Sunteți pe pagina 1din 188

DRAGII NOŞTRI CLIENŢI,

Ne bucurăm să vă primim în rândurile familiei Thermomix,


o familie numeroasă şi dornică de noi membri. Suntem aici
pentru voi, să vă întâmpinăm şi să vă îndrumăm spre a
avea o alimentaţie cât mai variată şi sănătoasă, gătind
chiar voi înşivă cu Thermomix. Iar de la „A mânca bine” la
„A te simţi bine” nu e decât un pas, pe care îl vom face
împreună.

Mâncarea este una din cele mai mari plăceri ale vieţii, de
aceea noi nu dorim să vă răpim această plăcere, ci să vă
ajutăm să v-o satisfaceţi dar, în acelaşi timp, să
benefi ciaţi şi de o alimentaţie sănătoasă şi care să vă
asigure aportul necesar de nutrienţi şi calorii. Alimentaţia
modernă ne-a împins aproape pe neştiute către un
dezechilibru alimentar, generator de carenţe, diverse
alergii, boli...

Alimentaţia echilibrată este o sumă de principii, un stil de


viaţă şi o cale spre o viaţă sănătoasă. Plecând de la faptul
că totul trece prin farfurie, alimentaţia echilibrată şi
regulile care o defi nesc trebuie să stabilească un echilibru
între necesarul de nutrienţi, vitamine şi minerale, fără
însă a ne umbri plăcerea de a mânca.

Nutriţioniştii şi maeştrii bucătari care fac parte din echipa


Thermomix au contribuit la întocmirea acestei cărţi, pe
care o dorim un ghid important în drumul vostru către
alimentaţia sănătoasă şi, implicit, către starea de bine pe
care o dorim cu toţii.

Mai mult decât atât, sperăm ca datorită nouă să


descoperiţi alimente şi gusturi noi ori să vă redeşteptaţi
dorinţa de a gusta alimente uitate.

1
CUPRINS
Dragii noştri clienţi,________________________1
Cuprins__________________________________2
Informaţii Generale________________________3
Thermomix - funcţii de bază_________________5
Reţete de bază___________________________22
Aperitive________________________________26
Garnituri pentru supe______________________43
Supe___________________________________47
Feluri principale__________________________83
Sosuri, dip-uri, baiţuri, creme de uns pe pâine_142
Garnituri_______________________________168
Deserturi_______________________________180
Prăjituri, aluaturi________________________196
Băuturi________________________________210

Pag. 2
INFORMAŢII GENERALE
• Reţetele sunt însoţite de o
Instrucţiuni de folosire
analiză a valorii nutritive,
Citiţi cu atenţie instrucţiunile de care vă indică valorile pentru
folosire Thermomix – şi pentru energie în kilocalorii şi
siguranţa dvs. – înainte sa kilojoule, hidraţii de carbon,
preparaţi prima mâncare cu grăsimi, albumină,
robotul dvs. Instrucţiunile de colesterină şi fibre. Cu aceste
folosire sunt foarte uşor de informaţii puteţi alege
înţeles pentru utilizator, astfel reţetele potrivite pentru
încât să puteţi deservi şi curăţi nevoile dvs. de alimentaţie.
corect robotul. Acolo veţi găsi şi
• Cantităţile de fructe şi
datele tehnice.
legume indicate în reţete se
referă la partea comestibilă a
Informaţii generale privind acestora.
reţetele
• Ouăle folosite în reţete sunt
• Toate reţetele din această mijlocii.
carte au fost verificate în
• Informaţiile privind timpul de
practică. Vă rugăm să
coacere şi temperaturile de
respectaţi la început cantităţile
coacere se referă la
din reţete, până ce vă veţi
alimentarea căldurii de sus şi
familiariza cu aparatul dvs.
de jos dintr-un cuptor
• Această carte conţine reţete electric obişnuit. Dacă
de bază excelente, pe care le folosiţi un cuptor cu aer
puteţi modifica şi rafina după fierbinte, va trebui să scădeţi
ce aţi dobândit o oarecare temperatura de coacere şi să
experienţă în gătirea cu prelungiţi în schimb timpul.
Thermomix. Respectaţi şi indicaţiile
producătorului cuptorului, la
• Este ştiut că gusturile sunt fel şi în cazul cuptoarelor cu
diferite. De aceea veţi adapta gaz. Atragem atenţia în mod
cantităţile indicate în reţete special că, în funcţie de
pentru condimente în funcţie producătorul lui, cuptorul
de propriul dvs. gustul. poate avea un mod de
încălzire diferit. De aceea,
• Rezultatul artei dvs. culinare timpul de coacere şi
cu Thermomix depinde şi de temperaturile indicate în
structura şi calitatea reţete sunt doar valori
ingredientelor folosite, care orientative, pe care le veţi
pot avea efect asupra timpilor adapta în funcţie de
de tocare sau gătire indicaţi. experienţa cu propriul dvs.
De aceea veţi găsi uneori cuptor.
cantităţi aproximative în
reţete. Verificaţi dacă gradul • De regulă în reţete se
de tocare al unor mâncăruri folosesc lianţi obişnuiţi,
crude corespunde gustului dvs. precum făina de grâu tip 405
sau dacă legumele sunt fierte sau amidon. În principiu,

Pag. 3
în felul dorit de dvs. puteţi face în aparat şi lianţi
din orez sau cereale
• Reţetele sunt concepute în integrale. Nu uitaţi că
general pentru patru persoane. mâncărurile legate cu făină
În cazul în care o reţetă se de orez au nevoie de timp
abate de la această regulă, pentru înmuiat şi umflare
acest lucru va fi consemnat. ulterioară, până au
consistenţa potrivită.

• În reţele noastre, se folosesc


de regulă verdeţuri
proaspete.

Pag. 4
THERMOMIX - FUNCŢII DE BAZĂ

5
Tocare, mărunţire

În principiu, se pot toca /mărunţi timp. Dacă se mărunţesc cantităţi


în Thermomix toate alimentele. mai mari, poate fi utilă folosirea
Astfel sunteţi scutiţi de spatulei. În reţetă veţi găsi o
achiziţionarea altor asistenţi de indicaţie corespunzătoare.
bucătărie, cum ar fi moara de
cereale, răzătoare, răzuitoare
etc. Atenţie, la tocarea Tocare
alimentelor, aparatul dvs.
lucrează într-adevăr foarte rapid, Thermomixul toacă nucile,
în special la treapta de turaţie verdeţurile, ceapa şi usturoiul la
înaltă. De aceea, recomandăm să fel de bine ca şi carnea sau
rămâneţi lângă aparat la început peştele. Verdeţurile se vor zvânta
şi să folosiţi mai degrabă o puţin cu o prosop de bucătărie
treaptă de turaţie mai mică înaintea de a fi tocate. Pentru a
pentru legume şi fructe, iar la face o tocătură, tăiaţi carnea sau
nevoie mai ajustaţi. Este valabil peştele în bucăţi, pe care le
pentru toate procesele de tocare:
puneţi la congelat timp de cca. 2
gustul determină rezultatul.
Încercaţi dvs. ce treaptă de ore. Astfel se poate toca mai
turaţie şi ce timp de tocare bine.
corespund gusturilor dvs.
În principiu, pentru tocare se
folosesc treptele de turaţie 4 –
10. Treapta 4 este potrivită
pentru o tocare brută, ca de ex.
pentru mâncăruri crude. Cu
treapta de turaţie 10 se vor
mărunţi mai degrabă alimentele
tari, ca de ex. cerealele şi
parmezanul. Eventual apăsaţi
pentru tocare şi tasta turbo în
intervale. Astfel se obţine un
anumit rezultat la anumite
preparate sau se economiseşte
6
Mărunţirea fructelor şi legumelor
Mărunţire reuşeşte deosebit de
uniform dacă folosiţi doar un

singur tip de alimente ori


alimente de consistenţă
asemănătoare la un proces
de mărunţire. Atenţie, tăiaţi
mai întâi alimentele în

bucăţi cât mai apropiate ca


dimensiuni, pentru a obţine
un rezultat bun.

Pag. 7
Raderea

În Thermomix se pot răzui pesmet din chifle uscate sau


alimentele de cea mai variată puteţi rade parmezan, în
consistenţă. Puteţi face aluat gradul de fineţe dorit şi în
pentru sufleul de cartofi, cantitatea dorită.

-
Măcinare
Thermomix macină orice tip de dvs. fără nici o problemă. Un plus
cereală, atunci când aveţi nevoie faţă de morile de cereale. De
pentru a prepara un aluat de regulă se macină pe treapta de
pâine sau prăjitură. Se poate viteză 10. Prin alegerea timpului
măcina chiar şi porumbul, care de măcinare, determinaţi dacă
este o cereală foarte dură. De cerealele vor fi prelucrate în
asemenea şi seminţele cu urluială sau făină fină. Pentru
conţinut de ulei, cum ar fi măcinat trebuie să folosiţi
susanul, macul sau seminţele de neapărat un bol de mixare uscat.
in pot fi măcinate de aparatul

Pulverizare
Cu Thermomix puteţi să preparaţi de turaţie 10. Trebuie să folosiţi
zahăr pudră sau zahăr vanilat. Se neapărat un bol uscat.
pulverizează de regulă pe treapta
Pasare
Datorită turaţiei înalte se pot a obţine o masă pasată omogenă,
pasa alimente de orice fel în este nevoie de o cantitate
aparatul dvs.: crema sau pasta minimă care se orientează după
de uns pe pâine, cremele şi, în tipul alimentului. Eventual
special, hrana pentru bebeluşi curăţaţi cu ajutorul spatulei masa
primesc în aparat o consistenţă pasată de pe pereţii bolului şi
cremoasă. De regulă, veţi folosi repetaţi operaţia.
treapta de turaţie 5 – 10. Pentru

Mixare
Mărunţiţi mai întâi fructele şi lichidul (apă, lapte sau suc) şi
legumele proaspete pe treptele selectaţi de regulă viteza 9 – 10.
de turaţie 5 – 6, adăugaţi apoi
Spălarea fructelor
Puteţi spăla fructele proaspete
într-un mod foarte igienic Sterilizare
folosind coşul de înăbuşire. Se
umple bolul cu apă în proporţie Dacă vreţi să sterilizaţi obiectele
de ¾, se adaugă 1 plic de bebeluşului vostru (sticle, tetine,
bicarbonat şi se acţionează 10 castronele etc.), nimic mai
sec. /viteza 10. Apoi fructele se simplu! Puneţi-le în coşul de
trec sub jet de apă. Metoda este înăbuşire sau în tava Varoma (ori
deosebit de eficientă pentru
chiar în ambele) şi reglaţi
fructe mici (struguri, fructe de
pădure etc.).
Amestecare
/Batere

Datorită tehnologiei sale deosebită a Thermomix. Nu mai


avansate, Thermomix permite cele trebuie să staţi la aragaz,
mai variate funcţii de aparatul amestecă pentru dvs. la
amestecare /batere – de la treapta de turaţie dorită,
amestecarea fi nă până la pasare, alimentând simultan cu căldură,
cu încălzire simultană, dacă se dirijată prin senzori. Deosebit de
doreşte. Această combinaţie — utilă este această funcţie de ex.
amestecare şi încălzire într-un la meniurile în bain-marie cum ar
singur aparat — este o proprietate fi sosul olandez.
THERMOMIX - FUNCŢII DE BAZĂ

Emulsionare
La emulsionare, lichidele precum omogenă. Maioneza, sosul
apa şi uleiul, care se resping Remulade sau Aioli reuşesc simplu
reciproc, se leagă cu gălbenuşul şi sigur în Thermomix.
de ou pentru a obţine o masă
THERMOMIX - FUNCŢII DE BAZĂ

Frământare ( )

Aparatul dispune de o treaptă de bine frământat şi să crească


aluat cu care puteţi prepara frumos la coacere. Blocaţi capacul
aluaturi dospite şi pentru pâine, cu ajutorul selectorului de turaţie
de înaltă calitate. Treapta de ( ), reglaţi timpul dorit şi apăsaţi
aluat funcţionează în regimul cu tasta pentru funcţia de aluat ( ).
intervale şi alternează rotirea pe La prepararea aluaturilor grele
stânga cu cea pe dreapta. Această este bine să rămâneţi lângă
funcţie asigură ca aluatul să fi e aparat
THERMOMIX - FUNCŢII DE BAZĂ

Funcţie Aliment Cantitate Viteza Timp


Răzuire Morcovi 700 g 5 3 secund
e
Varză albă /roşie 400 g 4 10-12 secund
e
Mere 600 g 5 3 secund
e
Ciocolată menaj, fină 200 g 8 5-7 secund
e
Ciocolată menaj, 200 g 7 4-5 secund
brută e
Ciocolată de lapte, 200 g 7 4-5 secund
brută e
Radere Chifle, brut 3 buc., tăiate în 5 10 secund
sferturi e
Chifle, fin 3 buc., tăiate în 7 15 secund
sferturi e
Pesmet, biscuiţi 250 g 6 15 secund
uscaţi e
Cartofi 1000 g, tăiaţi în 5 10-15 secund
sferturi e
Gouda, semitare 200 g, în bucăţi 5 5-7 secund
e
Parmezan 100 g, în bucăţi 10 15-20 secund
e
Măcinare Cereale, fin 250 g 10 1 minut
Cereale, brut 250 g 10 15 secund
e
Cafea 100 g 9 1 minut
Cafea 250 g 9 1½ minute
Alune, fin 200 g 7 10 secund
e
Alune, brut 200 g 6 5 secund
e
Mei 250 g 10 50 secund
e
Seminţe de in 200 g 9 15 secund
e
Seminţe de in, sparte 100 g 9 7-10 secund
e
Porumb 100-200 g 10 1½ minute
Migdale 200 g 7 10 secund
e
Mac 250 g 9 30 secund
e
Boabe de piper, brut 10 g 10 8-10 secund
e
Orez 100 g 10 1 minut
Susan, fin 200 g 9 15-20 secund
e
Pulverizare Seminţe de 20 g 10 1 minut
condimente
Zahăr 200 g 10 20 secund
e
Tocare Mirodenii 20 g 8 3 secund
e
Usturoi 1 căţel 8 2 secund
THERMOMIX - FUNCŢII DE BAZĂ
e
Ceapă 1 buc. (50 g) 5 3 secund
e
Cuburi de gheaţă 200 g 5 4 secund
e
Migdale 200 g 6 5-7 secund
e
Nuci 200 g 6 5-7 secund
e
Carne de vită 300 g, puţin 6½ 8-10 secund
congelată e
Pasare Vezi pagina 13
Mixare Shake de lapte 250-500 g fructe şi 1 l 10 20-30 secund
lapte e
Batere Albuşuri (cu fluturele de 3 4 2-3 minute
amestecare)
7 4 3½ minute
10 4 5½ minute
Frişcă (cu fluturele de 200 g 3 cca. 40 secund
amestecare) e
600 g 3-3½ cca. 3-3 minut
½ e1 *
Frământare Aluat fraged ca. 650 g 5 1 minute
Aluat dospit 900-1000 g Vit. 2-3 minute
aluat
Aluat de pizza ca. 600 g Vit. 2 minute
aluat
Emulsionar Maioneză ca. 300 g 3½ 5-10 minute

Chiar şi căldura reziduală este


Gătirea afi şată la terminarea procesului
de gătire şi răcirea lentă a
Doar Thermomixul vă oferă conţinutului bolului de mixare.
combinaţia genială de a amesteca Thermomix vă oferă trei
şi găti simultan cu un singur posibilităţi de gătire diferite, pe
aparat. Temperatura pentru gătit care le vom descrie pe scurt în
poate fi reglată exact şi se cele ce urmează:
măsoară permanent printr-un
senzor de temperatură,
Gătirea în bolul de mixare
menţinându-se constantă. Prin Gătirea în bolul de mixare se
apăsarea butonului selectaţi potriveşte foarte bine pentru
temperatura dorită pentru gătit. toate felurile de mâncare, la care
Atenţie, cu tasta de selecţie a mai întâi trebuie mărunţite
timpului trebuie să reglaţi timpul ingredientele. De exemplu, pentru
de gătire, altfel aparatul nu va sosuri, supe-creme, feluri unice
încălzi. De aceea, se recomandă de mâncare (Eintopf) şi
mai întâi reglarea timpului şi apoi marmelade adăugaţi ingredientele
temperatura dorită. O lumină în bol, le mărunţiţi timp de câteva
intermitentă vă indică secunde şi apoi le gătiţi la
temperatura selectată. Scala temperatura şi treapta de turaţie
luminoasă indică creşterea dorită. În timp ce aparatul
continuă a temperaturii. Când s-a lucrează, dvs. puteţi face altceva.
atins temperatura selectată, Sunetul de avertizare vă anunţă
lumina intermitentă se când este gata mâncarea. Dacă
preschimbă în lumină permanentă. doriţi să pasaţi ingredientele
1
Aceste date au valoare orientativă. Urmăriţi amestecarea în bolul de mixare şi continuaţi până când frişca se întăreşte la consistenţa dorită
THERMOMIX - FUNCŢII DE BAZĂ
gătite, puteţi să alegeţi treapta materialul pentru gătit a fost
de turaţie 10 sau să folosiţi tasta încălzit în bolul de mixare. Dacă
turbo. Pornirea lină împiedică doriţi să pasaţi mâncăruri pe care
mâncărurile care sunt mai le-aţi încălzit pe foc (de sosuri de
fi erbinţi de 60°C să stropească friptură), atunci măriţi doar
dintr-o dată din bol, datorită progresiv viteza.
creşterii turaţiei. Pornirea lină
funcţionează numai dacă
THERMOMIX - FUNCŢII DE BAZĂ

Gătirea în coşul de La gătirea cu aburi în coşul de


înăbuşire înăbuşire adăugaţi ½ litru lichid
în bolul de mixare – dacă în reţetă
Coşul de înăbuşire poate fi utilizat nu este indicată o altă cantitate –
fl exibil şi permite gătirea în aburi şi selectaţi treapta de încălzire
sau apă. Dacă doriţi, de exemplu, Varoma. Lichidul pentru gătit
să gătiţi orez sau găluşte poate fi aromatizat şi prin
sensibile, puneţi cantităţi adăugarea de vin, condimente sau
sufi cient de mari de lichid în bolul mirodenii şi formează astfel o
de mixare. Pentru gătirea în aburi bază minunată pentru sosuri.
a unor cantităţi mai mici de Fiertura trebuie să fi e lichidă. De
fructe, legume etc., cel mai aceea, ingredientele de îngroşare
potrivit este coşul de înăbuşire. În ca făina sau amidonul vor fi
combinaţie cu Varoma se poate adăugate în fi ertură doar după ce
prepara ca prin farmec un meniu aţi scos coşul de înăbuşire cu
complet într-un singur proces de alimentele gătite din bolul de
gătire. Cu toate acestea, aţi mixare. Lichidul îngroşat
folosit doar o singură sursă de obturează orifi ciile coşului de
energie, economisind astfel banii. înăbuşire şi împiedică procesul de
gătire.
THERMOMIX - FUNCŢII DE BAZĂ

Gătirea cu aburi în Varoma

Varoma este un termen artifi cial. Alimentele îşi păstrează gustul


Este compus din Vapeur propriu, precum şi forma şi
(denumirea franceză pentru aburi) culoarea. Dispuneţi ingredientele
şi aromă. Acest termen este un în Varoma şi, dacă doriţi, şi pe
program. Gătirea cu aburi este tava Varoma şi puneţi-l pe capacul
cea mai sănătoasă metodă pentru blocat al bolului de mixare.
gătirea, înăbuşirea, blanşarea, Atenţie la cantitatea minimă de ½
sterilizarea, încălzirea şi litru de lichid dacă gătiţi cu
dezgheţarea alimentelor. Varoma, iar timpul de gătire este
până la ½ oră, dacă nu este
În Varoma totul se găteşte indicat altceva în reţetă. Şi pentru
protejând conţinutul de vitamine gătirea în Varoma este valabil
şi substanţe nutritive, care nu se faptul că fi ertura se va îngroşa
dizolvă în apa de gătit. Puteţi abia după ce s-au gătit alimentele
renunţa complet la grăsimi. în Varoma.
THERMOMIX - FUNCŢII DE BAZĂ
THERMOMIX - FUNCŢII DE BAZĂ

Treapta de amestecare foarte cremoase. Nu trebuie depăşită


delicată ( ) viteza 4, altfel s-ar deteriora lamelele.
Este interzisă folosirea spatulei. La
Această treaptă precum şi nevoie, aşezaţi paharul de măsurare
treptele 1-3 sunt trepte de cu gura în jos.
amestecat. Ele amestecă
ingredientele lent şi cu Curăţarea
delicateţe. În treapta de
amestecare delicată, alimentele În cazul unei murdăriri uşoare,
nu se zdrobesc în timpul turnaţi apă fi erbinte şi eventual
amestecării. un strop de detergent de vase în
bolul de mixare şi mixaţi pe
Amestecare cu rotire pe treapta 5-6, cuplând şi decuplând
stânga ( ) de mai multe ori rotirea pe
stânga. Astfel se curăţă singur
La amestecarea cu rotire pe aparatul dvs. Dacă murdărirea
stânga şi turaţii minime, rămân este mai puternică, puteţi scoate
întregi şi cele mai delicate cuţitul din bol şi clăti bolul cu
alimente, mai ales dacă combinaţi capacul şi toate accesoriile ori să
această funcţie cu treapta de le spălaţi în maşina de spălat
amestecare delicată. Dacă se vase, unde se pot spăla şi
foloseşte rotirea pe stânga la o Varoma, tava Varoma şi capacul
reţetă veţi găsi acest simbol ( ) Varoma. Toate componentele din
înaintea treptei de turaţie. Dacă material plastic vor fi aşezate în
nu mai este nevoie de rotirea pe coşul superior al maşinii de spălat
stânga, nu uitaţi să comutaţi din vase, ca să fi e cât mai departe de
nou prin apăsarea tastei de rotire spiralele de încălzire.
pe stânga în direcţia de rotire.
Acest lucru este indicat în reţete Curry şi curcuma (turmericul) sau
prin simbolul ( ), la următorul zeama de lămâie pot colora
pas de lucru. Pe display puteţi /decolora materialul plastic. Cel
vedea mereu dacă aparatul este mai bine e să curăţaţi aceste
reglat pentru rotirea pe stânga piese imediat după folosire, în
maşina de spălat vase. Cuţitul se
Amestecarea cu fluturele va curăţa uşor şi repede doar sub
de amestecare jetul de apă de la robinet, pentru
ca garnitura de etanşare a
Fluturele de amestecare este potrivit lagărului cuţitului să nu devină
în special pentru a bate spuma de poroasă şi astfel să se deterioreze
albuş şi frişca. Fluturele de lagărul cuţitului. In nici un caz nu
amestecare se fixează pe cuţit. spălaţi cuţitul în maşina de spălat
Fluturele de amestecare se foloseşte vase.
numai pentru alimentele lichide sau
Gătirea în aburi: Timpul de gătire – treapta Varoma TM
31
Timpii de gătire indicaţi sunt preparatelor care urmează să fi e
orientativi. Ei depind de gătite. Cantităţile mici le gătiţi
cantitate, mărimea bucăţilor de cu aburi în coşul de înăbuşire iar
legume şi fructe şi de gustul dvs. cele mari în Varoma, aşezându-le
personal. distanţat. Dacă gătiţi simultan
în coşul de înăbuşire şi în
La calcularea timpilor am
Varoma, se va prelungi puţin
considerat că produsele sunt
timpul pentru gătit.
proaspete. Dacă se folosesc
produse congelate care au fost În bolul de mixare se va pune ½
dezgheţate, se prelungeşte cu litru apă sau fi ertură. Timpii de
câteva minute timpul de gătire gătit indicaţi în tabel se referă la
în funcţie de felul şi mărimea această cantitate de lichid .

Cantitat
Alimentul Timp de gătit Observaţii
e
Legume
Conopidă 500 g 18 minute desfăcută în bucheţele
Broccoli 500 g 12-14 minute desfăcută în bucheţele
Ciuperci 500 g 11-13 minute tăiate felii
(Champignon)
Varză de China 500 g 11-13 minute
tăiată în fâşii
Mazăre (congelată) 500 g 16-18 minute
nedezgheţate
Fenicul 500 g 16-18 minute
tăiat în felii
Fasole verde 500 g 22-24 minute
întregi
Cartofi 500 g ca. 30 minute
noi, mici
Gulii 500 g ca. 15 minute
tăiate în ştifturi
Morcovi (carote) 500 g 17-19 minute
mici întregi, foarte fi ni
Morcovi (carote) 500 g 20-22 minute
tăiaţi în felii
Ardei 500 g 10-12 minute
felii de ca. 1 cm
grosime
Praz 500 g 17-19 minute tăiat în inele
Sparanghel 500 g 22-24 minute tije de grosime medie
Spanac 500 g 11-12 minute
Varză creaţă 500 g 21-23 minute tăiată în fâşii
Zucchini 500 g 15-17 minute tăiat în felii de 1 cm
grosime
Fructe
Pere 500 g ca. 11 minute ½ fruct, copt
Mere 500 g ca. 12 minute sferturi de fructe
Caise 500 g 12-14 minute jumătăţi
Cireşe 500 g ca. 8 minute întregi, cu sâmburi
Piersici 500 g 8-12 minute ½ fruct
Prune 500 g ca. 12 minute jumătăţi
La procesul de gătire a fructelor contează foarte mult gradul lor de
coacere.
Carne şi mezeluri
Piept de pui 250 g 20-25 minute
Chifteluţe de carne 500 g ca. 25 minute mărimea caisei
Şniţel de curcan 250 g ca. 20 minute
Cârnăcior picant 5 buc. ca. 10-15 în funcţie de grosime
minute
Peşte şi fructe de
mare
Somon marin 200 g 13-15 minute
Somon 200 g ca. 15 minute
Păstrăv 2 ca. 15 minute
păstrăvi
Crevete 200 g ca. 13 minute
Midii în cochilie 500 g ca. 20 minute
REŢETE DE BAZĂ
R ETETE DE BAZĂ
Fierberea ouălor
• ouăle se pun în coşul de înăbuşire
4 ouă mijlocii • se pune apa în bolul de mixare, se agaţă
500 g apă coşul de înăbuşire, se închide, se aşează
paharul de măsurare şi se fierbe Varoma
/viteza 1. Timpul de gătire variază în funcţie
de cât de tare doriţi să fie oul (vezi tabelul
de mai jos).
• după fierbere, se pun scurt în apă rece.
Timpul de fierbere:
• 11 minute ou foarte moale (gălbenuş lichid,
albuş gelatinos)
• 12 minute ou moale (gălbenuş lichid, albuş
tare)
• 13 minute (gălbenuşul moale în mijloc)
• 14 minute ou fiert tare
• 15 minute ou fiert foarte tare
Observaţie: se pun până la 8 ouă mijlocii în
coşul de înăbuşire

Altitudinea la care vă aflaţi poate influenţa


durata de fierbere.

