substanţe folosite în agricultură, a unor reziduuri și
deșeuri provenite din industrie sau din activităţi care conţin plumb, cupru,
zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu. De altfel, poluarea apelor cu nitraţi și
fosfaţi a devenit tot mai îngrijorătoare în ultimul timp, mai ales în ţările cu
agricultură dezvoltată și industrializate. Excesul de îngrășăminte cu azot în
sol sau din alte surse poate face ca o parte din nitraţi și nitriţi să treacă în apa
freatică în cantităţi mari. Consumul de apă cu concentraţie mare de nitraţi
poate duce la "boala albastră" a copiilor - methemoglobinemie. O cauză
principală a poluării apelor o constituie hidrocarburile - prezente în toate
fluviile lumii - ca unul din efectele civilizaţiei moderne.

Poluarea apei cu substanţe organice de sinteză este datorată în

principal, detergenţilor și pesticidelor. În S.U.A., de exemplu, s-a evaluat la
13,1 % proporţia de dermatoze (afecţiuni ale pielii) provocate de detergenţi.
La fel de mare este și gradul de poluare a apelor cu PCB (policlorobifenili),
care se utilizează foarte mult în industria materialelor plastice sau care apar
datorită întrebuinţării în orezării a octoclordifenilului. Pe lângă aceste
substanţe, mai participă nenumărate alte substanţe organice de sinteză, cum
sunt fenolii în apele continentale.

Poluarea apei datorită agenţilor fizici apare ca urmare a evacuării în

apă a materialelor solide, minerale, insolubile, cum este de pildă deversarea
în cursurile de apă a reziduurilor de la exploatarea carierelor sau minelor. În
această categorie intră și poluarea termică a apei. Poluarea termică este
cauzată de deversările apelor de răcire care provin din industrie și de la unele
centrale termice și nucleare. Însă, ridicarea temperaturii apei ,ca urmare a
acestor deversări, poate duce la modificări intolerabile pentru cea mai mare
parte a speciilor animale și vegetale din zonele respective. De asemenea, sunt
accelerate fenomenele de descompunere bacteriană ; animalele acvatice
suferă pentru că temperaturile superioare măresc intensitatea
metabolismului. Toate acestea determină așa-numita “poluare termică”.

O problemă specială o reprezintă poluarea radioactivă a apelor care

poate să apară în urma unor căderi de materiale radioactive din atmosferă
sau, mai ales, ca urmare a incorectei degajări a reziduurilor radioactive
lichide sau solide de la industriile care folosesc energie atomică sau de la
cercetările nucleare.
IV. Efectele poluării apei asupra sănătăţii umane

Unul dintre cele mai obișnuite semne ale poluării apelor este vegetatia
verde de la suprafaţă-eutrofie. Plantele acvatice și algele se dezvoltă la
suprafaţa apelor, atunci când apa este îmbogăţită cu un amestec de compuși
care s-au infiltrat din solurile din apropiere. În ultimii 20 de ani situaţia a
devenit alarmantă deoarece 500 din marile bazine din Marea Britanie sunt
astăzi verzi și toxice datorită poluării. Apa potabilă a devenit un mediu
propice pentru dezvoltarea diverselor specii periculoase de bacterii,
protozoare și ciuperci care sunt foarte periculoase pentru om.

Ploaia acidă a cauzat catastrofe ecologice majore în Canada, SUA și

N-V Europei. Din cele 85.000 de lacuri din Suedia, 16.000 au devenit acide și
5.000 sunt complet depopulate de pești. Din 1976, 4000 de lacuri au fost
tratate cu apă de var pentru a neutraliza acidul și a restaura echilibrul.

Un efect al poluării apelor, deosebit de grav, este eutrofizarea lacurilor,

numită și 'moartea lacurilor', ca urmare a creșterii fertilităţii acestora prin
aport de elemente nutritive, mai ales fosfaţi și nitraţi, care favorizează
proliferarea fitoplanctonului și a plantelor acvatice. Puţin câte puţin, lacul se
colmatează, se îngustează și dispare.

Poluarea chimică a apelor afectează fitoplanctonul și macrofitele în

mod diferit, după natura agentului contaminat. Astfel, sărurile de cupru și
cromaţii sunt toxice pentru alge. Fitoplanctonul este puternic afectat de
numeroase pesticide, mai ales erbicide. De exemplu, erbicidele din grupa
Ureelor blochează creșterea fitoflagelatelor. Detergenţii sintetici, pe de altă
parte, sunt foarte toxici pentru flora microbiană a apelor. Peștii pot muri din
cauza tuturor tipurilor de poluare, dar majoritatea cazurilor mortale sunt
provocate de lipsa oxigenului dizolvat în apă și datorită pesticidelor și a
reziduurilor toxice.

Probleme grave ridică, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele,

mai ales cu mercur, care atinge o mare acumulare pe lanţul trofic. Ansamblul
consecinţelor ecologice ce rezultă din poluarea biosferei cu mercur
constituie un semnal de alarmă pentru a se pune capăt comportamentului
iresponsabil al civilizaţiei industriale cu privire la calitatea apei.
 De fapt, nocivitatea poluării apei se răsfrânge direct sau indirect asupra
omului și de aceea este necesar să se cunoască mai bine aceste pericole,
inclusiv efectele pe care le pot avea asupra omului chiar cantităţile mici de
substanţe chimice din sursele de apă. Deși se poate afirma că există
tehnologii pentru a menţine calitatea bacteriologică bună a apei și pentru a
îndepărta multe din substanţele chimice periculoase din apa potabilă, din
păcate, acestea nu se aplică pe o scară largă, potrivit cerinţelor.

