CCE şi CCI diferă substanţial între ele prin număr, prin aşezarea diferită în organul lui

CORTI şi prin relaţia diferită pe care o au cu membrana tectoria.

În plus, distribuţia structurilor celulare este diferită pentru cele două tipuri de celule ciliate.
CCI au un întreg arsenal de organite necesare unei activităţi metabolice intense necesare procesului
de recepţie senzorială (aparat GOLGI, mitocondrii etc), în timp ce CCE conţin proteine contractile
şi caracteristici structurale care de obicei sunt asociate cu celulele musculare. De aceea, CCE sunt
capabile să se scurteze şi să se lungească ca răspuns la semnale neurale şi la agenţi chimici.
Motilitatea lor este deosebit de importantă pentru funcţionarea normală a cohleei.
Pe de altă parte, încă din 1965 KIANG pusese în evidenţă că fibrele nervului auditiv aveau
o mare selectivitate în frecvenţă, selectivitate care nu putea fi explicată numai prin vibraţia
membranei bazilare
în cohlee, alături de traducerea mecano-bioelectrică a celulelor ciliate interne, se găseşte un
proces cu totul original de traducere mecano-bioelectro-mecanică a celulelor ciliate externe. O
schemă generală a celor două tipuri de celule ciliate şi a inervaţiei lor este prezentată în figura 2.4.
Celulele ciliate interne care asigură traducerea mecano-bioelectrică a vibraţiilor sonore
sunt conectate exclusiv pe neuronii ganglionari de tip I care reprezintă 95% din neuronii nervului
auditiv.
Celulele ciliate externe au o inervaţie aferentă foarte puţin abundentă (5% din neuronii

ganglionului cohlear) şi în plus, nemielinizată: aceştia sunt neuronii de tip II (SPOENDLIN

1966)

Celulele ciliate şi inervaţia lor aferentă sunt controlate de către o inervaţie eferentă care provine

din complexul olivar bulbar. Fibrele sistemului eferent lateral stabilesc sinapse axo-dendritice cu

fibrele aferente (de tip I) legate cu celulele ciliate interne. Fibrele sistemului eferent median

formează sinapse axo-somatice la baza celulelor ciliate externe.

1. Vibraţia lichidiană se transmite la membrana bazilară sau, mai global, la canalul cohlear

care se deplasează spre în sus (spre rampa vestibulară) şi spre în jos (spre rampa

timpanică). Această vibraţie determină apariţia unei tonotipii grosiere legată de

proprietăţile elastice ale canalului cohlear (mecanisme pasive tip BEKESY - fig. 2.8.);

maximul de rezonanţă se deplasează de la bază spre apexul cohleei pe măsură ce

diminuează frecvenţa sunetului stimulant

2. Când membrana bazilară se curbează spre în sus (spre rampa vestibulară), membrana

tectoria face o mişcare de alunecare relativă spre exterior, antrenând forfecarea cililor

lungi ai celulelor ciliate externe şi deplasarea lor în direcţie excitatorie: celulele ciliate

externe sunt bio-electric activate (variaţia potenţialului lor de membrană).

3. Celulele ciliate externe excitate se contractă (mecanisme rapide) în fază cu frecvenţa

stimulului. Cuplajul pe care acestea îl realizează între membrana bazilară şi membrana

tectoria antrenează o amplificare a vibraţiei într-o regiune foarte restrânsă a canalului

cohlear (fig. 2.9.).

4. În zona strâmtă, unde se focalizează energia eliberată de mecanismul activ, un mic

număr de celule ciliate interne (posibil chiar una singură), sunt excitate cu maximum de
sensibilitate.
5. Celula sau celulele ciliate interne depolarizate eliberează neurotransmiţătorul lor şi
mesajul este transmis sistemului nervos central prin fibrele aferente radiale cu care ele fac
sinapsă.

6. La limită, două frecvenţe foarte apropiate pot excita selectiv două celule ciliate interne

contigui, care vor trimite (datorită cablajului lor propriu) un mesaj uşor diferit sistemului

nervos central: aceasta stă la baza discriminării frecvenţiale.

În rezumat, celulele ciliate interne sunt receptori senzoriali pasivi care transformă energia

vibratorie care le este transmisă prin vibraţia membranei bazilare amplificată de

contracţia activă a celulelor ciliate externe. Mecanismele active declanşate de celulele

ciliate externe sunt responsabile de extraordinara sensibilitate şi selectivitate în frecvenţă,

proprietăţi regăsite la nivelul membranei bazilare, a celulelor ciliate interne şi a fibrelor

nervului auditiv. Ele sunt la originea "vârfului" curbei de selectivitate în frecvenţă.