Spumă de ouă (cantitate


maximă) • montaţi fluturele de amestecare în bolul
10 albuşuri perfect curat şi uscat.
1 linguriţă zeamă de lămâie • puneţi albuşurile la temperatura camerei şi
zeama de lămâie în bolul de mixare şi bateţi
timp de
3 – 3½ min. /37°C /viteza 4.
Observaţie:Ouăle trebuie să fie la temperatura
camerei.
Pentru doar trei albuşuri, timpul de batere este
de numai 2 minute.
Supe de legume drese
• legumele se pun în bolul de mixare şi se
300 g legume mărunţesc timp de
(de ex. conopidă, 2 sec./viteza 6
broccoli, zucchini), în
bucăţi • se adaugă celelalte ingrediente şi se fierb
10 min./100°C/ viteza 4
500 g apă
• dacă se doreşte, se poate pasa supa timp de
250 g lapte
cca. 10 sec./ viteza 10
1 cubuleţ concentrat de legume
40 g făină sau făină de
orez
½ linguriţă sare
¼ linguriţă piper
30-40 g unt
Piure de legume – cartofi -
carne • legumele, carnea şi cartofii se pun în bolul de
Pentru bebeluşi în a doua mixare, se mărunţesc 4 sec. /viteza 5 şi se
jumătate a primului an de pun în coşul de înăbuşire
viaţă (6-12 luni) • se pune apă în bol, se aşează coşul de
înăbuşire şi se găteşte 15 min. /Varoma
R ETETE DE BAZĂ
100 g legumele dorite, în /viteza 1. Se scoate coşul de înăbuşire şi se
buc. captează lichidul rezultat.
50 g cartofi, în buc. • în bolul de mixare se pun 60g lichid rezultat
30 g carne de la fierbere, conţinutul coşului de înăbuşire,
zeama de portocale şi ulei de rapiţă şi se
400 g apă
pasează de 2 ori cca. 15 sec. /viteza 8.
40 g suc de portocale Eventual curăţaţi pereţii bolului cu ajutorul cu
1 lingură ulei de rapiţă spatulei între cele două faze de pasare.
R ETETE DE BAZĂ
Griş cu lapte
• montaţi fluturele de amestecare.
1000 g lapte
• puneţi toate ingredientele în bol şi gătiţi
100-120g griş 11 min. /90°C /viteza 2.
25 g zahăr • turnaţi grişul cu lapte într-un castron şi lăsaţi-
l să se răcească.
Variantă: în loc de zahăr puteţi folosi şi miere.
Dulceaţă de zmeură
• puneţi zmeura în bolul de mixare şi zdrobiţi-o
1000 g zmeură
1000 g zahăr gelifiant 1:1 5 sec. /viteza 5.
sau • adăugaţi zahărul gelifiant 1:1 şi fierbeţi cca.
500 g zahăr gelifiant 2:1 14 min. /100°C /viteza 2.
sau
• adăugaţi zahărul gelifiant 2:1 şi fierbeţi cca.
13 min./100°C / viteza 2.
• faceţi proba de gelatinare!
• turnaţi dulceaţa în borcane clătite cu apă
fierbinte, închideţi-le şi lăsaţi-le să stea 5
minute cu capul în jos.
Orez cu bobul lung
1000 g apă • puneţi apa şi sare în bolul de mixare.
½ linguriţă sare • puneţi orezul în coşul de înăbuşire, pe care îl
250 g orez cu bobul lung agăţaţi în bol şi gătiţi 30 min. /100°C
/viteza 1.

Rântaş
40 g unt • lăsaţi untul la topit 3 min. /100°C/viteza 1.
40 g făină • adăugaţi făina, care se lasă să se rumeneşte
puţin în unt
3 min. /100°C /viteza 1.
• acest rântaş este suficient pentru a lega 500
g fond sau lichid, la 6 min. /90°C /viteza 4.
Orez cu lapte
1000 g lapte • puneţi laptele, zahărul şi sarea în bol şi
50 g zahăr fierbeţi
1 priză sare 8 min./ 100°C/ viteza 1.
200-230 gorez cu bobul • adăugaţi orezul şi gătiți fără paharul de
rotund măsurare
30 min./ 90°C / / viteza 1. Apoi turnaţi
orezul cu lapte într-un castron şi lăsaţi-l să se
mai umfle timp de 15 minute.
Slănină (de tip Speck)
prăjită înăbuşit
• puneţi speck-ul în bol şi mărunţiţi-l 5 sec.
100 g slănină tip Speck /viteza 8, după care o prăjiţi înăbuşit 2½
în buc. brute min. /Varoma /viteza 2.
R ETETE DE BAZĂ
Frişcă bătută
• montaţi fluturele de amestecare.
200-600 gfrişcă lichidă • puneţi frişca în bolul de mixare şi bateţi-o la
consistenţa dorită, viteza 3.
• timpul necesar depinde de cantitatea,
temperatura şi conţinutul de grăsimi.
Observaţie: la nevoie, puteţi să adăugaţi zahăr
şi /sau întăritor de frişcă cu puţin timp înaintea
terminării.
Spaghete
• apa, uleiul de măsline şi sare se pun în bol
1500 g apă care se fierb cca. 12 min. /100°C /viteza 1
1 linguriţă ulei de măsline • se adaugă încet spaghetele prin orificiul
2 linguriţe sare capacului, se gătesc 8-10 min. /90°C /viteza
250 g spaghete 1 şi se scurge apa.
Observaţie: timpul de fierbere se alege în
funcţie de tipul de spaghete (vezi indicaţiile de
pe ambalaj) şi după consistenţa dorită!

Zahăr vanilat
• zahărul se pune cu vanilia într-un borcan şi se
1 păstaie vanilie, în buc. lasă ca. 2-3 zile la uscat.
200 g zahăr • puneţi păstaia de vanilie şi zahărul în bol şi
pulverizaţi
15 sec. /viteza 10 apoi le puneţi într-un vas
care se închide bine.
• 1 linguriţă cu vârf înlocuieşte aprox. 1
pacheţel de zahăr vanilat.
Orez integral
• puneţi apa şi sarea în bol.
1250 g apă • puneţi orezul integral în coşul de înăbuşire,
½ -1 linguriţă sare agăţaţi-l în bol şi fierbeţi 40 min./100°C
250 g orez integral /viteza 1.

Fierberea apei
• cca. 5 min. /100°C /viteza 1
500 g apă • cca. 7½ -8 min. /100°C /viteza 1
1000 g apă Timpul de fierbere depinde de temperatura
iniţială a apei.
Prăjirea înăbuşită a cepei
• puneţi ceapa în bol şi mărunţiţi-o 4 sec.
70 g ceapă /viteza 5.
20 g ulei de măsline • adăugaţi uleiul de măsline şi prăjiţi înăbuşit
2½ min./ Varoma /viteza 1.
33 Aperitive
APERITIVE
Mere – morcovi crude_____________________27
Salată de crudităţi________________________27
Salată de fetică cu smântână şi curry_________28
Pateu de somon cu dip din brânză de vaci cu piper_31
Piftiuţe de sfeclă roşie cu sos de smântână dulce_33
Porumb în sos de roşii_____________________35
Sufleu de ciuperci şi ţelină__________________35
Sufleu de legume_________________________37
Salată de vinete şi ţelină___________________37
Pate de ficat_____________________________38
Salată de icre____________________________38
Unt de casă______________________________39
Zacuscă (reţetă raw vegan)_________________39
Chifle cu măsline__________________________41
Cartofi cu praz şi şuncă_____________________41
Pogaci cu jumări__________________________42
Mere – morcovi crude
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 6 SEC.

400 g mere, în 1.Puneţi toate ingredientele în bolul de


optimi mixare şi mărunţiţi-le cu ajutorul spatulei
250 g morcovi, în 6 sec./viteza 5.
buc.
50 g frişcă
20 g zeamă de
lămâie
¼ linguriţă sare

O B S E R VAŢ I E :
Rapid şi simplu.

VARIANTE:
Această mâncare crudă poate fi fi nisată cu 50 g stafi de sau
alune tocate.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


451 kJ/108 kcal; grăsimi: 4g; albumine: 1g; hidraţi de
carbon: 15g; fi bre: 4,3g; colesterină: 14 mg

Salată de crudităţi

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 6 SEC.

500 g legume /fructe 1. Puneţi toate ingredientele în bol şi


(de ex. ţelină, mărunţiţi-le, ajutându-vă eventual de
gulii, sfeclă
spatulă 4-6 sec./viteza 5.
roşie, toate
soiurile de varză,
rădăcinoase,
praz, mere, pere)
20 g ulei
20 g oţet
1
linguriţ
ă sare cu mirodenii
1 priză piper
1 priză zahăr

35 Aperitive
O B S E R VAŢ I E :
Timpul de mărunţire depinde de consistenţa fructelor şi
legumelor folosite.
Rapid şi simplu.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


400 kJ/95 kcal; grăsimi: 5g; albumine: 1g; hidraţi de
carbon: 10g; fi bre: 2,7g; colesterină: 0mg

Salată de fetică cu smântână şi


curry
CCA. 4
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

40 g nuci 1. Puneţi nucile în bolul de mixare, tocaţi-


1 căţel de usturoi le cca.
80 g ceapă 4 sec. /viteza 5 şi turnaţi-le într-un bol.
10 g ulei de fl oarea 2. Puneţi usturoiul şi ceapa în bol şi mărunţiţi-
100 g soarelui le
2 mere cu coajă, 4 sec. /viteza 5
linguriţe sferturi
curry 3. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 3 min. /
100 g
20 g smântână 100°C /viteza 1
½ fermentată 4. Adăugaţi merele şi mărunţiţi-le 4 sec.
linguriţă oţet de fructe /viteza 5
1 priză sare
5. Adăugaţi curry, smântâna fermentată, oţetul
300 g piper
de fructe şi piperul, amestecaţi-le 20 sec. /
fetică ori alt tip de
salată
/viteza 3 şi amestecaţi-le cu grijă într-un
castron împreună cu fetica (salata).
6. Presăraţi cu nucile tocate şi serviţi.

VARIANTĂ:

Garnisiţi salata cu jumătăţi de roşii cocktail sau bucăţele


de ardei roşu ori gogoşar

V ALOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


638 kJ/152 kcal; grăsimi: 12g; albumine: 4g; hidraţi de
carbon: 7g; fi bre: 3g; colesterină: 9mg

36 Aperitive
Pateu de somon cu dip din brânză de
vaci cu piper
2 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E COAC ERE
1H

Pateul: Pateul:
2 mărar (40 g)
legături 1. Puneţi mărarul în bolul de mixare,
500 g file de somon crud, mărunţiţi-l cca. 15-20 sec. /viteza 8 şi
congelat, în bucăţi puneţi-l deoparte. Păstraţi 2 fi re de
2 fileuri de păstrăv mărar pentru decorat.
afumat
2. Puneţi fi leul de somon în bol şi
2 ouă
mărunţiţi-l cu ajutorul spatulei 5 sec.
200 g brânză cremă
/viteza 5
1 sare
linguriţă 3. Adăugaţi fi leul de păstrăv şi mărunţiţi-
¼ piper proaspăt măcinat l
linguriţă 5 sec. /viteza 5
100 g smântână
100 g crevete 4. Adăugaţi ouăle, brânza-cremă, sarea,
piperul şi smântâna, amestecaţi-le fi n 40
Dip din brânză de vaci sec. /viteza 4. Jumătate din pasta de
120 g Quark - brânză de vaci peşte se scoate din bol, se pune într-o
(20%) tavă (de chec, 25 cm) tapetată cu hârtie
200 g crème fraîche (sau de copt şi se acoperă cu 80 g crevete.
Almette cu smântână )
1 boabe de piper verde 5. Adăugaţi mărarul tocat în cealaltă
lingură jumătate de compoziţie din bol,
1 praf sare amestecaţi 10 sec. /viteza 3 , şi
1 priză piper, proaspăt măcinat întindeţi peste crevete, presând uşor.
puţină zeamă de lămâie 6. Tava se acoperă cu folie de aluminiu şi
se coace în cuptorul preîncălzit la 175°C,
timp de 60 minute, pe şina din mijloc.
7. Scoateţi pateul din tavă, lăsaţi-l să se
răcească şi ornaţi-l cu 20 g crevete şi 2
fi re de mărar.
Dip din brânză de vaci cu piper:
Puneţi în bolul de mixare toate
ingredientele pentru dip, amestecaţi-le
20 sec. /viteza 4 şi serviţi-l cu pateul .

37 Aperitive
VARIANTĂ
În loc de mărar proaspăt, puteţi folosi şi mărar congelat.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


968 kJ/231 kcal; grăsimi: 18g; albumine: 16g; hidraţi
de carbon: 2g; fi bre: 0,2g; colesterină: 112mg

O B S E R VAŢ I E :
Pateul arată foarte elegant pe un bufet ori ca aperitiv,
decorat în felii pe farfurii. Pateul poate fi copt cu o zi
înainte .

38 Aperitive
Piftiuţe de sfeclă roşie cu sos de
smântână dulce

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 5 MIN.


T O TA L 6 H

Pateul:
5 foi gelatină 1. Înmuiaţi gelatina conform instrucţiunilor de
pe ambalaj.
1 leg. mărar
mică 2. Puneţi mărarul în bol şi mărunţiţi-l 3 sec.
250 g sfeclă roşie /viteza 8
(din borcan)
3. Adăugaţi sfecla roşie (scursă, iar zeamă se
100 g ceapă mică
păstrează) şi ceapa şi mărunţiţi-le 3 sec.
perlată
(borcan), /viteza 5
scursă
4. Adăugaţi mierea, hreanul, ¼ linguriţă piper şi
20 g miere ½ linguriţă sare, amestecaţi-le 3 sec./ /viteza
15 g hrean 3 şi distribuiţi-le în tăviţe porţionate.
preparat (din
borcan) 5. Puneţi 200 g fi ertură de sfeclă roşie, 1 priză
piper după
piper şi ¼ linguriţă sare în bol şi încălziţi 3½
gust min. /70°C / /viteza 1.
sare după 6. Adăugaţi gelatina stoarsă, dizolvaţi în
gust fi ertură
Sos de smântână dulce:
30 sec. /viteza 4 , turnaţi în tăviţe, amestecaţi
puţin cu spatula şi lăsaţi minim 6 ore să se
200 g smântână închege gelatina – de preferat peste noapte.
dulce
7. Scufundaţi tăviţele scurt în apă fi erbinte şi
50 g lapte
răsturnaţi piftia pe farfurii.
1 oţet din vin
linguriţă alb Sosul de smântână dulce:
1 priză sare 1. Puneţi smântâna, laptele, oţetul din vin alb,
1 priză piper sarea şi piperul în bol şi amestecaţi cca. 10
40 g salată frisée sec./viteza 2.
pentru decor 2. Ornaţi piftiile cu smântână şi salată frisée şi
serviţi-le .

V A LOAR E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

767 kJ/183 kcal; grăsimi: 11g; albumine: 6g; hidraţi de


carbon: 16g; fi bre: 2,5g; colesterină: 34mg

O B S E R VAŢ I E :

Foarte potrivită pentru când aveţi oaspeţi.

39 Aperitive
Porumb în sos de roşii
35
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E SEC.

600g porumb 1. Spălaţi roşiile, tăiaţi-le şi îndepărtaţi


500g roşii bucăţi sâmburii.
60g ulei de
măsline 2. Puneţi roşiile în bol, împreună cu uleiul de
20g usturoi măsline şi restul ingredientelor, în afară de
10g boia de ardei porumb şi se mixează
dulce 15 sec. /viteza 8.
sare după 3. Adăugaţi porumbul şi amestecaţi 20 sec. /
gust
/viteza 2.
20g miere
50g oţet de vin
1 priză piper
1 fi r busuioc

O B S E R VAŢ I E
Un aperitiv vegetarian, se poate servi cu pâine prăjită,
grisine. .

Sufleu de ciuperci şi ţelină


CCA 30
SEC.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L - - - - -

300g pulpă de porc, bucăţi 1. Puneţi în bol carnea, ciupercile, ţelina


300g ciuperci, tăiate şi prazul şi hribii şi tocaţi 15 sec.
200g ţelină tulpină, tăiată /viteza 6.
bucăţi
2 ouă 2. Adăugaţi în bol sarea, piperul, ouăle şi
1g piper smântâna şi amestecaţi cu ajutorul
30g sare spatulei 10 sec. /viteza 4.
100g smântână
3. Răsturnaţi compoziţia într-o tavă de
100g praz
copt unsă în prealabil cu unt. Bateţi uşor
30g unt pentru uns tava
tava pentru a uniformiza conţinutul.
100g hribi
4. Acoperiţi sufl eul cu folie de aluminiu şi
puneţi tava în cuptorul preîncălzit la
180°C.
5. Sufl eul este gata când este frumos
rumenit deasupra.

40 Aperitive
Sufleu de legume
CCA. 10
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E SEC.

200g zucchini bucăţi 1. Puneţi în bol toate ingredientele, în


80g ardei capia, bucăţi afară de unt şi mărunţiţi-le 6 sec.
praz segmente de
100g 3cm
/viteza 8.
10g usturoi
2. Ungeţi cu unt un vas termorezistent şi
150g morcovi bucăţi
puneţi în el legumele mărunţite.
150g broccoli bucheţele
sare, piper după 3. Puneţi vasul în cuptorul preîncălzit la
gust
180°C, timp de
1 priză nucşoară
3 ouă 4. La sfârşitul coacerii, activaţi funcţia
20g unt
GRILL a cuptorului timp de cca. 5 min.
pentru a se rumeni.

Salată de vinete şi ţelină


CCA. 22
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

200g vinete 1. Curăţaţi şi spălaţi legumele, apoi tăiaţi-


150g ţelină tulpină le bucăţi, iar vinetele cuburi mici, de 1x1
100g praz, bucăţi cm.
30g usturoi
2. Puneţi în bol ţelina, prazul, usturoiul şi
100g roşii felii
înăbuşiţi
80g ulei
5 sec. /viteza 5.
80g măsline
30g oţet din vin 3. Adăugaţi uleiul, roşiile, pătrunjelul tocat,
80g zahăr pudră sarea, piperul şi înăbuşiţi 6 min. /Varoma /
1 frunze de /viteza 1.
legătură pătrunjel
sare, piper după 4. Adăugaţi apoi vinetele tăiate cuburi,
gust măslinele, zahărul pudră, oţetul şi fi erbeţi
15 min. /100°C/ /viteza .
5. Răsturnaţi salata într-un vas de sticlă şi
lăsaţi-o câteva minute să se răcească,
înainte de a fi servită.

41 Aperitive
Pate de ficat
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 10 MIN.

250 g fi cat de pasare 1. Puneţi fi catul, vinul, boabele de piper


2 frunze de dafi n şi frunzele de dafi n în bolul de mixare şi
8-10 boabe piper negru
fi erbeţi
½ pahar de Riesling (vin alb)
măsurare 8 min /80°C /viteza 1.
250g unt
2. Vărsaţi lichidul în care a fi ert fi catul,
1 lingură cognac
sare după gust
precum şi frunzele de dafi n şi boabele de
piper alb măcinat piper, apoi puneţi fi catul la răcit
după gust aproximativ 20-30 minute. (nu vă lăsaţi
înşelaţi de culoarea fi catului, el este
gata).

3. Puneţi untul, cognacul, piperul alb,


sarea şi fi catul răcit în bolul de mixare şi
amestecaţi progresiv până la viteza 9
ajutându-vă de spatulă până obţineţi o
masă fi nă omogenă. Gustaţi mousse-ul de
fi cat înainte de servire şi consumaţi-l cu
bagheta franţuzească. Puneţi pateul în
frigider minim 2 ore înainte de a-l
consuma.

Salată de icre
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 6 MIN.

50g icre de crap 1. Înmuiaţi pâinea în apă rece, apoi


sărate stoarceţi-o bine şi îndepărtaţi coaja.
30g pâine albă
4 linguri lămâie 1. Montaţi fl uturele de amestecare.
140-150g ceapă tocată fi n
2. Puneţi în bol icrele şi pâinea înmuiată şi
270g ulei de fl oarea
stoarsă şi reglaţi 5 min. / /viteza 2,5. În
soarelui
acest timp, turnaţi treptat uleiul şi zeama
de lămâie, alternativ, prin capac.
3. Înlăturaţi fl uturele de amestecare,
adăugaţi ceapa în bol şi amestecaţi 1
min. / / viteza .

42 Aperitive
Unt de casă
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 5 MIN.

500g frişcă lichidă 1. Montaţi fl uturele de amestecare


proaspătă
400g apă foarte rece 2. Vărsaţi frişca lichidă în bolul de mixare şi
(de la gheaţă) bateţi-o aprox. 4 min. /viteza 4 după care
vărsaţi zerul.
3. Adăugaţi apa rece, malaxaţi încă 10 sec
/viteza 4 . Se poate repeta această fază de
spălare a untului de 2 ori. “Spălarea
untului” face ca acesta să fi e mai alb şi mai
curat la fi nal.
4. Îndepărtaţi fl uturele de amestecare,
scoateţi din bol compoziţia obţinută şi, cu
ajutorul unui tifon curat sau a două fi ltre de
cafea, stoarceţi untul.
CUM SE FOLOSEŞTE :
Acest unt se poate folosi în acelaşi fel ca cel din comerţ. E
foarte bun pentru tartine .
VARIANTE:
Pentru a prepara cel mai bun unt cu verdeaţă, e sufi cient
să tocaţi verdeaţa dorită (busuioc, cimbru, ceapă verde,
pătrunjel, salvie) şi apoi să o încorporaţi într-un bulgăre
de unt: 10 sec. /viteza 3-4. Serviţi imediat pe felii de
pâine.

Zacuscă (reţetă raw vegan)


CCA 2
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

15 g ceapă 1. Puneţi ceapa şi usturoiul în bol şi


2 căţei usturoi mărunţiţi
după gust sare 3 sec /viteza 5.
după gust piper 2. Adăugaţi restul ingredientelor până la
280 g ardei roşii sau roşii şi ulei şi tocaţi 10 sec. /viteza 6.
capia decojiţi,
bucăţi 3. Adăugaţi roşiile şi mixaţi 5 sec. /viteza
100 g morcovi bucă ţi 5.
½ cimbru uscat
linguriţă 4. Scurgeţi compoziţia obţinută şi
70 g ţelină rădăcină, stoarceţi-o până la umiditatea dorită cu
bucăţi ajutorul a 2 fi ltre de cafea şi puneţi-o apoi
350 g roşii în bucăţi înapoi în bolul de mixare
aprox. 40 ulei cu gust
g neutru

43 Aperitive
44 Aperitive
Chifle cu măsline
4 MIN.
T O TA L 40
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

200g apă 1. Puneţi în bol apa, laptele călduţ, zahărul,


100g lapte călduţ uleiul, drojdia, făina, sarea, frământaţi 4
10g zahăr min. / / . Lăsaţi să dospească aproximativ
1 cub drojdie de bere o oră.
500g făină albă
10g sare 2. Daţi aluatului o formă rectangulară
150g măsline negre folosind sucitorul.
fără sâmburi
3. Puneţi măslinele pe suprafaţa aluatului.
Rulaţi aluatul formând un sul, presăraţi cu
făină şi tăiaţi sulul în segmente de 10cm.
4. Aşezaţi-le pe tava cuptorului, lăsaţi să
dospească încă 30 min . coaceţi în cuptorul
încălzit la 180°C timp de cca. 30 min., până
ce se rumenesc .

VARIANTĂ:
Cu verdeaţă: tocaţi ierburi aromatice (salvie, rozmarin,
pătrunjel, busuioc, măghiran, frunze de ceapă verde) şi
încorporaţi-le în aluat. Procedaţi ca în reţeta de faţă, fără
a adăuga măslinele.

Cartofi cu praz şi şuncă


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 32 MIN.

500g cartofi 1. Curăţaţi şi spălaţi cartofi i, apoi tăiaţi-i


100g praz cuburi şi puneţi-i în coşul de înăbuşire, cu
50g brânză 800g apă,
sare după gust 25 min. /Varoma /viteza 1.
50g ulei sau unt
800g apă 2. Tăiaţi prazul rondele fi ne, puneţi-l în bol,
adăugaţi uleiul sau untul şi înăbuşiţi 5
min. /100°C / /viteza .
3. Puneţi în bol cartofi i şi brânza rasă şi
amestecaţi
2 min. / /viteza .

45 Aperitive
Pogaci cu jumări
CCA.5 MIN.
T O TA L 1H 10
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

550g făină 1. Puneţiîn bol jumările şi tocaţi 6 sec.


250g jumări /viteza 5. Scoateţi-le din bol şi puneţi-le
90g untură deoparte.
2 gălbenuşuri
1½ drojdie 2. Puneţi în bol făina şi drojdia şi amestecaţi-
linguriţă uscată le
(sau 20g 5 sec. /viteza 3.
drojdie
proaspătă) 3. Adăugaţi untura, gălbenuşurile, laptele,
½ sare sarea, piperul şi frământaţi 4 min. / / .
linguriţă
4. Puneţi aluatul la dospit într-un loc cald,
200g lapte
timp de 15 min.
½ piper
linguriţă 5. Pe o suprafaţă de lucru presărată cu făină,
1 gălbenuş întindeţi aluatul într-o foaie dreptunghiulară
pentru uns
cu grosimea de aproximativ 1,5cm. Ungeţi
foaia cu jumările tocate.
6. Împăturiţi foaia de aluat astfel pregătită
aducând laturile una peste cealaltă, întâi
laturile lungi, apoi procedaţi la fel cu
capetele, aducându-le unul peste celălalt.
Lăsaţi aluatul să se odihnească timp de 15
minute.
7. Întindeţi aluatul cu sucitorul, apoi pliaţi-l
din nou ca în faza anterioară. Lăsaţi aluatul
să se odihnească 15 minute.
8. Repetaţi operaţia de la faza 7.
9. Preîncălziţi cuptorul la 180°C.
10. Întindeţi aluatul într-o foaie cu grosimea
de aproximativ 2cm şi decupaţi pogaci cu
ajutorul paharului de măsurare sau alt pahar
cu diametru mic
11. Aşezaţi
formele obţinute în tava tapetată cu hârtie de
copt, ungeţi-le cu gălbenuşul bătut şi coaceţi-
le la 180°C timp de 20-25 min.

O B S E R VAŢ I E :
Pentru un aspect mai apetisant, puteţi cresta uşor aluatul
în etapa 10,

46 Aperitive
GARNITURI PENTRU SUPE

Găluşte cu griş___________________________44
Găluşte cu măduvă________________________44
Biscuiţi cu mirodenii_______________________45
Regal (Eierstrich)_________________________45

Găluşte cu griş 8 P ORŢII

INGREDIENTE MOD DE PREPARARE 5 MIN.

150 g lapte 1. Puneţi laptele, untul, sarea şi nucşoara în bol şi


40 g unt încălziţi
½ sare 2 min. /90°C /viteza 1
linguriţă
2. Adăugaţi grişul şi hasmaţuchi, amestecaţi 10
2 priză nucşoară
sec. /viteza 4 şi gătiţi 2½ min. /100°C /viteza 3,
80 g griş
turnaţi într-un castron şi lăsaţi să se răcească.
1 lingură hasmaţuchi
3. Amestecaţi oul în pasta de griş răcită, din pastă
1 ou
formaţi găluşte mici şi le puneţi în supă sau
fi ertură clocotită, unde stau timp de 10-15 minute
până ce se ridică la suprafaţă .

OBSERVAŢIE:
Puteţi lăsa pasta de griş să se răcească în bol şi amestecaţi
oul
10 sec. /viteza 3 . Dacă pasta de griş este prea umedă, mai
adăugaţi puţin griş
VALOARE NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
525 kJ/125 kcal; grăsimi: 8g; albumine: 4g; hidraţi de carbon:
11g; fi bre: 1,1g; colesterină: 55mg
Găluşte cu măduvă
INGREDIENTE MOD DE PREPARARE 5 MIN.

100 g măduvă (din cca. 5 1. Puneţi măduva în bol, o topiţi 4½ min. /


oase) 90°C/viteza 3 şi o turnaţi printr-o sită de
80 g pesmet
ceai într-un castronel.
¾ sare
linguriţ 2. Spălaţi bolul şi ştergeţi-l.
ă
¼ piper 3. Puneţi măduva topită şi celelalte
linguriţ ingrediente în bol şi amestecaţi totul 20
ă sec. /viteza 5 cu spatula.
2 prize nucşoară
1 fi r frunze pătrunjel, 4. Formaţi găluşte mici din compoziţie şi
rupte de pe fi r lăsaţi-le să mai stea 10 -15 minute în supa
2 ouă sau fi ertura clocotită, până când se ridică la
suprafaţă.

OBSERVAŢIE:
Dacă nu este sufi cientă măduva din oase, puteţi completa cu
unt până la 100g. Eventual lăsaţi pasta la răcit, dacă este
prea moale pentru formarea găluştilor.
VALOARE NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
678 kJ/162 kcal; grăsimi: 13g; albumine: 3g; hidraţi de
carbon: 8g; fi bre: 0,6g; colesterină: 63 mg

Biscuiţi cu mirodenii
CCA. 4 MIN.
TOTAL 20
INGREDIENTE MOD DE PREPARARE MIN.

60 g parmezan 1. Puneţi parmezanul în bol, mărunţiţi 20 sec.