Amploarea și diversitatea distrugerilor cauzate de poluare e ușor de

măsurat. În primul rând, este în joc sănătatea omului. După aceea, sunt
ameninţate un șir de activităţi economice. În sfârsit, degradarea vieţii
acvatice este plină de consecinţe, deoarece ea tinde să reducă resursele
alimentare obţinute din mări tocmai într-un moment în care se are în vedere
utilizarea mai largă a acestora.

Faptul că poluarea poate prejudicia turismul este lesne de înţeles : rari

sunt aceia care nu au întâlnit încă o plajă murdară. Si faptul că ea poate să fie
fatală culturilor de stridii se înţelege de la sine. Tot astfel, este usor de înţeles
că sănătatea noastră poate fi grav afectată : se știe că anumite uleiuri
deversate în mare conţin produse cancerigene.

Opinia publică trebuie să se convingă de gravitatea situaţiei actuale.

Masa substanţelor poluante pe care le deversăm în ape crește cu fiecare zi,
ceea ce înseamnă că, dacă nu luăm măsuri pentru a preveni pericolul,
poluarea de azi nu va reprezenta nimic în comparaţie cu poluarea de mâine.

Cele dintâi victime ale pânzelor plutitoare formate, de cele mai multe
ori, prin împrăștierea hidrocarburilor sunt păsările care au obiceiul să se
așeze pe mare sau să plonjeze pentru a apuca pești. Se stie că în mod normal
apa nu poate să pătrundă prin penajul lor, ceea ce le permite să plonjeze și să
rămână scufundate în ape foarte reci, deoarece perna de aer reţinută de
penaj îndeplinește rolul de regulator termic și permite, în același timp,
zborul deasupra apei. Poluat de hidrocarburi, penajul pierde aceste însușiri și
pasărea moare de frig, fără a se putea smulge din mediul lichid.

Acolo unde poluarea atinge un anumit grad, de exemplu în porturi,se

constată o sărăcire generală a florei, care în anumite cazuri poate merge până
la disparitia oricărei forme de viaţă vegetală. Flora marină este ameninţată
deoarece pelicula uleioasă formează un ecran și împiedică oxidarea apei. Se
înţelege de la sine că flora din zona de coastă este cea dintâi atinsă, dar
aceasta nu înseamnă că flora de pe fundul mării este în afara pericolului,
deoarece uleiurile, răscolite și iar răscolite de mare, se aglomerează
împreună cu microorganismele și formează sedimente care înăbușe fundul
mării.

Poluarea perturbă, totodată, activităţile economice din zonele litorale.

Se înţelege de la sine că petrolul este dușmanul crescătorilor de stridii și al
pescarilor, deoarece el poate face ca peștii și crustaceele să devină
necomestibile. Aceste maree negre aduc, firește, un prejudiciu considerabil și
activităţilor turistice. În toate cazurile, curăţarea tărmurilor este foarte
costisitoare.

Trebuie să ne convingem că o luptă împotriva poluării nu poate fi

opera unei ţări sau a unei generaţii, ci totul trebuie gândit la nivel universal.
Este o mare satisfacţie să constatăm la tinerii din lumea întreagă o atracţie și
uneori chiar un entuziasm pentru această bătălie, menită să protejeze mediul
nostru.

Reîntoarcerea la o viaţă simplă și naturală, care se manifesta prin

aceste uriașe reuniuni în aer liber, o anumită simplificare în atitudine și în
vestimentaţie, un entuziasm pentru a continua lupta, foarte vizibile în unele
ţări, sunt indicii încurajatoare.
IV. 1. Substanţe poluante ale apei

1. Poluanţi de natură fizică:

 depunerile radioactive;
 ape folosite in uzine atomice;
 deseuri radioactive;
 ape termale;
 lichide calde provenite de la racirea instalatiilor industriale sau a
centelor termoelectrice si atomo – electrice.

2. Poluanti de natura chimica:

Mercurul provenit din:

 deseuri industriale;
 inhalarea vaporilor ca urmare a unor scapari accidentale determinate
de deteriorarea unor termometre sau tuburi fluorescente;
 ingerarea accidentala de compusi anorganici;
 deversarile unor uzine producatoare de fungicide organomercurice.

Azotatii proveniti din:

 ingrasaminte chimice;
 detergenti;
 pesticide organofosforice.

Cadminiul provenit din:

 ape in care sau deversat reziduuri de cadminiu;

 aerosoli.

Plumbul provenit din:

 evacuarile uzinelor industriale;

 gazele de esapament ale autovehiculelor;
 manipularea gresita a tetraetilplumbului folosit ca activ antidetonant
la benzina.
Zincul provenit din:

 apa sau bauturi cu continut de zinc;

 ingerarea accidentala a unor saruri sau oxizi ai acestuia (vopsele);
 dizolvarea de catre solutii acide a zincului din vase, din deseuri sau
scapari industriale

Hidrocarburile provenite din:

 gazele de esapament ale autovehiculelor;

 scurgerile de titei;
 arderea incompleta a combustibililor fosili (carbuni, petrol si gaze
naturale);
 arderea incompleta a biomasei (lemnul, tutunul);
 fumul de tigara.

