Elemente de iconografie

Icoana se vrea a fi o imagine a nevăzutului şi

totodată prezenţa Nevăzutului. O astfel de afirmaţie
are de ce să surprindă. Ea îl surprinde pe omul de azi
poate încă mai mult decât pe cel din trecut. Cum să
înţelegi icoana în profunzime?
În primul rând, imaginea poate fi definită ca o
simplă purtătoare de informaţie, chiar dacă imaginea
sacră îmbracă, prin caracterul ei simbolic, o
dimensiune transcendentă. Imaginea ne redă un
personaj sau un eveniment; ea aduce la lumină
amintirea celui pe care-l infăţişează şi devine prin
acesta o legătură între cel reprezentat şi privitor. Toate
acestea rămân însă de domeniul inteligibilului. În ceea
ce priveşte icoana, acest ordin este depăşit. Icoana se
distinge de celelalte imagini, prin locul ei în tradiţie şi
rolul său în viaţa liturgică, aşa cum au fost ele stabilite
de-a lungul istoriei.
Iconografia nu este doar o artă, ci este o artă
bisericească, ea descoperă învăţătura dogmatică,
morală şi liturgică a Bisericii, numai prin inscripţia ei,
o artă a tradiţiei, iar aceste tradiţii se transmit
iconarilor din neam în neam, din generaţie în
generaţie, până în zilele noastre.
Prin icoană, divinul inundă lumea, prin care face
să curgă harul îndumnezeit asemenea unor râuri
minunate, ce potolesc setea celor cuprinşi de dorul

1
după înălţimi duhovniceşti şi aduc din nou dorul după
noi orizonturi, ale contemplaţiei divine şi astfel
iconografia este metafizica existenţei concrete. Icoana
este reflectarea Prototipului şi fiecare icoană reflectă
cele două naturi, divină şi umană.
Personalitatea artistului nu este în centru în
iconografia ortodoxă, artistul caută mai degrabă
semnificaţia evenimentului pictat din revelaţia divină.

Andrei Rubliov

De-a lungul secolelor, Biserica Ortodoxă Rusă a

devenit renumită pentru pictorii săi religioși, dar
icoanele și frescele rafinate ale lui Rubliov sunt cele
mai importante dintre toate operele maeștrilor ruși
medievali. La cumpăna secolelor al XIV-lea şi al XV-
lea, apare numele celui mai mare iconar, Andrei
Rubliov sau Sfântul Andrei Iconografu. Lui i se
atribuie faptul că a reînviat arta bizantină în urma
stingerii sale sub stăpânirea otomană. Modelarea sa
fină și sentimentul pentru profunzimea picturală au
oferit un pas subtil de tradițiile hieratice plate ale artei
bizantine. Într-adevăr, Rubliov a contestat regulile și
tradițiile severe ale artei creștine bizantine, aducând o
percepție neliniștitoare a frumuseții cerești și o
dimensiune profund meditativă și introspectivă artei
sale. Rubliov a trăit o perioadă profund tulburată în

2
istoria Rusiei, dar picturile sale au dezvăluit, prin
devotamentul său față de Dumnezeu, o compasiune
profundă și un calm unic.
În timp ce pictura bizantină a avut tendința
reprezentării păcatului și cataclismului, arta lui
Rubliov a adus un nou aer de optimism și lumină
picturii religioase. Icoanele și frescele sale erau
formate printr-o culoare ușoară și blândă, aducând o
nouă armonie artei iconografiei ortodoxe ruse.
Icoanele sale implică un sentiment de realism de un
rafinament care, în unele privințe, a răsunat în
activitatea artistică a naturaliștilor italieni. Până în
prezent, convenția iconografiei bizantine era ca
subiectele să angajeze aprecierea privitorilor, în timp
ce subiectele lui Rubliov înlăturau de obicei
considerarea directă a privitorului. Această strategie a
fost adoptată în mod corespunzător de Școala de
Iconografie din Moscova: școala a permis o relaxare
generală a intensității severe a picturii iconografice
tradiționale, realizând astfel o relație lumească între
stat și biserică.
Rubliov testa adesea convențiile picturii icoanelor,
preferând să se concentreze pe un singur moment. S-a
străduit să facă mai mult decât să spună povești
religioase și a folosit pictura pentru a evoca
sentimente deosebite. În loc să-i poziționeze pe
privitorii săi în afara scenei, lucrările sale i-au invitat
pe aceștia spre un traseu în pictură prin contemplare
profundă și reflecție spirituală.