4 ouă /viteza 10 şi puneţi-l într-un bol.
60 g unt lichid, răcit 2. Curăţaţi bolul şi montaţi fl uturele de
1 frunze de cimbru amestecare.
lingură
80 g făină
3. Separaţi ouăle.
¼ sare 4. Puneţi albuşurile în bol si bateţi-le cca.
linguriţ 3 min. /viteza 4.
ă 5. Adăugaţi gălbenuşul şi untul şi amestecaţi
1-2 piper negru, 10 sec. /viteza 2.
prize proaspăt măcinat

48 Garnituri pentru supe


VALOARE NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
1384 kJ /330 kcal; grăsimi: 24g; albumine:14g; hidraţi de
carbon: 15g;
fi bre: 0,8g colesterină: 266mg
OBSERVAŢIE:
Biscuiţii rămaşi pot fi congelaţi.
VARIANTE:
Biscuiţii cu cimbru se potrivesc la supa cu ciuperci, biscuiţii
cu frunză de pătrunjel la supa de vită sau pui

Regal (Eierstrich)
INGREDIENTE MOD DE PREPARARE 10 MIN.

4 ouă 1. Puneţi în bol toate ingredientele, în afară de


120g lapte sau apă, şi amestecaţi 15 sec. /viteza 5
smântână dulce
2. Puneţi compoziţia de ouă într-o pungă
½
linguriţ
pentru congelator mai mare, împăturiţi
ă sare deschizătura pungii, dar nu o închideţi fi x şi
1 priză nucşoară
puneţi-o în coşul de înăbuşire, sau puneţi
compoziţia într-un bol termorezistent, pe
400g apă
care îl aşezaţi în coşul de înăbuşire.
3. Puneţi apă în bol, agăţaţi coşul de înăbuşire
şi gătiţi
10 min./ Varoma /viteza 1
4. Se mai lasă compoziţia încă 5 minute după
expirarea timpului în coşul de înăbuşire şi în
bol. După aceea se răstoarnă într-o tavă şi
se taie în pătrate, triunghiuri, etc.

49 Garnituri pentru supe


SUPE
Supă de legume italiană___________________49
Supă de cartofi germană___________________52
Supă de ceapă____________________________54
Supă cremă de zucchini____________________54
Supă cremă de legume_____________________55
Supă cremă de ardei_______________________57
Supă gulaş ungurească____________________57
Supă cremă de roşii_______________________59
Supă cremă rece de piersici_________________59
Consommé de legume (bază pentru supe)_____61
Consommé de legume cu os (bază pentru supe)_61
Supă de conopidă_________________________63
Supă cremă de crevete_____________________63
Supă cremă de ciuperci____________________65
Supă de legume__________________________65
Ciorbă de burtă___________________________66
Ciorbă ţărănească________________________66
Ciorbă cu perişoare________________________68
Supa bucătarului şef_______________________68
Supă de varză____________________________70
Supă de ciuperci__________________________70
Supă cremă de cartofi_____________________72
Borş de dovlecel__________________________72
Supă cremă de broccoli____________________74
Supă cremă de mazăre_____________________74
Ciorbă de fasole cu ciolan afumat____________76
Supă cremă de dovleac____________________76
Gazpacho din roşii portocalii________________78
Ciorbă de salată__________________________78
Borş de sfeclă____________________________80
Ciorbă de peşte___________________________80
Supă cremă de linte roşie___________________82

51 Supe
Supă de legume italiană
CCA. 30
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

50 g parmezan 1. Puneţi parmezanul, busuiocul,


½ linguriţă busuioc măghiranul şi pătrunjelul în bol,
½ linguriţă măghiran mărunţiţi 20 sec. /viteza 10 şi turnaţi
½ fi re pătrunjel totul într-un castronel.
1 ceapă (cca. 60 g),
2. Puneţi ceapa, morcovii, ţelina,
tăiată în sferturi
usturoiul şi roşiile în bol şi amestecaţi 4
1 morcov (cca. 100
g), în bucăţi sec. /viteza 5.
ca. 60 g ţelină, bucăţi 3. Adăugaţi uleiul şi zarzavatul mixt şi
2 căţei de usturoi înăbuşiţi
2 roşii, jumătăţi 3 min. /100°C / /viteza 1.
20 g ulei
4. Adăugaţi sare, piper, apă şi cubuleţul
300 g zarzavaturi
amestecate, tăiate de fi ertură şi gătiţi 17 min. /100°C /
cuburi, inele, /viteza 1 .
bucăţi. (de ex. praz,
varză albă sau
5. Adăugaţi tăiţeii de supă şi gătiţi mai
creaţă, gulii, departe cca.
mazăre, broccoli) 8 min. /100°C / /viteza 1 (timpul este
1½ sare în funcţie de tipul de tăiţei).
linguriţă.
6. Adăugaţi amestecul de mirodenii şi
1 priză piper
parmezan şi. amestecaţi 10 sec. /
900 g apă
/viteza 1-2.
2 cubuleţe concentrat de carne
sau legume
70 g tăiţei mici pentru
supă

O B S E R VAŢ I E :
Rapid şi simplu, se potriveşte şi pentru valorifi carea resturilor
de legume.

VARIANTĂ:
Cu 5 minute înainte de expirarea timpului, se adăugă prin
orifi ciul capacului 100 g spanac. În acest caz, se vor folosi doar
cca. 150 g zarzavat mixt.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


857 kJ /205 kcal; grăsimi: 10 g; albumine: 9 g; hidraţi de carbon:
9 g; fi bre: 4,8 g
colesterină: 27 mg

52 Supe
Supă de cartofi germană
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E
38 M I N .

1 morcov (cca. 80 g.) 1. Tăiaţi în cubuleţe morcovii, ţelina şi 100 g


ca. 200 ţelină cartofi şi puneţi-le cu inelele de praz în coşul
g de înăbuşire.
400 g cartofi
2. Puneţi apa şi sarea în bol, agăţaţi coşul de
50 g inele de praz,
înăbuşire şi gătiţi 14 min. /Varoma /viteza
partea verde
500 g apă
1.
după sare 3. Scoateţi coşul de înăbuşire, scurgeţi şi
gust păstraţi într-un vas lichidul de la gătit.
50 g ceapă, în buc.
4. Puneţi ceapa şi prazul alb în bol şi
50 g praz, partea albă
mărunţiţi
20 g unt
8 sec. /viteza 5.
2 concentrat de
cubuleţe carne sau legume 5. Adăugaţi untul şi înăbuşiţi 3 min.
50 g smântână /Varoma /viteza 2.
75 g crème fraîche (sau
Almette cu 6. Adăugaţi 300 g cartofi tăiaţi în bucăţi mai
smântână ) mari, 600 g lichid de la gătit (completat cu
3 prize piper apă) şi cubuleţul de concentrat de carne sau
legume şi gătiţi
18 min. /100°C /viteza 1 .
7. Adăugaţi smântâna, crème fraîche şi
piperul şi mixaţi
30 sec. /viteza 5.
8. Adăugaţi legumele gătite din coşuleţ şi
amestecaţi
2 min. /100°C / /viteza 2.

VARIANTĂ:
Cu 5 minute înainte de expirarea timpului, se adăugă prin
orifi ciul capacului 100g spanac. În acest caz se vor folosi
doar ca. 150g legume mixte.

O B S E R VAŢ I E :
Supă potrivită pentru musafi ri! Dacă vreţi să meargă şi mai
repede, puteţi mărunţi legumele şi în bolul de mixare cca.
5 sec. /viteza 4.
V ALOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
959 kJ /229 kcal; grăsimi: 14g; albumine: 5g; hidraţi de
carbon: 19g;
fi bre: 5,9g; colesterină: 42mg

53 Supe
Supă de ceapă
CCA. 22
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

100g praz, bucăţi 1. Ceapa şi prazul se toacă în bol 5 sec.


450 g ceapă, bucăţi /viteza 7.
70 g ulei sau unt
150g smântână
2. Adăugaţi uleiul sau untul şi înăbuşiţi
1 priză nucşoară
5 min. /100°C /viteza 2.
1 priză piper 3. Adăugaţi smântâna, apa, caşcavalul ras,
½ sare condimentele şi gătiţi 15 min. /100°C
linguriţă /viteza 2.
450g apă
100g caşcaval ras 4. Mixaţi supa timp de 30 sec. /viteza 8.
5. Serviţi supa cu crutoane.

VARIANTĂ:
Se toarnă în ceşti de supă termorezistente şi se pune o felie de
toast prăjită galben-auriu în fi ecare ceaşcă peste supă, se
presară cu brânză rasă şi se dă la cuptor cca. 5 min. la 200°C
V A LOAR E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
723 kJ /173 kcal; grăsimi: 11g; albumine: 2g; hidraţi de carbon:
7g; fi bre: 2,4g

Supă cremă de zucchini


CCA. 16
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

1 ceapă 1. Puneţi ceapa, usturoiul şi uleiul în bol şi mărunţiţi


1 căţel de usturoi 4 sec. /viteza 5.
1 ulei
2. Adăugaţi untul şi înăbuşiţi 3 min. /Varoma
linguriţă
1 unt
/viteza 1.
linguriţă 3. Adăugaţi zucchini şi mărunţiţi 6 sec. /viteza
500 g zucchini, în 5.
bucăţi
4. Adăugaţi apa, cubuleţele de concentrat, făina ,
600 g apă
sarea şi piperul, amestecaţi 5 sec. /viteza 5 şi
2 concentrat de
cubuleţe carne sau gătiţi
legume 12 min. /100°C /viteza 2.
40 g făină 5. Adăugaţi smântâna şi nucşoara şi pasaţi 15
1 sare sec. /viteza 6.
linguriţă
½ piper
linguriţă
2 prize nucşoară

54 Supe
100 g smântână
fermentată

VARIANTĂ:
Această supă poate fi finisată cu puţină brânză topită şi rulouri de
fire de ceapă Chives
V A LOAR E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
681 kJ/163 kcal; grăsimi: 11g; albumine: 4g; hidraţi de carbon:
12g; fibre: 2,1g; colesterină: 30mg

Supă cremă de legume


CCA. 18
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

300-500 g legume mixte: 1. Puneţi legumele şi cartofi i în bol şi mărunţiţi


de ex. 1 fi r de cu spatula
praz în buc. 5 sec. /viteza 5.
mari, 1 gulie
bucăţi, ½ ardei 2. Adăugaţi celelalte ingrediente, în afară de
bucăţi, 3 smântână, şi gătiţi 16 min. /100°C/viteza 1.
frunze varză
albă ascuţită, 3. Adăugaţi smântâna şi amestecaţi 2 min. /
1 morcov 80°C/viteza 4.
segmente.,
câteva
bucheţele de
broccoli
300 g cartofi , cuburi
1000 g apă
2 concentrat de
cubuleţe legume
1 sare
linguriţă
½ piper
linguriţă
2 prize nucşoară
100 g smântână

VARIANTĂ:
La alegere supa poate fi fi nisată cu brânză rasă, brânză-
cremă cu mirodenii sau usturoi.
O B S E R VAŢ I E :
Pentru această supă, puteţi folosi resturile de legume din
cămară. Pentru o supă şi mai cremoasă, pasaţi scurt la
viteza 8.
V A LOAR E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
680 kJ/162 kcal; grăsimi: 8 g; albumine: 4 g; hidraţi de
carbon: 17 g;
fi bre: 4,4 g; colesterină: 27 mg

55 Supe
Supă cremă de ardei
CCA. 15
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

100 g parmezan, bucăţi 1. Puneţi parmezanul în bol, măcinaţi 10


30 g unt sec. /viteza 10 şi răsturnaţi-l într-un vas.
30 g făină
2 ardei bucăţi,
2. Puneţi untul şi făina în bol şi rumeniţi
cca. 300g 3 min. /100°C /viteza 2.
(1 roşu şi 1
3. Adăugaţi ardeii şi mărunţiţi 8 sec. /viteza
galben),
750 g apă
7.
2 concentrat de 4. Adăugaţi apa, cubuleţele de concentrat de
cubuleţe legume legume, sarea, boiaua şi piperul şi gătiţi 10
1 sare cu mirodenii min. /100°C/viteza 2.
linguriţă
½ boia de ardei, 5. Adăugaţi parmezanul ras şi smântâna şi
linguriţă dulce mixaţi
2 prize piper 30 sec. /viteza 8.
50 g smântână

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


1085 kJ/259 kcal; grăsimi: 19g; albumine: 11g; hidraţi de
carbon: 11g;
fi bre: 3,1g; colesterină: 52mg

Supă gulaş ungurească


CCA. 1H 35
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

150g ceapă
20g usturoi
1. Puneţi ceapa şi usturoiul în bol şi mărunţiţi 5
100g ulei sau untură sec. /viteza 7 .
100g morcovi 2. Adăugaţi sarea, untura sau uleiul şi înăbuşiţi
rondele 3 min. /Varoma / /viteza 2.
50g ţelină cubuleţe
3. Adăugaţi legumele (morcovii, roşiile, ardeiul,
50g pătrunjel
rădăcină, ţelina şi pătrunjelul) şi înăbuşiţi 5 min./
cubuleţe Varoma/ /viteza .
80g ardei gras, 4. Adăugaţi boiaua de ardei şi condimentele şi
bucăţi amestecaţi
50g roşii bucăţi 5 sec. / /viteza 2.
½ chimen
linguriţă 5. Adăugaţi carnea şi gătiţi 10 min./Varoma /
½ sare /viteza .
linguriţă 6. Se adaugă apa în bol şi se mai fi erbe totul
1 priză piper 45 min. /100°C / /viteza .
320g muşchi de vită
200g cartofi
7. Puneţi apoi şi cartofi i în bol şi mai fi erbeţi
cubuleţe 15 min. /100°C / /viteza .

56 Supe
1000g apă
20g boia de ardei

O B S E R VAŢ I E :
Pentru o tăiere mai rapidă a legumelor, acestea se introduc bucăţi
în bolul de mixare şi se tastează 5-6 sec. /viteza 4.

57 Supe
Supă cremă de roşii
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA. 13 MIN.

1 căţel de usturoi 1. Puneţi usturoiul şi ceapa în bol şi mărunţiţi


1 ceapă (50 g) 3 sec. /viteza 5.
30 g unt
700 g roşii
2. Adăugaţi untul şi înăbuşiţi 2½ min.
70 g pulpă/pastă de
/Varoma /viteza 2.
roşii 3. Adăugaţi roşiile, pasta de roşii, sarea,
1 sare cu mirodenii zahărul şi condimentul pentru pizza şi mărunţiţi
linguriţ 5 sec./viteza 5.
ă
1 zahăr 4. Adăugaţi apa şi concentratul şi gătiţi
linguriţ 10 min. /100°C /viteza 2.
ă
1 condiment pentru 5. Adăugaţi ardeii copţi, cr ème fraîche,
lingură pizza busuiocul şi pătrunjelul şi amestecaţi 30
500 g apă sec. /viteza 8.
1 concentrat de
cubuleţ carne sau legume
100 g crème fraîche
( sau Almette cu
smântână
2-4 fi re busuioc, tocat
4 fi re pătrunjel, tocat
2-3 ardei capia copţi
şi curăţaţi

V ALOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


806 kJ/192 kcal; grăsimi: 14 g; albumine: 4 g; hidraţi de
carbon: 11 g; fi bre: 2,6 g; colesterină: 40 mg

VARIANTĂ:
În loc de condiment pentru pizza, puteţi folosi cimbru,
măghiran şi oregano. Un gust foarte bun îl dau şi rozmarinul
şi mărarul. Dacă aveţi verdeţuri uscate, adăugaţi în total 1
lingură. Dacă verdeţurile sunt proaspete, fi ţi atenţi la
cantităţi, deoarece gustul este mai intens. În loc de cr ème
fraîche puteţi folosi şi 100g smântână.

Supă cremă rece de piersici


CCA. 15
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E SEC.

800g piersici 1. Curăţaţi piersicile şi tăiaţi-le felii potrivite.


250g iaurt
50g smântână dulce
1 priză cuişoare

58 Supe
1 priză scorţişoară
100g zahăr

59 Supe
Consommé de legume (bază pentru
supe)
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 60 MIN.

60g ciuperci 1. Ingredientele se taie bucăţi, se


60g pătrunjel rădăcină introduc în coşul de înăbuşire, se adaugă
apa şi se fi erbe
200g morcovi 60 min. /Varoma /viteza .
2. La jumătatea timpului de fi erbere, se
80g ardei gras
adaugă condimentele.
140g ţelină

80g ceapă

100g roşii

30g sare

1g piper

1000g apă

Consommé de legume cu os (bază


pentru supe)
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 60 MIN.

500g os de vită
50g ţelină 1. Ingredientele se taie bucăţi, se introduc
200g morcovi în coşul de înăbuşire, se adaugă apa şi se
50g pătrunjel rădăcină fi erb
50g ceapă 60 min. /Varoma /viteza .
50g roşii 2. La jumătatea timpului de fi erbere, se
50g ciuperci adaugă condimentele .
1000g apă
30g sare
1g piper
50g ardei gras

60 Supe
61 Supe
Supă de conopidă
CCA. 26
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

380g conopidă 1. Se curăţă ceapa şi morcovii, se pun în


170g cartofi bolul de mixare şi se mărunţesc 8 sec.
80g morcovi /viteza 6.
70g ulei
100g ceapă 2. Se adaugă uleiul şi se călesc legumele
5g boia de ardei 5 min. /100°C /viteza 2.
1 priză piper 3. Adăugaţi boiaua de ardei şi condimentele,
½ sare amestecaţi 10 sec. / /viteza 3.
linguriţă
800g apă 4. Turnaţi apa în bol, adăugaţi cartofi i tăiaţi
½ pătrunjel verde cuburi, puneţi conopida în coşul de înăbuşire
legătură şi fi erbeţi
20 min. /Varoma / /viteza .
5. Cartofi i se mixează 10 sec. /viteza 10.
6. Scoateţi conopida din coşul de înăbuşire şi
adăugaţi-o în supă.
7. În momentul servirii, decoraţi cu frunze de
pătrunjel verde, proaspăt tocate.

Supă cremă de crevete


CCA. 26
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

250g crevete 1. Puneţi în bol morcovii tăiaţi, ceapa,


100g morcovi tăiaţi bucăţi usturoiul şi roşiile şi mărunţiţi 7 sec.
50g ceapă /viteza 6.
40g roşii
1 buc.foi de dafi n 2. Adăugaţi untul, 200g de crevete şi
5g usturoi înăbuşiţi
100g unt 6 min. /100°C /viteza 1.
150g vin alb 3. Turnaţi apa, 100g din vinul alb, frişca
40g cognac
lichidă, sarea, piperul, foaia de dafi n şi
200g fi şcă lichidă
reglaţi
sare, piper alb după
gust 12 min. /Varoma /viteza .
10g amidon 4. Mixaţi ingredientele 1 min. /viteza 10.
150g apă

62 Supe
63 Supe
Supă cremă de ciuperci
CCA. 16
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

500g mix de ciuperci 1. Prazul curăţat şi tăiat segmente se pune în


de pădure bolul de mixare şi se toacă 7 sec. /viteza 6.
100g praz, bucăţi
2. Se adaugă untul, ciupercile, sarea, piperul şi
100g unt
se călesc
250g smântână
5 min. /100°C /viteza 2.
½ sare
linguriţă 3. Adăugaţi smântâna şi apa în bol şi pasaţi
4 sec. /viteza 7.
1 priză piper
150g apă 4. Fierbeţi apoi supa obţinută 10 min. /
100°C /viteza 1 .
5. Supa cremă de ciuperci se poate decora cu
frunze de pătrunjel proaspăt tocate.

Supă de legume
CCA. 36
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

250g morcovi 1. Ceapa şi morcovii se pun în bolul de mixare


100g conopidă şi se mărunţesc 7 sec. /viteza 6.
80g mazăre 2. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 6 min.
50g ciuperci /Varoma /Viteza .
100g ceapă
3. Turnaţi apa în bol, adăugaţi sarea, piperul şi
60g ulei restul legumelor şi gătiţi 20 min. /Varoma /
½ sare /viteza .
linguriţă
4. La expirarea timpului, se adaugă orezul şi se
1 priză piper
mai fi erbe
50g orez 10 min. /Varoma / /viteza .
1000g apă

64 Supe
Ciorbă de burtă
CCA. 52
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

400g burtă de vită 1. Curăţaţi morcovii, puneţi-i în bolul de mixare


100g ardei capia şi mărunţiţi
300g os de vită 10 sec. /viteza 6 . Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi
200g morcovi 10 min. /Varoma /viteza 3. Goliţi conţinutul
100g ulei bolului într-un bol şi daţi deoparte.
2 gălbenuşuri
2. Puneţi în bol oasele cu 1000g apă şi fi erbeţi
150g smântână
20 min. /100° /viteza . După fi erbere,
15g sare
scoateţi-le din bol şi puneţi-le deoparte.
1g piper
30g oţet 3. În zeama rezultată de la fi erbere, puneţi
1000g apă burta tăiată fâşii, ardeii capia tăiaţi bucăţele,
sarea, piperul şi fi erbeţi
20 min. /Varoma / /viteza 1.
4. Adăugaţi în bol morcovii înăbuşiţi.
5. Amestecaţi gălbenuşurile cu smântâna şi cu 2
polonice de supă din bol. Tastaţi 1 min. /viteza
4 şi turnaţi treptat compoziţia de gălbenuşuri şi
smântână prin orifi ciul capacului.
6. Se serveşte cu ardei iute şi cu adaos de
smântână după gust.

Ciorbă ţărănească
CCA. 45
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

200g pulpă de viţel 1. Turnaţi în bol 800g apă, puneţi carnea în


100g morcovi coşule de înăbuşire şi fi erbeţi 20 min.
70g pătrunjel /Varoma /viteza 1 . Scoateţi carnea şi tăiaţi-o
rădăcină cuburi, apoi daţi deoparte.
70g ţelină rădăcină
100g ardei
2. Goliţi bolul de mixare.
100g roşii 3. Spălaţi şi curăţaţi legumele, tăiaţi-le
50g ulei bucăţi, puneţi-le în bolul de mixare tocaţi-le 4
sare, piper sec. /viteza 6 .
1 lingură leuştean 4. Adăugaţi în bol uleiul şi înăbuşiţi
2 linguri oţet 5 min. /Varoma / /viteza 1 .
80g ceapă
800 + 800 apă 5. Turnaţi în bol 800g apă, sarea şi
g condimentele,
apoi puneţi carnea în bol. Fierbeţi
20 min. /100°C/ /viteza .
6. Adăugaţi oţetul şi serviţi.

65 Supe
Ciorbă cu perişoare
CCA. 31
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

80g morcovi 1. Curăţaţi legumele şi tăiaţi-le bucăţi.


60g ţelină rădăcină
2. Puneţi în bol legumele astfel tăiate şi
60g pătrunjel
mărunţiţi
rădăcină
50g ceapă
5 sec. /viteza 6.
50g ardei gras 3. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 5 min./100°C/
50g roşii /viteza .
200g carne de porc
tocată 4. Turnaţi în bol apa, adăugaţi condimentele,
50g orez sarea şi fi erbeţi 10 min. /Varoma / /viteza
1 ou .
100g smântână 5. Puneţi carnea, orezul, oul, sarea şi piperul
2 gălbenuşuri într-un castron şi amestecaţi-le pentru a
1000g apă obţine o compoziţie omogenă.
sare, piper după
gust 6. Formaţi perişoare din compoziţia obţinută
10g ulei şi dispuneţi-le în coşul de înăbuşire.
1 frunze de Introduceţi coşul în bol şi fi erbeţi
linguriţă leuştean 15 min. /Varoma / /viteza .
proaspăt
10g oţet 7. La terminarea fi erberii, scoateţi coşul de
înăbuşire din bol.
8. Amestecaţi într-un castronel gălbenuşurile
cu smântâna şi turnaţi amestecul prin orifi ciul
capacului. Amestecaţi
10 sec. / /viteza 3.
9. Turnaţi ciorba într-o supieră, adăugaţi
perişoarele şi serviţi cu ardei iute şi leuştean
proaspăt tocat.

Supa bucătarului şef


CCA. 30
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

100g morcovi 1. Curăţaţi legumele şi tăiaţi-le bucăţi, iar


80g ţelină rădăcină roşiile şi ciupercile în sferturi.
100g ciuperci
2. Puneţi în bol legumele astfel tăiate — mai
120g ceapă
puţin cartofi i şi mazărea— şi mărunţiţi 4
80g ardei gras
sec. /viteza 6.
80g roşii
100g mazăre 3. Adăugaţi uleiul, sarea, piperul şi înăbuşiţi
200g cartofi cuburi 8 min. /Varoma / /viteza 1.
80g ulei
900g apă

66 Supe
sare, piper după
gust
½ frunze de
legătură pătrunjel verde

67 Supe
Supă de varză
CCA. 25
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

400g varză felii 1. Tăiaţi varza în clini, scoateţi cotorul şi


150g ceapă bucăţi puneţi deoparte.
100g cartofi , bucăţi
2. Puneţi în bol ceapa, şi cartofi i şi mărunţiţi-le
200g ciolan afumat,
fără os, tăiat
cuburi 3 sec. /viteza 6.
2 cimbru 3. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 5 min. /100°C /
linguriţe
/viteza 1.
10g boia de ardei
dulce 4. Tăiaţi ciolanul cubuleţe.
1 praf piper 5. Adăugaţi în bol boiaua de ardei, varza,
½ sare cuburile de ciolan, sarea, piperul, cimbrul, apa
linguriţă şi fi erbeţi
3 foi de dafi n 20 min. /Varoma / /viteza 1½.
60g ulei
900g apă 6. La servire, puteţi presăra cimbru în farfurie.

Supă de ciuperci
CCA. 27
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

400g ciuperci tăiate 1. Spălaţi şi curăţaţi ciupercile şi tăiaţi-le lamele


160g morcovi subţiri, apoi puneţi-le deoparte.
120g ceapă
2. Puneţi în bol morcovii şi ceapa şi tocaţi-le 5
60g ulei
sec. /viteza 6.
80g smântână
30g mălai 3. Adăugaţi uleiul, şi înăbuşiţi 6 min. /Varoma /
½ sare /viteza .
linguriţă
1 priză piper 4. Adăugaţi ciupercile, apa, sarea, piperul,
2 pătrunjel frunzele de pătrunjel şi gătiţi 20 min. /Varoma /
linguriţe verde /viteza .
900g apă
5. Puneţi într-un bol mic smântâna şi mălaiul,
amestecaţi-le şi turnaţi peste ele un polonic de
supă. Turnaţi apoi acest amestec în bol şi
amestecaţi 10 sec. / /viteza 2.
6. Turnaţi supa într-o supieră şi serviţi cu
smântână.

68 Supe
Supă cremă de cartofi
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA.25 MIN.

280g cartofi cuburi 1. Puneţi în bol cartofi i, ţelina rădăcină, ţelina


120g ceapă bucăţi tulpină, ceapa şi mărunţiţi-le 4 sec. /viteza 6.
120g ţelină rădăcină
bucăţi 2. Adăugaţi în bol untul şi înăbuşiţi
50g ţelină tulpină 6 min. /Varoma /viteza 2.
bucăţi 3. Turnaţi în bol apa, adăugaţi sarea,
2 foi de dafi n condimentele şi gătiţi
1 priză piper 18 min. /Varoma /viteza 1.
½ sare
linguriţă 4. Adăugaţi smântâna dulce şi mixaţi 1 min.
80g smântână dulce /viteza 10.
1000g apă
5. Serviţi cu crutoane.
100g unt

Borş de dovlecel
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA.20 MIN.