Pesticidele, insecticidele, fungicidele provenite din:

 apele reziduale de la fabricile de produse antiparazitare;

 pulverizarile aeriene;
 spalarea acestor substante de catre apa de ploaie de pe terenurile
agricole tratate;
 detergenti.

3. Poluanti de natura biologica:

 microorganismele patogene;
 substantele organice fermentescibile.
IV. 2. Bolile provocate de poluarea apei

Apa influențează sănătatea populației în mod direct prin calitățile sale

biologice, chimice și fizice, sau indirect; astfel, cantitatea insuficientă de apă
duce la menținerea unei stări insalubre, a deficiențelor de igienă corporală, a
locuinței și a localităților, ceea ce duce la răspândirea unor afecțiuni
digestive (dezinteria și hepatita endemică) sau a unor boli de piele.
În condiţiile poluării mediului, calitatea apei folosită de populaţie
poate constitui un important factor de îmbolnăvire.

1. Asupra mediului:

 Posibilitatea contaminării sau poluării chimice a animalelor acvatice;

 Contaminarea bacteriologică sau poluarea chimică și radioactivă a
legumelor, fructelor sau a zarzavaturilor;
 Distrugerea florei microbiene proprii apei ceea ce determină
micșorarea capacităţii de debarasare faţă de diverși poluanţi prezenţi la
un moment dat.

2. Asupra sănătăţi:

Majoritatea bolilor din organism sunt cauzate de faptul că oamenii nu

beau suficientă apă sau apa băută nu are cele mai bune calităţi.

I. Boli infecţioase (epidemii - afectează un număr mare de

persoane sau endemii - forma de îmbolnăvire care se găseşte permanent într-
o zonă):
 bolile bacteriene, ca febra tifoidă este determinată de bacilul tific
(Salmonella typhy):
- dizenteria, produsă de Shigella sp., este extrem de periculoasă prin efectele
sale de
deshidratare;
- holera, produsă de Vibrio holerae;
 bolile virotice:
- poliomielita, o boală invalidantă, poate fi prevenită prin vaccinare;
- hepatita epidemică este legată de transmiterea virusului prin apa
contaminată, nu
doar prin contactul cu omul bolnav;
 boli parazitare:
- amibiaza (dizenteria amibiana) este favorizată de rezistenţa sporită a
parazitului sub
forma chistică;
- lambliaza sau giardiaza se contratează prin consumarea apei infestate cu
chişti;
- strongiloidoza este produsă de un parazit ce trăieşte în organismul uman;
- tricomoniaza este determinată de Trichomonas sp. (flagelat);
- fascioloza sau distomatoza.

II. Boli neinfecţioase: determinate de contaminarea apei cu substanţe

chimice cu potenţial toxic:

- Intoxicaţia cu plumb (saturnism), se manifestă prin:

 oboseală nejustificată;
 afectează globulele rosii, vasele sanguine;
 afectează sistemul nervos central, provocând encefalopatia saturnină și
cel perifieric cu dereglări motorii.

- Intoxicaţia cu mercur:

 dureri de cap, ameţeli, insomnie, oboseală;

 tulburări vizuale;
 afecţiuni ale sistemului nervos;
 afecţiuni ale rinichilor;
 malformaţii congenitale ale fătului în cazul femeilor însărcinate.

- Intoxicaţia cu zinc:

 dureri epigastrice, diaree, tremurături, pareze;

 afecţiuni ale sistemului nervos central, mușchilor și sistemului
cardiovascular.

- Intoxicaţia cu cadmiu:

 cefalee;
 scăderea tensiuni arteriale;
  afecţiuni hepato-renale.

- Intoxicaţia cu azotaţi și fosfaţi:

 învineţirea buzelor, nărilor, feţei;

 agitaţia până la convulsii;
 cefalee, greaţă.

- Intoxicaţia cu pesticide:

 alterarea funcţiilor ficatului până la formarea hepatitei cronice;

 encefalopatii;
 malformaţii congenitale.

Efectele cronice reprezintă formele de manifestare cele mai frecvente

ale acţiunii poluării mediului asupra sănătăţii umane. În mod obişnuit,
diverşii poluanţi existenţi în mediu nu ating nivele foarte ridicate pentru a
produce efecte acute, dar prezenţa lor continuă, chiar în concentraţii mai
scăzute nu este lipsită de efecte nedorite.
Apele subterane sunt o sursă importantă de apă potabilă. Mare parte a
populației se folosește de apa subterană pentru alimentarea cu apă a
gospodăriilor calitatea și compoziția apei din sursele naturale depinde foarte
mult de calitatea și componența solului, de sursele posibile de contaminare
precum și de calitatea construcției și condițiile igienico-sanitare de protejare
a fântânilor

3. Asupra calităţii apelor:

În viaţa colectivităţilor umane, apele sunt utilizate zilnic atât ca aliment,

cât și în asigurarea igienei personale. În medie, în 24 de ore, un om adult
consumă în scopuri alimentare 2-10L de apa.

