CONSERVATORISMUL ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

- În secolul al 19-lea urmează o altă cale

- În 1787 a fost adoptată Constituția, iar populația liberă a SUA era de aproximativ 3
milioane de locuitori (aproape toți protestanți).
- Aveau puține șanse să urmeze calea lui Burke, sau apelul reacționar al lui de Maistre
pentru tron și altar sau democrația Tory.
- Așasar conservatorii aveau mai multe șanse să se angajeze în conservarea
liberalismului.
- În maniera lui Burke, doi dintre membrii generației fondatoare, John Adams (care
asemenea lui Burke a vorbit pe un ton favorabil despre „aristocrația naturală”) și
Alexander Hamilton ( care susținea aceleași idealuri precum Burke care se bazau în
mare parte pe pledoaria sa în favoarea unei monarhii constituționale, la momentul
întemeierii SUA. Însă planul pe care la elaborat nu prea expunea suspiciunea
conservatorilor clasici cu privire la comerț și respectul pentru formele stabilite ale
vieții sociale) sunt considerați câteodată fondatori.
- Nathaniel Howthorne (1804-1864) și Herman Melville (1819-1891) au fost doi
„monștrii ai literaturii americane” ale căror nume puteau fi legate de conservatorismul
cultural. Amândoi au criticat temperamentul prostesc-optimist al timpurilor lor.
- Howthorne a descris vanitatea și efemeritatea căutării perfecțiunii în „Holocaustul
Pământului” și a prezentat consecințele tragice ale unei căutări în „Semnul de naștere”.
- Melville i-a tratat cu dispreț pe cei care propovăduiau doctrina încrederii în natura
umană și a atacat consecințele de dezumanizare ale capitalismului în scrierile sale.
- Spre sfârșitul secolului 19, conservatorismul cultural a râmas un element important în
alcătuirea celui american, fiind specifică orientarea pe direcția captitalismului laissez-
faire.
- Aceasta a fosr perioada în care denumirea de conservator a început să fie atribuită
oamenilor de afaceri și industriaților care înainte erau văzuți ca dușmani ai tradiției.
Adică în SUA se numea conservatorism ceea ce în alte țări era liberalism. Cum s-a
petrecut acest lucru?
- Au existat doi factori principali: oamenii de afaceri și industriașii accentuau
importanța proprietății private (idee cu care și conservatorii și liberalii sunt de acord)
și a individualismului, respectiv dezvoltarea liberalismului bunăstării la sfârșitul
secolului al 19-lea.
- Din acestge două motive, liberalismul clasic a devenit conservatorism în SUA.
- Au fost incluși aici și darwiniștii sociali.
- Herbert Spencer și William Graham Sumner au prezentat o viziune a societății care era
clar atomistă, în care fiecare persoană se războiește cu cealaltă în lupta pentru
supraviețuire. Niciun conservator clasic sau cultural nu ar accepta asemenea concepție
ne-organică.
- În ultimul secol, conservatorismul din State a suferit de pe urma tensiunilor continue
dintre conservatorii tradiționali și aceia care văd conservatorismul, în primul rând ca o
apărare a capitalismului laissez-faire. Există și puncte de vedere cu care ambele părți
sunt de acord ca de exemplu valoarea proprietății private și nesăbuința planificării
sociale abstracte, dar sunt și mai multe discordanțe decât asemănări de opinie.
- Este greu să vezi cum s-ar putea asocia confortabil cineva care are o neîncredere
burkeiană față de inovație cu cineva care, în numele competiției și progresului, caută
 în mod constant să vândă noi produse la cât mai mulți oameni, în speranța că viața v-a
deveni astfel mai bună și mai profitabilă.
CONSERVATORISMUL ÎN SECOLUL 20
- În ultimii ani, această tensiune între cele două forme de conservatorism s-a extins
dincolo de Statele Unite ale Americii, conducând mai cu seamă la o divizie în
rândurile conservatorilor din Marea Britanie.
- Totuși, în primii ani ai acestui secol, conservatorii din Europa și conservatorii
tradiționali din State erau uniți în atacul lor împotriva a ceea ce ei numea societate de
masă.
CONSERVATORISMUL ÎMPOTRIVA SOCIETĂȚII DE MASĂ
- Secolul 19 a fost epoca democrației: dreptul de vot fusese extins mai mult în toată
lumea occidentală, puterea vechii aristocrații fusese distrusă iar dezvoltarea rapidă a
producției de masă în industrie a dus la impresia că barierele economice se prăbușesc
în rândul lor.
- Produse care altădată erau destinate celor puțini și înstăriți, erau acum fabricate și
vândute în masă.
- Din punctul de vedere al conservatorilor această nouă societate de masă reprezenta
aceași amenințare ca democrația.
- Conservatorii tradiționali susțineau că oamenii de rând sunt prea slabi (pentru a-și
restrânge dorințele și pentru a-și înfrânge poftele deoarece vor dori tot mai multă
bogăție, proprietăți și putere) și prea ignoranți (pentru a vedea dezastrul pe care îl
provoacă lor și societății) pentru a prelua sarcina guvernării.
- O dată ce cererile lor necontrolate au adus societatea în pragul anarhiei, masele vor
striga după un conducător care va instaura legea și ordinea cu prețul libertății.
- Acest argument conservator împotriva societății de masă a câștigat credibilitate în anii
`20-`30, pe măsură ce fascimul ți nazismul au ajuns la putere în Italia, Spania și
Germania.
- Aceste mișcări brutale constituiau rezultatul logic al exeselor democratice ale
societății de masă.
- Toate realizările civilizației europene erau amenințate de fasciști, naziști și
conducătorii lor.
- Chiar și apărători ai democrației liberale, precum filosoful spaniol Jose Ortega y
Gasset au adoptat o poziție conservatoare față de fascism.
- Ca răspuns la această amenințare, criticile conservaoare la adresa societății de masă
susțineau că masele trebuie să învețe, să fie învățate autocontrolul. Adică masele ar
trebui să învețe să își înfrângă poftele și să respecte căile tradiționale sau să
recunoască faptul că e mai bine să încredințeze guvernarea aristocrației sau elitei.
- Conservatorii credeau (iar cei tradiționali încă mai cred) că în orice societate există un
grup restrâns de femei și bărbați care sunt potriviți pentru a guverna prin capacități,
experiență și temperament.
- Ei considerau că dacă trebuie să trăiască într-o societate de masă, trebuie să fie cel
puțin destul de prudenți pentru a așeza o parte substanțială a puterii în mâinile acelora
care se ridică deasupra maselor.