300g dovlecei 1. Spălaţi dovlecelul şi tăiaţi-l cubuleţe.


cuburi
120g ceapă bucăţi 2. Puneţi în bol ceapa şi ardeiul şi mărunţiţi 5
2 ceapă verde sec. /viteza 6.
legături 3. Adăugaţi în bol ceapa verde.
160g ardei bucăţi
150g roşii, cuburi 4. Turnaţi uleiul în bol şi înăbuşiţi 5 min.
½ mărar verde /Varoma / /viteza 1.
legătură tocat
5. Adăugaţi în bol dovlecelul, mărarul şi roşiile,
60g ulei
peste care turnaţi apa, borşul, sarea, piperul şi
300g apă fi erbeţi
150g borş 15 min. /Varoma / /viteza 1.
80g smântână
3 gălbenuş 6. Amestecaţi gălbenuşurile cu smântâna într-un
sare, piper bol şi puneţi peste ele 2 linguri de supă. Turnaţi
după gust încet acest amestec în supă şi amestecaţi 5 sec. /
/viteza 2.
7. După ce dregeţi supa cu ou şi smântână, ea nu se
mai fi erbe!

69 Supe
Supă cremă de broccoli
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 18 MIN.

500g broccoli bucheţele 4. Curăţaţi broccoli şi rupeţi-l bucheţele.


100g cartofi cuburi Curăţaţi cartofi i şi tăiaţi-i cuburi.
sare, piper după
5. Puneţi în bol broccoli şi cartofi i, turnaţi
gust
apa, adăugaţi condimentele şi fi erbeţi 18 min.
2 prize nucşoară
/100°C /viteza 2.
100g smântână dulce
1000g apă 6. Adăugaţi smântâna dulce şi mixaţi 15
sec. /viteza 10 .
7. La servire, puteţi decora supa cu fulgi de
migdale prăjiţi uşor .

Supă cremă de mazăre


CCA. 31
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

70g ulei de măsline 1. Turnaţi uleiul în bol şi tastaţi


pentru gătit 5 min /Varoma /viteza1 .
100g ceapă
100g praz bucăţi 2. Adăugaţi ceapa, prazul şi sarea, apoi
1 sare
mărunţiţi
linguriţ 4 sec. /viteza 4 . Cu ajutorul spatulei, adunaţi
ă ingredientele de pe pereţii bolului.
400g mazăre congelată
3. În continuare, înăbuşiţi 10 min. /Varoma
500g apă /viteza 2.
4. Adăugaţi mazărea congelată şi fi erbeţi
7min. /Varoma /viteza 2.
5. Adăugaţi apa şi mai fi erbeţi 5 min. /Varoma
/viteza 3.
6. Se aşteaptă 1 minut pentru a coborî un pic
temperatura, apoi tastaţi 3 min. /viteza7.

O B S E R VAŢ I E :
Puteţi decora cu bacon rumenit, crocant.
Mazărea congelată se poate înlocui cu mazăre proaspătă dar se
pierde din culoare.

70 Supe
Ciorbă de fasole cu ciolan afumat

CCA. 20
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

440g fasole boabe din 1. Puneţi în bolul de mixare ceapa, morcovii,


conservă ţelina, usturoiul, roşiile şi mărunţiţi 5 sec.
180g ciolan afumat /viteza 5 .
fără os, tăiat
cuburi 2. Puneţi uleiul peste legumele tocate şi
100g ceapă, bucăţi înăbuşiţi
120g morcovi, bucăţi 8 min. /Varoma / /viteza .
40g usturoi
3. Adăugaţi boiaua de ardei, sarea şi celelalte
50g ţelină rădăcină, condimente.
bucăţi
150g roşii decojite, 4. Răsturnaţi în bol fasolea boabe, adăugaţi
bucăţi bucăţelele de ciolan şi apa şi gătiţi 15 min.
sare, piper după /Varoma / /viteza .
gust
1 tarhon conservat
linguriţ
ă
10g boia de ardei
dulce
50g ulei
400g apă

Supă cremă de dovleac


CCA.19
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

30g ceapă 1. Puneţi ceapa în bolul de mixare şi


30-40g unt mărunţiţi-o
400g pulpă de bostan 3 sec. /viteza 5.
tăiată în bucăţi
100g cartof decojt 2. Adăugaţi untul şi înăbuşiţi 3 min.
tăiat cuburi /Varoma /viteza 1 .
450g apă 3. Adăugaţi dovleacul, cartofi i şi apa şi
1 sare fi erbeţi totul
linguriţă
15 min /100°C /viteza 2.
1 priză piper
150g smântână 4. Adăugaţi sarea, piperul şi smântâna şi
câteva chives mixaţi
fi re 1 min /viteza 10.
5. Serviţi supa în boluri şi decoraţi cu ceapă
chives presărată deasupra.

71 Supe
P R E Z E N TA R E
Puteţi decora cu câteva seminţe de dovleac presărate şi cu un fi r
de ulei din seminţe de dovleac.

72 Supe
Gazpacho din roşii portocalii

CCA. 2½
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

1000g roşii portocalii 1. Puneţi în bolul de mixare toate


1 căţelusturoi ingredientele, în afară de gheaţă şi ulei, şi
80g ardei mărunţiţi 30 sec /viteza 5 , iar apoi mixaţi
50gceapa 2 min /viteza 10 .
100g castraveţi
proaspeţi, bucăţi 2. Adăugaţi uleiul de măsline si reglaţi 1 sec /
15-20g oţet /turbo.
sare
3. Adăugaţi gheaţă şi serviţi rece.
50g ulei extra virgin
200g cuburi de gheaţă

Ciorbă de salată
CCA. 26
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

1 buc. salată verde, 1 6. Puneţi în bol ceapa şi usturoiul şi tocaţi


căpăţână mare, 4 sec. /viteza 6.
tăiată fâşii de 2cm
140g ceapă tăiată 7. Adăugaţi uleiul, baconul şi înăbuşiţi
sferturi 6 min. /Varoma / /viteza .
15g usturoi
8. Adăugaţi în bol apa, salata spălată şi
10g bacon
tăiată, oţetul, piperul şi fi erbeţi 15 min.
60g ulei
3 gălbenuşuri
/Varoma / / viteza .
20g oţet de vin alb 9. Între timp, pregătiţi într-o tigaie o
150g smântână omletă tare şi rumenită uşor. Tăiaţi-o în
sare, piper după pătrate mici şi adăugaţi-le în ciorbă. Reglaţi 5
gust min. /100°C / /viteza .
1000g apă
10. Amestecaţi smântâna cu gălbenuşurile şi
Omleta adăugaţi în acest amestec 2 linguri de ciorbă.
4 ouă
11. Apoi dregeţi ciorba turnând această
30g ulei compoziţie prin orifi ciul capacului, după care
sare după gust nu se mai fi erbe.

73 Supe
Borş de sfeclă

CCA.20
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

250g sfeclă bucăţi 1. Puneţi în bolul de mixare sfecla, cartofi i,


100g cartofi cuburi ceapa şi mărunţiţi 5 sec /viteza 5 , ajutându-
100g ceapă vă eventual de spatulă.
½ pătrunjel verde
2. Adăugaţi în bol pătrunjelul verde, cimbrul,
legătură tocat
sarea şi piperul.
500g borş
500g apă 3. Turnaţi borşul şi apa şi fi erbeţi 20 min. /
2 cimbru 100°C / /viteza 1.
linguriţe
1 praf sare
1 praf piper

Ciorbă de peşte
CCA. 37
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

1 morcov 1. Puneţi în bol legumele şi mărunţiţi


1 pătrunjel 2-3 sec. /turbo de 2-3 ori.
2 tulpină ţelină
2. Adăugaţi uleiul de măsline şi înăbuşiţi
1 ceapă
5 min. /Varoma / /viteza 2.
1 roşie decojită
½ ardei gras 3. Condimentaţi peştele şi puneţi-l în
50 ml Ulei de măsline recipientul Varoma.
500g Peşte cu cap şi
4. Adăugaţi în bol apa şi fi erbeţi 30 min.
coadă
Sare, piper după
/Varoma / / viteza .
gust 5. Înlăturaţi Varoma, scoateţi peştele şi
Şofran, opţional dezosaţi-l, după care adăugaţi bucăţile în bol.
1300g apă
6. Se poate acri cu borş, sau se poate drege
cu zeamă de lămâie şi un gălbenuş.
7. Mai fi erbeţi 2 min. /Varoma / /viteza 1.
8. În farfurie, adăugaţi pătrunjel sau
leuştean proaspăt tocat.

74 Supe
75 Supe
Supă cremă de linte roşie

CCA. 26
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

130g ţelină bucăţi 1. Puneţi în bolul de mixare ţelina, morcovii şi


200g morcovi bucăţi usturoiul şi mărunţiţi 6 sec /viteza 6 ,
3-4 căţei usturoi ajutându-vă eventual de spatulă.
170g linte roşie
2. Adăugaţi în bol 300g apă şi sarea, apoi
2-3 zeamă de
înăbuşiţi
linguri lămâie
10 min. /Varoma /viteza 1.
½ sare
linguriţă 3. Turnaţi şi restul de apă (900g), adăugaţi
1200g apă lintea şi mai fi erbeţi 15 min. /Varoma /viteza
1.
4. Adăugaţi zeama de lămâie şi mixaţi 1
min. /viteza 10.
5. Serviţi supa cu crutoane şi puţină pastă de
ardei iute.

76 Supe
FELURI PRINCIPALE

Tartă cu praz_____________________________85
Quiche Lorraine__________________________88
Lasagne_________________________________90
Pizza – Reţeta de bază pentru aluat__________91
Pizza cu ruccola şi prosciutto crudo (şuncă de Parma) 92
Cevapcici (Mititei)_________________________94
Dovlecei umpluţi, la Varoma________________94
Tocăniţă de ciuperci de pădure______________96
Tocăniţă de pui ca la bunica_________________96
Cotlet de porc à la Dubarry_________________98
Piept de pui în stil andaluz__________________98
Tocăniţă mexicană cu muşchi de vită_________99
Pulpă de pui învelită în bacon______________100
Tocăniţă de cartofi_______________________101
Piept de curcan cu ciuperci şi mărar_________101
Muşchiuleţ de porc umplut cu Gorgonzola şi înfăşurat în bacon 103
Ghiveci________________________________106
Vinete cu legume la cuptor________________106
Gratin de cartofi rapid (Ruck-Zuck)__________108
Conopidă gratinată______________________108
Risotto, cu variante______________________110
Perişoare à la Königsberg_________________112
Gulaş secuiesc___________________________114
Varză cu ţelină şi ardei____________________114
Pui cu curry dulce-acrişor__________________116
File de porc cu piure de ţelină______________118
Spaghetti cu ulei, usturoi şi ardei iute (olio, alio e pepperoncino) 120
Midii cu sos de roşii______________________121
Turtiţe de cartofi_______________________121
Rulou de peşte cu legume_________________123
Peşte la cuptor cu roşii____________________123
Păstrăv umplut__________________________125
Tocană moldovenească___________________125
Peşte file cu legume şi orez________________127
Piept de pui cu ghimbir___________________127
Somon file copt în aluat de pâine___________129
Curcan umplut cu ardei capia şi hribi________129
Muşchi de porc cu vinete__________________131
Tagliatelle cu lămâie_____________________131
Ardei umpluţi___________________________133
Vrăbioară umplută ca în Bihor______________134
Ficat de pui cu ciuperci____________________134
Somon file cu sos picant___________________136
Varză cu carne__________________________136
Tocană câmpenească_____________________138
Piept de pui ca la bunica__________________138
Sarmale________________________________140

78 Feluri principale
Tartă cu praz
CCA. 13 MIN.

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L CCA 80


MIN.

Aluatul
1. Puneţi toate ingredientele pentru aluat în
200g făină
bol
100g unt moale, în buc şi prelucraţi-le într-un aluat maleabil
100g Quark ( brânză de
vaci )
2 min. / /viteza .
1 praf de copt 2. Se întinde aluatul, se pune într-o formă
linguriţă de tartă (Ø26 cm) şi se precoace în cuptor
1 sare „în orb” timp de 10 – 15 min., la 180 –
linguriţă 200°C.
Umplutura 3. Puneţi caşcavalul Gouda în bol şi
200 g caşcaval Gouda, în mărunţiţi
buc. 12 sec. /viteza 5 , apoi răsturnaţi-l într-un
150 g şuncă crudă, în castron.
buc
4. Puneţi şunca în bol, mărunţiţi 6 sec.
400 g praz, în inele
/viteza 8 şi răsturnaţi-o în castronul cu
250 g apă
brânză.
200 g smântână
fermentată 5. Puneţi inelele de praz în coşul de
4 ouă înăbuşire.
¼ piper
6. Puneţi apă în bolul de mixare, agăţaţi
linguriţă
coşul de înăbuşire şi gătiţi 10 min.
¼ sare
linguriţă /Varoma /viteza 1 .
1 priză nucşoară 7. Distribuiţi prazul pe aluat şi goliţi bolul.
8. Puneţi Gouda, şunca, smântâna, ouăle,
piperul, sarea şi nuca în bolul de mixare,
amestecaţi 15 sec./viteza 4 şi turnaţi
compoziţia rezultată peste praz, apoi
coaceţi la 170°-190°C, timp de cca. 45
minute, în cuptorul preîncălzit la 180°C.

VARIANTĂ:
Dacă doriţi să mărunţiţi şunca doar brut, se poate
reduce corespunzător durata şi viteza de mărunţire.
Se poate servi şi ca aperitiv pentru 8 persoane.
V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
3585 kJ /856 kcal; grăsimi: 59g; albumine: 38g; hidraţi
de carbon: 42g; fi bre: 4,2g; colesterină: 412mg

79 Feluri principale
Quiche Lorraine
CCA. 1 MIN.30
SEC.

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L CCA 50


MIN.

Aluatul Aluatul
200 g făină 1. Puneţi toate ingredientele de aluat în bol
100 g unt moale, în şi prelucraţi-le 1 min. / /viteza .
buc
2. Puneţi aluatul într-o tavă unsă de Quiche
50 g apă
sau de tort
½ sare
(Ø 26cm), presaţi-l bine pe fundul tăvii şi
linguriţă
ridicaţi cca. 2cm pe pereţii formei. Înţepaţi
200 g făină
aluatul cu o furculiţă din loc în loc şi
Umplutura precoaceţi în cuptorul preîncălzit la 180°C,
200 g pancetta, felii timp de 15 minute.
200 g brânză Gouda, Umplutura
bucăţi
3 ouă 3. Puneţi pancetta în bol, mărunţiţi 5 sec.
200 g smântână /viteza 5 şi răsturnaţi-o într-un castron.
fermentată
4. Puneţi Gouda în bol şi mărunţiţi 8 sec.
¼ piper
linguriţă /viteza 4.
2 prize sare 5. Adăugaţi ouăle, smântâna, piperul, sarea
1 praf nucşoară şi nucşoara şi amestecaţi totul 15 sec.
/viteza 2.
6. După expirarea timpului de precoacere,
distribuiţi pancetta mărunţită pe aluat şi
turnaţi deasupra pasta de ouă.
7. Coaceţi în cuptorul preîncălzit la 180°C,
timp de 35 min.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


3446 kJ/823 kcal; grăsimi: 59 g; albumine: 35 g; hidraţi
de carbon: 37 g; fi bre: 2 g; colesterină: 373 mg

O B S E R VAŢ I E :
Gustare rapidă lângă bere şi vin.

80 Feluri principale
Lasagne
CCA. 47 MIN.

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L CCA 70


MIN.

Aluatul pentru paste Aluatul


300g făină tip 0
70g spanac, frunze 1. Puneţi în bol făina şi frunzele de spanac
2 ouă spălate şi zvântate bine, mixaţi 15 sec.
40g ulei de măsline /viteza 9.
extravirgin
2. Adăugaţi ouăle şi uleiul, frământaţi 15
Sosul sec. /viteza 5 şi
800g carne în amestec 30 sec. / / .
(porc şi vită) tăiată
cuburi 3. Scoateţi aluatul din bol şi lăsaţi să se
200g legume: ţelină, odihnească cca. 15 minute acoperit.
morcov, ceapă
60g ulei de măsline
Sosul
extravirgin 1. Tăiaţi carnea bucăţele: 10-15 sec. /viteza 7
100g vin alb sec şi puneţi-o deoparte.
300g pulpă de roşii 2. Tocaţi legumele 5 sec. /viteza 7 , adăugaţi
Sare după gust uleiul şi înăbuşiţi 5 min. /100°C /viteza 2.
Piper după gust
3. Adăugaţi carnea, fi erbeţi 8 min./Varoma/
Sosul Béchamel
/viteza .
100g lapte
4. Stingeţi cu vin, cu păhărelul de măsurare
80g unt moale
înclinat:
120g făină albă tip 0
sare după gust
5 sec. /Varoma / /viteza .
1 nucşoară 5. Adăugaţi piureul de roşii, continuaţi
priză fi erberea

81 Feluri principale
20 min. /100°C / /viteza , potriviţi de
O B S E R VAŢ I E :
sare şi piper după gust.
În loc de foi de lasagne, se pot folosi
6. După ce s-aclătite, rezultatul
încheiat e foartepuneţi
fi erberea, bun.
deoparte compoziţia.
7. Tăiaţi pastele manual sau cu ajutorul maşinii
de făcut paste, obţinând dreptunghiuri de
Pizza – Reţeta de bază pentru
aluat cu lăţimea de 20 cm şi lungimea formei
pe care o veţi folosi.

aluat Sosul Béchamel


1. Turnaţi în bol toate ingredientele, fi erbeţi
12 min. /90°C /viteza 3.
2. Opăriţi foile de aluat timp de2 câteva
MIN.
secunde
INGREDIENTE în apă clocotită sărată
M O D D E P R E PA R A R E în care
T O aţi
T A L adăugat
C C A 40 o
lingură de ulei, apoi scoateţi-leMIN. pe hârtie
absorbantă sau pe un şervet curat.
350 g făină
Asamblarea
200 g apă călduţă
½ cub drojdie 1. Ungeţi o formă cu puţin unt, acoperiţi fundul
proaspătă cu un strat de paste, acoperiţi pastele cu sos
25 g ulei de măsline de carne, presăraţi parmezan ras şi un strat
1 sare subţire de Béchamel. Continuaţi până la
linguriţ terminarea ingredientelor.
ă 2. Pe ultimul strat, puteţi să puneţi câteva
1 priză zahăr bucăţele de unt, dacă doriţi.

82 Feluri principale
V ALOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
1552 kJ /371 kcal; grăsimi: 9g; albumine: 10g; hidraţi de
carbon: 63g; fi bre: 3,9g; colesterină: 6mg

Pizza cu ruccola şi prosciutto crudo


(şuncă de Parma)
5 MIN.

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L CCA 20


MIN.

370 g Mozarella, bucăţi 1. Preparaţi aluatul de pizza conform reţetei


1 ceapă mică de bază
1 căţel de usturoi
2. Puneţi Mozarella în bol, mărunţiţi 3
10 g ulei
sec. /viteza 5 şi răsturnaţi într-un castron.
1 cutie roşii, cojite (400 g),
mică bine scurse 3. Puneţi ceapa şi usturoiul în bol şi
½ sare mărunţiţi
linguriţă 3 sec. /viteza 5
¼piper, proaspăt
linguriţămăcinat 4. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 3
50-80 gruccola, ruptă min./Varoma/viteza 2.
2 lingurifrunze de busuioc, 5. Adăugaţi roşiile, sarea şi piperul,
rupte
amestecaţi
10-12 felii şuncă de Parma
20 sec. /viteza 5 şi ungeţi aluatul întins cu
30 g parmezan, bucată
această compoziţie.
întreagă
6. Presăraţi Mozarella mărunţită şi coaceţi în
cuptorul preîncălzit la 250°C, timp de 15
min.
7. Peste pizza coaptă, distribuiţi ruccola,
busuiocul şi şunca de Parma.
8. Radeţi deasupra parmezanul cu cuţitul de
curăţat legume.

83 Feluri principale
Cevapcici (Mititei)
20 SEC.

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L CCA 10


MIN.

1 căţel de usturoi 1. Puneţi usturoiul, pătrunjelul şi ceapa în


½ pătrunjel bol şi tocaţi
legătură 6 sec. /viteza 5.
2 cepe (100 g),
bucăţi 2. Adăugaţi celelalte ingrediente şi
500 g carne tocată, amestecaţi cu ajutorul spatulei 15 sec./
mixtă /viteza 4.
10 g făină
3. Din compoziţie formaţi suluri mici, pe care
2 ouă le prăjiţi în tigaie sau friteuză cca. 10 min.
1 sare
linguriță
½ boia de ardei
linguriţă dulce
¼ boia de ardei iute
linguriţă
1 priză piper Cayenne

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


1552 kJ /371 kcal; grăsimi: 9g; albumine: 10g; hidraţi de
carbon: 63g;
fi bre: 3,9g; colesterină: 6mg

O B S E R VAŢ I E :
Cevapcicii pot fi copţi într-o tavă de prăjituri tapetată
cu hârtie de copt în cuptorul preîncălzit la 200°C, timp
de 45 min., dacă doriţi varianta cu grăsimi reduse.

Dovlecei umpluţi, la Varoma


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 30 MIN.

400g dovlecel (aprox. 2 1. Dovlecelul se curăţă de coajă, se taie în


buc.) două pe lungime şi se îndepărtează seminţele
100g morcovi cubuleţe cu ajutorul unei linguriţe, apoi se sărează.
60g praz, inele
2. Morcovii, ciupercile şi prazul se călesc în
50g ciuperci tăiate
unt
1 ou
4 min. /100°C/viteza .
15g sare
1g piper 3. Condimentaţi compoziţia, adăugaţi oul şi
40g parmezan amestecaţi
50g unt 10 sec. / /viteza .
800g apă

84 Feluri principale
85 Feluri principale
Tocăniţă de ciuperci de pădure
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 20 MIN.

500g ciuperci de pădure 1. Curăţaţi ceapa şi ardeiul, puneţi-le în bol


220g ceapă şi tocaţi
100g ardei roşu 7 sec. /viteza 5 .
100g roşii
20g boia de ardei roşu, 2. Peste legumele tocate, adăugaţi sarea şi
dulce uleiul şi căliţi-le 5 min. /Varoma /viteza .
15g sare
3. Adăugaţi apoi boiaua şi piperul şi
1g piper
amestecaţi
100g smântână
5 sec. /viteza 1.
4. Se pun în bol ciupercile tăiate bucăţi,
roşiile felii şi se mai fi erbe tocăniţa 15
min. /Varoma / /viteza .
5. Serviţi fi erbinte, adăugând smântână în
farfurie.

Tocăniţă de pui ca la bunica


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 25 MIN.

400g carne de pui 1. Ceapa, ardeiul, usturoiul se toacă 6


(piept şi pulpă cu
sec. /viteza 5.
os)
120g ceapă 2. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 5 min. /100°/
80g ardei gras /viteza 1 .
80g roşii
10g boia dulce de
3. Adăugaţi boiaua de ardei dulce, apoi
ardei carnea tăiată cuburi, roşiile, condimentele şi
sare după gust gătiţi
60g ulei 15 min. /Varoma / /viteza .
piper după gust 4. Puneţi toată compoziţia obţinută într-un
½ mărar castron.
linguriţă
50g lapte 5. Adăugaţi mălaiul, laptele, mărarul şi mai
30g mălai gătiţi
20g usturoi 5 min. /100° / /viteza 1.

86 Feluri principale
87 Feluri principale
Piept de pui în stil andaluz
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 20 MIN.

800g piept de pui tăiat 1. Puneţi în bol ceapa, usturoiul, ardeii capia,
cuburi
foile de dafi n şi uleiul, apoi tocaţi 10 sec.
150g ceapă tăiată în
sferturi
/viteza 5 .
10g usturoi 2. Peste legumele tocate, adăugaţi pieptul de
sare, piper Cayenne pui tăiat cuburi, seminţele de susan, mierea,
după gust sarea, piperul şi înăbuşiţi 5 min. /100° /
2 buc. foi de dafi n
/viteza 1 .
100g vin alb
25g miere 3. Adăugaţi în bol apa, vinul alb, făina de
50g ardei capia bucăţi porumb şi reglaţi 15 min. /Varoma /
150g apă /viteza .
10g seminţe de susan
4. Serviţi fi erbinte.
60g ulei de măsline
20g făină de porumb

Tocăniţă mexicană cu muşchi de


vită
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 18 MIN.

350g muşchi de vită tăiat 1. Puneţi ceapa în bol şi tocaţi 5 sec. /viteza
fâşii (1cm grosime) 7.
100g ceapă bucăţi
130g ardei gras cuburi 2. Adăugaţi uleiul, fâşiile de muşchi de vită,
130g roşii sarea, piperul şi înăbuşiţi 8 min./ 100°/
220g fasole boabe roşie /viteza .
150g porumb conservă
3. Puneţi în bol, peste ceapa înăbuşită,
70g ulei
fasolea scursă, apa, porumbul, ardeiul tăiat şi
sare, piper după
gust roşiile şi condimentaţi cu sare, piper,
oregano după gust oregano. Gătiţi 10 min./Varoma / /viteza
100g apă 1.

Pulpă de pui învelită în bacon


CCA 15 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L 3 0
MIN.

500g pulpă de pui fără os


100g bacon, felii

88 Feluri principale
1 fi r rozmarin proaspăt
120g mere, felii
sare, piper după gust
100g apă

89 Feluri principale
Tocăniţă de cartofi
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 28 MIN.

700g cartofi tăiaţi 1. Curăţaţi cartofi i şi tăiaţi-i cuburi mici.


bucăţi mici
150g ceapă tăiată clini 2. Puneţi ceapa şi ardeiul în bol şi tocaţi 6 sec.
100g ardei gras bucăţi /viteza 7.
100g roşii 3. Turnaţi deasupra uleiul şi înăbuşiţi
140g cârnat afumat 5 min. /Varoma /viteza 7.
tăiat felii
70g ulei 4. Adăugaţi boiaua de ardei, chimenul,
sare, piper după condimentaţi cu sare şi piper şi mai amestecaţi
gust 1 min. /viteza 1 , după care turnaţi şi apa în
15g boia de ardei bol.
dulce
5. Puneţi cartofi i în coşul de înăbuşire şi
2g chimen fi erbeţi-i
500g apă 20 min./ Varoma/ /viteza 1.
6. Puneţi cartofi în sosul obţinut în bol,
adăugaţi cârnaţii şi mai gătiţi 2 min. /100° /
/viteza .
7. Serviţi fi erbinte.

Piept de curcan cu ciuperci şi


mărar
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 20 MIN.

500g piept de curcan 1. Puneţi în bol ciupercile şi prazul şi tocaţi


100g ciuperci 5 sec. /viteza 6.
100g praz, rondele de 3
cm grosime 2. Adăugaţi uleiul, sarea şi piperul şi
înăbuşiţi
60g ulei de măsline
60g smântână
5 min./ 90°/ /viteza 1.
sare, după gust 3. Adăugaţi carnea tăiată cuburi, smântâna
1 priză piper alb şi mărarul şi mai gătiţi 15 min./ 100° /
½ mărar proaspăt /viteza 1.
legătură

90 Feluri principale
Papricaş de vită
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 60 MIN.

500g pulpă de viţel 1. Puneţi ceapa şi usturoiul în bol şi tocaţi


tăiată cuburi 3 sec./ viteza 5.
200g ceapă tăiată clini
2. Peste legumele tocate, adăugaţi uleiul şi
3 căţei usturoi foile de dafi n şi înăbuşiţi 5 min./
Varoma /viteza 2.
30g ulei 3. Adăugaţi apoi carnea, ardeiul gras,
sarea, piperul, boiaua de ardei, chimenul şi
200g roşii tăiate gătiţi
45 min. /Varoma / /viteza .
150g ardei gras, tăiat
bucăţi 4. Adăugaţi apa, roşiile şi mai gătiţi
20g boia de ardei dulce 10 min. /100° / /viteza .
5. Serviţi fi erbinte.
½ chimen
linguriţă
2 buc. frunze de dafi n

sare, piper după


gust
100g apă

Muşchiuleţ de porc umplut cu


Gorgonzola şi înfăşurat în bacon
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 22 MIN.

600g muşchiuleţ de 1. Desfaceţi muşchiuleţul de porc de-a lungul,


porc pentru a-l putea aplatiza şi bateţi-l uşor cu
200g Gorgonzola ciocanul de şniţele.
20g muştar
2. Ungeţi muşchiuleţul cu muştar, condimentaţi
80g ceapă bucăţi
cu sare şi piper.
sare, piper după
gust 3. Zdrobiţi brânza Gorgonzola într-o farfurie,
200g bacon felii cu ajutorul unei furculiţe.