Mirosul apei provine de la substanţele volatile pe care le conţine ca

rezultat al încărcării cu substante organice în descompunere, al poluării cu
substanţe chimice sau ape reziduale. Cu cât apa conţine mai multe substanţe
organice, chimice sau ape reziduale, cu atât mirosul este mai ușor de
perceput.
 Culoarea apei poate da indicaţii asupra modificării calităţii astfel:

 apele de culoare arămie sau brună provin de la distilăriile de cărbune

amestecate cu ape industriale care conţin fier;
 apele de culoare brun închis sunt apele de la fabricile de celuloză;
 apele bogate în fier sunt cele provenite de la tăbăcării și au culoarea
verde închis sau neagră;
 ionii de fier dau apelor o culoare galbenă;
 ionii de cupru conferă apei o culoare albastră;
 apele care conţin argilă coloidală au o culoare galben-brună.
IV. 3. Analiza microbiologică a apei

Indicatorii bacteriologici au un rol important în aprecierea calităţii

apei. Aprecierea stării de igiena a apei presupune: determinarea numărului
total de germeni și a bacteriilor coliforme.

1. Determinarea numărului total de germeni

Numărul total de germeni reprezintă numărul de colonii care se

dezvoltă în urma însămânţării de 1 cm3 de apă în mediu de cultură, după 48
ore de termostatare la 37C.

În cazul în care se consideră că apa reprezintă un grad ridicat de

contaminare mai mare se fac însămânţări din diluţii (schema I) coloniilor.

2. Determinarea bacteriilor coliforme

Sursa cea mai importantă de poluare bacteriană a apei o constituie

reziduurile, excrementele umane şi animale, care pot conţine germeni
patogeni.

Metoda pentru determinarea bacteriilor coliforme include teste

prezumtive, de confirmare, bazate în primul rând pe capacitatea bacteriilor
de a fermenta lactoza cu producere de acid lactic, CO2, H2, în timp de 48 ore
la 35C.

Testul prezumtiv constă în inocularea probei în mediu nutritiv cu,

mediu de îmbogăţire favorabil înmulţirii atât a bacteriilor coliforme, cât şi a
altor bacterii care folosesc lactoza ca sursă de carbon.

Testul de confirmare, constă în inocularea culturilor din eprubetele

pozitive ale testului prezumtiv pe medii selective, care inhibă dezvoltarea
bacteriilor însoţitoare şi asigură înmulţirea bacteriilor coliforme.
 Din grupul coliform, cel mai frecvent este întâlnit genul Escherichia, cu
specia Escherichia coli, care indică o contaminare fecală recentă.

Tehnica de lucru.

Din probă şi diluţii succesive de inoculează câte 1 ml în câte 3 eprubete

cu BCLP. Se termostatează la 370C timp de 24-48 ore. Se înregistrează
eprubetele pozitive (mediu tulbure, bule de gaz în plutitor, pH acid), iar
eprubetele negative sunt din nou termostatate timp de 24 ore şi se
înregistrează din nou eprubetele pozitive.

Pentru confirmare, din eprubetele pozitive se recoltează câte o ansă şi

se inoculează eprubete cu BBLVP; după incubare la 370C timp de 48 ore, în
condiţiile în care se produc din nou gaze în plutitor, tulburare, virajul culorii
indicatorului verde briliant de la verde la galben, înseamnă că în apă sunt
prezente bacteriile coliforme.

Calcul şi interpretare

Folosind, metoda titrului, în funcţie de numărul eprubetelor pozitiv,e

se stabileşte cifra caracteristică şi din tabelul lui Mac Crady, corespunzător
cifrei caracteristice, se notează numărul probabil de coliformi. Pentru a
calcula numărul probabil de coliformi/cm3 produs analizat, valoarea din
tabel se înmulţeşte cu factorul de diluţie corespunzător primei cifre din cifra
caracteristică.

Numărul de coliformi admişi în 100 ml apă, conform SR EN ISO 9308-

1/2004, este 0.
 Tabel Mac Crady ( metoda celor 3 tuburi)

Cifra Nr. de Cifra Nr. de

caracteristică microorganisme caracteristică microorganism
000 0.0 222 3.5
001 0.3 223 4.0
010 0.3 230 3.0
011 0.6 231 3.5
020 0.6 232 4.0
100 0.4 300 2.5
101 0.7 301 4.0
102 1.1 302 6.5
110 0.7 310 4.5
111 1.1 311 7.5
120 1.1 312 11.5
121 1.5 313 16.0
130 1.6 320 9.5
200 0.9 321 15.0
201 1.4 322 20.0
202 2.0 323 30.0
210 1.5 330 25.0
211 2.0 331 45.0
212 3.0 332 110
220 2.0 333 140
221 3.0
Schema I Determinarea numărului total de germeni
Schema II Determinarea bacteriilor coliforme
V. Legislaţie

Cele mai importante acte de reglementare în domeniul apelor, în ţara

noastră sunt prezentate mai jos:

1. Legea nr. 107/1996 - LEGEA APELOR, M.Of. nr.244/8.10.1996.

2. Legea 310/2004 pentru modificarea și completarea legii 107/1996, M.Of. nr.

584 din data de 30 iunie 2004.

3. Legea nr. 171/1997 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului

naţional- Secţiune a II-a Apă - M.Of nr.325/24.11.1997.

4. Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile-M.Of nr.552/29.07.2002.

5. HG nr 472/2000 priv. unele măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă

- M.Of nr.272/15.06.2002.

