UNIVERSITATEA „SPIRU HARET

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI STIINTE ADMINISTRATIVE

TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI – SPECIALIZAREA DREPT SI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

TEMA CERCETARE „REALIZAREA DREPTULUI „

PROF. UNIV. DR. COSTICA VOICU

MASTERAND : BĂCESCU MIHAI ALEXANDRU

BUCUREȘTI
2020
 CUPRINS

1. REALIZAREA DREPTULUI

2. CONCEPTUL REALIZARII DREPTULUI

3. FORMELE REALIZARII DREPTULUI

A.Realizarea dreptului prin activitatea de executare si respectare a legilor

B.Realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de catre organele statului

4. BIBLIOGRAFIE

1
 REALIZAREA DREPTULUI

Produs complex al societatii, dreptul se infatiseaza ca o dimensiune inalienabila a

existentei umane in conditii social-istorice determinate. Semnificatia reglementarii prin norme
juridice a celor mai importante raporturi sociale este puternic subliniata de amplificarea, fara
precedent, a contactelor intrasociale, in procesul productiei, repartitiei si schimbului de activitati
dintre oameni.

Dreptul este determinat de scopuri care se impun actiunii. Esentialmente practic, dreptul
este nemijlocit legat de sarcinile majore ale actiunii de conducere a societatii. Ca un sistem de
norme si sanctiuni formalizate, dreptul reglementeaza conduita oamenilor in relatiile sociale,
121j99b drepturile lor fundamentale, statueaza functionarea institutiilor sociale, stabilind
principiile convietuirii sociale.

Eficienta actiunii legii juridice are la baza mecanisme psihosociale complexe. Legiuitorul
are in vedere asemenea mecanisme, iar in reglementarile diferitelor raporturi sociale sunt
prefigurate variante de comportament, in scopul prevenirii dezorganizarii. In aceasta perspectiva
legea este un important factor de progres si se constituie ca un instrument puternic al controlului
social. Imbratisand domeniul organizarii sociale, dreptul reprezinta o imbinare, pe baze obiective
– in raport de cerintele legilor dezvoltarii sociale – a unor acte de gandire si de experienta.
Nefiind un scop in sine si nici rezultatul unei vointe subiective, dreptul este, dimpotriva,
rezultatul unui proces complex de triere, de evaluare si valorificare a continutului concret-istoric
al raporturilor sociale.

Existenta si realizarea dreptului reprezinta conditiile ordinii publice. In general, ideea de

ordine semnifica o anumita succesiune in timp sau spatiu a lucrurior. Ordinea constituie premisa
esentiala a coeziunii sociale, fiind conditionata de existenta sistemelor normative si de traducerea
in viata a continutului preceptiv al acestora. In acest context se plaseaza si ordinea de drept, care
reprezinta desfasurarea vietii sociale in conformitate cu prevederile normelor juridice.

2
 1. CONCEPTUL REALIZARII DREPTULUI

Traducerea in viata a prevederilor cuprinse in normele de drept implica participarea unor

subiecte multiple (cetateni, organe de stat, organizatii nestatale), precum si asigurarea unui cadru
organizatoric care sa permita acestor subiecte sa-si valorifice din plin si nestingherit prerogativele
legale. Totodata, realizarea dreptului – inteleasa ca un proces – presupune posibilitatea
recunoscuta unor organe de stat de a actiona in domeniul asigurarii mijloacelor de restabilire a
ordinii de drept, in conditiile savarsirii unor fapte ce nesocotesc prevederile legale. Realizarea
dreptului este o confruntare a modelului general de conduita, construit de legiuitor, cu realitatea
concreta.

Analiza conceptului realizarii dreptului este de fapt analiza modului de implementare a

normei de drept in viata sociala, a modului in care societatea primeste norma de drept, o
incorporeaza in patrimoniul psihologic al individului. Conditiile generale ce caracterizeaza
climatul social-politic si ideologic determina in mod nemijlocit eficienta formelor juridice de
realizare a dreptului.