91 Feluri principale
92 Feluri principale
Ghiveci
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 26 MIN.

400g ardei roşu, felii 1. Puneţi ceapa în bol şi tocaţi-o 5 sec.


400g roşii /viteza 7.
150g ceapă
60g ulei
2. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 5 min. /
15g boia de ardei roşu 100° /viteza .
200g dovlecel 3. Puneţi apoi în bol ardeiul tăiat felii şi
sare după gust fi erbeţi
1 priză piper 10 min. /Varoma / /viteza .
4. Condimentaţi cu boia de ardei, sare, piper
şi amestecaţi 1 min. /viteza .
5. Adăugaţi dovlecelul tăiat cuburi şi roşiile,
după care mai gătiţi 10 min. /Varoma /
/viteza 1.

Vinete cu legume la cuptor


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 20 MIN.

500g vinete 1. Curăţaţi legumele şi tăiaţi-le: vinetele şi


200g dovlecel (zucchini) dovleceii în felii longitudinale cu grosimea
150g praz de 5mm, iar celelalte în bucăţi.
20g usturoi 2. Preîncălziţi cuptorul la 180°C.
120g ardei capia
250g roşii 3. Puneţi prazul, ardeii capia, roşiile tăiate
80g ulei şi usturoiul în bol şi tocaţi 6 sec. /viteza
50g pesmet 6.
200g mozarella 4. Ungeţi cu ulei (20g) un vas
100g caşcaval afumat termorezistent, pe care îl tapetaţi cu
sare, piper după pesmet.
gust
5. Aşezaţi apoi în acest vas un strat de felii
de vinete, peste care puneţi o jumătate din
cantitatea de sos pregătit la punctul 3 şi
presăraţi 100g mozarella rasă.
6. Peste stratul de mozarella dispuneţi
feliile de dovlecel şi presăraţi caşcavalul
afumat, ras. Continuaţi cu feliile de vinete,
sosul rămas şi mozarella rămasă (100g).
7. Turnaţi deasupra restul de ulei (60g) şi
introduceţi forma în cuptor 15 – 20 min. /
180°C.

93 Feluri principale
Gratin de cartofi rapid (Ruck-
Zuck)
CCA 10 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L 3 5
MIN.

150 g brânză Gouda 1. Puneţi brânza Gouda în bol şi mărunţiţi


semimaturată,
bucăţi
10 sec. /viteza 6 , după care îl răsturnaţi
800 g cartofi , cuburi
într-un castron.
50 g smântână
fermentata 2. Puneţi cartofi i în bol şi mărunţiţi 4
150 g lapte sec./viteza 5.
1 sare
linguriţă
3. Adăugaţi smântâna, laptele, sarea,
½ nucşoară piperul şi nucşoara şi gătiţi 10 min. /
linguriţă 100°C / /viteza 2 .
2 prize piper 4. Puneţi amestecul de cartofi într-o tavă
de sufl eu, presăraţi deasupra brânză
mărunţită şi coaceţi în cuptorul preîncălzit
la 200°C timp de 25 minute.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


1384 kJ/330 kcal; grăsimi: 15 g; albumine: 15 g; hidraţi de
carbon: 32 g; fi bre: 4,6 g; colesterină: 61 mg

Conopidă gratinată
CCA 30 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L 4 5
MIN.

600g conopidă 1. Curăţaţi şi spălaţi conopida, rupeţi-o


150g pesmet bucheţele şi dispuneţi-le în coşule de
100g unt înăbuşire.
150g smântână
2. Turnaţi în bol apa şi sarea, introduceţi
50g caşcaval ras
în bol coşuleţul cu conopida şi fi erbeţi
1000g apă
15 min. /Varoma /viteza 1. După
½ sare
expirarea timpului, mai lăsaţi conopida în
linguriţă

94 Feluri principale
95 Feluri principale
Risotto, cu variante
CCA 30 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

100 g parmezan 1. Puneţi parmezanul în bol, mărunţiţi 10


1 ceapă sec./viteza 10 , goliţi-l într-un castron şi
35 g ulei de măline clătiţi bolul.
250 g orez pentru
risotto (de ex. 2. Puneţi ceapa în bol şi mărunţiţi 3 sec.
Carnarolli /viteza 5.
150g vin alb, sec
3. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 3
700 g supă de legume,
fi erbinte min./100°C/viteza 1.
20 g unt 4. Adăugaţi orezul şi înăbuşiţi 3 min./100°C/
/viteza 1.
5. Stingeţi cu vin alb şi amestecaţi 5 sec./
/viteza 2 .
6.Adăugaţi supa de legume fi erbinte şi gătiţi
22 min. /100°C / /viteza , fără paharul de
măsurare.
7. Amestecaţi cu ajutorul spatulei untul şi 20
g din parmezanul ras. Serviţi imediat şi
presăraţi parmezanul rămas.

O B S E R VAŢ I E :
Folosiţi neapărat orez pentru risotto

VARIANTE:

RISOTTO C U S A LV I E :
 tăiaţi în felii 10 frunze de salvie, adăugaţi-le în risotto şi
gătiţi mai departe.
RISOTTO CU ROZMARIN:
 2 linguri de ace de rozmarin se gătesc cu risotto.

Risotto cu salvie şi rozmarin se potrivesc bine cu fi cat de pui,


viţel sau porc, prăjit.

RISOTTO CU CIUPERCI:
 20g hribi uscaţi se înmoaie în apă fi erbinte, se storc bine
şi încorporează în orez.
 apa rămasă de la înmuiat se completează cu fi ertura de
legume până la 700g.
 ca garnitură, se prăjesc hribi proaspeţi în ulei de măsline
cu usturoi, se asezonează cu sare, piper şi 1 lingură oţet
balsamic.

96 Feluri principale
V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
1991 kJ /476 kcal; grăsimi: 22g; albumine: 13g; hidraţi de
carbon: 49g;
fi bre: 1g; colesterină: 33mg

97 Feluri principale
Perişoare à la Königsberg
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 35 MIN.

40 g chifl e, tari,
rupte bucăţi 1. Puneţi chifl ele în bol şi mărunţiţi cca. 15
100 g ceapă sec. /viteza 5 pentru a obţine pesmet şi
1 ou goliţi-l într-un vas.
½ -1 sare 2. Puneţi ceapa în bol şi mărunţiţi 3 sec.
linguriţă
/viteza 5.
¼ piper
linguriţă 3. Adăugaţi pesmetul, oul, sarea, piperul şi
400 g carne tocată, carnea tocată şi amestecaţi 50 sec. / /viteza
amestec 4 , formaţi perişoare şi aşezaţi-le în tava
700 g cartofi , în buc. Varoma.
800 g apă
4. Puneţi cartofi i în coşul de înăbuşire.
1 cubuleţ concentrat de
carne 5. Puneţi apa şi cubuleţul în bol, agăţaţi coşul
Sos cu capere de înăbuşire, închideţi bolul, aşezaţi Varoma şi
gătiţi totul
500 g fi ertură de la
perişoare
27 min. /Varoma / /viteza 1 . Cartofi i şi
perişoarele se pun la cald şi se păstrează
200 g smântână
fi ertura.
5 g zeamă de
lămâie Sos cu capere:
50 g făină
1. Puneţi toate ingredientele de sos în afară
1 sare
de capere în bol şi încălziţi 5 min./100°C/
linguriţă
¼ piper
/viteza 3.
linguriţă 2. Adăugaţi caperele şi amestecaţi 10 sec./
60 g capere, scurse /viteza 2 .

O B S E R VAŢ I E :
Se vor servi cu cartofi şi o salată verde. Rapid, ieftin, bun!
VA R I A N T E :
Prăjiţi în untură fi leuri de sardele, ceapă, 1 lingură pătrunjel şi
adăugaţi-le în compoziţia de carne.
În loc de făină de grâu, puteţi lega sosul cu făină de orez.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


2512 kJ /599 kcal; grăsimi: 34g; albumine: 28g; hidraţi de carbon:
44g; fi bre: 5,3g; colesterină: 169 mg

98 Feluri principale
Gulaş secuiesc
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 50 MIN.

750g varză acră 1. Puneţi în bol ceapa, ardeiul, usturoiul şi


tăiată fi deluţă reglaţi
420g pulpă de porc 10 sec. /viteza 5 pentru a toca legumele,
150g ceapă apoi înăbuşiţi
20g usturoi 5 min. /100°C /viteza 1.
½ chimen măcinat
linguriţă 2. Adăugaţi în bol boiaua de ardei, carnea
2 buc. foi de dafi n tăiată cuburi, condimentele şi gătiţi 25
90g ardei min. /Varoma / /viteza .
120g roşii 3. Adăugaţi apoi varza acră, ciolanul afumat
piper, sare după tăiat cuburi şi roşiile tăiate felii. Gătiţi 20
gust
min. /Varoma / /viteza 1. ,
1 fi r cimbru
15g boia de ardei 4. La servire, puteţi adăuga smântână în
dulce farfurie.
150g ciolan afumat,
fi ert
70g ulei

Varză cu ţelină şi ardei


CCA 16
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

300g varză tăiată 1. Puneţi în bol varza, ţelina, prazul şi


fi deluţă mărunţiţi
150g ţelină tulpină 8 sec. /viteza 6.
(apio), bucăţi
de 2 cm 2. Adăugaţi în bol uleiul, condimentele, sarea,
100g Praz tăiat zahărul, oţetul, ardeiul tăiat şi gătiţi 16
segmente de 2 min. /Varoma / /viteza 2.
cm
150g ardei roşu tăiat 3. La servire, puteţi adăuga smântână în
bucăţi farfurie.
sare, piper după
gust
½ cimbru
linguriţă
10g oţet
20g zahăr
70g ulei
1 chimen măcinat
linguriţă
3 buc. foi de dafi n

99 Feluri principale
100 Feluri principale
Pui cu curry dulce-acrişor
CCA 35 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L 2 H 3 0
MIN.

500 g piept de pui, în 1. Marinaţi fâşiile de piept de pui în sosul de


fâşii soia minim 2 ore.
4 linguri sos de soia
2. Puneţi feliile de morcovi în coşul de
300 g morcovi, felii
oblice, groase de înăbuşire.
5 mm 3. Puneţi legumele, ananasul şi condimentele
600 g legume (de ex. chinezeşti în Varoma şi amestecaţi, apoi
200 g broccoli, distribuiţi carnea marinată deasupra.
200 g ciuperci,
200 g varză 4. Puneţi apa şi sarea în bol, agăţaţi coşul de
albă), în înăbuşire, închideţi capacul bolului, aşezaţi
bucăţele Varoma şi gătiţi cca. 30
1 cutie ananas (340g min. /Varoma /viteza 2.
mică net, păstraţi
sucul) 5. Puneţi legumele şi carnea la cald, goliţi
1 lingură condiment bolul şi păstraţi zeama rezultată de la fi ert .
chinezesc
500 g apă
Sosul curry dulce-acrişor:
1 sare 1. Puneţi toate ingredientele în bol şi
linguriţă fi erbeţi 4 min. /
100°C /viteza 3-4.
Sos curry dulce-acrişor
250 g zeama de la fi ert
30 g amidon
1 sare
linguriţă
1 curry
linguriţă
½ piper
linguriţă
200-220 g suc de ananas
10 g sos soia
10 g oţet
1 zahăr
linguriţă

101 Feluri principale


O B S E R VAŢ I E :
Serviţi cu tăiţei chinezeşti sau spaghetti.
VA R I A N T E :
Ca legume, se potrivesc şi mazărea ţucără, lăstarii de bambus,
ardeii.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


1428 kJ/341 kcal; grăsimi: 2g; albumine: 36g; hidraţi de carbon:
43g; fi bre: 8,1g; colesterină: 82 mg

102 Feluri principale


File de porc cu piure de ţelină
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 29 MIN.

700 g ţelină rădăcină, 1. Puneţi ţelina în bol, mărunţiţi 3 sec.


bucăţi mari /viteza 5 şi goliţi-o în coşul de înăbuşire.
600 g apă
1 cubuleţ concentrat de 2. Puneţi apa şi cubuleţul în bol, introduceţi
legume coşul de înăbuşire şi închideţi bolul.
400 g fi le de porc 3. Săraţi, piperaţi fi leurile de porc şi aşezaţi-
3 şalote le în Varoma, montaţi-l şi gătiţi totul 25
20 g ulei min. /Varoma /viteza 1 .
50 g ţelină tulpină,
fâşii fi ne 4. Înveliţi fi leurile în folie de aluminiu, puneţi-
100 g smântână le la cald şi goliţi bolul de mixare.
fermentată
5. Puneţi şalotele în bol şi mărunţiţi-le 3
1 sare
linguriţă sec. /viteza 5.
¼ piper 6. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 3 min. /Varoma
linguriţă /viteza 2 . Adăugaţi ţelina gătită şi mixaţi 12
1 priză nucşoară sec. /viteza 6.
Sos cu capere şi lămâie
7. Adăugaţi ţelina tulpină, smântâna, sarea,
1 căţel de usturoi piperul şi nucşoara, amestecaţi 5 sec.
1 coajă de lămâie, /viteza 4 şi răsturnaţi totul într-un castron.
linguriţă rasă
30 g ulei Sosul cu capere şi lămâie:
60 g capere 8. Puneţi usturoiul în bol şi mărunţiţi 3
1 priză sare sec. /viteza 5 .
1 priză piper
9. Adăugaţi celelalte ingrediente şi
amestecaţi
20 sec./ /viteza 2.
10. Tăiaţi fi leul de porc în felii, serviţi cu
piure de ţelină şi sos.

103 Feluri principale


O B S E R VAŢ I E :
Se potrivesc „Rösti” sau cartofi prăjiţi.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


1221 kJ /291 kcal; grăsimi: 18g; albumine: 27g; hidraţi de
carbon: 7g;
fi bre: 8g; colesterină: 80mg

104 Feluri principale


Spaghetti cu ulei, usturoi şi ardei
iute
(olio, alio e pepperoncino)
CCA 14 MIN.+
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E TIMP DE
FIERBERE

350g spaghetti nr. 5 1. Cântăriţi spaghetele şi puneţi-le deoparte


din făină de
grâu dur 2. Scoateţi partea verde din mijlocul
3 căţei usturoi usturoiului.
1 pătrunjel (dacă 3. Puneţi în bol usturoiul, pătrunjelul şi ardeiul
legătură doriţi) iute, tocaţi
1 buc ardei iute roşu 5 sec. /viteza 6-7 .
80g ulei de măsline
extravirgin 4. Adăugaţi 50g ulei şi lăsaţi 5 min. /100°C
750g apă /viteza 1.
1 sare
linguriţă
5. Adăugaţi apa în bol, fi erbeţi 8-9 min. /
100°C /viteza 1 .
6. Scoateţi păhărelul de măsurare fără a
deschide bolul şi introduceţi pastele prin
orifi ciul capacului.
7. Reglaţi timpul de fi erbere indicat pe
ambalajul pastelor 100°C / /viteza .
8. Spaghetele se vor încorpora treptat în bol. E
posibil să fi e nevoie de 2 minute în plus faţă
de timpul de fi erbere indicat pe ambalaj.
9. Verifi caţi dacă pastele au fi ert, apa trebuie
să fi e absorbită complet.
10. Răsturnaţi într-o spaghetieră, asezonaţi cu
uleiul rămas, amestecaţi şi serviţi fi erbinţi.

105 Feluri principale


Midii cu sos de roşii
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 32 MIN.

50 g ulei de măsline 1. Uleiul, ceapa, ardeii şi usturoiul în bol şi


100 g ceapă încălziţi 7 min. /100°C /viteza 5.
100 g ardei roşii, în
buc. 2. Adăugaţi roşiile pasate, busuiocul,
cubuleţul şi păstaia Cayenne.
100 g ardei verde, în
buc. 3. Puneţi midiile în Varoma, poziţionaţi
2 căţei de usturoi Varoma şi gătiţi
500 g piure de roşii 25 min. /Varoma /viteza 1.
(cutie)
frunze de
busuioc, rupte
1 cubuleţ concentrat de
legume
1 păstaie Cayenne,
mică
1000- midii proaspete

O B S E R VAŢ I E :
 înaintea gătirii, midiile se vor spăla bine în apă multă,
eventual se va răzui cochilia cu ajutorul unui cuţit de pe
coajă, se înlătură exemplarele degradate sau deschise.
 lăsaţi să se scurgă bine midiile bune şi puneţi-le în
Varoma.
 îndepărtaţi şi midiile care nu s-au deschis după gătit.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


814 kJ/194 kcal; grăsimi: 14g; albumine: 8g; hidraţi de
carbon: 8g; fi bre: 3,7g; colesterină: 71mg

Turtiţe de cartofi
CCA 30 SEC.+
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L 3 0 M I N .

1000 g cartofi , în bucăţi 1. Puneţi laptele, ouăle şi sarea în bol şi


150 g ceapă, în amestecaţi
sferturi 15 sec. /viteza 4.
10 g zeamă de lămâie
2. Adăugaţi făina şi praful de copt şi
1 sare
linguriţă amestecaţi 15 sec. /viteza
¼ piper 4.
linguriță
3. Lăsaţi aluatul să stea 30 min. şi apoi se
20 g amidon prăjesc într-o tigaie cu putină untură.
20 g fulgi de ovăz
1 ou

106 Feluri principale


VARIANTE:
 varianta clasică: în loc de amidon se folosesc numai fulgi
de ovăz.
 jumătate din cartofi se înlocuiesc cu alt soi de legume, de
ex. morcovi, gulii, conopidă, zucchini etc. Se servesc cu
sos de smântână cu mirodenii. Se presară piper mixt,
măcinat
VA L O A R E N U T R I T I V Ă P E P O R Ţ I E :
1028 kJ /245 kcal; grăsimi: 2g; albumine: 8g; hidraţi de
carbon: 46g; fi bre: 6,8g; colesterină: 54mg

107 Feluri principale


Rulou de peşte cu legume
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 20 MIN.

600g peşte fi le (4 1. Săraţi şi pipăraţi fi leurile de peşte, după


buc.) care turnaţi peste ele 50g zeamă de lămâie,
60g praz lăsându-le la marinat.
60g zucchini
2. Tăiaţi legumele în bucăţi de 10cm, după
60g morcovi
care se taie longitudinal, în fâşii de 2 mm
60g ardei capia
grosime.
60g ţelină, tulpină
100g lămâie 3. Amestecaţi legumele şi repartizaţi-le în
10g seminţe de mod egal pe fi leurile de peşte, presăraţi
susan rozmarin şi seminţe de susan.
4 buc. foi de dafi n 4. Rulaţi strâns fi leurile şi prindeţi-le cu câte
1g piper o scobitoare, pentru a nu se desface.
1 fi r rozmarin
5. Turnaţi 500g apă în bol, adăugaţi foile de
sare după gust
dafi n, 4-5 boabe de piper restul de zeamă de
500g apă lămâie.
6. Puneţi rulourile în recipientul Varoma şi
înăbuşiţi
20 min. /Varoma /viteza 1.

Peşte la cuptor cu roşii


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 25 MIN.

600g peşte fi le 1. Tăiaţi fi leurile de peşte în bucăţi (1 fi le în 2


600g roşii, tăiate bucăţi), presăraţi pe ele sare, piper,
bucăţi rozmarin, apoi stropiţi cu zeama de lămâie.
150g ţelină tulpină
(inclusiv 2. Aşezaţi peştele astfel preparat în
frunzele) recipientul Varoma, în care mai adăugaţi
200g praz, rondele jumătate din cantitatea de ţelină şi prazul
50g usturoi tăiat rondele. Înăbuşiţi 15 min. /Varoma
1 fi r rozmarin /viteza 1 . Daţi deoparte.
100g lămâie 3. Puneţi în bol roşiile, prazul şi ţelina
120g crevete rămase, împreună cu usturoiul şi fi erbeţi 5
50g vin alb min. /100° /viteza 5.
sare după gust
4. Adăugaţi în bol vinul şi crevetele şi fi erbeţi
piper după gust
100g caşcaval
afumat, ras 5 min. /100° / /viteza 2 .

108 Feluri principale


109 Feluri principale
Păstrăv umplut
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 25 MIN.

400g păstrăv (2 buc.) 1. Cu o zi înainte de a fi preparat, curăţaţi


50g frunze de ţelină păstrăvul şi marinaţi-l cu sare, piper şi zeama
20g frunze de de la o jumătate de lămâie.
pătrunjel
2. Umpleţi apoi peştele cu amestecul format
20g praz
din praz, frunze de pătrunjel şi de ţelină
30g ardei capia
tocate, înfăşuraţi-l în folie de aluminiu şi
20g ţelină tulpină lăsaţi-l în frigider până a doua zi.
30g şuncă afumată
10g ceapă chives, 3. Înainte de preparare, scoateţi legumele din
tocată păstrăv.
100g lămâie
sare după gust 4. Puneţi în bol ardeii capia, zucchini şi ţelina
piper după gust
tulpină şi mărunţiţi 5 sec. /viteza 5 .
30g roşii cherry 5. Tăiaţi roşiile cherry în sferturi, tocaţi ceapa
1g foi de dafi n chives mărunt. Adăugaţi roşiile şi chives peste
30g zucchini amestecul de legume din bol, săraţi şi pipăraţi
după gust, apoi amestecaţi totul
4 sec. / /viteza 2 .
6. Căptuşiţi burta peştelui cu şunca afumată şi
umpleţi apoi cu amestecul de legume preparat,
după care prindeţi cu o scobitoare, pentru a nu
ieşi umplutura.
7. Aşezaţi peştele în recipientul Varoma şi
înăbuşiţi
25 min. /Varoma /viteza 1 .

Tocană moldovenească
CCA 20 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

250g muşchi de vită 1. Tăiaţi ceapa în sferturi şi puneţi-o, împreună


cuburi cu usturoiul, în bol, tocaţi 7 sec. /viteza 5.
250g muşchi de porc,
cuburi 2. Adăugaţi untura şi înăbuşiţi 5 min. /Varoma
100g fi cat de porc, fâşii /viteza 1 .
100g ceapă 3. Adăugaţi în bol carnea tăiată cuburi şi vinul,
20g usturoi după care înăbuşiţi 10 min. /Varoma /
sare, piper după
/viteza 1 .
gust
120g vin alb 4. Adăugaţi fi catul tăiat fâşii şi piperul şi
60g untură înăbuşiţi
5 min. /Varoma / /viteza .
5. Serviţi tocana fi erbinte, cu mămăliguţă.

110 Feluri principale


111 Feluri principale
Peşte file cu legume şi orez
CCA 23 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L 5 0 M I N .

600g peşte fi le 1. Condimentaţi fi leurile de peşte cu sare şi


100g dovlecel verde piper, stropiţi cu zeamă de lămâie şi puneţi-le
80g gogoşari bucăţi deoparte.
50g roşii cherry, 2. Puneţi în bol bucăţile de dovlecel, gogoşar
sferturi
şi măr, mărunţiţi 5 sec. /viteza 4.
100g mere curăţate,
bucăţi 3. Adăugaţi 30g unt, sare, piper şi rozmarin şi
50g lămâi înăbuşiţi
sare, piper după 5 min. /100°C / /viteza . Puneţi
gust compoziţia deoparte.
50g frişcă lichidă
200g orez 4. Puneţi orezul în coşul de înăbuşire, turnaţi
1 rozmarin apa în bol şi fi erbeţi 18 min. /Varoma
crenguţă /viteza 1 .
50g unt 5. După ce a fi ert orezul, amestecaţi-l cu
900g apă legumele preîncălziţi cuptorul la 180°C.
6. Ungeţi un vas termorezistent cu untul
rămas şi puneţi în el amestecul de orez şi
legume, pe care îl distribuiţi uniform pe toată
suprafaţa, iar deasupra aşezaţi fi leurile de
peşte.
7. Puneţi peste peşte roşiile cherry tăiate,
turnaţi deasupra frişca lichidă şi puneţi în
cuptor timp de 20 – 25 minute la 180°C.

Piept de pui cu ghimbir


CCA 20
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

400g piept de pui, fâşii 1. Puneţi untul în bol şi topiţi-l 2 min.


20g seminţe de susan /viteza 1.
30g alune de pădure
60g unt
2. Adăugaţi în unt carnea de pui tăiată
fâşii, seminţele de susan, alunele, ghimbirul,
70g miere
sarea, piperul şi înăbuşiţi
sare
15 min. /Varoma / /viteza .
1 priză piper alb
½ ghimbir ras 3. Încorporaţi mierea şi mai gătiţi
linguriţă 3 min. /Varoma / /viteza .
4. Serviţi cu garnitură de mazăre cu unt.

112 Feluri principale


Somon file copt în aluat de pâine
CCA 4 MIN.
T O TA L 3 0
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E
MIN.

Aluatul 1. Preîncălziţi cuptorul la 200°C.


500g făină de secară
2. Puneţi în bol toate ingredientele pentru
30g drojdie uscată aluat şi frământaţi 4 min. / / .
3. Tăiaţi fi leul de somon în 4 felii, stropiţi cu
sare zeama de lămâie, presăraţi sare şi piper.
Înfăşuraţi apoi feliile de peşte în şunca
270g apă afumată.

2 chimen 4. Întindeţi aluatul cu sucitorul într-o foaie cu


linguriţe grosimea de 3mm şi tăiaţi pătrate cu latura
de 15cm.
Umplutura 5. Aşezaţi fi ecare felie de peşte pregătită ca
500g fi le de somon mai sus pe câte un pătrat de aluat, rulaţi,
după care ungeţi ruloul cu gălbenuş de ou şi
120g şuncă afumată presăraţi seminţe de susan deasupra.
(prosciutto
crudo) 6. Puneţi rulourile în tavă şi coaceţi 20-25
100g lămâie
min. la 200°C.
7. Când scoateţi tava din cuptor, stropiţi
1 priză sare rulourile cu puţin lapte, pentru a se înmuia.

1 priză piper

Pentru fi nisare
1 gălbenuş

50g lapte

20g seminţe de
susan

Curcan umplut cu ardei capia şi


hribi
CCA 25 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

600g piept de curcan (4 1. Aplatizaţi uşor bucăţile de piept de curcan


felii)
cu un ciocan de bucătărie.
100g hribi
50g ardei capia 2. Condimentaţi cele 4 felii de carne cu sare,
50g zucchini piper şi frunze de salvie rupte bucăţele mici.
5 frunze de salvie

113 Feluri principale


1 fi r cimbrişor
sare după gust
2 prize piper alb
20g usturoi

114 Feluri principale


Muşchi de porc cu vinete
CCA 32 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

250g muşchi de porc 1. Tăiaţi carnea felii, condimentaţi cu sare şi


400g vinete tăiate piper, apoi dispuneţi feliile în recipientul
cuburi Varoma.
80g ceapă, bucăţi
2. Turnaţi în bol 400g apă, poziţionaţi
20g usturoi
recipientul Varoma peste capac şi înăbuşiţi
90g roşii, bucăţi
carnea 12 min. /Varoma /viteza 1.
60g ulei
sare, piper alb 3. Goliţi bolul şi puneţi apoi ceapa, usturoiul şi
după gust roşiile, pe care le tocaţi 10 sec. / viteza 5.
2 sos de soia
lingur 4. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 5 min. /100°C /
i /viteza .
2 sos chili
lingur
5. Adăugaţi vinetele, apoi condimentaţi cu sare,
i sos chili şi sos de soia. Poziţionaţi Varoma şi
400g apă înăbuşiţi
15 min. /Varoma / /viteza .
6. La servire, se pun în farfurie feliile de carne,
peste care se pune compoziţia cu vinete.