6. HG nr. 662/7.07.2005 privind modificarea HG nr. 100/2002 pentru

aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de
suprafaţă utilizate pentru potabilizare și a Normativului privind metodele de
măsurare și frecvenţă de prelevare și analiză a probelor din apele de
suprafaţă destinate producerii de apă potabilă - M.Of nr.616/15.07.2005.

7. HG nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a

evacuărilor, emisiilor și pierderilor de substanţe prioritar periculoase -
M.Of nr.428/20.05.2005.

8. HG nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de

descărcare în mediul acvatic a apelor uzate - M.Of nr.187.20.03.2002 NTPA-
011- Norme tehnice privind colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate
orășenești (Anexa 1) NTPA-002/2002 - Normativ privind condiţiile de
evacuare a apelor uzate din reţelele de canalizare ale localităţilor și direct în
staţiile de epurare NTPA-001/2002 privind stabilirea limitelor de încărcare cu
poluanţi a apelor uzate industriale și orășenești la evacuarea în receptorii
naturali.
9. HG nr.352/2005 privind modificarea și completarea HG 188/2002 pentru
aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a
apelor uzate- M.Of nr.398/11.05.2005.

10. Ordinul nr. 1097/1997 al MAPPM de aprobare a Normelor tehnice privind

metodologia de conducere și control a procesului de epurare biologică cu
nămol activ în staţii de epurare a apelor uzate orășenești, industriale și din
zootehnie(NTPA-003/1997), a Normelor tehnice privind Ghidul de stabilire a
programelor de recoltare și analizare a probelor de apă uzată (NTPA-
004/1997), și a Normelor tehnice privind metodologia de prelevare a
probelor de ape uzate din efluenţii finali (NTPA-005/1997) - M.Of.nr
47/03.02.1998.

11. Ordinul 1.141/2002 al MAPM pentru aprobarea Procedurii și a

competenţelor de emitere a avizelor și autorizaţiilor de gospodărire a apelor
- M. Of nr.21/16.01.2003.

12. Ordinul nr.1241/2003 al MAPM pentru aprobarea Procedurii de modificare

sau de retragere a avizelor și autorizaţiilor de gospodărire a apelor -
M.Of nr.104/19.02.2003.

13. Ordinul nr. 1.146/2002 al MAPM pentru aprobarea Normativului privind

obiectivele de referinţă pentru clasificarea calităţii apelor de suprafaţă -
M.Of nr.197/27.03.2003.

14. Ordinul nr. 35/2003 al MAPM pentru aprobarea Metodelor de măsurare și

analiză folosite la determinarea substanţelor prioritare/prioritare periculoase
din apele uzate evacuate și apele de suprafaţă - M.Of nr.305/07.05.2003.

15. Ordinul nr. 639/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementării tehnice

"Normativ pentru proiectarea construcţiilor și instalaţiilor de epurare a
apelor uzate orăşeneşti - Partea a II-a: Treapta biologică indicativ NP-088-03
M.Of nr.773/04.11.2003

16. Ordinul nr. 640/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementării tehnice

"Normativ pentru proiectarea construcţiilor și instalaţiilor de epurare a
apelor uzate orășenesti - Partea a III-a: Staţii de epurare de capacitate mică
(5<Q<50l/s) și foarte mică (Q<5l/s), indicativ NP-089-03 - M.Of
nr.773/04.11.2003.

17. Ordinul nr. 646/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementării tehnice

"Normativpentru proiectarea construcţiilor și instalaţiilor de dezinfectare a
apei în vederea asigurării sănătăţii oamenilor și protecţiei mediului" indicativ
NP-091-03 - M.Of nr.771/04.11.2003.

18. Ordinul 647/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementării tehnice "Ghid

de proiectare a construcţiilor pentru tratarea apei în vederea potabilizării"
indicativ GP-087-03 - M.Of nr. 771/04.11.2003.

19. Ordinul nr. 1069/2003 al MAPAM pentru aprobarea Metodologiei cu

privire la desfășurarea activităţilor specifice de gospodarirea apelor -M.
Of nr.44/20.01.2004.

20. Ordinul nr.1888/28.11.2007 pentru aprobarea listei cu substanţele

organohalogenate şi metale grele, precum şi a limitelor maxime admisibile
pentru substanţele organohalogenate şi metale grele.
 VI. Măsuri de P.M. și P.S.I. în laboratorul de chimie

VI. 1. Tehnica securităţii muncii

Organizarea și dotarea laboratorului

Laboratorul de chimie dispune în general de mai multe încăperi, cu

destinaţii diferite, formând în ansamblu un sistem complex cu funcţionare
unitară.
Laboratorul de chimie este dotat cu :
• reţea electrică, care serveşte atât iluminatul general, cât şi diferitele
aparate;
• instalaţie de ventilaţie naturală (ferestre, uşi), cât şi prin hote şi nişe (unde
este cazul);
• instalaţie de încălzire;
• instalaţie de gaze naturale, butelii cu gaz lichefiat sau baie de nisip.
Masa de lucru este de formă dreptunghiulară, din inox, prevăzută cu
sertare. În laborator sunt rafturi, pe care se păstrează în sticle perfect curate,
etichetate şi închise ermetic, reactivi şi probe de analizat.
Nişa are formă paralelipipedică, cu pereţi transparenţi din sticlă
montată pe rame de lemn sau metal. Nişa este prevăzută cu instalaţii de
aerisire (exhaustoare), apă, gaz şi electricitate. Accesul la nişă se face prin
peretele din faţă care este prevăzut cu uşi mobile.