Consideram ca realizarea dreptului poate fi definita ca procesul transpunerii in viata a

continutului normelor juridice, in cadrul caruia oamenii ca subiecte de drept, respecta si executa
dispozitii normative, iar organele de stat aplica dreptul in temeiul competentei lor.

2. FORMELE REALIZARII DREPTULUI

Realizarea dreptului imbraca doua mari forme: realizarea dreptului prin respectarea si
executarea dispozitiilor legale de catre cetateni si realizarea dreptului prin aplicarea normelor
juridice de catre organele de stat si alte organisme sociale.

A. Realizarea dreptului prin activitatea de executare si respectare a legilor

Convietuirea sociala si coexistenta libertatilor implica modificari in natura relatiilor

sociale. Aceste modificari se reflecta in logica specifica a relatiilor interumane, ca puncte de
intersectie dintre societate si individ. In procesul schimburilor sociale, a comertului juridic, omul
isi modifica propria sa natura. Dreptul ofera posibilitatea comportarii in temeiul celei mai mari
libertati, a acelei libertati concepute ca o folosinta nelimitata a posibilului. In acelasi timp, cea
mai mare libertate nu poate proveni decat din cea mai mare rigoare, fapt de natura sa imprime o
traiectorie specifica atitudinii individului fata de lege.

3
 Edictat in vederea disciplinarii conduitelor umane in relatii sociale determinate, dreptul
ofera oamenilor modele de comportament, construieste tipologii subordonate unor scopuri
practice.

Reglementarea juridica – inteleasa ca o totalitate de forme de influentare a conduitei

oamenilor, de orientare a acestora pe fagasuri utile si convenabile convietuirii umane – se
structureaza in directa legatura cu pozitia individului in societate si cu interesul structurilor
politice si sociale.

Subordonarea conduitei individuale fata de conduita–tip continuta in normele de drept,

subordonare ce se concretizeaza fie in acte de respectare a legii, fie in acte de executare a
prescriptiilor juridice devine, in acest cadru, o forma importanta de realizare a dreptului.

Pentru ca dreptul sa fie respectat de catre cetatean, acesta trebuie sa cunoasca regulile
sale, iar statul trebuie sa ia masurile necesare de popularizare a actelor normative.

Din cultura juridica fac parte: conceptiile juridice, inclusiv creatia stiintifica din domeniul
dreptului; reglementarile juridice; starea legalitatii (climatul de legalitate) derivata din atitudinea
fata de lege, din educatia juridica. Cultura juridica are un rol formativ, alaturi de alte manifestari
ale culturii unei societati, cultura politica, economica etc.

Trasaturi ale realizarii dreptului, prin activitatea de exercitare si respectare a normelor

juridice.

a. Aceasta forma de realizare a dreptului implica indeplinirea comandamentelor cuprinse

in normele juridice, prin conformarea fata de dispozitiile normative.

b. Conformarea fata de conduita fixata prin normele de drept este rezultatul direct al
actiunii mai multor factori, cum ar fi: continutul dreptului, acceptarea legii de catre societate – ca
expresie a unor necesitati, ridicarea gradului vietii materiale si spirituale a oamenilor, sporirea
nivelului de cunostinte si perfectionarea instructiei scolare etc.

c. Ca volum si intensitate, aceasta forma de realizare a dreptului este mult mai bogata
decat cealalta forma – aplicarea dreptului, ea declansand un numar imens de situatii juridice la
care participa categoria cea mai mare de subiecti – cetatenii – precum si diferite organizatii
sociale.

4
 d. Din punctul de vedere al tehnicii juridice, activitatile implicate in realizarea acestei
forme sunt relativ mai simple; ele se pot desfasura si in fapt, fara incheierea unui act scris, fara
indeplinirea unor conditii de forma sau de fond speciale.

e. Ele sunt, bineinteles, compatibile si cu realizarea prin crearea si desfasurarea unor

raporturi juridice, in care drepturile si indatoririle participantilor se concretizeaza in legaturi
juridice statornicite prin normele de drept din cele mai diferite ramuri ale sistemului juridic.

f. Respectand si aducand la indeplinire (executand) normele dreptului, cetatenii isi

valorifica drepturile subiective, cu luarea in consideratie si a obligatiilor ce le incumba, in
procesul interactiunii sociale.

B. Realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de catre

organele statului

a) Notiunea aplicarii dreptului

In afara participarii specifice a cetatenilor si organizatiilor nestatale in procesul realizarii

dreptului, acesta este realizat si prin intermediul unor acte specifice de autoritate, emise de
organele statului in conformitate cu competenta rezervata lor prin lege.

Acte de aplicare a dreptului nu pot elabora decat organele statului, cetatenii realizand
dreptul prin executarea si respectarea normelor juridice.

La aplicarea dreptului participa, in principal, organe ale statului, in baza si in vederea

realizarii competentei acestora.

In esenta, aplicarea dreptului consta in elaborarea si realizarea unui sistem de actiuni

statale, in vederea transpunerii in practica a dispozitiilor si sanctiunilor normelor de drept.

Spre deosebire de realizarea dreptului prin executarea si respectarea prevederilor

normelor juridice, care se poate desfasura si in fapt, fara crearea unor raporturi juridice, aplicarea
dreptului este nemijlocit legata de nasterea si desfasurarea legaturilor juridice sub forma unor
taporturl de drept, in care un subiect este totdeauna un organ al statului care-si exercita
prerogativele potrivit cu competenta ce-i este rezervata prin lege.

5
 Aplicand dreptul organele de stat se manifesta ca purtatoare a atributelor puterii de stat;
actele lor de aplicare sunt acte de putere cu caracter individual, concret. Prin intermediul lor sunt
concretizate, in limita competentei ce le este repartizata prin normele juridice, drepturile si
obligatiile unor subiecti in cadrul raporturilor juridice determinate. De asemenea, prin emiterea
actelor de aplicare, organele statului stabilesc masuri de sanctionare a celor care nesocotesc
obligatiile ce le revin.

Drepturile subiectilor participanti la viata sociala, ca si obligatiile corelative, isi gasesc

izvorul in normele de drept. Organele de stat constata sau recunosc aceste drepturi. Aceasta
activitate are o valoare juridica deosebita si se inscrie, in mod hotarator, in randul formelor
juridice de realizare a dreptului.

In unele cazuri activitatea de aplicare a dreptului vizeaza restabilirea ordinii de drept

incalcate si aplicarea sanctiunii normei de drept. Este eronata opinia acelor autori care considera
ca aplicarea dreptului ar fi legata numai de constrangerea de stat sau care, restrangand, de
asemenea, aplicarea dreptului doar la restabilirea ordInii de drept incalcate, sustin ca actele de
aplicare a dreptului nu au valoare juridica propriu-zisa decat prin aceea ca ele restabilesc drepturi
si obligatii incalcate sau relatii cu privire la o anumita valoare. A restrange aplicarea dreptului de
catre organele de stat doar la aplicarea constrangerii, inseamna sa se saraceasca procesul aplicarii
dreptului de o parte importanta a continutului sau. Trebuie avut in vedere, de asemenea, ca actul
de aplicare a dispozitiei unei norme de drept difera prin continut, prin scop si prin destinatie de
actul de aplicare a sanctiunii normei de drept.

b) Notiunea si trasaturile actului de aplicare a dreptului

Ca activitate complexa, realizata prin declansarea si desfasurarea a nenumarate raporturi

juridice, aplicarea dreptului se concretizeaza intr-un rezultat specific – actul de aplicare.

Aplicarea dreptului reprezinta o activitate exercitata de organe ale statului si, in limite
determinate de organizatii nestatale, in forme special prevazute de actele normative.

Aplicarea dreptului, ca proces complex, se realizeaza in baza legilor si celorlalte acte

normative care compun sistemul juridic. Bazandu-se pe actul normativ si nu pe vointa subiectiva
a organului de stat care-l elaboreaza, actul de aplicare are aceeasi esenta ca actul normativ.
Aplicarea dreptului da expresie unei anumite competente a organelor de stat, competenta
determinata de lege si care desemneaza atributiile organelor de stat si limitele exercitarii acestora.
Realizandu-si atributiile, legal conferite, unele organe ale statului pot desfasura o activitate
specifica de elaborare normativa. Activitatea normativa se deosebeste de activitatea de aplicarea a
dreptului prin trasaturi de continut si forma.