Tagliatelle cu lămâie
CCA 25 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1 lămâie Fierberea pastelor


400g tagliatelle
1. Puneţi în bol apa cu ½ linguriţă de sare şi
400ml smântână
reglaţi
grasă
20g unt
12 min. /100°C /viteza 1.
½+½ sare 2. Puneţi pastele în bol şi fi erbeţi 7 min. /
linguriţă /100°C /viteza (timpul este conform
5g vodcă

115 Feluri principale


116 Feluri principale
Ardei umpluţi
CCA 62
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

6 buc ardei graşi 1. Turnaţi în bol 600g apă şi puneţi orezul în


mijlocii, curăţaţi coşul de înăbuşire. Introduceţi coşul în bol şi
de cotor fi erbeţi
80g ceapă 20 min. /Varoma /viteza 1. Puneţi orezul
100g ţelină rădăcină deoparte să se răcească.
ţelină tulpină
2. Goliţi bolul şi puneţi ceapa, ţelina
10g usturoi rădăcină, ţelina tulpină şi usturoiul şi
750g piure de roşii mărunţiţi 4 sec. /viteza 6 .
350g carne de porc
tocată 3. Turnaţi uleiul şi înăbuşiţi 6 min.
80g orez /Varoma /viteza 1.
60g ulei 1. Puneţi în bol ceapa, ardeiul, morcovii,
2 prize sare, piper usturoiul şi mărunţiţi 5 sec. /viteza 5.
2 foi de dafi n
2. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 5 min. /
200g + apă
600g
100°C /viteza 1.
3. Puneţi într-un bol carnea tocată, orezul
fi ert, sarea, piperul şi amestecaţi. Cu acest
amestec umpleţi ardeii.
4. Peste legumele înăbuşite din bol, turnaţi
piureul de roşii, 200g apă, adăugaţi sarea,
condimentele.
5. Puneţi cei 6 ardei în recipientul Varoma şi
fi erbeţi
30 min. /Varoma /viteza 2.
6. La servire, puneţi ardeii în farfurie şi
turnaţi sosul deasupra.
O B S E R VAŢ I E
Puteţi servi cu garnitură de cartofi natur.

Puteţi pune ardeii la fi ert şi coşul de înăbuşire, dar în


acest caz pregătiţi numai 4 ardei şi ajustaţi cantităţile
corespunzător.

117 Feluri principale


Vrăbioară umplută ca în Bihor
CCA 35
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

600g vrăbioară de 1. Bateţi feliile de carne cu un ciocan de


mânzat, felii
bucătărie, pentru a le aplatiza.
100g praz bucăţi
100g ardei capia, bucăţi 2. Puneţi în bol prazul şi ardeii capia şi
2 gălbenuşuri mărunţiţi
sare, piper după 6 sec. /viteza 5.
gust
6 frunze de salvie 3. Adăugaţi cele două gălbenuşuri, sarea,
600g apă piperul şi amestecaţi 4 sec. /viteza 3.
4. Distribuiţi această compoziţie pe feliile
de carne şi formaţi rulouri, pe care le fi xaţi
cu ajutorul unor scobitori, pentru a nu ieşi
umplutura.
5. Dispuneţi rulourile de carne în
recipientul Varoma şi adăugaţi frunzele de
salvie şi sare.
6. Puneţi în bol apa, poziţionaţi recipientul
Varoma peste capac şi înăbuşiţi 35 min.
/Varoma /viteza 1.
7. Serviţi cu sos de muştar, garnitură de
paste sau cu mămăligă.

Ficat de pui cu ciuperci


CCA 31
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

400g fi cat de pui 1. Puneţi în bol ceapa, ardeiul, roşiile,


200g ceapă usturoiul şi tocaţi
50g usturoi 5 sec. /viteza 6.
100g ardei bucăţi
2. Peste legumele tocate, turnaţi uleiul şi
100g ciuperci tăiate
adăugaţi ciupercile, condimentaţi cu sare şi
sare, piper după gust piper şi înăbuşiţi
150g roşii 5 min. /100°C / / viteza
100g apă
70g ulei 3. Adăugaţi apa, puneţi fi catul în coşul de
înăbuşire şi fi erbeţi 25 min. /100°C /
/viteza .
4. Amestecaţi fi catul cu sosul de ciuperci
1 min. / /viteza 1.
5. Serviţi cu cartofi natur.

118 Feluri principale


Somon file cu sos picant
CCA 38 MIN.
T O TA L C C A . 6 5
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E
MIN.

500g somon fi le 1. Pregătiţi sosul Béchamel conform reţetei


100g lămâie Thermomix, adăugaţi restul ingredientelor
1 praf piper pentru sos şi amestecaţi
Sosul 8 sec. /viteza 6.
200g sos Béchamel
2. Tăiaţi fi leul de somon în 4 felii, stropiţi-le cu
100g suc de zeama de lămâie, condimentaţi-le cu sare şi
grapefruit
piper şi dispuneţi-le în recipientul Varoma.
2 linguri sos chili
200g smântână 3. Poziţionaţi recipientul Varoma peste bolul cu
2 linguri muştar sos şi înăbuşiţi 15 min. /100°C /viteza 2.
1 priză sare, piper 4. Adăugaţi 30g unt, sare, piper şi rozmarin şi
20g usturoi înăbuşiţi
½ frunze de 5 min. /100°C / /viteza . Puneţi compoziţia
legătură pătrunjel
deoparte.
1 cimbru uscat
linguriţă 5. Puneţi orezul în coşul de înăbuşire, turnaţi
cimbru apa în bol şi fi erbeţi 18 min. /Varoma /viteza
1.
6. După ce a fi ert orezul, amestecaţi-l cu
legumele . preîncălziţi cuptorul la 180°C.
7. Ungeţi un vas termorezistent cu untul rămas
şi puneţi în el amestecul de orez şi legume, pe
care îl distribuiţi uniform pe toată suprafaţa,
iar deasupra aşezaţi fi leurile de peşte.
8. Puneţi peste peşte roşiile cherry tăiate,
turnaţi deasupra frişca lichidă şi puneţi în
cuptor timp de 20 – 25 minute la 180°C.

Varză cu carne
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 25 MIN.

400g cotlet de porc, cuburi 1. Puneţi în bol ceapa, ardeii capia, usturoiul
100g cârnat afumat, felii şi tocaţi
130g ceapă, bucăţi 7 sec. /viteza 4
100g ardei capia
2. Adăugaţi carnea tăiată cuburi, sarea şi
50g usturoi
piperul, apoi gătiţi 10 min. /Varoma /
60g ulei
/viteza .
450g varză murată, tăiată
julienne 3. Adăugaţi feliile de cârnat, varza, cimbrul
1 cimbru şi apa şi fi erbeţi 15 min. /Varoma /
linguriţ /viteza 1 .
ă
sare, piper după gust 4. La servire, puteţi adăuga în farfurie
350g apă smântână sau ardei iute.

119 Feluri principale


120 Feluri principale
Tocană câmpenească
CCA 30
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

350g muşchi de porc, 4. Spălaţi şi curăţaţi legumele apoi tăiaţi-le


cuburi cuburi.
250g pulpă de pui cu os,
bucăţi 5. Puneţi în bol ceapa, ardeiul, morcovii,
150g ceapă, bucăţi usturoiul şi mărunţiţi 5 sec. /viteza 5.
100g ardei
30g usturoi
6. Adăugaţi uleiul şi înăbuşiţi 5 min. /
100g morcovi 100°C /viteza 1.
1 praf piper 7. Adăugaţi cele două feluri de carne, sarea,
3 fi re cimbrişor condimentele şi înăbuşiţi 15 min. /Varoma /
100g dovlecel cu coaja /viteza .
verde
100g vinete 8. Adăugaţi ciupercile, vinetele, dovleceii şi
100g hribi apa şi mai fi erbeţi 10 min. /Varoma /
50g apă /viteza 1.
60g ulei
9. Se poate servi cu garnitură de mămăliguţă
sau paste şi se presară pătrunjel verde
tocat.

Piept de pui ca la bunica


CCA 18
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

60g piept de pui 1. Faceţi 4 felii frumoase din pieptul de pui


100g brânză de burduf şi aplatizaţi-le cu grijă, cu ajutorul unui
1 mărar ciocan de bucătărie. Carnea nu trebuie să
linguriţă
se rupă ori să se găurească.
60g praz
80g bacon feliat 2. Puneţi în bol brânza ruptă bucăţi, prazul
sare după gust şi mărarul şi amestecaţi 8 sec. /viteza 5.
1 priză piper alb
3. Pe fi ecare felie de carne aşezaţi o felie
400g apă
de bacon, peste care puneţi amestecul cu
brânză, apoi rulaţi şi fi xaţi rulourile cu o
scobitoare.
4. Turnaţi apa în bol şi poziţionaţi Varoma.
5. Dispuneţi ruladele de carne în recipientul
Varoma şi înăbuşiţi 18 min. /Varoma
/viteza .
6. Serviţi ruladele de pui cu cartofi natur şi
pătrunjel verde sau cu sos de brânză.

121 Feluri principale


Sarmale
CCA 90
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

400g varză murată 1. Puneţi în bol ceapa (100g) şi mărunţiţi-o


tăiată fi deluţă
4 sec. /viteza 5.
10 foi varză murată
100g ceapă bucăţi 2. Adăugaţi uleiul, sarea, piperul, pasta de
1 cimbru roşii şi înăbuşiţi 5 min. /100°C /viteza 1.
linguriţă
2 foi de dafi n
3. Adăugaţi boiaua de ardei, cimbrul, foile
½ boia de ardei dulce de dafi n şi mai amestecaţi 3 sec. / viteza 3 .
linguriţă 4. Scoateţi compoziţia din bol, încorporaţi-o
50g ulei
în varza tăiată fi deluţă şi puneţi totul
½ sare
deoparte.
linguriţă
½ piper 5. Puneţi în bol carnea tocată, orezul, ceapa
linguriţă tocată (100g), sarea, piperul şi amestecaţi 2
50g pastă de roşii min. / /viteza 2.
200g cârnaţi afumaţi
700g apă (sau zeamă de 6. Cu această compoziţie umpleţi frunzele
varză) de varză, pe care le rulaţi astfel încât să nu
Umplutura se desfacă.
300g carne tocată
80g orez
7. Dispuneţi sarmalele în recipientul
100g ceapă tocată Varoma, împreună cu cârnaţii tăiaţi în
½ piper segmente de câte 5cm. Acoperiţi totul cu
linguriţă varza preparată la etapa 4.
½ sare
8. Turnaţi în bol apa sau zeama de varză.
linguriţă
Poziţionaţi Varoma pe capac şi gătiţi 80
min. /viteza 1.
9. La servire, puteţi pune peste ele, în
farfurie, 2-3 linguri din zeama rămasă în bol.
10. Serviţi sarmalele cu mămăliguţă şi
smântână.

122 Feluri principale


SOSURI, DIP-URI, BAIŢURI, CREME DE UNS
PE PÂINE
Sos Béchamel___________________________143
Sos de hrean____________________________143
Baiţ pentru vânat – baiţ umed______________145
Baiţ pentru carne de vită – baiţ umed________145
Baiţ pentru peşte – baiţ umed______________147
Baiţ pentru şuncă ţărănească – baiţ uscat____147
Baiţ pentru vită şi vânat – baiţ uscat_________149
Baiţ pentru carne de porc– baiţ uscat________149
Sos cu smântână şi hribi___________________150
Sos de roşii_____________________________150
Maioneză______________________________152
Sos de vanilie___________________________152
Sos de mango Vajda______________________154
Sos de vişine pentru vafe-uri sau îngheţată___155
Cremă de ciocolată şi nuci_________________155
Gem de căpşune_________________________157
Cremă de ciocolată şi nuci_________________157
Cremă de brânză pentru uns pe pâine________158
Brânză cremă___________________________158
Cremă de întins pe pâine cu şuncă, brânză Camembert şi ricotta 160
Cremă de întins pe pâine cu brânză de vaci şi şuncă 160
Unt cu verdeaţă_________________________160
Brânză cremă___________________________162
Sos de muştar şi legume___________________162
Cremă de uns pe pâine cu ridichi şi creson____164
Unt cu şuncă şi chives (arpagic)_____________164
Cremă cu salam_________________________166
Cremă cu somon, de uns pe pâine___________166
Sos Béchamel
12 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1000g lapte 1. Puneţi toate ingredientele în bol, fi erbeţi


100g făină 12 min. /90°C/ viteza 4 .
50g unt
1 sare
linguriţă
nucşoară
măcinată
piper negru
măcinat

VARIANTĂ:
Se poate înlocui laptele de vacă cu lapte de orez. Pentru
laptele de orez: turnaţi în bol 100g făină de orez şi 1 l de
apă, fi erbeţi 15 min. /100°C /viteza 2. Strecuraţi înainte le
folosire.

Sos de hrean
19 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

30g unt 1. Puneţi untul în bol şi topiţi 2 min. /


25g făină 100°C /viteza 1.
400g lapte
2 prize piper, alb 2. Adăugaţi făina şi înăbuşiţi 2 min. /
½ sare 100°C /viteza 1.
linguriţă 3. Adăugaţi celelalte ingrediente în afară de
2 prize zahăr hrean şi gătiţi 5 min. /
1 strop lămâie 100°C /viteza 1 .
40-50g hrean preparat,
din borcan 4. Adăugaţi hreanul şi amestecaţi 10 sec.
/viteza 4.

126 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


O B S E R VAŢ I E :
Sosul se potriveşte bine pentru carnea de vită fi artă şi peşte
fi ert.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

702 kJ/168 kcal; grăsimi: 12g; albumine: 4g; hidraţi de


carbon: 11g; fi bre: 0,3g; colesterină: 30mg

127 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


Baiţ pentru vânat – baiţ umed
18 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

200g morcovi bucăţi 2. Împărţiţi ingredientele în jumătate.


150g pătrunjel bucăţi
de 2cm 3. Pregătiţi două porţii a câte 900g de apă.
100g ţelină bucăţi de 4. Puneţi 900g apă în bol şi adăugaţi jumătate
2cm din ingrediente (legume şi condimente),
150g ceapă felii de 2cm fi erbeţi
2g piper boabe 18 min. /Varoma / /viteza .
4 foi de dafi n
20g sare 5. Răsturnaţi baiţul într-un vas, lăsaţi-l să se
răcească şi puneţi carnea în vas.
10 boabe de ienupăr
10 cuişoare 6. Procedaţi identic pentru a doua porţie de
1800g apă baiţ şi acoperiţi carnea cu acesta. Carnea
trebuie să fi e cuprinsă în întregime în baiţ.
7. Ţineţi carnea în baiţ, în frigider, timp de 2
zile, după care o gătiţi.

Baiţ pentru carne de vită – baiţ


umed
15 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

100g ceapă felii de 1. Puneţi în bol ceapa, morcovii, pătrunjelul şi


2cm mărunţiţi
100g morcovi bucăţi 5 sec. /viteza 3.
100g pătrunjel
rădăcină, bucăţi 2. Adăugaţi sare şi restul condimentelor,
de 2cm turnaţi apa şi vinul şi fi erbeţi 15 min.
20g sare /Varoma / /viteza .
2g piper boabe
3. Lăsaţi baiţul la răcit înainte de a-l folosi.
10g boabe de
muştar
10g coriandru
măcinat
3 foi de dafi n
1 tarhon
linguriţă
250g vin alb
250g apă

128 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


129 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine
Baiţ pentru peşte – baiţ umed
15 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

200g ceapă felii de 2cm 1. Puneţi în bol ceapa şi lămâia, tăiate felii şi
150g lămâi, felii mărunţiţi
15g sare 5 sec. /viteza 7.
2 prize piper
2. Adăugaţi condimentele, apa şi vinul şi
30g ulei de măsline
fi erbeţi
1 cimbru
15 min. /Varoma / /viteza 1.
linguriţ
ă 3. Puneţi peştele în baiţ, lăsaţi la răcit şi
100g vin alb puneţi în frigider timp de 24 ore.
300g apă

Baiţ pentru şuncă ţărănească –


baiţ uscat
CCA. 2
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

30g piper negru 1. Puneţi în bol toate condimentele în afară


boabe de sare şi măcinaţi 10 sec. /viteza 6.
50g piper alb boabe
50g seminţe de pin 2. Adăugaţi sarea şi amestecaţi 2 min.
50g coriandru boabe /viteza 3.
300g sare 3. Cu cest baiţ se presară şi se freacă şunca,
pe toată suprafaţa.
4. Cantitatea de baiţ este pentru o şuncă de
8-10kg.
5. Puneţi şunca astfel pregătită într-un loc
aerisit şi răcoros, timp de 2 săptămâni.

130 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


Baiţ pentru vită şi vânat – baiţ
uscat
10 SEC.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

200g sare 1. Puneţi condimentele în bol şi măcinaţi 10


50g piper sec. /viteza 6, apoi încorporaţi şi sarea în
50g seminţe de pin amestec.
50g coriandru
2. Cu acest baiţ ungeţi şi frecaţi carnea, pe care
30g ienibahar
o păstraţi apoi în frigider 2-3 zile.
10g măghiran uscat
100g salpetru de 3. Muşchiul de vită pregătit în acest mod poate
India fi ţinut în loc aerisit şi consumat crud-uscat. Alt
tip de carne va fi gătit în cuptor.

Baiţ pentru carne de porc– baiţ


uscat
11 SEC.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

50g ulei de măsline 1. Puneţi în bol ceapa, usturoiul, coriandrul şi


50g vin alb piperul şi măcinaţi 6 sec. /viteza 6.
80g sare
2. Adăugaţi în bol uleiul de măsline, vinul alb,
100g ceapă
muştarul şi sarea şi amestecaţi 5 sec. /viteza
50g usturoi
5.
10g piper boabe
10g coriandru boabe 3. Cu cest baiţ se unge carnea, după care se
50g muştar de Dijon pune în frigider timp de 24 de ore.
4. Gătiţi după dorinţă carnea astfel pregătită.

131 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


Sos cu smântână şi hribi
8 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

15g hribi uscaţi 1. Înmuiaţi hribii într-un castron cu apă


100g şalote (arpagic) fi erbinte timp de cel puţin 1 oră.
25g unt
2. Puneţi şalotele în bol şi mărunţiţi 5 sec.
100g vin alb, sec
/viteza 5.
120g smântână grasă
½ sare 3. Adăugaţi untul şi înăbuşiţi 3 min.
linguriţă /Varoma /viteza 1.
2 prize piper
1 priză zahăr
4. Adăugaţi ciupercile scurse, 80 g apă de la
5-10g amidon înmuiat şi vinul şi fi erbeţi 3 min. /Varoma
/viteza 1.
5. Adăugaţi celelalte ingrediente şi fi erbeţi
2 min. /100°C /viteza 2.

O B S E R VAŢ I E :

Atât fripturile cât şi tăiţeii şi orezul se potrivesc la acest sos.


V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

860 kJ/207 kcal; grăsimi: 18g; albumine: 2g; hidraţi


de carbon: 4g; fi bre: 2,3g; colesterină: 50 mg

Sos de roşii
CCA. 11
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

500 g roşii, în jumătăţi 1. Puneţi roşiile, pasta de roşii, morcovul,


30 g pastă de tomate ţelina, ceapa şi usturoiul în bol şi mărunţiţi
50 g morcov (1 10 sec. /treapta 5.
buc.),tăiat
2. Adăugaţi celelalte ingrediente şi fi erbeţi
1 fi r ţelină rădăcină, cu
frunze
1 ceapă (60 g) 10 min. /100°C /treapta 1 , apoi pasaţi
1 căţel de usturoi cca.
1 zahăr 30 sec. /treapta 6 .
linguriţă
50 g ulei de măsline
extravirgin
1 sare de mare
linguriţă
½ piper
linguriţă
3 frunze de busuioc
2 frunze de salvie
câteva sos Tabasco
picături

132 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


O B S E R VAŢ I E :
Cel mai potrivit sos pentru paste.

133 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


Maioneză
1 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

300g ulei de fl oarea 1. Aşezaţi o cană pe capacul închis al


soarelui sau de Thermomix, aduceţi la 0 tara cântarului şi
arahide cântăriţi uleiul. Puneţi deoparte.
1 ou
1 gălbenuş la 2. În bolul curat puneţi ouăle, zeama de
temperatura lămâie, sarea, închideţi capacul cu paharul
camerei de măsurare întors. Turnaţi uleiul treptat
10g zeamă de lămâie prin capac, bătând 1 min. /viteza 5.
1 praf de sare fi nă

VARIANTĂ:
S OSUL A IOLI : la ingredientele de bază, se adaugă în plus 2 căţei de
usturoi, piper şi sucul de la o jumătate de lămâie.

RECOMANDARE:
Ouăle vor fi la temperatura camerei, nu din frigider.
V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

9551 kJ/2281 kcal; grăsimi: 254g; albumine: 8g;


hidraţi de carbon: 1g; fi bre: 0,1g; colesterină: 223mg

Sos de vanilie
6 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Montaţi fl uturele de amestecare.


300g lapte
4 gălbenuşuri 2. Puneţi laptele, gălbenuşurile, sarea şi
1 priză sare zahărul în bolul de mixare.
50 g zahăr 3. Tăiaţi păstaia de vanilie, răzuiţi
½ păstaie de vanilie seminţele şi adăugaţi-le în lapte, apoi
încălziţi 6 min. /80°C /viteza 4.

O B S E R VAŢ I E :
Acest sos este foarte potrivit servit cald cu îngheţată de
ciocolată, ştrudel cu mere, găluşti din aluat dospit, iar rece
cu fructe proaspete sau deserturi fi ne cum ar fi jeleu din
fructe roşii.
V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

707 kJ/169 kcal; grăsimi: 9g; albumine: 6g; hidraţi de carbon:


16g; fi bre: 0,1g; colesterină: 261mg

134 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


Sos de mango Vajda
22 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

70g ulei cu gust 1. Puneţi uleiul şi cuburile de mango în


neutru sau unt de bolul de mixare şi înăbuşiţi 7 min. /
cocos
/Varoma /viteza .
350- mango în cubule ţe
400g 2. Stingeţi cu vinul alb 5 sec / /viteza 2.
100g vin alb - Lacrima
lui Ovidiu 3. Adăugaţi zeama de citrice (lămâie şi
30g zeamă de lămâie portocale), sarea şi piperul şi fi erbeţi 7
130g zeamă de min /Varoma / /viteza fără paharul de
portocale măsurare.
60g sare după gust
4. Adăugaţi mierea şi frunzele de mentă,
piper după gust
reglaţi
60g miere
7-8 min /Varoma / /viteza şi începeţi să
8 frunze de mentă
adăugaţi imediat untul tăvălit în făină,
proaspătă
bucată cu bucată. Reduceţi lichidul prin
50-60g unt în bucăţi mici
(tăvălite prin făină
fi erbere fără paharul de măsurare.
)

RECOMANDARE:
Un sos foarte potrivit pentru combinaţii de carne şi orez.
În funcţie de consistenţa pe care o doriţi, ajustaţi timpul în ultima
etapă. Un timp mai lung al func ţiei Varoma duce la scăderea
lichidului.

Zabaglione
12 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Poziţionaţi fl uturele de amestecare.


125g zahăr pudră
Turnaţi zahărul şi gălbenuşurile, bateţi 5
120g gălbenuşuri foarte
proaspete la min. /37°C /viteza 3.
temperatura
camerei
2. Adăugaţi Marsala şi vinul: 7 min. /
80g Marsala sec
70°C /viteza 3.
40g vin alb sec 3. Îndepărtaţi fl uturele de amestecare,
turnaţi în cupe şi serviţ i.

135 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


O B S E R VAŢ I E :
Zabaglione trebuie să fi e dens şi spumos.

Sos de vişine pentru vafe-uri sau


îngheţată
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Puneţi vişinele în coşul de înăbuşire,


1 borcan vişine
(680g lăsaţi-le să se scurgă şi păstraţi sucul.
scurse) 2. Puneţi 300 g suc de vişine, amidonul şi
15g amidon zahărul vanilat în bolul de mixare şi încălziţi
1 linguriţă zahăr vanilat 6 min. /100°C /viteza 3.
3. Adăugaţi vişinele şi continuaţi să
încălziţi 2 min. /80°C / /viteza .

RECOMANDARE:
Se serveşte cald cu vafe-uri, îngheţată sau budincă de orez.
V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

9551 kJ/2281 kcal; grăsimi: 254g; albumine: 8g;


hidraţi de carbon: 1g; fi bre: 0,1g; colesterină: 223mg

Cremă de ciocolată şi nuci


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

90g zahăr 1. Puneţi zahărul în bol şi pulverizaţi 10


60g alune sec. /viteza 10.
100g ciocolată menaj, 2. Adăugaţi alunele şi mărunţiţi 15 sec.
bucăţi
/viteza 10 .
70g unt moale, bucăţi
100g lapte 3. Adăugaţi ciocolata menaj şi mărunţiţi 15
sec. /viteza 8.
4. Adăugaţi untul şi laptele şi prelucraţi totul
într-o pastă omogenă 3 min. /50°C /viteza 2 .
5. Pasta se păstrează într-un borcan închis, la
frigider.

136 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


O B S E R VAŢ I E :
Finisaţi cu bucăţele de alune sau migdale prăjite.
V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

7821 kJ /1868 kcal; grăsimi: 130g; albumine: 20g; hidraţi


de carbon: 155g; fi bre: 6,3g; colesterină: 188mg

137 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


Gem de căpşune
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

4. Puneţi vişinele în coşul de înăbuşire,


1 borcan vişine
(680g lăsaţi-le să se scurgă şi păstraţi sucul.
scurse) 5. Puneţi 300 g suc de vişine, amidonul şi
15g amidon zahărul vanilat în bolul de mixare şi încălziţi
1 linguriţă zahăr vanilat 6 min. /100°C /viteza 3.
6. Adăugaţi vişinele şi continuaţi să
încălziţi 2 min. /80°C / /viteza .

RECOMANDARE:
Se serveşte cald cu vafe-uri, îngheţată sau budincă de orez.
V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

9551 kJ/2281 kcal; grăsimi: 254g; albumine: 8g;


hidraţi de carbon: 1g; fi bre: 0,1g; colesterină: 223mg

Cremă de ciocolată şi nuci


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

90g zahăr 6. Puneţi zahărul în bol şi pulverizaţi 10


60g alune sec. /viteza 10.
100g ciocolată menaj, 7. Adăugaţi alunele şi mărunţiţi 15 sec.
bucăţi
/viteza 10 .
70g unt moale, bucăţi
100g lapte 8. Adăugaţi ciocolata menaj şi mărunţiţi 15
sec. /viteza 8.
9. Adăugaţi untul şi laptele şi prelucraţi totul
într-o pastă omogenă 3 min. /50°C /viteza 2 .
10. Pasta se păstrează într-un borcan închis, la
frigider.

O B S E R VAŢ I E :
Finisaţi cu bucăţele de alune sau migdale prăjite.
V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

7821 kJ /1868 kcal; grăsimi: 130g; albumine: 20g; hidraţi


de carbon: 155g; fi bre: 6,3g; colesterină: 188mg

138 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


Cremă de brânză pentru uns pe
pâine
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1căţel usturoi 1. Puneţi usturoiul, ceapa şi verdeaţa în bol


1 ceapă mică şi mărunţiţi 5 sec. /viteza 8.
30-50g verdeaţă
proaspătă 2. Adăugaţi celelalte ingrediente şi
(pătrunjel, amestecaţi 10-12 sec.
mărar etc.) /viteza 3.
200g brânză-cremă
200g smântână dulce
(24% grăsime)
1 sare cu
linguriţă mirodenii
1 priză piper

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

5025 kJ/1173 kcal; grăsimi: 111g; albumine: 24g; hidraţi


de carbon: 24g; fi bre: 2,9 g; colesterină: 353 mg

Brânză cremă
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Puneţi toate ingredientele în bolul de


500 g quark ( brânză de
vaci cremoasă ) mixare şi încălziţi 5-6 min. /70°C /viteza 4 ,
250 g unt goliţi-le într-un castron şi puneţi-le la rece.
200 g smântână dulce 2. Puteţi împărţi această cantitate în 3 şi
½ - ¾ sare serviţi o treime ca atare, o treime cu
linguriţă verdeaţă şi usturoi şi cealaltă treime cu gust
picant.

VARIANTE:
B RÂNZĂ - CREMĂ CU VERDEAŢĂ ŞI USTUROI :
• adăugaţi verdeaţa şi usturoiul la brânza-cremă şi
amestecaţi scurt viteza 4.
B RÂNZĂ - CREMĂ PICANTĂ :
• adăugaţi la brânza-cremă: ½ roşie tăiată în sferturi sau ½
ardei tăiat în bucăţele, şofran, chili sau piper Cayenne şi
amestecaţi scurt viteza 4 .