Norme de protecţie și prevenire a accidentelor și măsuri de prim

ajutor
Multe experienţe pot devenii periculoase dacă experimentatorul nu
cunoaşte natura reactivilor utilizaţi, caracteristicile acestora şi ale aparaturii
sau nu este atent la manipularea, respectiv manevrarea lor.
În vederea protecţiei şi prevenirii accidentelor din laborator este
necesară respectarea unor reguli numite NORME . Orice accident care
survine în laborator trebuie imediat adus la cunoştinţă cadrului didactic care
va aprecia gravitatea lui şi va stabili măsurile de prim ajutor, o intervenţie
imediată poate preveni o agravare a situaţiei.
 În cele ce urmează se vor prezenta principalele tipuri de accidente care
pot surveni în laboratoarele de chimie, normele de protecţie precum şi
normele de prim ajutor care trebuie acordate persoanei accidentate.
Principalele accidente care se pot produce în laboratoarele de chimie
sunt: intoxicaţiile, arsurile,traumatismele şi electrocutările.

Intoxicaţiile pot fi:

- acute, produse datorită pătrunderii în organism a substanţelor
toxice, într-o cantitate care depăşeşte limita admisă;
- cronice produse în urma pătrunderii substanţelor toxice în organism
în cantităţi mici timp îndelungat. Pătrunderea substanţelor toxice în
organism se poate face : pe cale respiratorie (sub formă de fum, ceaţă,
pulbere), pe cale digestivă, prin piele, de unde, prin difuzie ajung în sânge
(sulfura de carbon, alcool metilic, mercurul, etc.).
În scopul evitării intoxicaţiilor, substanţele chimice ca: cianura de
potasiu, hidrogen sulfurat, soluţie de hidroxid de amoniu concentrat, oxid de
carbon, dioxid de sulf, acid cianhidric, et., se vor prepara sau utiliza numai
sub nişă.
• Este interzisă testarea substanţelor chimice prin gustare.
• Este interzisă pipetarea prin aspirare cu gura a soluţiilor corozive sau
toxice.
• La încheierea şedinţei de laborator, studenţii sunt obligaţi să aşeze reactivii
în trusele respective, să predea ustensilele şi să se spele pe mâini.
Măsurile de prim ajutor în cazul intoxicaţiilor cu substanţe chimice se
aplică diferenţiat în funcţie de natura reactivului care a provocat intoxicaţia
(tabelul nr.1)
 Tabel 1

Substanţa Antidot
toxică
F2 NH4OH diluat
Cl2 - pulverizarea unei soluţii de Na2CO3
Br2 - inspirarea prin batistă udată cu o soluţie
de NH4OH 10% şi
C2H5OH (alcool etilic) în părţi egale.
H2S se inspiră aer curat şi cantităţi foarte mici
de Cl2
NO se recomandă inhalare de oxigen, lapte şi
NO2 repaus complet
P4 soluţie 2% de CuSO4
As2O3 soluţie de MgO

Arsurile pot fi:

- termice, provocate de contactul cu corpuri fierbinţi sau ca urmare a
aprinderii substanţelor inflamabile;
- chimice, provocate de contactul cu substanţe caustice (baze sau acizi
concentraţi)
După gravitate arsurile se împart în arsuri de gradul I, II şi III. Cele de
gradul III sunt considerate ca cele mai grave deoarece cuprind o suprafaţă
mare de piele. La manipularea obiectelor şi substanţelor fierbinţi (trunchi de
şamotă, creuzete,capsule, pânze de azbest, apă fiartă) se recomandă
utilizarea după caz a cleştelui metalic,manşoanelor de azbest sau de cauciuc,
a lavetelor.
Vasele de sticlă se încălzesc progresiv, pe sita de azbest, pe băi de apă
sau de nisip; vasele cu precipitate se încălzesc agitând continuu cu o baghetă
pentru a evita depunerea precipitatului.
•Este interzisă aplecarea capului deasupra vaselor în care fierbe o soluţie.
•Eprubeta în care se încălzeşte o soluţie se ţine înclinată într-o parte, nici
spre sine, nici spre vecin, pentru a se evita stropirea în caz de supraîncălzire.
•Este interzisă păstrarea substanţelor inflamabile şi a celor volatile în
apropierea radiaţiilor termice.
 •Lămpile şi becurile de gaz nu se lasă aprinse fără supraveghere.

