Sunteți pe pagina 1din 2

IMPORTANȚA CUNOAȘTERII UNEI LIMBI STRĂINE

”O limbă te va plasa pe un coridor pentru toată viața ta. Două limbi îți vor
deschide toate ușile întâlnite” ‒ Frank Smith

Limbile străine reprezintă pașaportul tău către ceilalți oameni. Ele te ajută să comunici
eficient cu străinii cu care vii in contact, fie că ești la munca ori în vacanța. Limbile străine
sunt folosite în toate domeniile, ele aduc oamenii aproape și leagă continente, leagă țări,
leagă culturi și civilizații. Fără cunoașterea și folosirea limbilor străine nu ar mai fi existat
aliante politice, mișcari diplomatice sau relații internaționale.
Învățarea unei limbi străine de timpuriu sprijină gândirea abstractă: înainte de a
manevra cuvinte, bebelușul manevrează obiecte; aflându-se într-un stadiu senzorial, el
explorează obiectul concret. Mai apoi, învață cum se numește acel obiect și folosește
cuvântul ce are un corespondent în realitate, găsindu-se în stadiul concret. Cu cât vocabularul
său se dezvoltă mai mult, cu atât copilul va gândi mai complex, ajungând treptat spre o
gândire abstractă. Un bun exemplu este matematica, ea deprinzandu-se pornind de la
folosirea bețișoarelor, număratul pe degete, ajungând pană la formule de calcul abstracte, în
doar câțiva ani de școală.
Care este legătura dintre limba străină și gândirea abstractă?

Atunci când copilul este expus la o nouă limbă, începe să aibă acces la o serie nouă de
cuvinte, conectate între ele, ce vin să îmbogățească vocabularul deja existent. Gândirea abstractă
are nevoie de o rețea bine dezvoltată de cuvinte pe care să se așeze, asemeni unei schele.

Copilul bilingv are o toleranță socială crescută și este mai puțin predispus ideilor
discriminatorii. Conexiunea dintre limbi diferite duce la o împletire a mai multor culturi.
Prin intermediul unei limbi străine, copilul va avea acces și la frânturi din cultura specifică
acelei limbi, datorită poveștilor, a cântecelor sau chiar a oamenilor ce aparțin acelei culturi.
Astfel, copilul dezvoltă o toleranță crescută la diversitate. Cu cât cunoaștem mai mult despre
ceilalți, cu atât ne simțim mai apropiați de ei, iar riscul de a-i respinge scade.
Cu siguranță, la modul general, știm cu toții că este bine să începem învățarea unei
limbi străine cu copilul cât mai devreme. Însă, atunci când cunoaștem și care sunt beneficiile
acestui proces, responsabilitatea noastră ca profesori și părinți începe să crească. Deoarece o
idee ce sună bine trebuie să își facă locul în sistemul nostru de valori, să fie atât de important
acest lucru încât să acționam, și nu din când în când, ci în fiecare zi.

Fără limbi străine se pare ca suntem legați și de mâini și de picioare. Să nu mai vorbim de
cap, ca suntem legați și acolo, refuzându-ne posibilitatea de a ne dezvolta în carieră.
Să cunoști limbile străine, fie că e una sau doua, sau mai multe, nu poate avea niciun efect
negativ, din contra, elevii vor avea numai de câștigat.

Profesor : Pîrvulescu Minodora-Constanța

S-ar putea să vă placă și