139 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


V A LOA R E NUTRITIVĂ PENTRU 1KG:
11864 kJ/2833 kcal; grăsimi: 274 g; albumine: 68 g; hidraţi
de carbon: 21 g;
fi bre: 0 g; colesterină: 812 mg

140 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


Cremă de întins pe pâine cu şuncă,
brânză Camembert şi ricotta
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA. 20 SEC.

100g Camembert 1. Puneţi în bol ceapa, ceapa chives şi şunca şi


250g ricotta mărunţiţi-le, ajutându-vă eventual de spatulă 7
80g şuncă
sec. /viteza 6.
20g ceapă
10g ceapă chives 2. Se adaugă brânza Camembert, ricotta, smântâna,
60g smântână sarea, piperul şi se amestecă 10 sec. /viteza 4.
5g sare
1g piper

Cremă de întins pe pâine cu brânză de


vaci şi şuncă
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 10 SEC.

100g brânză de vaci 1. Puneţi în bol şunca, ardeiul capia, ceapa,


250g şuncă mărunţiţi-le, ajutându-vă eventual de spatulă 6
80g ceapă
sec. /viteza 6.
20g ardei capia
60g smântână 2. Se adaugă brânza de vaci, smântâna, sarea,
5g sare piperul şi se amestecă 8 sec. /viteza 4.
1g piper

Unt cu verdeaţă
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 20 SEC.

3 fi re pătrunjel rupte
bucăţi 1. Puneţi usturoiul, ceapa şi verdeaţa în bol
2 fi re mărar rupte şi mărunţiţi
bucăţi 5 sec. /viteza 8.
3-4 frunze de salvie 2. Adăugaţi celelalte ingrediente şi
1 rozmarin amestecaţi 10-12 sec.
crenguţă
/viteza 3.
¼ lădiţă năsturel (creson
de grădină)
½ -1 ling. sare
¼ piper
linguriţă
10 fi re chives, în buc.
250 g unt moale, în
buc.

141 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
5025 kJ/1173 kcal; grăsimi: 111g; albumine: 24g; hidraţi
de carbon: 24g; fi bre: 2,9 g; colesterină: 353 mg

142 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


Brânză cremă
CCA 6
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

3. Puneţi toate ingredientele în bolul de


500 g quark ( brânză de
vaci cremoasă ) mixare şi încălziţi 5-6 min. /70°C /viteza 4 ,
250 g unt goliţi-le într-un castron şi puneţi-le la rece.
200 g smântână dulce 4. Puteţi împărţi această cantitate în 3 şi
½ - ¾ sare serviţi o treime ca atare, o treime cu
linguriţă verdeaţă şi usturoi şi cealaltă treime cu gust
picant.

VARIANTE:
B RÂNZĂ - CREMĂ CU VERDEAŢĂ ŞI USTUROI :
• adăugaţi verdeaţa şi usturoiul la brânza-cremă şi
amestecaţi scurt viteza 4.
B RÂNZĂ - CREMĂ PICANTĂ :
• adăugaţi la brânza-cremă: ½ roşie tăiată în sferturi sau ½
ardei tăiat în bucăţele, şofran, chili sau piper Cayenne şi
amestecaţi scurt viteza 4 .

V A LOA R E NUTRITIVĂ PENTRU 1KG:


11864 kJ /2833 kcal; grăsimi: 274g; albumine: 68g; hidraţi de
carbon: 21g;
fi bre: 0g; colesterină: 812mg

Sos de muştar şi legume


CCA 14
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

80g praz 1. Curăţaţi şi spălaţi legumele, apoi tăiaţi-le


60g ardei capia bucăţi.
80g morcovi
2. Puneţi legumele astfel tăiate în bol şi
60g ţelină mărunţiţi-le
60g muştar 6 sec. /viteza 6.
1 priză piper alb
sare după gust 3. Turnaţi peste ele uleiul, adăugaţi sarea,
100g frişcă lichidă piperul şi înăbuşiţi 10 min. /Varoma /viteza
60g ulei 1.

143 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


144 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine
Cremă de uns pe pâine cu ridichi
şi creson
CCA 15
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E SEC.

1lădiţă creson 1. Tăiaţi cresonul şi puneţi-l în bolul de


50 g ridichi de lună mixare (păstraţi 1 lingură pentru decor)
200 g brânză-cremă
2. Adăugaţi ridichile şi mărunţiţi 5 sec.
1 ling smântână dulce
/viteza 5
¼ sare
linguriţă 3. Adăugaţi celelalte ingrediente şi
¼ piper amestecaţi
linguriţă 10 sec. /viteza 3 .
4. Decoraţi cu creson şi serviţi.

V A LOA R E NUTRITIVĂ
2911 kJ /695 kcal; grăsimi: 64g; albumine: 23g; hidraţi
de carbon: 7g; fi bre: 1,4g; colesterină: 209mg

Unt cu şuncă şi chives (arpagic)


CCA 30
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E SEC.

50 g şuncă 1. Puneţi şunca în bol şi mărunţiţi 5 sec.


Schwarzwälder /viteza 8.
2 linguri Chives, tăiat
segmente mici
2. Adăugaţi chives şi untul şi amestecaţi
250 g unt moale, bucăţi
20-30 sec. /viteza 3.

V A LOA R E N U T R I T I V Ă T O TA L Ă
8129 kJ/1941 kcal; grăsimi: 210g; albumine: 12g; hidraţi de
carbon: 1g; fi bre: 0,5g; colesterină: 624mg

145 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


Cremă cu salam
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 22 SEC.

200 g salam, bucăţi 1. Puneţi salamul, ceapa şi pătrunjelul în bol,


1 ceapă mică, în mărunţiţi 10 sec. /viteza 5 şi, cu
jumătăţi ajutorul spatulei, împingeţi pasta de pe
1 frunze de pereţii bolului.
legătură pătrunjel, rupte
200 g brânză-cremă 2. Adăugaţi celelalte ingrediente şi
40 g smântână amestecaţi totul 12 sec.
fermentată /viteza 5.
5 sos Worcester
picături
½ boia de ardei
linguriţă dulce
1 priză piper

VARIANTĂ
Salamul poate fi înlocuit cu şuncă.

V A LOA R E NUTRITIVĂ
6463 kJ /1543 kcal; grăsimi: 140g; albumine: 64g; hidraţi de
carbon: 10g;
fi bre: 1,4g; colesterină: 402mg

Cremă cu somon, de uns pe pâine


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 11 SEC.

70 g ceapă 1. Puneţi ceapa în bol şi mărunţiţi 3 sec.


150-200 somon, afumat /viteza 5.
g
200 g brânză-cremă 2. Adăugaţi somonul şi mărunţiţi 3 sec.
30 g crème fraîche /viteza 4.
(sau Almette cu
smântână) 3. Adăugaţi brânza-cremă şi cr ème fraîche
inele de ceapă şi amestecaţi cu ajutorul spatulei 5 sec.
măsline negre /viteza 5.
4. Presăraţi inelele de ceapă şi măslinele
negre peste toate.

146 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


VARIANTĂ
Somonul poate fi înlocuit cu 200g carne de crab.
V A LOA R E N U T R I T I V Ă T O TA L Ă
4712 kJ/1125 kcal; grăsimi: 94g; albumine: 58g; hidraţi
de carbon: 12g; fi bre: 2,9g; colesterină: 296mg

147 Sosuri, dip-uri, creme de pus pe pâine


GARNITURI

Morcovi cu usturoi_______________________169
Legume cu unt la abur____________________169
Piure de cartofi__________________________170
Garnitură de morcovi cu ceapă verde________170
Turtiţe de cartofi_________________________172
Legume cu unt la abur____________________172
Găluşti din chifle_________________________174
Tort de broccoli şi cartofi__________________174
Legume mixte à la Napolitana_____________176
Mazăre cu unt___________________________178
Mămăligă ardelenească__________________178
Morcovi cu usturoi
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 19 MIN.

500g morcovi, bucăţi 1. Puneţi în bol morcovii şi usturoiul şi


10g usturoi mărunţiţi
80g ulei 6 sec. /viteza 5.
sare, piper după
gust 2. Adăugaţi uleiul, sarea, piperul şi
80g apă reglaţi
7 min. /Varoma / /viteza 2.

3. Adăugaţi în bol apa şi înăbuşiţi


12 min. /Varoma / /viteza 1.

Legume cu unt la abur


CCA 18
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

15g morcovi 1. Puneţi în bol ţelina, prazul şi ardeiul gras


100g ţelină şi tocaţi
80g praz 10 sec. /viteza 7 .
100g ardei gras
100g ciuperci felii 2. Adăugaţi untul, sarea, piperul şi
100g mazăre rozmarinul şi înăbuşiţi
100g unt 8 min. /Varoma / /viteza 1.
sare, piper după
gust 3. Puneţi apoi în bol mazărea, ciupercile şi
1 rozmarin apa şi mai gătiţi 10 min. /Varoma / /viteza
crenguţă .
50g apă

149 Garnituri
Piure de cartofi

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 26 MIN.

1000 g cartofi făinoşi, 1. Puneţi cartofi i, sarea şi apa în bol şi


cuburi. fi erbeţi cca.
280 g apă
25 min. /100°C /viteza 1.
1½ sare
linguriţă 2. Adăugaţi untul, nucşoara şi laptele şi
30 g unt amestecaţi cu ajutorul spatulei 15-20
2 prize nucşoară sec./viteza 4.
180 g lapte

VARIANTE:
Pentru un piure mediteranean, se adaugă în loc de sare, unt şi
nucşoară, 20 g ulei de măsline şi 30 g parmezan, după fi erbere.
Puteţi adăuga în bol şi 1 buc. ţelină, 1 morcov sau câteva
bucheţele de broccoli, împreună cu cartofi i.
În cazul în care doriţi prepararea reţetei pentru două persoane,
înjumătăţiţi cantităţile, însă în loc de 140 g de apă, folosiţi 160 g.
Timpul de fi erbere se scurtează cu 1 minut.
V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
1105 kJ/263 kcal; grăsimi: 8 g; albumine: 7 g; hidraţi de
carbon: 39 g; fi bre: 5,6 g; colesterină: 23 mg

Garnitură de morcovi cu ceapă


verde
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 13 MIN.

800g morcovi, rondele 1. Puneţi morcovii, untul, mierea şi sarea în


groase de 5mm
bol şi înăbuşiţi 10 min. /100°C / /viteza
80g unt
.
15g miere
½ sare 2. Adăugaţi ceapa verde tăiată fi n şi
linguriţă înăbuşiţi
2 ceapă verde, inele 3 min. /100°C / /viteza .
legături fi ne

150 Garnituri
V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
1067 kJ/255kcal; grăsimi: 17g; albumine: 3g; hidraţi de
carbon: 21g;
fi bre: 10,1g; colesterină: 48mg

O B S E R VAŢ I E :
Garnitură rapidă de legume lângă fi cat, chifteluţe din carne
de vită, tocătură de carne şi fripturi.

151 Garnituri
Turtiţe de cartofi
CCA 15
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E SEC.

1000 g cartofi , cuburi 1. Puneţi toate ingredientele în bol şi


150 g ceapă, în sferturi mărunţiţi-le cu spatula cca. 10-15 sec.
10 g zeamă de lămâie /viteza 5 .
1 sare
linguriţă 2. Modelaţi din aluat turtiţe mici şi
¼ piper prăjiţi-le într-o tigaie cu ulei fi erbinte.
linguriță Garnisiţi-le cu marmeladă de mere.
20 g amidon
20 g fulgi de ovăz
1 ou

VARIANTE:
 varianta clasică: în loc de amidon, folosiţi numai fulgi de ovăz.
 înlocuiţi jumătate din cantitatea de cartofi cu alt soi de
legume, de ex. morcovi, gulii, conopidă, dovlecei etc. Se servesc
cu sos de smântână cu mirodenii. Presăraţi deasupra piper mixt,
proaspăt măcinat.

Legume cu unt la abur


CCA 18
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

15g morcovi 4. Puneţi în bol ţelina, prazul şi ardeiul gras


100g ţelină şi tocaţi
80g praz 10 sec. /viteza 7 .
100g ardei gras
100g ciuperci felii 5. Adăugaţi untul, sarea, piperul şi
100g mazăre rozmarinul şi înăbuşiţi
100g unt 8 min. /Varoma / /viteza 1.
sare, piper după
gust 6. Puneţi apoi în bol mazărea, ciupercile şi
1 rozmarin apa şi mai gătiţi 10 min. /Varoma / /viteza
crenguţă .
50g apă

152 Garnituri
Găluşti din chifle C CA . 12 BUC .

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E CCA 40MIN.

5 buc.chifl e mai 1. Puneţi chifl ele în bol şi mărunţiţi-le 8


(250g) vechi
sec. /viteza 5, apoi puneţi-le într-un castron.
1ceapă
½ legătură pătrunjel, 2. Puneţi în bol ceapa şi frunzele de pătrunjel
frunze şi tocaţi
25g unt 7 sec. /viteza 5.
250g lapte
3 ouă 3. Adăugaţi untul şi înăbuşiţi 3 min.
sare după gust /Varoma /viteza 1.
2 prize pipere 4. Turnaţi deasupra laptele şi încălziţi
2 prize nucşoară 1½ min. /60°C /viteza 1.
600g apă
5. Încorporaţi chifl ele mărunţite, ouăle, ½
linguriţă de sare, piperul şi nucşoara şi
amestecaţi
10 sec. / / viteza .
6. În bolul curat, turnaţi apa, adăugaţi ½
linguriţă de sare, puneţi capacul, poziţionaţi
Varoma şi gătiţi
35 min. /Varoma /viteza 1 .

VA L O A R E N U T R I T I V Ă P E B U C . :
432 kJ/103 kcal; grăsimi: 4g; albumine: 4g; hidraţi de carbon:
12g;
fi bre: 0,7g; colesterină: 62mg

Tort de broccoli şi cartofi P REPARAT VEGETARIAN

CCA 26 MIN.
T O TA L 5 5
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

500g cartofi tăiaţi 1. Turnaţi în bol 800g apă şi adăugaţi sare.


felii Puneţi cartofi i spălaţi şi tăiaţi în coşul de
400g broccoli înăbuşire, iar broccoli în recipientul Varoma.
congelat Fierbeţi 25 min. /Varoma /viteza 1.
300g sos béchamel
4 ouă 2. Pregătiţi sosul Béchamel. Lăsaţi să se
100g unt răcească puţin şi adăugaţi în el 4 ouă, apoi
50g pesmet amestecaţi 1 min. /viteza 4 .
50g mozarella, rasă 3. Ungeţi cu 20g unt pereţii formei pentru tort
50g parmezan ras şi presăraţi pesmet.
20g usturoi
800g apă 4. Într-un vas, amestecaţi cartofi i şi broccoli
sare, piper după fi erte, usturoiul, piperul şi nucşoara, împreună
gust cu sosul Béchamel.

153 Garnituri
1 praf nucşoară

154 Garnituri
Legume mixte à la Napolitana
CCA 16
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

150g mazăre 1. Curăţaţi legumele, tăiaţi fasole verde în


100g fasole verde segmente de cca. 2cm, ţelina şi prazul felii
120g ţelină tulpină subţiri, iar vinetele în cubuleţe.
50g praz 2. Puneţi cuburile de vinete în coşul de
150g vinete cuburi înăbuşire.
sare
600g apă 3. Puneţi restul legumelor în bol, adăugaţi
sare şi turnaţi 600g apă.
Sosul
300g roşii
4. Puneţi coşul de înăbuşire în bol şi fi erbeţi
80g ceapă 15 min. /Varoma / /viteza .
50g usturoi 5. Scoateţi vinetele şi restul legumelor din
6 frunze busuioc bol şi puneţi-le deoparte.
½ pătrunjel verde
legătură Sosul:
1 priză piper alb 6. Puneţi în bol parmezanul şi mărunţiţi-l
sare după gust 15-20 sec. /viteza 10, apoi goliţi bolul.
60g ulei de măsline
80g parmezan bucăţi 7. Puneţi în bol toate ingredientele pentru
sos, peste care adăugaţi parmezanul, apoi
mixaţi 8 sec. /viteza 6.
8. Puneţi usturoiul în bol şi mărunţiţi 3
sec. /viteza 5 .
9. Adăugaţi celelalte ingrediente şi
amestecaţi
20 sec./ /viteza 2.
10. Tăiaţi fi leul de porc în felii, serviţi cu
piure de ţelină şi sos.

O B S E R VAŢ I E :
Se potrivesc „Rösti” sau cartofi prăjiţi.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


1221 kJ /291 kcal; grăsimi: 18g; albumine: 27g; hidraţi de
carbon: 7g; fi bre: 8g; colesterină: 80mg

155 Garnituri
Mazăre cu unt
CCA 18
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E MIN.

600g mazăre 1. Turnaţi în bol 700g apă, puneţi mazărea în


100g unt coşul de înăbuşire şi fi erbeţi 10 min.
1 pătrunjel verde /Varoma /viteza .
legătură tocat
sare după gust 2. Scoateţi coşul de înăbuşire şi lăsaţi mazărea
1 priză piper să se scurgă.
700g apă
3. Puneţi untul în bol şi topiţi-l 3 min.
/Varoma /viteza 1.
4. Adăugaţi mazărea scursă, sarea, piperul,
pătrunjelul tocat şi înăbuşiţi 5 min. /Varoma /
/viteza .

Mămăligă ardelenească
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E 19 MIN.

700 g apă 1. Puneţi toate ingredientele în bolul de


200 g mălai mixare şi fi erbeţi fără paharul de măsurare 19
sare după gust min. /100°C /viteza 2.
1 ulei cu gust
linguriţă neutru (fl oarea 2. Turnaţi mămăliga obţinută într-un bol şi
soarelui, rapiţă lăsaţi-o aproximativ 4-5 minute să se
etc.) odihnească, după care răsturnaţi-o pe un fund
de lemn.
3. Se poate tăia cu o aţă, în formă de cuburi.

O B S E R VAŢ I E
Ajustaţi cantitatea de mălai în funcţie de consistenţa pe
care o doriţi pentru mămăligă.
Lăsaţi bolul de mixare în apă timp de câteva ore, pentru ca
mămăliga lipită de fundul bolului şi pe cuţit să se desprindă
cu uşurinţă.

156 Garnituri
DESERTURI
Lipie cu mărar şi brânză___________________181
Biscuiţi_________________________________181
Pere umplute cu mascarpone______________183
Vis de fructe____________________________183
Îngheţată de vanilie______________________185
Îngheţată de ciocolată____________________185
Îngheţată de vin roşu_____________________187
Sorbet de zmeură________________________187
Budincă de vanilie_______________________189
Budincă de ciocolată_____________________189
Cartofi de marţipan______________________191
Bombe cu rom___________________________191
Găluşti cu prune_________________________193
Piure de mere___________________________193
Jeleu din fructe roşii______________________195
Glazură de zahăr_________________________195
Lipie cu mărar şi brânză
5 MIN.
T O TA L 4 5
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E
MIN.

Aluatul 1. Preîncălziţi cuptorul la 180°C.


300g făină
2. Puneţi toate ingredientele pentru aluat în
180g unt moale, în buc
bol şi amestecaţi-le 3 min. /viteza 2.
2 ouă
150g smântână 3. Scoateţi aluatul obţinut din bol şi împărţiţi-
sare după gust l în două. Întindeţi cu sucitorul două foi de
aluat cu grosimea de 5mm pe suprafaţa de
Umplutura lucru presărată cu făină.
1000g brânză de vaci 4. Puneţi o foaie de aluat în tava
80g unt dreptunghiulară (20 x 30 cm) coaceţi în
4 gălbenuşuri cuptorul încălzit la 180°C timp de 10 min.
1 mărar proaspăt
legătură 5. Între timp pregătiţi
200g zahăr pudră Umplutura
1. Puneţi în bol untul, zahărul şi gălbenuşurile
şi amestecaţi 1 min. /viteza 3 ,.
2. Adăugaţi brânza de vaci şi amestecaţi 1
min. /viteza 3.
3. Întindeţi umplutura pe foaia coaptă, aşezaţi
deasupra cea de-a doua foaie, pe care o
înţepaţi din loc în loc cu furculiţa şi puneţi
tava în cuptor timp de 25 – 30 min., la 180°C.
4. La servire, puteţi presăra zahăr pudră.

Biscuiţi
CCA. 3 MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L 1 5
MIN.

350g făină 1. Preîncălziţi cuptorul la 180°C.


100g unt
2. Puneţi în bol alunele şi migdalele şi
100g zahăr pudră
măcinaţi-le
75g untură
5 sec. /viteza 4.
2 ouă
30g alune 3. Adăugaţi în bol celelalte ingrediente şi
50g migdale frământaţi
1 bicarbonat de 3 min. / / .
linguriţă sodiu
4. Pe suprafaţa de lucru presărată cu făină,
1 coajă de lămâie
linguriţă
întindeţi aluatul cu ajutorul sucitorului într-o
foaie cu grosimea de 5mm.
1 praf sare
2 prize scorţişoară 5. Din foaia de aluat, decupaţi biscuiţi
rotunzi cu ajutorul paharului de măsurare.
Puneţi biscuiţii în tavă şi coaceţi 12 minute
la 180°C.

158 Deserturi
159 Deserturi
Pere umplute cu mascarpone
CCA. 13
MIN.
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L 1 5
MIN.

4 buc. pere mijlocii 1. Curăţaţi perele de coajă, fără a le rupe


200g mascarpone codiţa.
50g migdale
2. Tăiaţi perele transversal cam la ¼ de la
80g zahăr codiţă, pentru a folosi partea superioară
10g zahăr vanilat drept capac, apoi scoateţi miezul perei cu
300g vin roşu sec ajutorul unei linguriţe sau al unui instrument
600g apă pentru pepene.
2 buc. gălbenuşuri
3. Puneţi în bol vinul, apa, zahărul şi
1 priză scorţişoară
mirodeniile şi fi erbeţi 10 min. /Varoma
2 buc. cuişoare
/viteza 1.
4. Aşezaţi perele şi capacele lor în coşul de
înăbuşire şi reglaţi 3 min. /Varoma /viteza
3 . Apoi lăsaţi-le să se răcească.
5. Puneţi migdalele în bol şi mărunţiţi 5
sec. /viteza 7.
6. Peste migdalele mărunţite adăugaţi crema
mascarpone, zahărul vanilat, gălbenuşurile
şi amestecaţi
20 sec. /viteza 3.
5. Umpleţi perele care s-au răcit cu crema
obţinută şi puneţi deasupra capacul cu
codiţă. Ca decor, turnaţi deasupra ciocolată
topită.

Vis de fructe
1 MIN. 5
SEC
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E T O TA L 1 5
MIN.

1. Puneţi zahărul în bol şi pulverizaţi-l


60 g zahăr
300 g fructe congelate
10 sec. /viteza 10.
1 albuş de ou sau 2. Adăugaţi fructele congelate şi mărunţiţi-
puţină frişcă le 10 sec. /viteza 8 .
lichidă foarte
rece 3. Adăugaţi albuşul şi preparaţi totul 45
sec. /viteza 5. Rezultatul va fi o îngheţată
uşoară şi cremoasă.

V A LOA R E A NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

387 kJ/93 kcal; grăsimi: 0g; albumine: 2g; hidraţi de


carbon: 20g;
fi bre: 3,5g; colesterină: 0mg

160 Deserturi
Îngheţată de vanilie
MOD DE CCA. 8 MIN.+
INGREDIENTE P R E PA R A R E TIMP DE
ÎNGHEŢARE.

150 g zahăr 1. Puneţi zahărul în bol, pulverizaţi-l 10


4 ouă sec./viteza 10 şi răsturnaţi-l într-un
500 g frişcă castron.
1 zahăr vanilat, făcut 2. Montaţi fl uturele de amestecare.
linguriţ de dvs.
ă 3. Separaţi ouăle, puneţi albuşurile în bol şi
bateţi-le 2–2½ min.
/viteza 4, apoi răsturnaţi-le şi într-un
castron.
4. Montaţi din nou fl uturele de amestecare.
5. Puneţi frişca în bol, bateţi-o până ce este
sufi cient de consistentă, viteza 3 , şi goliţi
bolul într-un castron.
6. Scoateţi fl uturele de amestecare.
7. Puneţi gălbenuşurile, zahărul vanilat şi
zahărul pudră în bol si amestecaţi 4½
min. /viteza 4.
8. Adăugaţi frişca şi albuşul bătut spumă şi
amestecaţi totul cu atenţie, cu ajutorul
spatulei 10 sec./viteza 4;
9. Puneţi această compoziţie în recipientul
pentru cuburi de gheaţă şi lăsaţi-o în
congelator 3-4 ore.
10. Înaintea servirii puneţi cuburile
individuale în bolul de mixare răcit, în 2
etape, şi amestecaţi 30 sec. /viteza 8 până
ce rezultă o îngheţată cremoasă. Scoateţi
conţinutul cu lingura de îngheţată, puneţi în
castronaşe şi serviţi imediat.

Îngheţată de ciocolată
CCA. 6 MIN.+
TIMP DE
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E
ÎNGHEŢARE.

4 ouă 1. Montaţi fl uturele de amestecare.


530 g frişcă 2. Separaţi ouăle, puneţi albuşul în bol,
ciocolată amăruie bateţi-le 2–2½ min. /viteza
fi nă
4 şi turnaţi-le într-un castron.
30g cacao
150 g zahăr
3. Montaţi din nou fl uturele de amestecare.

161 Deserturi
162 Deserturi
Îngheţată de vin roşu
CCA. 26 MIN.
+
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E TIMP DE
ÎNGHEŢARE.

600 g vin roşu 1. Puneţi 400 g vin roşu în bol, reduceţi


1 păstaie de vanilie fără paharul de măsurare 10-15 min.
130 g zahăr /Varoma /viteza 2 , goliţi într-un vas şi
250 g unt rece, în buc. lăsaţi să se răcească la temperatura
2 ouă camerei.
2. Puneţi în bol restul de 200 g vin roşu,
seminţele din păstaia de vanilie şi zahărul
şi fi erbeţi
5 min. /100°C /viteza 2.
3. Adăugaţi untul şi amestecaţi 20 sec.
/viteza 5 .
4. Adăugaţi vinul roşu redus (cca. 230 g),
lăsaţi-l să mai fi arbă lent 5 min. /70°C
/viteza 3-4 şi adăugaţi ouăle unul câte unul
prin orifi ciul capacului, în timpul primelor
două minute. Această compoziţie se lasă la
cu suprafaţă mare, apoi se congelează.
5. Masa congelată se amestecă până
devine cremoasă cu ajutorul spatulei, în
două tranşe, fi ecare de cca.
20 sec. /viteza 7 . Această compoziţie se
goleşte într-o cutie pentru congelat şi se
lasă cel puţin 2 ore la congelat. Deoarece
îngheţata nu se cristalizează, ci rămâne
cremoasă, poate fi scoasă şi porţionată
foarte simplu.

Sorbet de zmeură
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

100 g zahăr 1. Puneţi zahărul în bol şi pulverizaţi 5 sec.


500 g zmeură, /viteza 10.
congelată
100 g zeamă de 2. Adăugaţi zmeura şi zeama de portocale şi
portocale amestecaţi cu ajutorul spatulei 30 sec.
/viteza 9.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE

648 kJ/154 kcal; grăsimi: 0g; albumine: 2g; hidraţi de


carbon: 23g; fi bre: 8,9g; colesterină: 0mg

163 Deserturi
164 Deserturi
Budincă de vanilie
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

500 g lapte 1. Puneţi toate ingredientele în afară de


2 ouă vanilie în bolul de mixare.
50 g zahăr 2. Tăiaţi păstaia de vanilie în jumătate de-a
1 priză sare lungul ei, răzuiţi seminţele şi adăugaţi-le,
30 g amidon împreună cu restul păstăii în bol, apoi fi erbeţi
½ păstaie de vanilie 7 min. /90°C / /viteza 3.
3. Scoateţi păstaia de vanilie şi răsturnaţi
budinca într-un castron. Lăsaţi la răcit.