În cazul arsurilor termice,trebuie în primul rând închis gazul sau sursa

ce arde, cu ajutorul extinctoarelor, nisipului, prelatelor şi apoi se acordă
primul ajutor. În cazul arsurilor de gradul I pielea arsă se spală cu spirt
medicinal sau cu o soluţie de permanganat de potasiu şi apoi se unge cu o
cremă protectoare dezinfectantă , sau se spală locul arsurii cu o soluţie de
tanin 1%. În cazuri mai grave (arsuri de gradul II şi III) accidentatul se
transportă imediat la spital.
Arsurile cauzate de substanţe chimice sunt extrem de numeroase şi
variate. În tabelul 2 sunt prezentate unele măsuri de prim ajutor, în cazul
arsurilor cu substanţe chimice.
Tabel 2

Substanţa Antidot
toxică
Br2 se spală repede locul cu apă, apoi cu soluţie 1/10
de NaOH sau NH4OH, din nou cu apă şi se pune
o compresă cu soluţie concentrată de tiosulfat
de sodiu. Apoi se unge locul cât mai des cu
lanolină sau vaselină
HF soluţie 2% de CaCl2, soluţie de NH4CH3COO,
soluţie 20% de MgO în glicerină
H2SO4 se tamponează repede pielea cu hârtie de filtru
sau cârpă uscată, apoi se spală pielea cu apă şi se
unge locul atins cu vaselină sau ulei
P4 se tamponează şi se aplică pe rană pentru scurt
timp un pansament cu una din soluţiile
AgNO3(1/1), KMnO4(1/10) sau soluţie 5% de
sulfat de cupru, apoi se spală rana cu apă şi se
aplică un pansament de vaselină cu violet de
metil, după care epiderma arsă a fost bine
întinsă .Pentru arsurile grave ne adresăm
medicului
HCl d=1,19 se spală locul cu multă apă, apoi cu o soluţie de
H2SO4 dicarbonat de sodiu 2% (NaHCO3) pentru
 d=1,85 neutralizare
HNO3
d=1,53
NaOH se spală locul cu multă apă, apoi cu o soluţie
d=1,53 neutralizantă de acid acetic diluat 2%
KOH
d=1,53

Dacă un pahar cu o soluţie acidă sau bazică se răstoarnă pe masă, locul

trebuie spălat cu multă apă şi uscat.
La efectuarea experienţelor cu acizi, se pot utiliza acizi concentraţi
numai dacă reţeta prevede special acest lucru. Acizii concentraţi se vor
mânui cu multă precauţie şi sub nişă.
Prepararea soluţiilor însoţită de degajare mare de căldură (de exemplu
: diluarea acidului sulfuric, prepararea amestecului sulfocromic din acid
sulfuric concentrat şi dicromat de potasiu, etc.) se efectuează în vase de
sticlă cu pereţii rezistenţi pentru a evita crăparea lor sau în capsule de
porţelan.
Diluarea acidului sulfuric concentrat cu apă se face întotdeauna prin
introducerea acidului sulfuric în apă în jet subţire şi cu agitare continuă şi nu
invers.
Dizolvarea acidului sulfuric în apă are loc cu degajare mare de căldură
- + 3
datorită hidratării ionilor HSO4 şi H .Prin turnarea apei cu d= 1g/cm peste
3
H2SO4 concentrat cu d=1,84 g/cm procesul de hidratare are loc la suprafaţa
acidului. Căldura degajată nu se transmite masei de acid sulfuric şi soluţia de
amestecare poate ajunge la fierbere. Vaporii formaţi pot antrena cu ei H2SO4
concentrat , producând în acest fel o stropire cu acid sulfuric. În schimb,
dacă se toarnă acid sulfuric în apă, picătură cu picătură, acidul sulfuric mai
greu, cade la fundul paharului şi soluţia se încălzeşte treptat.

Traumatismele prin lovire sunt provocate prin manevrarea greşită a

aparatelor grele , buteliilor , la prelucrarea şi utilizarea greşită a sticlăriei.
Când se introduc tuburi de sticlă în dopuri de cauciuc perforate,
acestea trebuie înfăşurate într-o pânză şi ţinute în apropierea părţii solicitate
mecanic pentru a evita plesnirea ţevii şi rănirea mâinilor. Pentru uşoara
alunecare a tubului de sticlă prin dop acesta trebuie umectat cu o soluţie de
săpun sau detergent.
Este interzisă ungerea ventilelor şi manometrelor buteliilor cu oxigen
lichid cu grăsimi sau uleiuri sau chiar atingerea acestora cu mâinile unse cu
grăsimi deoarece se pot produce explozii foarte grave.

Electrocutări pot fi provocate de montările defectuoase a aparaturilor

electrice. Aparatele de încălzit electrice (etuve, cuptoare, băi de nisip şi de
apă) se vor aşeza pe mese cu suprafaţa izolată termic.
Instalaţiile şi aparatele electrice vor fi legate la priza de pământ. Nu se
utilizează aparate cu conductori neizolaţi sau montaţi neregulamentar.
Se interzice manipularea aparatelor şi instalaţiilor electrice din laborator cu
mâna umedă.
Recomandări pentru elevii care efectuează lucrări practice în
laboratorul de chimie

• Elevii au acces în laborator numai în prezenţa cadrului didactic .

