Bizant dupa Bizant

Bizant dupa Bizant

Dupa caderea Constantinopolului, un nou imperiu i-a urmat celui vechi, iar arta bizantina a supravietuit inca timp de trei secole si

ultimelor faze ale evolutiei sale i s-ar putea consacra un volum de o amploare asemanatoare acestuia. Nu s-au semnalat oare pana

acum peste doua sute cincizeci de semnaturi ale unor pictori greci din aceasta epoca ?

O parte din populatia elenica a Constantinopolului, cuprinzand si artisti, s-a refugiat in insula Cipru, care era stapanita de Lusignani

din 1191 si nu avea sa cada in mainile turcilor decat in 1570 sub Selim al II-lea, dupa ce fusese supusa controlului venetienilor

incepand din 1485. Pictura de traditie bizantina capata aici un mare avant si crea opere demne de atentie. Cativa pictori, lucrand

mai cu seama, se pare, pentru bisericile din cele mai importante orase si pentru o clientela latina sau cel putin " occidentalizata" in

gusturi, au adoptat o maniera profund influentata de Renasterea italiana, continuand in acelasi timp sa trateze subiecte bizantine

prin iconografia lor.

S-a presupus ca unii dintre acesti artisti statusera o bucata de vreme in Italia.
Creta, care se afla sub dominatia venetienilor din anul 1204 si avea sa ramana pana la cucerirea ei de trupele sultanului Ahmed in

1669, a devenit un focar de arta extrem de important. De exemplu, din Creta era originar calugarul Teofan care a zugravit biserica

Sfantul Nicolae de la Meteora in 1527, apoi a trecut la Muntele Athos unde a decorat catoliconul si, fara indoiala, trapeza manastirii

Lavra in 1527, precum si catoliconul manastirii Stavronikita in 1546, revenind sa lucreze in Tesalia la Mitropolia de la Kalambaka

in 1573. Aceasta arta a picturii murale, care prezinta o anumita evolutie estetica, a ramas profund bizantina ca spirit. Pictura de

icoane cunoscu in Creta, in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, o splendida inflorire si operele sale erau apreciate in toata lumea

ortodoxa, pana in Sinai si in Rusia. Principalii artisti care au ilustrat-o se numeau Mihail Damaskinos (nascut pe la 1535, mort dupa

1591), Emanuel Lambardos (la sfarsitul secolului al XVI-lea si la inceputul secolului al XVII-lea), Emanuel Tzanfurnari (aceeasi

perioada) si Emanuel Tzane (nascut pe la 1610, mort in 1690). Aproape toti acesti artisti au fost atrasi de comunitatea greaca de la

Venetia unde, in jurul bisericii Sfantul Gheorghe, atelierele de pictura erau foarte active.

Printr-unul din aceste ateliere a trecut si un tanar cretan, menit sa ajunga la cea mai mare celebritate, Domenikos Theotokopoulos,

numit mai tarziu El Greco, care avea sa fie ultimul dintre marii pictori " bizantini ". Pana la moarte el a pastrat din originile sale

grecesti trasaturi ca indiferenta fata de redarea spatiului si anumite scheme de compozitie pe care le-a aplicat la subiecte noi.

Inmormantarea contelui de Orgaz este inspirata dintr-o Adormire a Maicii Domnului bizantina. Dar in pictura de icoane cretana,

destinata mai ales unei clientele de oraseni in contact cu Italia, al carei mod de viata il admirau, patrunsera din ce in ce mai multe

elemente italiene. Si adesea se produce o discrepanta intre acestea si ramasitele bizantine.

Pictura bizantina a aflat de asemenea un teren foarte propice in Moldova cea bogata, ai carei domnitori aspirau sa carmuiasca tara

dupa amintirea lasata de basilei, se imbracau dupa moda greceasca si primeau in jurul lor slujbasi si artisti greci. Bisericile

moldovenesti fiind inguste si intunecate, frescele au fost extinse pe peretii exteriori, unde au jucat un rol instructiv, comparabil cu

cel al fatadelor sculptate din Armenia, de la Vladimir si din meleagurile romanice.

Pictura religioasa de inspiratie bizantina s-a mentinut in Romania sub diferite aspecte pana cand, pe la 1850, a cedat in fata artei de

origine occidentala.

In Rusia moscovita, ai carei tari se socoteau mostenitori ai basileilor si isi priveau capitala drept " a treia Roma ", arta, desi afirma

trasaturi originale, a ramas fidela esteticii bizantine pana la introducerea unui clasicism cu aspect occidental de catre Petru cel Mare.

In unele dintre ultimele sale filme, ca Aleksandr Nevski sau Ivan cel Groaznic, S. M. Eisenstein a infatisat imagini care erau reflexe

ale lumii estetice a Bizantului.

Nici turcii otomani nu s-au dat in laturi sa traga profit de pe urma experientelor bizantine. Daca interdictia riguroasa a imaginilor

nu a permis dezvoltarea picturii, in schimb arhitectura lor a asimilat elementele constantinopolitane. Constructorii la care au facut

apel s-au format la scoala tehnicilor traditionale. Un arhitect grec numit Hristodulos a intrat in slujba lui Mahomet al II-lea

Cuceritorul. Moscheile imperiale de la Istanbul sunt adevarate descendente ale Sfintei Sofia, ale carei formule le-au perfectionat,

asigurand, prin suprimarea coloanelor, o mai buna comunicatie intre colaterale si spatiul central al edificiului.

Lipsita de sprijinul pe care il gasise in structurile politice si intelectuale ale statului bizantin, precum si in darnicia imparatilor si a

aristocratiei, arta bizantina avea sa decada in cursul secolului al XVIII-lea si sa nu mai poata rezista presiunii "naturaliste" venite

din Occident. Pana la urma ea s-a redus, in buna parte, la o banala si stereotipa ilustrare a preceptelor religioase.