6
 1. Activitatea de creatie in domeniul dreptului este rezervata doar unor categorii de organe
ale statului. In principiu, nimic nu se opune ca un organ care elaboreaza un act normativ sa poata
elabora si acte de aplicare.

Daca activitatea normativa este strict reglementata in competenta unor organe ale statului,
activitatea de aplicare poate fi realizata de orice organ al statului si, in limite determinate, chiar si
de organizatii nestatale.

2. Spre deosebire de actele normative care au un caracter general, impersonal, tipic,

injonctiv si irefragabil, actele de aplicare a dreptului sunt individuale, concret-determinate.

Avand caracter individual si nu general obligatoriu, actul de aplicare este nemijlocit legat
de activitatea unui organ de stat nominalizat si a altor subiecte (persoane fizice) concret
determinate.

3. Activitatea de elaborare normativa este subordonata unor reguli metodologice de

tehnica legislativa.

Avand un caracter subordonat, derivat, apartinand ordinii subnormative, actele de aplicare

a dreptului sunt elaborate in mod foarte diferit de la o ramura la alta si chiar in cadrul aceleiasi
ramuri de drept de la o institutie la alta.

4. Hotarul ce separa actul normativ de actul de aplicare il reprezinta continutul diferit,

scopul si formalitatea deosebita ale celor doua categorii de acte.

5. Spre deosebire de actul normativ, care functioneaza impersonal si difuz, actionand

continuu pana la scoaterea sa din vigoare, actul de aplicare a dreptului isi epuizeaza efectele in
momentul adoptarii sale de catre organul abilitat.

6. Spre deosebire de activitatea de executare si respectare a normelor de drept de catre

cetateni, in cursul careia ei pot sa incheie, prin acord de vointa, un raport de drept in temeiul unor
dispozitii legale ce le stau la dispozitie, actele de aplicare, bazanduse si ele pe prevederi ale
dreptului, apar totdeauna prin vointa unilaterala a unui organ al statului.

7. Data fiind importanta deosebita a reglementarii juridice a relatiilor sociale, exista reguli
precise privind intrarea in vigoare principiile de activitate si iesirea din vigoare a normei juridice.

Spre deosebire de actele normative, actul de aplicare devine obligatoriu, in principiu, din
momentul comunicarii lui partilor interesate.

7
 8. Din acest moment curge termenul de contestare a actului de catre partea nemultumita,
in legatura cu modul de solutionare a cazului (de calificare juridica a starii de fapt retinuta de
organul de stat).

c) Fazele procesului de aplicare a dreptului

Aplicarea dreptului, privita ca un proces complex, se desfasoara cu respectarea unor

cerinte legate atat de necesitatea stabilirii corecte a imprejurarilor de fapt, cat si de necesitatea
corectei aplicari a normei de drept ce reglementeaza situatia stabilita.

Fazele (stadiile) aplicarii dreptului constituie etape esentiale si necesare in desfasurarea

procesului de aplicare a normelor juridice, implicand atat operatiuni de conceptualizare, cat si
activitati tehnico-materiale de infaptuire practica a prevederilor legale.

Indeobste, se considera ca aplicarea dreptului cunoaste urmatoarele faze:

1) stabilirea starii de fapt;

2) alegerea normei de drept;

3) interpretarea normelor juridice;

4) elaborarea actului de aplicare.

Existenta acestor etape de aplicare nu inseamna in nici un caz fragmentarea, faramitarea

procesului de aplicare; in fapt, acest proces este un proces unitar. Pentru acest motiv este foarte
greu sa se stabileasca o distinctie neta intre aceste faze sau o ordine stricta a desfasurarii lor.
Aceste faze se intrepatrund si se conditioneaza reciproc.

8
 BIBLIOGRAFIE

1. TEORIA GENERALA A DREPTULUI, Simona Cristea

2. TEORIA GENERALA A DREPTULUI, Mihail Niemesch