3
 Figurile liniștite ale lui Andrei Rubliov sunt
redate prin linii și contururi elegante și o modelare
subtilă, dar minimă, a caracteristicilor faciale. Opera
sa a adus un element de autenticitate și un sentiment
de sublim, care a fost atins doar de maeștrii italieni ai
Renașterii timpurii: Giotto și Masaccio. În ultimii ani
a ieşit la lumină o întreagă serie de fresce şi icoane
pictate de el, pe primul loc fiind inegalabila icoana a
Sfintei Treimi. Arta creatoare a lui Rubliov este parte
din arta veche rusă, a Evului Mediu, cea mai vie
manifestare a vechii moşteniri. Arta lui se deosebeşte
prin prospeţime tinerească, simţ al măsurii şi o
armonie supremă a culorilor, un ritm încântător şi
muzica liniilor. Influenţa lui Andrei Rubliov în
Biserica Rusă a fost inegalabilă, arta sa lăsându-și
amprenta asupra întregii arte ruse bisericeşti a
secolului al XV-lea, care, în acea perioadă, a atins
apogeul expresiei ei artistice.
Un excepţional simţ al ritmului care pătrunde
peste tot, o puritate şi o adâncime a tonului, puterea şi
voioşia culorilor exprimă pe deplin bucuria,
seninătatea unei arte care a ajuns la maturitate şi se
întrepătrunde cu o neobişnuită adâncime de
discernământ duhovnicesc.
În arta iconografică a secolelor XIV-XV se
conturează două direcţii reprezentative prin operele
lui Teofan Grecul şi Andrei Rubliov. Se presupune că
dacă Rubliov n-a fost ucenic direct al lui Teofan
Grecul, atunci în orice caz operele lui s-au format sub

4
influenţa acestuia. Mai mult decât atât, Rubliov ar fi
reţinut de la Teofan acea profunzime isihastă a
sensului formelor şi capacitatea de a înfăţişa cele
duhovniceşti prin intermediul imaginilor.
Prima lucrare a sa se presupune a fi frescele
Catedralei Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului din
Gorodeţ, în Zverigorod datate în jurul anului 1400 şi
păstrate până în prezent.
În anul 1405 Rubliov apare pentru prima dată
menţionat în cronici, când împreună cu Teofan Grecul
pictează frescele din Catedrala Buna Vestire din
Kremlin.
Pentru a doua oară auzim de Rubliov în anul
1408 la realizarea frescelor Catedralei Ortodoxe
Adormirea Maicii Domnului din Vladimir. Se mai
păstrează aici fragmente pe pereţii de vest ai bisericii,
precum şi două icoane din iconostas.
În jurul anilor douăzeci ai secolului XV, Daniel
şi Rubliov au fost invitaţi împreună cu ucenicii lor să
picteze frescele din biserica de piatră a Lavrei Sfintei
Treimi, reconstruită din temelii. Picturile murale nu ai
rezistat în timp dar iconostasul există şi în ziua de azi.
După terminarea lucrărilor de aici, Rubliov pleacă la
mănăstirea Ardroni Kovaki din Moscova unde va
picta ultima sa operă, frescele din capela
Mântuitorului. În această mănăstire va muri Andrei
Rubliov, pe 29 ianuarie 1430, şi tot aici va fi si
înmormântat.

5
 Stilul lui Rubliov va fi multă vreme o sursă de
inspiraţie pentru creaţiile aşa-numitei şcoli moscovite,
pe care o va ridica la nivel foarte înalt. La dezvoltarea
legendei lui Rubliov contribuie mărturiile referitoare
la caracterul său. Cronicile îl descriau ca pe un om de
o mare înţelepciune, plin de smerenie şi blândeţe
Pictorul de icoane Andrei îi atrăgea pe toţi cu cinstea
şi sfinţia sa. Arta lui poate fi comparată cu un cântec
inspirat, cu o viziune care te mişcă profund, cu o
prorocie. Ce-i drept, soarta omului, binele, frumosul,
au stat descrise în faţa lui. Valoarea lui Rubliov nu
constă în faptul că a reuşit să oglindească în pictura sa
prezicerile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, ci în faptul că
a exprimat lucruri care nu fuseseră abordate de nimeni
până la el şi care de fapt, fuseseră de necunoscut până
în acel moment. Fiecare din icoanele lui sunt un
adevărat imn, o laudă, o rugăciune. Şi nu putem spune
că opera lui Rubliov prisoseşte în cuvinte, text sau
muzicalitate.
Rubliov a trăit într-o epocă tulbure a istoriei
Rusiei. În mod paradoxal, este vremea în care viața
monahală, în toate formele sale, cunoaște o importantă
renaștere, când cultura și arta înfloresc pe lângă
mănăstiri. Sfântul Andrei Rubliov a fost canonizat în
anul 1988 de către Biserica Ortodoxă Rusă, fiind
prăznuit la data de 4 iulie.

6
Sfânta Treime

7
Iisus Pactocrator

8
Mântuitorul