• Elevii au acces în laborator numai dacă cunosc lucrarea şi normele de
protecţia muncii referitoare la lucrările practice.
• În laborator se va păstra ordine şi curăţenie perfectă.
• Este obligatorie folosirea halatelor de protecţie.
• Elevul trebuie să se prezinte în lucrările practice cu un caiet de laborator ,
chibrituri, detergenţi, lavete, forfecuţă.
• Se interzice îngrămădirea obiectelor din dotare pe masa de lucru, acestea
punându-se imediat la loc după utilizare.
• Este interzisă păstrarea şi consumarea alimentelor în laborator.
• Este strict interzis fumatul în laborator.
• Elevul va evita deplasările inutile pentru a evita stânjenirea colegilor şi a
accidentelor.
• Lucrările se vor efectua numai după ce elevul este bine documentat asupra
modului de lucru şi după ce a discutat în detaliu planul lucrării cu cadrul
didactic.
• Se interzice a se efectua alte lucrări în afara celor indicate.
• În laborator se lucrează individual, în orice problemă neclară elevul se
adresează cadrului didactic.
• Fiecare elev utilizează trusa individuală.
• Nu este permisă folosirea sticlelor de reactivi de la alte lucrări.. Înainte de a
deschide o sticlă cu reactivi se va citi cu atenţie eticheta.
• Reactivii se manevrează astfel încât să se evite impurificarea lor.
• După efectuarea experienţelor cu substanţe deficitare, costisitoare ca
azotatul de argint, iodul, alcoolul etilic, acestea nu se aruncă ci se
depozitează în sticle pentru recuperarea lor ulterioară.
• Nu se aruncă în chiuvetă hârtii, chibrituri, etc.
• În cursul lucrărilor fiecare elev trebuie să fie preocupat permanent de
economisirea consumului de apă distilată, curent electric, gaz, etc.
• La terminarea lucrărilor, elevul trebuie să lase ordine pe masa de lucru şi în
laborator.
• Observaţiile şi datele experimentale acumulate în timpul efectuării lucrării
practice se notează în caietul de laborator.
• Înregistrarea rezultatelor experienţelor cât şi interpretarea lor trebuie astfel
făcută , încât să fie înţelese atât de elevul care le-a efectuat cât şi de oricare
altă persoană care ar consulta caietul de laborator.
• Caietul de lucrări practice va cuprinde înregistrarea datelor, descrierea
detaliată a observaţiilor în timpul experienţei cât şi efectuarea calculelor.
• După efectuarea lucrării, elevul întocmeşte referatul de laborator.
VII. Concluzii

Acţiunea mediului poluant asupra organismului uman este foarte

variată și complexă. Ea poate merge de la simple incomodităţi în activitatea
omului, disconfortul, până la perturbări puternice ale stării de sănătate și
chiar pierderea de vieţi omenești. Aceste efecte au fost sesizate de multă
vreme, însă omul a rămas tot iresponsabil faţă de natură. Efectele acute au
fost primele asupra cărora s-au facut observaţii și cercetări privind influenţa
poluării mediului asupra sănătăţii populaţiei. Ele se datorează unor
concentraţii deosebit de mari ale poluanţilor din mediu, care au repercusiuni
puternice asupra organismului uman. Efectele cronice reprezintă formele de
manifestare cele mai frecvente ale acţiunii poluării mediului asupra sănătăţii.
Acestea se datorează faptului că în mod obișnuit diverșii poluanţi existenţi în
mediu nu ating nivele foarte ridicate pentru a produce efecte acute, dar
prezenţa lor, continuă chiar la concentraţii mai scăzute, nu este lipsită de
consecinţe nedorite. Efectele cronice au însă o deosebită importanţă și sub
aspect economic și social.
Încărcarea organismului populaţiei expuse cu anumiţi poluanţi
cunoscuţi a avea calităţi de depozitare în anumite organe reprezintă un alt
aspect important al influenţei poluării mediului asupra sănătăţii. Este vorba,
în special, de plumb, de cadmiu, de pesticide organo – clorurate, de unele
substanţe radioactive și alţi poluanţi care intră în această categorie.
Efectele indirecte ale poluării constau însă și din influenţele asupra
faunei și florei, care uneori sunt mult mai sensibile decât organismul uman
la acţiunea diverșilor poluanţi. Se știe astfel că animalele, păsările, insectele,
unele organisme acvatice, ca și plantele suferă influenţa poluanţilor până la
dispariţia sau distrugerea lor.
Mediul înconjurător ne asigură condiţiile necesare vieţii, însă depinde
de noi dacă dorim să folosim aceste elemente esenţiale cât mai util sau dacă
vrem să ocolim acest aspect al vieţii noastre. Poluarea planetei se agravează
pe zi ce trece și se pare că populaţia nu acordă interes acestui proces nociv.
Convingerea că această problemă este doar a specialiștilor și a forurilor
internaţionale, este tot atât de eronată, pe cât este și de gravă. Ocrotirea
planetei este o problemă mondială, și, tocmai de aceea, fiecare om trebuie
să-și asume această responsabilitate.
Trecerea ecologiei de la stadiul de simplă disciplină știinţifică la cea de
problemă a conștiinţei comune, naţională și internaţională, reprezintă o
realitate tristă în zilele noastre, când distrugerea echilibrului natural al
întregii planete este iminentă. Lupta împotriva poluării întregii planete
solicită colaborare și cooperare internaţionala și de aceea depinde de noi
dacă vom trai într-un mediu curat, sănătos și nepoluat. Stă în puterea omului
să ia măsuri eficiente și să găsească soluţii pentru a opri continuarea si
agravarea acestui proces dăunator.
VIII. Bibliografie

[1] Stiinte – Manual pentru clasa a XI-a (L. Dumitrache, Ghe. Erdeli, etc.),
Ed.Corint,2006
[2] Stiinte – Manual pentru clasa a XI-a (M. Garabet, S. Fătu, J. Cîrstoiu),
Ed.All,2006