V A LOAR E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


806 kJ/192 kcal; grăsimi: 8g; albumine: 6g; hidraţi de
carbon: 25g;
fi bre: 0,1g; colesterină: 141mg
VARIANTĂ:
Bateţi albuşurile spumă în bolul de mixare (cu fl uturele de
amestecare)
1½-2 min. /viteza 4 şi amestecaţi în budinca fi erbinte.

Budincă de ciocolată

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

50 g ciocolată
amăruie fi nă, 1. Puneţi ciocolata în bol şi mărunţiţi-o 10
în bucăţi sec. /viteza 8.
500 g lapte
2. Montaţi fl uturele de amestecare.
1 ou
40 g zahăr 3.Adăugaţi celelalte ingrediente şi încălziţi
20 g amidon 6½ min. /100°C /viteza 2-3 .
4. În funcţie de dulceaţa ciocolatei, adăugaţi
zahăr.
5. Goliţi budinca într-un castron şi lăsaţi-o să
se răcească.

V A LOAR E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


865 kJ/207 kcal; grăsimi: 10 g; albumine: 7 g; hidraţi de carbon:
22 g; fi bre: 0,2 g; colesterină: 71 mg
VARIANTĂ:
Puteţi folosi şi ciocolată albă .

165 Deserturi
Cartofi de marţipan C CA . 30 BUC .

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

250 g zahăr 1. Puneţi zahărul în bol, pulverizaţi-l 15


250 g migdale, cojite sec. /viteza 10 şi goliţi-l într-un vas.
15 g apă de
trandafi ri 2. Puneţi migdalele în bol şi măcinaţi-le 20
½ esenţă de sec. /viteza 7.
sticluţă migdale amare
20 g Amaretto
3. Adăugaţi zahărul pudră, apa de trandafi ri,
50 g pudră de cacao esenţa de migdale amare şi amaretto şi
amestecaţi cu ajutorul spatulei 3 min. /
/viteza .
4. Cu o linguriţă luaţi porţii mici din aluat,
formaţi biluţe şi tăvăliţi-le în cacao.

V A LOAR E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


806 kJ/192 kcal; grăsimi: 8g; albumine: 6g; hidraţi de
carbon: 25g; fi bre: 0,1g; colesterină: 141mg
RECOMANDARE:
Migdalele se pot coji uşor dacă le încălziţi mai întâi
acoperite cu apă
4 min./Varoma/ /viteza 1.

Bombe cu rom C CA . 80 BUC .

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

140 g unt 1. Puneţi untul în bol, topiţi-l 2½ min. /60°C


200 g zahăr /viteza 2 şi goliţi-l într-un vas.
2 plicuri zahăr vanilat
2 ouă
2. Puneţi zahărul, zahărul vanilat şi ouăle în
70 g cacao pudră
bol şi bateţi spumă 30 sec. /treapta 4.
500 g fulgi de ovăz 3. Adăugaţi untul topit, fulgii de ovăz, praful
2 esenţă de rom de cacao, esenţa de rom, romul şi smântâna şi
sticluţe faceţi un aluat ajutându-vă şi de spatulă, 2
60 g rom min. / /viteza , după care îl puneţi de-o
60 g smântână parte timp de 30 min.
80g nucă de cocos
rasă 4. Formaţi mici sfere din compoziţia de mai
sus, tăvăliţi-le în nuca de cocos şi lăsaţi-le să
se întărească.

V A LOAR E NUTRITIVĂ PE BUC.:


259 kJ/62 kcal; grăsimi: 3g; albumine: 1g; hidraţi de carbon:
7g; fi bre: 1g; colesterină: 10 mg
VARIANTĂ:
Puteţi forma bombele şi cu ajutorul unei linguri pentru
porţionarea îngheţatei. Cel mai bine se păstrează în frigider,

166 Deserturi
aşezate într-o cutie învelită în hârtie pergament.

167 Deserturi
Găluşti cu prune
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Spălaţii cartofi i şi puneţi-i, cu coajă, în


600g cartofi coşul de înăbuşire.
300g făină 2. Turnaţi în bol 900g, adăugaţi sarea ,
4 ouă introduceţi coşul de înăbuşire şi fi erbeţi 25
1 sare min. /Varoma /viteza 1.
linguriţă
100g unt 3. Scoateţi coşul de înăbuşire şi lăsaţi cartofi i
120g pesmet să se scurgă şi să se răcească, apoi curăţaţi-i
150g prune fără de coajă.
sâmburi
4. Tăiaţi-i în sferturi, puneţi-i în bol, adăugaţi
100g zahăr pudră
făina, ouăle, sare (2 prize) şi mixaţi 1 min.
2g scorţişoară
/viteza 5.
1 plic zahăr vanilat
1800g apă 5. Preparaţi aluatul 4 min. / / .
6. Pe masa de lucru presărată cu făină,
întindeţi aluatul obţinut într-o foaie de 5mm
grosime, din care tăiaţi pătrate cu latura de
8cm.
7. Amestecaţi zahărul şi scorţişoara, după
care tăvăliţi prunele fără sâmburi prin acest
amestec.
8. Puneţi câte o prună pe fi ecare pătrat de
aluat şi formaţi găluştile.
9. Turnaţi în bol 900g apă, puneţi câte 4
găluşti în coşul de înăbuşire şi fi erbeţi
găluştile 6 min. /Varoma /viteza 1. Fierbeţi
şi restul găluştilor în ture de câte 4.
6. Puneţi pesmetul şi untul în bol şi rumeniţi
5 min. /100°C /viteza 2.
7. Tăvăliţi găluştile fi erte prin pesmetul
rumenit.
8. La servire, presăraţi zahăr pudră şi
scorţişoară.

Piure de mere
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Puneţi toate ingredientele în bol, fi erbeţi


750 g mere acrişoare,
bucăţi
8-9 min. /100°C /viteza 1 şi apoi mixaţi
20 g zeamă de lămâie
20 sec. /viteza 5.

40 g apă

50 g zahăr

168 Deserturi
1 zahăr vanilat,
linguriţ
ă

169 Deserturi
Jeleu din fructe roşii
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

600g fructe roşii 1. Puneţi în bol 300g de fructe, vinul,


proaspete romul, amidonul şi zahărul, mărunţiţi 10
250g vin alb sec. /viteza 9 şi încălziţi
10g rom 9 min. /100°C /viteza 3.
25g amidon
50g zahăr 2. Adăugaţi restul de fructe şi amestecaţi
15 sec. / /viteza 2.
3. Turnaţi jeleul într-un castron, lăsaţi-l la
răcit şi serviţi cu sos de vanilie sau
îngheţată de vanilie.

O B S E R VAŢ I E :
Dacă nu aveţi fructe roşii proaspete, puteţi folosi şi fructe
congelate (zmeură, coacăze, căpşune, afi ne, cireşe)

Glazură de zahăr
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Puneţi zahărul în bol şi pulverizaţi 15


200 g zahăr
sec./viteza 10 .
30 g apă
2. Adăugaţi apa şi preparaţi glazura 20
sec./viteza 3-4 .
3. Ungeţi prăjitura încă caldă cu această
glazură.

VARIANTĂ:
Dacă înlocuiţi apa cu zeamă de lămâie, de portocale, cafea sau
rom, obţineţi o glazură cu gustul respectiv.

170 Deserturi
PRĂJITURI, ALUATURI

Informaţii generale privind reţetele___________3


Brioşe de ciocolată_______________________197
Blat de tort (pandişpan)___________________197
Cornuleţe cu migdale_____________________199
Prăjitură Linzer__________________________199
Tort de mere alsacian_____________________201
Cuib de viespi___________________________202
Prăjitură cu prune________________________203
Tort de pere şi brânză_____________________203
Aluat dospit de bază______________________205
Melci din aluat dospit_____________________205
Cozonac cu mac_________________________207
Prăjitură rusească „scărmănată”___________208
Biscuiţi cu nuci, fără făină_________________208
Brioşe de ciocolată 12 BUC.

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

100 g ciocolată fi nă 1. Mărunţiţi ciocolata în bol 10 sec. /viteza


amăruie (70% 5 şi goliţi-o într-un vas.
cacao)
150 g unt moale, în 2. Adăugaţi untul, ouăle şi zahărul în bol şi
bucăţi frecaţi-le spumă 1 min. /viteza 4.
2 ouă
3. Adăugaţi ciocolata mărunţită şi celelalte
120 g zahăr
ingrediente şi amestecaţi cu ajutorul
300 g făină
spatulei 10-15 sec. /viteza 6 . Puneţi
1 praf de copt
aluatul în tăviţe de brioşe unse.
pliculeţ
1 priză sare 4. Coaceţi brioşele în cuptorul preîncălzit la
¼ bicarbonat de 200°C, timp de 20-30 minute, pe şina din
linguriţă sodiu mijloc. Puneţi şi o ceaşcă de apă în cuptor,
250 g lapte pentru păstrarea umidităţii.

V A LOA R E N U T R I T I V Ă P E B U C AT Ă :
1158 kJ /276 kcal; grăsimi: 15g; albumine: 5g; hidraţi de
carbon: 29g; fi bre: 2g; colesterină: 70mg

Blat de tort (pandişpan)


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1 zahăr vanilat 1. Montaţi fl uturele de amestecare.


pliculeţ
100 g făină 2. Puneţi toate ingredientele în bol şi
100 g amidon amestecaţi 50 sec.
½ praf de copt /viteza 3 .
pliculeţ 3. Puneţi aluatul într-o tavă de tort ( Ø 26 cm)
200 g zahăr unsă, coaceţi-l în cuptorul preîncălzit şi
4 ouă prelucraţi-l mai departe după cum doriţi.

V ALOA R E N U T R I T I V Ă T O TA L Ă

7827 kJ/1869 kcal; grăsimi: 26g; albumine: 39g; hidraţi de


carbon: 371g; fi bre: 4g; colesterină: 871mg

172 Prăjituri, aluaturi


Cornuleţe cu migdale
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

Aluatul
1. Preîncălziţi cuptorul la 180°C.
250g făină
100g unt moale, în buc 2. Puneţi toate ingredientele pentru aluat în
10g drojdie uscată bol şi frământaţi
30g zahăr pudră 2 min. / / .
1 priză sare 3. Pe suprafaţa de lucru presărată cu făină,
80g lapte întindeţi aluatul într-o foaie dreptunghiulară
Umplutura cu grosimea de 2-3mm, pe care o tăiaţi în
pătrate cu latura de 10 cm.
120g migdale decojite
120g zahăr pudră Umplutura
50g frişcă lichidă 1. Puneţi în bol migdalele şi mărunţiţi-le 10
60g stafi de sec. /viteza 6 .
2. Adăugaţi peste ele zahărul pudră, frişca
lichidă şi stafi dele şi amestecaţi 15 sec. /
/viteza 2.
3. Umpleţi fi ecare pătrat de aluat cu compoziţia
obţinută şi rulaţi sub formă de corn.
4. Puneţi cornuleţele în tava tapetată cu hârtie
de copt şi ungeţi-le cu gălbenuş de ou. Coaceţi
în cuptorul preîncălzit la 180°C, timp de 15-20
min.

Prăjitură Linzer

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Preîncălziţi cuptorul la 200°C.


500g făină
300g unt moale, în buc 2. Puneţi toate ingredientele pentru aluat în
120g zahăr pudră bol şi frământaţi 6 min. / / .
1 plic Zahăr vanilat
3. Pe suprafaţa de lucru presărată cu făină,
2 Gălbenuşuri întindeţi aluatul într-o foaie cu grosimea de
10g Coajă de lămâie cca. 5mm.
1 praf Sare
1 Esenţă de rom (Dr. 4. Decupaţi foaia de aluat cu ajutorul unei
sticluţă Oetker) forme rotunde, obţinând discuri. Decupaţi
Gem de caise mijlocul a jumătate dintre aceste discuri cu o
formă cu diametrul mai mic, sau cu un pahar
mic.
5. Pe toate discurile de aluat puneţi formele
inelare, iar mijlocul umpleţi-l cu gem de
caise.
6. Puneţi prăjiturile în tavă şi coaceţi la
200°C, 30 min.
7. La servire, pudraţi-le cu zahăr pudră.

173 Prăjituri, aluaturi


Tort de mere alsacian
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

Aluatul Aluatul
100 g unt moale, în
1. Puneţi untul şi zahărul în bol şi amestecaţi
buc
20 sec. /viteza 4.
100 g zahăr
3 ouă 2. Adăugaţi ouăle şi amestecaţi 20 sec.
200 g făină /viteza 4.
1 linguriţă praf de copt
rasă 3. Adăugaţi făină, praful de copt şi sarea şi
1 priză sare faceţi un aluat maleabil 10 sec. /treapta 4.
4. Puneţi aluatul într-o tavă de tort ( Ø26 cm)
Umplutura
unsă.
700g mere
acrişoare, Umplutura:
cojite, în
sferturi 5. Crestaţi de 2-3 ori pe lung sferturile de
măr şi aşezaţi-le pe aluat, cât mai apropiate.
Glazura Partea de măr crestată nu trebuie să fi e
120 g smântână acoperită de aluat.
fermentată
6. Coaceţi 25 de minute în cuptorul
100 g zahăr
preîncălzit la 175°C.
3 ouă
7. Între timp, preparaţi
Glazura:
8. Puneţi ingredientele pentru glazură în bol
şi amestecaţi 10 sec./ viteza 5.
9. Turnaţi glazura peste tortul precopt şi
continuaţi coacerea timp de 35 minute.

V A LOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:


915 kJ/219 kcal; grăsimi: 10 g; albumine: 4 g; hidraţi de
carbon: 27 g;
fi bre: 1,4 g; colesterină: 106 mg

174 Prăjituri, aluaturi


Cuib de viespi
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

Aluatul Aluatul
500g făină
1. Puneţi în bol făina şi drojdia şi amestecaţi-
7 gălbenuşuri le
1 praf sare 10 sec. /viteza 1.
30g drojdie uscată
200g zahăr pudră 2. Adăugaţi gălbenuşurile, zahărul pudră,
lapte sarea şi laptele călduţ. frământaţi 4 min. /
/ .
Umplutura
200g zahăr pudră 3. Răsturnaţi aluatul obţinut într-un vas
200g unt tapetat cu făină şi puneţi-l la dospit într-un
loc cald, până îşi dublează volumul.
100g migdale
4. Între timp, pregătiţi
Finisare
Umplutura
200g. lapte
50g zahăr pudră 5. Puneţi în bol migdalele şi măcinaţi-le
4 sec. /viteza 5 .
6. Adăugaţi untul şi zahărul pudră şi
amestecaţi
1 min. /viteza 4.
Asamblarea
7. Întindeţi aluatul care a dospit pe
suprafaţa de lucru cu ajutorul sucitorului
într-o foaie de 5mm grosime. Distribuiţi
umplutura uniform.
8. Rulaţi aluatul pentru a obţine un sul, apoi
tăiaţi acest sul în felii groase de 3 cm.
9. Puneţi aceste felii în tava unsă cu unt şi
coaceţi în cuptor, la 180°C timp de 25-30min.
10. Când sunt gata, se stropesc cu lapte în
care s-a dizolvat zahăr.

175 Prăjituri, aluaturi


Prăjitură cu prune
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

120g unt moale 1. Preîncălziţi cuptorul la 200°C.


120g zahăr
2. Puneţi în bol miezul de nucă şi mărunţiţi 20
1 plic zahăr vanilat
2 ouă întregi
sec./viteza 5.
170g făină 3. Adăugaţi apoi untul la temperatura camerei,
100g miez de nucă zahărul, zahărul vanilat, făina, ouăle şi praful
1 praf de copt de copt şi reglaţi
linguriţă 1 min. / / .
1500g prune
4. Puneţi compoziţia într-o formă de tort cu
fundul detaşabil Ø26 – 28cm şi neteziţi-o cu
ajutorul spatulei.
5. Deasupra aşezaţi prunele tăiate jumătăţi, în
poziţie verticală, una în spatele celeilalte, în
cercuri concentrice.
6. Coaceţi în cuptorul preîncălzit la 200°C, timp
de 1 oră.
7. Timpul de coacere poate varia în funcţie de
gradul de coacere şi de mărimea fructelor.
Încercaţi aluatul cu scobitoarea după scurgerea
timpului şi, dacă e necesar, prelungiţi timpul de
coacere cu 10 minute.

Tort de pere şi brânză


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

Crusta Crusta
250g făină
1. Preîncălziţi cuptorul la 180°C.
160g unt moale, în buc 2. Puneţi toate ingredientele pentru aluat în
bol şi amestecaţi-le 1½ min. / / .
180g zahăr pudră
3. Scoateţi aluatul obţinut din bol şi
întindeţi-l cu sucitorul într-o foaie cu
1 ou
grosimea de 5mm pe suprafaţa de lucru
presărată cu făină, apoi puneţi această foaie
1 praf sare
în forma de tartă, ridicând şi presând
marginile pe pereţii acesteia.
Umplutura 4. Coaceţi crusta în cuptorul încălzit la 180°C
250g ricotta timp de 10 min.
5. Între timp pregătiţi
120g mascarpone
Umplutura
30g budincă de vanilie 6. Puneţi în bol ingredientele şi amestecaţi
40 sec. /viteza 3 ,.
1 plic zahăr vanilat
Asamblarea

176 Prăjituri, aluaturi


1g ou

Decor
2 buc. pere

20g zahăr

177 Prăjituri, aluaturi


Aluat dospit de bază
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

500 g făină 1. Puneţi toate ingredientele în bol şi


1 drojdie (40g) faceţi un aluat 2 min. /
cubuleţ /viteza .
220 g lapte călduţ
100 g zahăr 2. Puneţi aluatul într-un castron şi lăsaţi-l
80 g unt într-un loc cald la crescut, timp de 30
1 ou
minute, până ce îşi dublează volumul.
½ sare 3. Apoi prelucraţi aluatul după dorinţă, de
linguriţă ex. se vor răsuci melci sau pentru o
prăjitură cu fructe se va întinde în tava de
prăjituri. Abia atunci se va coace la cuptor.

V A LOA R E N U T R I T I V Ă T O TA L Ă :
12236 kJ/2922 kcal; grăsimi: 86g; albumine: 75g; hidraţi
de carbon: 465g; fi bre: 22,9g;colesterină: 435mg

Melci din aluat dospit 15 BUC .

INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Faceţi un aluat dospit de bază, conform


100 g stafi de
celor descrise mai sus.
50 g suc de mere sau
rom 2. Înmuiaţi stafi dele în suc de mere sau rom
250 g lapte (de preferat peste noapte).
20 g zahăr
3. Puneţi laptele, zahărul şi praful de budincă
½ praf de budincă
pachet de vanilie
în bol şi gătiţi 6-7 min. /90°/viteza
80 g Crème fraîche
1-2 .
(sau Almette cu 4. Adăugaţi Crème fraîche şi stafi dele
smântână)
înmuiate şi amestecaţi-le într-o cremă, 5
sec./ /viteza 2.
5. Întindeţi aluatul dospit într-o foaie
dreptunghiulară (cca. 30-40 cm), ungeţi foaia
de aluat cu crema şi rulaţi aluatul pe latura
lungă. Tăiaţi ruloul în felii groase de 2-3 cm şi
puneţi-le într-o tavă unsă sau tapetată cu
hârtie de copt. Lăsaţi melcii să crească 20
minute.
6. Coaceţi în cuptorul preîncălzit la 200°C,
timp de 25-30 minute. Cât mai sunt calzi, se
presară cu zahăr pudră sau se acoperă cu
glazură de zahăr .

178 Prăjituri, aluaturi


V A LOAR E N U T R I T I V Ă P E B U C AT Ă
1091 kJ/261 kcal; grăsimi: 9g; albumine: 6g; hidraţi de
carbon: 39g;
fi bre: 1,9g; colesterină: 37mg
O B S E R VAŢ I E
Stafi dele pot fi înlocuite cu bucăţele de mere.

179 Prăjituri, aluaturi


Cozonac cu mac
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

Umplutura 1. Faceţi un aluat dospit de bază, ca în


250g mac reţeta anterioară.
100g lapte
2. Puneţi macul în bolul de mixare curat şi
100g zahăr măcinaţi
20g ulei vegetal 30 sec. /viteza 9.
1 ou
½ ulei de migdale 3. Adăugaţi laptele şi zahărul şi încălziţi
sticluţă amare 2½ min. /90°C /viteza 2 .
1 gălbenuş de ou
4. Adăugaţi uleiul vegetal, oul şi uleiul de
migdale amare, amestecaţi 15 sec. /viteza
3 şi lăsaţi să se umfl e 30 minute.
5. Întindeţi aluatul dospit pe o suprafaţă
pudrată cu făină, faceţi o foaie
dreptunghiulară, ungeţi foaia cu pasta de
mac, rulaţi foaia pe lăţime.
6. Ungeţi cozonacul cu gălbenuş şi coaceţi-l
într-o tavă unsă sau tapetată cu hârtie de
copt, în cuptorul preîncălzit la 180°C, timp
de 45 minute.

V A LOA R E N U T R I T I V Ă T O TA L Ă :
20823 kJ /4973 kcal; grăsimi: 232g; albumine: 140g; hidraţi
de carbon: 588g; fi bre: 74,5g; colesterină: 930mg
O B S E R VAŢ I E
Puteţi adăuga la pasta de mac şi 30-50g stafi de şi 1
linguriţă de scorţişoară.

180 Prăjituri, aluaturi


Prăjitură rusească 16 PORŢII

„scărmănată”
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

Aluatul
Aluatul
200g unt, în bucăţi 1. Puneţi ingredientele pentru aluat în bol,
150g zahăr faceţi un aluat 30 sec. /viteza 6
350g făină şi scoateţi-l din bol.
30g pudră de cacao
2. Presaţi două treimi din aluat într-o tavă de
1 praf de copt tort tapetată cu hârtie şi trageţi marginile în
pliculeţ
sus.
Umplutura 3. A treia treime de aluat o puneţi deoparte.
180g unt, moale, în Umplutura
buc.
200g zahăr 4. puneţi ingredientele pentru umplutură în
4 ouă bolul de mixare, amestecaţi 40 sec. /viteza 5
500g Quark (brânză şi întindeţi compoziţia obţinută pe aluatul din
de vaci slabă) tavă.
1 zahăr vanilat 5. „Scărmănaţi” aluatul rămas şi distribuiţi-l
pliculeţ
pe umplutură. Coaceţi în cuptorul preîncălzit la
1 plic praf de budincă 175°C, timp de 60-70 min.
de vanilie

V A LOAR E NUTRITIVĂ PE PORŢIE


1703 kJ/407 kcal; grăsimi: 22g; albumine: 9g; hidraţi de
carbon: 42g; fi bre: 1,5g; colesterină: 125mg

Biscuiţi cu nuci, fără făină


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Preîncălziţi cuptorul la 150°C.


230g amestec de
nuci (migdale, 2. Puneţi toate ingredientele în bolul de mixare
caju, nuci, şi mixaţi
alune de
40 sec. /viteza 4.
pădure etc.)
3 ouă 3. Turnaţi compoziţia rezultată în tava de copt
200g zahăr brun tapetată cu hârtie de copt şi întindeţi bine cu
1 linguriţă praf de copt ajutorul spatulei, fără să acoperiţi şi marginile.
rasă
4. Coaceţi în cuptorul preîncălzit la 150°C, timp
1 priză sare de 50 minute, pe şina din mijloc.

181 Prăjituri, aluaturi


182 Prăjituri, aluaturi
BĂUTURI

Lapte de caju____________________________211
Cappuccino_____________________________211
Limonadă______________________________213
Ciocolată caldă__________________________213
Cacao_________________________________214
Drink pentru micul dejun__________________215
Drink cu ierburi aromatice_________________215
Lapte de caju
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Puneţi nucile caju în bolul de mixare şi


250 g nuci caju
mărunţiţi
800-900 g apă foarte rece
5 sec /viteza 10.
(de la gheaţă)

2. Adăugaţi apa rece şi mixaţi 2 min


/viteza 10.

CUM SE FOLOSEŞTE :
Acest lapte se poate folosi în acelaşi fel ca cel de vacă. E foarte
bun ș i sănătos.
O B S E R VAŢ I E
Datorită cuţitului foarte ingenios realizat, laptele va fi unul
foarte fi n.

Cappuccino
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Puneţi toate ingredientele în bolul de


50g ciocolată
amăruie (minim
mixare, încălziţi 9 min. /80°C
60% cacao), /viteza 1, apoi amestecaţi spumos
ruptă bucăţi 20 sec. /treapta 8 .
1000g lapte
4-5 cafea solubilă
linguri

V ALOA R E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

989 kJ/236 kcal; grăsimi: 13 g; albumine: 9 g; hidraţi de


carbon: 20 g;
fi bre: 1,5 g; colesterină: 30 mg

184 Băuturi
Limonadă
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1. Puneţi toate ingredientele în bolul de


2-3 lămâi tăiate în
sferturi mixare şi mixaţi 2 sec / /viteza Turbo
100g zahăr ţinând cu mâna capacul bolului de mixare
1000g apă rece
ca să nu vibreze.
2. Aşezaţi coşul de înăbuşire în bolul de
mixare pe post de strecurătoare şi turnaţi
limonada în pahare.

VARIANTE:
Pentru a prepara o altă variantă de limonadă, înlocuiţi lămâile
cu limes şi adăugaţi 3-4 fi re de mentă. Preparaţi în acelaşi mod
ca mai sus.

Ciocolată caldă
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

500g lapte 1. Puneţi laptele si ciocolata în bolul de


80-100g ciocolată amăruie, mixare, încălziţi 6 min. /
ruptă bucăţi 80°C /viteza 2, apoi turnaţi-l în ceşti sau
100g frişcă pahare.
2. Clătiţi bolul cu apă rece.
3. Montaţi fl uturele de amestecare.
4. Puneţi frişca în bol, bateţi-până la
consistenţa dorită, viteza 3 , puneţi-o pe
ciocolata fi erbinte.
5. Presăraţi puţină pudră de cacao
deasupra şi serviţi.
VARIANTĂ:
Puteţi folosi ciocolată de menaj în locul celei amărui.

Cacao
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

2. Puneţi toate ingredientele în bolul de


500g lapte
mixare, încălziţi 6 min. /80°C
15g praf de cacao
/viteza 3 .
cca. zahăr
15g

185 Băuturi
V A LOAR E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:

456 kJ/109 kcal: grăsimi: 5 g: albumine: 5 g: hidraţi de


carbon: 10 g; fi bre: 1,2 g; colesterină: 15 mg

186 Băuturi
Drink pentru micul dejun
INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1 măr, în bucăţi 1. Puneţi fructele şi morcovii în oala


1 portocală sau robotului, mărunţiţi 30 sec./
nectarină, bucăţi viteza 9.
1 banană
1 - 2 morcovi, bucăţi 2. Adăugaţi fulgii de ovăz şi sucul şi mixaţi
30 g fulgi de ovăz 1 min. /viteza 10.
1750 g suc de portocale

O B S E R VAŢ I E :
Sucul de portocale poate fi înlocuit cu zer.
Se pot valorifi ca resturile de fructe.
V A LOAR E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
698 kJ/167 kcal; grăsimi: 1 g; albumine: 3 g; hidraţi de carbon: 34
g; fi bre: 4,3 g; colesterină: 0 mg

Drink cu ierburi aromatice


INGREDIENTE MOD D E P R E PA R A R E

1 pătrunjel 1. Puneţi toate ingredientele în


bolul de
legătură mixare, mixaţi
1 pătrunjel de 30 sec. /viteza 8 , turnaţi în pahare şi serviţi
legătură câmp imediat.
1 hasmaţuchi
legătură
½ mărar
legătură
1 căţel mic de
usturoi
600 g kefi r
15 g ulei de
măsline
10 g sare de
lămâie
½ sare
linguriţă
¼ piper
linguriţă
1 priză zahăr

187 Băuturi
O B S E R VAŢ I E :
Se potriveşte şi ca masă intermediară sau supă rece de vară.
V A LOAR E NUTRITIVĂ PE PORŢIE:
487 kJ /117 kcal; grăsimi: 6g; albumine: 5g; hidraţi de
carbon: 8g; fi bre: 0,5g; colesterină: 9mg

188 Băuturi